Sunteți pe pagina 1din 6

Fenomenul de globalizare si implicatiile acestuia

REZUMAT :

Globalizarea a implicat dintotdeauna tendinţa spre înnoire, spre cunoaştere şi contacte


ample între oameni, indiferent de apartenenţa lor la un stat, la o anume religie sau grup etnic.
Aceasta a evoluat în timp, trecând prin forme specifice fiecărei epoci din istoria umanităţii. În
esenţă, globalizarea este un proces complex şi multidimensional care transformă într-un ritm
rapid şi în profunzime activităţile naţionale şi globale, dar şi interacţiunile dintre actorii sociali.
Schimbările realizate de aceasta au implicaţii asupra tuturor aspectelor vieţii umane. Viteza,
amploarea şi caracterul său diferă în funcţie de dimensiunea în care se desfăşoară: economică,
politică, socială etc. Deşi nu există o definiţie „universală” a globalizării, în general, este privită
ca un proces în care barierele în faţa fluxurilor internaţionale de bunuri, servicii, capital, bani şi
informaţii sunt erodate şi chiar eliminate.

Cuvinte cheie : tari , fenomen , mondial , multipolaritate , impactul globalizarii

“Procesul globalizarii consta in esenta, in integrarea mai puternica a tarilor si a


populatiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport si comunicare
si a eliminarii barierelor artificiale din calea circulatiei bunurilor, servciilor, capitalului,
cunostintelor (si intr-o mai mica masura )a oamenilor intre state”1

“Globalizarea este un alt nume pentru “noua dezordine mondiala” a lui Jowitt”2

Problemele contemporane sunt deosebit de complexe, iar caracterul global al acestora


devine tot mai evident. Rapiditatea transformărilor din mediul internaţional actual, multitudinea
de situaţii noi apărute sau caracterul deja cronic al unora impun cu necesitate soluţionări exprese
întrun timp limitat, rezolvări care adeseori se împotmolesc în mecanismul decizional greoi de la
nivel naţional sau intră în impas datorită conflictelor de interese existente în mod inevitabil în
cadrul unei organizaţii internaţionale.

Dacă legat de existenţa globalizării, în general şi a celei economice, în special nu există


puncte de vedere semnificativ diferite, problema se radicalizează atunci când discuţia se mută
asupra actorului care deţine primordialitatea în orientarea procesului. Evoluţia procesului de
1
Stiglitz , Joseph E. , “Globalizarea sperante si deziluzii “, Editura Economica 2003
2
Bauman , Zygmunt , Globalizarea si efectele ei sociale , Editura Antet
globalizare, antrenarea în cadrul acestuia a tuturor aspectelor vieţii contemporane au determinat
dezbateri care au urmărit şi concluzii cu referire la implicaţiile pentru puterea şi guvernarea
statelor.

Exista mai multe currente in ceea ce priveste globalizarea :

-curentul hiperglobalist : care considera ca globalizarea se afla intr-un stadiu foarte


avansat si lumea e deja aproape uniforma

-curentul sceptic : cosidera ca globalizarea nu este un fenomen real ci doar un mit

-curentul transformationalist : considera ca globalizarea este un fenomen de lunga durata


ce a inceput in secolul al xvi-lea , odata cu modernizarea societatii3

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluţionară” şi


demonstrează că este un proces multifaţetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii.
Autorul prezintă o viziune contrastantă care percepe globalizarea din zilele noastre drept un al
doilea val al procesului, ce nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor şi al
numărului de state implicate. Globalizarea este văzută de mulţi dintre specialişti ca fiind un
fenomen eminamente economic, implicând o interacţiune economică în creştere a statelor sau o
integrare a sistemelor economice naţionale, prin sporirea activităţilor de comerţ internaţional, a
fluxului de capital şi investiţii. Sugestivă din acest punct de vedere este definiţia dată de George
Soros: „globalizarea reprezintă dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor
transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale” (Soros, 2002,).

Thomas Friedman defineşte globalizarea drept „proces de integrare la nivel mondial a


pieţelor financiare, statelor-naţiune şi tehnologiilor în cadrul unei pieţe libere capitaliste la o
scară nemaiîntâlnită până în prezent” sau ca „proces ori ansamblu de procese care cuprind
transformarea într-o organizaţie spaţială a relaţiilor sociale şi tranzacţiilor, exprimate prin fluxuri
transcontinentale şi reţele de activităţi, interacţiuni şi putere” (Chican, 2007).

Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei, sustine ca globalizarea este


benefică pentru economia europeană în ansamblu, dar înseamnă prea puțin pentru cetățenii ei, in
situaia in care avantajele nu sunt repartizate mai uniform și mai echitabil. Europenii trebuie să
contribuie la rescrierea cadrului global de reglementare, astfel încât comerțul liber să devină
3
Vintila , Sergiu , Curs –Teoria Relatiilor Internationale . Snspa 2000-2001
comerț echitabil. Astfel încât globalizarea să devină sustenabilă și să funcționeze pentru toți
europenii. Este evidentiata si importanta elaborarii de politici care să le dea oamenilor
posibilitatea de a dobândi cunoștințele și competențele de care au nevoie pentru a ține pasul cu
evoluția economiilor. O mai bună redistribuire a beneficiilor va contribui la garantarea coeziunii
sociale și la consolidarea solidarității pe care se bazează Uniunea . Documentul de reflectie are
doua tinte, pe plan intern propune instrumente menite să îi protejeze pe cetățeni și să îi facă mai
autonomi, prin politici sociale robuste, și să le ofere sprijinul de care au nevoie pentru a beneficia
de programe de educație și formare de-a lungul întregii vieți . Pe plan exern pune accent pe
nevoia de a contura o ordine globală cu adevărat sustenabilă, bazată pe norme și obiective
comune.

Declinul global al Occidentului.

Se pare că declinul Occidentului este corolarul inevitabil al globalizării. Contracţia este,


mai întâi, demografică: în 2025, SUA şi Europa nu vor reprezenta numai mult de 9% din
populaţia mondială, în timp ce Asia va avea 50%. Occidentul îmbătrâneşte mult mai repede decât
restul lumii. Pe plan economic, se pare că modelul occidental de economie liberală triumfă ca
singurul posibil, dar ţările occidentale care l-au promovat şi susţinut pierd progresiv dominaţia pe
care au avut-o de trei secole. În plus, actuala criză economico-financiară mondială a scos în
evidenţă vulnerabilităţile acestui model economic. 4

Pe plan politic, leadership-ul occidental se estompează: americanii şi europenii nu mai


pot să rezolve, singuri, crizele internaţionale. De altfel, nici problemele generate de Iran, Irak,
Coreea de Nord, de conflictele din Orientul Mijlociu sau chestiunile globale, cum sunt încălzirea
climatică ori sănătatea, nu pot fi gestionate fără concursul Rusiei, Chinei sau al altor puteri
regionale. Pentru a soluţiona criza financiară mondială au intervenit ţările din G20, nu doar din
G7 cum se obişnuia până acum.

Multipolaritatea reprezintă unul din efectele politice majore ale globalizării.


Extraordinara creştere economică a puterilor emergente şi, îndeosebi, a Chinei şi Indiei, a făcut
aceşti actori la fel de importanţi ca puterile tradiţionale dezvoltate pentru stabilizarea politică,

4
https://intelligence.sri.ro/tendinte-si-perspective-ale-globalizarii-si-apartenenta-statelor-la-tratatele-regionale/
ecologică şi economică a planetei. Coexistenţa diferitelor centre de putere nu implică în mod
obligatoriu constituirea unui sistem multilateral paşnic şi consensual. Multipolaritatea nu este o
valoare în sine poate implica la fel de bine o ordine anarhică, conflictuală sau amândouă odată.
La Copenhaga, s-a produs o schismă în ceea ce priveşte viziunea şi gestionarea globalizării la
care suntem martori. UE a părut să fie izolată în adeziunea şi apărarea unui sistem de guvernare
multilateral, colectiv, consensual. Toate celelalte puteri părţi la negocieri s-au postat pe poziţia
apărării intereselor lor imediate şi particulare. Or, pentru a guverna această lume multipolară,
cele mai multe din instituţiile internaţionale disponibile sunt într-o dublă criză, de legitimitate şi
de eficacitate. Pe de altă parte, acest nou sistem multipolar rămâne fragil şi flexibil. Desigur,
noile forme de cooperare internaţională par să fi devenit necesare, aşa cum s-a întâmplat în cazul
G20 în contextul crizei economice mondiale. Dar, simultan, SUA nu a renunţat la aspiraţia de a
rămâne prima din puterile mondiale

Impactul globalizării asupra identităţii naţionale şi a statelor-naţiune sugerează o serie de


determinări asupra identităţii naţionale: • puterea politică efectivă nu mai poate fi asociată
guvernelor naţionale, aceasta fiind împărţită între diverse forţe şi agenţii la nivel naţional,
regional şi internaţional; • comunitatea politică nu mai poate fi localizată la nivelul graniţelor
unui stat-naţiune, ceea ce are impact asupra identităţii naţionale;5

Practica instituţională susţine existenţa unor argumente care justifică necesitatea unor noi
aranjamente în lumina organizării proceselor globale şi regionale, a centrelor de decizie politică
în curs de evoluţie, precum Uniunea Europeană, şi a cererilor pentru noi forme de deliberare
politică, soluţionare politică, soluţionare a conflictelor şi transparenţă în procesul decizional
internaţional.6

Un nou peisaj strategic internaţional este cea de-a treia caracteristică definitorie a
climatului globalizării şi tratatelor zonale sau regionale. Globalizarea nu anulează constrângerile
geopolitice tradiţionale. În termeni de securitate, câteva tendinţe semnificative vor desena
peisajul strategic internaţional actual. : declinul Sudului, în special a zonei mijlocii orientale ,
tendinţa pregnantă a Rusiei de a dobândi statutul internaţional de mare putere mondială,
instabilitatea strategică a Asiei .
5
GLOBALIZARE ŞI IDENTITATE NAŢIONALĂ , EDITURA MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Bucureşti,
2006
6
Ibidem .
Pe plan politic, multipolaritatea pune problema situaţiei în care statele vor ajunge la
reglarea mizelor majore pe care le au în comun: prioritatea va fi acordată apărării intereselor
Occidentului sau partajarea puterii cu noile puteri şi căutarea sistematică a interesului colectiv.
Un răspuns adecvat la aceste două chestiuni strategice pare să fie dat de integrarea/aderarea
statelor la diferite şi diverse tratate zonale sau regionale. Astfel, statele constituie organizaţii
regionale sau zonale cu caracter economic, politic, politico-economic, politico-militar, ecologice.

Maximizarea efectelor sale pozitive şi minimizarea celor negative se pot face prin
aderarea/integrarea statelor în diferite tratate zonale sau regionale. NATO şi UE constituie două
astfel de organizaţii. România este membră în ambele organizaţii, ceea ce poate să-i aducă o
plus-valoare în materie de securitate şi apărare naţională. În acest context, trebuie menţionat că
este necesar ca cetăţenii ţării să fie informaţi despre avantajele şi dezavantajele integrării/aderării
la un tratat sau altul. Altfel spus, se cuvin făcute cunoscute populaţiei obligaţiile pe care şi le
asumă ţara prin intrarea într-un tratat zonal sau regional. Practic, ar trebui să existe un echilibru
între obligaţii şi drepturi pentru ca integrarea/aderarea în astfel de tratate să merite eforturile ţării,
ale cetăţenilor săi pentru a le transpune în practică7.

In concluzie dimensiunea politică este cea care stabileşte direcţiile şi strategiile, treptele
de realizare a societăţii globale. Ea este cea care formeaza alianţe, creeaza pieţe, introduce
modificări în suveranitatea statelor,dar tulbură structurile identităţilor existente.

Bibliografie :

Ţigănuş Marian , Globalizarea, Ordinea publică şi integrarea europeană, 2009

Ştefan Teodoru, Globalizarea ameninţărilor asimetrice, 2007

Zamfir Constantin, Securitatea civilă şi globalizarea, 2009

Suteu Gheorghe Nicolaie, Globalizarea si procesul integrarii europene : convergente si


elemente de disociere ,2003
Stănescu Vasile, Globalizarea : spre o nouă treaptă de civilizaţie... ,2009
7
Ibidem.
https://intelligence.sri.ro/tendinte-si-perspective-ale-globalizarii-si-apartenenta-statelor-
la-tratatele-regionale/
https://ec.europa.eu/commission/sites/beta-political/files/reflection-paper-
globalisation_ro.pdf