Povestea lui Harap-Alb

-particularizarea trasaturilor basmului cult pe text-

Fabulosul este ,in viziunea lui Tzevtan Todorov, o categorie a fantasticului care presupune
acceptarea situatiilor si a personajelor supranaturale ca facand parte din lumea reala , fara a-i
modifica substantial legile dupa care se conduce. Astfel, el este permanent prezent in opera prin
personajele cu puteri supranaturale (Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face
nimica”. La fel se petrec lucrurile şi cu Flămânzilă „o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de
pluguri şi tot atunci striga în gura mare că crapă de foame.”) , animale cu abilitati deosebite : armasarul
care mananca jaratic, inzestrat si cu darul vorbirii si al zborului sau pasărea măiastră – Mâncaţi, beţi şi vă
veseliţi, dar de fata împăratului Roş nici nu gândiţi!” și obiecte magice care au rolul de a-i facilita eroului
depasirea probelor pe care le parcurge. De exemplu, în basmul lui Creangă, armele și hainele tatălui de când
a fost mire îl învestesc pe fiul cel mic cu atributele maturității necesare parcurgerii drumului către împărăția
unchiului său, în timp ce sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot sau aripile dăruite de crăiasa albinelor și de cea a
furnicilor îl ajută să treacă peste probele imposibile ticluite de Spân ori de Roș-Împărat.

De asemenea, intamplarile relatate depasesc puterea de imaginatie sfidand realitatea. Cu toate

acestea el nu produce nici spaima, nici ezitare, ci , dimpotriva, delectare sau chiar placerea de a trai in
univeruri imaginare. In acest sens, pentru ca tranzitia de la realitate la miraculos sa fie cat mai lina, se
incheie un pact fictional intre narator si cititor, ambii consimtind ca in realitatea descrisa totul este posibil si
nimic nu trebuie sa ne surprinda. Semne ale acestei tranzitii sunt formulele specifice : formula iniţială
(„ Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea trei feciori.”) şi cea finală („…şi a ţinut veselia ani
întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iară pe la noi, cine are bani, bea şi
mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”). Formulele mediane („ Şi merg ei o zi, merg două şi merg patruzeci
şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”) realizează trecerea de la o secvenţa narativă la alta şi întreţin
suspansul.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni: o situaţie iniţială de
echilibru (expoziţiunea), un eveniment care dereglează echilibrul (intriga), apariţia donatorilor şi a
ajutoarelor, trecerea probelor, refacerea echilibrului (deznodământul). Starea initiala de echilibru este
distrusa de scrisoarea lui Verde-Imparat prin care isi informeaza fratele ca este in cautare de un mostenitor
potrivit. Singur invingator intr-o proba de curaj, mezinul porneste la drum intr-o calatorie plina de incercari
printre care si obtinerea salatei din Gradina Ursului, procurarea pielii de cerb din Padurea Cerbului si
probele pentru a-si dovedi vrednicia in fata imparatului. Recuperarea eroului este pusa pe seama
prietenilor sai : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, si Pasari-Lati-Lungila . Restabilirea echilibrului initial
se face odata cu readucerea la viata a lui Harap-Alb cu ajutorul apei vii de catre fata de imparat, care
impreuna au parte de finalul lor fericit.

Lupta pentru putere dintre bine si rau este constanta in cadrul operei si este reprezentata prin
personajele care sunt simboluri ale acestora in text. Răul nu este întruchipat de făpturi fantastice(ca in mod
obisnuit in basme) , ci de omul cu inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş, aflat in antiteza
cu protagonistul care dovedeste posesia unor virtuti necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea,
prietenia, respectarea jurământului, curajul.