Sunteți pe pagina 1din 22

CUPRINS

ARGUMENT ...................................................................................................................... pag. 2

CAP. I. Generalităţi despre sistemele hidraulice ............................................................... pag. 4

CAP. II. Pompe cu roţi dinţate ……………........................................................................ pag. 8

CAP. III. Pompe cu şuruburi ………………………………............................................... pag. 10

CAP. IV. Pompe cu palete ................................................................................................... pag. 12

CAP. V. Pompe cu pistonaşe ............................................................................................... pag. 14

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. pag. 18

ANEXA 1. ............................................................................................................................ pag. 20

ANEXA 2. ............................................................................................................................ pag. 21

ANEXA 3. ............................................................................................................................ pag. 22


ARGUMENT

Sistemele de acţionare şi automatizare hidraulice sunt folosite frecvent în cadrul sistemelor


mecatronice, punerea în funcţiune, exploatarea, întreţinerea şi repararea acestora fiind sarcini pe care
trebuie să le îndeplinească tehnicianul mecatronist.
Prin sistem hidraulic de actionare se intelege acel sistem in care transmiterea energiei de la sursa
la consumator se realizeaza prin intermediul unui curent de lichid sub presiune.
Dupa ponderea energiei potentiale sau a celei cinetice in cadrul energiei totale, exista:
a) -sisteme hidrostatice - la care predomina energia potentiala datorata presiunii statice; ele prezintă
o caracteristică mecanică rigidă şi au o largă utilizare în acţionarea maşinilor şi utilajelor industriale;
b) -sisteme hidrodinamice - la care predomina energia cinetică; ele prezintă o caracteristică
mecanică elastică şi au o utilizare redusă în industrie.
Mediul hidraulic este suportul material prin prin care se transmite energia hidraulică de la sursă
la consumator.
Deoarece el vine în contact cu maşinile hidraulice, cu aparatajul şi cu personalul de deservire, ia
în timpul funcţionării instalaţiei este supus unor variaţii importante de presiune, temperatură şi
viteză, el trebuie să raspundă următoarelor cerinţe generale:
- stabilitate ridicată a proprietăţilor fizico-chimice, în special a vâscozităţii, în domeniul
temperaturilor normale de lucru (30°-70°C) şi la variatii ale presiunii (0- x100 bar.);
- sa nu fie coroziv sau toxic;
- sa aibă un cost cât mai redus.
Masinile hidraulice sunt convertizoare de energie, care transformă energia mecanică în energie
hidraulică (generatoare hidraulice, sau pompe), sau energia hidraulică în energie mecanică
(receptoare hidraulice, sau motoare), ele fiind în general maşini reversibile.
Dupa tipul energiei hidraulice produse (sau consumate), se deosebesc:
- masini hidrostatice, sau volumice, la care predomină energia potenţială datorată presiunii
lichidului;
- masini hidrodinamice, sau centrifuge, la care predominantă este energia cinetică a lichidului.
În acţionările hidrostatice se utilizează maşinile volumice, care realizează debitul prin transportul
unor cantităţi determinate de lichid cu o anumită frecvenţă, ca urmare a variaţiei controlate a
volumului unor camere de pompare, rezultând o caracteristică mecanică rigidă de acţionare.
Aparatajul hidraulic este necesar pentru transmiterea şi adaptarea parametrilor energiei
hidraulice furnizate de pompă la cerintele motorului, prin îndeplinirea unor funcţiuni de: comandă,
reglare, protecţie, legatură şi măsurare.
Clasificarea aparatajului hidraulic se face după funcţia îndeplinită în următoarele grupe:
- aparataj de comandă şi reglare, îndeplinind şi funcţiii de protecţie, cunoscut sub denumirea
generică de ventile;
- aparataj auxiliar, care îndeplineşte funcţii diverse, de: stocare (rezervoare de lichid), filtrare,
racordare şi legatură, termostatare, etc;
- aparataj de măsurare şi control al parametrilor mediului hidraulic.
Distribuitoarele au rolul dirijării circulaţiei lichidului pe diferitele circuite ale instalaţiei, în
scopul realizării unor funcţiuni precum: pornirea-oprirea mişcării, inversarea sensului de deplasare,
trecerea de la o faza de lucru la alta, etc. Sunt elemente de comutaţie (închid şi deschid total trecerea
lichidului), cu mai multe poziţii şi un anumit număr de căi.
Prin instalaţie hidraulică se înţelege o reuniune de maşinişsi aparate hidraulice
interconectate în scopul realizării unor sarcini de acţionare.
O instalaţie hidraulică contine mai multe circuite hidraulice, fiecare circuit îndeplinind o sarcină
simplă specifică.
Instalaţia hidraulică se reprezintă grafic prin schema hidraulică, utilizând în acest scop simboluri
convenţionale.
Clasificarea circuitelor hidraulice se poate face după mai multe criterii:
2
1. după modul de circulaţie a lichidului: - circuite deschise (cu rezervor),
- circuite închise ( fara rezervor);
2. după mărimea reglată: - circuite pentru reglarea vitezei (debitului),
- pentru reglarea forţei (presiunii),
- combinate;
3. după complexitate: - circuite simple (cu o pompă şi un motor),
- circuite complexe (cu mai multe motoare);
4. după destinaţie: - pentru mişcarea principală,
- pentru mişcări de avans,
- pentru mişcări auxiliare;
5. după natura mişcării: - pentru mişcarea de rotaţie,
- pentru translaţie;
6. după modul de comandă: - cu comandă manuală,
- cu comandă automată,
- de reglare automată;
7. după natura fluidelor utilizate: - circuite pur hidraulice
- circuite pneumohidraulice

CARACTERIZARE GENERALĂ

a) - Circuitele pentru miscarea principală sunt în general de putere mare, astfel încat, pentru
randamente ridicate şi costuri reduse, se recomandă alimentarea lor de la pompe de debit reglabil
sau reversibil prin care se realizează şi reglarea vitezei şi a sensului miscării. Acţionările hidraulice
se folosesc mai puţin la realizarea mişcării principale de rotaţie şi mai frecvent la realizarea mişcării
principale de translaţie pentru puteri mari.

b) - Circuitele pentru mişcările de avans sunt în general de mică putere şi cel mai frecvent necesită
realizarea unei mişcari de translaţie pe curse medii, cu viteze reduse şi precizie ridicată.
Pentru reducera costurilor, se utilizează mai ales motoare hidraulice liniare alimentate de la
pompe de debit constant, reglarea vitezei realizându-se prin metoda rezistivă. La viteze de avans
liniare foarte mici şi precizie foarte ridicată se recomandă utilizarea motoarelor rotative împreuna cu
mecanisme surub-piuliţă pentru transformarea naturii mişcării.

c) - Circuitele pentru mişcările auxiliare sunt în general pentru mişcarea de translaţie, pe curse
scurte, şi necesită puteri mici, fiind alimentate de regulă din circuitele principale sau de avans.

d) - Circuitele închise se caracterizeaza prin aceea că nu au rezervor de lichid, lichidul refulat de


pompă intra în motor, iar cel refulat din motor este direct absorbit de pompă şi reintrodus în circuit,
astfel ca instalaţia are gabarit şi cost minim.
Pentru randament maxim şi încălzire minimă a lichidului, se utilizează maşini hidraulice de debit
reglabil, prin care se realizează şi reglarea vitezei şi inversarea sensului mişcării.
Un astfel de circuit, care permite reglarea turaţiei în ambele sensuri, este prezentat în figura 1 şi este
alcătuit din următoarele elemente:

e) - Circuitele deschise sunt prevăzute cu rezervor care stochează o cantitate de lichid de câteva ori
mai mare decât cea necesară umplerii instalaţiei, astfel încât lichidul stationează un timp în rezervor
înainte de a fi reintrodus în circuit, realizându-se răcirea naturală a acestuia.

3
CAP. I. Generalităţi despre sistemele hidraulice

Hidraulica este ştiinţa care studiază transmiterea forţei şi a mişcării prin intermediul unui
lichid. Într-un sistem hidraulic puterea este transmisă prin deplasarea lichidului. Transferul de
căldură are loc datorită faptului că lichidul este supus forţei de presiune.
Un sistem hidraulic conţine şi menţine lichidul intr-o maniera ce permite utilizarea sa pentru a
transmite putere şi a efectua lucru mecanic. Rezervorul are rolul de a stoca si mentine lichidul la
parametri optima. Filtrele, dopurile magnetice conditioneaza trecerea fluidului, eliminand
impuritatile ce ar putea bloca caile de circulatie si ar duce la deteriorarea elementelor componente.
Elementele de racire sau de transfer de caldura ajuta la mentinerea unei temperaturi in limite de
siguranta si previne deteriorarea lichidului. Acumulatorii reprezinta surse de energie stocata si mai au
rolul de a stoca si lichidul.
Mediul hidraulic, agentul motor sau lichidul de lucru sunt denumiri atribuite frecvent
fluidului utilizat in sistemele hidraulice de acţionare. Acest fluid este supus, în timpul funcţionării
sistemului, unor condiţii de lucru deosebit de grele pentru transmiterea mişcării şi efortului, cum
sunt: variaţia într-un domeniu larg a temperaturii, presiunii şi vitezelor de lucru, condiţii în care
trebuie să-şi menţină propietăţile fizico-chimice şi mecanice pe o perioadă determinată.
Condiţiile grele de lucru expuse ridică restricţii deosebit de severe şi impun o selectare riguroasă a
categoriilor de fluide care să corespundă la majoritatea cerinţelor ce se impun
acestora. Dintre cele mai importante cerinţe care se impun şi pe baza cărora se aleg aceste lichide de
lucru, se menţionează următoarele:
– bune propietăţi lubrifiante şi înaltă rezistenţă mecanică a peliculei de lichid;
– înaltă rezistenţă şi stabilitate chimică şi termică spre a prevenii oxidarea, descompunerea şi
degradarea acestuia;
– variaţie minimă a vâscozităţii cu temperatura;
– să nu degaje vapori la temperaturi obişnuite de funcţionare şi să nu conţină impurităţi care să
faciliteze degajare de vapori;
– să nu conţină, să nu absoarbă şi să nu degaje aer peste cantitatea admisă de prescripţiile tehnice;
– să nu provoace corodarea şi deteriorarea elementelor de etanşare;
– să aibă un punct ridicat de inflamabilitate şi cât mai scăzut de congelare;
– conţinut minim de impurităţi mecanice si tehnice.
Lichidele care corespund cel mai bine la aceste cerinţe şi care au căpătat o largă răspândire sunt
uleiurile minerale. În afară de acestea se folosesc şi o serie de lichide de sinteză precum şi alte medii,
în condiţii speciale de funcţionare.
Uleiurile minerale se obţin din ţiţei prin extragerea unor fracţiuni conţinând hidrocarburi grele.
Hidrocarburile parafinice, naftinice şi aromatice, conţinute în ţiţei, se găsesc fie independent, fie
legate între ele. În afară de hidrocarburi, în materia primă se mai găsesc şi alţi componenţi, care, pe
lângă carbon şi hidrogen, mai conţin şi sulf, dând naştere unor substanţe asfaltoase, răşini, acizi
naftenici etc., substanţe care urmează a fi eliminate, fiind dăunătoare funcţionării sistemului de
acţionare.
Metamorfoza la care este supus ţiţeiul pentru obţinerea uleiului mineral este compusă dintr-o serie
de faze succesive, după cum urmează: distilarea; rafinarea cu acizi sau cu solvenţi pentru eliminarea
compuşilor asfaltoşi; neutralizarea, în vederea eliminării rămăşiţelor de acizi de la operaţia
precedentă, ultima operaţie fiind tratarea cu pământuri decolorante pentru asigurarea transparenţei
şi puritatea necesară produsului finit.
Pentru ameliorarea calităţii uleiurilor minerale se folosesc diverse procedee de suprarafinare,
hidrorafinare şi hidrotratare cu care se obţin indici de viscozitate până la 120 şi chiar superiori.
O altă metodă de creştere a calităţii uleiurilor minerale o constituie aditivitatea acestora cu aditivi
antioxidanţi, antiuzură, anticorozivi, antispumanţi, anticongelanţi, antirugină etc.
4
Dintr-un număr mare de tipuri de uleiuri minerale se recomandă, pentru acţionările hidraulice,
uleiurile hidraulice din grupa H pentru solicitări uşoare. Uleiurile din această grupă, H19… H72, se
recomandă pentru cazul unor solicitări uşoare până la presiuni de 50 daN/cm2, la temperaturi de
maximum 50o grade C si minimum de –5o C.
Pentru solicitări mai grele se folosesc uleiuri aditivate din grupa H12… H38, care pot fi folosite la
presiuni de maximum 300 daN/cm2 la temperaturi cuprinse între 25o şi 85o C.
În cazul se cere o mare stabilitate a viscozităţii si a inerţie chimică se recomandă a se utiliza
lichide sintetice din polimeri ai oxidului de siliciu, compuşi pe bază de eteri sau alte lichide de
sinteză.
Din motive de protecţie a muncii, ecologice şi tehnice se constată o tendinţă de revenire la utilizarea
apei în acţionarea hidraulică. Motivaţia tehnică se referă atât la factori tehnico-economici legaţi de
costurile lichidului cât mai ales de rigiditatea superioară a acesteia, în comparaţie cu
uleiul mineral sau alte lichide de sinteză.
La presiuni ridicate se poate folosi un amestec de ulei de transformator cu petrol care rezistă la
presiuni până la 10 kbar şi temperaturi cuprinse între 0o – 100o C.
De menţionat, ca la presiuni ultraridicate de peste 30 kbar şi temperaturi nu prea ridicate toate
lichidele se solidifică. În aceste condiţii se recomandă utilizarea unor medii solide
transmiţătoare de presiune cum sunt: polifluoretilena, clorura de argint, pirofilitul, talcul etc.
Sistemele de acţionare hidrostatică se compun în general dintr-o pompă P H, elemente de
distribuţie, reglare, control şi protecţie (EDRCP) şi un motor hidraulic M H. Pompa PH , antrenată de
motorul electric ME la cuplul Mi şi turaţia ni, aspiră agentul motor din rezervorul Rz trimiţându-l spre
elementele de direcţionare şi reglare cu presiunea pp şi debitul Qp. Elementele de reglare modifică
presiunea şi debitul agentului furnizat de pompă la alţi parametri p m şi Qm care sunt necesari
acţionării motorului hidraulic MH pentru a se putea obţine la ieşire cuplul M e sau forţa Fe cu turaţia ne
sau viteza ve, utile acţionării organului de lucru OL. De la motorul M H agentul motor este retransmis
la rezervorul Rz.
Practic, într-un astfel de sistem au loc trei conversii energetice:
- electro-mecanică, la nivelul motorului electric ME;
- mecano-hidraulică, la nivelul generatorului hidrostatic (pompa PH);
- hidro-mecanică, la nivelul motorului hidrostatic MH.

Fig. 1. Construcţia generală a unui circuit hidraulic

Principalele componente ale sistemelor de acţionare hidrostatice sunt:


Pompele volumice (PH) – sunt ansamble care imprimă mediului hidraulic de lucru energie
hidrostatică caracterizată prin presiune şi debit. Ele recepţionează energia mecanică produsă de o
maşină de forţă şi caracterizată de momentul motor şi turaţia nominala şi o transformă în energie
hidrostatică. Aproape toate pompele sunt acţionate în mişcare de rotaţie.
5
Motoarele hidrostatice (MH) – sunt ansamble care primesc energia hidrostatică produsă de pompă
(presiune X debit) şi o transformă în energie mecanică de rotaţie (moment X turaţie) la motoarele
rotative sau de translaţie (forţă X viteză) la motoarele hidraulice liniare (cilindri de forţă), pentru
antrenarea mecanismului acţionat (OL).
Uneori aceleaşi ansamble pot fi atât pompe cât şi motoare, depinzând de modul în care sunt
montate. Unele pot funcţiona într-un singur sens (nereversibile), altele în ambele sensuri
(reversibile).
Din punct de vedere a variabilităţii debitului vehiculat se disting pompe şi motoare cu debit
constant şi cu debit variabil.
Motoarele hidraulice rectilinii (cilindri hidraulici) sunt din punct de vedere constructiv de tip cilindru
- piston, motiv pentru care se mai numesc şi cilindri de forţă.
Din punctul de vedere al modului în care se realizează acţionarea, respectiv al modului în care
agentul motor acţionează pe feţele pistonului, cilindri de forţă pot fi: cu simplu sau cu dublu efect.
Din punct de vedere al raportului dintre diametrul tijei şi a pistonului, pot fi:
- cu diametrul pistonului mai mare decât diametrul tijei;
- cu diametrul pistonului egal cu cel al tijei, adică cu pistoane plunjer.
Elementelem de distribuţie au rolul de a dirija agentul motor spre diferitele conducte ale schemei
hidraulice. Echipamentul de distribuţie al acţionării hidrostatice este constituit din: robinete
distribuitoare, distribuitoare cu bilă, distribuitoare cu sertar (sertăraşe distribuitoare) şi supape de
sens unic (supape de blocare).
Supapele de presiune sunt destinate asigurării presiunii dorite pe anumite circuite hidraulice. Ele
pot fi în poziţie normală, neacţionate, normal închise sau normal deschise. Cele normal deschise au
rol de supape de deversare (de descărcare) iar cele normal închise au rol de supape de siguranţă.
Echipamentul de reglare a debitului pe circuitele hidraulice constă în montarea unor rezistenţe
fixe sau reglabile (drosele) pe circuit, care laminează debitul de agent motor, fracţionându-l şi
administrându-l la valoarea dorită motorului hidraulic.
Echipamentul auxiliar al schemelor hidraulice se compune din: conducte, filtre, acumulatoar,
rezervor (tanc), schimbător de căldură.

Pompele hidraulice – sunt ansamble care imprimă mediului hidraulic de lucru energie
hidrostatică caracterizată prin presiune şi debit. Ele recepţionează energia mecanică produsă de o
maşină de forţă şi caracterizată de momentul Mi şi turaţia ni şi o transformă în energie hidrostatică.
Aproape toate pompele sunt acţionate în mişcare de rotaţie.
Din punct de vedere a variabilităţii debitului vehiculat se disting pompe cu debit constant şi cu
debit variabil.
Simbolizarea pompelor rotative hidrostatice este în tabelul 1.

Pompe şi motoare rotative Pompe Motoare Pompe şi motoare


Cu debit constant, nereversibile

Cu debit constant, reversibile

Cu debit variabil, nereversibile

Cu debit variabil, reversibile

Tabelul 1. Simbolizarea pompelor ţi a motoarelor rotative

Pompele se clasifică dupa mai multe criterii:


6
- din punct de vedere constructiv ele pot fi:
- pompe cu pistoane care pot fi cu pistoane radiale si cu pistoane
axiale.
- pompe cu palete –cu actiune simplă sau multiplă.
- pompe cu angrenaje – cu angrenare exterioară sau interioară
- pompe cu şuruburi
- pompe speciale
- după debit ele pot fi:
- cu debit mic 10 l/min.
- cu debit mediu 20-30 l/min.
- cu debit mare 100 l/min.
- după presiune ele pot fi:
- pompe de presiune mică 50 bar.
- pompe de presiune medie 50-100 bar
- pompe de presiune înaltă 320 bar.
- pompe de presiune foarte înaltă 700 bar
- după modul de funcţionare ele pot fi:
- pompe care lucrează imersate.
- Pompe care lucrează exterior.
- Pompe care lucrează indiferent.
Elementele ce definesc o pompă sunt:
1. Capacitatea este volumul de lichid vehiculat în pompă între aspiraţie şi refulare la o rotaţie.
2. Presiunea p [ bar = daN ] , care poate fi:
cm²
- Presiunea maximă = presiunea maximă admisibilă, la care este garantată pompa;
- Presiunea nominală = presiunea cea mai avantajoasă din punct de vedere al
randamentului pompei.
- Presiunea de lucru = presiunea instantanee din instalaţie la un moment dat.
3. Turaţia [rot/min].
4. Debitul [l/min].
Sistemele de actionare hidrostatică au o largă răspândire în construcţia de masini datorită
volumului redus şi greutaţii mici pe unitatea de putere, simplităţii reglării continue a vitezelor,
coeficietului mare de reducţie şi amplificare, gradului ridicat de fiabilitate, simplităţii în deservire,
randametului superior, marii universalităţi de utilizare şi uşurinţei în realizarea automatizării.

7
CAP. II. Pompe cu roţi dinţate

Larga ei utilizare se datoreşte simplităţii constructive, a fiabilităţii ridicate şi a întreţinerii uşoare.


Este o pompă cu debit constant, deoarece datorită construcţiei ei nu îşi poate modifica volumul
specific.
Pompa cu roţi dinţate realizează debite de până la 1000 l/min şi presiuni maxime de 250 bari. Ea nu
se utilizează ca motor, decât în cazuri rare datorită cuplului motor redus, pe care îl dezvoltă.
După numărul de roţi dinţate în angrenare şi felul danturii pompele pot fi:
- cu două roţi (rotoare), care pot avea dantură exterioară sau interioară;
- cu mai multe roţi dinţate.

II.1. Pompa cu roţi dinţate cu dantură exterioară

Cele mai răspândite sunt pompele cu două roţi dinţate (figura 2.), cu dantură exterioară.

Figura 2. Pompa cu două roţi dinţate egale, cu dantură exterioară

Pompa preia agentul hidraulic prin orificiul de aspiraţie A şi îl transportă prin golurile dintre dinţii
roţilor spre orificiul de refulare R. Cele două roţi dinţate, una antrenoare şi cealaltă antrenată, se
rotesc în sensuri diferite cu turaţia n în interiorul carcasei.
Uleiul din rezervor ajunge la pompă în punctul A, la aspiratie, el umplând golurile dintre pinioane
în partea superioară, partea C.
Odată ajuns şi închis în acea zona, uleiul este transportat de către pinioane spre stânga şi spre
dreapta în partea interioara a carterului, fiind împins către R, adică spre refulare.
Acest ulei nu se poate reîntoarce în A, deoarece dinţii care angrenează în E formează o perfectă
etanseitate între aspiraţie şi refulare.
Aspiratia la aceste pompe este provocată de vidul creat la nivelul D, unde se realizează decuplarea
danturii.
Aceste pompe se pot roti în cele două sensuri ; dar se va avea grijă, că atunci când se face
inversarea sensului de rotaţie, trebuie să se facă şi inversarea conductelor de aspiraţie şi de refulare.
Turaţia de antrenare a pompelor cu roţi dinţate nu depăşeşte 3000 rot/min. De regulă, pentru
siguranţă şi creşterea duratei de funcţionare, se recomandă ca turaţia de antrenare să fie de 1500
rot/min.

8
II.2. Pompe cu roţi dinţate cu angrenaj interior

Aceste pompe prezintă, comparativ cu cele cu angrenaje exterioare, avantaje datorate în special
angrenării interioare: angrenare mai mare, construcţii mai favorabile, datorită dispunerii centrale a
axului de antrenare, etanşare mai bună. Variaţia debitului este de asemenea mai mică, fapt care
conduce la o funcţionare cu zgomot mai mic. Combinând aceste avantaje cu metodele de compensare
se pot obţine randamante foarte bune, cât şi presiuni de lucru mai mari.
În figura de mai jos este prezentată principal construcţia unei pompe cu angrenaj interior. Roţile
dinţate, pinionul 2 şi roata condusă 4, sunt relativ central în corpul pompei 1, separaţia dintre zona de
aspiraţie şi cea de refulare realizându-se cu ajutorul unui element în formă de semilună 4.

Fig. 3 Pompă cu angrenaj interior

Aceste pompe pot fi construite cu volume unitare cuprinse în gama V= 0,4 ..... 12000 cm³ şi presiuni
de până la 315 bar.
Pompa orbitală DANFOSS prezentată schematic în figura de mai jos poate fi privită ca o variantă
constructivă a pompelor cu roţi dinţate cu angrenaj interior, care însă nu mai necesită elemente de
separaţie de tip semilună sau virgulă, aceasta realizându-se prin construcţia adecvată a profilelor.

Fig. 4. Pompă orbitală DANFOSS

9
CAP. III. Pompe cu şuruburi

Pompele cu surub sunt constituite în general dintr-un corp, în care sunt prelucrate trei alezaje
suprapuse, în care sunt montate trei şuruburi axiale paralele.
Filetul la aceste şuruburi are forma trapezoidală.
Surubul central este conducător sau motor , iar celelate două şuruburi, aflate de o parte şi de alta sunt
conduse sau antrenate.

Fig. 5. Construcţia pompei cu şurub

  

Fig. 6. Pompă cu şurub prevăzut cu motor electric

Principiul de funcţionare :
Fluidul debitat nu se roteste, ci se miscă rectiliniu. Surubul motor se comportă asemeni unui piston
fără sfârşit, care se mişcă în mod continuu antrenând lichidul de la orificiul de aspiraţie spre orificiul
de refulare.
Caracteristici :
Aceste pompe pot fi asimilate cu pompele cu angrenaje. Performantele lor sunt mult mai ridicate şi
anume : nu apar pulsaţii de debit chiar la turaţii ridicate şi nu au numeroase piese în contact reciproc,
dar se folosesc la presiuni mici.
10
Aceste pompe au un randament scăzut, dar au avantajul unei funcţionari silenţioase, dând un debit
foarte regulat (constant).
Aceste pompe au debitul constant, acesta neputând fi modificat în funcţie de viteza de rotaţie.
Pompele cu surub sunt utilizate în industria petrolieră şi chimică pentru efectuarea refulării lichidelor
cu vâscozitate ridicată.

11
CAP. IV. Pompe cu palete

O maşină cu palete ce poate fi utilizată atât ca pompă cât şi ca motor, poate fi construită în
variantă cu debit constant sau variabil, prezintă gabarit redus, lucrează la presiuni medii (200 bari) şi
are fiabilitate ridicată.
Pompele şi motoarele cu palete se construiesc în două variante: cu debit vehiculat constant şi cu debit
variabil.

IV. 1. Pompele şi motoarele cu palete cu debit constant

La cele cu debit constant, în condiţiile antrenării rotorului pompei cu turaţie constantă, debitul
refulat va fi constant, iar în cazul alimentării motorului cu palete cu debit constant, el furnizează o
turaţie constantă la ieşirea din motor.
După poziţia paletelor, pot fi: cu palete în rotor (cel mai des) sau cu palete în stator.
Pompele şi motoarele cu palete în rotor pot fi cu dublă acţiune, când au două perechi de camere de
admisie şi refulare (figura 7) sau cu acţiune multiplă când prezintă mai multe perechi de camere de
admisie şi refulare.

Fig. 7. Pompe cu palete cu debit constant

La aceste maşini, statorul 1 are un alezaj oval iar în centrul lui se află rotorul 2 prevăzut cu
paletele 3, antrenat în mişcare de rotaţie. În mişcarea lor, paletele mătură un spaţiu variabil cuprins
între stator şi rotor. Acest spaţiu se măreşte în dreptul camerelor de aspiraţie A1 şi A2 creindu-se
depresia necesară aspiraţiei agentului motor şi se micşorează în dreptul camerelor R1 şi R2
realizându-se refularea agentului din pompă.
Funcţionarea ca motor se obţine alimentând sub presiune camerele R1 şi R2 şi punând în comunicaţie
cu rezervorul camerele A1 şi A2. Forţele de presiune care acţionează pe o suprafaţă mai mare în
dreptul camerei de refulare vor creia un cuplu motor care antrenează rotorul în mişcare de rotaţie în
sens contrar celui indicat pe figura 3.
Menţinerea paletelor în contact cu statorul se asigură prin arcuri sau cu presiune de ulei introdus în
spaţiul de sub palete: camerele a1 şi a2 primesc ulei sub presiune, iar camerele b1 şi b2 sunt cuplate la

12
rezervor. Camerele sunt plasate în flanşele frontale ale pompei şi comunică cu spaţiile de sub palete.
La motoare este invers, camerele a1 şi a2 au comunicaţie cu rezervorul.

IV.2. Pompele şi motoarele cu palete cu debit variabil

Cele cu debit variabil, se deosebesc de cele cu debit constant prin faptul că axa rotorului este
deplasată faţă de cea a statorului cu excentricitatea e. Uleiul este aspirat de pompă, prin camera de
aspiraţie A (figura 8), datorită depresiunii create, ca urmare a faptului că volumul măturat de palete
creşte şi este refulat în camera de refulare R, unde spaţiului dintre rotor şi stator descreste. Debitul
refulat de pompă se reglează prin modificarea excentricităţii e.

Fig. 8. Pompe cu palete cu debit variabil

Paletele sunt menţinute în contact cu statorul prin ghidare forţată sau fiind împinse cu arcuri
plasate sub palete. Ghidarea se asigură cu cepuri laterale, care culisează în flanşele laterale. Camerele
de sub palete, din rotor, au comunicaţie cu spaţiul dintre rotor şi stator pentru evitarea depresiunii la
aspiraţie, sau comprimării uleiului la refulare. Recircularea uleiului de sub palete se poate asigura
prin practicarea în capacul pompei a unor camere care fac legătura între spaţiul de sub paletă şi
spaţiul dintre rotor şi stator.

13
CAP. V. Pompe cu pistonaşe

Pompele cu piston sunt de două tipuri: axiale sau radiale.

V.1. Pompe cu pistonaşe axiale

Pompele cu pistoanele axiale reprezintă o varianta a pompelor cu piston, în care acestea sunt
dispuse axial, deci paralel cu axa de rotaţie a rotorului (blocului), mişcarea activă a pistoanelor
realizându-se fie de un disc înclinabil sau fix, fie de o camă frontală.
Dispunerea în acest fel a pistoanelor are marele avantaj de a reduce mult gabaritul pompei şi a
obtine în acelasi timp un moment de inerţie constant, prin simetria maselor de rotaţie, ceea ce
permite funcţionarea acestora la viteze unghiulare mult superioare altor tipuri.
Având în vedere aceste calităţi, la care se adaugă o bună stabilitate a miscării la turaţii joase,
precum şi usurinţa reglării volumului activ, se acordă prioritate acestora, fiind cele mai răspândite
tipuri de maşini volumice utilizate în acţionarea hidraulică, lucru valabil şi pentru sistemele de
acţionare a maşinilor-unelte.
Parametri principali ai acestor tipuri de pompe sunt: presiuni cuprinse între 150 si 500 bar şi chiar
mai mari, momente până la 800 – 900 daNm, puteri până la 3500 kW, debite până la 900 l/min,
turaţii maxime la pompe până la 3000 – 4000 rot/min.
Se construiesc în două variante: cu debit, respectiv turaţie constantă sau cu debit respectiv
turaţie variabilă.
După modul de antrenare al blocului pistonaşelor în raport cu discul antrenor se disting
două categorii principale de astfel de maşini:
- cu bloc înclinat;
- cu disc înclinat.
În ambele cazuri, blocul cilindrilor este antrenat în mişcare de rotaţie şi datorită înclinării
dintre axa blocului cilindrilor şi axa discului, pistonaşele sunt obligate să descrie o cursă h aspirând
ulei din camera A şi refulându-l în camera R. La construcţiile cu debit variabil, se poate modifica
unghiul de înclinare a discului  şi astfel cursa h a pistoanelor.
La pompa cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat (figura 9) antrenarea se realizează prin
arborele 6, care roteşte discul 5 şi acesta prin axul cardanic 4 pune în mişcare de rotaţie blocul
pistonaşelor 1. Pistoanele 2 sunt legate de discul 5 prin tijele 3 terminate cu articulaţii sferice. Blocul
pistonaşelor 1 este etanş faţă de discul de distribuţie fix 7, în care se află practicate camerele de
aspiraţie A şi refulare R.

Fig. 9. Pompa cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat

14
Fig. 10. Construcţia unei pompe cu pistonaşe axiale
cu bloc înclinat şi debit constant

La pompa cu pistonaşe axiale cu disc înclinat (figura 11) blocul pistonaşelor 1 se roteşte cu turaţia
n. Pistoanele 2, presate de arcuri asupra discului înclinat 5, execută o cursă de lungime h. Discul de
distribuţie fix 6, conţine camerele A şi R.

Fig. 11. Pompa cu pistonaşe axiale cu disc înclinat

V.2. Pompe cu pistoane radiale

Pompele cu pistoane radiale sunt pompe de debite şi presiuni mari, iar motoarele de momente şi
puteri ridicate. Acestea se folosesc pentru presiuni până la 300 bar, debite până la 8000 l/min,
momente până la 5000 daNm, puteri până la 4000 kW, motoare cu acţiune multiplă putând funcţiona
la turaţii stabile sub 1 rot/min.
Acest tip de pompe au făcut obiectul primelor modele de masini hidraulice volumice rotative cu
piston. În timp au aparut pompele cu pistoane axiale, ca varianta îmbunătăţită a primelor şi care s-au
extins mai mult decât pompele cu pistoane radiale. În prezent, însă, se constată o revitalizare a
acestora, nu numai la puteri şi cupluri mari, unde rămân metodele de bază, dar şi pentru parametri
obisnuiţi. Cauzele acestor reconsiderări constau în apariţia unor modele noi îmbunătăţite, cu gabarite
reduse (inerţie mică) în special, cu acţiune multiplă, cu pistoane cilindrice sau sferice.
15
La construcţiile obisnuite, debitul reglează deplasarea relativa (manual sau automat cu servovalvă) a
statorului faţă de rotor.
La modele noi, cu acţiune multiplă, aceasta reglare se face discret, prin una din metodele:
1. variaţia secţiunii active a pistonului
2. variaţia numărului de pistoane active
3. variaţia numărului de rânduri de pistoane
De remarcat ca, prin aceasta, pompele cu acţiune multiplă nereglabile până acum se transformă în
sisteme reglabile, aşazisa reglare comutativă.
Pistonaşele sunt dispuse radial (asemeni spitelor unei roţi) într-un mic bloc cilindric. Axul motor
poziţionat într-un înveliş circular roteşte blocul cilindric. Blocul va roti elementul ce conţine orificiul
de admisie şi refulare. Cele două orificii sunt despărţite printr-un element de etanşare. Odată cu
rotirea blocului cilindric, forţa centrifugă va acţiona pistonaşele, care vor urma un traseu circular.
Excentricitatea (distanţa dintre axul rotorului şi axul blocului cilindric) va determina pasul unui
pistonaş.
Se pot adăuga elemente de control, ce pot influenţa capacitatea unei pompe de la zero la maxim.
În cazul în care o pompă are un număr impar de pistonaşe, un singur pistonaş va fi blocat de
elementul ce conţine orificiile de admisie/refulare, fapt ce duce la reducerea variaţiilor în debit.
Când pompa are un număr par de pistonaşe, pot fi blocate două pistonase în acelaşi timp. Dacă acest
lucru se întâmplă, 3 pistonaşe se vor deplasa concomitent la un moment dat, iar după aceea se vor
deplasa 4 pistonaşe, lucru ce va duce la fluctuaţii în debit.
După modul de circulaţie a lichidului, pot fi:
- cu circulaţie interioară
– cu circulaţie exterioară
Acţionarea pistoanelor se face cu: stator excentric cu excentric sau cu camă (interioară sau
exterioară).
Separarea fazelor se face cu distribuitor sau prin ventile de sens .

Fig. 12. Pompa cu pistoane radiale

Construcţie:

16
1 – corpul pompei
2 – rotor
3 – piston radial
4 – distribuitorul pompei
A – orificiu de aspiraţie
R – orificiu de refulare

17
BIBLIOGRAFIE

1. Avram Mihai: Acţionări hidraulice şi pneumatice, Echipamente şi sisteme


clasice şi mecatronice, Ed. Universitară, Bucureşti, 2005

2. Dick Doina, ş.a.: Mecatronică, Manual pentru clasa a XI-a, Ed. Delta
Publishing House, Bucureşti, 2004

3. Dick Doina, ş.a.: Mecatronică, Îndrumar pentru laborator clasa a XI-a,Ed. Delta
Publishing House, Bucureşti, 2005

4. Colecţia revistelor “FIS”, Festo AG & Co, Esslingen

18
ANEXE

19
POMPE CU ROŢI DINŢATE

ANEXA 1

20
POMPĂ CU PALETE

ANEXA 2

21
POMPĂ CU PISTONAŞE

ANEXA 3

22