Sunteți pe pagina 1din 4

Plan de lecție

Obiectul: Educație civică


Clasa: a IV-a
Unitatea de învățare: Locuri în care mă simt acasă
Subiectul: Acasă, în localitatea mea
Propunătoare: prof. înv. primar Dinu Loredana
Scopul: Identificarea și valorizarea unor elemente de istorie și geografie locală, relevante
pentru apartenența la comunitatea locală, în scopul de a contribui la formarea unor cetățeni
activi, responsabili și capabili să trăiască împreună cu ceilalți.

Obiective operaționale:
-Să facă dovada cunoașterii poeziei ”Noi” de N. Stănescu și a înțelegerii mesajului ei;
-Să descrie elementele componente ale stemei Ploieștiului și să le explice simbolistica;
-Să amintească unele momente din istoria Ploieștiului;
-Să identifice pe harta: legenda, scara și busola;
-Să plaseze pe hartă, fanioane în dreptul locațiilor simbol (Hipodrom, Statuia vânătorilor,
Catedrala Sfântul Ioan, Statuia Libertății etc)
-Să alcătuiască un nou model de stemă, argumetând alegerile făcute;
-Să rezolve, prin cooperare, sarcini simple de lucru, în clasă: identificarea unor edificii
simbol pe harta municipiului Ploiești, să realizeze o nouă posibilă stemă a Ploieștiului
folosind o parte din imaginile statuilor sau clădirilor simbol ale orașului, cu care se
identifică;
-Să argumenteze importanța cunoșterii geografiei și istoriei locale din punct de vedere civic.
Tipul și varianta lecției: de recapitulare prin aplicații practice.
Metode: conversația, conversația euristică, jocul didactic, invațarea prin descoperire,
explicația.
Mijloace: fișă de lucru, Harta Ploieștiului, jetoane cu clădiri, monumente, imagini, carton
alb, aracet, foarfece, proiector, PC, prezentare de tip PPT.
Mod de
Etapele lecției Activitatea profesorului Activitatea elevului organizare
a clasei
1.Captarea și Se prezintă portretul Elevii răspund identificând Frontal
orientarea poetului Nichita figura poetului ploieștean și
atenției Stănescu. numind poeziile studiate la
Elevii sunt întrebați lectură: ”Ce a mai scumpă” și
dacă știu cine este ”Noi”.
persoana prezentată și Se amintește că a fost elevul lui
dacă cunosc poeziile N. Simache (informație de
acestuia. interes local)
2.Reactualizarea Profesotul cere elevilor 1.Despre români, despre
cunoștințelor să recite poezia, apoi să ploieșteni.
dobândite răspundă la următoarele 2.Așa cum plantele prin
anterior întrebări: semnițe dau naștere la noi
1.Despre cine vorbește generații și noi la rândul nostru
poetul când spune ”noi”? suntem urmașii celor care au
2.Ce înțelegeți prin locuit aici și cei care vor trăi în
afirmația ”noi suntem acest oraș, ba mai mult vom
semnițe și pământul e-al aduce pe lume generațiile
nostru”? viitoare. Așa cum pentru plantă
3.Care e mesajul pământul e sursă de hrană,
poeziei? pentru om înaintașii sunt sursă
de dezvoltare spirituală, de
dezvoltarea a sentimentului de
apartenență.
3.Legatura cu locurile natale și
cu strămoșii noștri ne face
puternici, recunoaștem și
prețuim sacrificiile făcute de
înaintașii noștri pentru ca noi
să trăim acasă în pace, liberi.

3.Anunțarea Astăzi vom vorbi Elevii pregătesc harta și frontal


temei noi și a despre noi, ploieștenii, jetoanele.
unor obiective despre sentimentul de
acasă, despre simbolurile
care ne reprezintă ca și
comunitate
Vom identifica pe harta
Ploieștiului monumente,
statui și clădiri din
Ploiești
4.Dirijarea 1.Care este simbolul 1.Elevii răspund: Stema
recapitulării orașului Ploiești? Ploieștiului
Se prezintă la proiector
Stema orașului. 2.Ramura istoriei care se ocupă
2.Cum se numește cu explicarea simbolurilor de
ramura istoriei care se pe un blazon, de pe o stemă se
ocupă cu explicarea numește heraldică.
simbolurilor blazoanelor, 3.Cei doi lei care
stemelor? dezrădăcinează un copac
3.Ce reprezintă simbolizează modul în care s-
simbolurile aflate pe au creat spații de casă și ogoare
această stemă? acolo unde altădată era Codrul
Ce spune legenda Vlăsiei. Lupta toporanilor cu
orașului? pădurea.
Cele șapte turnuri reprezintă
primele case (familii) din
legenda întemeierii
Ploieștiului.
Elevii rezumă oral legenda.
Eșarfa roșie cu inițialele
M.V.V. amintește momentul
când Mihai Voievod Viteazul
(în 1597)a ridicat localitatea la
rang de târg domnesc, aici
existând o garnizoană Echipe de
domnească. 4 elevi
Deoarece toate
simbolurile din această
stemă ne poartă cu
gândul la momente mai
de demult ale Ploieștiului
vă propun să alcătuiți azi
o nouă stemă (în mai
multe variante) care să
cuprindă în ea simboluri
mai actuale, din trecutul
recent. Ba chiar,
atitudinea față de mediu Elevii vor identifica pe hartă
s-a schimbat radical. Legenda, scara, busola.
Dar pentru a face acest Vor aminti și așezarea față
lucru vom studia harta de \bucurești, suprafața
Ploieștiul, localizând Ploieștiului. Vor stabili care
monumente, statui sau este intrarea dinspre sud a
clădiri care pot Ploieștiului.
reprezenta Ploieștiul și Vor localiza și vor pune
pe ploieșteni. Care sunt fanioane pentru : Hipodrom,
elementele caracteristice Universitatea de Petrol și Gaze,
ale oricărei hărți? Le Gara de Sud, monumentul
regăsiți in harta voastră? vânătorilor, bulevardul cu
castani, statuia lui
Se verifică așezare I.L.Caragiale, Muzeul Ceasului
corectă pe hartă a statuia lui Nichita Stănescu,
jetoanelor. Muzeul de Artă, Casa Albă,
Palatul Culturii, Halele
Centrale, Catedrala Sfântul
Ioan și statuia libertății. Pe
măsură ce se localizează pe
hartă elevii amintesc și
importanța lor.
5. Feed-back Se cere elevilor să Elevii decupează blazonul, Echipe de
alcătuiască noua stemă alcătuiesc stema prin tehnica 4 elevi
folosind doar 3-5 colajului, prin colorare și
elemente și la sfârșit să desenare.
își argumenteze alegerea Posibile răspunsuri:
făcută. Este important să ne cunoaștem
De ce este important să rădăcinile, să cunoaștem
cunoaștem localitatea faptele înaintașilor noștri
natală, istoria ei? pentru că datorită lor noi
suntem azi ceea ce suntem.
Oameni liberi, independenți.
Iar noi la rândul nostru prin
faptele noastre trebuie să ne
dovedim buni cetățeni, cu spirit
civic, urmași ai acestor oameni
dârji care au stiut să lupte
pentru drepturile lor.
Să ne implicăm în viața
comunității, după puteri, astfel
pentru întreaga comunitate
viitorul va fi mai bun.
Legătura invizibilă cu trecutul
ne face să ne simțim acasă în
localitatea noastră.

S-ar putea să vă placă și