UNIVERSITATEA „ DUNĂREA DE JOS” GALAŢI, ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE, ECONOMICE ŞI

INGINEREŞTI LICENŢĂ,

SPECIALITATEA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Referat
La disciplina: Teoria și practica în sporturile de combat (lupte)

Tema: Dezvoltarea calităților motrice la sportivii ce

practică combat judo

A elaborat: Leşco Petru, gr.1

Coordonator ştiinţific: Manolachi Victor,

profesor universitar

Chişinău, 2020
Cuprins:
1. Introducere
2. Dezoltarea calităților motrice în judo
3. Dezvoltarea calităților psihice în jodo
4. Concluzii
5. Bibliografie

2
Introducere
Când tinerii sunt apţi şi dotaţi, activitatea de practicare a unei ramuri sportive, în cazul
nostru judo, îi va ajuta la învăţătura, mărindu-le potenţialul fizic, încrederea în sine, ambiţia,
dârzenia şi alte asemenea calităţi, îmbunătăţindu-le de fapt întreaga capacitate fizică şi psihică.
Tinerii au nevoie crescută de activitate fizică, de preferat organizată, deoarece este o necesitate
biologică şi socială, prin intermediul căreia aceştia învaţă sa se cunoască pe sine, să comunice
eficient cu partenerii, să colaboreze cu aceştia pentru obţinerea de beneficii proprii şi să
contribuie la creşterea dorinţei de muncă şi afirmare, influenţând astfel formarea caracterului şi
dezvoltarea personalităţii, pregătindu-i incontestabil pentru viaţă. Pregătirea modernă în judo
presupune desfăşurarea unei activităţi planificate, care să ţină seama de cuceririle ştiinţei.

Pentru creşterea performanţelor în sport sunt depuse eforturi însemnate de către toţi cei
implicaţi în activitatea sportivă (antrenori, ingineri, tehnicieni, medici, psihologi).
S-a pornit de la premisa că o cale metodică adecvată poate spori şansele de realizare a
marii performanţe, contribuind la creşterea nivelului de instruire şi ducând la scurtarea timpului
necesar formării deprinderilor şi priceperilor motrice. ntrenamentul tinerilor pentru sportul de
performanta necesita fundamentarea antrenamentului sportiv care se bazeaza pe o vasta
experienta practica si stiintifica fiind un domeniu deosebit de complex in care descoperirea de
noi metode de antrenament si tehnici sunt nelimitate. Interpretarea moderna a notiunii de
antrenament sportiv are ca rezultat amplificarea sferei pregatirii sportive, depasind-o pe cea
proprie de proces instructiv-informativ. Teoria antrenamentului sportiv se inscrie in sfera
disciplinelor stiintifice care se ocupa cu activitale corporale ale omului, adica omul in miscare.

3
Dezoltarea calităților motrice în judo

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea
executării diferitelor acte motrice legate atît de activitatea sa zilnică, cît şi de cea sportivă. Ele
sunt materializate în posibilitatea organismului de a executa acţiuni motrice care pretind într-o
măsură mai mică sau mai mare; forţă, rezistenţă, viteză sau îndemînare. Perfecţionarea
calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire fizica a
elevilor din ciclul primar şi care trebuie realizată concomitent cu formarea priceperilor si
deprinderilor motrice, ca rezultat al influenţelor sistematice ale exerciţiilor fizice. Pentru fiecare
calitate motrică sau formă de manifestare a uneia din calităţi, trebuie să selecţionăm, în raport
de vîrsta elevilor, numai acele metode, procedee si mijloace care s-au dovedit eficiente. Este
foarte important ca efortul fizic să crească treptat, atingînd apogeul în partea de bază a lecţiei, i-
ar revenirea să se facă mai repede sau mai lent, in funcţie de nivelul de pregatire al elevilor. De
regulă, se folosesc exerciţii pentru dezvoltarea vitezei si îndemînării chiar in veriga lecţiei, iar
exercitiile pentru forţă şi rezistenţă se realizeaza înainte de revenirea organismului la normal,
după realizarea temelor lectiei..

Viteza- generalităţi, indicaţii metodice.

Viteza este calitatea caracterizată prin iuţeala, rapiditatea cu care se efectuează acţiunile
motrice, în structurile si combinaţiile cele mai diverse. Perfectionarea vitezei prezintă interes
pentru toate ramurile sportive, fiind hotărîtoare in probele de atletism, înot, patinaj, ciclism si
pentru realizarea unor actiuni tactice si tehnice specifice.

Viteza este prezentă sub trei forme de manifestare:

* viteza de reacţie ( care se referă la intenţia cu care se raspunde la semnale, durata

necesară pentru întrarea in acţiune);

* viteza de execuţie ( care se referă la iuţeala cu care se execută o acţiune motrică

structurată) ;

* viteza de repetiţie ( care se referă la frecvenţa cu care se repetă mişcarea).

Factorii de care depinde realizarea unei viteze mari în efectuarea mişcărilor sunt mult mai
numeroşi, decît ne imaginăm, la unii ţinînd de înzestrarea prin moştenire a fiecărui individ, iar
la alţii fiind rezultatul influenţelor obţinute a unei pregătiri sistematice.Viteza poate depinde şi
de forţă. Cresterea forţei este favorabilă cresterii vitezei numai pînă la un nivel, după care, orice
sporire a forţei frînează dezvoltarea vitezei prin modificarea raportului dintre masă, viteză si

4
forţă. Pentru îmbunătaţirea vitezei de reacţie se folosesc exerciţii care pretind reacţii prompte la
diferite semnale vizuale sau auditive, dinainte stabilite, indicate spontan sau prin surprindere. Se
pot folosi cu succes jocurile de mişcare, deplasări şi opriri la diferite semnale, exerciţii de
atenţie precum şi pornire în sensuri şi direcţii-diferite, din poziţiile şezînd sau culcat.Pentru
îmbunătăţirea vitezei de execuţie şi de repetiţie cele mai bune exercitii care se pot folosi sunt
sprinturile si accelerările de diferite porţiuni de distanţă.Pentru dezvoltarea vitezei sub toate
formele ei de manifestare se recomandă folosirea elementelor de întrecere care sporesc eficienţa
prin caracterul mobilizator al concursului şi prin mărirea numărului de repetări.

Îndemînarea - generalităţi, îndrumări metodice.

Îndemînarea este o calitate motrică ce presupune posibilitatea individului de a-şi însuşi
şi efectua acţiuni motrice complexe, cu dirijare precisă si economică a mişcăror în timp şi
spatiu, cu viteză si încordarea necesară, fiind în concordanţă cu situaţiile care apar pe parcursul
efectuării acţiunii.Îndemînarea condiţioneaza si este condiţionată de nivelul de dezvoltare a
celorlalte calităţi motrice. Formele principale de manifestare a îndemînării în cadrul acţiunilor
motrice sunt :

- îndemînarea generala, ce presupune capacitatea de a efectua raţional si creator

diverse acţiuni motrice ;
- îndemînarea specială sau specifica ramurilor sportive, pentru o anumită categorie de
deprinderi motrice, pentru anumite segmente ale organismului.
Factorii de care depinde această calitate sunt perfectibile, de unde şi concluzia că această
îndemînare poate fi substantial îmbunătaţita, printr-o pregătire sistematică.Spre deosebire de
celelalte calităţi motrice, dezvoltarea îndemînării se poate realiza în orice moment al lecţiei,
deoarece executarea unor exerciţii pentru îndemînare nu afectează cu nimic succesiunea
celorlalte şi nu supune organismul elevuluui la un efort prea mare.Pentru a dezvolta îndemînarea
se recomandă exerciţii libere cu mingea, pe banca de gimnastrică, folosind aruncarea si
prinderea , alergarea căt si jocuri si ştafete.

Forța- generalităţi, îndrumări metodice.

Ca si calitate motrica, forta reprezinta acea capacitate a organismului uman prin care o
rezistenta externa sau interna este invinsa cu ajutorul contractiei uneia sau a mai multor grupe
musculare. Ceea ce este bine de consemnat este faptul ca toti specialistii si teoreticienii
domeniului au fost de acord cu aceasta definire a fortei. Pentru prestarea activitatilor
ocupationale, efectuarea activitatilor motrice este nevoie si de putere musculara care este la fel
de importanta ca si forta. Daca prin forta muschiul este capabil sa se contracte intr-un anume
5
mod, si intr-o anume cantitate, puterea reprezinta modul exploziv de declansare a acestor
contractii intr-o unitate de timp. Organismul, in viata de zi cu zi, in procesul realizarii
activitatilor motrice, este supus diferitelor solicitari, sarcini si greutati pe care este nevoit sa le
depaseasca.Pentru realizarea obiectivelor sale, organismul uman este sub influenta anumitor
factori interni si externi a caror actiune este continua si nemijlocita. Dintre factorii interni putem
mentiona varsta, sexul, tipul constitutional, nivelul dezvoltarii aparatului locomotor, nivelul de
activitate a sistemului nervos, a proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia),
numarul, compozitia si tipul de fibre musculare ce intra in contractie, modul de desfasurare a
proceselor biologice si, nu in ultimul rand, experienta motrica personala. In ceea ce priveste
factorii externi, cei mai multi apartin mediului ambiant: temperatura, umiditatea aerului,
altitudinea, radiatiile solare, relieful, sezonalitatea anotimpuala, ritmul diurn etc. Acestia
favorizeaza sau nu dezvoltarea fortei. Nu sunt de neglijat nici acele aspecte care au in vedere
cresterea artificiala a fortei; administrarea de substante chimice, gen “sustinatoare de efort” de
tipul steroizilor anabolizanti, substante doping ce maresc artificial capacitatea organismului la
efort etc. Alti factori care conditioneaza forta intr-o masura mai mare sau mai mica, fara insa a le
diminua importanta, sunt:

- factorii psihici (motivatia, atentia, emotiile etc.);

- durata de contractie a fibrelor musculare;

- valoarea unghiulara a segmentelor implicate in actiune;

- nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice.

Fiecare act, actiune sau activitate motrica implica manifestarea fortei intr-un anumit fel,
in mod distinct, particular; astfel, in functie de numarul muschilor ce participa in contractie forta
poate fi:

- generala - “rezistenta “ va fi invinsa de actiunea principalelor grupe musculare;

- specifica (speciala) - doar un numar restrans de grupe musculare participa in contractie.

Forta nu se manifesta niciodata in stare pura, ci numai in combinatie cu celelalte calitati

motrice; in acest caz putem vorbi de:

- forta in regim de viteza (detenta);

6
 - forta in regim de rezistenta;

- forta in regim de indemanare.

In functie de caracterul contractiei, forta se poate clasifica in:

- forta izometrica (statica), atunci cand prin contractie nu se modifica lungimea fibrelor
musculare ce iau parte la efort;

- forta izotonica (dinamica), cand prin contractie se modifica lungimea fibrelor aflate in
efort; daca fibrele se scurteaza prin intrarea in actiune a fibrelor muschilor agonisti, vorbim
despre o forta de tip “invingere“; daca fibrele se alungesc prin actiunea muschilor antagonisti
avem de-a face cu o forta de tip “cedare”;

- forta mixta - in acest caz cele doua tipuri de forte (statica si dinamica) se combina in
diferite alternante, in functie de natura efortului.

In relatie cu puterea individuala si in functie de capacitatea de efort, forta se clasifica in:

- absoluta (maxima) - ea creste odata cu cresterea greutatii corporale;

- relativa - reprezinta raportul dintre forta absoluta si greutatea corpului. 

Hettinger (1970) a facut cercetari despre dezvoltarea fortei maxime (statica) in anumite
perioade de varsta; el a ajuns la concluzia ca forta creste in paralel cu cresterea organismului,
ajungand la maturitate in perioada cuprinsa intre 20 si 30 de ani; dupa aceasta perioada forta nu
se pierde decat in mica masura; astfel, un individ in varsta de 65 ani are o forta ce reprezinta 80
% din forta indivizilor cuprinsi in grupa de varsta 20-30 ani. In cazul femeilor, forta cea mai
mare se manifesta in perioada cuprinsa intre 16-30 ani.

Rezistența- generalităţi, îndrumări metodice.

Rezistenta este o calitate motrica de baza care influenteaza in mare masura randamentul
sportivilor in general si a celor ce participa in probe predominant aerobe, in special. Capacitatea
de a invinge oboseala se formeaza dupa multe ore de pregatire in conditii dintre cele mai dificile.
Rezistenta este o calitate motrica usor perfectibila. Acest lucru este posibil ca urmare a efectuarii
sistematice, continue si dupa anumite reguli a unor exercitii fizice specifice timp indelungat.

7
 Specialistii din domeniul activitatilor motrice, fiziologi, oamenii de stiinta au definit
rezistenta in fel si chip. Astfel, Zatiorski (1968) arata ca rezistenta este „capacitatea de a efectua
timp indelungat o activitate oarecare, fara a reduce eficacitatea ei”. D. Harre considera ca
rezistenta este „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai
indelungat”. Ozolin (1959) arata ca organismul care are „capacitatea de a face fata oboselii”
dispune de o rezistenta adecvata. In Romania foarte multi specialisti din domeniul educatiei
fizice si sportului considera ca A. Demeter are o viziune mai vasta asupra rezistentei. In viziune
sa „mentinerea capacitatii de lucru in timpul unor eforturi de lunga durata, prin invingerea
fenomenului de oboseala si printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului dupa o activitate
obositoare” este echivalent cu o buna rezistenta a organismului. Gradul de dezvoltare a
rezistentei se poate determina prin buna functionare a aparatului cardiovascular, respirator,
metabolic si a sistemului nervos. Capacitatea de rezistenta a organismului (numita si
“anduranta“) are la baza procesele energetice, fara de care miscarile organismului n-ar fi
posibile. Principalul criteriu de apreciere al nivelului ei de dezvoltare este absorbtia maxima de
oxigen (VO2 maxim), precum si durata lucrului efectuat de organism sau marimea distantei
parcurse de acesta.vPrincipalul factor limitativ al manifestarii rezistentei un timp cat mai
indelungat este oboseala. Pentru dezvoltarea optim a rezistentei efortul trebuie efectuat pana la
aparitia oboselii, iar incercarile de a o invinge pot grabi procesul de dezvoltare a rezistentei.
Fenomenul de oboseala se caracterizeaza prin scaderea temporara a capacitatii de lucru a
organismului, prin cresterea dificultatilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul dat cu
aceiasi intensitate, in acelasi ritm, cu aceeasi amplitudine, precizie si randament.

Cauzele aparitiei oboselii:

- slaba adaptare la efort a organismului;

- diminuarea activitatii centrilor nervosi superiori care coordoneaza capacitatea de lucru a

muschilor si in special a functiilor circulatorii si respiratorii;

- capacitatea de lucru a sistemului nervos central, reprezinta veriga principala in lantul de

procese care determina aparitia prematura sau intarziata a oboselii.

In procesul de dezvoltare a rezistentei se perfectioneaza intregul sistem de legaturi

nervoase necesare efectuarii lucrului stabilit ceea ce influenteaza imbunatatirea coordonarii
functiilor organelor si sistemelor si reducerea cheltuielilor energetice.

8
Metode si mijloace pentru dezvoltare / educarea rezistentei

In procesul dezvoltarii si perfectionarii rezistentei se folosesc, in general, metode in care

predomina eforturile bazate pe contractii musculare izotonice, izometrice si intermediare.
Practica antrenamentului sportiv ofera o gama larga de metode si procedee pentru dezvoltarea
rezistentei, dar raportand aceste metode la specificul activitatii fiecarui sportiv in parte se pot
retine ca fiind adaptabile si posibile de aplicat metode care au in vedere variatia de volum, de
intensitate sau mixte. Metoda eforturilor uniform, continue este specifica dezvoltarii rezistentei
generale, a capacitatii de efort aerob. Metoda se caracterizeaza prin uniformitatea intensitatii
efortului, prin continuitatea si durata acestuia. Elementul de progres il constituie cresterea duratei
efortului, cu mentinerea uniformitatii intensitatii. Ca tehnica de planificare, la inceput se
stabileste volumul efortului exprimat in distanta, durata sau numar de repetari. In cazul aplicarii
acestei metode, volumul este stabilit ca cerinta minima pentru fiecare sportiv in parte in functie
de gradul de pregatire. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistentei
generale, a capacitatii aerobe. Ea consta din repetarea relativ standard a aceluiasi efort,
parcurgerea repetata a unei anumite distante cu aceeasi viteza de deplasare. Metoda eforturilor
variabile se bazeaza pe modificarea vitezei de parcurgere a unor portiuni in cadrul alergarilor de
durata. Se foloseste o gama de intensitati in cadrul aceluiasi antrenament, fapt care determina
solicitari variabile ale functiilor organismului si are ca urmare o adaptare multilaterala la eforturi.
Variatia intensitatii efortului se poate realiza fie folosind actiunea factorilor externi (profilul
terenului, conditiile atmosferice), fie pe cea a factorilor volitivi necesari in schimbarea repetata a
intensitatii efortului. Metoda eforturilor progresive se refera la repetarea succesiva a unor eforturi
a caror intensitate creste mereu si se bazeaza in exclusivitate pe variatia in sens progresiv a
intensitatii efortului. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistentei specifice eforturilor de
intensitate maximala. Metoda antrenamentelor pe intervale cu intervale sau fractionat - reprezinta
o metoda de baza pentru dezvoltarea rezistentei si reprezinta, prin excelenta, o metoda de
dezvoltare a capacitatii de efort aerob, o metoda de dezvoltare a posibilitatii aparatului cardio
vascular de a transporta o cantitate cat mai mare de oxigen. Caracteristica principala a metodei o
constituie faptul ca pauza (intervalul) este incompleta, organismul nu este restabilit complet
efortul reluandu-se in faza de supracompensare, organismului lucrand in datorie de oxigen.
Stimularea optima a sistemului cardiovascular se produce in timpul intervalului de odihna, cand
volumul de sange pompat de inima la o pulsatie este maxim. Are urmatoarele efecte pozitive:

- antrenamentul pe intervale permite adoptarea unui program mai precis, mai stiintific
pentru dezvoltarea cu precadere a rezistentei, indiferent de mijloacele folosite;

9
 - inlatura monotonia unor actiuni motrice de durata;

- se poate folosi pe orice teren, fara amenajari speciale;

- imbunatateste vizibil si rapid functia cardiovasculara favorizand marirea capacitatii de

refacere a organismului dupa efort;

- dezvolta rezistenta psihica impotriva oboselii si mareste puterea de concentrare si

vointa.

Dezvoltarea calităților psihice în jodo

În vederea realizării fişei descriptive pentru stabilirea profilului psihologic al judoka am

selectat următoarele calităţi psihice:

FACTOR INTELECTUAL( 45%):

           -   atenţia;

           -   gândirea operativă (creativitatea);

           -   viteza de decizie (anticipare-intuiţie);

           -    memoria;

           -  imaginaţie.

FACTOR VOLITIV ( 30%):

           -  curaj ( dârzenie );

           - hotărâre ;

           -  iniţiativă ( activism );

            -  perseverenţă.

FACTOR AFECTIV( 25%):

             -   stabilitatea emoţională;

10
              - vigilenţă ( responsabilitate);

             - dăruire în luptă.

Aceste calităţi psihice le-am clasificat pe o scară numerică care reprezintă lista
predispoziţiilor favorizante pentru practicarea cu succes a judoului şi în paralel le-am dat
calificative, astfel prezentăm fişa descriptivă pentru stabilirea profilului psihilogic al
sportivului judoka, cât şi diagrama însuşirilor psihice inspirat după Colibaba Evuleţ-Dumitru
în „Jocuri Sportive-teorie şu metodică ( 1998 ).

Calităţile psihice intelectuale : atenţia, imaginaţia, spiritul de observaţie, rapiditatea în

gândire şi decizie, creativitatea, constituie codiţii absolut necesare urcării pe cele mai înalte
trepte ale valorii sportive. Desigur că zestrea genetică îşi are rolul ei, dar aceste calităţi se pot
dezvolta în cadrul procesului de antrenament prin mijloace specifice adecvate.

Calităţile psihice volitive: dârzenia, curajul, perseverenţa, hotărârea, iniţiativa,

considerăm a fi determinante în ansamblul calităţilor psihice necesare practicării judo-ului de
performanţă, motiv pentru care aceste calităţi primează şi în activitatea de SELECŢIE a
copiilor şi juniorilor. Susţinerea eforturilor de intensitate mare şi maximă, de multe ori în
condiţii de oboseală accentuată, solicitate în competiţii şi antrenamente, nu este posibilă fără
educarea la cel mai înalt nivel a acestor calităţi psihice. Acest lucru se realizează în lecţiile de
antrenament prin crearea unor condiţii cu grad sporit de dificultate, pe care judoka trebuie să
le învingă.

Calităţile psihice afective: încrederea în posibilităţile proprii, dăruirea în luptă,

responsabilitatea faţă de modul de comportare şi rezultatul luptei, spiritul de dăruire sunt
calităţi care se formează şi se dezvoltă în procesul de antrenament, influenţând în mare
măsură şi celelalte calităţi psihice enumerate mai sus. Pentru dezvoltarea calităţilor psihice
afective sportivii vor fi solicitaţi să rezolve o serie de situaţii reale sau artificial create de
profesor/antrenor.

11
Concluzii
În concluzie, putem spune că calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de
manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar.Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si
formarea deprinderilor motrice, se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si
dezvoltare,ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate,conditiile de
viata,ereditatea,mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate. Calitatile motrice sunt
insusiri ale organismului care ofera individului posibilitatea executarii diferitelor acte motrice,
legate atat de activitatea sa zilnica, cat si de cea sportiva. In procesul de invatamant un loc
important in cadrul preocuparilor profesorului de specialitate il ocupa gasirea si utilizarea in
pregatire a celor mai eficiente metode si mijloace care sa asigure dezvoltarea acestor calitati. In
literatura de specialitate precum si in limbajul specialistilor se folosesc mai multi termeni
precum:calitati fizice,calitati motrice,calitati bio-motrice, calitati ale activitatii motrice,functii
motrice de baza,etc. Perfectionarea calitatilor motrice reprezinta unul din principalele obiective
ale procesului de pregatire a tineretului scolar realizata concomitent cu formarea priceperilor si
deprinderilor motrice. In cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calitatilor motrice
trebuie sa ocupe un loc prioritar deoarece:

- calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea

deprinderilor motrice;

- dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului;

- dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple;

- dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor

12
Bibliografie:

1. Alexe, Nicu- Antrenamentul sportiv modern, Ed. Editis, Bucureşti, 1993.

2. https://graduo.ro/atestate/educatie-fizica-si-sport/dezvoltarea-calitatilor-motrice-in-
judo-312717

13