Pădure de foioase

pădure de foioase

Pădurile de foioase sunt zone de

vegetație în care predomină vegetația
arboricolă și angiospermică. Ele sunt
prezente atât în zonele temperate, cât și
în cele subtropicale și tropicale.

Pădure de fag
Limita între pădurile de foioase și cele de
rășinoase se situează între altitudinile de
600-1300 m, în funcție de relief, substrat
și microclimat, care duc uneori și la
inversiuni de vegetație.[1]

Vegetație
Principalii arbori ai pădurilor de foioase
sunt: salcia, teiul, castanul, aninul,
carpenul, gorunul, plopul, magnolia,
stejarul, fagul, mesteacănul, arțarul,
frasinul, ulmul, salcâmul, gârnița,
jugastrul etc. din punct de vedere
taxonomic cuprinde familiile:
Altingiaceae, Betulaceae, Fagaceae,
Buxaceae, Cornaceae, Fabaceae, Pyrinae,
Tilioideae, Lauraceae, Oleaceae,
Platanaceae, Rosaceae, Sapindaceae,
Aquifoliaceae, Ulmaceae, Salicaceae și
arborele Ginkgo biloba.

Toamna, când arborilor le cad frunzele,

funcția lor de fotosinteză încetează.

forma coroanei este determinată în

funcție de locul de creștere: arborii
izolați au coroana în formă de cupolă
sau de sferă, în timp ce, în cadrul
masivelor forestiere, dezvoltarea
acesteia este limitată.
în funcție de intensitatea luminii,
frunzele prezintă caracteristici
anatomo-morfologice și fiziologice
diferite: frunzele de lumină sunt mai
mici, mai groase, cu o rețea de nervuri
mai densă și stomate mai numeroase,
comparativ cu cele de umbră.
indicele suprafeței foliare (ISF) depinde
de valoarea aprovizionării cu apă și cu
substanțe minerale; el se micșorează
în cazul unei aprovizionări insuficiente
cu apă și substanțe minerale; la
pădurile pure de stejar ISF = 5 (în anii
umezi poate fi mai mare). În celelate
păduri de foioase ISF poate depăși 8,
pentru toate speciile, inclusiv și la
arbuști (H. Walter, 1974).
singura formă de adaptare a speciilor
vegetale împotriva temperaturilor
 scăzute din timpul iernii o reprezintă
călirea (modificări fizico-chimice în
protoplasmă), proces fiziologic care se
produce toamna. Prin călire, rezistența
la frig a mugurilor arborilor poate
crește de la -5 °C în toamnă, până la
-25 °C și chiar -35 °C iarna; prin călire,
arborii care cresc la latitudini medii
sunt protejați împotriva vătămărilor
provocate de ger; decălirea se produce
primăvara, odată cu încălzirea aerului.

Faună
În aceste păduri trăiesc: lupul, vulpea,
căprioara, mistrețul, jderul, veverița,
pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul,
ciocănitoarea, privighetoarea, sticletele
etc.

Condiții ecologice
climat răcoros, cu ierni nici prea
severe nici prea lungi, cu veri
scurte și moderate sub raport
termic.
anotimpurile de tranziție,
primăvara și toamna, caracterizate
prin perioade de frig, joacă un rol
capital.
perioadele marcante de secetă
sunt inexistente.
precipitațiile sunt abundente (cca
400-500 mm/an) și repartizate
uniform pe parcursul anului.
 solurile sunt brune de pădure, mai
mult sau mai puțin levigate; în
funcție de gradul de aciditate și de
umiditate, ele corespund unor
asociații vegetale clar diferențiate.

Vezi și
Pădure de conifere
Pădure mixtă

Note
1. ^ Parcul natural Apuseni

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Pădure_de_foioase&oldid=13465293
 Ultima modificare efectuată acum 5 luni de către 2A02:2F05:4206:DE00:75E6:993E:B924:6795.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.