Sunteți pe pagina 1din 9

Bibliografia cursului

• Smaranda Angheni, Raporturile juridice dintre profesioniştii-comercianţi, Editura CH. Beck,


Bucureşti, 2013, cota III 24450
• Stanciu Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, III 20868
• Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, cota
III 24476
• Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019, cota
III 25201
• Stanciu Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăţilor, ed.5, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2014
• Silvia Lucia Cristea, Dreptul afacerilor pe înţelesul studenţilor economişti, Editura Universitară,
Bucureşti, 2015, II 54177
• Maria Dumitru, Dreptul societăților comerciale, Editura Institutul European, Iași, 2010; cota II 51892
• Ioana Nelly Militaru, Dreptul afacerilor. Introducere în dreptul afacerilor. Raportul juridic de afaceri.
Contractul, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013
• Vasile Nemeş, Drept comercial, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, cota III 22246
• Vasile Nemeş, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2018
• Bazil Oglindă, Dreptul afacerilor. Teoria generală. Contractul, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2012, cota III 22997
• Camelia Florentina Stoica, Dreptul afacerilor-Contracte, Editura ASE, Bucureşti, 2012
• Legea nr. 287/2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009
modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
• Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în M.Of. nr. 49/4.02.1998
• Legea nr. 31/1990 privind societaţile comerciale, republicată în M. Of. Nr. 1066/17.11.2004
• Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M.Of. nr.
466/25.06.2014
• Ordonanța de urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familialepublicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 328 din 25 aprilie 2008
• Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale
şi întreprinderile familiale publicată în monitorul oficial nr. 828 din 19 octombrie 2016

CAPITOLUL I COMERCIANȚII – PROFESIONIȘTI, TITULARI AI


ÎNTREPRINDERILOR COMERCIALE
1.1 Categorii de comercianți
Comercianții sunt acele persoane care desfășoară activități economice cu titlul profesional în
vederea obținerii unui profit și se împart în două categorii:
a) Comercianți - persoane fizice
- Persoana fizică autorizată (P.F.A.);
- Întreprinderea individuală (I.I.);
- Întreprinderea familială (I.F.);

1
b) Comercianți - persoane juridice
- Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990;
- Regiile autonome;
- Societățile cooperative;
- Cooperativele agricole;
- Cooperativele de credit;
- Grupurile de interes economic;
- Societăţile europene;
- Societăţile cooperative europene.
În sistemul dreptului afacerilor nu au calitatea de comerciant asociaţiile şi fundaţiile, statul şi
unităţile sale administrativ-teritoriale.
Asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant, întrucât scopul înfiinţării lor este
desfăşurarea unei activităţi dezinteresate, şi nu obţinerea unui profit. Ele pot, însă, să săvârşească
anumite activități economice în legătură cu scopul principal al activităţii lor şi, în astfel de situaţii,
raporturile juridice rezultate din săvârşirea faptelor de comerţ sunt supuse legilor comerciale. Spre
exemplu, art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii conferă
asociaţiilor dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale, în condiţiile Legii nr. 31/1990. Dividendele
obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se
reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului
asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.
1.2 Obligațiile profesionale ale comercianților
Principalele obligații ale comercianților sunt:
A. Publicitatea în registrul comerțului
B. Organizarea și ținerea contabilității a activității comerciale
C. Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale
A. Publicitatea în registrul comerțului
Este reglementată prin Legea 26/1990 privind Registrul Comerțului și care prevede faptul că,
comercianții sunt obligați să se înmatriculeze în Registrul Comerțului și totodată să ceară înscrierea
în același registru a unor mențiuni privind actele și faptele prevăzute de lege. Potrivit legii, Registrul
Comerțului ce ține de Oficiile Registrului Comerțului în fiecare județ și municipiului București,
Registrul Comerțului cuprinde:
1) Registrul pentru înregistrarea comercianțiilor – persoane fizice;

2
2) Registrul penru înregistrarea comercianților – persoane juridice.
Registrul Comerțului este public, iar orice persoană interesată poate lua cunoștință de
înregistrările cuprinse în Registrul Comerțului. Potrivit legii Registrului Comerțului înmatricularea
se efectuează in temeiul unei cereri care se adresează Oficiului Registrului Comerțului din București
sau din județul în care comerciantul va avea sediul.
În cazul comerciantului persoană fizică, înmatricularea va cuprinde:
a) Mențiuni privind numele și prenumele, Codul Numeric Personal (CNP), domiciliul, data și
locul nașterii, cetățenia, starea civilă și activitatea comercială anterioară;
b) Mențiuni referitoare la firma comercială și sediul acesteia;
c) Obiectul comerțului cu precizarea domeniului și a activității principale, astfel cum sunt
prevăzute în autorizația pentru exercitarea comerțului;
d) Numărul, data și organul emitent al autorizației pentru exercitarea comerțului.
Potrivit Legii Registrului Comerțului nr. 26/1990 înmatricularea unei societăți comerciale în
Registrul comerțului va cuprinde după caz datele conținute în mod obligatoriu în actul său
constitutiv. În cursul exercitării comerțului pot interveni modificări ale elementelor consemnate în
Registrul Comerțului respectiv anumite acte sau operațiuni noi. Toate acestea trebuie aduse la
cunoștința persoanelor interesate prin înscrierea în Registrul Comerțului.
Potrivit Legii Registrului Comerțului cererea de înmatriculare trebuie făcută in 15 zile dacă
legea nu prevede altfel. Acest termen curge de la data încheierii actului constitutiv (societățile
comerciale) și de la data actului de înființare în cazul regiilor autonome, companiilor naționale,
organizațiilor cooperatiste. Cererea de înmatriculare a comerciantului persoana fizică va fi făcută
personal sau împuternicit prin procură specială și autentică. Cererea de înmatriculare a unei societăți
comerciale va fi semnată de cel puțin de un administrator sau după caz de reprezentantul acestuia în
condițiile legii de oricare dintre asociați, iar pentru regii autonome, companii naționale, societăți
naționale de către persoanele împuternicite să le reprezinte.
Înființarea în România a unei sucursale sau filiale de către un comerciant care are sediul
principal în străinătate este supusă tuturor condițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și
publicarea actelor și faptelor cerute pentru comercianții din țară.
La înmatriculare, solicitanților li se eliberează certificat de înregistrare conținând numărul de
ordine în Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare atribuit de către Ministerul Finanțelor
Publice (CUI).

3
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv se eliberează certificatul de înscriere de
menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului delegat, precum şi alte acte prevăzute de lege.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare și a certificatului de înscriere de
mențiuni este de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să
soluționeze cererile de înregistrare nu dispune altfel, pentru completarea documentației.
B. Organizarea și ținerea contabilității activității comerciale
Obligațiile care le revin comercianților privind evidența activității comerciale sunt stabilite
de Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea cu modificările și completările ulterioare. Registrele de
contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului
comerciantului și al rezultatelor obținute în activitatea comercială.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt:
1) Registrul Jurnal;
2) Registrul Inventar;
3) Cartea Mare.
Întocmirea, editarea și păstrarea Registrelor de contabilitate se face conform normelor
elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Totodată aceste registre pot fi folosite ca mijloace de
probă în litigiile dintre comercianți în ceea ce privește raporturile comerciale. De asemenea prin
intermediul acestor registre se poate exercita un control asupra corectitudinii activității
comercianților, iar organele fiscale stabilesc pe baza înregistrărilor contabile obligațiile fiscale ale
comercianților.
Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea, aceasta putând fi ținută de
persoane juridice autorizate, persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau de expert
contabil. Contabilitatea se mai poate ține și de alte persoane juridice specializate în acest domeniu.
Răspunderea pentru ținerea și organizarea contabilității revine administratorului care are
obligația gestionării patrimoniului sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului iar
în cazul în care contabilitatea nu se ține de către o persoană autorizată, răspunderea revine
comerciantului conform legii. Nerespectarea de către comerciant a obligațiilor care îi revin cu
privire la organizarea și conducerea contabilității se sancționează în funcție de gravitatea faptei cu
amenzi contravenționale sau sancțiuni penale în condițiile Legii nr. 82/1991.
C. Exercitarea comerțului în limitele concurenței licite
În economia de piață exercitarea comerțului trebuie să se facă în limitele concurenței legale.
Exercitarea concurenței (confruntarea între comercianți pentru câștigarea și conservarea clientelei)

4
constituie un drept al fiecăruia agent economic. Acest drept ca orice drept subiectiv trebuie exercitat
cu bună credință fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți agenți economici cu respectarea
legilor și a bunelor moravuri.
Numai dacă exercitarea concurenței are loc în aceste limite, concurența este licită și deci,
este ocrotită de lege. Limitele în care trebuie să se manifeste concurența și sancțiunile pentru
nerespectarea acestora sunt stabilite prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale
cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor legii nr. 11/1991 comercianții sunt obligați să exercite activitățile cu
bună credință și potrivit uzanțelor cinstite.
Orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială
constituie concurență neloială. Încălcarea obligației de exercitare a activității cu bună credință și
potrivit uzanțelor cinstite atrage răspundere civilă, contravențională sau penală.
1.3 Fondul de comerț

1.3.1. Noţiunea şi natura juridică a fondului de comerţ

Orice activitate comercială implică utilizarea unor bunuri şi drepturi adecvate operaţiunilor
respective.
În literatura de specialitate fondul de comerţ a fost definit ca ansamblul bunurilor mobile şi
imobile, corporale şi incorporale, pe care comerciantul le afectează desfăşurării activităţii
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi al obţinerii de profit. Jurisprudenţa a definit fondul de
comerţ drept universalitate de fapt de bunuri corporale şi incorporale.
Fondul de comerţ nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
comerciantului, care au o valoare economică), întrucât nu conţine creanţele şi datoriile
comerciantului. De asemenea, există deosebiri de esenţă între fondul de comerţ şi întreprindere, care
reprezintă o organizare sistematică a tuturor factorilor de producţie (inclusiv capitalul şi munca), nu
numai a bunurilor din patrimoniul comerciantului.

1.3.2. Elementele fondului de comerţ

Fondul de comerţ nu are un conţinut unitar, ci variabil, în funcţie de specificul activităţii


comerciantului respectiv. Totodată, conţinutul său nu este stabil, elementele componente putând
suferi modificări sau înlocuiri, în funcţie de necesităţile comerţului.
Elementele fondului de comerţ sunt:

5
- corporale, cum ar fi: imobilul în care se exercită comerţul, dacă el este obiect al dreptului de
proprietate al comerciantului; maşini, unelte, instalaţii, mărfurile şi ambalajele împreună cu
dotările care sunt destinate să le păstreze sau să le prezinte, inclusiv mobilierul, materiile
prime, materialele etc.;
- incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau a altor
semne distinctive, drepturile asupra mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, asupra brevetelor
de invenţii, a denumirilor de origine, a indicaţiilor de provenienţă; drepturile asupra contractelor de
locaţiune pentru spaţiile destinate activităţii de comerţ; clientela şi vadul comercial; drepturile de
autor etc.
1.3.3. Elementele incorporale ale fondului de comerţ
1.3.3.1. Firma
Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și
sub care semnează.
Caracteristici:
• Este un “atribut de indentificare” a comerciantului; fiind necesară să fie precizată în actul
constitutiv al societății comerciale conform art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 republicată;
• Firma trebuie să aibă caracter de “noutate”, mai exact, să se deosebească de celelalte firme
existente, inclusiv de firmele folosite de comercianții din sectorul public. Dacă o firmă nouă
este asemănătoare cu alta, trebuie să adauge o mențiune care s-o deosebească de aceasta fie
prin desemnarea mai precisă a persoanei fie prin indicarea felului comerțului;
• Firma trebuie să fie disponibilă, adică nu trebuie să fie deja înscrisă în Registrul Comerțului
de către un alt comerciant și nu trebuie să producă confuzie cu alte firme existente.
Disponibilitatea firmei este verificată de Oficiul Registrului Comerțului, înainte de
întocmirea actelor constitutive;
• Liceitatea firmei: conceptul de liceitate are semnificația că aceasta trebuie să se deosebească
de firmele utilizate de comercianții din sectorul public; Legea Registrului Comerțului
prevede că “Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuințată de comercianții din
sectorul public”;
• Firma trebuie să aiba conținutul stabilit de Legea 26/1990 republicată, adică un conținut
diferențiat în raport de formă juridică a societății sau de calitatea de comerciant – persoană
fizică sau persoană juridică sau, după caz, asociație familială:

6
1) În cazul societății comerciale conținutul firmei diferă pentru societatea de persoane față
de societatea de capitaluri și, respectiv, societatea cu răspundere limitată;
2) Firma unui comerciant persoană fizică se compune din numele comerciantului scris în
întregime sau din numele și inițiala prenumelui acestuia.
Transmiterea firmei poate avea loc numai odată cu fondul de comerț şi se poate face prin
acte juridice între vii (inter vivos) sau prin acte juridice “mortis causa”.
Firma beneficiază de protecție juridică numai dacă a fost înregistrată în Registrul
Comerțului. Conform dispoziţiilor art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990 republicată cu modificările și
completările ulterioare: “Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei și emblemei se dobândește
prin înscrierea acestora în Registrul Comerțului”.
Pentru apărarea firmei comerciantul dispune de câteva acțiuni judiciare: acțiunea în
contrafacerea sau uzurparea firmei, acțiunea în concurență neloială, acțiunea în despăgubiri
(materiale și morale).
1.3.3.2. Emblema
Emblema este un alt atribut de identificare a comerciantului în activitatea comercială,
definită de Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul
de acelaşi gen.
Caractere juridice:
 este un atribut de indentificare a comerciantului care asigură un supliment de
individualizare pentru comercianții care desfășoară activitatea în același domeniu și pe
aceeași piață;
 emblema are caracter facultativ, spre deosebire de firmă, nu este obligatorie;
 emblema trebuie să aibă caracter de noutate, trăsătură care decurge din art. 43 al Legii
Registrului Comerțului, care prevede că: ”Orice emblemă va trebui să se deosebească de
emblemele înscrise în același Registru al Comerțului, pentru același fel de comerț precum și
de emblemele altor comercianți de pe piață unde comerciantul își desfășoară activitatea”;
 emblema trebuie să fie disponibilă, în sensul că nu trebuie să fie deja înscrisă în Registrul
Comerțului de către un alt comerciant și nu trebuie să producă confuzie. Disponibilitatea se
verifică de biroul unic înainte de întocmirea actelor constitutive.
 emblemele se scriu în primul rând în limba română pentru a nu se confunda cu firma și cu
litere mari.

7
Dreptul de folosință exclusivă asupra emblemei se dobândește prin înscrierea acesteia în
Registrul Comerțului. Emblema poate fi folosită pe panouri de reclamă, înscrisă pe documentele
comerciantului: facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afișe, publicații, etc. Emblema
se poate transmite separat de fondul de comerț spre deosebire de firmă.
Emblema poate fi protejată prin următoarele acțiuni juridice: acțiunea în concurență neloială,
acțiunea în daune materiale și morale pentru prejudiciul cauzat, acțiunea penală în cazul în care fapta
săvârșită de un alt comerciant cu privire la emblema unui comerciant întrunește elementele unei
infracțiuni.
1.3.3.3. Clientela şi vadul comercial
Clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice și juridice care apelează în mod obișnuit la
același comerciant, adică la fondul de comerț al acestuia pentru procurarea unor mărfuri și servicii.
Factorii care influențează clientela sunt:
 Factori interni obiectivi (de ex.: calitatea imobilizărilor, calitatea produselor);
 Factori subiectivi (legați de regulă de personalul întreprinderii, de ex.: fidelitatea, calitatea
prestației efectuate, dinamism, etc.);
 Factori externi care influențează clientela și valoarea firmei (de ex.: elementele legate de
concurență, piața deținută cu posibilitatea obținerii creditelor, etc.).
Vadul comercial desemnează aptitudinea întreprinderii comerciale, respectiv a fondului de
comerț aparținând unui comerciant, de a atrage clientela, un anumit număr de clienți în mod
constant, permanent datorită unor factori ce caracterizează activitatea comerciantului.
Vadul comercial reprezintă potențialitatea fondului de comerț de a atrage clientela prin
factori cum sunt:
- locul amplasării localului în care se desfășoară activitatea comercială;
- prețurile practicate;
- calitatea mărfurilor și a serviciilor oferite clientelei;
- reclama comercială realizată;
- influența tendinței (“trendului”) care se manifestă pe piață, etc.
1.3.3.4. Mărcile de fabrică sau de comerț
Mărcile de fabrică sau de comerț sunt semne, desene și chiar denumiri care individualizează
produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce aparțin altui
comerciant.
Condiții de fond privind mărcile:

8
 Noutatea mărcii – se referă la necesitatea existenței unei deosebiri a produselor unui
comerciant de ale altora care dețin mărci legal dobândite;
 Specializarea mărcii - constă în calitatea mărcii de a individualiza și de a distinge mărfurile
unui comerciant;
 Marca trebuie să contribuie la distingerea provenienței mărfurilor unui comerciant din
aceeași ramură de comerț sau industrie;
 Compoziția mărcii este guvernată de principiul liberei alegeri a mărcii, în sensul că un
comerciant are posibilitatea să aleagă marca, unica limitare referindu-se doar la denumirile
generice ale produsului;
 Protecția juridică a mărcilor se realizează prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci (O.S.I.M.) în Registrul Național al Mărcilor;
 Durata de protecție este pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea reînnoirii dacă se mențin
condițiile în care dreptul a fost dobândit.
1.3.3.5. Brevetul de invenție
Titlul de protecție pentru invenție, conferă un drept exclusiv de exploatare și reprezintă un bun
incorporal al fondului de comerț.
Brevetul de invenţie trebuie să îndeplinească condiții de fond şi de formă: noutatea, în sensul
că invenția trebuie să fie originală şi înregistrarea, în sensul că invenția trebuie să fie înregistrată la
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.).
Protecția juridică conferită de înregistrarea legală operează timp de 20 de ani. Această
protecţie conferă titularului/succesorilor legali, în principal, dreptul de a exploata în folosul său
obiectul brevetului de invenție, dreptul de a-l transmite prin acte juridice între vii și mortis causa,
dreptul de a urmări în instanță pe cel care a uzurpat dreptul derivând din brevetul de invenție.
Brevetele de invenţie se împart în două categorii: principale și perfecționare.
1.3.4. Acte juridice și operațiuni privind fondul de comerț
În legislația română, există în prezent două dispoziții care se referă în mod expres la
operațiunile care se pot face asupra fondului de comerț:
 În Legea 26/1990 privind registrul comerţului republicată sunt prevăzute actele juridice
(“inter vivos”) asupra fondului de comerț. Acestea sunt în principal: vânzarea, donația,
locațiunea, garanția reală mobiliară asupra fondului de comerț;
 Deși legea nu o prevede expres, există și o altă operațiune juridică, respectiv aportul în
societate al fondului de comerț (considerându-se aport în natură).
9