Radu Maria Laura Talida

Grupa H113
Anul I

Examen la Europa Medievală

1. Ostrogoții au fost pentru 75 de ani sub stăpânirea hunilor, apoi s-au stabilit în Panonia,
apoi Meosia. Italia se afla sub stăpânirea autoritară a lui Odoacru. În urma unui conflict cu
Imperiul Roman, Theodoric, nepotul regelui ostrogot Valamer, este trimis ca ostatic la
Constantinopol. Aici este educat în stilul roman, iar în toamna anului 488, Theodoric, încurajat de
împăratul Zenon, trece cu o armată numeroasă în Italia și îl învinge pe Odoacru, la Verona, în
489. Va conduce Italia între 493 și 526. După moartea lui Theodoric, regatul a intrat treptat în
criză. A urmat la conducere Athalaric, tutelat de mama sa, fiica lui Theodoric. Ambii au fost
asasinați. În 536, în urma încercărilor de restaurare a Imperiului Roman, Izbucnește un lung
război. ce va duce la dispariția regatului ostrogot, și aneamului acestora.
După 560, acțiunile Imperiului încetează, de vină fiind lipsa unor autorități competente
care să dirijeze problema. În joc vor intra longobarzii. Ca și ostrogoții, ți longobarzii au pornit din
panonia, dar nu erau străini de actiunile din peninsulă, participând la acțiunile din anii trecuți.
Oroginea acestora trebuie căutată în Scandinavia. Aceștia au plecat din Panonia, împinți fiind de
noile valuri de migratori. Conducătorul longobarzilor, ajutat fiind și de alte populații migratoare,
bulgari, sarmați, gepizi, au devastat nordul Italiei, ocupând câmpia Padului.
O asemănarea între Italia ostrogotă și cea longobardă a fost faptul că ambele au funcționat
pe principii dualiste. Italia ostrogotă a păstrat mare parte din instituțiile romane, senatul, sistemul
juridic și administrativ. Majoritatea funțiilor civile erau deținute de romani, pe când armata era
compusă din germanici. În cadrul armatei, regele conducea cu titlul de rex, după principii
germanice, ba chiar a căutat înrudirea cu alți regi barbari și i-a apărat pe aceștia. Pământurile
populației autohtone nu au fost încălcate de noii stăpânitori, care au ocupat terenurile publice, din
nordul și centrul peninsulei. În Italia longobardă aceste principii nu au fost încununate cu succes,
deoarece populația nu era pregătită pentru un nou val de migratori. Theodoric acondus Italia cu
ajutorul legilor și al puterii armate. Regele a instalat garnizoane germanice în orașele-cheie
italiene și pe lungul frontierelor nordice. Spre deosebire de aceștia, longobarzii au adoptat o
organizare confederativă, într-un singur deceniu, conducerea aparținând unui număr de 35 de
duci.
Theodoric era arian, dar s-au păstrat puține informații cu privire la organizarea
ecleziastică a ostrogoților, a tolerat în scimb restul populației. În cazul longobarzilor, confesiunea
regilor nu ne este cunoscută. Față de ostrogoți, longobarzii au avut o politică de superioritate față
de localnici, acestora fiindu-le interzis să poarte arme. O altă diferență o reprezintă și faptul că
acesția din urmă au adoptat, după anul 700, credința creștină ,,catolică” ca religie de stat.
Spre deosebire de ostrogoți, Italia longobardă nu a avut o perioadă de fructificare foarte
bună, prezentând numeroase eșecuri în mai multe planuri. Una dintre probleme a reprezentat-o
faptul că nu a existat un interes pentru stabilirea unor reguli clare de succesiune, regalitatea a
rămas electivă, de aici curgând numeroase războaie civile, ce au culminat într-un final cu
dispariția regatului, după 200 de ani de guvernare.
În ambele cazuri, capitala se afla la Ravenna. Theodoric, a încercat să reconstruiască
vechile centre ale Italiei romane, Roma, Ravenna, Verona, Pompei. Prin politica sa, Theodoric a
urmărit realizarea unei sinteze între Goți și Romani, păstrând însă identitatea etnică și religioasă a
goților. Cum am precizat mai sus, acest lucru nu a fost urmărit și de longobarzi.
În concluzie, cele două neamuri germanice care au condus Italia înaintea fructuosului an
1000 au prezentat atât elemente comune, cât și diferențieri în ceea ce privește conducerea
peninsulei. După părerea mea, o conducere mai bună nu se putea realiza, deoarece Imperiul
Roman de Răsărit nu era încă pregătit să accepte dispariția centrului de putere original.