Sunteți pe pagina 1din 26

Coordonator

Petronela Talpaş

1
Cuprins

Istoricul Campaniei „ 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”……. 3

Violenţa domestică – delimitării conceptuale ………………………………………. 5

Mituri şi realităţi cu privire la violenţa în familie…………………………………... 8

Fenomenul violentei domestice şi fenomenul violenţei în familie………………….. 9

Tipologia abuzului domestic………………………………………………………… 10

Roata puterii…………………………………………………………………………. 12

Ciclul violenţei………………………………………………………………………. 13

Efectele violenţei în familie…………………………………………………………. 15

Efectele asupra copiilor…………………………………………………………….. .18

Legislaţie şi servicii adresate victimelor violenţei în familie……………………... 21

Bibliografie……………………………………………………………………………22

Telefoane utile………………………………………………………………………...25

2
„Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femei” a debutat în anul 1991

la nivel internaţional, fiind inţiată în Alba Iulia în anul 2002 de către Liga Studenţilor din

Universitatea « 1 Decembrie 1918 » în parteneriat cu Primariă Municipiului Alba Iulia. Pe

parcursul celor 4 ediţii desfăşurate anterior, Campania a atras parteneri şi colaboratori

dintre cei mai importanţi din comunitatea albaiuliana.

De ce 25 noiembrie-10 decembrie?
25 noiembrie – Ziua Internaţională de Luptă Impotriva Violenţei asupra Femeilor
1 decembrie – Ziua Internaţională Anti-SIDA
6 decembrie – Comemorarea “Masacrului de la Montreal”
10 decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului
Aceste zile au fost alese pentru a stabili o legatură simbolică intre violenţa asupra
femeii şi drepturile omului, sugerându-se astfel faptul că actele de violenţă reprezintă grave
încălcări ale drepturilor omului.
În cadrul celor “16 Zile Internaţionale de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii”
(25 noiembrie - 10 decembrie 2004) Liga Studenţilor din Universitatea „1 Decembrie 1918”
Alba Iulia împreună cu alte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale din judeţul Alba
organizează o campanie amplă de constientizare şi lobby privind implicaţiile fenomenului
violenţei în familie şi necesitatea eficientizării legislaţiei în domeniu. Semnificativă în cadrul
acestei campanii este expoziţia „Martor Tacut”, o expoziţie simbolică a cazurilor de femei
omorâte în urma violenţei existente în familie/cuplu.

Istoricul expozitiei “Martor Tacut”


Expoziţia a fost lansată pentru prima data în România în anul 2003, de catre Asociaţia
pentru Promovarea Femeii din România – A.P.F.R., Timişoara în colaborare cu: Asociaţia
Alternative Sociale-Iaşi, Liga Studenţilor de la Universitatea din Alba-Iulia, Forumul de
Strategii Locale pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Intrafamiliale - Suceava, Institutul
Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii – Cluj-Napoca, A.P.F.R –
filiala Turnu-Severin, organizaţia Veritas – Floare de Colţ din Sighişoara, precum şi
Comitetul de Gen şi Dezvoltare – GAD din partea Peace Corps. Organizaţiile şi-au propus ca
obiectiv principal implicarea autorităţilor locale în vederea implementării legislaţiei în vigoare
privind violenţa domestică.
Expoziţia Martor Tacut (Silent Witness), a fost iniţiată în SUA în 1990 şi a jucat un rol
semnificativ în apariţia unui cadru legislativ adecvat pentru violenţa în familie. Oameni din
intreaga Americă au răspuns apelului. Expoziţii “Martor Tacut “ au fost create în toate cele 50
de state şi în alte 8 ţări. In 1993 senatorul Paul Wellstone a adus Martorele Tacute la
Washington DC în efortul de a determina votarea legislaţiei istorice împotriva violenţei
domestice. Crima domestică nu mai era ţinuta sub tăcere. Mişcarea a luat amploare. In
octombrie 1997, Martorele Tacute s-au întors în capitală.
„Violenţa asupra femeii este poate cea mai ruşinoasă violare a drepturilor omului. Şi
este poate cea mai predominantă formă de violenţă. Nu cunoaşte graniţe geografice, culturale
sau sociale. Atata timp cât continuă, nu putem pretinde că facem progrese reale spre egalitate,

3
dezvoltare şi pace.” (Kofi Annan, Secretar General al Natiunilor Unite, „O lume libera de
violenţă asupra femeii”, Videoconferinţa Globală a Naţiunilor Unite, 8 Martie 1999)

In luna noiembrie, la Parlamentul României se organizează o dezbatere pe tema


violenţei în familie şi necesităţii existenţei unei legi eficiente care să asigure protecţia
victimelor şi responsabilizarea agresorului, cu participarea reprezentanţilor Guvernului şi
Parlamentului, instituţiilor publice, mass mediei şi organizaţiilor neguvernamentale. Tot în
aceasta perioadă, în clădirea Parlamentului, pe parcursul a trei zile, vor fi expuse "Martorele
Tacute" precum şi alte materiale pe violenţa domestică realizate de ONG-uri cu scopul de a
sensibiliza reprezentanţii acestei instituţii.

Obiectivele campaniei
• „constientizarea opiniei publice cu privire la fenomenul violenţei în familie;
• „educarea şi promovarea drepturilor victimelor violenţei în familie;
• „ unificarea instituţiilor cu atribuţiuni în combaterea fenomenului pentru eficientizarea
intervenţiilor asistenţiale”

Scopul campaniei
„Toleranţa zero faţă de fenomenul violenţei în cadrul familie”

MESAJE ADRESATE VICTIMELOR VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

• Violenţa este inacceptabilă, ea nu este justificată, indiferent de contextul în care

apare;

• Violenţa în familie este un comportament intenţionat iar abuzatorul este 100%

responsabil de abuzul exercitat;

• Actele de violenţă constituie infracţiuni şi se pedepsesc în conformitate cu Codul

Penal;

• Fiecare femeie are dreptul la o viaţă liberă, la siguranţă şi respect;

• Nici o femeie nu merită să fie agresată, indiferent de ceea ce a spus sau a făcut;

• Orice act de violenţă îi afectează şi pe cei din jurul.Gândeşte-te la copiii şi părinţii

tăi;

4
• Numai de tine depinde să spui NU violenţei în familie;

• Apelează la specialişti şi vei obţine asistenţa necesară.

VIOLENŢA DOMESTICĂ – DELIMITĂRII CONCEPTUALE

„Noţiunea de violenţǎ are ca şi rǎdǎcinǎ cuvântul <<vis>> echivalent cu <<forţǎ>> şi


care face trimitere la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superioritǎţii fizice, a forţei
unui individ asupra altui individ.” (Gilles Ferreol şi Adrian Neculau, 2003, pg 121)
Definirea noţiunii de violenţă, indiferent de natura sau de formele pe care le îmbracă,
reprezintǎ un proces destul de anevoios care se realizeazǎ întotdeauna dupǎ anumite criterii
care apar configurate la nivelul codurilor culturale şi care sunt produsul direct al unei evoluţii
istorice, dezvoltare ce poate diferi atât de la o societate la alte, cât şi de la o etapă istoricǎ la
alta.
Atunci când vorbim despre violenţǎ trebuie precizat caracterul omniprezent al acesteia,
caracter care se refera la doua aspecte importante şi anume indivizii concret istorici pe de o
parte şi societǎţile determinate de cealaltă parte.
Una dintre explicaţiile violenţei domestice, general acceptată, este ceea care consideră
fenomenul ca fiind o remiscenţă a societăţii patriarhale în cadrul căreia loialitatea datorată
“liderului” se baza pe puterea lui de a dispune de bunurile propri, inclusiv de femeie si copii.
Din acest punct de vedere cercetǎrile şi studiile întreprinse de-a lungul timpului au
relevat faptul cǎ violenţa e prezentǎ în multe aspecte ale vieţii individului uman, pornind de la
procesul socializǎrii, per ansamblul sǎu, la nivelul discursului raţional şi la nivelul formǎrii
conştiinţei umane, cât şi la nivelul organizǎrii şi funcţionǎrii instituţiilor sociale şi al
societǎţilor în ansamblul lor.
Cercetǎtorii din domeniul social afirmǎ cǎ violenţa în familie este o problemǎ care a
apărut şi persistă ca problemă sau disfuncţie familială încă de la începuturile familei, ca şi
unitate fundamentalǎ a societǎţi.
În concluzie se poate afirma cǎ violenţa este privitǎ ca fiind parte integratǎ şi
indispensabilǎ a condiţiei umane, şi, deşi ea trebuie percepută ca fiind iraţionalǎ, ea este
totodatǎ intrinsecǎ manifestǎrilor raţiunii integrându-se în geneza conştiinţei.
Una din explicaţiile faptului că violenţa din cadrul familiei nu a fost privită ca o
problemă socială este aceea că fie indivizii umani o percepea, până nu de mult timp, ca fiind
un comportament uman „ normal” fie era percepută ca fiind o problematică prea intimă, prea
delicată pentru a fi făcută şi dezbătută şi analizată în public.
Încă de la început, violenţa domesticǎ a fost privitǎ ca fiind o problemǎ de familie, în
sensul cǎ aceasta era învǎluitǎ în caracterul tradiţionalist al percepţiei asupra familiei, ca fiind
un mediu privat, închis pentru cei din afara, un mediu în cadrul cǎruia problemele se rezolvǎ
farǎ specialişti şi farǎ a fi fǎcute publice celorlalţi.
De asemenea familia fiind privitǎ ca şi un mediu etanş, în care nimic nu putea intra şi
nimic nu putea ieşi, membrii acesteia de cele mai multe ori nici nu au conştientizat existenţa
violenţei în cadrul familiei lor sau dacǎ prezenţa aceasteia era conştientizatǎ fie o acceptau ca
fiind un lucru normal, firesc, natural ce face parte din natura familiei fǎrǎ a întreprinde nici o
acţiune fie o negau reducând la tǎcere orice acţiune de soluţionare a acesteia.

5
Violenţa domesticǎ, fiind aşadar perceputǎ ca fiind o problemǎ personalǎ, privatǎ a
fiecǎrei familii în parte ea era oarecum ascunsǎ ştiinţelor şi implicit cercetǎrilor asupra ei
deoarece în acest mod atât agresorii cât şi victimele erau imposibil de abordat şi studiat.
Se poate afirma aşadar faptul cǎ, deşi e o problemǎ cu un debut foarte îndepǎrtat în
cadrul evoluţiei omenirii, ea a început sa fie studiatǎ şi fundamentatǎ atât teoretic cât şi practic
cu foarte puţin timp în urmǎ.
Abordarea violenţei domestice de cǎtre specialişti ca fiind o problemǎ a societǎţii s-a
petrecut relativ recent, având o istorie nu foarte lungă, de circa 35 de ani. În momentul în care
violenţa domesticǎ a fost perceputǎ şi conştientizatǎ la nivelul societǎţii ca reprezentând o
problemǎ, cercetǎrile, studiile cât şi metodele de intervenţie şi prevenţie au început sǎ capete şi
ele contur.

1.1. Conceptul de violenţǎ.


La nivelul cercetǎrilor şi studiilor asupra violenţei existǎ numeroase definiţii ale
acesteia care urmǎresc sǎ înglobeze toate aspectele pe care termenul le exprimǎ.

Din punct de vedere operaţional, termenul de violenţǎ e definit ca fiind acea acţiune
coercitivǎ aplicatǎ asupra unui persoane cu scopul de a obţine anumite rǎspunsuri aflate în
conformitate cu anumite interese. Din acest punct de vedere violenţa ne apare ca o relaţie
socialǎ la nivelul cǎreia regǎsim urmǎtoarele elemente:
• cel care exercitǎ violenţǎ/autorul violenţei (care poate fi o persoanǎ, un grup de
persoane fie cu o organizare informalǎ fie cu una formalǎ, o organizaţie sau o
instituţie socialǎ) şi care poate acţiona violent cu scopul de a realiza anumite
interese ale sale/ale celorlaţi;
• persoana care suportǎ violenţa/victima violenţei (care poate fi o persoanǎ, un
grup de persoane, o categorie socialǎ sau chiar o societate) şi care are alte
scopuri sau interese diferite de persoanele care exercitǎ violenţa;
• acţiunea coercitivǎ/violenţa ca atare prin intermediul cǎreia autorul violenţei
urmǎreşte de a abţine de la victimǎ un rǎspuns care poate consta într-o atitudine,
un comportament, bunuri, servicii, etc care să-i permitǎ acestuia să-şi realizeze
anumitescopuri/interese.(Ioan Mihǎilescu, 2003)
Pe cât de dificil este procesul de definire a termenului de violentǎ pe atât de dificil este
şi procesul de realizare a unei tipologizǎri a violenţei pe de o parte datoritǎ faptului ca formele
de manifestare ale acesteia sunt extrem de variate iar pe de altǎ parte datorita faptului cǎ
semnificaţiile pe care diferite societǎţi le acordǎ acesteia diferǎ de la una la alta.
1.2. Conceptul de agresivitate.
Termenul de agresivitate a fost adesea confundat cu cel de violenţǎ fapt care nu a fǎcut
decât sǎ îngreuneze şi mai mult înţelegerea clarǎ a celor doi termeni.
Cuvântul agresivitate provine din latinescul „adgradior” care se traduce prin „a merge
cǎtre...”, acesta a evoluat mai apoi în termenul de „agredire” care se traduce cu „ a merge
cǎtre...cu tendinţa de a ataca”. Astfel, analizat din punct de vedere etimologic, termenul de
agresivitate face trimitere la potenţialitatea individualǎ, la capacitatea individului de a înfrunta
un obstacol, de a se confrunta cu altul şi de a nu da înnapoi în caz de dificultate.
Trebuie sesizat aici faptul cǎ, din acest punct de vedere, termenul nu are o conotaţie atât
de negativǎ, el fiind privit ca o instanţǎ profundǎ a individului uman, utilǎ acestuia în a
desfǎşura şi finaliza anumite activitǎţi, de a se afirma şi de a nu renunţa pânǎ nu-şi atinge
scopul activitǎţii sale.

6
De-a lungul timpului însǎ termenul a evoluat ajungând ca astǎzi sǎ exprime un nou
înţeles, diferit faţǎ de cel mai sus prezentat şi anume acela de „comportament distructiv şi
violent orientat spre persoane, obiecte sau sine însuşi”(Popescu-Neveanu, 1989).
În Dicţionarul de Psihanalizǎ agresivitatea apare definitǎ în termeni de intenţie astfel, „
agresivitatea reprezintǎ acea tendinţǎ sau ansamblu de tendinţe care se manifestǎ în
conduite, fie ele reale, fie ele fantasmatice şi care urmǎresc a provoca rǎu altuia, a distruge,
a constrânge, a umili, etc. pe o altǎ persoanǎ”( Laplanche şi Pontalis, 1994). Din acest punct
de vedere se poate afirma faptul cǎ nu existǎ conduitǎ, indiferent de tipul ei, negativǎ sau
pozitivǎ simbolicǎ sau efectivǎ care sǎ nu poatǎ funcţiona la un anumit moment dat ca şi
agresiune.

1.3. Conceptele de traumǎ şi torturǎ.


Noţiunea de traumǎ apare definitǎ în dicţionarul de psihanalizǎ ca reprezentând acel
eveniment din viaţa individului uman, definit de intensitatea cu care se desfǎşoarǎ şi de
starea de incapacitate în care se aflǎ subiectul de a-i rǎspunde într-un mod adegvat,
înglobând tulburarea şi efectele patogene durabile pe care aceasta le provoacǎ în tot ceea ce
înseamnǎ organizare psihicǎ ( Laplanche, Pontalis, 1994).
Potrivit acestei definiţii în marea categorie a evenimentelor traumatizante din viaţa
individului uman intrǎ şi categoria traumelor produsǎ de violenţa umanǎ.
Evenimentele traumatizante produc o serie de efecte asupra victimei, denumite efecte
posstraumatice şi care împiedicǎ funcţionarea psihosocialǎ, normalǎ a individului uman.
Aceste efecte posstraumatice au fost grupate în patru mari categorii de simptome, dupǎ cum
urmeazǎ:
 simptome de retrǎire, în categoria cǎrora intrǎ flashback-urile, starea
disociativǎ, fanteziile diverse despre eveniment, coşmaruri tulburǎtoare,
revǎrsarea bruscǎ şi dureroasǎ de emoţii care par a nu avea niciun motiv;
 hiperactivitatea care se manifestǎ printr-o stare de iritabilitate crescutǎ a
persoanei, determinatǎ pe fondul existenţei unei sensibilitǎţi accentuate a
sistemului nervos;
 evitarea ce se poate manifesta sub forma evitǎrii acelor situaţii care reamintesc
persoanei de evenimentul traumatizant, evitarea acceptǎrii responsabilitǎţii,
incapacitatea de a depǎşi sentimentele de pǎrere de rǎu sau de furie determinate
de pierderea suferitǎ de traumǎ, amorţire emoţionalǎ, etc;
 trǎsǎturile asociative, care apar ca o modalitate prin intermediul cǎreia victima
doreşte sǎ reducǎ intensitatea simptomelot posttraumatice, persoana în cauzǎ
putând ajunge la consum de alcool, droguri, „automedicaţia, etc (Gilles Ferreol,
Adrian Neculau, 2003).
În ceea ce priveşte tortura, aceasta intrǎ şi ea în categoria factorilor stresanţi produşi de
om şi care la rândul ei poate îmbrǎca o mare diversitate de forme de manifestare.
Convenţia Naţiunilor Unite Împotriva Torturii şi a Altor Tratamente sau Pedepse
Crude, Inumane şi Degradante prezintǎ urmǎtoarea definiţie a torturii: „tortura desemneazǎ
orice act prin care se provoacǎ unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice,
de naturǎ fizicǎ sau psihicǎ, în special cu scopul de a obţine, de la aceastǎ persoanǎ sau de
la o persoanǎ terţǎ, informaţii sau mǎrturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta
sau o terţǎ persoanǎ l-a comis sau este banuitǎ cǎ l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiune asupra unei terţe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formǎ de
discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţǎ sunt provocate

7
de cǎtre un agent al autoritǎţii publice sau orice alta persoanǎ care acţioneazǎ cu titlu
oficial sau la instigarea sau cu consimţǎmântul expres sau tacit al unor asemenea
persoane.” (Convenţia împotriva formelor de tratament sau pedepselor crude, inumane sau
degradante, Aprobatǎ de Adunarea Generalǎ a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1984 ,rezolutia
39/46, partea I, articolul1, paragraful1) .
Tratatul de Asistenţǎ Socialǎ prezintǎ o formǎ particularǎ a violenţei umane, respectiv
violenţa domesticǎ ca ca fiind una dintre formele care înglobeazǎ cel mai bine în marea
majoritate a situaţiilor aspectele definitorii care ţin de torturǎ, din acest punct de vedere iatǎ
cum e prezentatǎ violenţa domesticǎ ca o formǎ particularǎ de torturǎ: violenţa domesticǎ
provoacǎ durere şi suferinţǎ acutǎ în toate formele, de la cea fizicǎ pâna la cea psihicǎ,
emoţionalǎ şi moralǎ; violenţa domesticǎ e de obicei intenţionatǎ, bine gânditǎ şi organizatǎ de
catre agresor, agesorul fiind de regulǎ barbatul; prin intermediul violenţei pe care o manifestǎ
în cadrul propriei sale familii agresorul urmǎreşte anumite scopuri, de a pedepsi victima, de a-
şi impune dominaţia asupra acesteia, de a obţine anumite informaţii de la victimǎ, etc;
agresorul care manifestǎ un comportament violent în cadrul propriei sale familii are un
oarecare statut recunoscut, cǎruia îi corespund anumite roluri sociale şi care presupun o serie
de acţiuni, iar violenţa nu e una dintre aceste acţiuni care-i revin ca membru al unei familii
( George Neamţu, 2003).

MITURI ŞI REALITĂŢI CU PRIVIRE LA VIOLENŢA ÎN FAMILIE

În dorinţa de a enunţa explicaţii generalizatoare, la nivelul reprezentărilor sociale


asupra fenomenului violenţei domestice au fost formulate diverse mituri explicative:
A. Violenţa în familie
„din cauza grutăţiile pe care le au, a greutăţiilor vieţii, o bate”;
„tatăl lui era un om violent, îşi bătea soţia, şi deci el a învăţat acasă acest mod de a se
comporta cu soţia”;
„ea îl cicăleşte întruna până îl scoate din minţi şi-l face să o bată”; „ea merită să fie
bătută”;
„ei îi place- altfel s-ar despărţi”
„alcoolul şi drogurile conduc la incidente violente”
„violenţa există doar în familiile lipsite de educaţie”
„chiar dacă îşi bate partenera, este un tată bun pentru copii şi trebuie să rămână
împreună ca să-şi crească copiii”
„ea s-a învăţat sa fie fără apărare în faţa lui”
„bătaia este fără urmări, este un fenomen de moment datorat pierderii controlului”
( George Neamţu, 2003).
„dacă nu a fost anunţată poliţia nu este o problemă aşa de gravă”
B. Violenţa verbală
„cuvintele nu pot răni”
„Oamenii care agresează prin cuvinte sunt inofensivi”
„ameninţările nu sunt urmate de ceva rău, nu sunt puse în practică”
„violenţa emoţională este mai puţin gravă decât cea fizică”
C. Violenţa în cuplu
„în cuplurile de adolescenţi sau de tineri nu există violenţă”
„ violenţa în relaţiile de cuplu este de obicei izolată; se întâmplă o singură dată”

8
„violenţa în cuplurile de adolescenţi este ocazională şi tranzitorie; nu este o problemă
majoră”

Deşi toate aceste mituri explicaţiive conţin o parte de adevăr,cercetările efectuate pe


tema violenţei în cadrul familiilor sau a cuplurilor arată că:
Violenţa poate fi prezentă şi în famiile care nu se confruntă cu o viată nesigură
marcată de stressul supravieţuiriisau cu nivel crescut de educaţie;
Există parteneri violenţi care nu sunt consumatori de alcool sau drog;
În 18% din cauzele de parteneri violenţi nu au avut o copilărie marcată de abuzuri;
Tinerele cu vârsta între 16 şi 25 de ani sunt, procentual categoria cea mai
numeroasă;
Femeilor le este frică să anunţe poliţia sa consideră că nu vor fi ajutate;
Un procent de 65% din victimele violenţei în familie declară că au fost agresatede
mai mult de o singură dată;
Cuvintele sunt arme puternice ce pot răni la fel de tare ca şi loviturile propriu-zise;
Marea majoritate a agresorilor trec uşor de la ameninţări, intimidări emoţionale, la
bătaie;

FENOMENUL VIOLENTEI DOMESTICE ŞI FENOMENUL VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de
către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o
suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material*.

Constituie, de asemenea, violenţa în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita


drepturile şi libertăţile fundamentale.*Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în familie.

9
Violenţa domestică este inclusă in fenomenul mai amplu al violenţei în familie.

Violenţa domestică reprezintă o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic,


agresivitate verbală şi psihologică, sexuală şi economică, pe care un partener le manifestă
asupra celuilalt în cadrul oficializat al familiei sau în relaţia de convietuire în acelaşi spatiu.

Violenta domestica se manifesta întotdeauna în relaţiile intime, în spaţiul restrâns şi privat.

TIPOLOGIA ABUZULUI DOMESTIC

Violenţa fizică este cea mai frecventă şi cea mai uşor de probat, formă de abuz
împotriva unei femei. Aceasta include lovire cu pumnul, cu piciorul, pălmuire, tras de păr,
muscat, ars, încercări de strangulare, vătămare corporală gravă, omor.
S-a constatat faptul că gravitatea abuzului creşte direct proporţional cu durata relaţiei.

O femeie abuzată fizic prezintă urmatoarele semne:

• contuzii, echimoze, julituri, zgârieturi, arsuri, fracturi şi luxatii;


• leziuni la nivelul capului, gâtului, pieptului, sânilor şi abdomenului;
• cicatrici şi urme ale unor răni mai vechi.

Violenţa psihologică se referă la folosirea ameninţărilor şi a oricăror comportamente


menite sa producă teamă: ridicarea vocii, tăcere prelungită, cuvinte şi acţiuni care distrug
imaginea de sine a femeii si a increderii in sine, întrun cuvânt stima de sine.
Femeia, împreună cu alţi membrii ai familie sau nu, trăieste în teroare şi teamă
permanentă.Problemele emoţionale cronice pe care le prezintă femeile agresate sunt o reacţie
normală la acest tratament. Comportamente violente psihologic includ cuvinte jignitoare, în
public sau în spatiul privat, acuze de infidelitate, îinvinovăţirea pentru tot ceea ce se întamplă.
Agresorul manifesta control asupra partenerei prin schimbarea dispoziţiei, de la
agresiune la căinţă, prin gelozie posesivă care se transformă în timp într-o restricţie a propriei
libertăţi, chestionarea permanentă despre ce a făcut, pe cine a vazut, unde a fost, cu cine şi
despre ce a vorbit.
Femeile abuzate psihologic acuză simptome legate de stress, cum ar fi insomnii,
pierderea sau luarea în greutate, ulcer, nervozitate, iritabilitate, gânduri suicidare. Depresia si
anxietatea sunt comune tuturor cazurilor de abuz şsi fac mai dificilă plecarea femeii din mediul
agresiv, în timp ce imaginea de sine este alterată grav atât timp cât violentele psihologice se
manifesta aproape fără întrerupere, devenind un “mod de viaţă”.
Abuzul psihologic este devastator. A fost comparat fără a se exagera cu tortura
ostaticilor care sunt, în mod similar, privaţi de libertate, de somn, ameninţaţi constant, fără a şti
ce urmează, când şi ce anume li se va mai îmtâmpla, la ce abuzuri vor mai fi supuşi, sau dacă
nu cumva vor fi executaţi.

10
Odată teama fiind instalată femeia trăieşte în teroare, întrun conflict permanet cu
agresorul şi totodată cu ea însăşi, nefiind capabilă să găsească singură o cale de ieşire din
această relaţie.
Violenţa economică manifestată asupra femeii limiteazăaccesul la finanţele familiei,
devenind astfel dependentă de partener.
Controlul financiar generează dependenţă, izolare şi neputinta de a alege, de a lua
decizii şi de a-şi păstra stima de sine.
Această formă de violenţă include:

• lipsa de acces a femeii la resursele financiare, mergându-se până la înfometarea


victimei;
• interzicerea de muncii, de a fi salariată;
• vânzarea bunurilor familiei de catre agresor;
• justificarea fiecărei cheltuieli,
• neglijarea nevoilor familiei în schimbul satisfacerii celor ale agresorului.

O femeie care este supusă violenţelor economice are în general, o ţinută vestimentară
neadecvată, în unele situaţii nu munceşte (îi este interzis de către partener), împrumută bani
pentru plata cheltuielilor familiei sau pentru hrana.

Adesea, nevoile familiei sunt nesatisfăcute, în cazurile în care partenerul abuziv detine
controlul financiar, cu prioritate agresorul îşi satisface nevoile proprii(consum de alcool
şi/sau drog, jocurile de noroc, alte cheltuieli pentru satisfacerea plăcerilor..

Violenta sociala include izolarea socială forţată sau controlul contactelor sociale pe
care le are femeia, controlarea strictă a contactelor sociale cu prietenii şi/sau rude, restricţionari
ale activităţilor partenerei, cu cine se întâlneşte, ce citeşte, unde merge, etc..

Include izolarea prin denigrare în faţa prietenilor şi familiei, ceea ce o duce la evitarea
contactelor sociale pentru a nu-şi înfuria soţul; încuierea sa în sau în afara casei, interzicerea
accesului la telefon, intezicerea folosirii maşinii, interzicerea contactelor cu familia,
interzicerea tratamentelor medicale în urma abuzurilor, interzicerea solicitării ajutorului
specialiştilor (psiholog, terapeuţi, asistenti sociali, avocaţi, consilieri, medici).

Violenţa socială este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea
victimei şi incapacitatea ei de a iesi din situatia de violenţă.

Violenţa sexuală este una din formele de violenţă domestică greu de abordat în
discuţiile cu o persoană abuzată. Include actul sexual fără acordul celeilalte persoane şi umilire
sexuală. Multe femei nu au conceptul de alegere în ceea ce priveste relaţia sexuală cu
partenerul şi de aceea nu pot descrie abuzul sexual ca viol. Victimele însele se pot impotrivi
ideii ca partenerii lor sunt violatori, dar descriu în mod frecvent şi cu claritate abuzuri sexuale
care, din punct de vedere clinic, sunt şi trebuie tratate ca fiind violuri chiar dacă partenerii sunt
implicaţi întro relaţie sexuală de durată .

Aceasta formă de violenţă include:

11
• constrângerea femeii la acte sexuale împotriva voinţei ei,
• rănirea în zonele sexuale ale corpului,
• tratarea femeii ca pe un obiect sexual,
• comentarii sau glume degradante şi umilitoare, cu referinţe sexuale.

O femeie abuzată sexual prezintă:

• probleme ginecologice;
• infecţii urinare şi vaginale;
• dispareunie ;
• dureri în zona pelviană;

Violenţa sexuala poate sa fie asociată cu alte forme de violenţă sau nu.

În concluzie putem spune că în situaţiile de violenţă în familie nu vom găsi un singur


tip de violenţă ci o îmbinare, în proporţii diferite de la caz la caz, a celor 5 forme de violenţă,
astfel că intervenţia asistenţială trebuie să ia în considerare cele patru mari dimensiuni ale
fiinţei umane : bio-psiho-socio-culturală fiind necesar o conjugare a serviciilor puse în
slujba rezolvării, a vindecării şi a resocializării victimelor.

ROATA PUTERII

12
CICLUL VIOLENTEI

Teoria violenţei a lui Lenore Walker

FAZA I
conflicte mărunte – interpretări diferite ale mesajelor transmise

Pasul 1

• bătai minore
• negarea furiei ajută victima să facă faţă situaţiei care speră cu disperare că se va
schimba
• victima învinovăţeşte factorii exteriori; îşi asumă vina pentru incident; aparentă
acceptare pasivă declansează comportamentul violent iar agresorul nu mai are control.

Pasul 2

• agresorul nu vrea să facă public comportamentul lui, fiindu-i teamă că victima va spune
ceva, devine tot mai agresiv
• agresorul ţine victima captivă cu forţa
• la victima apare sindromul neputinţei învăţate.

Pasul 3

• pe masură ce faza I evoluează, bătăile se îndesesc, furia escaladează, victima îşi dă


seama că va urma faza II şi încearcă să controleze factorii externi: fără telefoane, fără
gălăgie din partea copiilor
• în curând încercările de a face faţă vor eşua.

13
Pasul 4

• agresorul creşte controlul treptat şi brutal; victima devine tot mai incapabilă să se
protejeze împotriva durerii şi suferinţei
• victima devine tot mai închisă în sine; agresorul devine din ce în ce mai opresiv
• apar tensiuni de nesuportat
• câteodata victima declansează faza II pentru a pune capăt tensiunilor, numai pentru ca
"să se termine odată".

FAZA II

lipsa controlului - lipsa anticipării

• bătăi crunte cu efecte distructive


• durează, de obicei, între 2 si 24 ore, uneori chiar o săptămână sau mai mult
• numai agresorul poate pune capăt acestei faze
• riscul de apariţie al crimelor iar victimele consideră scăparea ca inutilă
• victima are un colaps emoţional între 22 si 48 de ore după bătaie. Caută izolarea, de
aceea doctorul nu o vede decât după ce s-a vindecat
• poate apărea şi abuzul sexual

FAZA III

o perioadă neobişnuită de calm.

• agresorul este extrem de afectuos, drăguţ şi chinuit de remuscări


• îşi cere scuze şi promite că nu se va mai întâmpla
• agresorul crede că-şi poate păstra controlul
• crede ca victima a învăţat o lecţie asa că nu va mai trebui să o bata din nou
• promite că va renunţa la băutură
• convinge victima că "a cerut-o", o face să se simtă vinovată că a plecat, o face să se
simtă responsabilă
• agresorul promite că va cauta ajutor numai dacă victima rămâne lângă el.

Victima vede ca agresorul este sincer si iubitor. Începe să creadă că aşa sunt ei cu adevărat,
este ceea ce au căutat într-un partener. Victima crede că dacă îl va ajuta, partenerul se va
schimba.

Apare o SIMBIOZĂ între parteneri: fiecare e dependent de celălalt. In timpul fazei III,
cand dragostea este intensă, se naste o legatură sufletească îintre parteneri.

In faza III apar toate avantajele unei căsnicii sau unui cuplu, victimei fiindu-i foarte greu
să plece sau să puna capăt relaţiei.
Atitudinea calmă şi iubitoare lasă loc incidentelor mărunte din nou, faza I reapare, un
nou ciclu al violenţei, al bătăilor reîncepe.

14
Acest model al ciclului violenţei prezintă anumite diferenţe, de la o situaţie la alta:

• desi ciclul violenţei apare în majoritatea relaţiilor violente, perioada dintre două
episoade violente poate varia de la zile, la săptămâni sau luni
• nu toate femeile traiesc experienta violenţei în acest fel; unele pot să nu experimenteze
faza "lunii de miere"
• ciclul violenţei face referire doar la incidentul violent în sine şi nu ia în considerare
comportamentul dominant care se manifesta tot timpul
• nu sunt luate în considerare toate formele de abuz, cum ar fi cel sexual, verbal,
psihologic, spiritual, economic sau social
• conduce la un model de intervenţie în care abuzatorul este învăţat să-şi controleze
comportamentul violent prin managementul furiei, care nu ia în considerare şi
atitudinile şi credintele despre statutul femeii.

Multe femei bătute - şi copiii lor - recunosc patternul comportamental al


partenerului lor şi încearcă variate mecanisme de a face faţă episodului violent şi de a
descreşte intensitatea acestuia.
De obicei, indiferent de ce face o femeie, aceasta tot este bătută. Multe femei abuzate
se tem de represalii, se simt vinovate sau îşi fac griji pentru situaţia lor economică dacă şi-ar
părăsi partenerul.
Familia este prinsă în această spirală a ciclului violentei. Membrii familiei sunt
izolaţi, imobilizaţi, speriaţi şi defensivi.
Toti se iluzionează că totul se va schimba, dar nu fac nimic în mod real.

EFECTELE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Efectele asupra femeilor In funcţie de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile
prezintă anumite efecte la nivel psihic, fizic si social.
Acestea au fost identificate prin contactele directe cu victimele, prin inregistrarea
comportamentului lor.
Efectele psihologice au fost identificate ca apartinand sindromului femeii batute, tratat
ca si categorie separata in DSMIII (Manualul pentru diagnosticul si statistica tulburarilor
mentale DSM-III, editat de Asociatia Psihiatrilor Americani, 1981) sub numele de stres
posttraumatic.
Stresorul care produce acest sindrom poate fi extrem de dureros pentru aproape oricine,
si de regula este experimentat cu o frica intensa, teroare si neajutorare. Cele mai comune
traume implica o amenintare serioasa, fie a vietii, fie a integritatii corporale proprii sau o
amenintare si vatamare serioasa a propriilor copii. Unii stresori produc frecvent tulburarea pe
cand altii o produc numai ocazional.
Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat intr-o varietate de moduri. De regula,
persoana are amintiri recurente si intrusive ale evenimentului sau vise terifiante recurente in
timpul carora evenimentul este retrăit.
In afara de reexperimentarea traumei, exista o evitare permanenta a stimulilor asociati
cu ea sau o diminuare a reactivitatii generale care nu era prezenta inainte de trauma.
Diminuarea reactivitatii la lumea exterioara, denumita "insensibilitate psihica" sau "anestezie

15
emotionala" incepe de regula curand dupa evenimentul traumatic. Persoana se poate plange de
faptul ca se simte detasata sau instrainata de ceilalti oameni, ca si-a pierdut capacitatea de a
mai fi interesata de activitatile placute anterior sau ca i-a scazut considerabil capacitatea de a
simti emotii de orice tip, in special pe cele asociate cu intimitatea, tandretea si sexualitatea.
Simptomele persistente de alerta crescuta care nu erau prezente inaintea traumei includ
dificultatile de adormire sau in a ramane adormit (cosmaruri recurente in cursul carora
evenimentul este revivat, sunt acompaniate uneori de tulburari de somn mediane sau
terminale), hipervigilenta si reactie de alarma exagerata. Unele victime se plang de dificultate
in concentrare sau in realizarea sarcinilor.
Asociate acestui sindrom sunt simptomele de depresie si anxietate, iar in unele cazuri
pot fi suficient de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasa sau tulburare depresiva.
Pot exista simptome de tulburare mentala organica, ca de exemplu scaderea memoriei,
dificultate de concentrare, labilitate emotionala, cefalee si vertij.
Deteriorarea pe care o implica acest sindrom poate fi usoara sau severa si afecteaza
aproape fiecare aspect al vietii. Labilitatea emotionala, depresia si culpa pot conduce la un
comportament autodestructiv sau la actiuni suicidale.
Se dezvolta o hipersenzitivitate la violenta potentiala si femeia, daca nu gaseste
modalitati de aparare, atunci adopta mecanisme prin care sa faca fata si sa mentina potentialul
violentei la un nivel minim. Dar unele femei se simt incapabile de a face acest lucru si atunci
adopta o atitudine pasiva, de neajutorare. Acest comportament este numit "neputinta invatata".
Acest concept a fost folosit pentru a explica reactiile femeii abuzate, sau mai degraba lipsa de
reactii la repetatele abuzuri fizice, psihice si sexuale. Femeile declara ca se simt coplesite de
aceste acte violente si de aceea le este dificil sa reactioneze altfel decat asteptand sa treaca
"furtuna". Unele victime renunta la orice aparare si se asteapta oricand sa moara. Multe dintre
ele, insa, se adapteaza la ceea ce se intampla in viata lor si isi schimba modul de a gandi, de a
simti si de a rectiona pentru a fi cat mai in siguranta.

La nivel fizic, victimele pot prezenta

• rani
• leziuni
• fracturi
• probleme de auz
• probleme ginecologice
• dinti sparti
• vaginism
• amenoree
• tulburari de alimentatie
• palpitatii

La nivel social

• In cee a ce priveste munca si sarcinile cotidiene:

• probleme de concentrare a atentiei


• multe zile de concediu medical
• senzatia ca nu poate face fata
• gandul ca nu ar trebui sa lucreze

16
• minciuna
• izolare
• dificultati in a se scula din pat, a se spala, a se imbraca, a manca, a face cumparaturi

• In relatia cu partenerul apar urmatoarele manifestari:

• sunt foarte atente la schimbarile de dispozitie


• dau intotdeauna dreptate partenerului pentru a se proteja
• ascund lucrurile de el
• incep sa minta pentru a se proteja pe sine si copiii
• devin distante
• isi pierd interesul sexual
• fac sex cu el ca sa ii schimbe dispozitia

• Comportamentul lor in societate si familie are urmatoarele caracteristici:

• inhibare
• simt ca au dezamagit pe toata lumea
• le este frica sa nu afle ceilalti si sa fie judecate
• pot pierde familia si prietenii
• nu mai au dispozitie pentru socializare

• Si relatia cu copiii are de suferit:

• se simt inadecvate ca mame, neajutorate si vinovate


• au fost etichetate ca mame rele
• se simt judecate
• se simt vinovate pentru ca nu pot pleca
• nu i-a putut controla
• a devenit agresiva cu ei

Intr-un studiu făcut pe femeile victime ale violentei domestice 25% au declarat ca si-au
abuzat copiii in timpul convieturii cu agresorul. Acest procent s-a redus cu 5% cand femeile
convietuiau cu un partener non-violent.
Ca urmare a agresiunilor, victimele dezvolta anumite modele comportamentale, dupa cum
urmeaza:

1. sindromul Stockholm

Victimele violentei domestice au un comportament asemanator cu cel al ostaticilor.


Sindromul Stockholm apare in urmatoarele conditii:

• viata victimei este in pericol


• victima nu poate scapa sau crede ca nu are scapare
• abuzatorul este prietenos la un moment dat
• victima este izolata de lumea de afara

17
Modelul comportamental corespunzător acestui sindrom consta in preluarea de catre
victima a perspectivei abuzatorului, se identifica cu acesta si ajunge chiar sa ii ia partea,
distorsionarea perceptiei victimei.

• Atasament traumatic

• Ca rezultat al izolarii si cresterii dependentei, victimele adera tot mai mult catre singura
relatie pe care o au: aceea cu abuzatorul. Sub impactul acestui "atasament traumatic",
propriile interese ale femeilor, nevoile si parerile lor ajung sa fie influentate si
controlate de agresor. Supunerea victimei poate fi atat de puternica, incat dorintele lor
pot fi anihilate. Doar (amenintarea cu) violente asupra copiilor va induce in femeie
dorinta de a lupta. Oricum, daca abuzul continua o perioada mai lunga, cele mai multe
femei nu-si vor mai putea proteja pentru mult timp copiii. Complet demoralizate, vor
renunta. Unele pot avea tentative de suicid.

• Strategii de confruntare si de a face fata violentei

In dorinţa de a-si asigura supravietuirea si de a preveni actele violente tot mai grave,
victimele dezvolta un numar de strategii axate pe incercarea unei schimbari de situatie.

Aceste strategii de coping ar putea fi centrate pe problema sau centrate pe emotii.

• Strategiile centrate pe problema urmaresc schimbarea practica a situatiei (ex. separarea)


si luarea in considerare a faptelor.
• Strategiile centrate pe emotii incearca adaptarea la situatie la nivel interior.

In cele mai multe cazuri, victima va incerca adoptarea ambelor strategii, simultan sau
succesiv. Daca abuzatorul exercita o putere totala asupra victimei, aceasta, intr-o prima faza, se
va centra pe emotii, dorind o adaptare la situatie (isi va pune intrebari de genul „cum as putea
sa nu-l bag in seama”), pregatindu-se pentru o schimbare de situatie.

• Contra-atacul

• Daca femeile sunt cu adevarat speriate de amenintarile asupra vietii lor sau a copiilor
lor, ar putea sa foloseasca contra-atacul fizic. Daca ajung sa raneasca agresorul, risca o
intensificare a violentei din partea lui sau ca acesta sa raspunda cu o chemare in
judecata. Cateodata se intampla ca femeia sa-l raneasca mortal pe agresor, conform
studiilor americane acesta fiind un semn al lipsei de interventie din afara.

EFECTELE ASUPRA COPIILOR

Copiii care traiesc intr-o familie violenta ajung sa dezvolte aceleasi comportamente ca
si parintii lor. Indiferent de varsta, copiii sunt invatati ca violenta este o metoda eficienta de a
controla alti oameni. Studiile au aratat ca adolescentii care traiesc intr-un mediu violent sunt
urmatoarea generatie de agresori si victime.

18
Copiii din familiile violente invata ca:

• este acceptabil ca un barbat sa loveasca o femeie


• violenta este modul de a obtine ceea ce vrei
• oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie
• barbatii care pedepsesc femeile si copiii sunt masculi adevarati
• exprimarea sentimentelor inseamna slabiciune
• nu vorbi despre violenta!
• nu avea incredere!
• nu simti!

Copiii care trăiesc intr-un mediu violent sunt martori ai amenintarilor verbale, aruncarii
obiectelor, batailor, amenintarilor cu arme, torturarii sexuale, incercarilor de sinucidere,
crimelor. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi si victime in timpul acestor incidente.

Studiindu-se copiii care au ajuns in shelterele pentru victimele violentei domestice, au fost
observate urmatoarele efecte ale violentei, in functie de stadiul de dezvoltare, indiferent daca
un copil este martor sau victima a agresiunilor.

• Sugarii reactioneaza la mediul din jurul lor; cand sunt suparati plang, refuza mancarea
sau se inchid in sine si sunt foarte susceptibili fata de deprivarea emotionala. Sunt
foarte vulnerabili.
• Copii anteprescolari incep sa dezvolte incercari primare de a relationa cauzele de
emotii; prezinta probleme de comportament cum ar fi imbolnaviri frecvente, timiditate
profunda, stima de sine scazuta si probleme sociale la gradinita cum ar fi loviri, muscari
sau contraziceri. La acest stadiu apar diferentele de gen.
• La varsta prescolara, copiii cred ca tot se invarte in jurul lor si este provocat de ei.
Daca sunt martori ai violentelor sau abuzului, pot crede ca ei le-au provocat. Unele
studii au aratat ca baietii prescolari au cele mai mari rate ale agresivitatii si cele mai
multe probleme somatice, fata de alte grupe de varsta.
• Copiii de scoala primara, in special in stadiul tarziu, incep sa invete ca violenta este
calea cea mai potrivita pentru a rezolva conflictele intr-o relatie. Deseori au probleme la
teme iar la fetele din aceasta grupa de varsta au fost identificate cele mai ridicate nivele
de agresivitate si depresie.
• Adolescentii vad violenta ca o problema a parintilor lor si deseori considera victima ca
fiind vinovata. Conflictele dintre parinti au o influenta profunda asupra dezvoltarii
adolescentilor si a comportamentului lor ca adulti si este cel mai puternic predictor al
delincventei violente.

Exista numeroase efecte principale la copiii martori ai violentei domestice si unele efecte
subtile. Cel mai bine documentate si notabile efecte sunt cresterea agitatiei si comportament
agresiv, ca si depresia si anxietatea.

• Comportament agresiv si neobedient

Copiii care au fost martori ai violentei in familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii
si profesorii. Ei tind sa fie neobedienti, iritabili si usor de infuriat. Copiii care distrug obiectele
si au tendinta de a se implica in conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventa in

19
adolescenta. Aceste comportamente sunt mai pronuntate la baieti, dar au fost identificate in
numar semnificativ si la fete.

• Emotii si conflicte interioare

Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scazuta,


inchiderea in sine si letargia, au fost identificate la copiii expusi la violenta domestica. Altii
copii prezinta afectiuni somatice (suferinte corporale, dureri si imbolnaviri fara o cauza
medicala). Aceste simptome apar pentru ca exista o tensiune interna acumulata, la copiii care
nu gasesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu isi pot exprima conflictele sau nu pot
cauta ajutor. Multi observatori au constatat ca interiorizarea problemelor, alaturi de nevoia de a
se comporta exemplar si dorinta exagerata de a-si ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care
au fost martore ale abuzurilor in familie.

• Efecte la nivelul dezvoltarii sociale si educationale

` Alte studii au aratat ca acei copii martori ai violentelor sunt influentati la nivelul
dezvoltarii sociale si educationale. Copiii care sunt sau au fost implicati in incidente familiale
violente sunt preocupati de aceasta problema si nu se pot concentra asupra cerintelor
educationale. Dezvoltarea lor sociala poate fi afectata pentru ca ei sunt foarte tristi, anxiosi sau
prea preocupati ca sa se implice, sau tendinta lor de a folosi strategii violente in rezolvarea
problemelor interpersonale ii fac nepopulari si se simt respinsi. Unii asistenti sociali au
constatat ca femeile din grupuri imigrante, cu o cultura diferita, care au trait intr-un mediu
violent isi neglijeaza educatia, lupta prin metode acceptate cultural de a parasi familia, cum ar
fi casatoriile timpurii, luarea unei slujbe inainte de a fi definitivat studiile.

• Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder - PTSD)

Studiile recente au demonstrat ca multi copii martori ai violentelor prezinta PTSD.


Definitia tulburarii post-traumatice, gasita in DSM-IV explica: persoana care sufera de stres
post-traumatic a fost expusa unei amenintari cu moartea sau unei raniri sau unei amenintari a
integritatii sale fizice; raspunsul persoanei include frica intensa, neputinta sau oroare; in cazul
copiilor – comportament agitat sau dezorganizat. In plus, evenimentul este reexperimentat prin
cosmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive, etc;
exista o evitare continua a stimulilor care amintesc persoanei de incident; sunt prezente
simptome ale unei permanente stari de treaza, cum ar fi dificultatile in adormire, iritabilitatea,
izbucnirile de furie, dificultati de concentrare, hipervigilenta si o teama exagerata. Multi copii
care au fost expusi la violente nu au cunoscut niciodata un mediu calm, pasnic, chiar din
copilarie, si de aceea dezvoltarea si reactiile lor sunt afectate in mod diferit si cronic decat ale
copiilor care nu au experimentat decat un singur eveniment traumatic intr-un mediu linistit si
suportiv.

Simptome ascunse
In mod frecvent, sunt si multe simptome ascunse la copiii expusi la violenta in familie,
cum ar fi atitudinile improprii fata de folosirea violentei in rezolvarea conflictelor; atitudini
improprii fata de folosirea violentelor impotriva femeilor; acceptarea violentelor in relatiile
intime; hipersenzitivitate fata de problemele din mediul familial; sentimentul ca sunt vinovati
pentru violente.

20
Trebuie accentuat faptul ca, chiar daca nu exista dubiu ca copiii martori si/sau victime
ale violentei domestice sunt afectati in plan comportamental, cognitiv si emotional, cercetarile
nu sunt foarte concluzive in ceea ce priveste efectele definitive la nivelul sexului, varstei sau
stadiului de dezvoltare. Inconsistentele sugereaza ca sunt multi factori care trebuie luati in
considerare: durata si frecventa violentelor, rolul copilului in familie, numarul separarilor si
mutarilor, dezavantajele sociale si economice.

LEGISLAŢIE ŞI SERVICII ADRESATE VICTIMELOR VIOLENŢEI ÎN


FAMILIE

Opis legislativ

1. Legea nr.30/18.05.1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor


omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie
2. H.G.R. nr.686/12.07.2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul prevenirii
şi combaterii fenomenului violenţei în familie, strategia implementată în perioada 2005-
2007.
3. Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie(cu modificările
şi completările ulterioare).
4. Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, republicată în
2007.
5. H.G.R. 319/2006- Strategia naţională pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi,
pentru perioada 2006-2009 şi a Planului general de acţiuni pentru implementarea
Strategiei Naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada
2006-2009.
6. H.G.R 285/2004 privind aplicarea Planului naţional de acţiune pentru egalitatea de
şanse între femei şi bărbaţi.
7. Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor.
8. Ordinul 304/385/2004 privind aprobarea instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a
unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
9. Ordinul 384/306/993/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi
monitorizarea cazurilor de violenţă în familie.
10. Legea nr.116/2002 privind combaterea marginalizării sociale
11. Ordinul 383/12.07.2004 privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile
sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie.
12. O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
13. Legea 678/21.11.2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
14. Codul Penal: art.175,176, 179-183, 189-191, 193, 194, 197, 202, 206, 211, 305-307,
309, 314-316, 318.

21
„ Din punct de vedere practic informarea persoanelor care intră în contact cu victimele
violenţei domestice poate deveni o problemă. Nu întotdeauna victimele care apelează o
instituţie / organizaţie vor intra în contact cu aceeaşi persoană din cadrul acesteia. Va exista în
fiecare instituţie/organizaţie care poate funcţiona ca centru de colectare a cazurilor de violenţă
domestică o singură persoană specializată (în sensul de instruită). Esenţial este ca întregul
personal al respectivei instituţii / organizaţii să fie informat cu privire la existenţa acestei
persoane. În acest mod, orice persoană din cadrul instituţiei / organizaţiei respective va putea
să îndrume o posibilă victimă a violenţei domestice către acea persoană competentă. Acest
lucru dă posibilitatea victimei să ajungă la persoana în măsură să o refere la celelalte centre ale
reţelei în cadrul aceleiaşi vizite, fără să fie nevoită să părăsească instituţia / organizaţia
respectivă.
Compartimentul privind combaterea violenţei în familie din cadrul Direcţiei de Muncă şi
Protecţie Socială Alba, are în principal, următoarele atribuţii:
 răspunde de realizarea şi actualizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de
violenţă în familie prin centralizarea informaţiilor primite din teritoriu, pe baza:
- rapoartelor lunare primite de la centrele de adăpostire a victimelor violenţei în familie, de la
centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie şi de la centrele de asistare a
agresorilor;
- informaţiilor primite de la instituţiile cu care direcţiile de muncă şi protecţie socială are
încheiate protocoale de colaborare în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie la
nivel judeţean ( DGASPC, IJP, SPAS, IJJ, Serviciul de probaţiune , ASP, ONG);
- sesizărilor directe primite de compartimentul cu atribuţii privind combaterea violenţei în
familie;
- informaţiilor primite de la organizaţiile neguvernamentale active în domeniul prevenirii şi
combaterii fenomenului violenţei în familie;
 întocmeşte rapoarte trimestriale, pe care le transmite conducerii Agentiei Nationale
pentru Protectia Familiei, privind activitatea desfăşurată în cadrul compartimentului cu
atribuţii privin combaterea violenţei în familie ;
 iniţiază şi dezvoltă parteneriate sociale, în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în
familie cu instituţiile administraţiei centrale şi locale, precum şi cu societatea civilă
(organizaţii neguvernamentale, organizaţii de cult, alte persoane juridice şi fizice
implicate în prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă în familie);
 informează membrii familiilor aflaţi în dificultate care se adresează compartimentului
cu atribuţii privind combaterea violenţei în familie cu privire la drepturile şi serviciile
de care pot beneficia în condiţiile legii;
 sprijină victimele, prin îndrumarea acestora către serviciile specializate care dezvoltă
programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială de la nivel judeţean şi local;
 asigură protecţia victimelor şi, în special, a copiilor, prin măsuri de păstrare a
confidenţialităţii asupra identităţii şi dificultăţilor lor în timpul instrumentării cazului;
 sesizează serviciul public specializat pentru protecţia copilului de la nivel judeţean în
cazul în care constată acte de violenţă în familie împotriva copiilor,
 asistă agresorii prin informare şi direcţionare către instituţiile specializate în acordarea
tratamentelor psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare, de dezintoxicare, după caz;
 monitorizează activitatea specifică din centrele pentru adăpostirea victimelor violenţei
în familie, din centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie şi din centrele
de asistenţă destinate agresorilor;

22
 organizează şi participă la cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie,
precum şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora, în colaborare cu
instituţiile de formare profesională autorizate;
 colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu organizaţiile
societăţii civile, cu mijloacele de informare în masă implicate în campaniile de
informare şi educare a comunităţilor ţintă, în vederea prevenirii şi combaterii
fenomenului violenţei în familie, precum şi pentru elaborarea materialelor promoţionale
specifice.
La nivelul judeţului Alba există şi un grup de lucru consultativ cu atribuţii în prevenirea
şi combaterea fenomenului violenţei domestice din care fac parte, în baza unui protocol de
colaborare, majoritatea instituţiilor implicate în combaterea fenomenului violenţei în familie.
În urma întâlnirilor de lucru personalul implicat în combaterea acestui fenomen cunoaşte
atribuţiile fiecărei instituţii în prevenirea şi combaterea violenţei, existând o bună colaborare
inter-instituţională.
Până în prezent au fost acreditate de către Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii
sociale Alba, care funcţionează în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, un număr de
5 furnizori de servicii specializate în domeniul combaterii violenţei în familie, respectiv
Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia ( Centrul pentru adăpostirea victimelor
violenţei în familie –tel verde 0800800135), Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir
(Centrul de recuperare şi reintegrare socială a agresorilor familiali şi Centrul de urgenţă pentru
primirea victimelor violenţei în familie- telefon 750764 ), Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţie a Copilului în parteneriat cu Organizaţia pentru Suport Comunitar Alba
(Centrul de consiliere a victimelor violenţei Abrud ), Asociaţia AS 2001 Alba Iulia ( Serviciu
pentru informare, consiliere pentru femei- telefon 814307).
Serviciile specifice acordate în cadrul Centrul de recuperare şi reintegrare socială a
agresorilor familiali, acreditat pentru servicii specializate în domeniul combaterii violenţei în
familie sunt:
 Consiliere în vederea asigurării şi facilitării accesului agresorilor la tratamente
psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare dau de dezintoxicare;
 Servicii de consiliere şi mediere a conflictului pentru părţile implicate în vederea
depăşirii situaţiilor de risc;
 Consiliere juridică;
 Servicii de informare şi orientare;
 Distribuirea de materiale de promovare.
Centrul de urgenţă pentru primirea victimelor violenţei în familie este o structură de
sprijin şi intervenţie al cărei obiect de activitate vizează prevenirea violenţei în familie prin
acordarea de servicii specializate, creşterea nivelului de trai al acestor persoane, conştientizarea
nevoilor şi participarea activă în luarea deciziilor care privesc această problematică.
Centrul de urgenţă pentru primirea victimelor violenţei în familie a fost înfiinţat pentru a
veni în completarea demersurilor poliţiei şi a îngrijirilor medicale oferite în spital, pentru
victimele violenţei domestice, asigurând pentru acestea găzduire, consiliere şi sprijin
psihologic şi juridic, asistenţă socială, pentru depăşirea situaţiei de criză.
Serviciile acordate victimelor violenţei în familie sunt:
 Primire şi găzduire pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 60 de zile;
 Asistenţă medicală şi îngrijire;
 Consiliere în vederea integrării sociale(psihologică, juridică,
profesională, familială, suport emoţional );

23
 Acompaniere în vederea obţinerii unor documente şi acte de identitate
sau stare civilă, precum şi a unor drepturi cu caracter social;
 Facilitarea accesului la alte tipuri de prestaţii şi servicii sociale;
 Servicii de informare asupra drepturilor sociale, asupra serviciilor
disponibile pe raza localităţii respective;
 Distribuirea de alimente, medicamente şi materiale sanitare;
 Distribuirea de materiale de promovare.
În ultima perioadă de timp s-au realizat progrese în identificarea, ajutarea şi tratarea
victimelor violenţei domestice. Cu toate acestea, programele disponibile pentru ajutarea
victimelor sunt încă insuficiente în comparaţie cu amploarea problemei. În multe comunităţi
resursele existente nu sunt adecvate pentru a oferi servicii în domenii cum sunt sănătatea
mintală, abuzul de substanţe, planurile de securizare, asigurarea locuinţei şi a locurilor de
muncă. Deoarece capacitatea serviciilor comunităţii poate fi inadecvată în anumite domenii, ar
putea fi necesar un efort de colaborare al întregii comunităţii pentru a răspunde acestor nevoi
multiple. „

Borza Irina
Compartiment combaterea violenţei în familie
Direcţia De Muncă Şi Protecţie Socială Alba

Bibliografie

Gilee Ferreol, Adrian Neculau, Violenţa: aspecte psihosociale, Ed. Polirom, Iaşi 2003

Ioan Mihăilescu, Sociologie generala: concepte fundamentale şi studiu de caz,


Ed. Polirom, Iaşi 2003
Laplache, Poutalis, Vocabularul psihanalizei, Ed. Humanitas, Bucureşti 1994

George Neamţu( coord), Tratat de asistenţă Socială, Ed. Polirom, Iaşi 2003

www.fundatiasesiblu.ro/fundatia_violenta.aspx

www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm

24
Telefoane utile

Furnizorii de Servicii Sociale acreditaţi

• Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia


Centrul pentru adăpostirea victimelor violenţei în familie –tel verde 0800800135

• Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir


Centrul de recuperare şi reintegrare socială a agresorilor familiali şi Centrul de urgenţă
pentru primirea victimelor violenţei în familie- telefon 750764
• Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba
Persoană de contact: Director general adj. Frăcea Valentin – tel. 817574
Şef Serviciu Atănăsoaie Cristina – tel. 818266
Telefonul copilului 08008200100 linie telefonică gratuită apelabilă de pe orice telefon

• Asociaţia AS 2001 Alba Iulia


Serviciu pentru informare, consiliere pentru femei- telefon 814307

Alte telefoane
fix

• Departamentul de Servicii Sociale Alba


Persoană de contact Ciubean Adriana – tel. 831564
• Departamentul de Servicii Sociale Abrud
Persoană de contact Simina Petre – tel. 780090
• Departamentul de Servicii Sociale Blaj
Persaoană de contact Ioana Duma – tel. 711207
• Departamentul de Servicii Sociale Cugir
Persoană de contact Neagu Mariana – tel. 752110
• DGASPC Alba Punct de lucru Aiud
Persoană de contact Baldea Cristian – tel. 865591
• Departamentul de Servicii Sociale Ocna Mureş
Persoană de contact Stamate Ioana – tel. 870398

• Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba


Tel-Fax:0258814900
e-mail: cpecaalba@yahoo.com

25
Persoană de contact: Dr. Sava Mihaela Nadia

26