Constatarea caracterului simulat al unui contract de cesiune.

Simulaţie

Cesiune de părţi sociale. Acţiunea în simulaţie.

În materia raporturilor societare, asociaţii nu pot invoca existenţa unor acte
aparente, care consacră un alt acord de voinţă la momentul constituirii societăţii
sau al modificării actelor constitutive, faţă de cel reflectat în actele autentice.
Reclamanta – asociat al S.C. P S.R.L. Constanţa a solicitat Tribunalului Constanţa-
secţia comercială să constate simulat contractul de cesiune de părţi sociale ale
fostului asociat unic AHD, în favoarea pârâtului RC, pentru un număr de 9 părţi
sociale şi, pe cale de consecinţă, pierderea de către acesta din urmă a calităţii de
asociat.
S-a susţinut că anterior încheierii contractului autentificat (ca act aparent), părţile
semnatare ale convenţiei au încheiat un act secret intitulat ,,Acord privind
cumpărarea prin cesiune a 95% părţi sociale ale S.C. P S.R.L.’’, prin care au
modificat preţul menţionat în actul aparent şi modalitatea de efectuare a plăţii de
către pârât.
Astfel, actul secret stabileşte că preţul a fost achitat parţial de către reclamant – ca
asociat atras în societate - urmând ca diferenţa să fie acoperită de pârâtul RC,
cooptat în societate prin acelaşi act constitutiv, într-un termen convenit de comun
acord.
Obligaţia asumată de pârât nu a fost respectată, iar în aceste condiţii s-a procedat la
încheierea unui alt act secret, prin care s-a stabilit ca părţile sociale neachitate să
revină în proprietatea cedentului AHD.
Faţă de această situaţie, reclamantul a solicitat să se dea eficienţă actelor simulate,
cu recunoaşterea acordului de voinţă al părţilor exprimat prin actele secrete şi a
pierderii calităţii de asociat al pârâtului RC.
Acţiunea este neîntemeiată.
Simulaţia este definită de doctrină ca o excepţie de la principiul opozabilităţii faţă
de terţi a actului juridic, în sensul că un terţ poate să ignore efectele actului care
exprimă - faţă de actul aparent – voinţa reală a părţilor contractante, în măsura în
care nu a cunoscut existenţa şi conţinutul actului secret.
Astfel concepută, ea dă naştere în plan procesual unei acţiuni în simulaţie, aflată la
îndemâna terţilor, iar nu a vreuneia dintre părţile actului secret.
În speţă, simulaţia actelor încheiate, faţă de actele aparente (actul constitutiv al
societăţii şi cele adiţionale, privind modificarea structurii capitalului social prin
cooptarea de noi asociaţi şi redistribuirea părţilor sociale) este invocată de unul
dintre asociaţi, semnatar al înscrisurilor secrete, iar nu de către un terţ.
Totodată, se va reţine că simulaţia astfel invocată tinde să eludeze prevederile
cuprinse în actele autentificate ale persoanei juridice şi să dea eficienţă unor
înscrisuri sub semnătură privată, inopozabile terţilor, încheiate în dispreţul textelor
de lege care reglementează formalităţile de constituire şi de modificare a societăţii
comerciale.
(sentinţa civilă nr. 2005 COM/ 23.08.2001, irevocabilă conform deciziei civile
nr.544/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

R(...)

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I SECŢIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 531

Şedinţa publică de la 14.12.2009

Curtea compusă din:

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - (...) (...)

…………

Pe rol fiind soluţionarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant N. E. J., împotriva
sentinţei comerciale nr. 9000 din 09.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia
a VI a Comercială, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatele pârâte SC J. BĂNEASA B. U. SRL
şi SC J. E. B. I. H..

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns apelantul reclamant, reprezentat de

avocat dna. E. B. E. şi intimatele pârâte, reprezentate de avocat dna. E. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Apelantul reclamant depune la dosar chitanţa de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă
de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei stabilite prin rezoluţia de primire a apelului, arătând
totodată, că nu mai are alte cereri de formulat şi probe noi de solicitat.

Intimatele pârâte, prin apărător, de asemenea, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat
şi probe de solicitat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi probe noi de solicitat, declară
terminate dezbaterile şi acordă cuvântul asupra apelului.

Apelantul reclamant, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, în principal, schimbarea

sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii în declararea simulaţiei, astfel cum a fost formulată iar, în
subsidiar, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fără
cheltuieli de judecată.

Intimatele pârâte, prin apărător, au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, menţinerea

hotărârii de fond, ca fiind legală şi temeinică; cheltuielile de judecată îşi rezervă dreptul de a le solicita
pe calea unei acţiuni distincte.
 CURTEA

Deliberand, asupra cauzei comerciale de fata, retine urmatoarele:

I. Prin cererea de chemare in judecata reclamantul N. E. J. a solicitat, in contradictoriu cu

paratele SC J. BĂNEASA B. U. SRL şi SC J. E. B. I. H. sa se constate ca este simulat contractul de
cesiune parti sociale incheiat la data de 21.03.2006.

In motivare a aratat ca la data de 21.03.2006 s-a incheiat un contract de cesiune parti

sociale, respectiv 2775 parti sociale detinute de cedenti in cadrul societatii, reprezentand 75% din
capitalul societatii, pretul contractului fiind de (...),36 euro, care urmeaza a se achita la data de
05.04.2006, insa intre parti a intervenit si un act juridic, ascuns tertilor, care ar reprezenta vointa reala
a acestora, prin care este instrainat, odata cu partile sociale, si imobilul Baneasa B. U., urmand a
primi cota-parte conform cotei de aport la capitalul social. Paratele nu si-au achitat insa obligatiile ce
deriva din actul secret.

In drept au fost invocate disp. art. 1175 C.civ.

II. Prin sentinţa comerciala nr. 9000 din 09.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u

r e ş t i – Secţia a VI a Comercială, în dosarul nr(...), s-a respins excepţia necompetentei generale a
instanţelor judecătoreşti romane si s-a admis excepţia inadmisibilităţii, acţiunea reclamantului, fiind
respinsa, ca inadmisibila.

Instanţa de fond a apreciat ca nu este incidenta in cauza clauza compromisorie prevăzuta la

art. 15.14 din contractul de vânzare-cumpărare, cesiune si asociere din 14.03.2006, iar litigiul nu este
supus soluţionării pe calea arbitrajului.

S-a mai reţinut ca reclamantul a formulat acţiunea in simulaţie, sub aspect procesual, in forma
unei acţiuni in constatare si ca, potrivit art. 111 C.pr.civ., partea interesata poate cere instanţei
constatarea existentei sau neexistentei unui drept, cererea neputând fi primita daca partea poate
cere realizarea dreptului.

Instanţa de fond a reţinut, apoi, ca prin acţiunea in simulaţie se urmăreşte a se demonstra

caracterul simulat al unui act juridic (aparent), spre a face sa se aplice efectiv contractul secret,
singurul care corespunde voinţei reale a părţilor. Intre părţi produce efecte contractul secret. Întrucât
acest din urma contract nu este opozabil terţilor, in măsura in care au interes, terţele persoane au
posibilitatea introducerii acţiunii in simulaţie, urmărind înlăturarea efectelor contractului public.

S-a apreciat, in consecinţă, ca cererea reclamantului este inadmisibila sub doua aspecte. Pe
de o parte, reclamantul are posibilitatea formulării unei acţiuni in realizare, întemeiate pe contractul
secret, prin care sa solicite îndeplinirea obligaţiilor asumate de cocontractant. Pe de alta parte, fiind
parte in actul secret, reclamantul poate invoca direct efectele acestui contract in raport cu partea
cocontractanta. Nefiind terţ, reclamantul nu are calea acţiunii in simulaţie, întrucât nu ar obţine un
efect util, neavând niciun interes de a înlătura efectele contractului aparent.

III. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea in tot a
hotărârii atacate, in sensul admiterii acţiunii in declararea (constatarea) simulaţiei. In subsidiar solicita
desfiinţarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, astfel cum prevăd
disp. art. 297 indice 4 alin.1 C.pr.civ.

In motivare se arata ca cererea de chemare in judecata s-a întemeiat pe disp. art. 1175 C.civ.
si nu pe cele ale disp. art. 111 C.pr.civ., prin acţiunea in simulaţie neavând posibilitatea solicitării
realizării unui drept.

Apelantul susţine ca atâta timp cat contractul încheiat intre parţi la data de 21.03.2006 nu
este declarat ca fiind simulat nu se poate face aplicabilitatea actului secret, adică a contractului
încheiat intre parţi la data de 14.03.2006, acţiunea in simulaţie fiind mijlocul procedural prin care se
determina caracterul simulat al contractului.

Se invoca de către apelant ca fiind imbratisata de doctrina si practica, opinia potrivit căreia
aceasta acţiune poate fi introdusa de orice persoana interesata si nu numai de terţi, contrar celor
reţinute de tribunal. Mai mult, arata apelantul, acţiunea in declararea simulaţiei unui act are drept
consecinţa constatarea existentei actului secret, dar real si inexistentei actului public, aparent. Fiind o
acţiune in constatare ce poate fi exercitata pe cale principala ori pe cale de excepţie, ea transpune
principiul potrivit căruia aparenta de drept poate fi înlăturata oricând, toate acţiunile formulate de parţi
vizând rezoluţiuna, rezilierea sau anularea actului secret neputând fi concepute decât ca o consecinţa
si in cadrul constatării simulaţiei, pentru ca astfel sa poată fi desfiinţat si actul public aparent.

In drept a invocat disp. art. 282-298 C.pr.civ.

Apelul este fondat.

1. Instanţa de fond a fost chemata sa soluţioneze o acţiune in declararea simulaţiei,

formulata, in temeiul art. 1175 C. civ., de către unul dintre simulanţi si a apreciat ca aceasta nu este
admisibila, reţinând, pe de o parte că o asemenea acţiune in constatare nu poate fi primita câta vreme
partea are deschisa acţiunea in realizare, iar pe de alta parte, că numai terţii fata de simulaţie ar avea
deschisa aceasta cale.

2. T. este acea operaţiune juridica unitara care creează o aparenta neconforma cu realitatea
prin încheierea concomitentă a doua acte juridice, unul public si mincinos, ale cărui efecte sunt
înlăturate sau modificate, total sau parţial, de altul secret si adevărat, care conţine in sine acordul,
implicit sau explicit, al părţilor de a simula.

Potrivit art. 1175 C.civ., „Actul secret, care modifica actul public, nu poate avea putere decât
intre părţile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect in
contra altor persoane.”

3. Acţiunea in declararea simulaţiei este o acţiune civila de sine-stătătoare, cu existenta

autonoma, diferenţiindu-se de celelalte acţiuni civile atât prin obiect, cat si prin cauză. Acţiunile care o
însoţesc de cele mai multe ori (dar nu întotdeauna), se grefează pe aceasta, ii sunt subsecvente.

Ceea ce se urmăreşte prin aceasta acţiune este întotdeauna constatarea caracterului simulat
al actului public, părţile fiind ţinute sa respecte prevederile contractului secret. Îndeplinirea obligaţiilor
asumate prin actul secret poate fi ceruta in justiţie doar daca este înlăturat caracterul ascuns al
actului.
 Scopul acţiunii in simulaţie este de a stabili existenta actului secret, real si, respectiv,
caracterul mincinos al actului public (in tot sau in parte).

Este adevărat că acţiunea in simulaţie este o acţiune in constatare, pozitiva si declaratorie.

Prin dezvăluirea simulaţiei se constata, după caz, existenta dreptului părţilor de a se întemeia, in
raporturile dintre ele, pe actul secret ori existenta dreptului terţilor de a se prevala de actul public sau
de a opta intre acesta din urma si actul ocult. In general aceasta acţiune are scopul de a deschide
calea altor acţiuni, in realizare. Trebuie, insa, subliniat ca, daca acţiunea in simulaţie poate fi introdusa
ca o acţiune separata, acţiunile in realizare ii sunt subsecvente, fie ca sunt formulate separat, fie ca
sunt formulate in aceeaşi cerere de chemare in judecata, depinzând de soluţionarea ei.

Or, in cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut exact contrariul, respectiv posibilitatea
reclamantului de a formula direct o acţiune in realizare, întemeiată pe contractul secret, prin care sa
solicite îndeplinirea obligaţiilor asumate de cocontractant.

4. In ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii pe motiv ca reclamantul nu este un terţ fata de

contract, Curtea constata ca soluţia pronunţata de prima instanţa, este greşita si sub acest aspect.

Astfel, dreptul de a formula acţiunea in declararea simulaţiei decurge din principiul potrivit
căruia realitatea raporturilor dintre parţi trebuie sa primeze, chiar daca aceasta nu va putea fi opusa
celor ce s-au întemeiat cu buna-credinţa pe aparenta creata.

Dreptul parţilor de a invoca simulaţia se naşte direct din existenta acesteia, astfel cum este
prevăzut in art. 1175, pentru ca părţile sa poată invoca actul ocult in caz de neînţelegeri, fiind necesar
sa se înlăture aparenta, adică actul public.

Aşadar, simulaţia poate fi invocata, in cadrul unei acţiuni in declararea simulaţiei, in primul
rând de una din părţile simulaţiei împotriva celeilalte, pentru a dezvălui realitatea raporturilor dintre ele
si pentru a opune pârâtului actul secret si obligaţiile născute de acesta, care ii incumba.

Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând ca apelul este fondat, îl va admite si,
întrucât prima instanţa a soluţionat pricina in mod greşit, fără a intra in cercetarea fondului, in temeiul
disp. art. 297 alin.1 C.pr.civ., va desfiinţa hotărârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare
aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul reclamant N. E. J., domiciliat in B,(...), sector 1 si cu

domiciliul procesual ales la V. si Asociaţii SRL, in B,(...), .4, sector 6 împotriva sentinţei comerciale nr.
9000 din 09.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI a Comercială, în
dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatele pârâte SC J. BĂNEASA B. U. SRL şi SC J. E. B. I. H.,
ambele cu sediul ales la T. E., O. & Asociaţii din B, Calea E. nr. 239, . 6, sector 1.
 Desfiinţează sentinţa atacata si trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.Cu recurs in
15 zile de la comunicare.Pronunţata in şedinţa publica, azi, 14.12.2009.

Red./tehn. Jud.I.D./6 ex./09.01.2009Jud. fond. – H. E. G.

Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala

Aşadar, în principiu, prin acţiunea în simulaţie nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, constatarea sau pronunţarea nulităţii simulaţiei. Simulaţia prin ea
însăşi este valabilă; sancţiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret. Deci, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele
sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil. Acţiunea în simulaţie poate fi dublată şi de acţiunea în nulitate când simulaţia s-a realizat cu
încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii sau este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri sau de o altă acţiune în executarea sau rezoluţiunea
contractului secret pentru neexecutare.”

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7970 din 22 noiembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 9595/2001,
Judecătoria sectorului IV Bucureşti a soluţionat acţiunea de divorţ cu minori formulată de reclamanta
G.L. împotriva pârâtului G.E., şi a disjuns, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 C. proc. civ., capătul
de cerere relativ la partajarea bunurilor comune.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat şi partajarea bunurilor comune
dobândite de părţi în timpul căsătoriei, precum şi a capitalului social al SC S.I. şi al SC T.A. SRL.
Reclamanta şi-a completat cererea, solicitând şi partajul părţilor sociale ale SC S.I. SRL şi ale SC
T.A. SRL, ca şi al beneficiilor realizate de părţile litigante în calitate de asociaţi ai celor două societăţi.
Reclamanta şi-a completat din nou cererea de partaj, solicitând ca instanţa să constate simulat
actul de cesiune autentificat sub nr. 2134 din 9 septembrie 2002 de Biroul Notarului Public F.N., act
prin care pârâtul G.E. i-a cesionat lui C.A. cele 10 părţi sociale reprezentând 50 % din capitalul social
al SC T.A. SRL.
În motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că scopul încheierii actului a fost de a crea o
aparenţă de cesionarea părţilor sociale, prin înlăturarea lor de la masa partajabilă, SC T.A. SRL
având un fond de comerţ mare şi o cifră de afaceri pe măsură. A susţinut că cesiunea este fictivă, ea
fiind realizată la un preţ derizoriu de 1.000.000 lei faţă de valoarea cifrei de afaceri.
Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1175 C. civ. şi pe dispoziţiile art. 35 C. fam.
La 11 aprilie 2003, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în simulaţie şi
necompetenţa materială a judecătoriei, faţă de caracterul comercial al acestui capăt de cerere.
La 30 mai 2003, reclamanta R.L. (fostă G.) a solicitat citarea în cauză ca pârât şi a numitului
C.A., parte în contractul de cesiune a cărui simulaţie o invocă.
Prin încheierea de la 20 iunie 2003, Judecătoria a disjuns acţiunea în simulaţie (despre care a
reţinut că are caracter incidental) de acţiunea de partaj de bunuri comune, iar la termenul din 5
decembrie 2003 a respins excepţia necompetenţei sale materiale, apreciind că acţiunea în simulaţie,
deşi disjunsă, îşi păstrează caracterul incidental faţă de acţiunea de partaj, fiind incidente dispoziţiile
art. 17 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1345 din 5 martie 2005, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţiile
invocate de pârâţi şi a respins acţiunea în constatarea simulaţiei ca inadmisibilă şi ca promovată
împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 684 A din 22 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi
de litigii de muncă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 4 Bucureşti în
soluţionarea cauzei, a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1345 din 5 martie 2004
pronunţată de această instanţă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre soluţionare
Tribunalului Bucureşti, secţia comercială. A reţinut instanţa de apel că, urmare a disjungerii şi a
judecării separate de cererea de partaj de bunuri comune, acţiunea în simulaţie a căpătat o existenţă
de sine stătătoare, astfel că nu operează prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 C.
proc. civ., acţiunea în simulaţie având caracter comercial şi trebuind soluţionată de instanţa
competentă material, respectiv de Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată la numărul 12294 din 5 noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti,
Secţia a VI-a comercială, iar la termenul din 24 noiembrie 2004, reclamanta a lărgit din nou cadrul
procesual pasiv, solicitând citarea ca pârât şi a lui I.D., atât faţă de dispoziţiile deciziei de apel, cât şi
faţă de dispoziţiile art. 221 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
La termenul din 2 martie 2005, tribunalul a respins această cerere, reţinând că faţă de stadiul
procesual, cadrul procesual pasiv este cel stabilit în faţa instanţei de fond.
 Prin sentinţa comercială nr. 2487 din 25 mai 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a
comercială, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată. A obligat-o pe reclamantă să plătească
pârâţilor câte 20.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a dovedit că între
pârâţi ar fi intervenit anterior sau concomitent un alt contract, care să reprezinte voinţa lor reală şi prin
care să fie anihilată aparenţa juridică a actului public. Sub acest aspect prima instanţă a reţinut că din
declaraţiile martorilor audiaţi a reieşit că aceştia au cunoscut, direct sau indirect, intenţia pârâtului
G.E., de a-şi înstrăina părţile sociale, dar că nu au cunoscut ca între părţi să se fi încheiat şi un alt act,
secret, care să ateste că între părţi există un alt raport juridic. Nefiind dovedită existenţa actului secret
şi, deci, îndeplinirea condiţiilor art. 1175 C. civ., cererea a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia
nr. 351 din 15 iunie 2006, a respins acest apel, ca nefondat, respingând şi cererea intimaţilor de
obligare a apelantei la cheltuieli de judecată.
Reclamanta R.L. a declarat, în termen, recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti
solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi a acţiunii
sale. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
reclamanta susţine că decizia atacată este lipsită de temei legal întrucât instanţa de apel reţine pe de
o parte că se impunea a se face dovada actului secret în sensul de instrumentum iar pe de alta
apreciază în mod greşit că nici măcar nu a invocat existenţa unui asemenea act secret. Reclamanta
susţine că prin acţiunea sa a urmărit dovedirea caracterului fictiv al contractului de cesiune, contract
care în realitate nu a fost încheiat, părţile dorind să disimuleze total realitatea. Reclamanta mai
susţine că existenţa actului secret a reprezentat motivarea cererii de chemare în judecată dar că
instanţa săvârşeşte o mare eroare în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de act juridic, apreciind că
actul secret despre care face vorbire art. 1175 C. civ., se referă la actul juridic în sensul de
instrumentum, ceea ce impune existenţa înscrisului nu numai ad probationem ci chiar ad validitatem.
Or, din punctul de vedere al formei, consemnarea actului secret într-un înscris nu este necesară, fiind
suficientă încheierea sa ca negatium, conform principiului consensualismului.
Reclamanta mai susţine, în motivarea recursului său, că existenţa actului secret, adică
manifestarea de voinţă a părţilor în sensul disimulării totale a realităţii, a fost dovedită prin probatoriul
administrat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel şi face, în continuare, o
examinare a acestor probe din care rezultă intenţia părţilor de a încheia un contract simulat şi preţul
derizoriu al contractului de cesiune. Acestea au rezultat şi din lipsa părţilor pentru a răspunde la
interogatoriu, care poate reprezenta un început de dovadă, precum şi din situaţiile financiare ale
societăţii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă Înalta Curte constată că
acesta este nefondat.
Este nefondată critica recurentei cu privire la greşita interpretare de către instanţa de apel a
prevederilor art. 1175 C. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut că reclamanta „nu numai că nu a
dovedit existenţa unui act secret ca instrumentum, ea nu a pretins nici măcar că un asemenea act ar
exista, în sensul de negatium, dar că, din varii motive, acesta nu s-a încheiat în formă scris㠔. Rezultă
că instanţa de apel nu a făcut o diferenţă între contract ca instrumentum şi contract în sensul de
negatium, diferenţă pe care să îşi întemeieze şi argumenteze soluţia ci a avut în vedere c㠄aşa cum
în mod riguros a reţinut şi judecătorul fondului, în speţă nu s-a dovedit existenţa actului secret pentru
a se putea aprecia asupra caracterului nereal al actului public ”, deşi existenţa actului secret este o
condiţie impusă de art. 1175 C. civ. Deci, concluzionând, instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu şi-a
motivat soluţia pe ceea ce se critică în recurs ci pe nedovedirea actului secret, indiferent de forma
invocată. De altfel instanţa mai reţine că reclamanta în acţiunea sa a mai făcut vorbire şi de cauza
ilicită a convenţiei de cesiune, de frauda la lege şi de preţul neserios, dar că acestea reprezintă alte
motive de ineficacitate ale actului juridic decât simulaţia, pe care reclamanta şi-a fundamentat
prezenta acţiune.
Faptul că instanţa de apel şi-a întemeiat şi motivat soluţia pe nedovedirea de către reclamantă
a actului secret rezultă şi din motivarea recursului în care (ca şi în apel) se critică greşita interpretare
a probelor de către instanţe şi se reia analiza acestora în sensul dovedirii actului secret. Or, cum
greşita apreciere a probelor de către instanţe nu se încadrează între motivele expres şi limitativ
prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ea nu constituie un motiv legal ce ar putea fi examinat în
calea extraordinară a recursului.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă
recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va respinge cererea intimaţilor
de obligare a recurentei către ei la cheltuieli de judecată în recurs, întrucât, până la pronunţare, nu s-a
făcut dovada acestor cheltuieli.
  
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
 
 
Respinge recursul declarat de reclamanta R.L. împotriva deciziei nr. 351 din 15 iunie 2006,
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată, formulată de intimaţii pârâţi G.E. şi C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.

Simulaţie - inopozabilitatea actului secret faţă de terţi. Când simulaţia este ilicită, acţiunea în simulaţie este
dublată de acţiunea în nulitate - simulaţia fiind sancţionată cu nulitatea întregii operaţii. Inaplicabilitatea
instituţiei nulităţii în situaţia în care reclamantul şi pârâţii sunt cei care au încheiat actele, urmărind un scop
ilicit, şi anume scoaterea unei sumei de bani din patrimoniul societăţii la care aveau calitatea de
administratori/asociaţi, pentru a fi utilizată de în interes personal. Invocarea propriei culpe.
           - Cod civil, art. 1175
           - Legea nr. 31/990, rep., art. 72, 73 alin. 1 lit. e
Părţile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare, potrivit acordului lor de voinţă,
convenţii secrete prin care au confirmat caracter fictiv al actelor publice, iar potrivit dispoziţiilor art. 1175 Cod
civ. (în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, născut în perioada de activitate a vechiului Cod civil),
aceste convenţii secrete au putere doar între părţile contractante şi succesorii lor universali.  Acţiunea în
simulaţie nu se confundă cu acţiunea în nulitatea actului secret, simulaţia, prin ea însăşi, fiind, în principiu,
valabilă, sancţiunea acesteia nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret faţă de terţi. În consecinţă, în
situaţiile în care actul secret a fost valabil încheiat, acesta îşi produce efectele între părţi, fiind menţinut, însă,
atunci când simulaţia este ilicită, acţiunea în simulaţie este dublată de acţiunea în nulitate, în sensul că
simulaţia este sancţionată cu nulitatea întregii operaţii, atât a actului aparent, cât şi a celui secret. Nu se poate
da eficienţă cererii de chemare în judecată, la care au achiesat pârâţii (persoane fizice), având în vedere că
această cerere - în sensul constatării simulaţiei/nulităţii celor trei contracte de vânzare-cumpărare  - este
fundamentată pe culpa vădită a părţilor ce le-au încheiat, reclamantul însuşi arătând că părţile au disimulat
total realitatea creând aparenţa existenţei unui contract care, însă, nu există. În calitatea sa de administrator al
unei societăţi, reclamantul-apelant a ignorat dispoziţiile prevăzute de art. 72, 73 alin. 1 lit. e din Legea nr.
31/990, rep., prin raportare la actele juridice analizate – iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să
îşi ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operaţiunilor juridice cuprinse în
contractele de vânzare-cumpărare. Conform principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" -
reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obţine
protecţia juridică a dreptului, fiind o garanţie a respectării regulilor sociale. Acest principiu este o excepţie de la
regulile care guvernează sancţiunea nulităţii absolute sau relative, presupunând că nimeni nu îşi poate invoca
propria culpă pentru a pretinde recunoaşterea unui drept. Prin Sentinţa nr. 4014/20 septembrie 2013,
Tribunalul Harghita a respins acţiunea formulată de reclamantul I. J., în contradictoriu cu pârâţii L. F. C., L. T.,
SC L. S. SRL, prin lichidatorul judiciar RVA M. I. S. SPRL şi SC P. P. SRL. În considerentele Sentinţei, instanţa a
reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• simulaţia nu este sancţionată cu nulitatea – care intervine ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de validitate
cu ocazia încheierii unui act juridic civil -, ci cu inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice
create prin actul juridic secret; în cauză, nu s-a dovedit existenţa a două acte juridice civile (public şi secret), ci,
numai a unui singur act juridic civil încheiat în formă autentică (nr. 237/01.03.2011, BNP L. I.),  în cuprinsul
căruia părţile au declarat situaţii de fapt necorespunzătoare adevărului, deşi aveau obligaţia să nu facă
asemenea declaraţii, conform art. 292 C. pen.; în cauză nu s-a dovedit nerespectarea unor condiţii de validitate
la încheierea actului juridic civil;
• pe de altă parte, reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice
pentru a obţine protecţia juridică a dreptului, cunoscutul principiu "nemo auditur propriam turpitudinem
allegans" fiind o garanţie a respectării regulilor sociale; principiul este recunoscut de doctrină ca fiind o
excepţie de la regulile ce guvernează sancţiunea nulităţii absolute sau relative, presupunând că nimeni nu îşi
poate invoca propria culpă pentru a pretinde recunoaşterea unui drept, fiind imoral ca teza contrară să fie
acceptată şi valorificată în prezenta cauză, legea neprotejând acţiunile care au un scop imoral. Împotriva
Sentinţei nr. 4014/20 septembrie 2013 a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, cu
consecinţa anulării hotărârii primei instanţe şi a trimiterii cauzei, spre rejudecare, în subsidiar, solicitând
schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, apelantul a
susţinut următoarele motive: cu titlu prealabil, reclamantul a precizat că în hotărârea atacată s-a trecut calea
de atac a recursului deşi valoarea obiectului acţiunii este de peste 100.000 lei, fiind incidentă disp. art. 2821
Cod proc. civ., calea de atac fiind apelul; prima instanţă nu a soluţionat capătul de cerere privind nulitatea
contractelor fictive arătate în cererea de chemare în judecată şi în precizarea acesteia; în mod corect, instanţa
a făcut distincţie între nulitate şi opozabilitate, arătând că sancţiunea care intervine în cazul simulaţiei nu este
nulitatea, ci inopozabilitatea, înţelegând, aşadar, că reclamantul a cerut constatarea simulaţiei, întrucât
contractele au fost semnate de el şi de soţii L. numai pentru a-i ajuta pe aceştia să scoată nelegal o sumă de
bani din patrimoniul SC L. S. SRL (situaţie recunoscută prin întâmpinare), aceştia fiind ameninţaţi de cămătari şi
trebuind să restituie urgent împrumuturi mai vechi, apelantul precizând că nu i se pare imoral să îşi ajute
prietenii în astfel de circumstanţe, mai ales în condiţiile în care statul nu a făcut nimic, în acest sens; motivele
primei instanţe sunt contradictorii, pe de o parte, constatând frauda la lege săvârşită cu ocazia încheierii
contractelor, iar pe de altă parte, afirmând că nu sunt motive de nulitate, nefiind dovedită nerespectarea
condiţiilor de validitate la încheierea actului juridic civil; reclamantul-apelant nu s-a prevalat de propria
incorectitudine deoarece, dacă ar fi aşa, s-ar crea o situaţie absurdă, instanţa constatând că actele au fost
încheiate în baza unor declaraţii false şi au avut un scop imoral, dar menţinând, totuşi, respectivele înscrisuri
pentru a-l sancţiona pe reclamant; din recunoaşterea pârâţilor s-a putut constata că reclamantul a încercat să îi
ajute să îşi achite împrumuturile luate de la cămătari, dar acest ajutor a fost făcut într-o formă neinspirată, cu
consecinţa pierderii, de către reclamant, a terenului identificat în acţiune şi cu consecinţa rămânerii acestuia cu
o datorie de 530.441 lei; prima instanţă a refuzat să îndrepte lucrurile, deşi reclamantul nu a avut niciun
beneficiu din încheierea actelor indicate în cererea de chemare în judecată şi nimeni nu a avut de suferit din
cauza acestor înscrisuri, cu excepţia reclamantului-apelant; răspunderea acestuia ca administrator al SC L. S.
SRL este o altă problemă şi face obiectului unui alt dosar; dacă actele juridice semnate de reclamant şi pârâţi
sunt "ilicite şi imorale", prima instanţă a reţinut greşit că nu se impune constatarea nulităţii acestora -
sancţiune confirmată de doctrină, în situaţia urmăririi unor scopuri ilicite sau imorale, actul juridic simulat
nemaiputând fi ocrotit de lege, fiind exclusă producerea efectelor juridice chiar între părţile contractante; deci,
prin excepţie de la regula neutralităţii simulaţiei, aceasta este lovită de nulitate dacă nu sunt respectate
condiţiile esenţiale de validitate, conform art. 1289 alin. 2 din Noul Cod civ.; în privinţa existenţei
contraînscrisului, apelantul a susţinut că acesta trebuie privit ca "negotium", iar nu ca "instrumentum", în
speţă, pârâţii recunoscând existenţa actului secret, fiind făcută dovada, în sensul art. 1191 alin. 1, 2 Cod civ.;
voinţa părţilor este cea care, cu excepţia actelor juridice pentru care înscrisul se cere "ad validitatem", poate să
facă inaplicabilă regula interdicţiei de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depăşeşte 250 lei sau
peste cuprinsul/împotriva unui înscris; în plus, faţă de relaţiile de prietenie existente între părţi, reclamantul-
apelant a invocat art. 1198 alin. 1 pct. 1-3 Cod civ., cu referire la imposibilitatea morală a preconstituirii probei
scrise; faţă de recunoaşterea pârâţilor, era absurdă administrarea altor probe. Prin concluziile scrise depuse la
19 decembrie 2013, intimata SC L.R S. SRL, reprezentată de lichidatorul judiciar RVA I. S. SPRL, a solicitat să se
dispună respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: prima instanţă a respins, în mod
temeinic şi legal, cererea reclamantului, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa
simulaţiei, aceasta presupunând cu necesitate un act public şi unui secret – care să conţină adevăratul acord
de voinţă, fiind încheiat concomitent sau, eventual, anterior încheierii actului public; conform art. 1175 Cod
civ., actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii
lor universali, neavând niciun efect în contra altor persoane; simulaţia nu este sancţionată cu nulitatea, ci cu
inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice create prin actul juridic secret; în speţă, s-a dovedit doar
existenţa actului juridic autentificat de BNP L. I. sub nr. 237/1 martie 2011, nefiind probată nerespectarea unor
condiţii de validitate la încheierea acestui act; prima instanţă a stabilit în mod corect că, prin faptele descrise în
cererea de chemare în judecată şi reiterate în apel, reclamantul-apelant şi-a invocat propria culpă şi
incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obţine protecţia juridică a dreptului, dar legea nu
protejează acţiunile care au scop imoral. Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu
soluţionarea căii de atac, potrivit disp. art. 295 Cod proc. civ. şi motivelor invocate, a reţinut următoarele
aspecte: În şedinţa publică din 20 octombrie 2013, instanţa a pus în discuţia părţilor recalificarea căii de atac –
înregistrată, iniţial, ca recurs -, având în vedere valoarea obiectului cauzei ca fiind peste 100.000 lei (respectiv
250.000 euro, astfel cum reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată – f. 2, dos. Tribunalului
Harghita, valoare pe baza căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru – f. 6, dos. Tribunalului Harghita) şi, faţă de
disp. art. 2821 Cod proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), Curtea a dispus recalificarea
căii de atac, din recurs în apel, completul de judecată fiind constituit din primii doi membri ai completului
iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, instanţa făcând aplicarea disp. art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hot. Plenului C.S.M. nr. 387/2005. În legătură cu fondul
cauzei, Curtea a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr.
237/1 martie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a vândut societăţii L. S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L.
T., în calitate de asociat unic şi de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, "proprietatea
imobilului situat în xxx, format din teren arabil în intravilan în suprafaţă de 4.500 m.p., cuprins în c.f. nr. xx
Feliceni (C.F. vechi nr. x/Feliceni/Oteni), A1 ordin având nr. cad. 825, nr. top. 609/1, 629/2/1, dobândit prin
reconstituire, conform Legii nr. 18/1991 de sub B.1.1., conform încheierii c.f. nr. 17744/21.10.2008", preţul
imobilului fiind de 250.000 euro, reprezentând, la cursul de schimb valutar al zilei…, contravaloarea sumei de
1.053.750 lei. Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai
2011, societatea L. S. SRL, reprezentată de intimata-pârâtă L. T., în calitate de asociat unic şi de reclamantul-
apelant I. J., în calitate de administrator, a vândut societăţii PP. SRL, reprezentată de I. Z., în calitate de asociat
unic şi de reclamantul-apelant I. J., în calitate de administrator, "proprietatea imobilului situat în xxx, format
din teren arabil în intravilan în suprafaţă de 1.500 m.p., cuprins în c.f. nr. x Feliceni (C.F. vechi nr.
x/Feliceni/Oteni), având nr. cad. 50772, dobândit prin cumpărare de sub B.3.1., conform încheierii c.f. nr.
3995/2.03.2011, respectiv prin dezmembrare", preţul imobilului fiind de 15.000 lei + TVA. Prin Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 878/11 iulie 2011, societatea L. S. SRL,
reprezentată de intimata-pârâtă L. T., în calitate de asociat unic şi de reclamantul-apelant I. J., în calitate de
administrator, a vândut societăţii PP. SRL, reprezentată de I. Z., în calitate de asociat unic şi de reclamantul-
apelant I. J., în calitate de administrator, "proprietatea imobilului situat în xxx, format din teren arabil în
intravilan în suprafaţă de 1.000 m.p., cuprins în c.f. nr. x Feliceni, având nr. cad. x, dobândit prin cumpărare de
sub B.2.1., conform încheierii c.f. nr. 10725/26.05.2011, respectiv prin dezmembrare", preţul imobilului fiind
de 594/957,12 lei + TVA. Dreptul de proprietate al cumpărătorilor din cele trei contracte anterior menţionate –
respectiv SC L. S. SRL şi SC PP. SRL - a fost înscris, în mod corespunzător clauzelor contractuale, în C.F. nr. x
Feliceni, în C.F. nr. xx Feliceni şi în C.F. nr. xxx Feliceni. Reclamantul a susţinut (atât prin cererea de chemare în
judecată, cât şi prin cererea de apel) că încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin
Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, a fost determinată de faptul că L. F. C. – fost administrator al SC
L. S. SRL, până la data de 15 decembrie 2010, când a cesionat părţile sociale – şi soţia acestuia, L. T. – asociat
unic al SC L.R S. SRL, calitate dobândită prin efectul cesiunii – au contractat, iniţial, în nume personal,
împrumuturi de la diverse persoane, în condiţii neavantajoase, cu dobânzi exagerat de mari, fiind ameninţaţi
de cămătari şi trebuind să restituie urgent aceste împrumuturi. În acest scop, s-a încheiat, apoi, Contractul de
împrumut înregistrat la SC L. S. SRL sub nr. 40/24 februarie 2011, potrivit căruia B. C., în calitate de
împrumutător, a predat societăţii  L. S. SRL, în calitate de împrumutată, suma de 300.000 euro, cu obligaţia
restituirii "până la data de 1.03.2013", contractul fiind semnat atât de pârâta-intimată L. T. (asociat unic al SC L.
S. SRL), de pârâtul-intimat L. F. C., cât şi de reclamantul-apelant I. J.. Dar, întrucât suma de 300.000 euro a
intrat în patrimoniul SC L. S. SRL, aceasta nu a putut fi utilizată de soţii L. T. şi L. F. C. pentru restituirea
împrumuturilor luate de ei de la cămătari. În acest context, a fost încheiat, aşadar, Contractul de vânzare-
cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011 (având ca obiect terenul intravilan în
suprafaţă de 4.500 m.p., preţul fiind de 250.000 euro -) – şi apoi, Contractele de vânzare-cumpărare
autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai 2011 şi nr. 878/11 iulie 2011 (prin care reclamantului-
apelant i-au fost restituite  terenurile intravilane în suprafaţă de 1.500 mp şi 1.000 mp, din totalul de 4.500
mp), astfel cum a afirmat reclamantul. De asemenea, reclamantul-apelant a menţionat expres că suma de
250.000 euro a putut fi scoasă din contul societăţii în mod aparent legal, printr-un contract de vânzare-
cumpărare fictiv…, suma primită ca "preţ" fiind predată de reclamant soţilor L. pentru a fi folosită în scopul
arătat mai sus, adică pentru restituirea împrumuturilor contractate de la cămătari. Prin întâmpinarea depusă la
30 mai 2013, pârâta L. T.  a achiesat la pretenţiile reclamantului, confirmând susţinerile acestuia şi
menţionând, în plus, că terenul proprietatea reclamantului, în suprafaţă totală de 4.500 mp, a fost transcris în
cartea funciară în favoarea SC L. S. SRL, fără ca reclamantul să primească vreo sumă de bani în schimbul
terenului, iar, în vederea restituirii terenului, s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare, autentificate
sub nr. 587/25 mai 2011 şi nr. 878/11 iulie 2011, de către B.N.P. L. I. I.. Susţineri similare au fost cuprinse şi în
întâmpinarea depusă de pârâtul L. F. C.. Prin urmare, părţile care au încheiat Contractele de vânzare-
cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, nr. 587/25 mai 2011 şi nr. 878/11
iulie 2011 au confirmat, în mod expres, faptul că acestea au reprezentat operaţiuni juridice fictive, conform
voinţei reclamantului şi celor doi pârâţi, încă de la data încheierii actelor juridice, scopul lor fiind scoaterea din
patrimoniul SC L. S. SRL a sumei de 250.000 euro, pentru a putea fi folosită, în interes personal, de asociatul
unic L. T. şi de soţul acesteia, L. F. C.. Concluzia a fost confirmată, odată în plus, prin cererea de apel, I. J.
menţionând expres: …contractele în cauză au fost semnate de mine şi de soţii L. numai pentru a-i ajuta pe
aceştia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul societăţii SC L. S. SRL – lucru recunoscut prin
întâmpinare (erau ameninţaţi de cămătari şi trebuiau să restituie urgent împrumuturi mai vechi). Prin urmare,
părţile au încheiat, concomitent cu contractele de vânzare-cumpărare precizate, potrivit acordului lor de
voinţă, convenţii secrete prin care au confirmat caracter fictiv al actelor publice, iar potrivit disp. art. 1175 Cod
civ. (în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, născut în perioada de activitate a vechiului Cod civil),
aceste convenţii secrete au putere doar între părţile contractante şi succesorii lor universali.  Astfel cum a
statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea în simulaţie nu se confundă cu acţiunea în nulitatea actului
secret, simulaţia, prin ea însăşi, fiind, în principiu, valabilă, sancţiunea acesteia nefiind nulitatea, ci
inopozabilitatea actului secret faţă de terţi. Deci, în situaţiile în care actul secret a fost valabil încheiat, îşi
produce efectele între părţi, fiind menţinut, dar, atunci când simulaţia este ilicită, acţiunea în simulaţie este
dublată de acţiunea în nulitate, în sensul că simulaţia este sancţionată cu nulitatea întregii operaţii, atât a
actului aparent, cât şi a celui secret (Î.C.C.J., Secţia I Civilă, Dec. nr.5782/12 decembrie 2013). Circumstanţele
concrete ale speţei nu îngăduie, însă, aplicarea sancţiunii nulităţii. Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului,
anterior analizate, Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1
martie 2011, nr. 587/25 mai 2011 şi nr. 878/11 iulie 2011 au urmărit un scop ilicit, şi anume scoaterea sumei
de 250.000 euro din patrimoniul SC L. S. SRL, pentru a fi utilizată de asociatul unic în interes personal – în mod
concret, pentru restituirea împrumuturilor scadente, contractate în condiţii vădit dezavantajoase, de L. T. şi L.
F. C.. Acest scop ilicit, ale cărui efecte se răsfrâng asupra creditorilor societăţii, este cu atât mai evident cu cât
SC L. S. SRL este subiectul procedurii concursuale a insolvenţei, deschisă prin Încheierea civilă nr. 3963/30
octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3749/96/2012, la cererea debitoarei SC L. S.
SRL, formulată de reprezentanta acesteia, L. T., în calitate de administrator, judecătorul sindic constatând: …
debitoarea a arătat că societatea are o datorie considerabilă faţă de furnizori comerciali şi faţă de bănci. Din
lipsa de disponibilităţi băneşti societatea se află în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile din sumele
de bani disponibile, în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, Curtea a reţinut că
prin Sentinţa civilă nr. 221/25 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 3749/96/2012 al Tribunalului Harghita,
judecătorul sindic a dispus intrarea debitoarei SC L. S. SRL în procedura falimentului, reţinând, în esenţă, pe de
o parte, că administratorul judiciar desemnat în cauză (RVA I. S. SPRL – n.n.), prin raportul depus în temeiul art.
59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a propus intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată, întrucât
aceasta nu prezintă posibilităţi de reorganizare a activităţii şi, pe de altă parte, adunarea creditorilor a aprobat
propunerea privind intrarea în faliment a debitoarei, prevăzută la art. 59 alin. 2 din Lege, niciun creditor nu şi-a
anunţat intenţia de a depune, în termenul legal un plan de reorganizare, conform art. 60 alin. 2 din Lege, iar
creditoarea B. T. SA – Sucursala Miercurea Ciuc, creditor garantat, deţinător al unei creanţe reprezentând
52,36% din totalul creanţelor asupra averii debitoarei, a arătat că este de acord cu propunerea de deschidere a
procedurii simplificate a falimentului asupra debitoarei. Prin urmare, susţinerea apelantului referitoare la
faptul că nimeni nu a avut de suferit din cauza actelor fictive, cu excepţia lui este infirmată de înscrisurile
dosarului, în contextul punctual în care, patrimoniul societăţii (în faliment) SC L. S. SRL a fost diminuat cu
250.000 euro, în schimbul acestei sume considerabile, folosită de asociatul unic în scop personal, rămânând, în
prezent, terenul în suprafaţă 2.000 mp (nerestituit reclamantului-apelant), rezultând, aşadar, că societatea a
vândut 1 mp cu suma de 125 euro, adică mult peste preţul pieţii practicat în zona comunei Feliceni, judeţul
Harghita, cu consecinţa prejudicierii societăţii şi a creditorilor acesteia. Este adevărat că reclamantul-apelant
nu a beneficiat de suma de 250.000 euro şi că, din terenul de 4.500 mp şi-a recuperat doar suprafaţa de 2.000
mp, dar, în aceeaşi măsură, este adevărat – prin prisma actelor dosarului mai înainte evocate – că el a
participat, în mod deliberat, la aceste operaţiuni ilicite, concluzie susţinută şi de dubla calitate pe care a avut-o
în cele trei contracte: i) în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 237/1
martie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a avut atât calitatea de vânzător, cât şi de reprezentant al
cumpărătoarei SC L. S. SRL, fiind administratorul acestei societăţi; ii) în Contractul de vânzare-cumpărare
autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 587/25 mai 2011, reclamantul-apelant, I. J., a avut atât calitatea de
reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L. S. SRL, cât şi al cumpărătoarei SC PP. SRL; iii) în Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea B.N.P. L. I. I. nr. 878/11 iulie 2011, reclamantul-apelant, I. J., a
avut atât calitatea de reprezentant (administrator) al vânzătoarei SC L. S. SRL, cât şi al cumpărătoarei SC PP.
SRL. În condiţiile punctuale relevate, nu se poate da eficienţă cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost
precizată), la care au achiesat pârâţii (persoane fizice), având în vedere că această cerere – în sensul constatării
simulaţiei/nulităţii celor trei contracte de vânzare-cumpărare  - este fundamentată pe culpa vădită a părţilor ce
le-au încheiat, reclamantul însuşi arătând că părţile au disimulat total realitatea creând aparenţa existenţei
unui contract care, însă, nu există. Singurul scop al încheierii contractului arătat a fost acela de a justifica
scoaterea sumei de 250.000 Euro din contul SC L. S. SRL, respectiv că semnarea contractelor, de el şi de soţii L.
T. şi L. F. C., a avut loc numai pentru a-i ajuta pe aceştia să scoată nelegal o sumă de bani din patrimoniul
societăţii SC L. S. SRL – lucru recunoscut prin întâmpinare (erau ameninţaţi de cămătari şi trebuiau să restituie
urgent împrumuturi mai vechi). În consecinţă, în calitatea sa de administrator al SC L. S. SRL, în perioada 6
ianuarie 2011 – 15 octombrie 2012, reclamantul-apelant a ignorat disp. art. 72, 73 alin. 1 lit. e din Legea nr.
31/990, rep., prin raportare la actele juridice analizate – iar faptul că, din punct de vedere moral, a urmărit să
îşi ajute prietenii nu poate anihila efectul culpei, din perspectiva efectelor operaţiunilor juridice cuprinse în
Contractele de vânzare-cumpărare autentificate prin Încheierile B.N.P. L. I. I. nr. 237/1 martie 2011, nr. 587/25
mai 2011 şi nr. 878/11 iulie 2011, pentru SC L. S. SRL şi pentru creditorii acesteia. Având în vedere argumentele
anterior expuse, Curtea a respins apelul ca nefondat, păstrând hotărârea primei instanţe – art. 296 teza I Cod
proc. civ. – care, contrar susţinerilor apelantului, a făcut referiri la instituţia nulităţii contractelor (nedându-i
eficienţă juridică) şi, pe de altă parte, faptul că instanţa a reţinut "frauda la lege", cum susţine apelantul, dar nu
a constatat nulitatea contractelor, nu constituie o motivare contradictorie, de vreme ce tribunalul a avut în
vedere tocmai argumentul dezvoltat de instanţa de apel, şi anume propria culpă a reclamantului, respectiv
faptul că reclamantul nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a
obţine protecţia juridică a dreptului, cunoscutul principiu "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" fiind
o garanţie a respectării regulilor sociale, principiul fiind o excepţie de la regulile care guvernează sancţiunea
nulităţii absolute sau relative, presupunând că nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a pretinde
recunoaşterea unui drept.

Competenţa materială. Caracterul evaluabil în bani al acţiunii în simulaţie.

Prin acţiunea formulată reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii B. L., B.C. şi S.C. „V. I.” S.R.L. au solicitat să se constate simulat contractul de

cesiune părţi sociale şi actul adiţional autentificat nr.56/13.01.2006 la actele constitutive ale S.C. „V.I.” S.R.L., să se constate ca real actul de constituire prin

care reclamantul este asociat unic al S.C. „V.I.” S.R.L., să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări la registrul comerţului.

Prin sentinţa civilă nr.208/30.01.2008 a Tribunalului Braşov s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi în consecinţă s-a

declinat în favoarea Judecătoriei Braşov competenţa soluţionării acţiunii, pentru următoarele motive :

 Din contractul de cesiune şi actul adiţional la actele constitutive ale S.C. „V.I.” S.R.L. nr.56/13.01.2006, precum şi din precizarea făcută de

reprezentantul reclamantului la termenul din 12.12.2007, valoarea litigiului este de 60.000 lei.

Obiectul acţiunii vizează un drept evaluabil patrimonial sub 1 miliard  lei, deci potrivit art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă competenţa materială

aparţine Judecătoriei Braşov.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.M. solicitând casarea acesteia şi respingerea excepţiei de necompetenţă materială a

Tribunalului Braşov.

 În motivarea recursului, întemeiat în drept pe art. 312 alin.1 şi 3 raportat la art.3041 şi art.2 Cod procedură civilă, s-au arătat următoarele:

 La prima zi de înfăţişare s-a pus în vedere reclamantului să indice valoarea obiectului cererii, acesta conformându-se dispoziţiei instanţei, însă în

încheierea de şedinţă s-a consemnat greşit că a precizat valoarea obiectului cererii ca fiind aceea din actul de cesiune.

 Recurentul a indicat valoarea obiectului cererii ca fiind de 105.000 lei.

 Litigiul nu este evaluabil în bani, fiind o acţiune în constatare de competenţa Tribunalului Braşov. Valoarea din contract nu are importanţă, dat fiind că

actul nu există, fiind simulat.

 Faţă de dispoziţiile art.1, 3 şi 4 din Codul comercial, natura litigiului este comercială, fiind de competenţa Tribunalului Braşov. Dacă totuşi litigiul este

evaluabil în bani, valoarea acestuia este de peste 100.000 lei, fiind de competenţa Tribunalului Braşov.

 S-a solicitat instanţei nu să desfiinţeze actul, ci să constate că este simulat, deci că nu există. Preţul cesiunii nu poate determina valoarea litigiului.

Preţuirea obiectului acţiunii se face, conform art.112 pct.3 Cod procedură civilă de către reclamant. Este în discuţie o cesiune de părţi sociale la o

societate cu patrimoniu de milioane de euro.

 Reclamantul are dreptul de a arăta că valoarea bunului litigiului este alta decât cea menţionată în contract, ca atunci de exemplu când a avut loc

trecerea unui interval de timp însoţită de o devalorizare a monedei sau o creştere a valorii bunului.

Recursul este fondat.

Acţiunea în constatarea simulaţiei unui contract de cesiune urmăreşte un scop patrimonial şi în caz de admitere are un astfel de efect prin aceea că

determină reîntoarcerea părţilor sociale cesionate în patrimoniul cedentului, deci un caracter evaluabil în bani.

Preţuirea obiectului cererii de chemare în judecată se face conform art.112 pct.3 Cod procedură civilă de către reclamant.

Dacă se cere constatarea nulităţii unui contract sau simulaţiei unui contract de cesiune părţi sociale, reclamantul poate să arate că valoarea bunului

litigios este alta decât cea menţionată în contract, ca atunci când de exemplu a avut loc trecerea unei perioade însemnate de timp însoţită de o devalorizare

a monedei sau de o creştere a valorii bunului.

Printr-o precizare scrisă reclamantul a indicat valoarea obiectului contractului de cesiune ca fiind 105.000 lei, valoare cu care în recurs pârâta a fost

de acord.

Având în vedere că litigiul are un obiect evaluabil în bani, că valoarea pricinii este peste 100.000 lei, Curtea a constatat că, potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod

procedură civilă, competenţa soluţionării cauzei revine în primă instanţă Tribunalului Braşov - Secţia comercială.

Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva

sentinţei Tribunalului Braşov, a casat sentinţa şi a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov în primă instanţă, de a judeca prezenta

cauză.

 Decizia nr. 152/Ap  din  10 aprilie 2008 – L.F.