Druță Ionuț Marian

XI C TAE

Aderarea României la Uniunea Europeană

Integrarea României în Uniunea Europeană este un proces care a

început cu aderarea României la Uniunea Europeană.
Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1
ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de
la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul
de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de
asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare
pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat Tratatul de
aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.
România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut
relații oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înțelegere
a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității,
după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea
schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la
recunoașterea de facto a Comunității Economice Europene, prin
semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE,
concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.
Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează
din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și
Cooperare. Acordul european a intrat în funcțiune în februarie 1995.
Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-
un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru
pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document
semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale
României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea
europeană.
După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a
devenit stat în curs de aderare, obținând statutul de observator activ la
nivelul tuturor instituțiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenței
reprezentaților români la nivelul instituțiilor europene și al grupurilor de
lucru ale acestora. Statutul de observator activ a permis României să își
exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a
deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influența aceste decizii și
promovându-și interesele naționale.
După aderare, România a trecut de la statutul de observator activ la
cel de membru cu drepturi depline. România a devenit a șaptea țară din
UE după numărul de locuitori. Țara desemnează 35 de deputați pentru
Druță Ionuț Marian
XI C TAE

Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea printr-o

reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa.
Limba română a devenit una dintre limbă oficială|limbile oficiale ale
Uniunii (a șaptea după numărul de vorbitori, în concurență strânsă
cu olandeza, urmând ca oricare cetățean al UE să se poată adresa
instituțiilor în această limbă. Denumirea de „Uniune Europeană”, în limba
română, a primit statut oficial.