FIABILITATEA ECHIPAMENTELOR NAVALE

3.1 Generalităţi

Calitatea produselor şi serviciilor este indicatorul de bază al unei industrii sau economii.
Fiabilitatea fiind alături de alţi de indicatori o componentă a calităţii, trebuie să fie în atenţia tuturor
factorilor care determină bunul mers al societăţii.
Fiabilitatea este o disciplină din domeniul ingineriei care utilizând cunoştinţe ştiinţifice, asigură
performanţe ridicate unui echipament, într-un interval de timp şi condiţii de exploatare date, sau
prognozate. Ca noţiune este foarte veche - apărând odată cu notiune de tehnica.
Ca teorie fiabilitatea s-a constituit în ultimele decenii şi este într-o continuă dezvoltare. Disciplină
nouă, teoria fiabilităţii este o ştiinţă interdisciplinară care cuprinde un cerc larg de probleme specifice în
diversele etape ale existenţei produselor (etapele pot fi de proiectare, fabricare, transport, montare,
exploatare, dezafectare, etc.).
Termenul de "fiabilitate" vine din franceză, "fiabilité" unde caracterizează securitatea funcţionării,
măsura probabilităţii de funcţionare în condiţii date. Are corespondent în limba engleză "reliability"
(reliable = demn de încredere = sigur = pe care te poţi bizui = trainic = solid) şi în limba rusă "nadiojnosti"
(soliditate, siguranţă, securitate).
Pe scurt, fiabilitatea unui echipament sau produs este termenul care defineşte durta de menţinere
nealterată a performanţelor acestuia, în condiţii de utilizare şi exploatare date sau prognozate pe un
anumit interval de timp sau pe toată durata ciclului de viaţă. Pentru atingerea performanţele de
fiabilitate ale unui echipament sau produs, se porneşte din faza de proiectare prin alegerea optimă
soluţiei tehnice, materialelor, echipamentului şi proceselor tenologice de fabricaţie utilizate (disponibile
a fi utilizate). De mare importanţă, este verificare calitativă şi testarea produselor, interfazic şi final,
completată, pe cât posibil, cu urmărirea comportării în exploatare în condiţii de testare dar şi în condiţii
reale de exploatare. Utilizarea, când este posibil, a datelor obţinute pentru retuşarea şi corectărea
deficienţelor constatate la realizarea următoarele produse. Pentru multe produse se poate apela la
simulări şi/sau testări de laborator.
Fiabilitatea se atinge, sau se mareşte prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, transport,
punere în funcţiune şi exploatare, prin evitarea unor condiţii extreme de utilizare şi respectare cu
rigurozitate a parametrilor prescrişi de proiectant şi producător, specificaţi în documentaţia aferentă.
Fiabilitatea ca ştiinţă, a fost impusă tot mai mult de aspectele de optimizarea de natură economică a
produselor realizate. Salturile realizate în ultima perioadă, ca urmare a aplicării pe scară tot mai largă a
rezultatelor cercetării ştiintifice în toate domeniile, completate cu o flexibilitate deosebită a sistemelor
de producţie prin automatizarea şi robotizarea proceselor tehnologice, au avut ca efect diminuarea
semnificativă a duratei de viaţă a produselor industriale, în locuirea lor fiind făcută datorită uzurii lor
morale. În ultimul timp, de multe uzura morală intervine inaintea epuizării duratei de viaţă proiectată a
unui produs. Acest lucru a produs modificări semnificative în modul de abordare a conceptului de
proiectare. Astfel se prognozează mai întâi durata de utilizare a produsului, urmând ca apoi fiabilitatea
proiectată să se încadreze în acest interval de timp. Din ce în ce mai multe produse industriale, nu mai
au timp de funcţionare pentru a fi justificată retuşarea şi corectărea deficienţelor constatate la un
produs, cel mai adesea trecând la reproiectarea produsului în sine. Un alt efect al dezvoltării ştiinţifice îl
constituie creşterea complexităţii produselor. Astfel, organele de maşini, subansamblele şi ansablele ce
intră ca unităţi elementare (având adesea, funcţionare autonomă) în agregate sau instalaţii complexe,
numite sisteme tehnice, datorită echipamentelor de automatizare computerizate, au devenit tot mai
complexe şi sofisticate. Posibilităţile de control al parametrilor de legătură dintre aceste unităţi
elementare, ce intercondiţionază funcţionare acestor sisteme complexe, prin intermediul acestor
sisteme computerizate, dau o dinamică şi flexibilitate tot mai mare acestor produse. Aceste evoluţii fără
precedent a produselor fac ca produsele să aibă din fabricaţie un exces de disponibilităţi de fiabilitate,
funcţii şi funcţionalitate mult peste cele necesare momentului apariţiei produsului. Concludent în acest
sens, este cazul echipamentelor electronice care conţin în componenţa lor subsnsamble şi periferice
care nu vor fi utilizate niciodată de foarte mulţi utilzatori ai produsului respectiv, sau care relizează
funcţii necesare pentru utilizarea în cazul unor produse ce urmază a fi proiectate şi utilizate. De asemeni
nu pote fi neglijată capacitatea de interscimbabilitate a acestor unităţi elementarea datorită
standardizării tipo-dimensionale, precum şi a standardizării parametrilor de interconectare a lor.
Substratul economic al preocupărilor de cunoaştere în domeniul fiabilităţii produselor are ca
fundament faptul că totdeauna consumatorul (utilizatorul de produse) va fi interesat de produse cu
fiabilitate cât mai mare, iar producătorul invers, in sensul de a mării consumul.
Cum însa acestă fiabilitate are costul său tendinţa actuală este de a realiza un nivel optim de
fiabilitate atât pentru producător, cât şi pentru utilizator.
3.2 Obiectul disciplinei de fiabilitate
Obiectul disciplinei de fiabilitate este rezultatul unui lant de activitati, cum ar fi:
- studiul defecţiunilor, constând în stocarea şi analiza complexă a cauzelor ce le-au generat, modul
de apariţie şi evoluţie, precum şi soluţiile de evitare sau diminuare a evoluţiei acestora, realizarea
unor norme, concepte metodologi, etc. cu aplicabilitate imediată.

- aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, prin cuantificarea efectului parametrilor

interni şi externi care influenţează evoluţia în timp a acestora;

- stabilirea metodelor şi a modelelor de calcul şi de prognoză a fiabilităţii produselor, pe baza

încercărilor specifice şi/sau a urmăririi comportării lor reale în exploatare;
- stabilirea soluţiilor constructive, tehnologice şi de exploatare pentru menţinerea şi creşterea
fiabilităţii sistemelor, precum şi a fiabilităţii parţiale ale dispozitivelor şi elementelor componente;
- stabilirea şi impunerea unor metode de selectare, stocare şi prelucrare a datelor privind fiabilitatea
produselor;
- determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate, pe baza raportului dintre cerere şi
ofertă;
3.3 Perspective şi limite

În domeniul transportului naval şi nu numai, sau perfecţionat deosebit de mult tipurile de contracte,
care restricţionează foarte mult abaterile de la termenii contractuali, legaţi de respectarea duratelor de
transport. Astfel sau creiat sisteme de penalizare a întârzierilor prin plata de contrastalii, respectiv
bonificarea scurtării duratelor contractate prin staliile primite de transportator. În acest caz, apariţia
unor lucrari de reparaţii accidentale au efecte negative din punct de vedere financiar, prin prisma
staliilor şi contrastaliilor, precum şi prin cheltuielile suplimentare ale costurile cu nava pe duratelor
acelor reparaţii.
Creşterea complexităţii sistemelor tehnice, a dus la necesitatea ca lucrările de mentenanţă, să necesite
personal cu înaltă calificare, în consecinţă, majoritatea acestor lucrări fiind efectuate de şantiere
specializate cu companii care îşi permit să angajeze aceşti specialişti. Angajarea acestora de către
armatorii navelor ar fi total neproductivă.
Dezvoltarea automatizărilor şi a sistemele de supraveghere, au făcut ca acestea să preia activităţile de
rutină ale operatorilor sistemelor tehnice cu durată mare şi foarte mare de lucru, stocând cel mai adesea
continuu valorile parametrilor de lucru şi funcţionare controlaţi, semnalând sonor, optic, etc. orice
disfuncţie a sistemului tehnic respectiv. Tendinţa actuală, bazată pe efectele benefice ale sistemelor
automate şi de control, este de se dezvolta tot mai mult aceste sisteme completându-se cu sistemele de
comandă şi cotrol care suplinesc parţial sau total intervenţia operatorilo. Avantajele de necontestat ale
acestor sisteme tot mai sigure şi fiabile au convins armatorii şi alti proprietari ai unor sisteme tehnmice
complexe să investească foarte mult în aceste sisteme de conducerea a unor unor agregate şi procese
tehnologice foarte importante a căror nefuncţionare poate avea uneori efecte dezastruoase.
În perspectiva, tendinţa actuală, este ca în exploatare să fie eliminate defectările accidentale, în urma
cărora, parţial sau total componente sau subansamble ale unui sistem să îşi piardă capacitatea de a mai
asigura parametrii de lucru, sau mai rău să fie distruse. Tot în acesată perspectivă, tot mai mulţi
producători au previzionată durata optimă de funcţionare sau utilizare a produselor lor, prin numărul de
cicluri sau ore de funcţionare. De asemenea, conlucrează în cadrul unor programe de implementare a
sistemelor complexe de fiabilitate prin realizare a bazelor de date necesare. Avantajele acestui concept
au facut ca de exemplu să se justifice ca un grup cazan-turbină-generator al unei termocentrale cu
puterea unitară de 300 MW să aibă de 2,5 ori mai multă aparatură de automatizare decât cel de 150
MW.
Un alt argument este dat de faptul că efectele defectării unui element au consecinţe infinit mai
mari decât costul elementului. De fiabilitatea produsului depinde (de exemplu, dacă acesta face parte
din sistemele de automatizare complexă sau energetice) productivitatea muncii, calitatea producţiei şi în
unele cazuri chiar viaţa oamenilor. Un scurtcircuit neizolat de protecţiile electrice într-o celulă electrică a
unei staţii de medie tensiune la care se racordează hidrogeneratoarele poate duce la distrugerea totală
a echipamentului, prin incendiu şi urmare a gazelor toxice emanate, poate pune în pericol atât viaţa
personalului de exploatare cât şi a personalului de intervenţie. Costul eliminării consecinţelor este de mii
de ori mai mare decât elementul a cărui defectare a produs evenimentul accidental.
Efectele economice ale lipsei de fiabilitate a produselor pot fi evidenţiate după mai multe
aspecte:
- costul reparaţiilor în materiale şi forţă de muncă (poate atinge până la 9% din forţa de muncă);
- nerealizarea producţiei (6% din timp pentru utilaje complexe);
Limitele studiului fiabilităţii pot fi găsite în lipsa datelor de intrare pentru calcule, rezultată din:
- nivelul redus al civilizaţiei industriale;
- viteza mare de reînnoire a produselor;
- complexitatea modelelor care, pentru a reflecta fidel realitatea devin inabordabile
matematic iar pentru a fi abordabile nu mai corespund realităţii; situaţia se rezolvă prin
compromis (optimizare).
In concluzie, fiabilitatea ca noţiune presupune, implicit, un anumit nivel de civilizaţie şi cultură
industrială şi se referă la un set de rigori care trebuie respectate de-a lungul întregii existenţe a
produsului, de la proiectare, materiale şi tehnologii de prelucrare, livrare, exploatare şi mentenanţă, în
concordanţă cu normele şi prescrierile din documentele insoţitoare.

3.4 Categorii de fiabilitate. Definiţii şi terminologie

Literatura de specialitate a ultimilor ani a acreditat ideea că noţiunile de fiabilitate şi de inginerie a
fiabilităţii au un înţeles foarte larg. Fiabilitatea se poate defini în mai multe moduri:
 Fiabilitatea estimată rezultată din exploatarea experimentală controlată şi din încercările de
laborator:
- de anduranţă (cu stres nominal);
- accelerate (cu stres crescut);
- la distrugere.
Fiabilitatea operaţională este rezultatul obţinut din exploatarea experimentală controlată
(statistici de exploatare. Ex. durata de viata-garantie diferita pentru uz casnic si utilizare industriala).
Fiabilitatea preliminată, pentru sisteme, rezultată din calcule pe baza fiabilităţii elementelor şi a
structurii sistemului. Mai poate fi numită fiabilitatea structurală a sistemelor.
Fiabilitatea extrapolată, rezultată din calcule de extrapolare din încercări de laborator accelerate
(cu stress sporit). Necesită rezultatele încercării accelerate şi legea de dependenţă dintre fiabilitate şi
stress.
Fiabilitatea nominală, este cea garantată de producător.
Măsura fiabilităţii se realizează prin indicatori specifici.
Fiabilitatea este componenta calităţii ce exprimă comportarea produsului în timpul de bună
funcţionare în condiţii date. Datorită multitudinii de factori ce influenţează buna funcţionare în timp a
unui produs (entităţi tehnice sau de altă natură) este unanim acceptat că produse identice, având acelaşi
proiect şi proiectant, aceiaşi dată de fabricaţie, acelaşi producător şi sucursală de producere şi
distribuitor, în condiţii similare de exploatare pote avea durate de funcţionare diferite.
De aceea, o modalitate foarte eficientă de stabilire a fiabilităţii, este prin evaluarea statistică,
reprezentând probabilitatea ca diferitele entităţi (părţile şi componentele, produselor, ansamblele şi
subansamblele, sau sistemele) să-şi îndeplinească funcţiile pentru care au fost proiectate fără a se
defecta, în condiţii specificate, pentru o anumită perioadă de timp şi cu un nivel de încredere dat.
Ingineria fiabilităţii oferă metodele teoretice şi tehnicile practice conform cărora probabilitatea şi
capacitatea părţilor, componentelor, echipamentelor, produselor şi sistemelor de a-şi îndeplini funcţiile
pentru care au fost proiectate şi realizate, pe durate prestabilite de timp, în condiţii precizate şi cu nivele
cunoscute de încredere pot fi specificate, anticipate, proiectate, testate, demonstrate inclusiv în
condiţiile în care au fost depozitate, ambalate, transportate apoi instalate, puse în funcţiune,
monitorizate iar informaţiile transmise către toţi cei implicaţi şi interesaţi.

3.4.1 Abordarea calitativă

Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) considerată a unei entităţii (componentă, produs,

echipament, sistem,) de a îndeplini cerinţele nominale de calitate şi/sau funcţionare (funcţia
specificată), în condiţii de mediu şi solicitare în funcţionare definite şi într-o perioadă de timp
prestabilită.
În funcţie de condiţii, poate fi caracterizată şi prin diverşi indicatori:
- capacitatea de a nu se defecta, sau de a se deprecia un interval de timp;;
- durata de functionare sau de ,,viaţă” a unui produs;
- mentenabilitatea entităţii (capacitatea de a fi restabilit la parametrii iniţiali sau repus în
funcţiune după defectare, de exemplu prin reparare).
 Analiza calitativă a fiabilităţii furnizează informaţii referitoare la felul în care se reflectă, în
funcţionarea entităţii analizate, diferitele moduri de defectare ale elementelor sale componente.
Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:
- analiza modurilor de defectare şi a efectelor defectărilor prin care se identifică defectele şi se
evaluează consecinţele acestora asupra funcţionării entităţii analizate;
- organizarea şi reprezentarea grafică a informaţiilor rezultate din analiza precedentă sub forma unei
scheme logice (diagramă bloc sau arbore de defectare).
Obiectivele analizei calitative de fiabilitate sunt:
- identificarea punctelor slabe în faza de proiectare, montaj şi exploatare;
- evidenţierea defectelor potenţiale sub aspectul importanţei sau criticităţii acestora;
- furnizarea informaţiilor necesare pentru analiza cantitativă de fiabilitate.

3.4.2 Abordarea cantitativă

Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost
conceput şi realizat, cu o anumită performanţă şi fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în
condiţii date, cu un nivel de încredere impus.
Abordarea cantitativă a fiabilităţii are ca obiectiv cuantificarea, sub forma unor indicatori numerici, a
nivelului de fiabilitate a entităţilor stabilite pentru:
- compararea a două sau mai multe soluţii din punctul de vedere al performanţelor dorite;
- demonstrarea încadrării valorilor indicatorilor de fiabilitate în anumite limite impuse, în punctele de
interfaţă cu alte entităţi (instalaţii, linii electrice);
- depistarea unor verigi slabe în cadrul entităţilor analizate;
- preliminarea unor indicatori de garanţie incluşi în oferte şi contracte.
Ca urmare, fiabilitatea este o funcţie de probabilitate având ca variabile timpul şi comportarea
sistemului.
Pentru a obţine echipamente fiabile sunt necesare cunoştinţe şi deprinderi din următoarele
domenii:

▪ analiză statistică
▪ modelarea fiabilităţii echipamentelor
▪ studii de marketing
▪ metode de predicţie a fiabilităţii
▪ proiectare prin metoda cazului cel mai defavorabil
▪ analiza fizică a defecţiunilor
▪ analiza modurilor de defectare şi a defectelor
▪ planificarea şi realizarea încercărilor de fiabilitate / încercări accelerate
▪ definirea conceptului de mentenanţă
▪ analiza mentenabilităţii
 ▪ planificarea şi realizarea mentenanţei
▪ analiza siguranţei echipamentelor
▪ fiabilitate / mentenabilitate / siguranţa echipamentului / calitate / suport logistic / factorii
umani / software performant pentru monitorizare.

Fiabilitatea este un atribut al echipamentelor care nu trebuie ignorat, iar caracteristicile de

fiabilitate reprezintă ”ingredientele” critice pentru orice activitate de proiectare a echipamentelor
industriale. Este de preferat să se ţină cont de aspectele legate de fiabilitate încă din faza de proiectare
decât să nu se facă acest lucru în speranţa că lucrurile vor merge bine.

Apariţia unei teorii a fiabilităţii a fost determinată de creşterea caracterului de masă al

producţiei moderne, capabilă a ofertei ca număr şi tipuri de produse deosebit de mari, a extinderii
schimburilor comerciale pe zone tot mai largi, cu posibilitatea de interferenţă pe aceiaşi piată a mai
multor producători de produse similare, sau din aceiaşi gamă, precum şi a complexităţii produselor şi în
consecinţă a preţurilor produselor de calitate. Domeniul care a impulsionat dezvoltarea acestei
discipline a fost, ca şi în alte cazuri,cel militar întrucât în timpul celui de-al doilea război mondial s-a
constatat că echipamentele electronice complexe (echipamente de radiocomunicaţii, sonare etc.) se
aflau în stare de defectare un timp sensibil mai mare decât timpul de funcţionare normală. Pe baza
soluţiilor oferite de către această nouă disciplină – fiabilitatea – au fost posibile progrese mari şi în alte
domenii de activitate, precum centralele nucleare, transporturile (navale, terestre, aeriene şi în ultimul
timp spaţiale), prelucrarea şi transmisia datelor, producţia bunurilor de larg consum etc.

După trecerea de la producţia manufacturieră la producţia de masă s-a constatat o mărire a

dispersiei parametrilor echipamentelor datorată atât creşterii complexităţii cât şi micşorării
posibilităţilor de control interfazic pe liniile de producţie. În cazul producţiei de masă, datorită
modificărilor rapide ale cerinţelor tehnice, se constată că nu este necesar întotdeauna să se obţină un
nivel maxim posibil de fiabilitate, ci este esenţial să se cunoască cu precizie care este nivelul real de
fiabilitate, luându-se măsuri pentru deplasarea acestuia către o valoare optimă. În decursul timpului s-a
constat că, în cazul sistemelor şi echipamentelor complexe, oricât s-ar investi pentru a obţine o
fiabilitate ideală, nu se poate obţine un echipament care să nu se degradeze în timp. Din această cauză
este util să se cunoască nivelul real al fiabilităţii, astfel încât, în funcţie de acesta, să se stabilească durata
misiunii, intervalele de revizie, structura echipamentului etc.
Pe plan mondial, după anul 1990 s-a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a domeniului
fiabilităţii. Dacă în anii ’60 fiabilitatea se referea la Control/Verificare, iar în anii ’70 - ‘80 la Asigurare,
acum cuvântul de ordine îl reprezintă Managementul fiabilităţii, cu tot ce implică el: metode adecvate
de predicţie, proiectare pentru fiabilitate, fiabilitatea proceselor, inginerie convergentă, controlul
calităţii totale etc. Dacă pentru tipuri de produse aflate de mai mult timp în fabricaţie (cum sunt
dispozitivele microelectronice) această preocupare pentru fiabilitate pare justificată, fiind vorba despre
produse care îşi caută un loc pe pieţe din ce în ce mai exigente, în cazul unor produse relativ noi, cum
sunt microsistemele, fiabilitatea pare mai degrabă un lux. Nimic mai greşit, după cum arată ultimele
lucrări ale celui mai prestigios simpozion de profil pe plan mondial, Annual Reliability and Maintainability
Symposium (ARMS), ţinut anual în SUA, alternativ pe coasta de Vest / Est. Mai ales la produsele foarte
noi (cum sunt microstructurile şi microsistemele – în general, produsele microtehnologiilor) este
important ca fiabilitatea să fie luată în considerare chiar din primul moment (ca un parametru al
ingineriei convergente). În acest mod se câştigă timp şi sume importante de bani, pentru că punerea la
punct a unui nou dispozitiv este mult mai rapidă decât prin modul tradiţional de lucru (inginerie serială).
Acesta este motivul pentru care fiabilitatea devine acum un parametru important al proiectării
unui dispozitiv. Şi nu este vorba numai de produsele cu cerinţe speciale de utilizare (echipamente
spaţiale sau militare, centrale nucleare etc.), ci chiar de dispozitivele destinate unor bunuri de larg
consum, care au acum niveluri ale parametrilor de fiabilitate mult mai mari decât cele militare de acum
câţiva ani. Tendinţa actuală este de a se trece de la certificarea produselor la certificarea tehnologiilor,
cu avantaje evidente în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor de livrare.
În cazul echipamentelor a căror perioadă de fabricaţie este suficient de mare (luni, ani),
performanţele de fiabilitate pot fi îmbunătăţite utilizând o structură cu reacţie negativă de tipul celei
prezentate în figura 1.1, [3].

Fig. 3.1. Controlul nivelului de fiabilitate

Pentru realizarea unei îmbunătăţiri a performanţelor de fiabilitate este necesar să existe

instrumente pentru exprimarea cantitativă a fiabilităţii astfel încât să se poate face o evaluare a nivelului
real de fiabilitate al echipamentului. Cu cât evaluarea nivelului real de fiabilitate se poate face într-un
timp mai redus, cu atât mai repede se va ajunge la nivelul dorit al fiabilităţii. Nivelul optim al fiabilităţii
poate fi stabilit utilizând diferite criterii, dintre care cel economic este utilizat în cele mai multe cazuri.
Există însă şi domenii în care aspectul economic se află în planul secund, pe primul plan fiind siguranţa în
exploatare a echipamentelor (centrale nucleare, secţii de terapie intensivă, transport aerian,
echipamente militare, etc.).
Separând cheltuielile legate de echipament în costuri de producţie şi costuri de întreţinere şi
reprezentându-le în funcţie de nivelul de fiabilitate, se obţine o dependenţă între costuri şi fiabilitate de
tipul celei prezentate în graficul din figura 3.2. Din grafic se observă că nivelul optim de fiabilitate, din
punct de vedere economic, corespunde unui minim al cheltuielilor totale.

Fig. 3.2. Determinarea nivelului optim de fiabilitate

 3.5 PARTICULARITATI ALE FIABILITĂŢII ÎN CAZUL ECHIPAMENTELOR NAVALE

Echipamentele navale, sau dezvoltat continuu, odată cu cresterea fără precedent a

transporturilor de materii prime, materiale, produse finite, pasageri, transporturi speciale, pentru
domeniul militar şi în domeniile produselor agabaritice terestru, pentru cele mai de vărf realizari ale
industrei la momentul actual. Odată cu dezvoltările fară precedent a producţiei industriale, la care una
din laturi o reprezintă un proces de planificare din ce în ce mai riguros, a apărut, ca raspuns al
transportatorilor în vederea acapararii acestor servicii, necesitatea unor contracte în care durata
transportului să fie cât mai precis determinată şi mai ales respectată, după ce contractul a fost aprobat
şi validat, indiferent de factorii de mediu, sau contextul în care se realizează acel transport. În acest
context, necesitatea de a avea o navă care să asigure funcţionarea în condiţii optime a tuturor utilajelor
şi a navei în ansamblu, devine o necesitate stringentă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât apariţia unor defecţiuni, mai cu seamă la elementele vitale ale
navei (sistemul de propusie, sursele de energie electrică, hidraulică sau pneumatică de la caz la caz,
sistemele de control, supravegere şi siguranţă, aparatura de navigaţie, comunicare, etc.), presupun
intervenţii de multe ori de durată foarte mare, care se fac în şantiere situate la diferite distanţe, în
raport cu pozitia navei şi a porturilor de încărcare-descărcare şi de multe ori în urma unei planificări
prealabile.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că durata deplasărilor şi dinstanţele parcurse, sunt semnificativ
de mari. Aceasta, face posibil ca în timpul deplasării, pe durata voiajului să poată să apară condiţii meteo
nefavorabile, caz in care nava in totalitatea ei trebuie să răspundă crinţelor de la momentul respeciv.
Orice defecţiune poate pune în dificultate echipajul, siguranţa mărfii transportate, sau de ce nu
chiar pierderea navei cu toate celelalte consecinţe. În realizarea acestor deziderate prezentate mai sus,
pe lângă calitatea echipajului ce deserveşte nava şi serviciile conecse ale altor instituţii ce sunt implicate
in această activitate, o verigă deosebit de importantă o constituie calitatea şi fiabilitatea echipamentelor
navale, aflate la bordul navelor. Pentru aceasta, la proiectarea voiajului, echipajul trebuie să cunoască
starea acestor echipamente, lucrarile de mentenanţă ce au fost efectuate şi cele ce urmează a fi
executate, astfel cu ajutorul unor marje acoperitoare, să poată fi realizat voiajul in deplină siguranţă şi la
termenul stabilit.
Ori, una din condiţii este ca personalul de specialitate să cunoască şi să aplice cunoştinţele,
principiile şi metodologiile legate de evaluarea fiabilităţii echipamentelor.

3.6. Indicatori de fiabilitate

Pentru caracterizarea fiabilităţii unui echipament se pot adapta şi utiliza mărimile şi

terminologia din teoria probabilităţilor. Pentru aceasta, este necesar să se adopte şi să se definească
termenii specifici din teoria probabilităţilor la domeniul fiabilităţii. Conform cu definiţia utilizată în
calculul probabilistic, funcţia probabilistică F(t) de variabilă generalizată t, se mai numeşte şi funcţie de
repartiţie şi reprezintă probabilitatea ca evenimentul definit prin funcţia dată (în cazul nostru apariţia
defectări) să aibă loc până la valoarea T a variabilei generalizate, care să fie mai mică decât valoarea t
considerată limita maximă a intervalului ales (T<t ).
În sensul ingineriei de fiabilitate, practic, aceasta reprezintă probabilitatea ca echipamentul să se
defecteze în intervalul de timp (0, t). Din acest motiv, putem numii funcţia F(t) funcţie de defectare sau
de defectabilitate.
 Probabilitatea ca în intervalul (0,t) să nu se producă defectarea echipamentului reprezintă
funcţia de fiabilitate notată cu R(t).
Fiind funcţii probabilistice, în evaluarea statistică a stării unui element ele pot avea fie valoare 0
fie 1. Relaţiile 3.1, respectiv 3.2, redă regula de stabilire a celor două valori pentru fiecare din cele două
funcţii, precum şi semnificaţia lor în evaluarea fiabilităţii,

1 dacă are loc defectarea elementului până la momentul 𝑡

𝐹(𝑡) = {0 dacă elementul se află află în stare de funcţionare la momentul 𝑡 3.1
𝑠𝑎𝑢 F(t) = P(T < t) este adevărată (are valoarea 1)

1 dacă elementul se află în stare de funcţionare la momentul 𝑡

𝑅(𝑡) = { 0 dacă elementul se află în pană la momentul 𝑡 3.2
𝑠𝑎𝑢 R(t) = P(T > t) este adevărată (are valoarea 1)

Fig.3.3, Graficele de variaţie a celor trei funcţii

Conform relaţiilor 3.1 şi 3.2, suma celor două funcţii este constantă şi egală cu 1. Cele două
funcţii F(t) şi R(t) se referă la evenimente care se produc sau nu în intervalul de timp scurs de la punerea
în funcţiune a echipamentului la momentul t=0 şi până în momentul curent t, respectiv, F(0, t) şi R(0, t) şi
nu la evenimente care au loc la momentul t, aşa cum ar reieşi din notaţiile utilizate pentru funcţiile din
analiza matematică. Notaţiile F(t) şi R(t) reprezintă o formă de scriere simplificată pentru cele două
funcţii, ce se va folosi în continuare.
Cele două funcţii F(t) şi R(t) se referă la evenimente care se produc sau nu în intervalul de timp
scurs de la punerea în funcţiune a echipamentului la momentul t=0 şi până în momentul curent t, F(0, t)
şi R(0,t) şi nu la evenimente care au loc la momentul t,aşa cum ar reieşi din notaţii.
Dacă se studiază funcţia de repartiţie pentru un interval de timp oarecare, asociat unei misiuni
de durată x iniţializată la momentul t, probabilitatea de defectare a unui echipament poate fi
determinată utilizând relaţia următoare:

F ( t , t + x ) = P( t  T  t + x ) = F ( t + x ) − F ( t ) (3.2)

În relaţia (3.2) apare o probabilitate totală, care însă nu reflectă în totalitate realitatea.
Echipamentul, considerat fără reînnoire (prima defectare înseamnă şi sfârşitul ”vieţii” echipamentului),
se poate defecta în intervalul (t, t+x) numai dacă nu s-a defectat în intervalul (0, t). Rezultă că
probabilitatea de defectare F(t, t+x) în intervalul (t, t+x) şi funcţia de fiabilitate R(t, t+x) sunt probabilităţi
condiţionate de buna funcţionare a echipamentului în intervalul (0, t). Această condiţie ca echipamentul
să funcţioneze cel puţin până la momentul t, presupune ca P( T  t ) să aibă valoarea 1. Matematic,
această condiţie se impune prin exprimarea relaţiilor de calcul atât a funcţiei de defectare F(t, t+x) în
intervalul (t, t+x) cât şi a funcţia de fiabilitate R(t, t+x) , ca raport dintre funcţiile lor de definiţie şi
probabilitatea de funcţionare cel puţin până la momentul t. Astfel, se poate scrie:

P( t  T  t + x ) F ( t + x ) − F ( t )
F ( t, t + x ) = = (3.3)
P( T  t ) R (t )

P( T  t + x ) R( t + x )
R( t , t + x ) = = (3.4)
P( T  t ) R(t )

In acest caz, dacă P( T  t ) = 0, cele două funcţii nu mai pot avea sens, valoarea lor ar fi
infinită. Comportarea locală a echipamentului în vecinătatea unui moment dat, avînd dimensiunea t
poate fi descrisă cu ajutorul densităţii de probabilitate a variabilei aleatoare T, definită astfel:

F ( t + t ) − F (t ) dF (t )
f ( t ) = lim = (3.5)
 t →0 t dt

Densitatea de probabilitate f(t) reprezintă limita raportului dintre probabilitatea totală de

defectare în intervalul ( t , t + t ) şi mărimea acestui interval când aceasta tinde către zero. Densitatea
de probabilitate f(t) este numită şi lege de repartiţie a timpului de funcţionare până la defectare a
echipamentului şi are semnificaţia unei probabilităţi totale de defectare în jurul momentului t, indiferent
de comportarea anterioară a echipamentului.
Pentru a descrie pericolul de defectare în jurul unui moment dat al unui echipament aflat în
bună stare până la acel moment, se defineşte un alt indicator care descrie comportarea locală a
echipamentului din punct de vedere al fiabilităţii, numit rată de defectare se notează cu z ( t ) . Acest
indicator, reprezintă probabilitatea condiţionată de defectare în jurul unui moment dat, condiţionată de
buna funcţionare a echipamentului până în acel moment.

F ( t +  t ) − F (t ) f (t )
z ( t ) = lim = = ( t ) (3.6)
t →0 R(t )   t R(t )
Un exemplu îl constitue rata mortalităţii din studiile demografice şi se defineşte ca probabilitate
condiţionată de durata de viată a fiecărui element al mulţimii de indivizi.
Din relaţiile (3.5) şi (3.6) si derivand relatia F(t)=1-R(t) se obţine :

1 dR(t )
z (t ) = − = ( t )  = − ( t )dt = − z (t )dt
dR(t )
 (3.7)
R(t ) dt R(t )

iar prin integrarea ecuaţiei diferenţiale (3.7) în condiţia iniţială R(0)=1 se obţine:
 t t
− z (t )dt
 −  (t )dt

R(t ) = e 0
=e 0
şi F(t)=1-R(t) (3.8)

În afara indicatorilor prezentaţi, fiabilitatea unui echipament poate fi descrisă şi prin

caracteristicile numerice ale variabilei aleatoare care a stat la baza caracterizării acestuia şi anume
timpul de funcţionare până la defectare, T. Aceste caracteristici sunt: media, abaterea medie pătratică,
dispersia şi cuantila timpului de funcţionare.

Media timpului de bună funcţionare se defineşte utilizând relaţia:


m =  t  f (t ) dt , t  (0 , ) (3.9)
0


sau: m =  R(t ) dt (3.10)
0

În lucrările de specialitate se folosesc notaţiile următoare:

▪ MTBF – Mean Time Between Failures (media timpului de funcţionare între defectări);
▪ MTTF – Mean Time To Failures (media timpului de funcţionare până la defectare, pentru
echipamente fără reînnoire );
▪ MTTFF – Mean Time To First Failures (media timpului de funcţionare până la prima defectare).

Abaterea medie pătratică şi dispersia timpului de funcţionare se definesc cu ajutorul relaţiilor

următoare:
 = 0 (t − m )2  f (t ) dt (3.11)

= 
Mărimile Δ şi σ caracterizează gradul de uniformitate al performanţelor individuale ale unor
echipamente de acelaşi tip din punct de vedere al fiabilităţii. Dacă procesul tehnologic de realizare a
echipamentelor este bine controlat, valorile indicatorilor Δ şi σ vor fi mici. De asemenea, creşterea
valorilor indicatorilor Δ şi σ,determinaţi în timpul derulării procesului de fabricaţie, reprezintă un indiciu
în evaluarea gradului de uzură a liniei de fabricaţie.
Un alt indicator, independent de timp, este cuantila timpului de funcţionare t , definită ca
rădăcină a ecuaţiei:
F (t ) =  (3.12)

Din ultima relaţie se poate observa că t poate fi interpretat ca un timp de garanţie, adică
timpul în care proporţia de echipamente defectate dintr-o anumită colectivitate nu depăşeşte valoarea
prestabilită α.
 7.1. FUNCŢIA DE STRUCTURĂ A SISTEMELOR

In cazul sistemelor cu compoziţie unică - unicompozante, formate dintr-un singur element,

defectarea elementului conduce, desigur, la defectarea sistemului. Nu acelaşi lucru se înt âmplă şi în
cazul sistemelor formate din mai multe elemente, numite multicompozante. În acest caz, stările de
pană sau de funcţionare ale elementelor, precum şi stările de funcţionare sau pană ale sistemului
trebuie definite precis.

Dependenţa funcţională dintre stările elementelor componcnte ale sistemului şi stările

sistemului se face prin funcţia de structură a sistemului. Aceste relaţii se interpretează cu ajutorul
algebrei Booleene.

Dacă se consideră un sistem cu n elemente e i avem R = {e1 , e2 , e3 , . . . , ej , en }. Atunci pentru

fiecare element se poate defini o variabilă de stare,𝑋𝑖 (𝑡) , care la momentul t, ia valorile 0 sau 1,
după convenţia următoare:

1 dacă elementul se află în stare de funcţionare

𝑋𝑖 (𝑡) = {
0 dacă elementul se află în pană.

Avînd în vedere valorile variabilei X i, funcţia de fiabilitatea a elementului ei , se poate scrie

sub următoarea formă:

𝑅𝑖 (𝑡) = 𝑃( 𝑋𝑖 = 1)

iar evenimentul contrar, nonfiabililatea:

𝐹𝑖 (𝑡) = 1 − 𝑅𝑖 (𝑡) = 𝑃(𝑋𝑖 = 0)

Pentru a exemplifica legătura dintre stările elementelor şi stările sistemului se consideră

sistemul de frânare al unui autovehicul, compus din subsistemul de frânare faţă şi din subsistemul de
frânare spate. Dacă subsistemul de frânare faţă se defectează, autovehiculul poate, totuşi, frâna cu
ajutorul sistemului de franare spate. Dacă se defectează şi subsistemul de frânare spate, este clar că
autovehiculul nu poate frâna, şi sistemul - autovehiculul - este în pană. Notând cu X1 variabila de
stare a subsistemului de frînare faţă şi cu X 2 variabila de stare a subsistemului de frânare spate,
atunci funcţia de structură a sistemului, fară a o demonstra, va fi de forma:

𝜑(𝑋) = 1 − (1 − X1 )(1 − X 2 ) (3.6)

 În tabelul 3.1 se prezintă valorile pe care le pot lua cele două variabilele de stare X1 şi X 2 şi
valorile rezultate ale funcţiei de structură a sistemului de frânare al autovehiculului considerat.

Tabelul 3.1. Valori ale variabilelor de stare pentru sistemul de frînare al unui autovehicul

Variabila de stare Variabila de stare Variabila de structură

X1 X2 𝜑(𝑋)

0 1 0

0 0 1

1 1 1

1 0 1

Pe baza valorilor din tabelul 3.1 se poate verifica relaţia 3.5, care reprezintă, în adevăr,
funcţia de structură a sistemului.

Funcţia de structură a sistemelor depinde de modul de conectare a elementelor în sistem, pe

baza căreia se poate face următoarea clasificare (fig. 3.1):

• sisteme cu structură elementară, care pot fi:

- sisteme cu structură serie;

- sisteme cu structură paralel;

• sisteme cu structură complexă.

 Structura unui sistem se poate reda din punct de vedere funcţional prin schema funcţională,
care poate fi schema cinematică, electrică, hidraulică sau chiar schema bloc a sistemului. În figura
3.2a se prezintă schema bloc a unui circuit hidraulic, la care componentele hidraulice sunt
reprezentate prin simboluri specifice. El se compune din pompa P, droselele D 1 şi D2,
distribuitoarele S1 şi S2 şi motoarele hidraulice rotative MH1 şi MH2.

În vederea analizei, sistemele sunt divizate în subsisteme, sub-subsisteme, blocuri şi elemente

componente, care reprezintă unităţi funcţionale sau constructive, ai căror indicatori de fiabilitate se
cunosc sau se determină relativ uşor. Această descompunere nu este unică şi ea depinde de modul
de analiză a fiabilităţii sistemului, de informaţiile de care se dispune cu privire la părţile
componente ale sistemului sau la parametrii lor de fiabilitate.

Prin conectarea convenabilă a elementelor şi blocurilor componente se obţine schema logică

de fiabilitate sau diagrama de fiabilitate sau modelul structural, care exprimă legătura dintre
fiabilitatea elementelor componente şi fiabilitatea sistemului ca ansamblu. Diagrama de fiabilitate
se întocmeşte pe baza schemei funcţionale, uneori identificîndu-se cu ea (fig. 3.2.b).

Elementele componente ale sistemului pot fi caracterizate prin probabilitatea de funcţionare

𝑅𝑗 (𝑡) sau prin probabilitatea de nefuncţionare 𝐹𝑖 (𝑡) = 1 − 𝑅𝑗 (𝑡). Sistemul se caracterizează, la
rîndul sau, prin probabilitatea de funcţionare 𝑅(𝑡) sau prin probabilitatea de nefuncţionare 𝐹(𝑡) =
1 − 𝑅(𝑡). Modelul structural redă în mod univoc relaţia dintre 𝑅(𝑡) sau 𝐹(𝑡) şi 𝑅𝑗 (𝑡) respectiv,𝐹𝑖 (𝑡).
Determinarea expresiei analitice a acestei relaţii, a modelului matematic corespunzător, sau a unor
valori numerice ale lui 𝑅(𝑡) sau 𝐹(𝑡) pentru 𝑅𝑗 (𝑡) sau 𝐹𝑖 (𝑡) date, pornind de la modelul structural al
sistemului, constituie problema fundamentală a fiabilităţii sistemelor.
 7.2.1. SISTEME CU STRUCTURĂ SERIE

Un sistem se consideră cu structură serie dacă defectarea sau pana unui element determină
defectarea sau pana întregului sistem.

În cazul sistemelor cu structură serie (fig. 3.3), sistemul va fi în funcţiune atât timp cât se va
găsi în funcţiune elementul cel mai slab sau cu fiabilitatea cea mai redusă. Prin urmare funcţia de
structură a sistemului va fi:φ(X) = min(X1 , X 2 , . . . . X i . . . . X n ), (3.7)

sau

φ(X) = X1 X2 … X i … X n = ∏ni=1 X i. (3.8)

Sistemul cu structură serie reprezintă dualul sistemului cu structură paralelă, care va fi

prezentat mai târziu.

Sistemul dual reprezintă sistemul care conţine evenimentele complementare sistemului

original sau pentru care funcţia de structură are forma:

φD (X) = 1 − φ(1 − X) (3.9)

Avînd în vedere relaţia (3.5), conform căreia fiabilitatea sistemului reprezintă probabilitatea ca
variabila de stare a sistemului să ia valoarea 1 şi relaţia (3.2), potrivit cărcia fiabilitatea unui element
reprezintă probabilitatea ca variabila de stare a elementului să ia valoarea 1, relaţia ( 3.8) se poate
scrie sub forma:

𝑅𝑠 = 𝑃(𝑋1 = 1)𝑃(𝑋2 = 1) … 𝑃(𝑋𝑖 = 1) … 𝑃(𝑋𝑛 = 1) (3.10)

sau

R s = R1 R 2 … R i … R n = ∏ni=1 R i . (3.11)

în care, 𝑅𝑖 reprezintă fiabilitatea elementului 𝑖 al sistemului.

Din analiza relaţiei (3.11) se desprinde concluzia că fiabilitatea sistemului cu structură serie
scade pe măsura creşterii numărului de elemente ale sistemului. În figura 3.4 este prezentată
variaţia fiabilităţii pentru sisteme cu 2, 3 şi 4 elemente conectate în serie, comparativ cu
fiabilitatea unui singur element.

Fiabilităţiie elementelor din relaţia (3.11) au valori fixe. în cazul în care fiabilitatea unui
element depinde de timp, atunci aceasta trebuie explicitată prin densitatea de probabilitate a
timpului de funcţionare 𝑓(𝑡).

La analiza sistemelor o simplificare importantă se obţine dacă se consideră că densităţile

timpilor de funcţionare ale elementelor sunt exponenţiale. Aceasta denotă că elementele sistemului
prezintă rate de defectare constante. În acest caz fiabilitatea elementului i se exprimă cu relaţia:

𝑅𝑖 (𝑡) = 𝑒 𝜆𝑖𝑡 (3.12)

iar media timpului de funcţionare sau media timpului de bună funcţionare - MTBF:

∞ ∞ 1
𝑚𝑖 = 𝑀𝑇𝐵𝐹𝑖 = ∫0 𝑅𝑖 (𝑡)𝑑𝑡 = ∫0 𝑒 −𝜆𝑖𝑡 𝑑𝑡 = 𝜆 (3.13)
𝑖

în care 𝜆𝑖 reprezintă rata de defectare a elementului 𝑖.

Fiabilitatea sistemului cu elemente conectate în serie, avînd rate de defectare

constante, are expresia:

 𝑛
R s (t) = ∏ni=1 R i (t) = 𝑒 −𝜆1 𝑡 𝑒 −𝜆2 𝑡 … 𝑒 −𝜆𝑖𝑡 … 𝑒 −𝜆𝑛 𝑡 = 𝑒 (−𝜆1 +𝜆2 +⋯+𝜆𝑖+⋯+𝜆𝑛)𝑡 = 𝑒 ∑𝑖−1 𝜆𝑖𝑡 = 𝑒 −𝜆𝑠 𝑡 , (3.14)

iar media timpului de iuncţionare a sistemului va avea expresia:

∞ ∞ 𝑛 1 1
𝑚 = ∫0 𝑅𝑖 (𝑡)𝑑𝑡 = ∫0 𝑒 −(∑𝑖−1 𝜆𝑖)𝑖 𝑑𝑡 = ∑𝑛 =𝜆 (3.15)
𝑖−1 𝜆𝑖 𝑠

în care

𝜆𝑠 = 𝜆1 + 𝜆2 + ⋯ +𝜆𝑖 + ⋯ + 𝜆𝑛 = ∑𝑛𝑖−1 𝜆𝑖 (3.16)

reprezintă rata de defectare a sistemului cu elemente conectate în serie şi are valoare constantă.

În cazul în care ratele de defectare ale celor n elemente ale sistemului sunt egale, 𝜆1 = 𝜆2 =
⋯ = 𝜆𝑖 = ⋯ = 𝜆𝑛 = 𝜆, valoarea medie a timpului de funcţionare a sistemului va fi:

1 1
𝑚= 𝜆1 +𝜆2 +⋯+𝜆𝑖 +⋯+𝜆𝑛
= 𝑛𝜆. (3.17)

Ca şi fiabilitatea, media timpului de funcţionare a sistemului cu elementeconectate în serie

scade pe măsura creşterii numarului de elemente.

Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului, care este o funcţie de timp,

se poate determina cu relaţia:

𝑑[𝑅𝑠 (𝑡)] 𝑑(𝑒 −𝜆𝑠 𝑡 )

𝑓𝑠 (𝑡) = − =− =𝜆 −𝜆𝑠 𝑡 (3.18)
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑠 𝑒

Exemplul 3.1.Se consideră un sistem format din 3 elemente (fig. 7,5), conectate în serie, avînd
următoarele rate de defectare:

𝜆1 = 6.5 ∙ 10−6 𝑑/ℎ;

𝜆2 = 17 ∙ 10−6 𝑑/ℎ;

𝜆3 = 2.2 ∙ 10−6 𝑑/ℎ.

Fig. 3.5. Sistem cu structură serie de 3 elemente
 Să se determine:

1. Rata de defectare a sistemului;

2. Fiabilitatea sistemului la 100 de ore de funcţtionare
3. Media timpului de funcţionare a sistemului
4. Câte sisteme se vor mai afla în funcţiune dupa 400 ore, dintr-un lot de 300 sisteme
identice.

Rezolvare:

1. În ceea ce priveşte precizia ratei de defectare a unui element se pot utiliza următoarele
forme:

λ2 = 4.5 defectări/milion de ore sau λ2 = 4.5 d/106 hm sau λ2 = 4.5 ∙ 10−6 d/h sau λ2 =
0.45% d/1000h.

Conform relaţiei (3.16), rata de defectare a sistemului cu 3 elemente conectate în serie are
valoarea:

d
λs = λ1 + λ2 +λ3 = 6.5 ∙ 10−6 + 17 ∙ 10−6 h + 2.2 ∙ 10−6 = 23.7 ∙ 10−6 d/h.

2. Conform relaţiei (3.14), fiabilitatea sistemului cu trei elemente conectate în serie,

pentru o durată a misiunii de 100 ore, are valoarea:

−6 ∙100
R s (t = 100) = e−λs t = e−23.7∙10 = 0.9765.

Remarcă, Aproximarea

𝑒 −𝜆𝑡 ≅ 1 − 𝜆𝑡

Conferă acurateţea calculelor în modul următor:

- la 4 zecimale dacă 0.0045 ≤ 𝜆𝑡 ≤ 0.01;

- la 5 zecimale dacă 0.0014 ≤ 𝜆𝑡 ≤ 0.0045;

 - la 6 zecimale dacă 𝜆𝑡 ≤ 0.0014.

Pentru cazul de mai sus 𝜆𝑡 = 23.7 ∙ 10−6 ∙ 100 = 0.0237 > 0.01, deci

𝑅𝑠 (𝑡 = 100) = 𝑒 −𝜆𝑠𝑡 ≅ 1 − 𝜆𝑡 = 1 − 0.0237 = 0.9763,

ceea ce denotă că nu conferă acurateţe la cea de-a patra zecimală.

3. Media timpului de funcţionare a sistemului cu structură serie de 3 elemente, conform

relaţiei (3.15), are valoarea:

1 1
𝑚 = 𝜆 = 23.7∙10−6 = 42194 h.
𝑠

Această valoare a mediei timpului de funcţionare denotă că sistemele cu structură serie de 3

elemente, având parametrii indicaţi mai sus, funcţionând în condiţii identice, dupa 42194 h, încep să
cedeze.

4. Pentru a determina câte sisteme se vor mai afla în funcţiune dupa 400 ore dintr-un lot
de 300 sisteme identice, este necesar să se determine valoarea fiabilităţii la 400 ore, şi anume:

−6 ∙400
𝑅𝑠 (𝑡 = 400) = 𝑒 −𝜆𝑠𝑡 = 𝑒 −23.7∙10 = 0.9905.

Pornind de la expresia statistică a fiabilităţii, se poate determina numărul de elemente active

dupa 400 de ore de funcţionare:

𝑁(𝑡) 𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑙𝑎 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑡

𝑅𝑠 (𝑡) = 𝑁(0) = 𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑖𝑛𝑖ş𝑖𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑒
,

din care rezultă:

𝑁(𝑡 = 400) = 𝑁(𝑡 = 0)𝑅𝑠 (𝑡 = 400) = 300 ∙ 0.9905 = 297 sisteme.

Exemplul 3.2 Se consideră un system cu structură serie, format din 2 elemente (fig. 3.6), având
fiabilităţile următoare:
Fig. 3.6. Sistem cu structură serie de 2 elemente
- 𝑅1 (𝑡 = 100 ℎ) = 99,9%;
 - 𝑅2 (𝑡 = 10 ℎ) = 99,9%.

Care este fiabilitatea sistemului la 1000 ore de funcţionare?

Fiabilităţile elementelor sistemului pot fi scrise şi sub forma:

𝑅1 (𝑡 = 100 ) = 99,9% = 0.999,

𝑅2 (𝑡 = 10) = 99,9% = 0.999.

Expresia ratei de defectare a unui element, considerând că densitatea de probabilitate a

timpului de funcţionare urmează o repetiţie exponenţială, are forma:

1
𝜆 = − ln[𝑅(𝑡)],
𝑡

din care se decuce:

1 1 1
𝜆1 = − 𝑡 ln[𝑅1 (𝑡)] = − 100 𝑙𝑛[𝑅(𝑡 = 100)] = 100 𝑙𝑛0.999 = 0.00001,

1 1 1
𝜆2 = − 𝑡 ln[𝑅2 (𝑡)] = − 10 𝑙𝑛[𝑅(𝑡 = 10)] = 10 𝑙𝑛0.999 = 0.0001.

Fiabilitatea sistemului cu două elemente conectate în serie la 100 de ore de funcţionare are
valoarea:

𝑅𝑠 (𝑡 = 100) = 𝑅1 (𝑡 = 100) ∙ 𝑅2 (𝑡 = 100) = 𝑒 −𝜆1 𝑡 ∙ 𝑒 −𝜆2 𝑡 = 𝑒 −0.00001∙100 ∙ 𝑒 −0.0001∙100 = 0.989.

O altă soluţie pentru determinarea fiabilităţii sistemului este următoarea:

𝑅𝑠 (𝑡 = 100) = 𝑅1 (𝑡 = 100) ∙ 𝑅2 (𝑡 = 100) = 0.999 ∙ 𝑒 −𝜆2 𝑡 = 0.999 ∙ 𝑒 −0.0001∙100 = 0.989.

7.2.2. SISTEME CU STRUCTURĂ PARALELĂ

Un sistem se consideră cu structură paralelă dacă

funcţionarea a el puţin unuia dintre elementele sale asigură a
funcţionarea întregului sistem. În mod contrar, sistemul va fi declarat în pană dacă toate elementele sale
vor fi declarate în pană.
Sistemele cu structură paralelă se vor afla în funcţiune atât timp cât se va afla în funcţiune
elementul cel mai bun (fiabil). Funcţia de structură a sistemului cu structură paralelă (fig. 3.7) va fi de
forma:
φ(X) = max(X1 , X 2 , . . . . X i . . . . X n ). (3.19)

Probabilitatea ca sistemul să fie în pană se exprimă prin produsul probabilităţilor ca fiecare

element sa fie în pană, şi anume:

𝑃[φ(X) = 0] = 𝑃[φ(X1 ) = 0]𝑃[φ(X 2 ) = 0] … 𝑃[φ(X i ) = 0] … 𝑃[φ(X n ) = 0]( 3 . 2 0 )

sau

1 − 𝑅𝑝 = (1 − 𝑅1 )(1 − 𝑅2 ) … (1 − 𝑅𝑖 ) … (1 − 𝑅𝑛 ) (3.21)

din care se obţine:

𝑅𝑝 = 1 − (1 − 𝑅1 )(1 − 𝑅2 ) … (1 − 𝑅𝑖 ) … (1 − 𝑅𝑛 ) = 1 − ∏𝑛𝑖=𝑡(1 − 𝑅𝑖 ) (3.22)

Admiţând acelaşi nivel de fiabilitate pentru toate elementele componente 𝑅𝑖 = 𝑅 rezultă

fiabilitatea sistemului sub forma:

𝑅𝑝 = 1 − (1 − 𝑅)𝑛 (3.23)

Sistemul cu structură paralelă reprezintă sistemul dual sistemului cu structură serie:

𝜑𝐷 (𝑋) = 1 − 𝜑(𝑋). (3.24)

Aşa cum rezultă din relaţia (3.22), fiabilitatea sistemului cu structură paralelă creşte pe măsura
creşterii numărului de elemente componente ale sistemului (fig. 3.8).

Fiabilitatea sistemului cu elementele conectate în paralel, având rata de defectare constantă,

are expresia:

𝑅𝑝 (𝑡) = 1 − [1 − 𝑅1 (𝑡)][1 − 𝑅2 (𝑡)] … [1 − 𝑅𝑖 (𝑡)] … [1 − 𝑅𝑛 (𝑡)]

= 1 − (1 − 𝑒 −𝜆1 𝑡 )(1 − 𝑒 −𝜆2 𝑡 ) … (1 − 𝑒 −𝜆𝑖𝑡 ) … (1 − 𝑒 −𝜆𝑛 𝑡 ) (3.25)

iar media timpului de funcţionare a sistemului va fi:

∞ ∞
𝑚 = ∫0 𝑅𝑝 (𝑡)𝑑𝑡 = ∫0 [1 − (1 − 𝑒 −𝜆1 𝑡 )(1 − 𝑒 −𝜆2 𝑡 ) … (1 − 𝑒 −𝜆𝑖𝑡 ) … (1 − 𝑒 −𝜆𝑛 𝑡 )]𝑑𝑡 (3.26)
 Rezolvarea ecuaţiei (3.26) este o problemă dificilă. De aceea se încearcă rezolvarea ei pentru
sisteme mai mici.

Fig. 3.3. Sistem cu

structură paralelă
Pentru un sistem cu 2 elemente conectate în parallel, media timpului de funcţionare are
expresia următoare:

1 1 1
𝑚 =𝜆 +𝜆 −𝜆 +𝜆
(3.27)
1 2 1 2

iar pentru un sistem cu 3 elemente conectate în paralel, media timpului de funcţionare are forma
urmatoare:

1 1 1 1 1 1 1
𝑚 =𝜆 +𝜆 −𝜆 −𝜆 −𝜆 −𝜆 +𝜆 (2.28)
1 2 3 1 +𝜆2 2 +𝜆3 1 +𝜆3 1 +𝜆2 +𝜆3

În cazul în care 𝜆1 = 𝜆2 = ⋯ = 𝜆𝑖 = ⋯ 𝜆, valoarea medie a timpului de funcţionare a unui

sistem cu 𝑛 elemente va fi:
 1 1 1 1
𝑚= + + +⋯+ (2.29)
𝜆 2𝜆 3𝜆 𝑛𝜆

Ca şi fiablitate, media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente conectate în paralel

creşte pe măsura creşterii numărului de elemente şi diferă de media timpului de funcţionare pentru
sistemul cu elemente conectate în serie.

În figura 3.9 se prezintă variaţia mediei timpului de funcţionare pentru un sistem format din
𝑛 = 1 … .10 elemente, având rata de defectare constantă 𝜆 = 0.001 (ceea ce corespunde unei valori a
fiabilităţii 𝑅 = 0.999, la o oră de funcţionare, în concordanţă deplină cu dezvoltarea tehnicii actuale),
conectate în serie şi respectiv, paralel.

Rata de defectare a sistemului se determină pornind de la relaţia de legătură dintre aceasta şi

deinsitatea de probabilitate a timpului de funcţionare şi fiabilitate, şi anume:

𝑓𝑝 (𝑡) = 𝜆𝑝 (𝑡)𝑅𝑝 (𝑡) (3.30)

sau

𝑓 (𝑡)
𝜆𝑝 (𝑡) = 𝑅𝑝 (𝑡) (3.31)
𝑝

Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului va avea următoarea

expresie:
 𝑑[𝐹𝑝 (𝑡)] 𝑑[1−𝑅𝑝 (𝑡)] 𝑑[𝑅𝑝 (𝑡)]
𝑓𝑝 (𝑡) = = =− (3.32)
𝑑𝑡 𝑑𝑡 𝑑𝑡

Particularizând relaţia (3.32), se obţine pentru sistemul paralel cu două elemente:

𝑑[𝑅𝑝 (𝑡)] 𝑑[𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝑒 −𝜆2 𝑡 + 𝑒 −(𝜆1 +𝜆2)𝑡

𝑓𝑝 (𝑡) = − =−
𝑑𝑡 𝑑𝑡

= 𝜆1 𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝜆1 𝑒 −𝜆2 𝑡 − (𝜆1 + 𝜆2) 𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡 (3.33)

Prin înlocuirea relaţiei (3.33), din relaţia (3.31) se deduce:

𝑓𝑝 (𝑡) 𝜆1 𝑒 −𝜆1𝑡 +𝜆1 𝑒 −𝜆2𝑡 −(𝜆1 +𝜆2) 𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡

𝜆𝑝 (𝑡) = = (3.34)
𝑅𝑝 (𝑡) 𝑒 −𝜆1𝑡 +𝑒 −𝜆2𝑡 −𝑒 −(𝜆1+𝜆2)𝑡

iar dacă ratele de defectare ale celor doua elemente sunt egale, 𝜆1 = 𝜆2 :

2𝜆𝑒 −𝜆𝑠 −2𝜆𝑒−2𝜆𝑠

𝜆𝑝 (𝑡) = 2𝑒 −𝜆𝑠 −𝑒 −2𝜆𝑠
. (3.35)

Ca şi demsitate de probabilitate a timpului de funcţionare, rata de defectare a sistemului este o

funcţie de timp.

Exemplul 3.3. Se consideră elementele sistemului din exemplul 3.1, conectate, de această dată, în
paralel (fig.3.10). Ratele de defectare al celor trei elemente au valorile:

𝜆1 = 4.5 × 10−6d/h;

𝜆2 = 17 × 10−6d/h;

𝜆3 = 2.2 × 10−6d/h.

Fig.3.10. Sistem cu structură paralel de 3 elemente

Să se determine:

1. Fiabilitatea sistemului la 100 de ore de funcţionare;

2. Media timpului de funcţionare a sistemului.

1. Particularizand relatia 3.25 a functiei de fiabilitate pentru sisteme paralele cu pentru doua
elemente fiabilitatea sistemului cu doua elemente conectate în paralel are expresia:
 𝑅𝑝 (𝑡) = 1 − (1 − 𝑒 −𝜆1 𝑡 )(1 − 𝑒 −𝜆2 𝑡 )(1 − 𝑒 −𝜆3 𝑡 ),
iar la 100 de ore de funcţionare va fi:
−6 −6 −6
𝑅𝑝 (𝑡 = 100) = 1 − (1 − 𝑒 −4.5×10 1×00 )(1 − 𝑒 −17×10 ×100 )(1 − 𝑒 −2.2×10 ×100 )
= 0.999999
Din relaţia de mai sus se desprinde concluzia că pentru sistemul cu elemente conectate în
paralel fiabilitatea are valoarea 0.999999, mai mare decât cea a sistemului cu elementele
conectate în serie, prezentat în exemplul 3.1 pentru care fiabilitatea avea valoarea 0.9763. Cu
toate acestea magnitudinea ordinului de mărime al fiabilităţii nu conferă o imagine prea
sugestivă asupra sistemului. De aceea, se determină şi media timpului de funcţionare a
sistemului, parametru care este mai edificator în ceea ce priveşte compararea sistemelor între
ele.
2. Media timpului de funcţionare a sistemului, conform relaţiei (3.28) are valoarea:
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
𝑚 =𝜆 +𝜆 +𝜆 −𝜆 +𝜆
−𝜆 +𝜆
−𝜆 +𝜆
+𝜆
+𝜆 +𝜆
= 4.5×10−6 + 17×10−6 + 2.2×10−6 −
1 2 3 1 2 1 3 2 3 1 2 3
1 1 1 1
− − + = 529940
4.5×10−6 +17×10−6 4.5×10−6 +2.2×10−6 17×10−6 +2.2×10−6 4.5×10−6 +17×10−6 +2.2×10−6
ore
Comparativ cu media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente conectate în serie,
m=42194 ore, media timpului de funcţionare a sistemului cu elemente conectate în paralel este
considerabil mai mare, m=529940 ore.

Exemplul 3.4. Se consideră un sistem cu structură paralel, format din 2 elemente {fig 3.11),
având ratele de defectare 𝜆1 = 6 × 10−6d/h şi 𝜆1 = 10 × 10−6 d/h. Să se determine:
1. Fiabilitatea sistemului;
2. Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului;
3. Rata de defectare a sistemului;
4. Să se traseze grafic variaţia parametrilor sistemului;

Fig. 3.11. Sistem cu structură paralel de 2 elemente

1. Fiabilitatea sistemului cu structură paralel,

format din două elemente, luând în considerare relaţia (3.25), are expresia:

𝑅𝑠 (𝑡) = 1 − (1 − 𝑒 −𝜆1 𝑡 )(1 − 𝑒 −𝜆2 𝑡 ) = 𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝑒 −𝜆2 𝑡 − 𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡

2. Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare a sistemului, ţinând seama de relaţia
(3.32), are forma:
𝑑[𝑅𝑠 (𝑡)]
𝑓𝑠 (𝑡) = − = 𝜆1 𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝜆2 𝑒 −𝜆2 𝑡 − (𝜆1 + 𝜆2 )𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡
𝑑𝑡
3. Rata de defectare a sistemului se determină pe baza relaţiei (3.31), şi anume:
𝑓𝑠 (𝑡) 𝜆1 𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝜆2 𝑒 −𝜆2 𝑡 − (𝜆1 + 𝜆2 )𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡
𝜆𝑠 (𝑡) = =
𝑅𝑠 (𝑡) 𝑒 −𝜆1 𝑡 + 𝑒 −𝜆2 𝑡 − 𝑒 −(𝜆1 +𝜆2 )𝑡

4. În vederea trasării grafice, în tabelul 3.2 se prezintă variaţia celor trei parametri ai sistemului,
determinaţi pe baza relaţiilor de mai sus, luând în considerare ratele de defectare impuse şi o
variaţie a misiunii sistemului de la 0...2106 ore.

Tabelul 3.2. Variaţia parametrilor sistemului din figura 3.11

t 𝑅𝑆 (𝑡) fs(t)×106 λs(t)×106

0 1.00000 0.00000 0.00000
2000 0.99985 0.18270 0.18273
4000 0.99943 0.35868 0.35888
6000 0.99874 0.52812 0.52878
8000 0.99780 0.69121 0.69273
10000 0.99660 0.84814 0.85103
20000 0.98723 1.54647 1.56648
40000 0.95470 2.57392 2.69605
60000 0,90935 3.21832 3.53912
80000 0.85630 3.58296 4.18423
100000 0.79924 3.74600 4.68695
120000 0.74082 3.76631 5.08394
140000 0,68290 3.68798 5.40041
160000 0.62675 3.54382 5.65425
180000 0.57318 3.35803 5.85857
200000 0,52269 3.14831 6,02318
400000 0.19341 1.27042 6.46347
600000 0.07024 0.45371 6,45949
800000 0,02613 0.16442 6,29046
1000000 0.00995 0.06139 6.16802
1500000 0.00093 0.00566 6.03766
2000000 0.00009 0.00054 6.00806

Variaţia celor trei parametri în funcţie de timp se prezintă în figura 3.12.

 Fig. 3.12. Variaţia parametrilor 𝑹𝒔 ,𝒇𝒔 şi 𝝀𝒔 în funcţie de timp

Aşa cum rezultă din figură, fiabilitatea sistemului scade în mod permanent, iar după 𝑡 =
1.2 × 10−6ore reducerea este practic nulă. Densitatea de probabilitate a timpului de funcţionre a
sistemului prezintă un maxim în jurul valorii timpului 𝑡 = 0.2 × 10−6 ore, după care descreşte repede.
Rata de defectare a sistemului prezintă o creştere accentuată la debutul funcţionării sistemului, până la
un maxim la valoarea timpului 𝑡 = 0.4 × 10−6 ore, după care se constată o scădere uşoară, valoarea
ratei de defectare fiind superioară ratei de defectare a elementului 1 al sistemului.

3.3. SISTEME CU STRUCTURĂ MIXTĂ

Sistemele cu structură mixtă se compun din subsisteme avînd o structură serie şi subsisteme având o
structură paralel (fig. 3.13). în general, majoritatea sistemelor prezintă structură mixtă.

Fig.3.13. Sistem cu structură mixtă

În vederea analizei, sistemele cu structură mixtă se descompun în subsisteme cu structură

elementară, cărora li se poate exprima funcţia de structură. Astfel, sistemul din figura 3.13 se împarte în
subsistemele 𝑆𝐴 , 𝑆𝐵 şi 𝑆𝐶 avînd structură serie, paralela, respectiv, serie.
Fiabilitatea celor 3 subsisteme are expresiile:

- pentru subsistemul 𝑆𝐴 :

𝑅𝑆𝐴 = 𝑅1 𝑅2 𝑅3 𝑅4 (3.36)

- pentru subsistemul 𝑆𝐵 :

𝑅𝑆𝐵 = 1 − (1 − 𝑅5 )(1 − 𝑅6 )(1 − 𝑅7 ) (3.37)

- pentru subsistemul 𝑆𝐶 :

𝑅𝑆𝐶 = 𝑅8 𝑅9 𝑅10 (3.38)

Ţinând seama de conectarea celor trei subsisteme, fiabilitatea sistemului are expresia:
𝑹𝑺 = 𝑹𝑺𝑨 [𝟏 − (𝟏 − 𝑹𝑺𝑩 )(𝟏 − 𝑹𝑺𝑪 )], (3.39)
sau, după înlocuirea relaţiilor (3.36)...(3.38), se obţine:
𝑅𝑆 = 𝑅1 𝑅2 𝑅3 𝑅4 {1 − {1 − [1 − (1 − 𝑅5 )(1 − 𝑅6 )(1 − 𝑅7 )]}(1 − 𝑅8 𝑅9 𝑅10 )} (3.40)

Exemplul 3.5.Un sistem de alimentare cu apă se compune dintr-un generator, având rata de
defectare 𝝀𝑮 = 𝟐. 𝟑𝟒 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h, care antrenează simultan un grup de trei pompe cu palete,
conectate în paralel, având fiecare rata de defectare 𝝀𝑷 = 𝟏 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h, apa ajungând la
beneficiar prin intermediul a două valve, conectate în paralel, cu raţele de defectare 𝝀𝑽 =
𝟏. 𝟏𝟐 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h fiecare.
1. Să se determine fiabilitatea sistemului, considerînd că densitatea de probabilitate a
timpului de funcţionare urmează o distribuţie exponenţială, durata misiunii sistemului
fiind de 10 4 ore.
2. Să se determine media timpului de funcţionare a sistemului.
1. Schema logică de fiabilitate a sistemului este cea din figura 3.14

Fig. 3.14.Sistem cu structură mixtă

În vederea analizei sistemul se descompune în trei subsisteme cu structură elementară:

- SsG - subsistemul generatorului, format dintr-un singur element, generatorul;
- SsP - subsistemul pompelor, format din cele trei pompe, conectate în paralel;
- SSV - subsistemul valvelor, format din două valve, conectate în paralel.
- Fiabilitatea sistemului are expresia:
𝑹𝑺 (𝒕) = 𝑹𝑺𝑮 (𝒕)𝑹𝑺𝑽 (𝒕) = 𝑹𝑮 (𝒕){𝟏 − [𝟏 − 𝑹𝑷 (𝒕)]𝟑 }{𝟏 − [𝟏 − 𝑹𝑽 (𝒕)]𝟐 }
𝟑 𝟐
= 𝒆−𝝀𝑮 𝒕 {𝟏 − [𝟏 − 𝒆−𝝀𝑷 𝒕 ] } {𝟏 − [𝟏 − 𝒆−𝝀𝑽 𝒕 ] }
sau, după înlocuiri:
 −6 ×104 −6 ×104 3 −6 ×104 2
𝑅𝑆 (𝑡 = 104 ) = 𝑒 −2.34×10 [1 − (1 − 𝑒 1×10 ) ] [1 − (1 − 𝑒 1.12×10 ) ] = 0.976479

Nr. Denumirea Rata de defectare, 𝝀 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h

crt. produsului max. med. min.

1 Acţionări cu curele 15 3,875 0,142

2 Ajutaje (duze) 2,11 0,15 0,01
3 Ambreiaje cu 1,1 0,0325 0,001
fricţiune
4 Ambreiaje 0,93 0,6 0,24
electromagnetice
5 Amortizoare 0,057 0,037 0,002
circulare
6 Angrenaje 1,79 0,38 0,002
7 Arcuri calibrate 0,42 0,22 0,009
8 Articulaţii 1,15 0,04 0,021
pneumatice
9 Articulaţii rotative 9,55 5,7 6,89
10 Articulaţii universale 12,0 2,5 1,12
11 Butelii mici de înaltă 0,14 0,08 0,04
presiune
12 Came, clichete, 0,004 0,002 0,001
excentrici, dinţi,
braţe
13 Capsule aneroide 6,1 2,237 0,09
14 Carcase protejate 0,01 0,006 0,002
contra prafului
15 Cilindri hidraulici 0,12 0,808 0,005
16 Cleme de fixare 0,0009 0,0005 0,0003
17 Compresoare 3,57 2,4 0,342
18 Conducte de aer 2,29 0.2 0,11
(pentru 1 m
lungime)
19 Contoare mecanice - 0,254 -
20 Cronometre 2,57 0,24 0.04
mecanice
21 Cuplaje elastice 1,848 0,04 0,027
22 Cuplaje rigide 0,049 0,025 0,001
23 Cuplaje şi articulaţii 2,01 0,03 0,012
hidraulice
24 Cutii de viteze 4,3 0,63 0,051
25 Derivatoare de 4,85 2,9 0,97
conducte
 26 Diafragme 9,0 3.3 0,1
27 Etanşări pentru 1,12 0,7 0,25
mişcările de rotaţie
28 Etanşări pentru 0,92 0,3 0,11
mişcările rectilinii
29 Filtre mecanice 0,8 0,3 0.045
30 Frâne 8,38 2.1 0,94
31 Furtunuri 3,22 0,2 0,05
32 Garnituri de cauciuc 0,03 0,02 0,01
33 Garnituri de plută 0,077 0,04 0,003

34 Garnituri fenolice 0,07 0,05 0,01

35 Garnituri şaibe 0,015 0,001 0,0005
36 Lagăre cu alunecare 0,42 0,22 0,008
37 Legături hidraulice 2,01 0,03 0,012
38 Legături pneumatice 1,15 0,04 0,021
39 Legături prin articulaţii 4,0 2,4 0,8
40 Legături prin îmbinări mecanice 1,96 0,02 0,011
41 Legături prin îndoire 1,348 0,687 0,027
42 Legături prin lipire 0,005 0,004 0,001
43 Manometre de uz general 15,0 1,3 0,135
44 Mufe de conducere 3,21 1,64 0,065
45 Mufe pentru cuplarea arborilor 0,049 0,025 0,001
46 Orificii cu deschidere fixă 2,11 0,15 0,01
47 Orificii cu deschidere variabilă 3,71 0,55 0,045
48 Pistoane 0,35 0,2 0.08
49 Pneumocilindri 0,013 0,004 0,002
50 Pompe 24,3 13,5 2,7
51 Pompe cu acţionare hidraulică 45,0 14,0 2,81
52 Pompe cu acţionare pneumatică 49,0 14,7 6,9
53 Pompe cu pistonaşe axiale 13,0 9,0 6,0
54 Pompe cu vid 16,1 9,0 1,12
55 Răcitoare 7,0 1,67 0,156
56 Racordări hidraulice 2,01 0,03 0,012
57 Racordări pneumatice 1,15 0,04 0,021
58 Regulatoare de debit şi presiune 5,54 2.14 0.7
59 Regulatoare hidraulice 15,98 3,725 0,89
60 Regulatoare pneumatice 15,98 7,5 3,55
61 Relee de timp pneumatic 6,8 3,5 1,115
62 Rezervoare 3,37 1,05 0,083
63 Robinete cu 4 căi 7,22 4,6 1,81
64 Robinete de admisie 5,33 3,4 1,33
65 Robinete de curgere 15.3 5,7 2,24
66 Robinete de descărcare 19.0 10,8 1,97
67 Robinete de presiune 32.5 5,6 0,112
68 Robinete de reglaj 19.8 8,5 1,68
69 Robinete de retenţie 10,2 2,3 1,0
70 Robinete sferice 7,7 4,6 1,11
71 Rulmenţi calibraţi 0,02 0,007 0,002 ;
72 Rulmenţi comuni 5,5 0,5 0,02
73 Rulmenţi cu bile de mică viteză, serie uşoară 1,72 0,875 0,02
74 Rulmenţi cu role 1 0,5 0,02
75 Sertăraşe distribuitoare 0,112 0,054 0,041
76 Servomotoare hidraulice 7,15 4,3 1,45
77 Servomotoare pneumatice 0,013 0,004 0.002
78 Servovalve 56,0 30,0 16,8
79 Sisteme de mecanisme cu tije şi pârghii 3,4 6,485 1,1
80 Ştifturi 2,6 1,6 0,65
81 Tahometre mecanice 0,55 0,3 0,25
82 Traductoare de presiune 6,6 3,5 1,7
83 Transmisii cu reducţie 0,36 0,2 0,11
84 Transmisii cu sectoare dinţate 1,8 0,9125 0,051
85 Transmisii cu şurub fără sfârşit 0,098 0.05 0,002
86 Transmisii dinţate 0,8 0,2025 0,002

Tabel A2 Elemente electrice

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, 𝝀 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h

max. med. min.
1
crt. Acceleratoare 21,4 3,225 0.02
2 Alternatoare 18,82 9,3 0,33
3 Amplificatoare magnetice 0,855 0,085 0,002
4 Aparate electrice de măsură 5,77 0,036 0,005
5 Baterii cu reîncărcare (acumulatoare) 19,29 5,4 0,5
6 Baterii oxid-plumb 12,1 1,1 0.5
7 Baterii uscate 300,0 30,0 10,0
8 Bobine de înaltă frecvenţă 0,05 0.01 0,005
9 Bobine de înaltă tensiune 0,73 0,4 0,07
10 Bobine de inductanţă 2,22 0,18 0,01 1
11 Bobine de şoc ale filtrelor 0,25 0,03 0,012
12 Borne de ieşire de înaltă frecventă 4,22 2,63 1,131
13 Borne de ieşire electrice 0,02 0,045 0.008
14 Butoane 0,11 0,069 0.02
15 Cabluri de legătură (alimentare) 2,2 0,361 0,002
16 Cabluri telefonice interurbane (pentru 10 km) 15,7 5,5 2,1
17 Cabluri telefonice urbane (pentrul 10 km) 1 100,0 330,0 73,0
18 Cap magnetic de înregistrare 0,26 0,18 0,13
19 Circuite integrate liniare 1,3 - -
20 Circuite integrate logice (60% nivel de încredere) - 0,1 -
21 Comutatoare cu buton 1,0 0,05 0,01
22 Comutatoare microminiaturizate 0,5 0,25 0,09
23 Comutatoare rotative (1 grupă contacte) 0,66 0,175 0,009
24 Comutatoare sensibile, de gabarit mic 0,124 0,06 0,045
25 Condensatoare ceramice (de înalta fiabilitate) 0,29 0,06 0,01 1
26 Condensatoare ceramice variabile 0,35 0,14 0,08
27 Condensatoare cu capacitate peste 1000 V 2,385 0,325 0,1325
28 Condensatoare cu hârtie peste 600V 0,235 0,09 0,0083
29 Condensatoare cu hârtie sub 600 V 0,04 0,025 0,01
30 Condensatoare cu mică (cu fiahilitate înaltă) 0,076 0,45 0,014
31 Condensatoare cu poliamidă 0,014 0,01 0,006
32 Condensatoare cu tantal 1,934 0,6 0,103
33 Condensatoare electrolitice cu Al 0,513 0,035 0,003
34 Condensatoare policarbonat 0,135 - -
35 Condensatoare poliester (în foi) - 0,002 -
36 Condensatoare stiroflex sub 600 V 0,066 0,0375 0,009
37 Conductoare 0,436 0,019 0,003
38 Conductoare de montaj 0,12 0,01 0,008
39 Conectoare cu cuple: 1 contact activ - 0,03 -
40 Contactoare (1 grupă contacte) 0,56 0,25 0,1
41 Contoare electrice 5,77 0,036 0,005
42 Cristale cuarţ de înaltă frecvenţă 0,6 0,03 0,025
43 Cronometre electromecanice 2,57 1,5 0,79
44 Cronometre electronice 1,8 1,2 0,24

Tabel A2 continuare

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, 𝛌 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h

max. med. min.
45 Cuple (fişă banană, pe un contact) 1,11 0.062 0,025
46 Cuple (fişă coaxială, pe un contact) 0,193 0,003 0,001
47 Cuple (pentru blocuri) 0,7 0,17 0,1
48 Diode cu germaniu 0,678 0,16 0,002
49 Diode cu siliciu 0,452 0,2 0,021
50 Diode de putere 3,0 1,42 0,018
51 Diode redresoare cu seleniu 1,6 0,76 0,26
52 Diode Zener 0,773 0,15 0,08
53 Doze de racord (cutii de legătura) 0,58 0,4 0,28
54 Elemente de încălzire 0,04 0,02 0,01
55 Filtre electrice 3 0,234 0,008
56 Filtre optice 0,8 0,2 0,12
57 Fişe de cuplaj (1 cuplare) 0,015 0,0003 0,00015
58 Fişe de cuplaj coaxiale (1 cuplare) 0,0005 0,0001 0,00005
59 Fişe telefonice 0,04 0,002 0,001
60 Generatoare de curent continuu 21,0 6,256 0,002
61 Ghiduri de undă de înaltă fiabilitate 0,2 0,015 0,012
62 Ghiduri de undă fixe 1,92 1,1 0,59
63 Ghiduri de undă flexibile 4,54 2,64 1,133
64 Giroscoape de turaţie mare 11,45 7,5 3,95
65 întrerupătoare automate termice 0,5 0,3 0,25
66 întrerupătoare normale 1,0 0,1 0,01
67 întrerupătoare rapide (1 grupă contacte) 2,1 0,4 0,09
68 Izolaţii 0,72 0,5 0,011
69 Izolatoare 1,54 0,05 0,03
70 Lămpi cu incandescenţă 32,0 4,5 0,1
71 Lămpi cu neon 18,8 10,25 4,50
72 Lipituri cu Sn-iPb (în instalaţii mecanizate) - 0,001 -
73 Lipituri manuale - 0,05 -
74 Magneţi 7,11 5,65 2,02
75 Marcatori de timp cu numărare (1 ciclu) 2,0 0,03 0,005
76 Microîntrerupătoare (1 grupă contacte) 0.5 0,25 0,09
77 Motoare asincrone 11.2 8,6 4,49
78 Motoare pas cu pas 0,71 0,37 0,22
79 Motoare sincrone 6,25 1,5 0,159
80 Numărătoare de uz curent 0,6 0,3 0,1
81 Numărătoare de uz electric 0,0135 0,009 0,005
82 Potenţiometre bobinate 2,05 1,4 0,137
83 Potenţiometre cu acţionare cu motor 12,6 5,485 1,71
84 Potenţiometre de compoziţie cermet 0,3 0, i 0,04
85 Potenţiometre peliculare carbon 15,9 2,4 0,0025
86 Potenţiometre pentru instalaţii de calcul 0,06 0,04 0,001
87 Relee de timp electromecanice (1 grupă 2,57 1,5 0,79
88 Relee de timp electronice
contacte)(1 grupă contacte) 1,8 1,2 0,24

Tabel A2 continuare

Nr, Denumirea produsului Rata de defectare, , 𝛌 × 𝟏𝟎−𝟔

mas. med.
d/h min.
89
cri. Relee de uz general (1 grupă contacte) 0,48 0,25 0,03
90 Relee intermediare RI-1...9 40,0 6,0 1,2
91 Relee miniaturizate de putere (1 grupă contacte) 4,1 0,3 0,15
92 Relee miniaturizate rapide (1 grupă contacte) 1,13 0,7 0,42
93 Relee termice (1 grupă contacte) 1 0,4 0.12
94 Reostate 0,19 0,13 0,07
95 Rezistoare bobinate de mare putere 0,076 0,08 0,021
96 Rezistoare bobinate de precizie 0,114 0,06 0,032
97 Rezistoare bobinate variabile 0,807 0,09 0,02
98 Rezistoare de compoziţie (volumice) 0,297 0,043 0,005
99 Rezistoare peliculare carbon 0,888 0,037 0,0017
100 Rezistoare peliculare metalice de precizie 0,04 0,004 0,001
101 Rezistoare variabile 0.5 0,09 0,014
102 Selsine 0,61 0,35 0,09
103 Servomotoare 5,61 1,046 0,001
104 Siguranţe fuzibile pentru circuite de putere 2,75 0,44 0,001
105 Siguranţe fuzibile pentru circuite electronice 0,82 - 0,001
106 Suduri electrice - 0,001 -
107 Suporturi de siguranţe fuzibile 0,1 0,02
0,1 0,008
108 Tabogeneratoare 0,55 0,3 0,15
109 Tensometre 15,0 11,6 1,01
110 Termistoare 1,4 0,6 0,2
111 Termobimetale 0,261 0,161 0,114
112 Termostate 0,487 0,3 0,02
113 Tiratroane de mare putere 41,0 15,0 13,0
114 Tiratroane de mică putere 15,0 6,0 3,5
115 Tiristoare - 4,6 -
116 Transformatoare de forţă 1,69 1,04 0,46
117 Transformatoare de ieşire 2,8 0.66 0,04
118 Transformatoare de impuls 0,235 0,17 0,03
119 Transformatoare de intrare 2,08 1,09 0,12
120 Transformatoare din circuite de comandă 0,8 0,6 0,435
121 Tranzistoare amplificatoare 0,84 0,5 0,31
122 Tranzistoare cu Ge, de putere 1,44 0,6 0,33
123 Tranzistoare cu Si 1,44 0,5 0,27
124 Tranzistoare de comutaţie 0,71 0,4 0,1
125 Tranzistoare de Ge 1,91 0,74 0,005
126 Tranzistoare planar-epitaxiale - 0,34 -
127 Tranzistoare unijoncţiune - 0,84 -
128 Tuburi amplificatoare de putere 40.0 13,1 2,17
129 Tuburi electronice de uz comun 40.0 20,0 12,0
130 Tuburi electronice de uz militar 2,21 1,0 0.63
131 Tuburi miniatură 15,0 1,9 0,55
133 Ventilatoare cu aspiraţie 9,0 0,295 0,21

Tabelul A3. Elemente de automatizare hidraulice si pneumatice

Nr.crt Denumirea produsului Rata de detectare, 𝛌 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h

max. med. min.
1. Acţionări cu destinaţie generală, gabarit mare 18,5 6,9 0,6
2. Acţionări cu destinaţie generală, gabarit mic 9,6 3,6 0,17
3. Acţionari pentru sisteme de urmărire 33,6 12,5 0,86
4. Acumulatoare hidraulice 19,3 6,2 0,35
5. Ajustaje (duze) 2,11 0,15 0.01
6. Ajustaje reglabile 3,71 0,55 0,045
3. Articulaţii hidraulice 2,01 0,03 0,012
8. Articulaţii pneumatice 1,15 0,04 0,021
9. Cilindri 0,81 0,08 0,005
10. Cilindrii hidraulici 0,12 0,808 0,005
11. Compresoare 3,57 2,4 0,342
12. Conducte de aer (pentru 1 m lungime) 2,29 0,2 0,11
13. Convertoare electrchidraulice - 0,7 -
14. Cuplaje hidraulice I 2,01 0,03 0,012
15. Derivatoare de conducte 4,85 2,9 0,97
16. Diagrame 9,0 3,3 0,1
13. Drosele de înaltă frecvenţă 4,75 2,1 0,056
18. Drosele de joasa frecvenţă 0,28 0,175 0,07
19. Fitinguri 2,01 0.03 0,012
20. furtunuri 3,22 0,2 0,05
21. Furtunuri du presiune 5,22 3,9375 0,157
22. Garnituri 0,015 0,0012 0,0005
23. Limitatoare de putere - 2,0 -
24. Manometre de uz general 15,0 1,3 0,135
25. Manometre hidraulice - 0,123 -
26. Manometre pneumatice - 0,123 -
23. Mecanisme hidraulice de execuţie - 2,0 -
28. Motoare hidraulice 2,25 4,3 1,45
29. Orificii cu deschidere fixă 2.1 1 0,15 0,01
30. Orificii cu deschidere variabilă 3,71 0,55 0,045
31. Pistoane 0,35 0,2 0,08
32. Pneumocilindri 0,013 0,004 0,002
33. Pompe cu acţionare electrică 27,4 8.7 2,25
34. Pompe cu acţionare hidraulică 45.0 14,0 2.81
35. Pompe cu acţionare pneumatică 49,0 14,7 6,9
36. Pompe cu pistonaşe axiale cu debit constant 13,0 9,0 6,0
33. Pompe cu pistonaşe axiale cu debit variabil - 20,0 -
38. Pompe cu roţi dinţate - 13,0 -
39. Programator cu came - 5,24 -
40. Racorduri hidraulice 2,01 0,03 0,012
41. Racorduri pneumatice 1,15 0,04 0,021
42. Regulatoare de debit şi presiune 5,54 2,14 0,7
43. Regulatoare de presiune 15,98 4,25 0,89
44. Regulatoare hidraulice 15,98 3,725 0,89

Tabelul A3 continuare

Nr. Denumirea produsului Rata de defectare, 𝛌 × 𝟏𝟎−𝟔 d/h

max. med. min.
45.
crt. Regulatoare pneumatice 15,98 7,5 3,55
46. Relee de timp pneumatice 6,8 3,5 1,115
43. Relee electropneumatice - 0,3 -
48. Rezervoare 3,37 1,05 0,083
49. Rezervoare de mică dimensiune şi presiune mare 1,44 0,08 0,044
50. Rezervoare mici pentru presiune normală 0,324 0,18 0,018
51. Robinete cu rol de comutare 2,0 0,5 0,26
52. Robinete de admisie 5,33 3,4 1,33
53. Robinete de combustibil 37,2 6,4 1,24
54. Robinete de curgere 15,3 5,7 2,24
55. Robinete de oprire (închidere) 10,2 6,5 1,98
56. Robinete de presiune 32,5 5,6 0,112
53. Robinete de reglaj 19,8 8,5 1,68
58. Robinete de retenţie 10,2 2,3 1,0
59. Robinete de siguranţă 14,8 10,3 7,9
60. Robinete sferice 7,7 4,6 1,11
61. Sertăraşe distribuitoare 0,112 0,054 0,041
62. Servomotoare hidraulice 7,15 4,3 1,45
63. Servomotoare hidraulice rectilinii 0,81 0,08 0,005
64. Servomotoare pneumatice 0,013 0,004 0,002
65. Servovalve 56,0 30,0 16,8
66. Sumatoare hidraulice - 0,5 -
63. Tahometre hidraulice - 3,0 -
68. Traductoare de presiune 6,6 3,5 1.7