Sunteți pe pagina 1din 36

Virusurile

• răspândire şi rol
• caracterele generale ale virusurilor
• caractere morfologice
• ciclul vital al virusurilor
• nomenclatura şi clasificarea virusurilor

EBOLA
VIRUS HIV VIRUS
Virusurile
- sunt agenţi infecţioşi fără organizare celulară,
- parazitează obligatoriu celule vii,
- includ acizii nucleici purtători ai informaţiei genetice.

Răspândire şi rol
 sunt cele mai răspândite
entităţi din biosferă (apă,
aer, sol, organisme)
 în afara unei celule vii,
sunt elemente inerte
 Produc boli (viroze) la
plante, animale , om
Caracterele generale ale virusurilor

 absenţa organizării structurale şi funcţionale a celulelor;


din această cauză, virusurile nu cresc în dimensiuni, nu se
divid, nu au metabolism propriu;

 majoritatea virusurilor nu conţin în acelaşi timp ambele


molecule de acizi nucleici; de aceea au fost clasificate în
adenovirusuri (ADN) şi ribovirusuri (ARN);

 virusurile sunt adaptate pentru a se reproduce în celula


vie (eucariotă/ procariotă), ca rezultat al transmiterii
informaţiei genetice proprii, celulei parazitate.
Dimensiuni (20-300 nm) - traversează filtrele care reţin bacteriile şi poate
fi vizualizat doar la microscopul electronic
Clasificare
I . După gazda pe care o parazitează, virusurile, se împart în patru grupe:
 bacteriofagii;
 virusurile plantelor;
 virusurile insectelor;
 virusuri patogene pentru vertebrate
 virusuri al căror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin, variolă),
 virusuri neurotrope pure (turbare), virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoză
venerică la om),
 virusuri septicemice (rujeolă, rubeolă),
 virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze şi leucemii transmisibile).

II. După tipul de acid nucleic pe care îl conţin (clasificarea actuală uzuală), virusurile
pot fi:
 ribovirusuri, virusuri care conţin în genomul lor ARN;
 dezoxiribovirusuri, virusuri care conţin în genomul lor AND.
RNA VIRUSES

From Principles of Virology


Flint et al., ASM Press
DNA VIRUSES

From Principles of Virology


Flint et al., ASM Press
 Genom – o singura moleculă de acid nucleic : ADN dc; ADN mc; ARNdc; ARNmc
 Capsida, alcătuit din unităţi proteice denumite protomere, cu o repartizare
ordonată (capsomere), cu rol în protecţia genomului şi în recepţia de către
celulele ce urmează a fi parazitate.
 Nucleocapsida cuprinde acidul nucleic şi moleculele proteice asociate (
geometrie cubică, icosaedrică ş.a.)
 Peplos la suprafaţa căreia sunt integrate molecule de proteine/enzime, care
favorizează pătrunderea particulei virale în celula agresată.
Simetria virusurilor

Capsomerele, unităţile
morfologice ale capsidei, sunt
aranjate într-o structură simetrică
La virusuri se întâlnesc
trei tipuri de simetrie: helicală,
icosaedrică (cubică) şi complexă
(binară).

Reprezentarea schematic a Model de structură virală -


VMT, virus cu simetrie helicală. simetrie icosaedrică (sus),
helicală (la mijloc) şi complexă
(jos) – schemă.

Comparaţie între virusurile nude şi învelite.


Crystals: The polio virus

Cylinders:VMT (mozaicul tutunnului)


Spheres: Influenza viruses si HIV– forma de sfe

Bacteriofag T4
În ciclul de dezvoltare a unui virus se întâlnesc trei stări distincte:
 VIRIONUL – formă extracelulară, matură a virusului; virionul transmite genomul viral în celula
parazitată, provocând infecţia;
 VIRUS VEGETATIVE – virusul care se multiplică în celula gazdă;
 PROVIRUS – genomul viral integrat în genomul celulei gazdă.
Replicarea virusului gripal
(după I. Radu şi C. M. Hanganu)

ribovirusurile se replică în citoplasmă, cu excepţia virusului gripal;


dezoxiribovirusurile se replică în nucleu, cu excepţia virusului vaccinei,
sinteza proteinelor se face în citoplasmă; la cele care se asamblează în nucleu,
proteinele capsidale sunt transportate acolo din citoplasmă.
CICLUL VITAL AL VIRUSURILOR
Bacteriofagii sunt indicatori
 ai gradului de poluare al apelor (cu materii fecale care conţin agenţi patogeni, eliminate de
bolnavi);
 se determină existenţa E. coli prin prezenţa bacteriofagilor (metode indirecte);
 lizotipia, prin determinarea sensibilităţii bacteriilor la bacteriofagi;
 determinarea focarelor de infecţie, traseul bolii, evoluţia şi studiilor epidermologice;în
studiile de oncogenitate virală;
 în studiul variabilităţii genetice a bacteriilor.

11 gene

În funcţie de cele două forme de existenţă, bacteriofagul are două forme de evoluţie:

a) ciclu productiv (litic) – multiplicarea independent de cromosomul gazdei urmată de


asamblarea particulelor virale mature, liza celulelor gazdă şi eliberarea virionilor;
b) ciclul reductiv (lizogen) – genomul viral se integrează în genomul bacteriei, majoritatea
genelor sale nu se exprimă, celula îşi continua viaţa, iar virusul se transmite pe vertical,
celulelor bacteriene fiice, rezultate în urma diviziunii.
FAGII ARN
 - fagii ARN (f2, MS2, R17, OB) cu un miez de ARN monocatenar
 capsida formata din circa 180 unitati (capsomere). Proteinele capsidale sunt de
doua categorii si anume: de invelis, cu greutate moleculara de 14.000 daltoni
(“proteina A” fagica); de maturare, cu greutate moleculara de 40.000 daltoni
(ARN- polimeraza- ARN-dependenta).
 - fagii ARN intervin in fenomenele de conjugare cromozomiala (fixare de
fimbriile bacteriei donatoare F+), ca si in lizogenizarea unor bacterii intestinale.

Fagi AND
o particula de bacteriofag cu morfologie tipica, cuprinde: capul si coada
 Capul contine un miez de acid nucleic (ADN) si un invelis proteic (capsida).
 Coada este partea cu care bacteriofagul se ataseaza de suprafata celulei bacteriene.
In general, coada are trei parti: miezul lacunar, teaca contractila si placa bazala terminala.
Coada bacteriofagului se poate gasi in doua stadii functionale: stadiul relaxat
si stadiulcontractat.
Proteinele care formeaza capsida capului, miezul lacunar al cozii, teaca contractila si fibrele
cozii sunt distincte.
• In afara de forma tipica de morfologie a bacteriofagilor, pot exista si alte forme
atipice: bacteriofagi fara coada (unii bacteriofagi ADN) sau bacteriofagi filamentosi - cu
morfologie variata (bacteriofagi “fd” in forma de bagheta)
VIRUSURILE ŞI TRANSFORMAREA MALIGNĂ A CELULELOR
Virusurile oncogene au capacitatea de a produce o transformare a
celulelor organismelor gazdă, sub raport morfologic, fiziologic,
biochimic şi genetic.
Celulele maligne au o morfologie alterată: dimensiuni mai mici, o
refrigerenţă sporită, formă rotunjită sau filiformă cu nuclei anormali.
Sub raport genetic, se produc o serie de alterări cromosomiale, cum ar
fi: rupturi de cromozomi, aneuploidie, anomalii ale mitozei.

ONCODNAVIRUSURILE fac parte din familiile: Papoviridae,


Adenoviridae, Herpesviridae, Hepadnaviridae şi Poxviridae
Principalele virusuri oncogene cu AND (oncodnavirusuri)

Familia Virusul Gazda Tumori produse în Tumori induse


condiţii naturale experimental

Papoviridae, Papovavirus
- Poliom şoarece nu şoarece, hamster
- SV40 maimuţă nu hamster, şoarece nou-
- Papiloma om veruci şi papiloame la năescut
om nu

Adenovorodae Adenovirus
- Tipurile umane 3, 7, 11, om nu hamster, şoarece nou-
12, 14, 16, 18, 21, 31 născut
- tipurile simiene

maimuţă nu
hamster, şoarece nou-
născut
Herpesviridae Herpesvirus sylvilagus (V. iepure nu iepure (limfoame)
Himze) maimuţă limfoame primate
păsări, broască neurolimfoame, păsări, broască
Herpesvirus saimiri (V. Marek, carcinom
V. Luche)
Principalele virusuri oncogene cu AND (oncodnavirusuri)
ONCORNAVIRUSURILE formează o clasă omogenă de virusuri grupate în familia Retroviridae.
Ele au următoarele caracteristici: morfologie şi structură similare;genom ARN m.c.;se multiplică în celule
fără să le distrugă pe care le transformă malign;se pot integra în celula gazdă sub formă de ADN, datorită
transcrierii inverse a genomurilor;produc diferite tumori la animale
Apariţia
natural la Specii la care tumora apare
Virusul Tipul de tumoră
specia experimental
Transformare celulară
gazdă
Complexul aviar leucemie da găini şi alte păsări păsări
păsări, rozătoare, mamuţe
sarcom da mai multe specii
Complexul murin leucemie da şoarece, şobolan, hamster şoarece
şoarece, şobolan, hamster
sarcom nu şobolan,
hamster
Virusul tumorii tumoră mamară da şoarece -
mamare la şoarece
Complexul felin leucemie da pisică -

sarcom da pisică, câine, iepure, maimuţă pisică, câine, maimuţă,


om
Virusul limfomului limfom da - -
bovin
Virusul sarcomului sarcom da maimuţă maimuţă
maimuţei lânoase
Virusul leucemiei leucemie da - -
gibonului
Virusul carcinomului carcinom - - maimuţă
mamar la maimuţe
Conform IARC (International Agency for Research on Cancer), 17,8 % din totalul cazurilor de
cancer sunt cauzate de o infecţie, dintre care 12 % de o infecţie cu un oncovirus.
Virusurile oncogene şi cancerele asociate cunoscute la om sunt următoarele:
Virusul Epstein-Barr (EBV) – limfom Burkitt, carcinom nazofaringian, carcinoma timic,
limfom Hodkin.
Virusurile hepatitei B şi C – carcinoma hepatocellular.
Virusul HPV – cancerul de col uterin, anal, perian, vulvovaginal, oral.
HTLV 1 – leucemie/limfom cu celule T a adultului.
HTLV 2 – leucemie cu celule păroase.
HHV8 – sarcom Kaposi.
Merkel cell polyomavirus – carcinoma cu cellule Merkel.

EBV
CULTIVAREA ŞI CUANTIFICAREA VIRUSURILOR

 virusurile pot fi cultivate numai în gazde vii: culture de celule, embrioni de pasăre,
animale de laborator.
 condiţia este prezenţa celulelor receptive capabile săreplice un anumit virus.
 cel mai uşor de studiat în laborator sunt bacteriofagii, datorită faptului că gazdele lor,
bacteriile, pot fi cultivate pe medii de cultură lichide sau solide.

Animalele de laborator se folosesc atunci când receptivitatea celulelor


gazdă este nesatisfăcătoare /de exemplu, cazul arbovirusurilor).

Verificarea viabilităţii embrionilor la ovoscop;


B – apariţia de pustule (pocks).
Clasificarea actuală a virusurilor are la bază următoarele criterii:

 Proprietăţile genomului: ARN sau AND, greutate, mono- sau


bicatenar, linear sau circular, numărul de segmente, polaritatea
(sensul transcrierii),secvenţa nucleotidelor.
 Replicarea: locul şi strategia replicării genomului, morfogeneza şi
eliberarea virionilor progeni.
 Proprietăţile virionului: dimensiuni şi morfologie, simetria
nucleocapsidei, număr de capsomere, prezenţa sau absenţa
anvelopei.
 Sensibilitatea la agenţi fizici şi chimici, mai ales la eter şi la un
anumit pH.
 Proprietăţile proteinelor virale: număr, greutate moleculară,
funcţii, inclusiv enzimele (în particular polimerazele AND sau
ARN, implicate în replicarea genomului şi neuraminidaza,
implicate în eliberarea unor virioni din celulă). Structura
antigenică
 Tropismul celular, tisular şi de gazdă.
Familii de virusuri de interes medical
1. Picornaviridae – sunt cele mai mici virusuri. Au genom ARN şi nu prezintă anvelopă. Printre
reprezentaţi se numără enterovirusurile (foarte rezistente, supraveţuiesc ani la temperaturi de - 40˚C)
sau virusul poliomelitei – care ar putea fi eradicat datorită programelor de vaccinare ale OMS-ului.
2. Togaviridae – reprezentat al acestei familii este virusul rubeolei
3. Orthomyxoviridae – din această familie fac parte virusurile gripale A, B şi C. Virusul gripal A infectează
omul şi alte mamifere, iar B şi C, pot infecta doar omul. Virusul gripal A poate suferi o mutaţie majoră,
care va surprinde toată populaţia – pandemie – care apar la intervale de 10 - 40 de ani.
4. Paramyxoviridae – un exemplu din această familie este virusul urlian, care determină una
dintre bolile copilăriei: oreionul.
5. Coronaviridae – un reprezentat al acestei familii a stat la baza epidemiei din 2002 cu SARS
(sindromul respirator acut sever), care a apărut în China.
6. Virusurile hepatice. Deşi fac parte din familii diferite, aceste virusuri afectează cu precădere
ficatul. Virusul hepatic A şi virusul hepatic E au similarităţi fizice şi biologice, iar infecţia este
autolimitată şi nu cronicizează. Virusul B şi virusul C, au şi ele câteva similarităţi: au anvelopă
şi pot da infecţii persistente, care se pot croniciza sau pot evolua spre cancer hepatic. Virusul
hepatic D afectează mereu asociat cu virusul hepatic B.
7. Herpesviridae – sunt virusuri mari, sferice. Infecţia cu virus herpetic, evoluează din infecţie
acută în infecţie persistentă, cu reactivări când sistemul imun este supresat.
8. Poxviridae – sunt cele mai mari şi mai complexe virusuri. Au anvelopă şi genom format din
ADN dublucatenar. Virusul variolei care face parte din această familie, produce variola, o
boală epidemică gravă, cu mortalitate mare, dar a fost şi prima boală eradicată din lume, la 8
mai 1980.
AGENŢI INFECŢIOŞI SUBVIRALI
Agenţii infecţioşi subvirali sunt de dimensiuni mult mai mici decât virusurile, sunt foarte
patogeni şi determină boli grave la plante şi animale.
Ei sunt reprezentaţi de viroizi, virusoizi, virino şi prioni.

Viroizii - agenţi infecţioşi subvirali, cu


patogenie exclusiv pentru plante,
caracterizaţi printr-un genom alcătuit din
ARN pur, fără capsidă proteică şi fără stadiul
de virion.

Informaţia genetică este foarte mică, dar


sunt capabili de replicare în celula gazdă
infectată.

Viroizii au fost descoperiţi accidental în 1971


de către Diener, care încerca săcaracterizeze
agentul etiologic al bolii tuberculilor
fusiformi la cartof.
VIRUSOIZII sunt molecule mici de ARN monocatenar, circulare, covalent închise, incluse în
stare fizic autonomă în capsida unor virusuri fitopatogene cu genom linear segmentat sau
integrate în genomul viral.

- genomul lor este încapsidat şi incapabil să infecteze


plantele sensibile în absenţa virusului helper.
- au fost descrişi la o varietate de mozaic marmorat al
tutunului.
- replicarea lor se realizează în citoplasma celulei gazdă
şi nu are loc în absenţa virusului helper.
- în unele cazuri, prezenţa lor asociată este obligatorie
pentru producerea infecţiei.

VIRINO Sub această denumire a fost descris un agent infecţios subviral alcătuit
dintr-o moleculă mică de acid nucleic asociată cu o proteină codificată de celula
gazdă.
El poartă informaţia genetică necesară pentru propria replicare, dar nu codifică
sinteza unor proteine capsidale. Probabil are rol în reglarea activităţii celulelor
infectate.
PRIONII
- acesti agenţi infecţioşi, lipsiţi de acid nucleic şi formaţi exclusiv din proteine, suprima dogma
centrala a biologiei moleculare, prin acceptarea unei codificări şi multiplicări a acestei proteine
prionice infecţioase, nu prin intermediul acidului nucleic al celulei gazdă.
- bolile prionice produse de aceşti agenţi infecţioşi de origine pur proteică au fost considerate
drept boli pseudoinfecţioase, comparativ cu bolile infecţioase clasice, alecăror agenţi
etiologici sunt microorganisme ce conţin acizi nucleici.

Caracteristicile principale ale bolilor prionice sunt:


- afectează sistemul nervos central (SNC) provocând encefalopalii
spongiforme;
- au o perioadă foarte lungă de incubaţie: de la câteva luni la 37-40
de ani;
- au o evoluţie lentă, progresivă, totdeauna letală.
Nr. Boala Frecvenţa Gazda naturală Data transmiterii
crt. exprerimentale

1. Scarpie SUA, Anglia, Franţa, capre, oi 1936


Elveţia
2. Eucefalopatia transmisibilă Rară dar cu mortalitate curci 1939
curcilor (TME) >90%
3. Boala cronică devastatoare SUA(Colorado, Wyoming) elan, căprior 1983
(CWD)
4. Eucefalopatia spongiformă a Anglia Nyola şi antilopa -
copitatelor (EVE) africană
5. Eucefalopatia spongiformă Anglia(1989) pisici domestice -
felină(FSE)
6. Eucefalopatia spongiformă Anglia bovine 1988
bovină(BSE)
boala vacilor nebune
7. Kuru Papua – Noua Guinee om 1966
8. Boala Crentyfeldt - Jakols 1/1.000.000 pe tot globul om 1968

9. Sindromul Gertmann- <0,1milion/an Japonia om 1981


Ströussler
10. Insomnia fatală familială Italia, Anglia, Franţa, om -
America
11. Scleroza multiplă Insulele Faroe, Scoţia, om, unele tulpini au 1993
Irlanda, Key West produs scrapie la oi

12. Boala lui Alper om