Sunteți pe pagina 1din 34

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Trimestrul I - 2016
Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI


Cuprins

§. Drept comercial...............................................................................................................................3

1. Rezoluţie emisă de oficiul registrului comerțului. Anularea rezoluţiei pentru


inopozabilitatea modului de evaluare a majorării de capital social de către instituţia publică
implicată. Apel. Anularea sentinţei civile şi rejudecarea în fond a cauzei. Controlul judiciar
al instanţei asupra rezoluţiei – control de legalitate. Limitarea competenţei funcţionale a
oficiului registrului comerţului la verificarea cerinţelor legale privind înscrierea menţiunilor
în registrul comerţului. Constatarea obligaţiei societăţii şi a dreptului acţionarului, rezultând
din lege, de a solicita înscrierea menţiunii majorării capitalului social. Admiterea cererii......3

2. Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a administratorului


societăţii. Prezumţia relativă a culpei şi legăturii de cauzalitate. Necesitatea probării
celorlalte condiţii ale răspunderii reglementate de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
85/2014. Limitarea titularului acţiunii la prezumția legală. Respingerea acţiunii...................25

3. Insolvenţă. Respingerea ca tardivă, a cererii creditorului de înscriere a creanţei fiscale


în tabelul definitiv. Interpretarea restrictivă şi neadecvată situaţiei de fapt a prevederilor art.
102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Nelegalitate. Admiterea apelului cu consecinţa
admiterii contestaţiei creditorului.................................................................................................28

Pagină 2 din 34
§. Drept comercial

1. Rezoluţie emisă de oficiul registrului comerțului. Anularea rezoluţiei


pentru inopozabilitatea modului de evaluare a majorării de capital social
de către instituţia publică implicată. Apel. Anularea sentinţei civile şi
rejudecarea în fond a cauzei. Controlul judiciar al instanţei asupra
rezoluţiei – control de legalitate. Limitarea competenţei funcţionale a
oficiului registrului comerţului la verificarea cerinţelor legale privind
înscrierea menţiunilor în registrul comerţului. Constatarea obligaţiei
societăţii şi a dreptului acţionarului, rezultând din lege, de a solicita
înscrierea menţiunii majorării capitalului social. Admiterea cererii
- Legea nr. 26/1990: art. 21
- Legea nr. 31/1990: art. 204
- Legea nr. 137/2002: art. 12
- Hotărârea Guvernului nr. 577/2002: art. 142, art. 143

Conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, administratorii societăţii
comerciale cu privire la care s-a emis Certificatul de Atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu la data reorganizării din
întreprinderi economice de stat în societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 15/1990,
sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social al societăţii respective
la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii
certificatului.
Alineatul (4) al aceluiaşi articol statuează că în cazul în care administratorii nu
solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut mai sus, Oficiul
Registrului Comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.
În fine, alineatul (5) al articolului 12, precizează că în cazul în care eliberarea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are loc după
privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi
considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după
caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept
instituţiei publice implicate.
În absenţa unui astfel de demers aflat în sarcina administratorilor societăţii,
este pe deplin îndreptăţită cererea instituţiei implicate, pârâta AAAS Bucureşti, de a
solicita, efectuarea înregistrării majorării de capital la ORC de pe lângă Tribunalul
Timiş, majorare reprezentată de valoarea terenurilor, obiect al certificatului de
atestare al dreptului de proprietate pentru SC U. SA. Această îndreptăţire este una
care decurge direct din lege, şi anume din art. 12 alin. (4) al Legii nr. 137/2002.
Plângerea sau cererea în anularea rezoluţiei emise de directorul Oficiului
Registrului Comerţului se poate întemeia doar pe motive de nelegalitate iar nu pe
motive care privesc fondul raporturilor obligaţionale între părţile actului constitutiv.
Pagină 3 din 34
Pentru acest motiv, directorul sau persoana desemnată în cadrul Oficiul Registrului
Comerţului în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, cu
atribuţiile rezultate din Legea nr. 26/1990 şi Normele Metodologice privind modul de
ţinere a registrului comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, veghează doar la
respectarea cerinţelor de legalitate pentru ca un act sau un fapt juridic dintre cele
prevăzute de lege, să fie admis la înregistrare sau înscriere în registrul comerţului,
ori neîndeplinind cerinţele legale, să fie respins de la o asemenea menţiune în
registrul comerţului. Directorul sau persoana desemnată nu are competenţa de a
verifica valoarea aporturilor aduse în natură prin intermediul altor instrumente sau
documentaţii decât raportul de evaluare a unor asemenea aporturi, depuse de
persoana asociatului/acţionarului sau de către societate prin administratorii săi. În
condiţiile în care documentaţia prevăzută de lege şi de normele metodologice este
completă, are caracter actual şi, necesitatea înscrierii/înregistrării menţiunii în
registrul comerţului este o obligație rezultată din lege, neexistând temeiuri de
îndoială justificată asupra veridicităţii documentaţiei depuse, directorul sau persoana
desemnată din cadrul registrului comerțului are obligativitatea admiterii cererii şi
dispunerii înscrierii/înregistrării menţiunilor solicitate în evidenţele registrului
comerţului, astfel încât să se asigure atât protecţia persoanei profesionistului
înmatriculat în registrul comerţului cât şi opozabilitatea acestor înscrieri şi înregistrări
faţă de terţi, cele două componente asigurând împreună scopul publicităţii actelor şi
faptelor care privesc persoana profesionistă şi fondul său de comerţ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,


Decizia civilă nr. 44 din 27 ianuarie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013,


reclamanta SC G. SA, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă
Tribunalul Timiş (denumită în continuare ORC Timiş), şi Autoritatea pentru
Administrarea Activelor Statului (denumita în continuare AAAS) Bucureşti solicită
anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar nr.
49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei
rezoluţii.
De asemenea, P.M., în contradictoriu cu pârâţii AAAS Bucureşti şi ORC Timiş,
solicită anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar
nr. 49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei
rezoluţii. Motivele de fapt şi de drept ale cererii sunt identice cu cele ale cererii
formulate de SC G. SA, iar această cerere de chemare în judecată a făcut obiectul
dosarului nr. 8474/30/2013 care a fost conexat la prezentul dosar prin încheierea de
şedinţă din data de 24.03.2014.
Prima instanţă a apreciat ca întemeiată acţiunea, reţinând că la data de 23
iulie 2013, AAAS Bucureşti a formulat o cerere către ORC Timiş prin care solicită
înregistrarea menţiunilor cu privire la majorarea capitalului social, adăugare asociaţi,
conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate teren şi anexelor la
acesta, seria MO3 nr 10944 din 11.08.2008 emis de MEF.
Pagină 4 din 34
Prima instanţă a apreciat că pârâta AAAS Bucureşti ar fi solicitat conducerii
SC U. SA. să efectueze operaţiunea de mărire capital social, iar aceasta a refuzat,
trebuia să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere, iar nu să treacă în mod
discreţionar la efectuarea acestei operaţiuni juridice de înregistrare. Nu poate fi
acceptată apărarea conform cu care înregistrarea în registrul comerţului nu se va
putea radia, decât dacă există o sentinţă civilă definitivă de anulare a actului care a
stat la baza înregistrării, deoarece actul este certificatul de atestare, acesta este actul
juridic prin care, ex lege, se măreşte capitalul social, cu contravaloarea terenului.
Problema în litigiu se referă la modalitatea prin care AAAS Bucureşti a înţeles
să apeleze la dispoziţiile legale de înregistrare a acestei măriri de capital social la
ORC.
Operaţiunea juridică de mărire a capitalului social este legală, izvorând din
lege, însă modalitatea de înregistrare a acesteia, pentru a se asigura opozabilitatea
faţă de terţi trebuie să fie la rândul său temeinică şi legală, evaluarea capitalului
social, precum şi numărul a noilor acţiuni trebuie efectuată fie prin acordul de voinţă
al asociaţilor cu evaluarea exprimată printr-o Hotărâre a Adunării Generale, fie pe
calea unei sentinţe judecătoreşti definitive, în caz de neînţelegeri între asociaţi, iar nu
discreţionar de unul dintre acţionari.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând sentinţa pentru
nelegalitate şi solicitând instanţei să procedeze la o nouă judecată asupra fondului,
ca urmare a admiterii apelului, a modificării sentinţei şi a respingerii acţiunii.
În esenţă, se susţine că hotărârea se întemeiază pe considerente
contradictorii, reţinând că deşi majorarea de capital operează de drept, ea nu se
poate realiza decât prin acordul asociaţilor, apoi că faţă de dispoziţiile redate atât de
parte cât şi de instanţă, nu se poate reţine că pârâta a acţionat discreţionar stabilind
valoarea terenurilor, că societatea nu a convocat o AGA în scopul reglementării
acestei situaţii juridice, deşi acesta a fost solicitat conducerii societăţii, dovadă fiind
corespondenţa dintre pârâtă şi societate, depusă la dosar, că instanţa de fond nu
putea stabili decât în acord cu cele cuprinse în certificatul de atestare a dreptului de
proprietate, că înstrăinările de teren din patrimoniul societăţii au avut loc anterior
emiterii acestui act, şi că, în fine, valoarea stabilită este întemeiată pe dispoziţiile
legale enunţate şi nu în mod discreţionar cum concluzionează instanţa, prin raportare
la evaluarea efectuată de societate, apreciind că, astfel, s-a adus atingere dreptului
de proprietate al Statului Român.
Prin întâmpinare, ONRC prin ORC Timiş a solicitat admiterea apelului,
modificarea sentinţei, respingerea acţiunii şi menţinerea rezoluţiei atacate, reiterând
motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la fond, arătând în plus că persoana
desemnată cu soluţionarea cererii, conform dispoziţiilor art. 7, alin. (2) din O.U.G. nr.
116/2009 doar dacă se consideră necesar, se cer lămuriri asupra unor împrejurări de
fapt, ceea ce nu s-a apreciat a fi oportun, faţă de documentele depuse odată cu
cererea.
Analizând apelul declarat, în limita investirii, conform dispoziţiilor art. 477 din
noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile art. 480
alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, apreciindu-se că instanţa de fond a
Pagină 5 din 34
soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, astfel că a admis apelul declarat
de pârâta AAAS Bucureşti împotriva s.c. nr. 131/2015, pronunţată în dos. nr.
8424/30/2013 al Tribunalului TIMIŞ şi a anulat sentinţa atacată, în vederea
rejudecării fondului pentru a se lămuri toate aspectele, cu privire la care instanţa de
fond, deşi investită, nu a făcut o analiză completă.
Rejudecând în fond, Curtea, constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013 în dosar nr. 8424/30/2013, reclamanta SC
G. SA, în contradictoriu cu ORC Timiş, şi AAAS Bucureşti solicită anularea Rezoluţiei
nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata în dosar nr. 49679/23.07.2013 şi
radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul acestei rezoluţii.
În fapt, recurenta societate deţine 49,207 % din capitalul social al SC U. SA.
Prin cererea înregistrata sub nr. 49679/23.07.2013, AAAS Bucureşti, a solicitat
înregistrarea în registrul comerţului a unor modificări referitoare la capitalul social; tip
capital; termen vărsare capital; număr acţiuni; modificare date asociaţi 0 persoane
fizice ; modificare date, adăugare asociaţi persoane juridice, asociaţi lista, potrivit
datelor din Adresa nr. 28888/18.07.2013.
Prin adresa nr. 28888/18.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat ORC Timiş sa
dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului social al SC U. SA. în favoarea
AAAS Bucureşti, cu valoarea terenurilor pentru care societatea a obţinut certificatul
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria
M03/10.944/11.08.2008, respectiv cu valoarea de 2.625.410 lei corespunzătoare
unui număr de 1.050.164 acţiuni.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a solicita
dobândirea de acţiuni prin majorarea capitalului social, arată că, ca orice drept de
creanţă, şi dreptul la acţiuni nominative este supus prescripţiei extinctive de 3 ani de
la momentul naşterii sale.
Potrivit Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării -
art.12:
(3)Administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea
majorării capitalului social la oficiul registrului comerţului în termen de 30 de zile de la
data emiterii certificatului.
(4)în cazul în care administratorii nu solicită înregistrarea majorării capitalului
social în termenul prevăzut la alin. (3), oficiul registrului comerţului va înregistra
majorarea, la cererea instituţiei publice implicate.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria
M03/10.944 a fost emis la data de 11.08.2008. Administratorul social al societăţii nu
a solicitat înregistrarea majorării capitalului social în termen de 30 zile de la data
11.08.2008 a emiterii certificatului, astfel ca în acest caz, AAAS Bucureşti, în calitate
de instituţie implicata, era obligata sa adreseze ORC Timiş o cerere privind
majorarea capitalului social, însă aceasta cerere trebuia formulata şi depusa în
termenul general de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data

Pagină 6 din 34
11.09.2008 a expirării celor 30 de zile de emiterea certificatului şi s-a sfârşit în data
de 11.09.2011.
În aceste condiţii, cererea de majorare a capitalului social formulata de AAAS
Bucureşti şi înregistrata sub nr. 49679/23.07.2013 a fost formulata cu depăşirea de
aproape doi ani a termenului general de prescripţie, prin urmare dreptul AAAS
Bucureşti de a formula şi înregistra o astfel de cerere era de mult prescris - fapt care
în mod greşit şi nelegal nu a fost constatat de către ORC Timiş.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost încă de la emitere şi
este şi în prezent, unul litigios, în acest sens au existat şi exista mai multe procese
având ca obiect anularea acestui certificat si/sau de restituire a mai multor terenuri
ce compun imobilul în litigiu - fiind chiar anulat în prima instanţa de către Curtea de
Apel Timişoara, iar mai apoi a fost admis recursul respectiv menţinut ca temeinic şi
valabil în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, dar în prezent suntem din
nou paraţi pe rolul primei instanţe pentru anularea Certificatului - astfel ca în mod
obiectiv societatea nu putea proceda la înregistrarea majorării capitalului social pe
numele statului reprezentând valoarea imobilului în litigiu pentru care a fost emis
certificatul de atestare a dreptului de proprietate, întrucât în orice moment acest
certificat poate fi anulat iar societatea deposedată de terenurile ce alcătuiesc imobilul
în litigiu - prin anulare, nemaipunându-se problema unei majorări de capital.
Pentru dovedirea acestui aspect, s-a depus Sentinţa civila nr. 226/26.04.2010
a Curţii de Apel Timişoara, pronunţata în dosarul nr. 605/59/2009, prin care a fost
anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03,
nr. 10944/11.08.2008 emis de MEF.
Această soluţie a fost infirmata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin
Decizia civila nr. 3282/07.06.2011 pronunţata în acelaşi dosar.
Anterior privatizării, respectiv vânzării către reclamantă a acţiunilor statului, au
fost înstrăinate mai multe suprafeţe de teren fără ca statul sa procedeze la
diminuarea capitalului social - aşa cum a obligat şi obliga şi în continuare legislaţia în
materie - astfel ca au fost incluse în contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr.
83/22.09.2000 contravaloarea mai multor suprafeţe de teren care fuseseră demult
înstrăinate fără a se proceda la diminuarea capitalului social al societăţii.
Reclamanta consideră că nu poate fi luată drept corectă valoarea de
2.625.410 lei - pentru care AAAS Bucureşti a obţinut un număr de 1.050.164 acţiuni -
a terenului pentru care reclamanta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor seria M03/10.944/11.08.2008.
Astfel, AAAS Bucureşti a indicat faptul ca la data de 24.06.2008 valoarea
terenului ar fi fost de 593.850 euro adică 2.178.800 lei - fără a fi menţiona cursul
valutar leu euro - stabilită prin Raportul de evaluare întocmit de SC A. SRL
Timişoara, iar considerând că majorarea s-ar realiza cu întârziere, a apreciat
unilateral că valoarea terenului la data de 15.07.2013 a întocmirii adresei nr.28888
(înregistrată însă la data de 18.07.2013), ar fi de 2.625.410,85 lei, rezultând o
creştere de 446.610,85 lei, lăsând să se înţeleagă că această diferenţă de valoare ar

Pagină 7 din 34
fi reprezentată de diferenţa de curs valutar leu euro - cu toate că este notorie
scăderea prețurilor terenurilor cu până la 60% faţă de perioada de referinţă.
Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind
activitatea de înregistrare în registrul comerţului: (2) când pentru lămurirea unor
împrejurări de fapt, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal
şi/sau persoana sau persoanele desemnată/desemnate consideră necesar să
cunoască părerea unor specialişti, poate/pot să dispună efectuarea unei expertize, în
contul părţilor, precum şi prezentarea oricăror alte dovezi. În acelaşi scop, părţile pot
fi invitate să se prezinte la oficiul registrului comerţului.”
Pentru lămurirea împrejurării de fapt potrivit căreia la data privatizării, valoarea
terenului a fost de 593.850 euro adică 2.178.800 lei, stabilită prin raport de evaluare -
valoare oricum exagerată şi la acea dată, neacceptată de SC U. SA. şi nici de
acţionarii săi care nu au dorit majorarea capitalului social cu această valoare mult
prea ridicata - iar la data de 15.07.2013, valoarea terenului a fost apreciată doar de
AAAS Bucureşti la 2.625.410,85 lei - fără acordul sau opinia noastră sau a altei părţi,
ori a specialiştilor în domeniu - rezultând aşadar o creştere semnificativa de
446.610,85 lei - în condiţiile în care în prezent criza economică globală a diminuat
substanţial şi valoarea imobilelor - consideră că se impune efectuarea unui nou
raport de evaluare pentru a se determina valoarea corecta, actuala a imobilului.
De asemenea, potrivit art. 7 ind.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
116/2009 :
„ (1) Daca la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie,
directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori
persoanele desemnata/desemnate transmite/transmit instanţei întregul dosar, care
cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerţului şi cererea de intervenţie,
precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora. Prevederile art. 6 alin. (4) se
aplica în mod corespunzător.
(2)Soluţionarea cererilor de înregistrare şi a cererilor de intervenţie se face cu
citarea pârtii şi a intervenienţilor. Instanţa se pronunţă de urgentă, în condiţiile art. 49
—56 din Codul de procedură civilă.
(3)Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (2) este executorie şi este supusa
numai recursului."
Respectarea legislaţiei în materie presupune ca - potrivit art. 142 din
Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea
societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.
137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării - toate societăţile
comerciale, indiferent de structura capitalului social, să procedeze, după primirea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, la aprobarea în
adunarea generală a acţionarilor a: majorării capitalului social cu valoarea terenului;
numărului de acţiuni emise suplimentar; modificării corespunzătoare a actului de
înfiinţare, astfel că doar în urma unei hotărâri a AGEA a reclamantei societăţi, AAAS
Bucureşti avea posibilitatea legală de a solicita înregistrarea majorării capitalului
social.
Pagină 8 din 34
Aşadar, după primirea certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor, trebuia sa se aprobe în adunarea generala a acţionarilor majorarea
capitalului social cu valoarea terenului; numărul de acţiuni emise suplimentar ;
modificarea corespunzătoare a actului de înfiinţare - din motivele obiective / legale
antemenţionate nu s-a putut proceda la adoptarea unei astfel de hotărâri A.G.E.A. -
astfel ca AAAS Bucureşti nu putea sa solicite înregistrarea la ORC Timiş a majorării
de capital social - şi în acest sens, să stabilească unilateral valoarea majorării de
capital social, numărul de acţiuni suplimentare care practic modifică unilateral actul
de înfiinţare - în lipsa unei hotărâri A.G.E.A.
În acest fel, au fost nesocotite atât prevederile art.142 din Hotărârea nr.
577/2002 cât şi prevederile imperative ale Legii nr. 31/1990, drept pentru care se
impune anularea rezoluţiei atacate.
ONRC prin ORC Timiş, în calitate de pârât în dosarul mai sus menţionat,
formulează întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca netemeinică, iar pe
fond menţinerea Rezoluţiei directorului/persoanei desemnate nr. 18209/25.07.2013
ca fiind temeinică şi legală.
În fapt, prin cererea nr. 49679/23.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat
înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de majorare capital social la SC U.
SA. (având număr de ordine în registrul comerţului J35/1866/1991, CUI 1834500), în
temeiul art.12 alin.(4) din Legea nr. 137/2002 modificată şi completată, în calitate de
instituţie publică implicată.
În susţinerea cererii de înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013 s-au depus:
Adresa AAAS Bucureşti nr. 28888/18.07.2013, Raportul de evaluare din data de
24.06.2008, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.
10944/11.08.2008 şi adresa Ministerului Economiei nr. 123042/23.05.2013.
Conform dispoziţiilor art.12 alin.(3) din Legea nr. 137/2002 şi art.142 din
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002 modificate şi completate,
societăţile comerciale vor proceda la obţinerea certificatului de atestare a dreptului
de proprietate, vor aproba în Adunarea Generală a Acţionarilor majorarea capitalului
social cu valoarea terenului, iar administratorii societăţilor vor solicita înregistrarea în
registrul comerţului a menţiunii de majorare. Prin urmare, în situaţia în care
societatea, prin administrator, solicită înregistrarea menţiunii de majorare capital
social în temeiul art.12 alin.(3) din Legea nr.137/2002, în susţinerea cererii de
înregistrare se depune Hotărârea AGA de majorare a capitalului social.
Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.(4) din Legea nr.137/2002 modificată şi
completată, în cazul în care administratorii societăţilor nu solicită înregistrarea
majorării capitalului social în termen de 30 de zile de la emiterea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate, oficiul registrului comerţului va înregistra
majorarea la cererea instituţiei publice implicate. în speţă, AAAS Bucureşti, în calitate
de instituţie publică implicată, a solicitat înregistrarea menţiunii de majorare capital
social aşa cum reiese din cererea de înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013.
Dispoziţiile Capitolului XXXII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
137/2002 modificate şi completate, statuează la art.145: „La cererea instituţiei
Pagină 9 din 34
publice implicate oficiul registrului comerţului şi/sau registrul independent privat va
înregistra majorarea capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a
acţionarilor."
În considerarea dispoziţiilor legale citate, oficiul registrului comerţului nu avea
temei legal pentru a solicita prezentarea în susţinerea cererii de menţiuni nr.
49679/23.07.2013 a hotărârii adunării generale a acţionarilor privind aprobarea
majorării capitalului social.
În ceea ce priveşte celelalte motive invocate în cererea de chemare în
judecată (nerealizarea majorării capitalului social, compensarea acţiunilor cu
valoarea terenurilor, valoarea stabilită prin raportul de evaluare) precum şi excepţia
prescripţiei extinctive, învederează instanţei următoarele:
Dispoziţiilor art.12 din Legea nr.137/2002 modificată şi completată, instituie în
sarcina administratorilor obligativitatea de a înregistra în registrul comerţului
majorarea capitalului social în baza certificatului de atestare a dreptului de
proprietate, în termen de 30 de zile de la data emiterii acestuia. în caz contrar, oficiul
registrului comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.
Iar în situaţia în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează
după privatizarea societăţii, capitalul social se majorează de drept cu valoarea
terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului, iar acţiunile emise în
schimbul aportului vor reveni de drept instituţiei publice implicate.
În speţă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data
de 11.08.2008, după privatizarea societăţii, iar administratorul nu şi-a îndeplinit
obligaţia legală de a înregistra majorarea capitalului social. Ca atare, consideră că
operează majorarea de drept a capitalului social în temeiul dispoziţiilor art.12 alin.(5)
din Legea nr.137/2002 modificată şi completată, iar excepţia prescripţiei extinctive
invocată fiind nefondată.
Referitor la existenţa unor litigii pe rolul instanţei de judecată privind certificatul
de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia s-a majorat capitalul social,
învederează instanţei că potrivit dispoziţiilor art.10 alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.116/2009 modificată şi completată, solicitantul răspunde pentru
legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în
documentele depuse în susţinerea acestora.
Iar, pentru a dispune efectuarea unei expertize sau solicitarea unor
documente în temeiul art. 7 alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.116/2009
modificată, aşa cum susţine reclamanta, directorul/persoana desemnată trebuia să
aibă cunoştinţă de situaţia litigioasă. Or, în lipsa unor documente din care să reiese
starea litigioasă a terenului pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de
proprietate, persoana desemnată nu avea temei legal pentru solicitarea unei
expertize, citarea părţilor sau prezentarea altor dovezi.
Conform dispoziţiilor legale invocate - art. 7 alin.(2) - directorul/persoana
desemnată poate să dispună efectuarea unei expertize, administrarea de noi dovezi
sau citarea părţilor, în cazul în care consideră necesar în vederea lămuririi unor
împrejurări de fapt.
Pagină 10 din 34
Prin urmare, persoana desemnată în mod corect a admis cererea de
înregistrare menţiuni nr. 49679/23.07.2013 având în vedere documentele depuse în
susţinere, raportat la dispoziţiile legale în vigoare.
Referitor la radierea menţiunii nr. 49679/23.07.2013 din registrul comerţului,
potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, modificată şi completată, orice
persoană prejudiciată ca urmare a înregistrării în registrul comerţului a unei menţiuni
are dreptul să solicite radierea înregistrării, în tot sau în parte, dacă printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă au fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la
baza înregistrării a cărei radiere se solicită.
În speţă, documentul care a stat la baza înregistrării în registrul comerţului a
menţiunii nr. 49679/23.07.2013 respectiv, certificatul de atestare a dreptului de
proprietate seria M03 nr.10944/11.08.2008 nu a fost desfiinţat, motiv pentru care
considerăm capătul de cerere privind radierea menţiunii ca nefondat.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 116/2009 modificată şi completată, împotriva rezoluţiei
directorului/persoanei desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de
la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării în Monitorul Oficial al României
pentru orice persoane interesate. Plângerea se depune şi se menţionează în registrul
comerţului unde s-a făcut înregistrarea.
Or, reclamanta nu a procedat conform dispoziţiilor legale în vigoare, plângerea
nefiind menţionată în registrul comerţului.
În drept, în baza dispoziţiilor Legii nr. 137/2002 modificată şi completată, a
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.137/2002, a dispoziţiilor Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 modificată şi completată, art. 25 din Legea nr.
26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi dispoziţiile noului
Cod de procedură Civilă.
AAAS București, în conformitate cu prevederile art. 205 şi urm din Cod de
procedură civilă, formulează întâmpinare la cererea formulata de reclamantă, prin
care solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Excepţia prematurităţii acţiunii în instanţa formulate de reclamanta prin care a
solicitat anularea rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş prin care s-a admis
cererea AAAS Bucureşti aşa cum a fost formulata şi s-a dispus înregistrarea în
registrul comerţului a menţiunilor cu privire la: tip capital, număr acţiuni, adăugare
persoane juridice. Prin adresa nr. P/28888/18.07.2013, AAAS Bucureşti a solicitat
către ORC Timiş sa dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului social al SC
U. SA., în favoarea AAAS Bucureşti, cu valoarea terenurilor pentru care s-a obţinut
certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.
10944, respectiv cu valoarea de 2.625.410 lei corespunzătoare unui număr de
1.050.164 acţiuni, în temeiul Legii nr. 137/2002, Normele metodologice de aplicare a
Ordonanţei Guvernului nr. 88/1997 şi a Legii nr. 137/2002 aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 577/2002.

Pagină 11 din 34
Totodată, rezoluţia nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş a fost publicata în
Monitorul Oficial al României, partea a IV a, nr. 4636/09.09.2013 (pag. 32).
Prin raportare la dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, ce prevede la alin.
(3) - împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se
poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la
data publicării rezoluţiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate", arătă că, în
speţa de faţă, SC G. SA, în calitate de persoana interesata a promovat acţiunea
împotriva rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş, cu încălcarea dispoziţiilor sus
menţionate întrucât acţiunea a fost înregistrata la instanţa anterior (12.08.2013)
publicării rezoluţiei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a (09.09.2013).
Faţă de cele prezentate solicită admiterea excepţiei şi respingerea cererii ca
prematur formulată.
Excepţia nulităţii acţiunii formulate de reclamanta împotriva rezoluţiei nr.
18209/25.07.2013 a ORC Timiş, conform dispoziţiilor art. 193 alin. (1) şi (2) coroborat
cu art. 185 alin.(2) C.pr.civ.
Potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 116/2009 ,,Plângerea se depune şi se
menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. în termen de 3 zile
de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează instanţei plângerea”.
Din actele de la dosarului cauzei, rezultă ca cererea a fost înregistrata pe rolul
Tribunalului Timiş înainte de termen şi nu la Oficiul Registrului Comerţului după cum
în mod procedural impuneau dispoziţiile art. 6 alin.(4) din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 116/2009.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (2) C.pr.civ. „in cazul în care legea opreşte
îndeplinirea unui act de procedura...., actul făcut înaintea îndeplinirii termenului poate
fi anulat la cererea celui interesat", ca o consecinţa, cererea de chemare în instanţa
promovata de reclamanta poate fi anulată.
Totodată, în conformitate cu art. 200 C.pr.civ., solicită anularea cererii
reclamantei având în vedere ca cererea de chemare în judecata formulata de
aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 194 şi art. 148 alin.(1) C.pr.civ.
întrucât cererea nu cuprinde reşedinţa pentru reprezentantul SC G. SA, respectiv
pentru SCPA P.&M.
Excepţia lipsei taxei de timbru judiciar şi anularea ca netimbrată a cererii de
chemare în judecată.
În condiţiile art. 197 C.pr.civ. - netimbrarea atrage anularea cererii de chemare
în judecata.
Pe fond, solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În legătură cu excepţia prescripţiei extinctive invocata de reclamanta, arată
instanţei că aceasta se afla în confuzie având în vedere următoarele:
Pe de o parte, AAAS Bucureşti prin cererea adresata către ORC Timiş, în
temeiul art. 12 alin.(4) din Legea nr. 137/2002 în cazul în care administratorii nu
solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut la alin. (3),
Pagină 12 din 34
oficiul registrului comerţului va înregistra majorarea, la cererea instituţiei publice
implicate", a solicitat sa se dispună înregistrarea majorării de drept a capitalului
social al SC U. SA., cu valoarea terenurilor, iar pentru aceasta cerere, nu se prevede
un termen de prescripţie întrucât AAAS Bucureşti nu a promovat o acţiune în instanţa
prin care sa solicite valorificarea unui drept în favoarea sa.
Solicitarea AAAS Bucureşti către ORC Timiş a fost pentru a asigura
opozabilitatea operaţiunii având în vedere ca majorarea capitalului social cu valoarea
terenurilor a operat de drept, conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 88/1997 „Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a
eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se
majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat” şi art. 12 alin.(5)
din Legea nr. 137/2002 „în cazul în care eliberarea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de
majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează
după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care
va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale,
după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept
instituţiei publice implicate”.
Referitor la motivul invocat de reclamanta cu privire la faptul ca nu s-a
procedat la majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenului pentru care
a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în anul 2008 întrucât în
orice moment acest certificat putea fi anulat, acest motiv este neîntemeiat.
Reclamanta a prezentat în motivare ca sunt mai multe litigii pentru anularea
certificatului, dar prezintă un singur litigiu ce a fost soluţionat numai pentru o
suprafaţa de teren de 992 mp faţă de 20.076 mp din certificat. Menţionam ca, din
consultarea instanţelor de judecata, AAAS Bucureşti a mai identificat un alt dosar,
respectiv dosarul nr. 4973/30/2010* aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara ce are
termen de judecata în recurs în data de 14.10.2013, iar acest litigiu este înregistrat
pe rolul instanţelor mult după data emiterii certificatului de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenului. învederam ca, promovarea unor litigii după data obţinerii
de către societate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenului, nu justifica atitudinea administratorului SC U. SA. să nu procedeze la
convocarea, respectiv majorarea capitalului social cu valoarea terenului aşa cum
prevăd următoarele acte normative.
În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea
corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după
privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi
considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după
caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept
instituţiei publice implicate."
Cu privire la diminuarea capitalului social al SC U. SA. cu valoarea terenurilor
ce au fost vândute de societate înainte de încheierea contractului de vânzare -

Pagină 13 din 34
cumpărare de acţiuni nr. TM 83/22.09.2000, acest motiv nu este întemeiat având în
vedere următoarele considerente:
Reglementările contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 3055/2009 arata la
punctul 243 alin(5) ca:
Scoaterea din evidenta contabila a unui bun care a constituit aport la capitalul
social nu modifica capitalul social, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia în
vigoare. Odată vândut un bun care a constituit aport la capitalul social nu înseamnă o
reducere a acestuia, deci nu este obligatoriu efectuarea modificării la registrul
comerţului în sensul reducerii sau restrângerii capitalului social. Explicaţia este
următoarea: după cum sumele de bani depuse de acţionari pentru constituirea
capitalului social al societăţii nu stau blocate intr-un cont, ci intra în circuitul economic
al societăţii fiind utilizate de aceasta. Astfel ca, în cazul vânzării unui bun din
patrimoniul societăţii comerciale ce a constituit aport la capitalul social devine
proprietatea acesteia, iar societatea poate dispune de el după cum doreşte (vânzare,
casare, etc.). Mai mult, prin vânzarea unui bun, suma de bani încasata intra în contul
de activ al societăţii comerciale putând sa fie utilizata pentru achitarea unei datorii
istorice fie pentru angajarea de noi investiţii.
Fata de cele prezentate mai sus, arată că vânzarea unui bun din proprietatea
unei societăţii comerciale nu presupune modificarea capitalului social în sensul
reducerii.
Cu privire la motivul invocat de reclamanta referitor la faptul ca valoarea
terenului nu este reala şi nelegala, învederam ca aceasta susţinere nu este fondata
având în vedere următoarele:
Potrivit art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, ce prevede ca „Valoarea
cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul
de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare”, astfel ca, valoarea terenului, (pentru
care s-a solicitat de AAAS Bucureşti către ORC Timiş sa înregistreze majorarea
capitalului social al SC U. SA.) este cea rezultata din documentele prezentate anexat
la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv cea
din raportul de evaluare efectuat la comanda societăţii comerciale la care s-au aplicat
coeficienţii de reevaluare prin raportare la cursul leu/euro existent la data efectuării
evaluării (1 euro=3,6688 lei - 2.178.800 lei: 593.850 euro) şi cel existent la data
solicitării înregistrării majorării capitalului social (1 euro=4,421 lei - 15.07.2013).
Din raportul de evaluare, ce reprezintă anexa la certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 10944 din 11.08.2008,
rezulta ca evaluatorul în stabilirea valorii terenului a opinat pentru valoarea rezultata
prin metoda reziduala (bazata pe fluxurile financiare actualizate ţinând cont de
dezvoltarea actuala şi viitoare a locaţiei) şi nu pentru valoarea de piaţa a terenurilor
în zona. în aceasta situaţie, nu se justifica cele invocate de reclamanta mai ales ca,
în calitatea sa de acţionar, a aprobat raportul de evaluare şi are cunoştinţa ca
evaluatorul nu a opinat pe valoarea de piaţa a terenurilor în zona aşa ca nu este

Pagină 14 din 34
relevanta fluctuaţia preturilor terenurilor de la data întocmirii raportului sau de la data
înregistrării majorării capitalului social, ci actualizarea fluxurilor financiare.
Cu privire la motivul invocat de reclamanta referitor anularea rezoluţiei atacate
prin „nesocotirea art. 142 din Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 cat şi prevedere
imperativa ale Legii nr. 31/1990, va solicitam sa-l respingeţi ca neîntemeiat din
următoarele considerente:
Din cele invocate de reclamanta în toata acţiunea, se constata ca aceasta se
contrazice în susţineri arătând ca deşi, prevederile legale sunt imperative, aceasta, în
calitatea sa de acţionar, nu a dorit sa majoreze capitalul social cu valoarea terenului
deoarece este mare valoarea terenului din raportul de evaluare - raport ce a fost
aprobat în adunarea generala a acţionarilor.
Totodată, reclamanta omite sa invoce prevederile art. 145 din Hotărârea
Guvernului nr. 577/2002 care prevăd „la cererea instituţiei publice implicate oficiul
registrului comerţului şi/sau registrul independent privat va înregistra majorarea
capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acționarilor”.
Reclamanta P.M. formulează note de şedinţa prin care solicită conexarea
dosarului nr. 8474 la dosarul nr. 8424, deoarece au acelaşi obiect şi cauză.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 12.08.2013 în
dosar nr. 8474/30/2013, reclamanta P.M., în contradictoriu cu ORC Timiş, şi AAAS
Bucureşti solicită anularea Rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 a ORC Timiş pronunţata
în dosar nr. 49679/23.07.2013 şi radierea înregistrării menţiunilor efectuate în temeiul
acestei rezoluţii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul ONRC prin ORC Timiş, a solicitat
respingerea plângerii formulată de reclamanta P.M. ca netemeinică şi menţinerea
Rezoluţiei pronunţate de director/persoana desemnată nr. 18209/25.07.2013 ca fiind
temeinică şi legală.
Invocă excepţia conexităţii, având în vedere că în data de 05.09.2013 i-a fost
comunicată adresa emisă de Tribunalul Timiş la 03.09.2013 în dosarul nr.
8424/30/2013, Complet 5NLP/PI având ca obiect soluţionarea cererii formulate de
SC G. SA împotriva aceleiaşi rezoluţii. Precizează că, atât reclamanta P.M. - cât şi
SC G. SA au calitate de acţionari ai intimatei SC U. SA. iar cererile de chemare în
judecată au acelaşi obiect respectiv, anularea Rezoluţiei directorului/persoanei
desemnate nr. 18209/25.07.2013 şi radierea menţiunii nr. 49679/23.07.2013.
Pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti a depus întâmpinare şi cerere
reconvenţională la cererea reclamantei P.M., solicitând respingerea ca nefondată a
acţiunii şi obligarea acesteia la plata prejudiciului cauzat pârâtei pe o perioadă de
aproximativ 5 ani, prin neconvocarea adunării generale a acţionarilor pentru
majorarea capitalului social cu valoarea terenului pentru care SC U. SA. a obţinut
certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi neînregistrarea la ORC Timiş a
majorării de drept a capitalului social.
Cu privire la cererea reconvențională privind pretenţiile avute urmare
prejudicierii în exercitarea drepturilor reglementate prin lege, consideră ca acest

Pagină 15 din 34
aspect să facă obiectivul unui raport de expertiză tehnică contabilă ce solicită a fi
efectuat având în vedere încălcarea de către administratorul SC U. SA. a dispoziţiilor
legale. Pentru dovedirea calităţii de administrator a reclamantei-parate, va depunem
alăturat certificatul constatator eliberat de ONRC.
Reclamanta P.M. a depus întâmpinarea la cererea reconvenţională depusă de
pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, invocând în principal excepţia tardivităţii
depunerii cererii reconvenționale, solicitând admiterea acestei excepţii şi disjungerea
acestei cereri, în condiţiile în care întâmpinarea a fost depusă tardiv pe cale de
consecinţă rezultă că şi cererea reconvențională a fost depusă tardiv ; excepţia
inadmisibilității cererii reconvenționale - având în vedere că administratorul unei
societăţi comerciale, în speţă reclamanta P.M., nu poate fi acţionată în nume propriu
în justiţie de către terţi, dat fiind faptul că Legea nr. 31/1990 privind societăţile (art. 73
alineat ultim) limitează acţiunea în răspundere directă a administratorului social
numai la ipoteza falimentului societăţii; în subsidiar, solicită respingerea cererii
reconvenționale ca nefondată, nelegală şi nedovedită.
Prin cererea reconvenționala formulata, parata AAAS Bucureşti a solicitat
pretenţii pe care aceasta instituţie le-ar avea fata de reclamantă, urmare a unui
pretins prejudiciu cauzat pentru o perioada de 5 ani prin neconvocarea adunării
generale a acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor
pentru care SC U. SA. a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Ipotetic vorbind, reclamanta nu poate fi obligată la plata unor sume solicitate
pentru cei 5 ani anteriori depunerii cererii reconvenționale care în atare condiţii este
prescrisă pentru perioada care depăşeşte termenul general de prescripţie de trei ani,
înțelegând să invoce excepţia prescripţiei extinctive a cererii reconvenționale şi să o
dezvolte de îndată ce parata AAAS Bucureşti va preciza cuantumul pretenţiilor
solicitate şi desigur va timbra cererea la valoare.
Prin încheierea de şedinţă din 24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în
dosar nr. 8424/30/2013, s-a constatat conexarea la prezenta cauză a dosarului nr.
8474/30/2013 al Tribunalului Timiş, având în vedere că obiectul celor două cereri de
chemare în judecată este anularea rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 în dosarul ORC
Timiş nr. 49679/23.07.2013.
Reclamantele P.M. şi SC G. SA, formulează cerere de precizare/completare a
acţiunii introductive prin care înţeleg sa completeze cererea formulata iniţial, cu
următoarele petite prin care solicită: anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a
menţiunilor de majorare a capitalului social, efectuata de SC D.C. SA la data de
08.12.2014; chemarea în judecată a SC D.C. SA, având în vedere petitul
modificator/completator privind anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a
menţiunilor de majorare a capitalului social; de asemenea, înţelege să completeze
cererea iniţială cu noi motive de fapt şi de drept ce privesc abuzul de majoritate al
pârâtei AAAS Bucureşti ca urmare a adresei nr. 14/27269/17.12.2014 emisă de
pârâta AAAS Bucureşti.
În fapt, prin adresa nr. 48849 din data de 28.11.2014 (anexa 1), SC D.C. SA a
transmis faptul ca va înregistra majorarea de capital social solicitată de pârâta AAAS
Pagină 16 din 34
Bucureşti, prin intermediul Autorităţii de Supraveghere Financiara, pe baza
documentelor puse la dispoziţie de AAAS Bucureşti.
Pentru a se dispune anularea înscrierii din Registrul Acţionarilor a majorării de
capital, se impune chemarea în judecata şi a SC D.C. SA care a efectuat la data de
08.12.2014 înscrierea / înregistrarea menţiunii de majorare a capitalului social în
favoarea pârâtei AAAS Bucureşti.
Depozitarul Central nu trebuia sa procedeze la înregistrarea majorării de
capital social, în condiţiile în care exclusiv societatea SC U. SA. este îndreptățită sa
solicite înregistrarea majorării de capital social, în baza legii speciale derogatorii, şi
chiar în baza contractului de prestări servicii de registru încheiat între SC U. SA. şi
SC D.C. SA, pe baza unei cereri care nu a fost adresata SC D.C. SA de către SC U.
SA.
Înregistrarea majorării de capital la SC D.C. SA a avut loc cu nerespectarea
legislaţiei respectiv contractului de prestări servicii încheiat intre SC U. SA. şi SC
D.C. SA (daca ar fi valid), precum şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale cuprinse la
art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, consolidate, Legea
pieţei de capital.
În aceste condiţii, pârâta AAAS Bucureşti a devenit acţionarul majoritar al SC
U. SA., cu largul concurs al tuturor instituţiilor de stat respectiv al SC D.C. SA -
controlat exclusiv de stat - care pana la acest moment au favorizat în mod evident
AAAS Bucureşti în detrimentul acţionarilor societăţii SC U. SA., acţionari care si-au
exercitat dreptul de preferinţa la cumpărarea acţiunilor dobândite de către AAAS
Bucureşti.
Acest drept legal imperativ a fost nesocotit de către pârâta AAAS Bucureşti,
care nu doreşte să respecte art. 12 alin. (10) din Legea nr. 137/2002 „Pană la
expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferinţă drepturile de vot conferite
de acţiunile emise în conformitate cu prevederile alin. (5) sunt suspendate”, ci îşi
continua demersurile nelegale şi abuzive prin care încearcă să priveze acţionarii (SC
G. SA şi P.M.) de drepturile acestora.
AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, instituţie publica în subordinea Guvernului şi în
coordonarea Ministrului Economiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 205 din noul
Cod de procedură civilă formulează întâmpinare faţă de precizarea la acţiune depusa
la termenul din 10.02.2015 de SC G. SA, prin care solicită respingerea acesteia în
principal ca inadmisibila fiind tardiv formulata şi în subsidiar ca neîntemeiata şi
nefondată.
A fost administrată proba cu înscrisuri şi expertize în evaluarea proprietăţii
imobiliare.
În vederea examinării cererilor formulate în cauză cu titlu principal, Curtea
constată că cererea de chemare în judecată formulată de SC G. SA şi cererea de
chemare în judecată formulată de reclamanta P.M. cuprind aceleaşi petite şi aceeași
motivare în vederea obţinerii anulării rezoluţiei nr. 18209/25.07.2013 emisă de ORC
Timiş şi radierea înregistrării menţiunii din registrul comerţului în baza acestei
rezoluţii.
Pagină 17 din 34
Prin urmare, Curtea va examina concomitent cele două cereri de chemare în
judecată principale, urmând a se pronunţa în final şi asupra precizării /completării de
acţiune formulată de reclamanta P.M.
Curtea relevă mai întâi că cele două cereri de chemare în judecată sunt
formulate în baza dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul
comerţului.
Conform art. 6 alin.(3) din această ordonanţă, împotriva rezoluţiei directorului
şi/sau persoanei desemnate să soluţioneze cererea de înregistrare a menţiunii în
registrul comerţului, se poate formula plângere care se depune la Oficiul Registrului
Comerţului şi se soluţionează de tribunal după înaintarea acestei plângeri de către
Oficiul Registrului Comerţului.
Prin Rezoluţia atacată cu prezenta plângere, s-a dispus înregistrarea în
evidenţele ORC Timiş a menţiunii referitoare la majorarea de capital social la SC U.
SA., majorare reprezentată de aportul în natură adus de către pârâta AAAS
Bucureşti, ca urmare a emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenului identificat în acest document şi în raportul de evaluare depus la
dosarul ORC Timiş, teren care a fost evaluat iar în raport de această evaluare,
aceeaşi pârâtă a fost înscrisă cu acţiunile ce reprezintă acest aport în natură (filele
50-60 dosar 8424/30/2013).
Această înscriere de menţiuni s-a efectuat la cererea pârâtei AAAS Bucureşti,
aşa cum rezultă din scriptul aflat la fila 51 din acelaşi dosar.
Pe calea excepţiilor, reclamanţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a
solicita înscrierea de menţiuni în evidenţele ORC Timiş cu privire la această majorare
de capital, învederându-se termenul de prescripţie de o lună prevăzut de Legea nr.
137/2002.
Curtea, referitor la această excepție, consideră că este neîntemeiată, întrucât
termenul de prescripţie la care face referire reclamanţii este prevăzut de art. 39 din
Legea mai sus menţionată, însă nu este incident cererii de înregistrare menţiuni
formulată de pârâta AAAS Bucureşti, în special în condiţiile în care această cerere a
fost depusă şi valorificată în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin.(4) din Legea nr.
137/2002. Mai mult, înscrierea sau înregistrarea majorării de capital este o obligaţie
ce rezultă ex lege din prevederile art. 12 alin. (3)-(5) din Legea nr. 137/2002,
dispoziţii având aplicaţie specială, dar şi din prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerţului, dispoziţii având caracter de norme comune. Scopul
acestor prevederi legale este acela de a asigura opozabilitatea modificărilor
intervenite cu privire la atributele de capital ale societăţii, aşa cum se instituie
această cerinţă de opozabilitate prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.
Curtea, va examina de asemenea excepţiile ridicate de pârâta AAAS
Bucureşti prin întâmpinare, astfel: excepţia prematurităţii cererilor prin care se solicită
anularea Rezoluţiei emisă de ORC Timiş este neîntemeiată deoarece termenul de
depunere a plângerii împotriva acestei rezoluţii este unul cu caracter limitativ, ceea
ce nu împiedică persoana interesată să introducă această plângere înainte de
expirarea termenului prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009;
Pagină 18 din 34
excepţia nulităţii cererilor reclamantelor este de asemenea nefondată, întrucât
depunerea acestor cereri direct la tribunal, în calitate de instanţă competentă să
soluţioneze cererile, nu este sancţionată cu nulitatea, chiar dacă art. 6 din Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 prevede că plângerea împotriva rezoluţiei se
depune la Oficiul Registrului Comerţului şi se înaintează tribunalului; în fine, excepţia
nulităţii pentru motivul neplăţii taxei judiciare de timbru, urmează a fi respinsă ca fiind
lipsită de obiect; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în a
introduce cererea sau plângerea împotriva rezoluţiei ORC este, de asemenea,
neîntemeiată, întrucât îndreptăţirea de a ataca o astfel de rezoluţie nu este limitată la
anumite persoane, şi nu exclude ca din rândul titularilor unor asemenea cereri,
asociaţii/acţionarii societăţii cu privire la care s-a efectuat menţiunea în registrul
comerţului. Condiţia solicitată prin textul articolului 6 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 116/2009 în vederea exercitării dreptului la plângere împotriva
rezoluţiei fiind înlăturarea din evidenţele registrului comerţului a menţiunilor
prejudiciabile pentru persoana titularului.
Examinând în fond cererile principale de chemare în judecată conexate,
formulate de reclamantele principale SC G. SA şi P.M., Curtea constată că ambele
cereri sunt nefondate pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea relevă mai întâi că pretinsele motive de nelegalitate a rezoluţiei atacate
nu se înscriu în cerinţele prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
cu referire la art. 21 din această lege, după cum nu se înscriu nici în dispoziţiile art.
204 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, respectiv că nu există premise de
nelegalitate a aceleiaşi rezoluţii în raport de Normele Metodologice nr.
773/21.04.1998 emise de Ministerul Justiţiei cu privire la modul de ţinere a registrelor
comerţului şi de efectuare a înregistrărilor în acest registru de publicitate.
În cauză se aplică normele speciale conţinute succesiv în art. 12 alin. (3)-(5)
din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi de art.
142 şi art. 143 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de
aplicare a Legii nr. 137/2002.
Conform art. 12 alin. (3) din Legea 137/2002, administratorii societăţii
comerciale cu privire la care s-a emis Certificatul de Atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor deţinute în patrimoniu la data reorganizării din
întreprinderi economice de stat în societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 15/1990,
sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social al societăţii respective
la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii
certificatului.
Alineatul (4) al aceluiaşi articol statuează că în cazul în care administratorii nu
solicită înregistrarea majorării capitalului social în termenul prevăzut mai sus, Oficiul
Registrului Comerţului va înregistra majorarea la cererea instituţiei publice implicate.
În fine, alineatul (5) al articolului 12, precizează că în cazul în care eliberarea
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor are loc după
privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi
considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după

Pagină 19 din 34
caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept
instituţiei publice implicate.
Este de necontestat că pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti are rolul de
instituţie publică implicată, deţinând în contul statului, anterior privatizării, toate
acţiunile emise după reorganizarea în societate pe acţiuni a SC U. SA.
De asemenea, este de netăgăduit faptul că s-a emis Certificatul de Atestare al
dreptului de proprietate al SC U. SA. asupra terenurilor deţinute, după privatizarea
acestei societăţi, prin vânzarea tuturor acţiunilor către acţionarii cumpărător, inclusiv
SC G. SA şi P.M.
În fine, de necontestat este şi faptul că, deşi certificatul de atestare al dreptului
de proprietate a fost emis la data de 11.08.2008 sub seria M03 nr. 10944 de către
Ministerul Economiei şi Finanţelor, administratorii SC U. SA. nu au făcut demersurile
necesare pentru a solicita majorarea capitalului social al acestei societăţi cu valoarea
terenurilor pentru care s-a emis certificatul de atestare al dreptului de proprietate,
aspect recunoscut de altfel de reclamanţi.
În conformitate cu art. 12 alin.(3) din Legea nr. 137/2002, aceşti administratori
aveau obligația legală de a solicita înregistrarea majorării de capital social în 30 de
zile de la data emiterii certificatului de atestare.
În absenţa unui astfel de demers aflat în sarcina administratorilor societăţii,
este pe deplin îndreptăţită cererea instituţiei implicate, pârâta AAAS (fosta AVAS)
Bucureşti, de a solicita prin cererea înregistrată sub nr. 49679/20.07.2013,
efectuarea înregistrării majorării de capital la ORC Timiş, majorare reprezentată de
valoarea terenurilor, obiect al certificatului de atestare al dreptului de proprietate
pentru SC U. SA. Această îndreptăţire este una care decurge direct din lege, şi
anume din art. 12 alin. (4) al Legii nr. 137/2002.
În ceea ce priveşte valoarea cu care se majorează capitalul social al SC U.
SA., Curtea relevă două aspecte: în primul rând operează o majorare de drept a
capitalului social, aspect prevăzut de art. 12 alin. (5) din Legea 137/2002; valoarea
cu care se majorează capitalul social este valoarea terenurilor descrise în certificatul
de atestare al dreptului de proprietate asupra acestora, aspect prevăzut de acelaşi
art. 12 alin. (5) din aceeaşi lege. Prin urmare, nici instituţia implicată, nici Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş nu are căderea de a opera cu
alte valori pentru majorarea capitalului social, după cum nici instituţia implicată, nici
ORC Timiş nu poate refuza majorarea capitalului social, câtă vreme această
majorare este una de drept, impusă prin lege.
Prin cererile de chemare în judecată principale, s-a contestat valoarea
terenurilor, obiect al majorării capitalului social al SC U. SA. Curtea relevă că sub
acest aspect, sunt incidente prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 de aprobare a
Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002, care arată că valoarea cu
care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul
de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, reactualizată cu coeficientul
de reevaluare, stabilit de legislaţia în vigoare. Aceeaşi hotărâre a guvernului, prin art.
145, relevă că la cererea instituţiei publice implicate, Oficiul Registrului Comerţului va

Pagină 20 din 34
înregistra majorarea capitalului social fără a impune cerinţa hotărârii adunării
generale a acţionarilor.
Prin urmare, în obiect, cererea formulată de pârâta AAAS (fosta AVAS)
Bucureşti în calitate de instituţie publică implicată, de înregistrare la ORC Timiş a
majorării capitalului social al SC U. SA., trebuia să fie însoţită de certificatul de
atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, de raportul de reevaluare al
valorii terenurilor prevăzute în certificatul de atestare şi de anexele care au stat la
baza certificatului de atestare, pentru a se determina valoarea cu care se majorează
capitalul social.
Din documentaţia depusă la dosarele conexate, în special ca anexă la
întâmpinarea formulată de pârâta ONRC - ORC Timiş, rezultă că această
documentaţie a fost ataşată cererii de înregistrare. Raportul de evaluare efectuat
anterior emiterii certificatului de atestare, la solicitarea SC U. SA., datat iunie 2008 şi
întocmit de SC A. SRL Timişoara, indică o suprafaţă totală a terenului de 20.076 mp
şi o valoare de 593.850 Euro, respectiv echivalentul a 2.178.800 lei.
Examinând certificatul de atestare al dreptului de proprietate, se constată că
acest document atestă aceeaşi suprafaţă de teren de 20.076 mp şi că se întemeiază
pe documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor depusă de solicitanta SC U.
SA., în speţă raportul de evaluare mai sus citat.
Pârâta AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, a solicitat ORC Timiş, înregistrarea
majorării de capital social al SC U. SA., în favoarea AAAS (fosta AVAS) Bucureşti cu
valoarea terenurilor pentru care societatea a obţinut certificatul de atestare al
dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03/10/944/11.08.2008, cu valoarea
de 2.623.410 lei corespunzătoare unui număr de 1.050.164 acţiuni, prin
transformarea în lei a sumei de 593.850 euro, aceasta din urmă reprezentând
valoarea terenului stabilită în anexa certificatului de atestare al dreptului de
proprietate (Raportul de evaluare din iunie 2008).
ORC Timiş a admis cererea astfel cum a fost formulată şi a dispus înscrierea
majorării de capital social, astfel cum a fost solicitată, inclusiv a numărului de acţiuni
rezultat din această majorare.
Reclamantele principale critică cuantumul valorii de majorare, arătând că dacă
se ia ca reper al valorii terenurilor stabilit prin raportul de evaluare din 2008, această
valoare nu poate fi mai mare decât cea echivalată la suma de 2.178.800 lei. Pe de
altă parte, aceleaşi reclamante arată că s-a folosit un curs de schimb valutar din anul
2013 asupra unei valori în euro, obţinându-se o majorare nejustificată a valorii
terenurilor în lei, fără a se avea în vedere că în raport de luna iunie 2008, cursul de
schimb leu/euro a crescut în luna iulie 2013 când s-a depus cererea la registrul
comerţului, respectiv că valoarea de circulaţie a aceloraşi terenuri a scăzut,
nemaifiind corespunzătoare cu valoarea de înstrăinare stabilită prin raportul de
evaluare din iunie 2008.
Aceste susţineri ale reclamantelor sunt neîntemeiate, întrucât raportul de
evaluare din iunie 2008 se referă la o valoare în euro, cu reprezentare în lei, iar nu la
o valoare în moneda naţională. Ceea ce se menţine la data solicitării înscrierii
majorării de capital social este valoarea stabilită pe baza calculului acceptat chiar de
Pagină 21 din 34
către societatea beneficiară SC U. SA., prin raportul de evaluare din iunie 2008 şi
care are în vedere un preţ unitar pe metru pătrat în moneda euro, iar nu în lei.
Faptul că la data depunerii cererii la registrul comerţului în iulie 2013, moneda
euro înregistrează un curs de schimb valutar superior raportat la moneda naţională,
nu este un temei pentru a reduce valoarea terenurilor atestate şi nu poate profita
acţionarilor care au rămas în pasivitate 5 ani de la emiterea certificatului de atestare
a dreptului, expunându-se astfel la creşterea parităţii de schimb a monedei euro faţă
de moneda naţională. Mai mult, Curtea relevă că pârâta AAAS (fosta AVAS)
Bucureşti a solicitat înscrierea majorării capitalului social exclusiv din documentaţia
anexă pentru care s-a emis certificatul de atestare al dreptului de proprietate, deşi
putea să obţină o valoare mai mare, uzitând de prevederea articolului 143 teza finală
din H.G. nr. 577/2002 care statuează că valoarea cu care se majorează capitalul
social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare, însă reactualizată
cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare. Această reactualizare nu
a mai avut loc, pârâta mulţumindu-se cu valoarea stabilită şi însuşită de altfel de
societate în iunie 2008.
În cauză a fost contestată modalitatea de evaluare a valorii terenului cu care
s-a majorat capitalul social, reclamantele tinzând la a obţine administrarea unor noi
rapoarte de expertiză care să conducă la stabilirea unei valori inferioare.
Curtea nu poate reţine o asemenea susţinere, întrucât pe calea plângerii sau
cererii prin care se tinde la anularea unei rezoluţii emise de Oficiul Registrului
Comerţului, nu se poate antama fondul pretenţiilor reciproce dintre acţionari
deoarece acestea ţin de procedura contencioasă a stabilirii aporturilor la capitalul
social, a întinderii acestora şi a naturii lor, inclusiv a numărului de titluri societare
(acţiuni în cazul de faţă) care se emit către persoanele societare în baza acestor
raporturi. Plângerea sau cererea în anularea rezoluţiei emise de directorul Oficiului
Registrului Comerţului se poate întemeia doar pe motive de nelegalitate iar nu pe
motive care privesc fondul raporturilor obligaţionale între părţile actului constitutiv.
Pentru acest motiv, directorul sau persoana desemnată în cadrul Oficiului Registrului
Comerţului în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, cu
atribuţiile rezultate din Legea nr. 26/1990 şi Normele Metodologice privind modul de
ţinere a registrului comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, veghează doar la
respectarea cerinţelor de legalitate pentru ca un act sau un fapt juridic dintre cele
prevăzute de lege, să fie admis la înregistrare sau înscriere în registrul comerţului, ori
neîndeplinind cerinţele legale, să fie respins de la o asemenea menţiune în registrul
comerţului. Directorul sau persoana desemnată nu are competenţa de a verifica
valoarea aporturilor aduse în natură prin intermediul altor instrumente sau
documentaţii decât raportul de evaluare a unor asemenea aporturi, depuse de
persoana asociatului/acţionarului sau de către societate prin administratorii săi. În
condiţiile în care instrumentarul sau documentaţia prevăzute de lege şi de normele
metodologice este completă, are caracter actual şi, mai mult, necesitatea
înscrierii/înregistrării menţiunii în registrul comerţului este o obligație rezultată din
lege, neexistând temeiuri de îndoială justificată asupra veridicităţii documentaţiei
depuse, directorul sau persoana desemnată din cadrul registrului comerțului are
Pagină 22 din 34
obligativitatea admiterii cererii şi dispunerii înscrierii/înregistrării menţiunilor solicitate
în evidenţele registrului comerţului, astfel încât să se asigure atât protecţia
persoanei profesionistului înmatriculat în registrul comerţului cât şi opozabilitatea
acestor înscrieri şi înregistrări faţă de terţi, cele două componente asigurând
împreună scopul publicităţii actelor şi faptelor care privesc persoana profesionistă şi
fondul său de comerţ.
Reclamanta principală P.M. a formulat şi o precizare/completare asupra cererii
introductive de primă instanţă prin care solicită şi anularea înscrierii pârâtei AAAS
(fosta AVAS) Bucureşti cu majorarea de capital social la registrul acţionarilor.
Această precizare de acţiune este neîntemeiată întrucât odată admis că este
legală rezoluţia ORC prin care s-a dispus înregistrarea majorării de capital social, a
aportului adus de către AAAS (fosta AVAS) Bucureşti, precum şi a numărului de
acţiuni rezultând din valoarea acestui aport în natură, înscrierea aceleiaşi pârâte în
Registrul acţionarilor ţinut de către pârâta SC D.C. SA, este o consecinţă legală
deoarece această din urmă pârâtă are în obiectul de activitate, special creat prin
Legea pieţei de capital nr. 294/2007, această atribuţie, neexistând nici un
impediment ca pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta
AVAS) Bucureşti să nu obţină o astfel de înregistrare în registrul mai sus arătat.
Asupra cererii reconvenţionale formulată de pârâta AAAS (fosta AVAS)
Bucureşti, Curtea constată că, în obiect, reclamanta reconvenţională solicită
obligarea reclamantelor la plata prejudiciului cauzat ca urmare a neconvocării
adunării generale a acţionarilor pentru majorarea capitalului social cu valoarea
terenului pentru care s-a obţinut certificatul de atestare al dreptului de proprietate şi
neînregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului a majorării de capital. Ulterior,
aceeaşi reclamantă reconvenţională a indicat că acest prejudiciu se referă la
dividendele pe care ar fi fost în drept să le obţină ca o consecinţă a profitului realizat
de SC U. SA. în perioada situată între data emiterii certificatului de atestare,
noiembrie 2008, şi data introducerii cererii de înregistrare a majorării de capital, iulie
2013.
Curtea constată că această cerere este total nefondată, întrucât susţinerea
reclamantei reconvenţională nu se întemeiază pe nici un mijloc de dovadă. Mai mult,
această reclamantă nu indică profitul pe care l-ar fi realizat SC U. SA. în această
perioadă, din care să identifice profitul net posibil a fi supus distribuirii cu titlu de
dividend către acţionari şi, în cele din urmă, cota parte ce i-ar fi revenit din suma
eventualelor dividende. Reclamanta reconvenţională a recurs în mod automat la
cererea de probaţiune cu expertiza financiară, însă nu a oferit nici un început de
dovadă scrisă din care instanţa să tragă o concluzie preliminară că societatea SC U.
SA. ar fi obţinut asemenea profituri, deşi avea posibilitatea de a obţine de la organul
fiscal şi de la registrul comerţului, datele bilanţiere ale activităţii economico-financiare
a acestei societăţi în intervalul 2008 – 2013.
Prin urmare, în lipsa oricăror probe privind pretenţiile solicitate, Curtea
respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Pagină 23 din 34
În fine, în cauză s-au formulat cereri de intervenţie, atât în interesul
reclamantelor principale cât şi în interes propriu de către SC U. SA., asupra cărora
instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii în principiu.
Având în vedere deznodământul pronunţat cu privire la cererile principale de
chemare în judecată formulate de reclamantele SC G. SA şi P.M., Curtea respinge
cererea de intervenţie accesorie în interesul acestor reclamante, pentru aceleaşi
motive pentru care au fost respinse cererile principale, având în vedere că cererea
de intervenţie astfel formulată urmează soarta juridică a cererilor pentru care a
intervenit.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de aceeaşi
intervenientă, Curtea se pronunţă, de asemenea, în sensul respingerii şi acestei
cereri ca nefondată, cu motivarea, în plus, că societatea în privinţa căreia s-a produs
o majorare de capital social prin aportul în natură reprezentat de terenurile descrise
de certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra acestor terenuri
aparţinând însăşi societăţii respective intervenientă, nu are nici un interes în a obţine
de la registrul comerţului anularea înregistrării unei asemenea majorări de capital,
pentru că această majorare îi profită. În ceea ce priveşte acţiunile eliberate în contul
valorii cu care s-a majorat capitalul social, aceste acţiuni aparţin unui acţionar iar nu
societăţii interveniente, astfel că această societate nu are îndreptăţirea de a interveni
în portofoliul de acţiuni al propriului acţionar.
Astfel fiind, s-au respins excepţiile privind prescripţia extinctivă a dreptului de a
cere înscrierea de menţiuni în registrul comerţului formulate de reclamantele SC G.
SA şi P.M.; s-au respins excepţiile privind prematuritatea introducerii cererilor de
chemare în judecată, nulitatea cererilor introductive de primă instanţă ale
reclamantelor, anulării ca netimbrate a cererilor de chemare în judecată şi excepţia
lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor formulate de pârâta AAAS Bucureşti;
s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC G. SA şi
cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta P.M., împotriva
ORC Timiş, AAAS Bucureşti,respectiv SC D.C. SA. şi s-au respins cererile de
intervenţie principală şi accesorie formulate de intervenienta SC U. SA.

2. Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a


administratorului societăţii. Prezumţia relativă a culpei şi legăturii de
cauzalitate. Necesitatea probării celorlalte condiţii ale răspunderii
reglementate de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. Limitarea
titularului acţiunii la prezumția legală. Respingerea acţiunii
- Legea nr. 85/2014: art. 169 alin. (1) lit. d)
- Legea nr. 82/1991

Invocarea de către creditoarea apelantă a dispoziţiilor legii contabilităţii nr.


82/1991, poate fi reţinută însă numai în strictă legătură cu variantele de săvârşire a
faptei ilicite, prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, şi anume de
ţinere a contabilităţii fictive, a acţiunii de dispariţie a unor documente contabile,
Pagină 24 din 34
respectiv a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea. Faptul că acelaşi text de
lege conferă o prezumţie relativă (juris tantum) asupra culpei şi legăturii de
cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în cazul nepredării documentelor contabile, către
administratorul judiciar, nu exclude obligaţia titularului cererii în angajarea
răspunderii patrimoniale de a demonstra premisele şi celelalte condiţii ale acestui tip
de răspundere civilă. Pe de altă parte, nu orice neregularitate privind evidenţa
contabilă poate constitui un temei suficient şi cuprinzător pentru angajarea
răspunderii reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece însăşi Legea
contabilităţii reglementează propriile sancţiuni împotriva actelor de încălcare a
normelor de evidenţă contabilă. Creditoarea apelantă nu a indicat nici aceste
nereguli de ţinere a contabilităţii, astfel încât instanţa să poată trage concluzii
obiective şi coerente asupra faptelor care se înscriu în conţinutul alternativelor de
săvârşirea a faptelor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra
documentelor contabile neregulat ţinute sau, după caz, care relevă contabilitatea
fictivă sau dispariţia unor documente iniţial întocmite, dar nepredate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,


Decizia civilă nr. 156 din 24 februarie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 1836/19.11.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în


dosar nr. 4514/30/2014/a1 s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale
a pârâtei C.C., fost administrator social al debitoarei SC A & C T.S. SRL, formulată
de reclamantul lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa T.G .
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut că administratorul judiciar şi-a
îndeplinit toate obligaţiile ce-i revin în cadrul procedurii, notificând pârâta la adresa
pe care acesta a indicat-o în evidenţele registrului comerţului şi care corespunde cu
cea la care a fost citată aceasta în acţiunea de faţă. În consecinţă, pârâta a depus
documentele solicitate la sediul cabinetului de insolvenţă desemnat să administreze
procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 faţă de debitoarea a cărei activitate a
condus-o.
Răspunderea persoanelor cu funcţii de conducere - care au administrat
societatea comercială - are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile
reglementate de art. 1357 C.civ: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitatea şi
culpa.
Astfel, trebuie să se probeze că administratorii, prin săvârşirea culpabilă a
uneia sau mai multora dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 169 din
Legea nr. 85/2014, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.
În plus, ca particularitate a răspunderii delictuale reglementate de dispoziţiile
legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârşit în interes personal sau cu
intenţia de a obţine rezultatele prevăzute de textul de lege ce le enumeră.
În cauza de faţă nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea
cerinţelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Reclamantul nu a relevat, prin rapoartele sale, şi nu a probat în faţa
judecătorului sindic că pârâta s-a folosit de bunurile societăţii în interes propriu, că a
Pagină 25 din 34
făcut fapte de comerţ în interese personal sub acoperirea persoanei juridice, că a
deturnat sau ascuns o parte din activul societăţii sau a mărit în mod fictiv pasivul
acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii fonduri, în
scopul întârzierii încetării plăţilor sau că a dispus să se plătească cu preferinţă unii
creditori în dauna celorlalţi.
Dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu instituie prezumţia de culpă a
persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este
necesară stabilirea existenţei faptelor prevăzute de textul de lege arătat şi a măsurii
în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a debitoarei, care nu
poate avea la bază decât un probatoriu complet şi pertinent.
Lichidatorul judiciar invocă drept temei al cererii sale faptul că administratorul
debitoarei nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, dar nu
dovedeşte în ce mod şi dacă această omisiune a condus sau a contribuit la
insolvenţa societăţii pe care o administra. Aşadar, între faptă şi starea de insolvenţă
trebuie să existe o relaţie de la cauză la efect, acţiunea administratorului trebuind să
fie o cauză directă a stării de insolvenţă a societăţii supuse procedurii şi nu doar o
condiţie favorabilă.
Simpla existenţă a debitului, a insolvenţei, a faptei ilicite sau a legăturii de
cauzalitate sau slaba administrare a debitoarei nu justifică în mod automat atragerea
răspunderii, trebuind să fie probată şi analizată şi existenţa vinovăţiei pârâtului. Este
deci necesară obţinerea în mod vinovat, cu intenţie şi în interes personal a pierderii
înregistrată în activitatea societăţii.
Fapta reţinută de către lichidatorul judiciar în motivarea cererii de atragere a
răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societăţii a fost aceea că acesta
nu a condus evidenţa contabilă a societăţii, aspect însă doar prezumat din
împrejurarea că documentele depuse la dosar sunt incomplete.
Aceste susţineri nu au fost reţinute întrucât simpla împrejurare că
administratorul societăţii nu a depus toate actele contabile nu poate fi interpretată ca
indicând neconducerea evidenţei contabile, faptul că pârâta a depus o serie de acte
contabile întocmite în perioada în care societatea al cărei administrator a fost avea
activitate, conducând la răsturnarea prezumţiei invocate de reclamant.
Pentru aceste considerente judecătorul sindic a constat că în cauză nu s-a
dovedit întrunirea condiţiilor cumulative obligatorii ale răspunderii civile delictuale
speciale prevăzute de legea insolvenţei, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, astfel că a
respins ca neîntemeiată cererea administratorului judiciar de aplicare faţă de aceasta
a disp. art. 169 lit. d din actul normativ indicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea Administraţia Finanţelor
Publice Timiş solicitând - admiterea apelului formulat de AJFP Timiş, modificarea
sentinţei civile nr. 1836/2015 pronunţata de Tribunalul Timiş în dosarul nr.
4514/30/2014/a1 in sensul admiterii acţiunii formulate de lichidatorul judiciar Cabinet
Individual de Insolventa T.G. şi pe cale de consecinţă atragerea răspunderii
materiale a pârâtei C.C., fost administrator la SC A & C T.S. SRL.
În motivare se arată că prin încălcarea normelor exprese ale Legii insolvenţei
de a depune actele financiar-contabile consideră nu numai că exista prezumţia dar s-
Pagină 26 din 34
a şi dovedit reaua credinţă a administratorului societăţii. Potrivit Legii contabilităţii nr.
82/1991, republicată persoana răspunzătoare de conducerea evidentelor contabile
este conducătorul societăţii. Astfel nedepunerea actelor contabile duce la următoarea
prezumţie: ori contabilitatea nu a fost ţinută conform legii, lucru sancţionat de art.
169, lit. d), ori, administratorul societăţii a făcut ca actele contabile să dispară, lucru
de asemenea sancţionat de aceiaşi literă a art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Examinând apelul astfel formulat, prin prisma motivelor invocate în fapt şi în
drept, precum şi potrivit art. 476 – 482 C.pr.civ., Curtea constată că apelul este
nefondat, urmând a fi respins , pentru motivele ce succed.
Astfel, aşa cum se reţine din cererea introductivă de primă instanţă,
lichidatorul judiciar al debitoarei SC A & C T.S. SRL a solicitat angajarea răspunderii
patrimoniale, personale a administratorului debitoarei, pârâta C.C., invocând art. 169
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în sensul că pârâta nu ar fi predat actele
contabile lichidatorului judiciar.
Prin sentinţa atacată cu prezentul apel se reţine în mod temeinic că, pe de o
parte, au fost depuse unele categorii de acte contabile, conform procesului verbal de
predare primire, încheiat între persoana împuternicită, de societatea debitoare, şi
lichidatorul judiciar, iar pe de altă parte că prin acţiune nu se demonstrează neţinerea
contabilităţii, ci se prezumă faptul că documentele depuse sunt incomplete. Prima
instanţă concluzionează că în aceste condiţii nu a fost dovedită neţinerea
contabilităţii sau neregularităţi ale acestei evidenţe, astfel că nu există premisa
angajării răspunderii patrimoniale şi nici legătura de cauzalitate cu ajungerea
debitoarei în stare de insolvenţă.
Curtea în acelaşi sens constată că răspunderea fondată pe art. 169 din Legea
nr. 85/2014, este o răspundere obiectivă şi decurge din obligaţia persoanelor
prevăzute la alin. (1) din acest text de lege, de a asigura o corectă evidenţă
contabilă, în raport de fapta descrisă la lit. d) a aceluiaşi articol. Răspunderea
obiectivă impune celui care invocă angajarea răspunderii patrimoniale dovada atât a
existenţei premiselor privind angajarea acestui tip de răspundere delictuală, şi
anume, cauzarea stării de insolvenţă a debitoarei de către anumiţi subiecţi care au
lucrat în numele debitoarei, cât şi a faptelor ilicite săvârşite dintre cele limitativ
prevăzute de acest text de lege. Alăturat acestor condiţii este imperios să se
demonstreze condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de dreptul comun, şi
anume, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi cauzarea stării de
insolvenţă, precum şi vinovăţia cu care s-a săvârşit fapta reţinută.
Nici una dintre aceste premise şi condiţii nu au fost demonstrate de către
creditoarea apelantă, nici în faţa primei instanţe şi nici în apel. Angajarea răspunderii
patrimoniale sub regimul art. 169 din Legea nr. 85/2004 nu se prezumă, în sensul că
singurele demonstraţii asupra premiselor şi condiţiilor acestei răspunderi să se refere
doar la prezumţiile trase de creditor, sau de titularul cererii de chemare în judecată.
Invocarea de către creditoarea apelantă a dispoziţiilor legii contabilităţii nr.
82/1991, poate fi reţinută însă numai în strictă legătură cu variantele de săvârşire a
faptei ilicite, prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, şi anume de
ţinere a contabilităţii fictive, a acţiunii de dispariţie a unor documente contabile,
Pagină 27 din 34
respectiv a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea. Faptul că acelaşi text de
lege conferă o prezumţie relativă (juris tantum) asupra culpei şi legăturii de
cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în cazul nepredării documentelor contabile, către
administratorul judiciar, nu exclude obligaţia titularului cererii în angajarea răspunderii
patrimoniale de a demonstra premisele şi celelalte condiţii ale acestui tip de
răspundere civilă. Pe de altă parte, nu orice neregularitate privind evidenţa contabilă
poate constitui un temei suficient şi cuprinzător pentru angajarea răspunderii
reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, deoarece însăşi Legea contabilităţii
reglementează propriile sancţiuni împotriva actelor de încălcare a normelor de
evidenţă contabilă. Creditoarea apelantă nu a indicat nici aceste nereguli de ţinere a
contabilităţii, astfel încât instanţa să poată trage concluzii obiective şi coerente
asupra faptelor care se înscriu în conţinutul alternativelor de săvârşirea a faptelor
prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d), respectiv asupra documentelor contabile
neregulat ţinute sau, după caz, care relevă contabilitatea fictivă sau dispariţia unor
documente iniţial întocmite, dar nepredate.
Astfel fiind, se respinge apelul creditoarei ca nefondat.

3. Insolvenţă. Respingerea ca tardivă, a cererii creditorului de înscriere a


creanţei fiscale în tabelul definitiv. Interpretarea restrictivă şi neadecvată
situaţiei de fapt a prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Nelegalitate. Admiterea apelului cu consecinţa admiterii contestaţiei
creditorului.
- Legea nr. 85/2014 : art. 102 alin. (1), art. 100 alin. (1) lit. b)
- Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat: art. 181 alin.
(3)

Potrivit art. 102 alin. (1) …”Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a
creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de
la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un
supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul., ceea ce înseamnă că,
creditorii bugetari vor înregistra declaraţia de creanţă în termenul prevăzut de art. 100 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, urmând ca în termen de 60 de zile de la data publicării în
BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei, să se desfăşoare inspecţia fiscală
potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 92/2013 şi să se înregistreze un supliment al cererii de
admitere a creanţei iniţiale.
Curtea constată că textului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014,
trebuie să i se asigure o interpretare care este conformă cu scopul şi finalitatea prevăzute de
legiuitor la data adoptării acestui text normativ, şi anume de a permite creditorului bugetar să
declare întreaga sa creanţă în termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării
privind deschiderea procedurii, în condiţiile în care debitorul, fie omite înregistrarea şi
declararea creanţelor fiscale, fie le face cunoscute într-un mod restrâns sau neconform legii.
În acord cu această interpretare, dacă legiuitorul permite completarea unei declaraţii iniţiale
de creanţă depusă de creditorul bugetar pe baza propriilor evidenţe, cu atât mai mult, (a
fortiori) se impune interpretarea că creditorul bugetar, respectând condiţiile şi termenele

Pagină 28 din 34
prevăzute de art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, are îndreptăţirea de a depune o
declaraţie de creanţă integrală în aceleaşi termene şi condiţii ale acestui text normativ, în
considerarea scopului avut în vedere de legiuitor.
Acceptarea interpretării potrivit căreia creanţele bugetare nedeclarate, neînregistrate
şi omise în orice mod de la evidenţa proprie a debitorului şi a creditorului bugetar, pot
beneficia de plasarea lor în afara procedurii insolvenţei, deşi culpa sau omisiunea evidenţei
lor aparţine în totalitate debitorului este lipsită de protecţie juridică, în considerarea scopului
pre văzut de art. 102 alin. (1) din Legea insolvenţei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,


Decizia civilă nr. 195 din 9 martie 2016, Conf.univ.dr.M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 1292/17.12.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.
1624/108/2018/a1, s-a respins contestaţia formulată de Direcţia Generală Regională a
Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva
tabelului definitiv al creanţelor întocmit de E. SPRL Arad în calitate de administrator judiciar
al debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că apelanta creditoare a solicitat
înscrierea la masa credală a debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin cu suma totală de 1.696.970
lei reprezentând creanţă stabilită urmare a controlului ulterior finalizat prin emiterea Deciziei
de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr.
341/20.08.2015 de AJFP Arad - Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii, încălcându-se astfel
prevederile art. 102, alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Judecătorul sindic a constatat că Tabelul preliminar de creanţe a fost depus de
administratorul judiciar la data de 02.09.2015, fiind publicat în BPI nr. 14747/ 04.09.2015.
Prin încheierea nr. 186/25.06.2015, pronunţată de judecătorul sindic a fost deschisă
procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC I.R.R.T. SRL Seitin, fiind desemnat ca şi
administrator judiciar E. SPRL Arad.
Prin această hotărâre a fost stabilit de către judecătorul sindic termenul limită de
depunere de către creditori la dosar a declaraţiilor de creanţă la data de 13.08.2015.
Judecătorul sindic a constatat că, notificarea privind deschiderea procedurii s-a făcut
potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 85/2014 în sensul că pe lângă publicarea în BPI nr.
12453 din 09.07.2015 a notificării, fila 25 dosar aceasta a fost comunicată cu AJFP Arad,
chiar dacă acesta nu figura în lista creditorilor depusă de debitoare odată cu cererea de
deschidere.
S-a mai constatat că AJFP Arad a semnat de primire la data de 14.07.2015, astfel
cum rezultă din înscrisul fila 24 dosar contestaţie, dar deşi a cunoscut că termenul limită de
înregistrare a declaraţiilor de creanţă a fost stabilit de judecătorul sindic prin încheierea de
deschidere a procedurii la data de 13.08.2015, nu a înregistrat în termen declaraţia de
creanţă, înregistrând la filele 236-238 dosar volumul 2, declaraţie de creanţă la data de
01.09.2015, când la această dată potrivit prevederilor legale se putea înregistra doar un
supliment al declaraţiei de creanţe.
Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) …” Creditorii bugetari vor înregistra cererea de
admitere a creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de
60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să
înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul., ceea ce
înseamnă că, creditorii bugetari vor înregistra declaraţia de creanţă în termenul prevăzut de
art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, urmând ca în termen de 60 de zile de la data
Pagină 29 din 34
publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei, să se desfăşoare
inspecţia fiscală potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 92/2013 şi să se înregistreze un
supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale.
Acest creditor nu a înregistrat declaraţie de creanţă în termenul prevăzut de art. 100
alin. (1) lit. b), ignorând termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţă stabilit de
judecătorul sindic prin încheierea de deschidere a procedurii la data de 13.08.2015,
neînregistrând în termen declaraţia de creanţă, ci mult mai târziu, înregistrând la filele 236-
238 dosar volumul 2, declaraţie de creanţă la data de 01.09.2015, când la această dată
potrivit prevederilor legale se putea înregistra doar un supliment al declaraţiei de creanţe.
Astfel, având în vedere nedepunerea cererii de admitere a creanţei în termenul
prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b), împrejurarea că notificarea privind deschiderea
procedurii s-a făcut cu respectarea art. 42 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a
apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 114 din Legea nr. 85/2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a
Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, solicitând
admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei formulate
conform prevederilor art. 113 din Legea nr. 85/2014 şi obligarea administratorului judiciar la
înscrierea creditoarei apelante în tabelul definitiv cu creanţe în sumă totală de 1.696.970 lei
reprezentând debite totale la data deschiderii procedurii insolvenţei, stabilite în urma unui
control efectuat în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 85/2014, finalizat prin
emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. 341/20.08.2015, aşa cum rezultă
din cererea de înscriere a creanţei înregistrată la grefa Tribunalului Arad la data de
01.09.2015.
În motivare, arată că prima instanţă nu a analizat nici unul din motivele contestaţiei
invocate de creditoarea apelantă. În acest sens judecătorul sindic în mod eronat a considerat
că în speţă apelanta este decăzută din dreptul de a înregistra Declaraţia de creanţă care viza
debitul stabilit urmare controlului finalizat prin emiterea Deciziei de impunere privind
obligaţiile fiscale stabilite de inspecţia fiscală nr. 341/20.08.2015, soluţia pronunţată fiind
fundamentată pe o greşită aplicare a legii, deoarece instanţa a avut în vedere numai un
singur text de lege pe care l-a aplicat unilateral şi greşit, fără a-l corobora cu nici un alt text
de lege care reglementează materia acestui tip de creanţă şi fără a avea în vedere situaţia
de fapt în ansamblu.
În aceste condiţii, apelanta consideră că se impune admiterea apelului şi implicit a
contestaţiei formulată, instanţa de apel urmând să aibă în vedere faptul că în tabelul definitiv
al creanţelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă în data de 30.09.2015, apelanta
nu a fost înscrisă cu suma de 1.696.970 lei reprezentând creanţa stabilită urmare a
controlului ulterior finalizat prin emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale
suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 341/20.08.2015 de AJFP Arad - Inspecţie
Fiscală Contribuabili Mijlocii, încălcându-se astfel prevederile art. 110 din Legea nr. 85/2014.
Arată că la data deschiderii procedurii, respectiv 25.07.2015 societatea debitoare nu
figura cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, că la data de
25.07.2015 data deschiderii procedurii, controlul fiscal nu era nici măcar început, în speţă
nefiind vorba de o creanţă a cărei valoare este supusă modificării dintre cele la care se
referă prevederile art. 102. alin. (1) din Legea nr. 85/2014. cum nelegal a reţinut instanţa de
fond.
Prin urmare, având în vedere că la data deschiderii procedurii, respectiv 25.07.2015,
societatea debitoare nu figura cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al
Pagină 30 din 34
statului, debitul fiind stabilit în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 din Legea nr.
85/2014 finalizat prin emiterea Deciziei de impunere nr. 341/20.08.2015, învederează că
Declaraţia depusă în 01.09.2015 pentru suma de 1.696.970 lei este în termen.
Apreciază că necunoaşterea, la data deschiderii procedurii insolvenţei, a debitelor
constatate prin Decizia de impunere nr. 341/20.08.2015 nu îi este imputabilă, deoarece la
data deschiderii procedurii creditoarea apelantă nu deţinea un drept de creanţă asupra averii
debitoarei, creanța fiind constatată prin controlul fiscal finalizat prin întocmirea raportului de
inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 din
Legea nr. 85/2014.
Învederează că suma de 1.696.970 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată, precum
şi dobânzi şi penalităţi şi este o creanţă născută până la data deschiderii procedurii
insolventei stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale nr. 341/20.08.2015
emisă de AJFP Arad - Contribuabili Mijlocii.
Prin urmare, consideră că administratorul judiciar avea obligaţia să înscrie
creditoarea apelantă pentru suma de 1.696.970 lei reprezentând creanţa totală datorată
bugetului general consolidat al statului la data deschiderii procedurii insolventei, în tabelul
creditorilor având în vedere şi prevederile art. 116, alin. (5), lit. d) din Codul de procedură
fiscală.
În acest sens arată că suma de 1.080.065 lei este certă, lichidă si exigibilă, iar potrivit
art. 85 coroborat cu art. 110 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 decizia de impunere
este titlu de creanţă, devenind exigibilă în septembrie 2015 potrivit art. 111 alin. (1) şi (2) lit.
a) din acelaşi act normativ.
Examinând apelul creditoarei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a
apărărilor ridicate prin întâmpinare, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 476 – 482 C.pr.civ.,
Curtea constată că apelul este fondat urmând a fi admis, pentru motivele ce vor fi expuse în
continuare.
Curtea, constată că tribunalul a aplicat greşit legea, recurgând în mod strict la
dispoziţiile art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, precum şi la o stare de fapt care îşi
găseşte premisa în această reglementare, însă, finalitatea nu poate fi restrânsă doar la
această interpretare, deoarece în raport de datele dosarului, o asemenea aplicare strictă
este lipsită de finalitate, cu consecinţa înfrângerii scopului avut în vedere de legiuitor.
Astfel, prima instanţă a interpretat articolul 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, în
sensul potrivit căruia creditoarea apelantă a pierdut termenul de depunere a declarației de
creanţă fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, prin aceea că
nu s-a conformat dispoziţiei legiuitorului de a depune un început de declaraţie de creanţă în
acest termen, şi ulterior, pe baza inspecţiei fiscale efectuate, completarea declaraţiei de
creanţă cu creanţele fiscale constatate prin raportul inspecţiei fiscale.
În sens contrar, Curtea reţine că potrivit stării de fapt necontestate, la data deschiderii
procedurii insolvenţei şi anume 25.06.2015, creditoarea apelantă nu a înregistrat în
evidenţele proprii nici un fel de creanţe bugetare în sarcina debitoarei. Această
neînregistrare nu se datorează culpei sau omisiunii creditoarei apelante, ci nedeclarării taxei
pe valoarea adăugată datorată de către debitoare.
În consecinţă, creditoarea apelantă nu a fost în măsură să depună o declaraţie de
creanţă iniţială, incompletă, cu privire la eventualele creanţe pe care le-ar avea asupra
debitoarei, deoarece asemenea creanţe nu au fost declarate de debitoare şi nu au fost
cunoscute de creditoare.

Pagină 31 din 34
Prin urmare, cerinţa impusă de articolul 102 alin. (1) din Legea insolvenţei potrivit
căruia creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut
de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, adică în termenul de 45 de zile de la
deschiderea procedurii, nu este aplicabil în speţă, câtă vreme creditoarea bugetară a
înregistrat zero datorii fiscale din partea debitoarei.
În aceste condiţii, este inadmisibilă impunerea în sarcina creditoarei bugetare, să
formuleze o cerere de admitere a unei declaraţii de creanţă necorespunzătoare propriilor
evidenţe şi existenţei vreunei creanţe fiscale pe seama debitoarei.
Curtea relevă că nu i se poate imputa în nici un mod creditorului bugetar
neînregistrarea unei declaraţii de creanţă în termenul prevăzut de art. 100 alin.(1) lit. b) din
Legea nr. 85/2014.
Starea de fapt rezultată din dosar, de asemenea necontestată, relevă că creditorul
bugetar a declanşat procedura inspecţiei fiscale după data deschiderii procedurii insolvenţei
debitoarei, iar în urma finalizării acestei inspecţii, s-a constatat că debitoarea datorează o
creanţă fiscală în sumă de 1.245.653 lei cu titlu de TVA, creanţă născută şi nedeclarată până
la data deschiderii procedurii insolvenţei, precum şi dobânzi şi penalităţi asupra acestei
sume, de 451.317 lei, rezultând un total al creanţei fiscale în sumă de 1.696.870 lei.
Raportul fiscal s-a finalizat cu emiterea Deciziei de impunere nr. 341 din 20.08.2015,
decizie care a constituit temeiul cererii creditorului bugetar de înregistrare a declaraţiei sale
de creanţă, având ca obiect creanţa totală mai sus arătată.
Hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei a fost publicată în BPI la
data de 01.07.2015, iar raportul de inspecţie fiscală a fost finalizat cu decizia de impunere în
data de 20.08.2015, în condiţiile în care termenul de înregistrare a declaraţiilor de creanţă s-
a încheiat la data de 13.08.2015.
Din compararea celor două date, rezultă că creditorul bugetar a început şi a finalizat
inspecţia fiscală în termen de 60 de zile de la data publicării prin BPI a notificării privind
deschiderea procedurii.
În consecinţă, Curtea reţine că creditoarea apelantă a respectat termenul de 60 de
zile prevăzut de art. 102 alin. (1) teza finală din Legea insolvenţei, potrivit căruia creditorul
bugetar are obligaţia de a înregistra o cerere suplimentară de admitere a creanţei în acest
termen, ceea ce rezultă, din nou, din constatarea că termenul de 60 de zile de la data
publicării notificării în BPI a început la data de 01.07.2015 şi se sfârşeşte la data de
31.08.2015.
Cererea de înregistrare a declaraţiei de creanţă a fost depusă de către creditoarea
apelantă la data de 01.09.2015, aspect de asemenea necontestat de către părţi. Cererea a
fost depusă în cadrul termenului de 60 de zile deoarece, acest termen este unul procedural,
şi se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin.(1) pct. 3 C.pr.civ.
Atât administratorul judiciar cât şi judecătorul sindic au considerat că cererea de
înregistrare a declaraţiei de creanţă este tardivă, pentru motivul că a fost depusă după
expirarea termenului prevăzut în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, şi anume
13.08.2015, iar prin aceasta, în afara termenului prevăzut de art. 100 alin.(1) lit. b) din Legea
nr. 85/2014, în condiţiile în care creditoarea bugetară nu a depus iniţial o cerere de
înregistrare a unei declaraţii de creanţă şi, mai apoi, în termen de 60 de zile de la notificarea
deschiderii procedurii prin BPI, o declaraţie suplimentară de creanţă.

Pagină 32 din 34
Curtea relevă că această interpretare a articolului 102 alin. (1) şi 100 alin. (1) lit. b)
din Legea insolvenţei, nu este conformă cu finalitatea acestor dispoziţii astfel cum a fost
reglementată de legiuitor.
Prin articolul 102 alin. (1) legiuitorul a avut în vedere protejarea creditorilor bugetari
sub aspectul opunerii tardivităţii înregistrării declaraţiei de creanţă, în situaţiile de excepţie în
care debitorul nu declară iar creditorul bugetar nu are cunoştinţă de creanţele fiscale pe care
un asemenea debitor le datorează, creanţe faţă de care acelaşi debitor şi-a încălcat obligaţia
de înregistrare în propriile evidenţe contabile, de declarare la organele fiscale competente
după natura impozitului sau taxei, şi de plată a acestor creanţe fiscale potrivit legii.
Premisa avută în vedere de legiuitor se referă la situaţia standard în care debitorul,
respectând normele fiscale, înregistrează şi declară totuşi cel puţin o parte din asemenea
creanţe, premisă care oferă posibilitatea administratorului judiciar să notifice creditorul
bugetar asupra unor asemenea creanţe după deschiderea procedurii, respectiv creează
posibilitatea creditorului bugetar de a cunoaşte deschiderea procedurii insolvenţei şi de a se
conforma termenului procedural de depunere, cel puţin, a unei declaraţii iniţiale de creanţă,
urmând ca, după caz, acelaşi creditor bugetar să efectueze sau să dispună efectuarea unei
inspecţii fiscale şi, în raport de rezultatul verificărilor, să constate existenţa unor noi creanţe
fiscale şi depunerea unei declaraţii suplimentare conţinând aceste creanţe, în termen de 60
de zile de la data notificării deschiderii procedurii insolvenţei debitorului în BPI. O atare
premisă nu reglementează însă şi o situaţie apropiată dar nu similară, şi anume aceea care
dezvăluie comportamentul neconform legii a debitorului în cadrul căruia acesta nu
înregistrează, nu declară şi nu face cunoscut faptul că datorează obligaţii fiscale în raport cu
activitatea desfăşurată.
Curtea reţine că legiuitorul a intenţionat să nu ofere o posibilitate de plasare a
obligaţiilor fiscale neînregistrate sau nedeclarate de debitor, în afara procedurii insolvenţei.
Conform acestui scop, a fost instituită posibilitatea legală a creditorului bugetar, în mod diferit
faţă de oricare altă categorie de creditori, de a înregistra o declaraţie de creanţă în cadrul
altui termen decât cel prevăzut de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea insolvenţei, termen
transpus de judecătorul sindic sub date concrete în conţinutul hotărârii de deschidere a
procedurii insolvenţei.
Curtea constată că textului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014,
trebuie să i se asigure o interpretare care este conformă cu scopul şi finalitatea prevăzute de
legiuitor la data adoptării acestui text normativ, şi anume de a permite creditorului bugetar să
declare întreaga sa creanţă în termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării
privind deschiderea procedurii, în condiţiile în care debitorul, fie omite înregistrarea şi
declararea creanţelor fiscale, fie le face cunoscute într-un mod restrâns sau neconform legii.
În acord cu această interpretare, dacă legiuitorul permite completarea unei declaraţii iniţiale
de creanţă depusă de creditorul bugetar pe baza propriilor evidenţe, cu atât mai mult, a
fortiori, se impune interpretarea că creditorul bugetar, respectând condiţiile şi termenele
prevăzute de art. 102 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, are îndreptăţirea de a depune o
declaraţie de creanţă integrală în aceleaşi termene şi condiţii ale acestui text normativ, în
considerarea scopului avut în vedere de legiuitor.
Acceptarea interpretării potrivit căreia creanţele bugetare nedeclarate, neînregistrate
şi omise în orice mod de la evidenţa proprie a debitorului şi a creditorului bugetar, pot
beneficia de plasarea lor în afara procedurii insolvenţei, deşi culpa sau omisiunea evidenţei
lor aparţine în totalitate debitorului este lipsită de protecţie juridică, în considerarea scopului
pre văzut de art. 102 alin.(1) din Legea insolvenţei.
Pagină 33 din 34
Această normă procedurală este prevăzută în scopul de a oferi creditorilor bugetari o
ultimă posibilitate de a proceda la verificarea evidenţelor fiscale proprii şi ale debitorului
pentru a constata existenţa unor eventuale creanţe fiscale care, cu intenţie sau din culpă, au
fost omise de către debitor, şi astfel să aibă îndreptăţirea de a înregistra o declaraţie de
creanţă într-un ultim termen de 60 de zile de la data notificării deschiderii procedurii
insolvenţei prin BPI. Pentru a atinge această finalitate, nu este dirimantă condiţia depunerii
unei declaraţii iniţiale de creanţă, în condiţiile certe potrivit cărora la data deschiderii
procedurii şi pe toată durata termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă, termen
prevăzut în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, creditorul bugetar efectuând
inspecţia fiscală, nu a cunoscut obiectul şi întinderea drepturilor sale de creanţă. Aceeaşi
normă procedurală nu este destinată de legiuitor să protejeze nici debitorii nedeclaranţi ai
obligaţiilor fiscale, nici creditorii participanţi în procedură, după cum nu-i oferă
administratorului judiciar îndreptăţirea de a respinge cererea de înregistrare a creanţei fiscale
pe temeiul tardivităţii depunerii acesteia.
Astfel fiind s-a admis apelul creditoarei, s-a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul
că s-a admis contestaţia creditoarei la tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC I.R.R.T.
SRL Seitin şi s-a dispus înscrierea creditoarei în tabel, cu creanţa în sumă de 1.696.970 lei.

Pagină 34 din 34