UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

Student: Briceag Victor Cristian

Anul: I

Disciplina: Istoria Orientului Antic

PITEȘTI
2018
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. CARACTERISTICI GENERALE DESPRE OPERA LUI MIRCEA

ELIADE............................................................................................

CAPITOLUL 2. IDEI RELIGIOASE SI CRIZE POLITICE IN EGIPTUL

ANTIC...................................................
2.1.MIRACOLUL DE NEUITAT <<PRIMA OARA>>...................
2.2.TEOGONII SI COSMOGONII......................................................
2.3.RASPUNDERILE UNUI ZEU INTRUPAT...................................
2.4.ASCENSIUNEA FARAONULUI LA CER................................
2.5.OSIRIS ZEUL ASASINAT..........................................................
2.6.SINCOPA: ANARHIE, DISPERARE SI DEMOCRATIZAREA VIETII DE
DINCOLO DE MORMANT
2.7.TEOLOGIA SI POLITICA SOLARIZARII
2.8.AKHENATON SAU REFORMA RATATA
2.9SINTEZA FINALA
Capitolul 1.

Mircea Eliade s-a nascut la Bucuresti, in 1907. A absolvit filozofia in 1928 si a plecat sa
studieze sanscrita, filozofia si religia in India, pana in anul 1931. Intors in Romania a scris
teza  „Yoga. Libertate și nemurire”. A predat in tara pana in 1939 istoria religiilor, iar in
timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost numit atasat cultural la Londra. In 1945 pleaca
in exil la Sorbona, timp in care a publicat si Tratat de istorie a religiilor (1949). In 1956 s-a
mutat in SUA, predand la Universitatea din Chicago pana in momentul mortii.

Tratat de istorie a religiilor de Mircea Eliade constituie un studiu comparativ al

structurii si functionarii ideilor de religie de-a lungul istoriei,  incercand sa gaseasca
mecanismele si echilibrul actelor religioase ale lui homo religiosus. Este o descriere asupra
diferitelor locuri din lume unde oamenii au experimentat experienta religioasa si ofera o
explicatie captivanta a religiilor primitive.

„Fiecare capitol va pune in evidenta o modalitate a sacrului, o serie de raporturi intre om si

sacru si, in cadrul acestor raporturi, o serie de „momente istorice”.”

In primul capitol Mircea Eliade da o definitie simpla a sacrului, ca oponent a

profanului, ca usor sa ajunga la a asimila sacrul cu intregul univers, apoi extinzandu-se si
asupra timpului.

„Una din principalele diferente ce-l separa pe omul culturilor arhaice de omul modern rezida
tocmai in incapacitatea acestuia din urma de a trai viata organica (in special, sexualitatea si
nutritia) ca un sacrament. ……Pentru omul modern ele nu sunt decat acte fiziologice, in timp
ce pentru omul culturilor arhaice sunt sacramente, ceremonii, prin intermediul carora se face
comunicarea cu forta pe care Viata insasi o reprezinta.”

2.1. Miracolol de neuitat. Prima oara

 In mileniul al IV lea civilizatia egipteana sufera o evolutie extraordinara, aparand astfel
arta de a zidi cu caramizi, tehnica construirii corabiilor (in jurul anilor 3000) si mai ales
scrierea.
Din cauza pozitiei sale favorabile, Egiptul aflat pe valea Nilului n-a cunoscut pericolul
invaziei dar de asemenea nici nu a putut sa se inspire de la marile orase invecinate.
M.E descrie tara ca fiind o masă rurarla condusa de catre un zeu intrupat, Faraonul.
Primul suveran al tarii, Menes, a cladit noua capitala Memfis, actualul Cairo. Acolo a
fost pentru prima oara celebrata ceremonia incoronarii, care s-a realizat apoi pentru faraoni
timp de 3000 de ani. Faraonul reprezenta pentru poporul egiptean acela ce instaura o noua
lume, o civilizatie mai complexa. Faraonul era nemuritor, decesul acestuia insemand doar
translatia la cer, continuitatea de la un zeu intrupat la alt zeu intrupat si asigura linistea
societatii si a ordinii cosmice.
Primele creatii socio politice stabilite in anii 2500-3000 au ramas piatra de temelie
pentru viitor, deoarece acestea au fixat modele, care nu au suferit schimbari mari in
urmatorele 15 secole. Pentru egipteni aceasta ordine reprezenta opera divina iar orice
schimbare a sa reprezenta triumful fortelor demonice. Savantii europeni au denumit acesta
IMOBILISM.
Epoca TEP ZEPI- prima oara a durat de la aparitia zeului creator deasupra Apelor
Primordiale pana la intronarea lui Horus. Prima oara reprezinta varsta de aur a perfectiunii
absolute. Nici boala, nici moartea nu exista in timpul varstei miraculoase denumita ca
Vremea lui Ra, sau a lui Osiriris sau Horus. La un moment dat a aparut dezordinea, ca urmare
a fortelor raului iar pentru egipteni scopul acesteia este tocmai restaurarea perfectiunii initiale.

2.2. Teogonii si cosmogonii

Miturile cosmogonice, pun in evidenta zei diferiti, localizand inceputurile Creatiei intr-o
multitudine de centre religioase. Temele fiind aparitia unei movile, unui lotus.
Fiecare oras important situa zeul sau creator pe primul plan. Schimbarile dinastice impuneau
de cele mai multe ori schimbarea capitalei, iar zeul local devenea demiurgul.
Cosmogonia egipteana incepe cu aparitia unei coline din Apele primordiale, acesta
reprezentand ivirea pamantului, a lumini, a vietii si a constiintei.
 La Heliopolis, Colina de Nisip, sau Colina Primordiala. Hermopolis era cunoscut
pentru lacul sau din care a rasarit Lotusul cosmogonic. Erau si alte localitati care isi
revendicau acelasi privilegiu. Fiecare oras era considerat Centru al Lumnii, locul unde
incepuse Creatia.
Alte versiuni vorbesc despre Oul primordial care continea Pasarea luminii, sau despre Lotusul
originar purtand Soarele copil sau despre Sarpele primitiv, prima si ultima imagine a zeului
Atum. Ra- Soare la zenit, Atum- Soare care apune. Dupa teologia solara de la Heliopolis,
oras situat in varful Deltei, zeul Ra Atum Khepri a creat un prim cuplu divin Su ( Atmosfera)
si Tefnut, parintii zeului Geb ( Pamantul) si al zeitei Net (Cerul). Demirugul a efectuat creatia
scuipand sau masturbandu-se, aceste expresii grosolane au ca sens faptul ca divinaitatea se
naste din substanta insasi zeului suprem.
La Hermopolis, in EGIPTUL Mijlociu, a fost elaborat o doctrina in jurul Ogdoadei, un
grup de 8 zei carora li s-a alaturat Ptah. In lacul primordialde la Hermopolis a rarasit un lotus
din care a iesit cpilul sacro sanct, mostenitorul perfect.
O alta teologie a fost formulata in jurul zeului Ptah, la Memfis, capitala primei dinastii. Textul
s-a numit Teologia Memfita si a fost gravat in piatra in timpul faraonului Sabaka (700) dar
originalul fusese redactat 2000 de ani mai devreme.
Teologia lui Ptah este plina de spiritualitate. Ptah creeaza prin spirit ( inima sa) si verb ( limba
sa). Teogonia si cosmogonia sunt efectuate de catre puterea creatoare a gandirii si a
cuvantului unui singur zeu.
Jon Wilosn remarca inceputul istoriei egiptene o doctrina foarte apropiata de telogia crestina a
Logosului.Miturile asupra originii omului sunt mai putin concise. Oamenii ( erme) s-au nascut
din lacrimile zeului solar Ra.
Egiptul era considerata prima tara aparuta, centrul lumii, de aici provenind interdictia
pentru straini de a patrunde in sanctuare.Apare Horus, Sekhmet care manifesta tendista de
universalizare, de a proteja si pe egipteni, palestinieni, nubieni sau libieni.

2.3. Cosmogonia

Cosmogonia reprezinta aparitia Lumii, fiecare schimbare in ritmul vietii capata o semnificatie,
astfel miscarile astrelor, cercul anotimpurilor, fazele lunii, ritmul vegetatiei, fluxului Nilului
etc., toate acestea incadrandu-se in perfectiunea din vremea lui Prima Oara.
 Ordinea sociala este si ea foarte importanta facand parte din ordinea cosmica.
Regalitatea este considerata ca existand de la inceputul lumii, creatorul a fost primul Rege,
transmitand functiile fiului sau Faraonul. Un exemplu in acest sens este cel al lui Tutankamon
care a restaurat ordinea in timpul ereziei lui Akhennaton precum Ra a pus ordinea in timpul
Haosului. Faraonul este considerat intruparea lui ma’at ce inseamna adevar, drept, justitie,
ordinea cea buna. Ma’ at poate fi cunoscuta de fiecare individ in parte si devine esenta vietii
fiecaruia. „ Indeamna-ti inima sa o cunoasca pe ma’ at”
Activitatea politica a faraonului repeta fapta lui Ra, el insusi il „alunga” pe Apophis
( dusmanii aparuti la frontiera), iar triumful lui este trimuful lui Ra. Faraonul este singurul
protagonist al evenimentelor istorice, particulare. Cu toate acestea trasaturile individuale ale
faraonilor sunt greu de gasit, totusi ei indeplind portretul de suveran ideal. Cu exceptia lui
Osiris si Isis, ceilalti zei sunt invocati in imnuri sau rugaciuni asemanatoare.
Despre Sarbatorile periodice ale anumitor zei Horus, Min, Anubis, sunt putine informatii,
singura descrisa mai detaliat este marea sarbatoare a lui Min, ce a fost asociata mai tarziu cu
cultul regal.Ceremoniile de inaugurare a unui templu erau prezidate de catre un faraon, cu
unele rsturi simbolice precum punerea unei caramide, sau lingouri de aur in temelie.

2.4.Acensiunea Faraonului la cer

Pentru faraon moartea reprezinta de fapt punctul de plecare al calatoriei celeste si implica
unii din cei mai populari zei, Osiris. Lacasul mortilor este fie subteran fie stelar. Sufletul se
unea cu o stea si imparatasea eternitatea, iar moartea era echivalenta cu o noua nastere.

Majoritatea scrierilor asigura ca faraonul, fiul lui Ra nascut de Marele Zeu inainte de
crearea lumii nu poate sa moara, altele considera ca trupul nu se poate descompune, alte
formule vorbesc despre calatoria cereasca a faraonului, care isi ia zborul sub forma unei
pasari.
Totusi inainte de a sosi la locasul ceresc, numit <<Campiile ofrandelor>>, faraonul trebuie sa
treaca prin cateva incercari numite mai apoi purificari rituale. Sosit in cer, faraonul este primit
triumfal de catre Zeul . Teoria solara insista asupra regimului priveligat al faraonului, sa nu
cada sub ordinea lui Osiris, suveranul mortilor. „ Osiris, tu nu vei pune stapanire pe el”
2.5. Osiris regele asasinat.

Cea mai completa versiune despre mitul osirian este cea transmisa de Plutarh in tratatul
lui De Iside et Osiride. Dupa toate traditiile, era un rege legendar ce guvernea Egiptul. Seth,
fratele lui ii intinde o capcana si reuseste sa-l asasineze. Sotia lui, Isis, izbuteste sa se faca
fecundata de Osiris mort, apoi ea se refugiaza in Delta si aduce pe lume un fiu numit Horus.
Horus crescand, isi cere drepturile iar unchiul sau Seth il ataca scotandu-i un ochi dar in lupta
Horus triumfa, si astfel Osiris isi recapata viata. Horus coboara in tara mortilor si anunta
victoria astfel il trezeste pe Osiris. Osiris este resuscitat ca persoana spirituala si energie
vitala. El este cel care va asigura de acum inainte feritlitatea vegetala si toate fortele de
reproducere. Este descris ca fiind Pamantul intreg sau catre anul 2750 simbolizeaza deja
izvoarele fecunditatii si ale cresterii.
Raporturile Faraon, Ra si cuplul Osiris-Horus, constitute o noua ideologie, spiritul religios
egiptean, solarizarea si osorinizarea. Dinastia Osiris-Horus garanta continuitatea, dinastia si
asigura prosperitatea tarii astfel preia rolul lui Ra.
Un text din imperiul de mijloc exprima exaltarea lui osiris ca sursa si temelie a creatiei
„ eu acopar pamantul, fie ca traiesc, fie ca mor”. Moartea desavarseste trecerea de la sfera
neinsemnatului la sfera semnificativului, iar mormantul devine locul unde se implineste
transfigurarea.

2.6 Sincopa, anarhie, disperare si democratizarea vietii dincolo de mormant

Pepi II a fost ultimul faraon al Dinastiei a VI- a. La putin timp dupa moartea sa, in anul
2200 Egiptul a fost atacat de un razboi civil. Egiptul a fost impartit in 2 regate, cel din Nord
cu capitala la Herakleopolis si cel din Sud cu capitala la Teba. Razboiul civil s-a terminat cu
victoria tebanilor si ultimii regi ai Dinastiei a XI-a au reusit sa unifice tara. Perioada de
inarhie a fost denumita de istorici „Perioada intermediara” si a luat sfarsit in 2050 odata cu
venirea Dinastiei a XII- a. In timpul perioadei intermediare s-a produs democratizarea
existentei post-mortem, nobilii rceopiau pe sacrofagele lor textele piramidelor, singura
perioada cand faraonii au fost acuzati de slabiciune sau de imortalitate.
Provinciile si templele nu mai platesc taxele din pricina razboiului civil, iar mormintele
piramidelor au fost jefuite.. Se scriu mai multe lucrari despre acea perioada precum Meri-ka-
re, Mustrarea profetului Ipu-wer, Cantecul Harpsitului, Sfatuirea unui om deznadajduit cu
sufletul sau.
2.7. Teologia si politica „solarizarii”

Imperiul de mijloc a fost condus de o serie de suverani excelenti apratinand Dinastiei a

XII-a, sub domnia lor Egiptul a cunoscut o epoca de expansiune, dintre acestia s a remarcat
Amon, unul dintre cei 8 zei de la Hermopolis. Dupa dinastia a XII-a urmat invazia hiksosilor
in 1674, invazia acestora fiind consecinta migratiilor care zguduia Orientul Apropiat in
secolul al XVII-lea. Hikosii au importat anumiti zei sirieni precum Baal si Tesup pe care i-au
identificat cu Seth, ucigasul lui osiris, ce insemna o mare umilire pt egipteni. La un secol dupa
dezastru, egiptenii au invatat sa manuiasca armele, iar faraonul Dinastiei a XVIII declanseaza
raboiul de eliberare. Victoria se inchieie cu intemeierea Imperiului Nou. Tutmosis al III lea
deschide seria campaniilor militare in Asia impotriva hiksosilor.
In acelasi timp, aceasta victorie a dus la sfarsitul unicitatii culturii egiptene, pentru ca au
aparut puternic influentele asiatice. In religie, numeroase divinitati au fost asimilate iar zeii
egipteni incep sa fie adorati in tarile straine. Amon Ra devine un zeu universal. Ca urmare a
ocupatiei hikosilor si a eliberarii egiptenilor, zeii au fost pusi sa conduca in chip mai direct
prin preotul lui Amon, prin corpul sacerdotal, astfel egiptul era pe punctul de a deveni o
teocratie.

2.8. Akhenaton sau Reforma ratata

Revolutia de la Amarna (1375-1350), promovarea lui Aton ca unic zeu suprem indentificat
cu discul solar se explica prin vointa lui Akhenaton IV de a se elibera de sub dominatia
Marelui Preot a lui Amon. Faraonul si a schimbat numele din „ Amon e multumit” in Akh-en-
aton (cel care slujeste pe Aton) si a cladit o alta capitala la Akhetaton ( actualul Tell el
Amarna). Sanctuarele lui Aton nu erau acoperite pentru ca soarele sa fie adorat in toata
splendoarea. Faraonul a intervenit cu inovatii sociale, lasand sa domneasca spontaneitatea in
relatia cu membrii familiei. Unul dintre imnuri a fost comparat cu psalmul 104, s a vorbit
chiar de caractetul monoteist al reformei lui Akhenaton. Rugaciunea gasita in sacrofagul sau
continea aceste randuri ” Da-mi mainile tale, pline de spiritul tau, ca sa te primesc si sa
traiesc prin el. Cheama numele meu de-a lungul vesniciei: niciodata nu va lipsi la chemarea
ta.”
Din cauza pasivitatii militare a lui Akhenaton, Egiptul si a pierdut imperiul Asiatic.
Succesorul lui Tut-Ankh-Amon (1357-1349) a reluat raporturile cu Marele preot a lui Amon
si s-a reintors in Teba. Urmele reformei atoniste au fost in cea mai mare parte sterse.
Stingerea Dinastiei a XVIII a marcheaza sfarsitul creativitatii geniului egiptean.

2.9. Asocierea Ra- Osiris

Teologii Imperiului Nou insista asupra complementaritatii zeilor opusi. In Litania lui Ra,
zeul solar este numit „ Unul adunat impreuna” reprezentat sub forma de Osiris Mumie,
purtand coroana Egiptului de sus. In alti termeni Osiris este patruns de spiritul lui Ra.
Identifcarea celor doi zei se implineste in persoana faraonului mort, dupa procesul de
osirizare, Regele invie ca tanar Ra, deoarece calatoria soarelui reprzinta modelul exemplar al
destinului omului, trecerea de la viata la moarte si apoi la o noua nastere. Un anume text il
evoca pe Ra care sa va odihni in Osiris si Osiris care se va odihni in Ra. Numeroase aluzii
subliniaza dublul aspect al lui Ra: solar si osirian. In ultima instanta este vorba despre acelasi
mister si anumite multiplicitatea formelor emanate de o singura Divinitate.

Procesul si cantarirea inimii reprezinta doua dintre cele mai importante acte ce apar in Cartea
Mortilor. Cartea Mortilor este ghidul sufletului cu lumea de dincolo. Rugaciunile si formulele
magice ajutau calatoria sufletului si asigurau succesul in incercarile „ procesului” sau al
„cantaririi inimii”. Cantarirea inimii este un proces prin care inima mortului este pusa pe un
taler al balantei iar pe altul se afla o pana, un ochi simboluri ale lui ma’at.
Meditatia asupra misterului mortii a realizat ultima sinteza religioasa si cea care a mentinut
suprematia in impresionanta istorie religioasa a Egiptului.