SUPORT TEORETIC: SUPORT TEORETIC:
Genul dramatic:
Genul dramatic cuprinde operele literare
în care ideile și sentimentele autorului sunt
transmise indirect, prin personajelor, care
sunt antrenate în derularea unor evenimente
într-un anumit timp și spațiu, creația
literarăvavând ca mod de expunere
dominant dialogul și fiind destinată
reprezentării scenice.
În general, operele dramatice sunt
structurate, ca și cele epice, după
momentele subiectului:
Expoziţiunea (introduce unele personaje și
fixează împrejurările conflictului) Intriga
(momentul în care se declanșează conflictul
dramatic)
Desfășurarea acţiunii (prezintă întâmplările
cronologic)
Punctul culminant (momentul cel mai
tensionat al conflictului)
Deznodământul (momentul rezolvării
conflictului)
Modurile de expunere specifice genului
dramatic sunt:
dialogul;
monologul.
Dialogul în textul dramatic are următoarele
particularități:
- redă replicile personajelor (concepute
pentru a fi rostite pe scenă de actori).
- replicile dialogului sunt precedate de
două puncte (:) și de numele personajului
- nu apar verbe de declarație (a spune,
a striga, a întreba etc.)
- constituie o modalitate de caracterizare
indirectă a personajului dramatic, prin
limbaj.
Trăsăturile operei dramatice:
I. Din punctul de vedere al conținutului,
opera dramatică:
a. Are unele trăsături similare cu opera
epică:
- prezența personajelor;
- derularea unor evenimente (trăsătură
care poate fi ilustrată prin prezentarea pe
scurt a subiectului);
- prezența în text a unor indici care fac
trimitere la spațiul și timpul în care se
desfășoară evenimentele.
b. Are unele trăsături particulare:
- modurile de expunere specifice sunt:
dialogul, monologul și uneori aparté-ul
(replică spusă cuiva, cuvinte spuse pe scenă,
de un personaj, ca pentru sine).
- apar elemente de oralitate a stilului:
verbe și forme pronominale de persoana a
II-a singular și plural, construcții în cazul
vocativ, verbe la modul imperativ,
interjecții, exclamații și interogații,
elemente de vocabular popular etc.
- acțiunea se dezvoltă în jurul conflictului
dramatic. Acesta presupune prezența unor
forțe opuse, din a căror ciocnire se naște
tensiunea dramatică, ce declanșează un
lanț de evenimente, orientat către o soluție;
când aceasta nu există, dramaticul se
transformă în tragic.
II. Din punctul de vedere al formei, se
remarcă unele trăsături particulare:
- în deschiderea textului apare o listă cu
numele personajelor și precizări privind
ocupația acestora;
- textul dramatic este structurat pe acte și
în scene.
Actul este o subdiviziune autonomă a piesei
de teatru, delimitată de o ridicare și o
coborâre a cortinei.
Scena este o subdiviziune a unui act,
delimitată fie de plecarea sau intrarea unui
personaj, fie prin modificarea locului sau a
timpului acțiunii.
Didascaliile sunt notațiile autorului, care
apar între paranteze și care sunt adresate
regizorului și actorilor ce urmează să pună
în scenă piesa. Ele conțin sugestii
referitoare la trăsături fizice și morale ale
personajelor sau la decor, ori pasaje
narative ce redau întâmplări care nu apar
pe scenă sau ce prezintă comportamentul
personajelor.
SUPORT TEORET SUPORT TEORETIC:
Comedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, care provoacă râsul prin
surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, având
un final fericit și, deseori, un rol moralizator.
Tipuri de comedie:
comedie de situații – cu întâmplări derulate într-un ritm alert, cu răsturnări bruște de situație
și cu rezolvări neașteptate;
comedie de moravuri – prezintă, cu scop moralizator, defecte umane (morale) sau moravuri
sociale;
 comedie de caractere – cu accent pe latura psihologică a personajelor, înfățișând adesea
caractere (avarul, orgoliosul, naivul etc.).
Personajele comediei sunt inferioare în privința însușirilor morale, a capacităților intelectuale
sau a statutului social.
Modalități de caracterizare a personajului dramatic:
- principala modalitate de caracterizare a personajului dramatic este cea indirectă prin limbaj
(surprins în dialog, monolog sau aparté);
- celelalte modalități indirecte sunt: comportamentul, vestimentația, mediul (doar în
didascalii), ca și numele;
- ca modalități directe de caracterizare apar: portretul fizic și moral, realizate de autor în
didascalii, ori de către alte personaje, sau prin autocaracterizare.

Comicul este o categorie estetică ce își are sursa în dezvoltarea unui contrast, sancționat printr-
o gamă de reacții morale, de la compasiune la dispreț și provocând o reacție afectivă specifică,
de la zâmbet la râsul în hohote.
Tipuri de comic:
 comicul de moravuri constă în surprinderea contrastului dintre aparența pe care o afișează
membrii societății și ceea ce sunt și gândesc aceștia;
 comicul de caracter este efectul surprinderii contrastului dintre ceea ce vor să pară și ceea
ce sunt în realitate personajele;
 comicul de nume evidențiază dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în
desfășurarea evenimentelor.
 comicul de situație este efectul unor răsturnări de situație produse prin diferite procedee
comice: quiproquoul (eroarea de a lua pe cineva drept altcineva sau un lucru drept altul),
păcălitorul păcălit, lumea pe dos etc.
 comicul de limbaj se produce datorită unei diversități de mijloace: pronunțarea greșită a
unor termeni, lipsa de proprietate a termenilor, valorificarea polisemiei unor termeni,
contradicția în termeni, confuzia paronimică, nonsensul, truismele, anacolutul, ticurile verbale
etc.
 comicul de intenție se referă la efectul moralizator, conform dictonului: "ridendo castigat
mores" (prin râs se îndreaptă moravurile).