NEVOIA DE A RESPIRA

Cuprins
Independența în satisfacerea nevoii de a respira
Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Manifestări de independenţă ale nevoii de a respira
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii
Educatia pacientului
Principalele volume pulmonare
Dependență în satisfacerea nevoii de a respira
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu deficienţe respiratorii
Interdependența nevoii de a respira cu celelalte nevoi fundamentale
Procesul de îngrijire/ nursing
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura aportul de oxigen necesar proceselor de oxidare din organism şi
eliminarea dioxidului de carbon rezultat din metabolismul celular.
Independența în satisfacerea nevoii de a respira 
Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori și de funcţionarea lor eficientă.
Etapele respirației sunt:

a) Ventilaţia – reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului încărcat cu dioxid de
carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Este influenţată de:
– permeabilitatea cailor respiratorii;
– concentraţia oxigenului în aerul respirat;
– maturitatea centrului respirator bulbar;
– expansiunea cutiei toracice;
– funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor – este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele perialveolare şi CO2
din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
– diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
– starea peretelui alveolar;
– mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie – constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la ţesuturi, prin vasele
venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
– cantitatea de hemoglobina din sânge;
– debitul cardiac;
– numărul de hematii;
– permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară – reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic complex.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Factori biologici
– vârsta – la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare;
– sexul – la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului, la bărbaţi la limita
minimă;
– statura – la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la persoanele înalte;
– somnul – în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de veghe;
– postura – poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei. Individul sănătos poate respira
în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează respiraţia este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia
corespunzătoare a diafragmei;
– alimentaţia – influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza favorizează o bună
funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
– exerciţiul fizic – influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa respiratorie pana la 40-50
resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai mic decât cele antrenate;
– activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
– talia – persoanele supraponderale au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori psihologici
– emoţiile – influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
– aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
– durerea.
Factori sociologici
– mediul ambiant – procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează respiraţia; mediul poluat,
încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un
mediu confortabil;
– climatul – influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul – scăderea frecventei; vântul
perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină creşterea frecvenţei;
– locul de muncă – prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei respiraţii (minerii, vopsitorii,
laborantii);
– conditii de locuit – locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari, ferestre pentru luminozitate
naturală.

Manifestări de independenţă ale nevoii de a respira

Eupnee – respiratie normala – supla, ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort (fara control constient).
Frecvenţa respiraţiei
– reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
– este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani – rata medie: 25 r/min
la 4 ani – rata medie: 23 r/min
la 6 ani – rata medie: 21 r/min
la 12 ani – rata medie: 19 r/min
la 14 ani – rata medie: 18 r/min
la 18 ani – rata medie: 16-18 r/min
adult – 16-18 r/min
Amplitudinea
– este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din acest punct de vedere
respiraţia poate fi profundă sau superficială;

Ritmul
– reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;

Simetria mişcărilor respiratorii

– ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi expiraţiei;

Tipul de respiraţie
Sunt trei tipuri de respiraţie:
– costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită măririi diametrului
anteroposterior în timpul inspiraţiei;
–  costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
– abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;
Expectoratia
– mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;

Tusea
– reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un fenomen de protecţie al
organismului.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii
 explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;

 recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;

 învaţă pacientul să:

 facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;

 aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;

 înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte neadecvată tabagism, mese copioase)

 evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua măsurile de
protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;

 să se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare şi dulciurilor etc;

 să ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;

 să evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;

 poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;

 aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;

 adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;

 se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în limite normale;

 consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;

 evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decompensări respiratorii);

 cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.

Educatia pacientului
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet, adânc. In general
oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase consecinţe.

Reguli pentru respiraţie conştientă:

• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a muşchilor abdominali);
acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos” execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează circulaţia sanguină;
• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi rapidă;
• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;
• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.

Principalele volume pulmonare

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml

CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml
CRF Capacitate reziduala functionala =2500 ml
CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator maxim/secunda = 3500-4000 ml
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
Dependență în satisfacerea nevoii de a respira
Atunci cand nevoia nu este satisfacută, apar următoarele probleme:
1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a respira
Surse de ordin fizic
– alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar; tabagism;
– obstrucţia căilor respiratorii;
– obezitatea;
– bandaje toracice;
– dezechilibru hidroelectrolitic;
– durere;
– hipovolemia;
– sarcina;
– starile febrile;
– infectiile;
– regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
– anomalii musculo-scheletice,
– traumatisme,
– boli ale sistemului nervos central,
– boli cardiovasculare,
– boli psihice;
Surse de ordin psihologic
– anxietatea;
– stresul;
– situaţia de criză;
Surse de ordin sociologic
– aerul poluat, umed;
– altitudinea înaltă;
1.ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate
– procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
– prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii. Se manifestă sub formă de
răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în laringita acută sau cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată – întalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală – apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de sufocare – lipsa de aer.
2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie, senzatie de sufocare. Obiectiv se
caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de frecventa, amplitudine, durata a miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate
– bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
– bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
– boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina anxietate,hipertiroidism), anemii prin
deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a
ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
Ortopnee – respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte poziţie forţată- şezând cu braţele atârnate
pe lângă corp sau sprijinandu-se pe genunchi; această poziţie este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei toracice, deci
favorizează respiraţia.
Apnee – oprirea respiraţiei;
Bradipnee – respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12 resp/min., ampli¬tudine crescută,
inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj.

Poate fi :
– inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
– expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea aerului din plamani> se caracterizeaza prin:
expir prelungit, penibil , usor suierator si profund, , insotit de tiraj si cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat
inainte;
– mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza declansatoare.
Tahipnee – creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii peste 40 resp/min;
amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în
majoritatea bolilor pleuro-pulmonare, cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect
de masă asupra bazei plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine modificată – respiraţie superficială sau profundă.
Hiperventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin respiratii profunde si prelungite.
Hipoventilaţie – pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin respiratie superficiala.
Tuse – expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreţii acumulate
Hemoptizie – hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la nivelul căilor respiratorii – plămâni
(sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi (spută) – amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi, sânge, celule descuamate.
Dispnee de tip Cheyne-Stokes
• respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee (respiraţie accelerată) şi apnee (oprirea temporară a
respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un punct cul¬minant – apogeu, apoi scad până
încetează, instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12 secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale, tumori cere¬brale, uremii.
Dispnee Kussmaul
• inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee. Ciclul se reia. Mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia
profundă, frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;

• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC decompensată în stadiul uremic.

Dispnee Biot
Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.; reprezinta respiratia agonica din stadiul preletal,
stari comatoase, meningite.

Dispnee Bauchut
Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de expiratie mica. Apare la copii in Bronhopneumonie
+cianoza +bataile aripilor nasului;

Respiraţia agonică – perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample – moartea clinică.
Zgomote respiratorii – raluri– zgommote intermitente produse prin trecerea aerului circulant de-a lungul unei acumulari
de secretii in bronhiole si alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante, sibilante;
– sufluri;
– frecătura pleurală;
– murmur vezicular.
Cianoză – tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas, buze, lobul urechii, unghii
Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal.
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing – expiratie suieratoare
Sughiţ – respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa si repetata datorita unor spasme repetate
ale diafragmului). De obicei este asociat cu procese mediastinale.
Căscatul – inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta oxigenare cerebrala.
Strănut – a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor
expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII
Manifestări de dependenţă

Obstrucţia căilor respiratorii

Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenta unor corpi străini, pătrunşi accidental în
căile respiratorii – îndeosebi la copii – ca şi de deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe nas – bolnavul respiră pe gură
Secreţii abundente nazale – secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia

Epistaxis – hemoragie nazală

Deformări ale nasului – deviaţie de sept, traumatisme

Strănut – expirare forţată

Aspiraţie pe nas – smiorcăit
Tuse – cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj – zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj – depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu deficienţe respiratorii
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să respire liber, pe nas
– verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
– la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
– umezeşte aerul din încăpere;
– asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;
Pacientul să nu devină sursă de infecţie
– educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
– educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit epistaxisul
– aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
– comprimă cu policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute;
– aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
– recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să prezinte mucoase respiratorii umede şi integre
– umezeşte aerul din încăpere;
– recomandă pacientului repaus vocal absolut;
– favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să înghită fără dificultate
– întrerupe alimentaţia solidă;
– recomandă gargară cu soluţii antiseptice;
– alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie
– învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea, aglomeraţiile.

Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie

– învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
– umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
– aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
– învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
– asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
– învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
– administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare, decongestionante ale mucoasei traheo-
bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
– lichide reci în cantităţi mici şi constant;
– aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
– administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata durerea pacientului
– aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau semisezanda;
– combate sughitul, tusea;
– administreaza tratamentul prescris de medic.
Pacientul sa fie ferit de complicatii
– educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
– schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
– educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa respecte indicatiile medicale.
Pacientul să fie echilibrat psihic
– asigură poziţie antalgică;
– învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii, examene radiologice, endoscopice şi în
vederea aspirării secreţiilor bronşice).
Interdependența nevoii de a respira cu celelalte nevoi fundamentale
Nesatisfacerea nevoii de a respira afectează buna relaţie in celelalte nevoi.
A comunica
• comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale respiratorii şi fenomenelor obstructive.
A se mişca si a avea o bună postură
• dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor dispneice, insuficienţelor respiratorii
şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• diminuarea ,incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina
• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
A dormi şi a se odihni
• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca si dezbrăca cauzată de durerea toracică şi epuizare.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• alterarea tegumentelor si mucoaselor cauzate de mucozităti abundente, expectoraţie abundentă si respiratie deficitară
A evita pericolele
•anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficientei respiratorii
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul religios, cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se realiza
• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea
• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative cauzate de oboseală şi respiraţie deficitară.
A învăţa
• ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei faţă de propria persoană.

Procesul de îngrijire/ nursing

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenta posibile:
– alterarea vocii;
– clearance ineficient al căilor respiratorii;
– dispnee;
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis, tuse, expectoraţie,
ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul, obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să îşi menţină funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile;
• să îşi amelioreze respiraţia,
• să se asigure repaus vocal;
• să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
• să prezinte stare de siguranţă;
• să efectueze exerciţii respiratorii.
Interventii de prim ajutor constau în:
– manevra Heimlich in obstrucţiile supraglotice;
– susţinerea maxilarului inferior şi hiperextensiunea capului; utilizarea pipelor de tip Guedel (orofaringiene sau
nasofaringiene); toaleta gurii si comprese, aspiraţia cu sau fără control vizual, fixarea limbii.
In eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă:
– aspiraţia traheobronşică, intubaţia traheală, respiraţie asistată şi controlată.
– va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, si alergeni.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
• completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;.
• efectuarea igienei respiraţiei;
• observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
• tehnici de administrare a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satisfacerea nevoii;
• asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
• efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare, aerisire.
Evaluarea îngrijirilor
Vom evalua:
• prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
• semnele de hipoxie (cianoză,paloarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
• valoarea semnelor vitale P, T°, R, TA – va fi înregistrată în foaia de temperatură;
• prezenta agenţilor poluanţi, iritanţi;
• expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică, hemoptizia;
• reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
• nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
 NEVOIA DE A AVEA O
CIRCULAȚIE ADECVATĂ
Cuprins
Independență în satisfacerea nevoii
Pulsul
Factorii care influenţează pulsul
Manifestările de independenţă
Tensiunea arterială
Factorii care influenţează tensiunea arterială
Manifestări de independenţă
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine
Dependență în satisfacerea nevoii
Modificări de frecvenţă a pulsului
Modificări de amplitudine (volum) al pulsului
Modificări de tensiune a pulsului
Modificări de celeritate
Modificări de ritm al pulsului
Modificări ale tensiunii arteriale
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu circulaţie inadecvată
Hipertensiunea arterială
Hipotensiunea arterială
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept scop
transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la
organele excretoare.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
– urmărirea pulsului,
– a tensiunii arteriale,
– a culorii tegumentelor.
Independență în satisfacerea nevoii
Pulsul
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos și este sincronă cu sistola ventriculară.
Poate fi perceput prin palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un plan dur.

Este manifestarea periferică a activitații mecanice a inimii.

Reflectă starea de funcționare a inimii și a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul

Conditia biofiziologica
– vârsta – la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la vârstnici;
– sex – valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la barbati la limita minima;
– ritmul somnul/veghe – frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;
– efortul fizic – determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului;
– pozitia corpului – in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută decât în poziţie şezând ; poziţia ortostatica
are frecvenţa pulsului mai ridicată;
– statura – individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
– masa corporală – persoanele supraponderale au o frecventa crescuta in raport cu cele normo- sau hipoponderale;
– ritmul circadian – frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar dimineata sau in a doua parte a zilei este
crescuta;
– alimentaţia – în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Condiția psihologică
– emoţiile, stresul.

Condiția socială
– mediul ambiant – prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează frecvenţa pulsului.

Manifestările de independenţă
Frecvenţa
– reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.
Frecventa medie pe minut în functie de varstă (pulsaţii/minut)*

Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu:(* Marcean Crin, Tratat de Nursing, 2010)
•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la amplitudinea sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;
• unda dicrotă (c), secundară.

-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;

-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm
– reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
– pulsul este ritmic – puls regularis;
Amplitudine
– se referă la marimea undei de puls;
– este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
– la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
– este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în timpul, unei sistole;
Tensiunea pulsului
– valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru comprimarea arterială ;
– este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea
– reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si disparitie;

Egalitatea
– se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la ambele membre.

Coloraţia tegumentelor
– coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
– tegumentele sunt calde.
Tensiunea arterială
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:

– debitul cardiac;
– forţa de contracţie a inimii;
– elasticitatea şi calibrul vaselor;
– vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
• tensiunea arterială diastolică= tensiunea minimă;
• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială minimă.
• Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile normale (Vezi Hipertensiunea arterială)
• Hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale (Vezi Hipotensiunea arterială)
Tensiunea arterială sistolică:
– reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
– este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele arteriale;
– tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
– tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
– rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de starea neuro-vegetativă, sistem
endocrin, factori renali).
Tensiunea arterială diastolică:
– reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
– forţa de contracţie a inimii este zero;
– în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
– valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
• în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la jumătate plus unu din valorile normale ale
tensiunii arteriale maxime ca de exemplu: când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea arterială minimă = 70
+10 = 80 mm Hg.
Precizari
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
• valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică

Optimă 120 70
Normală 120-129 70-84
Crescută 130-139 85-89
Grad 1 HTA -Ușoară 140-159 90-99
Grad 2 HTA –
160-179 100-109
Moderată
Grad 3 HTA -Severă >180 >110
Factorii care influenţează tensiunea arterială
Conditia biofiziologica
– vârsta – tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se stabilizează la adult; creşte uşor la
persoana vârstnică;
– sex – la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori cuprinse între 5-10 mm Hg;
– ritm somn/ veghe – în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are valorile cele mai mici;
– activitatea – diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul fizic produce creşterea tensiunii
arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia;
– rasa – populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;
– alimentatia;
– ritmul circadian – ceasul biologic are particularitati individuale dar se inregistreaza valori mai scazute in cursul noptii si
mai crescute in a doua parte a zilei;
– valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
– medicatia – actioneaza direct si indirect (narcoticele scad tensiunea arteriala , psihoactivele cresc tensiunea arteriala;
– vasodilataţia generală – determină scăderea presiunii exercitată de sângele circulant.
Conditia psihologica – emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii arteriale.
Conditia sociologica
– climatul:
– frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
– căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Manifestări de independenţă
Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare
Vârsta / T.A. max (mm Hg)
1-3 ani  75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei
Vârsta / T.A. min.
1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa dintre T.A. max. și T.A. min
ex: T.A. dif. = T.A. max. 140 – T.A. min.80 = 60 mmHg
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei
sanguine
Educă pacientul:
– pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
– să-şi menţină tegumentele curate, integre;
– să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
– să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
– să evite sedentarismul;
– să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;
Dependență în satisfacerea nevoii
Problema: Circulaţia inadecvată
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie
De ordin fizic
– alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;
– obstrucţii arteriale;
– supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc.

De ordin psihologic – anxietatea, stresul, situaţia de criză.

Lipsa cunoaşterii – cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine, despre alţii, despre obiceiurile
dăunătoare.
Manifestări de dependenţă
Tegumente modificate
– reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
– cianotice – coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări de frecvenţă a pulsului
– tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc valorile de 100-150-200.
– fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor emoţionale exacerbate, traumelor psihice,
etc.
– patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului este paralelă de obicei cu cea a temperaturii (pulsul, creşte cu 10
b/min pentru un grad de temperatură);
– pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
– bradicardie – numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
• bradicardia se înregistrează în urma:
– hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori  cerebrale, meningite;
– miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie cardiacă;
– hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere de conştientă şi crize convulsive).
Modificări de amplitudine (volum) al pulsului
Se disting:
– puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
– puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
– puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
– puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice;
– puls alternant – undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni miocardice severe;
– puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
– puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări de tensiune a pulsului
– se disting;

– puls dur (puls durus), greu comprimabil;

– puls moale (puls mollis), usor perceptibil.
– depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea cantităţii sanguine împinsă în artere prin
forţa de contracţie a inimii.
Modificări de celeritate
Se disting;
– puls celer – unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune si mai ales in coborare crescuta.
Este caracteristic insuficientei aortice;
– puls tardus – pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei se face cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare, caracteristic stenozei aortice.

Cauze:
• tromboza/stenoza vaselor arteriale;
• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);
• afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom hiperchinetic.
Modificări de ritm al pulsului
– puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
– puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;
– puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
– puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai mică – extrasistolie şa.
Modificări ale tensiunii arteriale
– hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
– hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
– modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;
– T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de puls
– desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;
– se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand nu toate contractiile cardiace sunt eficiete, unele
neputandu-se transmite la periferie.
Hipoxemie
– scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie – diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme – acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice – dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi – dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia de fenomene inflamatorii si
trombotice.
Durere – precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie intermitenta – durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai frecvent la nivelul gambelor).
Parestezii
– furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.
Intervenţiile asistentei medicale – pacientul cu circulaţie inadecvată
Elemente de supraveghere si interventii specifice
Obiectivele vizeaza:
• pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
• pacientul sa fie echilibrat psihic;
• pacientul sa exprime disparitia durerii;
• sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
• sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
• sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
• sa fie combatute infectiile;
• sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical
• Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
• Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
• Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenari.
• Invata pacientul:
– sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
– sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure un aport caloric corespunzator nevoilor reale si
sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei, inclusiv vitamine si saruri minerale;
– sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
– sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
• Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia de temperatura.
• Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
• Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje, mobilizari.
• Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
• Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
• Efectueaza bilantul hidric.
• Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase,
anticoagulante.
• Urmareste efectul medicamentelor.
• Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie chirurgicala.
• Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
• Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
• Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate sa-l depuna, asupra importantei
continuarii tratamentului medicamentos si asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze dupa examinar
Hipertensiunea arterială
• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi peste 90 mm Hg pentru tensiunea
diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este crescuta;
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
– durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
– vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
– cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute ce trebuiesc prompt scăzute existând
riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro-meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.
Hipotensiunea arterială
• hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub 65 mm Hg pentru tensiunea
diastolică;
• forţa de contracţie a inimii este diminuată;
• pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
• hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare stabilizate, endocardite, miocardite, tulburări
endocrine, hemoragii, dezechilibru hidroelectrolitic (diaree, vărsături);
• hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea scade brusc si creierul este privat de
fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie de decubit sau
semisezand. Este cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau hipotensiune ortostatica
mediata neuronal.