CURS 8

CROMATINA ŞI CROMOZOMII

Cromatina şi cromozomii reprezintă adaptări ale materialului genetic la

funcţiile de transcripţie şi segregare.
Materialul genetic interfazic se numeşte CROMATINA. În timpul
diviziunilor nucleare, din cromatină se organizează structuri distincte, numite
CROMOZOMI.
Cromatina reflectă forma relaxată a materialului genetic, când are loc
curgerea (transmiterea) informaţiei genetice din ADN într-un tip de ARN.
Cromozomii reprezintă forma condensată a materialului genetic, sub care are
loc transmiterea informaţiei genetice de la o celulă la alta.
Fiind expresia celulară a informaţiei genetice, cromatina şi cromozomii
sunt alcătuiţi din ADN, ARN, proteine cromozomiale histonice şi nonhistonice,
ioni de Ca2+, Mg2+, glucide şi lipide.

CROMOZOMII METAFAZICI

Cromozomii sunt corpusculi cromatici, de natură nucleoproteică,

specializaţi pentru funcţiile de depozitare şi transmitere a informaţiei genetice
înscrisă în succesiunea bazelor azotate din ADN.
În limba greacă = chroma = colorat
soma = corp
Sunt vizibili microscopic doar în timpul diviziunilor celulare, procesele de
condensare şi spiralizare fiind maxime în metafază şi permiţând studierea
morfologiei cromozomilor.
Numărul cromozomilor variază de la o specie la alta, dar este constant în
celulele unui organism.
Cantitatea de material genetic este mai mare la eucariote şi este
distribuită într-un anumit număr de cromozomi, de dimensiuni diferite şi cu
morfologie caracteristică. La om, celule somatice sunt diploide (2n) spre
deosebire de celulele sexuale (gameţii) care sunt celule haploide (n).
Fiecare celulă somatică umană conţine în nucleu 2 copii pentru fiecare
cromozom: una moştenită de la mamă şi una de la tată. Cromozomii matern şi
patern dintr-o pereche sunt numiţi CROMOZOMI OMOLOGI. Cromozomii
omologi se caracterizează prin aceeaşi lungime, aceeaşi formă şi structură.
Cromozomii unei celule sunt de 2 tipuri: autozomi şi cromozomi de sex
sau gonozomi. Cromozomii autozomi sunt notaţi convenţional cu cifre (arabe),

1
iar cromozomii de sex cu „X” şi „Y”. La bărbaţi, cromozomii X şi Y sunt
neomologi; ei se numesc HETEROZOMI (cromozomul X provine de la mamă şi
cromozomul Y de la tată).
Fiecare celulă sexuală umană prezintă un număr HAPLOID de cromozomi
notat cu „n”, iar fiecare celulă somatică prezintă un număr dublu de
cromozomi DIPLOID, notat cu „2n”.
Astfel, în celulele sexuale se găsesc 22 de cromozomi autozomi şi un
cromozom de sex.
Într-o celulă somatică se găsesc 44 de cromozomi autozomi şi 2
cromozomi de sex, deci 23 perechi de cromozomi.
Mărimea cromozomilor variază cu specia, lungimea poate fi între 1-25µ,
iar grosimea 0,1-2 µ. Lungimea cromozomului este proporţională cu numărul
de gene pe care le conţine. Dimensiunile pot fi modificate de temperatură sau
de tratarea cu anumite substanţe ( de ex, colchicina).

STRUCTURA CROMOZOMULUI
Cromozomul metafazic este alcătuit din:
• două cromatide identice;
• centromer;
• constrincţie primară;
• telomere.

Structura cromozomului metafazic

2
 CROMATIDA
Reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a cromozomului.
Cromozomul metafazic prezintă 2 cromatide identice numite CROMATIDE
SURORI. Sunt unite între ele printr-un centromer până la sfârşitul metafazei
mitotice şi metafazei II meiotice.

CENTROMERUL
Este structura care împarte transversal cromozomul în 2 braţe: braţul
scurt (notat cu p) şi braţul lung (notat cu q). Orientarea cromozomilor în
cariotip se face cu braţul „p” în sus şi „q” în jos.
Centromerul are rol important în diviziune asigurând prin mitoză
distribuţia egală a fiecărui cromozom, de la celula mamă la celulele fiice.
Poziţia lui este fixă pentru fiecare cromozom şi la nivelul lui se găseşte ADN
satelit noninformaţional şi netrascriptibil precum şi proteine.
Regiunea centromerică a cromozomului este formată din constricţia
primară a cromatidelor surori şi o pereche de KINETOCORI. Aceştia reprezintă
situsurile de ancorare ale microtubulilor fusului de diviziune. Complexul
centromer-kinetocor reprezintă o regiune ultraspecializată structural şi
funcţional, ce integrează semnalele reglatorii necesare pentru iniţierea
condensării cromozomilor, progresia mitozei şi pentru menţinerea coeziunii
cromatidelor surori până la începutul anafazei.
Kinetocorii sunt structuri tranzitorii care se formează la sfârşitul profazei,
funcţionează în metafază şi anafază şi se dezasamblează în telofază.
Kinetocorul are o structură de disc trilaminar format parţial din fibre de
cromatină superior organizate la care se ataşează microtubuli kinetocorici care
aliniază cromozomii în planul ecuatorial al fusului de diviziune.
Fiecare cromozom este menţinut în tensiune în placa metafazică de
perechile de kinetocori şi de microtubulii asociaţi, ataşaţi la polii opuşi ai
fusului de difuziune.
Unii cromozomi prezintă regiuni îngustate numite constricţii secundare –
notate convenţional „h”. Constricţii secundare se găsesc la cromozomii
acrocentrici din grupele D şi G ale cariotipului şi pe braţele lungi, în apropierea
centromerului, la cromozomii 1, 9 şi 16.
Ele reprezintă segmente nespiralate de cromatină.
Cromozomii 13, 14, 15, 21, 22 – prezintă constricţii secundare pe braţul
scurt (ele separă sateliţii de braţele scurte).
La nivelul constricţiilor secundare se organizează nucleolii de unde şi
numele de organizatori nucleolari, atribuit acestor regiuni.

3
 TELOMERUL
Porţiunile distale ale braţelor cromozomului poartă numele de
TELOMER.
În limba greacă telos = terminaţie, capăt
meros = segment, parte
Lungimea telomerelor este caracteristică speciei. La om = 5-20 kb
(kilobaze; 1 kb = 1000 perechi de baze). Au rol în menţinerea stabilităţii
cromozomiale, pierderea lor ducând la instabilitate cromozomială şi formarea
cromozomilor dicentrici.
Telomerele sunt frecvent asociate cu învelişul nuclear şi această
interacţiune joacă un rol important în organizarea cromatinei şi facilitează
iniţierea împerecherii cromozomilor omologi în meioză.
Telomerul, porţiunea terminală a cromozomului eucariot, îndeplineşte 3
funcţii:
1) în organizarea cromatinei şi facilitarea împerecherii cromozomilor în
meioză;
2) funcţionează ca o capsulă internă, împiedicând eventuale
rearanjamente cromozomiale;
3) în replicarea cromozomului.
Menţinerea capetelor cromozomilor este realizată prin sinteza „de
novo” de către o telomerază care sintetizează secvenţe telomerice pe matriţă
de ADN sintetizat „de novo”.
Telomeraza are rol în:
- menţinerea lungimii cromozomului;
- repararea lui, capetele rupte, instabile prin diferite mecanisme sunt
reparate spontan prin dobândirea de noi telomere.

SATELIŢII
În limba latină satelos = însoţitor.
Sateliţii reprezintă mase sferice, mici, de material cromatic, care se leagă
de capetele distale ale braţelor scurte ale cromozomilor prin intermediul
constricţiilor secundare.
Sunt prezenţi la nivelul braţelor scurte ale cromozomilor acrocentrici 13,
14, 15, 21, şi 22.
Mărimea sateliţilor este variabilă. Sateliţi mari au fost semnalaţi la
persoane cu sdr. Down, sdr. Marfan / anormalităţi sexuale.
Regiunile satelitice ale cromozomilor au tendinţa de a se asocia cu

4
nucleolul rezultând asociaţii satelitice ale mai multor cromozomi acrocentrici.
Aceşti cromozomi sunt predispuşi la NONDISJUNCŢIE şi TRANSLOCAŢIE.
Frecvenţa asociaţiilor satelitice este influenţată de vârstă, sex şi de
anormalităţi sexuale.
Au fost observate în avorturile spontane, în bolile genetice determinate
de aneuploidii.

TIPURI DE CROMOZOMI

După poziţia centromerului s-au descris următoarele tipuri morfologice:

• METACENTRICI (M) - centromerul este situat median;
- braţele cromozomiale sunt aproximativ
egale.
• SUBMETACENTRICI (SM)
- centromerul este situat submedian;
- cele 2 braţe au lungimi diferite („p” mai scurt decât „q”).
• ACROCENTRICI (A)
- centromerul este situat aproape terminal;
- un braţ cromozomial este foarte lung şi unul foarte scurt („p” foarte
scurt şi „q” lung);
- toţi prezintă sateliţi pe braţul „p” şi constricţii secundare.
• TELOCENTRICI
- centromerul este situat terminal;
- au doar un braţ, braţul „q”;
- nu sunt prezenţi în cariotipul uman;
- există la şoarece, şobolan.

Tipuri morfologice de cromozomi

5
6
 GENOMUL

Reprezintă ansamblul secvenţelor de ADN ale unei specii sau al unui

individ. Termenul a fost introdus în anul 1920 de către Winkler.
Mărimea genomului uman = 3,2 Gb (gigabaze = miliarde de baze).
Alte exemple:
Bacterii - Escherichia coli – 4000 kb (lungimea ADN = 1,36 mm)
- Mycoplasma hominis = 760 kb (0,26 mm)
Drosophila melanogaster 165000 kb (56 mm)
Homo sapiens – 2.900.000 kb (990 mm)
Peştele – 102.000.000 kb (34700 mm)
În celula eucariotă (şi implicit umană), genomul are 2 componente
principale: genomul nuclear şi genomul mitocondrial. Genomul nuclear conţine
ADN organizat în secvenţe nucleotidice, cantonat la nivelul cromozomilor,
împreună cu proteine histonice şi nehistonice.

TIPURI DE ADN
În celula eucariotă există 2 tipuri de ADN:
- Nuclear (cromozomial)
- Mitocondial (citoplasmatic)
Cantitatea de ADN nuclear nu este proporţională cu gradul de evoluţie
al speciei.
Ex: sunt specii „puţin” evoluate – care au cantităţi mai mari de ADN
decât altele mai evoluate.
• ariciul de mare (nevertebrat) – are cantitatea ADN nuclear de 50 ori
mai mare decât şoarecele
• salamandra (batracieni + unii peşti) au cantitatea ADN nuclear de 50
ori mai mare decât omul.
Nu există concordanţă între cantitatea de ADN nuclear şi numărul de
gene cu semnificaţie şi funcţie genetică.
• La om: în nucleu sunt 7,1×10 9 perechi nucleotide. Dacă secvenţa de
1000 de nucleotide ar fi dimensiunea unei gene ar trebui să existe în celula
umană ≈ 3.5000.000 gene.
Sunt însă ≈ 50.000 – 100.000 gene care controlează caracterele celulare.

ADN NEREPETITIV (UNIC)

- format din secvenţe unice de nucleotide;
- reprezintă 30-80% din totalul ADN celular;
- constituie fondul de gene structurale, operatoare, reglatoare, ce
asigură sinteza de proteine şi controlul genetic al acesteia;

7
 - este localizat frecvent în regiunile eucromatice ale cromozomului.

ADN MODERAT REPETITIV

- este format din secvenţe scurte de nucleotide dispersate în genom,
care se repetă de câteva sute de ori;
- reprezintă între 17-40% din ADN celular;
- lungimea unei secvenţe = 300-1000 pb;
- aceste secvenţe sunt transcrise în ARN.

ADN înalt repetitiv (frecvent repetitiv)

- format din secvenţe care se repetă de mii de ori;
- lungimea unei secvenţe este foarte mică – 2-200 pb;
- reprezintă între 3-10% din ADN celular;
- aceste secvenţe nu sunt transcrise în ARN.

• Cantitatea de ADN repetitiv creşte odată cu creşterea cantităţii de ADN

nuclear.
• Cantitatea de ADN repetitiv este mai mare la speciile evoluate (pe
scara filogenetică).
• Între speciile îndepărtate filogenetic există un număr mic de secvenţe
complementare şi numărul lor creşte în cazul speciilor înrudite filogenetic (de
ex. între ADN-ul uman şi ADN-ul de şoarece există 25% secvenţe
polinucleotidice complementare).

ADN MITOCONDRIAL
- este extracromozomial, localizat în mitocondriile citoplasmatice;
- are structură inelară, formă asemănătoare cromozomului bacterian
(procariot);
- are masă moleculară mai mică decât cel cromozomial ≈ 60×106;
- are structură bicatenară;
- rol: asigurarea sintezei de ARN capabil să codifice sinteza proteică la
nivel mitocondrial.
Mitocondriile au genetica lor proprie, acesta fiind un argument în
favoarea eredităţii citplasmatice la animale.

8
 GENA

Gena reprezintă un segment de cromozom (de ADN) care conţine

codificată informaţia genetică care se transcrie într-o moleculă de ARN m şi este
necesară sintezei unui polipeptid. Reprezintă o unitate informaţională care
determină o anumită trăsătură ereditară (care se transmite de la părinţi la
descendenţi). Termenul a fost introdus de geneticianul danez W. Johannsen în
anul 1909.
Genele se găsesc localizate pe cromozomi, sub formă de pereche la
organismele diploide şi sub formă simplă la cele haploide. La organismele
diploide genele se găsesc sub formă alelomorfă, din cauză că tipul primar sau
sălbatic al genei a suferit diferite mutaţii astfel încât gena se prezintă sub
formă de alele care afectează acelaşi caracter.
Gena prezintă trei caracteristici fundamentale:
1. reprezintă o unitate funcţională – deoarece prezenţa ei determină un
numit fenotip;
Ex: gena ras+ produce ochi normali de culoare roşie la Drosophila
melanogaster, iar ras- este o alelă a sa ce determină ochii zmeurii (raspberry).
2. unitate mutaţională – caracterizat de faptul că gena normală se poate
transforma prin mutaţii în gene alele, ceea ce duce la afectarea caracterului
codificat de gena respectivă.
3. unitate de recombinare genetică – deoarece genele se pot transfera
de pe un cromozom pe cromozomul omolog prin fenomenul de cross-over.
Localizarea genelor – genele sunt dispuse pe cromozomi, în mod liniar.
Locul ocupat de o genă pe cromozom este denumit „locus” (la plura: loci).
Genele situate la nivelul cromozomilor autozomi se numesc gene
autozomale.
Genele situate pe cromozomii sexuali (gonozomi) se numesc gene
gonozomale.
Nomenclatura genelor – se utilizează simboluri, respectiv majuscule
pentru caracterele dominante şi litere mici pentru cele recesive. Ulterior s-a
introdus o notare reprezentată de 1→4 litere care semnifică caracterul afectat
de gena respectivă (în limba latină/engleză). Genele recesive sunt notate cu
litere mici, cele dominante încep cu majusculă şi continuă cu litere mici.
Semnul „+” – este utilizat pentru notarea caracterului normal, „sălbatic”.
Semnul „–” – este utilizat pentru notarea genelor rezultate prin mutaţie.
• Genele alele = reprezintă forme alternative ale unei gene situate în loci
omologi şi care determină acelaşi caracter fenotipic.
Mutaţiile ce pot apărea la nivelul unei gene determină variaţii ale
caracterului codificat de gena respectivă. Aceste gene se numesc gene

9
polialele sau alele multiple.
Termenul de HOMOZIGOT = defineşte un genotip caracterizat prin 2
alele identice (NN; DD).
Termenul HETEROZIGOT = defineşte un genotip în care cele 2 alele
situate pe acelaşi locus sunt diferite (ND).
Gena dominantă – este o genă care se manifestă fenotipic în cazul unui
genotip heterozigot; se notează cu majuscule (ex: AA).
Gena recesivă – este o genă care se manifestă fenotipic doar în cazul
unui genotip homozigot; se notează cu literă mică (aa).
Genele codominante – sunt gene care se manifestă fenotipic la
heterozigoţi, în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate.
Ex: grupa de sânge AB este determinată de genele codominante A şi B.
Fenomenul prin care genele vecine, nealele, situate pe acelaşi cromozom
nu se separă în meioză şi au tendinţa de a se transmite înlănţuit, împreună la
descendenţi poartă numele de înlănţuire genică sau „linkage”.
Termenul de HAPLOTIP defineşte un grup de gene care se transmit
împreună.

10