Statul și dreptul, ca fenomene evolutive, reprezintă premisele obligatorii ale existenței societății umane civilizate.

Elemente de stat.
Statul este o putere politică organizată a unui popor pe un anumit teritoriu, care exercită funcții social utile în interesul
societății, al binelui comun.
Puterea reprezintă relațiile de supremație, dominație, subordonare și supunere. Ea este autoritatea ce se caracterizează
prin posibilitatea de a comanda, de a da ordine și obligații celui care le primește, de a se supune acestei comenzi.

Puterea, populația și teritoriul sunt cele trei elemente constitutive ale statului, fără de care el n-ar putea exista.
Elementul principal este puterea de stat, denumită și putere politică sau publică.
Originea și noțiunea statului.
Termenul de stat a apărut la începutul sec. XVII-lea. În antichitate în locul cuvântului stat, se foloseau cuvintele:
cetate, republică, imperiu, despotii orientale.
Statul este un produs social al istoriei, apărut datorită experienței acumulate de omenire.
Statul a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societății, fiind o putere creată de popor pe un anumit teritoriu,
menită să organizeze și să dirijeze societatea.
Teoriile apariției statului.
Teoria teologică stabileşte o legătură între apariţia statului şi voinţa lui Dumnezeu. în miturile străvechi ale
popoarelor Orientului, Egiptului, Greciei persoana cîrmuitorului suprem este de provenienţă divină.
Teoria patriarhală vede în puterea de stat o tutelă părintească ce rezultă din unirea ginţilor în triburi, a triburilor în
comunităţi, în state. Încă gânditorul antic chinez Confucius, a expus concepţia patriarhal-paternalistă a statului,
potrivit căreia statul este o familie mare.
Teoria patrimonială pornește de la faptul că statul a luat naștere din dreptul de proprietate asupra pământului.
Reprezentanții ei afirmă că populația nu este decât o comunitate de arendași de pământ de pe moșia monarhiei.
Teoria biologică a apariției statului presupune că statul s-a constituit ca rezultat a evoluției organice. După cum în
natură supraviețuiesc vietățile cele mai adaptate, tot așa și în societate în procesul războaielor și cuceririlor, are loc
selecția naturală, ce determină funcționarea statului în corespundere cu legile evoluției organice.
Teoria contractuală, conform căreia statul este un produs al acordului între guvernanţi şi supuşi încheiat în scopul
organizării vieţii sociale. în teoria sa, Mo-Ţzî apără principiul egalităţii naturale a oamenilor şi ideea statului
contractual, la baza căruia se află concepţia despre apartenenţa puterii supreme a poporului.Democrit şi Epicur
considerau că pentru menţinerea unităţii statului este nevoie de umanismul cetăţenilor, de compasiune şi ajutor
reciproc, frăţie.
Teoria violenţei apărută în sec. XIX. Se considera că statul a apărut ca rezultat al înrobirii grupurilor slabe de către
cele mai organizate şi mai puternice. Tribul învingător instituie puterea de stat, iar cel învins se supune lui;
Teoria psihologică deduce formarea statului dintr-o idee de ordin psihologic. Părtaşii acestei teorii susţin că în
societate există două categorii de oameni:unii, din punct de vedere psihic, sînt predispuşi să conducă, iar alţii - să fie
conduşi.
Teoria social-economică (materialistă) are o largă circulaţie. Unul dintre reprezentanţii ei timpurii, Platon, deduce
originea statului din diviziunea muncii, din separarea activităţii de conducere a societăţii. Marxismul explică apariţia
statului prin dezvoltarea producţiei, diferenţierea patrimonială şi de clasă, prin tendinţa clasei dominante din punct de
vedere economic de a-şi consolida situaţia şi sub aspect politic;
Poporul(națiunea), ca element constitutiv al statului, este o comunitate de oameni care locuiesc pe același teritoriu,
vorbesc aceeași limbă și au aceleași tradiții/valori culturale. Națiunea se caracterizează întotdeauna prin voința de a
trăi în comun.
Teritoriul este elementul definitoriu al statului, delimitat prin frontiera de stat, incluzând solul, subsolul, apele și
coloana aeriană deasupra solului și apelor, asupra cărora se exercită suveranitatea statului.
Puterea de stat:
-fenomen legat de autoritate, ce se caracetrizează prin posibilitate de a comanda;
-putere politică ce reprezintă tot ceea ce se referă la arta de a guverna un stat;
-putere organizată ce aparține statului și nu celor care temporar o exercită;
-putere unică, deoarece numai ea folosește constrângerea și dispune de un aparat specializat;
-putere suverană supremă în interiorul statului, ce nu recunoaște o altă putere care să fie independentă în exterior în
raport cu alte state.
-fenomen legat de drept, instituind norme de conduită obligatorii pentru toți.
Pentru fiecare stat sunt comune următoarele caracteristici: puterea publică, teritoriul,populația, perceperea de la
populație a impozitelor și a altor taxe, elaborarea și aplicarea dreptului, suveranitatea de stat.
Mecanismul statului reprezintă totalitatea organelor de stat, constituite într-un sistem cu ajutorul cărora se asigură
funcțiile statului.
Statul de drept.
Statul de drept este o formă a regimului democratic de guvernământ, de realizare a suveranității poporului, politica
de organizare a cetățenilor, prin asigurarea domniei legii, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în
exercitarea puterii.
Elemente de drept.
Dreptul este un sistem de norme juridice, reguli de conduită în societate alcătuite din drepturi și obligațiuni obligatorii
pentru membrii societății.
Dreptul juridic = un sistem de norme juridice elaborate și sancționate de puterea de stat, ce reprezintă voința de stat a
poporului al căror principal caracter este obligativitatea pentru toți membrii societății organizate.
Dreptul social = o totalitate de reguli de comportament în societate întemeiate pe obiceiuri, principii morale și pe alte
statute(bisericești, familiale etc.).
Trăsăturile esențiale ale dreptului:
-Obligativitatea normativă;
-E constituit din legi și alte acte normative;
-Asigură libertatea persoanei prin drepturi subiective;
-Este garantat de forța de constrângere a statului;
-Reprezintă voința de stat;
-A apărut odată cu statul;
-Organizează societatea.
Norma juridică = o regulă de conduită instituită de autoritatea publică exprimată în legi sau în alte acte normative a
căror aplicare este asigurată de către forța de constrângere a statului.
Trăsăturile normei juridice:
-Generalitate;
-Obligativitate;
-Impersonalitate;
-Influențează relațiile sociale.
Clasificarea Normelor juridice
-După obiectivul reglementării(ramuri de drept: civil,penal...)
-După forța juridică:
-legi;
-acte normative.
-După modul de reglementare a conduitei:
-norme de interdicție(cod penal);
-norme juridice de prescripție(obligația de a face o acțiune);
-norme juridice permisive(posibilitatea de alegere a conduitei).
-După structura logico-juridică:
-ipoteza(stabilește împrejurările);
-dispoziția(se interzice sau se permite un comportament);
-sancțiunea(determină tipul de pedeapsă);
-structura tehnico-juridică;
-acțiunea normelor juridice în timp/în spațiu.
Izvoare de drept.
Izvoarele de drept reprezintă – 1.forma de exprimare a normelor juridice pe care o îmbracă dreptul;
2.documente oficiale de stat, în care se descriu normele juridice.
Principalul izvor de drept este Actul Normativ, adică actul adoptat de puterea de stat, care cuprinde norme juridice. În
funcție de forța lor juridică, legile sunt de 3 tipuri:
-Constituțională
(reglementează cele mai importante relații sociale: forma de guvernământ, structura puterii de stat, drepturile,
libertățile și îndatoririle cetățenilor).
-Organică
(prin care se reglementează sistemul electoral, organizarea referendumului, organizarea puterilor de stat, partidelor
politice, regimul juridic al proprietății, organizarea învățământului, regimul stării de urgență, de asediu și război etc.
Legile organice se adoptă prin votul majorității deputaților aleși)
-Ordinară
(care intervine în orice domeniu al relațiilor sociale, cu excepția celor rezervate legilor constituționale și organice. Se
aleg cu ajutorul voturilor deputaților prezenți.)
Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept care precede dreptul, formându-se spontan în urma aplicării repetate
a unor tradiții și practici de caracter moral sau religios.
Raportul juridic.
Raportul juridic reprezintă o relație socială reglementată de norma juridică în cadrul căreia participanții apar ca
titulari de drepturi și de obligațiuni reciproce prin exercitarea cărora se realizează scopul normelor juridice.
Elementele raportului:
-Obiectele raportului juridic;
-Conținutul raportului juridic;
-Subiecții raportului juridic: -persoane fizice(ca titular de drepturi și obligații juridice);
-persoane juridice.
Capacitatea de a avea drepturi și de a răspunde pentru obligațiuni se numește capacitate juridică.
Răspunderea juridică.
Răspunderea juridică este obligațiunea persoanei de a suferi privațiuni de natură statală poruncitoare, prevăzute de
lege, pentru svârșirea faptelor ilegale.
Aceasta survine doar atunci când există următoarele condiții:
-conduita ilegală;
-rezultatul prejudiciabil produs;
-legătura cauzală între conduita ilegală și rezultatul produs;
-vinovăția;
-inexistența unor împrejurări ce exclud răspunderea juridică.
În funcție de natura și gravitatea încălcărilor de drept, de categoria normelor juridice, deosebim următoarele forme ale
răspunderii juridice:
-răspunderea penală;
-răspunderea administrativă;
-răspunderea civilă;
-răspunderea materială;
-răspunderea disciplinară.