Dificultăți întâmpinate în procesul cooperării interagenții

În operațiile desfășurate la nivel global observăm prezența armatelor

multinaționale integrate dar și a unui număr mare de agenții din diversii domenii.
Aceste agenții cu scopuri, interese, culturi, și strategii diferite ajung să aibă uneori
divergențe care ar trebui armonizate iar mai apoi introduse într-o strategie comună.
Este esențială, în cadrul oricărei operații a unei alianțe sau coaliții, coordonarea și
comunicarea.
Urgențele complexe asociate cu războiul și conflictul armat pot duce, de
asemenea, la circumstanțe în care agențiile nu sunt pregătite să împărtășească
informații (sensibile), ca în Irak: unde insiguranța și incertitudinea au generat o
cultură a secretului între mulți actori din comunitatea umanitară. Aceasta afectează
coordonarea eficientă, înăbușește discuțiile despre strategiile comune și inhibă
etosul transparenței asociate muncii umanitare 1.
De exemplu, țările care se confruntă cu crize ciclice recurente, precum
secetele și inundațiile, vor tinde să găzduiască un grup destul de stabil și consistent
de actori umanitari, care de multe ori se vor cunoaște destul de bine și vor colabora
între situații de urgență pe probleme de pregătire și învățare 2. Problemele de
coordonare apar în general când două sau mai multe agenții împărtășesc aceleași
responsabilități de politică pentru un set comun de probleme3. Partenerii
multinaționali și interagenții oferă o conștientizare culturală și perspective unice
care consolidează și completează capacitățile forțelor armate însă, pentru a îngloba
energiile și efortul agențiilor cu cele ale militarilor avem nevoie de o conducere
politică puternică care, în situațiile în care riscurile și vulnerabilitățile apar, să fie

1
Luz Saavedra, Paul Knox-Clarke., op. cit, p.22.
2
Ibidem, p.23.
3
Kevin J. Strom & Joe Eyerman, Interagency Coordination in Response to Terrorism: Promising Practices and
Barriers Identified in Four Countries, Editura Routledge Taylor & Francis Group, Londra, 2007, p.133

1
capabilă să ia decizii fară ezitare4. Procesul interagenții, deși se manifestă
diferențiat ca mod de planificare și aplicare, este prezent la toate trei nivelurile
artei militare: strategic, operativ și tactic5.
Sprijinul civil poate veni şi de obicei vine din partea unei multitudini de
organizaţii internaţionale, neguvernamentale şi multinaţionale, multe având
abilităţi specializate şi foarte căutate. Partenerii organizaţionali cheie ai NATO
sunt bine cunoscuţi: ONU, UE şi OSCE. Sprijinul reciproc şi comunicarea
reprezintă unul dintre principiile cheie pentru a obţine beneficiile maxime dintr-o
abordare cuprinzătoare. Cele mai multe operaţii se lovesc de o lipsă de resurse
civile, iar comandanţii militari sunt dornici să intre într-o relaţie de parteneriat cu
oricare dintre resursele civile de calitate. Acest lucru solicită cooperarea cu
partenerii naţionali şi internaţionali, atât guvernamentali, cât şi multilaterali. În
cazul oricărei cooperări civil-militare este esenţială asigurarea legăturii
instituţionale la nivelurile operaţional şi tactic şi, în mod ideal, la nivel strategic.
Din nefericire, spre deosebire de capabilităţile militare, resursele civile sunt
rareori disponibile în măsura considerabilă solicitată de dislocările pentru crizele
curente. Poate fi nevoie de un timp semnificativ pentru a identifica şi disloca
resursele civile necesare. Aliaţii ar trebuie să ia în considerare organizarea unui
corp civil permanent pentru răspunsul la crizele internaţionale. O astfel de
capabilitate ar putea să fie folosită sub umbrela NATO şi UE atâta vreme cât este
disponibilă pentru ambele organizaţii. A compila pur şi simplu o listă de voluntari
şi abilităţi nu este de ajuns. Acestor resurse ar trebui să li se asigure un acces
convenabil la o educaţie specializată şi ocazii de a executa exerciţii, în vederea
familiarizării cu mediul operaţional pe care vor trebui să îl gestioneze.

4
FM 3-16 The Army in Multinational Operations, Headquarters Department of the Army Washington,
DC, April 2014, p. 4-1.
5
Constantin Popescu , op.cit, p.110.

2
 Orice abordare cuprinzătoare a cooperării civil-militare trebuie să abordeze
justiţia, statul de drept şi sectorul guvernării. În absenţa unui efort sistematic în
aceste domenii, asigurarea unei tranziţii sustenabile spre dezvoltarea şi
reconstrucţia post-conflict s-a dovedit a fi extrem de dificilă. O altă provocare care
trebuie depăşită în construirea unei capabilităţi cuprinzătoare integrate este
determinată de sarcina, uneori dificilă, de a realiza comunicarea între culturi
diferite. În acest sens este vitală abordarea problemei criminalităţii organizate, care
penetrează deseori fisurile la nivelul guvernării în perioada imediată de după lupte
majore. Capabilităţile civile trebuie să preia conducerea în combaterea acestei
ameninţări destabilizatoare omniprezente. Acest lucru solicită o planificare
specializată avansată în domeniul informaţiilor şi un acces neîntrerupt la
informaţii, atât din partea agenţiilor internaţionale de asigurare a respectării legii,
cât şi din partea guvernelor locale.
O altă sarcină civilă esenţială în rezolvarea crizelor este instruirea poliţiei.
Din nou, coerenţa riguroasă a eforturilor civile şi militare reprezintă cheia
eficacităţii operaţionale. O altă provocare care trebuie depăşită în construirea unei
capabilităţi cuprinzătoare integrate este sarcina de a realiza comunicarea între
culturi diferite. Exact aşa cum multe instituţii militare din cadrul NATO prezintă
diferenţe culturale, fiecare organizaţie civilă are o cultură unică. Operaţiile din
Afganistan şi Kosovo s-au lovit de dificultăţi majore de comunicare între
organizaţii, care s-au dovedit dificile de depăşit.
Acțiunea în mediul abordării cuprinzătoare implică existența unei strânse
cooperări între agențiile guvernamentale și non-guvernamentale cu forțele armate,
fiind un proces concentrat pe scopul de a transforma mediul în interesul entităților
nonmilitare. Cooperarea implică o punere în comun a datelor, informațiilor,
cunoștințelor și precepțiilor referitoare la anumite fapte și situații, presupunând
lucrul împreună al actorilor militari și nonmilitari pentru îndeplinirea obiectivelor
3
comune. Această funcție solicită prestabilirea accesului comun la informații,
metode de conlucrare cuprinzătoare, integrarea rolurilor și, în cele din urmă,
sprijinul operațional6.
Ca un alt element specific al abordării cuprinzătoare, comandamentele
militare de la toate nivelurile trebuie să aibă capabilitatea să pregătească și să
conducă misiuni civil-militare integrate, inclusiv prin intermediul unor interfețe
organizaționale cu națiunea gazdă și agențiile civile. Sprijinul militar pentru
agențiile civile poate fi considerabil și necesită în general respurse în afara celor
din inventarul unei forțe militare combatante. 7 Coordonarea interagenții necesită o
mai bună dezvoltare și explicare a unui set comun de principii care ar trebui să
ghideze agențiile executive în toate tipurile de planificare a securității naționale.
Un set comun de concepte este deosebit de important în cazurile în care agențiile
se așteaptă să aducă stabilitate națiunilor care au suferit de război, administrare
defectuoasă sau catastrofă naturală și nu au avut o istorie de democrație eficientă
sau prosperitate economică larg răspândită. Un set comun de principii și concepte
poate duce la o mai bună unitate a efortului în ceea ce probabil va fi întotdeauna un
mod destul de descentralizat de interacțiune interagență. Armata a dezvoltat mai
multe tipuri care ar putea fi adaptate în mod util și adoptate de alte agenții în mod
colaborativ.
Sunt necesare specializări și instruiri adecvate în cadrul fiecărei agenții și în
comun între agenții. În plus, armata trebuie să-și actualizeze principiile (manualele
doctrinare) și obiectivele educaționale, inclusiv cele care privesc chestiuni politice
și economie, pentru a planifica mai bine, a lucra și a utiliza punctele forte ale
cooperării interagenții și pentru a răspunde nevoilor națiunilor în luptă8. Natura
6
Dorin Eparu, Fundamente ale științei militare. Studii strategice, Editura Universității Naționale de
Apărare “Carol I”, București, 2013, p. 254.
7
Ibidem, p. 255.
8
Nicholas H. Riegg, Principles, Mechanism, and Practicalities for Interagency Operations, InterAgency
Journal Vol. 1, Issue 1, Fall 2010, p.23,

4
intrinsecă a coordonării acțiunilor interagenții cere comandanților și
planificatorilor militari să aibă în vedere toate elementele puterii naționale și să
identifice care agenții sunt mai potrivite să întrebuințeze aceste elemente pentru
îndeplinirea obiectivelor9.
Militarii pot oferi garanția securității unei zone însă, singuri nu o pot pacifica
fără a avea un sprijin din partea interagențiilor. Armata este recunoscută ca având
un sistem de norme foarte bine definit, transpus în doctrine și manuale ce
reglementează foarte clar modul de acțiune chiar și în situații specifice perioadei
preconflictuale. Agențiile civile au propriile politici referitoare la intervenția în
situații de management al situațiilor de urgență. Însă acestea nu pot fi impuse, iar
uneori nici măcar aplicate în comun, în operațiile interagenții comune. Pe de altă
parte, nici manualele militare și nici documentele agențiilor nu prevăd în mod clar
ce tipuri de instituții sau procese sunt recomandate pentru realizarea rapidă și
eficientă a stării finale dorite sau care mecanisme sunt potrivite pentru a răspunde
cel mai bine nevoilor oamenilor aflați în suferință, în ceea ce privește hrana,
adăpostul și securitatea10.
Motivul pentru care militarii evitau să coopereze cu civilii se datora faptului
că cei din urmă erau priviți ca fiind indisciplinați și ineficienți, pe când civilii se
fereau să desfășoare activități ce-i includeau și pe militari pentru a nu fi asociați cu
aceștia pentru că ar fi putut să își piardă neutralitatea. Deseori, intransigența,
favorizarea acțiunilor militare în detrmientul celor civile conduce la o îndeplinire a
obiectivelor în urma unor eforturi mari, sau nerealizarea unora dintre acestea. În
general, deciziile la nivelul organizațiilor civile se iau în urma unor negocieri și
consultări, pe când, militarii primesc ordine de la structurile de comandă.
disponibil la http://thesimonscenter.org/wp-content/uploads/2010/11/IAJ-1-1Fall2010.pdf , accesat la
15.02.2020.
9
***Joint Pub 3-08, Interagency Coordonation During Joint Operations, vol I, Washington DC,
Government Printing Office, 1996, p. V, https://www.hsdl.org/?view&did=3753 , accesat la 27.04.2020.
10
Constantin Popescu , op.cit, p.111.

5
 Între armată și diferite agenții schimbul de informații se realizează, adesea,
greoi și cu sincope din cauza faptului că existe temeri din partea militarilor în ceea
ce privește confidențialitatea informațiilor transmise personalului civil, cei din
urmă ezitând să transmită informații militarilor din cauza fricii de a nu-și pierde
încrederea de care beneficiază din partea populației locale. Încrederea acordată
personalului civil din partea populației indigene este apreciată ca fiind cheia fără
de care o operație nu ar avea succes11. Un factor care diferențiază puternic armata
de abordarea civilă se bazează pe diferite culturi de învățare. Armata are, de
asemenea, o abordare sofisticată de învățare a lecțiilor de experiență și de integrare
a lecțiilor învățate într-un sistem de educație profesională adaptat promovării și
avansării. Lecțiile învățate sunt arhivate și diseminate/transmise astfel încât
generațiile succesive de soldați să poată beneficia de aceste cunoștințe corporative.
Spre deosebire de militari, civilii nu au doctrină; nu sunt acceptate tactici, tehnici și
proceduri; și nu există un lanț clar de comandă; majoritatea aptitudinilor se
dezvoltă la locul de muncă, lucru ce nu este nici cumulativ și nici strâns legat de
dezvoltarea carierei12.
Între mecanismele ce pot preveni problemele de ordin structural, cultural și
practic din domeniul procesului interagenții, educația și instruirea trebuie să joace
un rol foarte important. Educația comună conduce la o înțelegerea reciprocă și asta
produce respectul reciproc necesar încrederii13.

11
Claudia Berchtold, Larissa Müller, Philip Sendrowski, et.al, An Integrated next generation
preparedness programme for improving effective interorganisational response capacity in complex
environments of disasters and causes of crises,2017, p.56. disponibil la https://www.in-prep.eu/wp-
content/uploads/2018/05/IN-PREP-D-2.1-Success-and-Failure-Factors_v1.00.pdf , accesat la 24.02.2020.
12
Rumu Sarkar, Rethinking the Interagency Role in Preventing Conflict in Dealing with Failing or
Failed States, Inter-Agency Paper No. 9W/May 2012, Fort Leavenworth-Kansas, p.10, disponibil la
http://thesimonscenter.org/wp-content/uploads/2012/06/IAP-No09W-May2012.pdf , accesat la
11.04.2020.
13
Paul Shemella, Interagency Coordination: The Other Side of CIMIC, Small Wars and Insurgencies, 2006, Editura
Routledge Taylor & Francis Group, Londra, 2006, p. 452.

6
 Dacă urmărim logica activităţii umane, observăm că pentru a avea unitate de
efort este nevoie de o planificare unică. Această planificare reprezintă un proces în care
informaţiile sunt analizate, sunt făcute estimări şi sunt elaborate decizii. Tot acest
proces este influenţat de modul în care actorii percep informaţia şi contextul în care
aceasta este vehiculată. Dacă militarul are scop (finalitatea procesului) şi are termene
care trebuie să le îndeplinească, atunci când discutăm despre organizaţiile civile, în
special cele nonguvernamentale nu putem afirma acelaşi lucru pentru că scopul lor este
unul de moment și adresat unor probleme punctuale14.
Personalul militar şi civil din cadrul agenţiilor guvernamentale şi non-
guvernamentale este responsabilizat în realizarea succesului într-un mediu nesigur,
într-o cultură de multe ori diferită de cea din care vin şi, mai mult, pentru o
populaţie care manifestă, în marea ei majoritate, neîncredere în forţele
participante15.
Complexitatea interdependenței dintre organizațiile civile și militare face din
coordonare și cooperare o condiție sine qua non a operațiilor de pace. De exemplu,
chiar și o problemă de returnare a refugiaților poate implica mai multe organizații
și agenții diferite. Aceasta este doar una dintre multele probleme complexe care
trebuiau să fie coordonate16. O atitudine ostilă a populației generează o lipsă de
încredere în intențile bune ale noilor autorități conducând la creșterea dificultății de
realizare a misiunii de reconstrucție/ intervenției umanitare. Misiunea de
reconstrucție/ umanitară trebuie să debuteze cu dobândirea și menținerea încrederii
populației și mai apoi depuse eforturile pentru restabilirea mecanismelor
indispensabile funcționării firești a comunității. În perioada de reconstrucție

14
Vasile, Roman, Acțiunile unificate interagenții în operații de stabilizare și reconstrucție (teză de doctorat,
București, 2011, pp. 226-227.
15
Ibidem, p. 252.
16
Eugen Popescu, op.cit, p.28.

7
postconflict primii pași trebuie săvârșiți de către puterea militară deoarece, în lipsa
condițiilor minime de securitate, eforturile societății civile ar fi inutile.
În multe operații, cadrul juridic va oferi limitări operaționale și autorizații. În
cazul operațiilor bazate pe cererea/consimțământul națiunii gazdă (Host
Nation/HN), aranjamentele legale, acordurile și procesele funcționale vor asigura
că activitățile NATO sunt conforme cu restricțiile și autorizațiile relevante 17.
Transparența în toate activitățile civile este cea mai bună modalitate de a minimiza
tensiunea potențială. Tensiunea într-o relație civil-militară este în detrimentul
obiectivului general18. De asemenea, agenţiile, fie ele guvernamentale sau non-
guvernamentale, tind să-şi guverneze activitatea independent, renunţând de foarte
multe ori la consilierea militară, din motive variate şi prin acest gest, angrenând
reluarea procesului de planificare. Aceste motive sunt necesar de identificat, de
stabilit care este impactul lor asupra acţiunii şi nu în ultimă instanţă, trebuiesc
negociate în asemenea măsură încât să se reducă atât ca număr dar mai ales ca
efecte asupra acţiunii19.
Principala vulnerabilitate a construcțiilor interagenții ca acestea este aceea că
liderii acestor organizații nu poartă o autoritate ierarhică completă asupra
activităților celor de sub jurisdicția lor20. Cu toate acestea, există o altă opțiune, o
soluție hibridă care prevede dezvoltarea unui corp de ofițeri cu un set de aptitudini
interagenții profund dobândite prin schimbul de personal și programe de educație

17
AJP-3, p 2-7.
18
Ibidem p. 9-4.
19
Vasile Roman, Acțiunile unificate interagenții în operații de stabilizare și reconstrucție (teză de doctorat),
Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, 2011, p. 217, apud., Aall Pamela, Miltenberger Daniel,
Weiss Thomas, Guide to IGOs, NGOs and the Military in peace and relief operations,US Institute of Peace Press,
Washington, 2000, p. 25
20
Lino Miani, Unlocking Interagency Secrets: A New Rosetta Stone?, InterAgency Journal Vol. 1, Issue
1, Fall 2010, p. 13, disponibil la http://thesimonscenter.org/wp-content/uploads/2010/11/IAJ-1-
1Fall2010.pdf , accesat la 25.03.2020.

8
specifice interagenții care echipează participanții cu instrumentele necesare pentru
succes într-un mediu multisectorial21.
Mai multe studii au remarcat tensiunea și rivalitatea dintre agenții, secretul
informațiilor, diferențele culturale și dinamica „insider vs. outsider” au raportat că
profesioniștii locali par să aibă un sentiment de „proprietate” asupra dezastrului.
Implicarea „celor din afară” a fost considerată a presupune o lipsă de capacitate a
comunității locale de a gestiona de la sine situația care duce la resentimente, cu
excepția cazului în care se consideră că joacă un rol de sprijin pentru conducerea
locală22. Dificultățile privitoare la planificarea și derularea operațiilor interagenții
pot fi grupate în trei clase: de nivel structural, de nivel cultural și de nivel practic 23.
Deosebirile sunt clare și se demonstrează în mod special între domeniul militar și
cel civil, incluzând aici agenții guvernamentale participante la operație, misiunile
organizațiilor internaționale și reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale24.
Între mecanismele ce pot preveni problemele de ordin structural, cultural și
practic din domeniul procesului interagenții, educația și instruirea trebuie să joace
un rol foarte important. Educația personalului trebuie gândită într-un sistem
interagenții, astfel încât personalul militar și cel civil să învețe în comun, iar mai
târziu să fie capabil să lucreze împreună. Este esențial ca procesul de pregătire
pentru misiune să fie bazat, în principal, pe implementarea lecțiilor învățate din
experiența anterioară comună. Educația și instruirea în comun deschid căi de
implementare a unui alt mecanism ce poate contribui la îmbunătățirea procesului

21
Ibidem, p. 17.
22
Samantha K. Brooks, Rebecca Dunn, Clara A. M. Sage, et.al, Risk and resilience factors affecting the
psychological wellbeing of individuals deployed in humanitarian relief roles after a disaster, Journal of
Mental Health, 2015, p.5, disponibil la https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26452755/ , accesat la
25.04.2020.
23
Rumu Sarkar, Rethinking the Interagency Role in Preventing Conflict in Dealing with Failing or Failed
States, Inter-Agency Paper No. 9W/May 2012, Fort Leavenworth-Kansas, p.7, disponibil la
http://thesimonscenter.org/wp-content/uploads/2012/06/IAP-No09W-May2012.pdf , accesat la
11.04.2020.
24
C-tin Popescu, op.cit, p 114.

9
interagenții, și anume relațiile interpersonale. Crearea și menținerea unui climat de
lucru bazat pe integritate, onestitate și încredere este fundamental peuntru
asemenea tip de acțiuni și fac din relațiile interpersonale un instrument foarte
valoros pentru îmbunătățirea cooperării în acțiunile interagenții. De asemenea,
organizarea structurilor de conducere după un model comun, sau cel puțin într-o
formă comparabilă, poate constitui premisa unei mai bune coordonări a activităților
de pregătire și derulare a operației. Acest lucru este cu siguranță posibil la nivelul
agențiilor guvernamentale, iar modelul utilizat ar putea fi cel al comandamentului
militar, care s-a dovedit a fi unul funcțional25.
Coordonarea comună între agenții este o muncă incredibil de importantă, dar
dificilă, care este îngreunată de diferențele culturale dintre membrii echipei și de
absența unor măsuri de performanță clare și concentrate 26. În ciuda unei
incongruențe fundamentale a principiilor, lucrătorii umanitari și personalul militar
au, de fapt, multe caracteristici comune: dorința de a-și asuma riscurile pentru a
îndeplini un scop superior, o cultură a acțiunii, dorința de a face parte dintr-o
echipă, mândria de realizare și angajament moral puternic. Indiferent de aceste
trăsături, totuși, beneficiul pentru înțelegerea reciprocă a abordării celuilalt este
derivat dintr-o dorință de rezultate pozitive asupra populației afectate și realizarea
obiectivelor organizaționale. Prin urmare, succesul comunicării între forțele armate
și organizațiile umanitare depinde de respectul reciproc, de conștientizarea
percepțiilor create prin interacțiune, de înțelegerea parametrilor și de schimb de
informații27.

25
Ibidem, p.114-115.
26
Alexander L. Carter , Improving Joint Interagency Coordination: Changing Mindsets, Joint Force
Quarterly 79, October 2015, p.19, disponibil la https://ndupress.ndu.edu/JFQ/Joint-Force-Quarterly-
79/Article/621119/improving-joint-interagency-coordination-changing-mindsets/ , accesat la 20.01.2020.
27
James C. McArthur, Andrew J. Carswell, Jason Cone, et.al , Interorganizational Cooperation—Part II
of III: The Humanitarian Perspective, Joint Force Quarterly 80 ,1st Quarter, January 2016, p.107.
https://ndupress.ndu.edu/JFQ/Joint-Force-Quarterly-80/Article/643234/interorganizational-
cooperationpart-ii-of-iii-the-humanitarian-perspective/ , accesat la 27.04.2020.

10