Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Finante-Banci-Contabilitate
Management Finaciar-Contabil

POLITICI ECONOMICE ÎN U.E.

REFERAT

ORIENTARI STRATEGICE ALE POLITICILOR COMUNITARE, PIATA

UNICA SI CONCURENTA, AGRICULTURA, INDUSTRIILE SI
TRANSPORTURILE

Masterand: Burlacu Ionut

 Politici Comunitare
Uniunea Europeana numara in prezent 27 state membre si 447 milioane locuitori. In UE
nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza intregii
constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au
condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel
european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre,
elaborate si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. De
multe ori, asfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei
europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii
Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre
catre institutiile europene. Prezentam mai jos elementele fundamentale referitoare la cateva din
aceste domenii ale politicilor commune europene.

1. Piata unica si concurenta

Prin Tratatul de la Maastricht din 1992 este introdus conceptul de Piața Unică Europeană și
intră în vigoare în anul 1993.
Deseori se distinge Piața Unică Europeană drept o formă mult mai integrată a Pieței Comune.
În mod comparativ, Piața Unică Europeană e mult mai centrată în a elimina barierele fizice,
tehnice și fiscale între statele membre. Astfel de bariere îngrădesc libera circulație a factorilor de
producție.
Piața Unică Europeană reprezintă un proiect inițiat cu un deceniu în urmă de către Jacques
Delores și care și-a găsit finalitatea la 1 ianuarie 1993, prin nașterea a ceea ce se numește astăzi
Single European Market.
Parcursul istoric al acestui concept a debutat în anul 1957, când unul dintre obiectivele
majore ale Comunității Economice Europene a fost constituirea unei Piețe Comune, cu scopul de
a elimina treptat barierele comerciale dintre statele membre. Început ca o zonă de liber schimb,
procesul de integrare a continuat de la stadiul de piaţă comună, până la uniunea economică şi
monetară. Piaţa Internă este una dintre cele mai ambiţioase realizări ale Uniunii Europene şi cel
mai avansat proces de integrare în plan comercial. Este apogeul Tratatului de la Roma (1957)
care prevede crearea unei “pieţe comune” bazate pe libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor,
persoanelor şi a capitalurilor.
Concurența creată de Piata Unică a îmbunătățit, de asemenea, concurența la nivel de
2
calitate, a lărgit oferta și a favorizat o sensibilă diminuare a prețurilor. De-a lungul timpului,
țările Uniunii Europene au fost încurajate să liberalizeze piețele monopoliste. Piața Unică
Europeană sau Piața Internă este cea mai mare piață a lumii, cu un număr estimat la 370 de
milioane de consumatori si care oferă numeroase avantaje economice.
Piața Unică Europeană reprezintă un factor esențial pentru integrarea economiei
internaționale, dar și spațiul prin care se realizeaza obiectivele comune țărilor care constituie
acest ansamblu. Aceasta piata a luat naştere prin unirea pieţelor naţionale ale celor 27 State
Membre ale Uniunii Europene. O piaţă este caracterizată prin activităţile de analiză şi decizie
îndreptate spre identificarea, anticiparea şi satisfacerea aşteptărilor referitoare la bunuri şi
servicii. Aceste activităţi sunt aplicabile atât ofertei, cât şi cererii.
Mulţumită creării unei pieţe mai mari, aceste activităţi pot fi extinse pe o suprafaţă mai
mare. Pe piața unică a UE (denumită uneori și piața internă), persoanele, bunurile, serviciile și
capitalul pot circula la fel de liber ca și pe teritoriul unei singure țări. Pentru a creea această piață
unică, au fost eliminate sute de bariere de ordin tehnic, juridic și birocratic, care stăteau în calea
liberului schimb și a liberei circulații între statele membre. Ca urmare, companiile și-au extins
operațiunile. Concurența a dus la reducerea prețurilor și la diversificarea ofertei pentru
consumatori. În Europa, convorbirile telefonice costă mult mai puțin decât în urmă cu 10 ani.
Prețurile biletelor de avion au scăzut semnificativ și s-au inaugurat rute noi. Persoanele fizice și
întreprinderile au posibilitatea de a-și alege acum furnizorii de electricitate și de gaz. În același
timp, cu sprijinul diverselor autorități de reglementare a concurenței din Europa, UE face eforturi
pentru a se asigura că aceste noi libertăți nu subminează echitatea, protecția consumatorilor și
durabilitatea mediului.
Toţi consumatorii din cadrul Pieţei unice sunt trataţi în acelaşi fel. Eliminarea
controalelor vamale şi a taxelor de import reprezintă o mărturie în acest sens. Orice consumator
din UE se poate aştepta acum să aibă drepturi egale în orice Stat membru al UE.
Pentru a realiza această piaţă, cele 27 State Membre au fost nevoite să renunţe la unele
din puterile lor în favoarea instituţiilor Europene. Acestea din urmă pot interveni (şi o fac) în
probleme în care o unică acţiune este considerată mai eficientă decât acţiunile individuale ale
StatelorMembre (principiulsubsidiarităţii).
În vederea aprofundării pieţei unice, Comisia Europeană a dat publicităţii, la data de 28
octombrie 2015, Strategia europeană privind Piaţa Unică, cu titlul „Ameliorarea Pieţei unice: mai
multe oportunităţi pentru cetăţeni şi întreprinderi”. Strategia privind Piaţa Unică este
3
acompaniată de un document de lucru, care furnizează o analiză cuprinzătoare şi datele
economice care stau la baza măsurilor propuse, precum şi de Raportul privind integrarea pieţei
unice şi competitivitatea în UE şi în statele membre.

2. Agricultura
Politica agricolă comună (PAC) a reprezentat o piatră unghiulară a integrării europene ce
asigură cetăţenilor europeni o ofertă alimentară sigură şi standarde de viaţă adecvate în mediul
rural. PAC a fost creată pentru ca oamenii să se poată bucura de alimente de calitate la preţuri
acceptabile, iar fermierii să câştige rezonabil de pe urma recoltelor lor. De-a lungul anilor, UE a
adaptat PAC la nevoile în schimbare ale societăţii. Astfel, a existat mereu un parteneriat dinamic
între fermieri şi Europa.
Distingem trei faze de dezvoltare a PAC:
1) PAC a adus Europa de la penuria de alimente de după cel de al doilea război mondial la un
adevărat belşug de alimente.
2) PAC s-a modificat şi adaptat pentru a veni în întâmpinarea noilor provocări ale unei economii
durabile şi ale mediului ambiant.
3) PAC a amplificat rolul fermierilor în dezvoltarea rurală dincolo de simpla furnizare a
producţiei de alimente.
În prezent, PAC deţine un rol central în UE, nu doar pentru că peste 90% din teritoriul
Uniunii este acoperit de terenuri agricole sau păduri, ci şi fiindcă PAC a devenit un mecanism
esenţial pentru a face faţă noilor provocări în ceea ce priveşte calitatea alimentelor, protecţia
mediului şi schimburile comerciale.
De-a lungul anilor, priorităţile PAC au evoluat, reflectând condiţiile de
viaţă din Europa. În zilele noastre, ea îşi propune:
- să le permită agricultorilor să producă, în cantităţi suficiente, alimente sigure şi de foarte
bună calitate
- să îi ajute pe consumatori să facă alegeri în cunoştinţă de cauză cu ajutorul sistemelor
europene voluntare de etichetare a calităţii
- să promoveze inovarea în agricultură şi în prelucrarea alimentelor
- să încurajeze relaţii comerciale echitabile cu ţările în curs de dezvoltare, reducând
subvenţiile la exporturile agricole, aşa încât aceste ţări să îşi poată vinde mai uşor
produsele.
4
 Printre provocările viitoare se numără dublarea producţiei mondiale dealimente până în 2050
pentru a face faţă creşterii populaţiei şi cererii consumatorilor de carne, ţinând cont, în acelaşi
timp, de efectele schimbării climatice (pierderea biodiversităţii, deteriorarea solului şi cea a
calităţii apei). Pentru aceasta şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor europeni, începând din
2013 politica agricolă a UE pune mai mult accent pe:
- metode agricole durabile;
- inovare, cercetare şi difuzarea cunoştinţelor;
- un sistem de sprijin mai corect în favoarea agricultorilor europeni.
Politica agricolă este gestionată într-un mod mai centralizat, la nivel european, decât alte politici
ale UE. Aceasta înseamnă că resursele alocate agriculturii de guvernele naţionale sunt gestionate
de UE. Pe de altă parte, ponderea cheltuielilor agricole în bugetul UE a scăzut foarte mult, de la
aproape 70% în anii 1970 la 40% în prezent. Această evoluţie reflectă atât extinderea
responsabilităţilor UE, cât şi economiile generate de reforme.

3. Industriile
În era unei globalizări intense, conceptul sectoarelor şi industriilor naţionale devine depăşit,
fiind necesare răspunsuri coordonate de politică, iar promovarea creării şi creşterii
întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) se află în centrul politicii industriale a UE. În plus,
trecerea la o economie durabilă trebuie considerată ca o oportunitate de întărire a competitivităţii.
Conceptul de politică industrială integrată înseamnă acoperirea unui spectru larg de politici
comune ale UE cum ar fi concurenţa, comerţul, inovaţia sau energia, atâta timp cât toate acestea
au un impact asupra competitivităţii industriei. În plus, politica integrată pune pe picior de
egalitate competitivitatea şi durabilitatea. Abordarea integrată accentuează şi necesitatea
cooperării şi coordonării eforturilor între Comisia Europeană şi statele membre.
Priorităţile competitivităţii industriale la nivel european includ:
- analiza impactului tuturor propunerilor de politică asupra competitivităţii;
- reducerea costurilor afacerilor în Europa;
- uşurarea accesului la credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi posibilitatea
internaţionalizării acestora;
- o strategie care să întărească standardizarea europeană;
- un transport european mai eficient, o infrastructură energetică şi de comunicaţii şi
servicii care să servească industria europeană;
5
 - o nouă strategie a materiilor prime care să creeze condiţiile cadru adecvate pentru o
ofertă şi un management sustenabil al materiilor prime de bază;
- un accent asupra performanţei inovaţiei în sectoare specifice, în arii precum tehnologiile
avansate de fabricaţie, construcţii, biocombustibili şi transport rutier şi feroviar, în mod
special pentru îmbunătăţirea eficienţei utilizării resurselor;
- acţiuni pentru sprijinirea inovaţiei în industriile energointensive;
- raportarea competitivităţii şi a performanţei politicilor industriale la nivel european şi al
statelor membre pe o bază anuală.
-
4. Transporturile

Transportul este important în funcţionarea deplină a pieţei unice europene şi are o

însemnătate vitală în realizarea a două din cele patru libertăţi de circulaţie stabilite prin Tratatul
de la Roma din 1957 – libera circulaţie a persoanelor şi furnizarea de servicii în cuprinsul
Comunităţii. Aceasta înseamnă că furnizorii de transport (fie că sunt implicaţi în transportul
pasagerilor, fie al bunurilor) trebuie să aibă acces egal la toate pieţele naţionale din UE. Însă în
ciuda obligaţiilor prevăzute în tratat, avansul în integrarea transportului european s-a produs
foarte lent până la sfârşitul anilor 1980 întrucât statele membre nu au acceptat să renunţe la
controlul naţional asupra transporturilor. În ultimele decenii însă transportul integrat a devenit
una din ariile majore de intervenţie a UE.
O politică de transport comună a fost pentru prima dată propusă prin Tratatul de la Roma
(1957). Progresul a fost anevoios până în 1983, când PE a adus Consiliul de Miniştri în faţa CEJ
pentru eşecul în implementarea obligaţiilor din tratat. Imediat după aceea transportul a fost inclus
în Actul Unic European, ceea ce a stat la baza planurilor de desăvârşire a pieţei unice. Aceasta a
demarat un proces de schimbare rapidă şi, în decursul anilor 1990, a devenit mult mai uşor
pentru furnizorii de transport extern să îşi ofere serviciile pe teritoriul statelor membre. UE a
stabilit de asemenea orientări pentru standarde comune privind poluarea, siguranţa, preţurile de
transport şi protecţia mediului înconjurător. Un accent special s-a pus asupra îmbunătăţirii
calităţii legăturilor de cale ferată, cu fonduri substanţiale alocate reţelelor transeuropene (Trans-
European Networks – TENs) de cale ferată, transport rutier şi pe apă.
În anul 2001, UE a publicat o nouă Carte Albă privind viitorul politicii comune de transport,
iar în 2004, odată cu extinderea fără precedent a UE, îmbunătăţirea infrastructurii de transport în
6
noile state membre şi legarea acestora de Europa Occidentală a devenit un obiectiv-cheie (deşi s-
au formulat critici potrivit cărora proiectele de transport pan-europene nu au respectat graficele).
În 2011 Comisia Europeană a anunţat o nouă Carte Albă (White Paper), cu planuri detaliate
pentru 25 de arii de politică. Acestea au inclus:
- eliminarea treptată a dependenţei de combustibilii fosili;
- extinderea transporturilor rutiere;
- asigurarea ca până în 2050 cel puţin 40% din combustibilul aviatic să provină din surse
cu conţinut scăzut de carbon.
Noua Carte Albă cuprinde şi planuri pentru o piaţă unică a transporturilor.

BIBLIOGRAFIE

Ileana Tache – Politici Economice Europene

https://europa.eu
https://ro.wikipedia.org/
https://strategii.wordpress.com/avantajul-competitiv/diferentierea-in-mediul-concurential/