Prof. grd. I Dr. farm.

primar RAD IOAN

MODULUL 13
IGIENÃ, PREVENIREA ŞI CONTROLUL
INFECŢIILOR
pentru asistenţii medicali generalişti
AMG I

TG-MUREŞ
2020

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND IGIENA DIFERITELOR ENTITÃŢI

1.1.Igiena aerului………………………………………………………………………………….3
1.2. Igiena apei…………………………………………………………………………………….6
1.3. Igiena solului……………………………………………………………………………….....8
1.4. Igiena radiaţiilor………………………………………………………………………………9
1.5. Igiena alimentaţiei…………………………………………………………………………...10
1.6. Igiena copilului şi adolescentului……………………………………………………………17
CAPITOLUL II NORME GENERALE PRIVIND IGIENA ÎN INSTITUŢIILE PENTRU
OCROTIREA, EDUCAREA ŞI INSTRUIREA COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR
2.1. Igiena aerului……………………………………………………………………………..…19
2.2. Igiena apei…………………………………………………………………………..………21
2.3. Igiena solului………………………………………………………………………………..24
2.4. Igiena radiaţiilor…………………………………………………………………...………..25
2.5. Igiena alimentaţiei……………………………………………………………………..……28
2.6. Igiena copilului şi adolescentului…………………………………………………...………28
CAPITOLUL III. CERINŢE DE IGIENĂ ŞI STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A
UNITĂŢILOR MEDICALE
3.1. Aspecte generale……………………………………………………………………………30
3.2. Normele tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi
private……………………………………………………………………………………………69
3.3. Noţiuni de asepsie şi antisepsie………………………………………………………….….78
3.4. Norme de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale…...80
CAPITOLUL IV. PRECAUȚIUNI STANDARD
MĂSURI MINIME OBLIGATORII PENTRU PREVENIREA ŞI LIMITAREA
INFECŢIILOR ASOCIATE ASISTENŢEI MEDICALE
4.1.Igiena mâinilor……………………………………………………………………………...100
4.2. Utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu: mănuşi, halate, protectoare
faciale)………………………………………………………………………………………….100
4.3. Practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical în timpul preparării
şi administrării medicamentelor de uz parenteral…………………………………………...….100
4.4. Manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau contactul cu suprafeţele
potenţial contaminate din imediata apropiere a pacientului, proceduri specifice pentru prevenirea
transmiterii bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical
…………………………………………………………………………………………………..100
CAPITOLUL V.FORMAREA EXPERIENȚEI CLINICE ADECVATE
5.1. Cunoașterea și aplicarea precauțiunilor universale…………………………………...……103
5.2. Cunoașterea și respectarea circuitelor funcţionale…………………………………..…….108
5.3. Aplicarea normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor asociate asistenței
medicale………………………………………………………………………………...………108
Bibliografie……………………………………………………………………………………..109

2
 CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND IGIENA DIFERITELOR ENTITÃŢI
ALE ECOSISTEMULUI DE PREZENŢA CÃRORA DEPINDE VIAŢA BIOLOGICÃ

1.1. IGIENA AERULUI

1.1.1.Caracteristicile fizice ale aerului şi influenţa asupra organismului uman
1.1.1.1. Temperatura aerului
Temperatura aerului atmosferei este determinată de razele soarelui, care încălzesc mai întâi
pământul, care apoi degajă căldură încălzind aerul.
Temperatura aerului atmosferic variază în funcție de:
-latitudine: scade treptat de la Ecuator spre cei doi poli;
-anotimpuri;
-diferența dintre zi și noapte;
-altitudine: crescând altitudinea scade temperatura (la 1000m altitudine, temperatura scade cu
6o Celsius);
-încălzirea diferită a apei față de suprafețele terestre;
-vânturi;
-curenții marini.
Izotermele sunt liniile de pe hartă ce unesc punctele cu aceeași temperatură.
1.1.1.2. Umiditatea aerului
Este cantitatea de vapori de apă conținută într-un eșantion de aer. Există trei moduri de a
exprima umiditatea: umiditatea absolută, umiditatea relativă și umiditatea specifică.
Umiditatea absolută este cantitatea de vapori de apă (în grame) conținută într-un volum de
aer egal cu unitatea.
Umiditatea relativă este raportul dintre presiunea parțială a vaporilor de apă în condițiile
date și presiunea parțială a vaporilor în condiții de echilibru, la aceeași temperatură. Umiditatea
relativă depinde de temperatură și presiune.
Măsurarea umidității:
Higrometrul este un instrument pentru măsurarea umidității aerului. Principiul de funcționare
a higrometrului se bazează pe modificarea lungimii unui fir de păr în funcție de umiditate.
Psihrometrul este alcătuit din două termometre: un termometru uscat și altul umed, prevăzut
cu un ventilator. În functie de diferența de temperatură dintre cele două termometre și de
presiunea atmosferică, umiditatea se determină cu ajutorul diagramelor sau a tabelelor
psihrometrice.
Condensul în locuințe
Factorii care influențează apariția condensului sunt: temperatura aerului interior, temperatura
pereților, cantitatea de vapori din aer etc. Cantitatea de vapori de apă ce poate fi reținută în aer
scade în funcție de temperatura acestuia. Surplusul de vapori care nu se poate absorbi și reține în
aerul locuinței se depune pe elementele interioare mai reci, sub formă de picături numite
condens.
1.1.1.3. Mişcarea aerului
Denumiri ale vânturilor și tăriile acestora
Vânturile cu tăria între 2-5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6-8 sunt numite vânt
puternic, început de furtună. Vântul cu gradul de tărie peste 9 este numit furtună, iar vântul cu
tăria peste 12 este numit, în funcție de zonă: ciclon, uragan sau taifun. Pe pământ vântul poate
atinge teoretic 1230 km/oră (care este de fapt viteza sunetului), însă practic această viteză nu

3
poate fi atinsă nici de cea mai puternică tornadă (până în prezent viteza maximă înregistrată de o
tornadă fiind înregistrată de tornada din Oklahoma pe data de 3 mai 1996 cu o viteză a vântului
de 486 km/h ± 32 km/h). Curenții de aer se deplasează urmând forța gradientă de la un "minim"
ecuator unde aerul cald se ridică spre un "maxim" la pol.
Formare
Cauza principală a formării vântului este diferența presiunii atmosferice între două regiuni.
Aerul cald fiind mai ușor se înalță producându-se un minim de presiune, locul lui va fi preluat de
masele de aer din zona rece, până când se va egala diferența de presiune dintre cele două regiuni.
Intensitatea vântului depinde direct proporțional de diferența de presiune dintre cele două zone
geografice. Direcția vântului este influențată de forța Coriolis, care ia naștere prin rotația
pământului, deviind, de exemplu, vânturile spre vest în emisfera nordică. Un alt factor care
schimbă direcția și eventual temperatura vântului sunt obstacolele topografice ca: munți, văi sau
canioane.
1.1.1.4. Presiunea atmosferică
Reprezintă presiunea exercitată de aerul din atmosferă (greutatea aerului atmosferic) asupra
scoarței terestre. Presiunea se măsoară cu barometrul și valoarea ei poate fi exprimată în mai
multe unități de măsură, cel mai adesea în milimetri coloană de mercur (torr), dar și în
kiloPascali sau atmosfere. Presiunea atmosferică la nivelul mării este de cca. 760 mm coloană de
mercur (101325 Pa). Presiunea atmosferică care are capacitatea de a echilibra o coloană de
mercur cu înălțimea de 760 mm la temperatura de 0 °C la nivelul mării și la latitudinea de 45°
este considerată normală, egală cu o atmosferă. În aceste condiții atmosfera apasă pe 1 cm² de
suprafață a pământului cu greutatea unei mase de aproximativ 1 kg, mai exact de 1033 g. La
stațiile meteorologice se folosește ca unitate de măsură a presiunii atmosferice milibarul (mb).
Un milibar = 0,750 mm Hg (mm coloană de mercur). Din anul 1980 a fost introdusă o nouă
unitate de măsurare a presiunii-pascalul (Pa). Mărimea presiunii atmosferice de 750 mm Hg este
egală cu 100.000 Pa. În condiții obișnuite, pe suprafața pământului oscilațiile presiunii
atmosferice pot fi extrem de mici: 10-30 mm și oamenii sănătoși le suportă ușor și nu le percep.
Aerul este un amestec de azot în proporție de 78,08%, oxigen 20,93%, dioxid de carbon 0,03-
0,04%, gaze inerte 1% și cantități variabile de vapori de apă. Schimbările de gaze dintre
organism și atmosferă se efectuează în funcție de presiunea atmosferică la locul respectiv.
Modificările presiunii parțiale a diferitelor gaze ce intră în compoziția aerului atmosferic au
consecințe asupra solubilității lor în lichidele și țesuturile organismului. Presiuni atmosferice
mici se întâlnesc la altitudini mari, iar presiuni atmosferice superioare celor de la nivelul mării se
întâlnesc în mine. Un studiu privind presiunea în minele foarte adânci, arată că într-o mină cu
adâncimea de 5000 m presiunea este echivalentă cu cea de la o scufundare în apă la adâncimea
de 7 m.
1.1.1.5. Electricitatea atmosferică
În continuare sunt prezentate: electricitatea norilor, unele fenomene adiacente; şi
paratrasnetul.
1.1.1.5.1. Electricitatea norilor
Se poate afirma cã intemeietorul cercetarii sistematice a electricitatii norilor, a fost Benjamin
Franklin (n.17 ianuarie 1706, Boston-d.17 aprilie 1790), care este una dintre cele mai cunoscute
personalități din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de știință,
inventator, filozof, profesor și om politic. El este inventatorul paratrasnetului. Electricitatea
norilor a fost cunoscutã prin douã fenomene: fulgerul şi trasnetul. Observaţiile au aratat cã
fulgerul apare ca o descarcare între partea superioarã şi cea inferioarã ale aceluiaşi nor sau între

4
doi nori diferiţi, dar situaţi la înãlţimi diferite. Fulgerul poate sa fie şi orizontal, dar numai în
interiorul aceluiaşi nor, între regiuni cu densitãţi de sarcinã diferitã. Existã trei tipuri de nori
polarizati: nori polari-pozitivi, polari-negativi si nori tripolari. Primii sunt cei mai raspândiţi,
fiind urmaţi de cei de-al treilea tip.
Cel de-al doilea fenomen menţionat, trãsnetul, este o descarcare electricã între partea
inferioarã a unui nor şi pãmânt. Dar trãsnetul apare numai pentru norii cei mai apropiaţi de
pamant, norii care produc aversele de ploaie, pãmântul, fiind încãrcat negativ, iar ploaia este în
general pozitivã. Între vârfuri şi baza norului existã schimb permanent de sarcini, iar când
intensitatea câmpului electric depãşeşte o anumitã limitã, se produce o descarcare electricã între
vârf şi baza norului, acesta fiind tipul de trãsnet cel mai rãspândit. Pe teren neted şi omul poate
juca rolul de “vârf”.
În continuare este prezentatã o clasificare a formelor de descãrcare a electricitãţii acumulatã
în nori:
-descãrcare între nori (scanteie de aproximativ 15 km);
-descãrcare în interiorul norului, de sus in jos, însoţitã de o iluminare a norilor;
-descarcare în interiorul norilor de jos in sus, trãsnet linear, spre Pamant, sub forma de
scanteie, analoagã semnului atenţie, înaltã tensiune;
-trãsnet globular-o sferã incandescentã;
-trasnet perlat-succesiune de “perle” luminoase;
-trasnet rachetã-punct luminos care înainteazã rapid lasând în urmã o trenã luminoasã.
Dintre acestea trasnetul globular apare neaşteptat şi poate intra în casã. Mai mentionam,
trãsnetul indirect, care poate lovi un om sau un alt obiect deşi descarcarea a avut loc între baza
norului şi un alt punct de pe Pamant.
1.1.2.Caracteristicile chimice ale aerului şi influenţa asupra organismului uman
1.1.2.1. Compoziţia chimică a aerului
Compoziția aerului
Aerul conține: 78.084% Azot (N2), 20.947% Oxigen (O2), 0.934% Argon (Ar), 0.03% Dioxid
de carbon (CO2), urme de: Neon (Ne), Heliu (He), Kripton (Kr), Dioxid de sulf (SO2), Metan
(CH4), Hidrogen (H2). Cantitatea de vapori de apă din aer variază în funcţie de: vreme, climă și
altitudine
1.1.2.2. Poluarea aerului si acţiunea sa asupra sănătăţii
Poluarea constă în contaminarea mediului cu materiale, care pot influența negativ funcția
naturală a ecosistemelor și care sunt dăunătoare sănătății. Potrivit unor estimări ale Organizației
Mondiale a Sănătății, peste șapte milioane de oameni mor, anual, din cauza poluării atmosferice.
Printre elementele care duc la poluarea atmosferică sunt: particulele, ozonul, monoxidul de
carbon, azotul, dioxidul de sulf, benzenul și plumbul, iar dintre sursele acestor poluanţi
menţionãm: autovehicule, fabrici, șantiere în construcții, drumuri nepavate, instalații de încălzire
etc. Monoxidul de carbon influențează capacitatea organismului de a transporta oxigenul în
sânge. Plumbul poate afecta sistemul nervos, rinichii și ficatul și poate cauza: anemii,
hipertensiune arterială sau osteoporoză. Benzenul afectează sistemul nervos central și este
cancerigen.
1.1.2.3. Prevenirea si combaterea poluării aerului
Pentru prevenirea şi combaterea poluãrii atmosferice se folosesc metode care ţin cont de:
starea de agregare a poluantului, natura chimicã, concentraţie etc. În general, se folosesc metode
fizico-mecanice pentru îndepartarea poluanţilor solizi şi lichizi antrenaţi de gaze, iar metodele

5
fizico-chimice pentru îndepãrtarea poluanţilor gazoşi din diverşi efluenţi (fluide care ies dintr-o
instalație).
1.1.2.3.1. Metodele fizico-mecanice
Se bazeazã : fie pe separarea gravitaţionalã şi centrifugalã a pulberilor antrenate de gaze, fie
pe filtrarea particulelor solide foarte fine sau a picaturilor lichide antrenate de gaze. Pentru
particulele mari (10-1.000 µm) se folosesc turnuri de spalare, filtre electrostatice, epuratoare
sonice.
Aceste utilaje au aplicaţii în:
-industria extractivã, industria cimentului;
-elaborarea fontei şi oţelului;
-purificarea gazelor de cocserie;
-fabricarea acidului sulfuric.
Utilajele pot fi folosite chiar la 1.000oC, au eficacitate de reţinere mare (98-99,9% pentru
particule cu diametru<2 µm), necesitã un consum redus de energie (0,1-0,4 k Wh/1.000 m3 gaz),
dar prezintã dezavantajul unor investiţii mari.
1.1.2.3.2.Metodele fizico-chimice
Sunt folosite pentru eliminarea unor poluanţi gazoşi: SO2,H2S,CO,Cl2,NH3,HCl etc. În acest
scop se pot utiliza: absorţia în solventi selectivi, adsorţia pe substanţe solide cu şi procedee
catalitice. Într-o termocentralã cu putere instalatã 2000 MW, dacã se ard 460 tone pacurã/orã-cu
3,5% S, rezultã: gaze cu 3,2 tone SO2, iar dacã se ard 770 tone cãrbune/orã, cu 9% S, rezultã
gaze cu 15 tone SO2. Se considerã cã SO2 este principala noxã atmosfericã. Pentru purificarea
gazelor de cocserie cu conţinut redus de H2S, se aplicã adsorţia oxidativã, folosind ca adsorbant
cenuşa de piritã, cu continut ridicat de Fe2O3. Pentru purificarea gazelor cu conţinut strict de H2S
se aplicã absorţia selectivã.
Circa 60% din poluarea atmosfericã a marilor centre urbane este cauzatã de gazele de
esapament. În general, autovehiculele evacueazã în atmosferã : CO, NOX, hidrocarburi nearse,
compuşi cu sulf, Pb, Zn, Mo, aldehide şi cetone precum şi compuşi rezultaţi prin reacţii
fotochimice.Valorile concentraţiilor admisibile diferã de la o ţarã la alta, iar diminuarea gradului
de poluare atmosfericã se poate realiza prin purificarea cataliticã a acestora. Metoda constã prin
montarea în sistemul de evacuare a gazelor de eşapament a unui cartuş catalitic antipoluant,
având forma unui suport ceramic de tip fagure, impregnate cu metale nobile Pt,Pd,Rh.
Transporturile auto genereazã riscul poluarii cu plumb, prezent în benzina sub formã de aditiv
antidetonant, pentru creşterea cifrei octanice a acesteia. Scãderea gradului de poluare
atmosfericã cu plumb este posibilã prin utilizarea unor filtre special, adsorbante pentru aerosolii
cu plumb, dar mai ales prin utilizarea unor carburanţi automeliorati (aditivaţi cu metal-tertbitil-
eter, când scade şi concentraţia de CO în gazele de eşapament cu 25-35%) sau prin folosirea unor
carburanţi de substituţie.
1.2. Igiena apei
1.2.1.Nevoile de apă ale individului şi colectivităţilor umane
Apa este componentã a materiei vii, care asigura desfãşurarea tuturor proceselor vitale. În
afarã de acest rol, apa, prin circuitul ei în naturã, genereazã fenomenele meteorologice, tipurile
de climã, procesele biologice din sol, asigurã circuitul materiei în naturã, legatura dintre sol şi
plante. Se asigurã, astfel, hrana vieţuitoarelor şi calitatea aerului atmosferic. Apa este element de
purificare a mediului, sursã de energie şi cale de transport.
1.2.2.Sursele de apă şi caracteristici sanitare
1.2.2.1.Sursele de apă

6
 Pe ansamblul economiei se folosesc toate sursele de apã dulce: meteoricã, de suprafaţã şi
subteranã.
1.2.2.1.1. Apa meteoricã
Îşi are originea în precipitaţiile atmosferice, care se formeaza prin condensarea sau sublimarea
vaporilor de apã, suferind astfel o primã poluare. Precipitaţiile în caderea lor spre sol
înregistreazã a doua poluare, prin spãlarea atmosferei de: pulberi, microorganisme şi dizolvarea
gazelor. Apa meteoricã conţine puţini ioni minerali, motiv pentru care are un gust fad. Duritatea
şi încãrcãtura microbiologicã a apei meteorice scade cu prelungirea timpului de cãdere a
precipitaţiilor. În contact cu solul, apa meteorica suferã o a treia etapa de poluare, încarcându-se
cu diverse substanţe şi microorganisme.
1.2.2.1.2. Apele de suprafaţã
Îşi au originea în: apele din precipitaţii şi în cele subterane care ajung la suprafaţa solului,
care sunt de trei feluri: curgãtoare, stãtãtoare şi stagnante.
Apele curgãtoare, care dupã duratã, sunt: permanente (râuri, fluvii), intermitente (pâraie,
torente) şi accidentale (viituri). Torenţii şi viiturile nu au albie permanentã. Debitul apelor
curgãtoare variazã, în funcţie de nivelul precipitaţiilor. Maximele se înregistreazã primavara, iar
minimele vara şi iarna. Proprietãţile apelor curgatoare variazã de la izvor spre vãrsare, fiind
dependente de debit, fenomene meteorologice, natura terenului şi sursele de poluare.
Temperatura apei variaza între 0-25°C sau chiar mai mult, în funcţie de anotimp. Turbiditatea
creşte cu debitul, viteza de curgere şi cantitatea de precipitaţii. Mineralizarea este mai mare ca la
apele meteorice, dar mai micã decât a apelor subterane. Conţinutul în substanţe organice şi
microorganisme este determinat de cantitatea de ape reziduale colectate sau de alte impurificãri
organice din alte surse. Apele curgãtoare, cu exceptia celor de munte, în afara perioadelor cu
precipitaţii, în general nu pot fi folosite, ca surse de apa potabilã, decât dupã ce sunt supuse unor
procese complexe de prelucrare, dar se folosesc pentru irigaţii.
Apele stãtãtoare sunt reprezentate de acumulari naturale sau artificiale de apa, care au loc în
depresiuni ale scoarţei (mari şi oceane) sau în amenajãri construite de om. Lacurile se formeazã
din: ape meteorice, de izvor sau curgatoare. Calitatea apei din lacuri este dependentã de sursã.
Este mai buna dacã provine din: izvoare, ape de munte şi deal. În general, calitatea apei de lac
este superioara celei din ape curgãtoare. În lacurile puţin adânci, dezvoltarea luxuriantã a fito- şi
zooplanctonului induce modificãri puternice ale gustului, mirosului şi a altor parametri ai apei.
Lacurile şi acumularile artificiale pot fi folosite ca sursa de apa potabilã, cu condiţia sã fie supuse
unor procese de prelucrare. Mãrile şi oceanele nu pot fi folosite ca surse de apa potabilã, numai
dacã apa este desalinizatã.
Ape stagnante (balţile, mlaştinile): sunt acumulãri de ape meteorice în depresiuni ale scoarţei
cu adâncimi reduse (1-3 m), care din cauza adâncimii reduse şi a lipsei de improspãtare, oferã
condiţii optime de dezvoltare a planctonului. Apele stagnante, din cauza parametrilor mentionaţi,
nu se preteazã consumului sau prelucrãrii în vederea acestui scop.
1.2.2.1.3. Apa subteranã
Se formeaza din ape meteorice şi de suprafaţã infiltrate în scoarţa terestrã, deasupra straturilor
impermeabile, unde se acumuleazã. Rocile situate deasupra straturilor impermeabile imbibate cu
apã se numesc roci acvifere, iar stratul de apã care satureaza aceste roci formeaza stratul acvifer.
Cantitatea de apa subteranã este dependenta de mãrimea zonei de colectare, de volumul de apã ce
se infiltreazã şi de permeabilitatea scoarţei terestre. Apele subterane, prin traversarea unor roci
cu temperaturi ridicate şi/sau cu proprietãţi radioactive, se încalzesc şi se pot încarca sau nu cu

7
radioactivitate, devenind ape termale (40-80°C) radioactive sau ape termale fãrã radioactivitate.
Dupã adâncimea stratului acvifer, apa subteranã este: freaticã sau adâncime.
Apa freaticã se formeaza prin infiltrarea apei meteorice sau de suprafatã la adâncimi variabile
de 2-20 m, deasupra primului strat impermeabil de rocã şi este cu atât mai expusã poluãrii cu cât
stratul permeabil este mai subţire. Aceasta se formeazã în şesuri aluvionare, formate din pietriş,
nisip şi mâl, de o parte şi de alta a apelor curgãtoare (pânã la cativa km) etc. Apele freatice sunt:
limpezi, cu gust plãcut, duritate scazutã sau medie, dar cu mineralizare superioarã apelor
meteorice. Apele freatice sunt frecvent folosite, prin intermediul fântânilor, în sectorul
gospodãriilor populaţiilor şi al unitãţilor zootehnice mici.
Apa de adâncime se formeazã sub primul strat impermeabil, care îi asigurã protecţia, iar cele
subiacente îi asigurã acumularea. Reînnoirea stratului acvifer se face din apele de suprafaţã, pe o
întindere redusã, situatã la suprafaţa scoarţei terestre.Presiunea hidrostaticã a apei de adâncime
este direct proporţionalã cu diferenţa de nivel dintre zona de alimentare şi de acumulare. Prin
forarea sau fisurarea stratului impermeabil, apa subteranã se poate ridica la cota terenului, fiind
denumita apã artezianã sau sub cota terenului, apã ascensionalã. Apele de adâncime au
compoziţie constantã, debit mai mare, stabil şi calitate superioarã tuturor celorlalte categorii de
apã (meteoricã, de suprafaţã). Sunt mai mineralizate şi au conţinut redus sau nul de oxigen,
respectiv de germeni.
1.2.3.Deteriorarea şi protecţia apei.
Deteriorarea apei constã în pierderea condiţiilor de potabilitate, care se referã la caracte-
risticile: organoleptice (senzoriale), fizice, chimice, radioactive, bacteriologice şi biologice.
Protecţia apei constã în menţinerea condiţiilor de potabilitate, care se referã la caracteristicile:
organoleptice (senzoriale), fizice, chimice, radioactive, bacteriologice şi biologice.
1.3. IGIENA SOLULUI
Solul este partea scoarţei pământului în care au loc procese biologice
1.3.1.Proprietăţi fizice
Permeabilitatea pentru aer: este calitatea solului de a fi străbătut de aer. Cu cât conţine o
cantitate mai mare de aer, cu atât procesele biologice sunt mai active.
Permeabilitatea pentru apă: este calitatea solului de a fi străbătut de apă. Cu cât porozitatea
unui sol este mai mare, cu atât reţinerea apei în porii solului este mai mare; nisipul are o
porozitate în jur de 35%, pe când argila de peste 65%.
Capilaritatea: este capacitata solului de a permite apei subterane să se ridice prin porii săi
către straturile superficiale.
Selectivitatea: este calitatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl străbat,
acestea fiind purtate de aer şi de apă
Temperatura: asigură viabilitatea organismelor, fiind dependentă de: radiaţiile solare,
procesele biochimice din sol şi căldura centrală a solului.
Solul conţine toate elementele chimice cunoscute în proporţii diferite. Excesul sau carenţele
de elemente minerale produc endemii bio-geo-chimice. Exemplu: guşa endemică-lipsa de iod,
fluoreza endemică-plusul de fluor
Poluarea solului este cauzatã de depozitarea neigienicã a reziduurilor lichide şi solide, a
dejectelor animale, cadavrelor, deşeurilor industriale.
1.3.2.Compoziţia chimică a solului
Compoziţia chimică a solului este foarte variată şi cuprinde aproape toate substanţele chimice,
minerale, organice cunoscute. În compoziţia solurilor nisipoase predominã compuşii siliciului
(SiO2), a celor calcaroase-compuşii calciului (CaO), iar a celor lutoase compuşii aluminiului

8
(Al203). Partea organică a solului este alcătuită din resturile lumii animale şi celei vegetale. O
mare parte din substanţele minerale din sol trec în apă şi în plantele vegetale, care, la rândul lor,
servesc drept alimente pentru animale. Apa, alimentele vegetale şi animale asigură cantitatea de
substanţe minerale pentru organism. Solurile sărace în elemente minerale vor aduce o cantitate
insuficientă a acestora pentru organism şi ca urmare vor apărea dereglări fiziologice. Aceste
afecţiuni sunt cunoscute sub denumirea de "endemii geochimice'' (guşa endemică, caria dentară
ş.a.). Solurile bogate în substanţe minerale aduc o cantitate de surplus al acestora care de
asemenea duc la afecţiuni nefavorabile (fluoroza etc).
1.4. IGIENA RADIAŢIILOR
Descoperirea radiaţiei X şi a radioactivităţii au rezultat în urma cercetării a descărcărilor
electrice în gaze. În acest context, la 8 Nov. 1895, profesorul Wilhelm Conrad Roentgen, în
timp ce investiga penetrabilitatea razelor catodice în laboratorul său, în întuneric-protejat de
lumina exterioară parazită, a realizat descoperirea sa majoră-radiaţiile X, relativ întâmplător, dat
fiind că pe bancul său de lucru erau câteva bucăţi metalice acoperite cu un material fluorescent
(cianură de bariu-platină). În timpul desfăşurării experimentelor, Roentgen a observat că unele
din materialele sale de pe bancul de lucru străluceau când tubul de descărcare era pus sub
tensiune.
Radiaţiile sunt ionizate şi neionizate. Până în 1898 nu fusese inventat un termen pentru a
definii proprietatea unor substanțe de a emite radiații naturale. Primele descoperiri legate de
radioactivitate au fost făcute în anul 1896, de Henri Bencquerel care studiase uraniul. Puțini
oameni de știință păreau să înțeleagă importanța extinderii cercetărilor și asupra altor substanțe.
Marie Curie nu era de aceeași părere: analizând o rocă, pechblenda, observase că prezenta
radiații superioare celor emise de uraniu și anunțase impoteza conform căreia această rocă putea
conține o altă substanță radioactivă. În 1898, cercetătoarea a descoperit poloniul, radiul și a
introdus termenul de radioactivitate.
Ştefania Mãrãcineanu a studiat legatura pe care o pot avea substanţele radioactive cu ploile şi
relaţia dintre cutremure şi cresterea radonului. În anul 1931, savanta a reuşit sã aducã prima
ploaie artificialã în câmpiile Bãrãganului.
Efectele asupra corpului omenesc se clasifică în: somatice şi ereditare. Efectele somatice se
manifestă numai la persoana expusă, dar efectele ereditare sunt rezultatul mutaţiilor apărute la
nivelul celulelor reproducătoare ale unui individ expus şi se pot manifesta la nivelul urmaşilor.
În afarã de poluarea: biologicã, industrialã şi chimicã a solului, existã şi poluarea radioactivã.
Experienţele nucleare efectuate, deşeuri radioactive depozitate, emanaţiile de la centrele nucleare
unde s-au produs accidente sunt foarte mare pericol pentru viaţa oamenilor şi animalelor. Cei
mai periculoşi radionuclizi sunt cei cu timp de înjumãtãţire lung, emişi de reactoarele nucleare:
90
Sr, care rezistã 28 de ani, iar 137Cs 137 de ani. În zonele nordice ale Europei şi Americii, unde
s-au facut experienţe nucleare, lichenii depoziteazã cesiu radioactiv, iar renii, care se hranesc cu
licheni, care depoziteazã la rândul lor aceşti izotopi. Radioactivitatea este fenomenul de emisie
spontanã a unor radicali de cãtre nucleele unor atomi. Pe atunci nu erau cunoscute efectele
cancerigene ale radiaţiilor. Marie Curie, care s-a expus în timpul cercetãrilor sale surselor
radioactive, a murit în anul 1934 de leucemie. La fel şi fiica ei a murit de leucemie.
Radiaţiile au efecte si utilizãri diverse. Ele pot fi folosite în diagnoza şi tratarea unor boli,
dar în doze ridicate efectele radiaţiilor sunt nocive asupra organismului. Substantele radioactive
emit trei tipuri de radiaţii: alfa, beta si gama.
Sursele naturale de radiaţii radioactive sunt: radiaţia cosmicã (protoni, neutroni şi mezoni),
minereurile radioactive din sol şi emanaţii de radiu din roci.

9
 Surse de radioactivitate artificialã sunt: bombele nucleare, experienţele nucleare, centralele
nucleare, industria aeronauticã, deşeurile radioactive, expunerile medicale (radiografii,
tratamente cu raze X, iradieri cu cobalt radioactiv), accidentele nucleare.
Efectele poluarii radioactive asupra organismului uman sunt:radiodermite, leziuni oculare cu
opacifierea cristalinului, sterilitate temporarã sau definitiva, în funcţie de dozã, iradierea în
primele trei luni de sarcinã, care duce la malformanţii congenitale, retardare mintalã severã,
cancer (leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc).
Efectele radiaţiei UV asupra oamenilor, plantelor şi ecosistemului acvatic sunt.
-la oameni: arsuri şi cancere ale pielii, cataracte şi alte boli ale retinei, suprimarea sistemului
imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infecţioase;
-asupra plantelor:-scãderea fotosintezei, scãderea schimbului eficient de apã, scãderea
suprafeţei frunzelor;
-asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supravieţuire, reducerea producţiei de
fitoplancton, reducerea capacitãţii reproductive la: peşti, amfibieni etc.
1.5. IGIENA ALIMENTAŢIEI
1.5.1. Aspecte generale
Aceastã disciplinã face legatura între om şi alimentaţie pe trei cãi:
- biologicã, care studiazã prevenirea îmbolnãvirilor printr-o alimentaţie necorespunzatoare
calitativ;
- medicalã care urmãreşte prevenirea îmbolnãvirilor prin consumul de alimente insalubre;
- afectivã care urmareste prevenirea îmbolnãvirilor prin prezentarea necorespunzatoare a unui
aliment sau preparat.
Au fost elaborate ordine ale Ministrului Sãnãtãţii care stabilesc normele de igienã în:
producţia, prepararea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor, în scopul asigurãrii unei
stãri corespunzãtoare de sanãtate a populaţiei.
Unitãţile care: produc, preparã sau depoziteazã alimente sau servesc meniuri gãtite, trebuie sã
fie prevãzute cu instalaţii de apã caldã şi rece. Distribuţia apei calde şi reci, trebuie sa fie
asiguratã în toate spaţiile. Toate unitãţile trebuie sa fie prevãzute cu sisteme de îndepãrtare
igienicã a reziduurilor, a cãror colectare şi evacuare se va face numai în recipiente confecţionate
din materiale rezistente prevãzute cu capace şi uşor lavabile. Depozitarea recipientelor, se va
face în încãperi sau boxe special destinate acestui scop, cu pavimentul lavabil, prevãzute cu
instalaţii de apã-canal sau rigole de scurgere.
Toate unitatile, trebuie sa fie dotate cu spaţii frigorifice pentru pãstrarea materiilor prime, a
semifabricatelor şi a produselor finite uşor alterabile. Spaţiile frigorifice trebuie dotate cu
termometre şi sisteme de înregistrare graficã a temperaturii. Pentru efectuarea operaţiilor
preliminare sunt necesare:
-spaţii pentru curaţirea: materiilor prime,spalarea şi dezinfecţia ustensilelor, ambalajelor etc;
-spaţii pentru pãstrarea materialelor de curaţenie şi dezinfecţie.
Dotarea cu ustensile şi utilaje, se va face dependent de natura, volumul şi specificul
procesului tehnologic.Pentru pãstrarea igienicã a echipamentului de protectie a alimentelor şi a
îmbracãmintei personale, se vor folosi vestiare, dulapuri etc.Toate aceste unitãţi care produc,
functioneazã pe baza autorizaţiei sanitare.Autorizatia sanitarã se vizeaza anual (12 luni
calendaristice).
Materiile prime folosite la prepararea culinarã, trebuie sa corespundã condiţiilor prevazute în
STAS-uri sau în normele interne de calitate şi în normele de igienã. Introducerea la cazan a
cãrnii provenite din gospodariile agrozootehnice sau din sectorul particular, este permisã numai

10
cu avizul scris al organelor sanitar-veterinare, iar pentru carnea de porc, este necesar examenul
de trichina.Probele de mancare vor fi pãstrate timp de 36 ore la +40 C în: spaţii frigorifice, în
recipiente curate, opãrite, prevazute cu capace şi etichete. În unitãţi este interzisã folosirea
ouãlelor de raţã, din cauza toxicitãţii lor. Este interzis accesul persoanelor strãine şi animalelor,
în spaţiile destinate recepţiei alimentelor.
Depozitarea alimentelor trebuie sã se facã în condiţii care sa previnã: alterarea, degradarea,
contaminarea chimicã, contaminarea biologicã, impurificarea cu praf, cu substanţe sau mirosuri
straine etc.
Alimentele usor alterabile trebuie sa fie pastrate în spaţii frigorifice, la o temperatura care sã
nu depãşeascã +50 C, în funcţie de natura produsului.
Periodic se vor efectua acţiuni de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare (D.D.D).
Angajarea personalului permanent în unitãţi, precum şi repartizarea acestora la pregatirea
hranei, trebuie sã se faca numai în baza examenelor medicale efectuate în prealabil şi cu avizul
favorabil al medicului.Examenul medical consta în examen: medical general, serologic,
radiologic şi examen coprologic (Salmonella).
Întregul personal care participã la primirea, prelucrarea alimentelor, la distributia hranei gata
preparate, trebuie sa fie supus unui control medical permanent dupa cum urmeazã:
- lunar: examen medical general si dermato-venerian;
-trimestrial: examen pulmonar si coproparazitologic;
-semestrial: examen serologic (BW).
Personalul repartizat pentru lucrul la bucatarie va fi controlat obligatoriu de medic înaintea
începerii lucrului, fiind exclusi bolnavii cu: furunculozã, fistule anale, rinite purulente, panariţii
etc.
Principalele reguli igienico-sanitare, obligatorii pentru întreg personalul care vine in contact
cu produsele alimentare sunt:
-efectuarea zilnicã a unui duş şi schimbarea lenjeriei de cel puţin 2 ori pe saptãmânã;
-spãlarea pe mâini cu apã caldã şi sapun folosind peria specialã pentru mâini atât la începerea
lucrului cât şi la înapoierea de la grupurile sanitare;
-tãierea scurtã a unghiilor;
-purtarea obligatorie a echipamentului special şi de protecţie pe timpul lucrului (halat, sort,
bonetã sau coafã, etc.), care va fi întotdeauna curat şi apretat.
Pentru întreţinerea igienei individuale a personalului în toate unitãţile, se vor asigura sapun şi
prosoape de preferat de hârtie, iar la W.C. hârtie igienicã.
1.5.2. Necesităţile nutritive ale omului
1.5.2.1. Necesarul de energie
Corpul uman poate fi comparat cu o maşină, ca mod de funcţionare. De ce această analogie?
Şi omul şi maşina au nevoie de energie pentru a funcţiona. Energia consumată provine dintr-o
sursă, care trebuie să îndeplinească anumite standarde pentru a putea fi folosită, în cazul
oamenilor hrana trebuie să conţină anumite principii nutritive. Necesarul nutritiv variază în
funcţie de necesităţile organismului şi de nevoile energetice. Organismul foloseşte energia
obţinută pentru menţinerea constantă a temperaturii corpului, pentru a întreţine activitatea
musculară sau pentru a răspunde oricărei cerinţe a anabolismului. Energia consumată depinde de
trei factori: ritmul metabolismului, efectele termogenetice şi intensitatea efortului fizic.
Metabolismul bazal
Reprezintă cantitatea de energie pe care o consumă organismul în condiţii de repaus, de
inactivitate digestivă şi de echilibru termic, pentru a menţine funcţionale sistemele organismului:

11
respirator, cardio-vascular, renal, activitate nervoasă etc. Metabolismul bazal poate fi exprimat în
funcţie de suprafaţa corporală-pentru fiecare m2 se consumă 1000 kcal la fiecare 24 de ore, iar
pentru fiecare litru de oxigen consumat, corpul foloseşte aproximativ 5 kcal. Menţinerea
temperaturii corpului constantă, la aproximativ 37˚ C, necesită un consum de energie, prin
pierderea sau producerea de căldură (termoliză şi termogeneză). Consumul de energie este direct
proporţional cu activitatea fizică. Chiar sedentarismul consumă energie, aproape 2,5 kcal pe
minut. Ori de câte ori aportul va depăşi consumul energetic, organismul va câştiga kilograme în
plus. Reciproca este valabilă: când consumul energetic depăşeşte aportul, organismul va pierde
kilograme. Consumul de energie creşte în anumite stări patologice, boala supune organismul la
un adevărat stres catabolic. O altă situaţie care va creşte consumul de energie se produce în
anumite stări fiziologice ca sarcina sau alăptarea, când necesarul energetic trebuie completat prin
suplimente. În cazul copiilor mici, aflaţi la pubertate sau adolescenţi, consumul energetic creşte
datorită efortului fizic depus, dar şi pentru asigurarea unei dezvoltări normale şi armonioase.
1.5.2.2. Necesarul de proteine
Proteinele sunt nutrienţi compusi din aminoacizi şi au funcţii importante în organism. Ele sunt
necesare pentru creşterea celulelor şi structurilor anatomice. Peptidele sunt componente ale
enzimelor sau a unor hormoni-insulina. Digestia proteinelor începe în stomac, prin pepsinã în
mediu acid, apoi continuã în intestinul subţire, sunt transformate în aminoacizi, care ajung prin
absorbţie în sânge şi în ficat, care regleazã utilizarea lor. Necesarul de proteine diferã în funcţie
de vârstã, sex şi greutate. Femeile între 19 şi 50 de ani au nevoie de 45-50 grame/zi, viitoarele
mame şi femeile care alãpteazã, cu circa 15%-20% mai mult, iar bãrbaţii circa 56 grame.
Proteinele provin din: canea de pui, vitã, peşte, curcan etc. Fasolea si fructele oleaginoase sunt
surse vegetale consistente de proteine. Lactatele sunt de asemenea surse de proteine.Carnea de
porc, vitã sau miel este bogatã în proteine, dar consumul acestora în cantitãţi mari poate conduce
la creşterea colesterolului. Un ou de gãinã furnizeaza circa 6 grame de proteine. În afara de
cantitatea importantã de proteine furnizatã, carnea de peşte este bogata în acizi esentiali omega 3,
nutrienţi care protejeazã inima. Produsele din soia, de la boabe - laptele de soia, sunt surse
bogate de proteine vegetale.
1.5.2.3. Necesarul de lipide
Lipidele trebuie sã constituie 25-30% din aportul energetic global, iar acidul linoleic si acidul
alfa-linoleic sunt indispensabili. Un aport cotidian de 9-12 g de acid linoleic şi 1,5-3 g de acid
alfa-linoleic este imperativ pentru evitarea carentelor. Aportul caloric total al lipidelor este de 15
g x 9 calorii=135 calorii.
1.5.2.4. Necesarul de glucide
Glucidele constituie sursã de energie esenţialã organismului uman. Ele pot fi stocate în ficat
şi muşchi, dar maxim o jumatate de zi. Daca organismul are nevoie de glucide si nu mai are
rezerve interne, le sintetizeazã din ţesutului adipos. Glucidele sunt conţinute în: paste fãinoase,
cereale, legume uscate, cartofi, orez, pâine, legume proaspete, fructe, zahar, prãjituri, ciocolatã
etc.
1.5.2.5. Necesarul de vitamine
Vitaminele sunt compuşi organici care nu pot fi sintetizaţi de către organism, excepţie
vitamina D, toate celelalte vitamine trebuie luate din alimente: vegetale sau de origine animal.
1.5.3. Valoarea nutritivă şi igiena alimentelor
 1.5.3.1. Carnea şi preparatele din carne
Carnea şi preparatele din carne sunt componente importante în alimentaţia omului, ca de
exmplu: carnea de pasare, mamifer, peşte, crustacei, moluşte, icre, viscere şi mezeluri. Astãzi se

12
consumã mult mezeluri, acestea nemaisolicitând, o pregãtire prealabilã, fiind uşor de procurat şi
consumat. În mezeluri se folosesc frecvent ţesuturi conjunctive tocate, care au o valoare
biologicã redusã. În standarde se specificã faptul ca în mezeluri, proteinele provenite din flaxuri
nu trebuie sã depaseasca 20%, din totalul proteinelor. Carnea este în majoritate ţesut muscular,
tesut conjunctiv (osos, cartilaginos, fibrotendinos, gras, lax), sânge, tesut nervos etc. Oasele
variazã procentual în funcţie de specie, vârstã, grãsime acumulatã etc. În afara de proteinele de
clasa întâi, în carne sunt proteine specifice tesuturilor conjunctive, dintre care singura digerabilã
de cãtre om, dupã o fierbere prelungitã, este colagenul. În carne existã şi nucleoproteine, care pot
produce diateza uricã (guta) la persoanele care nu pot metaboliza aceste componente. Carnea de
peşte este mai saraca în nucleoproteine. În afara de proteine, carnea este o sursa de vitamine
hidro- si liposolubile. Dintre vitaminele hidrosolubile, vitamina C este aproape absentã în
majoritatea produselor. Complexul vitaminic B este bine reprezentat. Vitamina PP este prezenta
în cantitate mare în toate tipurile de carne. Carnea este bogatã şi în: riboflavinã, piridoxinã,
ciancobalamina, acid folic şi acid pantotenic. Tiamina este prezentã în cantitate apreciabilã în
carnea de porc. În ceea ce priveşte elementele minerale, carnea aduce o mare cantitate de fosfor.
Raportul calciu/fosfor este mic în toate produsele ce conţin carne, acestea având cantitati extrem
de reduse de calciu. Mezelurile conţin cantitate mai mare de sodiu, din sarea adãugatã.Carnea
este o bunã sursã de fier de cupru şi zinc. Pestii de apã sãratã, moluştele, crustaceii constituie
surse importante de iod şi fluor. În ansamblu, carnea şi preparatele sunt alimente acidifiante,
miliechivalenţii acizi predominând fatã de cei alcalini.Lipidele sunt nutrienţii care variazã cel
mai mult, atât cantitativ, cât şi calitativ. Exist carne bogatã în acizi graşi saturaţi aterogeni, ca de
exemplu: carnea de oaie şi de vitã. Glucidele cãrnii sunt slab reprezentate, ele rezumându-se la
glicogen.
Carnea este un aliment uşor de digerat la o persoanã sanatoasã. Cu cât o carne este mai grasã
şi mai bogatã în colagen, se va digera mai greu. Tratarea termicã a cãrnii în grasimi încinse la
temperaturi înalte, transforma produsul respectiv într-un aliment care solicita un efort deosebit
din partea tubului digestiv. Carnea de peste de apa rece are de scadere a colesterolului total si a
LDL-colesterolului. Consumul exagerat de carne poate conduce la unele efecte nocive pentru
organism. Carnea este aliment constipant. Carnea poate vehicula diferite microorganisme
patogene, condiţionat patogene şi saprofite.Carnea poate fi contaminata cu bacterii si virusuri sau
poate fi infestatã cu paraziţi. Carnea poate vehicula bacilul Koch bovin, diverse salmonelle,
Brucella, Antrax, Rickettsia burnetti, diferite leptospire, virusul febrei aftoase, shigelle, diferite
enterovirusuri, etc.Pentru profilaxia aparitiei bolilor microbiene şi virale provocate de consumul
de carne, trebuie respectate normele de igiena. O componenta importantã a acestor mãsuri o
reprezintã lanţul frigorific.O parazitozã foarte importantã la noi în ţarã este trichineloza. Sursa de
infecţie pentru aceasta boalã este şobolanul, care infesteazã porcii. De remarcat ca Trichinella
Spiralis este un parazit care evolueazã într-o singurã gazdã, motiv pentru care transmiterea
indirectã este imposibilã. Ca mãsuri de profilaxie, menţionãm: deratizarea, controlul sanitar-
veterinar al carnii, congelarea prelungita la -35o şi tratamentul termic corespunzator. Alţi paraziţi
sunt larvele de Taenia solium (cysticercus cellulose, prin carnea de porc) şi Taenia saginata
(cysticercus bovis, prin carnea de vita). În cazul acestor parazitoze, larvele sunt mari, locurile
unde au infestat produsul pot fi vizualizate cu ochiul liber sub forma unor godeuri. Aceste tenii
au drept gazda definitiva omul, dar larvele sunt întâlnite în gazde intermediare (porcul şi vaca), a
caror carne reprezinta sursa de infestare pentru om. În România mai este şi o altã parazitozã,
prezentã în Delta Dunarii a aparitia ei este asociatã cu consumul de peste. Este vorba de
botriocefaloza, provocata de Diphilobotrium latum. Un aliment periculos îl reprezinta icrele, care

13
pot fi infestate. Mãsuri de profilaxie, sunt: tratarea termicã a pestelui şi tratarea cu lamâie sau
sare de lamâie a icrelor, deoarece larvele de botriocefal sunt distruse în mediu acid.
1.5.3.2. Ouă
Oamenii consumã frecvent ouã de gãinã, a cãror greutate medie este de 60g. Coaja oului este
formatã din sãruri de calciu, inaccesibile digestiei umane. Albuşul este suspensie de proteine în
apã, suspensie bogatã în minerale şi vitamine. Galbenuşul, aflat în raport de 1,3/1 faţã de albuş
este o emulsie finã de: lipide, proteine, vitamine, minerale. Un ou mediu de gãinã are: 10g coajã,
33g albuş şi 17g galbenuş. Proteinele oului au o eficienţã proteicã superioarã comprativ cu
proteinele cãrnii sau lactatelor. Proteinele oului sunt în mod special bogate în aminoacizi
sulfuraţi.Coeficientul de utilizare digestivã a proteinelor din ou este maxim pentru galbenuş, atât
crud cât si fiert. În afara de compuşii proteici, în ou existã componente inutile sau chiar nocive,
ca de exemplu: lizozim, avidina, antitripsina. Avidina este antivitamina biotinei, motiv pentru
care se mai numeste şi antibiotina. Vitaminele liposolubile din ou sunt concentrate în galbenuş
(vitamina A şi de vitamina D), iar vitaminele hidrosolubile se gãsesc în albus şi în galbenus, fiind
reprezentate de vitaminele complexului B. Oul nu este sursã bunã de vitamina B 1 sau vitamina
PP. Dintre minerale, în ou se întâlnesc: cantitaãţi importante de fosfor, fier şi de calciu - în
galbenuş, iar în albus: sulf şi clor. Oul este aliment acidifiant, ca şi alte alimente de origine
animalã. Lipidele predominante sunt trigliceridele, apoi fosfolipidele, oul fiind bogat în lecitine,
colesterol-4% din totalul grasimilor oului. Glucidele sunt slab reprezentate în ou. Oul solicitã
extrem de puţin enzimele digestive, dar este necesarã secreţia biliarã. Grasimile fin emulsionate
din galbenus sunt puternic colecistokinetice. Din punct de vedere caloric, oul are aproximativ
170 kcal/100g. Oul este un aliment care se preteazã la o pãstrare îndelungata. În stare proaspatã,
singurul germene care poate supravieţui în interiorul sãu este Salmonella, provenita de la pasarea
care a produs oul.
1.5.3.3. Legume şi fructe
Legumele şi fructele sunt bogate în apã şi celulozã, care ajutã peristaltismul intestinal,
provocând eliminarea substanţelor nocive din organism. Fructele care conţin tanin (afine, gutui
etc) au acţiune constipantã, dar masticaţia îndelungatã a acestora menţine starea de sanatate a
dinţilor. Fructele şi legumele sunt sursã de vitamine şi sãruri minerale. Legumele sunt cea mai
importantã sursã de vitamina C, ca de exemplu: spanac, varzã, lobodã, urzicã, conopidã etc, iar
dintre fructe: mãcieşe, pere, nuci, migdale, masline, lãmâi, portocale, banane, mere etc.
Atât legumele cât şi fructele reprezintã sursã importantã de protamina A (caroten). Carotenul se
gãseşte în cantitate mare în: frunze verzi, morcov, sfeclã roşie, tomate, sparanghel, ridichi etc, iar
dintre fructe menţionãm: cireşe, piersici, vişine, lamâi, portocale, mere, pere etc. Legumele, ca:
fasolea verde, mazarea verde, cartofii, sfecla roşie, spanacul, salata, varza etc şi fructe ca:
struguri, migdale, nuci, castane, caise, mere, pere, lamâi, portocalele, bananele, mandarinele etc,
acopera nevoile organismului in tamine din complexul B si tamina C. Tocoferolul (vitamina E)
este conţinut în cantitãţi semnificative în: spanac, varzã, mazare. Spanacul are efect depurativ,
are conţinut ridicat de fier, vitamina A, B1, PP etc. Morcovul conţine circa 10% zahãr uşor
asimilabil, 1,5% proteine vegetale, celulozã finã, caroten, vitamina B, vitamina C etc, şi sãruri
minerale: fier, cupru, calciu, fosfor etc. Morcovul are valoare caloricã micã de circa 45%, dar are
mari calitãţi nutritive. Calciul se acumuleazã în frunze, iar fosforul în seminţe. Legumele cu
cantitãţi apreciabile de calciu sunt: varza alba, conopida, ceapa verde, pãpãdia, patrunjel, fasole
verde, mazãre verde etc. Legumele şi fructele contribuie la acoperirea nevoilor de magneziu ale
organismului, fiind şi sursã bogatã în toate oligoelementele, ca: fier, cupru, iod, zinc, mangan,
cobalt etc, dar conţin cantitate redusã de sodiu. Legumele şi fructele formeazã cea mai

14
importantã sursã de baze, contribuind la menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
Prezenţa pectinelor este o altã caracteristicã a fructelor, ceea ce determinã formarea jeleului. De
asemenea, fructele au aciditate mai mare cu cât sunt mai puţin coapte, excepţie fãcând lãmâia, la
care creşte aciditatea o datã cu coacerea. Legumele şi fructele sunt sursã importantã de glucide
cu moleculã micã, uşor digerabile. În fructele cu semiţte (mere, pere, gutui etc.) glucidele sunt
reprezentate de fructoz, dar în fructe cu sãmburi tari (caise, prune, piersici etc.) predominã
glucoza. Datoritã conţinutului de potasiu şi glucide cu moleculã micã, fructe ca strugurii şi
capşunile se pot considera medicamente naturale în afectiunile hepatice si renale. Strugurii sunt
bogaţi în viamine (B1, B2, PP, C) şi substanţe minerale (fosfor, calciu, magneziu, fier, sodiu,
potasiu). Alcalinitatea produsã de un kilogram de struguri echivaleazã cu aceea produsã de 6
grame bicarbonat de sodiu. Strugurii se recomandã atat pentru valoarea nutritivã, cât şi pentru
cea laxativã, diureticã şi detoxifiantã. Proteinele din unele legume (cartofi, varzã, spanac,
mazare, fasole verde) sunt în cantitate mai mare decât în cereale. În fructe şi legume, lipidele
sunt conţinute în cantitãţi foarte mici, excepţie fãcând fructele de oleaginoase: nuci, migdale,
arahide, masline etc). Mãrul pe lângã faptul cã este uşor digerabil, conţine vitamine (A, B1, B2,
C, PP) şi sãruri minerale (potasiu, fosfor, calciu, sulf, magneziu, fier. Glucidele din mãr sunt uşor
asimilabile, predominând fructoza şi glucoza. Merele sunt indicate in ã zilnicã a diabeticului şi
obezului. Marul, datoritã acţiunii diuretice, este utilizat în prevenirea şi combaterea gutei. Încã
din antichitate se cunoastea recomandarea consumului de mere, pentru efectul favorabil în
combaterea arterosclerozei şi a hipertensiunii arteriale. În cazul insomniilor moderate, câteva
mere înainte de culcare pot induce somnul.
1.5.3.4. Derivate din cereale şi leguminoase uscate
Cerealele reprezentate prin: grâu, orez, porumb, secarã, orz etc, conţin: gluten (protide),
vitamine, sãruri minerale şi cantitati reduse de glucide (amidon). Dintre leguminoasele uscate,
cel mai frecvent consumate sunt: soia, fasolea, lintea, mazarea etc. Cerealele şi leguminoasele
uscate conţin puţinã apã (10-l6%), dar cantitãţi mari de material nutritiv: proteine, glucide,
lipide, saruri minerale şi vitamine. Lipidele din cereale şi leguminoase uscate sunt bogate în acizi
graşi nesaturati, ceea ce le conferã digestibilitate mare. Cerealele şi leguminoasele uscate
realizeazã aport caloric ridicat. Glucidele sunt în procent de circa 70%, acoperind 30-50% din
nevoile energetice umane. Amidonul formeazã majoritatea glucidelor utilizabile.
Cea mai mare cantitate de proteine vegetale o conţine soia, între 32-34%.
Cea mai mare cantitate de fosfor se aflã în leguminoasele uscate, ca de exemplu: mazãrea,
fasolea, lintea etc. Cerealele şi leguminoasele uscate sunt bogate în vitaminele din grupul B
(tiamina, riboflavina, piridoxina, niacina etc.) şi tocoferoli.
1.5.3.5. Produsele zaharoase
Zahãrul se extrage din trestia de zahãr şi din sfecla de zahar. Zaharul pur are valoare
energeticã mare, 100 g furnizeazã 400 de calorii, dar valoarea nutritivã este redusã. Alimentatia
în acest caz este lipsitã de: proteine, lipide, vitamine şi saruri minerale. Existã preparate din zahãr
şi fructe sau seminţe oleaginoase, ca de exemplu: ciocolata si halvaua, care au o putere caloricã
foarte mare. Un produs deosebit de apreciat şi valoros este mierea de albine.
Mierea de albine nu exista ca atare în naturã, ea este singurul produs semivegetal şi semianimal.
Albinele absorb produsul din nectar si polen. Nectarul este un suc dulce ce contine zahar vegetal
(zaharoza). Zaharoza este transformatã de albinã într-un zahãr invertit, compus din 80% glucozã
şi levulozã. Datoritã cantitãţii mari de glucide, valoarea energeticã este foarte mare: 100 g miere
furnizeazã 326-350 calorii. Mierea are foarte mare valoare nutritivã, datoritã conţinutului bogat
în: glucide, vitamine (B6, B2, B1, C) şi sãruri minerale (în special potasiu).

15
Conţinutul mare de glucozã şi levulozã acţioneazã favorabil asupra muşchilor inimii.
Mierea are proprietatea de a micşora tensiunea arterialã.
1.5.3.6. Grăsimile alimentare
Grãsimile au valoare caloricã foarte mare, de 700-900 calorii pentru 100 grame. Sunt formate
din acizi graşi saturaţi sau nesaturaţi, fapt care determina valoarea lor nutritivã. Ele mai
contribuie şi la îmbogãţirea organismului cu vitamine liposolubile (A, D, E, K). Din punct de
vedere nutritiv, valoarea grasimilor variaza în funcţie de originea lor: animalã, vegetalã sau
mixtã. Dintre grãsimile animale, menţionãm: unt, slanina, untura de porc, seul de vacã sau de
oaie, grãsimea de pasãre, uleiul din ficat de peşte etc. Grasimile vegetale sunt formate din
uleiurile de: mãsline, floarea soarelui, porumb, dovleac, soia, arahide, susan, sâmburi de struguri
etc. Untul este şi sursã de vitamine A, D si K, este uşor digerabil. Untura de porc, din cauza
conţinutului mare de acizi saturaţi se digerã greu şi are coeficient aterogen ridicat. Grãsimea de
pasãre, conţine o cantitate mai micã de acizi graşi saturaţi. Uleiul de peşte se extrage din ficat de
ton, morun etc şi are valoare nutritivã deosebit de importantã, prin faptul ca asigurã un aport
însemnat de vitamine A si D. Uleiurile vegetale sunt cele mai indicate pentru preparatele
culinare. Margarina este grãsime mixtã, formata din: unt, lapte, uleiuri vegetale etc. Grasimile
sunt contraindicate în dischinezii biliare şi în litiaza biliarã.
1.5.3.7. Băuturi alcoolice şi nealcoolice
Bãuturile sunt produse cu conţinut hidric mare, eterogene ca şi compozitie, fiind clasificate în:
bãuturi nealcoolice şi bãuturi alcoolice.
Bãuturile nealcoolice sunt: apa, apa carbogazoasa, apa mineralã, sucurile de legume şi fructe,
nectarurile, bãuturile racoritoare, ceaiurile, cafeaua, cacao. Se consumã enorme cantitãţi de
sucuri de fructe, de bauturi racoritoare, iar cafeaua este consumatã frecvent de un numãr mare de
oameni.
Apa carbogazoasã sau sifonul este apa potabilã saturatã cu bioxid de carbon de uz alimentar.
Ea se foloseste ca atare, sau la obţinerea unor bauturi racoritoare.
Apele minerale sunt ape provenite din izvoare naturale, care contin bioxid de carbon natural
în cantitate de cel puţin 2,5g/l şi sãruri minerale cel putin 1g/l.
Bãuturile rãcoritoare sunt produse alcãtuite din apã, apã carbogazoasã sau apã mineralã, care
conţin: acizi organici, zahãr (8-12%), alţi îndulcitori naturali sau artificiali, aromatizanti şi
coloranţi naturali sau aritificiali.
Bãuturile naturale de fructe şi legume se obţin prin presarea legumelor, fructelor şi limpezirea
sucurilor obtinute. În cazul când se pãstreazã pulpa în suspensie, avem nectaruri.
Ceaiurile sunt infuzii sau decocturi obţinute din diferite pãrţi ale plantei: rãdãcini, frunze,
muguri, flori, fructe.
Bãutura cunoscutã pe plan mondial sub denumirea de ceai este infuzia sau decoctul rezultat
din mugurii şi florile plantei Thea sinensis (planta de ceai).
Din fructele arborelui de cafea se obţine un produs asemãnãtor. Specia Coffea cuprinde în jur
de 80 de soiuri şi aparţine familiei Rubiacee. Din aceste soiuri numai doua au o importanţã din
acest punct de vedere: Coffea arabica (arabica) si Coffea canephora varietatea Robusta
(robusta).
O bauturã mai puţin consumatã este cacao, preparatã din fructele prãjite, mãcinate şi
degresate ale plantei Theobroma cacao.
Bãuturile alcoolice sunt nedistilate (alcoolul lãsat în soluţiile în care a fost obţinut) şi distilate,
sau rachiuri (alcoolul este distilat din aceste soluţii). Din prima categorie fac parte berea şi vinul.

16
 Rachiurile sunt bãuturi naturale sau artificiale. Rachiurile naturale se obtin prin distilarea
controlata a borhoturilor de fructe, legume (cartof), cereale, melasa. Produsele rezultate se
numesc, dupa caz: tuica, rachiu de mere, pere, whisky, coniac, gin, sake, etc. Rachiurile
industriale se obtin prin diluarea cu apa potabilã cu duritate redusã a alcoolului etilic de uz
alimentar, cu adaugarea, dupa caz, de arome si coloranti. Daca se adauga si zahar, se obtin
lichioruri.
Berea este o bautura slab alcoolizata (0,5%-7%). Ea mai contine glucide nefermentate (4-5%),
acizi organici, sãruri minerale (1-2%, mai ales potasiu), vitamine (B1, B2, B6, PP, etc), aducând
în organism circa 450 kcal/l, arome. Consumul exagerat de bere nu creşte aportul vitaminic, ci
din contra, pentru metabolizarea acesteia sunt consumate cantitãţi mari de vitamine (de exemplu
B1, motiv pentru care alcoolicii fac beri-beri). Substanţele amare şi bioxidul de carbon din bere
stimuleazã apetitul.
Vinurile conţin alcool etilic între 8-16%, glucide 4-18%, urme de elemente minerale, urme de
vitamine hidrosolubile (complex B, C). Vinurile roşii conţin niveluri foarte mari de flavonoizi cu
actiune antioxidantã. Vinurile stimuleazã secreţia gastricã şi cresc pofta de mâncare.
Rachiurile naturale sau artificiale se caracterizeazã printr-un nivel mare de alcool etilic
(minim 20%) şi prin conţinutul altor compuşi secundari de fermentaţie (alcool metilic, alcooli
superiori, furfurol, aldehide etc). Concentratia mare de alcool etilic exercitã efecte toxice asupra
tubului digestiv, asupra metabolismului, a altor aparate şi sisteme din corpul omenesc, provocând
dezechilibre profunde. Dependenţa de alcool sau alte bãuturi alcoolice (alcoolismul) este o
maladie care afecteaza un mare numar de persoane, de aceea consumul exagerat de bãuturi
alcoolice trebuie combatut prin toate mijloacele aflate la dispozitia societãţii şi a serviciilor
sanitare.
1.6. Igiena copilului şi adolescentului
1.6.1. Dezvoltarea fizică, indicator direct al stării de sănătate la copii şi adolescenţi
Dezvoltarea la diferite niveluri
Nivel subcelular: proces de sintezã de molecule organice cu greutate molecularã mare, cu rol
esenţial în creştere.
Nivel celular: creşterea somaticã este un fenomen de creştere a dimensiunilor celulare sub
influenţa factorilor genetici şi de mediu: fizici, chimici şi nutritionali.
Nivel tisular: hiperplazie, hipertrofie, diferenţiere celularã.
Nivel visceral: existã o creştere alometricã a aparatelor şi sistemelor organismului. În primii
3 ani, creierul acumuleaza 70% din greutatea finalã.
Dezvoltarea individului: organismul este un sistem deschis şi receptiv la factorii de mediu.
Dezvoltarea în colectivitati: Copiii din mediul urban au greutate şi înãltime mai mare decât
cei din mediul rural. Valorile parametrilor la bãieţi sunt mai mari ca la fetiţe de la naştere, dar în
perioada gimnazialã (11-14 ani), se inverseazã valorile parametrilor, dupã care lucrurile revin la
normal.
Dezvoltarea fizicã este un indicator al stãrii de sãnãtate. Se fac examinari: lunare pâna la
vârsta de un an, din 3 în 3 luni, pentru copii 1-3 ani, iar dupã 3 ani: examene periodice (anual) şi
examene de bilanţ, în perioada de trecere de la o treaptã de şcolarizare la alta.
Dezvoltarea sexelor are particularitãţi: maturizare osoasã mai precoce la fete, forţã musculaã
mai mare la baieti, greutatea şi înãltimea la fete este mai micã decât la baieti.
Factorii care influenteaza dezvoltarea umana
Factori interni

17
1.6.2.Maturizarea neuropsihică, indicator direct al stării de sănătate la copii şi
adolescenţi
Omul, fiintă bio-psiho-socială, este supus unor transformări biologice, psihice şi sociale, până
la atingerea unei stări funcţionale denumită maturitate.
În cazul conceptului de dezvoltare neuropsihică există cel puţin trei acceptiuni:
-dezvoltarea neuropsihică cuprinde transformări cantitative si calitative cu sens ascendent,
prin treceri de la nivelurile psihice primare, slab diferenţiate sau slab specializate, la nivelurile
psihice superioare, bine diferenţiate şi specializate.
-dezvoltarea neuropsihică este procesul formãrii de noi structuri functionale care diferentiază
comportamentul ducând la o mai bună adaptare.
-dezvoltarea psihică este procesul care semnifică continua devenire a structurilor psiho-
comportamentale.
Printr-o sinteză a celor trei acceptiuni, putem spune că dezvoltarea psihică este procesul de
formare si restructurare continuă a unor însusiri, procese, functii si structuri psiho-
comportamentale, în vederea amplificării posibilitătilor adaptative ale organismului.
1.6.3. Etapele de dezvoltare a organismului uman
Etape evolutive: 0-30 zile: nou-nascut, 30 zile-1 an: sugar, 1-3 ani: copil mic, 3-7 ani: prescolar,
7-10 ani: şcolar mic, 10-13 ani: şcolar mijlociu, începe adolescenţa, 13-18 ani: preadolescenta,
adolescenta, postadolescenta. Procesul de creştere dureazã de la naştere-22 ani la fete şi de la
naştere la 25 ani la baieţi.

18
 CAPITOLUL II
NORME GENERALE PRIVIND IGIENA ÎN INSTITUŢIILE PENTRU OCROTIREA,
EDUCAREA ŞI INSTRUIREA COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR

2.1. Igiena aerului

2.1.1. Contaminarea aerului şi acţiunea sa asupra sănătăţii
2.1.1.1.Microflora aerului
Aerul nu este un mediu prielnic de dezvoltare al microorganismelor. Numarul de germeni din
aer depinde de microflora solului. Deşi nu oferă condiţii pentru dezvoltare, aerul conţine
numeroase microorganisme şi anume: bacterii, actinomicete, ciuperci, microorganisme, rikettsii
şi virusuri. Microflora aerului este de origine umană, animală şi terestră. Oamenii şi animalele
elimină microorganisme atât pe cale respiratorie, cât şi prin secreţii şi dejecţii etc.
În aer există două tipuri de floră microbiană :
- psihrofilă: care se dezvoltă la o temperatură cuprinsă între 15 şi 22ºC şi provine din sol, apă,
de pe vegetaţii.
- mezofilă: care se dezvoltă între 35 şi 40ºC, fiind de provenienţă umană sau animală putând
fi eliminată atât de omul bolnav (în perioada prodromală, de incubaţie, de stare, convalescenţă),
cât şi de omul aparent sănătos (purtătorul de germeni).
2.1.1.2.Rolul aerului în răspândirea bolilor infecţioase
Cele mai frecvente afecţiuni care se transmit pe calea aerului sunt: rujeola, rubeola, varicela,
parotidita epidemică, tusea convulsivă, gripa, difteria, tuberculoza etc. Poarta de intrare este
nazofaringele sau conjunctiva oculară, iar eliminarea se face, cel mai frecvent, prin nazofaringe.
Aceste afecţiuni întâlnesc condiţii favorabile de răspândire în încăperi închise şi aglomerate:
creşe, grădiniţe, şcoli, cămine de bătrâni, săli de aşteptare, săli de spectacole, mijloace de trasport
în comun, unităţi medico-sanitare, secţii de pediatrie, nou-născuţi, prematuri, ATI, maternităţi,
chirurgie, urologie, stomatologie, boli infecţioase, laboratoare de microbiologie etc.
Microorganismele care constituie aeromicroflora nu se găsesc sub formă de corpi microbieni
izolaţi, ci în general, sunt înglobate sau aderente la particulele de praf sau vaporii de apă.
În aer se găsesc sub trei forme:
-picăturile Flugge, care eliminate în aer, prin: tuse, expectoraţie, strănut, vorbit (mai ales când
se pronunţă consoane), din cauza dimensiunilor mari, nu pot fi propagate la distanţă mai mare de
1-2,5 metri, dar au patogenitate şi virulenţă foarte crescute;
-nucleii de picătură Wels, care provin din picăturile Flugge, în mediul extern, în condiţii de
umiditate scăzută, când îşi pierd învelişul hidric şi rămânând doar nucleii, cu patogenitate şi
virulenţã scăzute, dar din cauza dimensiunilor mici pot fi propagaţi la o distanţă de 10-12 metri.
- praful bacterian, care rezultã prin aderarea la particulele de praf atmosferic, a picăturilor
Flugge sau nucleii de picătură Wels, dar care din punct de vedere al patogenităţii, are
infecţiozitate scăzută.
2.1.1.3. Criterii de apreciere a contaminării aerului
Determinarea florei microbiene din aer se efectuează periodic în spitale, instituţii de copii,
laboratoare de bacteriologie, unităţi alimentare, fabrici de medicamente, în scopul stabilirii
potenţialului aerului de transmitere a infecţiilor sau pentru aprecierea condiţiilor sanitare dintr-o
încăpere. Dintre indicatorii sanitari bacteriologici menţionãm: Numărul total de germeni mezofili
aerobi (N.T.G.M.A.). Aceştia se dezvoltă la 37°C şi dau indicaţii generale asupra condiţiilor de
igienă. Prezintă dezavantajul că temperatura de 37°C permite dezvoltarea, pe lângă germenii
mezofili şi a celor psihrofili, într-o proporţie însemnată

19
2.1.1.3. Măsuri de combatere si profilaxie a contaminării aerului
Principala masurã care trebuie luatã în privinţa eliminarii emisiilor de CO, se referã la
folosirea benzinei fara plumb sau la autovehicule care folosesc benzina cu plumb utilizarea unui
echipament special, instalat pe conducta de eşapament, echipament constând dintr-un catalizator
şi o sonda lambda.
Reducerea emisiilor de CO2-gaze care au efect de sera este extrem de dificilã şi trebuie
realizatã la nivel global. Dacã pentru un stat dezvoltat înlocuirea unei tehnologii poluante cu alta
mai puţin poluantã este doar problemã de timp, la statele slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare este aproape imposibil. În concluzie atat timp cât se încearcã reducerea emisiilor
numai la nivel local, fãrã a lua în considerare înlocuirea tehnologiilor şi în ţãrile sãrace nu se
poate elimina riscul schimbãrilor climatice. CO2 recuperat, din gazele de ardere poate fi folosit
la sinteza unor materii prime secundare ca: formaldehida si metanolul.
Mãsurile de reducere a poluãrii cu oxizi de azot sunt diferite în funcţie de natura sursei. Dacã
oxizii de azot provin de la autovehicule, reducerea emisiilor se realizeazã similar celor de la
monoxid de carbon, respectiv cu ajutorul catalizatorilor. În cazul surselor staţionare reducerea
cantitãţii de carburanţi folositi, respectiv modificarea unor procese tehnologice industriale ar
putea rezolva partial micşorarea poluãrii cu oxizi de azot. Epurarea gazelor de oxizii de azot
poate fi realizatã prin intermediul carbunelui activ. Oxizii de azot pot fi transformaţi prin
reducere cataliticã în azot molecular, gaz fãrã acţiune toxicã. Catalizatori se folosesc aliajele
metalelor din grupa platinei (Pd,Ru,Pt,Rn), iar ca reducãtori se utilizeazã: metan, hidrogen,
monoxid de carbon, amoniac.
Pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf, la centralele termoelectrice cu cãrbuni, se
înlocuiesc cãrbunii cu conţinut mare de sulf, iar uneori se realizeazã spãlarea sulfului. Absorbţia
dioxidului de sulf se realizeazã în soluţie apoasã, care dupã oxidare dã acid sulfuric diluat (15%).
Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Strategiile de conservare a mediului
ar trebui sã fie acceptate pe plan mondial.
2.1.2. Clima si relaţia sa cu sănătatea
2.1.2.1. Influenţa schimbărilor de vreme asupra organismului
Omul este fiinţã meteosensibilã şi în functie de fondul genetic trebuie sã-şi constientizeze
meteorosensibilitatea, respectiv sã-şi evalueze potenţialul de aclimatizare. Meteosensibilitatea
este sensibilitatea unui organism la modificãrile atmosferice.
Se disting 4 tipuri de meteosensibilitate:
-Meteoroadaptabilii: se acomodeazã facil la fluctuaţii meteo;
-Meteorodependenţii: resimt aceste influenţe la nivel psihic, dar si din punct de vedere fizic;
-Anticipativii: presimt modificãrile meteo, prin diferite schimbãrii somatice;
-Meteorosensibilii: li se activeaza boli, ca reumatismul etc.
Cele mai importante elemente climatice care au un impact vizibil asupra organismului uman
sunt: temperatura, umezeala, precipitaţiile, mişcãrile aerului, presiunea atmosfericã, radiaţia
solarã etc.
2.1.2.2. Aclimatizarea
Este modalitatea de a se acomoda la un climat nou, de a se deprinde cu particularitățile unui
nou mediu. Începînd de la altitudinea de 3000 m, pot aparea deranjamente ale organismului
uman. Se produc reacţii trecãtoare de acomodare, apoi reacţii persistente: este perioada de
adaptare, în cursul careia organismul îşi gãseşte echilibru, sau altfel spus organismul se
aclimatizeazã.

20
 Rãul de munte acut este caracterizat prin: gîfîialã, obosealã extremã, picioare grele, mers
dificil, faţã palida, buze vinete, greţuri, zumzet în urechi, orbire sau întunecarea vederii,
accelerarea bãtãilor inimii, iar la forme grave hemoragii, diminuare a urinii, sau chiar moartea.
Pentru aclimatizare trebuie respectate normele de igiena generalã: alimentaţia raţionalã,
odihna dupa efort, somn regulat. Aclimatizarea este indispensabilã oricarui efort la mare
altitudine şi este un mod de prevenire a accidentelor.
2.2. Igiena apei
2.2.1. Efecte asupra stării de sănătate.
2.2.1.1. Poluarea apei
Reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca rezultat al activităților umane
sau în urma unor procese naturale. Poluarea apei poate fi: fizică (din cauza apelor termice),
chimică (din cauza reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților, pesticidelor, substanțelor
cancerigene sau a altor substanțe chimice specifice diverselor industrii), biologică (rezultată de
contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare patogene, viermii paraziți,
enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii etc) și
radioactivă. După perioada de timp, cât acționează agentul poluant, poluarea poate fi:
permanentă, sistematică, periodică sau accidentală.
2.2.1.2. Autopurificarea apei
Autopurificarea apelor de suprafatã este mai mare decat a celor subterane, dar, din cauza
frecvenţelor poluãrii, apele de suprafaţã sunt considerate mai poluate decat cele subterane.
În mare, autopurificarea apei are la bazã douã grupe de procese:
-procesele fizice si fizico-chimice constând din: diluţie, sedimentarea elementelor poluante
insolubile, radiaţiile solare cu efect bactericid, reacţii chimice (oxidare, reducere, precipitare,
adsorbtie, absobtie) care care pot duce la scaderea nivelului de poluare;
-procesele biologice şi biochimice reprezentate de: concurenţa microbianã (antagonismul
dintre flora saprofita prorpie apei şi flora patogenã adaugatã prin poluare), actiunea bacterivorã a
organismelor acvatice (protozoare, infuzoare, crustacee, moluşte, care se hranesc cu bacterii),
acţiunea liticã a bacteriofagilor, biodegradarea substanţelor organice.
2.2.2. Patologia hidrică
2.2.2.1.Patologia hidrică infecţioasă (boli virale, boli bacteriene, boli parazitare)
Principala cale de transmitere este prin ingestie (directã, sau alimente contaminate prin apã),
dar şi infectarea prin spãlare, îmbãiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) şi prin inhalare
(aerosoli cu Legionella). Apa potabilă nu trebuie să conţină organisme animale, vegetale şi
particule vizibile cu ochiul liber. În apa potabilă nu se admite să existe organisme dăunătoare
sănătăţii (ouă, larve de paraziţi), organisme biologice indicatoare de impurificare. Analizele
biologice complete de laborator servesc, în mod eficient, la aprecierea poluării apei
Indicii bacteriologici ai apei:
-Indicele microbian = numărul de colonii microbiene crescute pe agar după însămânţarea unui
centimetru cub de apă (24 ore la 37°C): în apa curată din fântânile arteziene<10-30
microorganisme în 1 ml, în apa relativ curată a bazinelor deschise ~ 1000 - 1500 în 1 ml, iar în
fântânile obişnuite - 300 - 400.
-Indicele coli (bacteriilor): 0/100 ml apă pentru apele care se dezinfectează (toţi germenii
patogeni din apă au fost distruşi), 3/100 ml apă în apele care nu se dezinfectează.
Numărul germenilor indicatori acceptaţi în apă:
-Instalaţii centrale cu dezinfecţie: nr. coliformi - 0/100 ml apă; nr. coliformi fecali; 0/100 ml
apă; nr. enterococi - 0/100 ml apă.

21
 -Instalaţii centrale fără dezinfecţie: numărul total coliformi - 3/100 ml apă; nr.coliformi fecali
- 0/100 ml apă; nr. enterococi - 0/100 ml apă.
-Instalaţii locale, fântâni, izvoare: numărul total coliformi - 10/100 ml apă; nr. coliformi fecali
- 2/100 ml apă; nr. enterococi - 2/100 ml apă.
Pentru aparitia unei boli hidrice sunt necesare conditii:
- existenta unui eliminator de germeni (bolnav sau purtator);
- viabilitatea în apa a germenilor patogeni;
- timp suficient pentru producerea bolii;
- existenta unei populatii receptive.
Forme principale de manifestare a bolilor infecţioase: epidemia, endemia, forma sporadică.
2.2.2.2.Patologia hidrică neinfecţioasă
Este determinatã de compoziţ ia chimicã a apei, fapt pentru care mai poartã
denumirea de patologie chimica de natura hidrica. Daca la compoziţia chimicã normalã adaugãm
poluanţii hidrici, rezultã situaţii în care apa poate influenţa organismul uman. Sunt multe
substanţe chimice care pt acţiona direct sau indirect asupra sãnãtãţii populaţiei.
2.2.3. Condiţiile de potabilitate a apei
Conditiile de potabilitate ale apei se referã la caracteristicile: organoleptice (senzoriale),
fizice, chimice, radioactive, bacteriologice şi biologice.
Caracteristicile organoleptice:
Mirosul este determinat de prezenţa unor substanţe poluante în exces, ca de exemplu: NH 3,
H2S, pesticide, detergenţi etc. Apa potabilã este inodorã. Standardul admite miros cel mult de
gradul 2 care este slab şi sesizat numai de specialişti.
Gustul este determinat de substanţele minerale şi gazele dizolvate. Absenţa unor concentraţii
minime de substanţe minerale şi gaze (O2, CO2) va determina gust fad, neplacut apei. Excesul
unor substanţe minerale conduce la modificarea gustului. Fierul şi cuprul produc gust metalic,
astringent, clorurile gust sãrat; sãrurile de calciu gust sãlciu; sãrurile de magneziu gust amar.
Excesul de bioxid de carbon dã gust acrisor, iar hidrogenul sulfurat, gust respingator.
Mucegaiurile produc gust sãrat, iar fecalele gust dulceag. Standardul admite o intensitate a
gustului care nu trebuie sa depãşeascã gradul 2 pe o scarã de apreciere de la 0 la 5.
Caracteristicile fizice:
Culoarea. Conform standardului apa potabilã nu trebuie sã depãşeascã 15 grade de culoare,
cu limita exceptionalã de 30 de grade pe scara etalon platina-cobalt.
Turbiditatea este datã de particule de origine organicã, anorganicã insolubile. Conform
standardului apa poate sã prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita exceptionalã de
10 grade pe scara etalon cu dioxid de siliciu.
Temperatura. Apa prea rece produce tulburãri digestive, iar apa prea caldã, are gust neplãcut
şi dã senzatia de vomã. Normativele legale admit o temperaturã între 7-15oC, cel mult 22o C.
Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul)
Valorile admise sunt cuprinse între 6,5-7,4, în mod excepţional 8,5.
Conductivitatea electricã este direct proporţionalã cu gradul de mineralizare al apei. O
mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra sãnãtãţii la consum prelungit.
Caracteristicile chimice:
Se referã la prezenţa unor substanţe chimice în apã. Indicatorii chimici sunt impãrţiţii în
chimici generali şi chimici toxici.
Indicatorii chimici generali:
Duritatea apei este datã de sãrurile de calciu şi magneziu aflate în soluţie, care pot fi:

22
carbonaţi, cloruri, sulfaţi, nitraţi, fosfaţi sau silicaţi. Duritatea poate fi temporarã, determinatã de
carbonaţi, care dispare prin fierbere, sau permanentã, determinata de alte sãruri de calciu şi
magneziu, care nu dispar prin fierbere. Duritatea apei se masoarã în trei sisteme: german, francez
şi englez.
Corelaţia între gradele de duritate ale apei:
1s german 1s francez 1s englez mg/l CaO
1s german 1 1,79 1,25 10
1s francez 0,56 1 0,70 7
1s englez 0,80 1,43 1 8
o
Reziduul fix la 105 C reprezintã totalitatea substanţelor (organice şi neorganice) depuse prin
încãlzire la aceastã temperaturã. Standardul pentru apã potabilã admite valori de 100-800
mg/dm3, iar ca limita exceptional admisã are valori de 30-1200 mg/dm3.
Clorul rezidual este reprezentat de clorul rãmas în exces în apa supusã dezinfecţiei dupa 30
de minute de contact dintre clor şi apã. Acesta se poate exprima în acid hipocloros sau hipoclorit,
care poartã numele de clor liber şi cloraminã (mono şi dicloramina), care se numeşte clor legat.
Conform standardului, clorul rezidual liber, trebuie sa fie în concentraţie de 0,1-0,25 mg/dm3.
Indicatorii chimici toxici:
Sunt reprezentaţi de: aminele aromatice, metalele grele, azotaţii, hidrocarburi policiclice
aromatice, cianuri, pesticide, trihalometani şi uraniu natural.
Caracteristici radioactive:
Valorile maxime admise pentru indicatorii radioactivi sunt de 5 mrem/an, la un consum zilnic
de 2 litri de apã.
Caracteristicile bacteriologice:
Germenii mezofili aerobi sunt reprezentaţi de bacteriile care se dezvoltã pe geloza uzualã, la
37o C în 24-48 de ore.
Valoarea N.T.G.M.A.(numar total de germeni aerobi mezofili) admisã este:
-la apa furnizatã de instalaţiile centrale urbane şi rurale cu sisteme de dezinfecţie este sub 20;
-la apa furnizatã de instalaţiile centrale urbane şi rurale fãrã sisteme de este sub 100;
-la apa furnizata de sursele locale (fântani, izvoare) este sub 300.
Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram-negative, lactozo-pozitive, intestinale
(Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter), care se afla în numar mare în
fecale.
Limitele prevãzute de normele de potabilitate sunt:
-0 germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare în care apa livratã se
dezinfecteazã;
-sub 3 pentru instalaţiile centrale urbane şi rurale în care apa nu se dezinfecteazã;
-sub 10 pentru sursele locale (fântani, izvoare) de aprovizionare cu apã.
Streptococii fecali (enterococii)
Numarul de streptococi fecali/100 cm3 apã maxim admis este 0 pentru apa livratã de
instalaţiile centrale şi sub 2 pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apã.
Bacteriofagii enterici sunt folosiţi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea
intestinalã şi nu ca indicatori specifici.
Caracteristicile biologice:
Planctonul este reprezentat de organismele libere din masa apei.
Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic şi/sau

23
mineral, resturi vegetale, resturi de insecte şi animale.
Sestonul este format din planctonul si triptonul apei.
Conditiile biologice ale apei se refera la:
-seston, care nu trebuie sa depaseasca 1 cm3/m3 apa în instalaţiile centrale şi 10 cm3/m3 apa în
sursele locale;
-triptonul de poluare format din resturile fecaloide sau industriale trebuie sã fie absent.
Controlul calitãţii apei:
În tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul
continuu si altul periodic.
Controlul continuu de rutina este efectuat de producãtorii de apã, în sistem public sau privat
în laboratoarele uzinale ale acestora, obligatoriu autorizate de Inspectoratele de Poliţie Sanitarã şi
Medicina Preventivã, ca reprezentant local al Autoritãţii Naţionale de Sãnãtate Publicã.
Controlul periodic este efectuat, de autoritatea localã de sãnãtate publicã.
Pentru sursele de suprafaţã, analiza apei se efectueazã de 2-4 ori/an.
Pentru sursele subterane analizele se efectueaza de 1-2 ori/an.
2.3. Igiena solului
2.3.1. Poluarea solului si influenţa asupra sănătăţii
Solul, ca şi aerul, apa este factor de mediu cu influenţã asupra sanatãţii. De calitatea solului
depinde formarea şi protectia resurselor de apã. Poluare solului este consideratã de Organizatia
Mondialã a Sãnãtãţii consecinţa unor practici necorespunzatoare, cauzatã de: depozitarea la
întamplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a dejectelor animale şi cadavrelor
acestora, a deşeurilor indusriale sau utilizãrii necorespunzatoare a unor substanţe chimice în
practica agricolã.
Rezidurile pot fi:
- menajere rezultate din activitatea zilnicã a oamenilor în locuinte sau localuri publice,ca de
exemplu:resturi alimentare, cenuşã, sticlã, ţesãturi, ambalaje, cutii de conserve etc;
- industriale provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din materii brute,
finite sau intermediare;
- agro-zootehnice, legate de creşterea animalelor, care sunt formate din: dejecte, furaje,
aşternut şi cadavrele animalelor.
- radioactive formate din izotopi radioactivi utilizati in activitatea
industriala,agricola,zootehnica,medicala in cercetare stiintifica etc.
Elementele poluante ale solului pot fi de naturã biologicã sau chimicã.
2.3.1.1.Poluarea biologică
Elementele biologice sunt reprezentate de microorganisme patogene (bacterii, virusuri,
paraziţi) eliminate de om sau animale. Influenţa solului poluat asupra sanatãţii populaţiei se
exercitã în primul rând ca urmare a poluãrii sale biologice. Poluarea biologicã este caracterizatã
de diseminarea pe sol, odatã cu reziduurile de germeni patogeni care pot produce diverse
îmbolnaviri.
Din punct de vedere al provenienţei şi modului de transmitere, germenii patogeni din sol pot
fi impãrţiţi în doua grupe:
-germeni patogeni excretaţi de om şi transmişi prin intermediul solului, grupã care formeazã
contaminarea om-sol-om;
- şi germeni patogeni eliminaţi de animale, care sunt transmişi omului prin intermediul solului
sau contaminarea animal-sol-om.

24
2.3.1.2.Poluarea chimică
Elementele chimice care polueazã solul sunt predominant de naturã organicã. Substantele
organice intra în componenţa reziduurilor: menajere, zootehnice, industriale (abatoare,fabrici de
conserve,de zahar,tãbãcãrii etc). Studii efectuate în zonele dezvoltate au arãtat cã produşii
chimici rezultați din industrie și îndepartați pe sol pot fi concentrați de diverse organisme din
lanțul alimentar al omului. Un studiu efectuat asupra unor culturi tratate cu îngrãşãminte aratã
creşterea conținutului în nitriți a unor produse vegetale, ca: morcovi, ridichi, țelina, salata etc. Un
alt studiu, efectuat asupra unor produse vegetale tratate cu pesticide organo-clorurate, ca şi
asupra unor produse alimentare provenite de la animale care au consumat furaje tratate cu
pesticide, a arãtat concentraţii crescute peste limitele acceptate de normele sanitare în vigoare pe
plan mondial. Substanţele din grupa pestcidelor organo-clorurate (erbicide, insecticide,
fungicide, antinematode și rodenticide=substanță toxică folosită pentru distrugerea rozătoarelor)
se pot concentra în organismul uman, în mod deosebit în ţesutul lipidic.
2.3.1.3.Asanarea solului
Solul posedã putere de autocurãţire de elementele poluante mult mai mare decât apa şi aerul,
fapt datorat prezenţei în sol a unui mare numar de microorganisme autotrofe. Temperatura
scazutã şi umiditatea redusã din straturile superficiale ale solului în care sunt, de cele mai multe
ori retinuţi germenii aduşi prin poluare ca şi actiunea radiaţiilor solare la acest nivel, impiedicã
multiplicarea şi determinã dispariţia germenilor patogeni.
Prevenirea şi combaterea poluarii solului se poate realiza prin:
- metode medicale: mãsuri de profixilare adecvate;
- mãsuri tehnico-organizatorice: colectarea igienicã a reziduurilor menajere, îndepãrtarea
organizatã şi la perioade cât mai scurte a reziduurilor, depozitarea controlatã, recuperarea
reziduurilor utilizabile, utilizarea în agricultura, ca îngrãşãmânt natural, a reziduurilor, dupã
maturarea lor, incinerarea reziduurilor uscate, ararea solului, dezinfectarea solului.
2.4. Igiena radiaţiilor
2.4.1. Efecte asupra sănătăţii
2.4.1.1. Radiaţiile ionizate
În contact cu materia produc ioni încărcaţi electric ⊝ şi ⊕, acţionează direct asupra materiei
ţintă şi se propagă la organe şi ţesuturi vecine Unităţi de măsură a radiaţiilor sunt: timp de
iradiere, doza de radiaţii şi debitul dozei absorbite.
Relaţia doză-efect este o relaţie: cu prag, prezintã doză care trebuie atinsă ca să producă
efect (acţiune somaticã); fără prag, indiferent de doză, efectul apare după un timp (acţiune
genetică).
Efectele somatice apar etapizat:
-etapa precoce: apar la nivelul scurt de expunere, la doze ridicate de radiaţii ionizate, nu pot fi
diagnosticate şi se manifestã prin: cefalee, vertij, oboseală, insomnie, inapetenţă;
-etapa de remisiune: semnele dispar, subiectul pare să-şi fi revenit şi are o perioadă scurtă la
doză mai mare;
-etapa secundară: apar modificări biologice, simptome caracteristice (sindrom: Hemoragipar -
hemoragii; Nervos-nervozitate, logoree, iritabilitate, delir; Digestiv-scade imunitatea,
temperatură, dureri musculare şi articulare;
-etapa tardivă: scurtarea duratei medii de viaţă, efect somatic stocastic (induce cancerul şi
hemopatiile maligne-leucemii)
Efectele genetice, apar prin acţiunea radiaţiilor ionizate asupra descendenților persoanelor
immediate: acţiune teratogenă a radiaţiilor, acţiune mutagenă sau acţiune genetică propriu-zisă.

25
 Acţiunea teratogenă reprezentată de iradierea embrionului şi fătului. Iradierea externă în doze
relativ mari duce la moartea embrionului şi avort spontan, malformaţii grave sau minore.
Acţiunea genetică propriu-zisă, constã în: modificări produse asupra gameţilor, afectând
materialul ereditar, provoacă modificări ale structurii cromozomilor sau ale informaţiei genetice.
2.4.1.2.Radiaţiile neionizate
Sunt radiaţii electromagnetice care transferă la locul de absorbţie energii care nu sunt capabile
a produce fenomenul de ionizare sau îl produc foarte slab. Principalele radiaţii neionizate sunt:
ultraviolete, luminoase (principala sursă soarele), infraroşii, microunde etc.
Radiaţiile ultraviolete au lungimea de undă între 10 şi 400nm şi se împart în 3 zone: zona A
cu efect cutanat pigmentogen, zona B cu efect eritematogen asupra pielii şi zona C cu puternic
efect de distrugere a celulelor neprotejate.
Dau urmãtoarele efecte: asupra metabolismului (intensificarea oxidărilor celulare), asupra
pielii (eritem, piele uscată, ridată, efect cancerigen-melanom malign), asupra ochilor
(otooftalmie, simptome conjunctivale, leziuni corneene-fotocherafită).
Radiaţiile luminoase: au acţiune asupra metabolismului, imunitãţii, asupra ochilor (acuitate
vizuală, sensibilitate de contrast, viteza perceperii vizuale, stabilitatea vederii, acţiunea asupra
scoarţei cerebrale: (roşu-excitant, verde-sedativ, galben, portocaliu dau căldură, albastru, verde
senzaţie rece, galben – vizibilitatea cea mai mare.
2.4.1.3.Ţinta biologicã
Lucrul cu tuburi neecranate şi efectuat de către operatori
neprotejaţi era la ordinea zilei cu rezultate evidente ulterior. Nu numai
pacienţii (pentru că aplicabilitatea radiaţiei X în medicină a fost găsită
de către Roentgen însuşi), dar mulţi radiologi au fost expuşi la
misterioasele raze. Din cauza faptului că iniţial, nimeni nu suspecta
vreo vătămare dată de radiaţia X, multe expuneri clinice sau
experimentale s-au soldat cu efecte imediate asupra operatorilor şi
pacienţilor – efecte somatice cum ar: fi eriteme, arsuri ale pielii,
căderea părului, etc. Primele semnale de alarmă au fost trase de:
Thomas Edison, William Morton şi Nicola Tesla, care au raportat
iritaţii oculare în urma experimentelor cu radiaţii X şi substanţe
fluorescente. În noiembrie 1896, Elihu Thomson, fizician american, în
Wilhelm Conrad Roentgen
încercarea sa de a afla dacă există o relaţie între cazuistica raportată şi
radiaţia X, şi-a expus propriul deget mic de la mâna stângă pentru 30 minute în fascicolul X şi a
descris efectele şi simptomele vătămării. În aceeaşi perioadă, William Rollins, un dentist din
Boston, a demonstrat că radiaţia X poate duce la moartea unor cobai aflaţi într-o cuşcă Faraday.
Aceste manifestări evidente au condus la prima limitarea a expunerii şi se sugera ca întreg
corpul să nu fie expus la mai mult de 10 rem (0.1Sv) pe zi pentru a reduce riscul operatorilor de a
manifesta astfel de simptome. Principalele tipuri de interacţie a radiaţiilor ionizante cu materia
sunt: efectul fotoelectric, absorbţia neutronilor etc.
2.4.2. Boala de iradiere
Efectele asupra corpului omenesc se clasifică în: somatice şi ereditare. Efectele somatice se
manifestă numai la persoana expusă, dar efectele ereditare sunt rezultatul mutaţiilor apărute la
nivelul celulelor reproducătoare ale unui individ expus şi se pot manifesta la nivelul urmaşilor.
Efectele poluarii radioactive asupra organismului uman sunt:radiodermite, leziuni oculare cu
opacifierea cristalinului, sterilitate temporarã sau definitiva, în funcţie de dozã, iradierea în

26
primele trei luni de sarcinã, care duce la malformanţii congenitale, retardare mintalã severã,
cancer (leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc).
Efectele radiaţiei UV asupra oamenilor, plantelor şi ecosistemului acvatic sunt.
-la oameni: arsuri şi cancere ale pielii, cataracte şi alte boli ale retinei, suprimarea sistemului
imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infecţioase;
-asupra plantelor:-scãderea fotosintezei, scãderea schimbului eficient de apã, scãderea
suprafeţei frunzelor;
-asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supravieţuire, reducerea producţiei de
fitoplancton, reducerea capacitãţii reproductive la: peşti, amfibieni etc.
Efectul direct al radiaţiilor
La cedarea energiei în celulă, este posibil cã radiaţia să interacţioneze direct cu elemente
critice ale celulei. Atomii ţintă pot fi ionizaţi sau excitaţi, iniţiind un lanţ de evenimente ce duc la
modificări biologice.
Prin cedarea energiei de către radiaţia ionizantă ADN-ului se produc următoarele vătămări:
-multe din vătămările uni-catenă sunt produse la nivelul unei catene ADN de către radiaţia
ionizantă, dar sunt reparate rapid şi eficient;
-vătămările în ambele catene, separate de câteva perechi de baze conduc la ruperi ale lanţului
ADN;
-vătămările nereparate sau cu erori de reparare care au fost efectuate în timpul fazei de pre-
replicare, din ciclul celular, pot duce la aberaţii cromozomiale;
-vătămările nereparate sau cu erori de reparare care au fost efectuate in timpul fazei de post-
replicare pot duce la aberaţii ale cromatinei.
Sintetizând, desprindem următoarele concluzii:
-radiaţia electromagnetică X şi gamma sunt indirect ionizante;
-neutronii sunt de asemenea radiaţie corpusculară indirect ionizantă;
-electronii, precum şi alte particule încărcate electric sunt radiaţii corpuscularee direct
ionizante;
-efectele biologice ale radiaţiilor electromagnetice se pot produce prin acţiune directă sau
indirectă;
-aproximativ două treimi din vătămările celulare, se produc pe seama acţiunii indirecte;
-în urma expunerii la radiaţii ionizante, celulele mor prin necroză;
-apoptoza reprezintă moartea programată a celulei, este o formă „activă” a morţii celulare
implicată în homeostazia tisulară în urma ionizării
Efectul indirect al radiaţiilor
Absorbţia de energie poate duce la producere de radicali liberi. Un radical liber este atom
liber sau moleculă cu un electron nepereche din învelişul electronic şi cu grad al reactivităţii
chimice foarte ridicat. Substanţele din celulă cu probabilitatea cea mai mare de a forma radicali
liberi în urma ionizării sunt oxigenul şi apa, conform reacţiei:
H2O ↔ H+ + OH- şi O2 ↔ O- + O+
Radicalul hidroxil (OH-) este agentul oxidant major. Deşi radicalii liberi sunt extrem de
reactivi, ei se transformã majoritar în oxigen şi apă în cel mult 10 -5 secunde, fără a produce vreun
efect biologic. Probabilitatea apariţiei de efecte biologice există, dacă aceşti radicali liberi
reacţionează cu alţi compuşi chimici.

27
2.4.3. Utilizări ale radiaţiilor ionizante
Radiaţiile au efecte si utilizãri diverse: medicale, sursã energeticã etc. Ele pot fi folosite în
diagnoza şi tratarea unor boli, dar în doze ridicate efectele radiaţiilor sunt nocive asupra
organismului. Substantele radioactive emit trei tipuri de radiaţii: alfa, beta si gama.
2.4.4. Poluarea radioactivă. Surse de poluare radioactivă
Poluarea radiactivã reprezinta o problemã de viitor, dar care a început sã fie intens investigatã
în multe regiuni ale Pamantului. Cei mai periculoşi radionucleizi sunt cei cu viaţã lungã, ca de
exemplu: stronțiu 90, iodul 131, bariu 140, ceriu 144, ruteniu 160 etc.
În afarã de poluarea: biologicã, industrialã şi chimicã a solului, existã şi poluarea radioactivã.
Experienţele nucleare efectuate, deşeuri radioactive depozitate, emanaţiile de la centrele nucleare
unde s-au produs accidente sunt foarte mare pericol pentru viaţa oamenilor şi animalelor. Cei
mai periculoşi radionuclizi sunt cei cu timp de înjumãtãţire lung, emişi de reactoarele nucleare:
90
Sr, care rezistã 28 de ani, iar 137Cs 137 de ani. În zonele nordice ale Europei şi Americii, unde
s-au facut experienţe nucleare, lichenii depoziteazã cesiu radioactiv, iar renii, care se hranesc cu
licheni, care depoziteazã la rândul lor aceşti izotopi. Radioactivitatea este fenomenul de emisie
spontanã a unor radicali de cãtre nucleele unor atomi. Pe atunci nu erau cunoscute efectele
cancerigene ale radiaţiilor. Marie Curie, care s-a expus în timpul cercetãrilor sale surselor
radioactive, a murit în anul 1934 de leucemie. La fel şi fiica ei a murit de leucemie.
Sursele naturale de radiaţii radioactive sunt: radiaţia cosmicã (protoni, neutroni şi mezoni),
minereurile radioactive din sol şi emanaţii de radiu din roci.
Surse de radioactivitate artificialã sunt: bombele nucleare, experienţele nucleare, centralele
nucleare, industria aeronauticã, deşeurile radioactive, expunerile medicale (radiografii,
tratamente cu raze X, iradieri cu cobalt radioactiv), accidentele nucleare.
2.5. Igiena alimentaţiei
2.5.1. Normele pentru siguranţa alimentelor: Sistemul de siguranţă a alimentelor HACCP
Sistemul HACCP este lucrare scrisã care conţine principii şi proceduri ce trebuiesc
implementate de toţi operatorii economici, care activeazã în industria alimentaţiei publice pentru
a preveni îmbolnãvirea populaţiei. Printre aceste proceduri sunt: procedura de autocontrol,
procedura de rechemare de pe piaţã a produselor neconforme sau procedurile de igienizare. Acest
plan de igiena alimentara contine în medie între 40-120 de pagini, în funcţie de specificul
activitãţii fiecãrui operator economic.
Acest plan de igienã alimentara şi siguranţa alimentului este impus de lege pentru:
restaurante, shaormerii, patiserii, cofetãrii, covrigãrii, magazine alimentare, pizzerii, cafenele,
baruri, puburi, cluburi, etc, în general tuturor agenţilor economici care activeazã în industria
alimentaţiei publice şi care servesc publicului larg, bãuturi sau produse alimentare.
2.6. Igiena copilului şi adolescentului
2.6.1.Prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor acute şi cronice în colectivităţile de copii şi
adolescenţi
Morbiditatea sprecifică a copiilor şi adolescenţilor se diferenţiază astfel:
-morbiditatea de tip evoluat, caracteristică ţărilor dezvoltate, grupează: în plan secundar,bolile
infecţioase şi parazitare, după bolile: cardiovasculare, tumori, accidente, bolile sistemului nervos,
endocrine şi metabolile, afecţiunile respiratorii şi digestive.
-morbiditatea de tip primar, caracteristică ţărilor în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate,
situează pe primele locuri bolile infecţioase şi parazitare.
-morbiditatea de tip intermediar se caracterizează prin valori ridicate atât pentru unele
afecţiuni acute din tipul primar, cât şi pentru boli cronice şi degenerative de tip evoluat.

28
 Ţara noastră se situează în profilul intermediar, cu tendinţă spre cel evoluat. Morbiditatea este
considerată un indicator esenţial al stării de s ănătate, dar indirect. La nivel de individ şi
colectivitate, cu cât morbiditatea este mai redusă, starea de sănătate este mai bună şi eficienţa
activităţii medico-sanitare este mai mare.
Rolul de indicator al stării de sănătate îndeplinit de morbiditate este conditionat de:
- existenţa unui program cu acţiuni de supraveghere a stării de sănătate care foloseşte date de
morbiditate.
- evidenţe unitare şi înregistrări corecte ale evenimentelor de boală.
Cunoasterea nivelului morbiditătii într-o colectivitate cuprinde:
- examene medicale: înaintea intrării copilului în colectivitate, triajul epidemiologic (zilnic,
după vacanţe, la plecare în tabără), examen medical periodic şi de bilanţ, examene medicale la
solicitare în caz de boli acute, traumatisme etc.
- calcularea indicatorilor de morbiditate: incidenţa, prevalenţa.
- evaluarea eficienţei examenelor medicale.

29
 CAPITOLUL III.
CERINŢE DE IGIENĂ ŞI STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A UNITĂŢILOR MEDICALE

3.1. Aspecte generale

3.1.1. Organizarea funcţională generală a spitalului/unităţilor medicale
Norma privind organizarea funcțională generală a spitalului din 26.07.2006
Conform normativelor pentru spitale, lista principalelor grupe și funcțiuni (sectoare),
respectiv lista unităților funcționale componente (compartimente), este următoarea:
A. Sector spitalizare:
A1. Secții medicale cu paturi compuse din unități de îngrijire;
A2. Unitate de spitalizare de o zi;
A3. Serviciul de primire și externare a bolnavilor.
B. Sector ambulatoriu:
B1. Cabinete de consultații și tratamente;
B2. Compartiment de evidență medicală, programare, informare.
C. Servicii tehnico-medicale de diagnostic și tratament:
C1. Sector de intervenții - tratamente aferente bolnavilor spitalizați:
C1a) Bloc operator;
C1b) Serviciu de anestezie și terapie intensivă (ATI);
C1c) Bloc de nașteri.
C2. Sector de investigații-explorări funcționale (comun pentru bolnavi spitalizați și
ambulatorii):
C2a) Laborator de analize medicale;
C2b) Laborator de radiodiagnostic;
C2c) Laborator de explorări funcționale;
C2d) Laborator de anatomie patologică;
C2e) Laborator de medicină nucleară.
C3. Sector de terapie (pentru bolnavi spitalizați și ambulatorii):
C3a) Serviciu de urgențe;
C3b) Serviciu de recuperare medicală și fizioterapie;
C3c) Compartiment de epurare renală;
C3d) Compartiment de radioterapie;
C3e) Compartiment de psihoterapie și ergonomie;
C3f) Alte compartimente de terapie specială în funcție de structura medicală a
spitalului.
C4. Servicii tehnico-medicale auxiliare;
C4a) Serviciu de sterilizare centrală;
C4b) Farmacie;
C4c) Bancă (punct) de sânge, bănci de țesuturi;
C4d) Prosectură (morgă).
D. Servicii gospodărești
D1. Bucătărie, oficii alimentare și depozite de alimente
D2. Spălătorie și depozite de lenjerie
D3. Stație de dezinfecție (centrală de paturi)
E. Conducere medicală și administrație
E1. Conducere medicală

30
 E2. Birouri administrative
E3. Serviciu de evidență medicală și arhive
E4. Compartiment de prelucrare a informațiilor și documentelor
E5. Sala de întruniri
F. Servicii anexe pentru personal
F1. Vestiare pentru personalul medical și tehnic
F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă)
G. Spații sociale și anexe pentru pacienți, aparținători, vizitatori
G1. Garderobă
G2. Serviciu de informații și relații
G3. Bufet și puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare);
G4. Diverse prestații - frizerie, coafură, poștă;
G5. Capelă (după caz)
H. Servicii tehnico-utilitare
H1. Centrale și stații tehnice
H1a) Centrală termică
H1b) Uzină de apă și hidrofor
H1c) Post de transformare și grup electrogen
H1d) Centrale de ventilație și tratare a aerului
H1e) Centrală frigorifică
H1f) Stații pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicinale
H1g) Centrală telefonică
H1h) Stații pentru comunicare internă (TV cu circuit închis, căutare de persoane,
radioficare)
H1i) Stații de pompare și tratare efluenți
H1j) Stații tehnice pentru mașini ascensoare
H1k) Stații tehnice aferente unor echipamente medicale
H1l) Alte stații tehnice aferente instalațiilor (puncte de distribuție, camere tablouri
electrice, galerii de vizitare etc.)
H2. Dispecerate pentru supraveghere, control și avertizare asupra funcționării
echipamentelor și instalațiilor (după caz)
H3. Serviciu de întreținere și service aparatură (ateliere)
H4. Depozite diverse
H5. Stație de colectare și tratare a deșeurilor solide
H6. Garaje
H7. Control poartă
Art. 2. -
(1) Organizarea spațial-funcțională a spitalelor în ansamblu, precum și cea a fiecăruia dintre
sectoarele și compartimentele componente se fac ținându-se seama de:
a) categoriile de utilizatori;
b) specificul activităților;
c) condiționări tehnologice impuse de aparatura medicală și echipamentele (instalațiile) utilizate;
și
d) criterii de igienă și asepsie.

31
(2) Atât la proiectarea, cât și la amenajarea spitalului se recomandă aplicarea simultană a
criteriilor de organizare spațial-funcțională, ceea ce conduce la un model general de zonare,
model valid atât la spitalele generale, cât și la unele spitale de specialitate, după cum urmează:
- ZONA "CURATĂ" din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare: cu compartimente
adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind igiena și asepsia, recomandabil a
fi amplasate departe de circulația principală a spitalului, include:
a) blocul operator, serviciul ATI, blocul de nașteri, sterilizarea centralizată;
b) secțiile medicale cu paturi;
- ZONA "MURDARĂ" din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare: este încadrată astfel
întrucât constituie zona de interfață a spitalului în relația cu serviciile tehnice și de prestații ale
localității, cu unitățile furnizoare de materiale și produse, cu diverse rețele edilitare. Această zonă
cuprinde compartimente strict separate de zonele cu cerințe de asepsie, închise accesului
pacienților și altor categorii de personal în afara celui propriu, amplasate uzual la demisolul
(parterul) clădirilor spitalicești, precum și în construcții anexe izolate, și include următoarele:
a) unele servicii tehnico-medicale (prosectură-morgã, farmacie);
b) zona gospodărească;
c) servicii tehnice;
- ZONA "NEUTRĂ" din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare: este încadrată astfel
întrucât reprezintă interfața spitalului, pe componenta medicală, în relația cu pacienții,
aparținătorii și vizitatorii și are deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din
zona publică a incintei spitalicești.
Compartimentele încadrate în această zonă se recomandă a fi amplasate la parter sau mezanin și
includ:
a) serviciul de urgență;
b) secția de spitalizare de o zi;
c) ambulatoriul spitalului;
d) serviciul de primire - internări și externări;
- ZONA "INTERMEDIARĂ" din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare:
compartimentele grupate în această zonă ocupă poziții intermediare în ierarhia bazată pe condiții
igienico-sanitare, cu precizarea că zona laboratoarelor și zona administrației sunt segregate
accesului pacienților sau aparținătorilor, cu excepția spațiilor de relații (punctul de recoltare și,
respectiv, secretariatul), și se vor amplasa periferic față de zonele de circulație principale ale
acestor utilizatori.
Zona neutră include următoarele compartimente și servicii:
a) laboratoarele;
b) serviciul centralizat și unitățile de explorări funcționale;
c) serviciul centralizat și unitățile de roentgendiagnostic;
d) administrația și serviciile anexe pentru personal.

32
3.1.2. Structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor
Norma privind structura funcțională a compartimentelor și serviciilor din spital din
26.07.2006
SECȚIA MEDICALĂ DE SPITALIZARE
Capitolul I
Art. 1. -
Secțiile medicale de spitalizare asigură cazarea și îngrijirea curentă a bolnavilor pe perioada
internării în spital. Indiferent de profilul medical, secțiile de spitalizare au o structură funcțională
asemănătoare, cu excepția celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri, sugari și copii
mici) și a celei de obstetrică-ginecologie (compartimentul obstetrică fiziologică și nounăscuți).
Art. 2. -
Secția medicală de spitalizare va fi amplasată de preferință pe un singur nivel. Se acceptă
amplasarea pe două niveluri a secțiilor mari, care au în componență compartimente relativ
autonome.
Art. 3. -
În componența unei secții medicale de spitalizare intră următoarele categorii de spații:
a) saloanele pacienților și dotările sanitare aferente;
b) încăperi pentru asistența medicală;
c) încăperi pentru deservirea pacienților;
d) cameră de gardă cu grup sanitar și duș;
e) diverse spații pentru activitățile gospodărești ale secției.
Art. 4. -
În spitalele clinice pot fi amenajate spații suplimentare, destinate activităților didactice
(studenților și cursanților care își desfășoară practica medicală sau specializarea la patul
bolnavului).
Art. 5. -
Salonul pentru pacienți adulți se va conforma următoarelor cerințe:
a) capacitate maximă de 6 paturi în saloane curente și maximum două paturi în rezerve;
b) arie utilă minimă de 7 m2/pat în saloane curente, 8 m2/pat în rezervă;
c) cubaj de 20 m3/pat de aer, în caz de ventilație naturală.
Art. 6. -
(1) Dotarea minimă sanitară aferentă salonului va include:
a) la saloanele cu 1-2 paturi: grup sanitar propriu/comun (duș, WC, lavoar);
b) la saloanele cu 3-4 paturi: grup sanitar propriu, comun la două saloane (duș, WC, lavoar);
c) la saloanele cu 5-6 paturi: grup sanitar propriu (WC, lavoar);
d) un duș la 15 asistați când saloanele nu sunt prevăzute cu dușuri. Sălile de dușuri pot fi
grupate pe unități de îngrijire.
(2) Pentru grupa de vârstă 3-6 ani, secția pediatrie, se prevăd grupuri sanitare comune.
Art. 7. -
Următoarele dotări minime sunt obligatorii în salon:
a) priză de oxigen la două paturi;
b) corp de iluminat, priză și sonerie la fiecare pat;
c) pat și noptieră cu dulap la fiecare pat;
d) o masă cu scaune la fiecare salon.
Art. 8. -
(1) Orientarea ferestrelor salonului ventilat natural va fi după cum urmează:

33
 a) favorabilă sau acceptabilă: sud-est, sud, nord-vest;
b) se va evita orientarea ferestrelor spre nord și nord-est (vânturi dominante reci);
c) se poate accepta orientarea spre vest și sud-vest, în cazul asigurării unei protecții
corespunzătoare a ferestrelor față de excesul de însorire.
(2) Condiționările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt imperative la secțiile de
spitalizare de bolnavi acuți (durata mică de spitalizare: 10-12 zile) și la saloanele la care se face
tratarea aerului (climatizare).
Art. 9. -
(1) La amenajarea salonului se vor avea în vedere și următoarele criterii:
a) paturile vor fi așezate paralel cu frontul ferestrei și vor fi accesibile pe ambele laturi lungi;
b) distanța dintre două paturi nu va fi mai mică de 0,70 m;
c) distanța dintre pat și peretele exterior va fi de cel puțin 0,80 m;
d) distanța dintre pat și peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minimum 1,30 m.
(2) Pentru cel puțin un pat dintr-un salon, circulația liberă aferentă va permite staționarea și
deplasarea în cărucior pentru persoanele cu handicap.
Art. 10. -
În mod curent pentru activități medicale din secție se vor prevedea următoarele spații:
a) săli pentru tratamente-pansamente, fiecare cu suprafața de 16-18 m2;
b) cabinete de consultații, fiecare cabinet cu suprafața de 12-14 m2, amplasate numai la
intrarea în secție;
c) spații de lucru pentru asistenți medicali (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a
bolnavilor (monitorizare, dacă este cazul), cu anexe pentru depozitarea instrumentarului și
medicamentelor;
d) încăperi pentru conducerea medicală a secției: medic-șef, asistent-șef, raport de gardă,
secretariat;
e) grupuri sanitare și vestiare pentru personal;
f) pentru unele dintre profilurile medicale, în cadrul secției se mai pot prevedea și alte spații
pentru activități medicale: camere pentru investigații, tratamente speciale, săli de intervenție
chirurgicală cu anexele respective și alte dotări în funcție de specificul specialității.
Art. 11. -
Încăperile necesare pentru deservirea pacienților din componența secției:
a) oficiul alimentar cu anexele sale și sala de mese;
b) camera pentru activități de zi și primirea vizitatorilor, în funcție de spațiile disponibile;
c) camera de baie (după caz și grupul de dușuri, dacă sunt soluționate centralizat).
Art. 12. -
Obligatoriu, în componența secției vor intra următoarele spații pentru activitățile
gospodărești:
a) camera de spălare-sterilizare a ploștilor și a altor recipiente ("ploscar"): un ploscar la 25-30
de paturi;
b) spațiu de colectare a rufelor murdare și boxă de curățenie;
c) depozit de lenjerie curată.
Art. 13. -
(1) În fiecare secție de spitalizare se desemnează o subzonă septică care la nevoie să permită
izolarea și cohortarea pacienților contagioși și dependenți de echipamentele secției sau
imunodeficienți, cu respectarea precauțiilor de izolare.

34
 (2) La spitalele clinice se recomandă diferențierea pe circulație separată a zonei spațiilor
destinate învățământului și conducerii medicale a secției de zona saloanelor pentru bolnavi.
Art. 14. -
(1) Secțiile medicale pot fi organizate în sistemul unităților de îngrijire.
(2) O secție de spital poate cuprinde 2-4 unități de îngrijire, din care cel puțin una va fi
destinată izolării pacienților cu risc septic.
(3) Unitatea de îngrijire include o grupare de saloane și/sau de rezerve pentru bolnavi, cu un
număr constant de paturi, pentru care asistența medicală este acordată de o echipă compusă din
5-6 asistenți medicali, 2-3 îngrijitoare, repartizate pe ture, echipa fiind coordonată de un medic. Î
n funcție de profilul medical al spitalului, capacitatea unei unități de îngrijire poate varia între 20
și 35 de paturi.
Art. 15. -
În sistemul de organizare a secțiilor pe unități de îngrijire, anexele medicale și gospodărești
ale secției vor fi repartizate pe unități de îngrijire (câte un cabinet medical, o sală de tratamente-
pansamente, un post pentru asistenți medicali, un spațiu de igienizare, o cameră de zi etc.),
rămânând comune spațiile conducerii secției, oficiul alimentar, 1-2 încăperi destinate
investigațiilor și tratamentelor speciale.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA SECȚIEI DE PEDIATRIE
Art. 16. -
(1) Îngrijirea pacienților copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcție de
vârstă: grupa sugari și copii de 1-3 ani, grupa copii preșcolari (3-6 ani) și grupa copii școlari (6-
14 ani).
(2) Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire relativ
autonomă, în cadrul căreia pe lângă spațiile de spitalizare, conformate după specificul vârstei, se
mai prevăd:
a) o parte din spațiile de asistență medicală (cele de supraveghere și tratament specific);
b) o parte din spațiile de deservire a bolnavilor (individualizate după vârsta pacienților);
c) un spațiu de curățenie.
Art. 17. -
(1) Compartimentul pentru copii școlari va fi organizat în mod asemănător cu unitatea de
îngrijire pentru bolnavii adulți, astfel încât saloanele, cu grupurile sanitare aferente (separate pe
sexe), vor fi identic conformate, dimensionate și mobilate și vor fi prevăzute cu anexe medicale
și gospodărești.
(2) În cadrul compartimentului va fi desemnat un sector septic incluzând 1-2 saloane sau
rezerve (fiecare cu grup sanitar propriu) care să permită izolarea și cohortarea pacienților.
(3) În plus, compartimentele pentru copii școlari vor fi dotate cu o cameră de zi, care se va
amenaja pentru activități școlare.
Art. 18. -
(1) Compartimentul pentru copii preșcolari (3-6 ani) va cuprinde sistemul de cazare, care va fi
adaptat vârstei, în grupări de 3-4 saloane de 2-4 copii, prevăzute cu grup sanitar comun sau
separat pe sexe, cărora li se afectează un post de supraveghere pentru asistenți medicali.
(2) În cadrul compartimentului, 1-2 saloane (cu grupuri sanitare distincte) se vor specializa
pentru cazurile care necesită izolare și cohortare epidemiologică.
(3) În amenajarea saloanelor pentru această grupă de vârstă se va ține seama de următoarele
criterii:

35
 a) suprafața utilă/pat în salon va fi de minimum 6 m2;
b) peretele salonului orientat spre postul asistentului medical va fi parțial vitrat securizat;
c) dimensiunile mobilierului și ale obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei.
(4) În cadrul compartimentului se vor mai prevedea: o cameră de tratamente-pansamente
proprie, un spațiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu) și un număr de rezerve pentru copiii
care se internează cu mamele.
(5) Dacă mărimea compartimentului o justifică, se poate amenaja un spațiu de joacă pentru
copiii necontagioși.
Art. 19. -
Compartimentul pentru sugari și copii de 1-3 ani va fi organizat astfel:
a) se va organiza în sistemul nucleelor cu 2-3 camere (compartimentate în boxe) de 4-6
paturi, prevăzute cu un grup sanitar de igienizare și grupate la un post de supraveghere al
asistenților medicali;
b) unul din nuclee va fi destinat cazurilor care necesită izolare și cohortare epidemiologică;
c) suprafața utilă/pat în cameră va fi de 4-5 m2;
d) toți pereții vor fi vitrați în partea superioară, pentru control vizual;
e) în fiecare cameră se va prevedea o cadă cu duș de mână pentru îmbăiere;
f) pentru copiii care se internează cu mamele se prevăd rezerve având dotări sanitare
specializate pentru mamă și pentru copil;
g) se acceptă amplasarea în afara compartimentului, dar în cadrul secției, a unor saloane
pentru mamele care își alăptează copiii.
Art. 20. -
Compartimentul pentru sugari și copii mici (0-3 ani) va fi izolat pe un circuit distinct de restul
grupelor de vârstă, va avea anexe medicale și gospodărești proprii, iar accesul dinspre exterior va
fi soluționat în sistem filtru.
Art. 21. -
În cadrul secției de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii de spații pentru
asistența medicală:
a) unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă, cu configurația prevăzută la art. 27;
b) unitate specializată pentru îngrijirea prematurilor (după caz), având în componență saloane
separate pentru cazurile cu potențial septic și pentru cele fără potențial septic;
c) încăperi pentru consultații, investigații și tratamente speciale;
d) cabinete pentru medici și anexe pentru personalul medical auxiliar;
e) spații pentru conducerea secției (după caz).
Art. 22. -
(1) Pentru hrănirea sugarilor și a copiilor de 1-3 ani, în secțiile de pediatrie se amenajează o
bucătărie specializată ("biberonerie" sau "bucătărie de lapte"), organizată și conformată adecvat
capacității secției.
(2) Spațiile componente ale bucătăriei de lapte se dimensionează ținând seama de
echipamente; alcătuirea lor urmărește fluxul tehnologic:
a) primirea, spălarea și sterilizarea biberoanelor, cănițelor, lingurițelor;
b) prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetice, lapte;
c) umplerea biberoanelor, răcirea, distribuția acestora;
d) anexe pentru depozitare;
e) camera asistentei dieteticiene.

36
 (3) Biberoneria va avea dotările sanitare specifice activităților desfășurate (autoclavă,
chiuvetă, frigider, aragaz, masă destinată biberoanelor murdare, masă destinată biberoanelor
sterile, casolete de transport etc.).
SECȚIA (SUBSECȚIA) DE OBSTETRICĂ FIZIOLOGICĂ ȘI NOU-NĂSCUȚI
(MATERNITATE)
Art. 23. -
(1) Secțiile de obstetrică-ginecologie din spitalele generale mici și mijlocii se organizează pe
subsecții complet separate, de obstetrică și, respectiv, de ginecologie, pentru care se prevăd
anexe medicale, de deservire a pacienților și gospodărești distincte.
(2) În spitalele mari sau în cele de specialitate, pentru cele două profiluri se constituie secții
diferite.
Art. 24. -
Funcționarea secției poate fi organizată în oricare dintre următoarele 3 moduri:
a) compartimente medicale distincte pentru mame și nou-născuți, în care asistența pentru
mame se face similar cu cea pentru celelalte categorii de pacienți adulți, iar pentru nou-născuți se
soluționează în sistemul de pediatrie la compartimentul sugari. Cele două compartimente vor
avea propriile anexe medicale, de deservire și gospodărești specializate. Între cele două
compartimente se amplasează spațiile pentru alăptare, utilizate în comun;
b) sistemul nucleelor (respectiv al unităților de îngrijire) mixte pentru mame și nou-născuții
acestora; un nucleu este compus din două saloane pentru mame (cu câte 3-5 paturi), cu dotările
sanitare aferente, care flanchează două saloane (dotate corespunzător) pentru nou-născuți și un
spațiu de lucru pentru asistenți medicali (care, dimensionat ca atare, este utilizat în unele variante
de organizare ca spațiu de alăptare);
c) sistemul "rooming-in" sau de cazare a mamei și nounăscutului în același salon (fie în
rezerve individuale, fie în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spații corespunzător
dimensionate și dotări sanitare specializate;
d) în sistemele prevăzute la lit. b) și c), anexele medicale și de deservire, specializate pentru
cele două categorii de pacienți, se amplasează grupat în cadrul unității de îngrijire.
Art. 25. -
(1) Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile cu risc se vor diferenția
compartimente (nuclee) distincte, atât pentru mame, cât și pentru nou-născuți.
(2) Pentru cazurile de obstetrică patologică se amenajează saloane distincte, grupate, atât în
compartimentul aseptic, cât și în cel septic.
(3) Uneori cazurile de obstetrică patologică se pot amplasa în secția/subsecția de ginecologie.
Art. 26. -
(1) Secția de obstetrică va fi amplasată la același nivel și în legătură directă cu blocul de
nașteri și sala de operații pentru cezariene, recomandat fiind ca circuitul respectiv să fie distinct
de căile de circulație comune ale spitalului.
(2) La spitalele generale mici și mijlocii, blocul de nașteri se poate amplasa chiar în secția
(subsecția) de obstetrică.
Serviciul de primire-internare a bolnavilor
Art. 27. -
Acest serviciu se organizează ca serviciu unic pe spital și are rolul de a asigura:
a) efectuarea formelor de internare;
b) examinarea medicală și trierea epidemiologică a bolnavilor pentru internare;
c) prelucrarea sanitară a bolnavilor în funcție de starea lor fizică; și

37
 d) echiparea bolnavilor în îmbrăcămintea de spital.
Art. 28. -
Amplasarea serviciului de primire-internare se face în legătură directă cu accesul principal în
spital, servicul de urgență și, după caz, serviciile de spitalizare de o zi, epurare renală,
chimioterapie, întreruperi de sarcină.
Art. 29. -
Componentele funcționale ale serviciului de primire-internare sunt:
a) unitatea de întocmire a documentelor medicale de internare;
b) compartimentul de examinări medicale, care include cabinete de consultație specializate;
c) unitatea de igienizare sanitară;
d) unitatea de gestiune a hainelor și efectelor de spital;
e) unitatea de externare.
Art. 30. -
Unitatea de întocmire a documentelor medicale de internare cuprinde în structură:
a) spațiul de așteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru pacienți adulți și
pacienți copii;
b) 2-3 birouri conexate între ele și prevăzute cu amenajări pentru relația cu publicul (ghișee
sau tejghea cu boxe).
Art. 31. -
(1) Compartimentul de examinări medicale cuprinde cabinetele de consultație, specializate
după profiluri medicale, cu spațiile de așteptare și grupurile sanitare aferente.
(2) În spitalele generale este obligatoriu cel puțin câte un cabinet medical pentru următoarele
profiluri medicale: pediatrie, obstetrică-ginecologie și adulți.
Art. 32. -
(1) Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari și spitalele de specialitate se
determină în funcție de capacitatea secțiilor cărora li se adresează.
(2) Pentru specialitatea pediatrie, numărul de cabinete nu va fi mai mic de:
a) până la 150 de paturi: 1 cabinet;
b) peste 150 de paturi: 2 cabinete;
c) peste 300 de paturi: 3 cabinete.
(3) Pentru specialitatea obstetrică-ginecologie, numărul de cabinete nu va fi mai mic de:
a) până la 50 de paturi: 1 cabinet cu două boxe;
b) până la 200 de paturi: 2 cabinete;
c) peste 200 de paturi: 3 cabinete.
(4) Pentru secțiile de adulți, numărul de cabinete nu va fi mai mic de:
a) până la 200 de paturi: 1 cabinet;
b) până la 400 de paturi: 2 cabinete;
c) peste 400 de paturi: 3 cabinete.
Art. 33. -
(1) Spațiul de așteptare pentru pediatrie:
a) va fi separat de spațiul de așteptare pentru adulți;
b) va fi prevăzut cu următoarele amenajări:
- filtru de triaj epidemiologic;
- boxă de izolare destinată pacienților copii depistați cu afecțiuni contagioase - fiecare boxă de
izolare va avea grup sanitar propriu și acces direct în exteriorul spitalului.
(2) La spitalele mari de pediatrie se vor amenaja 2-3 boxe de izolare.

38
Art. 34. -
Unitatea de igienizare sanitară:
1. va cuprinde filtre de prelucrare sanitară cu grupuri sanitare aferente (prevăzute cu duș sau
baie, după caz), separate pe sexe și pe cele trei categorii de pacienți: copii,
parturiente/ginecopate, adulți;
2. la pediatrie spațiul de igienizare se compartimentează: pentru grupa 0-2 ani și pentru grupa
2-14 ani, accesul făcându-se direct din cabinetele de consultații;
3. în filtrele de igienizare se prevăd boxe pentru lenjerie și efecte curate de spital.
Art. 35. -
(1) Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într-un depozit de efecte
compartimentat, bine ventilat, legat direct de spațiile de igienizare, dar și de unitatea de
externare.
(2) Depozitul de efecte va avea dotările corespunzătoare.
Unitatea de externare
Art. 36. -
(1) Unitatea de externare se compune dintr-un spațiu prevăzut cu boxe de îmbrăcare, separate
pe sexe și distincte pentru copii și nou-născuți.
(2) Dacă externarea se face centralizat, unitatea se amplasează în afara circuitului de internare,
dar în legătură cu depozitul de haine de oraș și cu biroul de întocmire a documentelor de
spitalizare.
SERVICIUL DE URGENȚĂ
Art. 37. -
(1) În varianta minimă, curentă la spitalele mici și mijlocii, serviciul de urgență trebuie să
cuprindă următoarele spații:
a) acces acoperit și închis lateral pentru autosalvări;
b) 1-2 cabinete de consultație și tratament cu 2 (4) posturi de lucru;
c) sală de intervenții chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici și instrumente;
d) sală cu anexe pentru aparate gipsate, echipată cu aparat roentgen;
e) cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2-6 paturi (1% din
capacitatea spitalului);
f) filtre de igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienților, a efectelor și lenjeriei de
spital;
g) post de lucru pentru asistenți medicali și anexe pentru personalul mediu;
h) sală de așteptare cu anexe pentru aparținători;
i) cabinet pentru medici de gardă, cu grup sanitar;
j) depozit de tărgi, brancarde, cărucioare.
(2) La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgență, în cadrul serviciului
crește numărul de săli de intervenție, iar acesta se diversifică pe profiluri medicale (chirurgie,
cardiologie, pediatrie) și poate căpăta și alte funcțiuni medicale:
a) sală de reanimare;
b) cabinete de investigații și explorări;
c) laborator de teste de urgență etc.
Art. 38.
Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă cu serviciul de
internări, precum și legături rapide cu blocul operator, serviciul de terapie intensivă, serviciile de
roentgendiagnostic și explorări funcționale, laboratorul de analize medicale.

39
 Compartimentul de spitalizare de o zi.
Art. 39.
Compartimentul de spitalizare de o zi:
a) se organizează în spitale mijlocii și mari, pentru o capacitate de 2-3% din numărul de paturi
al spitalului, dar minim pentru 12 paturi;
b) în cadrul compartimentului, după caz, se pot amplasa distinct și unități de epurare renală,
de întreruperi de sarcină, chimioterapie;
c) se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu serviciul ambulatoriu, cu
serviciul de urgență și cu circuitele principale care fac legătura cu serviciile tehnico-medicale.
Art. 40. -
În compartimentul de spitalizare de o zi:
a) cazarea pacienților în compartiment se face în saloane de 2-3 paturi și rezerve;
b) aferent acestor saloane se prevăd:
- cabinet de consultații și tratamente (eventual sală de mici intervenții);
- post de lucru pentru asistenți medicali;
- mic oficiu alimentar;
- grupuri sanitare;
- boxe de lenjerie și de curățenie etc.
SECTORUL AMBULATORIU
Art. 41. -
Sectorul ambulatoriu propriu spitalului acordă servicii medicale, în specialitățile pe care este
profilat, pentru pacienți a căror condiție nu impune sau nu mai impune internarea.
Art. 42. -
În structura funcțională a ambulatorului de spital se amenajează:
a) cabinete de consultație (în specialități din profilul spitalului și în specialități conexe cu
acestea);
b) camere pentru pansamente și tratamente curente;
c) spații de așteptare aferente cabinetelor;
d) birou de programare și evidență a pacienților;
e) trusă pentru medicamente specifice (după caz);
f) anexe pentru personalul medical;
g) grupuri sanitare și boxă pentru curățenie.
Art. 43. -
(1) Dimensiunea pentru cabinetele de consultație sau camerele de tratamente curente este
cuprinsă între 16 și 24 m2 și va fi diferențiată după activitățile specifice.
(2) Numărul de cabinete și anexele acestora sunt determinate de numărul de consultații ce se
preconizează a se acorda pentru fiecare specialitate.
(3) Pentru dimensionarea spațiilor de așteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf,
considerând o arie utilă de 1,00-1,50 m2/pacient adult și, respectiv, 1,50-2,00 m2/pacient copil cu
un însoțitor.
(4) Spațiile de așteptare și grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale adulților.
Art. 44. -
Sectorul ambulatoriu poate fi accesibil după cum urmează:
a) direct din exterior, situație în care va fi dotat cu anexe specifice (garderobă, punct de
informații și control acces, cabine telefonice);

40
 b) din holul intrării principale a spitalului, caz în care pacienții vor beneficia de toate serviciile
și anexele prevăzute pentru vizitatori și însoțitori.
Art. 45. -
Amplasarea sectorului ambulatoriu în cadrul spitalului va permite legături ușor accesibile cu
serviciile de investigații-explorări și tratamente, precum și cu compartimentul de spitalizare de o
zi.
BLOCUL OPERATOR
Art. 46. -
Blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri)
medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizează blocul operator sunt: chirurgia
generală, ortopedia, traumatologia și arșii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica,
ginecologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia și serviciul de urgență.
Art. 47. -
În funcție de numărul de paturi chirurgicale și ținând seama de specificul activităților
medicale, pentru unele secții (compartimente) se pot prevedea săli de operații proprii în afara
blocului operator centralizat, cum este cazul pentru secția de obstetrică-ginecologie, secția de
oftalmologie, secția de ORL, compartimentul de arși, serviciul de urgență.
Art. 48. -
Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli de
operație, se face prin raportare la numărul de paturi din secțiile și compartimentele cu profil
chirurgical care îl utilizează:
a) o sală de operație pentru 30-35 de paturi chirurgicale;
b) o sală de operație pentru 25 de paturi pentru specialități chirurgicale (transplant, arși).
Art. 49. -
În funcție de mărimea și structura medicală a spitalului, blocul operator centralizat poate
grupa 2-10 săli de operație.
Art. 50. -
La proiectarea/amenajarea blocurilor operatorii se vor lua în considerare următoarele
recomandări:
a) pentru spitalele mici și mijlocii se recomandă gruparea sălilor de operație într-un singur
bloc operator;
b) în spitalele mari și foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, se recomandă amenajarea de
2-3 blocuri operatorii distincte și specializate, amplasate mai aproape de secțiile respective de
spitalizare.
Art. 51. -
(1) Blocul operator poate fi sectorizat, chiar și în spitalele de mărime mijlocie, prin separarea
în bloc septic și bloc aseptic, cu tratare diferențiată a sălilor de operație și a anexelor medicale în
ceea ce privește măsurile de asepsie.
(2) În cazul blocurilor operatorii cu o singură sală de operație, se vor aplica prescripțiile
normelor Ministerului Sănătății Publice privind ordinea de efectuare a operațiilor septice și,
respectiv, aseptice.
Art. 52. -
Amenajarea spațial-funcțională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea acestora. Sunt
considerate blocuri operatorii mici cele cu 2-4 săli de operație, iar blocuri operatorii mari cele cu
mai mult de 6 săli de operație.
Art. 53. -

41
 Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spații:
a) spații medicale: 2-4 săli de operație cu anexele aferente:
- spălător-filtru pentru chirurgi;
- spălător pentru instrumente, prevăzut cu ghișeu pentru transferul instrumentelor murdare;
- spațiu de pregătire a bolnavului;
spațiu de pregătire a materialelor (după caz);
- spațiu pentru trezirea pacienților (comun sau compartimentat în boxe);
- cameră de odihnă pentru medici;
- cameră de lucru pentru asistenți medicali;
- laborator pentru determinări de urgență;
- sală de aplicare a protezelor gipsate, cu anexe pentru pregătirea feșelor (după caz);
- cameră de protocol operator;
- cameră pentru medici anesteziști;
b) spații gospodărești:
- boxă pentru depozitarea materialelor sterile și farmaceutice;
- depozit de aparate;
- spațiu de depozitare a tărgilor și cărucioarelor;
- boxă pentru curățenie și colectare - evacuarea obiectelor murdare (rufe, deșeuri);
c) spații de control și filtrare a acceselor:
- filtru pentru bolnavi (eventual cu sistem de transbordare pentru targă);
- filtru pentru personalul medical (separat pe sexe), cuprinzând vestiar și grup sanitar cu duș;
- dispecerat - programare (după caz).
Art. 54. -
(1) Anexele vor fi individualizate pentru fiecare sală de operație.
(2) Amenajarea de anexe comune la două săli de operație se va putea face numai în cazul în
care cel puțin o sală a blocului operator dispune de anexe individualizate.
Art. 55. -
Spațiile tehnice pentru instalațiile aferente blocului operator:
a) vor fi amplasate în afara blocului operator, dar în imediata vecinătate a acestuia;
b) vor cuprinde următoarele:
- stație de preparare a apei sterile pentru spălare chirurgicală;
- stație de preparare a gazului de narcoză;
- stație de acumulatori și cameră tablou electric;
- centrală de ventilație și tratare a aerului (după caz).
Art. 56. -
Dispunerea spațiilor și organizarea circuitelor în interiorul blocului operator se vor face pe
principiul zonării după cerințele de asepsie, trecerea făcându-se gradat dinspre spațiile "neutre"
(condiții igienico-sanitare obișnuite pentru sectorul sanitar), prin cele "curate" (cu condiționări
igienice speciale), la cele aseptice:
a) zona filtrelor de acces și zona funcțiunilor anexe (protocol operator, secretariat, punct de
transfuzii, laborator pentru determinări de urgență etc.) fac parte din zona "neutră";
b) zona "curată" cuprinde camera de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a
bolnavilor, spațiul de lucru al asistenților medicali, camera de odihnă pentru medici, camera de
gipsare etc.;
c) zona aseptică cuprinde sala de operație și spațiul de spălare și echipare sterilă a echipei
operatorii.

42
Art. 57. -
În blocurile operatorii mari se acceptă cuprinderea unei stații de sterilizare proprii, distinctă
de stația centrală de sterilizare care deservește restul serviciilor din spital.
Art. 58. -
Blocurile operatorii mari pot fi dotate și cu alte spații, după cum urmează:
a) cameră de dezinfecție a aparaturii medicale mobile;
b) punct farmaceutic;
c) bănci de țesuturi;
d) post de lucru pentru medici și personal mediu anestezie;
e) mic oficiu pentru ceai, cafea, legat de zona de odihnă a personalului medical etc.
Art. 59. -
(1) Dimensionarea diverselor spații specifice este determinată de tipul de intervenții
chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare cu
aparatură, soluția generală de conformare a blocului operator, după cum urmează:
a) pentru sala de operație dimensiunile minime variază de la 30 m2 la 40 m2 arie utilă;
b) pentru celelalte spații medicale, aria utilă nu va fi mai mică de:
- 12 m2 - sală de spălare și îmbrăcare pentru chirurgi, pentru o sală;
- 18 m2 - sală de spălare și îmbrăcare pentru chirurgi, comună la două săli;
- 10 m2 - sală de spălare a instrumentelor;
- 12 m2 - un post de pregătire preoperatorie;
- 10 m2 - un post de trezire postoperatorie;
- 25 m2 - sală de gipsare.
(2) Înălțimea liberă a sălii de operație va fi de 3,2 m.
(3) Ușile sălilor de operații vor avea lățimea de minimum 1,20 m.
Art. 60. -
Blocul operator va avea:
a) legătură directă cu serviciul de anestezie - terapie intensivă și sterilizare centrală (dacă nu
are sterilizare proprie);
b) asigurate legături ușoare cu: blocul de nașteri (când acesta nu are sală proprie de operații
cezariene), serviciul de roentgendiagnostic, serviciul de urgență, laboratorul de anatomie
patologică (pentru examene extemporanee) și secțiile de spitalizare.
Serviciul de anestezie - terapie intensivă (ATI)
Art. 61. -
(1) Serviciul ATI centralizează toate cazurile medicale grave, care necesită supraveghere
continuă și îngrijire intensivă 24 de ore din 24.
(2) Asistența medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi
medicale specializate (pentru compensarea și monitorizarea funcțiilor vitale ale organismului
bolnavilor).
Art. 62. -
Mărimea serviciului (numărul de paturi) variază în funcție de capacitatea și profilul
spitalului, astfel:
a) serviciile ATI mici (sub 15 paturi), precum și cele pentru spitalele de specialitate se
zonează în sector septic, respectiv în sector aseptic;
b) serviciile ATI mari, în spitalele multiprofilate, se organizează pe sectoare (unități)
distincte, după profilul medical sau după gravitatea cazurilor, prevăzându-se și un compartiment
amenajat corespunzător, destinat cazurilor septice.

43
Art. 63. -
Pentru unele profiluri medicale, dacă particularitățile procedurilor medicale și/sau numărul
de paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate,
distincte de unitatea centrală, amplasate în secțiile medicale respective (sunt vizate mai ales
următoarele specialități: cardiologie și boli vasculare, pediatrie, arși și traumatologie, transplant
de organe).
Art. 64. -
Spațiile componente ale serviciului ATI sunt următoarele:
a) unitățile de îngrijire - saloane sau nuclee cu spații aferente pentru: postul de supraveghere
(directă și/sau monitorizată), grupul de igienizare, depozite diverse;
b) camera de lucru pentru asistente, cuplată cu stația centrală de monitorizare și semnalizare;
c) cabinete pentru medici anesteziști, cu grup sanitar;
d) sală de mici intervenții și tratamente speciale, cu anexele ei (în cazul serviciilor ATI mari);
e) depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice;
f) mic laborator pentru determinări de urgență (se poate utiliza în comun cu blocul operator);
g) boxa pentru lenjerie curată;
h) spațiu sanitar pentru prelucrarea și igienizarea obiectelor de inventar, cu boxă pentru
colectarea obiectelor murdare (rufe, deșeuri);
i) vestiar-filtru pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar și duș;
j) filtru de acces pentru pacienți și materiale, cuplat cu un spațiu (vestiar) pentru echiparea în
vestimentație de protecție a persoanelor străine serviciului (aparținători sau alt personal medical
decât al secției).
Art. 65. -
Circuitul interior al persoanelor este de tip închis pe considerente de asepsie, dar și pentru
izolare față de perturbări externe (agitație, zgomot, vizite inoportune).
Art. 66. -
(1) Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează și se dimensionează în raport de
cazuistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire.
(2) Capacitatea optimă cuprinde 5-6 paturi aferente unui post de supraveghere.
(3) Capacitatea maximă cuprinde:
a) 8 paturi (la mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea nu se mai
consideră intensivă);
b) arie utilă minimă/pat: 12 m2;
c) arie utilă minimă/post de supraveghere: între 12 m2 și 15 m2 ;
d) dotare sanitară aferentă: grup sanitar cu closet, lavoar și "ploscar".
Art. 67. -
(1) Modul optim de alcătuire a unei unități de îngrijire este de tip nucleu cu camere
(compartimente) de 1-2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere al echipei de îngrijire,
prevăzut cu pereți vitrați și goluri de trecere spre acesta.
(2) Sistemul de spitalizare în saloane mari de 5-7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele
sau panouri ușoare, este nerecomandat, fiind mai puțin igienic.
(3) Indiferent de soluția tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire din ATI va avea cel
puțin o rezervă de un pat cu grup sanitar pentru cazurile care necesită izolare epidemiologică
severă.
Art. 68. -

44
 (1) În mod curent, mai ales la spitalele mici și mijlocii, serviciul ATI se amplasează în
imediata vecinătate a blocului operator, pe același nivel cu acesta.
(2) Serviciul ATI se poate amplasa și la nivel superior sau inferior față de blocul operator (la
spitalele mari și foarte mari), cu condiția realizării unei legături directe, prin scară și ascensor.
SERVICIUL DE STERILIZARE CENTRALĂ
Art. 69. -
În spitale activitățile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de
sterilizare centrală, cu următoarele excepții obligatorii:
a) sticlăria și materialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului;
b) produsele farmaceutice injectabile se sterilizează în cadrul farmaciei;
c) biberoanele și alt inventar mărunt legat de alimentația sugarului se sterilizează în
compartimentul biberonerie al secției de pediatrie.
Art. 70. -
(1) Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis pentru persoane, cu acces unic
dinspre circulațiile generale ale spitalului.
(2) În cazul în care serviciul central de sterilizare se alipește blocului operator, mai poate
avea o comunicare interioară cu circulațiile acestuia (prin ușă în zona "neutră" și prin ghișeu în
zona "curată" a blocului, descrise la art. 56).
Art. 71. -
În cadrul serviciului de sterilizare, spațiile se împart și se așază în flux astfel încât să se
asigure circuite separate pentru instrumentarul și materialele nesterile de cele sterile, după cum
urmează:
a) zona de activitate cu materiale nesterile, cuprinzând spațiile pentru primire, depozitare
temporară, sortare, prelucrare primară, introducerea în aparatele sau camera de sterilizare;
b) zona de sterilizare propriu-zisă sau "zona fierbinte";
c) zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spațiile pentru scoatere din zona
fierbinte și răcire, sortare, inscripționare, depozitare, predare;
d) sectorul anexe comune: birou de evidență, depozit de detergenți și talc (după caz), vestiar
și grup sanitar cu duș pentru personal.
Art. 72. -
(1) Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferențiată ca proceduri pentru diferite
categorii de materiale (instrumentar metalic, cauciucărie, material moale) și se desfășoară în
spații distincte (boxe, alveole, nișe).
(2) Spațiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătirea
(confecționarea) materialului moale, pudrare cu talc, ambalare, așezare pe rastele sau în casolete,
conform tehnologiei impuse de tipul de aparatură de sterilizare utilizat.
Art. 73. -
Zona "fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri:
a) fie dintr-o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de sterilizarea
uscată), așezată pe linia fluxului între zona nesterilă și cea sterilă, în care se amplasează aparatele
de sterilizare și mesele pentru descărcarea casoletelor;
b) fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează
autoclave și echipamente cu deschidere dublă, sistem recomandat la spitalele mijlocii și mari,
pentru a se asigura separarea completă a circuitului nesteril de cel steril.
Art. 74. -

45
 Sterilizarea materialelor se poate face conform normelor Ministerului Sănătății Publice,
aparatura fiind diferențiată în funcție de agentul sterilizant.
Art. 75. -
(1) Dimensionarea și organizarea stației de sterilizare se vor face în funcție de:
a) numărul de paturi (capacitatea spitalului) și numărul sălilor de operație;
b) cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi, corespunzător
profilului spitalului;
c) tipul și capacitatea aparatelor de sterilizare;
d) durata unui ciclu de sterilizare, pe fiecare tip de aparat.
(2) Se recomandă prevederea pentru fiecare categorie de aparate a câte unuia suplimentar care
să preia efectuarea operațiunilor în caz de avariere a aparatelor aflate în serviciu.
Art. 76. -
(1) Serviciul de sterilizare centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator și trebuie
să aibă legături cât mai directe cu serviciul ATI, blocul de nașteri, serviciul de urgențe,
laboratoarele de explorări funcționale, secțiile medicale cu paturi.
(2) La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare de paturi de
chirurgie, se recomandă alipirea stației de sterilizare la blocul operator, cu crearea unui circuit
specializat pentru relația cu acesta.
(3) La spitalele generale mari și foarte mari, dacă mărimea blocului operator o justifică, se
poate amenaja o stație de sterilizare proprie blocului operator, separând activitățile de sterilizare
de restul spitalului.
BLOCUL DE NAȘTERI
Art. 77. -
În blocul de nașteri se efectuează centralizat activitatea de asistență medicală calificată a
parturientelor pe parcursul nașterii.
Art. 78. -
Modul de conformare al blocului de nașteri și locul cel mai potrivit de amplasare în cadrul
spitalului sunt depedente de:
a) felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secției de profil, asistența
parturientelor de la primirea în spital și până la terminarea nașterii;
b) capacitatea acestuia (numărul de nașteri/zi, rezultată din capacitatea secției de obstetrică
prevăzută în structura spitalului);
c) sistemul adoptat pentru asistarea parturientei în timpul celor trei faze ale nașterii: travaliu,
expulzie, postpartum.
Art. 79. -
În principiu, un bloc de nașteri este constituit din următoarele componente spațio-funcționale:
a) compartiment de primire și prelucrare sanitară specifică (dacă activitățile nu au fost
preluate de serviciul de primire-internare descris la art. 29);
b) unități pentru naștere (o suită de spații pentru triada de activități specifice: travaliu,
expulzie, postpartum);
c) eventual sală de operație, descrisă la art. 56 și 59;
d) cameră de resuscitare a nou-născutului;
e) spații de lucru pentru personal (cabinet pentru medici, cameră de lucru pentru moașe, boxe
pentru depozitarea instrumentarului și materialelor sterile);
f) spații gospodărești (mic oficiu alimentar, boxe pentru depozitarea lenjeriei și efectelor,
spațiu de colectare-evacuare a rufelor murdare și deșeurilor);

46
 g) filtru de acces și dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar și duș,
compartimentat pe sexe, grup sanitar pentru paciente).
Art. 80. -
(1) În blocurile de nașteri mici (2-3 unități de naștere) nu se recomandă prevederea unei săli
de operație - pentru cezariene și alte urgențe -, acestea urmând a se efectua în blocul operator
centralizat sau în sala de operații a secției de obstetrică-ginecologie.
(2) La blocurile de nașteri mari (peste 10 nașteri/zi) este indicată prevederea sălii de operație
în cadrul blocului, precum și a spațiului de pregătire-trezire aferent.
Art. 81. -
Blocul de nașteri va avea un circuit închis, controlat prin filtre de acces.
Art. 82. -
(1) Blocul de nașteri va fi compartimentat în sector septic și aseptic.
(2) Pentru spitalele mici și mijlocii, cu mai mult de 50 de paturi de obstetrică, una din
unitățile de nașteri va fi individualizată ca unitate septică, va primi anexe sanitare proprii și se va
izola în circuitul general al blocului de nașteri.
(3) În cadrul spitalelor de specialitate, cu secții de obstetrică care însumează mai mult de 150
de paturi, se vor crea două blocuri de nașteri separate, dintre care unul septic.
Art. 83. -
Unitatea de naștere se poate alcătui în mai multe moduri:
a) cameră de travaliu tip salon cu 2-3 paturi (14-20 m2), conectată la o sală de nașteri,
prevăzută cu o nișă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou-născutului (minimum 25 m2),
urmată de o cameră cu 2-3 paturi pentru terapia postpartum, cele 3 încăperi având uși între ele. O
astfel de unitate funcționează și este dotată pentru un număr de aproximativ 20 de paturi de
obstetrică;
b) sală unică pentru travaliu și expulzie, destinată unei singure parturiente, dotată cu pat,
masă ginecologică și punct pentru toaleta nou-născutului (arie utilă de 22-25 m2); paturile pentru
terapia postpartum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli, în saloane de 2-3 paturi.
O astfel de unitate funcționează și este dotată pentru un număr de aproximativ 15 paturi de
obstetrică fiziologică pentru o sală de travaliu-expulzie.
Art. 84. -
Amplasarea blocului de nașteri se poate face conform următoarelor două moduri:
a) amplasarea în cadrul secției sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele
mici, dar și la spitalele generale mari, cu puține paturi de obstetrică);
b) amplasarea în apropierea blocului operator și a celorlalte servicii tehnico-medicale, pentru
a înlesni cooperarea cu acestea, cooperare absolut necesară dacă spitalul are mai mult de două
secții de obstetrică. Această soluție se aplică în mod curent la spitalele de specialitate (maternități
sau blocuri materno-infantile).
LABORATORUL DE ANALIZE MEDICALE
Art. 85. -
În acest compartiment se centralizează activitățile de laborator necesare examinării produselor
biologice umane pentru o mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului de îmbolnăvire
a pacienților. Laboratorul poate deservi atât pacienții internați în spital, cât și pe cei ambulatorii.
Art. 86. -
Laboratorul va fi dimensionat și structurat funcțional în concordanță cu mărimea și profilul
spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulatoriu, dar și cu rangul spitalului în ierarhia
unităților de asistență medicală.

47
Art. 87. -
Laboratorul de analize medicale se va organiza conform normelor elaborate de Ministerul
Sănătății Publice.
Art. 88. -
(1) La spitatele clinice universitare, la unele spitale de specialitate cu programe asociate de
cercetare (institute medicale), pe lângă laboratorul de analize curente se dezvoltă și un sector mai
mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică și/sau paraclinică, caz în care
apare și un sector mare de creștere și întreținere de animale, numit biobază.
(2) Biobaza va fi amplasată izolat, în afara clădirilor spitalului.
Art. 89. -
(1) Încăperile cu activități periculoase se vor separa și se vor delimita locurile de muncă în
care operațiunile presupun degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nișe de laborator.
(2) Asemănător se protejează și activitățile sau operațiunile care necesită condiții speciale de
desfășurare în ceea ce privește mediul aseptic sau steril, ecranarea luminii, protecția față de
vibrații etc.
Art. 90. -
(1) Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare și vor avea condiții de
iluminare uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este
nord, nord-est și nord-vest.
(2) În cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua măsuri speciale de
protecție și ecranare a suprafețelor vitrate (geamuri termoabsorbante, brise-soleil).
Art. 91. -
(1) Întregul laborator de analize medicale va fi amenajat în circuit închis, nefiind permis
accesul altor utilizatori decât personalul propriu.
(2) Accesul pacienților sau al personalului medical din spital este permis numai în spațiile
amenajate ca atare din compartimentul de recoltare directă a produselor biologice și camera sau
ghișeul pentru primirea probelor, respectiv ghișeul pentru eliberarea rezultatelor.
(3) Fiecare încăpere a laboratorului de bacteriologie, virusologie, microbiologie, biochimie
va fi asigurată cu sursă de apă potabilă rece și caldă, cu iluminat electric și gaze.
Art. 92. -
Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări funcționale și
legături ușoare cu secțiile de spitalizare, sectorul ambulatoriu, serviciul de urgență și
compartimentul de spitalizare de o zi.Modificări (1)
Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic
Art. 93. -
Serviciul grupează centralizat toate investigațiile bazate pe utilizarea radiației Roentgen pentru
aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de diagnostic fac
parte dintr-un sistem mai amplu de investigații, cel al tehnicilor de examinare imagistică.
Art. 94. -
(1) Serviciul de roentgendiagnostic este una dintre unitățile nucleare ce se pot constitui în cadrul
spitalelor, pentru care sunt obligatorii solicitarea și obținerea de avize speciale, de amplasare și
funcționare, din partea autorităților responsabile cu controlul activităților ce folosesc radiații
nucleare.
(2) Modul de utilizare a radiației Roentgen pentru diagnosticul medical, condițiile ce trebuie să le
îndeplinească aparatura, precum și modul de alcătuire, dimensionare și ecranare la radiații a

48
încăperilor sunt strict condiționate de normele de securitate nucleară - regimul de lucru cu surse
de radiații nucleare.
Art. 95. -
La proiectare sau reamenajare, dimensionarea și structurarea serviciului sunt dependente de
numărul și tipul de aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerințele fluxului medical
specific, de considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecție. Pentru fiecare aparat sunt
precis determinate necesarul de încăperi și condițiile tehnologice de montaj.
Art. 96. -
(1) Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt:
a) aparate de Rx-scopie și Rx-grafie, independente sau cuplate la un post comun de comandă;
b) aparate de Rx-grafie specializată (angiografie, mamografie, limfografie, radiografie dentară);
c) aparate pentru microradiofotografie (MRF);
d) aparate pentru tomografie computerizată (CT).
(2) Pentru fiecare aparat sau pentru un cuplaj de aparate se constituie o unitate funcțională de
examinare.
Art. 97. -
În structura serviciului de roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spații:
a) unitățile funcționale de examinare (compuse din cameră de investigație, posturile de comandă
și control, boxele de dezbrăcare pentru pacienți, spațiile sanitare și tehnice aferente);
b) spații de așteptare pentru pacienți, cu grupuri sanitare aferente;
c) spații medicale pentru relația cu pacientul (secretariat, cabinete de consultații);
d) spații pentru personal în afara relației cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, camere de
odihnă pentru personal, vestiare cu duș și grupuri sanitare);
e) spații pentru prelucrarea și stocarea filmelor radiologice (developare, triere, uscare, citire,
depozitare);
f) spații pentru întreținere și activități gospodărești (cameră pentru tehnician de întreținere,
depozit pentru piese de schimb, boxe pentru întreținere și curățenie etc.).
Art. 98. -
Unitatea de Rx-scopie și Rx-grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din
următoarele încăperi:
a) cele două camere de investigație, fiecare de minimum 20 m2 (cu raportul laturilor de minimum
2/3), ecranate corespunzător la radiații conform cu puterea aparatului;
b) camera de comandă (comună pentru cele două aparate) cu suprafața de minimum 8 m2,
prevăzută cu vizoare de sticlă plumbată spre camerele de investigație, sau vizionare directă pe
monitor TV;
c) boxe de îmbrăcare-dezbrăcare pentru pacienți, pe fluxul de intrare în camerele de investigare;
d) spațiul de lucru pentru asistenți medicali (prepararea bariului, prepararea seringilor și
substanțelor de control injectabile) cu suprafața de minimum 6 m2, în relație directă cu camerele
de investigație;
e) grup sanitar pentru pacient, în relație cu camera de Rx-scopie.
Art. 99. -
Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt necesare boxele
de dezbrăcare, dar este necesar un spațiu de pregătire a pacientului, un spațiu de spălare pentru
medici și o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat. Camera de investigație va avea
minimum 25 m2.
Art. 100. -

49
Unitatea de tomografie computerizată se compune din: camera de investigație (30-35 m2),
camera de comandă (minimum 15 m2) prevăzută cu vizor mare de vizionare radioprotejat,
camera pentru computere (10-12 m2), camera pentru pregătirea bolnavului, boxe de dezbrăcare,
camera pentru evaluare, spațiile tehnice indicate de furnizorul aparatului.
Art. 101. -
Unitatea de microradiografie va cuprinde: camera de investigație (18-20 m2), camera de
comandă (care este și spațiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul) și boxele de
dezbrăcare pentru pacienți.
Art. 102. -
(1) Spațiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de filme ce
trebuie prelucrate și după tehnica utilizată (manuală sau automată).
(2) Spațiile menționate la alin. (1) vor cuprinde: camera obscură, camera luminoasă și depozitul
pentru filme neexpuse.
(3) Camera obscură trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigație prin ghișee
speciale de transmitere a filmului (radioprotejate și duble, de tip passecassettes).
(4) Depozitul pentru filmele neexpuse va fi protejat față de radiații calorice sau roentgen.
Art. 103. -
(1) Amplasarea serviciului de roentgen-diagnostic se face preferențial la nivelurile inferioare ale
clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcării structurale mari date de greutatea aparaturii și
a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate).
(2) Nu există contraindicații de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în
vecinătatea unităților radiologice (lateral, la nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se
aplică măsurile normate de radioprotecție la elementele constructive de separare față de alte
spații, conform Normelor fundamentale de securitate radiologică, aprobate prin Ordinul
președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000, Normelor
privind radioprotecția persoanelor în cazul expunerii medicale la radiații ionizante, aprobate prin
Ordinul ministrului sănătății și familiei și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul
Activităților Nucleare nr. 285/79/2002, și Normelor sanitare de bază pentru desfășurarea în
siguranță a activităților nucleare, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 381/2004.
Art. 104. -
Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe posibil cu blocul operator,
serviciul de urgență, secțiile medicale și serviciul de explorări funcționale.
Art. 105. -
(1) La spitalele mari și foarte mari, unitățile radiologice pot fi amplasate și separat de serviciul
central, în sectorul de urgențe, în blocul operator, sau în secția de ortopedie.
(2) Aceste unități se vor trata ca practici și activități nucleare distincte și se vor supune, ca și
serviciul central, normelor fundamentale și de bază de la art. 103, precum și cerințelor de
radioprotecție specifice practicii:
a) pentru radiologia de diagnostic și radiologia intervențională: Normele de securitate radiologică
în practicile de radiologie de diagnostic și radiologie intervențională, aprobate prin Ordinul
președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 173/2003, modificat
prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr.
291/2004;
b) pentru radioterapie: Normele de securitate radiologică în practica de radioterapie, aprobate
prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr.
94/2004;

50
c) pentru medicina nucleară: Normele de securitate radiologică pentru practica de medicină
nucleară, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților
Nucleare nr. 358/2005.
Serviciul (laboratorul) de explorări funcționale și alte investigații anatomofiziologice complexe
Art. 106. -
În cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital, o mare varietate de tehnici de
investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie și care permit
obținerea de date referitoare la potențialul funcțional al diferitelor organe și sisteme ale corpului
uman.
Art. 107. -
La proiectarea sau amenajarea serviciului:
a) se vor preciza tipul și numărul de laboratoare de explorări funcționale necesare (în funcție de
mărimea și profilul spitalului);
b) se va stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de
grupare a unităților pe compartimente);
c) se va indica aparatura medicală cu care se intenționează să se echipeze fiecare laborator
(întrucât conformarea și dimensionarea spațiilor sunt dependente de prescripțiile și condiționările
furnizorului de echipamente și aparate medicale).
Art. 108. -
În mod uzual, în spitalele generale mijlocii și mari, unitățile de explorări funcționale vor fi
grupate pe compartimente, în funcție de organele și sistemele anatomofiziologice investigate,
astfel:
a) explorări cardiorespiratorii și cardiovasculare [electrocardiografie (EKG), diagnostic
ultrasonic, probe de efort, ventilație pulmonară, bronhoscopie etc.];
b) explorări ale funcțiilor digestive (tubaje gastrice și duodenale, colonoscopie, rectoscopie etc.);
c) explorări ale sistemului nervos [electroencefalografie (EEG), excitabilitate neuromusculară
etc.];
d) explorări ale funcțiilor metabolice;
e) explorări ale funcțiilor renale (citoscopie, cateterism uretral etc.);
f) explorări oftalmologice;
g) explorări imagistice generale (ecografie, tomografie cu rezonanță magnetică - RMN).
Art. 109. -
În cadrul serviciului:
a) laboratoarele aparținând aceluiași compartiment se grupează pe un circuit intern care, pe lângă
cabinetele destinate examinării propriu-zise, mai cuprinde: încăperi de lucru pentru medici și
personal sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării (după caz),
anexe sanitare și gospodărești, precum și eventualele spații tehnice aferente echipamentului
medical;
b) pentru fiecare compartiment sau în comun pentru 2-3 compartimente (în funcție de amploarea
acestora și de schema generală de organizare a serviciului), se prevăd spațiile de așteptare pentru
pacienți cu grupurile sanitare aferente, ghișeul de relații cu pacientul (informare, programare,
eliberarea rezultatelor).
Art. 110. -
Evoluția tehnicilor de explorare endoscopică și laparoscopică, combinate cu proceduri
terapeutice de tip chirurgical (cauterizări, extirpări, suturări), pune problema scoaterii

51
laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate și grupării lor într-un
serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele medicale, tehnice și
gospodărești necesare; în acest caz modelul tipologic de organizare a compartimentului de
endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.
Art. 111. -
La spitalele mari și foarte mari unele unități de explorări funcționale se pot regăsi și în
componența secțiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de
exemplu: cabinet de ecografie în secția de obstetrică-ginecologie, cabinet EKG în secția de
cardiologie).
Art. 112. -
(1) Amplasarea serviciului de explorări funcționale se va face în apropierea serviciului de
roentgendiagnostic și a laboratorului de analize medicale.
(2) Se va asigura o legătură directă cu serviciul de urgență, cu sectorul ambulatoriu și cu
compartimentul de spitalizare de o zi.Modificări (1)
Laboratoarele de medicină nucleară
Art. 113. -
Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic și/sau terapie substanțe radiofarmaceutice
(izotopi) se izolează de restul activităților medicale, constituind un serviciu distinct în cadrul
spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în spitalele generale
mari și foarte mari, precum și în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de oncologie,
endocrinologie, reumatologie etc.
Art. 114. -
În componența serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente:
a) izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură de tip scaner sau tip scintigraf);
b) izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienți tratați cu produse
radiofarmaceutice);
c) laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice de la pacienții tratați sau
investigați cu izotopi);
d) laborator de preparare și dozare (diluție) a substanțelor radiofarmaceutice;
e) anexe funcționale și tehnice comune pentru:
- depozitarea surselor radioactive;
- decontaminarea lenjeriei și obiectelor de inventar;
- decontaminarea personalului;
- dezactivarea deșeurilor radioactive lichide și solide;
- tratarea și filtrarea aerului.
Art. 115. -
Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu surse
deschise", în sensul definit de normele de securitate radiologică.
Art. 116. -
(1) Laboratorul se amenajează în circuit închis, protejat prin filtre și ecluze cu control dozimetric,
la intrarea în laborator și la trecerea dintr-un compartiment în celălalt.
(2) Operațiunile de transvazare a surselor cu concentrație mare se fac în nișe sau boxe special
amenajate.
(3) Efluenții și deșeurile solide radioactive se colectează și se stochează pe durata de timp
necesară dezactivării.

52
(4) Aerul viciat din nișe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule radioactive se
filtrează și se controlează înainte de evacuarea în exterior.
Art. 117. -
(1) Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau la demisolul construcției, sub
acesta urmând a fi soluționat un spațiu tehnic propriu, delimitat față de alte spații comune sau de
alte funcțiuni ale clădirii.
(2) În afara accesului dinspre căile de circulație interioare ale spitalului, laboratorul de medicină
nucleară va beneficia de un acces propriu direct din exterior, pentru aprovizionarea cu produse
radiofarmaceutice și pentru expedierea deșeurilor nedezactivate.
(3) Nu sunt contraindicații în ceea ce privește amplasarea altor funcțiuni spitalicești în spațiile
aflate alături sau deasupra încăperilor laboratorului.
Serviciul de fizioterapie și recuperare medicală
Art. 118. -
Procedurile de fizioterapie și recuperare medicală, mai amplu sau mai puțin dezvoltate, sunt
nelipsite în structura spitalelor moderne, fie ca tratament asociat, fie ca tratament principal în
cazul spitalelor de specialitate. Amploarea și structura serviciului sunt în funcție de capacitatea
spitalului, de profilul acestuia și, după caz, de asocierea dispensarului policlinic.
erviciul de fizioterapie și recuperare medicală poate cuprinde în structura sa următoarele
compartimente:
a) cultură fizică medicală (kinetoterapie);
b) electrofototerapie;
c) hidrotermoterapie;
d) masoterapie;
e) pneumoterapie;
f) psihoterapie și terapie ocupațională.
Art. 120. -
Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare următoarele
spații:
a) sală de gimnastică în grup (dimensionată pentru 10-12 persoane);
b) sală de gimnastică analitică (pentru 2-3 persoane);
c) sală de elongații;
d) sală de terapie pe aparate;
e) anexe: camere pentru instructori, depozit de materiale, vestiare pentru pacienți, separate pe
sexe, grupuri sanitare.
Art. 121. -
(1) Compartimentul de electrofototerapie: se subîmparte pe unități în funcție de tipurile de
proceduri utilizate:
a) terapie cu curenți de joasă frecvență sau ultrasunete;
b) terapie cu curenți de frecvență medie;
c) terapie cu curenți de înaltă frecvență;
d) terapie cu câmpuri electromagnetice;
e) fototerapie.
(2) În general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de câte un pat, cuplate mai
multe în cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut și un spațiu de lucru pentru personalul
medical.

53
(3) Procedurile cu curenți de înaltă frecvență se izolează în încăperi distincte de celelalte
proceduri; de asemenea, procedurile bazate pe câmpuri electromagnetice vor avea aparatele
instalate în camere individualizate protejate corespunzător.
(4) Încăperea pentru ultraviolete va fi închisă și controlată în ceea ce privește ozonarea aerului.
(5) Compartimentul de electrofototerapie va mai cuprinde: camera de odihnă pentru personal,
boxe de dezbrăcare pentru pacienți și grupuri sanitare.
Art. 122. -
(1) În compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unități:
a) hidrotermoterapie;
b) hidroelectroterapie;
c) hidrokinetoterapie.
(2) Unitățile de hidrokinetoterapie se amplasează împreună într-o sală mare, încălzită și ventilată
corespunzător, prevăzută la intrare cu filtre-vestiar, closete și dușuri pentru pacienți, precum și o
cameră cu grup sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea scări și rampe comode pentru
acces, balustrade de protecție la exterior, balustrade de susținere la interior.
(3) Celelalte unități de hidroterapie se amplasează în spații compartimentate în boxe și aranjate în
serie, accesibile pe o parte pentru pacienți (prin intermediul boxelor de dezbrăcare) și deservite
pe cealaltă parte de personalul specializat.
(4) În cadrul compartimentului se mai prevăd: cameră de lucru și odihnă pentru personal, depozit
pentru lenjerie umedă dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curată, boxă pentru
materiale de curățenie.
Art. 123. -
Compartimentul de masoterapie se divizează în unitate pentru proceduri umede (duș-masaj,
masaj subacval) și unitate pentru proceduri uscate, astfel:
a) unitatea pentru proceduri umede se amplasează separat sau poate fi cuplată cu celelalte unități
de hidroterapie;
b) unitatea pentru masaj uscat se amplasează de regulă între compartimentul de hidroterapie și
cel de cultură fizică medicală.
Masajul uscat se execută în boxe individuale înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de
odihnă pentru maseuri cu grup sanitar și duș. Masajul uscat se execută în boxe individuale
înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru maseuri cu grup sanitar și duș.
Art. 124. -
(1) Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componență o unitate de aerosoli, o unitate
de inhalații, barocameră, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate.
(2) Unitatea de aerosoli se organizează fie într-o încăpere compartimentată în boxe pentru
proceduri individuale, fie într-o sală comună pentru mai mulți pacienți, dacă se fac tratamente cu
ultrasonoaerosoli.
(3) Unitatea de inhalații se poate organiza similar celei pentru aerosoli.
(4) Barocamera va fi dimensionată corespunzător pentru un grup de 18-20 de pacienți, așezați pe
scaune.
(5) În cadrul compartimentului de hidroterapie se mai prevăd stații de lucru și de odihnă pentru
personalul medical, grupuri sanitare, boxe pentru lenjerie curată și murdară, eventuale anexe
tehnice pentru echipamente.
Art. 125. -
(1) Compartimentul de psihoterapie și ergoterapie (terapie operațională) se adresează în special
pacienților care efectuează tratamente dificile și/sau de lungă durată, fiind prezent la spitale de

54
boli cronice, spitale pentru handicapați sau la spitale generale mari și foarte mari, care au secții
de acest fel.
(2) Unitatea de psihoterapie are în componență cabinete pentru tratament individual, sală pentru
psihoterapie de grup și grupuri sanitare pentru personal și pacienți.
(3) Unitatea de terapie ocupațională cuprinde un număr de săli-atelier specializate pentru diferite
activități (lucru manual, desen-pictură, tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale
și grupuri sanitare.
Art. 126. -
(1) În zona accesului în serviciul de fizioterapie și recuperare medicală se amplasează
secretariatul de programare și luare în evidență, cabinetele pentru medici de specialitate și pentru
asistenta-șefă, garderoba pentru pacienții ambulatorii, vestiarele pentru personalul medical,
depozitele de lenjerie și cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor.
(2) Spațiile de odihnă postratament pentru pacienți se pot amplasa centralizat (în zona intrării),
pentru serviciile mici, sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.
Art. 127. -
(1) Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secțiile medicale
de spitalizare (prin intermediul nodului de circulație verticală) și cu zona de acces în sectorul
ambulatoriului.
(2) Nu se permite ca serviciul să fie traversat de căile de circulație generală ale spitalului.
(3) Dacă serviciul are în componență un compartiment de hidroterapie este recomandabilă
amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter), respectiv peste subsolul tehnic prin care se
face distribuirea instalațiilor și vizitarea lor.
(4) Se poate adopta și amplasarea serviciului pe două niveluri, caz în care la nivelul superior se
amplasează compartimentele uscate (electroterapie, pneumoterapie, cultură fizică medicală,
psihoterapie), asigurându-se o circulație verticală proprie (scară) între cele două niveluri.
Laboratorul de anatomie patologică și prosectură
Art. 128. -
Serviciul este destinat efectuării de examene anatomopatologice ale pacienților decedați
(autopsie, analize de organe, țesuturi și produse biologice), dar și pentru examinări ale unor
țesuturi prelevate de la pacienți vii (biopsii, puncții, extirpări chirurgicale).
Art. 129. -
Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne relativ
autonome, sunt:
a) prosectura (prelucrarea cadavrelor și autopsie); și
b) laboratoarele (histopatologie, histochimie, citologie).
Art. 130. -
(1) Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale.
(2) Laboratorul de anatomie patologică nu se organizează distinct la spitalele mici; în cazul
acestora, sălii de autopsie i se alătură o încăpere-anexă pentru lucrări de laborator.
(3) La spitalele teritoriale județene, de regulă, pentru utilizarea mai eficientă a personalului și
aparaturii din dotare, laboratorului de anatomie patologică i se asociază laboratorul județean de
medicină legală.
(4) La spitalele clinice serviciul se poate amplifica cu spațiile necesare pentru învățământul
medical de specialitate, cu respectarea normelor.
Art. 131. -
Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spații:

55
a) cameră frigorifică compartimentată în boxe pentru depozitarea cadavrelor;
b) sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, în funcție de mărimea spitalului);
c) sală pentru pregătirea cadavrelor în vederea predării acestora către aparținător;
d) spațiu pentru predarea cadavrelor către aparținător, cu acces propriu sau exterior;
e) hol de așteptare pentru aparținători, prevăzut cu grup sanitar;
f) birou pentru întocmirea documentelor de deces;
g) spațiu de odihnă și grup sanitar cu duș, pentru personal;
h) laborator aferent pentru autopsie (după caz).
Art. 132. -
Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde:
a) spații pentru prepararea probelor și pieselor anatomice;
b) spații pentru diverse determinări histochimice, citologice etc.;
c) cameră de microscopie și histotecă;
d) depozit sau spațiu de expunere a pieselor anatomice;
e) boxe de depozitare a reactivilor și chimicalelor;
f) camera medicului-șef;
g) anexe pentru personal.
Art. 133. -
(1) Operațiunile de autopsie și cele de determinări de laborator sunt generatoare de noxe
(mirosuri, degajări de vapori toxici) și implică pericol de infectare. Dotarea cu nișe de laborator
pentru localizarea acestora și ventilarea mecanică a încăperilor sunt obligatorii.
(2) Pereții camerelor vor fi faianțați (până la înălțimea de 2 m), restul se vopsește în ulei.
Podeaua va fi prevăzută cu sifon de pardoseală și cu pantă de scurgere racordată la rețeaua de
canalizare. Reziduurile se dezinfectează înainte de deversare. Încăperile vor fi prevăzute cu
instalații de apă caldă și rece, instalații electrice și dușuri pentru personal.
Art. 134. -
(1) Amplasarea serviciului se face în așa fel încât să se asigure un acces direct din exterior pentru
aparținători și pentru preluarea cadavrelor. În zona acestui acces se va prevedea un spațiu pentru
staționarea mașinii mortuare, ferit vederii dinspre saloanele bolnavilor.
(2) Accesul dinspre spital va fi amenajat cu un filtru igienico-sanitar, care să asigure izolarea
circuitului intern al serviciului de restul căilor de circulație din spital. Dinspre acest acces se vor
asigura legături directe cu blocul operator și nodul de circulație verticală al sectorului de
spitalizare.
Farmacia
Art. 135. -
(1) Farmacia este serviciul care asigură asistența cu medicamente de uz uman a bolnavilor
internați.
(2) Farmacia asigură recepția calitativă și cantitativă a medicamentelor și a altor produse de uz
uman, conservarea acestora, eliberarea medicamentelor și a altor produse de uz uman conform
condicilor de prescrieri, asigură prepararea și eliberarea preparatelor magistrale și oficinale.
(3) În funcție de mărimea și de profilul spitalului, farmacia poate avea secție de sterile care
trebuie să îndeplinească Regulile de bună practică de fabricație a acestui tip de produse în
conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 136. -
Farmacia va cuprinde următoarele încăperi:

56
a) o încăpere destinată primirii și eliberării condicilor de prescriere a medicamentelor și
materialelor sanitare, venite din secțiile spitalului;
b) oficină - încăpere destinată pregătirii condicilor de prescripții medicale;
c) receptură - încăpere destinată preparării rețetelor magistrale;
d) laborator - încăpere destinată preparării medicamentelor oficinale;
e) depozit de medicamente - care cuprinde o cameră de recepție a medicamentelor și una sau mai
multe încăperi destinate depozitării medicamentelor și a altor produse de uz uman;
f) boxă pentru instalarea distilatorului;
g) spălător;
h) biroul farmacistului-șef;
i) grup social compus din vestiar, duș, spălător, toaletă.
Art. 137. -
(1) Primirea medicamentelor se face în camera de recepție, urmată de depozitarea lor în spațiile
destinate acestui scop.
(2) Accesul se asigură direct din exterior și se prevede cu rampă de descărcare.
(3) Camerele de depozitare se organizează pe tipuri de produse:
a) medicamente tipizate, produse din plante;
b) substanțe farmaceutice care se vor depozita separat în funcție de modul de ambalare;
c) produse inflamabile (alcool, eter, acetonă);
d) dispozitive medicale.
(4) Medicamentele termolabile se păstrează în frigidere.
(5) Într-o încăpere distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile și a altor materiale
necesare activității tehnice (flacoane, pungi, dopuri, etichete).
Art. 138. -
Dacă farmacia are secție de produse sterile injectabile, încăperile acesteia vor fi destinate și vor
respecta Regulile de bună practică de fabricație în vigoare.
Art. 139. -
(1) Prepararea formulelor magistrale se face în camera denumită receptură.
(2) Laboratorul este încăperea destinată preparării produselor oficinale; când spațiul o permite,
receptura și laboratorul pot funcționa într-o singură încăpere.
(3) Pentru spălarea, uscarea și depozitarea veselei și ustensilelor se prevede o încăpere, accesibilă
din receptură și laborator, denumită spălător.
(4) Oficina este încăperea destinată pregătirii condicilor de prescripții medicale.
Art. 140. -
(1) Secția pentru produse sterile injectabile se proiectează conform normelor în vigoare. Ea se
compune dintr-o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc un circuit închis față de
restul farmaciei.
(2) Accesul personalului în camera de preparare a soluțiilor sterile se face numai prin filtru, iar
comunicarea dintre această cameră și celelalte spații din fluxul de producție se asigură prin
ghișee.
Art. 141. -
Spațiul pentru primirea și eliberarea condicilor de prescripții medicale este interfața farmaciei cu
spitalul, locul unde accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu rețete medicale
prescrise și de unde se eliberează medicamentele și celelalte produse. Restul farmaciei este
accesibil numai personalului propriu (circuit închis).

57
Art. 142. -
În cadrul farmaciei se vor organiza următoarele încăperi:
a) biroul farmacistului-șef (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor);
b) camera de odihnă și vestiarul personalului, cu grup sanitar și duș;
c) camera pentru arhivarea documentelor;
d) boxa pentru materialele de curățenie și dezinfecție.
(1) Farmacia va fi amplasată în spații adecvate, evitându-se situarea ei în vecinătatea secțiilor
care pot contamina sau influența negativ calitatea medicamentelor.
(2) Farmacia trebuie să aibă o bună legătură cu toate serviciile medicale ale spitalului, de aceea
va fi cât mai ușor accesibilă dinspre nodul de circulație verticală.
(3) Pentru a permite accesul direct din exterior, amplasarea favorabilă este la parter sau la etajul
1.
(4) În cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spațiul de recepție accesibil din exterior și
restul farmaciei se va asigura o legătură directă, proprie, prin ascensorul de materiale și scară.
Blocul alimentar (bucătărie)
Art. 144. -
Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienții și însoțitorii internați, precum și pentru
personalul care servește masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcție de numărul de
porții.
Art. 145. -
În cadrul blocului alimentar se vor amenaja următoarele sectoare:
a) recepția și depozitarea produselor alimentare neprelucrate;
b) spații pentru prelucrări primare;
c) spații pentru prelucrări finale;
d) spațiu pentru depozitarea alimentelor pentru o zi (depozit de zi);
e) oficiu de distribuție;
f) control dietetic;
g) anexe pentru personal.
Art. 146. -
(1) Bucătăria are circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare și evacuarea
deșeurilor menajere.
(2) Interfața spre spital o constituie oficiul de distribuție în care are acces personalul de îngrijire
din secțiile medicale, precum și cel de deservire al cantinei (restaurantului cu autoservire).
Art. 147. -
Condițiile de recepție și depozitare, prelucrare și preparare a alimentelor, modul de organizare a
circuitelor bucătăriei și măsurile de protecție igienico-sanitare sunt cele prevăzute în normele și
prescripțiile referitoare la unitățile de alimentație publică.
Art. 148. -
Spațiile pentru depozitarea produselor alimentare neprelucrate se vor dimensiona în funcție de
stocul necesar pentru fiecare categorie, ținându-se seama că la unele produse de bază se face
aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă
pentru cazuri de dificultăți de aprovizionare sau dezastre.
Art. 149. -
Camerele pentru prelucrări primare:
a) vor fi în număr de minimum două, recomandabil trei (separat pentru legume, carne, pește,
păsări);

58
b) se vor conecta direct cu spațiile bucătăriei propriu-zise sau prin intermediul unui coridor intern
"curat", neinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".
Art. 150. -
(1) În bucătăria propriu-zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare (eventual
separate prin pereți de compartimentare parțială, la blocurile alimentare de mare capacitate):
a) prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă);
b) prelucrări dietetice;
c) prelucrări pentru micul dejun (bucătărie lapte-ceai);
d) bucătărie rece.
(2) Preparatele de patiserie-cofetărie se vor prelucra într-o încăpere distinctă.
(3) Anexat direct bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase.
Art. 151. -
(1) Modul de amenajare a oficiului de distribuție a mâncării depinde de sistemul adoptat pentru
livrarea acestora la secțiile de spitalizare, astfel:
a) livrarea alimentelor preparate se face pentru întreaga cantitate necesară unei secții (în
recipiente mari); în acest caz încălzirea și porționarea mâncării se fac în oficiile alimentare ale
secțiilor și tot aici se spală și se păstrează vesela pentru pacienți și carturile (cărucioarele) de
transport. Oficiile alimentare se vor dimensiona și se vor echipa corespunzător acestor activități;
b) din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porționate pentru fiecare pacient,
situație în care oficiul de distribuție (sau bucătăria) va fi dotat cu o linie specială de porționare și
catering. În acest caz, adiacent oficiului de distribuție se vor prevedea spații, echipate cu linii
mecanizate, pentru spălarea veselei întregului spital și igienizarea carturilor; carturile pentru
transportul mâncării porționate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secții se vor
dimensiona minimal.
Se recomandă ca hrana bolnavilor să fie servită la aproximativ 30 de minute de la preparare. În
caz contrar, ele trebuie menținute la o temperatură mai mare de 60°C sau la maximum 8°C.
Alimentele preparate în afara blocului alimentar vor fi transportate la rece și încălzite la
minimum 60°C înainte de a fi servite bolnavilor.
(2) Este interzisă păstrarea alimentelor preparate de la o masă la alta.
Art. 152. -
Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide, transportul alimentelor preparate de la oficiul
blocului alimentar la oficiile alimentare ale secțiilor de spitalizare se poate face fie în cărucioare
închise prin intermediul ascensoarelor comune, fie direct cu ascensoare de alimente (tip monte-
charge), dacă oficiile secțiilor se află pe aceeași verticală cu oficiul central de distribuție.
Art. 153. -
(1) Pentru stabilirea meniurilor și controlul dietelor, în apropierea bucătăriei și a oficiului de
distribuție se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe alimentare,
și biroul dieteticianului.
(2) Personalul bucătăriilor sau oficiilor va fi supus controlului medical la angajare și controalelor
medicale periodice. Periodicitatea controalelor și tipurile de examene care trebuie efectuate vor fi
realizate conform normelor în vigoare.
(3) Asistenta dieteticiană va supraveghea zilnic starea de sănătate și de igienă individuală a
personalului din blocul alimentar. Ea va investiga activ toți lucrătorii înainte de a începe munca
și, dacă aceștia prezintă semne de boală, îi va trimite la medic. De asemenea, orice lucrător din
blocul alimentar va raporta asistentei dieteticiene apariția în timpul lucrului a unor semne de
boală care pot pune în pericol starea de sănătate a consumatorilor.

59
Art. 154. -
Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde următoarele amenajări:
a) vestiar cu grup sanitar și duș, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului;
b) sală de mese, amplasată în relație cu oficiul de distribuție.
Art. 155. -
Blocul alimentar va fi dotat cu recipiente necesare pentru colectarea, depozitarea și îndepărtarea
reziduurilor menajere conform normelor.
Art. 156. -
(1) Blocul alimentar se va amplasa în așa fel încât legăturile acestuia cu secțiile de spitalizare sau
cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodărești pentru care cerințele de igienă
sunt mai puțin severe.
(2) Blocul alimentar se poate amplasa fie în clădirea principală a spitalului (la parter sau
demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind protecția spațiilor spitalicești față de
degajările de abur și mirosuri (ventilație, sas-ecluză la accesul în spital), fie într-o clădire
separată, caz în care legătura cu spitalul se va asigura printr-un coridor închis.
Spălătoria
Art. 157. -
De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele activități:
primire, dezinfecție, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. La organizarea spațial-funcțională
a spălătoriei se vor respecta următoarele cerințe:
a) separarea obligatorie a circuitelor de rufe murdare și rufe curate;
b) separarea șarjelor de rufe pe categorii de proveniență;
c) diferențierea, pe întregul flux tehnologic, a liniilor de utilaje pentru rufele pacienților copii față
de cele pentru rufele pacienților adulți.
Art. 158. -
(1) Pentru secțiile de boli transmisibile și TBC, în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un
circuit complet distinct de al celorlalte secții ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare
a spațiilor pe întregul traseu de procesare a rufelor.
(2) În cazul în care secția de boli transmisibile este plasată în pavilion separat, se va organiza o
spălătorie proprie în cadrul pavilionului.
Art. 159. -
(1) Dimensionarea spațiilor și echiparea cu utilaje a spălătoriei se fac în funcție de capacitatea
secțiilor de spitalizare, ținându-se seama și de amploarea celorlalte servicii tehnico-medicale.
(2) Pentru spitalele generale se consideră un minimum de 2,5 kg rufe pe zi și pe pat.
(3) La spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică-ginecologie se va lua în calcul o cantitate
mai mare de rufe pe zi și pe pat, respectiv între 3 și 4 kg.
Art. 160. -
(1) Organizarea spațiilor se face în flux continuu, după cum urmează:
a) camera pentru primirea și trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci,
sunt aduse de personalul secțiilor și predate spălătoriei);
b) spațiu pentru dezinfecția rufelor, amenajat cu căzi de baie pentru înmuiere în dezinfectant, în
număr suficient pentru a se putea separa rufele provenind de la diversele secții. Dezinfecția se
poate face și direct în utilajul mecanizat de spălare, numai dacă acest utilaj are un program
special de dezinfecție, corespunzător cerințelor de igienă pentru spitale;
c) spălătoria propriu-zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare și stoarcere
prin centrifugare;

60
d) spații pentru uscătorie și călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două
operații, separată însă de sala spălătoriei pentru a se asigura menținerea condițiilor de igienă);
uscarea și călcarea rufelor se fac mecanizat sau manual;
e) încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie și depozitul de rufe curate;
f) depozit de rufe curate, în care se face și sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secțiile și
serviciile de destinație;
g) camera de eliberare a rufelor curate, în care are acces personalul din secțiile medicale.
(2) Anexele pentru personalul propriu vor include:
a) vestiar cu grup sanitar și duș;
b) camera de odihnă;
c) biroul responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de primire și eliberare a
rufelor.
Art. 161. -
Circuitul interior al spălătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului. Modul de
amplasare a utilajelor și instalațiilor aferente va avea în vedere asigurarea condițiilor pentru
întreținere ușoară și rapidă (reparații, curățare).
Art. 162. -
Spălătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a spitalului (la primul
nivel peste subsolul tehnic), caz în care se vor asigura toate măsurile pentru a nu permite
pătrunderea în spațiile medicale a aburului și mirosurilor, fie în pavilion separat (eventual cu alte
funcțiuni gospodărești), caz în care comunicarea cu clădirea spitalului se va face printr-un
coridor de legătură.
Depozitele centrale
Art. 163. -
În cadrul unității sanitare trebuie să existe un spațiu central de depozitare a materialelor.
Art. 164. -
(1) Depozitul central de materiale trebuie să fie conceput și amenajat corespunzător.
(2) Depozitul central de materiale se recomandă să fie o construcție separată de clădirea unității
sanitare.
(3) Dacă se apelează la spațiile existente, încăperile se vor amenaja astfel încât să răspundă
cerințelor de mai jos.
(4) Pentru încăperile amenajate ca depozit în subsoluri tehnice se va asigura o bună hidroizolație
și termoizolație conductelor care traversează încăperile.
(5) Pentru o depozitare adecvată a materialelor de diferite tipuri se poate opta pentru o singură
încăpere suficient de mare sau mai multe încăperi dotate cu mobilier corespunzător necesităților.
Art. 165. -
Materialele sanitare se depozitează separat de cele nesanitare.
Art. 166. -
(1) Spațiile de depozitare vor fi prevăzute cu utilaje frigorifice pentru păstrarea materialelor care
necesită refrigerarea.
(2) Se va asigura protecția împotriva radiațiilor solare a materialelor sensibile.
(3) Se vor păstra o temperatură și un nivel de umiditate adecvate tipului de materiale depozitate.
(4) Se va asigura ventilația naturală și/sau artificială, astfel încât să se păstreze calitatea aerului
interior, conform normelor în vigoare.
(5) Finisajele vor fi făcute cu vopsea lavabilă.

61
(6) Pavimentul depozitului va fi neted, fără crăpături, din materiale antiderapante, rezistente la
compresiune, șocuri și uzură, înclinat și cu o hidroizolație bună.
Art. 167. -
(1) Accesul în spațiul de depozitare trebuie să fie suficient de larg, astfel încât să fie posibilă
folosirea mijloacelor mecanice de transport și manipulare. Se recomandă ca accesul să se facă
direct din exterior.
(2) În depozitul central se vor folosi mijloace mecanice adecvate de manipulare, cântărire,
ridicare și distribuire a materialelor, pentru a se evita ca lucrătorii să poarte greutăți mai mari
decât cele prevăzute în normele de protecția muncii în vigoare.
Art. 168. -
(1) Recepționarea materialelor, verificarea și distribuirea către localizări se fac în ziua primirii,
într-o zonă special destinată, denumită zona de primire. În aceeași încăpere se predau materialele
către compartimentele unității sanitare.
(2) Materialele care sosesc la sfârșitul programului de lucru și care nu pot fi distribuite către
localizări se vor păstra în zona de primire împreună cu documentele însoțitoare. Excepție fac
materialele care necesită refrigerare și care se vor pune în frigidere imediat după primirea lor.
(3) Materialele primite către localizări și sub localizări se vor așeza pe rafturi, în spatele celor
deja existente în depozit, pentru ca materialele să fie folosite în ordinea intrării în depozit.
Materialele cu termen de valabilitate depășit nu se păstrează în depozit. Ele se scot din depozit și
vor urma filiera de eliminare finală a deșeurilor, conform reglementărilor în vigoare.
(4) Încărcăturile de pe cărucioare vor fi asigurate în timpul deplasării împotriva răsturnării sau
căderii. În timpul transportului, materialele distribuite către secțiile unității sanitare vor fi
protejate împotriva oricărei contaminări sau deteriorări, pentru a se păstra integritatea
ambalajului și a produsului.
Art. 169. -
Evidența materialelor sanitare se ține pe baza catalogului materialelor folosite în unitățile
sanitare.
Art. 170. -
(1) Se vor respecta Normele de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) pentru depozitarea
substanțelor inflamabile.
(2) Se interzice fumatul în încăperile în care sunt depozitate substanțe sau materiale ușor
inflamabile. Acest tip de materiale vor fi depozitate într-un spațiu special amenajat, cu acces
separat. Substanțele toxice vor fi ținute în recipiente etanșe, etichetate și depozitate în condiții
sigure, conform normelor în vigoare.
(3) Se vor lua măsuri de precauție pentru evitarea accidentelor de muncă la manipularea
substanțelor periculoase.
(4) Orice accident sau incident produs în spațiile de depozitare a materialelor va fi comunicat de
îndată supervizorului depozitului, care va anunța responsabilul cu protecția muncii din unitatea
sanitară.
Art. 171. -
Personalul de distribuție din depozit (lucrătorii) trebuie să folosească echipament de protecție
(mănuși, șorțuri etc.) atunci când manipulează substanțe potențial toxice. Suprafața depozitului
central trebuie să corespundă cu necesitățile de depozitare.
Art. 172. -
Materialele medicale se depozitează separat de materialele nemedicale.
Art. 173. -

62
Materialele sterile se depozitează separat de cele nesterile.
Art. 174. -
Spațiile de depozitare trebuie să fie prevăzute cu instalații frigorifice pentru materialele care
necesită refrigerarea.
Art. 175. -
Fiecare dintre compartimentele, laboratoarele și/sau secțiile unității sanitare trebuie să fie dotate
cu un spațiu special destinat pentru primirea și distribuirea materialelor.
Art. 176. -
În depozitul central se vor folosi obligatoriu mijloace adecvate de manipulare, cântărire, ridicare,
transport și distribuire a materialelor.
Art. 177. -
Depozitul central va fi dotat în mod obligatoriu cu un spațiu special amenajat pentru depozitarea
substanțelor toxice.
Art. 178. -
Fiecare unitate sanitară va întocmi și va păstra în mod obligatoriu un catalog al materialelor
folosite.
Art. 179. -
Spațiile de depozitare a materialelor din cadrul secțiilor unității sanitare (sublocalizări) vor fi
amenajate corespunzător.
3.1.3. Circuitul personalului în spital
Activitatea de prevenire şi combatere a infecţiilor nozocomiale se desfăşoară într-un cadru
organizat, ca obligaţie permanentă a fiecărui cadru medico-sanitar.
Activitatea de supraveghere şi prevenire a infecţiilor nozocomiale face parte din obligaţiile
profesionale ale personalului şi este înscrisă în fişa postului fiecărui salariat.
INFECŢII NOSOCOMIALE (intraspitaliceşti) = afecţiune infecţioasă contractată de către
pacient în spital pe lângă afecţiunea cu care s-a internat acesta.
Circuitul (traseul) funcţional are 2 componente principale:
I. MEDIUL (CIRCUIT) SEPTIC = circuit septic = mediul cel infectat
II. MEDIUL (CIRCUIT) ASEPTIC = circuit aseptic = mediul steril/neinfectat
CIRCUITUL FUNCŢIONAL = un traseu urmat în practica medicală. Este un SENS DE
CIRCULAŢIE în interiorul unităţilor spitaliceşti (sanitare) a bolnavilor, personalului medical, a
unor materiale, instrumente, tuturor materialelor.
Sunt 2 trasee diferite cel ASEPTIC (steril) de cel SEPTIC (infectat).
I. CIRCUIT SEPTIC (INFECTAT)
Def: Este sensul de circulaţie care indică introducerea germenilor patogeni, generatori de infecţii,
în interiorul unităţilor sanitare.
II. CIRCUIT ASEPTIC (STERIL, NEINFECTAT)
Def: Este sensul de circulaţie ce asigură condiţii de protecţie împotriva infecţiilor, în interiorul
unităţilor sanitare.
OBSERVAŢII:
- Niciodată nu se încrucişează circuitul septic cu cel aseptic
- Circuitele septice sunt separate de cele aseptice
- Dacă se intersectează, rezultă infecţiile nosocomiale

63
Circuitele funcţionale trebuie să faciliteze o activitate corespunzătoare şi să împiedice
contaminarea mediului extern reducând la minimum posibilitatea de producere a infecţiilor.
Principalele circuite funcţionale din spital sunt următoarele:
1- circuitul bolnavului
2- circuitul personalului medico-sanitar, studenţilor şi elevilor practicanţi
3- circuitul vizitatorilor şi însoţitorilor
4- circuitul instrumentarului şi a diferitelor materiale utilizate în practica medicală aseptică
5- circuitul blocurilor operatorii
6- circuitul alimentelor şi al veselei
7- circuitul lenjeriei
8- circuitul rezidurilor
1. CIRCUITUL BOLNAVULUI
Circuitul bolnavului include spaţiile destinate
- serviciului de internare,
- serviciului de spitalizare şi
- serviciului de externare.
- Serviciul de internare cuprinde camerele de gardă şi spaţiul necesar prelucrării sanitare.
Camerele de gardă se găsesc la parterul spitalului. Serviciul de prelucrare sanitară cuprinde:
spaţiul de dezechipare, baie, garderobă pentru depozitarea echipamentului bolnavului.
Echipamentul bolnavului se introduce în huse de protecţie. Serviciul de prelucrare sanitară este
dotat cu materiale dezinfectante. După fiecare bolnav se face obligatoriu dezinfecţia cabinelor de
baie.
- Serviciul de spitalizare propriu-zis cuprinde saloanele cu paturi, accesul bolnavului de la
serviciul de internare, făcându-se cu evitarea încrucişării cu alte circuite contaminate (rezidurii,
lenjerie murdară) pentru care există program şi lift separate. Organizarea saloanelor respectă
normele sanitare (spaţiu/pat, luminozitate, instalaţii sanitare). Sunt asigurate spaţii pentru
activităţiile aferente îngrijirii bolnavului - sala de tratamente şi pansamente, oficiu alimentar,
depozite de lenjerie curată, depozite pentru materialele de întreţinere, substanţe dezinfectante,
materiale sanitare. Pe fiecare secţie se află un singur depozit de materiale sanitare, dezinfectante,
lenjerie curată.
2.CIRCUITUL PERSONALULUI, STUDENŢILOR ŞI ELEVILOR PRACTICANŢI
Este un circuit pe care îl urmează personalul medical în spital la intrarea/ieşirea din serviciu.
TRASEU:
EXTERIOR → VESTIAR → CABINE DUŞ (= BAIA = FILTRUL PERSONALULUI) →
VESTIARE cu ECHIPAMENT DE PROTECŢIE → SPĂLAREA MÂINILOR (la fiecare
tehnică) → SECŢIE
- Şi la ieşirea din serviciu se parcurge acelaşi circuit dar în sens invers.
- În secţiile cu caracter NEINFECŢIOS, NU ESTE NECESAR DUŞUL (BAIA), ci numai
SPĂLAREA MÂINILOR
Obs : NU se INTERSECTEAZĂ NICIODATĂ CIRCUITUL PERSONALULUI cu alt
circuit (ex.: cu al lenjeriei nesterile)
Acest circuit este important în prevenirea infecţiilor nozocomiale, motiv pentru care este
necesară asigurarea de personal sanitar (mediu, auxiliar, de îngrijire), pe compartimente septice
şi aseptice.
Este interzis accesul în sălile de operaţii a personalului care nu face parte din echipa de
intervenţie.

64
În mod similar, este interzis accesul altui personal în blocul alimentar sau în staţia de sterilizare.
Circuitul personalului implică şi elementele fundamentale de igienă individuală şi colectivă care
constau în:
- starea de sănătate
- portul corect al echipamentului de protecţie
- igiena personală (în principal igiena corectă a mâinilor)
Supravegherea stării de sănătate a personalului este obligatorie şi permanentă constând în:
- efectuarea examenelor medicale la angajare şi periodic
- obligativitatea declarării imediat medicului-şef de secţie a oricărei boli infecţioase pe care o are
personalul
- triajul epidemiologic zilnic, la intrarea în serviciu
- izolarea în spitalul de boli infecţioase sau la domiciliu (după caz) a oricărui suspect sau bolnav
de boala transmisibilă.
Portul echipamentului de protecţie pe tot timpul prezenţei în unitate a personalului este
obligatorie.
De asemenea personalul sanitar trbuie să aibă unghiile tăiate scurt şi să nu poarte inele sau
verighete în timpul serviciului.
Spălarea mâinilor cu apă şi săpun este obligatorie în următoarele situaţii:
- la intrarea în serviciu şi la părăsirea locului de muncă
- la intrarea şi ieşirea din salon
- după folosirea toaletei
- după folosirea batistei
- după scoaterea măştilor folosite în saloane
- înainte de prepararea alimentelor
- înainte de administrarea alimentelor şi medicamentelor fiecărui bolnav
- după colectarea lenjeriei murdare
- înainte şi după recoltarea de produse biologice
- după manipularea bolnavilor septici
- înainte şi după efectuarea oricărui tratament parentelar sau puncţie, schimbarea de pansamente,
clisme, etc.
- după contactul cu diverse produse biologice ale bolnavului
- înainte şi după diverse tratamente.
Purtarea mănuşilor sterile de către personalul medico-sanitar este obligatorie pentru fiecare
bolnav la tuşeul vaginal, rectal, aplicarea de catetere vezicale, tubaj gastric, alimentare prin
gavaj, intubaţie. Pentru intervenţiile chirurgicale este obligatorie spălarea mâinilor cu apă sterilă,
dezinfecţia mâinilor şi portul mănuşilor sterile pentru fiecare bolnav în parte. La fel se
procedează şi la aplicarea de catetere venoase şi arteriale, asistenţa la naştere.
3. CIRCUITUL VIZITATORILOR ŞI ÎNSOŢITORILOR
Circuitul vizitatorilor şi însoţitorilor este foarte important deoarece aceştia reprezintă într-un
spital un potenţial epidemiologic crescut prin frecvenţa purtătorilor de germeni necunoscuţi şi
prin echipamentul lor care este contaminat.
Vizitarea bolnavilor se va face numai în orele stabilite de conducerea spitalului.
În timpul vizitei, vizitatorii vor purta un halat de protecţie, primit de la garderoba amenajată în
acest scop.
Este bine să se realizeze controlul alimentelor aduse bolnavilor şi returnarea celor contraindicate.

65
Circuitul însoţitorilor este asemănător cu cel al bolnavilor. Circulaţia însoţitorilor în spital trebuie
limitată numai la necesitate.
4.CIRCUITUL INSTRUMENTARULUI
Circuitul instrumentarului şi a diferitelor materiale utilizate, trebuie să realizeze o separare între
materialele sterile şi cele utilizate.
Orice utilizator este obligat să ţină evidenţa tuturor procedurilor de sterilizare în Registrul de
sterilizare chimică sau Registrul de evidenţă a sterilizării termice, după caz.
OBS : NU se INTERSECTEAZĂ NICIODATĂ CIRCUITUL DE STERILIZARE cu alt
circuit
5. CIRCUITUL BLOCULUI OPERATOR
Circuitul blocului operator constituie o unitate complet separată de restul spaţiului de spitalizare,
pentru a se evita contaminarea în interior.
În blocul operator există spaţiu destinat pentru operaţiile aseptice şi spaţiu pentru cele
septice. Sălile de operaţii sunt dotate cu sală de spălare chirurgicală şi de îmbrăcare a
echipamentului steril, un spaţiu de colectare şi spălare a instrumentarului utilizat.
- accesul în sala de operaţie este permis numai echipei operatorii
- ferestrele şi uşile în sălile de operaţie trebuie închise
- deplasările în sălile de operaţii sunt limitate
- spălarea chirurgicală a mâinilor
- purtarea de echipament steril de către personalul medical ce efectuează intervenţia chirurgicală
- folosirea de mănuşi sterile şi mască chirurgicală
6. CIRCUITUL ALIMENTELOR ŞI AL VESELEI
Circuitul alimentelor şi al veselei include blocul alimentar, modul de distributie şi transport al
mâncării preparate, oficiile alimentare de pe secţii, servirea mesei la bolnavi.
Blocul alimentar cuprinde: spaţiul de preparare al alimentelor, camerele frigorifice, depozitele de
alimente, camera de zarzavat.
Alimentele sunt pregătite pentru o singură masă şi distribuite imediat după prepararea lor,
interzicându-se păstrarea lor de la o masă la alta.
Se păstrează timp de 36 de ore la frigider, probe din fiecare aliment distribuit.
În blocul alimentar există frigider separat pentru probe, lactate, carne, ouă. Fiecare frigider este
dotat cu termometru şi grafic de temperatură.
Transportul mâncării preparate de la blocul alimentar la oficiile din secţii se face în recipiente
emailate şi acoperite cu capac. Există un orar precis stabilit de transport al alimentelor.
7.CIRCUITUL LENJERIEI
Circuitul lenjeriei include spălătoria, transportul lenjeriei curate şi depozitarea acesteia în secţie,
colectarea lenjeriei murdare şi transportul ei la spălătorie în saci închisi etanş. Sacii se transportă
cu căruciorul, cu liftul destinat transportului de lenjerie, numai în orele alocate.
Colectarea lenjeriei murdare se face la patul bolnavului, direct în sac, evitând manevre inutile
(sortare, scuturare).
Lenjeria provenită de la pacienţii cu diverse afecţiuni infecto-contagioase se colectează separat,
se inscriptionează şi se anunţă spălătoria.
Obligatoriu se folosesc mănuşi şi mască pentru colectarea lenjeriei.
Depozitarea lenjeriei curate se face în spaţii special amenajate, care vor fi periodic curăţate şi
dezinfectate.
Periodic se face controlul microbiologic al lenjeriei.
OBS : NU se INTERSECTEAZĂ NICIODATĂ CIRCUITUL LENJERIEI cu alt circuit

66
8. CIRCUITUL DEŞEURILOR
Circuitul deşeurilor include din punct de vedere sanitar, măsurile ce se iau pentru evitarea
contaminării mediului extern prin asigurarea unei colectări şi evacuări corespunzătoare a
acestora.
Generalităţi:
- se numesc “reziduuri rezultate din activitatea medicală” toate deşeurile (periculoase sau
nepericuloase) care se produc în unităţile sanitare.
- Reziduuri nepericuloase - toate deşeurile menajere, ca şi acele deşeuri asimilate cu cele
menajere (ambalaje din hărtie, plastic, etc.) care nu sunt contaminate cu sânge sau alte lichide
organice.
- Reziduuri periculoase - deşeurile solide şi lichide, care au venit în contact cu sânge sau alte
lichide biologice (tampoane, comprese, tubulatură, seringi, etc.), obiecte tăietoare-înţepătoare
(ace, lame de bisturiu, etc.), resturi anatomo-patologice.
Colectarea deşeurilor
Codurile de culori ale ambalajelor în care se colectează deşeurile rezultate din activitatea
medicală sunt:
NEGRU pentru DEŞEURILE NEPERICULOASE
GALBEN pentru DEŞEURILE PERICULOASE
- Deşeurile nepericuloase se colectează la locul de producere (saloane, Săli de pansamente, Săli
de tratamente, camera de gardă, birouri,etc.) în PUNGI NEGRE.
Pungile vor fi ca lungime dublul înălţimii recipientului, astfel încât să îmbrace complet şi în
exterior recipientul, în momentul folosirii. După umplere se ridică partea exterioară, se răsuceşte
şi se face nod.
- Deşeurile periculoase se colectează astfel:
- cele infecţioase lichide şi solide în CUTII GALBENE CU SAC ÎN INTERIOR;
- cele tăietoare - înţepătoare în CUTII GALBENE DIN PLASTIC. După umplere, recipientele
se închid ermetic;
- cele anatomo-patologice se colectează în CUTII GALBENE CU SACI IN INTERIOR
PREVĂZUTE CU DUNGĂ ROŞIE.
Transportul deşeurilor
- Toate deşeurile colectate în saci negri se transportă în pubele la rampa de gunoi a spitalului şi
se depozitează până la evacuarea finală în containere.
- Toate deşeurile colectate în cutii galbene se transportă la depozitul de infecţioase a spitalului şi
se depozitează până la evacuarea finală.
Transportul deşeurilor periculoase până la locul de eliminare finală se face cu respectarea strictă
a normelor de igienă şi securitate în scopul protejării personalului şi populaţiei generale .
Transportul deşeurilor periculoase în incinta unităţii sanitare se face pe un circuit separat de cel
al pacienţilor şi vizitatorilor.
Deşeurile sunt transportate cu ajutorul pubelelor; acestea se spală şi se dezinfectează după fiecare
utilizare, în locul unde sunt descărcate.
Este interzis accesul persoanelor neautorizate în încăperile destinate depozitării temporare a
deşeurilor infecţioase.
Locul de depozitare temporară a deşeurilor infecţioase este prevăzut cu dispozitiv de închidere
care să permită numai accesul persoanelor autorizate.
Pentru deşeurile periculoase, durata depozitării temporare nu trebuie să depăşească 72 de ore, din
care 48 de ore în incinta unităţii

67
3.1.4. Calitatea factorilor de mediu din unităţile medicale: aeromicrofloră şi apă.
Atmosfera nu are o microflora proprie, deoarece substanțele chimice din compoziția acesteia
nu ofera condiții favorabile dezvoltarii microorganismelor. Cu toate acestea, aerul conține in
permanența microorganisme de proveniența naturala, umana sau animala. Acestea sunt
reprezentate de bacterii, virusuri, actinomicete, levuri, fungi; prezența lor in aer alcatuiește
aeromicroflora.
Aeromicroflora contaminanta este reprezentata de microorganisme saprofite, condiționat
patogene și strict patogene. Importanța igienico-sanitara au germenii condiționat patogeni și mai
ales cei patogeni, intrucat pot provoca imbolnaviri specifice, denumite generic boli aeropurtate.
In anumite circumstanțe, aerul reprezinta calea de transmitere a unui mare numar de
microorganisme patogene ce produc boli infecțioase(bolile infecțioase ale copilariei, gripa,
viroze respiratorii, tuberculoza, psitacoza).
Aeromicroflora patogena poate crește frecvența infecțiilor nosocomiale prin contaminarea
instrumentarului, materialelor sanitare sau a plagilor. Anumite microorganisme patogene din aer
pot contamina produsele alimentare care ulterior pot genera toxiinfecții alimentare.
Microorganismele patogene au o viabilitate limitata in aer, principalii factori ce condiționeaza
acest lucru fiind:
-variațiile mari de temperatura și umiditate atmosferica;
-lipsa suportului nutritiv;
-acțiunea bacteriostatica și bactericida a radiațiilor solare (componenta C a radiațiilor
ultraviolete);
-concurența microbiana a germenilor ce alcatuiesc aeromicroflora psihrofila(mai bine
adaptata la condițiile din mediu).
Rolul patogen al aerului contaminat se manifesta cel mai frecvent in:
-unitați de asistența medicala;
- unitați de ingrijire/educație /cazare pentru colectivitați de copii și tineri(creșe, gradinițe,
școli, camine);
- spații publice, mijloace de transpot in comun.
Principalele masuri profilactice vizeaza in special unitațile sanitare și alimentare.
Ele sunt reprezentate de :
-proiectarea, construcția și respectarea circuitelor funcționale care asigura un flux fara risc de
contaminare;
- elaborarea și implementarea unor programe educaționale, a caror tematica trebuie sa fie
axata pe prevenirea contaminarii aerului.
Metode de combatere a contaminarii aerului.
Ventilația:
-are eficiența crescuta fața de alte metode.
-este naturala(prin elemente ale construcției) și artificiala(prin insuflare sau exhaustare).
Sub-presurizarea aerului- tip de ventilație folosit in spitalele de boli contagioase. Consta in
introducerea unui volum de aer mai mic decat cel extras pentru a reduce raspandirea germenilor
contaminanți.
Supra-presurizarea aerului-tip de ventilație folosit in salile de intervenții chirurgicale. Consta in
introducerea unui volum de aer filtrat și dezinfectat, mai mare decat volumul de aer scos.
Curațenia:
-metoda eficienta de reducere a prafului bacterian
-se efectueaza corect prin aspirare și ștergere umeda.

68
Dezinfecția aerului
-se face prin metode fizice și chimice
1.Metode fizice
-folosirea lampilor de ultraviolete.
-metoda se bazeaza pe proprietatea bactericida a radiațiilor ultraviolete cu lungimea de unda
cuprinsa intre 200-280 nm. Iradierea directa cu radiatii a caror lungime de unda este mai mica, se
folosește numai in absența personalului, din cauza efectului lor nociv asupra analizatorului vizual
și tegumentelor.
-reduce aeromicroflora in procent de pana la 75%.
2.Metode chimice
Se folosesc substanțe diverse precum cele clorigene(cloramina,hipoclorit de nodiu, var cloros),
glicoli, acid lactic, rezorcina și altele. Substanțele clorigene au totuși utilizare limitata din cauza
efectului iritativ ocular și respirator dar și din cauza puterii oxidante a clorului(efect coroziv
asupra metalelor), care poate distruge obiectele sau suprafețele asupra carora s-a aplicat.

3.2. Prevenirea şi combaterea agenţilor infecţioşi: echipament de îngrijire, suprafeţe,

deşeuri medicale, ape reziduale.
3.2.1. Normele tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare
publice şi private din 19.08.2016
CAPITOLUL I
Definitii
Art. 1. - In sensul prezentelor norme, termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) curatare - etapa preliminara obligatorie, permanenta si sistematica in cadrul oricarei activitati
sau proceduri de indepartare a murdariei (materie organica si anorganica) de pe suprafete
(inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operatiuni mecanice sau manuale, utilizandu-se agenti
fizici si/sau chimici, care se efectueaza in unitatile sanitare de orice tip, astfel incat activitatea
medicala sa se desfasoare in conditii optime de securitate;
b) dezinfectie - procedura de distrugere a majoritatii microorganismelor patogene sau nepatogene
de pe orice suprafete (inclusiv tegumente), utilizandu-se agenti fizici si/sau chimici;
c) produsele biocide utilizate in domeniul medical pentru dezinfectie (tip de produs 1 si 2) sunt
produse care contin substante active definite in Regulamentul UE nr. 528/2012 al Parlamentului
European si al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispozitie pe piata si utilizarea
produselor biocide si plasate pe piata conform prevederilor art. 7 din Hotararea Guvernului nr.
617/2014 privind stabilirea cadrului institutional si a unor masuri pentru punerea in aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 22 mai 2012
privind punerea la dispozitie pe piata si utilizarea produselor biocide, cu modificarile si
completarile ulterioare;
d) dispozitivele medicale utilizate in procedura de dezinfectie sunt reprezentate de accesorii
specifice utilizate in acest scop. Acestea fac parte din clasa IIa si IIb si sunt plasate pe piata in
conformitate cu Ordinul ministrului sanatatii nr. 372/2015 privind inregistrarea dispozitivelor
medicale;
e) dezinfectie de nivel inalt - procedura de dezinfectie prin care se realizeaza distrugerea
bacteriilor in forma vegetativa, fungilor, virusurilor, micobacteriilor si a majoritatii sporilor
bacterieni; aceasta forma de dezinfectie se poate aplica si dispozitivelor medicale reutilizabile,
destinate manevrelor invazive, si care nu suporta autoclavarea;
f) dezinfectie de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfectie prin care se realizeaza

69
distrugerea bacteriilor in forma vegetativa, a fungilor, a micobacteriilor si a virusurilor, fara
actiune asupra sporilor bacterieni;
g) dezinfectie de nivel scazut - procedura de dezinfectie prin care se realizeaza distrugerea
majoritatii bacteriilor in forma vegetativa, a unor fungi si a unor virusuri, fara actiune asupra
micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate si a mucegaiurilor;
h) antiseptic - produsul biocid care fie inhiba dezvoltarea, fie distruge microoganismele la nivelul
tegumentelor/mucoaselor intacte pentru prevenirea sau limitarea infectiilor;
i) biofilm - un strat subtire de microorganisme care adera puternic la suprafete organice sau
anorganice si care este foarte rezistent la un unele substante biocide;
j) sterilizare - operatiunea prin care sunt distruse toate microorganismele, inclusiv sporii
bacterieni, de pe obiectele contaminate, rezultatul acestei operatiuni fiind starea de sterilitate.

CAPITOLUL II
Curatarea
Art. 2. - (1) Curatenia reprezinta rezultatul aplicarii corecte a unui program de curatare.
(2) Suprafetele si obiectele pe care se evidentiaza macro- sau microscopic materii organice ori
anorganice se definesc ca suprafete si obiecte murdare.
Art. 3. - Curatarea se realizeaza cu detergenti, produse de intretinere si produse de curatat.
Art. 4. - In utilizarea produselor folosite in activitatea de curatare se respecta urmatoarele reguli
fundamentale:
a) respectarea tuturor recomandarilor producatorului;
b) respectarea normelor generale de protectie a muncii, conform prevederilor legale in vigoare;
c) se interzice amestecul produselor;
d) se interzice pastrarea produselor de curatare in ambalaje alimentare;
e) produsele se distribuie la locul de utilizare, respectiv la nivelul sectiilor sau compartimentelor,
in ambalajul original sau in recipiente special destinate, etichetate cu identificarea produsului.
Art. 5. - (1) Urmarirea si controlul programului de curatare revin personalului unitatii sanitare,
care, conform legislatiei in vigoare, este responsabil cu prevenirea, supravegherea si limitarea
infectiilor asociate ingrijirilor medicale din unitate.
(2) Programul de curatare este parte integranta a planului propriu unitatii sanitare de prevenire,
supraveghere si limitare a infectiilor asociate ingrijirilor medicale.
(3) Ustensilele de curatare vor fi special dedicate fiecarei zone de risc identificate pe harta
riscurilor in unitatea sanitara.
Art. 6. - (1) Pentru depozitarea produselor si a ustensilelor necesare efectuarii curateniei aflate in
stoc, in unitatea sanitara se organizeaza un spatiu central special destinat.
(2) Spatiul central de depozitare prevazute la alin. (1) trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
a) sa asigure mentinerea calitatii initiale a produselor pe durata depozitarii;
b) pavimentul si peretii sa fie impermeabili si usor de curatat;
c) zona de depozitare sa permita aranjarea in ordine a materialelor de curatare si accesul usor la
acestea;
d) sa existe aerisire naturala;
e) sa existe iluminat corespunzator;
f) gradul de umiditate sa fie optim pastrarii calitatii produselor.
(3) In fiecare sectie sau compartiment trebuie sa existe incaperi special destinate pentru:
a) spatiu pentru produse si ustensile aflate in rulaj si pregatirea activitatii de curatare;

70
b) spatiu de depozitare/dezinfectie a ustensilelor si materialelor utilizate.
(4) Spatiul de depozitare si pregatire din sectii/compartimente prevazut la alin. (3) lit. b) trebuie
sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) pavimentul si peretii sa fie impermeabili si usor de curatat;
b) sa existe aerisire naturala;
c) sa existe iluminat corespunzator;
d) zona de depozitare sa permita aranjarea in ordine a materialelor de curatare si accesul usor la
acestea;
e) sa aiba o suprafata care sa permite desfasurarea activitatii de pregatire a ustensilelor si a
materialelor utilizate in procedura de curatare;
f) sa detina sursa de apa rece si calda;
g) sa existe chiuveta, dotata cu dispenser cu sapun lichid, pentru igiena personalului care
efectueaza curatarea.
(5) Spatiul de depozitare/dezinfectie a ustensilelor si materialelor utilizate din
sectii/compartimente prevazut la alin. (3) lit. a) trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) pavimentul si peretii sa fie impermeabili si usor de curatat;
b) sa existe aerisire naturala;
c) sa existe iluminat corespunzator;
d) sa existe cuva sau bazin cu apa pentru dezinfectia si spalarea ustensilelor folosite la efectuarea
curatarii sau masini de spalat cu uscator;
e) sa existe suport uscator pentru manusile de menaj, mopuri, perii si alte ustensile;
f) sa existe chiuveta, dotata cu dispenser cu sapun lichid, pentru igiena personalului care
efectueaza curatarea;
g) sa existe pubela si saci colectori de unica folosinta pentru deseuri, conform legislatiei in
vigoare.
Art. 7. - (1) Intretinerea ustensilelor folosite pentru efectuarea curatarii se face dupa fiecare
operatiune de curatare si la sfarsitul zilei de lucru.
(2) Ustensilele utilizate se spala, se curata, se dezinfecteaza si se usuca, cu respectarea circuitelor
functionale.
(3) Curatarea si dezinfectia ustensilelor complexe se efectueaza conform recomandarilor
producatorului.
(4) Personalul care executa operatiunile de curatare si dezinfectie a materialului de curatare
trebuie sa poarte manusi de menaj sau manusi de latex.

CAPITOLUL III
Dezinfectia
Art. 8. - (1) Dezinfectia este procedura care se aplica numai dupa curatare si este urmata de
clatire, dupa caz. Exceptia este reprezentata de situatia in care suportul care trebuie tratat a fost
contaminat cu produse biologice. In aceasta situatie prima etapa este de dezinfectie, apoi se
realizeaza curatarea urmata de inca o etapa de dezinfectie si clatire, dupa caz.
(2) In orice activitate de dezinfectie se aplica masurile de protectie a muncii, conform
prevederilor legislatiei in vigoare, pentru a preveni accidentele si intoxicatiile.
Art. 9. - Dezinfectia prin caldura uscata sau flambarea este utilizata exclusiv in laboratorul de
microbiologie.
Art. 10. - Dezinfectia prin caldura umeda se utilizeaza numai in cazul spalarii automatizate a
lenjeriei si a veselei, cu conditia atingerii unei temperaturi de peste 90 grade C.

71
Art. 11. - (1) Dezinfectia cu raze ultraviolete este indicata in dezinfectia suprafetelor netede si a
aerului in boxe de laborator, sali de operatii, alte spatii inchise, pentru completarea masurilor de
curatare si dezinfectie chimica.
(2) Aparatele de dezinfectie cu raze ultraviolete, autorizate conform prevederilor legale in
vigoare, sunt insotite de documentatia tehnica, ce cuprinde toate datele privind caracteristicile si
modul de utilizare si de intretinere al aparatelor, pentru a asigura o actiune eficace si lipsita de
nocivitate.
(3) Se va intocmi evidenta orelor de functionare pentru lampile de ultraviolete.
Art. 12. - Dezinfectia prin mijloace chimice se realizeaza prin utilizarea produselor biocide.
Art. 13. - (1) Produsele biocide utilizate pentru dezinfectie in unitatile sanitare se incadreaza in
grupa principala I, tip de produs 1 si 2, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr.
528/2012al Parlamentului European si al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la
dispozitie pe piata si utilizarea produselor biocide.
(2) In unitatile sanitare, in afara produselor tip 1 si 2, se mai utilizeaza si produse biocide tip 4,
14 si 18 (mentinerea igienei in zona de distributie si preparare a alimentelor sau cele utilizate in
activitatile de deratizare si pentru actiunile de dezinsectie).
(3) Produsele biocide incadrate in tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:
a) dezinfectia igienica a mainilor prin spalare;
b) dezinfectia igienica a mainilor prin frecare;
c) dezinfectia pielii intacte.
(4) Produsele biocide incadrate, conform prevederilor legale in vigoare, in tipul 2 de produs sunt
utilizate pentru:
a) dezinfectia suprafetelor;
b) dezinfectia manuala a dispozitivelor medicale, dezinfectia prin imersie, dezinfectia la masini
automate;
c) dezinfectia lenjeriei/material moale.
Art. 14. - In functie de eficacitate, de timpul de contact si de concentratia utilizata, nivelurile de
dezinfectie sunt:
a) dezinfectie de nivel inalt;
b) dezinfectie de nivel intermediar;
c) dezinfectie de nivel scazut.
Art. 15. - Este obligatorie respectarea concentratiilor si a timpului de contact specificate in avizul
produsului.
Art. 16. - Etapele dezinfectiei de tip inalt aplicate instrumentarului care nu suporta autoclavarea
sunt:
a) dezinfectie, cel putin de nivel mediu;
b) curatare;
c) dezinfectie de tip inalt prin imersie;
d) clatire cu apa sterila.
Art. 17. - (1) Solutia chimica utilizata pentru dezinfectia inalta a instrumentarului care nu suporta
autoclavarea se va folosi maximum 48 de ore sau 30 de cicluri de la preparare, cu conditia
mentinerii in cuve cu capac.
(2) In cazul solutiilor pentru care producatorul indica mai mult de 30 de cicluri de dezinfectie sau
un termen de valabilitate mai mare de 48 de ore, dupa expirarea termenelor de valabilitate
precizate la alin. (1), este obligatorie testarea concentratiei solutiei cu benzi indicatoare speciale
la inceputul fiecarei proceduri.

72
Art. 18. - Procedurile de dezinfectie inalta a dispozitivelor medicale termosensibile sunt
inregistrate intr-un registru special, denumit Registrul de dezinfectie inalta a instrumentarului, in
care se completeaza urmatoarele date:
a) produsul utilizat si concentratia de lucru;
b) data si ora prepararii solutiei de lucru;
c) ora inceperii fiecarei proceduri (ciclu) de dezinfectie;
d) lista dispozitivelor medicale imersate la fiecare procedura;
e) ora incheierii fiecarei proceduri;
f) testarea cu bandelete a valabilitatii solutiei, daca a fost efectuata;
g) numele si semnatura persoanei responsabile de efectuarea procedurii.
Art. 19. - Igiena mainilor si dezinfectia pielii se realizeaza dupa cum urmeaza:
a) spalarea simpla igienica a mainilor se face utilizandu-se apa si sapun lichid; aceasta procedura
nu este un substitut pentru dezinfectia igienica a mainilor.
b) dezinfectia igienica a mainilor se face prin spalare sau frecare, utilizandu-se de rutina un
produs antiseptic de preferat pe baza de alcooli; in cazurile de infectie cu Clostridium difficile
dezinfectia igienica a mainilor se face cu apa si sapun, nu cu solutii alcoolice;
c) dezinfectia chirurgicala a mainilor prin spalare sau prin frecare este procedura care se
realizeaza numai dupa dezinfectia igienica a mainilor, utilizandu-se un produs antiseptic.
Art. 20. - Criteriile de utilizare si pastrare corecta a produselor antiseptice sunt urmatoarele:
a) un produs se utilizeaza numai in scopul pentru care a fost avizat;
b) se respecta intocmai indicatiile de utilizare de pe eticheta produsului;
c) se respecta intocmai concentratia si timpul de contact precizate in avizul produsului;
d) pe flacon se noteaza data si ora deschiderii si data-limita pana la care produsul poate fi utilizat
in conformitate cu recomandarile producatorului;
e) la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis si inchis corect;
f) flaconul se manipuleaza cu atentie; in cazul flacoanelor cu antiseptic este interzisa atingerea
gurii flaconului, pentru a se evita contaminarea;
g) este interzisa transvazarea in alt flacon;
h) este interzisa reconditionarea flaconului;
i) este interzisa completarea unui flacon pe jumatate golit in alt flacon;
j) este interzisa amestecarea, precum si utilizarea succesiva a doua produse diferite;
k) se recomanda alegerea produselor care se utilizeaza ca atare si nu necesita dilutie;
l) sunt de preferat produsele conditionate in flacoane cu cantitate mica;
m) flacoanele trebuie pastrate la adapost de lumina si departe de surse de caldura.
Art. 21. - Procedurile recomandate pentru dezinfectia mainilor, in functie de nivelul de risc, se
efectueaza conform anexei nr. 3 la ordin.
Art. 22. - Criteriile de alegere corecta a dezinfectantelor sunt urmatoarele:
a) spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate;
b) timpul de actiune;
c) in functie de sectia din unitatea sanitara in care sunt utilizate, dezinfectantele trebuie sa aiba
eficienta si in prezenta substantelor interferente: sange, puroi, voma, diaree, apa dura, materii
organice;
d) sa aiba remanenta cat mai mare pe suprafete;
e) sa fie compatibile cu materialele pe care se vor utiliza;
f) gradul de periculozitate (foarte toxic, toxic, nociv, coroziv, iritant, oxidant, foarte inflamabil si
inflamabil) pentru personal si pacienti;

73
g) sa fie usor de utilizat;
h) sa fie stabile in timp;
i) natura suportului care urmeaza sa fie tratat;
j) riscul de a fi inactivat de diferite substante sau conditii de mediu, asa cum este prevazut in fisa
tehnica produsului;
k) sa fie biodegradabile in acord cu cerintele de mediu.
Art. 23. - (1) Reguli generale de practica ale dezinfectiei:
a) dezinfectia completeaza curatarea, dar nu o suplineste si nu poate inlocui sterilizarea sau
dezinfectia de tip inalt in cazul dispozitivelor termosensibile;
b) pentru dezinfectia in focar se utilizeaza dezinfectante cu actiune asupra agentului patogen
incriminat sau presupus;
c) utilizarea dezinfectantelor se face respectandu-se normele de protectie a muncii, care sa
previna accidentele si intoxicatiile;
d) personalul care utilizeaza in mod curent dezinfectantele trebuie instruit cu privire la noile
proceduri sau la noile produse dezinfectante;
e) in fiecare incapere in care se efectueaza operatiuni de curatare si dezinfectie trebuie sa existe
in mod obligatoriu un grafic zilnic orar, in care personalul responsabil va inregistra tipul
operatiunii, ora de efectuare si semnatura; aceste persoane trebuie sa cunoasca in orice moment
denumirea dezinfectantului utilizat, data prepararii solutiei de lucru si timpul de actiune, precum
si concentratia de lucru.
(2) La prepararea si utilizarea solutiilor dezinfectante sunt necesare:
a) cunoasterea exacta a concentratiei de lucru in functie de suportul supus dezinfectiei;
b) folosirea de recipiente curate;
c) utilizarea solutiilor de lucru in cadrul perioadei de stabilitate si eficacitate, conform unei
corecte practici medicale, pentru a se evita contaminarea si degradarea sau inactivarea lor.
(3) Efectuarea controlului chimic si bacteriologic, prin sondaj, al solutiilor dezinfectante in curs
de utilizare se realizeaza prin intermediul bandeletelor test aferente produsului.
Art. 24. - Alegerea metodei de dezinfectie si/sau sterilizare pentru suprafete, instrumentar si
echipamente trebuie sa tina cont de categoria din care acestea fac parte: noncritice, semicritice si
critice.
Art. 25. - Suprafetele, instrumentarul si echipamentele sunt clasificate dupa cum urmeaza:
a) critice - cele care vin in contact cu tesuturile corpului uman sau penetreaza tesuturile, inclusiv
sistemul vascular, in mod normal sterile. Exemple: instrumentarul chirurgical, inclusiv
instrumentarul stomatologic, materialul utilizat pentru suturi, trusele pentru asistenta la nastere,
echipamentul personalului din salile de operatii, campuri operatorii, mesele si tampoanele,
tuburile de dren, implanturile, acele si seringile, cateterele cardiace si urinare, dispozitivele
pentru hemodializa, toate dispozitivele intravasculare, endoscoapele flexibile sau rigide utilizate
in proceduri invazive, echipamentul pentru biopsie asociat endoscoapelor, acele pentru
acupunctura, acele utilizate in neurologie; aceste dispozitive trebuie sterilizate;
b) semicritice - care vin in contact cu mucoase intacte si nu penetreaza bariera tegumentara, cu
exceptia mucoasei periodontale sau pielea avand solutii de continuitate.
Acestea ar trebui sa beneficieze de cel putin dezinfectie la nivel mediu.
Exemple: suprafata interioara a incubatoarelor pentru copii si dispozitivele atasate acestora
(masca de oxigen, umidificator), endoscoapele flexibile si rigide utilizate exclusiv ca dispozitive
pentru imagistica, laringoscoapele, tuburile endotraheale, echipamentul de anestezie si respiratie
asistata, diafragmele, termometrele de sticla, termometrele electronice, ventuzele, varfurile de la

74
seringile auriculare, specul nazal, specul vaginal, abaiselang-urile, instrumentele utilizate pentru
montarea dispozitivelor anticonceptionale, accesoriile pompitelor de lapte.
Suprafetele inerte din sectii si laboratoare, stropite cu sange, fecale sau cu alte secretii si/sau
excretii potential patogene, si cazile de hidroterapie utilizate pentru pacientii a caror piele
prezinta solutii de continuitate sunt considerate semicritice;
c) noncritice - care nu vin frecvent in contact cu pacientul sau care vin in contact numai cu pielea
intacta a acestuia. Aceste dispozitive trebuie sa fie curatate si trebuie aplicata o dezinfectie
scazuta.
Exemple: stetoscoape, plosti, urinare, manseta de la tensiometru, specul auricular, suprafetele
hemodializoarelor care vin in contact cu dializatul, cadrele pentru invalizi, suprafetele
dispozitivelor medicale care sunt atinse si de personalul medical in timpul procedurii, orice alte
tipuri de suporturi.
Suprafetele inerte, cum sunt pavimentele, peretii, mobilierul de spital, obiectele sanitare s.a., se
incadreaza in categoria noncritice.
Art. 26. - Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice in functie de suportul care urmeaza sa
fie tratat sunt prevazute in anexa nr. 4 la ordin.
Art. 27. - Dezinfectia curenta si/sau terminala, efectuata numai cu dezinfectanti de nivel inalt,
este obligatorie in:
a) sectiile de spitalizare a cazurilor de boli transmisibile;
b) situatia evolutiei unor cazuri de infectii asociate asistentei medicale;
c) situatiile de risc epidemiologic (evidentierea cu ajutorul laboratorului a circulatiei
microorganismelor patogene);
d) sectiile cu risc inalt: sectii unde sunt asistati pacienti imunodeprimati, arsi, neonatologie,
prematuri, sectii unde se practica grefe/transplant (de maduva, cardiace, renale etc.), sectii de
oncologie si oncohematologie);
e) blocul operator, blocul de nasteri;
f) sectiile de reanimare, terapie intensiva;
g) serviciile de urgenta, ambulanta, locul unde se triaza lenjeria.

CAPITOLUL IV
Sterilizarea
Art. 28. - Sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale carei rezultate depind de
buna functionare a aparaturii utilizate si pastrarea corespunzatoare a materialelor sterilizate.
Art. 29. - Sunt obligatorii controlul operatiunilor, respectarea procedurilor, precum si asigurarea
cerintelor specificate in standardul EN ISO 9001/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 30. - Unitatile sanitare trebuie sa garanteze acelasi nivel de siguranta a pacientilor, atat in
cazul utilizarii de dispozitive medicale achizitionate de pe piata, cat si al utilizarii celor sterilizate
in unitatea sanitara.
Art. 31. - Este interzisa reprocesarea in vederea reutilizarii a dispozitivelor si materialelor de
unica folosinta.
Art. 32. - Toate dispozitivele medicale si materialele care urmeaza a fi sterilizate trebuie curatate
si dezinfectate inainte de a fi supuse unui proces de sterilizare standardizat.
Art. 33. - Organizarea activitatilor propriu-zise de sterilizare, precum si a activitatilor conexe,
respectiv curatarea, dezinfectia si impachetarea, stocarea si livrarea, va tine cont de necesitatea
respectarii circuitelor functionale. Este interzisa realizarea acestor activitati in alte spatii decat
cele desemnate.

75
Art. 34. - Serviciul de sterilizare din unitatile sanitare de orice tip trebuie sa fie amenajat intr-un
spatiu special destinat, in vederea desfasurarii activitatilor din etapele mentionate.
Art. 35. - Organizarea activitatii serviciilor de sterilizare cuprinde:
a) asigurarea spatiilor derularii activitatii, in conformitate cu legislatia in vigoare;
b) circuitele functionale, recipientele si mijloacele de transport;
c) asigurarea conditiilor de calitate a mediului in care se desfasoara procesul de sterilizare;
d) verificarea starii de functionare a aparaturii;
e) sistemul de control al procesului;
f) procedurile de marcare si asigurarea trasabilitatii produselor finite;
g) tratarea neconformitatilor procesului de sterilizare;
h) inregistrarea si arhivarea datelor privind parcursul procesului, cu mentionarea datei primirii
produsului de sterilizat, sectia de provenienta, numarul transei de sterilizare, data trimiterii pe
sectie a produsului sterilizat, numele persoanei care a efectuat sterilizarea;
i) instruirea personalului;
j) asigurarea echipamentului de protectie al personalului.
Art. 36. - Circuitele se stabilesc astfel incat sa asigure securitatea personalului, a mediului si
integritatea dispozitivelor medicale.
Art. 37. - In unitatile de asistenta medicala, sterilizarea se realizeaza prin metode fizice (abur sub
presiune), precum si prin metode combinate fizico-chimice (plasma).
Art. 38. - Sterilizarea cu aburi sub presiune trebuie sa fie metoda de electie, daca dispozitivul
medical suporta aceasta procedura. Metoda fizico-chimica (plasma, care utilizeaza ca agent de
sterilizare peroxidul de hidrogen) se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului care nu
suporta autoclavarea.
Art. 39. - Sterilizarea se realizeaza numai cu aparate autorizate si avizate conform prevederilor
legale in vigoare.
Art. 40. - Presiunea, temperatura si timpul de sterilizare reprezinta valori de siguranta pentru
eficacitatea sterilizarii in functie de aparat.
Art. 41. - Trebuie respectate instructiunile de utilizare din cartea tehnica a aparatului cu privire la
temperatura, presiunea si timpul de sterilizare recomandate de producator, in functie de tipurile
de materiale de sterilizat ambalate.
Art. 42. - Personalul medical responsabil cu respectarea calitatii procedurilor de sterilizare va fi
instruit si calificat pentru fiecare tip de aparat de sterilizat si va face dovada de certificare a
acestui lucru.
Art. 43. - Instructiunile de utilizare pentru fiecare sterilizator se vor afisa la loc vizibil.
Art. 44. - Controlul sterilizarii se efectueaza in conformitate cu anexa nr. 5, dupa cum urmeaza:
a) cu indicatorii fizico-chimici;
b) cu testul de verificare a penetrarii aburului (testul Bowie & Dick, pentru autoclava);
c) cu indicatorii biologici.
Art. 45. - (1) Pentru fiecare ciclu de sterilizare evaluarea eficacitatii sterilizarii se realizeaza
astfel:
a) pe tot parcursul ciclului complet de sterilizare se urmareste pe panoul de comanda si se
noteaza temperatura si presiunea atinse pentru fiecare faza a ciclului sau se analizeaza diagrama;
b) se citeste virarea culorii indicatorului pentru temperatura de pe banda adeziva; se citeste
virarea culorii indicatorului "integrator" pentru sterilizatorul cu abur sub presiune, care
controleaza timpul, temperatura si saturatia vaporilor.
(2) Cu periodicitate zilnica, evaluarea eficacitatii sterilizarii se realizeaza astfel:

76
a) se controleaza calitatea penetrarii aburului cu ajutorul testului Bowie & Dick, daca se
efectueaza sterilizarea materialului moale;
b) se efectueaza controlul cu indicator biologic (Bacillus stearothermophyllus) pentru autoclavele
din statiile de sterilizare sau pentru autoclavele care nu sunt echipate cu dispozitiv automat de
inregistrare (diagrama).
Art. 46. - (1) Durata mentinerii sterilitatii materialelor ambalate in cutii metalice perforate sau in
casolete cu colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu conditia mentinerii acestora inchise.
Exceptie fac ambalajele dure pentru care producatorul precizeaza o alta durata de valabilitate, cu
conditia mentinerii acestora in conditiile precizate de producator.
(2) Durata mentinerii sterilitatii materialelor ambalate in pungi hartie-plastic sudate este de doua
luni de la sterilizare, cu conditia mentinerii integritatii ambalajului, cu exceptia celor pentru care
producatorul specifica o alta perioada de valabilitate, cu conditia mentinerii conditiilor
specificate de acesta.
Art. 47. - Intretinerea (mentenanta) autoclavelor se efectueaza de un tehnician autorizat pentru
verificarea functionarii acestora, cu periodicitatea recomandata de producatorul aparatului, dar
cel putin o data pe trimestru.
Art. 48. - Orice defectiune aparuta la autoclava necesita interventia tehnicianului autorizat.
Art. 49. - Dupa interventia pe aparat se efectueaza:
a) verificarea parametrilor aparatului, urmarind inregistrarile de temperatura si presiune (pe
panoul frontal sau diagrama);
b) testul Bowie & Dick pentru verificarea calitatii penetrarii aburului;
c) controlul umiditatii textilelor.
Art. 50. - Amplasarea, dotarea, exploatarea, intretinerea, verificarea si repararea aparatelor,
utilajelor si instalatiilor de sterilizare se fac conform prevederilor legale in vigoare.
Art. 51. - Se vor elabora si afisa instructiuni tehnice specifice privind exploatarea aparatelor,
precum si masurile ce trebuie luate in caz de avarii, intreruperi sau dereglari la fiecare loc de
munca.
Art. 52. - Asistenta medicala responsabila cu sterilizarea va fi instruita si acreditata sa lucreze cu
aparate sub presiune.
Art. 53. - Sterilizarea apei pentru spalarea chirurgicala se efectueaza in autoclava pentru
sterilizarea apei, potrivit instructiunilor de utilizare din cartea tehnica a acesteia, la o presiune de
sterilizare de 1,5 bari si un timp de sterilizare de 30 de minute, precum si prin intermediul
diferitelor aparate, filtre sau alte dispozitive autorizate in acest scop conform legii.
Art. 54. - Reteaua de alimentare si distribuire a apei sterile de la autoclave la spalatoare trebuie
sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) distanta maxima de la autoclava la punctul de distributie nu va depasi 20 m;
b) sunt admise numai conducte fara mufe;
c) eliminarea oricarei posibilitati de contaminare a apei sterile prin stagnarea in sistemul de
distributie (cu interzicerea coturilor in forma de "U" sub nivelul conductei);
d) apa sterila pentru spalarea chirurgicala se prepara in ziua utilizarii ei.
Art. 55. - Este obligatorie respectarea instructiunilor de utilizare si a cartii tehnice a aparatului
pentru a folosi temperatura, presiunea si timpul de sterilizare recomandate de producator pentru
materialele de sterilizat.
Art. 56. - Se noteaza pe fiecare ambalaj data si ora sterilizarii.
Art. 57. - Sterilizarea prin metode fizice si fizico-chimice se inregistreaza in Registrul de
evidenta a sterilizarii, care contine: data si numarul aparatului, continutul si numarul obiectelor

77
din sarja, numarul sarjei, temperatura si, dupa caz, presiunea la care s-a efectuat sterilizarea, ora
de incepere si de incheiere a ciclului (durata), rezultatele indicatorilor fizico-chimici si rezultatul
testelor biologice, semnatura persoanei responsabile cu sterilizarea si care elibereaza materialul
steril.
Art. 58. - (1) Sterilizarea cu oxid de etilena nu trebuie sa reprezinte o metoda uzuala de
sterilizare avand in vedere riscul toxic pentru personalul statiei de sterilizare, pentru cei care
manipuleaza sau pentru pacientii la care se utilizeaza obiectele sterilizate prin aceasta metoda,
motiv pentru care aceasta trebuie utilizata in cazuri exceptionale, cand nu exista alte mijloace de
sterilizare.
(2) Este interzisa utilizarea sterilizarii cu oxid de etilena pentru sterilizarea materialului medico-
chirurgical in urgenta.
(3) Este interzisa sterilizarea cu oxid de etilena a materialului medico-chirurgical a carui
compozitie nu este cunoscuta.
(4) Este interzisa resterilizarea cu oxid de etilena a echipamentului medical constituit din parti de
policlorura de vinil sterilizat initial cu radiatii ionizante sau raze gamma.
(5) Este interzis a se fuma in incaperile unde se utilizeaza oxidul de etilena; aceste incaperi
trebuie ventilate in permanenta direct cu aer proaspat (din exterior).
3.3. Noţiuni de asepsie şi antisepsie
Dezinfectia reprezinta totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice si farmacologice care
urmaresc îndepartarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu.
Sterilizarea, forma cea mai completa de dezinfectie, capabila sa distruga germenii chiar si în
forma lor sporulata, cuprinde doua componente: asepsia si antisepsia.
Asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) reprezinta un ansamblu de masuri prin care este
împiedicat contactul germenilor cu plaga operatorie (contaminarea plagii), fiind o metoda
profilactica. Louis Pasteur (1822-1895) este considerat parintele asepsiei moderne, alti savanti al
cãror nume se leaga de acest domeniu fiind rusul Elie Metchnikoff (1845 - 1916) si românul
Victor Babes (1854 - 1926).
Asepsia se adreseaza tuturor momentelor ce prezinta riscul contaminarii plagii chirurgicale;
ea presupune urmatoarele gesturi: spalarea mâinilor chirurgului si protejarea lor cu manusi
sterile, dezinfectia tegumentelor câmpului operator, sterilizarea tuturor instrumentelor,
câmpurilor si materialelor folosite într-o interventie chirurgicala, acoperirea plagii cu un
pansament steril.
Asepsia foloseste urmatoarele metode fizice si chimice:
- mijloace mecanice: curatirea mecanica si spalarea (se adreseaza instrumentarului, materialului
moale, mâinilor chirurgului si câmpului operator);
- caldura uscata (flambare, calcare, încalzire la rosu, sterilizare cu aer cald - Poupinel) si caldura
umeda (fierbere, autoclavare);
- sterilizare la rece: mijloace radiante (raze ultraviolete, raze gamma, ultrasunete), sterilizare
chimica (formol sub forma de vapori la rece sau la cald, etilenoxid).
Antisepsia (anti = împotriva, sepsis = putrefactie) este alcatuita din totalitatea mijloacelor prin
care se urmareste distrugerea germenilor patogeni prezenti într-o plaga, pe tegumente sau în
mediu; este deci o metoda curativa. Sir Joseph Lister este considerat promotorul antisepsiei în
chirurgie.

78
 Antisepsia foloseste o serie de mijloace chimice denumite antiseptice sau dezinfectante. Se
obisnuieste sa se denumeasca antiseptic substanta cu actiune bactericida sau bacteriostatica care
se aplica pe tesuturi vii, iar dezinfectant substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe
diverse obiecte, produse septice sau din mediul extern.
Pentru a putea fi folosita în conditii bune, o substanta antiseptica trebuie sa îndeplineasca
anumite conditii:
- sa aiba actiune rapida si durabila;
- sa distruga cât mai multi germeni în concentratii cât mai mici;
- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure mecanismele de aparare fa-
vorizând astfel o infectie bacteriana;
- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza sa fie dezinfectate;
- sa fie usor solubila în apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu-si modifice proprieta-
tile în timp);
- sa-si mentina proprietatile antiseptice în orice mediu.
Substantele chimice folosite ca antiseptice sunt reprezentate de:
- iod: tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu), solutie Lugol, iodofori (combinatii
ale iodului cu polivinilpirolidona, detergenti, etc, rezultând preparate mai putin iritante pentru
piele: Betadine, Septozol etc.); nu se pune în contact cu o plaga sau cu mucoase deoarece
coaguleaza proteinele; aplicat pe seroase, favorizeaza constituirea de aderente; în contact cu
plagile secretante, degaja acid iodhidric, iritant pentru tegumente;
- alcool 70%: nu se poate aplica direct pe plaga sau pe zone fara stratul cornos, deoarece produ-
ce deshidratare si denaturare celulara (coagulare a proteinelor); nu actioneaza asupra formelor
sporulate si a bacilului Koch; folosit în afectiuni inflamator-infectioase, în aplicatii scurte (5-10
minute), pentru efectul revulsiv (priessnitz alcoolizat);
- substante pe baza de clor: hipoclorit de sodiu, cloramine (actiune pe bacteriile G+ / G- si pe
bacilul Koch; solutia folosita pentru dezinfectia plagilor si mucoaselor se obtine prin dizolvarea
comprimatelor de cloramina B de 500 mg într-un litru de apa; solutiile folosite pentru dezinfectia
obiectelor sanitare ce vin în contact cu produse organice au concentratii mai mari), clorhexidine
(compus organic al clorului în solutie de alcool izopropilic, fara actiune asupra germenilor
sporulati si a micobacteriilor);
- substante care degaja oxigen: apa oxigenata (solutie apoasa ce contine 3% peroxid de oxigen
[H2O2] folosita pentru antisepsia plagilor si a mucoaselor; pe lânga efectul antiseptic, în primul rând
îndreptat împotriva germenilor anaerobi, prezinta o tripla actiune: mecanica - de îndepartare a resturilor
tisulare sau corpilor straini din zonele profunde sau fundurile de sac ale plagilor delabrante prin efectul
de spumare efervescent al reactiei exoterme de eliberare a oxigenului, hemostatica - pe vasele mici si
citofilactica - favorizare a proliferarii si migrarii celulare cu aparitie a tesutului de granulatie; solutia de
apa oxigenata ce contine H2O2 3% se prepara din solutia de perhidrol ce contine H2O2 30% obtinuta
prin dizolvarea tabletelor de perogen ce contin 1 g H2O2 în apa si se pastreaza în sticle de culoare
închisa astupate cu dop rodat), permanganat de potasiu (KMnO4 se prezinta sub forma de cristale de
culoare violet si se foloseste sub forma de solutie 0.1-0.5% pentru dezinfectia mucoaselor vaginala,
vezicala sau bucala, ca si a plagilor infectate cu anaerobi; nu se asociaza cu alcool sau apa oxigenata);
- acizi si baze: acid boric (în chirurgia generala este folosit ca pulbere formata din cristale albe pentru
antisepsia plagilor, fiind activ si pe piocianic; în plus, actioneaza asupra sfacelurilor, tesuturilor
necrozate si crustelor, pe care le macereaza, facilitând astfel eliminarea lor si dezvoltarea tesutului de
granulatie prin care se realizeaza vindecarea plagilor; în oftalmologie si ORL se folosesc solutii 2-3%),

79
soda caustica (solutie 1-10% folosita numai la dezinfectia obiectelor de mobilier si a spatiilor
contaminate);
- derivati ai metalelor grele (mercur, argint): fenosept (borat fenilmercuric în solutie apoasa
2%o, rar folosit pentru dezinfectia mâinilor, a plagilor si a instrumentarului), nitrat de argint
(cristale folosite la cauterizarea de tesuturi aberante, solutie folosita pentru instilatii vezicale în
urologie) etc.;
- detergenti: anionici (folositi la spalarea lenjeriei), cationici (actiune bactericida, fungicida si virocida;
cel mai folosit în chirurgie este bromocetul [cetazolin] = solutie hidroalcoolica de bromura de
cetilpiridinium utilizata pentru aseptizarea unor plagi, arsuri si a tegumentelor, ca si pentru
dezinfectarea instrumentarului, lenjeriei, veselei, încaperilor), amfolitici (Tego = detergent amfoter cu
actiune bactericida);
- altii: formol (formalina = solutie de formaldehida 40%, întrebuintata ca dezinfectant si
conservant al tesuturilor; este bactericid si sporicid extrem de puternic, iritant însa pentru ochi si
caile respiratorii; utilizare spitaliceasca pentru dezinfectia periodica a încaperilor), fenol, acid
fenic, violet de gentiana (metilrozanilina = colorant derivat de trifenilmetan folosit ca
antihelmintic în oxiuriaza si ca topic bactericid si antifungic în dermatologie), rivanol (lactat de
etoxi-diaminoacridina, cu eficacitate antiseptica îndoielnica) etc..
3.4. Norme de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale
Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare
a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare
Văzând Referatul de aprobare nr. V.V.V. 4.289 din 30 septembrie 2016, întocmit de Direcția
generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 166 din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea
și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Art. 1. -
(1) Se aprobă Normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței
medicale în unitățile sanitare, prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul
ordin.
(2) Normele prevăzute la alin. (1) cuprind:
a) Organizarea activităților de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței
medicale în unitățile sanitare publice și private cu paturi - anexa nr. 1;
b) Supravegherea și raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale - anexa nr. 2;
c) Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează în domeniul
sanitar la produse biologice - anexa nr. 3;
d) Precauțiunile standard - măsuri minime obligatorii pentru prevenirea și limitarea infecțiilor
asociate asistenței medicale - anexa nr. 4.
Art. 2. -
Definiții de caz utilizate pentru supravegherea infecțiilor asociate asistenței medicale sunt cele
prevăzute în Decizia 2012/506/UE.
Art. 3. -
Depistarea/Identificarea, înregistrarea și declararea/raportarea infecțiilor asociate asistenței
medicale de către orice unitate sanitară sunt obligatorii.
Art. 4. -

80
Fiecare unitate sanitară elaborează anual un program propriu de supraveghere, prevenire și
limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale.
Art. 5. -
Fondurile necesare îndeplinirii activităților din programul prevăzut la art. 4 vor fi asigurate din
bugetul de venituri și cheltuieli al unității și vor fi afișate pe site-ul unității, defalcat pe tip de
cheltuieli (teste screening pacienți, teste de autocontrol, dezinfectanți, controlul microbiologic al
personalului etc.).
Art. 6. -
Costurile aferente activităților de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate
asistenței medicale se vor regăsi în valoarea serviciilor medicale decontate de fiecare
plătitor/asigurător/finanțator aflat în relație contractuală cu unitățile sanitare, pentru fiecare dintre
pacienții eligibili asistați.
Art. 7. -
În toate unitățile sanitare activitatea de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate
asistenței medicale face parte din obligațiile profesionale ale personalului și va fi înscrisă în fișa
postului fiecărui salariat.
Art. 8. -
Orice daună adusă pacienților prin nerespectarea prevederilor prezentului ordin sau a
normativelor profesionale privind asigurarea calității asistenței medicale acordate pacienților în
scopul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale atrage responsabilitatea individuală sau,
după caz, instituțională, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 9. -
Direcțiile/Serviciile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, Institutul Național de
Sănătate Publică, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și
unitățile sanitare din sistemul public și privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului
ordin.
Art. 10. -
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății publice nr.
916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor
nosocomiale în unitățile sanitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din
6 septembrie 2006.
Art. 11. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății,
VladVasileVoiculescu
București, 30 septembrie 2016.
Nr. 1.101.
ANEXA Nr. 1
CAPITOLUL I -Dispoziții generale
1. Unitățile sanitare publice și private cu paturi asigură organizarea și funcționarea
serviciilor/compartimentelor de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, după cum
urmează:
a) la nivelul tuturor unităților sanitare cu paturi, de stat sau private, se organizează
servicii/compartimente specializate de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
b) activitatea serviciilor/compartimentelor este asigurată prin personal propriu, angajat în acest
scop, sau prin contractarea de prestări de servicii specifice cu direcția de sănătate publică

81
județeană și a municipiului București, sau cu furnizori privați care oferă servicii de consultanță
de epidemiologie;
c) serviciul/compartimentul trebuie să aibă în componență cel puțin un medic epidemiolog, cu
funcție/atribuții de șef serviciu/coordonator compartiment și membru în Comitetul director al
unității sanitare, direct subordonat managerului unității;
d) șeful serviciului/coordonatorul compartimentului va fi autorizat prin decizie administrativă a
managerului atât pentru verificarea modului de respectare a protocoalelor și procedurilor de
prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, cât și pentru a propune
managerului sancțiuni administrative pentru tot personalul unității sanitare cu abateri de la
acestea;
e) în cadrul serviciului/compartimentului trebuie asigurată funcția de responsabil al politicii de
utilizare a antibioticelor de către un medic de boli infecțioase încadrat la unitatea sanitară sau
prin contractarea de prestări de servicii specifice, iar în lipsa acestuia de către un medic clinician
care a absolvit un curs de perfecționare profesională în domeniu;
f) serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale se va constitui cu minimum 5
posturi, compartimentul se va constitui cu minimum 3 posturi, iar în cadrul unităților sanitare cu
paturi cu o capacitate redusă (sub 50 de paturi) va fi desemnată o persoană, medic epidemiolog
sau medic boli infecțioase;
g) în cadrul serviciului/compartimentului se va asigura 1 post de asistent medical cu pregătire
postliceală de profil sau de asistent medical generalist care a absolvit un curs de perfecționare
profesională în domeniu, la 250 de paturi;
h) în cadrul serviciului/compartimentului se vor asigura cel puțin un medic epidemiolog și cel
puțin un medic boli infecțioase la 400 de paturi.
2. Unitățile sanitare publice și private cu paturi vor răspunde pentru activitățile de supraveghere,
prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, prin asumarea responsabilității
profesionale și juridice, în conformitate cu legislația.
3. În toate unitățile sanitare cu paturi se va înființa Comitetul de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale, din care vor face parte: șeful serviciului/compartimentului de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale, medicul responsabil de politica de utilizare a
antibioticelor, directorul medical, directorul de îngrijiri, după caz, farmacistul,
microbiologul/medicul de laborator din laboratorul propriu sau desemnat de laboratorul cu care
unitatea are contract, toți șefii de secție. Comitetul este condus de șeful serviciului/coordonatorul
compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și are obligația de a se
întâlni trimestrial sau la nevoie pentru analiza situației și elaborarea de propuneri către Comitetul
director.
4. Unitățile sanitare ambulatorii de specialitate cu paturi, de spitalizare de zi, centrele
multifuncționale, unitățile sanitare de asistență medico-socială, sanatoriile, alte tipuri de unități
sanitare, indiferent de forma de organizare, vor desemna, din personalul propriu, un medic care a
absolvit un curs de perfecționare profesională în domeniu, responsabil pentru activitățile
specifice de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, cu activitate de 0,5 normă, în
conformitate cu legea.
5. Îndrumarea metodologică a personalului și a activităților desfășurate în cadrul
serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile
sanitare publice se realizează de către compartimentul de specialitate din cadrul direcțiilor de
sănătate publică județene și a municipiului București.

82
6. Intervenția și expertiza de specialitate, în cazul unor focare epidemice sau situații de risc
declarat, sunt asigurate, la solicitarea unității sau prin autosesizare, de către
compartimentele/structurile specializate ale direcțiilor de sănătate publică județene și a
municipiului București, cu titlu de gratuitate, cu finanțare din bugetul de stat, din venituri proprii
sau din fonduri ale programului național de sănătate, după caz.
CAPITOLUL II Atribuțiile unității sanitare în activitatea de supraveghere, prevenire și
limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale
1. Atribuțiile Comitetului director al unității sanitare:
a) organizează Comitetul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și elaborează
regulamentul de funcționare al acestuia;
b) se asigură de organizarea și funcționarea serviciului/compartimentului de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale și/sau realizarea contractelor de furnizare de prestări
servicii specifice;
c) aprobă planul anual de activitate pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor
asociate asistenței medicale;
d) asigură condițiile de implementare a prevederilor planului anual de activitate pentru
supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale;
e) efectuează analiza anuală a îndeplinirii obiectivelor planului de activitate;
f) verifică și aprobă alocarea bugetului aferent derulării activităților din planul anual de activitate
pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale;
g) se asigură de îmbunătățirea continuă a condițiilor de desfășurare a activităților de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale și a dotării tehnico-materiale necesare evitării sau
diminuării riscurilor;
h) se asigură de derularea legală a achizițiilor și aprovizionarea tehnico-materială, prevăzute în
planul de activitate sau impuse de situația epidemiologică din unitate, în vederea diminuării ori
evitării situațiilor de risc sau limitării infecțiilor asociate asistenței medicale;
i) deliberează și decide, la propunerea Colegiului Medicilor din România, în urma sesizării
pacienților sau în urma autosesizării în privința responsabilității instituționale ori individuale a
personalului angajat/contractat, pentru fapte sau situații care au dus la lezarea drepturilor ori au
prejudiciat starea de sănătate a asistaților prin infecții asociate asistenței medicale;
j) asigură dotarea necesară organizării și funcționării sistemului informațional pentru
înregistrarea, stocarea, prelucrarea și transmiterea informațiilor privind infecțiile asociate
asistenței medicale în registrul de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale al
unității;
k) asigură condițiile de îngrijire la pacienții cu infecții/colonizări cu germeni multiplurezistenți.
2. Atribuțiile managerului unității sanitare:
a) răspunde de organizarea serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale, în conformitate cu prevederile prezentului ordin;
b) participă la definitivarea propunerilor de activități și achiziții cuprinse în planul anual al
unității pentru supravegherea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale;
c) răspunde de asigurarea bugetară și achiziția de bunuri și servicii aferente activităților cuprinse
în planul anual aprobat pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate
asistenței medicale;
d) răspunde de înființarea și funcționarea registrului de monitorizare a infecțiilor asociate
asistenței medicale al unității;

83
e) răspunde de organizarea activității de screening al pacienților în secții de terapie intensivă și în
alte secții cu risc pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți, în
conformitate cu prevederile programului național de supraveghere și control al infecțiilor
asociate asistenței medicale;
f) răspunde de organizarea anuală a unui studiu de prevalență de moment a infecțiilor
nosocomiale și a consumului de antibiotice din spital;
g) răspunde de afișarea pe site-ul propriu al unității a informațiilor statistice (rata trimestrială și
anuală de incidență, rata de prevalență, incidența trimestrială și anuală defalcată pe tipuri de
infecții și pe secții) privind infecțiile asociate asistenței medicale, a rezultatelor testelor de
evaluare a eficienței curățeniei și dezinfecției, a consumului de antibiotice, cu defalcarea
consumului antibioticelor de rezervă;
h) răspunde de organizarea înregistrării cazurilor de expunere accidentală la produse biologice în
registrele înființate pe fiecare secție/compartiment și de aplicarea măsurilor de vaccinare a
personalului medico-sanitar;
i) răspunde de aplicarea sancțiunilor administrative propuse de șeful
serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale al unității;
j) controlează și răspunde pentru organizarea serviciului/compartimentului de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale al unității sau, după caz, pentru contractarea
responsabilului cu prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, în directa subordine și
coordonare;
k) analizează și decide soluții de rezolvare, după caz, alocare de fonduri ca urmare a sesizărilor
serviciului/compartimentului specializat, în situații de risc sau focar de infecție asociate asistenței
medicale;
l) verifică și aprobă evidența informațiilor transmise eșaloanelor ierarhice, conform legii sau la
solicitare legală, aferente activității de supraveghere, depistare, diagnostic, investigare
epidemiologică, și măsurile de limitare a focarului de infecție asociată asistenței medicale din
unitate;
m) solicită, la propunerea șefului serviciului/coordonatorului compartimentului de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale/medicului responsabil sau din proprie inițiativă, expertize
și investigații externe, consiliere profesională de specialitate și intervenție în focare;
n) angajează unitatea pentru contractarea unor servicii și prestații de specialitate;
o) reprezintă unitatea în litigii juridice legate de răspunderea instituției în ceea ce privește
infecțiile asociate asistenței medicale, inclusiv în cazul acționării în instanță a persoanelor fizice,
în cazul stabilirii responsabilității individuale.
3. Atribuțiile directorului medical:
a) se asigură și răspunde de aplicarea în activitatea curentă a procedurilor și protocoalelor de
prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, a standardelor de sterilizare și
sterilitate, asepsie și antisepsie, respectiv a normelor privind cazarea, alimentația și condițiile de
igienă oferite pe perioada îngrijirilor acordate;
b) pentru spitalele care nu îndeplinesc condițiile legale de a avea director de îngrijiri, funcția
acestuia este preluată de directorul medical, care va avea și responsabilitățile acestuia;
c) răspunde de raportarea la timp a infecțiilor asociate asistenței medicale și implementarea
măsurilor de limitare a acestora;
d) răspunde de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor în unitatea sanitară;
e) implementează activitatea de screening al pacienților în secții de terapie intensivă și alte secții
cu risc pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți în conformitate cu

84
prevederile programului național de supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței
medicale;
f) controlează și răspunde pentru derularea activităților proprii ale serviciului/compartimentului
de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
g) controlează respectarea procedurilor și protocoalelor implementate pentru supravegherea,
prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale de la nivelul secțiilor și serviciilor
din unitate, în colaborare cu medicii șefi de secție;
h) organizează și controlează evaluarea imunizării personalului împotriva HBV si efectuarea
vaccinărilor recomandate personalului din unitatea medicală respectivă (gripal, HBV, altele);
i) controlează și răspunde de organizarea registrelor de expunere accidentală la produse biologice
pe secții/compartimente și aplicarea corectă a măsurilor.
4. Atribuțiile directorului de îngrijiri:
a) prelucrează procedurile și protocoalele de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale
elaborate de serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale cu
asistentele șefe de secție și răspunde de aplicarea acestora;
b) răspunde de implementarea și respectarea precauțiunilor standard și specifice la nivelul
unității sanitare;
c) răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine, de respectarea regulilor de
tehnică aseptică de către acesta;
d) controlează respectarea circuitelor funcționale din spital/secție;
e) verifică starea de curățenie din secții, respectarea normelor de igienă și controlează respectarea
măsurilor de asepsie și antisepsie;
f) propune directorului economic/financiar-contabil planificarea aprovizionării cu materiale
necesare prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale, elaborată de secțiile spitalului, cu
aprobarea șefului serviciului/coordonatorului compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale;
g) supraveghează și controlează activitatea blocului alimentar în aprovizionarea, depozitarea,
prepararea și distribuirea alimentelor, cu accent pe aspectele activității la bucătăria dietetică,
lactariu, biberonerie etc.;
h) supraveghează și controlează calitatea prestațiilor efectuate la spălătorie;
i) constată și raportează serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale și managerului spitalului deficiențe de igienă (alimentare cu apă, instalații sanitare,
încălzire) și ia măsuri pentru remedierea acestora;
j) verifică efectuarea corespunzătoare a operațiunilor de curățenie și dezinfecție în secții;
k) coordonează și verifică aplicarea măsurilor de izolare a bolnavilor cu caracter infecțios și a
măsurilor pentru supravegherea contacților, în conformitate cu ghidul de izolare elaborat de șeful
serviciului/coordonatorul compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor
medicale;
l) instruiește personalul din subordine privind autodeclararea îmbolnăvirilor și urmărește
realizarea acestei proceduri;
m) semnalează medicului șef de secție cazurile de boli transmisibile pe care le observă în rândul
personalului;
n) instruiește asistentele-șefe asupra măsurilor de prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale care trebuie implementate și respectate de vizitatori și personalul spitalului;

85
o) coordonează și verifică respectarea circuitului lenjeriei și al deșeurilor infecțioase și
neinfecțioase, depozitarea lor la nivelul depozitului central și respectarea modului de eliminare a
acestora;
p) instruiește asistentele-șefe asupra echipamentului de protecție și comportamentului igienic,
precum și asupra respectării normelor de tehnică aseptică și propune măsuri disciplinare în
cazurile de abateri;
q) organizează și coordonează procesul de elaborare a procedurilor și protocoalelor de prevenire
și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale pe secții, în funcție de manevrele și
procedurile medicale identificate cu risc pentru pacienți, și se asigură de implementarea acestora;
r) răspunde de întocmirea și completarea registrului de monitorizare a infecțiilor asociate
asistenței medicale pe secții și pe unitatea sanitară;
s) răspunde de întocmirea și completarea registrului de expunere accidentală la produse biologice
pe secții/compartimente;
t) organizează și răspunde de igienizarea ținutelor de spital pentru întreg personalul implicat în
îngrijirea pacienților, în mod gratuit și obligatoriu.
5. Atribuțiile directorului economic/financiar-contabil:
a) răspunde de planificarea bugetară în conformitate cu planul de activitate aprobat;
b) răspunde de asigurarea întocmai și la timp a necesarului de materiale și consumabile necesare
implementării procedurilor și protocoalelor de limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale.
6. Atribuțiile medicului șef de secție:
a) organizează, controlează și răspunde pentru derularea activităților proprii secției, conform
planului anual de supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale din unitatea
sanitară;
b) răspunde de activitățile desfășurate de personalul propriu al secției, cu respectarea procedurii
de declarare a infecțiilor asociate asistenței medicale, elaborată de serviciul/ compartimentul de
prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislația în vigoare;
c) răspunde de depistarea și raportarea la timp a infecțiilor asociate asistenței medicale;
d) răspunde de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor, implementată în unitatea
sanitară;
e) răspunde de efectuarea de către asistenta șefă de secție a triajului zilnic al personalului din
subordine și declararea oricărei suspiciuni de boală transmisibilă către serviciul/compartimentul
de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
f) în cazul șefilor de secție în secții cu risc, răspunde de derularea activității de screening al
pacienților pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți, în
conformitate cu prevederile programului național de supraveghere și control al infecțiilor
asociate asistenței medicale;
g) răspunde de luarea deciziei de izolare/tip de precauții și de aplicarea ei, împreună cu
serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și cu directorul
medical;
h) răspunde de elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire și limitare a infecțiilor
asociate asistenței medicale pe secție.
7. Atribuțiile medicului curant (indiferent de specialitate):
a) protejarea propriilor pacienți de alți pacienți infectați sau de personalul care poate fi infectat,
cu respectarea ghidului de izolare elaborat de serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale;

86
b) aplicarea procedurilor și protocoalelor implementate de serviciul/compartimentul de prevenire
a infecțiilor asociate asistenței medicale;
c) obținerea specimenelor microbiologice necesare atunci când o infecție este prezentă sau
suspectă, în conformitate cu protocolul de diagnostic și cu definițiile de caz și înainte de inițierea
tratamentului antibiotic;
d) răspunde de depistarea și raportarea la timp a infecțiilor asociate asistenței medicale;
e) consilierea pacienților, vizitatorilor și a personalului în legătură cu procedurile de prevenire a
transmiterii infecțiilor;
f) instituirea tratamentului adecvat pentru infecțiile pe care le au ei înșiși și implementarea
măsurilor instituite de serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale pentru a preveni transmiterea acestor infecții altor persoane, în special pacienților;
g) solicitarea consultului de boli infecțioase în situațiile în care consideră necesar și/sau conform
ghidurilor/protocoalelor locale, cu respectarea politicii de utilizare a antibioticelor, implementată
în unitatea sanitară;
h) respectă procedura de declarare a infecțiilor asociate asistenței medicale elaborată de
serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, în conformitate
cu legislația în vigoare;
i) după caz, răspunde de derularea activității de screening al pacienților în secții de terapie
intensivă și alte secții cu risc pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni
multiplurezistenți, în conformitate cu prevederile programului național de supraveghere și
control al infecțiilor asociate asistenței medicale și monitorizare a utilizării antibioticelor și a
antibioticorezistenței;
j) comunică infecția/portajul de germeni importanți epidemiologic la transferul pacienților săi în
altă secție/altă unitate medicală.
8. Atribuțiile serviciului/compartimentului pentru supravegherea, prevenirea și limitarea
infecțiilor asociate asistenței medicale:
a) organizează și participă la întâlnirile Comitetului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale;
b) propune managerului sancțiuni pentru personalul care nu respectă procedurile și protocoalele
de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
c) șeful/responsabilul contractat participă în calitate de membru la ședințele Comitetului director
al unității sanitare și, după caz, propune acestuia recomandări pentru implementarea
corespunzătoare a planului anual de prevenire a infecțiilor, echipamente și personal de
specialitate;
d) elaborează și supune spre aprobare planul anual de supraveghere, prevenire și limitare a
infecțiilor asociate asistenței medicale din unitatea sanitară;
e) organizează, în conformitate cu metodologia elaborată de Institutul Național de Sănătate
Publică, anual, un studiu de prevalență de moment a infecțiilor nosocomiale și a consumului de
antibiotice din spital;
f) organizează și derulează activități de formare a personalului unității în domeniul prevenirii
infecțiilor asociate asistenței medicale;
g) organizează activitatea serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale pentru implementarea și derularea activităților cuprinse în planul anual de
supraveghere și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale al unității;
h) propune și inițiază activități complementare de prevenție sau de limitare cu caracter de
urgență, în cazul unor situații de risc sau al unui focar de infecție asociată asistenței medicale;

87
i) elaborează ghidul de izolare al unității sanitare și coordonează aplicarea precauțiilor specifice
în cazul depistării colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți la pacienții internați;
j) întocmește harta punctelor și zonelor de risc pentru apariția infecțiilor asociate asistenței
medicale și elaborează procedurile și protocoalele de prevenire și limitare în conformitate cu
aceasta;
k) implementează metodologiile naționale privind supravegherea bolilor transmisibile și studiile
de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței medicale;
l) verifică completarea corectă a registrului de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței
medicale de pe secții și centralizează datele în registrul de monitorizare a infecțiilor al unității;
m) raportează la direcția de sănătate publică județeană și a municipiului București infecțiile
asociate asistenței medicale ale unității și calculează rata de incidență a acestora pe unitate și pe
secții;
n) organizează și participă la evaluarea eficienței procedurilor de curățenie și dezinfecție prin
recoltarea testelor de autocontrol;
o) colaborează cu medicul de laborator pentru cunoașterea circulației microorganismelor
patogene de la nivelul secțiilor și compartimentelor, cu precădere a celor multirezistente și/sau cu
risc epidemiologic major, pe baza planului de efectuare a testelor de autocontrol;
p) solicită trimiterea de tulpini de microorganisme izolate la laboratoarele de referință, în
conformitate cu metodologiile elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică, în scopul
obținerii unor caracteristici suplimentare;
q) supraveghează și controlează buna funcționare a procedurilor de sterilizare și menținere a
sterilității pentru instrumentarul și materialele sanitare care sunt supuse sterilizării;
r) supraveghează și controlează activitatea de triere, depozitare temporară și eliminare a
deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
s) organizează, supraveghează și controlează respectarea circuitelor funcționale ale unității,
circulația pacienților și vizitatorilor, a personalului și, după caz, a studenților și elevilor din
învățământul universitar, postuniversitar sau postliceal;
t) avizează orice propunere a unității sanitare de modificare în structura unității;
u) supraveghează și controlează respectarea în secțiile medicale și paraclinice a procedurilor de
triaj, depistare și izolare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
v) răspunde prompt la informația primită din secții și demarează ancheta epidemiologică pentru
toate cazurile suspecte de infecție asociată asistenței medicale;
w) dispune, după anunțarea prealabilă a managerului unității, măsurile necesare pentru limitarea
difuziunii infecției, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice și investigații
paraclinice necesare;
x) întocmește și definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informațiile
necesare privind focarul, în conformitate cu legislația, întreprinde măsuri și activități pentru
evitarea riscurilor identificate în focar;
y) solicită colaborările interdisciplinare sau propune solicitarea sprijinului extern de la direcția de
sănătate publică sau Institutul Național de Sănătate Publică - centru regional la care este arondat,
conform reglementărilor în vigoare;
z) raportează managerului problemele depistate sau constatate în prevenirea și limitarea
infecțiilor asociate asistenței medicale;
aa) întocmește rapoarte cu dovezi la dispoziția managerului spitalului, în cazurile de investigare a
responsabilităților pentru infecții asociate asistenței medicale.

88
9. Atribuțiile medicului de boli infecțioase sau medicului responsabil de politica de utilizare a
antibioticelor din cadrul serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale:
a) efectuează consulturile de specialitate în spital, în vederea diagnosticării unei patologii
infecțioase și a stabilirii tratamentului etiologic necesar;
b) elaborează politica de utilizare judicioasă a antibioticelor în unitatea sanitară, inclusiv
ghidurile de tratament inițial în principalele sindroame infecțioase și profilaxie antibiotică;
c) coordonează elaborarea listei de antibiotice esențiale care să fie disponibile în mod permanent
în spital;
d) elaborează lista de antibiotice care se eliberează doar cu avizare din partea sa și derulează
activitatea de avizare a prescrierii acestor antibiotice;
e) colaborează cu farmacistul unității în vederea evaluării consumului de antibiotice în unitatea
sanitară;
f) efectuează activități de pregătire a personalului medical în domeniul utilizării judicioase a
antibioticelor;
g) oferă consultanță de specialitate medicilor de altă specialitate în stabilirea tratamentului
antibiotic la cazurile internate, în cooperare cu medicul microbiolog/de laborator (pentru a se
utiliza eficient datele de microbiologie disponibile);
h) oferă consultanță pentru stabilirea profilaxiei antibiotice perioperatorii și în alte situații
clinice, pentru pacienții la care nu este aplicabilă schema standard de profilaxie;
i) cooperează cu medicul microbiolog/de laborator în stabilirea testelor de sensibilitate
microbiană la antibioticele utilizate, pentru a crește relevanța clinică a acestei activități;
j) evaluează periodic cu fiecare secție clinică în parte modul de utilizare a antibioticelor în cadrul
acesteia și propune modalități de îmbunătățire a acestuia (educarea prescriptorilor);
k) elaborează raportul anual de evaluare a gradului de respectare a politicii de utilizare judicioasă
a antibioticelor, a consumului de antibiotice (în primul rând, al celor de rezervă) și propune
managerului măsuri de îmbunătățire.
10. Atribuțiile laboratorului unității sanitare/laboratorului în contract cu o unitate sanitară:
a) efectuarea testelor pentru stabilirea agenților etiologici ai infecțiilor la pacienții internați;
b) efectuarea testelor de detecție a portajelor de germeni cu risc individual sau de focar epidemic
dificil de controlat (multirezistenți la antibiotice);
c) șeful laboratorului răspunde de implementarea sistemului de asigurare a calității;
d) șeful laboratorului răspunde de elaborarea ghidurilor pentru recoltarea, manipularea,
transportul și prezervarea corectă a probelor biologice, care vor fi însoțite de cererea de analiză
completată corect;
e) șeful laboratorului răspunde de elaborarea manualului de biosiguranță al laboratorului,
utilizând recomandările din Ghidul național de biosiguranță pentru laboratoarele medicale (cea
mai recentă ediție), în scopul evitării contaminării personalului și a mediului;
f) șeful laboratorului răspunde de întocmirea și derularea programului de instruire a personalului
din subordine în domeniul specific al prevenirii și limitării infecțiilor asociate asistenței
medicale;
g) identificarea corectă a microorganismelor patogene; în cazul suspiciunii de infecție asociată
asistenței medicale va asigura identificarea cât mai rapidă a agentului etiologic al infecțiilor
asociate asistenței medicale din produsele patologice recoltate de la bolnavi/purtători;

89
h) anunțarea imediată, obligatorie, încă de la suspiciune, a rezultatelor microbiologice, respectiv
a rezultatelor de identificare ulterioare a microorganismelor către medicul curant și
serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
i) răspunde de raportarea imediată către serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale a rezultatelor pozitive în urma screeningului pacienților din secțiile
cu risc pentru depistarea colonizărilor/infecțiilor cu germeni multiplurezistenți;
j) testează sensibilitatea/rezistența la substanțe antimicrobiene a microorganismelor cu
semnificație clinică, utilizând metode standardizate;
k) organizează și realizează baza de date privind izolatele din unitatea sanitară și rezistența la
antibiotice, pe suport electronic;
l) monitorizează rezultatele neobișnuite și semnalează riscul apariției unui focar de infecție
asociată asistenței medicale pe baza izolării repetate a unor microorganisme cu același fenotip
(mai ales antibiotip), a unor microorganisme rare ori prin izolarea unor microorganisme înalt
patogene sau/și multirezistente;
m) raportează, în regim de urgență, aspectele neobișnuite identificate prin monitorizarea
izolărilor de microorganisme și a rezistenței la antibiotice serviciului/compartimentului de
prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
n) stochează tulpini microbiene de importanță epidemiologică în vederea confirmării
caracterizării și studiilor epidemiologice comparative într-un laborator de referință, cu
respectarea reglementărilor legale privind biosecuritatea și biosiguranța.
11. Atribuțiile farmacistului:
a) obținerea, depozitarea și distribuirea preparatelor farmaceutice, utilizând practici care
limitează posibilitatea transmisiei agentului infecțios către pacienți;
b) distribuirea medicamentelor antiinfecțioase cu respectarea reglementărilor privind avizarea
acestei prescrieri existente în spital și ținerea unei evidențe adecvate;
c) obținerea și depozitarea vaccinurilor sau imunoglobulinelor specifice/serurilor heterologe și
distribuirea lor în mod adecvat;
d) păstrarea evidenței antibioticelor distribuite departamentelor medicale;
e) raportează către serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, medicului
responsabil de politica utilizării antibioticelor consumul de antibiotice pe clase și pe secțiile
unității sanitare și participă la evaluarea tendințelor utilizării antibioticelor;
f) colaborează cu medicul infecționist/clinician responsabil de elaborarea politicii de utilizare
judicioasă a antibioticelor în monitorizarea consumului de antibiotice;
g) organizează și realizează baza de date privind consumul de antibiotice din unitate, pe clase de
antibiotice și pe secții/compartimente, cu calcularea DDD/100 zile spitalizare și a duratei medii a
terapiei cu antibiotice per pacient internat, pe suport electronic.
12. Atribuțiile asistentei șefe de secție:
a) prelucrează procedurile și protocoalele de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale
elaborate de serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale cu
personalul mediu și auxiliar din secție și răspunde de aplicarea acestora;
b) răspunde de aplicarea precauțiunilor standard și specifice de către personalul secției;
c) răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine, de respectarea regulilor de
tehnică aseptică de către acesta;
d) controlează respectarea circuitelor funcționale din secție;
e) răspunde de starea de curățenie din secție;

90
f) transmite directorului de îngrijiri necesarul de materiale de curățenie, consumabile,
dezinfectanți, elaborat în concordanță cu recomandările serviciului de prevenire a infecțiilor
asociate asistenței medicale;
g) controlează respectarea măsurilor de asepsie și antisepsie;
h) supraveghează și controlează activitatea în oficiul alimentar privind depozitarea, prepararea și
distribuirea alimentelor, în special la bucătăria dietetică, lactariu, biberonerie etc.;
i) supraveghează calitatea prestațiilor efectuate la spălătorie și sesizează directorului de îngrijiri
orice deficiențe constatate;
j) verifică igiena bolnavilor și a însoțitorilor și face educația sanitară a acestora;
k) urmărește efectuarea examenului organoleptic al alimentelor distribuite bolnavilor și
însoțitorilor și le îndepărtează pe cele necorespunzătoare, situație pe care o aduce la cunoștința
directorului de îngrijiri;
l) constată și raportează directorului de îngrijiri deficiențe de igienă (alimentare cu apă, instalații
sanitare, încălzire);
m) coordonează și supraveghează operațiunile de curățenie și dezinfecție;
n) participă la recoltarea probelor de evaluare a eficienței curățeniei, dezinfecției și sterilizării
împreună cu echipa serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței
medicale;
o) asigură necesarul de materiale (săpun, dezinfectant, prosoape de hârtie, echipament de unică
folosință) și coordonează în permanență respectarea de către personal și însoțitori a măsurilor de
izolare și controlează prelucrarea bolnavilor la internare;
p) anunță la serviciul de internări locurile disponibile, urmărește internarea corectă a bolnavilor
în funcție de infecțiozitate sau receptivitate;
q) coordonează și verifică aplicarea măsurilor de izolare a bolnavilor cu caracter infecțios și a
măsurilor pentru supravegherea contacților, în conformitate cu ghidul de izolare elaborat de șeful
serviciului/coordonatorul compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor
medicale;
r) instruiește personalul din subordine privind autodeclararea îmbolnăvirilor și urmărește
aplicarea acestor măsuri;
s) semnalează medicului șef de secție și/sau directorului de îngrijiri cazurile de boli transmisibile
pe care le suspicionează în rândul personalului;
t) instruiește și supraveghează personalul din subordine asupra măsurilor de igienă care trebuie
respectate de vizitatori și personalul spitalului (portul echipamentului, evitarea aglomerării în
saloane);
u) verifică și răspunde de modul de manipulare a lenjeriei bolnavilor, colectarea și păstrarea
lenjeriei murdare, dezinfecția lenjeriei de la bolnavii infecțioși, transportul lenjeriei murdare,
transportul și păstrarea lenjeriei curate;
v) verifică și răspunde de modul de colectare a deșeurilor infecțioase și neinfecțioase, de
depozitare a lor pe secție, de modul de transport la depozitul central;
w) controlează și instruiește personalul din subordine asupra echipamentului de protecție și
comportamentului igienic, precum și asupra respectării normelor de tehnică aseptică și propune
directorului de îngrijiri măsuri disciplinare în cazurile de abateri;
x) răspunde de elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire și limitare a infecțiilor
asociate asistenței medicale pe secție, în funcție de manevrele și procedurile medicale
identificate cu risc pentru pacienți, și se asigură de implementarea acestora;

91
y) răspunde de întocmirea și completarea registrului de monitorizare a infecțiilor asociate
asistenței medicale pe secție;
z) răspunde de întocmirea și completarea registrului de expunere accidentală la produse biologice
pe secție.
13. Atribuțiile asistentei medicale responsabile de salon:
a) implementează practicile de îngrijire a pacienților în vederea limitării infecțiilor;
b) se familiarizează cu practicile de prevenire a apariției și răspândirii infecțiilor și aplicarea
practicilor adecvate pe toată durata internării pacienților;
c) menține igiena, conform politicilor spitalului și practicilor de îngrijire adecvate din salon;
d) informează cu promptitudine medicul de gardă/medicul șef de secție în legătură cu apariția
semnelor de infecție la unul dintre pacienții aflați în îngrijirea sa;
e) inițiază izolarea pacientului care prezintă semne ale unei boli transmisibile și anunță imediat
medicul curant și serviciul de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale;
f) limitează expunerea pacientului la infecții provenite de la vizitatori, personalul spitalului, alți
pacienți sau echipamentul utilizat pentru diagnosticare;
g) semnalează medicului curant existența elementelor sugestive de infecție asociată asistenței
medicale;
h) participă la pregătirea personalului;
i) participă la investigarea focarelor.
14. Atribuțiile asistentei de la stația de sterilizare:
a) verifică modul de pregătire și împachetare a echipamentelor/instrumentarului, altor materiale
trimise pentru sterilizare și respinge trusele necorespunzătoare;
b) efectuează sterilizarea, respectând normele tehnice de sterilizare și instrucțiunile de sterilizare
ale fiecărui aparat;
c) anunță imediat personalul tehnic de întreținere și pe directorul de îngrijiri cu privire la apariția
oricărei defecțiuni care survine la aparatele de sterilizare;
d) răspunde de igiena încăperilor în care se face sterilizarea și de respectarea circuitelor;
e) etichetează corespunzător trusele și pachetele cu materiale sterilizate și ține evidența
activităților de sterilizare pe aparate și șarje, conform prevederilor legale în vigoare;
f) efectuează teste de control al sterilizării și ține evidența rezultatelor;
g) respectă precauțiile standard.
15. Atribuțiile direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București:
a) desemnează din compartimentul de specialitate persoane care asigură suport tehnic profesional
pentru organizarea și funcționarea planului de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței
medicale, la solicitare;
b) prin compartimentul de supraveghere, verifică cel puțin trimestrial registrul de monitorizare a
infecțiilor asociate asistenței medicale al unității medicale și validează rata de infecții din unitate
în concordanță cu raportările primite;
c) verifică rezultatele studiului anual de prevalență de moment a infecțiilor nosocomiale și a
consumului de antibiotice din spital;
d) inspecția sanitară de stat verifică existența și modul de aplicare a planului anual de activitate
pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale, respectarea
normelor de igienă, funcționalitatea circuitelor, procedurile de dezinfecție, sterilizare, respectarea
prevederilor privind managementul deșeurilor medicale și dacă sunt respectate măsurile
serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale și/sau ale

92
coordonatorului programului/subprogramului de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței
medicale din compartimentele de specialitate ale direcției de sănătate publică județene.
ANEXA Nr. 2
Supravegherea și raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale
A. Organizarea supravegherii infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare
Rata infecțiilor asociate asistenței medicale este un indicator al calității și siguranței pacientului.
Dezvoltarea sistemelor de supraveghere pentru monitorizarea ratei infecțiilor asociate asistenței
medicale este esențială, aceasta fiind metoda cea mai eficientă de a identifica riscurile și deci de
a scădea rata infecțiilor într-o unitate sanitară.
Scopul supravegherii este reducerea incidenței infecțiilor asociate asistenței medicale și a
costului acestora.
1. Obiectivele supravegherii sunt:
a) creșterea interesului personalului medical pentru depistarea, declararea și, în final, reducerea
infecțiilor;
b) cunoașterea prevalenței și descrierea distribuției infecțiilor pe secții și tipuri de infecție,
precum și monitorizarea tendințelor;
c) identificarea secțiilor care necesită programe de prevenire intensive și susținute, precum și
evaluarea impactului implementării programelor preventive.
2. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un sistem de supraveghere sunt:
a) simplitate, astfel încât să nu implice eforturi mari din partea personalului și să nu necesite
costuri mari din partea unității sanitare;
b) flexibilitate, astfel încât să permită modificări în funcție de nevoi;
c) acceptabilitate, asigurându-se astfel o participare activă a personalului și o bună calitate a
datelor furnizate;
d) standardizare, utilizând o metodologie unică;
e) sensibilitate, astfel încât să capteze toate cazurile de infecție;
f) specificitate, prin utilizarea definițiilor de caz.
3. Componentele unui sistem de supraveghere sunt:
a) obiective specifice bine definite pentru fiecare tip de unitate sanitară, respectiv pentru fiecare
secție;
b) perioadă de timp precizată, definită pentru fiecare structură cu rol în supraveghere: secții,
laborator, alte structuri ale unității;
c) indicatori de performanță măsurabili;
d) populația supravegheată definită;
e) tipurile de infecții supravegheate;
f) frecvența și durata raportării;
g) metoda de colectare a datelor;
h) asigurarea confidențialității;
i) analiza internă a datelor.
4. Metodele de supraveghere sunt:
a) Supravegherea pasivă
Aceasta este cea mai simplă metodă de supraveghere și implică simpla raportare a cazurilor de
infecții depistate pe baza definițiilor de caz de către personalul unității sanitare și de către
laboratorul de microbiologie.
Datele obținute sunt destul de limitate și nu permit analiza variațiilor între secții și a factorilor de
risc, acestea nefiind un sistem suficient de sensibil.

93
b) Supraveghere activă
Supravegherea activă trebuie să fie efectuată periodic în unitatea sanitară, cu predilecție în
secțiile identificate în harta riscurilor ca având risc crescut. Cea mai cunoscută metodă de
supraveghere activă este verificarea activă a foilor de observație, pe eșantion randomizat.
O altă metodă este reprezentată de monitorizarea zilnică a rezultatelor bacteriologice și analiza
acestora cu scopul depistării active a infecțiilor.
c) Studiile de prevalență de moment/perioadă
Prin această metodă pot fi identificate infecțiile apărute la pacienții internați la un anumit
moment/într-o perioadă de timp definită în unitatea sanitară sau într-o secție selectată (prevalență
de moment/perioadă).
O echipă pregătită în acest sens verifică toate foile de observație ale pacienților internați,
intervievează personalul, vizitează pacienții, colectează datele clinice și de laborator, precum și
factorii de risc (expunere la anumite manevre invazive). Datele sunt analizate pe baza definițiilor
de caz și permit calcularea ratei de prevalență.
Rata de prevalență este dependentă de durata spitalizării și durata infecției.
În același timp se poate determina dacă infecția este încă prezentă la data efectuării studiului.
Un astfel de studiu este simplu, rapid și destul de ieftin.
Astfel de studii de prevalență repetate permit monitorizarea tendințelor și evaluarea impactului
acțiunilor preventive.
Exemple de rate de prevalență:
Prevalența infecțiilor la 100 de pacienți internați:
Număr de pacienți cu infecții la momentul studiului/Număr de pacienți internați la momentul
studiului x 100
Prevalența infecțiilor urinare la 100 de pacienți cateterizați vezical:
Număr de pacienți cu infecții urinare la momentul studiului/Număr de pacienți expuși la
cateterism vezical la momentul studiului x 100
d) Studiile de incidență
Reprezintă studii prospective de identificare a infecțiilor și necesită monitorizarea pacienților
pentru o perioadă de timp. Astfel, pacienții sunt urmăriți în timpul internării și o perioadă de timp
după externare (de exemplu, pentru infecții de plagă chirurgicală).
Acest tip de supraveghere poate furniza date de incidență a infecțiilor, sub forma unei rate de
atac, ceea ce permite monitorizarea tendințelor și definirea clară a legăturii cu un factor de risc
(de exemplu, intervenția chirurgicală).
Acest tip de studiu este mai dificil, necesită timp și este mai costisitor, motiv pentru care se
utilizează pentru secții cu risc (de exemplu, terapie intensivă) pentru o perioadă limitată de timp
și pentru anumite infecții selectate (de exemplu, pneumonie asociată ventilației, plăgi
chirurgicale, infecții transmise prin sânge, germeni multirezistenți).
Exemple de rate de incidență:
Rata de atac a infecțiilor cu Staphylococcus aureus Methicillino-rezistent (MRSA) la 100 de
pacienți internați
Numărul de cazuri noi de infecții cu MRSA/Numărul de pacienți internați în aceeași perioadă de
timp x 100
Incidența pneumoniei de ventilație la 1.000 de zile de ventilație
Numărul de cazuri noi de pneumonie de ventilație într-o perioadă de timp/Numărul de zile de
ventilație în aceeași perioadă de timp x 1.000
5. Evaluarea sistemului de supraveghere

94
Toate sistemele de supraveghere necesită o validare a metodei utilizate care trebuie efectuată la
intervale regulate de timp pe baza următoarelor criterii:
a) simplitate/flexibilitate/acceptanță;
b) raportare la timp, corect și complet;
c) utilitate;
d) eficiență și eficacitate (impactul).
B. Înregistrarea și raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale
1. Identificarea infecțiilor asociate asistenței medicale constituie sarcina permanentă a unităților
sanitare din sistemul sanitar de stat și privat.
2. Diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale se va menționa în toate actele medicale,
de exemplu, foaia de observație clinică, fișa de consultație, registrul de consultație etc.
3. Responsabilitatea corectitudinii datelor înregistrate revine medicului în îngrijirea căruia se află
pacientul.
4. Serviciul/Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale stabilește un
ritm de verificare în vederea depistării cazurilor nediagnosticate, neînregistrate și neanunțate
(ritm recomandat: minimum la 2 zile, maximum la 7 zile).
5. Serviciul/Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale înregistrează
și declară și cazurile de infecții asociate asistenței medicale descoperite la verificările pe care le
face la nivelul secțiilor.
6. Toate unitățile sanitare au obligația raportării imediate a unui cumul de minimum 3 cazuri de
infecție asociată asistenței medicale cu aceeași etiologie, apărute într-o perioadă de timp și spațiu
determinate, în cadrul sistemului național de alertă precoce și răspuns rapid organizat conform
prevederilor legale în vigoare.
7. Focarele de infecții asociate asistenței medicale raportate de unitățile sanitare sau depistate
prin autosesizare vor fi raportate de către direcția de sănătate publică județeană și a municipiului
București în maximum 24 de ore, telefonic, la Institutul Național de Sănătate Publică - centrul
regional de sănătate publică la care este arondată.
8. Raportarea statistică a infecțiilor asociate asistenței medicale va fi efectuată conform
reglementărilor legale în vigoare.
9. Intervenția în focar este responsabilitatea unității sanitare; aceasta poate solicita consultanță
direcției de sănătate publică județene și a municipiului București.
I. Registrul electronic unic de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale al unității
sanitare
1. La nivelul fiecărei secții din unitatea sanitară se înființează Registrul electronic unic de
monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale, în format electronic - model prezentat în
figura 1.
2. Registrul cuprinde toate cazurile de suspiciune de infecție asociată asistenței medicale
depistate prin oricare dintre metodele de supraveghere descrise, precum și prin activitatea de
screening al pacienților implementată, după caz.
3. Secțiile transmit registrul de monitorizare către serviciul/compartimentul de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale săptămânal, în fiecare zi de luni pentru săptămâna
precedentă.
4. Clasificarea cazurilor va fi efectuată pe baza definițiilor de caz de către
serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale.
5. Registrul electronic unic al unității sanitare va fi pus la dispoziția managerului și a Comitetului
de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale pentru analiză.

95
6. Registrul electronic unic al unității sanitare va fi transmis electronic
serviciului/compartimentului de supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul direcției de
sănătate publică județene și a municipiului București săptămânal, în fiecare zi de marți pentru
săptămâna anterioară.
7. Serviciul/Compartimentul de supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul direcției de
sănătate publică județene și a municipiului București are responsabilitatea validării
confirmării/infirmării cazurilor pe baza definițiilor de caz, trimestrial.
8. Serviciul/Compartimentul de supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul direcției de
sănătate publică județene și a municipiului București are responsabilitatea analizei datelor și de a
se autosesiza în situația apariției unui cumul de cazuri care sugerează existența unui focar într-o
unitate sanitară.
II. Raportarea pe Fișa cazului de infecție asociată asistenței medicale
1. Toate cazurile de infecții asociate asistenței medicale care au fost confirmate se declară pe
Fișa cazului de infecție asociată asistenței medicale - model prezentat în figura 2.
2. Fișa este completată de către medicul curant al cazului și este însoțită de semnătură și parafă.
3. Fișele cazurilor de infecții asociate asistenței medicale se transmit lunar, in-folio, direcției de
sănătate publică județene și a municipiului București, până la data de 5 a lunii pentru luna
precedentă. În unitățile sanitare în care acest lucru este posibil se organizează baza de date
electronică a unității, după formatul unic național, care va fi transmisă direcției de sănătate
publică județene și a municipiului București.
4. Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București introduc fișele în baza de
date națională/alipesc bazele de date ale spitalelor; formatul electronic al bazei de date este pus la
dispoziție de către Institutul Național de Sănătate Publică.
5. Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București transmit baza de date
completată și verificată către Institutul Național de Sănătate Publică - centrul regional la care
sunt arondate, până la data de 15 a lunii pentru luna precedentă.
6. Baza de date națională este gestionată de Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul
Regional de Sănătate Publică București, care are obligația analizei și elaborării rapoartelor
trimestriale și anuale.
ANEXA Nr. 3
Scop: reducerea riscului de infecție postexpunere la sânge și la alte produse biologice la
personalul care lucrează în sistemul sanitar
Obiective:
a) estimarea incidenței expunerii accidentale la produse biologice a personalului care lucrează în
sistemul sanitar;
b) ierarhizarea factorilor de risc (proceduri, dispozitive, timpul de lucru etc.);
c) evaluarea respectării precauțiunilor standard;
d) sensibilizarea personalului medical în sensul cunoașterii riscului expunerii la sânge și la alte
produse biologice și a aplicării măsurilor de prevenire a acestor expuneri accidentale și a
consecințelor acestora;
e) aplicarea corectă a măsurilor profilactice primare și secundare.
Tip de supraveghere: pasivă - colectarea datelor privind expunerea la produse biologice a
personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar.
Datele privind raportarea expunerii accidentale la produse biologice sunt colectate pe baza:
- fișei de raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar
la produse biologice (figura 1);

96
- tabelului privind evidența vaccinărilor personalului medico-sanitar cu expunere accidentală la
produse biologice (figura 2);
- fișei unității sanitare privind situația vaccinării antihepatită B a personalului medico-sanitar, de
îngrijire și auxiliar (figura 3).
Definiții:
a) persoana care lucrează în sistemul sanitar - orice persoană (angajat, student, voluntar) ale cărei
activități implică contactul cu pacienți, sânge sau alte produse biologice provenite de la pacient,
în cabinete, secții, compartimente sau laboratoare;
b) expunere cu risc de infecție HIV, VHB, VHC, care necesită profilaxie postexpunere
profesională (PPEP) - accidentarea transcutană (de exemplu: înțepătura cu ac sau tăietura cu un
obiect tăios), contactul mucoaselor sau al pielii care prezintă leziuni ce îi afectează integritatea
(de exemplu: expunerea pe o piele cu excoriații, tăieturi, delabrări, flictene, eczeme sau alte
afecțiuni dermatologice) sau contactul cutanat pe o piele intactă, dar cu o durată prelungită (de
exemplu: câteva minute și chiar mai mult) sau implicarea unei suprafețe întinse de contact cu
sânge, țesuturi sau alte produse biologice contaminate vizibil cu sânge;
c) produse biologice - 1. spermă, secreții vaginale; 2. fluide (lichid cefalorahidian, sinovial,
pleural, peritoneal, pericardic, amniotic); 3. concentrate de HIV (în laboratoare). În absența
sângelui vizibil în salivă, lacrimi, sudoare, urină, fecale, lapte aceste produse biologice nu sunt
considerate cu risc de infecție HIV și nu impun măsuri de profilaxie antiretrovirală și de
supraveghere medicală PPEP;
d) caz de expunere profesională - orice persoană care lucrează în sistemul sanitar și care a suferit
o expunere accidentală cu risc de infecție HIV, VHB, VHC prin contact cu sânge sau alte
produse biologice considerate cu risc de infecție.
Populația-țintă: persoanele care lucrează în sistemul sanitar, respectiv: personalul medico-sanitar
și de îngrijire/auxiliar/tehnic, persoane aflate într-o formă de învățământ, voluntari.
Unitățile-țintă: unitățile sanitare publice, indiferent de subordonare și private
Atribuții în unitățile sanitare cu paturi
I. Compartimentul/Secția în care a avut loc expunerea accidental
a) Persoana expusă accidental aplică imediat protocolul de management al expunerii accidentale
la produse biologice, respectiv:
1. îngrijire de urgență:
- expunere cutanată: spălare cu apă și săpun 5 minute;
- expunere percutană: spălare cu apă și săpun, urmată de aplicarea unui antiseptic cu timp de
contact conform recomandărilor producătorului;
- expunere mucoasă: spălare cu ser fiziologic sau cu apă 5 minute.
2. chimioprofilaxie, pentru infecția HIV, administrată în funcție de tipul expunerii, starea
pacientului-sursă
3. vaccinare postexpunere:
- în prima oră de la accident se prezintă la medicul șef de secție/compartiment sau la medicul șef
de gardă;
- în termen de 24 de ore se prezintă la responsabilul serviciului/compartimentului de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale pentru consultanță în vederea evaluării riscului;
- în termen de maximum 48 de ore anunță medicul de medicina muncii pentru luarea în evidență;
b) Medicul șef de secție/compartiment sau medicul șef de gardă:
- completează și transmite către serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale, în maximum 24 de ore de la producerea expunerii accidentale, fișa de

97
raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar la produse
biologice (figura 1);
- înregistrează expunerea accidentală în registrul de evidență a expunerilor accidentale la produse
biologice al secției;
- asigură recoltarea eșantioanelor de sânge de la pacientul-sursă în maximum 2 ore de la
producerea expunerii accidentale, respectând legislația privind testarea voluntară cu consiliere;
- asigură recoltarea eșantioanelor de sânge de la personalul expus accidental în maximum 2 ore
de la momentul expunerii, respectând legislația privind testarea voluntară cu consiliere;
- asigură transportul eșantioanelor de sânge provenite de la pacientul-sursă la laboratorul unității
cu paturi în care a avut loc expunerea.
II. Unitatea sanitară în care s-a produs expunerea accidentală
- asigură prelevarea și testarea eșantioanelor de sânge provenite de la pacientul-sursă și persoana
expusă accidental la produse biologice, în funcție de antecedentele cunoscute ale fiecăruia.
Testele efectuate sunt: AgHBs, antiHBs, antiHBc, antiVHC, test HIV;
- asigură evaluarea persoanei expuse accidental de către medicul infecționist din spital sau
trimiterea persoanei expuse către secția/spitalul de boli infecțioase/consult interdisciplinar;
- asigură vaccinarea antihepatită B, în cazul în care persoana expusă nu are marker care să indice
faptul că a fost vaccinată sau a trecut prin boală;
- pentru cazurile în care chimioprofilaxia pentru infecția HIV este necesară, aceasta este
asigurată de secția/spitalul de boli infecțioase.
III. Laboratorul spitalului în care a avut loc expunerea accidentală
- efectuează testele solicitate atât pentru persoana expusă, cât și pentru pacientul-sursă;
- comunică rezultatele testărilor serviciului/compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale în termen de 24 de ore.
IV. Serviciul/Compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea infecțiilor asociate
asistenței medicale din spitalul în care a avut loc expunerea accidentală la produse biologice
- răspunde de informarea personalului cu privire la obligativitatea raportării expunerii
accidentale și metodele de prevenire;
- participă împreună cu medicul infecționist la evaluarea riscului de infecție și consilierea cu
privire la HIV, VHC, VHB;
- înregistrează vaccinarea antihepatită B a persoanei expuse, în registrul de evidență a expunerii
accidentale la produse biologice al secției;
- urmărește vaccinarea persoanei expuse și finalizarea schemei de vaccinare;
- transmite situația vaccinărilor persoanelor expuse accidental la produse biologice medicului de
medicina muncii;
- colectează și trimite fișele de raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar,
de îngrijire și auxiliar la produse biologice, completate, lunar, până în data de 5 a lunii pentru
luna anterioară, direcției de sănătate publică județene și a municipiului București;
- transmite anual către direcția de sănătate publică județeană și a municipiului București situația
vaccinărilor antihepatitice B efectuate postexpunere accidentală, situație completată conform
machetei prezentate în figura 2 de către medicul de medicina muncii;
- întocmește și transmite anual către direcția de sănătate publică județeană și a municipiului
București fișa unității sanitare privind situația vaccinării antihepatită B a personalului medico-
sanitar, de îngrijire și auxiliar, conform machetei prezentate în figura 3.
V. Medicul de medicina muncii care deservește unitatea sanitară
- înregistrează evenimentul în registrul propriu al expunerilor accidentale la produse biologice;

98
- urmărește apariția semnelor evocatorii de infecție HIV/VHB/VHC;
- urmărește seroconversia pentru HIV și/sau VHB și/sau VHC la persoana expusă, pe baza
testelor efectuate imediat după expunere și la 6 luni de la data expunerii sau, în cazul în care este
posibil, prin determinarea viremiei HIV/VHC la 1 lună, cu respectarea confidențialității, conform
legislației în vigoare;
- anual completează evidența vaccinărilor personalului medico-sanitar expus la produse biologice
(figura 2) și o trimite la serviciul/compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea
infecțiilor asociate asistenței medicale;
- raportează expunerile accidentale la produse biologice a personalului din sistemul sanitar către
inspectoratul teritorial de muncă, în conformitate cu Legea securității și sănătății în muncă nr.
319/2006, cu modificările ulterioare, și cu Hotărârea Guvernului nr. 243/2013 privind cerințele
minime de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea rănirilor provocate de obiecte
ascuțite în activitățile din sectorul spitalicesc și cel al asistenței medicale;
- face analiza semestrială a cazurilor de expunere accidentală profesională și de seroconversie
înregistrate în unitate.
VI. Atribuțiile direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București
- centralizează trimestrial fișa de raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar,
de îngrijire și auxiliar la produse biologice din toate unitățile sanitare,
- analizează datele în conformitate cu metodologia transmisă de Institutul Național de Sănătate
Publică - Centrul Regional de Sănătate Publică București;
- transmit trimestrial fișele de raportare a expunerii accidentale la produse biologice și rezultatele
analizei către Institutul Național de Sănătate Publică - centrul regional de sănătate publică la care
sunt arondate;
- colectează și centralizează datele din fișa unității sanitare privind vaccinarea antihepatită B a
personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar (figura 3) și transmit anual, până la data de 1
martie pentru anul precedent, datele centralizate la Institutul Național de Sănătate Publică -
Centrul Regional de Sănătate Publică București.
VII. Atribuțiile Institutului Național de Sănătate Publică
- primește prin centrele sale regionale, de la direcțiile de sănătate publică județene, fișele de
raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar la produse
biologice și efectuează analiza datelor la nivel regional și național;
- transmite Ministerului Sănătății raportul de analiză anual și propuneri de intervenții pentru
limitarea expunerii;
- elaborează ghiduri de proceduri în vederea limitării expunerii accidentale la produse biologice a
personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar din unitățile sanitare.

99
 CAPITOLUL IV.
PRECAUȚIUNI STANDARD
MĂSURI MINIME OBLIGATORII PENTRU PREVENIREA ŞI LIMITAREA
INFECŢIILOR ASOCIATE ASISTENŢEI MEDICALE

Măsurile standard reprezintă măsurile minime de prevenire a infecției care se aplică tuturor
pacienților îngrijiți, indiferent de statutul de infecțiozitate suspectat sau confirmat al pacientului,
în orice cadru unde este asigurată asistență medicală .
Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar, cât și pentru a preveni
răspândirea infecțiilor în rândul pacienților.
4.1. Igiena mâinilor
Igiena mâinilor, care este esențială pentru a reduce riscul de răspândire a infecțiilor. Utilizarea
antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate situațiile clinice, cu excepția cazurilor când
mâinile sunt vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice) sau după examinarea
pacienților cu infecție cu Clostridium difficile sau norovirus, situații în care trebuie utilizate apa
și săpunul;
4.2. Utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu: mănuşi, halate,
protectoare faciale)
Utilizarea echipamentului individual de protecție (de exemplu: mănuși, halate, protectoare
faciale), în funcție de expunerea anticipată. Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală după
îndepărtarea și aruncarea echipamentului;
4.3. Practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical în timpul
preparării şi administrării medicamentelor de uz parenteral
Practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni transmiterea bolilor infecțioase
de la un pacient la altul sau între un pacient și personalul medical în timpul preparării și
administrării medicamentelor de uz parenteral;
4.4.Manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau contactul cu
suprafeţele potenţial contaminate din imediata apropiere a pacientului, proceduri specifice
pentru prevenirea transmiterii bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un
pacient şi personalul medical în
Manipularea în condiții de siguranță a echipamentelor medicale sau contactul cu suprafețele
potențial contaminate din imediata apropiere a pacientului, proceduri specifice pentru prevenirea
transmiterii bolilor infecțioase de la un pacient la altul sau între un pacient și personalul medical
în timpul manipulării echipamentelor medicale și contactul cu obiectele sau suprafețele din
mediu;
Igiena respiratorie și eticheta de tuse (tehnica de tuse și strănut cu utilizarea de batiste de nas de
unică folosință cu poziționarea la minimum 1 metru față de celelalte persoane, urmată de igiena
mâinilor), ca element al precauțiilor standard care se adresează în primul rând pacienților și
însoțitorilor acestora cu simptomatologie de posibilă infecție respiratorie care se aplică oricărei
persoane cu asemenea manifestări când intră în unitatea sanitară. Acest element al precauțiilor
standard este aplicat pentru prevenirea promptă a infecțiilor respiratorii și trebuie aplicată la
intrarea în unitatea sanitară (zonele de recepție și de triaj ale pacienților).
Precauțiile adresate căii de transmitere
Măsuri de precauție care se adresează căii de transmitere a agentului patogen sunt destinate să
completeze precauțiile standard la pacienții cu colonizări sau infecții, probabile sau cunoscute, cu

100
agenți patogeni transmisibili sau cu patogeni importanți din punct de vedere epidemiologic.
Aceste măsuri de precauție suplimentare sunt utilizate pentru situațiile în care calea de
transmitere nu este complet întreruptă prin utilizarea precauțiilor standard.
Cele trei categorii de măsuri adresate căilor de transmitere includ:
- Căile de transmitere pentru care pot fi necesare măsuri suplimentare de precauție sunt:
1. Transmiterea prin contact:
1.1. direct, când microorganismul se poate transmite de la o persoană la alta (contactul cu
produse biologice): în timpul asistenței medicale și îngrijirii bolnavului de către cadrele medicale
sau în contact cu membrii familiei sau cu alți pacienți;
1.2. indirect, prin intermediul suprafețelor/obiectelor contaminate care implică transferul unui
microorganism printr-o contaminare intermediară (de exemplu, contaminarea obiectelor,
echipamentului, mâncării), când:
1.2.1. igiena mâinii personalului ce asigură actul medical/îngrijire este inadecvată;
1.2.2. echipamentul nu este curățat, dezinfectat sau sterilizat corespunzător între pacienți;
1.2.3. patogenii sunt transferați prin instrumentar.
2. Transmiterea prin picături:
2.1. picăturile infecțioase expulzate, atunci când se strănută sau se tușește, sunt prea grele pentru
a pluti în aer și se transferă la mai puțin de 2 m de la sursă;
2.2. răspândirea picăturilor poate fi:
2.2.1. directă - se realizează când acestea ajung la nivelul mucoaselor sau sunt inhalate;
2.2.2. indirectă - se realizează când acestea cad pe suprafețe sau mâini și sunt transmise pe
mucoase sau alimente. Acest mod de transmitere este mai frecvent și este descris în infecțiile
respiratorii comune, gripă, infecții cu virus sincițial.
3. Transmiterea aeriană - transmitere care se realizează prin intermediul particulelor mici (≤ 5µm
în mărime) care transportă microbii și pot fi transferați prin intermediul curenților de aer pe o
distanță mai mare de 2 m de la sursă. Aceste particule sunt inhalate (de exemplu, în cazul
varicelei zoster, rujeolei și tuberculozei pulmonare).
Măsurile suplimentare de precauție care vizează calea de transmitere includ:
1. pentru transmiterea prin contact:
1.1. utilizarea echipamentului de protecție când este posibil contactul cu un mediu contaminat cu
microbi rezistenți la antibiotice (de exemplu, enterococi rezistenți la vancomicină (VRE),
Staphylococcus aureus rezistent la meticilină MRSA) sau Clostridium difficile;
1.2. pacientul se poate amplasa într-o rezervă singur sau într-un salon cu un alt pacient infectat
cu același patogen;
1.3. la intrarea în salon trebuie purtate mănuși curate și echipament de protecție curat;
2. pentru transmiterea prin picături pacientul se amplasează într-o rezervă singur sau se
cohortează într-un salon cu alți pacienți infectați cu același agent patogen.
Este necesară purtarea de protectoare faciale când se lucrează la 1-2 metri de pacient. În situația
în care este necesar transportul pacientului, acestuia i se aplică o mască.
3. pentru transmiterea aeriană - plasarea pacientului într-o cameră de izolare cu presiune negativă
a aerului în raport cu coridoarele, aerul fiind evacuat direct spre exterior sau recirculat prin filtre
HEPA de înaltă eficiență cu 6-12 schimburi de aer pe oră.
În rezervele cu antecameră (sasuri), riscul de circulație al aerului între cameră și coridor este
redus la minimum. Acest sistem este mai ușor de susținut, dar dificil de amenajat din punct de
vedere arhitectonic.

101
În situația în care nu există astfel de facilități simpla plasare a pacientului singur într-o rezervă
care să aibă grup sanitar și duș reduce riscul de transmitere.
Pentru bolile care au mai multe căi de transmitere se poate utiliza o combinație de măsuri de
precauție. Fie că aceste măsuri sunt utilizate singular sau în combinație, acestea trebuie utilizate
întotdeauna în plus față de precauțiile standard.
Este important de reținut:
Microorganismele care cauzează infecții asociate asistenței medicale pot să fie transmise de la
pacienți infectați sau colonizate la alți pacienți și la personalului medical, de îngrijire sau
auxiliar. Măsurile adecvate și aplicate în mod corespunzător pot reduce transmiterea acestora.
Măsurile se aplică în conformitate cu semnele și simptomele pacientului și în general nu se
așteaptă rezultatele de laborator.

102
 CAPITOLUL V
FORMAREA EXPERIENȚEI CLINICE ADECVATE

5.1. Cunoașterea și aplicarea precauțiunilor universale.

Precauţii universale (PU)
Scopul aplicării PU: prevenirea transmiterii infecţiilor cu cale de transmitere sanguină, la locul
de muncă al personalului.
Conceptul de PU se referă la:
− măsurile care se aplică în vederea prevenirii transmiterii HIV, HBV,HCV şi alţi agenţi
microbieni cu cale de transmitere sanguină, în timpul actului medical;
− sânge, alte fluide biologice şi ţesuturile tuturor pacienţilor se consideră a fi potenţial infectate
cu HIV, HBV, HCV şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere parenterală (sanguină);
− toţi pacienţii se consideră potenţial infectaţi cu HIV, HBV, HCV sau cu alţi agenţi microbieni
cu cale de transmitere sanguină, deoarece cei mai mulţi dintre purtătorii de HIV, HBV, HCV şi
alţi agenţi microbieni sunt asimptomatici şi nu-şi cunosc propria stare de portaj.
Reguli de bază în aplicarea precauţiilor universale:
1. Consideră toţi pacienţii potenţial infectaţi;
2. Consideră că sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile sunt contaminate cu HIV, HBV, HCV;
3. Consideră că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt
contaminate după utilizare.
Contactul tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse TREBUIE considerat LA RISC:
− sânge;
− lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid sinovial, lichid cefalo-
rahidian;
− spermă, secreţii vaginale;
− ţesuturi;
− orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge.
Aplicarea precauţiilor universale se referă la:
1. Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, complet, corect
1.1. Definiţie „echipament de protecţie”: bariera între lucrător şi sursa de infecţie, utilizată în
timpul activităţilor care presupun risc de infecţie.
1.2. Categorii de bariere utilizate pentru aplicarea precauţiilor universale:
1.2.1. mănuşi
a) trebuie utilizate în următoarele situaţii:
− anticiparea contactului mâinilor cu sânge, lichide biologice contaminate, alte lichide biologice
cu urme vizibile de sânge, ţesuturi umane;
− abord venos sau arterial;
− recoltare de LCR;
− contact cu pacienţi care sângerează, au plăgi deschise, escare de decubit, alte leziuni cutanate;
− manipularea, după utilizare, a instrumentarului contaminat, în vederea curăţirii,
decontaminării.
b) felul mănuşilor:
− de uz unic sterile: chirurgie;examinare internă;intervenţii care implică un contact cu regiuni ale
corpului în mod normal sterile; uneori sunt necesare mănuşi duble; abord vascular prin
puncţie;tegument pacient cu soluţii de continuitate; manipularea unor materiale potenţial
contaminate;

103
− nesterile curate: examinări curente, care implică un contact cu mucoasele, dacă nu există o
recomandare contrară; manipularea de materiale contaminate; curăţenie, îndepărtare de produse
biologice contaminate;
− de uz general, menaj, de cauciuc: activităţi de întreţinere, care implică un contact cu sânge şi
alte produse biologice considerate a fi contaminate; colectare materiale contaminate, curăţire şi
decontaminare instrumentar, material moale, suprafeţe contaminate; manipularea de materiale
contaminate; curăţenie, îndepărtare de produse biologice.
c) mod de folosire:
− schimbare după fiecare pacient;
− după folosire, se spală mai întâi mâinile cu mănuşi, după care acestea se îndepărtează, prinzând
marginea primeia prin exterior, aruncând-o în containerul pentru colectare si apoi prinzând-o pe
cealaltă, cu mâna liberă, prin interior, scoţând-o cu grijă şi aruncând-o în acelaşi container, aflat
la îndemână;
− după îndepărtarea mănuşilor, mâinile se spală din nou, 10-15 secunde, chiar dacă mănuşile nu
prezintă semne vizibile de deteriorare în timpul activităţii încheiate; mănuşile de unică utilizare
nu se reutilizează, deci nu se curăţă, dezinfectează;
− mănuşile de uz general se pot decontamina şi reutiliza, dacă nu prezintă semne de deteriorare
(perforare, îmbătrânire cauciuc etc.).
1.2.2. halate obişnuite – trebuie utilizate în timpul tuturor activităţilor din unităţile medicale.
1.2.3. şorţuri, bluze impermeabile - completează portul halatelor; trebuie utilizate atunci când se
anticipează producerea de stropi, picături, jeturi cu produse biologice potenţial contaminate,
protejând tegumentele personalului medical din:
- secţii cu profil chirurgical;
- laboratoare;
- servicii de anatomie patologică, medicină legală;
- unele activităţi administrative;
- servicii de urgenţă.
1.2.4. masca protejează:
- tegumentele;
- mucoasele: bucală, nazală ale personalului medical.
1.2.5. protectoarele faciale (ochelari, ecran protector etc.) protejează:
- tegumentele;
- mucoasele: bucală, nazală, oculară.
1.2.6. echipamentele de resuscitare protejează mucoasa bucală în timpul instituirii respiraţiei
artificiale
1.2.7. bonetele – simple (textile) sau impermeabile. Cizme de cauciuc.
2. Spălarea mâinilor şi a altor părţi ale tegumentelor
Importanţă: cel mai important şi, uneori, singurul mod de prevenire a contaminării, a diseminării
agenţilor microbieni.
Când?
- la intrarea în serviciu şi la părăsirea locului de muncă;
- la intrarea şi la ieşirea din salonul de bolnavi;
- înainte şi după examinarea fiecărui bolnav; atenţie la bolnavii cu mare receptivitate;
- înainte şi după aplicarea unui tratament;
- înainte şi după efectuarea de investigaţii şi proceduri invazive;
- după scoaterea mănuşilor de protecţie;

104
- după scoaterea măştii folosite la locul de muncă;
- înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor administrate per os;
- după folosirea batistei;
- după folosirea toaletei;
- după trecerea mâinii prin păr;
- după activităţi administrative, gospodăreşti.
Cum?
- îndepărtarea bijuteriilor (inele, brăţări), ceasurilor;
- unghii îngrijite, tăiate scurt;
- utilizare de apă curentă şi săpun pentru spălarea obişnuită;
- două săpuniri consecutive;
- în cazuri de urgenţă, este permisă utilizarea de antiseptice ca înlocuitor al spălatului, dar nu ca
rutină;
- în unele situaţii, spălarea este completată de dezinfecţia mâinilor: după manipularea bolnavilor
septici, a bolnavilor contagioşi şi a celor cu imunodepresie severă; înainte şi după efectuarea
tratamentelor parenterale (în abordurile vasculare şi efectuarea de puncţii lombare este
obligatoriu portul mănuşilor), schimbarea pansamentelor (atenţie - mănuşi), termometrizare
intrarectală, clisme, toaleta lăuzei (atenţie - mănuşi); după efectuarea toaletei bolnavului la
internare; după manipularea şi transportul cadavrelor; înainte şi după efectuarea examenelor şi
tratamentelor oftalmologice, ORL, stomatologice şi în general înainte şi după orice fel de
manevră care implică abordarea sau producerea unor soluţii de continuitate (atenţie-mănuşi);
- spălarea, dezinfecţia mâinilor şi portul mănuşilor: ştergerea, uscarea este
obligatorie: cu hârtie-prosop; prosop de unică întrebuinţare.
3. Prevenirea accidentelor şi a altor tipuri de expunere profesională
3.1. expunerea profesională
- prin inoculări percutane: înţepare; tăiere.
- contaminarea tegumentelor care prezintă soluţii de continuitate;
- contaminarea mucoaselor.
- în timpul: efectuării de manopere medicale invazive cu ace şi instrumente ascuţite; manipulării
de produse biologice potenţial contaminate; manipulării instrumentarului şi a altor materiale
sanitare, dupã utilizarea în activităţi care au dus la contaminarea cu produse biologice potenţial
infectate.
- prin intermediul: instrumentelor ascuţite; materialului moale; suprafeţelor, altor materiale
utilizate în activitatea din unităţile sanitare; reziduurilor din activitatea medicală.
3.2. metode de prevenire
- obiecte ascuţite: reducerea manevrelor parenterale la minimum necesar; colectarea imediat
după utilizare, în containere rezistente la înţepare şi tăiere, amplasate la îndemână şi marcate
corespunzător, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 219/2002, pentru: o pregătire în
vederea utilizării; o distrugere; o evitarea recapişonării, îndoirii, ruperii acelor utilizate; o de
evitat scoaterea din seringile de uz unic.
- lenjerie: manipularea cât mai puţin posibil a lenjeriei contaminate cu sânge şi alte produse
biologice potenţial contaminate; sortare şi prelucrare cu echipament de protecţie potrivit, în spaţii
special destinate; colectare în saci impermeabili, la nevoie dubli, marcaţi în mod corespunzător,
conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 219 /2002; evitarea păstrării lor îndelungate, înainte
de prelucrare; asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucraredecontaminare.
- curăţenie şi decontaminare: folosirea mănuşilor la îndepărtarea urmelor de sânge, alte lichide

105
biologice sau ţesuturi; decontaminarea iniţială cu substanţe clorigene, îndepărtarea cu hârtie
absorbantă, care se colectează în containere sau saci de plastic marcaţi; dezinfecţie cu soluţie
germicidă; uscarea suprafeţei prelucrate; folosirea de tehnici-standard în vederea efectuării
curăţeniei, sterilizării, decontaminării echipamentului medical, a pavimentelor, pereţilor,
mobilierului, veselei, sticlăriei, tacâmurilor, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.
185/2003.
- reziduuri infectante (Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 219/2002): neutralizare prin ardere sau
autoclavare; colectare - recipiente impermeabile, marcate pentru diferenţierea clară prin culoare
şi etichetare.
- igienă personală: spălarea mâinilor (pct. 2); spălarea altor părţi ale corpului care au venit în
contact cu produse biologice potenţial contaminate sau cu materiale potenţial contaminate;
evitarea activităţilor cu risc de expunere:o existenţa de leziuni cutanate;o prezenţa unui deficit
imunitar;o graviditate;
- asistenţa de urgenţă, principii: viaţa pacientului este preţioasă; e obligatorie aplicarea
precauţiilor universale; chiar şi în situaţii imprevizibile, se vor asigura cele necesare
respectării principiilor precauţiilor universale.
3.3. serviciile de stomatologie:
a) echipament de protecţie:
- mască;
- ochelari, ecran;
- mănuşi;
- şorţ impermeabil când se anticipează producerea de: epanşamente; sânge; salivă cu urme
vizibile de sânge.
b) alte recomandări:
- sistem de aspiraţie rapidă;
- poziţia adecvată a scaunului;
- instrumentar: corect utilizat; corect colectat, spălat, decontaminat şi/sau dezinfectat.
3.4. serviciile de anatomie patologică:
- mască, ochelari, ecran protector, mănuşi, halat, şorţuri impermeabile, cizme, bonete;
- decontaminare după efectuare a necropsiilor: pentru instrumentar; pentru suprafeţe, mobilier.
3.5. laboratoare clinice şi de cercetare: regulile generale de aplicare a precauţiilor universale
trebuie completate cu:
- colectarea flacoanelor care conţin produse biologice în containere marcate, care să împiedice
răsturnarea, vărsarea, spargerea;
- evitarea contaminării pereţilor exteriori ai flacoanelor colectoare;
- utilizarea echipamentului potrivit cu prestaţiile laboratorului: mănuşi; mască, ochelari de
protecţie, ecran protector; halat, şorţ impermeabil, bonetă.
- spălarea atentă a mâinilor (pct. 2);
- utilizarea de echipamente de pipetare automate, semiautomate, pentru înlăturarea tehnicilor de
pipetare cu gura;
- atenţie la utilizarea de material ascuţit în activitatea de laborator;
- curăţenia, dezinfecţia, sterilizarea în mod corect, standardizat;
- instrumentarul contaminat: colectare, decontaminare: chimică; fizică (ardere); autoclavă.
- aparatura defectă - decontaminare înainte de reparare;
- la terminarea activităţii, echipamentul utilizat rămâne în laborator până la colectarea şi
îndepărtarea în vederea prelucrării;

106
- amplasarea de afişe avertizoare asupra riscului de contaminare.
3.6. atitudinea în cazul expunerilor profesionale cu produse biologice care fac obiectul
precauţiilor universale
3.6.1. inoculare percutană, înţepătură, tăietură:
- spălarea la jet de apă curentă timp de 5 minute;
- aplicarea de antiseptice, dezinfectante, spălarea cu apă şi săpun sau detergent.
3.6.2. expunerea mucoaselor:
- clătirea gurii cu apă curentă;
- clătirea mucoaselor oculare cu apă curentă sau ser fiziologic.
3.6.3. raportarea evenimentului:
- medicului personalului;
- imediat după expunere: înregistrarea datelor de identificare a pacientului-sursă (dacă este
posibilă identificarea); înregistrarea unor date legate de personalul care s-a expus: momentul şi
felul expunerii; primul ajutor.
3.7. medicul personalului decide:
- asupra personalului;
- asupra pacientului.
- consiliere şi consimţământ pretestare;
- testare privind statutul imunitar şi infecţios (HBV, HIV, HCV) în dinamică;
- urmărire clinică, profilaxie, tratament complicaţii ale expunerii.
Persoanele expuse în timpul activităţii în unităţi private se vor adresa Direcţiei de Sănătate
Publică, dacă nu au acces la medicul personalului sanitar din unităţile de stat.
N.B.
ÎNTREAGA ASISTENŢĂ ACORDATĂ PERSOANELOR IMPLICATE ÎN EXPUNEREA
PROFESIONALĂ („SURSĂ", PERSONAL AFECTAT) SE VA DESFĂŞURA NUMAI PE
BAZĂ DE CONSIMŢĂMÂNT ŞI CONFIDENŢIALITATE, CU ASIGURAREA
DOCUMENTELOR LOR MEDICALE.
4. Personal infectat cu HIV
- respectarea drepturilor omului;
- schimbarea locului de muncă, având acordul celui infectat, sau, la cererea acestuia, când: se
dovedeşte că nu-şi protejează pacienţii; este necesară protecţia sa medicală.
- conducerea unităţii va asigura un alt loc de muncă.
5. Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de personalul
medico-sanitar, în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice
I – contact permanent, inevitabil, consistent;
II – contact imprevizibil, inconstant;
III - contact inexistent.
PENTRU CATEGORIILE APARŢINÂND GRUPELOR I ŞI II SE VOR APLICA
PERMANENT PRECAUŢIILE UNIVERSALE.
Pentru cele din categoria a III-a, sunt suficiente precauţiile obişnuite.
Material realizat de ARAS în cadrul proiectului:
«Reţea socială pentru promovarea accesului nediscriminatoriu al persoanelor care trăiesc cu HIV
la servicii medicale», finanţat prin intermediul Programului Matra-KAP al Ambasadei Regatului
Ţărilor de Jos la Bucureşti.

107
5.2.Cunoașterea și respectarea circuitelor funcţionale: 3.1.3. Circuitul personalului în spital
5.3.Aplicarea normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor asociate asistenței
medicale: 3.2.3. Norme de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale
Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare
a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare

108
 BIBLIOGRAFIE

1. Mănescu Sergiu, Igienă, Editura Medicală, București, 1996

2. Vlaicu Brigite, Igienă și ecologie alimentară, Editura Eurobit, Timișoara, 1998
3.Poluarea si protectia mediului,Claudia Maria Simonescu,Rodica Stanescu,Lanyi
Szabolos,editura Printech Bucuresti 2002.
4.Impactul ploilor acide asupra mediului ambiant”,Dumitru M,editura Covsi Bucuresti,1992.
5.Ecologie si protectia mediului”,Ionescu A,Nicolae I,Udrescu S,Targoviste 1990.
6.Ecologie aplicata”,Maria Popescu,Miron Popescu,editura Matrix Rom,Bucuresti.
7.Ecologie si protectia mediului” clasa a X-a,Rodica Ciarnau,Aurelia Buchman,Maria
Bud,editura Economica Preuniversitaria Bucuresti.
8.Poluarea si protectia mediului inconjurator”,Rauta C,Carstea S,editura Stiinta pentru
toti,Bucuresti 1959.
9.Ecologie”,Botnariuc N,Vadineanu A,editura Didactica si pedagocica,Bucuresti 1982
10.Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a
infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare
11.Norma privind organizarea funcțională generală a spitalului din 26.07.2006
12. Normele tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi
private din 19.08.2016

109