Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
ROMA ANTICĂ
Roma a fost întemeiată în anul 735 î.e.n. de Romulus şi Remus; însă cea mai veche aşezare
descoperită aici datează, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la
sfârşitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar
din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a
oraşului Roma a fost mistuită de incendiu. Reconstruită în timpul Flavilor, Roma a fost mărită, mai
ales sub împăraţii Traian, Adrian şi Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330),
împărţirea imperiului (395), căderea imperiului roman de apus (476) şi migraţiunea poparelor au
dus la decăderea oraşului.
Perioada monarhiei
Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la
Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius
Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a fost
întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În
legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul
troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a
mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi
gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .
Perioada republicii
Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la
instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca
dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat
lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape
de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei în care era vorbită limba latină și
granița de sud a Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de origine necunoscută.
2
ROMA ANTICĂ
Perioada imperiului
Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman în
secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus.
Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-augustian este
descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele
elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat
de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de
un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși își
micșora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul
Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse)
foloseau titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a
constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în
activitatea de guvernare, drept și organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte aspecte ale
vieții.
Religia romana
Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații de origine diversă, între
care cei mai importanți erau grecii - din coloniile sudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de
Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând de la sfârșitul Republicii,
începutul sec. I î.H., pentru acele libri augurales, interpretări de oracole și, mai ales, haruspicine –
ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a ajuns până la noi. Sursele
arheologice nu sunt suficiente ca să ne dea o idee satisfăcătoare despre credința etruscilor.
Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut din pietre, care se numea
pomerium. Locul unde îl venerau pe Mars era situat dincolo de această zonă intimă, unde puterea
militară (imperium militiae) nu era tolerată. Zeități mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi
Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobște pe colina Aventinului. Excepție face templul
lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius, în sec. al V-lea.
Divinitățile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere și sărbători bizare: Angerona - zeița
echinoxului de primăvară sau Matuta - zeița matroanelor.
3
ROMA ANTICĂ
Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices -
cu căpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și flamines minores, în
număr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adăugau șase vestale, având, în momentul alegerii
lor, între șase și zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp în care trebuiau să-și păstreze
virginitatea. În caz de încălcare a acestor reguli erau zidite de vii. O instituție similară e semnalată
în imperiul incaș. Sarcina vestalelor era de a păzi focul sacru.
Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și
grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele faste și
nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni,
Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică)
desemnau sexualitatea dezlănțuită.
Iuno
4
ROMA ANTICĂ
Venus
Marte
Vulcanus
Saturn
5
ROMA ANTICĂ
Minerva
Mercur
Faunus
6
ROMA ANTICĂ