Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSTATEA ”VASILE

ALECSANDRI” DIN BACĂU


Facultatea de Stiințe
Studii universitare de master
Programul de studii: Biologie medicală
Disciplina : Etică și integritate academică
Anul I
2020

Limitele comunicării publice în


privința informațiilor de interes public
și privat
Coordonator :Conf.univ.dr.Cîrtiță-Buzoianu Cristina

Masteranzi :
Bejenariu (Ștefan) Andreea
Panaite ( Dudău) Simona
Negru Ancuța

Bacău
2020
UNIVERSTATEA ”VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
Facultatea de Stiințe
Studii universitare de master
Programul de studii: Biologie medicală
Disciplina : Etică și integritate academică
Anul I

Referat

Limitele comunicării publice în privința informațiilor de interes public și privat

Coordonator :
Conf.univ.dr.Cârtiță-Buzoianu Cristina

Masteranzi :
Bejenariu (Ștefan) Andreea
Panaite ( Dudău) Simona
Negru Ancuța

Bacău
2020

1
Cuprins

2
Vorbeşte numai în două împrejurări: sau despre ceea ce ştii lămurit sau despre ceea ce trebuie spus
neapărat. Căci numai în aceste împrejurări e mai bună vorba decât tăcerea. Isocrate

3
1. Comunicarea

1.1.Conceptul de comunicare

Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie mijlocită


prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe,
experienţe, interese, atitudini, simţăminte, opinii, idei. Privită ca proces, comunicare consta în
transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane. Comunicarea, înseamnă a spune celor
din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anumit lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi
pentru a-ţi atinge ţelurile. În acest sens, a comunica înseamnă şi a tăcea, a aştepta răspunsul, reacţia
celui căruia ai vrut să-l anunţi că exişti şi chiar vrei să-i spui ceva.
Comunicarea, este definită – de către majoritatea specialiştilor - ca un proces prin care un
emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce
asupra receptorului anumite efecte.
În cadrul comunicării întâlnim, mai multe elemente :
- emiţătorul, este un individ, un grup sau o organizaţie care: posedă informaţie mai bine structurată
decât receptorul; presupune o motivaţie (stare de spirit); presupune un scop explicit (alăturat
mesajului) şi unul implicit (motivul transmiteri mesajului, uneori necunoscut receptorului);
- receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizaţie – căruia îi este adresat mesajul
sau intra în posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-un mod conştient şi sau subliminal.
După tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care ascultă pentru aflarea de informaţii; cei
care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibilă; cei care ascultă pentru divertisment,
etc.
- mesajul, îl constituie ansamblul format din informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc
informaţiile şi judecăţii de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţii etc.;
- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea corespunzătoare
codării, la nivelul receptorului de această dată;
- feedback-ul, element important al comunicării; ne arată măsura în care mesajul a fost înţeles, crezut
şi acceptat. Feedback-ul în calitatea sa de informaţie trimisă înapoi la sursă, poate fi pozitiv (atunci
când îndeplineşte un rol de motivare) sau negativ(când urmăreşte un rol corector), imediat sau
întârziat.
- canalul de comunicaţie, reprezintă calea care permite difuzarea mesajului. În sens larg, el defineşte
totalitatea posibilităţilor fizice de comunicare, iar în sens restrâns, este vorba de modul de structurare
a comunicărilor în cazul unui colectiv relativ la distribuţia în spaţiu a persoanelor.
Există mai multe criterii de clasificare a formelor de comunicare, însă după numărul de
participanți si tipul de relație dintre interlocutori , putem distinge :
- comunicarea intrapersonală: se referă la comunicarea cu sine , dialogul cu propria persoană;
- comunicarea interpersonală: se referă la comunicarea cu cei din jurul nostru, pentru stabilirea si
menținerea de relații, atitudini, comportamente, acceptare, afecțiune, colaborare, consilire, control;

4
- comunicarea în grup restrâns: se referă la comunicarea cu trei sau mai multe persoane. În acest caz
se lucrează împreună pentru a se ajunge la un consens; este prezentă în activități de cooperare, relații
de competiție, etc.
- comunicarea publică: se referă la comunicarea cu grupuri mari. Implică un singur emițător de
mesaje și un auditoriu specific sau mai mulți receptori și se manifestă sub formă de alocuțiuni
informative (cursuri, prelegeri, rapoarte, comunicări științifice, emisiuni culturale și artistice, etc);
- comunicarea în masă: presupune comunicarea prin mass - media. Acest tip de comunicare se face
prin intermediul radioului,televiziunii, filmelor, ziarelor, revistelor etc.; vorbitorul şi auditorul sunt
izolaţi şi, astfel,conexiunea inversă este limitată.

1.2. Comunicarea în instituţiile publice

Instituţiile publice sunt persoane juridice, autorizate de către o autoritate publică să realizeze
un serviciu public, pentru a satisface în mod permanent o nevoie socială, la nivel local (comună,
oraş), la nivelul unui departament administrativ (judeţ) sau naţional. Instituţiile publice se deosebesc
de celelalte instituţii printr-o serie de caracteristici şi
trăsături:
- instituţiile publice au fost create pentru a răspunde necesităţilor generale ale societăţii ca întreg, în
timp ce instituţiile private servesc intereselor private. Ele furnizează bunuri şi sau, care satisfac
interesele unui grup sau ale societăţii.
- bunurile şi sau serviciile pe care le oferă instituţiile publice se numesc servicii publice. Ele se
deosebesc de bunurile şi sau serviciile oferite de sectorul privat (cu excepţia
organizaţiilor sau instituţiilor private autorizate de a oferi servicii publice), printr-o serie de
caracteristici:
- satisfac o utilitate socială;
- îmbracă forma unor activităţi sau faze ale unor activităţi economico-sociale ce se materializează în
bunuri şi sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii;
- serviciile publice nu pot fi percepute sau evaluate înainte d a fi cumpărate sau chiar produse;
- producerea (prestarea) şi consumul serviciului public nu poate fi inseparabil.
- personalizarea serviciilor publice presupune tratarea individuală a consumatorului de utilităţi
publice;
- serviciul public se află într-un raport juridic continuu cu administraţia publică care l-a înfiinţat şi îl
conduce;
- serviciile publice sunt reglementate de principii de drept public;
- instituţiile publice sunt puternic influenţate de puterea politică; spre deosebire de cele din domeniul
privat. Conţinutul şi nivelul calitativ al serviciilor publice pe care instituţiile publice le oferă
cetăţenilor este determinat de reprezentanţii puterii politice. Sensul noţiunii de serviciu public,
interes public poate să se modifice în funcţie de concepţiile politice care guvernează societatea.
- instituţiile publice în virtutea drepturilor speciale care le dobândeşte prin Constituţie şi legi
organice, sunt deţinătoare ale puterii politice, în sensul de autoritate ce reprezintă şi apără interesul
public, care în mod obligatoriu, trebuie să se impună celui particular. Fundamentate pe dreptul
public, instituţiile publice au capacitatea de a emite acte administrative, măsuri administrative cu
caracter preventiv sau de sancţiune.
- dacă deciziile de management în instituţiile private se fundamentează pe raportul costeficienţă, în
instituţiile publice decizia de management se fundamentează pe judecăţi de valoare care urmăreşte
realizarea unui obiectiv al administraţiei publice.

5
Eficacitatea unei autorităţii sau instituţii publice trebuie să se înscrie în eficienţa unei
administraţii publice, cerute de complexitatea proceselor sociale. Eficacitatea autorităţilor sau
instituţiilor publice este dată de gradul de realizare a scopului şi obiectivelor sale, de modul ei de
organizare şi funcţionare, precum şi, de relaţiile ei cu celelalte autorităţi şi instituţii sociale (politice,
economice, educaţionale, culturale religioase, ştiinţifice etc.).
O instituţie sau autoritate publică funcţionează în mod eficient atunci când sunt
îndeplinite anumite condiţii, şi anume:
- definirea clară a scopului şi obiectivelor: acestea trebuie să corespundă unor nevoi sociale reale a
cetăţenilor, grupurilor constituite, comunităţilor locale cât şi la nivel naţional;
- organizarea raţională a activităţilor în cadrul instituţiilor publice: stabilirea precisă a sarcinilor
funcţionale ale fiecărui compartiment şi ale fiecărei funcţii;
- depersonalizarea rolurilor instituţionale: obiectivele instituţiilor publice nu trebuie realizate în
scopuri personale sau ale unui grup de interese privat;
- acceptarea socială a mijloacelor şi procedeelor folosite de instituţiile publice: procedeele ş
mijloacele folosite să fie în de concordanţă cu valorile recunoscute, acceptate şi promovate de
cetăţeni, de societate;
- relaţiile dintre instituţii publice şi autonomia instituţională: instituţiile publice intră în relaţii de
interdependenţă cu alte instituţii şi autorităţi publice şi private, unde fiecare îşi păstrează autonomia
organizaţională şi funcţională, autoritatea în domeniul lor de competenţă.

1.3 Comunicarea publică.

Comunicarea publică este o comunicare formală şi este legată de punerea în acţiune a


regulilor pe care şi le stabileşte societatea organizată de legile care instituie raporturi echitabile între
indivizi, grupuri şi colectivităţi sociale constituite formal. Atribuţiile puterilor publice şi misiunile
serviciilor publice relevă dispoziţii constituţionale, legale şi regulamentare proprii oricărui stat de
drept. Comunicarea publică însoţeşte orice aplicare a regulii, desfăşurarea oricărei proceduri, luarea
oricărei hotărâri publice. Mesajele sunt, în mod teoretic, emise, primite, tratate de către instituţiile
publice „în numele poporului”, aşa cum sunt votate legile sau pronunţate hotărârile judecătoreşti.
Informaţiile sale, cu rare excepţii, sunt de „domeniul public”:
interesul general implică transparenţa. Comunicare publică ocupă deci, în comunicarea naturală a
societăţii, un loc privilegiat, legat de rolurile de regalare,de protecţie sau de anticipare ale serviciului
public.
Dacă finalităţile comunicării publice nu sunt în mod real despărţite de cele ale instituţiilor
publice, funcţiile sale sunt de a informa (a aduce la cunoştinţă, a da seama şi a pune in valoare), de a
asculta (aşteptările, întrebările şi dezbaterea publică), de a contribui la asigurarea relaţionării
sociale (sentimentul de apartenenţă colectivă, luarea în considerare a cetăţeanului în calitate de
actor) şi de a însoţi schimbările comportamentelor şi pe cele ale organizării sociale.
îndată ce sunt pierdute din vedere interesul general sau drepturile omului.
Ca elementele componente ale comunicării publice pot fi enumerate:
- instituţiile publice emiţătoare - sunt persoane juridice, autorizate de către o autoritate
publică să realizeze un serviciu public de interes general
- cetăţeanul „receptor”;- este un interlocutor ambivalent.
- mesajele puterilor şi serviciilor publice - informaţiile de utilitate publică sunt adesea complexe şi
schimburile de informaţie dificile; mesajele publice sunt complexe pentru că au ca obiectiv
contribuţia la activităţile: de reglementare, de protecţie sau de anticipare ce revin puterilor publice.

6
În toate cazurile, mesajul public se referă la legalitate şi informează despre oportunitatea unui
demers, despre o procedură de urmat, despre informaţiile de furnizat, despre documentele de
întocmit; uneori el aminteşte de interesul colectiv realizat în acest fel sau despre neajunsurile şi
sancţiunile în cazul în care interesul colectiv e uitat.
- feedback – ul;
- canalele de comunicare;
- condiţiile comunicării publice.
Comunicarea publică îmbracă, în practică, forme diferite, legate de misiunile pe care şi le
precizează, deoarece acestea implică în anumite grade nevoia de comunicare. Se pot reţine cinci
categorii de misiuni ale comunicării publice, după modul în care răspund obligaţiei pe care o au
instituţiile publice:
- de a pune informaţia la dispoziţia publicului;
- de a stabili relaţii şi de a dialoga pentru a îndeplini rolul ce revine puterilor publice, de a oferi cu
precizie serviciul aşteptat;
- de a prezenta şi de a promova fiecare din serviciile oferite de către administraţie colectivităţilor
teritoriale şi aşezămintelor publice;
- de a face cunoscute instituţiile şi prin modul în care realizează comunicarea internă cât şi cea cu
exteriorul;
- de a duce campanii, chiar activităţi de informare în sprijinul interesului general.
Caracterul social (relațional) al comunicării este o trăsătură de bază a acesteia, iar
comunicarea publică are conotații morale profunde , incluzând atât o latură juridică (nevoia de
transparentizare) cât și una etică (bazată pe respectarea de către emițător a gradului de consens social
inclus în mesaj). Ea face schimbul și împărtășirea de informații de utilitate publică în vederea
menținerii liantului social. Campaniile de informare publică au rolul de a contribui la educația
civică, de a prezenta cât mai clar informațiile cu privire la drepturile și datoriile cetățenilor, de a
promova anumite servicii și organisme publice utile (școli, spitale, parcuri), toate acestea intrând în
responsabilitatea instituțiilor publice. Câștigarea publicului (schimbarea opiniei, mentalităților) este
unul din scopurile ei, dar acesta trebuie să fie unul cinstit, iar informația transmisă trebuie sa fie una
corectă.
Obiectivul comunicării în instituțiile publice și private , find legat de satisfacerea interesului
general , poartă în ansamblul său eticheta eticului. Orice societate încearcă să lupte împotriva răului
social ce o lovește (accidente, boli, degradarea mediului înconjurător) și să promoveze valorile
colective necesare confortului și propriei sale dezvoltări. În comunicarea publică nu este permis a se
minți; receptorul trebuie convins și nu manipulat de informațiile furnizate de intituții.

2. Cadrul legal privind strategia de comunicare

7
Conceptul „informație” a fost utilizat cu intensitate sporită pe parcursul ultimelor decenii, în
cadrul diferitelor domenii, precum informatica, științe ale informării, jurnalismul, științe ale
comunicării etc., devenind resursa esențială a dezvoltării sociale. Imperativul de bază al
dinamismului accelerat al societăţii contemporane, informaţionale, îl constituie asigurarea accesului
necondiţionat la informaţia publică. orice societate, existentă într-un anumit spaţiu şi timp, se
caracterizează printr-o anumită cerinţă socială, care, la rândul ei, evoluează odată cu societatea.
Informația este o resursă esențială, pentru care s-a dezvoltat un cadru legislativ amplu, necesar
pentru a controla modul în care ea este diseminată, și este mai mult sau mai puțin strict, în funcție
de valoarea informației. Manipulata în mod competent ea poate fi o sursă de putere și control, de
ordine socială, stabilitate politică și securitate națională. Există mai multe criterii de clasificare a
informației din punct de vedere legal, iar posibilitatea de a o accesa variază în funcție de categoria de
care aparține.
Potrivit prevederilor internaționale care stipulează și reglementează dreptul persoanelor la
informare, informațiile sunt clasificate în trei categorii:
- informații de interes public (informații publice)
- informații de interes privat (informații private)
- informații de interes personal (informații personale).

Informaţiile de interes public reprezintă orice date a căror sursă sunt instituţiile publice. La
ele se referă: instituţii ale administraţiei de stat, naţionale, locale, instituţii cu vocaţie naţională,
autorităţile naţionale ş.a. sau chiar instituţii de drept privat, dacă acestea folosesc în activitatea lor
resurse publice (bugete, proiecte, personal, resurse materiale ş.a.). Caracterul public al informaţiilor
de interes public evidenţiază faptul că aceste informaţii trebuie să fie accesibile opiniei publice. În
categoria informaţiilor publice deosebim informaţii clasificate şi informaţii neclasificate. În
dependenţă de aspectul atribuit, informaţiile publice clasificate pot fi de mai multe genuri. La ele se
referă informaţia oficială, informaţia despre activităţile administraţiei publice centrale şi locale,
sursele de formare şi metodele de utilizare a bugetelor locale, starea mediului, starea de sănătate a
populaţiei, informaţii despre produse, ecologie, proiecte economice curente şi de perspectivă etc. În
viziunea românească, informațiile clasificate sunt informații al căror acces este restricționat pentru
anumite persoane sau grupuri. Aceste informații sunt etichetate fiecare cu un anumit nivel de
securitate.
Informaţiile de interes privat sunt acele date care au ca sursă instituţiile private, precum:
societăţi economice, de prestări servicii ş.a., care utilizează resursele proprii pentru îndeplinirea
misiunilor lor. Totuşi, există situaţii când unele instituţii private dau publicităţii diverse informaţii
private pentru că, într-un fel sau altul, serviciile, produsele lor afectează, mai mult sau mai puţin,
interesele publicului sau relaţiile instituţiei respective cu anumite categorii de public. Astfel, anumite
informaţii private, care ţin strict de serviciile sau de produsele oferite publicului, potrivit legii, sunt
făcute publice.
Informaţiile de interes personal reprezintă datele referitoare la persoane. Spre deosebire de
informaţiile publice, informaţiile personale au un caracter privat. Totuşi, există situaţii când şi aceste
informaţii sunt făcute publice, în condiţiile prevăzute de lege. De regulă, aceste excepţii vizează
datele personale ale persoanelor publice, în perioada când acestea îndeplinesc funcţii publice. Cu
toate că informaţiile personale constituie obiectul curiozităţii publicului, ele nu pot deveni publice
fără consinţământul persoanelor. Se cere de menţionat faptul că interesul public nu reprezintă
întotdeauna interesul publicului.

8
2.1 Reglementările de bază privind liberul acces la informaţiile de interes public :

Documentele internaţionale:

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19: "Orice persoană are dreptul la libertatea
opiniei şi a expresiei; acest drept include libertatea de a susţine opinii fără nici o interferenţă şi de a
căuta, a primi şi a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace, indiferent de frontiere."
Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, art. 10. ” Libertatea de exprimare 1. Orice
persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de
a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de
frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune,
cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă
îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni
prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea
naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,
protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea
informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Principiile de la Johannesburg,
Principiul 1: Libertatea opiniei, de exprimare și a informației
(a) Oricine are dreptul la propriile opinii, fără imixtiuni.
(b) Oricine are dreptul la libertatea de exprimare, care include libertatea de a căuta, a primi și a face
cunoscute informații și idei de toate genurite, indiferent de frontiere, fie oral, în scris sau sub formă
tiparită, sub formă de artă, sau prin orice alt mijloc de comunicare în masă pe care îl alege.
(c) Exercitarea drepturilor prevăzute în paragraful (b) poate fi supusă unor restricții pentru motive
specifice, după cum prevede dreptul internațional, inclusiv pentru apărarea siguranței naționale.
(d) Nu se pot impune restricții ale libertății de exprimare sau de informare pe motive de siguranță
națională decât dacă guvernul poate demonstra că restricția este codificată prin lege și necesară într-o
societate democratică pentru apărarea intereselor legitime referitoare la siguranța națională. Rămâne
în sarcina guvernului să demonstreze validitatea restricției.
Principiul 1.1: Prevăzute prin lege
(a) Orice restrângere a libertății de exprimare sau a informației trebuie să fie codificată prin lege.
Legea trebuie sa fie accesibilă, să nu conțină ambiguități, să fie redactată pe un domeniu clar
delimitat și cu precizie, astfel încât să ofere persoanelor posibilitatea de a prevedea dacă o anumită
acțiune a lor este ilegală.
(b) Legea trebuie să prevadă mijloace de protecție eficiente împotriva abuzurilor, inclusiv mijloace
prompte și eficiente de supraveghere judiciară a validității restricției de către un tribunal
independent.
Principiul 1.2: Apărarea unui interes legitim privitor la siguranța națională
Orice restringere a libertății de exprimare sau de informare pe care un guvern încearcă să o justifice
pe motive de siguranță națională trebuie să aibă un scop real și efect demonstrabil de apărare a unei
interes legitim privitor la siguranța națională.
Principiul 1.3: Necesar într-o societate democratică
Pentru a stabili că o restringere a libertății de exprimare sau de informare este necesară pentru
protejarea unui interes legitim privitor la siguranța națională un guvern trebuie sa demonstreze că:

9
(a) exprimarea sau informația în cauză amenință în mod grav un interes legitim privitor la siguranța
națională;
(b) restrângerea impusă este cel mai redus mijloc restrictiv posibil pentru apărarea acelui interes;
(c) restrângerea este compatibilă cu principiile democratice.

Documentele interne:

Constituţia României, art. 31– Dreptul la informaţie


(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea
națională;
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a
opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor
sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul
parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
(Constituţia României modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.
429/2003).
Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 544 din 2001.
Legea nr. 51 din 1991 privind siguranţa naţională, art. 12, alin. 3.
În general, informaţiile cu care operează autorităţile şi instituţiile publice pot fi clasificate în:

A) Informaţii publice

a) informaţii publice din oficiu (pe care instituţia publică este obligată să le facă publice fără a
exista o solicitare în acest sens  ); lista categoriilor acestor tip de informații se regăseşte în articolul
5, alineatul 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații publice și cuprinde :
• actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; 
• structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare şi de audienţe; 
• numele şi prenumele persoanelor din conducerea instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil
cu difuzarea informațiilor publice;
• coordonatele prin care poate fi contactată instituţia: denumire, sediu, nr. de telefon, fax, adresa de
e-mail şi adresa paginii de Internet; 
• sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil al instituţiei publice, programele şi strategiile
adoptate de fiecare instituţie publică; 
• lista cu documente considerate de interes public; 
• modurile în care pot fi contestate şi atacate deciziile autorităţilor şi instituţiilor publice în cazul în
care o persoană se consideră vătămată în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a avea acces la
informaţiile de interes public. 
Principala caracteristică a informaţiilor publice din oficiu constă în faptul că acestea trebuie
să fie disponibile la sediul autorităţilor publice chiar înainte ca o cerere de informare să fie formulată
de către o persoană. Aceste informaţii ar trebui să se găsească atât la departamentul de relaţii publice
(sau la persoana desemnată să furnizeze informaţii în baza Legii 544/2001), cât şi în buletinul

10
informativ al fiecărei instituţii, realizat cel puţin anual. De asemenea, cel puţin dată pe an,
autorităţile şi instituţiile publice trebuie să producă un raport de activitate care va fi publicat în
Monitorul Oficial partea a II-a.
Principalele mijloace de publicare a informaţiilor din oficiu sunt următoarele:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al
României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de
internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui
scop. Este important de subliniat faptul că, atunci când li se solicită, instituţiile publice trebuie să
pună la dispoziţie, spre consultare, informaţiile publice din oficiu, chiar dacă acestea au fost făcute
publice deja prin utilizarea uneia dintre metodele prevăzute în primul paragraf. Metodele enumerate
la litera a) pot fi folosite alternativ.
b. informaţii oferite la cerere Pe lângă categoria limitată a informaţiilor care se furnizează din
oficiu, legiuitorul recunoaşte dreptul autorităţilor publice de a determina, pe baza regulilor stabilite
în Lege, care sunt informaţiile care se pot oferi cetăţenilor la cerere. În această din urmă categorie se
vor include majoritatea informaţiilor gestionate de instituţiile publice. Dat fiind faptul că regula, în
dreptul românesc, o reprezintă caracterul public al informaţiilor gestionate de autorităţile publice,
excepţiile de la această regulă trebuie bine fundamentate juridic. Legea cu privire la protecţia datelor
personale, Legea informaţiilor clasificate, precum şi alte reglementări privind secretizarea anumitor
tipuri de informaţii trebuie analizate pentru a identifica acele elemente care pot constitui motive de
restrângere a accesului persoanelor la diverse tipuri de informaţii. Ca regulă, cererile de informare
pot fi adresate de orice persoană şi nu trebuie motivate. O altă caracteristică importantă a cererilor de
informații de interes public constă în faptul că acestea pot fi formulate și se pot obține:
• verbal, prin adresare către birourile de informare publică sau persoanelor responsabile de
informarea publică, unde, dacă este disponibilă, informaţia solicitată va fi furnizată pe loc; dacă nu
este posibil acest lucru, solicitantul poate fi îndrumat să depună o solicitare în scris, excepţie făcând
reprezentanţii mass-media, cărora răspunsul la solicitările de informaţii de interes public le vor fi
furnizate în cel mult 24h.
• în scris, pe suport de hârtie sau electronic - se pune la dispoziţie un formular-tip de solicitare a
informaţiilor de interes public, care va căpătă număr de înregistrare. 
Termenele în care autorităţile şi instituţiile publice trebuie să răspundă cererilor de informare primite
sunt stabilite de articolul 7 din Legea 544/2001, după cum urmează:
- maxim 5 zile lucrătoare, dacă accesul la respectiva informaţie este refuzat, fie pentru că instituţia
nu administrează informaţia solicitată, fie pentru că accesul la respectiva informaţie este limitat;
- maxim 10 zile lucrătoare, dacă informaţia este gestionată de instituţia publică;
- maxim 30 de zile lucrătoare, dacă informaţia este gestionată de instituţia publică, dar
„dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare” fac imposibilă oferirea informaţiei
solicitate în termen de 10 zile lucrătoare. În acest caz, instituţia publică are obligaţia ca, în termen de
10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, să înştiinţeze solicitantul cu privire la întârzierile care
vor apărea în rezolvarea solicitării sale.
Legea stabileşte, ca principiu, accesul gratuit al persoanelor la informaţiile de interes public.
Cu toate acestea, solicitantul trebuie să achite costul serviciilor de copiere, în măsura în care doreşte
să obţină copii ale documentelor solicitate. Legea foloseşte termenul „costuri”, iar nu pe acela de
„taxe”. În acest context, legiuitorul nu stabileşte o limită maximă, recunoscând faptul că nivelul
costurilor va varia în funcţie de fiecare autoritate sau instituţie publică. În ultimă instanţă, fiecare
autoritate sau instituţie publică va trebui să evalueze nivelul costurilor de copiere. Acest aspect are

11
importanţă covârşitoare în respectarea spiritului Legii, ţinând cont de faptul că este crucial ca aceste
costuri să rămână la un nivel rezonabil, astfel încât să se poată vorbi de liberul acces la informaţiile
de interes public. O creştere nejustificată a acestora ar putea conduce, pe cale de consecinţă, la o
excludere a anumitor categorii de persoane de la accesul la informaţiile de interes public. O posibilă
soluţie a acestei probleme o constituie transmiterea informaţiilor în format electronic. Această
metodă poate fi folosită dacă solicitantul precizează că este dispus să primească informaţia în acest
format şi dacă autoritatea sau instituţia publică dispune de tehnica necesară pentru a răspunde pozitiv
acestei solicitări. În această situaţie, datele obţinute de la instituţiile publice vor fi mai uşor de
prelucrat, iar costurile serviciilor de copiere vor fi mai scăzute.

B. Informaţii la care accesul este limitat;


Această categorie poate fi împărţită, la rândul ei, în următoarele sub-categorii: date personale,
informaţii clasificate și alte informaţii secrete.

a) Datele cu caracter personal

Directiva (UE) 2016/680 a intrat în vigoare la 5 mai 2016 și a fost transpusă în legislația
națională prin Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor
cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării,
urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau a executării pedepselor, măsurilor educative și de
siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.
„Date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoana fizica identificata sau
identificabila („persoana vizata”); o persoana fizica identificabila este o persoana care poate fi
identificata, direct sau indirect, in special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un
nume, un numar de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe
elemente specifice, proprii identitatii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale
sau sociale.
Datele cu caracter personal care sunt considerate ”sensibile” și fac obiectul unor condiții de
prelucrare speciale sunt:
- date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sa etnică, opiniile politice,
confesiunea religioasă sau convingerile filosofice;
- apartenența la sindicate;
- date genetice, datele biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice;
- date privin sănătatea;
- date privind viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane.
- datele cu rol de identificare generală (CNP, serie si număr C.I./B.I., datele de geo-localizare)
pot fi și eleguvernate de restricții speciale.
Prelucrarea acestor date reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează
asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neutomate , cum ar fi :
colectare/înregistrare, stocare/utilizare, adaptare/modificre, extragere, dezvăluire către terți, blocare,
ștergere, distrugere. Chiar și păstrarea lor (pe calculator sau pe telefon) sau simpla vizulizare a
acestora reprezintă o prelucrare conform Regulamentului.
Datele personale pot fi prelucrate având la bază următoarele temeiuri juridice:
- cu consimțământul persoanelor fizice;
- când există o obligație contractuală;
- pentru a respecta o obligație legală (prevazută în legislația UE sau în legislația națională);

12
- când prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes
public (prevazută în legislația UE sau în legislația națională);
- pentru a proteja interesele vitale ale unei persoane fizice

Principiile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal sunt:


-legalitate, echitate si transparenta– este un principiu esential, strans asociat cu drepturile
fundamentale ale omului. Ele trebuie sa fie prelucrate ”in mod legal, echitabil si transparent față de
persoana vizată;,
-limitării legate de scop: datele trebuie colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu
sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;
-reducerea la minimum a datelor : datele trebuie să fie adecvate, relevante și limitate la ceea ce este
necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate;
-exactitate: datele trebuie să fie exacte și, în cazul în care este necesar, să fie actualizate; trebuie să
se ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte,
având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, sunt șterse sau rectificate fără întârziere;
-limitări legate de stocare: datele trebuie păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor
vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt
prelucrate datele;
-integritate șii confidențialitate: datele trebuie prelucrate într-un mod care asigură securitatea
adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau
ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice
sau organizatorice corespunzătoare.
Drepturile cetățenilor și obligațiile instituțiilor în ceea ce privește datele cu caracter personal
se referă la:
•• respectarea drepturilor persoanelor vizate prin implementarea unor măsuri/ proceduri care să
asigure respectarea acestor drepturi:
-dreptul de informare- dreptul de a primi un conținut minim de informații cu privire la activitățile de
prelucrare efectuate de către titular,în conformitate cu cerințele legale;
-dreptul de acces la date cu caracter personal- dreptul de a obține de la operatorul de date cu
caracter personal , la cerere și în condițiile stabilite de legislație, confirmarea faptului că datele care
o privesc sunt sau nu prelucrate de către operatorul de date cu caracter personal , precum și detalii
privind activitățile de prelucrare;
-dreptul la rectificare- dreptul de a obține de la operator rectificarea datelor cu caracter
personal inexact care o privesc, respectiv de a obține completarea datelor cu caracter personal care
sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare;
-dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) - dreptul de a obține din partea
operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc , fără întârzieri nejustificate , în
cazurile prevăzute de lege;
-dreptul la restricționarea prelucrării- dreptul de a obține din partea operatorului restricționarea
prelucrării, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
-dreptul la portabilitatea datelor- dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o
modalitate structurată , folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și dreptul ca
aceste date să fie transmise de operator către alt operator de date , în măsura în care sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege;
-dreptul la opoziție- dreptul de a se opune în orice moment din motive întemeiate și legitime
legate de situația sa particulară, ca date care vizează să facă obiectul unei prelucrări; în ceea ce

13
privește activitățile de marketing direct, persoanele vizate au dreptul de a se opune acestei prelucrări
în orice moment;
-dreptul de a se adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter
Personal
•• obligația de a recurge doar la persoane împuternicite care oferă garanții suficiente pentru punerea
în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să respecte
cerințele prevăzute în regulament și să asigure protecția drepturilor persoanei vizate.
•• obligația de a păstra o evidență a activităților de prelucrare, care cuprinde printre altele scopurile
prelucrării, o descriere a categoriilor de persoane vizate și a categoriilor de date cu caracter personal,
termenele-limită preconizate pentru ștergerea diferitelor categorii de date.
•• obligația de a asigura securitatea datelor cu caracter personal prin implementarea unor măsuri
tehnice și organizatorice adecvate, incluzând printre altele, după caz: (a) pseudonimizarea și
criptarea datelor cu caracter personal; (b) capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea,
disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare; (c) capacitatea de a
restabili disponibilitatea datelor cu caracter personal și accesul la acestea în timp util în cazul în care
are loc un incident de natură fizică sau tehnică; (d) un proces pentru testarea, evaluarea și aprecierea
periodice ale eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.
••obligația de a stabili procedura de notificare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal în cazul încălcării securității datelor cu caracter personal, de notificare
a persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal, evaluarea
impactului asupra protecției datelor, cu respectarea art. 33-35 din regulament.
••obligația de a desemna un responsabil cu protecția datelor ori de cate ori a) prelucrarea este
efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepția instanțelor care acționează în exercițiul
funcției lor jurisdicționale; (b) activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite
de operator constau în operațiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare și/sau
scopurile lor, necesită o monitorizare periodică și sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
(c) activitățiile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în
prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date.

b) informații clasificate – nu sunt destinate publicului, sunt gestionate de un număr limitat de


persoane, special autorizate, sunt protejate prin lege și poartă un marcaj special; sunt reprezentate de
informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de
importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate,
trebuie să fie protejate;
Conform art.17 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
în categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă
la:
a) sistemul de apărare a ţării şi elementele de bază ale acestuia, operaţiile militare, tehnologiile
de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă utilizate exclusiv în cadrul
elementelor sistemului naţional de apărare;
b) planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate;
c) cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente, precum
şi activităţile în legătură cu realizarea şi folosirea acestora;
d) organizarea sistemelor de protecţie şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi la reţelele de
calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

14
e) datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele de
calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea
ţării şi siguranţa naţională;
g) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii
specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii;
h) hărţile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene de orice tip, pe care sunt
reprezentate elemente de conţinut sau obiective clasificate secrete de stat;
i) studiile, prospecţiunile geologice şi determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un
punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naţionale de metale şi minereuri rare,
preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele
materiale, care sunt în competenţa Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;
j) sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă şi alţi agenţi
necesari funcţionării obiectivelor clasificate secrete de stat;
k) activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legătură cu siguranţa
naţională ori cu apărarea naţională sau prezintă importanţă deosebită pentru interesele economice
şi tehnico-ştiinţifice ale României;
l) cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale, precum
şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare;
m) emiterea, imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor
monetare ale Băncii Naţionale a României şi elementele de siguranţă ale însemnelor monetare
pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicităţii, precum şi imprimarea şi tipărirea hârtiilor de
valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur şi a obligaţiunilor de stat;
n) relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate
publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin
tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie.

c) informaţii secrete de serviciu - informaţiile a căror divulgare este de natură să determine


prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat; sunt informațiile care nu sunt destinate
circuitului public şi sunt protejate prin măsuri interne și poartă un marcaj special. Este interzisă
clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să
asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru
favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
Accesul la informatii publice reprezintă un drept deoarece solicitantul (cetățeanul) platește taxe şi
impozite statului ; este unul din principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile
publice; solicitantul trebuie să ştie cum este gestionat banul public și este îndreptățit să verifice
modul în care cei aleşi îşi respectă angajamentele deoarece orice persoană are dreptul să solicite şi
să obţină de la autorităţile publice informaţiile referitoare la activitatea acestora; 
Autoritățile trebuie să-și desfăşoare activităţile într-o manieră deschisă faţă de public, în care
accesul liber la informaţiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la
informaţie să constituie excepţia; fiecare autoritate sau instituţie publică își elaborează propriul
regulament de organizare şi funcţionare a compartimentelor de informare şi relaţii publice, în
conformitate cu prevederile legii şi ale normelor metodologice.
  Dintre mijloacele de comunicare folosite pentru punerea datelor publice la dispoziția
cetățenilor amintim: crearea și menținerea unei baze de date cu jurnaliștii, monitorizarea presei,
conferințe de presă, briefingul, comunicarea electronică. Remediile pentru complexitatea relației

15
dintre serviciile publice și cetățeni sunt punerea la dispoziție a informației, accesul la ea, dialogul și
asistența. Relația serviciilor publice cu utilizatorii începe cu identificarea mijloacelor și a locațiilor și
cu răspunsurile telefonice sau în scris.

Bariere în comunicarea informațiilor de interes public și privat

În România opiniile publicului nu sunt adesea luate în considerare decât cu titlul de


recomandare, și foarte des, pentru că legea impune parcurgerea unor etape de consultare a
publicului, de multe ori adoptarea deciziei fiind justificată de interese generale, globale, nedefinite
sau neevaluate. Scopul relațiilor publice este să construiască și să mențină bunele relații cu toate
categoriile de public cu care intră în contact. Prin activități eficiente specifice relațiilor publice,
cetățenilor li se creează posibilitatea de a fi permanent informați cu privire la tot ce se întâmplă în
diversele tipuri de organisme, inclusiv în cadrul autorităților executive, cu privire la deciziile care îi
privesc și îi influențează, respectiv cu privire la activitatea, inițiativele, programele, procedurile care
se desfășoară în cadrul instituțiilor, prin care se vizează să se răspundă unor nevoi publice. În ceea ce
privește activitatea structurilor de informare și relații publice din administrație, apreciem că acestora
li se impune cu precădere să asigure un mai mare grad de transparentizare a activităților desfășurate,
în considerarea faptului că existența și legitimitatea lor este strâns legată de reprezentarea
cetățeanului și de satisfacerea intereselor publice. Astfel, o transparentizare sporită a activității din
cadrul autorităților și instituțiilor publice va avea ca și consecință creșterea încrederii cetățeanului, în
primă instanță, iar mai apoi determinarea implicării și participării acestuia la elaborarea și luarea
deciziilor administrative. Un rol important pentru planificarea, organizarea și derularea activității de
informare și relații publice îl are cultura organizațională împreună cu cea de comunicare publică, cu
un impact decisiv asupra imaginii publice a organizației
Dificultățile procesului de comunicare în administrația publică sunt generate de:
a) componentele procesului de comunicare: emițătorul, receptorul, relația dintre aceștia, mesajul,
canalul de comunicare;
b) caracteristicile entităților implicate în procesul de comunicare;
c) contextul organizațional în care se desfășoară comunicarea;
d) specificitatea organizațiilor publice
O serie de bariere în comunicarea organizațională sunt:
a) uneori administrația neglijează importanța comunicării urmărind realizarea unor activități
concrete, sarcini sau obiective;
b) administrația este ierarhizată, compartimentată pe verticală și pe orizontală, caracteristică care
poate determina apariția unor probleme de comunicare, datorită existenței unui număr mare de
elemente care intervin în procesul de comunicare;
c) formalismul și birocrația sunt proprii oricărei administrații dezvoltate.
c) în cazul organizațiilor publice mari, dispersarea în diferite locații datorită lipsei de spațiu
reprezintă un alt obstacol în realizarea unei comunicări eficiente între autoritățile administrative,
accentuând dificultățile de comunicare
d) apariția unor bariere comunicaționale poate fi determinată și de promovarea în funcții de
conducere a unor funcționari cărora le lipsesc cunoștințele și/ sau experiența necesară. Barierele
comunicaționale afectează și relațiile externe dezvoltate de administrația publică, în mediul societal,
cu cetățenii sau cu entități de tipul organizațiilor neguvernamentale și mass-media.
e) limitele comunicării ce privesc relația dintre cetățeni și serviciile publice sau private se regăsesc și
în pașii ce trebuie parcurși în această relație: primirea interlocutorului, orientarea lui, ascultarea ,

16
dialogul si comunicarea. De cele mai multe ori primirea utilizatorului în locația unde își desfășoară
activitatea funcționrul public este legată de existența unui ghișeu sau birou la care accesul este
îngreunat de diverse obstacole, cum sunt : statul la coadă, pavoazarea holurilor și a sălilor de primire
(tencuieli căzute, aviziere cu informații nefolositoare sau redactate într-un limbaj tehnic,
supraspecializat, inaccesibil cetățeanului de rând, proasta iluminare, insuficiența scaunelor,
inexistența/slaba prezență a semnelor și a căilor de acces pentru deplasarea persoanelor cu deficienţe
de vedere , rampe de acces, lifturi pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, zgomote sau
oameni care vorbesc în acelaşi care îngreunează participarea la conversaţie în general sau a
persoanelor care au o deficienţă de vorbire, auz sau de vizibilitate.)

Studiu de caz

Limitele comunicării publice a Ministerului Sănătății în timpul pandemiei COVID-19

Conform Ordinului nr. 964 din 6 august 2013 privind informaţiile de interes public ce pot fi
comunicate şi informaţiile exceptate de la comunicare, la nivelul Ministerului Sănătăţii lista
informaţiilor de interes public comunicate din oficiu, potrivit art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare cuprinde:
1. Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi a
direcţiilor de sănătate publică;
2. Structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare;
3. Numele şi prenumele persoanelor din conducerea Ministerului Sănătăţii şi funcţiile acestora,
precum şi C.V.-ul şi declaraţiile de avere;
4. Datele de contact ale departamentelor din aparatul central;
5. Programul de audienţe al persoanelor din conducerea Ministerului Sănătăţii;
6. Coordonatele de contact ale instituţiilor aflate în subordinea şi în coordonarea Ministerului
Sănătăţii (denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de internet)
7. Sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
8. Politici publice ale Ministerului Sănătăţii (Planul strategic instituţional, Planul de acţiune pentru
implementarea Planului strategic instituţional, Programe de sănătate, Plan de imunizări etc.);
9. Memorandumurile de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană (Banca
Mondială);
10. Programele cu finanţare UE, gestionate de Unitatea de implementare a programelor;
11. Lista cuprinzând documentele de interes public;
12. Modalităţile de contestare a deciziei Ministerului Sănătăţii, în situaţia în care persoana se
consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate;
13. Situaţiile care constituie un risc pentru sănătatea publică şi măsurile care trebuie adoptate pentru
a înlătura sau diminua efectele nefavorabile;
14. Proiectele de acte normative aflate în avizare internă/dezbatere publică, conform Legii nr.
52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu completările ulterioare;
15. Raportul de activitate al Ministerului Sănătăţii (anual);
16. Acte normative în vigoare;
17. Informaţii privind libera circulaţie a profesioniştilor din domeniul sanitar.

17
Anexa 2 a aceluiși Ordin prevede lista informaţiilor de interes public comunicate la cerere,
potrivit art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu
modificările şi completările ulterioare :
1. Comunicate de presă, informări, precizări;
2. Materiale informative (broşuri) editate de Ministerul Sănătăţii, în limita stocului disponibil;
3. Concluziile şi măsurile acţiunilor de control/misiunilor de audit;
4. Soluţiile adoptate pentru rezolvarea plângerilor/sesizărilor/reclamaţiilor;
5. Indicatori anuali privind starea de sănătate a populaţiei;
6. Numărul total al acţiunilor de control, misiunilor de audit, numărul sesizărilor şi reclamaţiilor
înregistrate la Ministerul Sănătăţii, în condiţiile legii;
7. Numărul total de controale efectuate, de decizii de suspendare a activităţii, de retrageri sau anulări
de autorizaţii de funcţionare, precum şi valoarea totală a amenzilor aplicate de către inspecţiile
sanitare de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti;
8. Contractele de achiziţii, în condiţiile legii;
9. Programe de sănătate;
10. Ghiduri;
11. Regulamente comunitare;
12. Legislaţie internă;
13. Lista comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii;
14. Avize/Autorizaţii acordate de Ministerul Sănătăţii;
15. Proiecte cu finanţare nerambursabilă (fonduri Phare, fonduri structurale, fonduri bilaterale etc.)
în condiţiile legii.
Informaţiile exceptate de la comunicare, pentru respectarea principiului confidenţialităţii
sunt:
1. Rapoartele de control şi audit;
2. Ordinele sau circularele cu caracter intern emise de ministrul sănătăţii, care nu vizează aspecte
financiare;
3. Notele de serviciu cu caracter intern;
4. Sesizările şi documentele comisiei de disciplină;
5. Sesizările, reclamaţiile, petiţiile;
6. Corespondenţa scrisă cu instituţiile sau autorităţile publice interne şi internaţionale;
7. Corespondenţa cu organizaţiile patronale şi sindicale, asociaţiile profesionale;
8. Corespondenţa cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi materiale
sanitare, precum şi cu pacienţii;
9. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei, a actelor emise de ministrul sănătăţii;
10. Conţinutul dosarelor privind litigiile în care instituţia este implicată şi numele consilierilor
juridici care susţin interesele Ministerului Sănătăţii;
11. Documentele a căror comunicare publică poate afecta principiul liberei concurenţe sau care pot
influenţa dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată;
12. Planul privind controalele tematice;
13. Anexa la referatul justificativ de stabilire a domeniilor auditabile, proiectul planului de audit şi
planul de audit;
14. Statele de funcţii şi statele de plată ;
15. Informaţii cu privire la datele personale, potrivit legii;
16. Registrul de înregistrare a avizelor şi autorizaţiilor emise în aplicarea legii;
17. Listele de inventariere a bunurilor;

18
18. Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor;
19. Informaţiile individuale privind sănătatea cetăţenilor, deţinute de către Ministerul Sănătăţii;
20. Informaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
21. Documente clasificate;
22. Documente ce pot fi considerate secrete de serviciu;
23. Documentele de circuit intern, şi anume:
Referatele care stau la baza:
- aprobării/avizării structurilor organizatorice şi modificării acestora la unităţile sanitare publice şi
private, indiferent de subordonare;
- aprobării actelor normative, la nivel de ordin;
- aprobării excepţiilor de la prevederile unor acte normative, precum şi referatele în baza cărora se
aprobă liniile de gardă sau modificările statelor de funcţii etc.
Infecția cu noul coronavirus continuă să dea bătăi de cap oamenilor de știință, experților în
sănătate și marilor laboratoare angajate într-o cursă contra contronometru pentru găsirea vaccinului
împotriva lui. Pe 17 noiembrie 2019 , a fost înregistrat primul caz de infectare cu coronavirus în
China, apoi o epidemie misterioasă de pneumonie, asemănătoare cu SARS-ul, afectează o serie de
cetățeni chinezi, majoritatea având legătură cu piața de animale și pește Huanan. Începând cu luna
ianuarie 2020 virusul se răspândește rapid în lume , astfel că pe 26 februarie 2020 este raportat
primul caz de îmbolnăvire din România.
Joi, 27 februarie 2020 profesorul Adrian Streinu Cercel, directorului Institutului ”Matei
Balș”, a declarat la un post de televiziune că instituția pe care o conduce este pregătită să îl
primească pe primul român infectat cu noul coronavirus: ”Medicii sunt la locul lor, asistentele la
locul lor, totul este amenajat astfel încât să primim această persoană. Cam în vreo 7 ore ar trebui să
ajungă la institut. Bărbatul este asimptomatic, ...la institut va fi aplicat ”protocolul ”nimeni nu intră,
nimeni nu iese”.Capacitatea actuală este pentru primirea a doi pacienți, dar se poate extinde la 4, iar
în caz de, Doamne ferește, putem ajunge la 20 de locuri”. Declarații de acest gen (cum că sunt
pregătiți să primească doi pacienți sau 20 în caz de Doamne Ferește) nu au darul de a liniști
populația. Din contră, ele consolidează neîncrederea și dau impresia că trebuie să te salvezi singur,
ceea ce a dus la circulația unor informații contradictorii. Apar suspecți noi, se infirmă infectarea
celor aflați deja sub control. Aparent, la nivel central nu există un consens în ceea ce privește
transmiterea informațiilor privind gestionarea crizei.. Numărul cazurilor ba crește, ba coboară. La fel
și prețurile alimentelor în unele supermarketuri. Afirmații ale medicilor în termeni ironici ( ”I-am dat
ciorbă!”- făcând referire la tratamentul primit de primul pacient infectat din țara noastră) ajută la
răspândirea de informații care stârnesc panica.
În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și
internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, autoritățile au adoptat o
serie de măsuri care să le permită acestora să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru
gestionarea crizei precum și în prevenirea și limitarea răspândirii virusului. Printr-un comunicat de
presă emis la 28 octombrie 2020 pe site-ul ministerului Sănătății s-a anunțat că începând cu 1
noiembrie se modifică fluxul informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu
virusul SARS CoV- 2, prin actualizarea platformei informatice de colectare a datelor.
Numărul cazurilor de Covid-19 este în continuă creștere în România; cu toate acestea,
asistăm la o aparentă contradicție logică. România s-a închis în „lockdown”, intrând în stare de
urgență pe 16 martie, când erau raportate zilnic câteva zeci de cazuri de Covid-19, iar decesele
provocate de noul coronavirus erau numărate pe degetele de la o mână. Acum, când situația cifrelor
este mult mai gravă, autoritățile resping această soluție adoptată cu doar jumătate de an în urmă.

19
Experții spun că varianta de lockdown la nivel național are mari dezavantaje – economice și
psihologice ,diferența față de luna martie fiind și faptul că acum se cunoaște mai bine virusul, cum
se manifestă, ce poate fi făcut pentru a-l preveni, că pentru boală nu s-a găsit încă un tratament.
Strategiile comunicării Ministerului Sănătății de la instalarea măsurilor anti-Covid și pînă în
prezent fac obiectul unei analize SWOT pe care am încercat s-o creionăm din perpectiva cetățeanului
care a fost informat în special prin mijlocirea mass-mediei.

Puncte tari Puncte slabe


• comunicarea Ministerului cu întreaga • Grupul de Comunicare Strategică are o
comunitate se realizează prin personal structură netransparentă, nu se cunosc nominal
specializat în relaţii publice , Grupul de membrii acestuia (MAI susține că nu poate
Comunicare Strategică - acest grup se află în comunica nominal membrii, întrucât
directa coordonare a Departamentului pentru componența Grupului de Comunicare
Situaţii de Urgenţă, având în componenţă Strategică variază în funcție de evoluția
experţi în comunicare din următoarele situației operative înregistrate pe teritoriul
instituţii: Guvernul României, Ministerul României)
Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, •blocarea site-urilor pentru fake news a avut
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul efect de bumerang (multe din site-urile blocate
Afacerilor Exteme, Ministerul Transporturilor, au reapărut la alte adrese);
Infrastructurii şi Comunicaţiilor, •creșterea numărului cazurilor este alimentată
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, și de dezinformare și de fake-news. Unele
Inspectoratul General pentru Situaţii de posturi de televiziune au difuzat mesaje anti-
Urgenţă, Inspectoratul General al Poliţiei vaccin și corona-sceptice semănând îndoieli cu
Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei privire la măsurile preventive în rândul
Române, Inspectoratul General al Poliţiei de populației și contribuind la creșterea numărului
Frontieră şi Serviciul de Telecomunicaţii de infecții,
Speciale.); •comunicarea haotică pe timp de criză- nu a
⁕Grupul de Comunicare Strategică existat o voce comună care să anunțe deciziile
transmite, integrat, către mass-media toate luate (la începutul pandemiei, mesajele de
informațiile de la nivel national: măsurile mare interes pentru populație erau lansate pe
întreprinse de autorități pentru limitarea mai multe voci -ex. interdicția persoanelor
răspândirii COVID-19, măsurile de ordine peste 65 de ani de a mai ieși din case vs.
publică întreprinse și sancțiunile aplicate petru vârstnicii erau liberi să iasă, doar în anumite
încălcarea unor norme stabilite în contextul condiții).
pandemiei de COVID-19, numărul total de •demisia ministrului sănătății la începutul
persoane confirmate cu infecție cu COVID-19, pandemiei (pe 26 martie 2020 ministrul
număr total de persoane aflate în carantină sau sănătății , Victor Costache , este înlocuit cu
în izolare, numărul total de teste prelucrate, Nelu Tătaru) , ceea ce a creat un moment de
situația generală internațională în contextul îngrijorare în rândul populației;
pandemiei de COVID-19, precum și situația
cetățenilor români confirmați cu infecție cu
COVID-19 în alte state, precum și alte tipuri de
date și informații, în funcție de situație.
• existența unui sistem informatic actualizat și
a unei pagini de Facebook active unde sunt
publicate zilnic informații oficiale (M.S.,

20
D.S.U.);  
  ⁕la nivel local s-a solicitat să nu fie
furnizate acele informaţii sau date despre
persoane particulare, care ar putea afecta
dreptul la viaţă privată.
• relație oficială deja stabilită cu mass-media;
• înființarea Centrului Operațional de
Coordonare , unitate care stabilește legătura
între Direcțiile de Sănătate Publică și spitale
pentru identificarea în timp real a situațiilor de
risc asociate coronavirusului;
•mesaje de interes public privind purtarea
măștii, importanța dezinfectării și spălării
mâinilor și a păstrării distanței, furnizate prin
intermediul televiziunilor ;
• blocarea site-urilor pentru fake news în
timpul stării de urgență;
•folosirea interpretatorului mimico-gestual în
conferințele de presă.
Oportunități Amenințări
• experiența celor care au câștigat lupta cu noul •posibilitatea atacurilor din partea cetățenilor
coronavirus poate fi de ajutor în înțelegerea nemulțumiți care pot recurge la acțiuni de
implicațiilor pe care le poate avea răspândire de informații eronate și de
infectarea cu COVID 19 – mesajele acestora dezinformare;
pot fi valorificate în comunicate de presă sau •identificarea de soluții care nu pot fi
chiar în mass-media; îndeplinite cu resursele financiare, umane și
•antrenarea medicilor în strategiile de materiale disponibile ;
comunicare : aceștia pot îndemna populația să • neînțelegerea mesajelor transmise de către o
respecte măsurile de prevenire parte a populației;
•site-urilor oficiale ale autorităților naționale și •păreri contradictorii ale cadrelor medicale ce
ale agențiilor de sănătate publică din Europa pot induce în eroare publicul;
pot fi consultate pentru cele mai recente •șicane și atacuri politice , venite din partea
informații și orientări cu privire la pandemia de reprezentanților unor partide politice.
COVID-19

Concluzii

Informația de interes public sau privat reprezintă o dimensiune a existenței și o importantă resursă a
gândirii, acțiunii și implicit a vieții sociale.

21
Valoarea ei este reflectată prin relevanța socială și prin efectele pe care le produce asupra
individului/societății.

Este putin cunoscută de către public /cetățeni, deși accesul la informația de inters public este
legiferat (prevederile legale sunt aplicate în practică doar uneori, de cele mai multe ori la nevoie).
Rolul informației poate crește datorită organizării unei activități de informare eficiente prin care
mesajul transmis să ajungă operativ și calitativ (nedistorsionat) ,astfel încât să poată fi utilizat în
diferite scopuri .
Cu cât este mai departe de cetățeni instituția publică, cu atât scade nivelul de încredere pe care
aceștia o au față de ea.
Reiese, așadar, importanța ca autoritățile publice locale să promoveze legătura cu cetățenii pentru a
menține și crește încrederea acestora în instituțiile publice

Bibliografie :

Dumitriu, Ghe. – ”Psihologia dezvoltării și educației”, Ed. Alma Mater, 2003 , p.239-260
http://www.cdep.ro :
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
http://legislatie.just.ro/ :
LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
Legea nr. 51 din 1991 privind siguranţa naţională,
DECLARAŢIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI din 10 decembrie 1948
CONVENŢIE din 4 noiembrie 1950(*actualizată*) pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 şi 8 şi completată prin Protocolul nr.
2*)
http://www.ms.ro/comunicate
https://www.politiaromana.ro/ro/legislatie/protectia-datelor-cu-caracter-personal
Cadrul legal privind protecția datelor cu caracter personal adoptat la nivel european și aplicabil 
statelor membre UE
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org :
Principiile de la Johannesburg privind siguranta nationala, libertatea de exprimare si accesul la
informatie (adoptate la 1 octombrie 1995)

22
23