Impactul crizei economice şi

financiare asupra UEM

 Cauze şi consecinţe ale crizei financiare (a)
• Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte
scăzute ale dobânzii şi flexibilitatea redusă a acestora. Împreună,
aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu
câştiguri mari.

• În plus, flexibilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de

subestimare a riscului şi o adevărată lipsă de vigilenţă a
investitorilor. Marjele de risc au fost şi ele foarte scăzute şi
nediferențiate.

• Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu

câştiguri mari, vigilenţa scăzută faţă de risc şi marjele mici au
mascat semnalele preţurilor pe pieţele financiare şi au condus la
insuficienta înţelegere a riscurilor implicate.
 Cauze şi consecinţe ale crizei financiare (b)
• Pe acest fundal au operat, ca agravante, şi o serie de
cauze microeconomice:

 securitizarea frenetică;

 fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating;

 externalizările raţionale din punct de vedere privat, dar

socialmente ineficiente;

 competiţia internaţională crescută pentru

dereglementări.
 Cauze şi consecinţe ale crizei financiare (c)

• Consecinţa securitizării frenetice a fost că, odată ce criza a fost

declanşată de apariţia eşecurilor la plata ratelor la creditele pentru
case, piaţa financiară a devenit netransparentă.

• Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de

vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante (calitatea
activelor pe care le finanţau nu mai era clară) şi refinanţările au
devenit imposibile.

• In final, cererea de lichiditate, în combinaţie cu pierderea încrederii

între bănci, a rezultat în goana după cash şi rata dobânzii efective a
început să crească.
 Cauze şi consecinţe ale crizei financiare (d)

• În SUA şi în unele state din Europa, guvernele şi băncile

centrale au răspuns prin:

 îmbunătăţirea lichidităţii;

 acordarea de garanţii guvernamentale pentru împrumuturi;

 recapitalizarea instituţiilor financiare;

 garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci;

 prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari

interconectate;

 cumpărarea de acţiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor

dobânzii.
 Be
l

50
100
150
200
250
300

0
Cz B gium
ec ulg
h
Re ari a
p
De ubli
nm c
Ge ar
rm k
a
Es n y
to
n
Ire ia

Sursa: Comisia Europeana

la
Gr nd
ee
c
Sp e
a
Fr i n
an
ce
It
Cy aly
pr
u
La s
L tv
Lu ithu ia
xe an
m ia
bo
Hu urg
ng
a
Ne M ry
th alta
er
lan
(UE 27 = 100)

A u ds
st
Po ria
l
Po and
rt
R o u ga
m l
a
Sl nia
ov
Sl enia
ov
a
Situatia PIB/locuitor la nivelul UE

Fin kia
Un la
ite Sw nd
d e
Ki den
ng
do
m
2009
2008
2007
2006
Real GDP growth (% change compared with the previous year
 Dinamica Indicelui Prețurilor de Consum la nivelul UE

Sursa: Comisia Europeana

Dinamica soldului bugetar în Europa
Dinamica datoriei publice în Europa
Posibilităţi de soluţionare a crizei şi de relansare economică

• Identificarea soluţiilor de restabilire a încrederii investitorilor şi a

consumatorilor;

• Reforma sistemului financiar internaţional, în principal referitor la

transparenţă;

• Imbunătăţirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor;

• Asigurarea reglementării adecvate a pieţelor, firmelor şi produselor

financiare;

• Asigurarea integrităţii pieţelor financiare (privind manipularea pieţei şi

frauda), cu accent pe etica afacerilor;

• Întărirea cooperării între instituţiile financiare ale lumii (modernizarea

structurilor de guvernanţă ale FMI şi ale Băncii Mondiale).
 Necesitatea reglementării managementului riscului
sistemic şi a supravegherii macro-prudenţiale
► Supravegherea macro-prudenţialǎ îşi are originea în fenomenul
riscului sistemic  riscul aferent unei părţi importante a sistemului
financiar.
► Scopul supravegherii macro-prudenţiale are două dimensiuni:
analiza şi monitorizarea riscurilor sistemice, şi controlul riscurilor
identificate.
► Rezultatul analizei şi monitorizării macro-prudenţiale  evaluări ale
riscului sistemic existent, inclusiv pe bază de scenarii cu şocuri
extreme.

Managementul riscurilor sistemice se poate face:

• prin comunicarea acestora către instituţiile financiare, care trebuie
să-şi ajusteze politicile interne,
• prin intensificarea supravegherii,
• prin modificarea/crearea de noi reglementări prudenţiale.
FMI a intervenit cu fonduri pentru a controla vulnerabilităţile
existente, respectiv adâncirea deficitelor bugetare si problemele
generate de boom-ul anterior in sectorul de creditare.

În martie, România a negociat un pachet de finanţare externă de

aproape 20 miliarde euro, ce cuprinde 12,9 miliarde euro de la FMI,
5 miliarde euro de la UE, circa 1 miliard euro de la Banca Mondiala si
1 miliard de euro de la alte instituţii internaţionale.

De asemenea, FMI a susţinut încheierea unui acord prin care

principalele nouă bănci cu expunere semnificativa pe piaţa locală
(Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank
of Greece, UniCredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank şi
Piraeus Bank) au promis ca îşi vor menţine expunerea totală pe
România şi că vor injecta capital în subsidiarele lor, dacă va fi
necesar.
 Response of Statistics to the Global Crisis

• Global and coordinated view and actions are needed to address

issues on data accessibility and data gaps

• For this purpose, the Inter-Agency Group on Economic and

Financial Statistics was created in December 2008 with IMF’s
initiative

– IMF chairs the Inter-Agency Group

– Members include BIS, Eurostat, ECB, OECD, World Bank, and
UN
– Inter-Agency Group has high level representation

17
Din cele trei ţări din nord-estul Europei, bani de la FMI a luat doar Letonia, iar
împrumutul a fost unul controversat.
În 2008, FMI şi Comisia Europeană ajutau statul baltic cu 7,5 miliarde de euro,
Fondul oferind Letoniei aproape 2 miliarde. Condiţia acordării împrumutului a fost
atingerea unui deficit bugetar maxim de 5% din PIB, cu toate că perspectivele
îmbucurătoare anunţau minim un 7%.
Însă statele europene au protestat. Împrumutul e prea mare, iar Europa se arată prea
generoasă cu state mici şi capacitate financiară redusă.
Lituania şi Estonia, deşi s-au aflat în tratative cu FMI, au scăpat de povara
împrumutului. Fondul anunţa că Estonia nu are nevoie imediată de ajutor, dar că
trebuie să evite diminuarea peste măsură a rezervelor bugetare. La fel ca Letonia, şi
Estonia îşi anunţa intrarea în recesiune şi lua în considerare un ajutor extern. Dar
pericolul nu a trecut. "Estonia va evolua în direcţia redresării poziţiei fiscale. Poate
rezista 2-3 ani fără a avea nevoie de un împrumut", spuneau cei de la FMI.
"Poziţia fiscală actuală nu se poate susţine pe termen lung. Situaţia nu reprezintă
riscuri de finanţare în viitorul apropiat, având în vedere excedentul rezervelor fiscale
acumulat în ultimii ani", erau de părere cei din conducere.
De cealaltă parte, deşi estimările nu erau deloc roz, Lituania refuza adoptarea unui
împrumut de la Fond. Estimările arătau pentru anul 2009 că economia ar urma să
scadă cu 10,4%, stabilindu-se un nou record. Lituania urma să înregistreze cea mai
dură scădere din anul 1993 până la acel moment. În 1993, economia pierduse peste
16 procente. Premierul anunţa că Lituania nu are, încă, nevoie să urmeze exemplul
Letoniei şi să se îndatoreze.
• Recent, Serbia se afla în negocieri cu FMI pentru a modifica acordul
preventiv de 518 milioane de dolari cu un acord clasic în valoare de
3 miliarde de euro. În schimb, FMI cerea Serbiei să-şi reducă
deficitul bugetar la 1,75% din PIB în 2009, de la 2,7% în 2008.
În aceeaşi perioadă au început să se împrumute şi vecinii din
Ungaria. În noiembrie, FMI aproba pentru Ungaria un împrumut de
12,3 miliarde de euro pentru a stabiliza economia naţională.
Guvernul ungar a primit atunci 6,3 miliarde, iar restul le-a fost virat
în cinci tranşe, transmitea Reuters.
În schimb, Bulgaria nu a avut nevoie de ajutor de la Fondul Monetar
Internaţional. Cel puţin aşa spun oficialii de la Sofia care s-au bazat
pe emisiuni de obligaţiuni pentru a se finanţa de pe pieţele externe.
Însă nu este exclus ca Bulgaria să apeleze la alte instituţii
internaţionale de credit precum Banca Mondială.
 Îmbunătăţirea reglementărilor în domeniul capitalului şi
lichidităţii prin trecerea la Basel III

► Noile reglementări cunoscute ca Basel III - au ca obiectiv întărirea

reglementărilor prudenţiale privind capitalul şi lichiditatea instituţiilor
financiare şi crearea unui sistem bancar mai solid şi mai rezistent la
şocuri
► Criza financiară s-a amplificat deoarece băncile au înregistrat grade
de îndatorare (leverage) excesive în bilanţ şi în afara bilanţului,
însoţite de o erodare graduală a nivelului şi calităţii capitalurilor
disponibile. Această evoluţie a fost corelată cu menţinerea unor
rezerve insuficiente de lichiditate.

Considerăm că elementele cheie ale noului Acord Basel III sunt

următoarele:
► Îmbunătăţirea calităţii, consistenţei şi transparenţei capitalurilor
proprii ale băncilor, prin întărirea cerinţelor privind capitalurile de
nivel 1 (şi a componentei capital de bază de nivel 1 - core Tier 1)
► Cerinţe de capital suplimentare pentru portofoliul de tranzacţionare,
securitizări şi riscul de credit al contrapartidei.
► Introducerea unui grad maxim de îndatorare/leverage în raport cu
capitalurile de bază de nivel 1, pentru a evita crearea unor grade de
îndatorare excesive prin intermediul operaţiunilor înregistrate în bilanţ şi
în afara bilanţului contabil.

► Măsuri de reducere a impactului pro-ciclicităţii asupra capitalurilor şi

promovarea unui sistem de provizionare predictiv.

► Constituirea de rezerve de capital ce pot fi utilizate în perioadele de criză,

constituirea de rezerve de capital pe perioadele de creştere economică
pentru a proteja sistemul bancar de perioadele de creştere excesivă a
creditelor etc.

► Implementarea de standarde de lichiditate adecvate

Aşa cum a arătat criza financiară actuală, existenţa unui nivel adecvat al
capitalurilor nu este singurul element necesar unei bănci în condiţii de
criză. Disponibilitatea unui nivel de lichiditate suficient are o importanţă
egală.
► În acest sens, Comitetul de la Basel intenţionează să implementeze
două standarde minime privind lichiditatea, unul privind acoperirea
nevoilor de lichiditate pe 30 de zile, iar celălalt privind lichiditatea
structurală pe termen lung.

► Primul standard are ca obiectiv creşterea rezistenţei băncilor pe

termen scurt (30 de zile) împotriva riscului de lichiditate, prin
asigurarea unui volum corespunzător al activelor lichide care să
acopere efectele unui scenariu privind o criză de lichiditate.

► Al doilea standard de lichiditate este un indicator structural pe

termen lung, care ia în calcul diferenţele (Gap-urile) dintre
scadenţelor activelor şi pasivelor şi are ca obiectiv stimularea
băncilor să dispună de fonduri stabile pentru finanţarea activităţilor
specifice.
Implementare Basel III