Literatură
Modernismul
EUGEN LOVINESCU (31.10.1881-
16.07.1943) este unul dintre prestigioşii
critici literari ai perioadei interbelice.
Acordând prioritate principiului estetic în
artă, ca şi Maiorescu, a cărui muncă o
continuă în spirit, Lovinescu creează un
cenaclu şi revista literară Sburătorul (1919),
unde s-au adunat timp de două decenii
mulţi dintre scriitorii importanţi ai perioadei.
Prin studiile sale critice, prin ideologia
transmisă de revista Sburătorul, dar mai ales
prin faptul că şi-a căpătat numeroşi adepţi,
se poate spune că Lovinescu a creat o
şcoală literară. A scris studii (Critice), Istoria
literaturii române contemporane,
monografii, între care cea dedicată lui
Maiorescu este încă de actualitate. A scris,
de asemenea, şi ficţiune.
Istoria civilizaţiei române moderne
apare între 1924 şi 1926 şi constituie un
eveniment pentru cultura română.
empiric – pe calea experimentului.
modern – cuvântul latinesc modernus
înseamnă recent, nou.
Istoria civilizaţiei
române moderne
de Eugen Lovinescu
II. Forţele reacţionare
1. XVIII
(fragmente)
2. Literatura română trebuie însă studiată nu numai din punctul de
vedere doctrinar al curentelor ideologice, ci şi din punctul de vedere al creaţiei
artistice. Expresie a sufletului colectiv în latura lui cea mai intimă şi mai
permanentă şi sub forma aceasta literatura nu putea reprezenta decât o forţă
reacţionară. Pe când formele se prefac revoluţionar, sufletele se transformă
evolutiv. De aici, lipsa de sincronizare a celor două procese de formaţiune
şi caracterul de inadaptare a fondului la formă, asupra căruia a insistat vechea
critică culturală.
3. Constatând tradiţionalismul literaturii române nu înseamnă că, sub
acest raport, n-am fi fost în sfera de influenţă a Apusului. Contactul cu civilizaţia
apuseană a fost integral; rezultatele lui manifestându-se în toate domeniile
vieţii publice şi culturale, literatura nu putea scăpa acestei penetraţii.
Nefăcând distincţia necesară dintre fond şi formă, unii critici au văzut chiar
în literatura română o anexă a literaturii franceze. În realitate însă, literatura
unui popor izvorăşte din natura specifică a sensibilităţii sale; el constituie
un capitol de psihologie etnică. În cadrele ei largi, şi de altfel destul de elastice,
se poate vorbi şi de o omogenitate şi de o continuitate sufletească. Admiterea
unei continuităţi şi, deci, a unei relative unităţi psihologice implică şi
admiterea unui tradiţionalism, a cărui valoare se mărgineşte însă numai la
fond, şi chiar înăuntrul lui se limitează la câteva principii elementare, izolate
pe cale empirică; prefăcut într-o doctrină ce vrea să dicteze normele vieţii
sociale şi culturale, el devine un instrument eronat şi tiranic. Forma nu este
o expresie pură a fondului; în creaţiunea ei intervin şi agenţi exteriori;
evoluţia poporului român, de pildă, a fost determinată nu numai de fondul
psihic, ci şi de condiţiile istorice care, timp de veacuri, l-au abătut de la
creşterea normală; de factorii economici, sub influenţa cărora am intrat, mai
ales, din a doua jumătate a veacului trecut; de concepţii ideologice ce s-au
propagat pe cale de contagiune tuturor popoarelor moderne legate printr-
o viaţă interdependentă. Aceşti factori externi tind la uniformizarea condiţiilor
vieţii europene şi, deci, la o aproximativă nivelare psihică; oricum, acţiunea
lor nu poate fi nesocotită în evoluţia niciunui popor, iar în evoluţia popoarelor
tinere, de formaţie revoluţionară, întrece deocamdată factorul tradiţional.
Revenind la literatură, stăm, aşadar, tot pe baza distincţiunii dintre fond
şi formă. Elementul etnic se diferenţiază mai lesne în artă decât în manifestările
vieţii sociale; putem vorbi de o literatură română cu anumite caractere
specifice, nu se poate însă vorbi şi de formele specifice ale vieţii noastre
sociale. […]
51
 modernismul
4. În orice operă de artă se ascunde, involuntar, şi o atitudine faţă de
viaţa socială. În genere infuză şi îndărătul creaţiunii relativ obiective, ea
păşeşte uneori în primul plan, răspicat, voluntar; opera devine reflexul
literar al unei conştiinţe critice. Sub această formă directă, atitudinea
scriitorului e mai uşor de precizat.
O societate dislocată din vechea sa aşezare şi aruncată pe povârnişul
prefacerilor vertiginoase este fatal dezarmonică; oamenii sunt azvârliţi în
situaţii nepotrivite; între formă şi fond se sapă un contrast din care literatura
îşi scoate elemente preţioase de observaţie. Satira socială înfloreşte tocmai
în aceste epoci de neadaptare; epoci de tranziţie, în care o lume veche a
murit înainte de a se fi consolidat lumea nouă…
Prin invaziunea grăbită a ideologiei apusene în suflete cu totul nepregătite,
prin răsturnarea bruscă a formelor şi a valorilor sociale, prin schimbarea
condiţiilor de viaţă morală şi materială, s-a produs şi la noi adânca perturbare
a epocilor de tranziţie; pe un fond oriental s-a altoit o civilizaţie occidentală,
din acest amestec a ieşit o civilizaţie hibridă, pe care criticii şi istoricii
culturali au condamnat-o.

După lectură

1. În fragmentele extrase din Istoria civilizaţiei române moderne, apare cu precădere ideea formelor culturale
sau sociale preluate în perioadele de tranziţie. Cu siguranţă că v-aţi gândit şi la istoria actuală, ea însăşi fixată între
ere. Pentru a înţelege problema raportului dintre formă şi fond, să pornim de la câteva exemple cvasiculturale,
cunoscute tuturor; în ultimii ani, la noi au pătruns numeroase forme: instituţii, programe, modele diverse. Un
exemplu l-ar constitui revistele ilustrate, dedicate unor probleme de interes larg şi recunoscute pe plan mondial ca
fiind de succes; ele apar în variantă românească, recurgând la informaţii, evenimente autohtone, dar rubricaţia revistelor,
categoria de public, nivelul cultural sunt „importate”; unele au fost primite bine de cititorii români; altele însă au
dispărut repede. Primele au găsit un fond prielnic, au fost adoptate. Celelalte – nu. Tot astfel s-a întâmplat şi cu
multe emisiuni TV sau instituţii. Desigur, cunoaşteţi şi alte exemple. Care dintre formele următoare, împrumutate
la noi, credeţi că au intrat în armonie cu fondul existent şi că, prin urmare, vor rezista în timp: sistemul şcolilor particulare,
jocurile gen „bingo”, curriculum vitae, muzica hip-hop, sărbătoarea Sfântului Valentin?

2. Nu cu mult diferit stau lucrurile în literatură, unde teme, idei, tehnici compoziţionale, dar mai ales tendinţe
caracteristice unor curente de largă influenţă circulă de la o cultură la alta. Ce curente literare manifestate în plan
universal puteţi numi? Care dintre ele se regăsesc şi în literatura noastră?

3. Perioada despre care vorbeşte aici Lovinescu este una în care s-a manifestat cu precădere dorinţa de înnoire,
ca dorinţă de maturizare, de fapt. Istoric, după constituirea Regatului României, adică după Primul Război Mondial
(1919), formarea unui stat modern generează facilităţile dezvoltării generale. Acest proces începe prin introducerea
unor forme noi de civilizaţie care vor stimula sau vor bulversa spiritul autohton. În acest context, interpretaţi
următoarea afirmaţie a lui Lovinescu: O societate dislocată din vechea sa aşezare şi aruncată pe povârnişul prefacerilor
vertiginoase este fatal dezarmonică; oamenii sunt azvârliţi în situaţii nepotrivite. Discutaţi 10 minute, pornind de
la acest citat, despre soarta individului în perioadele de tranziţie.

4. Aţi citit vreun roman românesc (aşa cum ar fi Enigma Otiliei de G. Călinescu) în care să fie surprinsă o perioadă
de tranziţie? Pornind de la el sau doar de la cultura voastră generală, interpretaţi afirmaţia lovinesciană că satira
înfloreşte tocmai în aceste epoci de tranziţie.

5. La punctul 4, din textul citat, Lovinescu afirmă că literatura cuprinde şi mentalităţile sociale în care s-a format
scriitorul. Puteţi da exemplu de o operă în care aţi constatat acest lucru? Sau sunteţi de părere că scriitorul se poate
detaşa total de lumea în care trăieşte? Explicaţi.

6. În perioada în care a fost scrisă Istoria..., curentul tradiţionalist era destul de puternic şi considerat fundamental
în creşterea gradului de civilizaţie. Intrând într-un dialog elegant cu adepţii poporanismului, sămănătorismului ori
cu cei ai revistei Gândirea, Lovinescu afirmă că tradiţionalismul caracterizează popoarele tinere, de formaţie
revoluţionară. Comentaţi afirmaţia.
52
 tradiţionalism vs. modernism
7. Lovinescu îl consideră pe Eminescu un scriitor reprezentativ pentru forţele reacţionare, adică tradiţionalist,
ostil progresului şi revoluţiei, fiind de părere că acesta este spiritul care îi animă pe toţi scriitorii noştri mari. Deşi
acuză scrierile eminesciene de o exaltare nesănătoasă care s-a impus în spiritualitatea autohtonă ca refuz total faţă
de înţelegerea prezentului, Lovinescu subliniază în mai multe rânduri că aceasta nu a condus la diminuarea valorii
estetice a operei sale. Ce părere aveţi despre opinia criticului?

Exerciţii de receptare şi exprimare orală

1. Citiţi rezumatul lucrării lui Lovinescu şi răspundeţi apoi la întrebările care urmează:

2. Ce se înţelege prin sincronism? Vi se pare valabilă ideea? Este doar un mod învechit de a privi lucrurile? Explicaţi
oral, folosind verbe (cred, presupun, am impresia că etc.) şi adverbe (probabil, fireşte, aşadar) de opinie.

3. Ca urmare a ideologiei lovinesciene, în literatura noastră au loc schimbări fundamentale. Citiţi versurile de
mai jos şi spuneţi care dintre ele exprimă acest spirit? Care credeţi că sunt scrise în perioada interbelică? Justificaţi
printr-un argument referitor la forma artistică (oral).
a. „Pe braţele rotunde şi umerii ei plini d. „Cântecul tău a umplut clădirea toată,
O primăvar-ntreagă ninsese flori de crini.” (D. Bolintineanu Sertarele, cutiile, covoarele,
– Conrad) Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
b. „Atât de fragedă, te-asameni Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.”
Cu floarea albă de cireş.” (T. Arghezi – Morgenstimmung)
(M. Eminescu – Atât de fragedă)
e. „C-o floare-n dinţi
c. „Înaltă, despletită, albă ca de var Rada-i un măceş cu ghimpi fierbinţi.
Mi se părea Ofelia nebună.” Joacă-n tină/ Cu soarele-n păr ca o albină.
(G. Bacovia – Marş funebru) Se-apleacă, se scoală, sare
Cu sălbile zornăitoare,
Ca nişte zăbale spumate.”
(T. Arghezi – Rada)

Explicaţii şi noţiuni
sincronism
termenul impus de Eugen
Revista Sburătorul şi Eugen Lovinescu Lovinescu se referă la nevoia oricărei
literaturi de a se raporta în permanenţă
la modelele pe care timpul le impune.
În anul 1919 apare sub conducerea lui Eugen Lovinescu primul număr al În opinia lui, literatura română, de pildă,
revistei Sburătorul. Cenaclul şi revista adună scriitori interesaţi de modernizarea trebuia să se sincronizeze cu literatura
literaturii, precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat- franceză, punctul cel mai înalt al literaturii
Bengescu, Ion Barbu, Virgil Moscovici, Ilarie Voronca, Victor Eftimiu ş.a. Răsfoită universale în acel moment, prin imitaţia
astăzi, revista nu pare la fel de solidă ca Gândirea. Însă în paginile ei se de sus în jos. Din punctul său de vedere,
regăsesc nu atât nume prestigioase, cât idei estetice şi critice care au declanşat popoarele civilizate practică o imitaţie
polemici şi au întreţinut atmosfera literară a perioadei interbelice la cote maxime. selectivă, pe câtă vreme ţărilor mici,
aflate într-un proces revolut, le este
Scrierile lovinesciene, caracterizate prin rafinament critic şi mai ales prin
specifică o imitaţie integrală.
viziune sincronică, impun un nou sistem de receptare artistică; pe urmele
lui Maiorescu, el face distincţia dintre etic (valoarea morală a operei artistice),
etnic (specificul naţional) şi estetic (valoarea artistică, pe care se întemeiază
emoţia actului creator), impunând principiul estetic în evaluarea critică. De
asemenea, prin studiile, discuţiile din cenaclu, prin paginile revistei Lovinescu
a contribuit decisiv la modernizarea literaturii, pe care o dorea sincronizată
cu marile literaturi ale lumii, intrată în circuitul universal. Or, aceasta era COLOCVIU
năzuinţa generală a epocii; pe diferite căi, prin reevaluarea structurilor 1 Discutaţi 30 de minute despre
tradiţionale sau prin invenţia şocantă, prin răsturnarea valorilor etc., diferite rolul unui „cerc” ideologic sau artistic.
grupări vor avea un rol în această modernizare. Singur, Lovinescu a creat însă
1 Exprimaţi-vă opinia în legătură cu
o şcoală, cu un program susţinut de doctrina expusă în Istoria civilizaţiei române utilitatea sau inutilitatea lui.
moderne, a format o generaţie de scriitori şi şi-a câştigat adepţi, care la rândul
1 Expuneţi experienţele voastre de
lor au pus bazele altor grupări de orientare modernistă (de exemplu, Cercul aderare la un grup de opinie şi comentaţi-le.
de la Sibiu).
53
 modernismul
Rezumat
Istoria civilizaţiei române moderne de Eugen Lovinescu

Istoria civilizaţiei române moderne este structurată în trei părţi: I. Forţele revoluţionare II. Forţele reacţionare şi
III. Legile formaţiei civilizaţiei române.
După ce prezintă dezvoltarea anevoioasă a statului român, ţintuit de condiţiile istorice şi de ortodoxism, Lovinescu
se ocupă de începutul civilizaţiei române, pe care îl fixează după 1829, când tinerimea română începe să-şi facă
studiile în Occident. Mişcarea paşoptistă şi implicit literatura de la jumătatea secolului al XIX-lea imprimă mersului
general o direcţie revoluţionară. Din generaţia scriitorilor revoluţionari (I.H. Rădulescu, I. Ghica, N. Bălcescu, Cezar
Bolliac), cu precădere C.A. Rosetti a reprezentat cu exaltare latura democrată a spiritului revoluţionar. Prin generaţia
de la 1848 se deschide drumul Junimii şi calea curentelor înnoitoare. Ortodoxismul a constituit pentru naţia noastră
cel mai activ ferment al orientalizării, pentru că atitudinea religioasă a ortodoxului este contemplativă (în opoziţie
cu cea activă a catolicului). Prin contactul medieval cu Polonia, prin contribuţia Şcolii Ardelene şi prin exodul tinerimii
spre Paris, după 1829, românii au reintrat în contact cu spiritul latin şi fiecare contact a generat nevoia de revoluţie.
Dar, Lovinescu este de părere că în mod profund literatura noastră este reacţionară, tendinţă venită din inerţia
spiritului omenesc, iar obsesiva respingere a ideilor şi a formelor revoluţionare, menţinută constant din veacul al
XVII-lea până în pragul secolului nostru, a conservat spiritul românesc, estompând evoluţia istorică. Moldovenii,
mai cu seamă prin spiritul criticist al Junimii, fac opoziţie forţelor revoluţionare; respectiv, Maiorescu respinge
formele fără fond, Eminescu visează la trecut, cantonat în misticismul naţionalist, Caragiale, expresia cea mai violentă
a reacţiunii, prin caricaturizarea burgheziei, neagă prezentul şi germenii viitorului; Coşbuc idilizează. Pentru Lovinescu,
atitudinea reacţionară reprezintă un mod de apărare specific atât existenţei istorice precare, cât şi tuturor epocilor
de tranziţie.
Deşi prin evoluţia istorică civilizaţia română a dobândit o structură socială revoluţionară, spiritul românesc este
fundamental reacţionar, dovadă marii scriitori, în special junimiştii,
care stăvilesc prin ideologia culturală avântul revoluţionar al
societăţii. Pentru ca civilizaţia noastră (industria, economia,
politica şi biserica) să evolueze trebuie să se supună următoarelor
legi: sincronizarea cu civilizaţiile superdezvoltate, prin imitaţie,
prin preluarea formelor şi adecvarea lor la fondul autohton.
Valorile trebuie să circule şi să fie reevaluate periodic.

Exerciţii de consolidare a argumentaţiei critice

1. Orientarea literaturii spre valorile moderne şi spre europenizare începe încă de la finele secolului al XIX-lea,
prin poeţii simbolişti. George Bacovia domină prima jumătate a secolului al XX-lea prin creaţii care descind din
simbolism şi se încadrează în modernism prin multe elemente înnoitoare, în ciuda faptului că Lovinescu nu-i
recunoaşte lui Bacovia acest merit, asociindu-l definitiv cu simbolismul. Citiţi fragmentul critic de mai jos şi urmăriţi
argumentele criticului. Vi se par îndreptăţite? Explicaţi. (Folosiţi dicţionarul de la sfârşitul manualului!)

„Poezia se reduce, astfel, nu numai la un nihilism intelectual, ci şi la unul estetic: emoţiunea ei rudimentară nu are nicio
legătură cu arta privită ca un artificiu. Cultul bacovian e o reacţiune împotriva unei literaturi saturate de estetism, prin
jocul cunoscut al dezgustului ce împinge pe rafinaţi spre primitivism.
Legătura unei astfel de poezii cu simbolismul e prea făţişă pentru a fi nevoie s-o subliniem mai mult. Poezia lui Bacovia
e expresia celei mai elementare stări sufleteşti; e poezia chinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se
spiritualizează, nu se raţionalizează; chinestezie profund animalică; secreţiune a unui organism bolnav, după cum igrasia
e lacrima zidurilor umede.” (Eugen Lovinescu – Critice, EPL, 1969, p. 405)

54

2. Citiţi versurile lui Bacovia (Cuptor, Plumb, Lacustră) şi verificaţi dacă opinia lui Lovinescu este îndreptăţită. De
asemenea, urmăriţi trăsăturile simbolismului şi identificaţi-le în textul bacovian:
CUPTOR
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun.
PLUMB
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vesmânt –
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripele de plumb.
LACUSTRĂ
De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
tradiţionalism vs. modernism
GEORGE BACOVIA (4.09.1881-22.05.1957), considerat poet
simbolist prin multe dintre trăsăturile operei sale, el anticipează
totodată poezia modernă, înnoind fundamental literatura atât în ceea
ce priveşte temele abordate, cât şi în realizarea expresiei artistice.
Dintre volumele de poezii: Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu
voi (1930).
SIMBOLISMUL
Trăsături generale
Simbolismul, conturat la jumătatea veacului în Franţa, este un
curent literar care îşi ia ca reper poezia lui Ch. Baudelaire. Pornind
de la ideea că arta are capacitatea de a sublima realitatea, simboliştii
concluzionează că orice aspect al realităţii poate deveni subiect
artistic, prin elaborarea expresiei.
Estetica simbolistă se întemeiază pe câteva idei care privesc atât
forma, cât şi conţinutul operei literare:
I. Sub aspectul conţinutului
A. Simbolismul aduce teme noi:
w transfigurarea aspectelor sordide, în special a degradării materiei,
prin imagini armonioase;
w emoţiile fiinţei mediocre;
w aventura cotidiană;
w interioarele baroce;
w claustrarea etc.
B. Impune sentimente dominant-obsesive:
w spleenul;
w emoţia nevrotică;
w beatitudinea.
II. Sub aspectul expresiei artistice
A. Simbolismul adoptă formule eufonice, încercând să confere
poeziei capacitatea de a revela sentimente prin simpla sonoritate,
după modelul muzicii, prin:
w refrene;
w inversiuni sintactice;
w repetiţii;
w asonanţe (falsele rime);
w aliteraţii;
w poezia cu formă fixă.
B. Impune armonia imaginii prin:
w sinestezie artistică, procedeu compoziţional care constă în
crearea mai multor tipuri de imagine artistică (auditivă, vizuală,
olfactivă) care susţin acelaşi sentiment, aceeaşi sugestie emoţională.
Procedeul mai este cunoscut şi sub denumirea de corespondenţa
imaginilor.
55
 modernismul
Exerciţii de compoziţie

1. Considerat cel mai reprezentativ poet al curentului modernist de la revista Sburătorul, Ion Barbu cultivă o
poezie care codifică mesajul în imagini criptice. Citiţi poezia Dioptrie şi explicaţi în scris mesajul textului, alcătuind
un scurt eseu (de o pagină), structurat pe următoarele idei:
w Porniţi de la impresia de lectură şi de la sentimentul pe care vi-l conferă poezia.
w Comentaţi atmosfera poetică, delimitând obiectele văzute prin lentilă.
w Comparaţi versurile lui Barbu cu fragmentul extras din Cimitirul marin al lui Paul Valéry şi spuneţi dacă există
elemente comune între cele două texte.

DIOPTRIE CIMITIRUL MARIN

de Ion Barbu
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs – de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
de Paul Valéry
(fragment)
Aici pe culme, viitoru-i lene
insecta roade seceta-n antene;
Şi totu-i ars, surpat, primit din plin
În aer, dintr-o aprigă esenţă...
Iar viaţa-i vastă, beată de absenţă,
Amaru-i dulce, spiritul senin.
(trad. de Ştefan Augustin Doinaş)

Odaie, îndoire-n slabul vis!

— Deretecată trece, de-o mătuşe –
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei – prin cenuşe.

2. Citiţi compoziţiile şi comentaţi diferenţele de viziune asupra textului poetic.

3. Modernismul pune accentul pe faptul că limbajul poeziei nu se supune normelor stabilite convenţional şi nici
măcar normelor lingvistice. Poetul recreează limba, recurgând la combinaţii, invenţii şi forme care vin din raportul
lui specific cu limba şi din capacitatea de a comunica într-un mod original. Unul dintre poeţii modernişti ai perioadei
interbelice este şi Tudor Arghezi, deşi nici el nu face parte din gruparea Sburătorului.
Citiţi următoarea poezie de Tudor Arghezi şi explicaţi sintaxa textului. Ce rol poetic are aici schimbarea locului
firesc al unităţilor sintactice? Comentaţi alcătuirea gramaticală a enunţului: Sau nu o mai am cunoscut. Care este
motivaţia stilistică a acestei topici? Reprezintă această perturbare sintactică o particularitate a limbajului poetic
modern? Explicaţi.

FLORI DE MUCIGAI De sete de apă

de Tudor Arghezi Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Le-am scris cu unghia pe tencuială Când mi s-a tocit unghia îngerească
Pe un părete de firidă goală, Am lăsat-o să crească
Pe întuneric, în singurătate, Şi nu mi-a crescut –
Cu puterile neajutate Sau nu o mai am cunoscut.
Nici de taurul, nici de leul, nici de vultúrul
Care au lucrat împrejurul Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Şi mă durea mâna ca o gheară
Sunt stihuri fără an, Neputincioasă să se strângă
Stihuri de groapă, Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

56
 tradiţionalism vs. modernism
4. Citiţi opinia lui Lucian Blaga de mai jos şi spuneţi dacă vi se pare îndreptăţită. Aduceţi argumente pro şi contra
versului alb.

„Ritmul, metrul, rima nu sunt valori absolute ale graiului poetic. […] Să atragem în examenul comparativ şi graiul poetic al
atâtor poeţi moderni, un grai mişcat în ritm foarte liber şi adesea lipsit de rimă. Modul se pretează din calea-afară la revelarea
misterelor în coordonatele unui anume stil. Aritmia şi lipsa de rimă îşi au aici rostul lor, iar golul pe care îl aduc e compensat prin
belşugul inversiunilor sintactice şi mai ales prin abundenţa metaforei propriu-zise, a unei metafore de un relief şi de o îndrăzneală
căreia graiul poetic de metru antic sau cel rimat nu sunt obligate să-i pună alături ceva asemănător. Graiul poetic modern se
încheagă dintr-o substanţă vizionară mult mai vârtoasă decât graiul poetic grec sau graiul străbătut de ecouri rimate.” (Lucian
Blaga – Artă şi valoare, Ed. Humanitas, 1996, pp. 148-149)

Versul alb, fără ritm şi fără rimă, este construit prin metafore elaborate sau doar prin combinaţii lingvistice
insolite, sugestia poetică aflându-se în prim-plan.

Exerciţiu de comunicare Noţiuni recapitulative

Organizaţi o dezbatere pe tema: care principiu ar
trebui să fie prioritar – cel estetic ori cel moral (15
minute)? Orientaţi-vă şi după întrebările:
w Care credeţi că este funcţia principală a creaţiei
artistice? Să bucure? Să moralizeze? Să educe?
w Ce sens atribuiţi afirmaţiei maioresciene:
Frumoasele arte, şi poezia mai întâi, sunt repaosul
inteligenţei?
w Ce relaţie stabiliţi între artă şi morală?
dezbaterea – presupune un dialog polemic între două sau
mai multe persoane cu opinii diferite, care îşi expun punctul
de vedere în intenţia de a stabili o ierarhie, de a ajunge la un
adevăr.
Rolul elementelor paraverbale
În conversaţie, pe lângă mesajul transmis de cuvinte, mai
există şi un altul, camuflat în atitudinea vorbitorului. Tonul,
pauzele, intonaţia, expresia feţei contribuie în egală măsură la
transmiterea unui mesaj. Aceste elemente expresive nu sunt
tocmai dificil de interpretat. Dificil este ca vorbitorul să le
controleze.

Exerciţii de fixare

1. Citiţi informaţiile despre modernism din lecţie şi alcătuiţi o fişă cu principalele trăsături ale curentului.

2. Citiţi fragmentul extras din studiul lui Sorin Alexandrescu (la Texte critice) şi selectaţi ideile care vi se par
interesante.

3. Pornind de la această bază documentară, lecturaţi versurile de mai jos (Bucurii îngăduite de Ilarie Voronca şi
Sanatorium... de Victor Eftimiu), texte reprezentative pentru revista Sburătorul, şi discutaţi despre rolul modernismului.
Urmăriţi trăsăturile principale ale acestuia!
SANATORIUM...
BUCURII ÎNGĂDUITE de Victor Eftimiu
de Ilarie Voronca
Şi noaptea doarme liniştită
Cum se bucură de eleganţa trestiilor, raţele sălbatece, Şi n-o trezeşte un ecou...
păpurişul destramă un cântec pe panglica nemişcării Gheţarii albi, în auroră
în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor Sunt galbeni ca un aur nou.

bursucii se leagănă în adiere cu arbuştii Ca nişte clopote de aur

pitpalacii împletesc un şal din lumina sunetului, Răsună lung, răsună grav,
caprele negre fac alpinism, Şi cântă imnurile vieţii,
oglindesc înălţimile, În ochii tristului bolnav...
ploaia dăruie scoarţe olteneşti pământului,
Şi pe când clopotele vieţii
şi plugurile fac dragoste cu ţărâna, o sărută, o muşcă, Vibrează-n sufletul sonor,
iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, Fecioarele cu mâini de ceară
soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor. Se roagă palide – şi mor…

57
 modernismul
Modernism în poezia interbelică
Termenul modernism defineşte tendinţa de înnoire a literaturii şi perioadele în care scriitorii au manifestat interes pentru
curente şi idei universale. În mod convenţional, este numită literatură modernă perioada de la Eminescu până în prezent. De
asemenea, şcoala lovinesciană a determinat apariţia unui curent artistic şi cultural numit modernism.
Însă, începutul de secol manifestă dorinţa de sincronizare cu simbolismul european. George Bacovia, Ştefan Petică, Dimitrie
Anghel, Ion Minulescu, Dimitrie Stelaru debutează sub impresia simbolismului.
Tezele lui Lovinescu vin pe un teren deja pregătit pentru europenizare. Poezia lui Ion Barbu, asociată adeseori cu cea a lui
Paul Valéry, se încadrează în preocupările poeziei universale pentru abstractizarea imaginii şi elaborarea meticuloasă a metaforei.
Dar nu numai poeţii care fac parte din gruparea Sburătorului sunt deschişi spre înnoire. Lucian Blaga pledează în favoarea versului
alb şi adoptă elemente ale expresionismului european, cum ar fi imaginea explozivă, metafora revelatoare, cu sugestii fixate în
sfera misterului discret. De asemenea, gruparea Criterion, frecventată de reprezentanţi de seamă ai tradiţionalismului (precum
Mircea Eliade), a constituit tot un moment al modernismului românesc. Dorinţa de europenizare şi de ieşire dintre limitele unei
culturi mici s-a manifestat unanim în literatura interbelică. De aici şi marea varietate de formule artistice.

Dicţionar de scriitori
Victor Eftimiu (1889-1972) – poet, dramaturg, povestitor. Dintre volumele de versuri: Poemele singurătăţii, Odă limbii române.
Mai cunoscute sunt piesele de teatru (în versuri): Înşir-te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoşul negru.
Ilarie Voronca (1903-1946) – poet avangardist. Dintre volumele de versuri consemnăm: Restrişti, Ulise, cu un desen de
Marc Chagall, (1928), Zodiac, cu un desen şi coperta de M.H. Maxy, Patmos şi alte şase poeme ş.a.
Paul Valéry (1871-1945) – poet francez, modernist, adept al ermetismului literar, care cultivă o poezie intelectualistă, clădită
pe meditaţii erudite şi pe o viziune complexă asupra lumii şi a ideilor. A scris poeme lungi, între care Tânăra ursitoare şi Cimitirul
marin sunt cele mai cunoscute.

CONCURS
Organizaţi un concurs de versificaţie, respectând următorul plan:
1. Stabiliţi un juriu alcătuit din 5-7 elevi.
2. Scrieţi, timp de 10 minute, un catren (o strofă de patru versuri) în care să apară rima lume/nume.
3. Citiţi creaţiile.
4. Fiecare membru al juriului acordă câte o notă textului citit, fără s-o comunice.
5. Juriul deliberează: fiecare membru prezintă trei creaţii socotite foarte bune.

TEMĂ PENTRU ACASĂ

Organizaţi o dezbatere pe tema Tradiţionalism versus modernism.

Orientaţi-vă după planul următor:
1. Adepţii modernismului
w Definiţi modernismul şi aduceţi exemple din viaţa cotidiană.
w Explicaţi modernismul literar.
w Expuneţi tezele lovinesciene aducând argumente în sprijinul lor.
w Faceţi comparaţie între o poezie modernistă şi una tradiţionalistă. Modernismul interbelic este demodabil?
Comparaţi poezia Decor de George Bacovia şi o poezie contemporană, care face aluzie la ea, aparţinând poetului
Dan Sociu (n. 1978), şi spuneţi în ce măsură textul bacovian îşi păstrează modernitatea.
DECOR Străbate parcul secular... ***
de George Bacovia Cu pene albe, pene negre... patru mâini aşază hăinuţele ude
pe-un calorifer mâini de bărbat
Copacii albi, copacii negri În parc fantomele apar... cu venele umflate degete galbene
Stau goi în parcul solitar unghiile netăiate şi mâini mici
Decor de doliu funerar... Şi frunze albe, frunze negre; mai îndemânatice
Copacii albi, copacii negri. Copacii albi, copacii negri; căciuliţe ciorăpei pe elemenţii albi
Şi pene albe, pene negre, elemenţii negri în lumina
În parc regretele plâng ia ... Decor de doliu funerar... de iarnă
(Dan Sociu – poem fără titlu, din
Cu pene albe, pene negre În parc ninsoarea cade rar... volumul Cântece excesive)
o pasăre cu glas amar
58
 tradiţionalism vs. modernism
2. Adepţii tradiţionalismului
w Definiţi tradiţionalismul şi ilustraţi-l cu texte lirice interbelice.
w Faceţi o prezentare a marilor scriitori ai lumii a căror operă o cunoaşteţi şi explicaţi în ce măsură operele lor se
supun imitaţiei pe care o recomandă Lovinescu. Câţi dintre scriitorii literaturii universale sunt tradiţionalişti?
Dostoievski vorbeşte în romanele sale despre realităţi ruseşti, Kafka se inspiră din situaţia sa de evreu ceh, supus al
Imperiului Austro-Ungar, François Villon îşi expune experienţele de student francez al veacului său. Comentaţi
amestecul de tradiţie şi modernitate în poezia lui Blaga.

Notă
Ca exerciţiu preliminar, parcurgeţi chestionarul de mai jos:

Chestionar psiho-distractiv de stabilire a concepţiei voastre estetice Rezultat

1. Un om, pe nume Zibal, trăieşte sub ameninţarea că va fi jefuit şi ucis. El îşi ia w dacă predomină răspunsurile a:
măsuri de siguranţă şi, în noaptea de Înviere, prinde de veste tocmai când tâlharii ai un gust estetic deja format. Se poate
încercau să pătrundă în casă. Aşteaptă în spatele uşii până când unul dintre hoţi decupează spune că te numeri printre ESTEŢI
o bucată din uşă cu gândul de a deschide din interior. Când hoţul strecoară mâna w dacă predomină răspunsurile b:
prin bortă, Zibal i-o prinde într-un laţ. Alegeţi un deznodământ pentru această Sensibilitatea ta este de tip moral. Te
întâmplare: numeri printre ETICI
a. Zibal aşază o făclie dedesubtul mâinii captive şi, încremenit de frică, apoi fascinat,
priveşte cum se carbonizează. w dacă predomină răspunsurile c:
b. Cheamă autorităţile pentru ca hoţul să fie pedepsit. eşti nemulţumit, nonconformist, te afli
c. Mâna prizonieră se metamorfozează în monstru multicefal care pune stăpânire în aşteptarea unei noi forme de artă. Faci
pe casa lui Zibal şi, apoi, pe întreaga lume. parte dintre AVANGARDIŞTI

2. Care dintre versurile următoare vi se par valoroase:

a. Înalt în orga prismei cântăresc/ Un saturat de semn, poros infoliu./ Ca fruntea
vinului cotoarele roşesc,/ Dar soarele pe muchii curs – de doliu. (Ion Barbu – Dioptrie)
b. Foaie verde şi-o lalea/ Fie pâinea cât de rea/ Chiar şi-aici în ţara ta/ Tot ţi-o fură
cineva. (text pentru muzică, din repertoriul formaţiei Spitalul de urgenţă)
c. Spânzuratul vânăt din grădină/ plin de rouă şi de frunze moi/ se-nvârteşte-n
axul de lumină/ fără frică de ninsori şi ploi/ şi râzând cu ochii amândoi. (Ion Vinea –
Visul spânzuratului)

3. Alegeţi o imagine care vi se pare că exprimă sensul vieţii:

a. Valurile vremii.
b. O luptă-i viaţa.
c. Naştere şi moarte.

4. Ce culoare credeţi că se potriveşte cel mai bine pentru paltonul unui profesor?
a. gri. b. maro. c. bordo.

5. Sunteţi într-o excursie în Italia şi vreţi să vă cumpăraţi un suvenir. Ce alegeţi?

a. O haină la modă.
b. O statuetă care reproduce o celebră operă de artă.
c. Un ceas electronic cu minicasetofon.

6. Ce tablou credeţi că s-ar potrivi deasupra tablei din clasa voastră?

a. Un peisaj.
b. O planşă mare care să cuprindă sintetic şi clar toată literatura română, pe curente
şi scriitori.
c. Un ceas.

7. Ce credeţi, un obiect cu adevărat valoros trebuie să fie:

a. plăcut şi util; b. emoţionant; c. şocant. Theodor Aman (1831-1891), Hora

59
 modernismul
Pentru că ştiţi câte ceva despre gusturile celorlalţi,
discutaţi pornind de la următoarele întrebări, fixate pe
măsura celor trei categorii:
PENTRU ESTEŢI
w Cum apreciaţi ideea lovinesciană a imitaţiei?
w Ce operă literară studiată până aici vi se pare legată în cea
mai mare măsură de literatura universală?
w Există opere artistice care nu v-au emoţionat de la prima
receptare? Explicaţi.
w Citiţi poezia de mai jos şi spuneţi ce sentiment vă conferă.
PENTRU ETICI
Spuneţi-vă părerea despre sincronism, pornind de la
următoarele întrebări:
w Este suficient ca un elev să fie cel mai bun din clasa lui sau
trebuie să se măsoare cu cel mai bun din şcoală, oraş etc.
w O literatură se poate dezvolta în izolare? Sau este nevoie
să se raporteze la celelalte literaturi ale lumii?
w Citiţi poezia de mai jos şi explicaţi-i sensul sau măcar
spuneţi despre ce este vorba.
PENTRU AVANGARDIŞTI
w Valorile trebuie să circule sau fiecare popor are datoria să-
şi păstreze identitatea, conservându-şi valorile?
w Ce înseamnă reacţionar? Având în vedere împărţirea făcută
de Lovinescu, voi în ce categorie vă includeţi: a reacţionarilor
sau a revoluţionarilor? Justificaţi.
w Citiţi poezia de mai jos şi spuneţi dacă vi se pare interesantă,
valoroasă, emoţionantă, lipsită de valoare etc.

[Joc secund] de Ion Barbu

Din ceas dedus, adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

SINTEZĂ
w E. Lovinescu, prin revista
Sburătorul şi prin studiile sale, contribuie
la constituirea unei tendinţe de
modernizare a literaturii româneşti.
w Modernismul defineşte în general
o direcţie înnoitoare, schimbarea viziunii
generale asupra artei, manifestată încă
după apusul romantismului, dar cu
precădere de pe la începutul secolului
până după cel de-al Doilea Război
Mondial.
w La noi, perioada de la Eminescu
până în prezent este socotită modernă.
w Însă, modernitatea presupune în
principal deschidere spre universalitate
şi prin aceasta Lovinescu devine
principalul promotor al modernismului.
w Simbolismul constituie punctul
de pornire al modernismului liric
interbelic.
w Dorinţa acesta de înnoire,
cuprinzând întreaga Europă din prima
jumătate a veacului al XX-lea, şi
manifestându-se mai ales în ceea ce
priveşte atitudinea artistică şi concepţia
despre artă, poate fi socotită şi un curent
literar: modernismul.
Bibliografie
CONSTANTINESCU, Pompiliu – Lovinescu, în Studii şi cronici literare, Ed. Albatros, 1974.
MARINO, Adrian – Modern, modernism, modernitate, Editura Univers, 1969.
MIHĂILESCU, Florin – E. Lovinescu şi antinomiile criticii, Ed. Minerva, 1972.
NEGOIŢESCU, Ion – E. Lovinescu, Ed. Eminescu, 1970.
SIMION, Eugen – E. Lovinescu. Scepticul mântuit, Ed. Cartea Românească, 1971.
Texte critice
„De expresie insinuantă, impresionismul lui se strecura cu eleganţă şi vădită cochetărie
printre bastioanele pline de greoaie încurcături şi, afară de o scurtă şi definitorie polemică
cu M. Dragomirescu, pe tema impresionismului şi raţionalismului, E. Lovinescu era
deferent sau neutru cu ceilalţi dogmatici.” (Pompiliu Constantinescu – Studii şi cronici
literare, Ed. Albatros, 1974, p. 129)
„Refuzând, încă de la debuturile sale critice, sămănătorismul doctrinar şi evoluând
destul de lent spre modernismul reprezentat mai întâi de simbolişti, a stat scris în destinul
lui E. Lovinescu să devină, la maturitate, adică la data apariţiei Sburătorului (1919), criticul
modernismului românesc – aceasta sub condiţia cultului său maiorescian de respect al
adevărului şi de disociere a valorii estetice, la nivelul diferenţiat al generaţiei sale literare.”
(Ion Negoiţescu – Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 1996, p. 332)
„Modern se referă mai întâi la modernism, o mişcare literară apărută, sub diferite
denumiri, în Franţa, Spania, Anglia şi Italia, la sfârşitul secolului al XIX-lea, care se extinde
apoi în Germania şi Austria şi, la începutul secolului al XX-lea, în restul continentului,
cuprinzând între cele două războaie mondiale mai toată poezia şi proza europeană, de
la Eliot la Proust, şi de la Joyce şi Musil la Pirandello. Vizând transformările profunde din
scriitura şi viziunea despre lume a acestor autori, în raport cu cei precedenţi, sensul termenului
este predominant estetic, deşi el presupune un anumit fundal social-politic, democraţia
mai ales liberală. În România, literatura urmează aceeaşi dezvoltare: Macedonski,
contemporanul şi rivalul Junimii, poate fi văzut ca primul modernist, în timp ce poeţi ca
Arghezi, Blaga şi Barbu, ori prozatori precum Camil Petrescu, Max Blecher, Mateiu Caragiale
şi Mircea Eliade scriu cele mai importante texte moderniste în perioada interbelică.”
(Sorin Alexandrescu – Privind înapoi, modernitatea, Ed. Univers, 1999, p. 5)

60
Literatură

Riga Crypto şi
lapona Enigel
de Ion Barbu
— Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult – îndărătnic menestrel,

Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele ciupearcă!

Balada Riga Crypto şi lapona Enigel a fost publicată Nuntaş fruntaş!

pentru prima oară în Revista Română, în anul 1924.
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar cântecul, tot zice-l-aş,
Balada este o specie de poezie epică în versuri, construită Cu Enigel şi riga Crypto.
dintr-o poveste expusă de un narator implicat, într-un
registru care îmbină elemente lirice, epice şi dramatice.
— Zi-l, menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Poezie epică – este creaţia artistică alcătuită pe un Azi zi-mi-l stins, încetinel,
subiect care se desfăşoară narativ, dar în formulă prozodică. La spartul nunţii, în cămară.
Multe secvenţe pot avea un fundamental caracter liric.
*

Des cercetat de pădureţi

Enigel – nume inventat, prin care Barbu vrea să sugereze În pat de râu şi-în humă unsă,
sonorităţile limbilor nordice. Împărăţea peste bureţi
lapon, ă – locuitor de la Cercul Polar de Nord. Crai Crypto, inimă ascunsă,
Crypto – nume creat în mod lămurit de la adjectivul
cryptos, care în greaca veche însemna ascuns, închis, misterios, La vecinic tron, de rouă parcă!
încifrat; de aici vine şi adjectivul românesc criptic, care are – Dar printre ei bârfeau bureţii
aceleaşi semnificaţii. Totodată, numele regelui ciupercilor De-o vrăjitoare minătarcă,
trimite şi la un grup de ciuperci otrăvitoare, cunoscute în De la fântâna tinereţii.
biologie sub numele de Criptogama.
menestrel, menestreli – cântăreţ itinerant; poet şi Şi răi ghioci şi toporaşi
cântăreţ medieval care îşi difuza creaţia cântând prin cetăţi,
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
pe la castele, oriunde era ascultat.
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu vroia să înflorească.

– În ţări de gheaţă urgisită,

Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei; pre nume – Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

61
 modernismul
Simbolismul visului în poemul Luceafărul de Pe trei covoare de răcoare
M. Eminescu şi în balada lui Barbu Lin adormi, torcând verdeaţă,
Când lângă sân, un rigă spân,
În poemul eminescian Luceafărul, predispoziţia spre
Cu eunucul lui bătrân,
visare a Cătălinei se converteşte treptat în dorinţă magică Veni s-o-îmbie cu dulceaţă:
şi în vis transcendent; reveria impulsionează dorurile refulate:
Cum ea pe coate-şi rezema/ Visând ale ei tâmple,/ De — Enigel, Enigel,
dorul lui şi inima şi sufletu-i se împle. De la această stare Ţi-am adus dulceaţă, iacă,
de emoţie şi aşteptare, Cătălina evoluează către visul Uite fragi, ţie dragi
înstăpânitor (Căci o urma adânc în vis/ De suflet să se Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
prindă), către o maladivă dorinţă de evadare dintre limitele
lumii ei.
— Rigă spân, de la sân.
Lapona visează chemarea lumii instinctuale configurată
Mulţumesc Dumitale.
de semne catabasice: somnul, umbra, ciupearca crudă de
pădure. Însă ea trăieşte sub tutela raţiunii (se-nchină la Eu mă duc să culeg
soarele-nţelept) şi aspiraţiile ei spirituale estompează Fragii fragezi, mai la vale.
ispitirile lăturalnice; stimulentele cărnii îi declanşează teama
chiar şi în vis: La umbră, numai carnea creşte/ Şi somn e — Enigel, Enigel,
carnea, se desumflă... Crypto pătrunde în visul laponei Scade noaptea, ies lumine,
pentru că ea este pregătită pentru comunicare. Dacă pleci să culegi,
Începi rogu-te cu mine.
În versul Rigă spân, de la sân apare o rimă interioară,
care accentuează eufonia textului. Găsiţi şi alte rime, — Te-aş culege, rigă blând...
asonanţe şi jocuri de cuvinte care au acest rol. Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Comentaţi ideea următoare: Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. –, Aşteaptă de te coace.
Celebrul psihanalist Carl Gustav Jung este de părere
că visul exprimă singurătatea fiinţei şi nevoia ei de a fi — Să mă coc, Enigel,
consolată; de aceea simbolurile onirice codifică un Mult aş vrea, dar, vezi, de soare,
limbaj, o dorinţă de a fi în legătură cu lumea (Simboluri Visuri sute, de măcel,
ale transformării, Ed. Teora, 1999, vol. I, p. 24). Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
Simbolismul soarelui În somn fraged şi răcoare.

— Rigă Crypto, rigă Crypto,

Simbol al raţiunii şi al iluminării spirituale, soarele a
devenit un reper în literatură, unde este de cele mai multe
ori element de referinţă pentru un obiect absolutizat.
În credinţele româneşti, soarele apare ca divinitate a vieţii
sau este asimilat lui Cristos; în special în descântecele şi vrăjile
pentru dobândirea frumuseţii şi a sănătăţii este invocat ca
autoritate deplină şi considerat frate ceresc al omului; S. Fl.
Marian menţionează obiceiul ca în dimineaţa Anului Nou
fetele să iasă la răsăritul soarelui şi să rostească următorul
descântec:
Sfinte soare
Frăţioare!
Răsai pe capul meu
Şi pe tot trupul meu.
De la cap pân' la picioare
Să strălucească ca tine, soare,
Precum cată tot norodul la tine,
Aşa să caute el şi la mine
Din cap pân' la picioare,
Cum te-ntorni, tu, sfinte soare,
La-mpăraţi, la-mpărăţori,
Aşa să se-ntoarne şi la mine
Fete, bărbaţi şi feciori!
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-închin la soarele-înţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump, cu margini verzi,
De aur, visu-i cercetează.
Mă-închin la soarele-înţelept,
Că sufletu-i fântână-în piept
Şi roata albă mi-e stăpână
Ce zace-în sufletul-fântână.

62
 tradiţionalism vs. modernism
epitalam – specie a genului liric care cuprinde un mesaj
de nuntire; cântec de nuntă. La soare, roata se măreşte,
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se desumflă,
Balada Riga Crypto şi lapona Enigel este o parabolă.
Explicaţi caracterul alegoric al subiectului. — Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subţirel

Lapona dreaptă, Enigel.
Creaţia lui Barbu se defineşte prin trei tendinţe cultivate Dar timpul, vezi, nu adăsta,
în tot atâtea perioade; după cum remarcă Lovinescu, se Iar soarele acuma sta
poate vorbi despre o poezie parnasiană (a tinereţii), Svârlit în sus, ca un inel.
caracterizată prin imagini livreşti şi atitudine dionisiacă, o
alta – baladescă (în care se înscriu balade precum Riga
— Plângi, prea cuminte Enigel!
Crypto şi lapona Enigel, Nastratin Hogea la Isarlâk) şi alta
ermetică (vol. Joc secund).
Lui Crypto, regele ciupearcă,
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel!
poliptota – figură de stil, preluată din retorică, prin
De Enigel.
intermediul căreia se prelungeşte o imagine. Construcţia în
cadrul aceleiaşi familii lexematice este tautologică, de genul:
De partea umbrei moi să treacă...
am visat un vis.
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
Balada face parte din ciclul Uvedenrode, al volumului
Joc secund (1930).
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală;

Şi sucul dulce înăcreşte!

Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure

Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul cu otravă.

– Ca la nebunul rigă Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul
Să toarne-în lume aurul,
Pagină de manuscris Să-l toace, gol la drum să iasă.
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.

63
 modernismul
După lectură

1. Balada Riga Crypto şi lapona Enigel este compusă din două părţi distincte. Prima, o invocaţie de tip epopeic,
conturează în puţine imagini atmosfera de la sfârşitul unei nunţi, când un trist şi îndărătnic menestrel este rugat să
zică din nou un cântec larg. Cea de-a doua parte cuprinde povestea menestrelului; delimitaţi secvenţele care
compun această a doua parte şi expuneţi oral subiectul baladei.

2. Balada debutează cu un fragment introductiv. Ce rol compoziţional are incipitul? Este un prolog? Este o
invocaţie? Constituie „rama” poveştii? Dezvoltaţi. Ce relaţie semantică stabiliţi între epitetele trist şi îndărătnic, prin
care este definită atitudinea menestrelului?

3. Strofa care marchează începutul propriu-zis al cântecului larg se caracterizează printr-o schimbare de ritm
prozodic. Ce părere aveţi despre sonoritatea versurilor? Urmăriţi vocalele accentuate şi comentaţi tehnica accentuării
în această strofă.

4. Crypto este regele însingurat şi bizar al ciupercilor; comentaţi în scris portretul personajului, pornind de la
semnificaţiile denotativului crai şi de la întrebările următoare:
w Prin ce elemente este particularizat portretul regelui Crypto?
w Din ce cauză credeţi că nu vroia să înflorească? Nu vrea să-şi perpetueze specia? Se află încă sub magia
vrăjitoarei de la fântâna tinereţii? Are un ideal secret? Dezvoltaţi.

5. Cine este Enigel? Cum este posibilă comunicarea între laponă şi regele ciupercilor?
Din ce cauză vrea Crypto să stabilească o legătură cu lapona adormită în poiană? Îşi doreşte să comunice cu o
altă lume decât a sa? Vrea să evadeze din propriul univers? Este vorba doar despre manifestarea nemulţumirii sale
existenţiale? Este îndrăgostit? Argumentaţi.

6. În visul laponei el apare ca o ispitire a lumii întunecate a somnului. Ce simboluri guvernează lumea lui Crypto?
Ce semnificaţie au? Sugerează un univers al plăcerilor? O lume tenebroasă? Este cumva vorba despre o parabolă a
instinctului, aflat în conflict cu raţiunea?

opţional
Discutaţi 15 minute despre posibilitatea sau imposibilitatea ca naturile diferite să colaboreze.
Puteţi să porniţi de la următoarele întrebări:
w Credeţi că doi oameni de condiţie socială diferită pot intra în armonie spirituală? În constituirea unui cuplu este important
sau nu ca cei doi parteneri să aibă acelaşi nivel de educaţie, experienţe comune, sisteme de valori înrudite?
w Ce îşi pot împărtăşi doi oameni care preţuiesc lucruri diferite, au idealuri opuse?
w Este suficient ca fiecare să-şi folosească experienţa pentru ca o relaţie să se întemeieze?
w Care este motivaţia Cătălinei, din poemul eminescian Luceafărul, de a respinge şi îngerul, şi demonul?
w Cum îşi motivează lapona refuzul de a stabili orice legătură cu lumea lui Crypto?

7. În poezia barbiană idealul fiinţei este cămara Soarelui, metaforă a ideii pure şi a revelaţiilor supreme (Ritmuri
pentru nunţile necesare). De aceea, Enigel se închină la Soarele-înţelept, iar, într-o altă poezie, fecioara Geraldine,
întrupare a dualităţii împăcate, înalţă o rugăciune de iubire spiritualizată prin aspiraţia mistică la armonie. Reflex al
infinitului şi semn al iluminării, soarele este asociat simbolic cu eternizarea lumii prin idee. De asemenea, Barbu
atribuie idealurile solare doar fiinţei pregătite pentru armonia absolută. Aspiraţia laponei deschide, aşadar, perspectiva
evadării dintre limitele timpului: Mă-nchin la soarele-înţelept/ Că sufletu-i fântână-n piept./ Şi roata albă mi-e
stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână./ La soare, roata se măreşte.
În Ritmuri pentru nunţile necesare, nunta presupune ascensiune, iar cămara soarelui reprezintă ultima treaptă
a iniţierii. Lapona ascede spre soare, dar nu vorbeşte despre nuntă. Ce semnificaţie credeţi că are simbolul nunţii
în balada aceasta?

8. La rugămintea regelui Crypto, lapona răspunde: Lasă.–Aşteaptă de te coace. Ce sentiment însoţeşte afirmaţia:
Aroganţa? Cruzimea? Cinismul? Condescendenţa? Mila? Preţuirea? Altruismul? Dezvoltaţi

64
 tradiţionalism vs. modernism
9. Urmăriţi muzicalitatea strofei Că dacă-n iarnă sunt făcută… şi spuneţi în ce constă. Faceţi analiza prozodică
a versurilor.

10. Ce figură de stil apare în versul Tot polul meu un vis visează şi care este funcţia ei poetică?

11. Ritual suprem, nunta reprezintă o aspiraţie spirituală, de aceea regele Crypto, neacceptat în lumea sa şi
incapabil de înălţare, supravieţuieşte doar printr-o nuntă, fie ea şi aberantă, cu măsălariţa mireasă. Are acest amănunt
legătură cu faptul că menestrelul cântă povestea despre Crypto şi Enigel, la finele unei nunţi? Dezvoltaţi.

12. Metafora suflet-fântână, de la sfârşitul poeziei, sugerează dorinţa de cunoaştere care eliberează fiinţa de
ispitele instinctuale (somnul, umbra). Aspiraţia solară a laponei întreţine intenţia de perfecţionare a spiritului căci
la soare roata sufletului se măreşte. Prin aspiraţia ei spre lumină (cunoaştere) lapona Enigel întruchipează:
w gândul eliberat de ispite?
w fiinţa superioară?
w reprezintă doar pe cel care îşi reprimă dorinţele instinctuale, plătind preţul oricărei renunţări?
Rostiţi o scurtă disertaţie despre aspiraţia solară a laponei.

13. Atitudinea ei nu este însă un dat general al fiinţei. Idealul cere sacrificii; de aceea lapona plânge după ce
renunţă la tentaţii, iar plânsul ei este defulatoriu, căci raţiunea se înalţă, de regulă prin sacrificarea plăcerilor
instinctuale. Explicaţi şi altfel plânsul laponei. Este un mod de a se elibera de povara mărturisirii? Este plânsul celui
care renunţă? Are Enigel conştiinţa sacrificiului pe care i-l impune idealul ei solar? Justificaţi.

14. Sintagma fiară bătrână, metaforă a fiinţei raţionale reuneşte sugestiile acestor renunţări, exerciţiile îndelungi
ale raţiunii care a învăţat să fie necruţătoare (ca o fiară) cu ispitele trupului. Pornind de la această teză, interpretaţi
sensul metaforei făptură firavă; folosiţi-vă şi de întrebările următoare: Ce i se întâmplă lui Crypto? Înnebuneşte? Îşi
pierde doar rostul şi idealurile? Pârjolirea lui se petrece doar în fantezia laponei? Imaginea sintetizează refulările ei?
Explicaţi.

15. Cum interpretaţi secvenţa Venin şi roşu untdelemn/ Mustesc din funduri de blestem. Sugerează faptul că
regele este o fiinţă blestemată? Îşi merită cumva pedeapsa? Gândurile lui ascunse sunt primejdioase? Imaginea
exprimă simbolic doar consecinţele pe care trebuie să le suporte cel care îşi forţează limitele existenţiale? Pentru
cine gândul (raţiunea) este pahar cu otravă?

Menestrel

65
 modernismul
poezia orfică nu se încadrează într-
o epocă anume şi nu ilustrează un curent
literar, ci defineşte generic orice text care
atrage atenţia prin sonoritatea stranie şi
creează impresia că transmite un gând
însemnat, vital, deşi nu poate fi explicat
de cititor. Simpla lectură introduce într-
un mister pe deplin resimţit, dar de
nepovestit.
TRĂSĂTURI ALE POEZIEI BARBIENE
w Poezia sa are un caracter ritualic manifestat şi la nivelul formei (prin
rima interioară, inovaţiile lingvistice, inversiunile), şi la nivelul conţinutului
(prin teme şi motive precum nunta, oul dogmatic, dualitatea etc.). Rima
interioară, remarcată de Tudor Vianu, invenţiile lingvistice de sonoritate
specială (Uvedenrode, Isarlâk, Enigel), inversiunile, precum şi împletirea
cuvântului uzual, de multe ori regional, cu cel ezoteric susţin impresia de
spectacol secret şi incitator. Aceasta creează impresia de mister de nepovestit,
caracteristic poeziei orfice.
w Imaginile iniţiatice, create într-un cod voit închis, accesibil doar celor
care cunosc textele hermetice, familiare lui Barbu, constituie altă trăsătură
a creaţiei sale.
w Redundanţa simbolică conferă caracter manierist poeziei barbiene şi-
i accentuează caracterul ermetic.
w Simbolul central al poeziei sale este nunta, deoarece cuprinde sensul
armoniei primordiale.
w Formulele preferate de Barbu sunt pastelul livresc (Copacul), cântecul
(Riga Crypto...), descântecul (Domnişoara Hus) ş.a.

Exerciţii de redactare

1. Pornind de la descântecul popular transcris în marginea textului baladei, de la informaţiile de mai jos şi de
la poezia lui Barbu, alcătuiţi un eseu despre simbolismul soarelui.

Soarele în viziunea lui Alecsandri

În diferite legende populare soarele întruchipează frumuseţea absolută şi puritatea şi de aceea apare în ipostaza de cuceritor
sau de mire. Alecsandri, pornind de la un eres scrie un poem despre dragostea pe care soarele i-o inspiră unei fete de crai, pe
nume Lia, care îl invocă astfel: ...Tu, al lumii monarc strălucitor/ O! splendidă comoară de viaţă şi amor!/ Tu, ochi deschis în ceruri
să vadă-a mea iubire!/ Tu, singura-mi dorinţă, tu, dulcele meu mire! (Legenda ciocârliei). Lia pleacă spre palatul soarelui, care
locuieşte pe o insulă îndepărtată şi reuşeşte să înşele vigilenţa bătrânei lui mame, care îl păzeşte de ispita nuntirii; dar îndată ce
devine mireasa soarelui este blestemată de mama îndurerată şi moare, sufletul ei căpătând totuşi dreptul de a se metamorfoza
într-o pasăre solară – ciocârlia. Alecsandri insistă pe ideea că lumea soarelui este imaculată şi că astrul este un copil fără păcat,
subliniind prin aceasta nu doar unicitatea,ci şi menirea lui de a menţine contradicţiile care pun în mişcare lumea şi determină
evoluţia.

2. Citiţi compunerile şi comentaţi asociaţiile de idei care vi se par interesante.

3. Stabiliţi denotaţia şi conotaţia sintagmelor următoare şi transpuneţi în scris rezultatul analizei:

somn fraged şi răcoare; Greu taler scump, cu margini verzi,/ De aur; roata albă.

4. Comparaţi interpretările şi stabiliţi care argumente sunt credibile.

Exerciţii de retorică Sinteză

w Balada are sens alegoric şi este
1. Rostul regelui Crypto este să ispitească (el este mirele), să înalţe înrudită ca semnificaţie cu poemul
dorinţele obscure în lumea ascetică a raţiunii, dar, incapabil de gând, el se eminescian Luceafărul de M. Eminescu.
dezechilibrează dacă încearcă să depăşească limitele lumii lui strâmte. Ce w Confruntarea dintre raţiune
alternativă ar fi avut? Rostiţi în faţa clasei un discurs de câteva minute în (Enigel) şi instinct (Crypto) este
devastatoare pentru ambele părţi:
care să susţineţi cu argumente această alternativă a regelui Crypto. lapona plânge, regele înnebuneşte.
w Scrisă în ritmul unui cântec de
2. Faceţi un clasament al discursurilor rostite şi comentaţi criteriile care nuntă (epitalam), poezia aduce în prim
au stat la baza evaluării. plan nivelul ritualic al expresiei artistice
întreţinut de sonorităţile insolite, rima
interioară, aliteraţiile subtile, imaginile
iniţiatice etc.

66
 tradiţionalism vs. modernism
TEMĂ PENTRU ACASĂ
Scrieţi o paralelă literară între Enigel şi Crypto (două pagini).

TEME DE EVALUARE ORIENTATIVĂ

NIVEL MINIM:
1. Stabiliţi tema baladei şi aduceţi două argumente în sprijinul ideii voastre. (oral)
2. Justificaţi oral de ce poezia Riga Crypto şi lapona Enigel este o baladă.
3. Realizaţi o caracterizare comparativă a celor două personaje ale baladei.
4. Ion Barbu a afirmat că poezia acesta este un „Luceafăr întors”. Comentaţi oral afirmaţia.
NIVEL MEDIU:
5. Interpretaţi simbolismul baladei. (oral)
6. Scrieţi un eseu despre semnificaţia poeziei. (2 pagini)
NIVEL PERFORMANT:
7. Scrieţi un eseu despre condiţia fiinţei prinse între lumi, excluse, marginalizate, sau superioare mediului în care
este nevoită să trăiască, pornind de la destinul personajului Crypto.

Bibliografie
ARMANCA, Brînduşa – Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă, Ed. Curtea
Veche, 2005.
BALOTĂ, Nicolae – Arte poetice ale secolului XX, Ed. Minerva, 1997.
CIORĂNESCU, AL.– Ion Barbu. Monografie, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.
LOVINESCU, Eugen – Ion Barbu, în Critice, PL, 1969.
MINCU, Marin – Ion Barbu, texte comentate, Albatros, 1975.
NEGOIŢESCU, Ion – Istoria literaturii române, Ed. Minerva, 1991.
VIANU, Tudor – Ion Barbu, în vol. Scriitori români din secolul XX, Ed. Minerva, 1986.

Texte critice

„Nu se poate intra în spiritualitatea poeziei lui Ion Barbu decât prin muzica ei fascinantă, halucinatorie, ce nu are egal în
puterea-i de incantaţie decât poezia lui Eminescu, cu care de altminteri nu seamănă deloc. Ca şi la Eminescu, muzica însăşi a
versurilor lui Barbu este vizionară. Cosmic genuină, precum în cele două catrene din Timbru, care o zugrăvesc. Această muzică
o obţine Barbu prin hermetismul său mallarméan (suprarealist, câteodată), care obscurizează ideea – totdeauna însă prezentă –
, spre a permite cuvintelor să-şi exercite cu exclusivitate capacitatea lor sonoră. Sonoritate mai rafinată ca la Coşbuc (la care face
uneori apel), tocmai din cauza autonomiei perverse a cuvintelor şi a voinţei lor singulare de a se alia între ele ignorând logica,
facultate sesizabilă şi în folclor, în descântece şi cimilituri.” (Ion Negoiţescu – Istoria literaturii române, Ed. Minerva, 1991, p. 284.)

„Semnificaţia acestei captivităţi este înscrisă simbolic şi în destinul Rigăi Crypto, dincolo de alte interpretări justificate, pe alte
nivele. Kryptos (gr.) înseamnă închis, ascuns, nu doar în raportul dintre fiinţă şi «increat», în analiza cea mai frecventă, sugerată de
Barbu însuşi, ci şi în înţelesul poeziei ca mister, ca putere ascunsă. Mitul «increatului» – spaţiu-limită între regnuri – derivă din
obsesia purităţii, pentru că «oul» ca simbol al «increatului» nu se supune haosului primar, dar nici ordinii exterioare, convenţiilor
lumii. Lumea este redusă în «increat» la principiul ei, care conţine germenii morţii şi ai vieţii într-un echilibru vulnerabil. Încălcarea
acestui consemn prin nuntire, prin ieşire din inocenţă se face prin activarea forţei blestemului, formulat ca o chemare spre consumarea
ciclului vital. Baladele din etapa orientală şi balcanică, După melci sau Riga Crypto şi lapona Enigel, pentru a da exemplele cele
mai cunoscute, reconstituie magia erotică a rostirii, care scoate «increatul» din somnul virginal, expunându-1 morţii.” (Brînduşa
Armanca – Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă, Ed. Curtea Veche, 2005, p. 135)

67
Limbă şi comunicare

Limbajul poeziei şi norma literară

Noţiuni recapitulative
norma literară – cum trebuie să se spună (conform
regulilor convenţional stabilite).
Sfântul
norma lingvistică – cum se zice, de fapt. de Tudor Arghezi
Prin iarmaroc
Trec moaştele-n roabă,
Limbajul poeziei Ale lui Hialmar, duse de-o babă.
Sub aspectul expresiei artistice, poezia se caracterizează De douăzeci de ani întregi
prin „ornamente” (ornare verbis), prin figuri de stil care au E cel mai mare slut dintre betegi.
funcţia de a construi imagini poetice, de a conferi capacitate Tălpile-i sunt întoarse la gură,
mare de sugestie textului poetic. Respectiv, limbajul poeziei Genunchii-s rupţi din încheietură;
este alcătuit din împletiri de cuvinte capabile să trezească Fluierele sucite şi bătute
şi să stimuleze imaginaţia cititorului. S-au împietrit pe tăcute.
Textul liric transfigurează imaginea lumii, recurgând Ca nişte áripi, umerii-i s-au frânt,
la expresii concentrate şi specifice stării de spirit a poetului. Şi ochii lui caută a sfânt.
Din acest motiv, este ştiut că regulile gramaticale sunt
A rămas mic cât un pui
adeseori încălcate, mesajul comunicării fiind stabilit în
funcţie de sentimentele pe care le generează versurile. Chinuit în toate zgârciturile lui.
Limbajul poeziei nu se supune normelor stabilite Fiindcă se năcuse surd şi mut
convenţional şi nici măcar normelor lingvistice. Poetul Trebuia ceva din el făcut.
recreează limba, recurgând la combinaţii, invenţii şi forme
care vin din raportul lui specific cu limba şi din capacitatea Auzi-l, trece. Gâtlejurile sale
de a comunica într-un mod original. În acest sens Arghezi Tărăgănează geamătul agale.
declară:
În glasul lui mut
„Doamne, vreau să-ţi mulţumesc Bombăne Cuvântul dintru început
Dar în graiul omenesc [...]
Ce se purta chiorâş pe ape.
Voie dă-mi să spânzur graiul
Şi să-ţi mulţumesc cu naiul.”
(Tudor Arghezi – Colind). O muscă-i suge lacrima din pleoape.

După lectură

1. Ca multe dintre poeziile cuprinse în volumul Flori de mucigai, şi Sfântul transfigurează în amănunte memorabile
un portret al fiinţei aflate într-una dintre ipostazele ei tragice. Preocupat de figuri de oameni excluşi social, constrânşi
la o existenţă mizeră, dezumanizaţi sau doar fixaţi în straturile de jos ale lumii, Arghezi creează portrete alcătuite
din amănunte şocante şi autentice, îngroşând detaliul în latura lui grotescă. Ce imagini sau amănunte iconice vi se
par înscrise în categoria grotescului, în textul de faţă?

2. Poezia debutează narativ, dar se dezvoltă descriptiv, alcătuind din secvenţe şocante portretul unui cerşetor.
Ce elemente susţin sintactic impresia epică? Cum se implică eul liric în spaţiul artistic? Descoperiţi elementele de
deixis (prin care autorul discursului liric stabileşte legături directe cu portretul cerşetorului.)

3. De cele mai multe ori sensul dramatic al unei atitudini se converteşte în sublim pentru că Arghezi are vocaţie
tragică şi îşi situează experienţa lirică în sfera singulară a confruntării dintre fiinţă şi condiţia sa. Hialmar, schilodul
care cerşeşte prin târguri, este surd şi mut din naştere şi mutilat (probabil, de familie) pentru că trebuia ceva din el
făcut, însă prin tânguirea sa ininteligibilă imită fără să ştie logosul iraţional al dumnezeirii, care se purta chiorâş pe
ape. Cum interpretaţi această asociere între mizerie şi sensul ei mistic? Vi se pare forţată? Este convingătoare?
Explicaţi.

68
 tradiţionalism vs. modernism
4. Lexemul şocant aici este chiorâş, un cuvânt care nu aparţine limbii literare şi care rupe binecunoscutul enunţ
biblic, ambiguizând sensurile mistice, întrucât nu se referă doar la un defect ocular, ci înseamnă cruciş, suspicios,
răuvoitor, reprobator, înţelesuri subordonate impresiei de dezorientare specifică începutului, adică ieşirii din haos
în întinderea nesfârşită a apelor primordiale. Ce legătură stabiliţi între această imagine şi versul care încheie poezia?
Dacă nu vă vine nicio idee, alegeţi una dintre variantele următoare şi argumentaţi alegerea:
w Imaginea conferă dimensiune tragică personajului în care se pogoară cuvântul divin şi se adună mizeria lumii.
w Imaginea cerşetorului se păstrează între limitele groteşti ale unui destin doar dramatic, lipsit de dimensiune
tragică.

5. Care este înţelesul predicatului din enunţul: ochii lui caută a sfânt? Seamănă? Imită? Sunt pe cale de a se
transforma? Folosind construcţia aceasta, alcătuiţi şi alte contexte pentru lexemul a căuta.

6. Adjectivele şi adverbele pot căpăta funcţie stilistică, mai ales când se află la un grad de comparaţie care le
accentuează raporturile de sens. De pildă, superlativul relativ (de genul cel mai mare...) restrânge, izolează, pune în
relaţie prin capacitatea sa de a delimita o poziţie superioară faţă de celelalte obiecte. În textul arghezian care credeţi
că este rolul superlativului relativ?

7. Cui se adresează eul liric în secvenţa Auzi-l, trece? Imperativul face parte din retorica argheziană? Este un
element de implicare afectivă a cititorului, prin adresarea directă? Reprezintă doar un mod de a pregăti imaginile
auditive care urmează? Explicaţi.

Exerciţii de limbă şi stil

1. Lucian Blaga observa că aritmia şi lipsa de rimă sunt compensate în poezia modernă de inversiuni sintactice
şi metafore (vezi lecţia Modernismul, Exerciţii de compoziţie, 4). Comentaţi, pornind de la această afirmaţie, în ce
constă valoarea poeziei argheziene.

2. Spuneţi ce lipseşte din textul poeziei pentru ca el să constituie un mesaj clar şi riguros construit din punct de
vedere gramatical:
„Spre ţara de peste veac
Nesfârşire fără leac,
Vămile văzduhului,
Săbiile Duhului
Pururea de strajă.”
(Nichifor Crainic – Ţara de peste veac)
3. În ce măsură încălcarea normei literare subliniază valoarea artistică a textului lui Crainic?

4. În Istoria literaturii române contemporane Eugen Lovinescu afirmă: „S-a spus că Tudor Arghezi aduce o limbă
nouă – în realitate, limba lui este limba obişnuită, devenită însă o nouă limbă poetică prin putinţa scriitorului de a
da o nouă funcţie poetică unor cuvinte considerate până la dânsul ca nepoetice..”
Cum apreciaţi exprimarea S-a spus că Tudor Arghezi...? Din ce cauză nu-i numeşte pe cei care „au spus”? Este o
exprimare voit evazivă? Afirmaţia era de notorietate, încât toţi potenţialii cititori îl cunoşteau pe cel care o emisese?
Mai mulţi exegeţi ai operei argheziene făcuseră această remarcă, încât ea se generalizase deja? Discutaţi despre
enunţurile cu subiect neexprimat, de genul celui de mai sus şi spuneţi dacă el se abate sau nu de la norma literară.

5. Reorganizaţi sintactic secvenţa, respectând ordinea firească a propoziţiilor şi a părţilor de propoziţie (subiect,
predicat, complemente, atribute): Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul cu otravă. Citiţi noua formulare şi spuneţi
dacă s-a schimbat mesajul textului.

69
 limbajul poeziei
Exerciţii de compoziţie şi stil CÂNTEC MUT
de Tudor Arghezi
1. Citiţi poezia Cântec mut de Tudor Arghezi şi alcătuiţi
un tabel în care să includeţi categoriile de cuvinte care La patul vecinului meu
apar în text (arhaice, argotice, populare, neologice etc.). A venit aznoapte Dumnezeu.
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi
2. Discutaţi despre lexicul poeziei pornind de la datele Erau aşa de fierbinţi,
Că se făcuse în spital
culese.
Cald ca sub un şal.
3. Scrieţi un scurt interviu, imaginând răspunsurile Ei au cântat din buciume şi strune,
unui martor care pretinde că a văzut cum Dumnezeu a Câte o rugăciune,
coborât la căpătâiul unui muribund, în spitalul unei Şi au binecuvântat
puşcării. Interviul are întrebări deja stabilite: Lângă doftorii şi lângă pat.
w Cine sunteţi dumneavoastră şi pentru ce aţi fost
condamnat? Doi îngeri au adus o carte
w Relataţi pe scurt ceea ce aţi văzut noaptea trecută. Cu copcile sparte,
w Aţi afirmat în mai multe rânduri că plopii s-au făcut Doi o icoană,
de oglindă. Ce înţelegeţi prin aceasta? Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii-n stihare
4. Citiţi interviurile şi comentaţi stilul lor, făcând Veneau de sus, din depărtare,
referire la limbajul publicistic, la încălcările normei literare, Cădind pe călcâie
la capacitatea de convingere a intervievatului imaginar. Cu fum de smirnă şi tămâie.

Lumânări de ceară
5. Alcătuiţi oral portretul celui pe seama căruia este
Se încrucişară.
pus discursul liric al poeziei Cântec mut, după calitatea
Seara din cereasca-mpărăţie
limbajului. Scobora în infirmerie,
Pe trepte de cleştar,
6. Rescrieţi textul poeziei în limbaj literar, în stil Peste patul lui de tâlhar.
beletristic, în proză. Citiţi compoziţiile şi subliniaţi Cei de faţă vorbeau pe deşte
diferenţele dintre textul vostru şi cel arghezian. Cu el, şi bisericeşte.
În tindă,
7. Citiţi informaţiile cuprinse în textul Estetica urâtului Creşteau plopi de oglindă
în poezia argheziană şi căutaţi exemple în textele Şi o lună cât o cobză de argint.
argheziene din lecţie care să ilustreze conceptul de L-am auzit şoptind.
estetică a urâtului.
Şi toată noaptea a vorbit cu ei
Şi cu icoana Dumneaei
A de-a pururi Fecioare,
De Dumnezeu Născătoare.

— „Lăsaţi-l: nu poate să v-asculte.

Nu vedeţi? Azi are vizite multe,
Domnule grefier.”
Perturbaţii topice în limbajul poetic Zăbrelele s-au îndopat cu fagure de cer
Ordinea firească a părţilor de propoziţie este: subiect, Şi atârnau candele de stele
predicat, atribut şi complement. Uneori, atât în vorbirea curentă, Printre ele.
cât şi în limbajul artistic, apar perturbaţii topice din nevoia de Ferestrele închise
a evidenţia o imagine, o parte a unui mesaj. De pildă, în secvenţa S-au acoperit cu rìpide şi antimise,
Ei au cântat din buciume şi strune,/ Câte o rugăciune, Şi odaia cu mucegai
complementul direct (rugăciune) ar trebui să aibă prioritate A mirosit toată noaptea a rai.
în faţa complementul lui indirect (din buciume şi strune), dar
Arghezi preferă această schimbare sintactică pentru că imaginea
L-am găsit
poetică a buciumelor şi strunelor vizualizează rugăciunea şi o
particularizează. Zgârcit.
El stă acum în pat.
Găsiţi în textele din lecţie şi alte exemple de topică motivată
semantic!
Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.
(din volumul Flori de mucigai)
70
 tradiţionalism vs. modernism
Estetica urâtului în poezia argheziană
Arghezi poetizează limbajul comun prin îmbinări sintagmatice insolite, aşa după cum anunţă în poezia Testament,
în care îşi formulează intenţia de a elibera cuvântul de sensul său obişnuit prin aşezare în contexte de negândit
până la el şi capabile de a alcătui o imagine (icoană) în aceeaşi vreme familiară şi labirintică. Procedeele principale
se întemeiază pe sintagma care promite sensuri adânci (muguri) şi pe ornamentul ostentativ (coroane). Aşa încearcă
poetul să spulbere canoanele comunicării, mai cu seamă expresia încremenită, lipsită de forţa de a convinge.
Remodelarea ia de multe ori fie aspect violent, fie aspect de euforică rostire venită din faptul că el nu scrie pentru
îngeri, ci un cântec înrudit cu ei: Cântecul care mă doare/ Frate-i cu tăcerea mare,/ Cu îngerii, cu lăstunii/ Şi cu şoapta
rugăciunii (Colind). Deşi versurile par facile, Arghezi consfinţeşte aici începutul poeziei care metamorfozează
rugăciunea sacră în colind profan.
Fiind vorba despre frământarea îndelungă a cuvântului, spectacolul retoric devine principala dimensiune a textului
arghezian. Răbdătoarea plăsmuire a imaginilor nu este doar evidentă, ci chiar subliniată, căci Arghezi face din
ornamentul retoric şi un procedeu de exorcizare a cuvântului. Îşi explică această predilecţie spre formule retorice
în poezia Testament, unde le numeşte coroane, metaforă care conotează atât sensul comemorativ pe care îl are
figura retorică în general (capabilă să sublinieze jocul, dar şi asidua lui pregătire), cât şi sugestia de rostire alcătuită
cu migală şi subliniată în expresii instituite; este aici o subtilă trimitere la celebrul discurs Coroana, al lui Demostene,
considerat maestrul rostirii elocvente. Aşadar, facilitatea expresiei arheziene reprezintă o intenţionată întoarcere la
echilibrul clasic, dar cu o renovare temeinică şi inspirată a materialului lingvistic. Cuvântul său este într-adevăr bubos,
dar vitalizator pentru formula vetustă. Din acest motiv, sintagma argheziană pare întemeiată pe un joc simplu şi
tendenţios; el exprimă gestul solemn al rugăciunii prin cuvântul imediat evocator şi prin amănuntul esenţial:
Treiburicele închinăciunii s-au ros (Făclii). Alteori jocul de cuvinte este infantil (În stolul de muşte/ Tăbărâte să-l muşte),
dar autentic, forţa lui venind în primul rând din luciditate, din faptul că Arghezi îşi sprijină jocul poetic pe experienţe
trăite. Multe dintre textele sale sugerează secvenţial o poveste, un aspect al vieţii cotidiene, deoarece el are
convingerea că poezia e literatură concentrată.
Metafora agresivă care uneşte aspectul plasticizant cu sugestia revelatoare reprezintă adevărata sa inovaţie.
Arghezi preferă imaginea alegorică şi condensată. Sistemul metaforic arghezian se constituie în jurul unui lexem
sau al unei sintagme care intrigă cititorul prin sensul comun şi adeseori dur sau chiar vulgar, dar reevaluat plastic
prin context. Versurile sale evocă imaginea unanim ştiută, iar această imagine substituie gânduri complexe, meditaţii
camuflate, observaţii pertinente asupra existenţei generale. De pildă, se ştie că lumina este un simbol cu valenţe
mistice, dar Arghezi, nu caută sensul ei în universul imediat, ci îl exprimă într-un mod similar cu cel al fiinţei care
intuieşte secretele lumii, fără să fie preocupată de ele. El notează în imagini sensibile un peisaj de toamnă aurie şi
creează un singur vers care sintetizează revelaţiile poetului romantic: Lumina duce omenirea-n poală. Metafora
antropomorfă dezvoltă sensul ocrotirii, al legănării, dar şi pe cel al maternităţii şi, implicit, al genezelor universale.
Expresia argheziană este violentă, iritantă, se impune prin oripilarea simţurilor. Nu este vorba despre o reluare
a imagisticii simboliste, căci la Arghezi lipseşte preţiozitatea şi pedanteria baudelairiană. Metafora sa este agresivă
şi seducătoare, venită dintr-o exactă cunoaştere a omenescului; astfel, un simbol evident al trecerii şi al descompunerii
lumii, cum este cadavrul, intrat între motivele literare în special prin poezia simbolistă, apare la Arghezi eliberat de
ornamentele livreşti ale simbolismului. Imaginea brută cuprinde sensurile neputinţei umane în cumplita luptă
pentru supravieţuire; morţii Au bube cleioase pe şale,/ Noroaie de sânge pe piept şi picioare (Dimineaţa), iar pe
cadavrul lui Ion sunt morţi şi păduchii. Imaginea include cinic sugestia degradării care se prelungeşte din viaţă în
moarte, printr-o menţiune simplă şi edificatoare: păduchii au murit în cârduri. Această împletire de violenţă şi
seducţie se menţine şi în versurile care sublimează mizeria şi degradarea, adică în florile de mucigai, prin care Arghezi
întemeiază estetica urâtului, după cum a numit Tudor Vianu principala dimensiune a scrierilor argheziene.

71
 limbajul poeziei
Exerciţii de interpretare Exerciţii de limbă

1. Arghezi crede că Dumnezeu se află în frumuseţile suave ale vieţii, adică 1. Rescrieţi fragmentul următor,
în tot ceea ce trăieşte. Interpretaţi această afirmaţie! respectând ordinea şi raporturile
sintactice impuse de norma literară.
2. Limbajul dur, argotic, licenţios, poetizat prin combinaţii lingvistice, „Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-
conservă caracterul evocativ şi pitoresc al cuvântului bubos. Pornind de la o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala,
textele studiate, daţi exemplu de două cuvinte care îşi pierd sensul propriu slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un
în compoziţia argheziană. mod fatal legate de o mână de pământ;/
Toate micile mizerii unui suflet chinuit/
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce
3. Comparaţi cele două secvenţe poetice de mai jos, care transfigurează ai gândit.” (M. Eminescu – Scrisoarea I)
acelaşi aspect al realităţii; găsiţi două deosebiri fundamentale în ceea ce priveşte
2. Ce rol poetic are aici
limbajul poetic.
schimbarea locului firesc al unităţilor
a. „Miroase a piatră şi ceară,
sintactice? Reprezintă această
Şi ziua intră în seară. perturbare sintactică o particularitate
Prin ceaţa mânjită de humă a limbajului poetic? Explicaţi.
Se micşorează carul cu paie de brumă, 3. Găsiţi în poeziile argheziene
Dric vânăt, strâmb, pe jumătăţi de roţi. din lecţie alte secvenţe care încalcă
Şi cimitir întunecat, de hoţi.” (Tudor Arghezi – Frunză palidă, floare galbenă)
norma literară. Comentaţi-le.
b. „...Pierea o dup-amiază, 4. Creaţi imagini sinonime pentru
Schimbată-n apa multă şi drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir, sintagma argheziană drojdiile nopţii
Gândacul serii urcă ghiocul de porfir.” (Ion Barbu – Nastratin Hogea la Isarlâk) uleioase. Comentaţi variantele create.

Antologie de poezii argheziene

ION ION Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs. Aznoapte, soră,
Trei nopţi şobolanii l-au ros N-a mai bătut nicio oră.
Şi gura-i băloasă ca de sacâs.
GALERE
Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ. Zgomotul de lanţuri multe
De-l pui poate stă în picioare A trecut prin curte,
Dar braţul e moale şi frânt. A ieşit lung pe porţi
Printre vii şi printre morţi,
În ochii-i deschişi, o lumină, Târâş, grăpiş,
A satului unde-i născut, Prin păinjeniş,
A câmpului unde iezii-a păscut, Ca o fiară bolnavă de rugină.
A încremenit acolo străină.
În potcovăria cu clăbuci de lumină
Departe de vatră şi prins de boieri, Lăcătuşii le-au bătut călare
Departe de jalea mămuchii, O verigă-ntre picioare
Pe trupu-i cu pete şi peri Şi la glezna mâinii,
În cârduri sunt morţi şi păduchii. Ca să poată hodini stăpânii,
Cât, munciţi pe caldarâm,
CEASUL DE-APOI Hoţii trec dintr-un tărâm într-alt tărâm.

În cer, O şchiopătare de vulturi căzuţi din stele

Bate ora de bronz şi de fier. Prin oţăţitul întuneric tare;
Într-o stea O răstignire fără cruci şi fără schele.
Bătu ora de catifea. O Golgotă şeasă, fără altare.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate. Pasul strâns lângă pas
În ora de lână Merge-mpiedicat ca un compas,
Se-aude vremea bătrână Şi palmele, unite cu ciocanul, cătuşa şi pila,
Şi se sfâşie Parcă se roagă, cu de-a sila.
Ora de hârtie.

72
 tradiţionalism vs. modernism

TEMĂ PENTRU ACASĂ

Scrieţi un eseu în care să arătaţi în ce constă modernitatea poeziei argheziene, comparând-o cu lirica lui Ion
Barbu şi cu cea bacoviană. Folosiţi şi textele critice de mai jos.

TEME DE EVALUARE ORIENTATIVĂ

NIVEL MINIM:
1. Explicaţi oral trei imagini poetice din poezia Sfântul de Tudor Arghezi.
2. Scrieţi un eseu de o pagină în care să vă expuneţi impresia despre poezia argheziană.
NIVEL MEDIU
3. Alcătuiţi o compunere de o pagină despre estetica lui Tudor Arghezi, pornind de la versurile din manual (inclusiv
cele de la exerciţii) şi de la textul Estetica urâtului în poezia argheziană.
4. Interpretaţi oral titlul volumului Flori de mucigai.
NIVEL PERFORMANT
5. Explicaţi oral în ce constă modernitatea poeziei argheziene. Din punctul vostru de vedere, care ar fi principala
înnoire pe care o aduce literaturii noastre prin creaţia sa? Justificaţi.
6. Explicaţi rolul sintaxei şi al încălcărilor normei literare în textul liric modern.

Texte critice
„La Arghezi întâlnim situaţia paradoxală când trivialitatea devine suavă. Impresia de trivialitate dispare prin iniţiere în această
poezie îndelung muncită, cu elementul frust căutat, precum pietrele rare în giuvaierurile de preţ.” (Mircea Scarlat – Istoria poeziei
româneşti, vol. III, Ed. Minerva, 1985, p. 163)

„Nu se poate într-adevăr tăgădui d-lui Arghezi aducerea în literatură a unui considerabil material lexical şi un oarecare curaj
al expresiei crude. […] Dar, ca ultim cuvânt şi atenuare a poate prea tinerei mele îndrăzneli, recunosc că T. Arghezi este un însemnat
punct magnetic.” (Eugen Ionescu – Nu, Ed. Humanitas, 1991, pp. 41-42)

„Rămâne-un mag al lumii, un alchimist, acel

Ce-a înjugat cu-n zâmbet azurul la injurii
Cu subţiimi de înger el puse-n gura urii
Măscara grea de aur cu nimbul pur la fel.”
(Vasile Voiculescu –Tudor Arghezi)

„Desigur, nekya, scoborârea în infern este o experienţă orfic-poetică esenţială. Dacă este un ciclu poetic arghezian care poate
fi asociat cu asemenea experienţă, acesta este ciclul Florilor de mucigai. Semnele coborârii ad inferos pot fi recunoscute în ruptura
cu aproape tot ce-a însemnat pentru poet mai înainte poezia-elevaţie; într-o ruptură de orizontul familiar, de mormintele goale
ale unor amintiri scumpe, de iubirile prea personale, de tradiţiile intime, de ritualurile cosmice, ruptura poetului de credinţele şi
necredinţele sale, în întâlnirea cu demonia. Reamintim experienţa rupturii atât în «noaptea mistică» a unui Ioan al Crucii, în desprinderea
totală Abgeschiedeheit a lui Meister Echart, cât şi în lepădarea revoltatului nihilist.” (Nicolae Balotă – Opera lui Tudor Arghezi, Ed.
Eminescu, 1977)

73
Literatură

Tudor Arghezi – poet modern,

profund ataşat de valorile tradiţionale

Duhovnicească
de Tudor Arghezi
TUDOR ARGHEZI (23.05.1880-14.07.1967) s-a născut
în Bucureşti, iar numele său adevărat este Ion N.
Theodorescu. Părinţii săi, Maria şi Nae Theodorescu, sunt Ce noapte groasă, ce noapte grea!
mici comercianţi ce duc o viaţă modestă. A bătut în fundul lumii cineva.
Arghezi urmează cursurile liceului Sf. Sava între 1891 E cineva sau, poate, mi se pare.
şi 1896. Debutul literar se produce în anul 1896, când, Cine umblă fără lumină,
sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, publică versuri Fără lună, fără lumânare
în Liga ortodoxă, semnând Ion Theo. La vârsta tinereţii Şi s-a lovit de plopii din grădină?
depline se călugăreşte, retrăgân- Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,
du-se la Mânăstirea Cernica, de lângă Bucureşti (1900- Ca un suflet de pripas?
1904). Cine-i acolo? Răspunde!
După 1905, timp de aproape cinci ani călătoreşte prin De unde vii şi ai intrat pe unde?
Europa, studiind, petrecându-şi viaţa prin mânăstiri,
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
audiind cursuri universitare. Locuieşte la Geneva, unde
lucrează într-un atelier de bijuterii (face dinţi de aur, inele Mamă bună, mamă mică!
şi capace de ceasuri). În 1909 vizitează Italia. Reîntors în Ţi s-a urât în pământ.
ţară, începe încă din 1910 o susţinută activitate publicistică, Toţi nu mai sunt,
scriind versuri, pamflete, articole polemice la revistele Facla, Toţi au plecat de când ai plecat.
Viaţa Românească, Teatru, Rampa ş.a. Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Ca şi Slavici, în timpul Războiului de Reîntregire (1916- Toţi au murit detot.
1919), Arghezi se declară pentru neutralitatea României, Şi Grivei s-a învârtit în bot
din care cauză va fi acuzat de trădare şi întemniţat pentru
doi ani, la Văcăreşti.
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
În 1927 îi apare primul volum de versuri: Cuvinte
potrivite. Au zburat din streaşina lunii.
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
În anul următor iniţiază o minirevistă de satiră – Bilete
de papagal, care se va bucura de prestigiu în viaţa culturală Ştiubeiele-s pustii,
interbelică. În 1929 editează prima carte de proză: Icoane Plopii-s cărămizii,
de lemn, iar în 1931 apare volumul de versuri Flori de S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
mucigai, capodopera liricii sale.
De aici încolo, apariţiile editoriale sunt numeroase; Ei! cine străbătu livada
scrie versuri, dar şi proză, romane lirico-satirice, precum Şi cine s-a oprit?
Cimitirul Buna-Vestire (1936). Ce vrei? Cine eşti
În preajma şi în timpul celui de-al Doilea Război De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
Mondial scrie pamflete extrem de violente, multe cu
Aici nu mai stă nimeni
mesaj antifascist, ceea ce face ca Arghezi să fie închis
(mai întâi la Bucureşti, apoi în lagărul de la Tg. Jiu), din De douăzeci de ani…
1943 până în 1944. Eu sunt risipit prin spini şi bolovani…
În perioada comunistă, iniţial se retrage din viaţa Au murit şi numărul din poartă
publică, apoi colaborează cu regimul represiv. Este distins Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
cu titluri şi premii, primit în Academia Română, sărbătorit
ca poet naţional. Scrie poezii angajate (1907– Peisaje, S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Cântare omului), conformându-se programelor dictaturii. Care n-a mai fost şi care vine
Tudor Arghezi s-a stins din viaţă la 14.07.1967, fiind Şi se uită prin întuneric la mine
înmormântat în gradina casei sale din Bucureşti (str. Şi-mi vede cugetele toate.
Mărţişor).

74
 tradiţionalism vs. modernism
psalm – cântec de slavă închinat lui Dumnezeu; specie Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
literară prin care se exprimă o atitudine religioasă. Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Dicţionar de regionalisme Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
ştiubei – regionalism care desemnează un stup făcut
din trunchiul unui copac. Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
cucuruz – porumb. Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

(din vol. Cuvinte potrivite, 1927)

După lectură

1. Poezia Duhovnicească este cercetată adeseori în contextul poeziilor intitulate Psalm şi risipite în toată opera
argheziană, dar mai ales în primul volum, din care face parte şi textul de faţă. Psalmii arghezieni transmit frământarea
eului liric aflat între credinţă şi tăgadă. Ce credeţi, îndoiala este un atribut al fiinţei mistice, torturată de întrebări,
conştientă de destinul ei tragic? Sau este doar o experienţă a omului lipsit de dimensiune religioasă? Dacă nu vă
vine nicio idee, porniţi de la următoarele versuri, preluate din doi dintre cei mai cunoscuţi psalmi arghezieni:

„Pentru credinţă sau pentru tăgadă „Nu lua în seamă cântecele grele
Te caut dârz şi fără de folos Cu care tulbur liniştea de-apoi.
Eşti visul meu din toate cel frumos Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.” Şi cântă moartea-n trâmbiţele mele.”
(Psalm [Te drămuiesc în zgomot...]) (Psalm [Pribeag în şes...])
2. Duhovnic se numeşte preotul căruia îi sunt făcute confesiunile. Titlul poeziei sugerează o destăinuire; din ce
cauză poetul alege însă un cuvânt cu sensuri religioase? Pentru a atrage atenţia asupra formulei voit retorice, de
discurs? Pentru a evidenţia conţinutul – de spovedanie eliberatoare, săvârşită cu speranţa certă în salvarea sufletului?
Explicaţi.

3. Mărturisirea eului liric se referă la o experienţă stranie, situată în spaţiul nopţii. Cu ce seamănă registrul
expunerii? Cu discursul visului? Cu o confesiune religioasă? Cu o relatare prozaică? Este un discurs dramatic? Pare
să se adreseze cuiva? Respectiv, vi se pare spus cu intenţia clară de a fi receptat sau nu? Dezvoltaţi.

4. Pendularea între atitudinea religioasă şi deznădejdea negării lui Dumnezeu ilustrează atitudinea pascaliană,
de a gândi şi a se îndoi, dar este totodată şi o traducere lirică a invocaţiei biblice Cred, Doamne, ajută necredinţei
mele. În spiritul secolului său, Arghezi înţelege că rostul omului este de a crede cu deznădejde în divinitate, dar ştie,
de asemenea, că acest lucru presupune atât speranţa ca Dumnezeu să existe, cât şi teama că nu există. Natură
pascaliană, el nu poate să ajungă la Dumnezeu decât pe ambele căi – prin gând şi prin revelaţie; de aceea universul
său are două lumi pe poale (cum spune în Testament) şi este fixat în ambiguitatea nopţii. Care sunt imaginile care
alcătuiesc universul liric în poezia Duhovnicească? Porniţi de la planul denotativ al nopţii, configurat de epitetele
groasă şi grea. Explicaţi-le.

5. Cuvinte uzuale, preluate din limbajul colocvial, cum este şi expresia fundul lumii, denotativele simple (fără
somn, fără zgomot, fără pas) capătă sens doar în context; ele configurează universul în care eul liric pare închis şi
supravegheat. Există în text sugestii ale acestei stări lirice? Ce semnificaţie acordaţi faptului că eul liric îşi defineşte
lumea interioară ca pe un loc pustiit? Cum interpretaţi imaginea Eu sunt risipit prin spini şi bolovani? Este vorba
despre o metaforă a singurătăţii? Sugerează cumva pierderea identităţii? Este o imagine a distrugerii, a morţii fizice?
Citiţi poezia Plumb de George Bacovia (vezi lecţia Modernismul) şi spuneţi dacă există similitudini de sens între
experienţa lirică bacoviană, situată simbolic într-un cavou, şi viziunea argheziană asociată cu imaginea unei locuinţe
abandonate. Aduceţi două argumente în sprijinul opiniei voastre.

75
 Tudor Arghezi
6. În acest univers părăsit pătrunde un străin, o fiinţă sugerată prin imagini vagi, subordonate totuşi unei sugestii
generice. Analizaţi imaginile care cuprind informaţii despre strania apariţie şi observaţi dacă converg simbolic spre
un sens comun: suflet de pripas; Cine-ştie-Cine; -n haine-ntunecate; pribeag şi ostenit la uşă etc. Sugerează
simbolismul străinului? Al diavolului? Al divinităţii? Argumentaţi.

7. Finalul poeziei ambiguizează experienţa, care, dacă până aici aparţinea eului liric, în ultima strofă nu se poate
spune cu certitudine a cui este, cine este cel care a fugit de pe Cruce. Poetul se simte în condiţia unui martir care
şi-a abandonat datoria? Ce semnificaţie capătă imaginea „vecinului” ocrotitor din finalul poeziei? Credeţi că este
vorba despre atitudinea religioasă a poetului care refuză Crucea şi pe Dumnezeu? Sau este vorba doar despre o
abdicare de la atitudinea solemnă şi îndumnezeită, specifică poeziei romantice? Lumea lui este invadată de însuşi
Mântuitorul, pentru care poetul devine un vecin salvator? Organizaţi o dezbatere de 15 minute, pornind de la aceste
întrebări.

Noţiuni recapitulative Exerciţii de limbă şi stil

câmp semantic se numeşte sfera
de cuprindere a cuvintelor care definesc 1. Construcţia sintactică a discursului sfidează norma literară; ce rost îi
obiecte, stări, însuşiri înrudite; aşa, de acordaţi secvenţei şi ai intrat pe unde? Postpunerea adverbului de loc se
pildă, cuvintele care definesc astrele motivează prin necesităţi de rimă? Constituie un mod de avertizare asupra
(Lună, stea, Marte) sau cele care numesc
nefireştii apariţii? Dar enunţului Toţi nu mai sunt ce justificare îi găsiţi?
sentimentele (ură, iubire, simpatie) fac
parte din aceeaşi sferă de semnificaţie.
nucleul semantic se organizează
2. Care este motivaţia metaforei streaşina lunii? Sugerează un acoperiş
în jurul unei imagini poetice (de regulă, de nori? Este vorba despre imaginea lunii noi? Sublimează o metamorfoză
susţinută de o figură de stil) care i se a astrului? Interpretaţi.
pare cititorului că domină semnificativ
spaţiul poetic. 3. Poezia se încheie cu un fragment în care nu este clar cine vorbeşte:
seme contextuale sunt numite intrusul? eul liric? Explicaţi, urmărind logica discursului liric.
toate imaginile, secvenţele, sugestiile
care se subordonează imaginii centrale
a textului.
4. Lexemele sânge, slavă, mană, otravă se înscriu sau nu în acelaşi câmp
semantic? Care ar fi funcţia enumerării lor în contextul fugii de pe Cruce?
denotaţia defineşte ideea generală,
tema, sensul evident al unui cuvânt, al
unui fragment, al unei opere etc. 5. Din ce cauză cuvântul cruce este grafiat cu majusculă?
conotaţia reprezintă semnificaţia
globală, sensul ultim şi ascuns al unui 6. Ce valoare morfologică are sintagma Cine-ştie-Cine? Este o locuţiune
text, rezultat în urma unei analize pronominală? Este o locuţiune substantivală prin care este denumit eufemistic
profunde. numele diavolului? Justificaţi.

7. Comparaţi secvenţa Cine scobeşte zidul cu carnea lui,/ Cu degetul lui

ca un cui,/ De răspunde-n rănile mele? din poezia Duhovnicească cu secvenţa
Le-am scris cu unghia pe tencuială/ Pe un perete de firidă goală,/ Pe întuneric,
în singurătate,/ Cu puterile neajutorate din poezia Flori de mucigai, care
deschide volumul cu acelaşi titlu, şi răspundeţi la următoarele întrebări:
w Imaginea poetică din cele două texte vi se pare agresivă? Sau este doar
plastică, uşor de imaginat?
wAlegeţi două locuţiuni verbale care vi se pare că evocă imaginile de mai
sus şi explicaţi alegerea:
a răsuci cuţitul în rană, a suna apa-n cap, a-i plesni capul de durere, a călca
pe nervi, a pune paie pe foc, a se urca pe pereţi, a-i crăpa măseaua de durere.

76
 tradiţionalism vs. modernism
Exerciţiu de redactare

1. Comentaţi în scris fragmentul următor, extras din Noul Testament, făcând referiri şi la atitudinea religioasă
din Duhovnicească.
21. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine aşa?”„Din copilărie”, a răspuns el.
22. „Şi de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă
de noi şi ajută-ne!”
23. Isus a răspuns: „Tu zici: Dacă poţi! – Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”
24. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Evanghelia lui Marcu, 9,
21-24)

2. Citiţi compoziţiile şi comentaţi asociaţiile între cele două texte.

Informaţii suplimentare

Simbolul vecinului în Duhovnicească

Simbolic, vecinătatea fiinţei cu Iisus se referă la abandonarea condiţiei de martir şi sugerează o coborâre a confesiunii
mistice în planul comunicării cu Celălalt; refugiul în braţele omului anulează sensul morţii mântuitoare şi impune convertirea
iubirii mistice în relaţie înţelegătoare cu cel care străjuieşte lumea sacră – omul. Această viziune se află în consens cu spiritul
secolului nostru: într-o binecunoscută poezie (Tărâm pustiu), T.S. Eliot îşi regăseşte pe străzile Londrei contemporane experienţa
din timpul războaielor punice, prin simplul fapt că descoperă sentimentul camaraderiei care îl situează în vecinătatea unui
ostaş grec din alte timpuri. De asemenea, Cioran îşi defineşte starea contemplativă ca pe o existenţă privilegiată în apropierea
lui Dumnezeu: ...îneacă-mi înălţarea nebună a gândului şi sfarâmă-mi piscurile luminate de vecinătatea ta! (Amurgul gândurilor).
Arghezi însă porneşte de la o viziune romantică despre rostul creatorului, respectiv confesiunea din Duhovnicească se referă
la sfâşierea artistului, condamnat la singurătate, pustiit, ameninţat şi chinuit de Cine-ştie-Cine, adică la atitudinea de martir, de
crucificat, specifică poeziei romantice, din care descinde creaţia argheziană. Poetul refuză martirajul, atitudinea solemnă şi
îndumnezeită, deoarece îşi descoperă vecinătatea cu un Iisus dezertor. Tocmai această eliberare din condiţia de jertfă face ca
Mântuitorul să-şi regăsească proximitatea profană. Fuga de pe Cruce sugerează aici însăşi fuga artistului din situaţia de creator
damnat în cea de comunicare simplă cu Celălalt şi de vecinătate cu lumea contingentă. Motivul apare şi în Psalm [Vecinul meu
a strâns cu nendurare], unde vecinul profan îşi depăşeşte tărâmul şi dobândeşte slava lumii, înălţându-se la Dumnezeu, fără
ca vecinătatea cerului să mai fie un loc privilegiat; biruinţa lui, aflată sub aripa clipei, înseamnă singurătate distructivă.

Exerciţii de receptare şi investigaţii critice

1. Versurile lui Arghezi au suscitat interes, au creat stupoare, au şocat. Receptarea lor s-a dovedit dificilă. Criticul,
istoricul literar şi scriitorul G. Călinescu surprinde într-unul dintre romanele sale impresia produsă de poezia
argheziană asupra cititorului. Lecturaţi fragmentul de mai jos şi încercaţi să faceţi o caracterizare a personajului
Emilian, recurgând la 4-5 epitete:
„— Domnule, cercetez de câţiva ani o problemă foarte interesantă, şi anume pervertirea şi distrugerea simţului moral în toate
domeniile culturii, dar mai ales în literatură. Am strâns un material extrem de important şi variat, şi aştept numai din Germania
un număr de cărţi ca să pot privi chestiunea dintr-un punct de vedere european. Am lucrat ştiinţific, ţinând seama de părerile
criticilor. Când însă trebuia să spun adevărul, am tăiat în carne vie. Eu cred că aduc o contribuţie frumoasă artei, care trebuie să
fie curată şi să nu zdruncine temeliile sănătoase ale societăţii. Am cercetat o mulţime de tratate medicale, am consultat somităţile
medicinei şi am ajuns la convingerea că cele mai multe dintre manifestările acestea nesănătoase sunt de ordin patologic.
— Nu înţeleg bine… aş vrea o pildă, zise Jim.
— Pilde? Câte vrei! explică dl. Emilian, muşcând din măr. Ascultă: Pe la trei,/ Vin păduchii mititei; /Pe la cinci,/ Ploşniţele cu
opinci. /Şobolanul te miroase /Pe la şase, /Gâlcile dacă ţi-au copt, /Doctorul vine la opt.
Dl. Emilian se uită circular, spre a vedea efectul. M-me Policrat ridică ochii spre tustrei.
— Fii donc, ce oroare! Cine e ăsta, Emil?
— Unul Arghezi, trebuie să-l ştie dumnealui!”
(G. Călinescu – Cartea nunţii)

2. Discutaţi 10 minute despre moralitatea artei, pornind de la afirmaţia personajului Emilian că arta trebuie să
fie curată şi să nu zdruncine temeliile sănătoase ale societăţii.

3. Care este părerea lui Emilian despre versurile lui Arghezi?

77
 Tudor Arghezi
4. Conspectaţi textul de mai jos, selectând două idei pe care le socotiţi interesante. Motivaţi alegerea:
„După ce ai lăsat din mână volumul de versuri al d-lui T. Arghezi, Cuvinte potrivite, o impresie se ridică deasupra tuturor
celorlalte: amestecul de sublim şi stângăcie, de măreţ şi mizerabil, de perfecţiune şi ratare. Imaginaţie aici grandioasă, atingând
simbolul sau mirajul, aici delicată şi miniaturistă, nuanţată până la vecinătatea subtilităţii, epitete viguroase, adânc caracteristice,
imagini pline de gândire curată, sugestii insinuante care se strecoară pe furiş în suflet şi în tot corpul, transformă tot ritmul visurilor
şi-l umple cu muzică de atmosferă, potrivită exact sensului, fără să-l clarifice complet, căci i-ar împrăştia farmecul. Şi pe urmă,
numaidecât, un fel de silnicie a versului, căutări îndelungate şi nimerite alături, accepţie greşită a sensului unui cuvânt, ritmuri
chinuite, forţate, cuvinte schimbate fără abilitate ca să iasă o rimă (între altele, de pildă, deşti, în loc de deget). Câteodată, lipsa
de îndemânare expresivă se transformă în neglijenţă sau licenţă intenţionată, voită. Se teoretizează astfel într-o voinţă preconcepută
ca să se justifice o insuficienţă. Totuşi, efectul final ne apare puternic, în afară şi pe deasupra acestor stângăcii, şi parcă tocmai din
cauza lor. Din toată producţia literară a d-lui Arghezi reiese aceeaşi impresie: o mare energie sufletească lipsită de facilitatea de
exprimare. Un formidabil elan oprit un moment în desfăşurarea lui de o neputinţă de realizare.” (Mihai Ralea – Scrieri din trecut,
E.S.P.L.A., 1958, p. 19)

5. Scrieţi o compoziţie de o pagină în care să explicaţi ideile lui Ralea, apoi să le argumentaţi sau să le respingeţi
exemplificând cu versuri argheziene.

6. Citiţi câteva lucrări şi comentaţi valabilitatea argumentelor.

7. Un demers critic se întemeiază de cele mai multe ori pe o afirmaţie formulată succint (o teză) şi pe argumente
realizate din analiza textului studiat. Identificaţi aceste două etape în textul critic următor:
„Valoarea lui nu stă în determinate psihologice, ci în ineditul expresiei, inedit ieşit din forţa neegalată de a transforma la mari
temperaturi mucigaiurile, bubele, noroiul în substanţă poetică. […] Pentru a o dovedi, vom pleca de la exemplele cele mai umile.
S-a spus că Tudor Arghezi aduce o limbă nouă, – în realitate, limba lui este limba obişnuită, devenită însă o nouă limbă poetică
prin putinţa scriitorului de a da o nouă funcţie poetică unor cuvinte considerate până la dânsul ca nepoetice. Meritul nu e de a
fi îndrăznit, ci de a fi realizat, prin prezenţa unei temperaturi suficiente pentru o conversiune de valori. Vom găsi, aşadar, şi uneori
chiar în rimă: Şi-n pridvor un ochi de apă/ Cu o luntre cât chibritul… (Cântec de adormit Miţura); Copacul dornic cu găteala lui,/
De sus îşi pierde foi de argintărie,/ Căzând în drumul orişicui,/ În suflet sau în pălărie. (Din drum)
Ar fi inutil să mai facem citaţii pentru a arăta întrebuinţarea unor cuvinte ca: ismenit, jigănii, dumisale, bucătărie, limbrici, ghes,
sfert, ţigare etc. nu în simple cronici rimate, ci încadrate într-o poezie de atitudine. Rămâne de arătat numai caracterul uniform
materializat al expresiei argheziene, care, în mijlocul unei literaturi invadate de imagini, creează o nouă artă poetică de puternice
reliefuri.” (Eugen Lovinescu – Istoria literaturii române contemporane, 1937)

8. Comentaţi cu argumente pro sau contra afirmaţia lui Lovinescu din textul de mai sus.

9. În general, în interpretarea unei opere literare se porneşte de la ceea ce s-a spus până atunci despre ea. O
opinie critică trebuie prezentată (parafrazată pe scurt sau citată) şi apoi interpretată. În textul următor, Eugen
Ionescu, dramaturgul, respinge interpretarea lui Lovinescu în acest fel:
„Totuşi, în articolul din Poezia nouă, dl. Lovinescu schiţa în principii de tăgadă esenţiale şi juste: retorica, discursivitatea şi lipsa
de unitate temperamentală. Acestea sunt în parte şi temele noastre critice. În Evoluţia poeziei lirice, d-Sa crede sau afirmă că
Arghezi şi-a gâtuit elocvenţa şi se îndreaptă spre hermetic şi plastic. Adevărul este că (vol. Cuvinte potrivite) ne prezintă tot un
Arghezi retor şi abstract: ceea ce voi arăta.” (Eugen Ionescu – NU, Ed. Vremea, 1934)

10. Care sunt trăsăturile poeziei argheziene în viziunea lui Eugen Lovinescu, aşa cum o lămureşte Eugen Ionescu?

11. Care este părerea lui Eugen Ionescu despre volumul Cuvinte potrivite? Ce idee lovinesciană respinge Ionescu
şi în ce manieră: elegantă, răuvoitoare, aproape ignorând părerea celuilalt, negând-o nejustificat?

12. Ce formulă alegeţi voi dintre variantele următoare pentru a respinge o idee pe care n-o găsiţi întemeiată:
w Această idee ni se pare nejustificată deoarece…
w Nu este vorba aici de a respinge această idee, cât de seducţia pe care o exercită asupra noastră o altă perspectivă,
şi anume…
w Precaritatea acestei idei ni se pare evidentă, întrucât…
w O idee atât de naivă credem că nici nu merită discutată…

13. Selectaţi din textele critice de mai sus o idee pe care o consideraţi injustă şi comentaţi-o în scris, recurgând
la una dintre formulele de mai înainte. (10-15 rânduri)

78
 tradiţionalism vs. modernism
14. La apariţia sa, Arghezi a fost receptat diferit. Citiţi două dintre părerile critice diametral opuse şi comentaţi-
le oral, arătând care dintre ele vi se pare întemeiată şi de ce. Folosiţi verbe de opinie (cred că, am convingerea că,
îndrăznesc să afirm că, sunt de părere că, mi se pare îndreptăţită ideea că). Eventual, folosiţi pluralul academic.
a. „D-l Arghezi face poezii cu inocenta aplicaţie spre migală a unui ceasornicar. Uneori trece la bardă. O poartă ţărănească ia
fiinţă. Alteori, travestit în brodeuză, ia acul, foarfecele şi creează pe olandă á jour. Toate acestea sunt foarte bune deprinderi călugăreşti.
Dar parfumurile duhovniceştilor virtuţi le bănuim irevocabil mistuite. Ne găsim în prezenţa banală a unui poet fără mesaj, respins
de Idee, ca altădată de rigorile vieţii ascetice.” (Ion Barbu – Poetica d-lui Arghezi, în rev. Ideea europeană, IX, 1927)
b. „Versul lui Arghezi lasă adeseori impresia unei elaborări trudnice; s-ar spune că autorul s-a frământat în sucirea şi răsucirea
lui. Nimic mai fals. […] Cine l-a urmărit însă pe Arghezi, zi la zi, ca pe cel mai vrednic obiect de pasiune literară din scrisul nostru
contemporan, îşi poate da seama că artistul compune relativ uşor, deoarece vizionează direct, concentrat şi metaforic. Forma
naturală a percepţiei argheziene este un mod original de viziune impresionistă, fără legături cu vreun curent literar continental.”
(Şerban Cioculescu – Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Ed. Regele Mihai I, 1946)

15. Scrieţi o compoziţie (de două pagini) în care să comentaţi următoarele opinii critice, emise asupra poeziei
Duhovnicească de Tudor Arghezi:

w „De o răspândire mai mare este Duhovnicească, poema dramatică a

singurătăţii morale, vizitate de strigoi şi poate de umbra Crucificatului. Moartea,
cu aşteptarea plină de spaimă a revelaţiei, e ultima etapă a poeziei religioase
la Arghezi.” (Şerban Cioculescu – Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Ed.
Fundaţia Regele Mihai I, 1946, p. 119.)

w„Duhovnicească rezumă caracterele fundamentale ale tehnicii argheziene

– discurs, retorică şi, mai presus de toate, aici, fatalitate. Tras, firul poeziei, ca
de pe ghem, se deapănă apoi de la sine, inert, oricât. […] După primul vers –
retoric, abstract, care nu posedă decât o foarte îndoielnică expresivitate sonoră,
versul sugestiv cunoscut: A bătut în fundul lumii cineva, căruia nu-i tăgăduiesc
o forţă şi o sonică sugestivitate, care se explică prin repetarea vocalei u cuprinsă
de patru ori, dintre care de trei ori accentuată. Dar semnificaţia mintală – şi
imaginea vizuală – este depreciabilă. […] Pe acest cineva, pe care autorul îl
ştie precis ca pe un izvor abundent de facilă bogăţie sugestivă, îl năpădeşte
cu întrebările şi faţă de muţenia lui reacţionează în gol, cu exclamaţii teatrale.”
(Eugen Ionescu – NU, Ed. Humanitas, 1991, pp. 16-20)

w „Ne aflăm într-un mediu restrâns, concret, dilatat deodată la accepţia cosmică. Întristarea comună în faţa decrepitudinii se
preface în teroare mistică, procesul de dezagregare e adunat repede pe o durată scurtă cu înfăţişarea unui sfârşit al lumii. Şi peste
tot pluteşte acel sentiment de năucire, de a fi surprins trupeşte în mişcările de evaporare şi de topire ale organismului: Ce noapte
groasă, ce noapte grea!…” (G. Călinescu – Fenomenul arghezian, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed.
Minerva, 1984, p. 811.)

16. Dintre studiile care l-au impus pe Arghezi ca poet de primă mărime al literaturii române fac parte şi cele ale
lui Tudor Vianu, prestigios estetician şi critic literar. Printre afirmaţiile lui Vianu se află şi următoarea. Citiţi-o şi spuneţi-
vă punctul de vedere asupra acestei idei:

„Reînnoirea lirismului realizată de Arghezi în literatura română a avut o influenţă hotărâtoare asupra contemporanilor săi mai
tineri. Bătrânul maestru al criticii româneşti, G. Ibrăileanu, obişnuia să spună că s-a scris într-un fel înainte de Arghezi, dar cu totul
altfel după el. De la Mihai Eminescu, marele liric al secolului al XIX-lea, a cărui puternică inspiraţie reprezintă unul din ultimele
valuri ale romantismului european, literatura română n-a suferit o influenţă mai bogată în consecinţe decât aceea izvorâtă din
opera lui Arghezi. Trebuie totuşi să remarcăm că această influenţă s-a exercitat mai întâi în mediile literare şi numai după aceea,
opera, care avea prin ce să uimească atât datorită noutăţii temelor, cât şi îndrăznelii mijloacelor, a găsit drumul în stare s-o ducă
spre publicul cel mai larg, în ochii căruia Tudor Arghezi trece astăzi drept un poet naţional.” (Tudor Vianu – Tudor Arghezi şi înnoirea
lirismului european, comunicare la Congresul de literatură comparată, Utrecht, 1961)

17. Receptarea actuală a poeziei argheziene porneşte tocmai de la ideea că poetul reprezintă un fenomen şi că
este cel mai important poet contemporan. Citiţi opiniile critice de mai jos şi explicaţi-le în scris (20-30 de rânduri).

w„La Arghezi întâlnim situaţia paradoxală când trivialitatea devine suavă. Impresia de rivalitate dispare prin iniţiere în această
poezie îndelung muncită, cu elementul frust căutat, precum pietrele rare în giuvaierurile de preţ.” (Mircea Scarlat – Istoria poeziei
româneşti, vol. III, Ed. Minerva, 1985, p. 163)

79
 Tudor Arghezi
w„Atitudinea lirică argheziană fundamentală este aceea a unui necredincios chinuit de necredinţa sa, a unui ateu religios. Iată
de ce, mai puternică decât sentimentul prezenţei ipotetice a lui Dumnezeu este totuşi starea de perpetuă clătinare a conştiinţei,
incertitudinea existenţială a eului liric, neantul invadând de peste tot omul înfrânt, strivit între stepa de jos şi stepa de sus, impunându-
i chiar un simţământ de ruşine existenţială.” (I. Negoiţescu – Istoria literaturii române, Ed. Minerva, 1991, vol. I, p. 274)

w„Viziunea argheziană are fără îndoială un caracter apocaliptic. Ea se proiectează în imagini apropiate de cele ale unei străvechi
literaturi eshatologice ori de cele plăsmuite în fantezia poetului popular. Dar spre deosebire de un văzător ca Rimbaud, nevinovatul
obsedat de viciul şi abjecţia umană, pentru care lumea era minată, lucrurile şi fiinţele se goleau prin firea lor, şi dezagregarea,
întoarcerea în haos, sfârşitul erau de dorit; pentru Arghezi, sterilitatea e doar ameninţarea care nu poate stârpi până la urmă rodul.
Creaţia triumfă asupra dezagregării, sfârşitul înseamnă mereu un nou început. Apocalipsa argheziană anunţă o geneză.” (Nicolae
Balotă – Arte poetice ale secolului XX, Ed. Minerva, 1997)

TEMĂ PENTRU ACASĂ CONCURS

Organizaţi un concurs de redactare,
Scrieţi un eseu despre tradiţionalismul şi modernitatea poeziei respectând etapele de mai jos:
Duhovnicească de Tudor Arghezi, structurat astfel: 1. Stabiliţi un juriu.
w Încadraţi tematic poezia, subliniind afinităţile cu tradiţionalismul. 2. Povestiţi în scris un vis, imitând
w Definiţi spaţiul recluziunii lirice, comparându-l cu alte texte (Melancolie tonalitatea, ritmul, sintaxa poeziei
de M. Eminescu, Plumb de G. Bacovia). Duhovnicească de Tudor Arghezi. (6-10
w Definiţi sentimentele pe care le transmite discursul eului liric şi ilustraţi minute)
cu secvenţe din poezie. 3. Citiţi compunerile.
w Expuneţi alte creaţii artistice (din orice domeniu al artei) în care să fie 4. În timpul lecturii, juriul va nota
astfel înfăţişată pustiirea sufletească a eului creator. fiecare lucrare.
w Construcţia sintactică a discursului sfidează norma literară; comentaţi 5. Alcătuiţi o listă cu textele care v-
exemplele şi explicaţi modernitatea limbajului liric arghezian. au plăcut mai mult (cel puţin trei).
w Comentaţi finalul poeziei şi definiţi atitudinea lirică înnoitoare, sprijinindu- 6. Daţi aceste liste profesorului care
vă pe opinii critice. va sintetiza rezultatele voastre şi pe cele
ale juriului şi vă va comunica rezultatele
w Explicaţi mesajul artistic pornind de la întrebările: Ce mit biblic apare într-o oră viitoare.
aici? Ce legătură are cu trăirea artistică? Exprimă revolta eului liric? Sugerează
o întâlnire cu divinitatea? Situează instanţa lirică în ipostaza de martor al
fugii lui Cristos de pe Cruce? Găsiţi şi alte explicaţii.

80
 tradiţionalism vs. modernism
TEME DE EVALUARE ORIENTATIVE

NIVEL MINIM:
1. Citiţi poezia Vis de Mihai Eminescu şi scrieţi o paralelă literară (2-3 pagini, format A4) între acest text eminescian şi poezia
Duhovnicească de Tudor Arghezi, pornind de la următoarele întrebări:
w Ambele poezii transfigurează o atmosferă stranie, comparabilă cu cea a visului. Există vreun indiciu că Arghezi transpune
un vis în creaţia sa?
w Ce imagini din poezia lui Arghezi evocă lumea morţii?
w În textul eminescian există imagini specifice feeriei romantice (insulele-n farmec, de pildă), pe când la Arghezi aspectele
incredibile nu sunt situate în sfera magicului, ci mai degrabă în cea a virtualului (Grivei s-a învârtit în bot); dezvoltaţi această idee,
analizând şi alte imagini care se încadrează în cele două categorii.
w Este posibil să fie vorba despre o întâlnire cu sine însuşi şi în poezia argheziană? Argumentaţi.

Vis
de Mihai Eminescu
Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului făpturi:
A nopţii minte le scorneşte,
Le spun a nopţii negre guri.
Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val în val,
În urmă-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domul cel regal.
Mă urc pe scări, intru-năuntru,
Tăcere-adâncă l-al meu pas.
Prin întuneric văd înalte
Chipuri de sfinţi p-iconostas.
Sub bolta mare doar străluce
Un singur sâmbure de foc;
În dreptul lui s-arat-o cruce
Şi-ntunecime-n orice loc.
Prin tristul zgomot se arată,
Încet, sub văl, un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna-i slabă –
În albă mantie de domn.
Şi ochii mei în cap îngheaţă
Şi spaima-mi sacă glasul meu.
Eu îi rup vălul de pe faţă…
Tresar – încremenesc – sunt eu.
……………………………….

Căci pe o insulă în farmec Acum de sus din cor apasă De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua
Se nalţă negre, sfinte bolţi, Un cântec trist pe murii reci Şi uit ce spun adeseori;
Şi luna murii lungi albeşte, Ca o cerşire tânguioasă Şoptesc cuvinte nenţelese
Cu umbră împle orice colţ. Pentru repaosul de veci. Şi parc-aştept ceva – să mor?

NIVEL MEDIU:
2. Poezia Duhovnicească are o compoziţie marcată de numeroase elemente retorice (întrebări, afirmaţii de artificială solemnitate
– ex.: S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine –, atitudini de subliniată bravadă). Citiţi afirmaţia lui Eugen Ionescu, din textele critice de mai
jos, şi spuneţi dacă vi se pare îndreptăţită.
3. Interpretaţi finalul poeziei Duhovnicească.
NIVEL PERFORMANT:
3. Încercaţi să explicaţi ce diferenţă majoră există între imaginea fantastică, de tip romantic, şi cea argheziană.
4. Citiţi sinteza următore şi găsiţi exemple în poeziile lui Arghezi pentru fiecare dintre trăsăturile menţionate.

TRĂSĂTURI ALE POEZIEI ARGHEZIENE

w Tematica nouă, clădită pe principiul că orice aspect al realităţii poate fi transfigurat artistic.
w Atitudinea lirică demitizatoare.
w Limbajul frust, alcătuit din cuvinte colocviale, adeseori licenţioase.
w Îmbinările lingvistice neobişnuite.
w Metafora agresivă, clădită pe sinteza dintre aspectul plasticizat şi cel revelator.
w Imaginea care concentrează faptul trăit, prin surprinderea detaliului memorabil.
w Retorismele în exces.

Bibliografie:
BALOTĂ, Nicolae – Opera lui Tudor Arghezi, Eminescu, 1979.
CĂLINESCU, George – Fenomenul arghezian, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, 1984.
CIOCULESCU, Şerban – Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Ed. Fundaţia Regele Mihai I, 1946.
IONESCU, Eugen – Nu, Ed. Humanitas, 1991.

81
Literatură
ION VINEA (17.04.1895-7.07.1964), pe
numele său adevărat Ion Eugen Iovanaki,
este poet şi prozator, adept al literaturii
suprarealiste. Activitatea lui literară se
desfăşoară în principal la revista
Contimporanul, pe care o conduce între
1922 şi 1932. Aici creează o grupare
modernistă, alcătuită din poeţi români şi
numeroşi reprezentanţi ai avangardei
europene, între care Ion Barbu, B.
Fundoianu, Ilarie Voronca, Paul Éluard,
Philippe Souppault, Robert Musil, Kassak
Lajos. Persecutat de regimul comunist,
aruncat în închisoare, abia în 1964, după
moartea sa, îi sunt retipărite scrierile.
Volumele sale de versuri: Descântecul şi
Flori de lampă (1925), Paradisul suspinelor
(1930) şi Ora fântânilor, apărut postum
(1964). Tot după moartea sa a apărut şi
romanul Lunatecii.
Manifestul lui Vinea apare în revista de
avangardă Contimporanul, în anul 1924.
Avangarda
Pornind de la sensul militar al
cuvântului (trupă restrânsă care deschide
drumul armatei prin acţiuni rapide,
curajoase, de comando), în literatură
avangarda defineşte creaţiile
nonconformiste, şocante, adeseori doar
agresive prin care este anunţată o
schimbare fundamentală sau numai
dorinţa de schimbare.
82
Avangarda literară
Manifest activist
către tinerime
de Ion Vinea
(fragment)
Jos Arta
căci s-a prostituat!
poezia nu este decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice
vârstă!
Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoţiune în cer;
Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea cioclilor şi a asasinilor;
…Luna, o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii balului şi poposesc
flămânzii din furgoanele artei.
VREM
minunea cuvântului nou şi plin în sine; expresia plastică strictă şi rapidă
a aparatelor Morse.
DECI
moartea romanului-epopee şi a romanului psihologic, anecdota şi nuvela
sentimentală, realismul, exotismul, romanescul
să rămână obiectul reporterilor iscusiţi.
(Un bun reportaj cotidian înlocuieşte azi orice lung roman de aventuri
sau de analiză);
Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existenţă nouă, dezbărată
de clişeele şterse ale vieţii burgheze, de obsesia înţelesurilor şi a orientărilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură şi anecdotă,
expresie a formelor şi a culorilor pure în raport cu ele însele.
(Un aparat fotografic perfecţionat înlocuieşte pictura de până acum şi
sensibilitatea artiştilor naturişti.)
Vrem stăpânirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta
integrală, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism
etc.) şi simplificarea procedeelor până la economia formelor primitive (toate
artele populare, olăria şi ţesăturile româneşti etc.).
 tradiţionalism vs. modernism
După lectură

1. Manifest activist către tinerime este construit ca un discurs mobilizator, în care artele, temele sau aspectele
vieţii sociale sunt definite prin imagini ostentativ teribiliste. Credeţi că îndemnul prin care debutează, „Jos arta”,
exprimă o dorinţă sinceră a autorului ca arta să fie detronată, coborâtă de pe soclul ei de valoare spirituală? Sau
este doar un mod de a şoca? Argumentaţi. Găsiţi şi alte fragmente lozincarde şi spuneţi dacă sunt sau nu convingătoare.

2. Care sunt dorinţele exprimate în Manifest? Prima dintre ele se referă la expresia artistică succintă şi sugestivă
(ca alfabetul Morse). Ce legătură găsiţi între această idee şi dezideratul suprarealismului european (în formularea
de mai jos lui André Breton)?

„Suprarealismul este automatismul psihic pur prin care se exprimă, fie verbal, fie prin scris, fie în orice alt mod, activitatea
reală a gândirii. Este dicteul gândirii, în afara oricărui control exercitat de raţiune, în afara oricărei preocupări estetice şi morale”.
(André Breton – Manifestul suprarealismului, 1924)

3. În legătură cu artele plastice apare ideea că tendinţa de reproducere a Manifestul literar – este scrierea-
program a unui autor sau a unui grup, prin
realităţii va fi preluată de fotografie. În momentul actual este fotografia un mod
care se anunţă o schimbare fundamentală
artistic? Au descins de aici arte noi? A avut sau nu dreptate Vinea? Dezvoltaţi. fie pentru scriitor, fie pentru mersul general
al literaturii. Limbajul manifestului este
4. Din dorinţa de simplificare, literatura actuală s-a îndreptat spre proza grandilocvent, adeseori agresiv, de negare
scurtă, teatrul absurd, sau spre formule lirice adecvate. În aceste circumstanţe, a literaturii de până atunci. El anunţă o
a dispărut romanul epopeic, aşa cum spera Vinea? ruptură de trecut fără a aduce soluţii
aplicabile. Manifestul schiţează doar cadrul
noii literaturi.
5. Prin ce exagerează acest Manifest? Care este, în fond, mesajul pe care
vrea să-l transmită?
programul literar – este o scriere care
6. Alegeţi o idee din manifestul lui Vinea care vi se pare a fi valabilă şi cuprinde idei şi principii pe care îşi propune
să le urmeze o grupare, un cerc, o şcoală
astăzi şi o alta pe care o socotiţi lipsită de sens. Justificaţi alegerea.
literară. Introducţia la Dacia literară este
un astfel de program la care vor adera
7. Ce impresie vă face limbajul Manifestului? Este mobilizator? Este vulgar? scriitorii paşoptişti; de asemenea, gruparea
Agresiv? Incită la discuţii ori, dimpotrivă, închide orice posibilitate de a junimistă sau cea a revistei Gândirea au
conversa? Explicaţi. un program literar.

Exerciţii de stil doctrina estetică – însumează

totalitatea ideilor, tezelor, programelor,
1. Citiţi versurile de mai jos şi explicaţi viziunea artistică şi modalităţile de artelor poetice, principiilor care definesc
transpunere a acesteia. Urmăriţi punctuaţia şi spuneţi de ce lipsesc majusculele, un mod de gândire, un sistem de receptare.
virgulele, punctul etc., în schimb apar parantezele. Cum interpretaţi regionalismul De pildă, romantismul, curent artistic de
moldovenesc din titlu? amploare, la care au aderat scriitori din
numeroase ţări, are o viziune unitară,
„gândurile mele se duc – ca oile la păscut – în nesfârşit bazată pe programe şi arte poetice
plâng în fluier pe câmpie triste părţi de biografie individuale sau de grup, caracterizată prin
mă înec în deznădejde de fenomene seismice spiritul revoltat, avântat, dornic de
şi pe străzi aleargă vântul ca un câine fugărit.” (Tristan Tzara – Tristeţă casnică) schimbare etc. Tot aşa suprarealismul, la
începutul secolului al XX-lea, se întemeiază
2. Rescrieţi, în proză imaginile poetice din textul lui Tzara şi faceţi pe o doctrină estetică surprinsă în
observaţii asupra diferenţelor survenite. manifeste şi programe care pledează în
favoarea artei care sondează
subconştientul uman.
Câteva trăsături ale avangardei după Adrian Marino
w cacofonia studiată Doctrinele estetice sunt elaborate şi
w negarea artei tradiţionale prin insurecţie şi agresiune de o singură persoană, care vorbeşte în
w cultul violenţei numele ei, dar care, de regulă, îşi capătă
w manifestările contradictorii adepţi. Aşa de pildă, în cultura noastră, Titu
Maiorescu este creatorul primei doctrine
3. Citiţi poezia Visul spânzuratului de Ion Vinea,a şi alcătuind o compoziţie estetice. Dintre gânditorii care au creat un
de o pagină în care să vă expuneţi impresia de lectură. sistem propriu de receptare estetică mai
amintim pe Aristotel (Poetica), Bennedetto
Croce (Estetica), Tudor Vianu (Estetica) ş.a.
4. Citiţi compoziţiile şi comentaţi impresiile.

83
 avangarda
Poezia Visul spânzuratului a apărut în 1922 în revista Clopotul Visul spânzuratului
şi este cuprinsă în volumul Aievea.
de Ion Vinea

TRĂSĂTURI ALE POEZIEI AVANGARDISTE Spânzuratul vânăt din grădină

w Atmosfera halucinantă. plin de rouă şi de frunze moi
w Jocurile de cuvinte plasate în contexte voit absurde. se-nvârteşte-n axul de lumină
w Imaginea neverosimilă, susţinută de multe ori pe elemente fără frică de ninsori şi ploi
abstracte (păsările bat apa-n piuă). şi râzând cu ochii amândoi.
w Amănuntul grotesc situat în contexte sublime: spânzuratul
vânăt ca o floare/şi cu limba ameninţătoare. Spânzuratul până-n dimineaţă
w Imaginea sintetizatoare, ca expresie a liberului dicteu. pe acelaşi gând s-a legănat
agăţat de stele cu o aţă,
w În viziunea lui Călinescu, poezia de avangardă (reprezentată
de Urmuz, Ion Barbu, Mateiu Caragiale) se caracterizează prin uşurat de dragoste şi viaţă
hermetism şi atmosferă balcanică. şi simţindu-se neatârnat.

Astfel făcu haz spre ziuă

Exerciţiu de învăţare
ascultând prin arborii vecini
păsări care bat apă-n piuă,
Tautologia stilistică este un procedeu tradiţional, pe care şi când soarele-i trimise spini
avangardismul îl foloseşte ca mijloc de realizare a categoriei
gâdilându-l până la suspin
absurdului. Urmăriţi imaginile metaforice care conotează astrele
în două secvenţe similare din versurile eminesciene: Stele rare spânzuratul vânăt ca o floare
din tărie cad ca picături de-argint/Şi seninul cer albastru mândru şi cu limba ameninţătoare
lacrimile-l prind. îşi strănută sufletul din plin.
Comparaţi tautologia stilistică din acest fragment cu
următoarea secvenţă avangardistă:
iată în fiecare dimineaţă casele pornesc la lucru pe
bicicletă/cotidian zilele trec cum oamenii s-ar opri la vitrine.
Comentaţi diferenţa, pornind de la viziunea creată.

Exerciţii de receptare şi interpretare critică

1. Unul dintre curentele de avangardă este dadaismul, întemeiat de Tristan Tzara şi manifestat în Europa, cu
precădere în Franţa. El a premers suprarealismului. Citiţi poezia Cântec dada, un manifest în versuri care pledează
pentru poezia scrisă sub primul impuls, fără presiunile raţiunii, şi spuneţi care este mesajul textului. Cum explicaţi
faptul că toate cuvintele, inclusiv numele proprii, sunt scrise cu literă mică? Reprezintă acesta un mod de a minimaliza
limbajul, de a sublinia faptul că toate cuvintele sunt egale sau că şi-au pierdut rolul de a defini? Explicaţi.
Comparaţi textul lui Tzara cu fragmentul extras din poezia lui Aragon şi faceţi observaţii asupra imaginilor poetice.

CÂNTEC DADA AŞCHII

de Tristan Tzara de Louis Aragon
(fragment) (fragment)

1 astea fiindcă se-nţelege

cântul unui dadaist amintitul ascensor Mă plimb
care-avea dada de dor nu avea dada de dor Cu un tăiş de umbră în mine;
istovea al său motor Mă plimb
care-avea dada de dor mâncaţi caramea Cu o pisică în memorie;
spălaţi-vă mintea şchioapătă Mă plimb
ascensoru-urca un rege dada Cu un mănunchi de flori fanate
liber greu lin ca fantoma dada Şi cu fotografii îngălbenite;
braţul drept i-l rupse-n lege beţi apă. Mă plimb
l-a trimis papei la roma (trad. de Taşcu Gheorghiu) Cu un veşmânt ireparabil;
Mă plimb cu-o gură cât toate zilele
în inimă.

84
 tradiţionalism vs. modernism
2. Comparaţi poezia lui Tzara cu Manifestul lui Ion Vinea şi cu textul următor, subliniind secvenţele vădit
protestatare.

EV (1918)
de Ion Vinea

Pâclă şi brumă.
Jertfa hornurilor nu mai e primită
Lumini zgâriate pe cer
N-S-E-W vibrări,
farurile beau nimbul în care înaintează
sonerii treieră chemări în săli –
laolaltă împreună
cu toţi lunecăm spre o clipă la fel
fără steaguri coborâm veacul
cu umbra noastră vestmânt.

3. Citiţi textul Oglindă oarbă de Gellu Naum şi explicaţi starea eului liric. Comparaţi portretul din primele patru
versuri cu portretul din reproducerea alăturată (Suprarealistul de Victor Brauner) şi spuneţi dacă există modalităţi
de realizare înrudite.

OGLINDĂ OARBĂ
de Gellu Naum

Firul de sânge care-mi iese din buzunar

firul de lână care-mi iese din ochi
firul de tutun care-mi iese din urechi
firul de flăcări care-mi iese din nări
Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie
vreau să mă miroşi ca pe o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

4. Citiţi textul lui Gherasim Luca şi rescrieţi-l în proză (o frază-două). Citiţi compoziţiile şi faceţi observaţii asupra
diferenţelor dintre textele voastre şi poezia lui Gherasim Luca. Citiţi trăsăturile poeziei de avangardă (v. mai sus) şi
spuneţi dacă se regăsesc în textul lui G. Luca. Ilustraţi cu versuri şi secvenţe din poezie. Faceţi observaţii asupra
faptului că poezia este lipsită de semne de punctuaţie.

UNEORI OBIŞNUIESC SĂ STAU ÎN FAŢA UNUI FELINAR ŞI SĂ FLUIER

de Gherasim Luca

oamenii ieşiţi afară de prin case şi restaurante au vrut să

linşeze câinele care a muşcat sergentul
fireşte că indignarea mea depăşise orice margine
eram desculţ, şedeam la fereastră şi terminasem tocmai
de citit nişte poeme de un poet
sesto pals
totuşi am ieşit în stradă
şi-am început să lovesc în oamenii care priveau nepăsători la
toată întâmplarea asta
erau şi câţiva morţi şi foarte mulţi răniţi.
bineînţeles că acasă nu mă mai puteam întoarce
două automobile cu jandarmi se stabiliseră în locuinţa mea şi
aşteptau

85
 avangarda
în prima farmacie pe care am întâlnit-o în drum
oamenii care treceau pe lângă noi se uitau foarte miraţi la noi
parcă n-au mai văzut niciodată un om într-o cămaşă de noapte
protejând un câine bandajat
eram de altfel hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă
mă obişnuisem destul de bine cu noua stare de lucruri
câinele începuse chiar să râdă, să dea din coadă şi să spună
glume picante

ne-am aşezat apoi pe jos

ne-am jucat în nasturii de la cămaşa de noapte
i-a câştigat fireşte el
nu mi-a părut deloc rău
am plecat mai departe
am ajuns la marginea oraşului şi afară din oraş la calea ferată
în cele din urmă am ajuns şi pe câmp şi dincolo de câmp şi de calea ferată

(aici nu mai e niciun om care să ne supere)

erau acolo şi o pădure şi o bucată verde de cer şi puţină iarbă
era şi răcoare
ne-am scos cămaşa de noapte şi bandajele de câine
am alergat pe iarbă
ne-am căutat prin pomi
am zburat cu păsările din pomi
am ajuns curând şi la bucata verde de cer
bucata verde de cer era plină cu păsări şi cu îngeri
se făcuse şi dimineaţă
oamenii rămaşi jos începură aşa din senin să râdă cu hohote
cămaşa de noapte era în jurul gâtului
şi m-am mirat foarte mult când oamenii au început să râdă cu hohote

5. Citiţi fragmentul extras din Pâlnia şi Stamate de Urmuz şi rescrieţi-l în formula unui poem (folosiţi ca model
poemul lui Gherasim Luca). Citiţi rescrierile şi spuneţi dacă se schimbă mesajul textului. Identificaţi imaginile create
pe categoria estetică a absurdului.

„Acest om demn, unsuros şi de formă aproape eliptică, din cauza nervozităţii excesive la care a ajuns de pe urma ocupaţiilor
ce le avea ca consilier comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmiţat şi insalivat,
asupra unicului său copil gras, blazat şi în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-
se însă că nu observă nimic, târăşte o mică targă, pe uscat, în vreme ce mama sa, soţia tunsă şi legitimă a lui Stamate, ia parte la
bucuria comună, compunând madrigale semnate prin punere de deget.” (Urmuz – Pâlnia şi Stamate)

Dicţionar de scriitori
Urmuz (1883-1923), pe numele său adevărat Demetriu Demetrescu-Buzău, a scris doar câteva texte, dar care s-au impus
ca modele ale literaturii de avangardă de la începutul secolului: Pâlnia şi Stamate, Ismail şi Turnavitul, Algazy & Grummer ş.a.
Pseudonimul (Urmuz) i l-a găsit poetul Tudor Arghezi.
Gellu Naum (1915-2001) – poet, prozator, eseist format în grupurile avangardiste, prieten cu pictorul Victor Brauner. A
publicat câteva volume de versuri în perioada interbelică (Drumeţul incendiar, 1936; Vasco da Gama, 1940), dar cea mai
însemnată parte a operei este publicată în perioada dictaturii comuniste (Athanor, 1968; Copacul-animal, 1970; Tatăl meu obosit,
1972; Poeme alese, 1974; Descrierea turnului, 1975; Partea cealaltă, 1980 ş.a.).
Sesto Pals – poetă avangardistă (n. 1912) din gruparea revistei Alge.
Louis Aragon (1897-1982) – poet, prozator francez, care a debutat sub auspiciile suprarealismului, apoi a scris o poezie
militantă, cu mesaj comunist.

Exerciţiu de fixare
1. Citiţi textul despre mişcarea avangardistă şi extrageţi pe fişe 5-6 idei.
2. Discutaţi ideile extrase. Ilustraţi-le cu textele poetice din lecţie.

86
 tradiţionalism vs. modernism
Mişcarea de avangardă la începutul secolului al XX-lea
Pe la începutul secolului al XX-lea se manifestă o dorinţă generală de schimbare în toate domeniile artei. Dintre manifestele
care exprimă această dorinţă îl amintim pe cel al lui F.T. Marinetti (1909), intitulat Futurismul. În această mişcare se înscrie, ca
eveniment capital, apariţia în 1916 a curentului dadaist întemeiat de Tristan Tzara (1896-1963), român de origine. Dadaiştii încearcă
să revoluţioneze limbajul poetic. Pentru ei, arta este un produs al hazardului şi de aceea este chemată să exprime starea pură,
eliberată de morală, de valori instituite sau de reguli ale expresiei. Chiar modul în care ia naştere acest curent este ilustrativ pentru
programul lui estetic; Tzara deschide la întâmplare dicţionarul francez şi alege un cuvânt, care se întâmplă să fie dada (căluţ).
Cuvântul dă numele curentului, care prin chiar această atitudine voia să detroneze rolul raţiunii în artă.
Unul dintre dadaişti, André Breton (1896-1966), scrie un manifest (1924) care va sta la baza celui mai important curent de
avangardă – suprarealismul. Breton porneşte de la psihanaliza lui Freud, mai precis de la ideea acestuia că adevărata natură a
fiinţei se află închisă în vise, automatisme, clişee, ca şi în felul de a vorbi al nebunilor. Breton pledează pentru o poezie a liberului
dicteu, creată într-o stare de amorţire intelectuală capabilă să exprime suprarealitatea.
În literatura română, mai ales în jurul unor reviste literare precum Contimporanul, Punct, Urmuz, Integral, Alge, se instituie o
mişcare de avangardă care deschide drumul literaturii moderne nu atât prin numeroasele manifeste şi programe care promiteau
cu agresivitate o antiliteratură, cât prin atmosfera creată, prin avertismentul dat tradiţiei în latura ei rutinantă. Literatura de
avangardă, reprezentată în primul rând de Urmuz, este susţinută prin mai multe reviste create sub impresia suprarealismului,
curent literar care, printre altele, îşi propune să transforme universul subconştientului în imagine artistică. Dintre poeţii studiaţi
anterior, Arghezi (în vol. Flori de mucegai) şi Ion Barbu creează viziuni suprarealiste.
Avangarda românească este reprezentată şi printr-o serie de poeţi tineri, majoritatea deveniţi poeţi europeni de prestigiu
datorită faptului că au scris şi în franceză, făcându-se astfel cunoscuţi. Dintre aceştia, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gherasim Luca,
Benjamin Fundoianu, sunt socotiţi unii dintre poeţii importanţi ai avangardei franceze. De asemenea, Saşa Pană, Ion Vinea, Gellu
Naum, Geo Bogza ş.a. se înscriu prin operele şi activitatea lor în mişcarea de avangardă.

SINTEZĂ
w Literatura avangardistă nu este specifică unei epoci sau unui curent anume; ea anunţă marile înnoiri artistice.
w Scrierea de avangardă şochează, agresează, captează atenţia prin orice mijloace şi intră în conflict cu valorile tradiţionale.
w Avangarda românească a atins momentul culminant în prima jumătate a secolului al XX-lea, prin scriitori precum Urmuz
(precursorul), Ion Vinea, Saşa Pană, Gr. Cugler ş.a
w Manifestul… lui Ion Vinea, publicat în revista de avangardă Contimporanul, în 1924, va avea în primul rând rolul de a pune
viaţa literară românească în acord cu mişcarea avangardistă europeană.

TEMĂ PENTRU ACASĂ Texte critice

Scrieţi un scurt studiu despre avangarda românească (în
stil ştiinţific), în care să ilustraţi ideile cu versuri extrase din
poezia de avangardă (din lecţie sau din volume, din site-uri
de Internet etc.).
TEME DE EVALUARE ORIENTATIVĂ
„Obiectul şi metoda agresiunii avangardiste, de diferite
tipuri şi grade de violenţă, este opoziţia, contestarea, cu
un termen consacrat: ruptura. Avangarda introduce un
moment brusc de discontinuitate, mişcarea în contratimp,
dezagregarea. Spiritul său refuză adeziunea, apartenenţa,
participarea.” (Adrian Marino – Dicţionar de idei literare, Ed.
Eminescu, 1993, p. 181)

NIVEL MINIM
1. Expuneţi câteva trăsături ale poeziei de avangardă.
2. Explicaţi noţiunea de suprarealism.
3. Expuneţi conţinutul şi mesajul Manifestului către tinerime de
Ion Vinea.
NIVEL MEDIU
4. Realizaţi un portofoliu de texte lirice de avangardă.
NIVEL PERFORMANT
5. Redactaţi un plan de discuţie despre imaginarul poeziei de
avangardă.
Bibliografie
BALOTĂ, Nicolae – Arte poetice ale secolului XX, Ed. Minerva, 1997
(capitolele Dada şi Suprarealismul). DUDA, Gabriela – Literatura
românească de avangardă (antologie), Ed. Humanitas, 1997.
MARINO, Adrian – Avangarda, în Dicţionar de idei literare, Ed.
Eminescu, 1973.
MARTIN, Mircea – Introducere în opera lui B. Fundoianu, Ed.
Minerva, Bucureşti, 1984.
POP, Ion – Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, 1990.
„Deci, poezia va fi orice altceva decât o cântare a realului.
Prin realitate, Breton şi prietenii săi vor înţelege după 1924,
din ce în ce mai precis, realitatea social-politică şi morală
a unei lumi a opresiunii. De aici apropierea de Partidul
Comunist Francez. Căci, după publicarea Manifestului din
1924, şi în acelaşi an a volumului Une vague de Rêves de
Aragon, apar noi aderenţi ai mişcării (Antonin Artaud, André
Masson, Pierre Naville, Georges Limbour etc.). Ivan Goll
publică revista Surréalisme, se organizează un Birou de
cercetări suprarealiste având ca organ oficial publicaţia La
Révolution surréaliste. Manifestul suprarealist, din 1924, nu
proiecta o mişcare, ci îi dădea un statut şi un program
coerent. O mulţime de publicaţii periodice efemere, de
manifeste, broşuri şi cărţi suprarealiste îşi propune, în anii
următori, să găsească noi moduri de expresie, să lupte
împotriva formelor sclerozate, instituţionalizate ale culturii,
ale societăţii, împotriva edificiului artistic.” (Nicolae Balotă
– Suprarealismul, în Arte poetice ale secolului XX, Ed.
Minerva, Buc., 1997, pp. 366-367)

87
Studiu de caz

Diversitate tematică, stilistică şi

de viziune în poezia interbelică

Text de ilustrare a temei

Testament
Tradiţionalism şi modernitate
de Tudor Arghezi
În perioada dintre cele două războaie mondiale în
literatura noastră se manifestă atât tendinţe de înnoire Nu-ti voi lăsa drept bunuri, după moarte,
prin universalizare (moderniste), cât şi orientări Decât un nume adunat pe o carte,
tradiţionaliste, adepte ale tezei specificului naţional. În seara răzvrătită care vine
Între aceste două orientări se manifestă însă multe altele. De la străbunii mei până la tine,
Revista Gândirea determină apariţia unei adevărate Prin râpi şi gropi adânci
mişcări tradiţionaliste, preocupate în aceeaşi măsură Suite de bătrânii mei pe brânci
ca modernismul de găsirea unor forme poetice insolite. Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
De asemenea se manifestă curente literare de Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
circulaţie universală: simbolismul, expresionismul,
suprarealismul. Între aceste două tendinţe (tradiţie şi Aşaz-o cu credinţă căpătâi.
modernism) se situează tezele lovinesciene care pledează Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
pentru integrarea europeană prin mijloace autohtone. Al robilor cu saricile pline
În acest climat se dezvoltă o diversitate tematică; scriitorii De osemintele vărsate-n mine.
sunt preocupaţi de aspectele reprezentative ale realităţii,
pledând în favoarea unei literaturi care porneşte de la Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n călimară
faptul trăit (autenticiştii), avangardiştii chiar recomandând
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
fotografierea realităţii. Continuând tradiţia simbolistă,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
de sublimare a vieţii dure sau banale, modernismul
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
lărgeşte tematica poeziei, preocupat în egală măsură
Eu am ivit cuvinte potrivite
de experienţe capitale ori de fapte mărunte, de stări şi
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
experienţe intime, adeseori. Dincolo de aceste orientări Şi, frământate mii de săptămâni
generale, există un conţinut artistic generat de ideologia Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
unei anumite reviste literare, a unui grup, dar mai cu Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
seamă de dorinţa unanimă a poeţilor de a găsi subiecte Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
originale. Această explozie tematică determină şi Lăsând întreagă dulcea lui putere
diversitatea de viziune artistică. Şi în privinţa stilului Am luat ocara, şi torcând uşure
există încercări şi maniere numeroase. De la versul clasic, Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
eminescian (cultivat de mulţi dintre poeţii moderni, Am luat cenuşa morţilor din vatră
între care şi Arghezi), la cadenţele simboliste şi post- Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
simboliste, stilul evoluează spre versul alb şi dicţiunea Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
antiliteraturii, discontinuă şi agresivă (ca în poezia lui Păzind în piscul datoriei tale.
Gherasim Luca) ori ermetică (Ion Barbu).
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucigaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet, pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure

88
 tradiţionalism vs. modernism
Exerciţii preliminare studiului de caz: Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
1. Recitiţi paragraful Estetica urâtului de la lecţia Norma Rodul durerii de vecii întregi.
literară şi limbajul poeziei, şi regăsiţi în textul poeziei Testament
idei reprezentative pentru estetica argheziană. Întinsă leneşă pe canapea,
2. Explicaţi sensul versurilor: Din bube, mucigaiuri şi noroi/ Domniţa suferă în cartea mea.
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Puneţi-le în legătură cu Slova de foc şi slova făurită
versurile care le urmează şi interpretaţi imaginea irupţiei Împărechiate-n carte se mărită,
lingvistice. Ce o motivează? Există o legătură între natura Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
imaginilor dure (biciul răbdat, ramură obscură) şi a convertirii
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
lor într-un ciorchin de negi? Argumentaţi.
Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

Îndrumări

Pentru pregătirea acestui studiu de caz porniţi de la textul arghezian de mai sus. Încercaţi să ilustraţi principalele
teme, viziunea şi stilul prin texte diverse de literatură interbelică (de la cele ficţionale la cele nonficţionale).
Fiecare membru al grupului de studiu poate să adopte un mod particular de prezentare, cum ar fi: eseul,
prezentarea orală a unor texte, idei, teme, a unui site dedicat poeziei interbelice ori a unui scriitor reprezentativ,
comentariul unor imagini proiectate, redactarea unor tabele sinoptice, a unor planşe, comparaţii între imagini
poetice şi imagini picturale. De exemplu, poezia modernistă şi avangardistă se pretează la comparaţii cu picturi
suprarealiste precum cele semnate de Salvador Dali, Marc Chagall, Victor Brauner etc. Elaboraţi proiectul studiului
de caz şi apoi stabiliţi împreună cu profesorul bibliografia şi sarcinile de lucru pentru fiecare membru al echipei.
Planul de mai jos este doar orientativ, fiecărui elev rămânându-i libertatea de a alege textele pe care le consideră
interesante şi de a le prezenta, cu acordul profesorului.

Bibliografie

I. Poezia interbelică
ARGHEZI, Tudor – Cuvinte potrivite. Flori de mucigai.
BACOVIA, George – Plumb.
BARBU, Ion – Joc secund.
BLAGA, Lucian – Poemele luminii.
FUNDOIANU, Benjamin – Privelişti.
TZARA, Tristan – Primele poeme.
VINEA, Ion – Ora fântânilor, Ed. Minerva, 1979.
VOICULESCU, Vasile – Poezii.
VORONCA, Ilarie – Act de prezenţă.

2. Arte poetice şi texte programatice

Tudor Arghezi – Testament, Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Ion Barbu – Joc secund, Ion Barbu – Poetica
d-lui Arghezi, Ion Barbu – Poezia leneşă, Ion Vinea – Manifest către tinerime.

3. Antologii
Florin Şindrilaru, Cezar Boghici, Gabriela Dinu – Poezia românească. Antologie de texte comentate şi aprecieri critice, Ed.
Paralela 45, 2005. Marin Mincu – Avangarda literară românească, Ed. Minerva, 1983. Laurenţiu Ulici – Multum in parvo (Arghezi,
Bacovia, Barbu, Blaga, Fundoianu, Maniu, Pillat, Vinea, Voiculescu, Vasile), Editura Enciclopedică Română, 1974.

4. Bibliografie critică
BALOTĂ, Nicolae – Arte poetice ale secolului XX
CĂLINESCU, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, 1984.
LOVINESCU, Eugen – Istoria literaturii române contemporane (3 vol.), Editura Minerva, 1981.
MARINO, Adrian – Dicţionar de idei literare, Ed. Eminescu, 1973 (articolele Antiliteratura, Avangarda).
NEGOIŢESCU, Ion – Istoria literaturii române, Ed. Minerva, 1991.
POP, Ion – Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, 1990.
SCARLAT, Mircea – Istoria poeziei româneşti, vol. III, Ed. Minerva, 1985.
VIANU, Tudor – Scriitori din secolul XX, Ed. Minerva, Buc., 1986.

89
 studiu de caz
Plan de lucru (orientativ)

1. Faceţi o prezentare generală a poeziei interbelice pornind de al tabelul de mai jos şi completând cu exemple
din lecţiile studiate până acum:
Modernismul Tradiţionalismul Avangarda
w Se manifestă cu precădere prin w Prin revista Gândirea, cu precădere w Tot în linie modernistă, literatura
revista lui E. Lovinescu, Sburătorul. prin Ion Pilat, Nichifor Crainic, Lucian Blaga, cultivată la revistele Contimporanul, Unu,
Sincronizarea cu marile culturi, prin imitaţie, Vasile Voiculescu, se naşte orientarea Integral, Urmuz ş.a., aduce cu agresivitate
prin circulaţia valorilor, prin adoptarea ortodoxistă. în prim-plan necesitatea schimbării.
înnoirilor din lirica universală, constituie w Reevaluarea folclorului, a miturilor w Aliniată la mişcările avangardiste
principala orientare modernistă. şi a mentalităţilor creştine contribuie la europene, orientarea se întemeiază pe
w De asemenea, delimitările făcute de creaţiile care surprind cu precădere numeroase manifeste literare (ca cel al lui
Lovinescu între etnic, etic şi estetic dau specificul naţional. Ion Vinea – Manifest activist către tinerime),
direcţia literaturii moderne. w Pe tema specificităţii apar numeroase cele mai multe înrudite cu estetica
w Înnoiri spectaculoase aduc în discuţii. suprarealismului.
literatura noastră Tudor Arghezi, Ion Barbu, w Studiul Spaţiul mioritic al lui Lucian w În special prin imaginea (artificioasă
Lucian Blaga. Blaga (poet modernist, în multe privinţe) şi absurdă), dar şi prin discursul liric
w În primul rând este vorba despre contribuie la o temperare a spiritului nonconformist, avangardiştii impun un
schimbarea tematicii. ortodoxist şi impune în termeni filozofici mers nou literaturii.
w Apoi, schimbarea expresiei artistice, teza specificului. w Pe lângă fondatorii ei (Ion Vinea,
prin tipuri insolite de imagini, dar mai ales Gherasim Luca, Saşa Pană etc.), în această
printr-o atitudine nouă faţă de limbaj mişcare pot fi încadraţi şi scriitori care nu
contribuie decisiv la impunerea au avut legături declarate cu avangarda,
modernismului ca un curent dominant în precum Ion Barbu, Tudor Arghezi.
perioadă.

2. Citiţi textul următor şi comentaţi opinia călinesciană. Caracterizaţi clasificarea pe care o face criticul şi discutaţi-
i justeţea:

„Trei mentalităţi de scriitor se remarcă pentru cine aruncă un ochi atent asupra desfăşurării literaturii noastre. Întâiul
tip e al boierului, generos, revoluţionar din inteligenţă, liberal, socialist chiar, ideolog ardent puţin cam blazat, fraternizând
cu norodul, dar păstrându-şi privilegiul de a rămâne în ce priveşte starea civilă în clasa sa. Kogălniceanu, Alecsandri,
Odobescu şi atâţia alţii sunt din această clasă. Literatura lor suge seva celei populare, expurgând-o de izurile prea tari, iar
în ce are propriu se observă o înclinare către amabil, sentimental şi erudit. Al doilea tip e al ruralului: ideolog pătimaş în
direcţia sănătăţii rasei şi a drepturilor ţărănimii, cu repulsie faţă de aristocrat şi de orăşean, serios, etic, în genere fără spirit,
urând spiritul şi, consecinţă inevitabilă, adesea literatura franceză. Eminescu, Coşbuc, Rebreanu sunt din această categorie.
Mai este încă tagma balcanicilor, a micilor târgoveţi sau a boiernaşilor, de obicei cu îndepărtat sânge grecesc ori vag
peninsular, mai toţi munteni: plini de nervozitatea emoţiei, dar incapabili de a o ţine, spulberând-o repede cu măscări şi
bufonerii, ascuţiţi la inteligenţă, plebei dar pitoreşti în expresie, amestecând folclorul cu tradiţia mahalagească într-o
producţie plină de mirosuri grele şi de arome. Cu toată aparenţa de necioplire, pământul cel mai rodnic pentru stil aci
este, căci culoarea vie are nevoie de ingenuitatea ţesutului cu mâna. Muzica orientală prin monotonia şi chiar obscenitatea
ei, amestecată însă cu delicate urcuşuri lirice, poate sluji ca simbol al acestei categorii de autori care au dat pe Anton Pann
(şi înainte pe pitarul Hristache), pe Caragiale, pe Minulescu, pe Barbu (care se crede aşa de altfel decât Arghezi), pe Arghezi,
pe Matei Caragiale, pe Urmuz şi pe alţii, pe marii sensibili schimonosiţi, bufoni de prea multă inteligenţă plastică. Alţi
scriitori se aşază între aceste categorii. Moldovenii, chiar de origine rurală, înclină către mentalitatea boierilor, muntenii
către aceea a măscăricilor. N. Crainic pendulează între tipul rural şi cel balcanic, Topîrceanu între cel balcanic şi cel
boieresc.”(G. Călinescu – Istoria…, Ed. Minerva, 1984, p. 814)

3. Prezentaţi spaţiul poetic pornind de la două-trei texte care tratează aceeaşi temă. De pildă, comparaţi universul
cetăţii Isarlâk, din balada cu acelaşi titlu a lui Ion Barbu, şi universul textelor următoare făcând observaţii privind
diferenţa de viziune asupra târgului de provincie.

90
 tradiţionalism vs. modernism
HERŢA PLUMB DE TOAMNĂ
de Benjamin Fundoianu de George Bacovia

În târg miroase-a ploaie şi a fân De-acum, tuşind, a şi murit o fată,

Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân, Un palid visător s-a împuşcat;
şi fetele aşteaptă în uliţa murdară E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
tăcerea care cade în fiecare seară, —Tu ce mai faci, iubita mea uitată?
şi factorul, cu gluga pe cap, greoi şi surd.
Căruţe fugărite de ploaie au trecut,
şi liniştea în lucruri de mult mucegăieşte.
În case oameni simpli vorbesc pe ovreieşte.
Gâşte, cu pantofi galbeni, vin lent după zăplaz;
auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz, Într-o grădină publică, tăcută,
cum învecheşte frunza în clopote de-aramă – Pe un nebun l-am auzit răcnind,
auzi tăcerea lungă şi gri care e toamnă Iar frunzele cu droaia se desprind;
şi diligenţa care vine din Dorohoi. E vânt şi-orice speranţă e pierdută.
Pustiu, din şes, se urcă cirezile cu boi,
şi cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge – Prin târgu-nvăluit de sărăcie
cu ochii roşii, târgul, cuprins de spaimă, muge. Am întâlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată

Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti problemele sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

4. Faceţi o prezentare a principalelor teme poetice ilustrate în textele studiate până aici ori în alte poezii interbelice.
Alcătuiţi un portofoliu tematic, insistând pe varietatea tematică şi de viziune artistică asupra unor locuri comune,
precum târgul de provincie, mahalaua, spaţiile de recluziune (puşcăria, spitalul), locurile publice, peisajele ireale,
toposurile mitice, spaţiile lirice care constituie universul distinct al unei stări poetice, al unui sentiment, al unei
emoţii etc.

5. a. Prezentaţi idei estetice şi atitudini lirice specifice poeziei interbelice. Comparaţi viziunea lui Lucian Blaga
despre emoţia estetică (din Eu nu strivesc corola de minuni a lumii) şi emoţia barbiană din Joc secund.
Comentaţi cele două secvenţe care definesc poezia: sporesc a lumii taină şi cântec ascuns. Comparaţi cu
cele două texte teoretice extrase din studiile şi articolele celor doi poeţi:

w„Poezia e încă valoare relativă. E vălul de aparenţe şi încântare, fâlfâitor deasupra lucrurilor, cum se definea din vechi.”
(Ion Barbu – Pagini de proză, EPL, 1968, p. 104)

w „În poezie, graiul nu este numai echivalentul unor semnificaţii; în poezie graiul revelează şi prin corpul său sonor,
stând în slujba unui orizont mai profund al vieţii noastre. Primenirile structurale ce le îndură graiul poetic în exerciţiul unei
superioare funcţii sunt comandate de mutaţia noastră existenţială într-un alt orizont – în orizontul misterului şi al revelării.”
(Lucian Blaga – Artă şi valoare, Ed. Humanitas, 1996, p. 147)

b. Prezentaţi şi comentaţi citatul extras din studiul lui Balotă şi ilustraţi-vă ideile cu texte avangardiste.

„Esenţialul tezelor suprarealiste privind poezia în sfera artelor rezidă în ideea că poeticul e ireductibil la faptul literar al
coincidenţei sale. Poezia este pentru Breton şi ai săi modul suprem al revelaţiei universului şi existenţei de care dispune
omul. Poetul dispune după ei, de energii mediumice, dar acestea nu sunt simple forţe oculte prin care tâlcuri mai mult
ori mai puţin enigmatice ar ieşi la iveală, ci cele prin care se petrece o relevare de sine a cosmosului şi a umanului. În cele
din urmă, negaţiile avangardiste ale suprarealismului se resorb şi sunt convertite într-un crez pozitiv în puterile excepţionale
ale omului de a face şi făcând de a se face pe sine.” (Nicolae Balotă – Suprarealismul, în Arte poetice ale secolului XX, Ed.
Minerva, Buc., 1997, p. 369)

91
 studiu de caz
c. Comparaţi atitudinea lirică din poezia lui Dimitrie Stelaru cu atitudinea lirică a lui Arghezi din Duhovnicească:
ÎNGER VAGABOND
de Dimitrie Stelaru

Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,

Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol şi flămând?

Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,

Prin păduri la marginea oraşelor–
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Şi rana mâinilor caută pâinea aruncată.

Marii judecători ne-au închis

Stăruind în ceaţa legilor lor;
Pe frunţile noastre galbene au scris:
„Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.
Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor.”

Odată-poate cu înfriguratele zori vom sângera

Şi spânzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare –
Vom avea pâine, pâine
Şi-un kilogram de izmă pe masă.

6. a. Prezentaţi stilul poeziei interbelice. Scrieţi un eseu despre ritmul interior al poeziei lui Bacovia, Blaga,
Barbu, Arghezi etc.
b. Organizaţi o dezbatere pe tema Versul clasic sau versul alb? Folosiţi exemple din poeziile studiate.
c. Încălcarea normei literare în poezie (perturbaţiile topice, bulversările sintactice, anularea regulilor
ortografice şi de punctuaţie) care este rolul estetic al acestui nonconformism.

7. Imaginarul poeziei interbelice. Prezentaţi imagini şi simboluri din poezia interbelică a căror capacitate de
sugestie v-a impresionat. Găsiţi imagini ale aceluiaşi obiect al realităţii reprezentat diferit la doi sau mai mulţi poeţi.
Folosiţi şi textul de mai jos, din lirica lui Ilarie Voronca. Faceţi o comparaţie între poezia suprarealistă şi sculptura lui
Brâncuşi.
ULISE
de Ilarie Voronca
(fragment)

5
te opreşti la vânzătoarea de legume
îţi surâd ca şopârle fasolele verzi
constelaţia mazărei naufragiază vorbele
boabele stau în păstaie ca şcolarii cuminţi în bănci
ca lotci dovleceii îşi vâră botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapiţerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casă ridichii albe pătlăgele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
în broboade de mângâieri cristale paşii
conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de şoapte
şi sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul

92
 tradiţionalism vs. modernism
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuţi terapeutice drumul săpat în pătlagină lăptuci
şi iată faţa de hristos chinuit a cartofului
el ştie secretele nopţii cu burdufe de linişti
rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinile
înaintează în nervi
sug înţelepciunea vremurilor osemintele nopţii
închini un imn cartofului

Dicţionar explicativ
Herţa – ţinut din nordul Moldovei, ocupat abuziv de ruşi în anul 1940.
fanar – felinar.
factor – poştaş; factor poştal.

Dicţionar de scriitori
BENJAMIN FUNDOIANU sau Benjamin Fondane (cum şi-a semnat poezia scrisă în limba franceză), pe numele său real
Benjamin Wexler (1898-1944) – poet, critic, eseist, poet şi teoretician literar, evreu născut în România şi gazat în lagărele hitleriste
la finele ultimului război mondial. Dintre volumele sale de versuri, Privelişti este publicat în româneşte (1930).
DIMITRIE STELARU, pe numele său adevărat Dumitru Petrescu (1917-1971) – poet, prozator, eseist care a debutat sub
impresia simbolismului. Dintre volumele sale amintim: Cetăţile albe, Mare incognitum, Zeii prind şoareci ş.a.

TEMĂ PENTRU ACASĂ

Sintetizaţi informaţia prezentată în studiul de caz şi alcătuiţi un ministudiu critic cu titlul Diversitate tematică,
stilistică şi de viziune în poezia interbelică, în care să urmăriţi planul de mai jos. Argumentaţi-vă ideile prin analiză
de text. Încercaţi să emiteţi judecăţi de valoare.
Poezia interbelică
w Tematica nouă, exemplificări.
w Atitudinea lirică demitizatoare la Arghezi şi în poezia de avangardă; concepţii poetice noi.
w Noutatea limbajului: grav în poezia ortodoxistă – la Nichifor Crainic, frust, alcătuit din cuvinte colocviale, – la
Arghezi, livresc – la Barbu, agresiv, spectaculos şi de bravadă în lirica avangardistă etc.
w Îmbinările lingvistice neobişnuite, poezia derulată în formula narativităţii, discursul simbolist.
w Metafora. Tipuri şi exemple.
w Imaginea care concentrează faptul trăit, prin surprinderea detaliului memorabil (Arghezi). Imaginea ritualică.
Orfismul lui Barbu. Imaginea explozivă la Blaga şi modalităţile expresive. Artificiile avangardiste.

93
Limbă şi comunicare

Funcţiile limbajului

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – poetul naţional, creatorul limbii

literare moderne şi cel mai reprezentativ poet romantic. A scris
versuri, proză, teatru, articole publicistice etc.
Atât de fragedă...
de Mihai Eminescu
Noţiuni recapitulative Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Orice mesaj verbal are următoarele funcţii: Şi ca un înger dintre oameni
w referenţială (comunică ceva despre lumea înconjurătoare) În calea vieţii mele ieşi.
w emotivă (exprimă legătura cu emiţătorul)
Abia atingi covorul moale,
w conativă (referirea la receptor)
Mătasa sună sub picior,
w de autovizare sau poetică (prin care mesajul se raportează la
Şi de la creştet până-n poale
el însuşi)
Pluteşti ca visul de uşor.
w fatică (mesajul se referă la canalul de transmisie)
w metalingvistică (vizează codul) Din încreţirea lungii rochii
Limbajul literar îndeplineşte cu prioritate funcţia poetică. Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

Exerciţii de receptare O, vis ferice de iubire,

Mireasă blândă din poveşti,
w Citiţi poezia Atât de fragedă de Mihai Eminescu. Selectaţi Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
denotativele prin care este construit portretul fiinţei feminine Mi-arată cât de dulce eşti,
şi explicaţi-le sensul.
Cât poţi cu-a farmecului noapte
w Comparaţi versurile cu textul următor arghezian:
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
„O, tu aceea de-altădată,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea
Deodată trece-o cugetare,
şi-ai luat într-însul locul mumii,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
Femeie răspândită-n mine
E-ntunecoasa renunţare,
ca o mireasmă-ntr-o pădure,
E umbra dulcilor dorinţi.
Scrisă-n visare ca o slovă,
înfiptă-n trunchiul meu: săcure.
Te duci, ş-am înţeles prea bine
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de
Să nu mă ţin de pasul tău,
grumaji
Pierdută vecinic pentru mine,
Şi m-ai oprit ca să mi-o caut
Mireasa sufletului meu!
la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţară
Că te-am zărit e a mea vină
la mâna casnică-a gândirii.
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Cu care-am năzuit alături
Spăşi-voi visul de lumină
să legăn pruncul omenirii.
Tinzându-mi dreapta în deşert.
Pur trandafir, bătut în cuie
de diamant, pe crucea mea
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
Şi care-n fiece mişcare
A pururi verginei Marii,
pierzi cu-o petală câte-o stea.”
Pe fruntea ta purtând coroană –
(Tudor Arghezi –Psalmul de taină, fragment)
Unde te duci? Când o să vii?

94
 tradiţionalism vs. modernism
w Redactaţi o scrisoare de dragoste în care să folosiţi limbajul poetic, după modelul celor două poezii (15 rânduri).
w Citiţi compoziţiile şi comentaţi modalităţile de realizare a limbajului.

După lectură

1. În poezia Atât de fragedă de Mihai Eminescu există un mesaj al autorului către cititor şi un altul al eului liric
către o fiinţă iubită. Delimitaţi cele două mesaje, ilustrându-le cu versuri.

2. Situarea portretului în contextul lumii (ca un înger dintre oameni) ilustrează funcţia referenţială a limbajului.
Extrageţi secvenţele care compun acest portret şi stabiliţi sfera semantică în care se încadrează acesta.

3. Această imagine-informaţie despre fiinţa ca o floare de cireş reprezintă „realitatea” eului liric, dar şi starea lui
de spirit. Informaţiile camuflate în discursul liric ţin şi de funcţia emotivă a limbajului, prin care este definit emiţătorul
(expeditorul mesajului). Descrieţi succint sentimentele eului liric.

4. Prin funcţia conativă mesajul se raportează la destinatar; este vorba despre adresările directe, despre opinia,
sentimentele emiţătorului faţă de receptor, intenţia de a-l convinge sau de a-l impresiona prin intermediul unui
mesaj verbal. Identificaţi secvenţele de acest tip din poezia Atât de fragedă şi comentaţi-le.

5. Limbajul, fie el colocvial sau poetic, are şi o funcţie expresivă sau de autoavizare şi care se referă la esenţa
limbajului, la formula adoptată (aici este vorba despre o poezie), la organizarea mesajului – aici, de pildă, într-un
monolog pronunţat declarativ prin existenţa unui destinatar. În ce specie literară se încadrează poezia? Este o
meditaţie? O idilă? O romanţă? Argumentaţi.

6. Canalul, mijlocul prin care se transmite mesajul (aici cuvântul rostit), determină funcţia fatică a comunicării.
Imaginaţi mijlocul prin care declaraţia de dragoste a ajuns la destinatar (scrisoare, poezie publicată, rostire directă,
intermediată etc.). Spuneţi care este mijlocul cel mai percutant de transmitere a unui mesaj. Argumentaţi.

7. Orice mesaj are un cod. În poezia lui Eminescu, atitudinea de veneraţie, solemnitatea imaginilor se îndreaptă
spre un mesaj trist – iubirea fără speranţă –, de unde rezultă şi codul creat pe sugestii ale sacralităţii de neatins:
mireasa sufletului, icoană/ A pururi verginei Marii. El încearcă să codifice această intenţie de venerare prin cuvinte
situate în sfera idealului de neatins (vis ferice de iubire). Funcţia metalingvistică se referă tocmai la modalităţile de
codificare, la originea şi rezultatul codului etc. Păstrând codul textului, descrieţi imagini fixate în aceeaşi sferă
semantică, dar create cu alte mijloace decât cele lingvistice (fotografii, tablouri, secvenţe de film).

8. În ceea ce priveşte mesajul general al poeziei, trebuie spus că, sub aspect referenţial, prezintă o imagine particulară
şi subiectivă a eului liric, pe care autorul o întăreşte prin faptul că nu intervine în discursul liric. Informaţia este
codificată prin intermediul limbajului poetic, imaginile care construiesc portretul fetei angelice fiind cu precădere
luate din sfera sacrului, iar prin aceasta căpătând nu doar solemnitate, ci şi forţă de absolutizare a însuşirilor conotate.
Dincolo de text persistă impresia unei identificări între autor şi eul liric, istoricii literari neputând să facă abstracţie
de amănuntul biografic (poezia a fost scrisă pentru Mite Kremnitz).
Ce părere aveţi, în interpretarea unui text literar trebuie sau nu să se ţină cont de biografia autorului? Discutaţi
câteva minute pe această temă.

95
 funcţiile limbajului
Exerciţii de receptare şi interpretare critică

w Citiţi textele de mai jos şi găsiţi imaginile care exprimă momentul asfinţitului.
w Stabiliţi funcţia stilistică şi expresivă a acestor imagini (ce figuri de stil sunt, care este relaţia dintre sensul
propriu şi cel figurat).
w Care dintre ele vi se pare a fi expresivă pentru modul vostru de percepţie?
w Faceţi o descriere de 5-6 rânduri a apusului, aşa cum l-aţi înregistrat voi. Stabiliţi momentul anului.
w Apune soarele pe dealuri w O secundă o secundă/eu l-am fost zărit în undă.
În slava purpurei de sânge El avea roşcată fundă.
Şi răsunând adânc din valuri Inima încet mi-afundă
Doineşte-un glas şi parc-ar plânge; (Nichita Stănescu – În dulcele stil clasic)
(Ştefan Petică – Fecioara în alb)
w Soarele, lacrima Domnului,
w „Drumuri cu domoale întoarceri acasă, cade în mările somnului.
Asfinţit de soare pe lame de coasă, (Lucian Blaga – Asfinţit marin).
Prosternări de sălcii şi mesteacini, boare
De azimă caldă scoasă din cuptoare, w ...Pierea o după-amiază,
Aburit de inimi cântec tremurat, Schimbată-n apa multă şi drept, pe sceptrul de pai
În urmă departe deal însingurat, mărunt la fir,
Seară ca o rasă de călugăriţă Gândacul serii urcă ghiocul de porfir
Înnegrind tăcut pe braţe de troiţă (Ion Barbu – Nastratin Hogea la Isarlâk).
Răsărit de stele, umbră de grădini,
Suflet de crăiţe şi de rosmarini...”
(Nichifor Crainic – Reculegere)

w Amurg de toamnă violet…

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.
(George Bacovia – Amurg violet).

Formele substantivale de vocativ şi cele verbale de imperativ sunt specifice vorbirii directe. În planul poeziei
lirice au rolul de a accentua confesiunea; de regulă, formula dialogului are sensul strict de a transfigura într-un
mod direct încercarea de exteriorizare a eului liric.
Identificaţi în textul poeziei Atât de fragedă... de Eminescu şi Psalmul de taină de Tudor Arghezi astfel de structuri
gramaticale şi definiţi-le rolul.

Exerciţii de interpretare a textului literar

1. În funcţie de nivelurile receptării, un mesaj îşi poate metamorfoza destinul. De pildă, sintagma roata morii
poate fi cercetată pe toate nivelurile limbii: în relaţie cu receptorul, cu modul sau canalul în care este plasată, în
legătură cu emiţătorul sau cu alte criterii.
Sub aspect denotativ, sintagma prezintă un echilibru fonetic (dat de complexul vocalic), aflat în concordanţă
cu cel morfologic al alianţei dintre substantivul-obiect (roata) şi cel al apartenenţei (genitivul morii) şi se impune
explicit ca simbol al mişcării neîntrerupte.
Conotativ, implică chiar prin simpla sonoritate un sens dramatic, iar ca semnificaţie se multiplică în numeroase
straturi. În sensul acesta, un dicţionar de simboluri notează:
„O roată aflată pe o caschetă indică un feroviar, nefiind decât un semn; când este corelată cu soarele, cu ciclurile cosmice,
cu felul cum se înlănţuie destinul, cu semnele Zodiacului, cu mitul veşnicei reîntoarceri, devine, deci, cu totul altceva,
căpătând valoare de simbol căci, îndepărtându-se de semnificaţia convenţională, deschide calea interpretării subiective.”
(Introducere, semnată de Chevalier, la Dicţionar de simboluri de J. Chevalier şi A. Gheerbrant, Ed. Artemis, 1995, p. 26)
Mircea Eliade compară timpul care macină viaţa omului cu roata morii, pornind atât de la folclorul românesc,
cât şi de la alchimia taoistă; în ambele cazuri, simbolul reprezintă întoarcerea de la periferie, dinspre circumferinţe
spre centru, iar în proza lui Eliade, pe lângă sensul distructiv, implică şi o sugestie a iniţierii în experienţa morţii,

96
 tradiţionalism vs. modernism
pentru că moara este un alt simbol al labirintului infernal al vieţii. De asemenea, roata simbolizează epuizarea duratei
prin derulare.
Pornind de la aceste idei, interpretaţi simbolul roţii în versurile următoare:
„Mă-închin la soarele-înţelept,/ Că sufletu-i fântână-în piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-în sufletul-
fântână.” (Ion Barbu – Riga Crypto şi lapona Enigel)

2. Citiţi textul următor şi faceţi observaţii asupra denotativului prin care domnul o caracterizează pe bătrână.
Cum o numeşte în adresarea directă şi cum o defineşte în sistemul lui de apreciere?
„O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul: Mă rog, jupâneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba: Asta e, măiculiţă.
D.: Ei, aş!… Teribil e de ramolită!… Mână-nainte, birjar!” (I.L. Caragiale – Căldură mare)

3. Care credeţi că ar fi fost răspunsul bătrânei, în cazul în care domnul i s-ar fi adresat cu cel de-al doilea denotativ
(de ramolită)? Imaginaţi un astfel de răspuns, în care să apară un apelativ către domn.

4. În textul următor, ce relaţie există între cei doi vorbitori?

„— Să trăieşti, stăpâne; sunt gata chiar azi, de porunceşti, îi răspunse calul.” (Petre Ispirescu – Tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)

5. Concepeţi un răspuns al stăpânului către cal, în care să folosiţi adresarea directă, printr-o formulă caracterizatoare
(scris).

6. Citiţi versurile şi spuneţi cui i se adresează eul liric şi care sunt sentimentele sale:
„— Raiul meu, rămâi aşa!/ Fii un târg temut, hilar/ Şi balcan – peninsular...” (Ion Barbu – Nastratin Hogea la Isarlâk)

7. Interpretaţi atitudinea eului liric din psalmul lui Macedonski, pornind de la analiza morfosintactică a cuvintelor
subliniate. Apreciaţi rolul lor stilistic. Iertare! Sunt ca orice om./ Sunt ticălosul peste care/ Dacă se lasă o-ntristare/
De toţi se crede prigonit,/ Dar, Doamne, nu m-ai părăsit. (Alexandru Macedonski – Psalmi moderni. III – Iertare)

8. Rescrieţi în registru narativ versurile de mai sus, folosind timpul conjunctiv în enunţurile care implică adresarea
directă.

9. Urmăriţi apelativele din textele următoare şi caracterizaţi-i pe vorbitori în funcţie de acestea:

a. — Da’ de unde vii dumneata, măiculiţă, de-ai întârziat aşa pe drum?
b. — Oameni buni, zice boierul acela, tare mă bucur că văd chef şi voie-bună în ţara Moldovei...
c. — Cinstite boierule, am răspuns; eu de neamul meu sunt răzeş de la Drăgăneşti, din ţinutul Sucevei.
d. — Veniţi, feţii mei, să scoatem scara şi s-o întărim în uşă.

10. Spuneţi ce sunt aceste apelative din punct de vedere morfologic. Ce sugestii stilistice implică vocativul în
textele de mai sus? Rescrieţi aceste texte în limbajul vostru, găsind apelative care să vă caracterizeze.

11. Precizaţi sensul cuvântului domn, în fiecare dintre textele următoare:

a. „Iar ea vorbind cu el în somn,/ Oftând din greu suspină:— O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!” (Mihai Eminescu – Luceafărul)
b. CAŢAVENCU (jenat): Stimabile domn, scuzaţi-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod
neregulat... trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de poliţaiul d-voastră, după ordinile... şi nu m-aşteptam
să vă întâlnesc... (I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută)
c. – Eu, domnule părinte, spun drept, îs mare păcătos... Maaaare!... ’S beţiv şi stricat, cum nu se mai pomeneşte
în şapte sate, zău cruce!... Aşa-s eu, ce mai calea-valea! Ce-i drept nu-i păcat, aşa-i domnule părinte? Că de supărare
beau, dacă beau, nu-i aşa?... Şi beau pentru că beau dintr-al meu... (Liviu Rebreanu – Ion)

12. Care credeţi că sunt sentimentele vorbitorilor din cele trei texte de mai sus faţă de interlocutorii lor?

97
 funcţiile limbajului
Exerciţii de limbă şi comunicare

1. Uneori oamenii recurg la eufemisme, învăluind într-o formă decentă sau elegantă informaţii şocante, dure,
vulgare, de nespus etc. De pildă, o exprimare directă este: Mitocanule! Eufemistic, acelaşi mesaj se metamorfozează
astfel: Domnule, mă întristează nespus că educaţia dumneavoastră este atât de precară. Tot un mod prudent de a
comunica este şi cel evaziv, imprecis, vag. Citiţi textele de mai jos şi faceţi observaţii asupra modului de exprimare.
Identificaţi eufemismul şi evaziunea.

a. D: Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat…

F.: Cine?
D.: Eu.
F: Numele dv.?...
D: Destul, atâta! Mă cunoaşte dumnealui… suntem prieteni… (I.L. Caragiale – Căldură mare)

b. „S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…/ Care n-a mai fost şi care vine/ Şi se uită prin întuneric la mine/ Şi-mi vede
cugetele toate.” (Tudor Arghezi – Duhovnicească)

2. Din ce cauză credeţi că domnul din textul a nu-şi spune numele? Din prudenţă? Vrea să-şi jignească interlocutorul?
Citiţi şi următorul text şi încercaţi să decriptaţi sensul sintagmei calici ţanţoşi. La cine credeţi că se referă vorbitorul
şi din ce cauză nu se exprimă cu claritate?
„— Nu vreau să te las, ai înţeles? Mie-mi trebuie ginere cumsecade, nu fleandură... Io-ţi dau fata, iar tu să ai bici, să-i
scoţi din cap gărgăunii!... Eu nu vreau să ştiu de-alde calici ţanţoşi care umblă să-i împuieze capul. Eu nu vreau şi nu vreau,
şi dacă nu vreau, îi pun gâtul pe tăietor şi numai una-i trag cu barda măcar să ştiu că mă duc pe urmă la spânzurătoare.
Aşa-i, măi George?” (Liviu Rebreanu – Ion)

3. Explicaţi rostul următorului dialog:

„— Iertaţi-mă, oameni buni şi boieri dumneavoastră!
— Dumnezeu să te ierte, Măria Ta!” (Costache Negruzzi – Alexandru Lăpuşneanu)

4. Ce credeţi că făcuse voievodul care cere iertare?

Citiţi completarea următoare şi precizaţi în ce măsură se modifică prima impresie după ce este cunoscut contextul
în care se produce dialogul:
„Sfârşind această deşănţată cuvântare, merse în mijlocul bisăricii şi după ce se închină iarăşi se înturnă spre norod în
faţă, în dreapta şi în stânga, zicând:
— Iertaţi-mă, oameni buni şi boieri dumneavoastră!
— Dumnezeu să te ierte, Măria Ta!” (ibidem)

5. Ce detalii din text conduc la modificarea primei impresii?

6. Dar intervenţia de mai jos, cum o apreciaţi? Este nepoliticoasă, demnă, ironică, raţională, exprimă dorinţa de
cunoaştere exactă a unei situaţii? Justificaţi.
„— Ce-s eu, sluga dumitale să-mi porunceşti?”

7. Ce elemente de clarificare a situaţiei aduce contextul următor?

„— Ce ţi-am spus eu ţie, sărăntocule, ai? urlă apropiindu-se mereu Vasile Baciu, pe care liniştea lui Ion îl întărâta mai rău.
Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit. O scăpărare furioasă îi ţâşni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii. Răspunse
cu o voce puţin tremurătoare, dar batjocoritoare:
— Ce-s eu, sluga dumitale să-mi porunceşti?” (Liviu Rebreanu – Ion)

8. Precizaţi rolul contextului într-o comunicare, pornind de la exemplele de mai sus.

98
 tradiţionalism vs. modernism
9. Imaginaţi contextul în care se desfăşoară dialogul următor şi realizaţi o compoziţie de o pagină pe această
temă:
„— Domnule voinic – începu Metodiu cu glas scăzut – noi n-am vrut să te supărăm, dar...
— Vorrrba! – răspunse matahala. Ascultă comanda la mine.
Să-mi spuneţi scurt, cinstit fără retorică, cine sunteţi şi de unde veniţi.” (Ioan Groşan – O sută de ani de zile la porţile
Orientului)

Sinteză
w Prin referirile la receptor, vorbitorul îndrumă în privinţa sensului pe care îl are mesajul, iar aceste referiri conferă limbajului
o funcţie conativă.
w Se poate vorbi despre mijloace directe de adresare, ceea ce în planul gramatical se materializează în vocative, forme
pronominale şi verbale (imperativul şi modurile verbale sinonime).
w Dar există şi forme indirecte ale adresării (vorbirea aluzivă, eufemismul).
w Informaţia care se referă la canalul de transmisie conferă limbajului funcţie fatică.

Exerciţiu de fixare

Într-o carte despre zonele simbolice ale comunicării în publicitate, Vasile Sebastian Dâncu afirmă că în ultima
vreme interesul autorului de text publicitar s-a deplasat de la funcţia conativă spre cea fatică, situaţie motivată,
după părerea sa, de intensul bombardament publicitar, aglomeraţia mediatică, mecanismele de apărare ale individului
împotriva publicităţii. (Comunicarea simbolică. Arhitectura discursului publicitar, Ed. Dacia, 2001, p. 149)
Citiţi următorul text publicitar şi, ţinând cont de observaţia de mai sus, stabiliţi sensul şi intenţiile mesajului:
„Răzuiţi cele trei căsuţe de pe pliantul acesta. Dacă aveţi trei imagini identice şi respectaţi toate instrucţiunile noastre
telefonice, primiţi absolut gratuit un premiu substanţial din partea firmei Cor24, care se referă la obiectul prezentei promoţii.
Acest premiu nu este condiţionat de cheltuirea vreunei sume de bani. Participând cu acest pliant la o prezentare Cor24
şi respectând toate instrucţiunile care vă vor fi înfăţişate, primiţi absolut gratuit unul dintre următoarele premii: un televizor,
o combină audio, un telefon, un ceas.
Sunaţi chiar acum la 07441678934. Rezervaţi-vă un loc la această promoţie! Locurile sunt limitate!”

TEMĂ PENTRU ACASĂ

1. Explicaţi funcţiile comunicării pe textul următor:

„Aleile sunt pline

Şi de adolescenţi umbroşi
Care experimentează asiduu
Greşelile părinţilor
Veşnic aceleaşi
Nici ei nu fac excepţie
Iată-i la rândul lor
Sprijiniţi în bastoane
Căutându-şi moartea
La fel ca şi mine
Martorul mut şi posac
Al acestei perpetue degringolade”
(George Mihalcea – Perpetua degringoladă)

2. Explicaţi încălcarea normei literare în textul următor:

„În târg miroase-a ploaie şi a fân
Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân,
şi fetele aşteaptă în uliţa murdară
tăcerea care cade în fiecare seară,
şi factorul, cu gluga pe cap, greoi şi surd.”
(Benjamin Fundoianu – Herţa)
99
 funcţiile limbajului
3. Faceţi portretul personajului din versul şi factorul, cu gluga pe cap, greoi şi surd.

4. Găsiţi sinonime pentru locuţiunile substantivale: factor poştal, cadru didactic, organe de poliţie. Explicaţi diferenţa
semantică dintre forma acestora şi sinonimele alese.

TEME DE EVALUARE ORIENTATIVĂ

NIVEL MINIM:
1. Enumeraţi funcţiile limbajului (oral).
2. Interpretaţi imaginile artistice din poezia Atât de fragedă de Mihai Eminescu.
3. Explicaţi titlul poeziei.
4. Explicaţi oral ce se înţelege prin funcţie conativă şi funcţie fatică.
NIVEL MEDIU:
5. Alcătuiţi o reclamă publicitară în alcătuirea căreia să recurgeţi la un eufemism şi să creaţi o sugestie prin modul de exprimare.
Folosiţi modelul de mai sus.
NIVEL PERFORMANT:
6. Textul de mai jos reprezintă o farsă pusă la cale de expeditorul scrisorii. Toate informaţiile din scrisoare sunt inventate. La
puţină vreme după ce Panait Mistopolu citeşte scrisoarea, îşi face apariţia şi Tudorache Ionescu, venit să-şi viziteze unchiul. Imaginaţi
dialogul dintre cele două personaje. Scrieţi o compunere de 30-40 de rânduri în care să apară dialogul dintre unchi şi nepot şi
apoi cel dintre ei şi C. Petrăchescu. Recurgeţi la apelative, adresări directe sau indirecte.

Domnului Panait Mistopolu, comersant, târgul Y…

Prea stimate neică Panait,

Nepotul dumitale, Tudorache Ionescu, impiegat clasa III la direcţia noastră generală, i s-a întâmplat o mare nenorocire. Dintr-
o desperare de amor pe care îl trata cu o fată de la maşinile de scris ale serviciului central, a nebunit şi a vrut aseară să-şi spintece
pântecele în canţelarie, cu nişte foarfeci mari de la registratură. Au sărit mai mulţi camarazi şi, cu mare luptă, i le-au putut smulge
din mână. Atunci, bietul Tudorache a-nceput să cânte şi să joace şi pe urmă s-a repezit să strângă de gât pe unul dintre camarazi,
crezându-l că este amanta lui care-l trădează.
Te rog, nu spune lui madam' Ionescu, mama nenorocitului şi aşteaptă-ne mâine dimineaţă în gară la sosirea trenului. Doctorii
au spus că altă scăpare nu e, decât liniştea în sânul familiei. Mâine-l aducem pe bietul Tudorache.
Fă-ţi curaj, neică Panait; aşa e viaţa omului, n-ai ce-i face! dar păcat de el, că era tânăr!
Încă o dată, nu cumva să lipseşti din gară ca să-l iei în primire pe bolnav.
Al dumitale, cu tot respectul, C. Petrăchescu.
(de I.L. Caragiale –1 Aprilie)

100
Dezbatere
Identitate culturală în context european
DAN C. MIHĂILESCU (n. 12. 12. 1953) – eseist, critic şi
istoric literar, traducător, prestigios om de cultură şi realizator
TV (cunoscut în primul rând prin emisunea Omul care
aduce cartea); s-a remarcat în peisajul cultural românesc
ca editor al primei reviste de cultură literară apărute în
perioada postcomunistă: – Litere, arte, idei (1991).
Dintre cărţile sale amintim: Perspective eminesciene
(1982), Întrebările poeziei, (1989), Stângăcii de dreapta
(1999), Literatura română în postceauşism, I-II. (2004-2006)
ş.a.
România între Occident şi Orient face parte din articolul
Literatura română în post-ceauşism, publicat în revista
Observator cultural (nr. 35/ 2000).
Dicţionar explicativ
panslavism s.n. – curent politic (din sec. XIX) care
susţinea unirea într-un singur stat a tuturor popoarelor
slave.
pangermanism s.n. – doctrină politică de susţinere a
unităţii statale a tuturor populaţiilor de origine germană.
Erlebnis (germ.) – experienţă; experienţa trăirii actului
(filozofic).
Lebensphilosophie (germ.) – filozofia vieţii; direcţie
filozofică din sec. al XIX-lea care susţine că viaţa are o unitate
ce nu poate fi descrisă integral prin analiză şi logică, deoarece
cuprinde şi elemente iraţionale, creatoare şi dinamice;
mulţi reprezentanţi ai curentului au concepţii vitaliste.
altericid – ceva care îl ucide pe celălalt, dăunător pentru
ceilalţi.
România între
Occident şi Orient
de Dan C. Mihăilescu
(fragment)
Dacă e de găsit un numitor comun al eseului românesc
de după 1990, acesta este criza de identitate, re-definire a
românităţii. (Cel mai bun ghid pentru tradiţia subiectului îl
constituie cele patru volume ale antologiei Dreptul la memorie,
realizate de Iordan Chimet la Editura Dacia, 1992-1993).
Au fost reluate – din unghiul europenităţii sau, dimpotrivă,
din unghi reacţionar – toate marile şi spinoasele subiecte care
au împărţit dintotdeauna istoriografia, sociologia, politica
şi etnopsihologia în Ţările Române de la 1700 încoace: este
posibil un panromânism (!) între pangermanism şi panslavism?
Modernizare şi sincronizare versus conservatorism şi
izolaţionism; toleranţă şi multiculturalism versus autoritarism
şi idealul statului etnocratic; „balcanism” înseamnă nobleţea
purpurei imperiale a Bizanţului sau, dimpotrivă, mahalaua
fetidă şi purulentă a Fanarului pseudo-european? Este
filozofia românească o provincie în care Erlebnis-ul german,
fascinaţia Lebensphilosophiei, întretaie anarhismul slav, plin
de reverii barbare, de fervori mistice şi puseuri altericide?
Este România („neantul valah”, cum îi spunea E.M. Cioran)
condamnată in aeternum la ineficienţă, insubordonare,
inconsistenţă şi... inconştienţă prin tare genetice, ori, invers,
blestemul istoric al situării geopolitice între imperiile slav,
german (austro-ungar) şi otoman şi-a pus definitiv pecetea
pe specificul naţional? În ce măsură s-au reacomodat şi
stimulat reciproc, după Marea Unire de la 1918, Transilvania,
Valahia şi Moldova?
Obsesiile identitare, spectrul federalizării, necesitatea
stringentă a integrării politico-economice europene, re-
examinarea culpelor tradiţionale autohtone în ceea ce priveşte
masivul şi permanentul aflux al elementelor alogene în Ţările
Române, conflictele dintre ortodoxism şi catolicism faţă de
actuala amploare a sectarismului şi ereziei, lupta instinctului
fundamentalist cu valorile democraţiei şi liberalismului,
asimilarea postmodernităţii sub toate aspectele – iată câteva
teme predilecte ale eseisticii române de astăzi.
101
 dezbatere
Îndrumări

Pentru pregătirea dezbaterii, porniţi de la textul România între Occident şi Orient de Dan C. Mihăilescu. Selectaţi
temele pe care le enumeră eseistul şi explicaţi-le, spuneţi care vi se par de interes, în ce măsură v-aţi gândit la ele
până acum etc. Purtaţi o discuţie preliminară de câteva minute în care să descrieţi atitudinea spirituală, structurile
ori formele care vi se par reprezentative pentru cultura română.
Grupul de studiu poate să sintetizeze această discuţie pentru a concepe baza proiectului. Dezbaterea trebuie
să se desfăşoare aducând în discuţie perspective contradictorii, alternative, polemici, după modelul textului scris
de Dan C. Mihăilescu.
Fiecare membru al grupului de studiu trebuie să aibă grijă să respecte regulile dezbaterii, să folosească verbele
de opinie, să aducă argumente în sprijinul ideilor emise etc. De asemenea, grupul se poate împărţi în două tabere
care să susţină şi, respectiv, să respingă o idee. Clasa va fi împărţită în două grupe, fiecare având o temă de susţinut.
Stabiliţi împreună cu profesorul bibliografia şi sarcinile de lucru pentru fiecare membru al echipei.

Bibliografie

Blaga, Lucian – Spaţiul mioritic;

Călinescu, G – Istoria literaturii de la origini până în prezent (cap. Specificul naţional);
Cioran, Emil – Schimbarea la faţă a României;
Chimet, Iordan – Dreptul la memorie (vol. III-IV), antologie.
Lovinescu, E. – Istoria civilizaţiei române moderne;
Marino, Adrian – Pentru Europa;
Noica, Constantin – Sentimentul românesc al fiinţei;
Pandrea, Petre – Specific naţional şi moment istoric;
Petrescu, Camil – Sufletul naţional;
Pillat, Ion – Tradiţie şi literatură. (în Opere, vol. 6);
Ralea, Mihail – Europeism şi tradiţionalism;
Rebreanu, Liviu – Specificul naţional, postulat al diferenţierii;
Vulcănescu, Mircea – Dimensiunea religioasă a existenţei;

Alte materiale

Filme, CD-uri despre Bucureştiul interbelic, albume de epocă, albume de artă etc.

Planul dezbaterii (orientativ)

Identitatea culturală este conferită de conservarea valorilor tradiţionale ori de circularea lor?

I. Sarcini de lucru pentru susţinătorii ideii că identitatea culturală constă în valorile tradiţionale, stabilite
de apărătorii tezei specificităţii:

1. Porniţi de la o imagine, eventual de la Târgul Drăgaica a lui Carol Popp de Szatmary, şi explicaţi ce înţelegeţi
voi prin identitate culturală românească.

Carol Popp de Szatmary – Târgul Drăgaica

102
 tradiţionalism vs. modernism
Se regăseşte această dimensiune între temele formulate de Dan C. Mihăilescu? Prezentaţi două-trei trăsături ale
românităţii, cum ar fi balcanismul, miticismul, tracismul etc., făcând referiri la opere artistice reprezentative.

2. Citiţi textul următor şi comentaţi-l. Sprijiniţi viziunea lui Vulcănescu, aducând două argumente.

Dimensiunea românească a existenţei

de Mircea Vulcănescu

„Sub chipul brăzdat de cutele veşnicei liturghii a acţiunii sale rituale, românul va fi fost mai atent poate decât alţii la
«ce ne învaţă crinii câmpului şi păsările cerului».
Cheia acestei atitudini a românului o ştim acum. Ea vine din faptul că purtarea lui e totdeauna ancorată-n veşnicie, că
totdeauna românul are în faţa lui nu exigenţele mărunte impuse de condiţiile de fapt, ci fiinţele stihiale, vedenia de slavă
a esenţei tuturor lucrurilor, care atârnă de îndurarea lui Dumnezeu, şi nu de fapta omului. La antipodul atitudinii practice
a englezului, care nu lucrează decât pentru împrejurările zilei de mâine, în imediata dependenţă a rezultatului acţiunii,
românul are sentimentul, în tot ce face, că ia atitudine în veşnicie şi integrarea omului în veşnicie nu o dă fapta eficientă,
ci purtarea simbolică sau rituală.” (Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenţei, Ed. Fundaţiei Culturale Române,
1991, p. 147)

3. Comparaţi textul lui Vulcănescu cuSpaţiul mioritic de Lucian Blaga pentru a găsi elemente similare. Pornind
de la aceste idei, spuneţi dacă poezia argheziană surprinde atitudini specific româneşti.

4. Una dintre tezele identităţii este şi cea a nenorocului românesc. Printre cei care au susţinut-o se numără Mihai
Eminescu şi Eliade. Acesta din urmă o formulează în eseul Destinul culturii româneşti. Citiţi fragmentul şi susţineţi
ideile lui Eliade. Explicaţi în ce măsură Europa are nevoie de dimensiunea orfică şi zalmoxiană: faceţi referiri la cele
două personaje şi explicaţi-le simbolismul, sensul coborârii în moarte. Este aceasta o notă fundamentală a
românismului? Argumentaţi, comentând simboluri catabasice din arta populară. Citiţi poemul Gemenii de Mihai
Eminescu şi urmăriţi figura lui Zamolxe. Este acest portret specific pentru cultura română sau nu? Dezvoltaţi.

Destinul culturii româneşti

de Mircea Eliade

„Puţine neamuri se pot mândri că au avut atâta nenoroc în Istorie ca neamul românesc. Ca să putem înţelege destinul
culturii româneşti, trebuie să ţinem seama de vitregia Istoriei românilor. Am fost aşezaţi de soartă la frontierele răsăritene
ale Europei, pe ambele versante ale ultimilor munţi europeni, Carpaţii, de-a lungul şi la gurile celui mai mare fluviu
european, Danubiul. Traian ne-a predestinat drept popor de frontieră. [...]
Nu trebuie să uităm o clipă că acolo unde s-a întins Grecia, Roma şi creştinismul arhaic, s-a conturat adevărata Europă,
nu cea geografică, ci Europa spirituală. Şi toate valorile create înăuntrul acestei zone privilegiate fac parte din patrimoniul
comun al culturii europene. Nu ne putem imagina o cultură europeană redusă numai la formele ei occidentale. Culturaliceşte,
ca şi spiritualiceşte, Europa se întregeşte cu tot ce a creat şi a păstrat spaţiul carpatic-balcanic.
Ceva mai mult: avem motive să credem că spaţiul în care s-au întruchipat Zalmoxis, Orfeu şi misterele Mioriţei şi ale
Meşterului Manole nu şi-a secătuit izvoarele de creaţie: acolo unde moartea e încă valorificată ca o nuntă, izvoarele
spirituale sunt intacte. Europa este locul predestinat al creaţiei multiple, variate, complementare: spiritualiceşte şi
culturaliceşte, Europa nu este – şi nici nu poate fi – un bloc monolitic. Ea are, deci, nevoie de dimensiunea orfică şi zalmoxiană
pentru a se putea întregi şi a putea plăsmui noi sinteze.” (în vol. Împotriva deznădejdii, Ed. Humanitas, 1992, p. 164, 176)

5. Citiţi textul călinescian de mai jos şi aduceţi argumente în sprijinul ideii din incipit, care să cuprindă şi referiri
la opere literare ilustrative pentru opinia voastră.

Specificul naţional
de G. Călinescu

„Protestul împotriva afirmării specificului e violent la alogeni, fiindcă aceştia îşi închipuie că teoria ar putea să ducă la
o politică intolerantă. Dar problema nu are nimic de-a face cu politica şi aparţine operaţiei de clasificare pe care o fac

103
 dezbatere
toate culturile. Ea nu implică nici măcar noţiunea de valoare. O operă literară se valorifică prin examenul critic. Oricare ar
fi naţionalitatea autorului, o operă de geniu rămâne o operă de geniu şi de am descoperi cumva că Eminescu nu e român,
esteticeşte vorbind nu s-ar schimba nimic. Nu tot astfel stă chestiunea când facem istorie literară. Istoria literaturii române
nu poate fi decât o demonstraţie a puterii de creaţie române, cu notele ei specifice, arătarea contribuţiei naţionale la
literatura universală. Numai aceasta ne-ar îndreptăţi să ieşim din seaca enciclopedie. Sunt regiuni cosmopolite care produc
genii, dar nu au literatură. Noi putem admira statuile din Bucureşti (în majoritate de sculptori străini, simple comenzi). Cu
ele nu se poate întocmi o istorie a plasticei române.[...] Specificul fiind un element structural, nu se capătă prin conformarea
la o ţintă canonică.
Singura condiţie pentru a fi specific e de a fi român etnic. Istoricul nu are altceva de făcut decât să urmărească aposteriori
fibrele intime ale sufletului autohton. El nu va ţinti să înlăture, ci numai să clasifice. Nicăieri şi deci nici la noi nu se va putea
găsi un tip etnic pur şi uniform. [...]
Examinând pe Eminescu, Sadoveanu, Hogaş, am văzut că izbitoare la ei este regresiunea spre civilizaţia de mod arhaic,
pasivitatea faţă de natură. Aci atingem probabil punctul fundamental. Mulţi au găsit că acest «semănătorism» e numai o
formă de necomplexitate care trebuie neapărat depăşită ca să ajungem la treptele înaintate ale simţirii orăşeneşti. S-a mai
adăugat că, în tot cazul, tipul ţărănesc al civilizaţiei noastre e un indiciu al tinereţii. Iată o judecată falsă. Istoriceşte suntem
prin substratul nostru traco-getic, care e esenţial, dintre vechile
popoare ale Europei. Suntem adevăraţi autohtoni de o impresionantă
vechime. Indiferenţa vădită a ţăranului român pentru popoarele
imediat înconjurătoare vine din instinctul că acestea sunt mai mult
sau mai puţin recente. Tipul nostru fizic este total deosebit de al
popoarelor vecine şi din centrul Europei. Dacă avem afinităţi cu
grupurile meridionale (neotracice sau insulare) nu numai prin
împerechere apropiată, ci printr-o înrudire atavică, noi nu regăsim
similităţi pentru fizionomia noastră decât în Occidentul extrem al
Europei până în Peninsula Iberică şi în insulele britanice chiar. [...]
Regresiunea spre sat e o trăsătură a raselor vechi. De aceea, teoria
primitivităţii noastre trebuie să cadă. Noi nu suntem primitivi, ci
bătrâni. [...] Din cauza marelui concurs de grupuri alogene, poporul
nostru a căpătat o silă de străin şi de venetic, pe care nu şi-o acoperă.
El are o vie aspiraţie eugenică de puritate a rasei. Opera lui Eminescu,
a lui Goga, exprimă această stare de spirit. [...]
În forma noastră de civilizaţie covârşeşte factorul colectiv. Românul
este o fiinţă sociabilă. De aceea, subiectele cu mişcări de gloată,
răscoale, războaie, răzmeriţe izbutesc mai bine (vezi Rebreanu).
Eroul care se duce la oraş (Iosif, Brătescu-Voineşti), şi încă numai într-un mizerabil târg, devine un «singuratic» şi se
melancolizează. Cauza este că în oraş nu poate avea legături organice de familie şi pământ, oraşul fiind bâlciul care adună
oameni din patru părţi ale lumii. Eroul este romantic, vrea satul cu societatea lui. Acolo el nu-i un învins, cum se vede în
opera lui Rebreanu, a lui Pavel Dan.
Mulţi, fiindcă Maiorescu a ironizat pe ardeleni, uită că el însuşi a fost un curat ardelean şi cred că spiritul critic nu-i
propriu românilor centrali. Nu le e propriu criticismul analitic, dar critica constructivă le aparţine. Românul, în general, deşi
cu simţul glumei, e serios, măsurat. Zeflemeaua nu-i place. Aşa se explică de ce opera lui Caragiale, spre mirarea multora,
nu e gustată îndeajuns pe toată întinderea naţiei. Dacă ţine să se dezvolte în înfrăţire cu geografia, ar fi iarăşi greşit să se
interpreteze asta ca apatie. Este una din prejudecăţile curente. Românul e constructiv, stăruitor şi priveşte tăcut şi cu interes
progresele altora, împrumutând tot ce simte că îi e realmente util. Falsa apatie e o criză de deznădejde. Rasa noastră care
a văzut că munca ei este periodic culcată la pământ de seismica politică, a căpătat prudenţe şi construieşte minuscul,
solid şi pitit la munte. Ei îi e frică să atragă atenţia aruncând clopotniţe spre cer. Maiorescu simbolizează spiritul românului
central: interes pentru tot ce e adevărat, sănătos, fie şi mai modest, repulsie pentru complicaţiile inutile, acţiune critică
exercitată numai ca un control al principiilor de bază cu evitarea analizei (gen egoist de expresie a personalităţii criticului)
care poate să zdruncine încrederea în faptă. Românul central, ardeleanul mai ales, suportă mai greu critica nervoasă.” (G.
Călinescu – Istoria literaturii de la origini până în prezent, Ed. Minerva, 1985, cap. Specificul naţional)

6. Călinescu grupează scriitorii după modul în care opera lor ilustrează nota dominantă a neamului. Creangă se
identifică acestui cadru, se înscrie în nodul vital al permanenţelor, prin atitudine şi construcţie narativă. Este un
român de rasă ca şi Eminescu, Maiorescu, Goga, Coşbuc, Rebreanu, Sadoveanu şi Blaga. Există însă şi particularităţi
etnice adiacente fondului principal care vin din straturi temporale mai vechi sau mai noi şi care au rolul de a întări
nota fundamentală prin excepţie. Alecsandri şi Odobescu sunt reprezentativi pentru latura noastră meridională,
Bolintineanu, Caragiale şi Macedonski sunt traci, adică au conservat în fibra lor intimă spiritul balcanic preslav. Comentaţi
această opinie, urmărind şi întrebările:
104
 tradiţionalism vs. modernism
• Ce credeţi că înseamnă român de rasă?
• Credeţi că există scriitori reprezentativi pentru spiritualitatea românească?
• Care este distincţia pe care o face criticul între Eminescu şi Caragiale?
• Lovinescu îl considera pe Eminescu un scriitor reprezentativ pentru forţele reacţionare, adică tradiţionalist,
ostil progresului şi revoluţiei, considerând că acesta este spiritul care îi animă pe toţi scriitorii noştri mari. Vi se par
diferite cele două opinii (a lui Călinescu şi a lui Lovinescu)? Vi se par înrudite? Dezvoltaţi.
• Care dintre trăsăturile românităţii enumerate de Călinescu vi se pare îndreptăţită? Pe care o consideraţi falsă?
Aduceţi argumente.

7. Care sunt posibilităţile de supravieţuire a culturii române în condiţiile globalizării? Comentaţi citatul extras
din articolul lui Adrian Marino (vezi mai jos).

II. Sarcini de lucru pentru susţinătorii ideii că identitatea culturală constă în circularea valorilor tradiţionale
ori chiar în întărirea lor prin amestecul cu alte valori:

1. Definiţi identitatea culturală, făcând referiri la notele dominante. Balcanismul vi se pare a fi reprezentativ
pentru cultura română? Argumentaţi. Din ce motiv a preferat Ion Barbu această temă?

2. Citiţi textul extras din Dimensiunea românească a existenţei şi faceţi observaţii în legătură cu viziunea lui
Vulcănescu despre atitudinea existenţială românească. Cum vi se pare? Justă? Desuetă? Poetică? Actuală? Dezvoltaţi.

3. Privită din afară, poezia argheziană păstrează sau nu note fundamental româneşti? Comparaţi poeziile din
volumul Flori de mucigai cu pictura lui H. Bosch. Eventual, încercaţi să traduceţi într-o limbă străină câteva versuri
argheziene şi spuneţi dacă ele mai păstrează marca autohtonă.

4. În replică la teza nenorocului, Cioran respinge ideea existenţei unui destin. Citiţi fragmentul de mai jos şi
comentaţi ideile. Cum apreciaţi afirmaţia lui Cioran în legătură cu omenia românească? Ţine ea de specificul naţional?
Daţi exemplu de un text literar care surprinde această trăsătură. Se poate spune că literatura care ilustrează trăsături
ale românităţii, de exemplu Gemenii de Eminescu, este o literatură naţionalistă? Explicaţi ce se înţelege prin
naţionalism, naţionalitate şi naţional. Cum vă raportaţi la literatura naţională: vă reprezintă modul de gândire sau
nu? Argumentaţi. În ce măsură omenia poate fi impusă ca valoare de circulaţie europeană? Dar dimensiunea orfică
şi zalmoxiană, despre care vorbeşte Eliade (v. mai sus)? Prezentaţi tezele lovinesciene şi acele valori naţionale care
ar putea să intre în patrimoniul universal. Ce părere aveţi despre circulaţia ideilor? Dar despre imitaţie? Daţi exemple
de valori universale intrate în cultura română.

Schimbarea la faţă a României

de Emil Cioran

„Ideea de destin are marele merit de a explica toate şi nimic. Forţa oarbă, care-şi are limitele imanente ale unei logici
specifice, ne satisface gustul nostru de a căuta o bază ascunsă şi generatoare a tuturor conţinuturilor de viaţă; ea însă nu
le poate explica diversitatea şi divergenţa. Exuberanţa fenomenală se ridică, autonomă, peste monotonia sorţii. Peisajul
istoric rămâne străin. În momentul în care românii vor abandona ideea de destin, ca realitate sub care omul geme, incapabil
de a se mişca, ei vor înţelege istoria şi poate i se vor integra.
Suntem un popor prea bun, prea cumsecade şi prea aşezat. Nu pot iubi decât o Românie în delir.
Toţi acei care iubesc poporul românesc mai puţin decât mine – fiindcă ei nu-i iubesc viitorul lui – susţin că însuşirea
esenţială şi de mare merit a românului este omenia. Nu vreau să spun că ea e un defect, dar îmi este imposibil să-i descopăr
altceva decât o virtute mediocră, care nu poate fi o culme decât pentru oamenii lipsiţi de personalitate. Într-o lume în
care numai excesul inimii şi al inteligenţei, frenezia şi calculul echivoc, instinctele tari şi ipocrizia pot ajuta o ascensiune,
la ce ne-ar putea folosi o cumsecădenie colectivă? Ce este omenia? A da omului ceea ce este al omului. Setei mele de
conflicte în lumea aparenţelor nu-i pot găsi un antipod mai detestabil decât omenia. Dacă i-aş dori României să trăiască
în pace şi la răcoare, m-aş bucura şi eu de omenia noastră şi m-aş asocia la un elogiu comod şi plat. Decât însă o bunăstare
nesemnificativă, mai bine o ruină con brio. Cine nu trăieşte apocaliptic destinul României nu înţelege nimic din ceea ce
trebuie să devenim. Fiecare ar trebui să ne sfâşiem pe imperativul devenirii noastre.
Când s-ar spune că ardoarea, şi nu omenia, este însuşirea de căpetenie a României, mi-aş încrucişa braţele şi aş aştepta
să lunec cu ea automat spre glorie.” (Emil Cioran – Schimbarea la faţă a României, Ed. Humanitas, 1990, pp. 90-91)

105
 dezbatere
5. Citiţi textul călinescian de mai sus şi spuneţi dacă vi se pare îndreptăţită afirmaţia din incipit. Aduceţi cel puţin
două contraargumente (care să cuprindă şi referiri la opere literare ilustrative pentru opinia voastră).

6. Respingeţi clasificarea lui Călinescu, aducând cel puţin două argumente.

Credeţi că există scriitori reprezentativi pentru spiritualitatea românească?
Între caracterizarea pe care i-o face Călinescu şi cea lovinesciană (de reacţionar), care vi se pare mai aproape de
modul vostru de a-l recepta pe Eminescu? Cum îl caracterizaţi voi? Aduceţi argumente în sprijinul opiniei voastre.
Care dintre trăsăturile românităţii, enumerate de Călinescu, vi se pare îndreptăţită? Pe care o consideraţi falsă?
Aduceţi argumente.

7. Se mai poate vorbi despre o identitate culturală în acest moment de globalizare?

Citiţi şi comentaţi opinia lui Adrian Marino şi spuneţi dacă sincronismul lovinescian constituie o cale de renovare
a culturii autohtone. Literatura şi-ar pierde cumva identitatea prin sincronizare? Argumentaţi.

Globalizare
de Adrian Marino

„În primul rând, globalizarea este un termen mult prea larg, cu o semantică mult prea largă. Globalizarea este, în general,
înţeleasă la două nivele: informativ şi al bunurilor de consum. Dar ea nu este universală, pentru că ştiţi foarte bine că în
lumea chineză blocajul informaţional este real. În lumea islamică este şi mai rău: antenele parabolice sunt interzise, radioul
a fost interzis, recent, în Afganistan, s-au distrus monumente inestimabile. Deci globalizarea este, ca să zic aşa, valabilă
pentru cel mult zona «albă» a planetei. Dar asta nu are legătură cu universalitatea, există zone întregi galbene, islamice şi
aşa mai departe, care nu sunt globalizante sau nu se lasă deocamdată globalizate. Nu ştiu ce va fi, eu nu pot să prevăd
istoria. Eu sunt de partea lui Popper în filozofia istoriei: nu ştiu să prezic, nu ştiu ce se va întâmpla. Deocamdată suntem la
stadiul acesta: informaţia circulă, fără discuţie, este o globalizare a informaţiei, unde circulă; dar nu circulă peste tot. Acolo
unde nu sunt antene parabolice, e clar că nu circulă! În China, iarăşi, nu se poate vorbi de aşa ceva. Cam ăsta ar fi răspunsul
meu. Universalizarea aceasta ideală, «omul universal» nu sunt posibile deocamdată. Dar ce va fi, istoria ne va spune.”(Observator
cultural, Nr. 61, 24-30 aprilie 2001)

Dicţionar de scriitori

ADRIAN MARINO (1921-2005) – critic, istoric şi teoretician literar, autorul unor valoroase volume de hermeneutică şi al mai
multor studii culturale, între care: Modern, modernism, modernitate, Dicţionar de idei literare, Hermeneutica lui Mircea Eliade,
Biografia ideii de literatură (în 7 volume), Cenzura în România. Laureat al premiului Herder. De asemenea, a fost una dintre
numeroasele victime ale regimului comunist.
MIRCEA VULCĂNESCU (1904-1952) – profund gânditor, sociolog şi economist, preocupat de fenomenul literar, care a murit
în temniţele comuniste. Dintre scrierile sale: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice
a unui sat, În ceasul al 11-lea, Cele două Românii, Războiul pentru întregirea neamului, Dimensiunea românească a existenţei.
HYERONIMUS BOSCH (1453-1516) – pictor manierist.

106
 tradiţionalism vs. modernism
TEMĂ PENTRU ACASĂ

Sintetizaţi informaţiile acumulate de-a lungul dezbaterii şi scrieţi un eseu structurat pe următoarele idei; ţineţi
cont de regulile generale de mai jos:
w Subliniaţi rostul tradiţiei în evoluţia unui popor.
w Comentaţi textul următor:
„Cultul trecutului naţional, lauda faptelor săvârşite de străbuni, cunoaşterea istoriei şi a vieţii petrecute în prezent, poeziile
şi literatura naţională, precum şi operele de artă desăvârşesc simţământul naţional şi pregătesc pe cei în viaţă pentru
continuarea lucrării începute de predecesorii lor, nu pot însă să producă simţământul naţional în inimile celor lipsiţi de el.
Aceştia aud şi înţeleg, văd şi simt, dar nu cred, nu se încântă, nu se îmbărbătează, nu se însufleţesc, ci iau parte la lucrarea
naţională numai pe cât interesele lor individuale, cele familiale, ori cele de casă o cer acestora.
Prin înrâurirea unor asemenea oameni înstrăinaţi se risipesc popoarele, dezbinându-se mai întâi în clase sociale, apoi
în familii şi în cele din urmă în indivizi.” (Ioan Slavici – Simţământul naţional)
w Enumeraţi două-trei trăsături ale culturii române şi ilustraţi-le.
w Definiţi nota specifică a literaturii române, făcând referiri la operele studiate.
w Spuneţi-vă părerea în legătură cu evoluţia culturală a României şi argumentaţi-vă opiniile.

Lucrarea de sinteză. Reguli generale.

w Compunerea de sinteză presupune alcătuirea unei viziuni de ansamblu asupra mai multor aspecte înrudite,
asemănătoare sau total diferite.
w Sinteza poate să cuprindă sectoare variate, de pildă tehnicile narative în operele a doi-trei scriitori sau doar
o selecţie de teme şi motive literare, ilustrate prin mai multe scrieri. Poate să aibă în vedere doar opera unui scriitor,
urmărită în notele ei dominante, ori doar poeziile cuprinse într-un volum.
w În redactarea unei lucrări de sinteză, operaţia cea mai importantă constă în alcătuirea unui plan coerent care
să aducă în atenţie mulţumitor de multe aspecte de susţinere a temei propuse.
w Imaginaţia şi capacitatea de cuprindere a autorului sunt, de asemenea, hotărâtoare.

107
Perioada postbelică