rial-metaforice nu ne apare decât ca o veritabilă şcoală de gândire productivă.

De altfel, nu-şi
exprima Claude Bernard, părintele medicinii

experimentale, convingerea că va veni ziua în care fiziologul, poetul şi

filozoful vor vorbi aceeaşi limbă şi se vor înţelege între ei?

În perioadele de început, asemenea unitate a existat, iar dacă

demersul era preponderent intuitiv şi globalist, acesta era, spre avantajul nostru, un izvor de
inspiraţie mereu proaspăt, ieşit din adâncuri.

Fondul conceptual pare, evident, redus ca elaborare ştiinţifică, dar

patosul său provocativ-productiv a fost dovedit de-a lungul veacurilor.

Întorcându-se la aceleaşi izvoare, gânditori din epoci diferite, cu

modelele conceptuale respective, au redescoperit alte semnificaţii.

„Tablourile” sunt altele, precum surprizele întâlnite de aceeaşi persoană într-o zonă de vegetaţie,
dacă revine în momente succesive – ca

elev, student, cercetător şi savant în botanică.

Deşi nu este deloc un specific al domeniului nostru, faţă de alte

ştiinţe şi nici chiar în raport cu artele, trebuie consemnat, mai ales cu

titlu de „introducere”, că psihologia nu întotdeauna va fi, este şi a fost

ştiinţifică. Aşa cum arhitecţii zic că domeniul lor a trecut prin trei

faze, fiind, succesiv, practic-utilitar, artistic şi est