Sunteți pe pagina 1din 76

Fiziologia sângelui

Conf. Dr. Andrei Neamțu


neamtuandrei@gmail.com
Sîngele = ţesut fluid specializat, circulant, care are ca principal rol
transportul substanţelor necesare susţinerii vieţii către
toate celulele organismului precum şi deplasarea
reziduurilor nefolositoare către organele de excreţie.
Funcţiile sîngelui
• Funcţia circulatorie
• Funcţia respiratorie
• Funcţia excretorie
• Funcţia nutritivă
• Funcţia de menţinere a echilibrului hidro-electrolitic şi
acido-bazic
• Funcţia de termoreglare
• Funcţia de apărare
• Funcţia de reglare a principalelor funcţii ale
organismului
• Asigurarea unităţii organismului
COMPOZIŢIE

Plasmă (55%) 90% apă


Elemente figurate
45% v/v 1% subst. anorg. 9% subst. org.

Proteine plasmatice

Albumine Alfa1, alfa2, beta, Fibrinogen Proteine


serice gamma – globuline reglatoare Lipoproteine
PLASMA SANGUINĂ
COMPOZIŢIA ÎN PROTEINE
Funcțiile proteinelor plasmatice
7 g/dl (proteinemia)

• Albuminele (3.5-5.0 g/dl) (~ 55%): produse de ficat; rol în transportul


diferitelor substanțe in sânge inclusiv medicamente, menținerea balaței hidrice
contribuid la realizarea presiunii oncotice.

• Globulins (2.0 – 2.5 g/dL) (~ 38%): transportori proteici, enzime,


gamma globuline și anticorpi. Fracțiii: alfa, beta și gama. Toate globulinele
sunt produse în ficatcu excepția gama globulinelor care sunt sintetizate și
eliberate de limfocite
• Fibrinogen (0.2-0.45 g/dL) (~ 7%): implicat în coagularea sângelui
(Factorul I)

• Proteinele reglatoare ( < 1%)


• Factori ai coagulării ( < 1%)
Volumul sanguin total (volemia)
5 - 5,5 l
6,9 – 7,7 % greutatea corporală
3,2 l/m2
V. S. de rezervă V. S. circulant
(40 – 45%) (60 – 55%)

Volemia Volemia
• efort fizic
• temperatura ambiantă crescută • vărsături
• altitudine • diaree severă
• ingestia de lichide • hipoproteinemie nefrotică
• emoții puternice • hemoragii
• în a 2-a jumătatea a sarcinii
Reglarea volumului sanguin

Reglarea volumului Reglarea volumului


plasmatic globular

• variaţia apei din organism • variaţia cantităţii de oxigen


• reflexe vasculare • mecanisme reflexe neuro-umorale
• proteinele sanguine
• integritatea membranei dializante
Menţinerea echilibrului hidro-electrolitic
Difuziune

Schimburile de fluide Filtrare


la nivel capilar
Pinocitoză

Echilibrul Starling

Distribuţia fluidelor prin filtrare între spaţiul interstiţial şi spaţiul


intravascular rezultă din balanţa forţelor de presiune hidrostatică şi
a forţelor de presiune coloid-osmotică (oncotică)
Reglarea echilibrului acido-bazic
pH-ul plasmei: 7,35 – 7,42

Mecanisme fizico-chimice Mecanisme biologice

• Plămîni
Sisteme tampon
• Rinichi
• Pielea
• Ficatul
• Tubul digestiv
• Aparatul cardio-vascular
Sisteme tampon plasmatice
Plasma este o soluție apoasă de baze și acizi care disociază,
eliberând ioni de hidrogen și hidroxil

Sistemul tampon acid carbonic –


bicarbonat (de sodiu sau de potasiu)

Sistemul tampon al fosfaților:


• Fosfatul monosodic – acid slab
• Fosfatul disodic – bază slabă

Fosfații reprezintă principalii anioni


intracelulari.
Sisteme tampon plasmatice
• Proteinele plasmatice se comportă ca sistem tampon datorita
grupărilor libere carboxil și amino

Moleculă de albumină serică


• Grupările amino și carboxil sunt
colorate în albastru și respectiv
roșu
• Suprafața cu aspect translucent
corespunde reziduurilor neutre
Rezerva alcalină
• Cantitatea de bicarbonați din circulațe = rezervă alcalină (RA)
• Reflectă capacitatea organismului de a combate tendința la
acidoză
• Raportul între cantitatea de bicarbonați din sânge și cantitatea
de acid carbonic este constant:

𝐶𝑂3 𝐻𝑁𝑎 60 𝑣𝑜𝑙. 𝐶𝑂2


= = 20
𝐶𝑂3 𝐻2 3 𝑣𝑜𝑙. 𝐶𝑂2

• Valorile normale ale RA: 45 - 50 % volume de CO2%


Sistemul tampon al hemoglobinei

• hemoglobina conține 38 de
reziduuri de histidină

• sistemul tampon
funcționează pe baza
disocierii grupărilor imidazol
ale reziduurilor de histidină
Mecanisme biologice de menținere a echilibrului acido-bazic
Resiprația tisulară
• Plămânii – elimină CO2
Tamponarea acizilor
nevolatili

Secreția de H+ și a acizilor și bazelor slabe


• Rinichii Eliminarea de NH3
Eliminare acid uric, uree
• Pielea – transpirația elimină excesul de sarcini alcaline sau
acide (echivalentul funcțional al unui rinichi!)

Funcția proteoformatoare
• Ficatul Funcția de oxidare a acidului lactic
Sulfo- și glicuroconjugare a cataboliților acizi

• Tubul digestiv Digestia intestinală → pierdere de bicarbonați


Digestia gastrică → eliminare de H+

• Aparatul cardio-vascular – omogenizarea și transportul


sarcinilor în exces catre organele de excreție
Variațiile fiziologice ale pH-ului sanguin
• Digestia gastrică → ALCALOZĂ (pierderea unei mari cantități de H+)
• Digestia intestinală → ACIDOZĂ (pierderea unor mari cantități de bicarbonați)

• ACIDOZA DE SOMN : acumularea de CO2 (mai ales spre sfârșitul nopții)

• Vârstele tinere și foarte tinere se caracterizează printr-o tendință spre ALCALOZĂ


(pH 7,4 -7,42 și o rezerva alcalină de 72 CO2% → anabolismul și procesele de
creștere (Legea lui Peters)

• Vârstele înaintate se caracterizează printr-o tendință spre ACIDOZĂ (↓ hematoza


pulmonară și schimbul tisular)

• Efortul fizic → ACIDOZĂ (acid lactic) (acidoza de efort): efortul exagerat și constant
→ subdezvoltare fizică și psihică
Variațiile patologice ale pH-ului sanguin
• ACIDOZELE gazoase: acumularea de CO2 în circulație
• Afecțiunile respiratorii cu reducerea suprafeței de schimb alveolo-capilar
• Obezitatea det. scăderea excursiilor cutiei toracice
• ACIDOZELE negazoase: scăderea rezervei alcaline
• Transpirații abundente (ex. Hipertiroidism)
• Vărsături incoercibile (ex. sarcină)
• Diaree
• Insuficiență renală
• Diabet (acizi produși în cantități mari)
• ALCALOZELE gazoase: eliminarea excesivă de CO2
• Hiperpneea voluntară din explorările EEG
• ALCALOZELE negazoase: origine metabolică
• Hipokalemii (la nivel renal Na+ se va reabsorbi exclusiv la schimb cu H+)
• Regim vegetarian exagerat (conținut mare de substanțe alcaline)
Hematopoieza = procesul de formare a elementelor figurate sanguine.
Eritropoieza = procesul de formare a hematiilor necesare transportului de oxigen la nivelul ţesuturilor.
Granulopoieza = procesul de formare a granulocitelor.
Trombopoieza = procesul de formare a trombocitelor.
Seria eritrocitară
• Hematia → element celular anucleat cu rol în transportul gazelor respiratorii

• Număr: 5 100 000 ± 500 000 la bărbat


4 600 000 ± 500 000 la femeie

Creșterea numărului Scăderea numărului


de hematii/mm3 de hematii

Fiziologice Patologice Fiziologice Patologice


• Vârstele tinere (bolile însoțite de • Hemodiluție • Hemoragii
• Viata la altitudine hipoxie tisulară) (ingerarea unor mari
cantități de apă)
• Icter hemolitic
• Efort fizic • Insuficiență • Hiperbarism • Anemii
• Emoții cardiacă (mineri, scafandri) (ex. anemia
• Deshidratare • Tuberculoză feripriva, anemia
pulmonară pernicioasă,
anemiile
hemolitice)
Date funcționale de hematopoieză
Filogenie: pe scara animală hemoglobina apare la paramecium!
Ontogenie:
• Etapa mezoblastică(0-2 luni): hematiile nucleate mari se formeză în țesutul
mezenchimatos al sacului vitelin
• Etapa hepatică (2-5 luni): hematopoieza este preluată de ficat, splină, timus
și ganglionii limfatici (hematii anucleate)
• Etapa medulară (din luna 5): hematopoieza
este preluată în totalitate de măduva
osoasă roșie (hematogenă); la naștere 70-
80 g, la adult 2500 g.
• Măduva hematogenă activă este localizată
la nivel de: Vertebre
Stern
Coaste
Epifizele proximale
ale femurului și tibiei
1. Etapa de diviziune
ERITROPOIEZA 2. Etapa de maturare
3. Lansarea în circulaţie
1. Celule stem hematopoietice pluripotente capabile de auto-
regenerare (LT-HSC)

2. Celule stem hematopoietice pluripotente (ST-HSC) (progenitori,


nu sunt capabile de auto-regenerare)

3. Celule progenitoare pluripotente megacariocitare/eritroide (MEP)

4. Unități formatoare de colonii eritroide de tip “exploziv” (BFU-E)


(primele care exprimă EPO-R!)

5. Unități formatoare de colonii eritroide CFU-E

6. Proeritroblast (pronormoblast)

7. Eritroblast bazofil

8. Eritroblast policromatofil

9. Eritroblast ortocromatic

10. Reticulocit

11. Eritrocitul matur


REGLARAEA ERITROPOIEZEI
Transportul O2 CO2 Flux sanguin normal
Cantitatea totală
de eritrocite
Principalul reglator al producției de
eritrocite este OXIGENAREA TISULARĂ

Disponibilitate scăzută a O2 tisular

Secreție de ERITROPOIETINĂ
(EPO: 10 mU/ml în ABSENȚA anemiei
EPO: 10 000 mU/ml în STRESUL HIPOXIC)

Rinichi 90% Ficat 10%


(celule peritubulare,
fibroblaste interstițiale +
celule epiteliale tubulare
mari consumatoare de O2)

Stimularea producției medulare de proteritroblaști din celulele CFU-E


Funcțiile hematiilor – transportul gazelor respiratorii
Hemoglobina → metaloproteină cu o structura cuaternară tetramerică: 2α + 2β + 4 HEM
Comportamentul alosteric al hemoglobinei
asigura eficacitatea funcției respiratorii
Starea “T” Starea “R” Curba de legare a O2 pe hemoglobină
(tensionată) (relaxată) (aspect sigmoidal → fenomene de cooperativitate!)
Hemoglobina fetala
α2γ2
Molecule implicate în homeostazia celulară a oxigenului

SÂNGE ȚESUTURI

Mioglobina (16,9 kDa; 153 AA)


Hemoglobina (fibrele musculare de tip: I, IIa, IIb)
(65 kDa)

Neuroglobina
(16 kDa; 151 AA)
(sistem nervos, în neuroni!)

α: 141 AA, β: 146 AA


Citoglobina (20,9 kDa; 190 AA)
Total: 574 AA
(toate celulele organismului)
Indicii eritrocitari

Volumul eritrocitar mediu (MCV):

Hemoglobina eritrocitară medie (MCH): pg

Concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (MCHC):


Aspecte patologice legate de
compartimentul eritrocitar
Anemiile: scăderea reală a cantității de hemoglobină (Hb) din sânge sub valoarea
minimă corespunzătoare vârstei și sexului respectivului subiect
< 13 g/dl bărbați
• Hb scăzută < 11,5 g/dl femeie
< 15g nou născut
• Ht scăzut
• Nr. Hematii scăzut
Hipoxie tisulară <

• Indici eritrocitari scăzuți

Exemple: Alterări directe Reacții compensatorii


• Anemia feriprivă
• Hipoxie SNP – parestezii • Creșterea prod.
• Anemia pernicioasă • Hipoxie hepatică eritropoietină
• Anemiile hemolitice • Hipoxie gastrică și • Modificări vasoactive de tip
intestinală adrenergic (rec. alfa – piele,
• Hipoxie cerebrala, oboseală rinichi, intestin) (rec. beta
• Hipoxie miocardică, crize creier cord)
anginoase • Tahicardie creșterea forței
• Hipoxie musculară – astenie de contracție
fizică
Afectarea de origine genetică a
hemoglobinei – alterări cantitative
Talasemiile: boli sanguine autosomale recesive care
afectează formarea hemoglobinei • anemie
• nivel crescut de fier
• splenomegalie, icter
• slabiciune, oboseala,
α - talasemiile ameteală
• Afectarea în grad variabil a sintezei de • Tahicardie, dispnee
lanțuri α
• Alterează producția de Hb atât in viața β - talasemiile
fetală cat și postnatal
• β –talasemia minor → sinteza de lanțuri
• Fetus: Hb γ4 (Bart) - moderat insolubilă,
β este doar ușor compromisă
afinitate extremă pentru oxigen →
eliberare de O2 redusă • β –talasemia intermedia → lanțurle β se
sintetizează în cantități reduse
• Postnatal: Hb β4 (HBH) - afinitate
extremă pentru oxigen → eliberare de O2 • β –talasemia major → nu se sintetizează
redusă deloc lanțuri β – anemia Cooley, pacienții
de obicei nu ajung la vârsta adultă
• Susceptibilitate crescută la hemoliză
Afectarea de origine genetică a
hemoglobinei – alterări calitative
Anemia celulelor falciforme
- Drepanocitoza
Glu 6 → Pro 6
• Dureri severe
• Anemie
• Dureri în piept și greutate în
respirație
• AVC
• Dureri articulare, artrită și
infarct osos
• Blocajul fluxului sanguin în
splină și ficat
• Infecții severe

Risc crescut de deces


Malaria – afectează 400 - 500 milioane de oameni anual
Plasmodium falciparum și Plasmodium vivax
• Febră,
• Anemie,
• Simptome de tip gripal: frisoane,
transpirație, tuse uscată, oboseală musculară,
dureri musculare
• Splenomegalie

netratată
Eritrocite infectate cu Plasmodium (protozor)
Comă urmată de deces

Drepanocitoza și telasemiile determina un anumit grad de rezistență la malarie!


Metabolismul hemoglobinei
Eritrocitele îmbătrânite  distruse în
sistemul reticulo-endotelial = hemoliză
fiziologică

Complexul Haptoglobină-Hb
Fe2+

Hem-oxigenaza

HEM Biliverdina
METABOLISMUL FIERULUI

Hepcidina – hormon
care inhibă eliberarea
ionului de fier stocat
intracelular

Fpn – feroportina
(transportor membranar
de fier, canal ionic)
METABOLISMUL FIERULUI
Hemostaza

• Secventa de raspunsuri
specifice care conduc la
oprirea sangerarii
• ETAPE
– (1) spasmul vascular,

– (2) formarea dopului plachetar

– (3) coagularea
Formarea dopului plachetar
Adeziune plachetara

Trombocitele contin variate substante


cu rol in formarea dopului plachetar si
initierea cascade coagularii

• Factori de coagulare, ADP, ATP,


Ca2+, serotonina.
• Factorul XIII
• mitocondrii; Activare
• Factorul de crestere derivat din plachetara si
trombocite (Platelet-derived
degranulare
growth factor (PDGF)), -
determina proliferarea endoteliului
vascular

Agregare
plachetara
Coagularea sangelui
Coagularea este realizata printr-o cascada enzimatica in cadrul careia fiecare factor
activeaza mai multe molecule din urmatorul, intr-o secventa bine determinata.

Calea extrinseca sau intrinseca conduce la


formarea protrombinazei.

Protrombinaza converteste protrombina


(formata in ficat) in trombina

Trombina converteste fibrinogenul in fibrina.


Factorii coagulării
Factorul Hageman (XII)
Tromboplastina tisulară (III)
Activare plachetara

Factorul VII
Ca2+(IV) Fosfolipide
Ca2+(IV) plachetare
+
Trombokinaza (X)
Trombokinaza (X)

Factorul labil (V)


Factorul labil (V)

Protrombinaza
Protrombinaza
(activatorul de protrombina)
+
Mecanisme anti-hemostatice

Calea proteinei C de inhibare a coagulării si


Substanțe anti-coagulante circulatorii:
de inducere a fibrinolizei

• Heparina
o inhibă transformarea protrombinei în
trombină
o inhibă acțiunea trombinei pe
fibrnogen
o limitează acțiunea antitrombinei

• Antitrombina
o inactivează trombina, IX,X,XI,XII

• Proteina C
o component principal al mecanismului
de feedback negativ de fibrinoliză
Sistemul imun – funcțiile leucocitelor
Totalitatea mecanismelor de aparare impotriva microorganismelor invazive (bacterii,
virusuri,paraziti), a resturilor celulare si a structurilor non-self.
Sistemul imun deservește trei funcții majore:
• Protejează organismul de patogeni
• Îndepărtează celulele moarte sau resturi celualre precum și hematiile
îmbatrânite
• Recunoaște și îndepărtează celulele cu activitate anormală sau dezvoltare
aberantă
Antigen: orice substanță de origine endogenă sau exogenă, care, odată
ajunsă în organism, nu este recunoscută ca proprie și determină apariția unui
răspuns imun, ce vizează neutralizarea și eliminarea ei.

Odată pătrunse în organism antigenele pot determina:

• Sinteza de molecule de anticorpi, care le recunosc specific.

• Instalarea memoriei imunologice ("amintirea" organismului despre


întâlnirile anterioare avute cu același antigen).

• Apariția eventuală a unor reacții imune aberante: reacții alergice,


autoimune
Antigenele complete au doua proprietati de baza:

• imunogenitatea, care este capacitatea unui antigen de a induce un raspuns imunitar


(umoral sau/si celular), si

• antigenicitatea, care este proprietatea antigenelor de a reactiona in mod specific cu


efectorii imuni (anticorpi sau limfocite sensibilizate) a caror producere au indus-o.

Haptenele sunt antigene incomplete lipsite de imunogenitate, deci de proprietatea de


a induce ele insele un raspuns imunitar, dar sunt capabile sa reactioneze cu anticorpi
specifici. O haptena devine imunogena cand se leaga covalent de o molecula mai mare,
numita "carrier". Anticorpii care se vor forma vor reactiona la un contact ulterior si cu
haptena libera fara ca aceasta sa fie asociata cu carrierul.

Epitopii = gruparile unui antigen care sunt recunoscute de organism ca "non-self".


Partea complementara a efectorilor imuni (anticorpi sau receptori de pe suprafata
limfocitelor) se numeste paratop. Un antigen poarta in general mai multi epitopi diferiti
fata de care organismul va produce tot atatia anticorpi cu paratopi diferiti.
Imunitatea

Nespecifică Specifică
• Bariere mecanice
• Inhibitori chimici • Celule prezentatoare de
• Factori fiziologici antigen (component[ă a
• Fagocitoză siste. imun înnăscut.)
• Opsonizare • Limfocite B
• CMH
(complexul major de
histocompatibilitate)

• Limfocite T
Imunitatea

Innascută Dobândită
1. Imunitatea înnăscută nespecifică este reprezentată de totalitatea
structurilor și mecanismelor cu rol protector (tegumente, mucoase, enzime
secretate exocrin precum lizozimul din salivă, sucul gastric cu pH acid)
precum și de temperatura corpului, concentrația mare a oxigenului în
alveolele pulmonare (>100 mmHg) care conferă protecție împotriva
colonizării tractului respirator cu organisme anaerobe,

2. Imunitatea dobândită este tipul de imunitate care conferă organismului o


rezistență specifică față de un anumit agent microbian. Există mai multe
tipuri de imunitate dobândită.
Tipuri de imunitate dobândită

Rezistența contra unui agent patogen poate fi căpătată activ, fiind numită imunitate dobândită
natural în mod activ, organsimul căpătând rezistență față de un anumit agent microbian după
ce a dezvoltat boala și s-a vindecat prin fabricarea de anticorpi anti-agentul microbian respectiv,
anticorpi care persistă timp îndelungat prevenind o eventuală reîmbolnăvire.

Imunitatea dobândită natural în mod pasiv (imunitate naturală pasivă) este cea dezvoltată prin
pasajul transplacentar al anticorpilor de la mamă la făt în timpul sarcinii, precum și de pasajul
imunoglobulinei A secretorii de la mamă la făt prin laptele matern în timpul alăptării.

Imunitatea dobândită artificial în mod activ se capătă prin vaccinare, caz în care organismul
primește o doză mică de agenți microbieni inactivați care vor declanșa un răspuns imun finalizat
prin sinteza de anticorpi specifici anti agentul patogen cu care s-a realizat vaccinarea.

Imunitatea dobândită artificial în mod pasiv se numește și serumizare și constă în


administrarea unor preparate biologice numite seruri imune, care conțin anticorpi specifici unei
boli elaborați de un alt organism, anticorpi care vor fi transferați apoi organismului care
urmează să fie imunizat cu serul respectiv prelevat de la organismul care a fabricat anticorpii.
Acest tip de imunitate se instalează foarte rapid, în maximum 1-2 ore dar durează și foarte puțin
(30 de zile).
Tipuri celulare sanguine care mediază răspunsul imun
Apărarea nespecifică

Factori externi Factori interni

Piele Mucoase Inflamația Factorii


• Barieră mecanică Barieră mecanică Reacția celularăumorali/celulari
• Autodezinfecție „Capcană anatomică” locală de focar • Sistemul
• Transpirația Flora saprofită inflamator complement
(spălare, pH, Lizozim, opsonine • Properdina
lizozim) • Lizozimul
• Interferonul
• Fagocitele
FUNCŢIILE GRANULOCITELOR
NEUTROFILE ŞI EOZENOFILE

Acumularea focală Fagocitoza

Dilatarea capilarelor Aderare

Fixarea pe peretele endotelial Înglobare

Extravazare
Digestie

Migrare spre focarul inflamator


Eliminare
Marginatia si acumularea focală
leucocitară
Sistemul complement: - sistem defensiv compus din
aproximativ 30 de proteine (sintetizate în ficat) și care se găsesc
în plasma sanguină sau în țesuturi)

Sistemul complement acționează într-o manieră complementară și


sinergică cu mecanismele imunității mediate umoral crescând eficacitatea acestora și a
sistemului fagocitar de a înlătura agenții patogeni

• Este parte a sistemului imun moștenit.

• Poate fi activat însă de sistemul imun dobândit.

• Sistemul complement consă dintr-un numar de proteine plasmatice de dimensiuni


relativ mici sintetizate in ficat care circulă în mod normal ca precursori inactivi. Acestea
reprezintă un număr de peste 30 de proteine și fragmente proteice.

• Atunci când sunt stimulate de anumiți factori declanșatori, proteazele sistemului


complement scindeaza proteine specifice realizând citokine care amplifica în
continuare cascada clivărilor proteice.

• Rezultatul final al cascadei de activare este reprezentat de amplificarea masiva a


raspunsului imun și formarea complexelor de atac membranare.
C3 poate fi activate pe trei cai:
• (1) Calea clasica amorsata de anticorpii care se leaga de
antigene

• (2) Calea alternativa nu implica participarea anticorpilor.


Necesita prezenta factorilor B si D.

• (3) Calea lectin dependenta. Macrofagele care fagociteaza


microbii elibereaza substante chimice care determina ficatul
sa produca lectine (proteine). Lectinele leaga carbohidratii de
la suprafata agentilor patogeni determinand activarea C3
Sisitemul complement
Componente principale

C1 C2 C3 C4 C5 C6 C7 C8 C9 B D

Componenta centrală a celor 3 căi de activare a


complementului și care determină inflamația și
eliminarea structurilor self și non-self antigenice
Schema activarii C3

Calea alternativa
- AMPLIFICAREA productiei de C3 -
Calea clasica

C3 convertaza derivata pe calea factorului B


C3 convertaza
Calea lectin-dependenta FB – factor B
FD – factor D
MBL – Mannan-binding lectin
MASP – Mannan-binding lectin serine protease
Sistemul complement: efectul amplificărrii C3

• Fagocitoza
• Citoliza
• Inflamatie
Sistemul complement
Exemplu de complexitate!
A nu se memora!!!
Inflamația (“tumor, calor, rubor, dolor”)
Vasodilatație locală
Permite filtrarea de
cantități crescute de
plasmă în spațiul interstițial
și extravazarea leucocitelor
Permeabilitate capilară crescută

Coagularea spațiului interstițial

• Histamina
• Bradikinina Migrarea granulocitelor si a monocitelor
• Serotonina
• Prostaglandinele
• Sistemul complement
• Factori de coagulare
• Limfokine Tumefierea celulelor din focarul inflamator
Mediatorii inflamației
• Histamina – vazodilatator

• Bradikinina – vazodilatator, bronhoconstrictor

• Prostaglandinele – vasoconstricție/vazodilatație, stimulator al


agregării plachetare

• Fracții ale complementului

• Factori de coagulare

• Limfokine – molecule de semnalizare produse de limfocite (T-


helper)
Imunitatea
înnăscută
Apărarea specifică
Organele limfoide

Primare Secundare Terțiare


• Măduva hematogenă • Splină
• Timus • Ganglioni limfatici • Infecții
• MALT
Imunitatea dobandita
~ aspecte generale ~
Sistemul imun în timp și spațiu
Dobandirea Maturarea limfocitelor de tip T si B
imunocompetentei
Capacitatea de a dezvolta un
răspuns imun la apariția unui
antigen
Dobandirea imunocompetentei
Recombinarea V(D)J – milioane de tipuri limfocitare diferite
Imunitatea celulara dobandita
Procesarea antigenelor exogene – CPA (MHC II) – limfocite T-helper (CD4)
Imunitatea celulara dobandita
Procesarea antigenelor endogene –MHC I – limfocite T-citotoxice (CD8)
Imunitatea celulara dobandita
Activitatea limfocitelor T-citotoxice (CD8)
Răspunsul imun umoral
Functiile anticorpilor:

• Aglutinare

• Precipitare

• Neutralizare

• Liza

• Activarea sistemului complement


Procesarea antigenelor în
ganglionii limfatici
Procesarea antigenelor în
ganglionii limfatici

Activarea celulelor T
citotoxice si prezentarea
incrucisata a antigenului
Inter-relatii între imunitatea moștenită și cea
dobândită (fenomene de colaborare funcțională)

1. invazia microbiană
2.a. macrofagele si CD prezintă antigenul
efectorilor limfocitari
2.b. macrofagele rezidente eliberează
citokine si chemokine
3. selectia si activarea clonală
4. colaborarea B – T
5.a. opsonizare (stim. fagocitoza)