FILOSOFIA DREPTULUI – CURSUL 10

ANUL II DREPT

Determinism, indeterminism şi liberul arbitru

Primul aspect care se impune a fi analizat atunci când realizăm un demers filosofic este
căutarea unei definiţii; pentru a dezbate problema determinismului şi a indeterminismului trebuie
să ne oprim asupra definiţiilor acestor concepte. Determinismul ne apare ca fiind mai uşor de
definit decât indeterminismul. Conform unei prime analize putem afirma că, prin determinism
înţelegem aceea că toate evenimentele au o cauză, sunt determinate cauzal. Desigur că această
primă definiţie pare foarte uşor de înţeles, dar atrage după sine necesitatea de a explica noţiunile
de eveniment şi cauză. Prin eveniment se înţelege „orice schimbare sau stabilitate a unei stări sau
poziţii”1. Mai departe, se consideră că un eveniment C este cauza unui alt eveniment E dacă
aceste două evenimente sunt atât de strâns legate între ele încât, dacă evenimentul C nu ar fi avut
loc înainte, nici evenimentul E nu s-ar fi putut produce ulterior.2 Concepţia indeterministă
susţine exact contrariul şi anume, că există evenimente care au loc fără ca nicio cauză anterioară
să fie necesară. Nu faptul că toate evenimentele nu sunt determinate cauzal, ci doar că există
anumite evenimente care se produc fără a fi predeterminate de cauze necesare. Acceptarea
determinismului este pentru mulţi dintre noi echivalent cu negarea liberei voinţe, a liberului
arbitru. Dacă totul este determinat ce se întâmplă cu alegerile noastre de tip moral, cu voinţa
noastră? De asemenea, indeterminismul este susţinut de noile teorii din fizica cuantică. Acestea
ar fi, pe scurt, principalele argumente ale indeterminiştilor.
Determinismul poate însemna lipsa oricărei libertăţi în alegerile pe care le facem. Aleg să
ridic mâna sau nu în momentul în care cunosc răspunsul corect la o întrebare. Dacă am considera
că totul este determinat, nu ar mai exista nicio libertate în acest gest, el ar fi produs de cauze
necesare care nu ţin cont de voinţa personală. Însă psihanaliza a relevat că există cauze pentru
acţiunile noastre, de care nu suntem conştienţi, de care nu ne dăm seama, iar un asemenea aspect
introduce, într-un fel, determinismul în acţiunile sau inacţiunile noastre.

1
Brand Blanshard – The Case for Determinism, vol. Determinism and Freedom, Collier – Macmillan,
London, p.19;
2
Ibidem.

1
 Pe de altă parte, în momentul în care o persoană face o alegere, nu are în vedere cauzele
care stau la baza acelui gest ci, mai degrabă, scopul urmărit. De exemplu, când luăm decizia de a
cumpăra un nou laptop ne preocupă modul în care îl vom folosi, faptul că ne va uşura munca,
banii pe care îi vom cheltui, cu alte cuvinte, viitorul, nu evenimentele din trecut, este acela care
ne-au condus la decizia de a achiziţiona un astfel de obiect. Din acest motiv ne simţim liberi în
alegerile noastre, pentru că nu privim spre trecut, adică spre cauze, ci spre viitor, către scopurile
pe care le avem în vedere.
În ceea ce priveşte indeterminismul la nivel cuantic, acesta nu poate fi negat. Este
adevărat că nu putem prezice comportamentul unei particule decât cu probabilitate. Dar la nivel
macrocosmic obiectele compuse din aceste particule se comporta conform legilor mecanicii, deci
într-un mod care poate fi prezis în mod precis. Probabilitatea ca la nivel macro obiectele
compuse din microparicule să se comporte altfel decât prezic legile mecanicii este aproape
inexistentă. Prin analogie, în momentul în care o persoană ia o decizie sunt implicaţi foarte mulţi
factori: evenimente anterioare, personalitatea, scopurile urmărite, momentul în care se ia decizia,
etc. Cu alte cuvinte, un număr foarte mare de factori intervin în mecanismul de decizie şi
indeterminismul din fizica cuantică nu are de ce să fie aplicabil domeniului alegerilor libere pe
care le fac oamenii. 3
Un alt argument invocat de către susţinătorii indetermismului implică alegerile de ordin
moral. Omul este liber în aceste alegeri, nu determinat, acesta este tot scopul într-o conduită
morală. Blanshard argumentează în favoarea determinismului chiar şi în acest domeniu al
moralei, susţinând că există legi ale moralei, idealuri etice pe care oamenii le respectă când iau
asemenea decizii. În realitate vorbim despre mai multe niveluri ale cauzalităţii. În alegerile
morale nu întâlnim cauzalitatea de tip mecanicist din ştiinţele naturii (aceea pe care David Hume
a numit-o regularitate) ci un alt tip de cauzalitate care respectă legile şi idealurile morale. In acest
sens, R. Blanshard realizează o analogie arătând că şi creaţia artistică este guvernată de anumite
legi pe care creatorii le respectă în momentul conceperii celor mai valoroase opere de artă. Există
şi în acest domeniu o cauzalitate, diferită de cauzalitatea din ştiinţele naturii.
În alegerile lor morale oamenii se simt liberi; ei respectă legi şi idealuri, dar acest lucru
nu înseamnă că nu se iau şi decizii greşite, uneori. Nu putem nega determinismul atunci când
este vorba despre alegerile morale, dar trebuie să fim conştienţi că ne supunem unor alte legi – de

3
Ibidem, p.25;

2
tip etic şi nu acţionăm ca nişte marionete în mâna legilor fizicii, prin urmare, că libera voinţă,
liberul arbitru, există.
Principalul motiv pentru care foarte mulţi gânditori contestă determinismul este acela că,
acceptarea acestei teorii are drept consecinţă negarea libertăţii, a creaţiei, a noului. De vreme ce
totul poate fi dinainte prezis sau este stabilit de la început, ce se întâmplă cu creativitatea, cu
noutatea? Explicaţia oferită de Blanshard este, cu siguranţă, interesantă. Se face vorbire despre
un alt tip de legi, specifice creaţiei artistice, un alt tip de necesitate izvorâtă din legile
fundamentale ale esteticii. Ei bine, o asemenea explicaţie nu a fost acceptată cu uşurinţă de către
adepţii indeterminismului. Unul dintre cei care au criticat acest punct de vedere a fost William
Barrett în articolul Determinism and novelty. Pornind de la teza deterministă dacă evenimentul A
are loc, atunci şi evenimentul B trebuie să se producă sau, cu alte cuvinte, de la ideea de
predictibilitate, Barrett analizează determinismul în raport cu matematica, fizica, creaţia artistică
şi istoria.
În ceea ce priveşte matematica, Gödel a demonstrat incompletitudinea acestei ştiinţe, ceea
ce înseamnă că, dacă matematicienii îşi păstrează creativitatea, sunt întotdeauna expuşi la
rezultate impredictibile4. Dacă matematicienii ar fi fost întrebaţi, cu privire la această chestiune,
înainte de a cunoaşte rezultatul obţinut de Gödel, răspunsul lor ar fi fost exact, inversul
rezultatului demonstraţiei. Dar explicaţia în această situaţie constă în diferenţa care există între
raţionamentele de tip logic şi predicţiile psihologice. Orice rezultat al unui raţioament, de îndată
ce înţelegem mecanismul producerii lui, ne apare ca o necesitate, dar anterior cunoaşterii
fundamentelor logice, oricare rezultat poate părea plauzibil sau probabil într-o anumită măsură.
Din punctul de vedere al filosofului Patrick Suppes nu se poate admite determinismul în
nicio situaţie, susţinând că aceasta nu este o teorie viabilă nici din punct de vedere ştiinţific, nici
din punct de vedere filosofic. Motivul acestui scepticism, expus iniţial în lucrarea Probabilistic
Metaphysics, este reluat în articolul Determinism or Instability, Does It Matter?
Motivul principal pentru scepticism este incapacitatea noastră remarcabilă de a prezice în
mod complet orice fenomen care ne interesează şi, mai mult decât atât, incapacitatea noastră de
a scrie ecuaţii diferenţiate care să descrie aceste fenomene. Să luăm de exemplu, o simplă adiere
de vânt şi efectele pe care aceasta le produce asupra firelor de iarbă, asupra crengilor unui copac

4
William Barrett - Determinism and novelty, Collier – Macmillan, London, p.49;

3
sau asupra firelor de praf pe care le face să se mişte. Pare aproape imposibil să descriem aceste
efecte în detaliu. Mai mult decât atât, nu avem nicio speranţă să descriem din punct de vedere
matematic aceste comportamente. Totuşi, în ceea ce priveşte particulele de praf, ar exista
posibilitatea să le descriem matematic comportamentul având în vedere că putem considera că
ecuaţiile mişcării browniene le sunt aplicabile. Dar exemplul mişcării browniene dă naştere unei
alte probleme. Concepţia standard a fizici clasice este că toate fenomenele sunt de tip
determinist şi tocmai din cauza acestei concepţii noi nu putem analiza corect anumite fenomene.
Rezultatele standard ale teoriei mişcării browniene sunt obţinute datorită numărului foarte mare
de coliziuni dintre particule. [....] Este un fapt cunoscut al mecanicii clasice acela că, coliziunile
dintre particule creează mari dificultăţi teoremelor deterministe. Rezultatul pe care îl obţinem în
urma analizei mişcării browniene nu este doar dificil, ci este lipsit de orice speranţă, dacă ar fi să
analizăm toate coliziunile dintre particule. Deci, dacă trebuie să descriem comportamente de tip
brownian, determinismul este eliminat. 5
În concluzie, pentru comportamente care trebuie descrise în detaliu, determinismul nu
poate fi folosit. Suppes oferă, în acest sens, exemple care se referă la imposibilitatea de a
descrie, în mod determinist, procese complexe cum ar fi văzul, auzul, mirosul etc. Mecanismul
văzului, de pildă, este unul extrem de complex, chiar dacă la o analiză superficială nu ar părea.
Descoperirile ştiinţifice au demonstrat că există stări aleatorii în interiorul sistemelor
deterministe. Aleatorul şi instabilitatea se caraterizează prin complexitate. Complexitatea unei
secvenţe finite de simboluri este dată de lungimea minimă a unui program de computer care
trebuie să explice acea secvenţă. Dacă complexitatea secvenţei este mare, programul ar trebui să
tindă la infinit.
De ce sunt secvenţele întâmplătoare? Sunt cazurile limită pentru secvenţele deterministe
complexe. Şi ce rezultă din aceasta? Separarea dintre determinism şi predictibilitate. Cele mai
complexe sisteme deterministe au comportamente imposibil de prezis. Inteligenţa superioară
despre care vorbea Laplace ar trebui să nu fie finită. Ar trebui să poată efectua calcule extrem de
complicate într-un timp foarte scurt. Pentru a da o formulare modernă ideii lui Laplace propun
următoarea formulare: aleatorul este expresia cauzelor deterministe celor mai complexe. 6

5
Patrick Suppes - Determinism or Instability, Does It Matter?, în culegerea Causality, Method and Modality –
Gordon G. Brittan, Kluwer Academy Publisher,1991. p. 5-6.
6
Ibidem, p. 16.

4
 Pentru un determinist, progresul în ştiinţă se traduce printr-un grad din ce în ce mai mare
de predictibilitate, dar nu de puţine ori în istoria ştiinţei, anumite descoperiri mai degrabă au dat
peste cap sistemul, în loc să-l ordoneze într-o măsură mai mare. Iar Gödel a demonstrat că şi în
matematică există un grad foarte mare de imprevizibilitate, concluzie care loveşte puternic
concepţia deterministă asupra lumii.
În fizica modernă s-a demonstrat de către specialişti că există fenomene care se petrec
fără a avea o cauză; de altfel nu vom mai insista aici asupra acestor teorii, dat fiind faptul că au
fost dezbătute pe larg în capitolul anterior.
Creaţia artistică este un domeniu în care cu greu se poate accepta determinismul, chiar şi
în forma prezentată de profesorul Blanshard (admiţând existenţa unor legi ale creaţiei artistice,
principii fundamentale ale esteticii, etc.). Dar chiar şi atunci când avem în vedere creaţii
ştiinţifice intervine un element de impredictibilitate. Henri Poincaré, unul dintre cei mai
cunoscuţi oameni de ştiinţă din sec. al XVIII –lea, a descoperit rezultatul unei probleme care îl
frământa de mai multe luni, pe neaşteptate, în momentul în care s-a urcat într-un autobuz.
Desigur că era cel mai probabil ca el să fie cercetătorul care descoperea soluţia, dat fiind faptul
că s-a preocupat foarte mult de această problemă, dar nici chiar el nu poate explica momentul în
care i-a venit in minte soluţia.
De asemenea, sunt numeroase situaţiile în care, unor artişti le-a apărut în vis un poem, o
piesă muzicală, pe care ulterior le-au scris. Barrett oferă exemplul poetului Coleridge care
susţine că a visat cuvânt cu cuvânt un poem - Kubla Khan – şi, după ce s-a trezit a început să îl
transcrie. În timp ce efectua această operaţiune, un vecin l-a întrerupt cu o discuţie şi, ulterior,
când a reluat scrisul a constatat că uitase restul poemului visat şi l-a terminat într-o altă manieră.
Desigur că acest vis îşi avea originea inlecturile anterioare ale poetului şi se pot regăsi in
versurile sale influenţele şi anumite surse de inspiraţie. Dar creaţia însăşi, modul de îmbinare a
versurilor este unic, original şi nu se poate spune că a fost copiat sau plagiat.
Din acest motiv Barrett susţine că nu putem accepta determismul în acest domeniu, chiar
dacă vorbim de o necesitate de tip estetic, diferită fireşte de necesitatea din fizica clasică. 7
Istoricii moderni, cu excepţia celor marxişti, se feresc să mai introducă noţiunea de determinism
în domeniul lor de cercetare. Determinismul în ştiinţa istoriei a fost dominant în secolul al – XIX
– lea şi mai mult pentru a susţine ideologia acelor vremuri decât pentru vreun alt motiv.

7
Ibidem, p. 53;