Sunteți pe pagina 1din 2

Vă trimit ceea ce am discutat la ultimele două ore.

Aceasta va fi ultima temă pe semestrul acesta și așa cum v-am spus, v-a reprezenta a treia notă care va
înlocui teza.

📌 TEMA:

1. Realizați un eseu de MINIMUM jumătate de pagină A5 (caiet mic) despre o afacere în orice domeniul
doriți, în care să cuprindeți următoarele:

a) - formulați ideea de afacere

b) - precizați factorii de producție necesari desfășurării activității economice

c) - identificați elementele componente ale fiecărui factor de producție.

d) - descrieți aspectele combinării eficiente a factorilor de producție utilizați.

d) - aproximați toate costurile de producție.

Vă recomand să vă alegeți activitatea din domeniul pe care îl studiați la scoală în ideea că îl cunoașteți cel
mai bine.

Succes!

Exemplu de temă rezolvată:

Ideea de afacere - producția de răsaduri de flori a unei sere

Factorii de producție necesari desfășurării acestei activități sunt factori primari (munca si natura),
factori derivați (capitalul).

Elementele componente ale fiecărui factor de producție:

-munca (2 angajati calificați, 1 contabil, 1 agent vânzări, 1 manager)

-natura (solul, apa, lumina, caldura)

-capitalul: capitalul fix (clădirea pentru sediul firmei, utilaje pentru săpat, însămânțat, instalatii pentru
udat, 2 laptopuri, 1 imprimantă, 3 telefoane, 1 autoturism, 1 autoutilitară pentru transportat ghivecele
cu rasaduri), capital circulant (seminte, materiale, consumabile de birotică, combustibil, energie)
Pentru desfășurarea activității (horticultură) avem nevoie de: suprafața de pământ, semințe de flori,
forța de muncă, sera propriu-zisă. Așadar, natura activității determină tipul factorilor de producție aleși și
performanța acestora – alegerea solului și pregătirea acestuia, angajarea de lucrători calificați –
absolventi scoala profesionala specializarea horticultor, achiziționarea unei sere cu o structură rezistentă,
metalică, proiectată pentru încărcări de zăpadă, cu rezistență la ploi și vânt, folia utilizată să fie rezistentă
la raze UV. (aspectul calitativ al combinării factorilor de producție).

Pentru o producție de 1.000 răsaduri, vom utiliza din acești factori o anumită cantitate (500 m
teren, 100 pachete semințe de flori, 5 angajați, 4.000 l apă). Dacă vom dori să dublăm producția, atunci
va trebui să suplimentăm volumul de factori de producție (1.000m teren, 200 pachete semințe de flori, 7
angajați, 8.000 l apă). (aspectul cantitativ al combinării factorilor de producție)

Importante sunt și tehnica și tehnologiile folosite. Acestea presupun însămânțarea pământului din
seră și udarea lui, asigurarea unei temperaturi optime, asigurarea unei lumini optime, aplicarea de
îngrășăminte chimice sau naturale, replicarea (mutarea) plantelor în ghivece, atunci când ating o înălțime
minimă.

Sub aspect economic al combinării factorilor de producție, vom face calcule foarte precise cu privire
la cheltuielile implicate în producția de răsaduri de flori și costurile generate pentru 1 ghiveci cu rasad
sunt de 1,8 lei ghiveciul. Vom analiza prețul pieței pentru acest produs și constatăm că pretul de vânzare
ar fi de 3 lei / ghiveci. Astfel determinăm dacă activitatea este rentabilă.

S-ar putea să vă placă și