UNIVERSITATEA „MIHAIL KOGĂLNICEANU” IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

DISCIPLINA: DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

EVOLUȚIA REGLEMENTĂRILOR PENALE ÎN MATERIA

INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ

Îndrumator: Lector dr. Rodica PANAINTE

Candidat: Răzvan Claudiu LAZĂR

SESIUNEA IULIE 2010

 PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I. : ASPECTE INTRODUCTIVE REFERITOARE LA INFRACȚIUNILE CU

PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ..................................................................................................3
Secțiunea 1. Infracțiunile cu privire la viața sexuală în cadrul infracțiunilor contra persoanei. 3
Secțiunea a 2-a: Prezentare generală a infracțiunilor cu privire la viața sexuală........................4
1.VIOLUL...............................................................................................................................4
2.RAPORTUL SEXUAL CU O MINORĂ /ACTUL SEXUAL CU UN MINOR...............7
3.SEDUCȚIA...........................................................................................................................9
4.RELAȚIILE SEXUALE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX.................................10
5.PERVERSIUNEA SEXUALĂ / AGRESIUNEA SEXUALĂ..........................................10
6.CORUPȚIA SEXUALĂ / CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR...........................13
7.INCESTUL.........................................................................................................................14
8.HARȚUIREA SEXUALĂ..................................................................................................15
9.RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE..................................................16
CAPITOLUL AL II-LEA: ANALIZA COMPARATIVĂ A CONDIȚIILOR
PREEXISTENTE ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ
.......................................................................................................................................................17
Secțiunea 1: Analiza comparativă a obiectului infracțiunilor cu privire la viața sexuală.........17
A.)Obiectul juridic.................................................................................................................17
B.)Obiectul material..............................................................................................................19
Sectiunea a 2-a: Analiza comparativă a subiecților infracțiuniunilor cu privire la viața sexuală.
...................................................................................................................................................21
A.)Subiectul activ..................................................................................................................21
B.)Participatia penală.............................................................................................................24
C.)Subiectul pasiv..................................................................................................................26
CAPITOLUL AL III-LEA: ANALIZA COMPARATIVĂ A CONȚINUTULUI
CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ...............28
Secțiunea 1 : Analiza comparativă a laturii obiective a infracțiunilor cu privire la viața
sexuală.......................................................................................................................................28
A.)Elementul material............................................................................................................28
B.)Urmarea imediată..............................................................................................................37
C.)Legătura de cauzalitate.....................................................................................................38
Sectiunea a 2-a : Analiza comparativă a laturii subiective a infracțiunilor cu privire la viața
sexuală.......................................................................................................................................38
A.)Formele vinovației............................................................................................................38
B.)Mobilul.............................................................................................................................39
C.)Scopul...............................................................................................................................39
CAPITOLUL AL IV-LEA: ANALIZA FORMELOR, VARIANTELOR ȘI
MODALITĂȚILOR DE SĂVÂRȘIRE ALE INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA
VIAȚA SEXUALĂ......................................................................................................................41
Sectiunea 1 : Forme tipice/atipice ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală........................41
Sectiunea a 2-a: Variante agravate ale infracțiunilor privitoare la viața sexuală.....................42
Sectiunea a 3-a: Modalități de săvârșire ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală.............53
CAPITOLUL AL V-LEA: SANCȚIONAREA INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA
VIAȚA SEXUALĂ.ASPECTE PROCESUALE.......................................................................54
Secțiunea 1: Sancționarea infraciunilor cu privire la viața sexuală...........................................54
Secțiunea a 2-a: Aspecte procesuale în cazul infracțiunilor cu privire la viața sexuală............55
APRECIERI FINALE.................................................................................................................57
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................59

2
 CAPITOLUL I. : ASPECTE INTRODUCTIVE REFERITOARE LA
INFRACȚIUNILE CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ

Secțiunea 1. Infracțiunile cu privire la viața sexuală în cadrul infracțiunilor contra

persoanei.

De-a lungul istoriei, relațiile interumane au presupus și vor presupune interacțiuni între
indivizi. Normale în esența lor aceste interacțiuni presupun exercțiul drepturilor personale fără
însa a leza drepturile personale ale conviețuitorilor, fără a împiedica mersul normal al societății.
În acest sens înca de la cristalizarea unor sisteme de conviețuire socială , socitatea a fost
preocupată în a edicta norme comportamentale, scrise sau nescrise, care sa reglementeze relațiile
dintre indivizi. În timp evoluția societății a atras de la sine evoluția dreptului, acesta venind a
apăra drepturile și libertățile fundamentale ale individului. 1 Ramura dreptului penal este astăzi
chemată a conferi protecția necesară desfășurării normale a relațiilor sociale prin incriminarea
faptelor ce aduc atingere grav unor drepturi ale căror încălcare lezează profund normalitatea
raporturilor sociale. Unul din scopurile politicii penale este acela de a proteja persona, ca individ,
entitatea care stă la baza piramei sociale, împotriva încălcării drepturilor și libertăților
fundamentale ale sale, ca viața, integritatea corporală și sănătatea, libertatea și demnitatea,
drepturi și libertați recunoscute si consfințite astăzi prin acte internaționale și prin Constituția
României în art. 23, art. 23., art. 27 etc., și protejate prin acte normative, între care un rol
deosebit îl are legea penală prin încriminarea acelor comportamente intolerabile pentru
derularea normală a vieții sociale.
Astfel legiutorul și-s îndreptat privirea cu o deosebită atenție asupra infracțiunilor contra
persoanei acordându-le un titlu special în cuprinsul Părții speciale a Codului Penal din 1968
( Titlul II - Infracțiuni contra pesoanei), aceasi atenție fiind acordată și in cuprinsul Parții
speciale a Noului Cod penal adoptat în 2009, dar încă neitrat in vigoare. ( Titlul I- Infracțiuni
contra persoanei).
In cuprinsul titlurilor amintite din partea specială a celor doua acte normative de capătâi
în cadrul politii penale, legiutorul a încercat sa facă o gradare funcție de gravitatea faptelor
antisociale savârsite, coroborate cu liberatatea sau/și dreptul fundamental încălcat, împărțind pe
capitole și inserând în cuprinsul acestor capitole grupe de infracțiuni ce aduc atingere unor
drepturi si libertăți specifice. Considerând ca libertatea individului de a se manifesta liber în
plan sexual și dreptul acestuia de se bucura de protecția legii penale împotriva manifestărilor

1
A de vedea pe larg Judecator Carmen LUPE, „Evoluția istorica a reglementarii răspunderii penale pentru
infracțiunile privitoare la viața sexuală pe teritoriul românesc” , de pe www.scribd.com

3
apte a de a produce încălcări ale acestor drepturi și libertăți, și plecând de la specificul faptelor
menite a produce aceste încălcări, legiutorul de la 1968 a grupat infracțiunile cu caracter sexual
în cadrul Capitolului III din Titlul II Partea specială a Codului penal – Infracțiuni privitoare la
viața sexuală, iar legiutorul de la 2009 în cadrul Capitolului VIII din Titlul I din Partea specială a
Noului cod penal – Infracțiuni contra libertății si integrității sexuale.
În prezenta lucrare am încercat să surprindem evoluția reglementărilor penale cu privire la
viața sexuală, cuprinse în cadrul Codului Penal al Romaniei adoptat in 1968, republicat,
modificat și completat printr-o multitudine de acte normative „postdecembriste” dintre care cu
incidență asupra infracțiunilor cu privire la viața sexuală enumerăm Legea 197/20001; O.U.G.
89/20012; Legea 61/20023; O.U.G. 143/20024. Am avut în vedere de asemenea modificările
preconizate a produce efecte în viitor prin intrarea în vigoare, printr-o lege care se lasă așteptată,
a Noului Cod penal adoptat la 25 iunie 20095 .

Secțiunea a 2-a: Prezentare generală a infracțiunilor cu privire la viața sexuală.

Pornind de forma inițială a redactării Codului penal de la 1968, luând în considerare

modificările și completările ulterioare în cadrul Capitolului III din Titlul II Partea specială a
Codului penal – Infracțiuni privitoare la viața sexuală prin Legea 197/2000; O.U.G. 88/2001;
Legea 61/2002; O.U.G. 143/2002 , având în vedere noua concepție a legiutorului evidențiată în
economia textului integrat in Capitolul VIII din Titlul I din Partea specială a Noului cod penal –
Infracțiuni contra libertății si integrității sexuale, în urmatoarele rânduri vor face o enumerare și
o prezentare generală a infracțiunilor cu privire la viața sexuală, indentificate după denumirea
lor marginală și localizarea acestora în cadrul textelor legale.

1.VIOLUL
Reglementare la 1968:
Art. 197 C.pen. Violul
 „Raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau
profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, dacă:
a)  fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

1
Publicată în M.Of. nr. 568 din 15.11.2000.
2
Publicată în M.Of. nr. 338 din 26.06.2001.
3
Publicată în M.Of. nr. 65 din 30.01.2002.
4
Publicată în M.Of. nr. 804 din 05.11.2002.
5
Legea nr. 286/2009 publicată în M.Of. nr. 510/24.07.2009

4
 b)  victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul
făptuitorului;
c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani dacă victima nu a împlinit vârsta de 14
ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Faptele prevăzute în alin. 1, 2 lit. b) şi c) şi alin. 3 teza I nu se pedepsesc dacă înainte ca
hotărârea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor şi victimă. În caz de
participaţie, în alte condiţii decât aceea prevăzută în alin. 2 lit. a), căsătoria dintre autor şi
victimă produce aceleaşi efecte şi faţă de participanţi.1
Reglementare actuală:
Art. 197 C.pen.2
„Actul sexual, de orice natură, cu o personă de sex diferit sau de același sex, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima
voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor dreptuir3.
Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, dacă:
a) fapta a fost săvârsită de două sau mai multe persoane împreună;
b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b1) victima este membru al familiei;
c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății4.
Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă
victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau
sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor
drepturi5.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.”

1
Aliniatul ultim abrogat prin art. I, pct.12 Legea 197/2000
2
Modificat prin Legea 197/200, modificat prin O.U.G. 89/2001, moficat prin O.U.G. 143/2002
3
Aliniat odificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. 89/2001
4
Aliniat modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. 89/2001
5
Aliniat modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. 143/2002

5
 Reglementare viitoare:
Art. 218 Noul C.pen. Violul
„(1) Raportul sexual , actul sexual oral sau anal cu o persoana, săvârșit prin constrâgere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de aceasta
stare, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceași pedeapsă se sancționează orice acte de penetrare vaginală sau anală comise in
conditiile alin. (1)
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani ăi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
a) victima se află în îngrijirea , ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a implinit vârsta de 16 ani;
d) fata a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
(4) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani si
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acțiunea penală pentru fapta prevazută in alin(1) si (2) se pune in mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracțiunile preovăzute în alin. 1-3 se pedepsește.”

Infracțiunea de viol reprezintă o încălcare flagrantă, brutală a libertății sexuale a

individului, prin fapte violente fizice sau morale, apte de a înfrânge rezisteța victimei ori
profitând de condții speciale în care victima nu iși poate manisfesta acordul sau dezacordul
asupra relațiilor sexuale1. Este evident pericolul care planează asuprea individului în acest
context și asupra societății în interiorul căreia planează nesiguranța unei libere manifestări
sexuale. De aceea legiutorul a fost constant în incercarea de a conferi reală protecție împotriva
acestor abuzuri, menținundu-se permanent pe linia incriminării violului ca fiind cea mai gravă
infracțiune cu caracter sexual. De la 1968 și până in prezent textele care incriminează faptele ce
pot constitui viol în sensul legii penale s-au modificat printr-o serie de acte legislative adoptate
ulterior momentelor din decembrie 1989 care au adus România în fața unor alte realități. Astfel
de modificări operate în sfera obiectului și subiectelor infracțiunii, în sfera elementului material,
al gradului de periculozitatea socială reflectat în cuantumul pedepselor, în sfera aspectelor
procesuale au generat uneori opinii controversate vis-a-vis de concepția celor chemați să

1
A se vedea pe larg Octavian Loghin, „Drept penal român. Partea specială”, Vol. I., Ed. Universul, București,
1994, p.163; Costică Bulai, Avram Filipaș, C-tin Mitrache, „Instituții de drept penal”, Ed 3, București, 2005 p. 332,
Petre Dungan „Drept penal parte specială volumul I”  ed. Lumina Lex , Bucureşti, 2006, p. 217

6
înfăptuiască normele ori au dus la soluții practice neunitare. Aceste aspecte vor fi dezbătute pe
larg în cadrul analizei comparative.

2.RAPORTUL SEXUAL CU O MINORĂ /ACTUL SEXUAL CU UN MINOR1

Reglementare la 1968:
Art. 198 C.pen. Raportul sexual cu o minoră
„Raportul sexual cu o personă de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani se
pedepsește cu închiosarea de la unu la 5 ani.
Cu aceași pedeapsă se sancționează raportul sexual cu o persoană de sex feminin între
14-18 ani, dacă fapta este savârșită de tutore sau curator, ori de către supreaveghetor,
îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.
Când fapta prevazută în alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197
alin.2 lit. c, ori dacă faptele prevăzute în alin 1 și 2 au avut urmările prevăzute în art. 197 lit. d,
pedeapsa este închisoarea de la3 la 10 ani.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15
ani.
Dispozițiile art. 197 final se aplică și în cazul faptelor prevăzute în alin. 1-3.2”

Reglementare actuală:
Art. 198 C.pen.3 Actul sexual cu un minor
„Actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a
împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unr
dreturi.
Cu aceași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o presoană de sex
diferit sau de același sex între 15 -18 ani, dacă fapta este savârșită de tutore sau curator ori
de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de
calitatea sa, ori daca fătuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența
sa asupra acesteia.
Dacă actul sexual, de orice natură cu o personă de sex diferit sau de același sex, care nu
a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de
către faptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și
interzicerea unor drepturi.

1
Titlu marginal modificat prin art. I pct.13 Legea 197/2000
2
Aliniat abrogat prin art. I pct.15 Legea 197/2000
3
Modificat prin art.I pct.14 L. 197/2000, modificat prin art.I pct. 2 O.U.G. 89/2001, modificat prin art. unic pct. 1
L.61/2002, modificat prin art. I pct.2 O.U.G. 143/2002

7
 Dacă faptele prevăzute în aliniatele 1-3 au fost săvârșite în scopul producerii de
materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor dreturi,
iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit contrângerea, pedeapsa este închisoarea de
la 5 la 18 ani și interzicerea unor dreturi.
Când fapta prevăzută la alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197
alin 2 lit b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2
lit c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea vicitmei, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”
Reglementare viitoare:
Art. 220 Noul C.pen. Actul sexual cu un minor
„(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta intre 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită asupre aunui minor care nu a împlinit vârsta
de 13 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută la alin.(1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 și 18
ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra vitimei, se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea paza sau tratamentul făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) si alin. (2) nu se sancționează dacă diferența de vârstă
nu depășește 3 ani.”

Infracțiunea denumită la 1968 raport sexual cu o minoră, de lege lata act sexual cu un
minor reprezintă în sensul legii penale faptele de încălcăre a libertății sexuale a celor care din
lipsa unei suficiente experiențe datoriră vârstei fragede, ori din cauza unor situații de supunere
generate de anumite raporturi de inferioarite în care se află față de alte persoane(generate tot de
vârsta fragedă), nu pot consimți în deplină cunostiță de cauză asupra vieții sexuale , fiind
supuși pericololui de a le fi împietată însăși dezvoltarea psihică și morală ulterioară. 1 Prin
redactarea unor articole speciale care să incrimineze relațiile sexuale cu minori legiutorul a
1
A se vedea pe larg Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și adăugită”, Ed.
Universul Juridic, București, 2009, p. 174.

8
urmărit, urmărește și va urmări sa acorde acestei categorii de persoane o protecție specială
necesară tocmai din considerentele speciale legate de vârsta individului. Datorită evoluțiilor din
domeniul elaborării legii penale, concretizate într-o atenție sporită asupra fenomenelor cu impact
negativ în planul libertății sexuale a minorului de orice sex, coroborată cu o analiză mai atentă a
transformărilor intervenite în societate, reglementările cu privire la actul sexual cu un minor au
suferit transformări numeroase în epoca „post decembristă” , transformări uneori apte de a
lămuri și corecta unele aspecte neluate în considerare în trecut, alteori apte de a genera confuzii
de încadrare, de diferențiere de alte infracțiuni cu privire la viața sexuală, așa cum vom arăta în
cuprinsul lucrării de față.

3.SEDUCȚIA
Reglementare la 1968: Art. 199 C.pen. Seducția.
„Fapta acelui care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin
mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepsește cu închisoare la de la unu la 5
ani.
Împăcarea părților înlatură răspunderea penală.”
Reglementare actuală: Idem 1968
Reglementare viitoare: Seducția este dezincriminată în noul cod penal adoptat in 2009.

Prin reglementarea infracțiunii de seducție legiutorul a urmărit să protejeze libertatea

sexuală a minorei împotriva încălcării săvârșite prin promisiuni neonorate de căsătorie, „a fost
preocupat să protejeze libertatea consimtământului minorei la realizarea unui raport sexual,
consimtământ ce ar putea fi viciat, prin promisiunea mincinoasă de căsătorie” 1. În altă ordine de
idei este vorba despre un „santaj sentimental”, o variantă cu implicații sexuale a „înșelăciunii”
greu de conceput în realitățile secolului al XXI-lea. Pe de altă parte ni se pare că seducția ar fi o
variantă a vechii infracțiuni de raport sexual cu o minoră care în opinia noastră nu ar fi avut
nevoie de o reglementare specială. Dar dacă totuși această reglementare există de ce oare doar
minora poate fi sedusă iar nu și minorul? De ce doar raportul sexual este incriminat , iar și nu
și alte acte la care minora si-ar da consimțământul în urma promisiunilor de căsătorie? De ce în
cazul seducției operează cauza de impăcare a parților iar în cazul reportului sexual cu o minoră
nu ? Care sunt motivele incriminării dincolo de protecția libertății sexuale a minorei? În
momentul în care infrațiunile cu caracter sexual au suferit modificări generate de evoluția
societății, de ce legiutorul nu a aplecat ochii și asupra seducției, reglementarea ei fiind indetică
cu cea din 1968? Nu ne propunem să răspundem la aceste intrebări, ci considerăm, în acord cu

1
Valerian Cioclei, „Viața sexuală și politica penală” , Ed. Holding reporter , Bucuresti, 1994, p. 73.

9
alte opinii1 că incriminarea seducției nu mai este de actualitate. De asemeni în noua concepție
legislativă de la 2009 seducția nu mai este incrininată.

4.RELAȚIILE SEXUALE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX

Infracțiune reglementată la 1968 de art. 200 C.pen. abrogat prin art. I pct.3 O.U.G.
89/2001, a fost opțiunea legiutorului pentru a incrimina în trecut actele sexuale între persoane
de același sex. Considerând anormale relațiile homosexuale atât în formă agresivă cât și în formă
consimțită, legiutorul a considerat ca actele sexuale între persoane de același sex provoacă
repulsie și nesiguranță intr-o societate caracterizată de conservatorism și înclinată spre
exacerbarea moralei creștine. În același timpul orientarea sexuală anormală nu e o alegere
conștientă a indivului, ci mai mult o manifestare diferită ce ar putea fi analizată și combătută
de alte științe, prioritate având aici științele medicale, pshihologia, etc. Prin incriminarea unui
comportament sexual ce nu ține de alegerea făcută ( ne referim la homosexualitatea non
agresivă) politica penală nu iși poate atinge scopul de prevenire atâta timp cât se adresează unor
indivizi care se consideră ei înși firești. O dată cu noile opinii, mai ales în plan european, asupra
conceptului de homosexualitate și acceptarea acesteia ca manifestare liberă în plan sexual a
individului, legiutorul a dezincriminat homosexualitatea non agresivă, actele cu caracter
homosexual agresiv ori neconsimțit incluzându-se în elementul material al altor infracțiuni
privitoare la viața sexuală.(violul, act sexual cu un minor). Având în vedere abrogarea art. 200
C.pen., dictată pe de altă parte și de necesitatea alinierii legislației naționale la prevederile
legislația europeană2, ne vom referi la infracțiunea de relații sexuale între persoane de același
sex doar în măsura în care a generat probleme de încadrare, probleme de diferențiere de alte
infracțiuni cu privire la viața sexuală.

5.PERVERSIUNEA SEXUALĂ / AGRESIUNEA SEXUALĂ

Reglementare la 1968: Art. 201 C.pen. Perversiunea sexuală.

„Săvârșirea actelor de perversiune sexuală care au produs scandal public se pedepsește
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Dispozițiile art. 200 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

1
Despre oportunitatea incriminării seducției, Valerian Cioclei, „Viața sexuală și politica penală” , Ed. Holding
reporter , Bucuresti, 1994 , p. 71; Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și
adăugită”, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 174.
2
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a evidenţiat faptul că sexualitatea este un element esenţial
al vieţii private, în accepţiunea art. 8 al Convenţiei. Referindu-se la relaţiile între homosexuali, Curtea a decis că
prevederile legale care incriminează relaţiile homosexuale în cazul în care acestea sunt desfăşurate în privat şi cu
consimţământul celor implicaţi reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată.

10
 Constituie acte de perversiune sexuală orice acte neirești în legatură cu viața sexuală,
altele decât cele prevăzute în art. 200”

Reglementare actuală: Art. 201 C.pen.1

„Actele de perversiune sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public se
pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceași pedeapsă se sancșionează și actele de perversiune sexuală cu o persoană între
15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tuture sau curator ori de către supreaveghetor, îngrijitor,
medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a a buzat
de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.
Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au
fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau
indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în alin. 2,3 și 31 au fost săvârșite în scopul producerii de
materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor
drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de ași
exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și
interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevazută în alin. 1-4 are ca urmare vătămarea gravă a integirtății corporale
sau a sănătății, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, iar
dacă are ca urmare moartea ori sinuciderea vitimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25
ani și interzicerea unor drepturi.”

Reglementare viitoare: Art. 219 Noul C.pen. Agresiunea sexuală

„(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârsit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-si exprima vointa ori profitând de
această stare, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
1
Modificat prin art. I pct.4-5 O.U.G. 89/2001, modificat prin art. unic pct.2 L. 61/2002, modificat prin art.I pct.3
O.G.U. 143/2002.

11
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârsită de două sau mai multe persoane împreună.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârsirea
actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) si alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Actiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în miscare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.”

În reglementarea de la 1968 infrațiunea de perversiuni sexuale a incriminat

comportamentele sexuale nefirești altele decât raportul sexual și relațiile sexuale între persoane
de acealași sex , având ca obiective protecția impotriva încălcării libertății sexuale și apărarea
normalității și moralității.1 Este necesar a face anumite considerații despre scopurile urmărite de
legiutor prin incriminarea perversiunilor sexuale. În acest sens nu întelegem amestecul legii
penale în opțiunile individului în ceea ce privește obținerea satisfacțiilor de natură sexuală, atâta
timp cât aceste opțiuni se manifestă în spațiul privat, și în acordul participanților, mai ales într-o
societate în care anumite practici sexuale altele decât raportul sexual au devenit la fel de firești
ca și acesta, chiar dacă societatea este incă reticentă, în plan declarativ, în acceptarea acestei
normalități. E adevărat că sunt incriminate actele de perversiune sexuală săvârșite în public sau
care generează scandal public, dar însă suntem curioși de ce doar actele cu caracter de
perversiune săvârșite în public ar genera un sentiment de repulsie socială, iar nu și raport sexual
firesc săvârșit în aceleși condiții. Pe de altă parte în urma lărgirii sferei de cuprindere a
elementului material al infrațiunii de viol s-au creat duble incriminări ale unor fapte, ceea ce a
generat confuzii în practica judiciară. În altă ordine de idei scopul de protecție a moralei ar plasa
aceste incriminări în alt capitol al codului penal, și anume cel destinat infracțiunilor care aduc
atingere unor relații de conviețuire socială. Ne raliem la opinia exprimată în sensul regândirii
aceste incriminări. În reglementarea adoptată în 2009, actele cu caracter sexual, altele decât cele
ce constituie obiectul material al violului, dar săvârșite în modalități agresive sunt incriminate ca
și agresiune sexuală, iar toate actele cu caracter sexual săvârșite în public fac obiectul
1
A se vedea pe larg Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și adăugită”, Ed.
Universul Juridic, București, 2009, p. 181.

12
infrațiunii de ultraj contra bunelor moravuri1 din capitolul destinat infracțiunilor care aduc
atingere unor relații prinvind conviețuirea socială.

6.CORUPȚIA SEXUALĂ / CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR2

Reglementare la 1968: Art. 202 C.pen. Corupția sexuală

„Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se
pedepsesc cu închisoare de 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Reglementare actuală: Art. 202 C.pen.3
„Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se
pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Când actele prevăzute în alin. 1 se săvârșesc în cadrul familiei, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 7 ani.
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 si 2 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale
pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor se sex
diferit sau de același sex se pedepsește cu inchisoare de la unu la 5 ani.”
Reglementare viitoare: Art. 221 Noul C.pen.
„(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum si determinarea minorului să suporte ori să
efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării unor drepturi, atunci
când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natură săvârsit de un major în prezenta unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la
comiterea unor acte cu caracter exhibitionist ori la spectacole sau reprezentatii în cadrul cărora
se comit acte sexuale de orice natură, precum si punerea la dispozitia acestuia de materiale cu
caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
1
Art. 375 Noul. C.pen. – Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit
o activitatea sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374(pornografia infantilă), ori săvârșește acte de
exhibiționism sau alte acte sexuale explicite(…)
2
Denumirea marginală schimbată in noul cod penal adoptat la 2009.
3
Modificat prin art. I pct. 16 L. 197/200, modificat prin art.I pct.6 O.U.G. 89/2001, modificat prin art. I pct. 6
O.G.U. 143/ 2002

13
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sanctionează dacă diferenta de vârstă nu depăseste 3
ani.”

Prin incriminarea acestei infracțiuni legiutorul a urmărit sa protejeze libertatea sexuală a

minorului , precum și dezvolatarea lui psiho-morală, ce ar putea fi lezate de actele obscene ce ar
săvârșite asupra sau în prezența sa. Și cu privire la această infracțiune s-a discutat dacă este una
cu privire la viața sexuală sau una care lezează morala. 1 De asemenea legiutorul a considerat
această infracțiune ca fiind una de pericol și nu de rezultat, neexistând o prevedere cu referire la
rezultatul acțiunilor incriminate care să facă diferența intre actele daunătoare și ce cele fără
impact negativ asupra minorului. 2 De lege ferenda ar fi fost oportună introducerea necesității
apariției unei urmări imediate care sa fie probate( de exemplu: dacă aceste acte au produs sau
sunt apte a produce o leziune în plan psiho-moral minorului), iar nu păstrarea unei prezumții
legale în sensul ca oricare din actele calificate a fi obscene 3 (de exemplu în prezent dansul lasciv,
nuditatea, comportamentul sexual mai mult sau mai puțin explicit sunt prezente frecvent pe
marile si micile ecrane, nudismul sau naturismul sunt practici devenite normale la plajă)
prejudiciază dezvoltarea psiho-morală a minorului. Probleme au apărut în practică și în ceea ce
privește clarificarea termenului de acte cu caracter obscen, la aceste aspecte ne vom referi pe
parcursul lucrării în cadrul analizei elementului material.

7.INCESTUL
Reglementare la 1968:Art. 203 C.pen
Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
Reglementare actuală: Idem reglemantare de la 1968
Reglementare viitore: Infracțiunea este reglementată în capitolul destinat infracțiunilor
contra familiei.4

Cu privire la incest în doctrina penală s-a arătat că ”Valorile sociale ocrotite, la care se
referă aceste relații sexuale, sunt, pe de-o parte, calități biologice și morale care trebuiesc
cultivate și conservate, prin reproducerea fondului biologic al societății, iar pe de altă parte,

1
A se vedea Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și adăugită”, Ed. Universul
Juridic, București, 2009, p. 189.
2
A se vedea Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și adăugită”, Ed. Universul
Juridic, București, 2009, p. 174, p.190
3
A se vedea definițiile cuprinse în art. 2 din cuprinsul L. 196/2003.
4
art. 337 Noul C.pen. – „raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori, se
pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani”.

14
moralitatea vieții sexuale corespunzătoare acestui scop.”1 Citatul este destul de cuprinzător
pentru a mai comporta comentarii. Ne limităm la a menționa că reglementarea incestului a
generat probleme de apreciere a concursului de infrațiuni în cazul săvârșirii infracțiunii de viol
asupra unei rude în linie directă ori frate sau soră, iar că in varianta sa consimțită, raportul
sexual nu pare a fi o încălcare a libertăților sexuale. În noile texte ale codului penal adoptate în
2009, actele sexuale săvârșite împotriva rudelor în linie directă fac obiectul reglementărilor
variantelor agravate ale altor infracțiuni cu caracter sexual (viol, agresiune sexuală, act sexual cu
un minor, corupere sexuală a minorului), iar incestul în sine devine o infracțiune contra familiei.

8.HARȚUIREA SEXUALĂ
Reglementare la 1968: La epoca 1968 fapta nu a făcut obiectul incriminării în cadrul
legislației penale.
Reglementare actuală: Art. 2031 2 Hărțuirea sexuală
„Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere, în scopul de a obține
satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influența pe
care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.”
Reglementare viitoare:Art. 223 Noul C.pen. Hărțuirea sexuală
„(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relatii de muncă
sau al unei relatii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situatie
umilitoare, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Preluată din dreptul penal occidental,sub influența miscărilor feministe 3, relativ nouă în
legislația penală română, reglementarea hărțuirii sexuale este menită a proteja libertatea sexuală
a persoanei aflată pe o poziție de inferioritate în cadrul unor raporturi de muncă ori similare.
Considerăm salutară introducerea în sfera legii penale a acestei reglementări, care își propune
elinimarea unor comportamente, abuzive din punct de vedere sexual, ale celor ce dețin
instrumentul „puterii” la locul desfășurării activității zilnice a angajatului (similar). Însă de avut
în vedere că prin reglementarea din 2009, se va creea premisa exitenței unor instrumente de, să
zicem, șantaj puse în mâna angajatului (similar) prin utilizarea instrumentului plângerii
prealabile. De aceea recomandăm o mare atenție în aprecierea acestei infracțiuni.

1
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I.Fodor, N. Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu, V. Roșca - ”Explicații teoretice ale
Codului Penal Român Partea Specială”, Ed. Academiei, București, 1971.
2
Articol introdus prin art. I pct. 61 O.U.G. 89/2001.
3
A se vedea Sergiu Bogdan, „Drept penal – partea specială editia a III-a revizuită și adăugită”, Ed. Universul
Juridic, București, 2009, p. 174, p.195.

15
9.RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE
Reglementare la 1968: La epoca 1968 legiutorul nu a prevăzut actele de racolare a
minorilor in scopuri sexuale.
Reglementare actuală: De lege lata actiunile ce fac obiectul incriminării distincte din
noul cod penal sunt incriminate in variata agravată a coruperii sexuale a minorilor prevăzută de
art. 202 alin. 3 C.pen.
Reglementare viitoare:Art. 222 Noul C.pen. Racolarea minorilor în scopuri sexuale.
„Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221,
inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distantă, se
pedepseste cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”

Reglementată în noul cod penal adoptat în 2009 infracțiunea de racolare a minorilor în

scopuri sexuale este în fapt o incriminare de sine stătătoare a unei variante asimilate a actualei
infracțiuni de corupere sexuală a minorilor prevăzută de art. 202 alin 3 C.pen. Se pare că
legiutorul a preferat o incriminare separată a actelor de racolare, ademenire a minorilor în
scopuri sexuale, mai pe larg în scopul săvârșirii acțiunilor ce constituie elementul material al
infracțiunilor de act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor. Această incriminare
protejează libertatea sexuală a minorilor și dezvoltarea lol psiho-morală , ce ar fi afectată de
eventualele propuneri indecente.

CAPITOLUL AL II-LEA: ANALIZA COMPARATIVĂ A CONDIȚIILOR

PREEXISTENTE ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ

16
 Secțiunea 1: Analiza comparativă a obiectului infracțiunilor cu privire la viața
sexuală.

A.)Obiectul juridic.

Obiectul juridic al in infracțiunilor cu privire la viața sexuală are un caracter complex. În

cuprinsul capitolele destinate reglementărilor acestor infracțiuni legiutorul, atât cel de la 1968
precum și cei ce au continuat misiunea acestuia pe linia înfăptuirii politicii penale, a înteles să
protejeze libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, precum și, în subsidiar, alte drepturi și
libertăți fundamentale- viața și integritatea persoanei sub aspect fizic și psihic, morala publică,
etc.1
Privind în ansamblu, așa cum sunt structurate capitolele speciale în cadrul codurilor
penale, obiectul juridic principal generic al infracțiunilor cu privire la viața sexuală este
reprezentat de relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea vieții persoanei, valoarea
socială ocrotită fiind chiar libertatea sexuală a persoanei. Asemănările între obiectele juridice
speciale fiind evidente( libertatea sexuală a persoanei), diferențele apar funcție de modalitățile
nesocotirii valorilor sociale legate de viața sexuală , de sfera persoanelor cărora li se acorda
protecție. Astfel prin incriminarea infracțiunii de viol ( art.197 C.pen, art. 218 Noul C.pen.) și a
celei de agresiune sexuală ( art. 219. Noul C.pen) se protejeaza libertatea sexuală a persoanei
împotriva încălcării acesteia în mod violent, a celei de act sexual cu un minor (art. 198. C.pen,
art. 220 Noul C.pen) precum și a celor de seducție(art. 199 C.pen.), corupție sexuală( art. 202
C.pen., art. 221 Noul. C.pen) și racolarea minorilor în scopuri sexuale ( art. 222 Noul C.pen.)
se protejează libertatea sexuală a personelor minore, acestea nefiind pe deplin dezvoltate
intelectual și moral pentru a consimți liber la acte cu carcater sexual, a celei de hărțuire sexuală
(art. 2031 C.pen. , art. 223 Noul C.pen.) se protejează libertatea sexuală a persoanelor puse într-o
poziție inferioară în cadrul unor raporturi ierarhice sau de autoritate, iar prin incriminarea
perversiunilor sexuale(art.201 C.pen.) și parțial a seducției (art. 199 C.pen.) și a incestului (art.
203 C.pen.) a moralității sexuale.
De observat de asemenea că în subsidiar, în lumina textelor ce incriminează sexualitatea
non consimțită ori aberantă2 , există și obiecte juridice adicente reprezentate de relațiile sociale
referitoare la viața (violul cu urmarile prevazute de art. 197 alin. 3 teza 1 C.pen, art. 218 alin. (3)
lit. e) Noul C.pen., agresiunea sexuală în condițiile art. 219. alin. (2) lit. e) Noul.C.pen.),
1
A se vedea Octavian Loghin, „Drept penal român. Partea specială”, Vol. I., Ed. Universul, București, 1994 ,p.
160; Tudorel Toader, „ Drept penal parte specială”, ed. All Beck, București, 2002, p.116; Valerian CIOCLEI,
„Drept penan. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 186.
2
Facem referire la sexualitatea privită ca normală ori anormală, la acele manifestări sexuale acceptate sau denigrate
de societate la un moment dat funcție de morală.

17
integritatea fizică și psihică a persoanei (violul cu urmarile prevazute de . 197 alin. 3 teza 1
C.pen, art. 218 alin. (3) lit. e) Noul C.pen., agresiunea sexuală în condițiile art. 219. alin. (2) lit.
e) Noul.C.pen. , etc ), precum și relații sociale referitoare la „moralitea vieții sexuale”1.
Cu privire la aspectele legate de protecția în subsidiar a valorilor sociale reflectate în
dreptul la viață și integritate fizică și psihică a personei, legiutorul a rămas constant în poziția sa
prin reglementările de 1968 si ulterior prin modificările legislative ulterioare, inclusiv în
cuprinsul Noul cod penal prin incriminarea variantelor agravate care au ca urmare decesul ori
afectarea integrității fizice și psihice a persoanei.
Un prim aspect de remarcat este faptul că, privitor la protecția relațiilor sociale cu
referire la moralitatea publică, exită opinii exprimate în practica judiciară și în doctrină care
afirmă că protecția valorilor morale „publice” nu și-ar găsi locul în cadrul infracțiunilor cu
privire la viața sexuală. În acest sens facem precizarea ca ne raliem la opinia Prof. Doc. Valearin
Cioclei în opinia căruia „este,.., nefiresc să se incrimineze în acest capitol 2 fapte care aduc
atingere unei indefinibile normalități sau moralități a vieții sexuale” și că aceste infracțiuni ar
trebui să fie incriminate în grupul altor infracțiuni, în alt capitol și anume cel al infracțiunilor
care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială ( Capitolul IV din Tilul IX Partea
Specială C.Pen.).3 Ne raliem la acestă opinie și în lumina noilor reglementări ale Noului cod
penal care exclude protecția moralității publice din cuprinsul Capitolului VIII din Titlul I din
Partea specială– Infracțiuni contra libertății si integrității sexuale.
Alt aspect de remarcat este faptul că in economia textelor incriminatoare de la 1968 ,
unele infracțiuni precum cea de viol, cea de raport sexual cu o minoră, seducția , au avut ca
obiect juridic acele relații sociale privitoare la viața sexuală a persoanei de sex feminin, viața
sexuală a persoanei de sex masculin ramânand a fi protejată doar prin agavantele din cadrul art.
200 C.pen.4 ,situație cel putin ciudată, fiind creat astfel precedentul legislativ al unor acte de
descriminare și tratamente diferențiate. Înscriindu-se în trendul ascendent al evoluțiiei vieții
sociale și al recunoașterii unor stări de fapt pe care, din motive neelucidate, legiutorul de la 1968
nu le-a avut în vedere, modificările ulterioare survenite în cuprinsul textelor incriminatoare au
lărgit sfera obietului juridic special si la viața sexuală a persoanei de sex masculin, fapt ce va fi
dezbătut pe larg in cadrul analizei subiecților infracțiunilor cu privire la viața sexuală. În prezent
doar infracțiunea de seducție reglementată in cadrul art. 199 C.pen mai protejează doar viața
sexuală a personei de sex feminin, iar în varianta noului cod penal aceasta nu mai este prezentă,

1
Valerian CIOCLEI, „Drept penalin. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 187, citând din
„Instituții 2003”
2
Capitolul III Titlul II Partea specială C.pen. – Infracțiuni privitoare la viața sexuală
3
A se vedea pe larg în Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p.
187.
4
Abrogat prin art. 1 pct. 3 din O.U.G. 89/2001 publicată in M.Of. nr. 338 din 26.06.2001

18
opinia cărei incriminarea faptelor ce ar constitui infracțiunea de seducție ar fi desuetă fiind
însușită si de autorul lucrării de față. 1

B.)Obiectul material.

Analizând comparativ din punct de vedere al valorilor ocrotite, prin prisma evoluțiilor
reglementărilor în ceea ce privește modificările și completărilor textelor incriminatoare, se naște
ideea de a răspunde la două intrebări cu privire la aceste aspecte anvizajate din perspectiva
obiectului material al infracțiunilor cu privire la viața sexuală: Există un obiect material al
infracțiunilor cu privire la vița sexuală ? Dacă răspunsul e afirmativ atunci care este obiectul
material al infracțiunilor cu privire la viața sexuală?
Încercând să răspundem la prima întrebare vom vedea ca majoritatea părerilor din
doctrină înclină în favorea existenței obiectului material al infracțiunilor cu privire la viața
sexuală. Excludem din start acele infracțiuni care prin economia reglementărilor exclud un
eventual contact cu corpul uman ci doar creează o stare de pericol si încalcă libertățile sexuale
fără de a atinge la propriu victima. Este cazul corupției sexuale (art.202 C.pen, art.221 Noul
C.pen) , harțuirii sexuale ( art. 2031C.pen., art.223 Noul C.pen.), racolării minorilor în scopuri
sexuale( art. 222 Noul. C.pen.) care prin modalitățile de savârșire a faptelor nu presupun
contactul direct cu corpul victimei. Alta este însă perspectiva în momentul în care majoritatea
actelor infracționale cu privire la sexualitate presupun contactul cu corpul victimei în variate
modalități prevăzute de legiuitor: raportul sexual, actul sexual de orice natură 2, iar în cadrul
variantelor agravate care presupun exercitarea acțiunilor de violență fizică loviri, încătusări, etc.
Se naște o întrebare subsidiară celei la care încercăm sa răspundem. Transformă oricare din
posibilitățile de realizare a contactului fizic corpul victimei în obiect material al infracțiunii?
Unii răspund afirmativ conchizând că atunci când există contact direct infracțiunea cu caracter
sexual are obiect material indiferent de modalitatea în care s-a realizat, indiferent dacă corpul
victimei este lezat ori nu din punct de vedere anatomico- funcțional. Ori cu titlul de exemplu
un act sexual oral cu un minor de 13 ani in varianta tip nu duce neapărat la o leziune de ordin
anatomico-funcțional al cavității bucale. Atunci este corpul acestui minor obiect material al
infracțiunii de act sexual cu un minor ? Este corpul femeii bolnavă psihic care nu poate decide
obiectiv cu privire la oportunitatea actului sexual obiect material al infracțiunii de viol3? Unii
autori, a căror părere este împărtășită și de autorul lucrării de față, consideră că atunci când
1
Despre anocronismul incriminării seducției a se vedea pe larg Valerian Cioclei , „Viața sexuală și politica
penală”,Ed. Holding reporter, Bucuresti, 1994, p. 71-76
2
Act sexual oral , act sexual anal, orice acte de penetrare vaginală ori anală.
3
Violul prevazut in art. 197 alin. 1 teza 2 C.pen , art. 218 alin. (1) teza 2 si 3 Noul. C.pen. – imposibilitatea de a-si
exprima voința, de a se apăra , sau profitând de această stare(cazuri de somn patologic, comă, debilitare mintală,
violență morală)

19
contactul este savârșit fără exercitarea violenței fizice1 infracțiunile cu caracter sexual nu au
obiect material. S-a avut în vedere faptul că principalele valori ocrotite sunt cele legate de
libertatea vieții sexuale și doar în subsidiar cele referitoare la integritatea fizică sau viața
persoanei. În cazul în care prin acțiunile desfășurate cu violență se aduc atingere si valorilor ca
viața și integritatea fizică a persoanei se poate afirma exitența obicetului material al infrațiunilor
cu privire la viața sexuală2.
Care este obiectul material al infracțiunilor cu privire la viața sexuală ? În accepțiunea
existenței obiectului material acesta nu poate fi concretizat în altceva decât în corpul persoanei.
Obiectele ce ar ajuta la săvârșirea infracțiunii în condițiile explicite ale art. 218 Noul C.pen
(orice alte acte de penetrare vaginală sau anală) sau în condițiile art. 219 Noul C.pen. nu ar fi
decât obiecte care ar ajuta săvârșirea faptelor și nu obiecte asupra cărora faptele și-ar produce
efectele. Facem precizarea că obiectul material este reprezentat de corpul în viață 3 faptele
prevăzute în reglementările infracțiunilor cu privire la viața sexuală sâvârșite asupra unui
cadavru constituie infracțiunea de profanare de morminte (art. 319 C.pen., art. 383 Noul C.pen.).
Continuăm cu sublinierea ca legiutorul de la 1968 a avut în vedere ca obiect material al
infracțiunilor cu caracter sexual corpul persoanei de sex feminin ( exceptând art. 200 C.pen. în
prezent abrogat). Prin modificările legislative ulterioare autoritatea legiutoare a corectat acest
neajuns , în prezent obiectul material al infracțiunilor cu privire la viața sexuală nefiind
diferențiat funcție de sex, reglemetare menținută și în economia Noului cod penal4.

Sectiunea a 2-a: Analiza comparativă a subiecților infracțiuniunilor cu privire la

viața sexuală.

A.)Subiectul activ.

1
Idem; art. 199 C.pen. – prin promisiuni de căsătorie, etc.
2
A se vedea pe larg în Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p.
187.
3
Definirea „vieții” se face prin prezența semnelor vitale la momentul săvârșirii faptei constatate medico-legal.
4
În prezent excepție în cazul incriminării seducției ( art. 199 C.pen) în noul cod penal dezincriminată.

20
 În general subiectul activ al infracțiunilor analizate poate fi orice persoană. Funcție de
caracterul elementului material, funcție de anumite împrejurări subiectul activ al infrațiunilor cu
caracter sexual suferă o serie de circumstanțieri.
Pentru a putea analiza critic-comparativ subiectul infracțiunilor cu privire la viața sexuală
vom face referire la circumstanțierile acestor aflate în economia textelelor incriminatoare atât în
variantele tip cât si în cele agravate, în evoluția lor de de la 1968 până în prezent și chiar în
viitor.
În funcție de sex, de lege lata, subiectul activ nemijlocit al infracțiunilor care aduc
atingere libertății sexuale poate fi orice persoană excepție făcând infrațiunea de seducție(art. 199
C.pen.) care poate fi înfăptuită nemijocit doar de persoana de sex masculin.
Cu privire la circumstanțierea subiectului activ în funcție de sex, la 1968 legiutorul a
considerat că doar bărbatul poate comite o serie de fapte antisociale, precum infracțiunea de
viol(art. 197 C.pen), raport sexual cu o minoră(art. 198 C.pen.), seducția(art. 199 C.pen.),
menite a leza libertatea sexuală. Astfel prin incriminarea expresă doar a raportului sexual1 cu o
personă de sex feminin subiectul activ poate fi doar o persoană de sex masculin. Doctrina a
stabilit la acea epocă necesitatea ca bărbatul la care facem referire trebuie sa fie apt din punct de
vedere fiziologic de întreține un raport sexual cu intromisiune, cu alte cuvinte bărbatul care la
momentul svârșirii faptelor are capacitatea de a avea erecție. Celelalte infracțiuni din codul penal
în varianta de la 1968 pot fi comise și de către persoane de sex feminin.
De ce s-a considerat ca doar bărbatul poate viola o femeie ? Nu cunoaștem răspunsul
legiutorului și de acea vor încerca sa emitem unele ipoteze pertinente. Nu credem că s-a avut în
vedere faptul că o femeie nu poate exercita acte de violentă asupra unui bărbat ori că nu poate
profita de imposibilitatea de a-și exprima voința, ci mai degrabă s-a avut în vedere ideea că în
asemenea condiții erecția nu poate fi obținută, de aici imposibilitatea de a întreține raport
sexual. Ori, medical vorbind, funcția erectilă nu este indisolubil legată de alte acțiuni la care
bărbatul este supus. De asemenea administrarea unor substanțe precum Viagra, alte substanțe cu
efect afrodiziac – droguri - poate duce la erecție și în condițiile art. 197 C.pen. În altă ordine de
idei bărbatul bolnav psihic aflat în imposibilitate de a-și exprima voința, ori cel aflat în stare de
beție involuntară indusă de către o femeie, nu are neapărat si disfuncție erectilă. Acestea fiind
zise, erecția putând fi obținută nu mai e imposibilă violarea bărbatului de către femeie în
condițiile art. 197 C.pen. de la 1968.
De ce s-a considerat că doar un bărbat poate pune în pericol dezvoltarea unei persoane de
sex feminin la vârstă fragedă iar nu și o femeie poate face același lucru unui minor sau minore?
De ce s-au pedepsit doar actele de corupție sexuală care pot fi săvârșite de către o femeie asupra

1
A se vedea definirea raportului sexual în elementul material al laturii obiective p. 29.

21
unui minor iar raportul sexual al unei persone de sex feminin cu un minor de sex masculin au
rămas în afara sferei actelor incriminate? Nu putem bănui legiutorul de intenția de a face
discriminări ci doar de neatenție!
De ce doar un bărbat poate seduce o femeie iar nu și invers. De ce doar un bărbat poate
face promisiuni mincinoase de căsătorie unei minore pentru a obține favoruri sexuale iar o
femeie nu ? Considerăm că cei împuterniciți a adopta și modifica legea au luat ca atare
redactarea inițială, care după opinia noastră consideră ca doar pentru o femeie visul unei
casătorii este important și apt a vicia consimțământul acesteia la un raport sexual.
Prin modificarea art. 198 si art. 199 C.pen. prin L. 197/2000 , subiectul activ al
infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor1 numai este circumstanțiat din punct de vedere
sexual, opțiune exprimată de legiutor și în cuprinsul Noului cod penal. În cuprinsul Noului cod
penal infracțiunea de seducție este dezincriminată, situație care face ca subiectul activ al tuturor
infracțiunilor cu privire la viața sexuală sa poate fi atât o persoană de sex masculin cât și una de
sex feminin situație conformă cu realitatea actuală.
Facem remarca ca că în vechea reglementare a art. 200 C.pen. în prezent abrogat subiectul
activ era circumstanțiat prin raportarea apartenenței sexuale la apartenența sexuală a subiectului
pasiv, acestea fiind identice.
Altă ipostaza este cea menționată în cuprinsul variantelor agravate ale violului incriminate
în art. 197 alin. 2 lit. c) C.pen. și art. 218 alin. (3) lit. a) Noul C.pen., raportului sexual cu o
minoră ulterior actului sexual cu un minor2 în condițiile art. 198 alin. 2 C.pen. si art. 220 alin.
(4) lit. b) Noul. C.pen. , perversiunilor sexuale în economia art. 201 alin. 3 C.pen. așa cum a fost
modificat prin O.U.G. 143/2002 și în art. 220 alin. (4) lit. b) Noul. C.pen. și cea a coruperii
sexuale a minorilor în art. 221 alin. (2) lit. b) Noul. C.pen., care se referă la situația în care
victima se află într-o situație specială determinată de faptul că ea se află în îngrijirea , paza sau
tratamentul , acesta fiindu-i tutore , curator, ingrijitor, medic curant, etc. Observăm
inconsecvența legiutorului sub două aspecte. Primul aspect se referă la cuprinsul ad literam al
normelor incriminatoare care cimcustanțiază subiectul pasiv atât în cadrul aceleași redactări cât
și cu privire la introducerea acestei circumstanțieri în cadrul unora sau altora dintre
infracțiuniunile care încalcă libertatea sexuală. Astfel, deși s-a avut în vedere calificarea
subiectului pasiv ca fiind într-o situție specială determinată de relații de tutelă , curatelă, pază,
îngrijire, tratament și pe cale de consecință circumstanțierea subiectului activ ca fiind tutore,
curator, îngrijitor, medic, educator, etc., iar intenția fiind clar aceași, textul, în materialitatea lui,
diferă, deși s-a făcut referire la aceleași situații. 3 Al doilea aspect observat este cel în care
circumstanțierea subiectului activ în cazul acestor agravate s-a extins pe parcursul timpului la
1
Denumirea marginala s-a modificat prin art. I pct. 13 L197/2000.
2
Denumirea marginala s-a modificat prin art. I pct. 13 L197/2000.

22
mai multe infracțiuni vizate de legiutor sub acest aspect. Dacă la epoca lui 1968 doar violul și
raportul sexual cu o minoră erau susceptibile de agravate care să circumstanțieze subiectul activ
în acest sens, la epoca actulă perversiunea sexuală se alătură celor două anterior menționate,
urmând ca dupa intrarea în vigoare a Noului cod penal reglementarările să se extindă și la
coruperea sexuală a minorilor.
Subiectul pasiv este circumstanțiat ca fiind membru al familiei în cazul variantelor
agravate mentionate în cadrul art. 197 alin. 2 lit. b 1, art. 202 alin. 2 C.pen și pe cale de simetrie
subiectul activ trebuie să fie și el membru al familiei. Noțiunea de membru de familie este
definită prin art. 1491C.pen ca fiind „soțul sau ruda apropiată dacă aceasta din urmă locuiește și
gospodărește împreună cu făptuitorul” Este interesant ca această ciscumstanțiere inexistentă la
1968 a fost introdusă prin Legea 197/2002 dar ea nu mai există in termins în cadrul Noului cod
penal renuntându-se la această agravă mentionată expres în economia textelor incriminatoare la
care ne referim în lucrarea de față. În lumina agravatelor cu privire la membru al familie vom
vedea ulterior, pe parcursul lucrării, problemele legate de posibilitatea sau imposibilitatea
violului între soți.1
Altă circumstanțiere apare în cazul incestului, art. 201 C.pen. unde subiecții activi sunt
rude în linie directă sau frați și surori. Aceasă prevedere a suscitat multe discuții cu privire la
concursul între unele agravate cu subiect activ circumstanțiat ca fiind membru al familiei și în
acealași timp rudă în linie directă sau frați și surori, subiect ce va fi dezbătul pe larg în partea
afectată variantelor agravate.
Introdusă prin Legea 61/2002 , infracțiunea de hărțuire sexuală art.2031C.pen. și
prevăzută și în legislația cu aplicare viitoare în art. 223 Noul C.pen. are ca subiect activ
circumstanțiat făptuitorul aflat într-o poziție de superioritate ierahică ori autoritate generată de
raporturi de subordonare în cadrul relațiilor de muncă sau altor relații similare.
O altă abordare a calificării subiectului activ este cea referitoare la vârsta acestuia. În
cuprinsul codului penal de la 1968 așa cum a fost el modificat și republicat subiectul activ nu
suferă calificări funcție de vârstă. Este apt a comite toate infracțiunile cu privire la viața sexuală ,
orice individ la orice vârstă, legiutorul neluând în vedere o limită inferioară ori superioară de
varstă a subiectului activ în edictarea nici uneia dintre normele incriminatore. Ori achiesăm la
opinia Prf. Dr. Valerian Cioclei care sublinia că, cel puțin în cazul actului sexual cu un minor ,
al corupție sexuale (coruperii sexuale a minorului) al seducției, o limită inferioară de vârstă a

3
A se observa diferența de redactare in incriminarea agravatelor cuprinse in cadrul art. 197 – 198, 201 C.pen.,în
economia inițială a textelor de la 1968 și ulteriarele moficări cuprinse în L. 197/2000; O.U.G. 89/2001; L. 61/2002;
O.U.G. 143/2002.
1
A se vedea prezentarea variantelor agravante legate de circumstanțierea subiecțilotr ca fiind membri de familie,
p.46.

23
subiectului ar fi util de prezizat. 2 Motivează dumnealui opinând că,în cazul actului sexual cu
un minor, s-a evita situații în care doi minori ar intreține relații (acte) sexuale consimțite și nu s-
ar putea stabili care din ei ar fi „victima” si care „agresorul” , care și cui pune în pericol
dezvoltarea fizico-psihică , că, în cazul corupție sexuale (coruperii sexuale a minorului) și al
seducției, subiectul activ ar fi necesar să aibă o anumită vârstă care să-i confere un anumit
ascendent psihic asupra minorului (minorei în cazul seducției), o anumită maturitate. În noua
concepție penală reflectată în textele Noului cod penal , infracțiunea de seducție nu mai este
incriminată, iar cu privire la actul sexual cu un minor și coruperea sexulă a minorilor legiutorul
a introdus o cauza specială de nesancționare în cazul în care diferența de vârstă nu depășește 3
ani, cauză cuprinsă în art. 220 alin. (5) și art. 221 alin. (5) Noul C.pen.. De asemenea în cazul
racolării minorilor în scopuri sexuale subiectul activ este circumstanțiat acesta fiind o persoană
majoră.

B.)Participatia penală.

În ceea ce privește sâvârșirea infracțiunilor cu privire la viața sexuală în participație

penală, este evidentă posibilitatea instigării și complicității în cazul tuturor infracțiunilor
analizate, în toate variantele lor, instigatorul și/sau complicele putând fi orice persoană.
Cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunilor cu privire la viața sexuală în coaturat,
vom face o analiza mai aprofundată, cerută de specificul elementului material al fiecăreia dintre
ele, încercând a le grupa după cum coautoratul poate ori nu poate fi posibil.
Astfel în cazul hărțuirii sexuale art. 2031C.pen și art. 223 Noul C.pen , cel al corupției
sexuale (coruperii sexuale a minorilor) art. 202 C.pen. și art. 221 Noul C.pen. , precum și cel al
racolării minorilor în scopuri sexuale art. 222 Noul C.pen. coatoratul este posibil, mai multe în
persoane,în baza aceleași rezoluții infracționale și pe baza unei întelegeri, pot comite în același
timp actele prevăzute în textele incriminatoare. De menționat că acolo unde există calificare a
subiectului activ, această calificare trebuie să se reflecte asupra tuturor coautorilor.
În ceea ce privește infracțiunea de seducție art. 199 C.pen., subietul activ este unic fiind
exclusă participația penală sub forma coautoratului. Acest lucru este evident privind din două
unghiuri, și anume: se incriminează doar raportul sexual în condițiile art. 199 C.pen. și în același
timp promisiunile false de căsătorie sunt personale, doi bărbați nefiind posibil a face promisiunea
unică de a lua în căsătorie aceași femeie, din motivul evident al prohibiției căsătoriei poligame.

2
A se vedea pe larg în Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”,
2007, p. 208, 216, 223.

24
Un alt aspect particular întâlnim în cazul infracținii de incest art. 203 C.pen. , infracțiune
bilaterală cu doi subiecți activi calificați.
Aspectele enunțate cu privire la participația penală sub forma coatoratului în cazul
infracțiunilor analizate mai sus din această perspectivă reflectă o concepție consecventă a
legiutorului în timp. Nu la fel stau lucrurile și în cazul infracțiunilor de viol, raport sexual cu o
minoră ulterior act sexual cu un minor, perversiunilor sexuale si agresiunii sexuale, aspectele
legate de aceste infracțiuni necesitând o analiză detaliată.
Astfel sub imperiul reglementării initiale în economia art. 197 C.pen. doctrina a afirmat
imposibilitatea coautoratului în cazul violului, raportul sexual simultan nefiind posibil 1. Certă
fiind modificarea textului art. 197 C.pen. în sensul incriminării actelor sexuale de orice natură,
precum și enumerarea detaliată din economia art. 218 Noul C.pen, savârșirea simultană asupra
victimei a actelor cu caracter sexual apare mai mult decât posibilă, iar pe cale de consecintă se
întrevede posibilitatea aceptării coautoratului. Deși această posibilitate este mai mult decât
evidentă, cele mai multe păreri exprimate în doctrină și practica judiciară converg către
imposibilitatea coatoratului, fiecare dintre autori răspunzând în nume propriu pentru varianta
agravată din cadrul art. 197 alin. 2 lit. a) C.pen, iar pentru viitor în art. 218 alin. (3) lit. f) Noul
C.pen., în sensul constiuirii unei pluralități legale de făptuitori. Ne raliem la această opinie
exprimându-ne părerea că deși actele sexuale concomintente asupra victimei, biologic vorbind
pot fi înfăptuite, prefigurația psihică a făptuitorului în ceea ce privește obtinerea satisfacției
sexuale este unică si caracteristic individuală.
La fel și textul initial al art. 198 C.pen. a suferit modificări în ceea ce privește sfera
actelor cu conotație sexuală ce pot constitui elementul material al infracțiunii. Interesant este ca
nici la 1968 și nici în actualitate, dar nici în noua reglementare penală de la 2009, legiutorul nu a
incriminat o agravată în sensul savârșirii infracțiunii de către două sau mai multe persoane
împreună. Considerăm ca o asemenea prevedere ar fi fost intr-u totul justificată, efortul
conjugat al mai multor persoane putând infuența mai ușor minorul, iar impactul negativ asupra
minorului în cazul relațiilor sexuale cu două sau mai multe persoane concomitent, ar fi
semnificativ majorat. Chiar si fără o asemenea prevedere expresă, considerăm că cele meționate
pentru viol rămân valabile și pentru actul sexual cu un minor în sensul răspunderii personale a
făptuitorilor.
Actele de perversiune sexuală în variantele non violente, atât la 1968 cât si după
moficările survenite în cuprinsul textului incriminator, ar presupune un act sexul consimțit, ceea
ce duce spre ideea unei infracțiuni bi/multilaterale cu doi sau mai mulți subiecți activi. În
cazul perversiunilor violente sunt valabile considerațiile de la viol și de la act sexual cu un
1
Autorul lucrării de față iși exprimă rezerva fată de această prezumție a imposibilității relizării concomitente a doua
raporturi sexuale vaginale cu intromisiune.

25
minor în ceea ce privește neacceptarea coautoratului. În textul noului cod penal redactat la 2009
infracțiunea de perversiuni sexuale nu mai este reglementată, actele sexuale altele decât cele de
raport sexual, act sexual oral , act sexual anal, orice act de penetrare vaginală sau anală,
constituind elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală pentru care legiutorul
prevede o variantă agravată ca și în cazul violului constituind legal pluralitatea infracțională.

C.)Subiectul pasiv.

Urmând tehnica analizei subiectului activ al infracțiunilor cu privire la viața sexuală vom
proceda la analiza subiectului pasiv al acestor infracțiuni făcând referire la calificările subiectului
pasiv în funcție de sex, al situațiilor speciale în care se află, în funcție de vârsta acestuia.
La epoca 1968 legiutorul, vădit interesat de protecția în special a femeii împotriva
încălcării libertății de exprimare sexuală, a acordat acesteia o atenție specială. Astfel subiectul
pasiv al infracțiunilor de viol art. 197 C.pen., raport sexual cu o minoră art. 198 C.pen., celei
de seducție art. 199 C.pen apărea circumstanțiat în persoana de sex feminin. Bărbatului i se
conferea protecție împotriva actelor de agresiune sexuală în cadrul agravatelor din cuprinsul art.
200 C.pen. (în prezent abrogat ) și doar împotriva actelor sexuale agresive săvârșite de altă
persoană de sex masculin, iar parțial în cadrul art. 201 C.pen care trimitea tot la variantele
agravate ale relațiilor sexuale între persoane de aceași sex, precum și minorului de sex masculin
însă doar împotriva faptelor de corupție sexuală art. 202 C.pen. Regementările codului penal cu
privire la infracțiunile privitoare la viața sexuală au suferit modificări care au extins protecția
legii penale și la persoanele de sex masculin așa cum este firesc 1. În prezent doar infracțiunea de
seducție art. 199 C.pen. păstrează subiectul pasiv ca fiind calificat în persoana de sex feminin. În
redactarea Noului cod penal subietul pasiv al infracțiunilor cu privire la viața sexuală apare ca
fiind necurcimstanțiat din punct de vedere sexual.
Subiectul pasiv este calificat în cuprinsul variantelor agravate ale violului incriminate în
art. 197 alin. 2 lit. c) C.pen. și art. 218 alin. (3) lit. a) Noul C.pen., raportului sexual cu o minoră
ulterior actului sexual cu un minor2 în condițiile art. 198 alin. 2 C.pen. si art. 220 alin. (4) lit. b)
Noul. C.pen. , perversiunilor sexuale în economia art. 201 alin. 3 C.pen. așa cum a fost modificat
prin O.U.G. 143/2002 și în art. 220 alin. (4) lit. b) Noul. C.pen. și cea a coruperii sexuale a
minorilor în art. 221 alin. (2) lit. b) Noul. C.pen., care se referă la situația în care victima se află
într-o situație specială determinată de faptul că ea se află în îngrijirea , educarea, paza sau

1
A se vedea considerațiile cu privire la posibilitatea înfăptuirii de catre femeie a actelor de violentă sexuală
împotriva bărbatului în cadrul analizei subiectului activ, p. 21.
2
A se vedea considerațiile asupra circumstanțierii subiectului activ, p. 22.

26
tratamentul făptuitorului, situație care pune victima intr-o poziție de inferioritate față de
făptuitor.1
Alte calificări ale subiectului pasiv se referă la situațiile când acesta este mebru al
familiei, rudă în linie directă sau frate ori soră sau în situație de inferioritate generată de un
raport de dreptul muncii ori similar.2
Observăm o atenție specială a legiutorului, constantă în timp de a asigura o protecție
specială minorilor prin incriminarea aparte a faptelor de natură sexuală comise împotriva
acestora. Astfel la 1968 subiectul pasiv este calificat ca fiind o personă sub 14 ani în cadrul
variantei agravate a violului prevăzută in art. 197 alin. 2 lit. a) C.pen. a variantei tip a raportului
sexual cu o minoră prevăzută în art. 198 al 1. C.pen., o persoană între 14 – 18 ani în cazul
variantei agravate a raportului sexual cu o minoră prevăzută în art. 198 al 2. C.pen. și o
persoană sub 18 în cazul seducției – art. 199 C.pen. , al corupției sexuale – art. 202 C.pen.
precum și în varianta agravată a relațiilor sexuale între persoane de același sex – art. 200 alin. 2
C.pen. (în prezent abrogat). O dată cu modificările aduse codului penal prin Legea 197/2000 și
O.U.G. 89/ 2001 limitele de circumstanțiere a subiecților pasivi funție de vârsta se schimbă în
sensul creșterii de la 14 la 15 ani acolo unde acestea existau dar și introducerea prin Legea
61/2002 a variantelor agravate cu subiect pasiv circumstanțiat ca fiind sub 15 ani sau între 15-
18 ani, în cadrul reglementărilor cu privire la perversiunile sexuale în cuprinsul art. 201 alin. 2
și alin. 3 teza 1 C.pen. În noua concepție penală reflectată în adoptarea în 2009 a Noului cod
penal, subiectul pasiv este o persoană sub 16 ani în variantele agravate prevăzute în cadrul
infracțiunilor de viol – art. 218 alin. 3 lit. (c) Noul C.pen și de agresiune sexuală – art. 219 alin.
2 lit.(c) Noul C.pen. În varianta agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor – art. 220 alin.2
Noul C.pen., în cazurile de corupere sexuală a minorilor - art. 221 Noul C.pen. și de racolare a
minorilor în scopuri sexuale – art. 222 Noul C.pen. subiectul pasiv este o persoană sub 13 ani. În
cazul variantei tip a infrațiunii de act sexual cu un minor – art. 220 alin.1 Noul C.pen. subiectul
pasiv are vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani, iar în varianta agravată din art. 220 alin. 3 Noul C.pen
acesta are vârsta cuprinsă între 13- 18 ani.

CAPITOLUL AL III-LEA: ANALIZA COMPARATIVĂ A CONȚINUTULUI

CONSTITUTIV AL INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA VIAȚA SEXUALĂ

Secțiunea 1 : Analiza comparativă a laturii obiective a infracțiunilor cu privire la

viața sexuală.

1
Idem , p. 23.
2
Idem , p. 23.

27
A.)Elementul material.

Infracțiunile cu privire la viața sexuală sunt comisive ele fiind săvârșite prin acțiune.
Există o varietate de acțiuni prin care făptuitorul poate aduce atingere libertății sexuale a
victimei. Se observă din economia textelor ce incriminează infracțiunile analizate că acestea
presupun acțiuni cu caracter sexual , singurele excepții constituindu-le infracțiunile de hărțuire
sexuală - art. 2031 C.pen. respectiv art. 223 Noul C.pen. și cea de racolare de minori în scopuri
sexuale – art 224 Noul C.pen., care presupun activități care nu implică un caracter sexual
explicit, dar acestea la randul lor sunt indreptate în scopul obținerii de satisfacție sexuală. Se
observă ca legiutorul a încercat să cuprindă în aria elementelor materiale ale infracțiunilor cu
caracter sexual toate posibilele manifestări sexuale ale individului și în același timp să
diferențieze între ele actele cu caracter sexual pentru a putea diferenția infrațiunile după
obiectul material al acestora.
Observăm că în textele incriminatoare din cuprinsul legislației penale se folosesc
sintagme precum: raport sexual, relații sexuale (între persoane de același sex), acte de
perversiune sexuală, acte nefirești, act sexual de orice natură, acte cu caracter obscen, fără ca
aceste sintagme sa fie definite de legiutor, generând astfet ambiguități, lăsând în sarcina practicii
judiciare și a doctrinei problema definirii acestora, problema diferențierii și incluziunii unora în
altele, probleme complexe ce au dus la calificări și incadrări, deseori diferite, a faptelor în litera
legii.
Observăm de asemenea o tendință a legiutorului, reflectată în elaborarea textelor, de a
folosi ca etalon în diferențierea elementelor materiale pe cel al violului cu care alte elemente
materiale se confundă, altele se diferențiază de acestea, iar altele se includ în acesta. Ar fi normal
ca analiza elementelor materiale să aibă în vederea raportarea ficăreia dintre infracțiunile la care
facem referire la celelalte infrațiuni din acelați capitol, însa cele mai multe probleme de
încadrare au apărut în cazul diferențierii după elementul material între viol, de lege lata
abrogatele relații sexuale între persoane de același sex și perversiunea sexuală, fapt pentru care
vom încerca să elucidăm pentru început corelațiile între acestea, urmând apoi să analizăm
elementele materiale ale celorlalte infracțiuni cu privire la viața sexuală, așa cum a evoluat
reglementarea acestora în concepția legiutorului de la 1968 până la data aprobării Noului cod
penal în 2009 inclusiv.
Astfel la 1968 elementul material al infracțiunii de viol – art. 197 C.pen. era reprezentat
de raportul sexual, cel al infrațiunii de relații sexuale între persoane de același sex – art 200
C.pen. chiar de relațiile sexuale între persoane de același sex, iar cel al infracțiunii de
perversiuni sexuale – art. 201 C.pen. de orice acte nefirești în legatură cu viața sexuală, altele

28
decât cele prevăzute in art. 200. Comparând textele se observă că legiutorul a considerat firesc
doar raportul sexual dar fără a-l defini. Practica judiciară și doctrina au fost nevoite a împrumuta
definiții ale raportului sexual cuprinse în alte ramuri ale știițelor ce studiază comportamentul
sexual(medicina, psihologia) ori la definiții cuprinse în dicționarul explicativ al limbii române.
Astfel s-a ajuns la concluzia că raportul sexual constituie actul de conjuncție a organelor sexuale
masculine cu cele femine, actul copulației, mai direct spus actul de intromisiune a penisului în
vagin, numai raportul sexual definit în acest sens fiind apt de a constitui elementul material al
infracțiunii de viol. Celelalte acte cu caracter sexual (actul sexual oral , actul sexual anal, alte
acte de penetrare vaginală ori anală, actele de stimulare manuală a organelor sexuale) constituie
după caz elementul material al infracțiunilor prevăzute la epoca 1968 în art. 200 respectiv art.
201 C.pen. după cazul în care ele se comit asupra ori împreună cu o persoană de același sex sau
de sex diferit. Astfel în cazul în care în condițiile art. 197 C.pen. pe lângă raportul sexual se
înfăptuiește și un alt act cu caracter sexual ( act sexual anal ori oral) erau întrunite condițiile
concursului real de infracțiuni între viol și perversiune sexuală. În aceași ordine de ideei unele
manifestări sexuale ca sadismul, masochismul, urofilia, etc., non violente, practicate cu acordul
partenerilor, apăreau susceptibile de a fi încadrate în art. 201 în cazul diferenței de sex a
subiecților implicați și în concurs ideal între faptele prevăzute în art. 200 și art. 201 C.pen., ceea
ce ni se pare a fi un tratament inaceptabil de diferențiere a răspunderii penale pe criterii de sex.
O dată cu modificare art. 197 C.pen. prin Legea 197/2000 elementul material al
infracțiunii de viol se prezintă a fi actul sexual de orice natură( cu o persoană 1), conținutul art.
200 și art. 201 rămânând nemodificate în ceea ce privește elementele materiale. Acest fapt a
generat o dispută de ordin constituțional, Guvernul României exercitându-și dreptul de a solicita
opinia Curții Constituționale cu privire la prevederile Legii 197/2000. Astfel cu privire la
elementele materiale prevăzute în modificările operate asupra art. 197 C.pen. în sensul în care
acesta devine actul sexual de orice natură, în condițiile în care art. 200 și art. 201 C.pen au
rămas nemodificate se crează un tratament diferit în funcție de sex ceea ce e contrar prevederilor
constituționale. În motivare se consideră „ca pe viitor nu se va mai face o diferențiere între
actele sexuale săvârșite între persoane de sex diferit și cele sâvârșite între persoane de același
sex2” mai ales că subiectele infracțiunii de viol nu mai sunt circumstanțiate. Modificarea art. 197
face ca elementul material al violului sa absoarbă unele acțiuni din elementul material al
relațiilor homosexuale și unele actiuni ce intră în componeța elementului material al
perversiunilor sexuale. S-au creeat astfel incriminări paralele și inadvertențe menite să creeze
premisele pentru soluții practice contradictorii. În cosiderente Curtea Constituțională aprecia că

1
Subiecții nu mai sunt calificați din punct de vedere sexual.
2
Motivarea Guvernului României cuprinsă în sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea
Legii 197/2000.

29
„înlocuirea în textele legale modificate a termenului raport sexual cu acela de act sexual, chiar
cu caracterizarea de orice natură, nu justifică interpretarea în sensul ca noul termen ar include
și pe acela de relații între persoane de același sex”1. Opinia Curții Constituționale este ulterior
infirmată de evoluția legislativă. Astfel prin modificările operate în cuprinsul codului penal prin
O.U.G. 89/2001, elementul material al violului devine actul sexual, de orice natură, cu o
persoană de sex diferit sau de același sex iar art. 200 C.pen. cu referire la relațiile sexuale între
persoane de același sex se abrogă, devenind astfel clară includerea elemetului material al
relațiilor sexuale între persoane de același sex în cel al violului. Rămânea însă problema
absobției unora din acțiunile din componența elementului material al perversiunilor sexuale în
elementul material al violului, precum și delimitarea celor două infracțiuni. În acest sens
elementul material al violului devenind actul sexual, de orice natură, iar elementul material al
perversiunilor sexuale rămâne a fi identificat la e epoca O.U.G. 89/2001 prin raportarea tot la art.
200 deși abogat, deci orice acte nefirești în legatură cu viața sexuală, altele decât cele prevăzute
in art. 200, adică orice acte cu caracter sexual altele decât cele homosexuale. Atunci se observă
o dublă incriminare a unor acte cu caracter sexual cum ar fi actul sexual oral, actul sexual anal
savărșite între persoane de sex diferit și în cadrul violului cât și în cadrul perversiunilor sexuale,
O.U.G. 89/2001 modificându-se art. 201 C.pen. în sensul incriminării actelor de perversiune
sexuală agresivă (forma agravată), cu alte cuvinte în aceleași condiții ca ale violului și anume
„cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere”.
Se observă o coincidență în ceea ce privește atât a elementului material (act sexual oral , act
sexual anal), cât și o identitate de subiecte, precum și precum și o identitate de obiect juridic.
Prin Legea 61/ 2002 obiectului material al infrațiunii de perversiuni sexuale i se adaugă condiția
de a fi săvârșită în public sau să producă scandal public, însă acțiunile ce pot intra în componența
elementului material ramân aceleași. În contextul modificărilor evocate se pot ridica două
probleme. Prima se referă la încadrarea actului sexual altul decât raportul sexual (actul sexual
anal, actul sexual oral) savârșit prin constrângere ca viol ori ca perversiune sexuală, ori a
concursului mai ales atunci când un raport sexual este precedat ori urmat de un act sexual oral
sau anal. În mare parte practica judiciară a confirmat coincidența între elementle materiale ale
violului și perversiunilor sexuale. S-a decis,spre exemplu, că:„Săvârșirea prin constrângere a
unor acte sexuale anormale, cum sunt cele orale, asupra unei persoane de sex diferit, se
încadrează în infracțiunea de viol.”2 Pe de altă parte într-o decizie de speță s-a afirmat că
„întreținerea, în modalitățile prevăzute de lege, a altor tipuri de acte sexuale în afara celor

1
Decizia 211 din 1 nov. 2000 a Curții Constituționale publicată în M.of. nr. 568 din 15.11.2000.
2
Dec. nr. 1053/2004 a C.A. București, secția a II-a penală.

30
normale1, iclusiv actelor anale si orale” 2 constituie infracțiunea de viol. Prin urmare,
întreținerea de raporturi sexuale normale și de acte sexuale orale, prin constrângere, constituie
infracțiunea de viol, și nu infracțiunile de viol și perversiuni sexuale aflate în concurs.”3
Existând însă și opinii contradictorii s-a impus promovarea unui recurs în interesul legii ,în a
cărui rezolvare instanța supremă a decis că: „1) Prin act sexual de orice natură, suceptibil a fi
încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 din C.pen., și respectiv în infracțiunea
prevăzută de art. 198 C.pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale
prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același
sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și
exprima voința. 2) Prin acete de perversiune sexuală, în accepțiunea prevederilor art. 201
C.pen., se înțelege orice altă modalitate de obtinere a unei satisfacții sexuale.” 4 Prin criticile
aduse acestei decizii Prof.dr. Valerian Cioclei opina că „din păcate, decizia I.C.C.J.,..., este
confuză și, ..., nu lămurește principala problemă în această materie, respectiv dacă sexul oral și
cel anal reprezintă sau nu un act sexual, în sensul articolelor 197 și 198 C.pen.”5 După cum se
observă Prof.Dr. Valerian Cioclei este interesat de o opinie clară asupra actului sexual oral și a
celui anal. Tot dumnealui susține că sintagma „obtinere a unei satisfacții sexuale prin folosirea
sexului sau acționând asupra sexului” poate produce confuzii6. Nu suntem de acord cu opinia
Prof.Dr. Valerian Cioclei motivând că actul sexual oral sau actul sexual anal, în concepțiunea
dumnealui, presupune o penetrare orala sau anală folosind organul sexual masculin, ceea ce se
include în sitagma folosită de I.C.C.J. Considerăm ca I.C.C.J. a urmărit să anticipeze apariția
unor eventuale probleme generate în practică de încadrare a anumitor actiuni, spre exemplu
pentrarea vaginală, orală sau anală cu degetele sau un obiect, actele de masturbare a sexului
masculin (penisului), săvârșite prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a
se apăra ori a-și exprima voința, care în opinia noastră ar constitui infracțiunea de viol , deoarece
se încalcă libertatea de manifestare sexuală a victimei. Nu vedem de ce ar fi mai nociv pentru
victimă, în sensul încălcării libertății sexuale a acesteia, un act de penetrare anală folosind sexul
bărbătesc decât un act de penetrare anală a victimei cu un obiect de reprezentare falică. În noua
reglementare penală adoptată în 2009, legiutorul încearcă să facă o distincție mai clară asupra
acțiunilor ce pot concretiza elementul material al infracțiunii de viol , folosind o enumerare
detaliată și limitativă în cuprinsul art. 218 alin. (1) și (2) 7 și anume „raportul sexual, actul sexual

1
Raport sexual – nota autorului.
2
Decizia nr.591/A din 14 mai 2004 – Trib. București, secția I penală.
3
Idem
4
Decizia nr. III din 23 mai 2005, pronunțată în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 867 din 27 sept. 2005, I.C.C.J.
5
Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 195.
6
Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 196.
7
Variantă asimilată.

31
oral sau anal” respectiv „orice acte de pentrare vaginală sau anală” celelalte acte cu caracter
sexual agresiv constituind elemetul marerial al viitoarei infracțiuni de agresiune sexuală.
În ceea ce privește condițiile atașate elementelor materiale ale infracțiunilor, putem
observa că de la 1968 și până în prezent și chiar pe viitor, legiutorul a fost constant în cea ce
privește infracțiunea de viol. Astfel, pentru a putea fi întregit elementul material al violului, este
necesar ca actele cu caracter sexual să fie înfăptuite prin constrângere, sau profitând de
imposibilitate victimei de a se apăra ori a-și exprima vointa. Elemetele de constrangere pot fi de
atât fizice cât și psihice, însă menite a înfrânge rezistența victimei. Capacitatea acestoră de a
înfrânge rezistența vitimei se apreciază de la caz ținându-se cont de vârsta victimei, diferentețele
de aspect și putere fizică, etc. În ceea ce privește incapacitatea victimei de a-și exprima voința
aceasta poate surveni în ipostaze variate generate de comă, paralizie, boală psihică, frică
excesivă, etc. În ceea ce privește condițiile atașate elemetului material al perversiunilor sexuale
a suferit evoluții pe care le vom prezenta în continuare. La adoptarea codului penal în variata de
la 1968 actele sexuale ce constituie elementul material al perversiunilor sexuale trebuiau să
producă scandal public. Prin modificarea adusă de O.U.G. 89/2001 s-a introdus în componența
variantei agravate prevăzută de art. 201 alin. 4 C.pen. condiția similară condițiilor menționate la
viol fapt ce a generat confuziile deja analizate. În final prin modificarea survenită prin Legea
61/2002 , variantei tip prevăzută în art. 201 alin. 1 C.pen. i se adaugă o condiție alternativă și
anume aceea de săvârșire a actelor sexuale susceptibile de a constitui elementul material „în
public”. Nu ne propunem o prezentare exhausivă a elementelor ce definesc noțiunea de public ori
de scandal public, acestea fiind definite în cuprinsul art. 152 C.pen., ci precizăm ca fără aceste
condiții infracțiunea de perversiuni sexuale în variantă tip nu există. S-a opinat că „este
îndeplinită condiția producerii unui scandal public dacă victima a relatat actele la care a fost
supusă de inculpat mai multor persoane, provocând astfel sentiment de repulsie celor ce au luat
cunoștiță de ele”1 iar în altă decizie de speță se afirmă că deoarece „victima nu a relatat decât
organelor de poliție cărora le-a depus plângerea penală despre faptul că inculpatul a supus-o
nu numai la raporturi sexuale normale, ci și la acte de perversiune sexuală, cerința prevăzută
de lege cu privire la existența scandalului public nu este îndeplinită.”2 Facem de asemena
remarca că nu putem întelege de ce un raport sexual normal consimțit savârșit in condițiile art.
152 C.pen. nu ar produce sentimente de repulsie precum celelate acte cu caracter sexual
săvârșite în condițiile aceluiași articol. În noua reglementare penală adoptată in 2009 actele de

1
Dec. 318 /2001 , C.A. București secția a II-a penală,
2
Dec. 70/A/1996, C.A. București secția I penală.

32
perversiune sexuală non agresivă nu mai sunt incriminate 3, actele cu caracter sexual altele decât
cele constitutive a le violului, în formă agresivă fiind considerate a fi acte de agresiune sexuală.
În cea ce privește modalitățile de înfăptuire, cu diferențe infime în economia textelor, în
evoluția lor în timp, pentru viol legea penală prevede trei asemenea modalități legale și anume:
constrângerea1, punerea (în) sau profitarea de starea victimei de a nu se putea apăra, punerea
(în) sau profitarea de starea victimei de a nu-și exprima voința. În acest sens se pot imagina o
varietate infinită de modalități practice. În cazul perversiunilor sexuale agresive modalitățile
legale coincid cu modalitățile precizate pentru viol. În plus în cazul agravatei prevăzută în art.
201 alin. 3 C.pen. se precizează o modalitate legală și anume folosirea de către făptuitor a
calităților ce-l circumstațiază ca și subiect activ calificat(supraveghetor, îngrijitor, medic curant,
profesor, educator, etc.), iar în cazul celei prevăzute în 201 alin. 3 1 C.pen. modalitatea legală de
realizare a elementului material este oferirea sau darea de bani ori alte foloase.
În ceea ce privește infrațiunea prevăzută de art. 198 C.pen. , așa cum a fost el modificat
succesiv, cât și de art. 220 Noul C.pen. elementul material al raportului sexual cu o minoră
ulterior act sexual cu un minor se identifică până la confuzie cu cel al infracțiunii de viol, în
ceea ce privește actele cu caracter sexual ce pot intra în componența elementul material, cele
două elemente fiind modificate în același timp și în același mod. De aceea nu se impune o
analiză detaliată din acest punct de vedere, problema fiind dezbatută pe larg în analiza
comparativă viol-relații sexuale intre persoane de același sex- perversiuni sexuale, urmând a
face referire doar la diferențele între condițiile atașate elementelor materiale. Pe când pentru
întregirea elementelor constitutive ale infracțiunii de viol legea cere ca actele cu caracter sexual
să fie înfăptuite prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori a-și
exprima voința, în cadrul infracțiunii prevăzute în art. 198 C.pen și art. 220 Noul C.pen. este
vorba despre acte sexuale consimțite, cerințele esențiale fiind cele legate de vârsta subietului
pasiv. Despre vârsta subiectului pasiv am facut referire pe larg în cadrul analizei subieților
pasivi ai infracțiunilor cu privire la viața sexuală. 2 De asemenea trebuie precizat că făptuitorul
trebuie să cunoască vârsta victimei ori să existe suficiente elemente pe baza cărora să aibă
posibilitatea să o prevadă, în caz contrar acesta nu răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de act
sexual cu un minor, acesta aflându-se în eroare ce poartă asupra vârstei subiectului pasiv. De
remarcat este faptul că legiutorul nu a prevăzut o vârsta care sa constituie o limită între

3
A se vedea considerații pe tema utilității incriminării perversiunilor sexuale în Valerian CIOCLEI, „Drept penal.
Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 218.
1
Infracțiunea de viol absoarbe infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar în cazul în care constrângerea se
realiză prin violentă fizică absoarbe infracțiunile de loviri sau alte violente, vatamare corporală, precum și cea de
vătămare corporală din culpă în cazul unor variante agravate. Dacă contrângerea se manifestă mai mult decât este
necesar și dincolo de consumarea violului există concurs real între infracțiunile de viol și lipsire de libertate în mod
ilegal.
2
A se vedea p. 27.

33
incapaciatea minorului de a-și exprima voința când fapta ar fi încadrată ca viol și capacitatea de
a-și exprima voința acesta fiind însă influențat de făptuitor, caz în care fapta ar fi încadrată ca act
sexual cu un minor. S-au afirmat două curente de opinii vis-a-vis de fixarea acestei limite în
practica judiciară. Primul s-a referit la momentul pubetății sexuale a subietului pasiv, în timp ce
al doilea curent s-a manifestat în sensul aprecierii momentului când victima își poate manifesta
voința. Achiesăm la al doilea curent de opinie considerând că prin infracțiunea de viol săvârșită
asupra victimei în imposibilitate de a-și exprima voința se încalcă însăși libertatea volițională cu
privire la înfăptuirea unuie act sexual.
Pentru infracțiunea de act sexual cu un minor legea prevede expres modalități de
realizare în cazul agravatelor prevăzute în art. 198 alin. 2 C.pen. - folosirea de către făptuitor a
calităților ce-l circumstațiază ca și subiect activ calificat(supraveghetor, îngrijitor, medic curant,
profesor, educator, etc.), în art. 198 alin. 3 C.pen. – oferirea sau darea de bani ori alte foloase,
iar în noul cod penal în art. 220 al. (3) – abuzul de autoritate sau influență. Modalitățile practice
de realizare a infracțiunii de act sexual cu un minor sunt variate și practic nelimitate.
Oarecum anacronic1 elementul material al infracțiunilor de seducție și incest este
reprezentat de raportul sexual2. Textele incriminatoare au rămas nemodificate în ceea ce privește
actele cu caracter sexual ce pot constitui elementul material al acestora, deși celelalte infracțiuni
din capitolul analizat au numeroase modificări aduse redactării de la 1968. Nu întelegem rațiunea
pentru care doar raportul sexual în condițiile art. 199 respectiv art. 203 C.pen. constituie
infracțiune nu și alte acte sexuale de orice natură realizate în condițiile acelorași articole
menționate. Deși unele opinii exprimate în doctrină au argumentat cum că cele două incriminări
se referă de fapt la o „afacere sentimentală”3, respectiv la raportul sexual cu capacitate de
procreere și, în concret, la posibilitatea apariției unei progenituri non viabile din punct de vedere
genetic4, cât și la aspecte legate de morală, considerăm că prin prisma aspectelor încălcării
libertății sexuale a persoanei legiutorul ar fi trebuit sa aibă în vedere, dacă nu dezincriminarea
sau mutarea acestor infrațiuni în alte capitole, cel putin faptul că nu numai raportul sexual în
condițiile articolelor la care facem referire este nociv, ci orice act sexual de orice natură. În litera
legii penale elementul material al infracțiunii de seducție este un raport sexual obținut prin
promisiuni false de căsătorie, iar cel al infracțiunii de incest un raport sexual (și nu act sexual de
orice natură) cu condiția ca acesta să se realizeze între rude în linie directă sau între frate și soră.
Eroarea asupra calității de rudă în linie directă sau frate ori soră înlătură răspunderea penală
pentru infracțiunea de incest. În noul cod penal adoptat în 2009 infracțiunea de seducție nu
1
A se vedea despre inutilitatea și anacronicitatea incriminarii seducției si incestului p. 9, 15.
2
A se vedea considerațiile pe marginea definirii noțiunii de raport sexual p. 29.
3
Valerian Cioclei, „Viata sexuală și politica penală”, Ed. Holding reporter, București, 1994, p. 73
4
S-a constat în știința medicală pericolul de apariție a unor mutații genetice în cazul combinării genelor rudelor în
linie directă sau intre frați și surori.

34
mai este incriminată, iar cea de incest este reglementată în capitolul dedicat infacțiunilor cu
privire la relațiile de conviețuire socială.
Ca și modalitate legală de realizare, infracțiunea de seducție se realizează prin promisiuni
de căsătorie, cărora le pot corespunde o varietate de modalități faptice.
Infracțiunea de corupție sexuală(corupere sexuală a minorilor) are ca element material,
prevăzut în art. 202 C.pen., actele cu caracter obscen , respectiv în art. 221 Noul C.pen.,
comiterea unor acte de natură sexuală altele decât cele care ar constitui elementul material al
infracțiunii de act sexual cu un minor1. În lipsa unei definiții date de legiutor actelor cu caracter
obscen doctrina a încercat să descifreze această sintagmă. De pildă în Codul penal comentat și
adnotat se precizează că „în genere este vorba de acte, fapte care aduc atingere pudoarei,
simțului moral al celor prezenți, care încalcă sentimentul comun de bunăcuviință”2 fiind vorba
despre „acte de orice fel (fapte, gesturi, atitudini) prin care se dezvăluie aspecte intime ale vieții
sexuale (nuditate parțială sau completă, act sexual sau acte sugerând actul sexual, excitarea
organelor sexuale etc.) a căror afișare este întotdeauna de natură să ultragieze sentimentul de
pudoare și moralitate sexuală”3 Ne raliem la opinia Prof. Doc. Valerian Cioclei care își exprimă
opinia în sensul în care definițile arătate mai sus acoperă o paletă largă de gesturi și atitudini care
ar putea genera aspecte discutabile privind protecția minorului de exemplu împotriva nudității în
epoca la care aceasta(nuditatea) în anumite forme (nudism , naturism ) este un obicei frecvent ,
acceptat, prezent în mass – media, iar pe de altă parte excitarea organelor sexuale ar fi greu de
deosebit de actul sexual de orice natură ca element material al infracțiunii act sexual cu un
minor.4 Prin apariția Legii 196/2003 privind combaterea pornografiei, expresia acte cu caracter
obscen este definită în art. 2 alin(2) al acestei legi ca ”gesturi sau comportamente sexuale
explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini sunete ori cuvinte care prin semnificația lor
aduc ofensă la pudoare, precum și alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală”
Menționăm că și această definiție este destul de largă în ceea ce privește sfera de cuprindere a
actelor cu caracter obscen și riscurile unor confuzii de încadrare între art. 202 C.pen. și art. 10 si
11 din Legea 196/2003. În ceea ce privește formularea din cuprinsul art. 221 Noul C.pen.
observăm că, deși se apelează la formularea tehnică de difernțiere a actelor cu caracter sexual ca
fiind altele decât cele limititativ enumerate în economia art. 220 (act sexual cu un minor),
preconizăm, după intrare în vigoare a noilor reglementări penale, dificultăți în stabilirea
caracterului sexual ori non sexual al unor comportamente umane. Vis-a-vis de cele prezentate,
1
„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și alte acte de penetrare vaginală sau anală” – art. 220 Noul
C.pen.
2
Teodor Vasiliu și colaboratorii, „Codul penal comentat și adnotat”, Volumul I, , Ed. Științifică și enciclopedică,
București, 1975, p. 231-232.
3
Idem
4
A se vedea pe larg Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 225.

35
facem mențiunea că elementul material al infracțiunii de corupție sexuală(corupere sexuală a
minorilor) are atașată condiția comiterii acțiunilor ce intră in sfera incriminării asupra sau în
prezența subiectului pasiv determinat.1 În varianta asimilată prevăzută în art. 202 alin. 3 C.pen,
introdus prin O.U.G. 89/2001, elementul material se realizează prin ademenirea unei persoane,
varianta asimilată menționată făcând, în codul penal adoptat în 2009, obiectul reglementării
infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Tot cu referire la noua concepție
reflectată în economia textelor noului cod penal, în cazul variantei asimilate prevăzute în art. 221
alin. (4), elementul material constă în determinarea minorului să asiste la acte cu caracter
exchibiționist ori spectacole cu caracter sexual ori punerea la dispoziție de materiale cu caracter
pornografic.
Infracțiunea de hărțuire sexuală- art. 2031C.pen. și 223 Noul C.pen. are ca element
material o acțiune, care prin ea însăși nu prezintă valențe sexuale ci tinde către obținerea de
favoruri sexuale. Astfel în redactarea acesteia în cuprinsul codului penal, așa cum aceasta a fost
introdusă prin Legea 61/2002, elementul material este reprezentat de actiunea de hărțuire 2 prin
amenințare sau constrângere. Observăm că elementul material se realizează prin acțiuni repetate
realizate prin amenințare sau constrângere, în scopul de a infrânge rezitența victimei cu privire
la acordarea de favoruri sexuale. Nu e necesar ca victima să cedeze, însă acțiunile trebuie sa aibă
capacitatea de a insufla victimei o stare de temere serioasă. Condiția atașată elementului material
e ca acțiunile la care facem referire să se desfășoare sub auspiciile unei relații de autoritate
generate de un raport de muncă sau similar. În economia textului din art. 223 Noul C.pen.,
legiutorul folosește altă sintagmă, și anume pretinderea în mod repetat de favorrii de natură
sexuală, care în esență nu schimbă sensul elementului material ci tinde să expliciteze sensul
termenului hărțuire, însă renunță la calificarile prin amenințare sau constrângere care constituie
modalități legale de realizare a elementului material, infracțiunea consumându-se chiar fără
insuflarea unui sentiment de panică victimei, fiind de ajuns inducerea unei stări de disconfort în
plan psihic generată de „atentatul” asupra vieții sale sexuale.
În cazul infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută în codul penal
adoptat în 2009 în cuprinsul art. 222, elementul material îmbracă forma unei acțiuni de a
propune o întâlnire în vederea săvârșirii de acte sexuale. Nu e necesar ca propunerea să fie
urmată de acceptare, ci doar această să fie neechivocă, menită prin ea însăși de a provoca o
eventuală acceptare. Menționăm că acțiunea ce constituie elemetul material al infracțiunii de
racolare a minorilor în scopuri sexuale se poate savârși atât nemijlicit, cât și prin mijloace de
comunicare de la distanță.

1
A se vedea considerațiile asupra subiectului pasiv calificat funcție de vârstă – p. 27.
2
A HĂRȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții,
reproșuri etc.); a necăji; a pisa. – www.dexonline.ro

36
B.)Urmarea imediată.

Urmarea imediată diferă de la o infracțiune la alta. Însă, în cele mai multe situații,
urmarea imediată, în cazul savârșirii infracțiunilor cu privire la viața sexuală, se concretizeză în
lezarea libertățiilor sexuale, a demnității persoanei. Astfel lezarea libertății sexuale apare a fi
urmarea imediață în cazul violului,actului sexual cu un minor, seducției, perversiunilor sexuale
agresive, agresiunii sexuale. În cazul infrațiunilor de corupție sexuală(corupere sexuală a
minorilor), a celei de racolare a minorilor în scopuri sexuale precum și în cazul celei de
hărțuire sexuală urmarea imediață constă într-o stare de pericol ce poartă asupra libertății
sexuale a persoanei. În cazul incestului, al perversiunilor sexuale non agresive și parțial în cazul
seducției urmarea imediată constă într-o lezare adusă moralității publice.
În cazul variantelor agravate precum cele prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), în art. 198
alin 5 teza a II-a și în art. 201 alin. ultim teza I C.pen urmarea imediată adiacentă este vătămarea
gravă a intergrității corporale sau a sănătății victimei, iar în cuprinsul art. 218 alin. (3) lit. e) și
art. 219 alin. (2) lit. e) Noul C.pen. urmarea imediată adicentă este vătămarea corporală.
Mentionăm că vătămarea corporală gravă se apreciază în raport cu prevederile art. 182 C.pen.,
iar vătămarea corporală din cuprinsul art. 218 alin. (3) lit. e) și art. 219 alin. (2) lit. e) Noul
C.pen. în raport art. 194 Noul C.pen.
În cazul varintelor agravate prevăzute în cuprinsul art. 197 alin. 3, al art. 198 alin. ultim și
al art. 201 alin ultim teza a II-a C.pen , precum și în curprinsul art. 218 alin. (4) și art. 219 alin.
(3) Noul C.pen. urmarea imediată adiacentă este moartea sau sinuciderea victimei.
De menționat că legiutorul a rămas constant în a prevedea posibilitatea unor vătămări
corporale, apariția morții sau sinuciderea victimei în cazul violului, perversiunilor sexuale
agresive transpuse în 2009 în cadrul agresiunii sexuale, dar pentru motive necunoscute a
renunțat a mai prevedea și în viitor, în noul cod penal, aceste variante agravate în cuprinsul
textului ce incriminează actul sexual cu un minor. Ne exprimăm opinia ca această omisine nu
este inspirată, vatămarea corporală, moartea sau sinuciderea victimei putând apărea chair și în
cazul în care minorul si-a dat în prealabil acceptul dar după realizarea actului sexual, într-o
eventuală strare de traumă indusă de prefigurarea negativă în plan psihic celor întâmplate, poate
recurge la acte care ar putea genera urmările adiacente ca vătămarea corporală ori decesul.

C.)Legătura de cauzalitate.

37
 În majoritatea cazurilor legătura de cauzalitate între acțiunea și urmarea imediată rezultă
în mod direct din comiterea faptelor. În cazurile în care există urmări adiacente precum
vătămarea corporală, moartea ori sinuciderea victimei, legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Sectiunea a 2-a : Analiza comparativă a laturii subiective a infracțiunilor cu privire

la viața sexuală.

A.)Formele vinovației.

În variantele tip ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală vinovăția făptuitorului se

caracterizează prin intenție. Dacă intenția se poate manifesta în ambele forme ale acesteia, atât
directă sau indirectă, este o intrebare la care,în doctrină ori s-a evitat răspunsul prin simpla
menționare a intenției ca formă a vinovației fără a face analiza aprofundată, fie s-a menționat
intenția directă considerând că cea indirectă nu poate exista. Ne vom asuma riscul de a încerca
sa diferențiem cele două forme ale intenției raportate la infracțiunile cu privire la viața sexuală,
pornind de la definiția intenției în art. 19 pct. 1 C.pen. În cazul infracțiunilor cu caracter sexual
făptuitorul trebuie să prevadă rezultatul și, în același timp, să accepte rezultatul faptei pe care o
săvârșește, rezultatul infracțiunilor cărora le este dedicată prezenta lucrare, fiind în majoritea
cazurilor încălcarea libertăților sexuale ale victimei. Ceea ce diferențiază intenția directă de cea
indirectă este atitudinea psihică a făptuitorului în ceea ce privește urmărirea producerii acestui
rezultat. Ori ne exprimăm opinia că nu în toate cazurile cel ce înfăptuiește o infracțiune cu
privire la viața sexuală urmărește în mod direct lezarea libertăților sexuale ale victimei, ci mai
degrabă acțiunile sale au ca finalitate prefigurată în plan psihic obținerea de satisfacție sexuală
proprie. Lezarea libertății sexuale a victimei apare în aceste cazuri a fi un mijloc prin care
făptuitorul să poate obține satisfacție sexuală proprie și nu rezultatul pe care acesta îl urmărește.
E adevărat că în anumite cazuri, spre exemplul răzbunarea, aplicarea unei pedepse victimei,
încălcarea libertății sexuale a victimei este deopotrivă prevăzut, acceptat, cât și urmărit. Date
fiind considerațiile făcute ne vom exprima părerea conform căreia în cazul infracțiunilor cu
privire la viața sexuală intenția ca formă de vinovăție se poate manifesta în ambele forme ale
sale, atât directă cât și indirectă.
În variantele agravate ale infracțiunilor analizate în această lucrare, în care rezultatul,
urmarea imediată adiacentă este concertizat prin producerea victimei unei vătămari grave
(vătămări în noul cod penal ), ori prin moartea sau sinuciderea victimei 1 felul vinovăției este
preaerintenția. Atât intenția asupra încălcării libertăților sexuale ale victimei, cât și culpa cu

1
Se absoabe în agravatele menționate infrațiunea de ucidere din culpă.

38
privire la rezultatul realizat trebuiesc dovedite. În cazul în care intenția se manifestă și asupra
rezultatului mai grav, există un concur real între infracțiunea cu privire la viața sexuală 1 și, după
caz, infracțiunile de vătămare corporală gravă , omor, omor calificat ori omor deosebit de grav.

B.)Mobilul.

Mobilul nu este cerință esențială pentru întrunirea tuturor elemtelor constitutive ale
infracțiunilor cu privire la viața sexuală, însă dovedirea lui poate fi utilă pentru dozarea corectă a
pedepsei.

C.)Scopul.

În majoritea cazurilor scopul săvârșirii infracțiunilor cu privire la viața sexuală nu este

prevăzut expres de legiutor, și acesta pare a fi, de departe, obținerea satisfacției sexuale. Pot
exista și alte scopuri, să zicem secundare, care ar consta în răzbunare, aplicarea unei pedepse
victimei, etc. În aceste cazuri scopul nu e necesar a fi dovedit, însă poate ajuta la corecta
individualizare a pedepsei precum și la stabilirea corectă a formei de vinovăție2.
Există și texte incriminatoare în care scopul este prevăzut de legiutor expres, in terminis,
în economia textelor legii penale, deci, pe cale de consecință, acesta (scopul) trebuie dovedit
pentru întregirea elementelor constitutive. Este vorba de precizarea expresă din cuprinsul
textelor ce incriminează infracțiunea de hărțuire sexulă – art. 2031C.pen. respectiv art. 223 Noul
C.pen. unde scopul este obținerea de satisfacții de natură sexuală 3. De altfel în art. 202 alin. 3
C.pen.4 scopul este săvârșirea actului sexual cu un minor. În acealași mod este precizat expres
scopul ca fiind săvârșirea acetelor sexuale cu un minor, respectiv celor de corupere sexuală a
minorilor în cuprinsul art. 222 Noul C.pen.5 Introdus pentru prima dată prin modificările
operate de legiutor prin O.G.U. 143/2002 asupra reglementărilor legale ale actului sexual cu un
minor, perversiuniulor sexuale și corupției sexuale, scopul este producerea de materiale cu
caracter pornografic în cazurile menționate în art. 198 alin. 4, art. 201 alin. 32 și art. 202 alin. 21
C.pen. Același scop este prevăzut de legiutor și în cadrul noului cod penal în cazurile prevăzute
de art. 220 alin. (4) lit. c) și art. 221 alin. (2) lit. c) – act sexual cu un minor respectiv coruperea
sexuală a minorilor.

1
După caz viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală
2
A se vedea consirderațiile cu privire la formele intenției p. 38.
3
Considerăm că dat fiind faptul că elementul material al infracțiunii de hărțuire sexulă nu are valențe sexuale,
legiutorul s-a văzut nevoit sa adauge scopul(obținerea de satisfacție sexuală) în textele incriminatoare.
4
Varianta asimilată a infracțiunii de act sexual cu un minor – „ademenirea unei persoane”.
5
Infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale.

39
40
 CAPITOLUL AL IV-LEA: ANALIZA FORMELOR, VARIANTELOR ȘI
MODALITĂȚILOR DE SĂVÂRȘIRE ALE INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE LA
VIAȚA SEXUALĂ

Sectiunea 1 : Forme tipice/atipice ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală

Fiind săvârșite prin acțiune infracțiunile cu privire la viața sexuală sunt pasibile de acte
pregătitoare și de tentativă, cu excepția infracțiunii de hărțuire sexuală prevăzută îm art. 3031
C.pen. respectiv în art. 223 Noul C.pen., care are caracterul unei infracțiuni de obicei, elementul
material prevăzând repetarea unor acțiuni până în momentul în care aceste sunt apte de a incălca
libertatea (psihic) sexuală a victimei, moment ce coincide cu momentul consumării infracțiunii.
Există tentativă atunci când făptuitorul execută o serie de activități în vederea realizării
raportulului sexual , actului sexual de orice natură, de exemplu actele de contrangere fizică sau
morală, punere în imposibilitate se a se apăra a victimei, acte de convingere a victimei (cazul
actului sexual cu un minor, seducției,etc.), acte de folosire a autorității pe care i-o conferă poziția
dominantă asuprea victimei , etc. Momentul consumării infracțiunilor cu privire la viașa sexuală
este cel în care se realizează elementul material al infracținii, momentul realizării după caz a
raportului sexual, al actului sexual de orice natură în conțiile cerute, a actului cu caracter obscen
în conțiile atașate elementului material pentru fiecare infracțiune, sau atunci când persoana
acceptă și asistă la actele cu caracter sexual, exchibiționist ori la spectacole cu caracter sexual 1
ori propunerea de a se întâlni in vederea comiterii de acte cu caracter sexual ajunge la
cunoștința minorului2. În situațiile în care elementul material al infracțiunilor presupune un
contact de natură sexuală ( raport sexual, act sexual de orice natură, etc.) nu este necesar pentru
consumarea infrațiunii ca subiectului activ șă ajungă la satisfacție sexuală completă( ejaculare,
orgasm ). Oricum, difernța între tentativă și fapta consumată depinde de interpretarea sensurilor
ce se dau acțiunilor care constituie elementul material.
Legiutorul a avut o concepție diferită asupra pedepsirii tentativei. La epoca 1968, în
procesul de redactare a codului penal legiutorul a rezervat un text separat în cadrul art. 204
C.pen. prin care menționează infrațiunile ale căror tentativă este pedepsită. În această
reglementare, valabilă și în prezent, în cazul infrațiunilor susceptibile de tentativă aceasta este
pedepsită, excepție făcând infracțiunea de seducție – art. 199 C.pen. În noua redactarea a codului
penal de la 2009 se observă o altă tehnică legislativă. Așadar pedepsirea tentativei se realizează
prin art. 218 alin. ultim în cazul infracțiunii de viol și prin art. 219 alin. ultim pentru
infracțiunea de agresiune sexuală. În ceea ce privește infracțiunile de act sexual cu un minor și
1
Varianta asimilată a infrațiunii de corupere sexuală a minorilor prevăzută în art. 221 alin. (4) Noul C.pen.
2
Infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută în art. 222 Noul C.pen.

41
de corupere sexuală a minorilor, în noul cod penal actele ce ar putea constitui tentativă sunt
incriminate separat ca racolare a minorilor în scopuri sexuale.
Actele pregătitoare executate de făptuitor sunt asimilate tentativei sau formei consumate
a infrațiunilor susceptibile de tentativă, actele pregătitoare executate de participanți ( instigator,
complice) sunt pedepsite la fel ca infracțiunea săvârșită de autor.
O problemă aparte o constitue situația în care există în cazul variantelelor agravate
caracterizate de praeterintenție, când infrațiunea rămâne în stadiul de tentativa ( raportul sexual ,
actul sexual nu se consumă ) dar rezultatul mai grav se produce, situație pe care o vom prezenta
pe larg în cazul analizei acestor variante agravate.

Sectiunea a 2-a: Variante agravate ale infracțiunilor privitoare la viața sexuală.

În concepția legiutorului, infracțiunile de seducție, incest, hărțuire sexuală și în noua

reglementare de la 2009 racolarea minorilor în scopuri sexuale sunt incriminate doar în varianta
tip. Celelalte infracțiuni cu privire la viața sexuală au fost prevăzute a conține variante agravate.
Aceste variante agravate sunt date de ipoteze variate, referitoare la situații speciale menite a spori
gradul de periculozitate al infracțiunilor analizate. Aceste situații se referă, fie la
circumstanțierea subiecților, fie la consecințe grave asupra integrității fizice a victimei, fie la
existența unui scop ori la modalități de înfăptuire. Fiind o lucrare care îsi propune să analize
comparativ infrațiunile cu caracter sexual, precum și evoluția în timp a reglementărilor legale
ale acestora întelegem a face o prezentare detaliată a ipotezelor prevăzute de legiutor la
incriminarea în variantă agravată a infracțiunilor cu caracater sexual, urmând a menționa cărora
dintre infracțiuni aceste ipoteze li se aplică.

Ipoteza 1. – constrângerea, imposibilitatea victimei de a se apăra ori a-și exprima voința

Condițiile atașate elementului material al infracțiunii de viol în variantă tip, și anume

realizarea acestuia „prin constrângerea acesteia (persoanei), sau profitând de imposibilitatea ei
de a apăra ori de a-și exprima voința”, au fost menționate în 1968 în cuprinsul art. 200 alin. 2 și
art. 201 alin. 2 C.pen. ca fiind condiții de agravare a infracțiunilor de relații sexuale între
persoane de același sex respectiv perversiunea sexuală. Această tehnică apare firească având în
vedere diferențele dintre cele trei infracțiuni în ceea ce privește actele ce puteau constitui
elementul material la acea epocă. În acest sens, la acea data, în art. 197 C.pen. fiind incriminat

42
doar raportul sexual1, menționarea condițiilor de săvârșire a violului ca și agravate ale relațiilor
sexuale între persoane de același sex și ale perversiunilor sexuale pare a fi firească, deoarece
actele cu caracter sexual, altele decât raportul sexual, săvârșite prin violență ar fi rămas în afara
sferei penale. După modificările survenite în cuprinsul elementului material al violului, aceata
apărând ca act sexual de orice natură, au apărut probleme de dubla incriminare ale unor acte de
natură sexuală, problemă ce a fost dezbatută pe larg în secțiunea dedicată analizei elementului
material. Este interesant că, atât după modificarea art. 197 C.pen. în ceea ce privește conținutul
elementului material, cât și după abrogarea art. 200 C.pen., în cuprinsul art. 201 C.pen. a rămas
până în prezent stipulată varianta agravată a infracțiunii de perversiuni sexuale, în sensul
realizării acestora prin constrângere, ori profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de
a-și exprima voința, prevedere ce încă naște confuzii cu privire la încadrarea juridică. 2 În noua
concepție a legiutorului, reflectată prin adoptarea codului penal în 2009, săvârșirea oricăror acte
cu caracer sexual prin constrângere, ori profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori
de a-și exprima voința constituie condiție sine qua non pentru existența infracțiunilor de viol ori
agresiune sexuală în varianta tip. Considerăm că așa cum în cazul violului toți participanții
răspund chiar dacă nu toți au exercitat acte de violențe, pentru motive de simetrie juridică
circumstanța agravantă la care facem referire se aplică în același mod și în cazul participanților la
infracțiunea prevăzută în art. 201 C.pen.

Ipoteza 2.- săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună

Prevăzută în toate reglementările penale, dar nu și în cadrul tuturor infracțiunilor, situația

când fapta a fost săvârșită de 2 sau mai multe persoane impreună. Este vorba despre o
pluralitate legală specială de subiecți activi. Așa cum am amintit anterior, deși sunt posibile acte
sexuale concomitente, făptuitorii nu vor răspunde pentru coautorat ci fiecare in nume propriu
pentru varianta agravată prevăzută de legea penală. Varianta agravată se bazează pe ideea că
pluralitatea de infractori, fie autor, fie instigatori sau complici, prin temerea inspirată
victimei(victimelor), prin violențele exercitate asupra ei (lor) reduc capacitatea acesteia
(acestora) a se apără. Varianta este reținută și în cazul în care ”inculpații au hotărât împreună să
întrțină, prin constrângere, raporturi sexuale cu părțile vătămate, sens in care, tot împreună le-
au acostat și au exercita viloențe asupra lor și însoțitorilor acestora, ducându-le apoi pe câmp
unde fiecare inculpat a avut raporturi sexuale cu una dintre victime,..., căci temerea puternică
creată victimelor de către inculpați le-a redus posibilitatea de a se opune agresiunii comise
1
A se vedea analiza comparativă a elementului material al infracțiunii, p. 28.
2
Idem , p. 28 și urm.

43
asupra lor ceea ce a contribui în mod esențial la săvârșirea violului de către fiecare inculpat”1
Circumstanța la care ne referim a fost prevăzută ca agravată a violului în 1968 în art. 197
alin.2 lit b) C.pen., ulterior fiind menționtă la art. 197 alin. 2 lit. a) C.pen. prin moficările aduse
în textul legii de O.U.G. 89/2001. În noul cod penal adoptat în 2009 , circumstanța agravată a
săvârșirii faptei de către două sau mai multe persoane împreună este prevăzută pentru
infracțiunea de viol – art. 218 alin. (3) lit. f) Noul C.pen. și pentru cea de agresiune sexulă – art.
219 alin. (2) lit. f) Noul C.pen. Ne exprimăn nedumerirea de ce legiutorul nu a prevăzut agravata
menționată și în cazul perversiunii sexuale agresive. De asemnea ne punem întrebarea,
considerăm noi firească, de ce în concepția legiutorului au semnificație agravată doar faptele
de agresiune ( fizică sau morală) sâvârșite de două sau mai multe persoane împreună. De ce
oare un act sexual cu un minor ori o corupere sexuală a minorului săvârșite de două sau mai
multe persoane împreună nu ar avea urmări mai grave în plan psiho-moral asupra minorului
decât aceași faptă comisă doar de un autor unic. De ce avut în vedere legiutorul faptul ca doar
actele de constrângere pot fi mai facile fiind săvârșite de către două sau mai multe persoane, iar
nu și cele de influență , cele cu caracter persuasiv exercitate de către două persoane care
abuzează de influența lor asupra minorului în vederea determinării acestuia la săvârșirea unui
act sexual? Considerăm că ar fi fost inspirată prevederea acestei circumstanțe și în cadrul altor
infracțiuni precum cele de act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorului.

Ipoteza 3. – relația specială între agresor și victimă

O altă circumstanță luată în considerare ca variantă agravată a unora din infrațiunile cu

privire la viața sexuală este situația în care „victima se află în ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau în tratamentul făptuitorului” ori altfel spus „dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori
de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea
sa”, dirența de redactare ținând doar de tehnică legislativă nefiind în măsură a genera probleme
majore de interpretare, cele două sintagme calificând simetric subiecții infracțiunilor vizate.
Astfel aceată agravantă apare în cazul violului2 , raportului sexual cu o minoră/ act sexual cu un
minor3, perversesiunilor sexuale4 / agresiunilor sexuale5 și al coruperii sexuale a minorilor6.
1
Dec. 1955/1995 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în buletinul B.J.C.D. 1995 p. 186.

2
La 1968- art. 197 alin.2 lit. c) C.pen. ulterior în art. 197 alin.2 lit. b) C.pen. în urma modificărilor operate de
O.U.G. 89/ 2001, în noua reglementare de la 2009 în art. 218 alin.(3) lit. a).

3
La 1968 - art. 198 alin.3 C.pen. ulterior art. 198 alin. 5 C.pen. în urma modificărilor operate de O.U.G.143/2002 ,
în noua reglementare art. 220 alin. (4) lit. b)
4
Prin O.U.G. se introduce alin. 5 în cadrul art. 201 C.pen. , apoi devenind art. 201 alin. 3 prin modificările aduse
de Legea 61/2002
5
art. 219 alin.(2) lit. a)
6
Apare în noua reglementare de la 2009 în cadrul art. 221.alin. (2) lit. b).

44
Este vorba de o calificare a subiecților, aceștia având calități simetrice unul față de altul.
Rațiunea agravatei se bazează pe prezumția legii că în acest caz, dată fiind relația de
„dominare”, de influență implicită a făptuitorului asupra victimei, acestuia ii este mai usor să
înfrângă rezistența victimei. Este vorba de relații între autor ca având calitate de tutore, curator,
presonal din instituții de ingrijire, pedagogi, profesori, antrenori, medici, asitenți medicali,
asitenți sociali, etc. care au ca obligație îngrijirea, ocrotirea, paza ori tratamentul victimei.
Agravata se ia în considerare atât în cazul în care subiectul activ circumstanțiat astfel este autor,
cât și atunci când acționează în postura instigatorului sau complicelui. Această circumstanță este
una personală și nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți. Menționăm ca de la epoca 1968
când era prezentă ca agravantă a violului și raportului sexual cu o minoră , ea a fost ulterior
introdusă prin voia legiutorului și în cuprinsul infracțiunilor de perversiune sexuală si corupere
sexuală a minorilor. De asemenea că aceași circumstanță a subiectelor simetric calificate este
folosită în cadrul varintelor asimilate ale infracțiunii de raport sexual cu o minoră/ act sexual cu
un minor1

Ipoteza 5. – abuzul de autoritate a făptuitorului asupra victimei

Oarecum asemănătoare ipotezei anterioare, această ipoteză se referă la situația când

făptuitorul abuzează de autoritatea sau influența sa asupra victimei . Sintagma a fost introdusă
pentru prima dată prin O.G.U. 143/1002 în ecomomia art. 198 alin. 2 teza a II-a C.pen. și art.
Art. 201 alin.3. teza a II-a C.pen. care incriminează variantele agravate ale infracțiunilor de act
sexual cu un minor respectiv perversiuni sexuale. Formularea este meținută și în textul noului
cod penal de la 2009 în incriminarea variantei agravate a infracțiunii de act sexual cu un minor
prevăzută în economia art. 220 alin. (3) Noul C.pen. Se pare că legiutorul a avut în vedere și
situații, altele decât cele menționate prin calificarea subiecților în sensul arătat la ipoteza
anterioară, în care autorul poate avea autoritate asuprea victimei, de exemplu unele raporturi de
muncă, raporturi de rudenie sau afinitate neîncadrate de legiutor în noțiunea de mebru al familiei,
care pot facilita efortul făptuitorului în comiterea infracțiunii.

Ipoteza 6. – relațiile de familie între subiecții infracțiunii

Această situație luată în considerare de legiutor ca fiind în măsură să agraveze

infracțiunea este faptul că „victima este membru al familiei” 2 sau cand actele se savârșesc „în

1
Din 1968 până în actualitate în variantă tip a infrațiunii legiutorul pedepsește raportul sexual cu o minoră , ulterior
actul sexual de orice natură cu un minor sub vârsta de 14 (15) ani , iar în variantă asimilată raportul sexual cu o
minoră , ulterior actul sexual de orice natură cu un minor între 14(15) – 18 ani dacă victima se află în ingrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului”.
2
Art. 197 alin. 2 lit. b1 C.pen. introdus prin Legea 197/2000.

45
cadrul familiei”1 Este cazul infracțiuniulor de viol respectiv corupție sexuală. Nu inteleg rațiunea
legiutorului pentru care nu a considerat necesar ca această ipoteză să fie operantă și în cazul
altor infrațiuni ca de exemplu în cazul actului sexual cu un minor ori al perversiunii sexuale.
Considerăm ca o repoziționare a legiutorului în sensul introducerii acestei agravate și in
cuprinsul art. 198 și 201 C.pen. ar fi fost binevenită. Vom observa ca în noua concepție
legilativă, supusă aprobării în 2009, această ciscumstanță agravantă, oarecum restransă în
comparație cu actuala reglementare (după cum vom vedea în final) este identic prevăzută în
textele care incriminează violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor și coruperea
sexuală a minorilor. Noțiunea de membru al familiei este definită în art. 149 1 C.pen. prin
aceasta întelegându-se ”soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește și gopodărește
împreună cu făptuitorul”. Noțiunea de familie cuprinsă în curpinsul art. 202 alin. 2 C.pen. nu
este definită, dar interpretând textul legal al art. 1491 C.pen. putem conchide ca familia, în sensul
legii penale, este dată de suma membrilor acesteia, iar în acest sens situațiile din cuprinsul art.
197 alin.2 lit. b1 respectiv în art. 202 alin.2 C.pen sunt în fond identice. Prin introducerea
variantei agravate în cazul violului s-au iscat controverse cu privire la încadrarea în practică a
raportului sexual care îndeplinește atât condiția prevăzută ca variantă agravată a infracțiunii de
viol cât și condiția atașată elementului material al infracțiunii de incest, în acest caz victima
fiind rudă în linie directă , frate sau soră , dar este și membru al familiei în condițiile art. 149 1
C.pen. În acest sens în rezolvarea unui recurs in interesul legii 2 s-a decis că: „Fapta de a
întreține raport sexual cu o persoană de sex diferit, membru al familiei și rudă în linei directă
sau frate și soră, săvârșită prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința constitue atât infracțiunea de viol prevăzută de
art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. b1 C.pen., cât și infracțiunea prevăzută de art. 203 din același
cod în concurs ideal.” Observăm că I.C.C.J. face referire la raportul sexual, iar în același timp
elementul material al infracțiunii incest este reprezentat de același raport sexual cu intromisiune.
Rămâne deci controversată ideea în care, în practică, s-ar ivi situații de viol al cărui element
material ar fi constituit din act sexual (act sexual oral sau anal) sau în care violul s-ar produce cu
subiecți activ și pasiv membrii ai familiei și în același timp rude în linie directă ca de exemplu
tată – băiat ori frate – frate... ori situația în care soră ( fiica) este violată fiind supusă doar actelor
sexuale anale si orale......ar fi posibil și aici ideea concursului ideal de infracțiuni sau rămânând
în afara sferei penale în ceea ce privește infracțiunea de incest, cel ce-și violează fratele ( sau
sora prin act sexual oral și anal) ar primi un tratament mai favorabil celui ce-și violează sora
prin procedeul raportului sexual ? Așa cum vom vedea ulterior în noul cod penal aprobat în
2009, deși mutat în capitolul dedicat infracțiunilor contra familiei, incestul reglementat de
1
Art. 202 alin. 2 C.pen. introdus prin Legea 197/2000.
2
Decizia nr II/2005 , I.C.C.J, secțiile unite publicată în M.Of. nr. 867/2005.

46
art.377 Noul C.pen. menține elementul material concretizat în raport sexual, care, deși
caracterizat prin adjectivul consimțit, nu este în măsură sa înlăture toate problemele legate de
absorbția sau concursul în/cu infracțiunile privitoare la viața sexuală, după cum știm în cazul
actului sexual cu un minor putând fi vorba și de un raport sexual „consimțit” . Va apărea aceași
problemă de fond în cu alte date. Concurs ori absorbție ? Înclinăm spre ideea de absorbție
deoarece în cazul unui act sexual care să îndeplinească conțiile simultane ale actului sexual cu
un minor în variantă agravată și incest, subiectul pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor
ar fi în situația de a fi concomitent subiect activ al infracțiunii de incest., în același timp victimă
și agresor. Alt aspect interesant al violului privit prin prisma situației analizate este cel al
violului între soți. Astfel, interpretând ,in mod eronat după opinia noastră, vechiul text al art. 197
C.pen.1 unele opinii din doctrină și practică s-a exprimat în sensul în care nu poate exista viol
între soți. Se argumenta pe deoparte ca dacă este înlăturată răspunderea penală în cazul casătoriei
incheiate ulterior, cu atât mai mult în timpul casătoriei violul nu poate exista. Alt argument în
acest sens se baza pe ideea ca încheiera căsătoriei „presupune consimtământul femeii( de ce nu
și a bărbatului? – n.a. ) la raporturi sexuale cu soțul ei” 2 rezultând o asumare a unei servituți
sexuale permanente a femeii(bărbatului) în favoarea soțului ei. 3 În altă ordine de idei considerăm
că din moment ce legea nu face o calificare a subiecților activi și pasivi în sensul statului de
căsătorit/necăsătorit ne exprimăm opinia că vechiul adagiu ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus are aplicare și în cazul violului. În acest sens introducerea agravantei la care
facem referire aduce soția ( membru de familie) în sfera subiectului pasiv așa cum e și firesc,
însă ”specific înclinației spre extreme a politicii penale de tranziție, de la inexistența violului
asuprea soției s-a trecut direct la existența lui ca variantă agravantă”4. În cuprinsul textelor
incriminatoare ale noului cod penal din 2009, ipoteza circumstanței agravate nu mai apelează
la noțiunea de membru al familiei, ci la sintagma ”rudă directă, frate sau soră”, prezentă în
incriminările infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere
sexuală a minorilor5 Se restrânge astfel sfera subieților pasivi vizați de circumstanșa agravantă.
Întrebare firească: vor reveni în actualitate adepții teoriei servituții sexuale perpetuu a femeiei
casătorite și de ce nu a bărbatului căsătorit (în condițiile intrucerii acestuia în sfera subiecților
pasivi ai infracțiunilor cu caracter sexual – n.a.), reanimați de omisiunea legiutorului ?! Va
exista în viitor viol între soți ?!
1
Facem referire la cauza de înlăturare a răspunderii penale în cazul încheierii căsătoriei dintre făptuitor și victimă .
2
Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 201 citând din Vintilă
Dongoroz și colaboratorii „Explicații teoretice ale codului penal român” volumul III, Ediția a II-a, Editura
Academiei Române,, Editura All Beck, 2003.
3
A se vedea criticile aduse de Valerian Cioclei asupra acestui subiect în ”Viața sexuală și politica penală”, Editura
Holding reporter, București, 1994, p 46 – 51.
4
Valerian CIOCLEI, „Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.”, 2007, p. 201.
5
În ordinea enumerării art. 218 alin. (3) lit.b), art. 219 alin. (2) lit. b), art. 220 alin. (4) lit. a) și art. 221 alin. (2) lit.
a) din C.pen. 2009.

47
 Ipoteza 7. – vârsta fragedă a victimei.
Vârsta subiectului pasiv al unor infracțiuni dintre cele cu privire la viața sexuală
constituie element de luat în calcul în incriminarea variantelor agravate. Este cazul infracțiunii
de viol1 pentru care legea prevede circumstanțierea victimei, inițial aceasta fiind sub 14 ani, apoi
limita de vârstă crescând la 15 ani pentru ca in 2009 legiutorul să o ridice la 16 ani. De asemena
este cazul și infracțiunii de preversiuni sexuale2 care inițial prevede minoritatea subiectului
pasiv, fără a instui limită expresă de vârstă, ulterior această limită fiind identică cu cea din
incriminarea variantei agravate a violului, și anume 15 ani. În noua reglementare penală
adoptată în 2009 legiutorul înțelege să ofere o protecție specială a minorilor ridicând limită de
vârstă sub care au efect variantele agravate ale infracțiunilor de viol3 și agresiune sexuală4 De
asemenea în noua concepție penală infracțiunea de act sexual cu un minor5 în varianta tip are
atașată condiția ca subiectul pasiv să aibă vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani , ceea ce a făcut
posibil introducerea unei agravante care se referă la conția ca victima să aibă sub 13 ani. Se
observă o atenție crescândă a legiutorului în acordarea unei protecții minorului împotriva
incălcării libertăților sale sexuale. Facem precizarea că în momentul săvârșirii unor fapte din cele
menționate, autorul trebuie să cunoască vârsta victimei ori să existe sufieciente elemente prin
care acesta ar fi trebuit sa își dea seama de vârsta subietului pasiv. Acestă circumstanță este una
reală și poartă asupra tuturor participanților în măsura în care ei au cunoscut vârsta victimei. O
altă mențiune, care trebuie făcută, este aceea că fapta de a întreține acte care pot constitui
elementul material al infracțiunii de viol, chiar în lipsa unor constrângeri explicite, cu o
persoană de vârstă foarte fragedă ( ex. 6 -7 ani) constituie infracțiunea de viol în variantă
agravată și nu cea de act sexual cu un minor deoarece victima în aces caz este constrânsă în mod
implicit. Astfel în rezolvarea unei spețe s-a decis că: „Atâta vreme cât inculpatul a încercat să
întrețină relații sexuale cu o fetiță în vârstă de numai șase ani, constrângerea prin care s-a
încercat realizarea actului sexual este implicită, inculpatul profitând de împrejurarea că la
această vârstă victima nu putea manifesta voința, nedându-și seama de ce i se întâmplă”6

Ipoteza 8. – vătămarea corporală ca urmare imediată adiacenetă

În acest caz urmarea imediată adiacentă este determinantă pentru gradul de pericol social al
infracțiunilor susceptibile de această agravantă. Este vorba de uramrea imediață adicentă ce
1
Este vorba despre varainta agravată inciminată prin art. 197 alin. 2 lit. a), ulterior, modificat prin O.U.G. 89/2001,
art. 197 alin. 3 teza I C.pen.; art. 218 alin. (3) lit. c) Noul C.pen.
2
Inițial varianta agravată prevăzută de art. 201 alin. 2 prin trimitere la art. 200 alin 2-4 C.pen, ulterior prin O.U.G.
89/2001 se menționează in terminis agravata în art. 201 alin. 2 C.pen.
3
Art. 218 alin. (3) lit. c) Noul C.pen.
4
Art. 219 alin. (2) lit. c) Noul C.pen.
5
Varianta tip - art. 220 alin. (1) Noul C.pen.; varianta agravată – art. 220 alin. (2) Noul C.pen.
6
Decizizia nr. 3/1995, C.A. București secția a II-a penală, în Borodoncea și colaboratorii, „ Codul penal adnotat” ,
Ed. C.H. Beck, București 2007, p. 197.

48
constă în producerea victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănățății, iar în
concepția reglementarilor de la 2009 o vătămare corporală. Acestă urmare imediată este
prevăzută în cadrul variantelor agravate ale infracțiunilor de viol1, act sexual cu un minor(raport
sexual cu o minoră)2, perversiunilor sexuale3 și agresiune sexuală4. Analizând economia
textelor observăm că varianta agravată la care facem referire cere a fi îndeplinite condițiile
prevăzute în cazul vătămării corporale gravei prevăzută de art. 182 C.pen., respectiv vatămării
corporale prevăzute de art. 194 Noul C.pen. Observăm că, prin natura lor, variantele agravate
menționate absorb faptele de loviri sau alte violențe – art. 180 C.pen., vătămare corporală –
art. 181 C.pen. și vătămare corporală gravă – art. 182 C.pen. , iar în noua reglementare lovirea
sau alte violențe – art. 193 și vătămare corporală – art. 194 Noul C.pen., dacă sunt caracterizate
de praeterintenție. În practică și în doctrină s-a subliniat ideea că în cazul în care făptuitorul își
violează victima, dar în același timp acționează cu intenția de a lovi victima ori a-i produce
victimei o vătămare corporală, faptele lui constituie infrațiunea de viol în variată tip aflată în
concurs cu cele prevăzute de art. 180-182 C.pen.( art. 193 – 194 Noul C.pen.) după caz. De
observat că în cuprinsul noului cod penal adoptat in 2009 , pe de o parte, este de ajuns o
vătămare, fară a fi gravă, pentru îndeplinirea conțiilor de operare a variantelor agravate, dar în
același timp pentru rațiuni care ne scapă, legiutorul nu mai prevede această circumstanță de
agravare și în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor. Considerăm că legiutorul ar fi trebuit
să aibă în vedere și situații în care, minorul în urma unui act sexual ori în urma unor acte cu
caracter obscen, săvârșite în condițiile normelor de incriminare, aflat sub imperiul unei stări
psihice precare (generate, spre exemplu, de rușine , oripilare) are un comportament ( se aruncă
de la balcon, se aruncă din tren din mers, etc.) apt să producă acestuia o vatămare corporală,
situație ce cu greu ar fi încadrată ca fiind o vătămare corporală din culpă5 și ne exprimăm
opinia că menționarea circumstanței agravate atât în cazul actului sexual cu un minor,cât și în
cazul coruperii sexuale a minorilor. Circumstanța este reală și se răsfrânge asupra tuturor
participanților.

Ipoteza 9. – decesul victimei ca urmare imediată adicacentă

1
Varianta agravată reglementă la 1968 de art. 197 alin. 2 lit. d) C.pen. reglementată, în urma modificărilor operate
prin O.U.G. 89/2001, de art.197 alin. 2 lit.c) C.pen. ; în 2009 art. 218 alin. (3) lit. e) Noul C.pen.
2
Varianta agravată reglementă la 1968 de art. 198 alin. 4 C.pen. reglemetată, în urma modificărilor operate prin
O.U.G. 89/2001, de art.198 alin. 3 teza a II-a C.pen.
3
Varianta agravată reglementă la 1968 de art. 201 alin. 2 prin trimitere la art. 200 alin 3 teza I C.pen. reglementată,
în urma modificărilor operate prin O.U.G. 89/2001, de art. 201 alin.5 teza I C.pen.
4
Variantă agravată reglementată de art. 219 alin. (2) lit. e) Noul C.pen.
5
Art. 184 C.pen. respectiv art. 196 Noul C.pen.

49
 Moartea sau sinuciderea victimei este urmarea imediată adiacentă avută în vedere de
către legea penală pentru cea mai gravă situație de incriminare a infracțiunilor privitoare la viața
sexuală. Este cazul variantelor agravate ale infracțiunilor de viol1, act sexual cu un minor(raport
sexual cu o minoră)2, preversiuni sexuale3 și, în varianta 2009, agresiune sexuală4. Este vorba
bineînțeles despre variante agravate ale infracțiunilor cu privire la viața sexuală pentru care
vinovăția făptuitorului se manifestă sub forma praeterintenției. Acesta (făptuitorul) acționează
pentru a viola victima, pentru a comite cu aceasta perversiuni sexuale ori pentru a obține
satisfacție de natură sexuală cu un minor, dar actele lui duc la o urmare imediată pe care acesta
o prevede dar consideră fără temei ca ea nu se va produce sau nu o prevede , și anume victima
moare în urma violențelor aplicate ori se sinucide fie pentru a scăpa ori sub imperiul traumelor
psihice generate de acțiunile făptuitorului. Atunci când făpturitorul acționează cu intenție având
ca rezoluție infracțională, atât comiterea actelor cu caracter sexual , cât și uciderea victimei,
fapta acestuia constituie un concurs între infracțiunea cu caracter sexual în variantă tip și cea de
omor (după caz omor calificat, omor deosebit de grav, determinarea sau înlesnirea sinuciderii ).
Astfel „uciderea victimei infracțiuniii de viol, după săvârșirea violului, pentru a o împiedica să
țipe și a ascunde săvârșirea infracțiunii, constituie infracțiunile de viol prevăzută de art. 197 alin.
1 C.pen. și de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. h) C.pen., aflate în concurs, iar nu
aceea ce viol având ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 197 alin. 3 C.pen. ”În speță,
sugrumarea victimei nu s-a produs în cadrul acțiunii de constrângere a acesteia la raport
sexual, ci ulterior, pe baza unei noi rezoluții, survenită pe fondul panicii create de stigătele
victimei. În raport cu succesiunea acțiunilor sale agresive, inculpatul a acționat în baza a două
rezoluții distincte, prin acte materiale diferite, impunându-se astfel reținerea a două infracțiuni
concurente.”5 Cele mai mari controverse au apărut cu privire la încadrarea faptei în cazul în
care infracțiunea privitoare la viața sexuală a rămas în stare de tentativă dar urmarea imediată
adiacentă s-a produs. Într-o decizie de speță s-a hotărât că:„Împrejurarea că, fiind supusă unor
violențe în vederea realizării unui raport sexual, victima, pentru a se salva de la un pericol
iminent, a sărit de la etajul III, prin fereastra închisă, sprăgând geamul și suferind leziuni
mortale, nu este suficientă pentru ca în sarcina inculpaților să fie reținută infracțiunea de omor,
atâta vreme cât nu se face dovada că au prevăzut gestul victimei și că au continuat actele de
violență acceptând eventualitatea morții ei. Fapta constituie tentativă la infracțiunea de viol

1
Varianta agravată reglementată inițial la 1968 de art. 197 alin. 3 C.pen, iar în urma modificărilor operate de O.U.G.
89/2001, de art. 197 alin. 3 teza a II-a; în 2009 de art. 218 alin. (4) Noul C.pen.
2
Varianta agravată reglementată inițial la 1968 de art. 198 alin. 4 C.pen, iar în urma modificărilor operate de O.U.G.
143/2002, de art. 197 alin. 6;
3
Varianta agravtă reglementată inițial de art. 201 alin 2 C.pen. prin trimitere la art. 200 alin 4 C.pen. , în urma
modificărilor operate de O.U.G. 89/2001 de art. 201 alin. 5 teza a II-a C.pen.
4
Variantă agravată reglementată de art. 219 alin. (3) Noul C.pen.
5
Dec. 4569/2002, C.S.J., secția penală, reprodusă în Dreptul nr. 5/2004 p. 280.

50
care a avut ca urmare moartea victimei.”1 În acest sens a existat problema aplicării pedepsei
pentru rezultatul mai periculos sau pentru tentativă în sensul aplicării prevederilor art. 21
C.pen. Curtea supremă a motivat că: „Temeiul agravantei prevăzute de art. 197 alin. 3 C.pen. îl
constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos al violului sau al tentativei
de viol, faptul că în acest caz se aduce atingere însăși vieții, care este valoarea socială socială
ocrotită prin incriminarea acestei agravante legale. Dacă aceste rezultat s-a produs, nu mai este
relevantă forma în care s-a realizat activitatea intenționată(viol consumat, tentativă de viol), ci
intreaga activitate infracțională trebuie raportată la rezultatul final, moartea sau sinuciderea
victimei, care constituie temeiul agravării răspunderii penale”2 pedeapsa aplicându-se fără
aplicarea art. 21 C.pen. Doctrina a contestat soluția instanței supreme opinând ca atâta timp cât
infracțiunea complexă nu s-a consumat ar trebui aplicată pedeapsa pentru tentativă. Dar
adoptând varianta aplicării pedepsei pentru tentativă aceasta ar fi neîndestulătoare pentru
gravitatea faptei. Suntem de acord cu soluția instanței supreme cu privire la dozarea pedepsei,
însă considerăm că o clarificare legislativă a acestui aspect ar fi fost binevenită. De asemenea
menționăm că pentru rațiuni similare ipotezei anterioare 3 considerăm că circumastanța
referitoare la moartea sau sinucidera victimei, în reglementarea de la 2009 ar fi trebuit inclusă
ca agravantă și în cazul infracțiunilor de act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor.
Circumstanța este reală și se răsfrânge asupra tuturor participanților.

Ipoteza 10 – producerea de materiale pornografice ca scop al infracțiunilor cu privire la

viața sexuală.

Scopul producerii de materiale pornografice a fost introdus pentru prima dată prin
O.U.G. nr. 143/2002 ca și circumstantă agravantă legală a infracțiunilor de act sexual cu un
minor4 , perversiune sexuală5 și corupție sexuală6. În reglementarea adoptată la 2009, scopul
producerii de materiale pornografice constituie ciscumstanță agravată a infracțiunilor de viol,

1
Dec. nr. 199/1985 , Trib. Suprem, secția penală , citată de Borodoncea și colaboratorii, „Codul penal adnotat” , Ed.
C.H. Beck, București 2007, p. 691.
2
Dec. nr. 197/1980 , Trib. Suprem, secția penală , citată de Borodoncea și colaboratorii, „Codul penal adnotat” , Ed.
C.H. Beck, București 2007, p. 692
3
A se vedea despre oportunitatea introducerii circumastanței agravate referitoare la vătămare corporală în
reglementările actului sexual cu un minor și cele ale coruperii sexuale a minorilor în noul cod penal din 2009, p 49.
4
Varianta agravată prevăzută de art. 198 alin.4 C.pen.
5
Varianta agravată prevăzută de art. 201 alin.32 C.pen.
6
Varianta agravată prevăzută de art. 202 alin.21 C.pen.

51
agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor1. Vorbim aici despre
o intenție calificată prin scop a subiectului activ. Condiția variantelor agravate menționate este
îndeplinită chiar dacă materialele pornografice nu s-au produs, dar a existat intenția producerii
acestora. Prin noțiunea de materiale pornografice întelegem definirea acestora dată de art. 2
alin.3 din Legea 196/2003 cu modificările și completările ulterioare și anume „obiecte, gravuri,
fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și
audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte
forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală.” Această ipoteză
își rațiunea în faptul că prin scopul de a produce materiale pornografice, făptuitorul are intenția
clară de a încălca liberatea sexuală a victimei mai presus decât cea dată de satisfacția imediată
cu caracter sexual, iar prin realizarea materialelor cu caracter pornografic s-ar leza intr-un mod
mai grav libertatea sexuală a victimei. Circumstanța agravantă legală menționată, în opinia
noastră are un caracter personal, ea răsfrângându-se asupra participanților în măsura în care
acesția acționează cu scopul de produce de materiale pornografice sau cunosc acest scop.

Ipoteza 11 – oferirea sau darea de bani sau alte foloase ca mijloc de realizare

Circumtanța în care făptuitorul comite infracțiunea prin oferirea sau darea de bani ori
alte foloase victimei , introdusă prin O.U.G. 143/2002 este menționată în reglementările ce
incriminează actul sexual cu un minor și perversiune sexuală.2 Acestă circumstanță își găsește
rațiunea în ușurarea acțiunilor făptuitorului prin specularea vulnerabilității materiale a victimei.
Acest aspect prezintă un aspect controversat atunci când „victima” practică prostituția(în
modalitatea prevazută prin darea de bani), în acest caz fiind pedepsit doar beneficiarul unui
serviciu cu caracter sexual. În noua reglementare adoptată în 2009 legiutorul a înțeles să renunțe
la oferirea sau darea de bani ori alte foloase ca mijloc de agravare a infracțiunilor referitoare la
viața sexuală.

Sectiunea a 3-a: Modalități de săvârșire ale infracțiunilor cu privire la viața

sexuală.

Infracțiunile cu privire la viața sexuală sunt in general infracțiuni cu executare imediată.

Infracțiunile se consumă în momentul realizării actelor ce constituie elementul material, urmarea
imediată concretizată, în general, încălcarea libertății sexuale a victmei rezultând din însăși
materilizarea faptelor. Excepție face infracțiunea de hărțuire sexuală ( art. 2031 C.pen.), a cărui
1
Variante agravate prevăzute de art. 218 alin. (3) lit. d), respectiv art. 219 alin. (2) lit. d), art. 220 alin. (4) lit. c) și
art. 221 alin. (2) lit. c) Noul C.pen.
2
Variantele agravete prevăzute de art. 198 alin. 3 respectiv art. 201 alin. 31 C.pen.

52
material presupune o repetare a actelor ce intră în compunerea elementului material, ceea ce
face a harțuirea sexuală să capete caracterul unei infracțiuni de obicei, fapt arătat de verbul
regens – hărțuirea
În cazul variantelor agravate care presupun o urmare imediată adiacentă precum
producerea unei vătămări corporale dar mai ales în cazul celor ce presupun moartea sau
sinucidera victimei, acțiunea se prelungește în timp indiferent de voința făptuitorului(de exemplu
se produc victimei prin constrângere iar în urma acestora ea decedează), amplifincându-se, ceea
ce face ca infracțiunea capătă caracterul unei infracțiuni progresive. Deosebim în acest caz un
moment al consumării al infracțiunii care este cel al realizării actelor din compunerea
elementului material și un moment la epuizării infracțiunii și anume momentul în care se
realizează urmarea imediată mai gravă neprevăzută de făptuitor.
În cazul în care în baza aceleași rezoluții infracționale și la intervale scurte de timp
făptuitorul realizează acte repetate care pot constitui separat elementul material al infracțiunii cu
privirea la viața sexuală, această poate fi realizată în formă continuată, chiar dacă unele din acte
au rămas în forma tentativei pedepsite. S-a reținut că ”actul sexual rămas în forma tentativei,
săvârșit prin constrângerea victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, urmat de comiterea
unui al doilea act sexual consumat, prin constrângerea aceleași victime și în realizarea aceleași
rezoluții infracționale, constutuie infracțiunea de viol în formă continuată.” 1 Pe de altă parte
daca intervalul de timp dintre actele săvârșite este prea mare pentru a exista unicitatea rezoluției
infracționale va exista concurs real de infracțiuni.

CAPITOLUL AL V-LEA: SANCȚIONAREA INFRACȚIUNILOR CU PRIVIRE

LA VIAȚA SEXUALĂ.ASPECTE PROCESUALE

Secțiunea 1: Sancționarea infraciunilor cu privire la viața sexuală.

Infracțiunile cu privire la viața sexuală au un grad de pericol ridicat. Legea a prevăzut ca

sancțiuni pentru acestea pedeapsa închisorii. În prezent excepție face infracțiunea de hărțuire
sexuală2 care are prevăzută pedeapsa alternativă a amenzii. În noua reglementare pedeapsa

1
Dec. nr. 1148 din 30 martie 2009, I.C.C.J. secția penală, citată în „Buletinul Casației” nr. 4/2009, Ed. C.H. BECK,
p. 46.
2
Art. 2031 C.pen. , art. 223 Noul C.pen.

53
amenzii ca alternativă la pedeaspsa inchisorii este prevăzută și pentru infracțiunea de racolare
de minori în scopuri sexuale și pentru variantele asimilate ale infrațiunii de corupere sexuală a
minorilor care constau în actul sexual săvârșit în prezența unui minor și determinarea unui minor
de a asista la activitități cu caracter sexual1. Limitele pedespelor cu inchisoarea variaza foarte
mult de la o infrațiune la alta și în cadrul aceleași infracțiuni funcție de variantele acestora. S-a
observat o tendintă permanentă a legiutorului de a da o atenție sporită incriminării faptelor ce
aduc atingere libertății sexuale, fapt ce se reflectă și în tendința de ridicare a limitelor
pedespselor. Dacă la 1968 cea mai gravă pedeapsă , pentru infracțiunile care au rezultat
decesul victimei avea limita superioară de 15 ani, în prezent această limită a ajuns la 25 de ani.
Unele păreri din cadrul doctrinei au formulat critici, care subliniau faptul că limitele
superioare ale pedepselor pentru aceste variante agravate cu consecințe asupra vieții, în prezent
sunt identice cu cele ale infrațiunilor de omor calificat și omor deosebit de grav. Ne raliem
acestor opinii argumentând că , deși pe de o parte rezultatul este același, și anume moatea
victimei, iar pe de altă parte infracțiunile cu privire la viața sexuală sunt infracțiuni care aduc
atingere unor importante valori sociale, totuși identificarea pedepselor prevăzute pentru acestea
cu cele prevăzute pentru infracțiunile care aduc atingere în mod direct vieții sunt oarecum
forțate, deoarece în stabilirea cuantumului unei pedepse ar trebui luată în considerare toată
activititatea infracțională, sub toate aspectele sale , nu doar aspectul rezultatului survenit. Ori ni
se pare mai gravă fapta celui care urmărește în mod direct să suprime viața individului dacât
fapta celui care urmarește să-i încalce libertatea sexuală. În noua variantă a codului penal
adoptat la 2009 legiutorul întelege să facă această diferență, limitele superioare ale pedespselor
pentru variantele agravate ale infracțiunilor cu caracter sexual ce au urmare imediată decesul
victimei (18 ani) diferă de cele ale infracțiunilor de omor (25 ani).

Secțiunea a 2-a: Aspecte procesuale în cazul infracțiunilor cu privire la viața

sexuală.

Infracțiuniunile privitoare la viața sexuală sunt infracțiuni considerate de legiutor infracțiuni

grave și care aduc atingere unor valori sociale importante, pe cale de consecintă, în general,
acțiunea penală în cazul acestor infracțiuni se pune din mișcare din oficiu. Însă legiutorul a
prevăzut unele limitări ale pricipiului oficialității în procesul penal, limitări la care ne vor referi
în continuare.
Condiția plângerii prealabile a persoanei vătămate este unul din cazurile de limitare a
principiului oficialității din dreptul procesual penal. Acestă condiție prevăzută în cazul
1
Art. 222 respectiv art. Art. 221 alin. (4) Noul C.pen.

54
infracțiunii de viol în variantă tip, în toate textele legale analizate, își găsește justificare în
interesele victimei de a nu se supune unei publicități inerente procesului penal. În același timp
putem afirma ca doar victima este în stare de a aprecia care este punctul în care consimtământul
său la un act sexual este încălcat, în anumite cazuri în care apropierea sexuală a invizilor implică
anumite comportamente mai bizare asociate fazei de curtare a partenerului. Alfel zis doar
eventuala victima poate delimita caracterul de constrângere al anumitor acte înfăptuite în plan
fizic și moral, de către cel ce-și dorește obținerea de satisfacție sexuală. 1 Din aceste puncte de
vedere considerăm normală a lăsa la atitudinea persoanei vătămate punerea în miscare a acțiunii
penale. Pe de altă parte posibilitatea retragerii plângerii prealabile poate pune victima reală în
situația de a se exercita presiuni asupra ei. Posibilitatea victimei de a opta după bunul plac în
ceea ce privește actiunea penală în cazul violui poate duce în schimb și la false acuzații de viol
urmate de santaj asupra presupusului violator. Ne raliem la opinia că ”aplicarea principiului
plângerii prealabile în cazul violului poate duce, în schimb, în practică, la legitimarea unor
tranzacții mercantile și amorale, transformând organele judiciare în niște martori neputincioși
ai unui adevărat comerț sexual.”2 Acceptând partea pozitivă a procedurii plângerii prealabile în
cazul infracțiunii de viol, ne intrebăm de ce oare legiutorul nu a prevăzut-o și în cazul
infracțiunilor de perversiuni sexuale nonagresive (înainte de li se alătura condiția de săvârșire în
public) , seducție unde există reglementată împăcarea părților și în reglementarea inițială a
hărțuirii sexuale. În cuprinsul codului penal adoptat la 2009 infracțiunea de seducție este
dezincriminată, iar principiul plângerii prealabile se regăște, atât în cazul infracțiunii de viol în
variantă tip, cât și în cazul infracțiunilor de agresiune sexuală în varintă tip și de hărțuire
sexuală, simetria fiind restabilită, cu mențiunea că observațiile asupra imoralității folosirii acestei
instituții de drept penal rămân în continuare valabile și de actualitate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală în cazul seducției. Avănd în vedere
modalitatea de înfăptuire a seducției și anume prin promisiuni de căsătorie, nu știm în ce a nume
ar trebui să se concretizeze împăcarea părților. Este vorba despre încheierea unei căsătorii sau
despre o împăcare în sensul renunțării părții vătămate la pretenții? Privind prin prisma cauzei de
nepedepsire a violui (actualmente abrogată) ne apare ca firească împăcarea prin încheirea unei
căsătorii între făpturitor și victimă. Pe de altă parte, abrogarea acestei cauze de nepedepsire în
cazul violului și principiul căruia nu putem distinge unde legea nu distinge, ne forțează a ne
întreba care sunt modalitățile practice ale unei împăcări ale părților în cazul infracțiunii de
seducție.

1
Depinde de la individ la individ interpretarea unor compotamente sexuale. Un individ poate aprecia ca fiind
normale și incluse in ritualul împrechierii unele acte de lovire, pe cand alt individ ar putea considera acte de
constrangere o simplă injurătură sau amenințare.
2
Valerian Cioclei , „Viața sexuală și politica penală”, Ed. Holding reporter, București, 1994, p. 59.

55
 Cauza de nepedepsire în cazul încheierii căsătoriei între autor și victimă, menționată în
reglementarea de la 1968 de art. 197 alin. 5 C.pen. , a fost abrogată prin legea 197/2000 ,
legiutorul realizând că această cauză de nepedepsire argumentată de protecția familiei și
eventualei progenituri rezultate în urma violului nu ar proteja interesele victimei, ci din contra ar
condamna-o la o viață de familie fondată pe alte principii decât valorile sociale care îi dau în
mod firesc ființă, și anume dragoste și respect reciproc, interese convergente pe căile de urmat în
decursul vieții.

APRECIERI FINALE

Realizând că studiul de față este pe departe a fi complet, am încercat să surprindem

evoluția reglementărilor penale în domeniul infracțiunilor cu privire la viața sexuală, așa cum
cum au fost ele incriminate în Codul penal al României din 1968, modificările survenite până în
prezent asupra textelor legale, precum și noua concepție legislativă concretizată în adoptarea în
2009 a noului cod penal, făcând un exercițiu de analiză critic-comparativă. Este evident că
ulterior evenimentelor din decembrie 1989 România a suferit schimbări majore în planul

56
realităților sociale, ceea ce a necesitat o actualizare a întregului suport legislativ în concordanță
cu aceste noi realități. Este interesant a ne intreba de ce, în ciuda numeroaselor modificări și
republicări „postdecembriste” ale Codului penal, legiuitorul a rămas „orb” o bună perioadă de
timp în ceea ce privește infracțiunile cu privire la viața sexuală, aproximativ un deceniu textele
referitore la infracțiunile analizate rămânând neschimbate, primele modificări asupra acestora
fiind operate de abia în anul 2000. După un deceniu de „democrație”, în care infracțiunile cu
privire la viața sexuală au fost în penumbră, în doi ani (2000-2002) legiutorul a modificat
succesiv textele din cuprinsul Capitolului III din Titlul II din Partea specială a Codului penal.
Nu putem să nu observăm ca aceste modificări au survenit imediat după deschiderea
negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană la 15 februarie 2000, negocieri ce au
impus țării noastre reforme semnificative, inclusiv în planul legislației și justiției. Observăm de
asemenea că în locul regândirii întregului capitol destinat infracțiunilor cu privire la viața
sexuală, legiuitorul a preferat o tehnică a „pașilor mărunți”, dar facuți în grabă, care în loc să
aducă o nouă viziune de asamblu asupra acestora și să elucideze unele aspecte controversate,
punând în mâna celor chemați să aplice legea instrumente cât mai precise, au generat uneori
probleme mai complexe, dispute de ordin constituțional ori recursuri în interesul legii.
În aceste încercări de a reformula textele incriminatoare cu privire la viața sexuală, între
anii 2000 – 2002 au fost intervenții salutare printre care amintim: eliminarea diferențierii pe
criterii de sex a subiecților infracțiunilor de viol, act sexual cu un minor, extinderea sferei
actelor ce pot constitui elementul material al violului, dezincriminarea relațiilor sexuale între
persoane de același sex prin abrogarea art. 200 C.Pen., introducerea art. 203 1 C.pen. referitor la
hărțuirea sexuală, augmentarea pedespselor aplicate, eliminarea cazului de nepedepsire generate
de încheierea unei căsătorii între autor și victimă în cazul violului, etc. În schimb în „graba” sa
legiutorul a omis să se pronunțe asupra aspectelor de „caducitate” ale incriminărilor
pervesiunilor sexuale(în forma nonagresivă), seducției, a incestului ca și infracțiune contra
libertății sexuale. De asemenea extinderea sferei de cuprindere a elementelor materiale ale
violului și actului sexual cu un minor și menținerea incriminărilor perversiunilor sexuale(în
forma lor agresivă) cu planarea echivocului asupra elementului material al acestora s-au creat
multiple incriminări ale unor fapte, cu reverberații în soluțiile, nu de puține ori contradictorii,
din practica judiciară. De asemenea menționăm că prin grija sa de asigura o protecție eficientă
împotriva încălcării libertății sexuale a persoanei, legiutorul a ridicat limitele de pedeapsă ale
variantelor agravate până la egalizarea acestora cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile
intenționate îndreptate asupra vieții, ceea ce pare cel puțin forțat. Despre aceste aspecte pozitive
și negative am făcut referire în cuprinsul lucrării.

57
 Prin adoptarea noului cod penal în 2009 legiutorul a încercat să dea o altă perspectivă
infracțiunilor cu privire la viața sexuală, regândind întru câtva textele incriminatoare. În acest
sens perversiunile sexuale în forma lor non agresivă nu mai sunt incriminate, iar între viol și
agresiune sexuală pare a se face o distincție mai clară în ceea ce privește elementele materiale,
se stabilește o cauză de nepedepsire în cazul diferenței mai mici de 3 ani între autor și victimă în
cazul actului sexual cu un minor, seducția nu mai este incriminată, iar incestul este catalogat ca
și infracțiune contra familiei. De asemenea limitele de pedeapsă aplicate în cazul variantelor
agravate care au ca urmare decesul victimei se diferențiază de cele aplicate în cazul
infracțiunilor intenționate contra vieții, cum de altfel ni se pare normal. În schimb nu ni se pare
inspirate restrângerea calificării subiecților de la membru al familiei la cea de rudă în linie
directă sau frate și soră în cazul variantelor agravate generate de această circumstanță,
neintroducerea unei variante agravate în cazul pluralității de infractori (două sau mai multe
persoane împreună) în cazul actului sexual cu un minor, percum și pedepsirea tentativei doar în
cazul violului și agresiunii sexuale. Însă viitorul, ulterior intrării în vigoare a noului cod penal
adoptat în 2009, va releva cu siguranță mai multe aspecte referitoare la infracțiunile cu privire la
viața sexuală, aspecte pozitive sau/și negative care pot scăpa unei analize teoretice, dar nu pot
trece neobservate în momentul aplicării normelor în practică, aspecte care cu siguranță vor
constitui obiectul de studiu al altor lucrări din domeniul dreptului penal.

BIBLIOGRAFIE

Cursuri , studii , monografii:

1. Alexandru Boroi - „Drept penal. Partea specială. Culegere de spețe pentru uzul
studenților.”, Ed. All Beck, București, 2002.

58
2. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu – „Drept penal parte specială” editia 3, ed. All Beck,
București, 2002.

3. Bodoroncea, Kuglay, Lefterache, Matei, Nedelcu, Vasile –„Codul penal adnotat”, Ed. C.H.
BECK, București, 2007.

4. Bulai C., Filipaș A., Mitrache C. – „Instituții de drept penal”, Ed. Trei, București, 2006.

5. Eduard Dragomir, Roxana Paliță – „Drept Penal. Sinteze pentru pregătirea examenului de
admitere și definitivare în profesia de avocat”, Ed. Nomina Lex, București, 2009.

6. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi – „Drept penal curs selective pentru examenul de
licenţă”, ed. All Beck, București, 2002

7. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerică
Lazăr – „Drept penal parte specială”, ed. Continent XXI, Bucureşti 1996

8. Petre Dungan – „Drept penal parte specială”, vol. 1, ed. Lumina Lex, 2006.

9. Sergiu Bogdan – „Drept penal parte specială”, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009.

10. Tudorel Toader – „Drept penal parte specială”, ed. All Beck, București, 2002.

11. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I.Fodor, N. Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu, V. Roșca -

”Explicații teoretice ale Codului Penal Român Partea Specială”, Ed. Academiei, București,
1971.

12. Valerian Cioclei, „Viața sexuală și politica penală” , Ed. Holding reporter , Bucuresti, 1994.

Jurisprudență:

1. Curtea de Apel Iași – „Culegere de practică judiciară 2001. Drept Penal”, Ed. Lumina Lex,
București, 2002.

2. Curtea de Apel Iași – „Culegere de practică judiciară 2002. Drept Penal”, Ed. Lumina Lex,
București, 2004.

3. Curtea Supremă de Justiție – „Buletinul jurisprudenței.Culegere de decizii pe 1993”

59
4. Curtea Supremă de Justiție – „Buletinul jurisprudenței.Culegere de decizii pe 1995”

5. Revista de drept penal – Anul XII nr. 2 Aprilie – iunie ed. R.A Monitorul Oficial Bucureşti
2005.

6. Revista de drept penal – Anul XII nr. 3 iulie – septembrie ed. R.A. Monitorul Oficial
Bucureşti 2005

7. Revista de drept penal – AnulX nr. 4 octombrie – decembrie ed.R.A Monitorul Oficial
Bucureşti 2003

8. Revista „Buletinul Casației” nr. 4/2009, Ed. C.H. BECK

Referințe internet:

1. http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=13

2. http://www.avocat.net

3. http://www.dexonline.ro

4. http://www.euroavovatura.ro

5. http://www.juridice.ro

6. http://www.juridice.ro/46731/definire-acte-perversiune-sexuala-viol.html

7. http://www.just.ro

8. http://www.scribd.com/doc/31653055/Evolutia-istorica-a-reglementarii-raspunderii-penale-
pentru-infractiunile-privitoare-la-viata-sexuala-pe-teritoriul-romanesc

9. http://www.scritube.com/stiinta/drept/SINTEZA-SI-PRACTICA-JUDICIARA-8341292.php

60