Caracterizare Alexandru Lăpușneanu

Nuvela este o specie a genului epic în proză, de întindere medie, cu acțiune desfășurată pe un singur
fir narativ, cu intriga riguroasă şi conflict puternic, la care participă o serie de personaje bine construite.
Nuvela “Alexandru Lăpuşneanu” de Costache Negruzzi a fost publicată în 1840, în primul număr al
revistei “Dacia Literară”, fiind prima nuvelă istorică scrisă vreodată în limba română. În cadrul operei este
respectat adevărul istoric, personajele sunt inspirate din realitate, iar sursa de inspirație este trecutul istoric.
Acțiunea nuvelei se pune pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluția
gradată a conflictului. În funcție de rolul lor în acțiune, ele sunt puternic individualizate, respectiv
portretizate succint.
Tema operei este evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanu în Moldova (1564-
1569). Lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud
se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. În conformitate cu specificul
nuvelei istorice, se dezvoltă un singur fir narativ, care urmărește exclusiv conflictul exterior.

În desfășurarea narativă, Alexandru Lăpușneanu reprezinta elementul central constitutiv, celelalte

personaje gravitând în jurul său.
Sursa de inspiraţie folosită de Negruzzi a fost “Letopiseţul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, de
unde sunt preluate informațiile despre cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu în Moldova,
precum și motourile capitolelor unu („Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”) și patru („De mă voi scula, pe
mulți am să popesc și eu”) din acesta. Mai apare o scenă inspirată şi din letopisețul lui Miron Costin, și
anume cea a uciderii lui Moțoc de către mulțimea înfuriată; în textul lui Costin această scenă este pusă pe
seama boierului Batiste Veveli, însă Negruzzi o utilizează pentru a surprinde capacitatea domnitorului de a
manipula masele. Astfel, Negruzzi se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea
romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Autorul pornește de la persoane reale/
personalități istorice și creează personaje literare reprezentând anumite tipuri umane cu destine și profiluri
psihologice care susțin coerența narativă.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale (au calități și defecte
ieșite din comun) în situații excepționale, antiteza ca procedeu de construcție, liniaritatea psihologicăa,
replicile remarcabile. Liniaritatea psihologică se vede în construcția personajelor […]. Gesturile și cuvintele
personajelor au menirea de a fi memorate. (N. Manolescu)

Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepțional, care
acționează în situații excepționale. Acesta se încadrează în tipului tiranului, Negruzzi utilizând procedee
romantice de construcție:
1. este un erou de excepție care ia parte la întâmplări ieşite din comun;
2. are o ascensiune spectaculoasă şi o cădere pe măsură;
3. este construit pe baza unei antiteze angelic-demonic;
4. se folosește tehnica basoreliefului.
5. construit din contraste + psihologie complexă; calități și defecte puternice, fiind un damnat
romantic.
Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor și
având rol de moto. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin orice mijloace.
Afirmația „Eu nu sunt calugăr, sunt domn!” reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în fața
limitelor omenești (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunând suprimarea sa fizică.
Defecte:
 cruzime – construirea piramidei.
 egoism – “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”.
 impulsivitate – scena cu cuţitul (caracterizare prin gesturi)
 viclenie
Calităţi:
 bun actor, stăpânind arta disimulării – scena de la Mitropolie.
 cunoaşterea psihologică a adversarilor, fin psiholog.
 iscusinţă, inteligenţă, intuiţie – scena cu mulţimea.
 abil politic.
 Personajul este puternic individualizat și memorabil. În antiteză cu Lăpuşneanu este domniţa
Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Multitudinea de fapte crude, cât și părerile celorlalte personaje îl plasează pe domnitor într-o lumină
adesea negativă, deși, această atitudine este, într-o anumită măsura, explicată de decepțiile și trădările
anterioare suferite de Lăpuşneanu. Astfel, Moțoc spunea că nu e iubit și nici dorit de popor, Mitropolitul
Teofan îl considera crud și cumplit, iar Spancioc îl numea tiran. Comportamentul său violent caracterizează
în mod indirect latura sa înclinată spre sadism, dar și dorința profundă de răzbunare a oricărei posibile forme
de trădare (el schingiuiește, ucide, amenință).
Un alt mijloc important de caracterizare indirectă a personajului îl reprezintî și limbajul injurios
folosit de acesta. Statutul său social, cât și plasarea temporală a evenimentelor sunt evidențiate de palatul
domnesc, curtea domnească; îmbrăcămintea de domn, dar și de oștean, elemente prezente pe tot parcursul
operei.
Încă de la începutul nuvelei ne dăm seama că Lăpuşneanu este un om hotărât, plin de energie și cu
voință de fier, căci nici nu se gândește să renunțe la planul său de a recuceri tronul.

În același timp el este și inteligent, căci își dă seama că boierii nu îl iubesc și nu îl doresc și că în
lupta împotriva acestora va avea câștig de cauză dacă va avea de partea sa simpatia poporului.

El este viclean, întrecându-l chiar și pe Moțoc. Este atât de viclean, încât adoarme suspiciunile
boierilor, ademenindu-i la curte, unde îi ucide. Lăpuşneanu este foarte impulsiv și cu greu reușește să-și
stăpânească această impulsivitate (scena întâlnirii cu solii lui Tomșa; scena în care doamna Ruxanda îl roagă
să nu mai ucidă boieri).

Acest personaj se arată a fi un foarte bun cunoscător de oameni, fapt ce reiese din caracterizarea ce
le-o face solilor lui Tomșa. Lăpuşneanu dovedește tact și diplomație în relațiile cu boierii: nu îl ucide pe
Moțoc, pentru că știe că va avea nevoie de el mai târziu; nu îi ucide pe solii lui Tomșa, căci ar fi aflat și
ceilalți boieri și ar fi fugit din țară, scăpând de pedeapsa lui.

Astfel, de la începutul până la sfârșitul operei, personajului îi sunt atribuite o multitudine de trăsături
caracterologice, în antiteză de multe ori cu personaje din jurul său (precum doamna Ruxanda), evidențiindu-
se complexitatea personalitățtii sale, specifică, de altfel, nuvelei. Imaginea fizică și afectivă a lui Lăpuşneanu
este surprinsă și redată, de aceea, atât prin mijloace directe, cât și indirecte, după cum am precizat anterior.