Oameni Din Dublin - James Joyce

Table
of Contents
SURORILE
O INTALNIRE
ARABIA
EVELINE
DUPA CURSA
DOI CAVALERI
PENSIUNEA DE FAMILIE
O MICA INNORARE
DIVERSE ASPECTE
TARANA
Un CAZ PENIBIL
ZIUA IEDEREI LA SEDIUL COMITETULUI
O MAMA
GRAŢIA DIVINA
CEI MORŢI
James Joyce
OAMENI DIN DUBLIN
SURORILE.
De data asta, nici o nă dejde să mai scape: era la al treilea atac. Seară de
seară trecusem pe lâ ngă casa unde locuia (era ı̂n timpul vacanţei) şi
cercetasem pă tratul de geam luminat; şi seară de seară ı̂l a lasem
luminat la fel, slab şi egal. Dacă ar i murit, gâ ndeam, s-ar vedea
re lectate, pe storul ı̂ntunecat, lumâ nă rile, iindcă ştiam că la că pă tâ iul
unui mort se aşază două lumină ri, ı̂mi spusese adesea: „Nu mai stau eu
mult pe lumea asta”, şi crezusem că vorbea ı̂ntr-o doară . Acum ştiam că
spusese drept, ı̂n iecare seară câ nd priveam ı̂n sus spre geamul luminat,
ı̂mi repetam ı̂ncet cuvâ ntul „paralizie”, ı̂ntotdeauna sunase ciudat
urechilor mele, ca şi cuvâ ntul „gnomon” ı̂n Euclid, sau cuvâ ntul
„simonie” din catehism. Dar acum mi se pă rea a i numele unei fă pturi
ră ufă că toare şi ı̂ncă rcate de pă cate. Mă ı̂nspă imâ nta şi totodată jinduiam
să mă apropii şi să -i privesc lucră tura ucigă toare.
Câ nd am coborâ t la cină , şedea lâ ngă foc bă trâ nul Cotter şi fuma ı̂n timp
ce mă tuşă -mea ı̂mi turna ı̂n farfurie iertura de ovă z, el zise, de parcă s-
ar i ı̂ntors la vreo observaţie de mai ı̂nainte:
— Nu, n-aş spune că era chiar… Da' avea ceva ciudat… Avea ceva niţeluş
straniu… Să vă spun care-i pă rerea mea…
Se porni să pâ câ ie din lulea – fă ră ı̂ndoială că ı̂ntre timp ı̂şi ı̂ntocmea ı̂n
gâ nd pă rerea.
Bă trâ n plicticos şi nerod! Câ nd 1-am cunoscut ı̂ntâ i, era destul de
interesant – vorbea despre leşinuri şi despre viermi; dar m-am să turat
degrabă de el şi de nesfâ rşitele lui povesti despre distilerie.
— Am eu teoria mea ı̂n privinţa asta, zise. Cred c-a fost unul din cazurile
alea… Cazurile alea speciale… Da' e greu de spus…
Incepu iar să pâ câ ie din lulea, fă ră să ne aducă la cunoştinţă teoria lui.
Unchiu-meu vă zu că fă cusem ochi mari şi-mi spuse:
— Vasă zică bă trâ nul tă u prieten s-a dus, are să -ţi pară ră u să a li.
— Cine? Am ı̂ntrebat eu.
— Pă rintele Flynn.
— A murit?
— Tocmai ne-a anunţat domnul Cotter. A trecut pe-acolo.
Ştiam că sunt observat, aşa că am mâ ncat ı̂nainte, de parcă vestea nu m-
ar i interesat.
Unchiul meu ı̂i explica lui Cotter:
— Au fost prieteni buni, bă iatul şi cu bă trâ nul. Ştiţi, 1-a ı̂nvă ţat multe; şi
ziceau toţi că -i era tare drag de bă iat.
— Dumnezeu să aibă milă de su letul lui, spuse mă tuşă -mea cu evlavie.
Bă trâ nul Cotter mă privi câ tva timp. Simţeam că mă sfredeleşte cu ochii
lui mici ca nişte mă rgeluşe negre, dar nu voiam să -i fac pe plac şi să -mi
ridic privirea din farfurie. Se ı̂ntoarse la pipa lui şi ı̂n cele din urmă
scuipă grosolan pe gră tarul că minului.
— Eu, să am copii, nu mi-ar plă cea să stea prea mult de vorbă c-un om ca
ă sta! Zise.
— Ce vreţi să spuneţi, domnule Cotter? Intrebă mă tuşă -mea.
— Vreau să spun, ră spunse bă trâ nul, că -i face ră u copilului. Eu sunt de
pă rere ca un lă că u ca ă sta s-alerge pe-afară şi să se zbenguie cu alţi
lă că i de vâ rsta lui, şi nu să … N-am dreptate, Jack?
— Şi eu sunt de aceeaşi pă rere, ı̂l asigură unchiu-meu. Să -nveţe să dea
din pumni. Asta le tot spun evlavioşilor ă stora: faceţi mişcare! Pă i, eu,
câ nd eram puşti, ı̂n iece dimineaţă
fă ceam câ te o baie rece, ie vară , ie iarnă . Asta mă ţine acuma să nă tos
tun. Invă ţă tura-i ceva foarte frumos, e lucru mare, nimic de zis, da'…
Poate-ar dori domnul Cotter să guste din jigoul ă sta de berbec, adă ugă ,
ı̂ntorcâ ndu-se că tre mă tuşă -mea.
— Nu, nu, pentru mine nu, fă cu bă trâ nul Cotter. Mă tuşă -mea aduse
friptura de la că mară şi o aşeză pe masă . Apoi ı̂ntrebă :
— Dar de ce credeţi că e ră u pentru copii, domnule Cotter?
— E ră u pentru copii, zise bă trâ nul Cotter, iindcă ei au su letu' foarte
impresionabil.
Câ nd vă d copiii asemenea lucruri, ştiţi, are un efect…
Mi-am ı̂ndopat gura cu terci, de frică să nu-mi dau drumul mâ niei.
Plicticos de idiot bă trâ n, cu nasul lui roşu!
Am adormit tâ rziu. Cu toate că -mi era ciudă pe bă trâ nul Cotter că
vorbise de mine ca de-un copil, ı̂mi fră mâ ntam mintea să scot un ı̂nţeles
din frazele lui neterminate, ı̂n ı̂ntunericul odă ii mele mi se pă rea că
revă d faţa greoaie şi cenuşie a paraliticului, ı̂mi tră geam pă turile peste
cap şi ı̂ncercam să mă gâ ndesc la să rbă torile Cră ciunului Dar faţa
cenuşie tot mă urmă rea. Murmura nedesluşit, şi am ı̂nţeles că dorea să
mă rturisească ceva. Mi-am simţit su letul retră gâ ndu-se undeva pe un
tă râ m de plă cere şi pă cat; şi acolo am gă sit iar faţa, aşteptâ ndu-mă .
Incepu să mi se spovedească , murmurâ nd; iar eu mă miram de ce
zâ mbeşte ı̂ntruna şi de ce-i sunt buzele umede de salivă . Dar mi-am
amintit că murise de paralizie şi am simţit că şi eu zâ mbeam uşor, ca şi
cum aş i absolvit-o de pă cate.
A doua zi, după gustarea de dimineaţă , m-am dus să mă uit la că suţa din
Great Britain Street. Jos era o pră vă lie modestă , care purta irma vagă :
„Magazin de manufactură ”.
Manufactura consta mai cu seamă din ghetuţe de copii şi umbrele; iar ı̂n
zilele obişnuite atâ raa ı̂n geam un anunţ: „Se ı̂mbracă umbrele”. Acum nu
se vedea nici un anunţ, că ci obloanele erau trase. Un nod de crep negru
sta legat cu panglică de clopotul de la intrare.
Două femei să rmane şi un bă iat care ducea telegrame se opriseră să
citească anunţul prins de nodul cel negru. M-am apropiat şi eu şi am
citit: l iulie, 1895.
Reverendul James Flynn (slujind odinioară la Biserica St. Catherine din
Meath Street) ı̂n vâ rstă de şaizeci şi cinci de ani R. I. P.
Citirea cartonului m-a convins că murise ı̂ntr-adevă r şi m-am simţit
tulburat câ nd mi-am dat seama că nu ştiam ı̂ncotro s-o apuc. Să nu i
murit, as i intrat ı̂n că mă ruţa ı̂ntunecoasă dindă ră tul pră vă liei, unde 1-
as i gă sit şezâ nd ı̂n jilţul lui de lâ ngă foc, ı̂nfofolit ı̂n palton de mai să se
ı̂nă buşe. Poate că i-aş i adus din partea mă tuşă -mii un pachet de tabac
High Toast şi acest dar 1-ar i trezit din toropeală . Pachetul eu i-l
deşertam totdeauna ı̂n tabachera neagră , iindcă lui ı̂i tremurau atâ t de
tare mâ inile, ı̂ncâ t n-ar i putut s-o facă fă ră să verse jumă tate pe
duşumea. Doar câ t ı̂şi ridica mâ na mare, tremură toare, ca să tragă tutun
pe nă ri, şi i se scurgeau printre degete norişori de iricele peste piepţii
hainei. Poate că aceste statornice revă rsă ri de tabac dă deau vechilor sale
veşminte preoţeşti ı̂nfă ţişarea lor verzuie, veştedă ; că ci batista cea roşie,
totdeauna mohorâ tă din pricina petelor de tabac ale să ptă mâ nii, cu care
se stră duia să ı̂nlă ture iricelele că zute, ră mâ nea neputincioasă .
Aş i dorit să intru şi să mă uit la dâ nsul, dar n-aveam curaj să bat. M-am
ı̂ndepă rtat agale de-a lungul pă rţii ı̂nsorite a stră zii, citind din mers
toate anunţurile teatrale de prin vitrine. Gă seam ciudat faptul că , nici eu,
nici vremea, nu pă ream a i ı̂ntr-o dispoziţie cernită ; ba descopeream
chiar, oarecum contrariat, că am o senzaţie de uşurare, de parcă moartea
lui m-ar i eliberat de ceva. Asta mă mira, că ci, după cum spusese ı̂n ajun
unchiu-meu, bă trâ nul preot mă ı̂nvă ţase multe, ı̂şi fă cuse studiile la
Colegiul irlandez din Roma şi mă -nvă ţase să pronunţ latineşte cum se
cuvine, ı̂mi povestise despre catacombe şi despre Napoleon Bonaparte;
şi-mi lă murise ı̂nţelesul feluritelor ceremonii ale liturghiei şi feluritele
veşminte purtate de preot. Uneori ı̂i plă cea să -mi pună ı̂ntrebă ri grele;
mă ı̂ntreba, de pildă , ce trebuia fă cut ı̂n anumite ı̂mprejură ri, sau despre
cutare şi cutare pă cate, dacă erau pă cate de moarte, sau pă cate ce se pot
ierta, ori numai lipsuri ı̂n desă vâ rşire. Intrebă rile lui ı̂mi ară tau câ t de
complexe şi de misterioase erau anumite orâ nduiri ale Bisericii, pe care
eu le privisem totdeauna ca pe cele mai simple fapte, ı̂ndatoririle
preotului cu privire la Sfâ nta ı̂mpă rtă şanie şi la taina confesionalului ı̂mi
pă reau atâ t de grave, ı̂ncâ t mă minunam cum de se gă sea cineva care să
cuteze a le lua asupră -şi; şi nu m-am mirat câ nd mi-a spus că pă rinţii
Bisericii scriseseră că rţi (Ai Anuarul poştelor de groase şi tipă rite cu
litere la fel de mă runte ca anunţurile judiciare din ziar, pentru ca să
lă murească aceste chestiuni complicate.
Adesea, câ nd mă gâ ndeam la asta, nu ştiam să mai dau nici un ră spuns,
sau dă deam câ te unul nerod şi şovă ielnic; atunci el zâ mbea, de obicei, şi
clă tina niţel din cap. Uneori mă punea să recit toate ră spunsurile din
liturghie pe care mi le dă duse să le ı̂nvă ţ pe de rost; şi ı̂n timp ce le
bombă neam repede, bă trâ nul surâ dea gâ nditor şi ı̂ncuviinţa din cap,
ı̂ndesâ ndu-şi la ră stimpuri câ te un ghemotoc mare de tabac ba ı̂ntr-o
nară , ba ı̂ntr-alta.
Câ nd zâ mbea, obişnuia să -şi dezvelească dinţii mari, gă lbejiţi, şi să -şi
aşeze limba pe buza de jos, un obicei care mă fă cea să mă simt prost la
ı̂nceputul ı̂ntâ lnirilor noastre, pâ nă să -l cunosc bine.
Umblâ nd ı̂nainte prin soare, ı̂mi veniră iară şi ı̂n gâ nd vorbele bă trâ nului
Cotter şi ı̂ncercai să -mi amintesc ce se mai ı̂ntâ mplase la urmă ı̂n vis.
Ţineam minte că ı̂ntreză risem nişte perdele lungi de catifea şi o lampă ı̂n
stil antic, agă ţată ı̂n lanţuri. Simţeam că fusesem dus foarte departe, ı̂ntr-
o ţară cu obiceiuri ciudate, poate că ı̂n Persia, ı̂mi spuneam… Dar nu
izbuteam să -mi amintesc sfâ rşitul visului.
Spre seară , mă tuşă -mea m-a luat cu dâ nsa ı̂n vizită la casa ı̂ndoliată . Era
după apusul soarelui; dar ochiurile ferestrelor cu vederea spre as inţit
mai oglindeau ı̂ncă aurul pă mâ ntiu al unui troian mare de nori. Nannie
ne primi la intrare: şi cum n-ar i fost cuviincios să strige la ea, mă tusă -
mea se mulţumi să -i strâ ngă mâ na. Cu un aer ı̂ntrebă tor, bă trâ na ı̂ntinse
un deget spre catul de sus, şi câ nd mă tuşă -mea ı̂ncuviinţă din cap, porni
să suie trudnic scara cea ı̂ngustă , iar noi o urmară m; capul ei ı̂nclinat
abia ajungea la nivelul rampei. La primul palier se opri şi fă cu un semn
ı̂mbietor că tre uşa deschisă a camerei mortuare. Mă tuşă -mea intră , şi
bă trâ na, vă zâ nd că eu şovă iam, prinse a-mi face iar semn cu mâ na, de
mai multe ori.
Am intrat ı̂n vâ rful picioarelor. Odaia, prin marginea de dantelă a
storului, era scă ldată ı̂ntr-o penumbră aurie, ı̂n care lă că rile lumină rilor
pă reau palide, subţiri.
Il şi puseseră ı̂n sicriu. Nannie dă du exemplul şi toţi trei
ı̂ngenuncheară m la picioarele patului. Eu mă fă ceam că mă rog, dar nu-
mi puteam aduna gâ ndurile, iindcă mă distră gea bombă neala bă trâ nei.
Mă uitam câ t de neı̂ndemâ natic ı̂i era ı̂ncheiată ı̂n copci fusta, la spate, şi
câ t ı̂i erau de scâ lciate că lcâ iele ghetelor groase de postav.
Imi dă du ı̂n gâ nd că poate bă trâ nul preot zâ mbea, cum sta aşa, culcat ı̂n
cosciugul lui.
Dar nu. Câ nd ne-am ridicat şi am pă şit spre că pă tâ iul patului, am vă zut
că nu zâ mbea.
Ză cea ı̂ntins, solemn şi ară tos, ı̂nveşmâ ntat ca pentru altar, ţinâ nd moale
un potir ı̂n mâ inile lui mari. Faţa ı̂i era foarte semeaţă , cenuşie şi masivă ,
cu nă ri negre, cavernoase, şi ı̂ncadrată de-un strat rar de peri albi. Un
miros greu plutea ı̂n odaie, de la lori.
Ne-am fă cut cruce şi am ieşit, ı̂n odă iţa de jos am gă sit-o pe Eliza şezâ nd,
demnă , ı̂n jilţul lui. Eu m-am furişat ı̂nspre scaunul meu obişnuit din colţ,
iar Nannie s-a ı̂ndreptat că tre bufet, de unde a scos la iveală o carafă cu
sherry şi câ teva pahare. Le-a aşezat pe masă şi ne -a poftit să bem un
pă hă ruţ de vin. Apoi, la ı̂ndemnul soră -sii, a turnat ea vinul şi ne-a ı̂ntins
paharele. Câ nd a ajuns la mine, a stă ruit să iau şi nişte pesmeţi, dar am
refuzat de teamă să nu fac prea mult zgomot mâ ncâ ndu-i. Nannie pă ru
cam dezamă gită de refuzul meu şi trecu ı̂ncetişor spre canapea, unde se
aşeză ı̂ndă ră tul soră -sii. Nimeni dintre noi nu vorbea; cu toţii priveam
ţintă spre soba fă ră foc.
Mă tuşă -mea aşteptă pâ nă ce Eliza scoase un oftat şi apoi spuse:
— Da, s-a dus ı̂ntr-o lume mai bună .
Eliza a oftat din nou, plecâ ndu-şi capul ı̂ntru ı̂ncuviinţare. Mă tuşă -mea
şi-a plimbat degetele pe tija cupei de vin şi apoi a sorbit uşurel o
ı̂nghiţitură .
— S-a… Paşnic? A ı̂ntrebat.
— O, da, nici că se poate mai paşnic, doamnă , ră spunse Eliza. Nici nu ne-
am dat seama câ nd şi-a dat su letu'. A avut o moarte frumoasă , slă vit ie
Domnul.
— Şi s-a… Tot ce…?
— A stat pă rintele O'Rourke cu dâ nsul marţi, de 1-a ı̂mpă rtă şit, 1-a
pregă tit, mă rog, tot ce trebuie.
— Şi el ştia?
— Era ı̂mpă cat.
— Aşa şi arată , ı̂ntr-adevă r ı̂mpă cat, spuse mă tusă mea.
— Aşa a spus şi femeia pe care-am chemat-o de 1-a spă lat. A zis că arată
de parc-ar i aţipit – aşa ară ta de paşnic şi de ı̂mpă cat. N-ar i crezut
nimeni să ie un mort aşa de frumos.
— Da, ı̂ntr-adevă r, zise mă tuşă -mea.
Mai sorbi o ı̂nghiţitură de vin, apoi adă ugă :
— De, domnişoară Flynn, ı̂n tot cazul trebuie să ie pentru
dumneavoastră o mare mâ ngâ iere să ştiţi că aţi fă cut pentru dâ nsul tot
ce-aţi putut. Aţi fost amâ ndouă foarte bune cu dâ nsul, asta e sigur.
Eliza ı̂şi netezi rochia peste genunchi.
— O, bietul James! Oftă . Ştie Domnul că fă ceam pentru el tot ce ne stă tea
ı̂n puteri, oricâ t de nevoiaşe eram – câ t a tră it, nu ne-ar i ră bdat inima
să -i lipsească ceva.
Nannie ı̂şi rezemase capul de perna sofalei şi pă rea pe cale să adoarmă .
— Ia uite, biata Nannie, zise Eliza cu ochii la ea, e topită . Ce de mai
muncă pe noi, pâ n-să gă sim femeia să -l spele, şi-apoi să -l gă tim, şi-apoi
coşciugul, şi-apoi aranjam' slujbei la capelă . Să nu i fost pă rintele
O'Rourke, nu ştiu, ză u, ce ne fă ceam. Dâ nsu' ne-a adus toate lorile alea,
şi alea două sfeşnice le-a luat din capelă , şi tot dâ nsu' a scris şi anunţu'
pentru gazetă şi a umblat după câ te şi mai câ te acte pentru cimitir şi s-a
interesat şi de poliţa de asigurare a lui bietu' James.
— Ce dră guţ din partea lui! Zise mă tuşă -mea. Eliza ı̂nchise ochii şi
clă tină domol din cap.
— Da, da, la o adică tot prietenii vechi ı̂s ă i mai buni, ă i mai de nă dejde!
— Asta aşa e, spuse mă tuşă -mea. Eu sunt ı̂ncredinţată că acum, câ nd s-a
dus că tre ră splata veşnică , dâ nsul n-are să vă uite, n-are să uite toată
bună tatea ce i-aţi dovedit-o.
— O, bietul James! Oftă Eliza. Nu prea ne stingherea el cine ştie ce. Nu-i
auzeai pasu'
prin casă , cum nu-l auzi acu. Da' unde ştiu acuma că -i dus dintre noi…
Si…
— Abia câ nd s-o sfâ rşi totul, are să vă lipsească , adă ugă mă tuşă -mea.
— Ştiu, zise Eliza. N-o să -i mai duc ı̂n odaie cana cu supă , nici
dumneavoastră , doamnă , n-o să -i mai trimiteţi tabac. O, bietul James!
Se opri, de parcă s-ar i cufundat tainic ı̂n trecut, şi-apoi rosti cu isteţime:
— Şi să ştiţi, eu una bă gasem de seamă că de la un timp se-ntâ mplă ceva
ciudat cu dâ nsul. De câ te ori ı̂i aduceam ı̂n odaie supa, ı̂l gă seam cu
breviaru' că zut pe jos, iar pe el ză câ nd ră sturnat ı̂n jilţ şi cu gura
deschisă .
Puse un deget la nas şi-şi ı̂ncreţi fruntea, apoi urmă :
— Şi cu toate astea, tot spunea ı̂ntruna că pâ n-a nu trece vara, ı̂ntr-o zi
frumoasă , are să
facă o plimbare cu tră sura, numa' ca să mai vază casa unde ne-am nă scut
cu toţii, jos ı̂n Irishtown, şi zicea că să ne ia cu dâ nsu' pe mine şi pe
Nannie. Numai să gă sim o tră sură d-alea cu cauciucuri noi, de nu face
zgomot, de care-i spusese pă rintele O'Rourke, o tră sură d-alea cu roţi
reumatice, s-o putem ı̂nchiria ieftin, cu ziua, aşa zicea, că să ı̂nchiriem o
tră sură d-alea de la Johnny Rush de peste drum şi să plecă m toţi trei ı̂n
plimbare ı̂ntr-o duminică după masă . Ţinea mult la planu' ă sta… Bietu'
James!
— Aibă Domnul milă de su letul lui! Spuse mă tuşă mea.
Eliza scoase batista şi-şi şterse ochii. Apoi o puse la loc ı̂n buzunar şi
privi ı̂n tă cere spre gră tarul gol al că minului.
— Totdeauna a fost prea grijuliu. Nu mai era ı̂n stare a duce pe umeri
sarcinile preoţiei.
Şi-apoi viaţa lui fusese frâ ntă , cum s-ar zice.
— Da, zise mă tuşă -mea. Era un om dezamă git. Asta se vedea.
In odaie se lă să un val de tă cere şi, la adă postul lui, mă apropiai de masă
şi gustai din paharul meu cu sherry, apoi mă ı̂ntorsei iar ı̂ncet la scaunul
meu din colţ. Eliza pă rea să i că zut ı̂ntr-o adâ ncă reverie. Aşteptară m
respectuoşi ca să rupă tă cerea: si, după un lung ră stimp, reı̂ncepu
domol:
— Potirul acela pe care 1-a fă râ mat… Cu asta a-nceput. Fireşte, spuneau
ei că nu-i nici un pă cat, că nu era nimica-n el. Da' dâ nsu' tot… Spuneau că
bă iatul e de vină . Da' bietu'
James atâ t s-a tulburat, Dumnezeu să -l ierte!
— Vasă zică asta a fost? Intrebă mă tuşă -mea. Am auzit eu ceva… Eliza
dă du din cap.
— Asta i-a ră vă şit su letu', zise. După aia a ı̂nceput să clocească gâ nduri
negre, nu mai vorbea cu nimeni şi ră tă cea de colo-colo, tot singur-
singurel. Ca să vedeţi, ı̂ntr-o noapte 1-au chemat să meargă la o casă
unde era nevoie de un preot şi 1-au că utat de zor, da' nu 1-au putut gă si
nică ieri. L-au că utat ı̂n tot locu', din pod şi pâ nă -n pivniţă , şi nică ieri n-au
dat de dâ nsu'. Şi-atunci, ı̂ngrijitoru' bisericii a zis că ce-ar i să caute şi-n
capelă . Şi au scos cheile, au descuiat capela şi ı̂ngrijitoru' şi pă rintele
O'Rourke, şi alt preot care era pe-acolo au adus o lumâ nare, să -l caute. Şi
ce credeţi, acolo era. Şedea singur, pe-ntuneric, ı̂n confesionalul lui, cu
ochii larg deschişi şi râ zâ nd ı̂ncetişor.
Se opri brusc, de parcă şi-ar i ı̂ncordat urechea să asculte ceva. Am
ascultat şi eu; dar nu era nici un zgomot ı̂n toată casa; şi eu ştiam că
bă trâ nul preot zace liniştit ı̂n sicriul lui, aşa cum ı̂l vă zusem, solemn şi
semeţ ı̂n moarte, cu un potir desert pe piept.
Eliza reluă :
— Cu ochii larg deschişi şi râ zâ nd ı̂ncetişor, de unul singur… Şi-atunci,
ireşte, câ nd au vă zut una ca asta, le-a dat ı̂n gâ nd că pesemne nu mai e
zdravă n…
O ÎNTÂLNIRE.
Joe Dillon a fost cel care ne-a fă cut cunoştinţă cu Vestul Să lbatic. Avea o
mică bibliotecă alcă tuită din numere vechi ale colecţiilor de aventuri The
Union Jack, Pluck şi The Halfpenny Marvel. In iecare după -amiază , câ nd
se termina şcoala, ne ı̂ntâ lneam ı̂n gră dina din dos a casei sale şi aranjam
lupte ı̂ntre piei-roşii. El şi frate-să u mai mic, Leo cel gras şi leneş, apă rau
podeţul grajdului, pe care noi ı̂ncercam să -1 luă m cu asalt; sau ne
ră zboiam pe iarbă , voiniceşte. Dar oricâ t de bine ne luptam, ı̂n nici un
atac, ı̂n nici o bă tă lie nu ieşeam ı̂nvingă tori şi toate ı̂ncă ieră rile noastre
sfâ rşeau cu dansul indian al ı̂nvingă torilor executat de Joe Dillon.
Pă rinţii lui mergeau zilnic la slujba de opt dimineaţa din Gardiner Street,
şi ı̂n holul casei domnea parfumul blâ nd al doamnei Dillon. Dar Joe se
lupta prea aprig cu noi, care eram mai mici şi mai s ioşi. Semă na leit cu o
piele-roşie, câ nd ţopă ia prin gră dină purtâ nd pe cap o ı̂nvelitoare de
ceainic veche şi bă tea cu pumnul ı̂ntr-o tinichea, urlâ nd: „Ya! Yaka, yaka,
yaka!”
Nimeni n-a crezut câ nd s-a zvonit că are vocaţie pentru preoţie. Şi cu
toate astea era adevă rat.
Un spirit de nesupunere se ră spâ ndea printre noi şi sub ı̂nrâ urirea lui se
ştergeau deosebirile de cultură şi de temperament Ne uneam ı̂n bande,
unii cuteză tori, unii ı̂n glumă şi unii mai mult de teamă ; dintre aceste
piei-roşii fă ră tragere de inimă , care se temeau să nu pară studioşi sau
lipsiţi de vigoare, fă ceam parte şi eu. Aventurile relatate ı̂n literatura
Vestului Să lbatic erau departe de irea mea, dar, cel puţin, ı̂mi
deschideau porţi că tre evaziune, ı̂mi plă ceau mai mult anumite povestiri
poliţiste americane, stră bă tute pe alocuri de fete frumoase şi pă timaşe,
cu pă rul ı̂n dezordine. Deşi nu era nimic reprobabil ı̂n acele povestiri şi
deşi intenţia lor era uneori literară , la şcoală circulau ı̂n secret, ı̂ntr-o zi,
câ nd pă rintele Butler ne asculta cele patru pagini din Istoria romanilor,
prostul de Leo Dillon s-a lă sat prins cu un exemplar din The Halfpenny
Marvel.
— Pagina asta sau astă laltă ? Pagina asta? Asa-hai, Dillon, sus! „Abia
mijise ziua”…
Continuă ! Care zi? „Abia mijise ziua de”… Ai ı̂nvă ţat lecţia? Ce-ai acolo ı̂n
buzunar?
Toate inimile palpitau ı̂n timp ce Leo Dillon preda că rţulia şi toate feţele
luară o expresie nevinovată . Pă rintele Butler ı̂ntorcea paginile,
ı̂ncruntâ ndu-se.
— Ce-s prostiile astea? Şeful de trib al apaşilor! Asta citeşti ı̂n loc să
studiezi Istoria romanilor? Să nu cumva să mai gă sesc ı̂n şcoala noastră
inepţii din astea. Omul care a scris asta trebuie să ie vreun nenorocit
care produce asemenea lucruri ca să aibă ce bea prin câ rciumi. Mă
surprinde ca nişte bă ieţi cu educaţie, ca voi, să citească aşa ceva! Aş mai
ı̂nţelege dacă aţi i… Elevi la şcoala de stat. Ascultă , Dillon, te previn ı̂n
mod foarte serios, apucă -te de ı̂nvă ţă tură , că de nu…
Această mustrare ı̂n timpul sobrelor ore de şcoală pă li mult gloria
Vestului Să lbatic ı̂n ochii mei, şi chipul istâ cit şi puhav al lui Leo Dillon
ı̂mi trezi una dintre conştiinţe. Dar câ nd in luenţa restrictivă a şcolii era
departe, ı̂ncepeam iar să iu ı̂nsetat după senzaţii tari, după evadarea pe
care se pă rea că numai aceste cronici de rebeliune mi-o puteau oferi.
Parodiile de lupte din iecare seară mi se pă rură ı̂n cele din urmă la fel
de plicticoase ca şi rutina şcolii din iecare dimineaţă ; doream să trec
prin aventuri reale. Dar prin aventuri reale, ı̂mi ziceam, nu trec cei care
stau acasă ; ele trebuie că utate ı̂n lumea largă .
Se apropia vacanţa de vară , câ nd m-am hotă râ t să rup monotonia vieţii
de şcoală cel puţin pentru o zi. Impreună cu Leo Dillon şi cu un bă iat pe
care-1 chema Mahony, am plă nuit să tragem chiulul o zi. Fiecare dintre
noi trebuia să facă rost de şase peni. Intâ lnirea fu ixată pentru ora zece
dimineaţa, la Podul Canalului. Sora cea mare a lui Mahony avea să scrie
un bilet de scuză pentru el, iar Leo Dillon urma să -i spună lui frate-să u
să anunţe că e bolnav. Am plă nuit să mergem pe Şoseaua Cheiului pâ nă
la vapoare, apoi să trecem cu bacul şi să ne ducem pe jos să vedem
hulubă ria. Leo Dillon se temea ca nu cumva să ne ı̂ntâ lnim cu pă rintele
Butler sau cu altcineva de la Colegiu; dar Mahony puse ı̂ntrebarea foarte
rezonabilă că ce era să caute pă rintele Butler la hulubă rie. Odată liniştiţi
ı̂n această privinţă , eu am ı̂ncheiat prima fază a complotului şi am
colectat câ te şase peni de la ceilalţi doi, ară tâ ndu-le bineı̂nţeles şi cei
şase peni ai mei. Câ nd am aranjat ultimele puncte ale programului, ı̂n
ajun, eram cu toţii cam tulburaţi. Ne-am dat mâ na, râ zâ nd, şi Mahony a
zis:
— Pe mâ ine, fraţilor!
In noaptea aceea am dormit prost. Dimineaţa am sosit primul la pod;
locuiam cel mai aproape. Că rţile mi le-am ascuns ı̂n buruienile ı̂nalte de
lâ ngă groapa pentru cenuşă , la capă tul gră dinii, pe unde nu trecea
nimeni, şi am luat-o fuga ı̂nainte, pe malul canalului. Era o dimineaţă
că lduţă , ı̂nsorită , ı̂n prima să ptă mâ nă de iunie. M-am aşezat pe zidul de
piatră al podului, ı̂mi admiram panto ii fragili de pâ nză , pe care-i
albisem sâ rguincios peste noapte cu lut de pipă şi urmă ream din ochi
caii docili tră gâ nd sus pe colină un tramvai plin de oameni care mergeau
la treabă . Toate crengile copacilor ı̂nalţi ce mă rgineau promenada se
ı̂nveseliseră cu frunzuliţe de-un verde luminos şi razele soarelui treceau
pieziş printre ele, lunecâ nd ı̂n apă . Piatra de granit a zidului ı̂ncepea să
se ı̂ncă lzească şi am prins a o bate uşurel cu palmele, ı̂n ritmul unui
câ ntec ce-mi umbla prin cap. Eram foarte fericit.
Şedeam aşa de vreo cinci-zece minute, câ nd vă zui apropiindu-se
costumul cenuşiu al lui Mahony. L-am urmă rit cum suie dealul, zâ mbind,
şi se caţă ră lâ ngă mine, pe pod. In timp ce aşteptam, scoase la iveală
praştia care ı̂i um la buzunarul dină untru şi-mi explică unele
perfecţionă ri ce-i fă cuse. L-am ı̂ntrebat de ce o luase şi mi-a spus că
pentru niţică nebuneală cu pă să rile. Mahony nu se s ia defel să
vorbească golă neşte; câ nd vorbea de pă rintele Butler, ı̂i pocea numele,
zicâ ndu-i moş Bunser.
Am mai aşteptat vreun sfert de oră , dar Leo Dillon tot nu se ivea. In cele
din urmă , Mahony să ri de pe zid, spunâ nd:
— Hai să plecă m. Am ştiut io că Gră sunu' n-are coraj să spele putina.
— Şi cei şase peni ai lui?… Am zis eu.
— Gata – s-a lins pe bot, decretă Mahony. Bravo nouă – optşpe biştari ı̂n
loc de doişpe.
Am luat-o ı̂nainte pe Şoseaua Ţă rmului de Nord, pâ nă am ajuns la fabrica
de vitriol şi apoi am cotit la dreapta pe Şoseaua Cheiului. De ı̂ndată ce
am ajuns ı̂n locuri nefrecventate, Mahony a ı̂nceput să facă pe indianul.
Cu praştia lui neı̂ncă rcată , a pus pe goană un pâ lc de fete zdrenţă roase şi
câ nd doi bă ieţaşi zdrenţă roşi ı̂ncepură , din cavalerism, să arunce cu
pietre ı̂n noi, a propus să -i atacă m. Am obiectat că prea erau mici, aşa că
ne-am vă zut de drum, ceata zdrenţă roasă zbierâ nd pe urmele noastre:
„Protestanţilor! Protestanţilor!”
Gâ ndeau că suntem protestanţi, pentru că Mahony, care era oacheş,
purta la şapcă insigna de argint a unui club de cricket. Câ nd am ajuns la
locul zis „Fierul de că lcat”, am ı̂nscenat un asediu; a fost ı̂nsă o nereuşită ,
iindcă e nevoie de cel puţin trei. Ne-am ră zbunat pe Leo Dillon fă câ ndu-
1 fricos şi papă lapte şi ı̂ntrecâ ndu-ne să ghicim câ te nuiele o să ia la
palmă de la domnul Ryan, la ora trei.
Apoi ne-am apropiat de râ u. Am petrecut un timp ı̂ndelungat
vâ nturâ ndu-ne prin stră zile gă lă gioase stră juite de ziduri ı̂nalte de
piatră , privind cum lucrau macaralele şi maşinile, admonestaţi adesea
violent de şoferii camioanelor gemâ nd de ı̂ncă rcă tură – pentru că nu ne
urneam din mijlocul drumului. Pâ nă să ajungem la cheiuri s-a fă cut
amiază şi cum, pare-se, toţi muncitorii ı̂şi luau gustarea de prâ nz, am
cumpă rat şi noi două cornuri mari cu sta ide şi ne-am aşezat pe nişte
ţevi de ier lâ ngă râ u, ca să le mâ ncă m. Ne plă cea să contemplă m
spectacolul Dublinului comercial–şlepurile semnalizâ nd de departe cu
spiralele lor de fum scă mos, lotila de pescuit ce se ză rea, cafenie,
dincolo de Ringsend, velierul cel mare, alb, ı̂n curs de descă rcare pe
cheiul de dincolo. Mahony spuse că ce mişto ar i să fugim de-acasă şi să
ne-mbarcă m pe una din navele alea grozave – şi pâ nă şi eu, privind
catargele ı̂nalte, vedeam, sau ı̂mi ı̂nchipuiam că vă d, prinzâ nd viaţă sub
ochii mei, biata doză de geogra ie ce-mi fusese administrată la scoală .
Şcoala şi familia parcă se depă rtau de noi şi in luenţele lor asupră -ne
pă reau să piară .
Am plă tit taxa şi am trecut Liffey-ul cu bacul, ı̂n tovă ră şia a doi muncitori
şi a unui ovrei mă runt, care purta o traistă . Eram foarte serioşi, aproape
solemni, ı̂n timpul scurtei că lă torii, dar ı̂ntr-un râ nd ni s-au ı̂ntâ lnit ochii
şi am ı̂nceput să râ dem. Câ nd am debarcat, am stat şi ne-am uitat cum se
descă rca graţioasa navă cu trei catarge pe care o observasem de pe
celă lalt mal. Cineva care privea şi el spuse că era un vas norvegian. Eu m-
am dus la pupă şi am ı̂ncercat să descifrez numele navei, dar, neizbutind,
m-am ı̂napoiat şi am ı̂nceput să -i cercetez pe navigatorii stră ini, ca să
vă d dacă are vreunul ochi verzi – iindcă aveam eu o vagă idee… Ochii le
erau albaştri, cenuşii sau chiar negri. Singurul matelot ai că rui ochi ar i
putut trece drept verzi era unul ı̂nalt, care, spre hazul mulţimii adunate
pe chei, de câ te ori se pră vă leau scâ ndurile descă rcate, striga: „All right!
All right!” ( În regulă! În regulă! (engl. ))
Câ nd ne-am să turat de această privelişte, ne -am ı̂ndreptat agale spre
Ringsend.
Că ldura blâ ndă a dimineţii se schimbase ı̂n ză puşeală . Biscuiţii
mucegă iţi din ferestrele bă că niilor se fă ceau tot mai albicioşi. Am
cumpă rat nişte biscuiţi şi nişte ciocolată , pe care ne-am că znit să le
mâ ncă m, conştiincioşi, ı̂n timp ce cutreieram stră zile duhnind de
murdă rie, unde tră iesc iamiliile pescarilor. N-am gă sit nici o lă ptă rie, aşa
că am intrat ı̂ntr-o dugheană murdară care vindea de toate şi am
cumpă rat de iecare câ te o sticlă cu suc de zmeură . Astfel ı̂mprospă tat,
Mahony a gonit o pisică de-a lungul unui drumeag, dar pâ nă la urmă
pisica a evadat la câ mp deschis.
Ne simţeam amâ ndoi cam obosiţi şi câ nd am ajuns ı̂n câ mpie, ne-am dus
de-a dreptul că tre un dâ mb povâ rnit, de după creasta că ruia se vedea
Dodder-ul.
Se fă cuse tâ rziu şi eram şi prea obosiţi ca să ne mai putem realiza planul
de a vizita hulubă ria. Trebuia să im acasă ı̂nainte de ora patru, pentru ca
escapada noastră să nu iasă ı̂n vileag. Mahony ı̂şi privea praştia, plin de
regrete, şi numai câ nd i-am dat ideea să ne ı̂napoiem cu trenul, s-a mai
ı̂nveselit. Soarele s-a ascuns ı̂ndă ră tul unor nori şi ne-a lă sat cu capetele
istovite şi cu resturile noastre de provizii.
Nu mai era nimeni pe câ mpie ı̂n afară de noi. După ce ză cusem câ tva
timp pe dâ mb fă ră să vorbim, vă zui un om apropiindu-se dinspre
capă tul câ mpiei. Mă uitam, toropit, spre el, şi mestecam o tulpină verde,
din cele pe care le folosesc fetele ca să ghicească viitorul. Se apropia
ı̂ncet de dâ mbul nostru. Mergea cu o mâ nă ı̂n şold, iar ı̂n mâ na cealaltă
ţinea un baston, cu care lovea uşurel iarba. Era ı̂mbră cat jerpelit, ı̂ntr-un
costum negru-verzui, şi purta o pă lă rie ı̂naltă şi rotundă , pe care noi
obişnuiam s-o numim jerry1. Pă rea să ie destul de bă trâ n, că ci mustaţa
ı̂i era sură . Câ nd trecu pe la picioarele noastre, aruncă repede o privire
spre noi şi merse ı̂nainte, ı̂l urmă ream din ochi şi vă zură m că după vreo
cincizeci de paşi se ı̂ntoarse şi ı̂ncepu să stră bată acelaşi drum. Venea
ı̂nspre noi foarte agale, lovind mereu iarba cu bastonul – şi atâ t de ı̂ncet
mergea, ı̂ncâ t eu credeam că se uită după ceva prin iarbă .
Câ nd ajunse ı̂n dreptul nostru se opri şi ne dă du bună ziua. I-am ră spuns,
iar el s-a aşezat ı̂ncet şi grijuliu lâ ngă noi, pe dâ mbul povâ rnit. A ı̂nceput
să vorbească despre vreme, spunâ nd că va i o vară foarte că lduroasă şi
adă ugâ nd că se schimbase foarte mult clima de câ nd era el denumire
argotică pentru oala de noapte (engl.) bă iat de şcoală – cu mulţi ani ı̂n
urmă . Mai spuse că , fă ră ı̂ndoială , cele mai fericite clipe din viaţa omului
erau zilele de şcolar şi că el, unul, ar da orice ca să ie iar tâ nă r. Pe câ nd
ı̂şi exprima aceste sentimente, care ne cam plictiseau, noi tă ceam. Apoi a
ı̂nceput să vorbească despre şcoală şi despre că rţi.
Ne-a ı̂ntrebat dacă am citit poeziile lui Thomas Moore1 sau operele lui
Şir Walter Scott şi ale lui Lord Lytton. Eu am pretins că citisem iecare
carte pe care a pomenit-o, ı̂ncâ t pâ nă la urmă mă lă udă :
— A, vă d că şi dumneata te omori după citit, ca şi mine. Ei, dar dâ nsul
nu-ţi seamă nă , adă ugă ară tâ nd spre Mahony, care se uita la noi cu ochi
mari; el preferă jocurile.
Spuse că avea acasă toate romanele lui Şir Walter Scott şi toate romanele
lui Lord Lytton şi că nu se să tura să le tot citească .
— Fireşte, adă ugă , sunt şi că rţi de-ale lui Lord Lytton pe care nu le pot
citi bă ieţii.
Mahony ı̂ntrebă de ce nu le pot citi bă ieţii, ı̂ntrebare care mă fă cu să mă
fră mâ nt şi să mă necă jesc, iindu-mi teamă ca omul acela să nu mă
ş j
creadă şi pe mine la fel de prost ca Mahony. El, ı̂nsă , doar zâ mbi. Vă zui că
avea ı̂n gură goluri mari printre dinţii galbeni. Apoi ne ı̂ntrebă care
dintre noi aveam mai multe dră guţe. Mahony spuse degajat că el avea
trei fetiţe. Omul ı̂ntrebă câ te aveam eu. I-am ră spuns că n-aveam niciuna.
Spuse că nu mă crede şi că e sigur că trebuie să am şi eu vreuna. Am
tă cut.
— Da' dumneavoastră câ te aveţi? Il ı̂ntrebă Mahony cu ı̂ndră zneală .
Omul zâ mbi, ca şi mai ı̂nainte, şi spuse că pe vremea câ nd era ca noi avea
o mulţime de dră guţe.
— Orice bă iat, zise, are câ te-o mică dră guţă .
Atitudinea lui ı̂n această privinţă mă miră , pă râ ndu-mi-se ciudat de
ı̂ngă duitoare pentru un om de vâ rsta lui. In inima mea gâ ndeam că ceea
ce spusese despre bă ieţi şi despre dră guţe era foarte rezonabil. Dar nu-
mi plă ceau vorbele astea ı̂n gura lui şi mă ı̂ntrebam de ce ı̂n vreo două
râ nduri se ı̂n iorase, de parcă s-ar i temut de ceva sau i s-ar i fă cut
dintr-o dată frig. Pe câ nd vorbea ı̂nainte, am bă gat de seamă că pronunţa
corect, ca un om cultivat, ı̂ncepu să ne vorbească despre fete: ce pă r
frumos şi mă tă sos au şi câ t de catifelate le sunt mâ inile, şi că nu-s toate
fetele aşa cuminţi cum par, dar n-ai cum să ştii. Spuse că nimic nu-i
plă cea mai mult decâ t să se uite la o fată tâ nă ră şi dră guţă , la mâ inile ei
ine, albe, şi la pă rul ei moale, frumos, ı̂mi fă cea impresia că repetă ceva
ı̂nvă ţat pe de rost sau că , atrase ca de -un magnet de unele dintre
cuvintele sale, gâ ndurile i se tot roteau ı̂ncet ı̂n aceeaşi sferă . Uneori
vorbea ca şi cum ar i fă cut aluzie la fapte cunoscute de oricine, iar
alteori cobora glasul şi vorbea misterios, de parcă ne-ar i ı̂mpă rtă şit un
secret pe care dorea ca nu cumva să -l audă şi alţii. Repeta iară şi şi iară şi
aceleaşi fraze, cu mici variaţii, ı̂nvă luindu-le ı̂n glasul lui monoton. Eu ı̂mi
ţineam privirea aţintită spre poalele dâ mbului, ascultâ ndu-l.
După un timp ı̂ndelungat, ı̂şi curmă monologul. Se ridică ı̂ncet, spunâ nd
că trebuie să ne lase un minut-două , câ teva minute. Fă ră a-mi desprinde
ochii de unde-i ţineam aţintiţi, 1-am vă zut depă rtâ ndu-se ı̂ncet de noi,
ı̂nspre capă tul apropiat al câ mpului. Câ nd plecă , ramaseră m tă cuţi. După
o tă cere de câ teva minute, ı̂l auzii pe Mahony exclamâ nd:
— Ia te uită ! Le-te-te ce face!
Cum eu nici nu ră spundeam, nici nu-mi ridicam ochii, Mahony exclamă
din nou:
— Ia te uită !… Le-te, mă , ce boşorog aiurit!
— Dacă ı̂ntreabă cumva cum ne cheamă , am zis eu, tu să ii Murphy şi eu
Smith.
Nu ne-am mai spus nimic. Chibzuiam dacă să plec sau nu, câ nd omul s-a
ı̂napoiat şi s-a aşezat iar lâ ngă noi. Abia se aşezase, că Mahony ză ri pisica
ce-i scă pase, să ri ı̂n picioare şi porni s-o gonească peste câ mp. Stră inul şi
cu mine urmă ream goana. Pisica scă pă din nou, că ţă râ ndu-se pe un zid,
iar Mahony se apucă să arunce cu pietre după ea. Câ nd se satură , ı̂ncepu
să cutreiere alene celă lalt capă t al câ mpiei.
După câ tva timp, omul ı̂mi vorbi. Spuse că prietenul meu e un bă iat
foarte să lbatic şi mă ı̂ntrebă dacă era des biciuit la scoală . Era câ t pe-aci
să ră spund cu indignare că noi nu eram elevi ai şcolii de stat ca să im
biciuiţi, cum zicea el, dar am tă cut Intră acum ı̂n subiectul pedepsirii
aspre a bă ieţilor. De parcă iară şi irezistibil atrase de vorbele rostite,
gâ ndurile lui pă reau să se tot rotească ı̂ncet ı̂n jurul noului lor centru.
Spuse că bă ieţii de felul ă sta trebuie biciuiţi, şi bine biciuiţi. Câ nd un
bă iat e să lbatic şi nedisciplinat, nimic nu-i face mai bine decâ t o biciuială
zdravă nă . Degeaba-1 pocneşti peste mâ nă ori ı̂l iei la palme; ce-i trebuie
e o biciuială bună , să -1 usture. Surprins de asemenea sentimente, fă ră
voie ı̂mi ridicai ochii spre dâ nsul. Am ı̂ntâ lnit privirea unei perechi de
ochi de-un verde ı̂nchis, care mă scrutau de sub o frunte zvâ cnindă . Mi-
am ı̂ntors iară şi privirile ı̂n altă direcţie.
Omul ı̂şi continua monologul. Pă rea să i uitat de recentul să u liberalism.
Spunea că de-ar da el odată peste vreun bă iat vorbind cu fete sau peste
vreunul care are o dră guţă , 1-ar biciui şi iar 1-ar biciui; ca să -1 ı̂nveţe
minte să nu se mai ţină după fete. Şi dacă ar da peste vreun bă iat care
are o dră guţă şi minte că n-are, i-ar trage o biciuială cum nu s-a mai
pomenit de câ nd e lumea. Spunea că ar face una ca asta cu cea mai mare
plă cere, ı̂mi descria cum ar biciui el pe un astfel de bă iat, ca şi cum mi-ar
i dezvă luit o taină complicată . Spunea că ar simţi o plă cere grozavă să
facă una ca asta; şi glasul să u monoton, pe câ nd mă iniţia ı̂n taină ,
devenea aproape duios, pă rea să mă roage să -l ı̂nţeleg.
Am aşteptat pâ nă şi-a ı̂ntrerupt iar monologul. Apoi m-am sculat brusc.
Ca nu cumva să -mi tră dez agitaţia, am mai ză bovit câ teva clipe, fă câ ndu-
mă că -mi leg şireturile panto ilor şi apoi i-am spus că trebuie să plec şi i-
am dat bună -ziua. Am suit calm povâ rnişul, dar ı̂mi zvâ cnea inima iute,
de frică să nu mă ı̂nşface pe la spate. Câ nd am ajuns pe coastă , m-am
ı̂ntors şi', fă ră să mă uit la el, am strigat tare peste câ mpie: „Murphy!”
Glasul meu avea un accent de bravură forţată şi eram ruşinat de
meschina mea stratagemă . A trebuit să mai strig o dată acel nume,
ı̂nainte ca Mahony să mă vadă şi să hă uie drept ră spuns. Cum ı̂mi mai
bă tea inima, pe câ nd el alerga de-a curmezişul câ mpiei spre mine!
Alerga de parcă mi-ar i venit ı̂n ajutor. Iar eu simţeam o profundă
că inţă ; că ci ı̂n inima mea totdeauna ı̂l dispreţuisem niţel.
ARABIA.
North Richmond Street iind o fundă tură , era liniştită , ı̂n afară de ora
câ nd li se dă dea drumul bă ieţilor de la Şcoala Fraţilor Creştini. O casă
nelocuită , cu două caturi, sta ı̂n capă tul unde se ı̂nfunda strada, pe un
teren pă trat, despă rţită de vecinele ei. Celelalte case ale stră zii,
conştiente de vieţile cuviincioase dină untrul lor, se priveau cu feţe
pă mâ ntii, imperturbabile.
Locatarul anterior al casei noastre, un preot, murise ı̂n salonul din fund.
In toate odă ile mocnea un aer mucegă it de câ t stă tuse ı̂nchis, şi că mara
dindă ră tul bucă tă riei era plină cu mormane de hâ rtii vechi, lepă date.
Printre ele am gă sit câ teva că rţi, cu copertele ı̂mbră cate ı̂n hâ rtie şi cu
paginile ı̂ncreţite şi jilave: Stareţul de Walter Scott, Comunicantul
cucernic şi Memoriile lui Vidocq. Imi plă cea aceasta din urmă iindcă
paginile ı̂i erau galbene, ı̂n gră dina pă ră ginită din spatele casei se ı̂nă lţa
ı̂n mijloc un mă r şi mai creşteau câ teva tu işuri ră zleţe: sub unul din ele
am gă sit pompa de bicicletă , ruginită , a ultimului locatar. Fusese un
preot foarte caritabil; ı̂şi lă sase prin testament toţi banii unor instituţii,
iar mobila din casă surorii sale.
Câ nd veneau zilele scurte de iarnă , amurgea ı̂nainte să ne i ridicat de la
masă . Pâ nă să ne ı̂ntâ lnim iar ı̂n stradă , casele se ı̂ntunecau. Fâ şia de cer
deasupra noastră era de un vioriu ce se schimba necontenit şi spre care
felinarele stră zii ı̂şi ı̂ndreptau luminile palide. Aerul rece ne ı̂mpungea,
dar ne jucam pâ nă ne dogorea tot trupul. Ţipetele noastre stâ rneau
ecouri pe strada liniştită . Desfă şurarea jocurilor ne purta prin ulicioarele
ı̂ntunecate şi noroioase dindă ră tul caselor, unde ı̂nfruntam ocă rile
triburilor de neciopliţi din cocioabe, prin gră dinile ı̂ntunecoase, mustind
de umezeală , unde se ridicau mirosuri din gropile de gunoaie, spre
grajdurile ı̂ntunecoase, ı̂nmiresmate, unde vizitiul ţesă la şi lustruia caii
sau zdră ngă nea melodios din ală murile hamurilor. Câ nd ne ı̂ntorceam ı̂n
stradă , gă seam curţile din spate luminate de lă mpile ce se aprinseseră
prin bucă tă rii. De-l ză ream cumva pe unchiu-meu cotind după colţ, ne
piteam ı̂n umbră pâ nă -l vedeam intrat ı̂n casă . Sau dacă ieşea ı̂n prag
sora lui Mangan, ca să -l cheme pe frate-să u la ceai, o urmă ream din
adă postul nostru de umbră , cum iscodea din ochi strada de-o parte şi de
alta. Aşteptam să vedem dacă mai stă sau intră ı̂n casă si, dacă ră mâ nea,
ieşeam din umbră şi-l urmam resemnaţi pe Mangan. Ea ne aştepta ı̂n
prag şi raza de lumină ce se strecura prin uşa ı̂ntredeschisă ı̂i desena
silueta, ı̂nainte de a se supune, frate-să u totdeauna o mai necă jea niţel, şi
ı̂ntre timp eu stă m lâ ngă grilaj şi o priveam. Câ nd ı̂şi mişca trupul, i se
legă na rochia şi funia mă tă soasă a pă rului se zvâ rlea de colo-colo.
In iecare dimineaţă , culcat pe duşumeaua salonului din faţă , ı̂i
supravegheam uşa. Storul era tras pâ nă la două degete de pervaz, ı̂ncâ t
nu puteam i vă zut. Câ nd ieşea ı̂n prag, ı̂mi să rea inima. Alergam ı̂n hol,
ı̂mi ı̂nşfă cam ghiozdanul şi o urmam. Nu scă pă m din ochi silueta ei
brună şi, câ nd ajungeam la punctul unde ni se despă rţeau drumurile,
gră beam pasul şi treceam pe lâ ngă ea. Aşa fă ceam ı̂n iecare dimineaţă .
Niciodată nu-i vorbisem mai mult de câ teva cuvinte ı̂ntâ mplă toare şi,
totuşi, numele ei ı̂mi ı̂nvă pă ia tot sâ ngele nerod.
Imaginea ei mă ı̂nsoţea chiar ı̂n locurile cele mai ostile romantismului, ı̂n
serile de sâ mbă tă , câ nd mă tuşă -mea ı̂şi fă cea cumpă ră turile, trebuia să
merg şi eu, ca s-o ajut să ducă pachetele. Stră bă team stră zile
scâ nteietoare de lumini, ı̂mbrâ nciţi de bă rbaţi beţi şi de femei ce se
tocmeau la tâ rguieli, printre ı̂njură turile muncitorilor, litaniile stridente
ale bă ieţilor de pră vă lie stră juind putini cu hă lci de porc, psalmodierile
câ ntă reţilor de stradă ı̂ngâ nâ nd pe nas câ te un come all you1despre
O'Donovan Rossa, sau câ te o baladă despre vitejiile ţă rii noastre. Toate
aceste zgomote se contopeau pentru mine ı̂ntr-o singură senzaţie vie:
mă vedeam ı̂n ı̂nchipuire purtâ ndu-mi neatins potirul sfâ nt prin
mulţimea vră jmaşilor, ı̂n unele clipe numele ei ı̂mi venea pe buze ı̂n
stranii rugă ciuni şi câ ntă ri de laudă , ce-mi ră mâ neau mie ı̂nsumi
neı̂nţelese. Adesea mi se umpleau ochii de lacrimi (de ce, nu ştiam) şi
uneori pă rea că -mi inundă tot pieptul un potop ce-mi pornea din inimă .
La viitor mă gâ ndeam prea puţin. Nu ştiam de-i voi vorbi vreodată ori
nu, sau, de aveam să -i vorbesc, ı̂n ce fel ı̂i voi exprima confuza mea
adoraţie. Dar trupul ı̂mi era ca o harfă , iar cuvintele şi gesturile ei erau
degetele ce alergau pe strune.
Intr-o seară m-am dus ı̂n salonul din spate ı̂n care murise preotul. Era o
seară ı̂ntunecată şi ploioasă şi toată casa sta cufundată ı̂n tă cere. Printr-
un ochi de geam spart, auzeam ploaia izbind pă mâ ntul, necontenitele-i
ace subţiri jucâ ndu-se ı̂n fă gaşele clisoase.
Vreun felinar sau vreo fereastră luminată lică rea jos, ı̂n depă rtare. Eram
recunoscă tor că vă d atâ t de puţin. Toate simţurile mele parcă ar i vrut
să se ı̂nvă luie si, dâ ndu-mi seama că eram pe cale să alunec ı̂n nesimţire,
mi-am ı̂ncleştat palmele una ı̂ntr-alta pâ nă au ı̂nceput să -mi tremure,
murmurâ nd mereu: „O, dragoste! O, dragoste!”
In cele din urmă , ea a fost cea care mi-a vorbit. Câ nd mi-a adresat
primele cuvinte, am fost atâ t de ză pă cit, că n-am ştiut ce să ră spund. M-a
ı̂ntrebat dacă o să merg hArabia. Nu mai ştiu dacă am ră spuns da sau nu.
Spunea că e un bazar de binefacere splendid şi că ei i-ar plă cea grozav să
meargă să -l vadă .
— Şi de ce nu te duci?
Pe câ nd vorbea, ră sucea ı̂ntruna o bră ţară subţire de argint ce- o purta la
ı̂ncheietura mâ inii. Spuse că nu putea merge ı̂n să ptă mâ na aceea, pentru
că la pensionul de maici unde ı̂nvă ţa ea se organizaseră nişte ı̂ntruniri de
reculegere. Fratele ei şi alţi doi bă ieţi se luptau să -şi ia unul altuia
şepcile şi ră mă seseră m singuri lâ ngă grilaj. Ea se ţinea de i una dintre
să geţile gratiilor, aplecâ ndu-şi capul spre mine. Lumina felinarului din
dreptul porţii noastre ı̂i cuprindea linia unduioasă a gâ tului alb, ı̂i lică rea
ı̂n pă r şi că dea asupra mâ inii de pe grilaj, luminâ nd-o. Că dea asupra unei
pă rţi a rochiei şi da ı̂n vileag, cum sta aşa, ı̂n voie, tivul alb al unui jupon.
— Ce bine de dumneata că poţi să te duci! A zis ea.
— Dacă mă duc, i-am ră spuns, o să -ţi aduc ceva. Qte nenumă rate nebunii
nu-mi ră vă şiră gâ ndurile, zi şi noapte, ı̂ncepâ nd din acea seară ! As i
dorit să nimicesc plicticoasele zile intermediare. Mă iritau ı̂ndatoririle
şcolare. Seara tâ rziu, ı̂n camera mea, sau ziua ı̂n clasă , chipul ei se
strecura ı̂ntre mine şi pagina pe care mă stră duiam s-o citesc. Silabele
cuvâ ntului Arabia stră bă teau tă cerea ı̂n care se scă lda cu exaltare
su letul meu şi mă ı̂nvă luiau ı̂ntr-o vrajă a Orientului. Am cerut voie să
mă duc sâ mbă tă seara la bazar. Mă tuşă - mea fu surprinsă ; spera să nu ie
vreo chestie de-a francmasonilor, ı̂n clasă nu ră spundeam la prea multe
ı̂ntrebă ri. Vedeam expresia de pe chipul profesorului trecâ nd de la
amabilitate la asprime; spera că nu sunt pe cale să devin un leneş. Nu-mi
puteam aduna gâ ndurile ră tă citoare. Mă impacientau mai toate treburile
serioase ale vieţii; acum, câ nd se interpuneau ı̂ntre mine şi dorul meu,
ı̂mi pă reau jocuri copilă reşti, urâ te şi serbede jocuri copilă reşti.
Sâ mbă tă dimineaţa i-am amintit unchiului meu că doream să mă duc la
bazar ı̂n acea seară . Se tot ı̂nvâ rtea pe lâ ngă cuierul din hol, că utâ nd de
zor peria de pă lă rii; ı̂mi ră spunse scurt:
— Da, bă iete, ştiu.
Fiind unchiu-meu ı̂n hol, nu mă puteam duce ı̂n salonul din faţă , ca să
stau la fereastră .
Simţeam plutind ı̂n casă o proastă dispoziţie; m-am ı̂ndreptat agale spre
şcoală . Aerul era necruţă tor de aspru şi ı̂n inimă ı̂ncepeau a-mi ı̂ncolţi
temeri.
Câ nd m-am ı̂ntors acasă pentru dejun, unchiu-meu nu se ı̂napoiase. Dar
era ı̂ncă
devreme. Am şezut câ tva timp cu ochii la ceasornic şi, câ nd tică itul lui a
ı̂nceput să mă irite, am ieşit din cameră . Am urcat scă rile spre catul de
sus. Odă ile ı̂nalte, reci, goale şi cufundate ı̂n penumbră , mă uşurară şi
trecui din cameră ı̂n cameră câ ntâ nd.
Prin fereastra din faţă ı̂mi vedeam tovară şii de joacă zbenguindu-se jos
ı̂n stradă .
Ţipetele lor ajungeau pâ nă la mine stinse şi nedesluşite. Mi-am rezemat
fruntea de geamul rece şi am privit peste drum că tre casa ı̂ntunecată ı̂n
care tră ia ea. Voi i stat aşa vreo oră , fă ră să vă d decâ t silueta ı̂n rochie
brună , proiectată de imaginaţia mea, şi lumina felinarului ı̂nvă luindu-i
discret linia unduioasă a gâ tului, mâ na aşezată pe gratii, tivul de sub
rochie.
Câ nd m-am ı̂ntors jos, am gă sit-o pe doamna Mercer şezâ nd lâ ngă foc.
Era o femeie bă trâ nă , guralivă , vă duva unui că mă tar; colecţiona timbre
folosite, ı̂n nu ştiu ce scop pios.
Am fost nevoit să ı̂ndur lecă reala din jurul mesei de ceai. Eram la masă
de mai bine de o oră şi unchiul meu tot nu venea. Doamna Mercer se
ridică să plece: ı̂i pă rea ră u că nu mai putea aştepta, dar era trecut de opt
şi ei nu-i plă cea să stea pe-afară tâ rziu, iindcă aerul de seară ı̂i fă cea ră u.
După ce plecă , am ı̂nceput să mă plimb ı̂n sus şi-n jos prin odaie,
strâ ngâ nd din pumni. Mă tuşă -mea zise:
— Mă tem c-o să trebuiască să renunţi la bazarul tă u, ı̂n astă seară a
Domnului nostru.
La ora nouă am auzit cheia unchiului meu ră sucindu-se ı̂n broasca uşii
de la intrare. L-am auzit vorbind singur şi am auzit cuierul din hol
clă tinâ ndu-se sub povara paltonului să u.
Ştiam cum să interpretez aceste semne. L-am lă sat o bucată de vreme să
mă nâ nce liniştit şi apoi l-am rugat să -mi dea banii ca să mă duc la bazar.
Uitase.
— Oamenii acuma-s ı̂n pat şi au şi apucat să tragă un pui de somn, zise
el.
N-am zâ mbit. Mă tuşă -mea ı̂i spuse cu energie:
— Nu poţi să -i dai banii şi să -l laşi să plece? Destul că l-ai fă cut să te
aştepte pâ nă la ora asta.
Unchiu-meu spuse că -i pare foarte ră u, dar uitase. Mai spuse că el, unul,
credea ı̂n vechea zicală : „Numai muncă , fă ră joacă , ı̂l face pe Jack prost
toacă ”. Mă ı̂ntrebă unde voiam mă duc şi după ce i-am spus pentru a
doua oară , mă ı̂ntrebă dacă cunosc poezia: Arabul ı̂şi ia ră mas bun de la
calul să u. Câ nd ieşeam din bucă tă rie, era pe cale să -i recite mă tuşii
primele versuri ale poeziei.
Ţineam strâ ns ı̂n mâ nă un lorin şi mă ı̂ndreptam cu paşi mari spre gară ,
coborâ nd strada Bucldngham. Vederea stră zilor aglomerate de
cumpă ră tori şi stră lucind de lumini ı̂mi aminti ţinta că lă toriei mele. Am
luat loc ı̂ntr-un compartiment de clasa a treia al unui tren gol. După o
aşteptare intolerabil de lungă , trenul se urni leneş din staţie. Se tâ rı̂
ı̂nainte, printre case dă ră pă nate şi peste râ ul sclipitor, ı̂n gara Westland
Row o mulţime de lume s-a ı̂mbulzit spre uşile compartimentelor; dar
hamalii i-au dat la o parte, spunâ nd că ă sta era un tren special pentru
bazar. Am ră mas singur ı̂n vagonul gol. După câ teva minute, trenul a
oprit ı̂n dreptul unui peron improvizat din scâ nduri. Ieşind ı̂n stradă , am
vă zut, pe cadranul luminat al unui ceas, că era zece fă ră zece minute, ı̂n
faţa mea, pe o clă dire mare, se ră sfă ţau literele magice.
N-am fost ı̂n stare să gă sesc niciuna dintre intră rile cu şase peni şi,
temâ ndu-mă să nu se ı̂nchidă bazarul, m-am strecurat repede printr-o
uşă turnantă , ı̂nmâ nâ nd un şiling unui bă rbat ce pă rea tare obosit. M-am
vă zut ı̂ntr-o sală mare, ı̂ncinsă la jumă tatea ı̂nă lţimii ei de o galerie,
Aproape toate standurile se ı̂nchiseseră şi ı̂n cea mai mare parte a să lii
era ı̂ntuneric. Recunoscui tă cerea de care e pă trunsă o biserică după ce
s-a terminat slujba. M-am ı̂ndreptat timid că tre centrul bazarului. Câ ţiva
oameni erau adunaţi ı̂n jurul standurilor ce mai ră mă seseră deschise, ı̂n
faţa unei cortine deasupra că reia erau scrise cu becuri colorate cuvintele
Caf& chantant, doi bă rbaţi numă rau bani pe o tavă . Ascultam zuruitul
monezilor.
Amintindu-mi cu greutate pentru ce venisem, am trecut că tre unul
dintre standuri şi am ı̂nceput să cercetez vasele de porţelan şi serviciile
de ceai pictate cu lori. La intrarea standului, o domnişoară stă tea de
vorbă şi râ dea cu doi domni tineri. Am remarcat pronunţia lor
englezească , ascultâ nd vag ce vorbeau.
— O, dar n-am spus niciodată aşa ceva!
— O, ba da!
— O, nu!
— N-a spus aşa?
— Da. Am auzit şi eu.
— O, ce… Scorneală !
Observâ ndu-mă , domnişoara se apropie şi mă ı̂ntrebă dacă doream să
cumpă r ceva.
Tonul vocii ei nu era ı̂ncurajator, pă rea să -mi i vorbit ı̂mboldită de
simţul datoriei. Am privit umil vasele ı̂nalte de piatră care, asemenea
unor sentinele orientale, pă reau să stea de gardă , de iece parte, la
intrarea ı̂ntunecată a standului, şi am murmurat:
— Nu, mulţumesc.
Domnişoara schimbă poziţia unei vaze şi se ı̂ntoarse iar la cei doi tineri.
Reı̂ncepură discuţia de mai ı̂nainte. De vreo două ori domnişoara
ı̂ntoarse capul şi aruncă o privire că tre mine.
Ştiind bine că -i inutil, ză boveam totuşi ı̂n faţa standului ei, pentru a face
să pară mai real interesul meu pentru obiectele expuse. Apoi m-am
ı̂ndepă rtat agale şi am mers pâ nă spre mijlocul bazarului. Am lă sat să
cadă cei doi peni ală turi de ceilalţi şase din buzunar. Am auzit un glas
strigâ nd dintr-un capă t al galeriei că se stinge lumina. Partea de sus a
să lii se cufundase ı̂n ı̂ntuneric.
Ridicâ ndu-mi privirea spre acea ı̂ntunecime m-am vă zut ca pe o iinţă
ı̂mboldită şi batjocorită de vanitate; şi mi s-au ı̂nchis ochii de durere şi
de mâ nie.
EVELINE.
Şedea la fereastră şi privea cum se lă sa seara peste uliţă . Ţinea capul
rezemat de perdele şi ı̂n nă ri ı̂i stă ruia mirosul creionului pră fuit. Era
obosită .
Rar trecea câ te cineva. Un bă rbat ieşi din ultima clă dire şi luă drumul
spre casă ; ı̂i auzi paşii bocă nind de-a lungul trotuarului de asfalt şi apoi
scâ rţâ ind pe aleea cu pietriş din faţa caselor celor noi, roşii. Pe vremuri
era un maidan acolo, unde se jucau ı̂n iecare seară cu copiii vecinilor.
Apoi cumpă rase locul un om din Belfast şi zidise case pe el, nu ca ale lor,
mici şi negricioase, ci case luminoase, de că ră midă , cu acoperişurile
sclipitoare. Toţi copiii uliţei se jucau pe maidanul acela, Davinii, Waterii,
Dunnii, micul Keogh, schilodul, ea, fraţii şi surorile ei. Numai Ernest nu
se juca niciodată ; era prea mare pentru aşa ceva. Taică -să u avea obiceiul
să -i gonească ı̂n casă , luâ ndu-i la fugă de pe maidan cu bă ţul lui de
porumbar.
Dar de obicei micul Keogh fă cea pe santinela şi dă dea alarma câ nd ı̂l
vedea venind. Totuşi, acum i se pă rea că fuseseră fericiţi pe vremea
aceea. Tata nu era ı̂ncă atâ t de ı̂nră it; şi apoi, tră ia mama. Trecuse mult
de-atunci; ea şi fraţii şi surorile nu mai erau copii; mama murise.
Tizzie Dunn murise şi ea, iar Waterii se ı̂napoiaseră ı̂n Anglia. Toate se
schimbă . Acum pleca şi ea; ca şi ceilalţi, urma să se ducă şi ea de acasă .
Casa lor! Işi purtă ochii ı̂mprejurul camerei, stă ruind asupra iecă rui
lucru ı̂n parte; ı̂i erau toate atâ t de bine cunoscute! O dată pe să ptă mâ nă
le scuturase de praf, ani de-a râ ndul şi se minunase de unde Dumnezeu
se aduna atâ ta praf. Poate n-avea să mai vadă niciodată lucrurile astea,
atâ t de apropiate, de care nu visase niciodată să se despartă . Şi câ nd te
gâ ndeşti că ı̂n toţi anii ă ştia nu putuse a la numele preotului din
fotogra ia care se ı̂ngă lbenea agă ţată pe perete deasupra armoniului,
ală turi de litogra ia ı̂n culori, cu ı̂ngerul ı̂ntâ mpinâ nd-o pe Binecuvâ ntata
Margareta Mă ria Alacoque. Fusese coleg de şcoală cu taică -să u. De câ te
ori ară ta vreunui musa ir fotogra ia, taică -să u spunea doar atâ t, câ nd
trecea pe lâ ngă ea:
— E la Melbourne acum.
Consimţise să plece, să -şi lase casa. Oare fă cea un lucru cuminte? Incercă
să câ ntă rească iece latură a problemei. Oricum, acasă avea adă post şi
hrană ; ı̂i avea pe cei pe care-i ştiuse toată viaţa ı̂n preajmă . Bineı̂nţeles că
trebuia să muncească din greu, şi acasă şi la slujbă . Ce-au să spună de ea
la magazin câ nd or să a le că a fugit c-un bă iat? Vor spune că -i o neroadă ;
or să dea un anunţ şi locul ei va i ocupat de alta. Domnişoara Gă van are
să se bucure. Totdeauna o persecutase, mai ales de faţă cu lumea.
„Domnişoară Hill, nu vezi că doamnele aşteaptă ?! Mai repede,
domnişoară Hill, te rog!”
Nu se despă rţea cu pă rere de ră u de magazin.
Dar ı̂n că minul ei cel nou, departe, ı̂ntr-o ţară stră ină , nu va mai i aşa.
Are să ie mă ritată , ea, Eveline. Lumea are s -o respecte atunci. N-are să
ie tratată cum fusese maică -sa. Chiar şi acum, cu toate că trecuse de
nouă sprezece ani, intra ı̂n panică uneori, câ nd ı̂şi ieşea din ire tata. Ştia
că de la asta i se tră geau palpitaţiile. Câ nd erau mici, niciodată nu se
nă pustise la ea, ca la Harry şi la Ernest, iindcă ea era fată ; dar de la un
timp ı̂ncepuse s-o ameninţe, să strige, că ce i-ar face… De nu s-ar gâ ndi la
ră posata maică -sa. Acum n-avea pe nimeni s- o apere. Ernest murise, iar
Harry, care lucra la o irmă ce se ocupa cu decoră ri de biserici, era mai
totdeauna plecat pe undeva prin ţară . Şi-apoi, ı̂ncepuse s-o obosească
peste mă sură nelipsita ciorovă ială din pricina banilor, ı̂n iece sâ mbă tă
seară . Ea-şi dă dea regulat toată leafa, şapte şilingi, şi Harry trimitea
ı̂ntotdeauna acasă tot ce putea; dar greul era să
scoţi un ban de la tata. Ii spunea că e risipitoare, că n-are pic de judecată ,
că el nici nu se gâ ndea să -i dea pe mâ nă banii lui, câ ştigaţi cu trudă , ca ea
să -i arunce pe stradă , şi câ te şi mai câ te, iindcă sâ mbă tă seara era mai
ameţit ca oricâ nd. Pâ nă la urmă ı̂i dă dea banii şi-o ı̂ntreba dacă avea sau
nu de gâ nd să tâ rguiască pentru masa de duminică . Atunci ea trebuia s-o
zbughească pe uşă câ t putea de repede, să -şi facă tâ rguielile. Ţinea
strâ ns ı̂n mâ nă portmoneul de piele neagră , ı̂n timp ce-şi croia drum cu
coatele prin mulţime; şi se ı̂ntorcea tâ rziu, cu povara de provizii. Avea
mult de lucru, s-o scoată la capă t cu gospodă ria şi să -i supravegheze pe
cei doi mai mici, care-i fuseseră lă saţi ı̂n grijă , să se ducă regulat la şcoală
şi să mă nâ nce la timp. Muncea din greu, era o viaţă aspră , dar acum câ nd
se pregă tea s-o pă ră sească , n-o mai gă sea chiar aşa de neplă cută .
Era pe cale să ı̂nceapă o viaţă nouă cu Frank. Frank avea o inimă bună şi
o ire bă rbă tească , deschisă . Urma să plece cu dâ nsul, cu vaporul de
seară , ca să -i ie soţie şi să tră iască ală turi de el la Buenos Aires, unde o
aştepta o casă , un că min al ei. Ce bine ı̂şi amintea cum ı̂l ı̂ntâ lnise ı̂ntâ ia
oară ! Locuia ı̂ntr-o casă de pe şoseaua mare, unde ea obişnuia să meargă
ı̂n vizită la nişte cunoscuţi. Parcă ar i fost doar câ teva să ptă mâ ni de-
atunci! Stă tea ı̂n poartă , cu şapca pe ceafă , cu obrazu-i ară miu peste care
-i că deau şuviţe de pă r. Apoi ajunseră a se cunoaşte. Venea s-o
ı̂ntâ lnească ı̂n faţa magazinului şi o conducea acasă . O dusese să vadă
opera Fata de ţigan şi ea simţise o ciudată bucurie şezâ nd ală turi de el,
ı̂ntr-o parte a teatrului cu care nu era obişnuită . Lui ı̂i plă cea grozav
muzica şi se pricepea puţin să câ nte. Lumea ştia că se iubeau, şi câ nd el ı̂i
câ nta despre fata ı̂ndră gostită de-un marinar, ea se simţea totdeauna
cuprinsă de o tulburare plă cută . Avea obiceiul să -i zică , ı̂n glumă ,
Poppens. La ı̂nceput, prietenia cu un bă iat fusese pentru ea o distracţie,
apoi ı̂ncepuse să ţină la el. Ştia poveşti despre ţă ri ı̂ndepă rtate, ı̂ncepuse
ca deck-boy, cu o liră pe lună , pe-un vapor al liniei Allan, care fă cea curse
spre Canada, ı̂i ı̂nşira numele vapoarelor pe care fusese şi numele
feluritelor sale slujbe. Navigase prin Strâ mtoarea Magellan şi-I istorisea
despre patagonezii cei groaznici. Se stabilise la Buenos Aires şi trecuse
marea doar ca să petreacă un concediu ı̂n ţara sa de baştină . Fireşte că
tată l ei a descoperit toată povestea şi i-a interzis să mai stea de vorbă cu
el.
— Las' că -i cunosc eu pe marinarii ă ştia! Zicea, ı̂ntr-o zi, tata se luase la
ceartă cu Frank, şi de atunci a fost nevoită să -şi ı̂ntâ lnească prietenul pe
ascuns.
Intunericul ı̂ncepea să cuprindă uliţa. Albul celor două scrisori ce le
ţinea ı̂n poală mijea tot mai nedesluşit. Una era că tre Harry, cealaltă
că tre taică -să u. Ernest fusese fratele ei favorit; dar şi pe Harry ı̂l iubea.
Taică -să u ı̂ncepuse să cam ı̂mbă trâ nească ı̂n vremea din urmă , bă gase ea
de seamă , şi avea să -i simtă lipsa. Uneori putea să ie foarte dră guţ. Nu
demult, câ nd se simţise ea ră u şi trebuise să stea o zi ı̂n casă , i-a citit o
poveste cu sta ii şi i-a pră jit pâ ine. Altă dată , pe câ nd mai tră ia mama,
merseseră cu toţii la picnic, pe mă gura Howth. Ţinea minte cum ı̂şi
pusese taică -să u boneta mamii pe cap, ca să -i facă pe copii să râ dă .
Timpul trecea, ar i trebuit să plece. Dar continua să sadă la fereastră , cu
capul rezemat de perdele, inspirâ nd mirosul creionului pră fuit. De
departe, din josul uliţei, se auzea câ ntâ nd o laşnetă . O ştia, melodia
aceea. Ciudat că tocmai ı̂n seara asta venea să -i amintească fă gă duiala ce
i-o fă cuse mamei, fă gă duiala să -i ţină pe toţi laolaltă , câ t are să
poată , ı̂şi amintea de ultima seară , pe câ nd bolea maică -sa; parcă se
vedea iar ı̂n odaia ı̂nă buşitoare şi ı̂ntunecată , de partea cealaltă a
coridorului; de afară se auzea o melodie tristă , italienească , ı̂i ziseră
laşnetarului să plece şi-i dă dură şase peni. Işi amintea cum se ı̂napoiase
tata ı̂n odaia bolnavei şi spusese cu glas stingherit:
— Fir-ar să ie de italieni! Vin aici, la noi! Cufundată -n gâ nduri, simţea
strecurâ ndu-i-se pâ nă ı̂n adâ ncul iinţei, ca o vrajă , viziunea jalnică a
vieţii ce-o dusese maică -sa, acea viaţă de jertfe mă runte, sfâ rşită ı̂n
nebunie. Se ı̂n iora, parcă auzea iar glasul mamei, repetâ nd ı̂ntruna, cu
neroadă stă ruinţă : JDerevaun Seraun l Derevaun Seraun ı̂”.
Se ridică ı̂ntr-o subită pornire de groază . Să scape! Trebuie să scape!
Frank o s-o salveze. Are să -i dea viaţă , poate şi dragoste. Voia să tră iască .
De ce să ie nenorocită ? Avea şi dâ nsa dreptul la fericire. Frank are s-o ia
ı̂n braţe, are s-o cuprindă cu braţele lui. Are s-o scape.
Sta ı̂n forfota mulţimii, ı̂n gara din North Wall. Frank ı̂i ţinea mâ na şi ea
ştia că -i vorbeşte; ı̂i tot spunea ceva despre că lă torie. Gara era plină de
soldaţi cu bagaje mohorâ te.
Prin porţile larg deschise ale docurilor, ză ri ı̂n treacă t vaporul, ză câ nd
lâ ngă zidul cheiului, ca o namilă neagră , cu ochiurile luminate. Ea nu
ră spundea nimic, ı̂şi simţea obrajii palizi şi reci; dintr-o pâ clă de
deznă dejde, se ruga lui Dumnezeu s-o că lă uzească , să -i arate care-i era
datoria. Vaporul trimise ı̂n ceaţă un luierat prelung şi jalnic. Dacă pleca,
mâ ine avea să ie pe mare, cu Frank, plutind ı̂n nori de aburi spre Buenos
Aires. Biletele de vapor erau cumpă rate. Putea să mai dea ı̂napoi după
tot ce fă cuse el pentru dâ nsa? Deznă dejdea ı̂i trezea o greaţă ı̂n tot
trupul şi buzele i se mişcau mereu, ı̂n rugă ciune tă cută şi ierbinte.
Larma unui clopot se nă pusti asupra inimii ei. Frank ı̂i apucă mâ na:
— Haide!
Toate mă rile lumii se rostogoleau ı̂nverşunate spre inima ei. Frank o
tră gea că tre ele; avea s-o ı̂nece. Se agă ţă strâ ns, cu amâ ndouă mâ inile, de
bara de ier.
— Haide!
— Nu! Nu! Nu! Era cu neputinţă .
Mâ inile ei strâ ngeau să lbatic ierul. Aruncă spre mare un strigă t de chin.
— Eveline! Evy!
Frank se repezise dincolo de barieră şi-i striga să -l urmeze. Lumea ı̂i ţipa
să se urnească , dar el tot o mai chema.
Intoarse spre dâ nsul o faţă albă , inertă , ca de animal neputincios. Ochii
ei nu-i dă deau nici un semn de dragoste, de ră mas-bun sau de
recunoaştere.
DUPA CURSA.
Automobilele veneau că tre Dublin cu toată viteza, rulâ nd lin, ca nişte
mingi lansate din praştie pe fă gaşul Şoselei Naas. Pe creasta colinei
Inchicore se adunaseră spectatori ı̂n grupuri compacte, ca să
urmă rească automobilele gonind ı̂napoi spre oraş, şi prin această
matcă de să ră cie şi inactivitate, continentul ı̂şi revă rsa bună starea şi
sâ rguinţa. In ră stimpuri, gră mezile de spectatori chiuiau, cu voioşia
oprimaţilor recunoscă tori. Simpatia lor ı̂nclina ı̂nsă că tre maşinile
albastre, maşinile prietenilor lor, francezii.
De altfel, francezii erau adevă raţii ı̂nvingă tori. Echipa lor terminase
stră lucit; fuseseră clasaţi pe locul al doilea şi al treilea, iar conducă torul
maşinii germane, câ ştigă toare, se spunea că ar i de fapt belgian, ı̂ncâ t
iece maşină albastră era ı̂ntâ mpinată cu o dublă porţie de chiote câ nd
ajungea ı̂n vâ rful colinei, şi iecare salvă de chiote era primită de că tre
cei din maşină cu zâ mbete şi ı̂nclină ri din cap. Intr-una dintre aceste
maşini elegante se a la un grup de patru tineri, a că ror bună dispoziţie
pă rea pentru moment să i ı̂ntrecut nivelul obişnuit al galicismului
victorios şi să i ajuns aproape de exuberanţă . Grupul celor patru tineri
cuprindea pe Charles Sagouin, proprietarul maşinii; Andre Riviere, un
tâ nă r electrician de origine canadiană ; un ungur enorm, cu numele de
Villona, şi un tâ nă r elegant şi ı̂ngrijit pe care-l chema Doyle. Sdgouin (pe
punctul de a ı̂n iinţa o ı̂ntreprindere de automobile la Paris) era bine
dispus iindcă primise de pe acum nişte comenzi neaşteptate, iar Riviere
iindcă urma să ie numit director al ı̂ntreprinderii; buna dispoziţie a
acestor doi tineri (care erau veri) era sporită şi de succesul maşinilor
franceze. Villona era bine dispus ca urmare a unui mic dejun foarte
satisfă că tor, iind ı̂n plus optimist din ire. Al patrulea membru al
grupului era ı̂nsă mult prea agitat ca să se poată simţi ı̂ntr-adevă r bine.
In vâ rstă de vreo două zeci şi şase de ani, avea o mustaţă castanie şi ochi
cenuşii cu o expresie destul de inocentă . Tată l să u, care-şi ı̂ncepuse
cariera ca naţionalist avansat, ı̂şi schimbase foarte degrabă opiniile.
Strâ nsese bani, iind mă celar la Kingstown, şi apoi, deschizâ nd pră vă lii la
Dublin şi ı̂n suburbii, ı̂şi tot sporise averea. Mai avusese şi norocul de a
ı̂ncasa unele poliţe de asigurare şi pâ nă la urmă devenise atâ t de bogat,
ı̂ncâ t gazetele dublineze pomeneau de el ca de un prinţ al comerţului, ı̂şi
trimisese iul la ı̂nvă ţă tură ı̂n Anglia, spre a i educat ı̂ntr-un mare
colegiu catolic, iar apoi ı̂l ı̂nscrisese la Universitatea din Dublin pentru a
studia dreptul. Jimmy n-a prea studiat serios şi câ tva timp a apucat-o pe
că i rele. Avea bani şi era simpatizat; timpul şi-l ı̂mpă rţea, ı̂n mod bizar,
ı̂ntre cercuri muzicale şi cercuri automobilistice. După aceea a fost
trimis pentru un semestru la Cambridge, să mai cunoască puţin lumea.
Admonestâ ndu-l, dar ı̂n sinea sa mâ ndru de excesele lui, taică -să u i-a
plă tit datoriile şi 1-a adus acasă . La Cambridge ı̂l cunoscuse pe Ssgouin.
Deocamdată erau simpli cunoscuţi, dar Jimmy gă sea o mare plă cere ı̂n a
frecventa pe cineva care vă zuse atâ tea ţă ri stră ine şi despre care se
spunea că e proprietarul celor mai mari hoteluri din Franţa. Pe un
asemenea personaj (si aici tată l să u ı̂i dă dea dreptate) merita să -l
cunoşti, chiar de n-ar i fost un om atâ t de ı̂ncâ ntă tor. Şi Villona era
amuzant, un pianist stră lucit, dar, din nefericire, foarte să rac.
Automobilul gonea ı̂nainte voios, cu ı̂ncă rcă tura lui de tineret exuberant.
Cei doi veri şedeau pe locurile din faţă , iar Jimmy şi prietenul să u ungur
pe cele din spate. Hotă râ t, Villona era ı̂ntr-o dispoziţie excelentă : pe
kilometri şi kilometri de parcurs tot ı̂ngâ na o melodie cu vocea lui
adâ ncă de bas. Francezii lansau peste umă r râ setele şi glumele lor şi
adesea Jimmy era nevoit să ı̂ntindă capul, ı̂ncordat, ca să prindă vorbele
lor isteţe. Asta nu era prea plă cut, iindcă mai de iece dată trebuia să
ghicească iute ı̂nţelesul şi să strige o replică potrivită , ı̂nfruntâ nd
curentul puternic ce-i bă tea ı̂n faţă . Il mai ză pă cea şi Villona, care-i
bâ zâ ia ı̂ncontinuu ı̂n urechi, pe oricine l-ar i ză pă cit, şi zgomotul
motorului, de asemenea.
Mişcarea rapidă ı̂n spaţiu exaltă ; notorietatea, de asemenea; tot astfel şi
posesiunea banilor, trei temeinice explicaţii pentru starea de agitaţie a
lui Jimmy. In acea zi fusese vă zut de mulţi prieteni ı̂n tovă ră şia
continentalilor. La control, Sagouin ı̂l prezentase unuia dintre
concurenţii francezi şi drept ră spuns la complimentul lui murmurat cu
stâ ngă cie, faţa bronzată a omului de la volan dezvelise un şir de dinţi
albi, stră lucitori. După o asemenea cinste, era plă cut să te ı̂ntorci ı̂n
râ ndul lumii profane a spectatorilor ce-şi dă deau coate şi schimbau
priviri semni icative. Câ t despre bani, dispunea, de fapt, de o sumă mare.
Lui Segouin poate că nu i-ar pă rea mare, dar Jimmy, care, ı̂n ciuda unor
erori temporare, era, ı̂n fond, moştenitorul unor instincte solide, ştia
bine cu câ tă greutate fusese adunată .
Cunoaştere care ı̂l fă cuse ca pâ nă şi ı̂n contractarea datoriilor să
pă streze Urnitele unei uşurinţe rezonabile. Şi dacă se ară tase atâ t de
conştient de truda ce zace ı̂n bani, câ nd fusese vorba doar de vreo toană
a unor distinse cercuri intelectuale, cu atâ t mai pă truns era acum, câ nd
se gă sea pe punctul de a risca investirea celei mai importante pă rţi din
averea sa. Fă ră ı̂ndoială , o chestiune serioasă pentru el.
Fireşte, investiţia era bună , iar Segouin izbutise să dea impresia că
numai graţie prieteniei ce i-o purta ı̂i fă cea favoarea de a accepta ca
leacul de capital irlandez să ie inclus ı̂n fondurile concernului. Jimmy
avea stimă pentru priceperea tată lui să u ı̂n chestiuni de afaceri şi ı̂n
acest caz tată l să u fusese acela care sugerase mai ı̂ntâ i investiţia; puteai
câ ştiga bani ı̂n afacerea automobilelor, bani cu duiumul. Şi apoi, Seouin
dă dea neı̂ndoielnic impresia omului cu avere. Jimmy se apucă să
calculeze ı̂n sinea lui câ te zile de muncă reprezenta acest automobil
princiar ı̂n care şedea. Ce mers lin! Cu câ tă eleganţă goniseră de-a lungul
drumurilor de ţară ! Că lă toria asta, ca un deget magic, ı̂ţi sonda pulsul
vieţii; şi, cuteză toare, maşina nervilor umani se stră duia să ră spundă
goanei avâ ntate a sprintenului animal albastru.
Intrară ı̂n Dame Street. Strada forfotea de o agitaţie neobişnuită , ră sunau
gă lă gios sirenele automobiliştilor'si clopotele vatmanilor impacienţi.
Segouin opri ı̂n apropierea bă ncii, iar Jimmy şi prietenul să u coborâ ră .
Un mic pâ lc de oameni se adună pe trotuar ca să aducă omagii motorului
trepidant. Grupul de amici urma să ia masa ı̂mpreună ı̂n acea seară , la
hotelul lui S6gouin, si, ı̂ntre timp, Jimmy şi prietenul să u care locuia la
dâ nsul trebuiau să meargă acasă pentru a se ı̂mbră ca. Automobilul se
ı̂ndreptă ı̂ncet că tre Grafton Street, pe câ nd cei doi tineri ı̂şi croiau drum
prin pâ lcul de spectatori. Mergeau spre nord, cu o ciudată senzaţie de
neplă cere, pentru că umblau pe jos, ı̂n timp ce oraşul ı̂şi anina deasupră -
le globurile pale de lumină , ı̂n pâ cla stră vezie a serii de vară .
Acasă la Jimmy, acest dineu fusese decretat un eveniment ı̂n trepidaţia
pă rinţilor să i se amesteca o oarecare mâ ndrie si, de asemenea, un
oarecare zel de a-şi arunca aparent peste bord principiile, că ci numele
marilor metropole sunt asociate cu această virtute. De altfel, Jimmy
ară ta foarte bine ı̂n ţinută de gală şi pe câ nd sta ı̂n hol aranjâ ndu-şi
pentru ultima oară ı̂n perfectă simetrie funda cravatei de seară , tată l lui
se si iţea, pe bună dreptate, satisfă cut, chiar şi din punct de vedere
comercial, de a-i i asigurat iului să u ı̂nsuşiri ce adesea nu se pot
cumpă ra, ı̂ncâ t se ară tă neobişnuit de prietenos faţă de Villona,
exprimâ ndu-i prin purtarea sa un sincer respect pentru desă vâ rşirile
stră inilor; această subtilitate ı̂i scă pa ı̂nsă probabil ungurului, care
ı̂ncepea să simtă nevoia urgentă de a cina.
Dineul fu excelent, delicios. Segouin, hotă rı̂ Jimmy in sinea lui, avea un
gust foarte ra inat. I se mai ală turase grupului şi un tâ nă r englez, cu
numele de Routh, Pe care Jimmy ı̂l vă zuse ı̂n tovă ră şia lui Segouin la
Cambridge. Tinerii fură serviţi ı̂ntr-un salonaş intim, la lumina unor
candelabre cu lumâ nă ri electrice. Discutau cu volubilitate şi fă ră
reticenţe.
Jimmy, a că rui imaginaţie ı̂ncepea să se aprindă , vedea vioiciunea
tinerească a francezilor ı̂mpletindu-se elegant cu fondul solid al
manierelor englezului. „O graţioasă imagine de -a mea, gâ ndi el, şi-o
imagine justă ”. Admira abilitatea cu care gazda lor dirija conversaţia. Cei
cinci tineri aveau gusturi deosebite şi li se dezlegaseră limbile. Villona
ı̂ncepu să dezvă luie, cu un imens respect, englezului vag surprins
frumuseţile madrigalului englez, deplâ ngâ nd dispariţia vechilor
instrumente. Riviere, nu cu totală ingenuitate, se porni să -i explice lui
Jimmy triumful tehnicii franceze. Vocea ră sună toare a ungurului era pe
cale să domine, ridiculizâ nd lă utele falsi icate de pictorii romantici, câ nd
Segouin, ca un dibaci pă stor, ı̂şi că lă uzi oaspeţii spre terenul politicii.
Iată un subiect unde se simţeau cu toţii la largul lor.
Jimmy, stimulat de in luenţe generoase, simţi zelul naţionalist, mort şi
ı̂ngropat al pă rintelui să u, trezindu-se la o nouă viaţă ı̂ntr-ı̂nsul; pâ nă la
urmă ı̂l stâ rni chiar şi pe apaticul Routh.
Atmosfera ı̂ncă perii se ı̂ncingea tot mai mult, iar rolul lui Segouin
devenea din clipă ı̂n clipă mai di icil: mijea primejdia unor animozită ţi
personale. Vigilentul am itrion pro ită de primul prilej ca să ridice
paharul pentru umanitate si, după ce toţi bă ură ı̂n cinstea ei, Segouin
deschise larg o fereastră , ı̂n chip semni icativ.
In noaptea aceasta oraşul purta masca unei metropole. Cei cinci tineri
traversară alene peluza Stephen's Green, ı̂nvă luiţi ı̂ntr-un nor uşor de
fum aromatic. Vorbeau cu glas tare şi vesel, şi umblau cu pardesiele uşor
aruncate pe umeri. Trecă torii le fă ceau loc. In colţul lui Grafton Street, un
bă rbat scurt şi gras suia ı̂ntr-un automobil două frumoase şi elegante
doamne, recomandâ ndu-le solicitudinii unui alt bă rbat gras. Maşina se
ı̂ndepă rtă , iar domnul cel scurt şi gras ză ri grupul de tineri.
— Andre!
— Uite-l pe Farley!
Urmă un şuvoi de vorbe. Farley era un american. Nimeni nu prea ştia
care -i obiectul conversaţiei. Riviere şi Villona erau cei mai gă lă gioşi, dar
cu toţii erau surescitaţi. Se suiră ı̂ntr- un automobil, ı̂ngră mă dindu-se, cu
multe râ sete, unii ı̂ntr-alţii, ca să ı̂ncapă . Treceau cu maşina pe lâ ngă
vă lmă şagul mulţimii ce se contopea acum ı̂ntr-o armonie de culori
stinse, ı̂n melodia claxoanelor voioase. Luară trenul la Westland Ron şi
lui Jimmy i se pă ru că trecuseră doar câ teva secunde pâ nă descinseră ı̂n
Kingstown Station. Conductorul, un om bă trâ n, ı̂l salută pe Jimmy:
— Frumoasă noapte, domnule!
Era o noapte senină de vară ; rada portului se aşternea la picioarele lor
ca o oglindă ı̂ntunecată . Se ı̂ndreptară ı̂ntr-acolo, braţ la braţ cu toţii,
câ ntâ nd ı̂n cor Cadet Roussel şi tropă ind din picioare la iecare refren:
— Ho l Ho! Hohâ , vraiment l ı̂n dreptul pontonului se suiră ı̂ntr-o barcă
şi vâ sliră spre iahtul americanului, ı̂i aştepta un supeu, muzică , joc de
că rţi. Villona exclamă cu convingere:
— E delicios!
Salonul iahtului avea şi un pian. Villona câ ntă un vals pentru Farley şi
Riviere, Farley fă câ nd pe cavalerul şi Riviere pe doamna. Apoi improviza
o muzică de cadril, ı̂n acompaniamentul că reia tinerii nă scoceau iguri
originale. Ce amuzant era! Jimmy lua parte cu ı̂nsu leţire; aşa viaţă , da!
La un moment dat, Farley ı̂şi pierdu su lul şi strigă : „Stop!” Un bă iat
aduse un supeu uşor şi tinerii se aşezară la masă , de formă . De bă ut,
bă ură ı̂nsă : aşa fac boemii, ı̂nchinară pentru Irlanda, pentru Anglia,
pentru Franţa, pentru Ungaria şi pentru Statele Unite ale Americii.
Jimmy ţinu un toast, un toast reuşit. Farley ı̂l bă tu pe spate şi râ se
zgomotos. Ce bă ieţi de viaţă ! Ce buni tovară şi de petrecere!
Că rţile! Că rţile! Se strâ nseră tacâ murile şi se liberă masa. Villona
se'â ntoarse liniştit la pian şi ı̂ncepu să câ nte fă ră a i rugat. Ceilalţi jucau
partidă după partidă , lansâ ndu- se cuteză tori ı̂n aventură , ı̂nchinară
paharul pentru Dama de Cupă şi pentru Dama de Caro.
Jimmy simţea un confuz regret după lipsa unui public: era o adevă rată
revă rsare de spirit.
Jocul ajunsese la o miză foarte ridicată şi ı̂ncepură să circule hâ rtii.
Jimmy nu ştia exact cine câ ştigă , ştia ı̂nsă că el pierde. Dar era vina lui,
pentru că foarte des confunda că rţile şi trebuia să -i calculeze ceilalţi
punctele. Grozavi bă ieţi erau!… Totuşi ar i vrut să se oprească ı̂n sfâ rşit,
se fă cuse tâ rziu. Cineva ı̂nchină ı̂n cinstea iahtului The Belle of Newport
şi altul propuse apoi o ultimă partidă drept ı̂ncheiere.
Pianul nu se mai auzea; Villona probabil urcase pe punte. Fu o partidă
feroce. Cu puţin ı̂nainte de a o termina, se opriră ca să ı̂nchine pentru
noroc. Jimmy ı̂nţelese că partida se juca acum ı̂ntre Routh şi Segouin. Ce
emoţie! Şi Jimmy era emoţionat. El, unul, pierdea, ireşte. Pentru câ t
semnase? Tinerii se sculaseră ı̂n picioare, jucâ nd ultimele ture, vorbind
şi gesticulâ nd. Câ ştigă Routh. Se zgudui cabina de chiotele lor; apoi
că rţile fură strâ nse pachet, ı̂ncepură să calculeze ce se câ ştigase. Farley
şi Jimmy pierduseră cel mai mult.
Ştia că avea să regrete ı̂n dimineaţa urmă toare, dar pentru moment era
mulţumit de senzaţia de odihnă , mulţumit de amorţeala sumbră ce-i
ı̂nvă luia nesă buinţa, ı̂şi sprijini coatele pe masă şi-şi odihni capul ı̂n
mâ ini, numă râ ndu-şi pulsaţiile tâ mplelor. Uşa cabinei se deschise şi-l
vă zu pe ungur, ı̂n picioare, ı̂ntr-o rază de lumină cenuşie:
— S-a fă cut ziuă , domnilor!
DOI CAVALERI
Inserarea cenuşie şi caldă de august pogorâ se asupra oraşului şi un aer
blâ nd şi cald, o reminiscenţă de vară , stră bă tea stră zile, stră zile oblonite
pentru repausul duminical şi ı̂n care roia mulţimea, ı̂n culori vesele. Ca
nişte perle iluminate stră luceau lă mpile din vâ rful stâ lpilor ı̂nalţi, asupra
ţesă turii vii de dedesubt, care, schimbâ ndu-şi mereu forma şi nuanţele,
umplea aerul cald şi cenuşiu al serii cu un zumzet monoton, necontenit.
Doi bă rbaţi tineri coborau panta din Rutland Square. Unul era pe cale să
ı̂ncheie un monolog lung. Celă lalt, care pă şea ı̂n marginea că ră rii şi la
ră stimpuri era silit să calce ală turi, pe drum, din cauza lipsei de politeţe
a tovară şului să u, avea o ı̂nfă ţişare amuzată şi atentă . Era bondoc şi
roşcovan, ı̂şi ı̂mpinsese spre ceafă şapca de yachting şi necontenite
valuri de expresie, stâ rnite de povestirea ce-o asculta, ı̂i stră bă teau faţa,
pornind din colţurile nasului, ochilor şi gurii. Una după alta ı̂i zvâ cneau
mici erupţii de râ s nechezat, din trupul zguduit ca de convulsii. Ochii
scâ nteind de o plă cere vicleană se ixau mereu ı̂n fugă asupra feţei
tovară şului să u. De vreo două ori ı̂şi trase impermeabilul subţire,
aruncat pe umă r ca o pelerină de toreador. Pantalonii bufanţi, panto ii
albi cu tă lpi elastice şi impermeabilul aruncat degajat pe umă r ı̂i dă deau
un aer de tinereţe. Dar silueta ı̂nclina să i se rotunjească ı̂n talie, pă rul ı̂i
era rar şi că runt, iar faţa, după ce se retră geau valurile de expresie, ară ta
ră vă şită .
Câ nd fu absolut sigur că celă lalt ı̂şi terminase povestirea, râ se pe
ı̂nfundate o bună
jumă tate de minut. Apoi zise:
— Ză u!… Asta le-ntrece pe toate!
Glasul ı̂i suna lipsit de vigoare, ı̂ncâ t, pentru a-şi ı̂ntă ri cuvintele, adă ugă
cu umor:
— Ce să spun… E ı̂ntr-adevă r nemaipomenit! E fantastic, e cea mai
formidabilă chestie pe care am auzit-o vreodată !
După asta ră mase serios şi tă cut. Obosise vorbind; vorbise toată după -
amiaza, ı̂ntr-o câ rciumă din Dorset Street. Mai toată lumea ı̂l considera
pe Lenehan o lipitoare, dar, ı̂n ciuda acestei reputaţii, dibă cia şi elocinţa
lui ı̂l feriseră totdeauna de o politică defensivă din partea amicilor. Avea
un fel degajat de a se apropia de câ te o adunare de prieteni, la bar, şi de a
sta pe la marginile grupului pâ nă ce era cuprins ı̂n râ ndul de bă utură ce
se servea ı̂n contul vreunuia din ei. Era un vagabond amuzant, ı̂narmat
cu o cuprinză toare provizie de anecdote, ghicitori şi versuri hazlii.
Ră mâ nea nesimţitor la orice gen de nepoliteţe. Nimeni nu ştia cum
izbutea să rezolve apriga problemă a existenţei, ı̂nsă numele lui era vag
asociat cu ponturi pentru cursele de cai.
— Şi unde ai dibuit-o, Corley? Intrebă .
Corley ı̂şi trecu repede vâ rful limbii peste buza de sus.
— Intr-o seară , dom'le, ı̂ncepu, treceam pe Dame Street, şi vă z o poamă
nostimă stâ nd sub ceasul de la Waterhouse. Ii dau bună -seara, mă -
nţelegi, şi- o luă m la plimbare spre canal, ı̂mi spune că -i slujnică ı̂ntr-o
casă de pe Baggot Street, ı̂n seara aceea am luat-o niţel de mijloc, am mai
strâ ns-o niţeluş, mă -nţelegi. După aia, dom'le, ne-am ı̂ntâ lnit ı̂n duminica
urmă toare, ne dă dusem randevu. Am mers pâ n' la Donnybrook1 şi-am
dus -o acolo ı̂ntr-un câ mp. Mi-a spus că se ţinuse c-un lă ptar… Era
grozavă , mă , auzi! In iecare seară mi- aducea ţigă ri şi plă tea ea
tramvaiul ı̂ncolo şi 'napoi. Intr-o seară mi-a adus, mă , două ţigă ri de foi,
d-alea grozave, ştii, lux, de care fuma stă pâ nu-su'… Mi-era frică , mă , să
nu mă facă tată de familie. Da-i dată naibii, mă , ştie toate tertipurile.
— O i crezâ nd c-o iei de nevastă , zise Lenehan.
— I-am zis că -s şomer, spuse Corley. I-am zis c-am lucrat la Pim. Numele
nu mi-l ştie.
Nu eram prost să i-l spui. Da' mă cam crede bă iat de familie, mă -nţelegi.
Lenehan râ se iar, ı̂nfundat.
— Din toate câ te le-am auzit pâ n-acu', asta-i fă ră doar şi poate cea mai
isteaţă ispravă a ta.
După pasul lui Corley, se cunoştea că -i fă cuse plă cere complimentul.
Legă narea trupului să u mă tă hă los ı̂l sili pe amic să execute câ teva
ţopă ieli de pe marginea că ră rii ı̂n drum şi iar ı̂napoi.
Corley era feciorul unui inspector de poliţie şi moştenise de la taică -să u
statura şi mersul. Umbla cu mâ inile pe coapse, ţinâ ndu-se foarte drept şi
legă nâ nd capul ı̂ncoace şi ı̂ncolo. Capul lui mare, semă nâ nd cu un glob
unsuros, nă duşea ı̂n toate anotimpurile, iar pă lă ria rotundă şi mare,
aşezată pieziş, parcă era o ceapă ră să rită dintr-altă . Totdeauna ı̂şi aţintea
privirea drept ı̂nainte, de parcă ar i de ilat la paradă , iar câ nd voia să se
uite după cineva pe stradă , trebuia să -şi mişte trupul din şolduri. In
momentul de faţă tră ia ı̂ntreţinut de femei. Câ nd era vreo treabă de
fă cut, se gă sea ı̂ntotdeauna câ te-un amic să -i dea de ştire.
Adesea putea i vă zut umblâ nd cu poliţişti ı̂n civil, discutâ nd cu gravitate.
Cunoştea dedesubturile tuturor chestiunilor şi-i plă cea să dea opinii
de initive. Vorbea fă ră să asculte ce ră spund partenerii lui. Tot ce spunea
se referea ı̂n primul râ nd la persoana sa, ce-i spusese el cută ruia şi ce-i
spusese cutare lui, şi ce spusese el ı̂n ı̂ncheiere. Câ nd relata aceste
dialoguri, ı̂şi aspira prima literă a numelui, ca lorentinii.
Lenehan ı̂i oferi prietenului să u o ţigară . Cei doi tineri ı̂naintau prin
mulţime, Corley ı̂ntorcâ ndu-se ici şi colo ca să zâ mbească vreunei
trecă toare; dar privirea lui Lenehan efa aţintită asupra lunii mari şi
palide, ı̂ncercuită de un dublu halo. Urmă ri cu gravitate trecerea unui
pă ienjeniş sur de pâ clă peste faţa lunii. După un lung ră stimp, spuse:
— De, ce zici, Corley, eu cred c-ai să ii ı̂n stare s-o scoţi la capă t, hm?
Drept ră spuns, Corley fă cu cu ochiul, expresiv.
— Crezi că -ţi cade-n laţ? Crezi că -i d-alea? Intrebă Lenehan incredul. Cu
femeile nu poţi să ştii niciodată .
— Nici o grijă , ı̂l asigură Corley. Ştiu eu, dom'le, cum s-o vră jesc. E
moartă după mine.
— Aşa crai zic şi eu. Eşti un crai ı̂n toată regula, spuse Lenehan.
O nuanţă de ironie ı̂i atenua servilitatea purtă rii. Ca să -şi pă streze
demnitatea, linguşirile sale erau de obicei formulate astfel ı̂ncâ t să poată
i luate şi drept ironii. Corley ı̂nsă nu era subtil.
— O slujnicuţă serioasă -i mai ceva ca toate, ı̂ţi spui eu, a irmă .
— Dacă spui tu, care le-ai ı̂ncercat pe toate… Fă cu Lenehan.
— La-nceput, mă -nţelegi, umblam cu fete din alea de dincolo de South
Circular, spuse Corley, destă inuindu-se. Le luam, dom'le, la plimbare, le
duceam pe undeva cu tramvaiul, şi plă team tramvaiul, ori le duceam s-
asculte o muzică , ori la câ te-o piesă de teatru, ori le cumpă ram ciocolată ,
ori dulciuri, mă rog, ceva aşa. Şi cheltuiam, dom'le, bani cu ele, adă ugă
pe un ton convingă tor, de parcă ar i ştiut că -i de necrezut.
Dar Lenehan ı̂l credea, cum să nu, şi dă du din cap cu gravitate.
— Cunosc eu şpilu, aşa fac fraierii.
— Şi-al naibii să iu dacă m-am ales vreodată c-un sfanţ.
— Idem eu.
— Afar' de una, adă ugă Corley. Işi umezi buza de sus, trecâ ndu-şi limba
de-a lungul ei.
Amintindu-şi, ı̂i sclipiră ochii. Privi şi el spre discul palid al lunii, acum
aproape ı̂nvă luit; pă rea să mediteze – Era… Mă rog, aşa cum trebuie,
spuse, cu o nuanţă de regret.
Tă cu iar. Apoi adă ugă :
— S-a ajuns; acu-i cocotă . Am vă zut-o trecâ nd ı̂ntr-o seară , cu maşina, pe
Earl Street, cu doi ţipi.
— Mulţumită ţie, probabil, spuse Lenehan.
— Au mai ı̂ncercat-o şi alţii ı̂naintea mea, ră spunse Corley, cu iloso ie.
De data asta Lenehan ı̂nclina să nu-i mai dea crezare. Clă tină din cap şi
zâ mbi.
— Corley, pe mine ştii că nu mă duci.
— Ză u, mă , parol! Se apă ră Corley. Ce, nu mi-a spus chiar dâ nsa?
Lenehan fă cu un gest tragic.
— Tică loasa! Exclamă .
Câ nd trecură pe lâ ngă grilajul Trinity College-ului, Lenehan o zbughi ı̂n
stradă şi ridică
ochii spre ceas.
— Şi două zeci, constată .
— Nu-i nimic, am tot timpu', ı̂l linişti Corley. O gă sesc acolo, n-ai grijă .
Totdeauna o las niţei s-aştepte.
Lenehan râ se ı̂ncetişor:
— Eşti dat naibii, Corley, te pricepi cum să le iei.
— Mă pricep eu la toate şmecheriile lor, mă rturisi Corley.
— Da' ia zi, stă rui iar Lenehan, eşti sigur că te-nvâ rteşti de ceva, pâ n' la
urmă ? Ştii, e chestie delicată . La capitolu' ă sta nu se lasă cu una-cu două .
Hm? Ce zici?
Că uta să se asigure din nou, scrutâ nd cu ochii lui mici, stră lucitori, faţa
prietenului să u.
Corley clă tină capul ı̂ncoace şi ı̂ncolo, de parcă ar i vrut să alunge o
insectă supă ră toare, şi-
şi ı̂mpreună sprâ ncenele.
— O scot eu la capă t, zise. Las' pe mine, dom'le. Lenehan nu mai spuse
nimic. Nu voia să -1 facă pe amicul să u să se zbâ rlească , să -1 trimită la
dracu şi să -i spună că n-avea nevoie de sfaturile lui. Trebuia niţel tact.
Dar fruntea lui Corley se netezi degrabă . Gâ ndurile-i luaseră altă
direcţie.
— E-o bucă ţică bună şi cumsecade, spuse cu apreciere, asta da. Trecură
prin Nassau Street şi cotiră apoi ı̂n Kildare Street. Nu departe de porticul
clubului, sta ı̂n drum un harpist, câ ntâ nd unui mic cerc de ascultă tori.
Ciupea nepă să tor strunele, aruncâ nd ı̂n ră stimpuri o privire fugară că tre
feţele noilor veniţi şi, câ nd şi câ nd, o privire indolentă , ı̂nspre cer. Harpa
lui, nepă să toare şi ea că -i că zuse ı̂nvelitoarea la picioare, pă rea la fel de
obosită de privirile stră inilor câ t şi de mâ inile stă pâ nului ei. O mâ nă
câ nta la bas melodia Silent O Moyle, pe câ nd mâ na cealaltă alerga
sprintenă printre acute, după iecare grup de note. Melodia suna gravă şi
plină .
Cei doi tineri urcară ı̂n tă cere strada, urmaţi de muzica tristă . Ajunşi la
peluza Stephen's Green, traversară . Zgomotul tramvaielor, luminile şi
mulţimea ı̂i eliberară de tă cere.
— Uite-o! Zise Corley.
La colţul cu Hume Street, aştepta o tâ nă ră . Era ı̂mbră cată ı̂n albastru, cu
o pă lă riuţă de pai albă . Sta ı̂n marginea trotuarului, balansâ nd ı̂ntr-o
mâ nă o umbreluţă de soare. Lenehan se ı̂nsu leţi.
— Ia s-o vedem, Corley! Zise.
Corley ı̂i aruncă amicului să u o privire piezişă şi un râ njet ostil ı̂i apă ru
pe faţă .
— Ce, vrei să te bagi pe ir? Intrebă .
— As, dă -o naibii! Replică Lenehan cu ı̂ndră zneală , n-am nevoie să -mi
faci cunoştinţă .
Nu vreau decâ t s-o vă d şi eu niţel. Hai, că nu ţi-o mă nâ nc.
— A… s-o vezi niţel? Zise Corley, mai prietenos. Pă i… Uite cum facem. Eu
mă duc şi-o ţin de vorbă şi tu n-ai decâ t să treci pe lâ ngă noi.
— Bine! Zise Lenehan.
Corley trecuse un picior peste lanţuri, câ nd Lenehan strigă :
— Şi după ? Unde ne-ntâ lnim?
— Nouă jumate, ră spunse Corley, trecâ nd şi piciorul celă lalt.
— Unde?
— Colţ cu Merrion Street. Ne-ntoarcem p-acolo.
— Vezi de lucrează cum trebuie, şi succes! Strigă Lenehan drept adio.
Corley nu ră spunse. Trecu drumul agale, de parcă s-ar i plimbat,
legă nâ ndu-şi capul ı̂ncoace şi ı̂ncolo.
Statura lui masivă , mersul degajat şi bocă nitul sonor al ghetelor ı̂l ară tau
pe cuceritor. Se apropie de tâ nă ra femeie şi, fă ră să salute, ı̂ncepu ı̂ndată
conversaţia. Ea ı̂şi balansa mai iute umbrela şi se sucea uşurel din tocuri
ı̂ncoace şi ı̂ncolo. De vreo două ori, câ nd el ı̂i vorbi foarte de aproape,
râ se şi se uită ı̂n jos.
Lenehan ı̂i observă timp de câ teva minute. Apoi o porni repede pe lâ ngă
lanţuri, la oarecare distanţă , şi trecu pieziş drumul. Câ nd se apropie de
colţul stră zii Hume, adulmecă un parfum greu şi ochii lui cercetară
temă tor şi grabnic ı̂nfă ţişarea tinerei femei. Purta gă teala de duminică .
Fusta albastră de serj era strâ nsă ı̂n talie cu un cordon de piele neagră .
Catarama mare de argint a cordonului, care fă cea ca mijlocul să -i pară
mai jos, se ı̂n igea ı̂n materialul spumos al bluzei albe. Purta o jachetă
scurtă , neagră , cu nasturi de sidef şi o esarfă -boa neagră , zbâ rlită .
Capetele guleraşului de tul stă teau ı̂ntr-o dezordine meticulos aranjată şi
un mă nunchi gros de lori roşii ı̂i era prins pe piept, cu cozile ı̂n sus.
Ochii lui Lenehan ı̂nregistrară aprobator trupul zdravă n, scurt şi
musculos. O să nă tate fă ţişă , din topor, ı̂i dogorea pe chip, pe obrajii graşi
şi roşii şi ı̂n ochii ı̂ndră zneţi, albaştri. Tră să turile ı̂i erau groase.
Avea nă ri largi; gura mare, neregulată , ı̂i sta deschisă , cu o expresie
satisfă cută , şi dezvelea doi dinţi din faţă , proeminenţi, ı̂n trecere,
Lenehan ı̂şi scoase şapca si, după vreo zece secunde, Corley ră spunse ı̂n
vâ nt la salut, ridicâ nd vag mâ na şi schimbâ nd gâ nditor poziţia pă lă riei.
Lenehan merse pâ nă la Shelbourne Hotel, unde se opri şi aşteptă . Nu
aşteptă mult şi-i vă zu venind spre el, iar câ nd cotiră spre dreapta ı̂i
urmă , coborâ nd cu pas uşurel, ı̂n panto ii lui albi, elastici, o latură a
Merrion Square-ului. Mergea ı̂ncet, potrivindu-şi pasul după al lor şi nu-
şi desprindea ochii de la capul lui Corley, care ı̂n iece clipă se ı̂ntorcea
spre faţa tinerei femei, ca o minge mare rotindu-se fa jurul unui ax.
Urmă ri din ochi perechea pâ nă o vă zu suindu-se ı̂n tramvaiul de
Donnybrook; atunci se ı̂ntoarse Şi o luă ı̂napoi pe drumul pe care venise.
Acum, că era singur, chipul ı̂i ı̂mbă trâ nise. Voioşia pă rea să -1 i pă ră sit;
câ nd ajunse ı̂n dreptul parcului Duke's Lawn, ı̂şi lă să o mâ nă pe grilaj şi
degetele i se plimbară de-a lungul gratiilor. Melodia ce-o câ ntase
harpistul ı̂ncepu să -i dirijeze mişcă rile. Tă lpile lui elastic că ptuşite
executau tema melodiei, pe câ nd degetele mâ inii parcurgeau alene o
scară de variaţii, după iece grup de note.
Umblă fă ră nici un chef ı̂n jurul peluzelor Stephen's Green şi apoi o luă ı̂n
jos, spre Grafton Street. Deşi ochii să i ı̂nregistrau multe din tră să turile
mulţimii prin care trecea, ră mâ neau plictisiţi. Tot ce era menit să -l
ı̂ncâ nte i se pă rea trivial; nu ră spundea privirilor ce-l ı̂ndemnau la
cutezanţă . Ştia că ar i trebuit să vorbească mult, să nă scocească şi să
amuze, iar creierul şi gâ tlejul ı̂i erau prea uscate pentru asemenea
osteneală , ı̂l fră mâ nta un pic problema cum să -şi treacă orele pâ nă la
ı̂ntâ lnirea cu Corley. La altceva decâ t să continue a umbla nu se putea
gâ ndi. Câ nd ajunse la colţul cu Rutland Square, o luă la stâ nga şi se simţi
mai bine ı̂n strada ı̂ntunecoasă şi liniştită , a că rei atmosferă sumbră era
mai potrivită cu dispoziţia lui. In cele din urmă se opri ı̂n faţa geamului
unei dughene să ră că cioase, deasupra că reia scria cu litere albe:
BarRă coritoare. Pe geam se legă nau două anunţuri: GingerBeer şi
Ginger-Ale. O şuncă tă iată era expusă dincolo de geam, pe un platou
mare, albastru, iar ală turi, pe o farfurie, sta un fragment dintr-un plum-
pudding2 foarte anemic. Examina câ tva timp cu gravitate aceste
alimente şi apoi, după o inspectare prudentă a stră zii de o parte şi de
alta, intră repede ı̂n dugheană . Era lă mâ nd iindcă , de la ora gustă rii de
dimineaţă , nu mai mâ ncase nimic ı̂n afara de câ ţiva pesmeţi, obţinuţi cu
destulă greutate de la doi chelneri morocă noşi. Se aşeză la o masă de
lemn, neacoperită , cu faţa la două lucră toare şi un mecanic. O fată
şleampă tă veni să -l servească .
— Câ t e o porţie de mază re? Intrebă .
— Un peni şi jumă tate, domnule, ră spunse fata.
— Adu-mi o porţie de mază re, zise, şi o sticlă cu ginger-beer.
Vorbea aspru, ca să -şi dezmintă ı̂nfă ţişarea distinsă , că ci după ce intrase,
urmase o pauză ı̂n conversaţia din local.
Ii dogorea faţa. Pentru a-şi da o ı̂nfă ţişare irească , ı̂şi ı̂mpinse şapca pe
ceafă şi-şi propti coatele pe masă . Mecanicul şi cele două lucră toare ı̂l
examinară amă nunţit, apoi ı̂şi reluară cu glas scă zut conversaţia.
Chelneriţa ı̂i aduse o porţie ierbinte de mază re din cutie, dreasă cu
piper şi oţet, o furculiţă şi berea comandată , ı̂şi ı̂nghiţi cu lă comie
mâ ncarea şi o gă si atâ t de bună , ı̂ncâ t ı̂şi notă ı̂n gâ nd dugheana. Câ nd nu
mai ră mase nici un bob de mază re, ı̂şi sorbi berea şi şezu câ tva timp
gâ ndindu-se la aventura lui Corley. Vedea ı̂n ı̂nchipuire perechea de
amanţi umblâ nd de-a lungul unui drum ı̂ntunecos; auzea vocea
profundă a lui Corley rostind galanterii viguroase şi revedea expresia
satisfă cută a gurii tinerei femei. Această viziune ı̂l fă cu să -şi simtă acut
să ră cia pungii şi a duhului.
Era să tul să se tot vâ nture de colo-colo, să tragă mâ ţa de coadă , să tul de
expediente şi de sforă rii, ı̂n noiembrie ı̂mplinea treizeci şi unu de ani.
Oare n-o să gă sească niciodată o slujbă ca lumea? N-o să ie niciodată la
casa lui? Se gâ ndea ce plă cut ar i să aibă o sobă caldă lâ ngă care să
poată şedea, un prâ nz bun care să -i ie pus dinainte. Cutreierase destul
stră zile cu prieteni şi cu fete. Ştia el câ te parale fă ceau prietenii; şi pe
fete le cunoştea.
Experienţa ı̂i ı̂nă sprise inima ı̂mpotriva lumii. Dar nu pierduse orice
nă dejde. După ce mâ ncă , se simţi mai bine decâ t ı̂nainte; nu-i mai era
atâ ta silă de viaţa lui, nu se mai simţea atâ t de ı̂nfrâ nt. Poate că ı̂ncă ar
mâ i i ı̂n stare să gă sească şi el un colţişor plă cut unde să se aşeze şi să
tră iască ı̂n tihnă şi mulţumire, da, dacă ar avea noroci să dea peste vreo
fată bună , simplă , cu ceva bă nişori Puşi deoparte.
Plă ti doi peni şi jumă tate fetei şleampă te şi pă ră si dugheana spre a-şi
ı̂ncepe iară şi peregrinarea. Intră ı̂n Capei Street şi merse ı̂nainte ı̂nspre
City Hali. Apoi coti spre Dame Street. La colţul cu George's Street se
ı̂ntâ lni cu doi prieteni şi se opri să stea de vorbă cu ei.
Era mulţumit că avea prilejul să se mai odihnească de atâ ta umblet
Prietenii ı̂l ı̂ntrebară
dacă ı̂l vă zuse pe Corley şi ce mai spunea. Le ră spunse că petrecuse ziua
cu Corley. Prietenii lui vorbeau foarte puţin. Urmă reau distraţi unele
iguri, prin mulţimea trecă torilor, şi fă ceau câ te-o observaţie critică . Unul
spuse că ı̂l vă zuse pe Mac cu o oră ı̂n urmă ı̂n Westmoreland Street. La
care Lenehan spuse că fusese ı̂mpreună cu Mac cu o seară ı̂nainte, la
Egan.
Tâ nă rul care-l vă zuse pe Mac ı̂n Westmoreland Street ı̂ntrebă dacă era
adevă rat că Mac câ ştigase la o partidă de biliard. Lenehan nu ştia; le
spuse că Holohan le fă cuse cinste la Egan.
La zece fă ră un sfert ı̂şi lă să prietenii şi o luă ı̂n sus pe George's Street.
Ajuns la City Markets1 coti spre stâ nga şi merse ı̂nainte, intrâ nd ı̂n
Grafton Street. Mulţimea de fete şi de tineri se ră rise şi, pe câ nd urca
strada, auzi mujte grupuri şi perechi urâ ndu- şi noapte bună .
Merse pâ nă la ceasul de la College of Surgeons2; tocmai se pornea să
bată zece. O luă iute de-a lungul pă rţii de nord a peluzelor, gonind de
teamă să nu se ı̂napoieze Corley mai degrabă . Câ nd ajunse ı̂n colţ la
Merrion Street, se postă ı̂n umbra unui felinar, scoase una dintre ţigă rile
ce şi le pă strase şi o aprinse. Proptit de stâ lpul felinarului, stă tea cu
privirea aţintită asupra pă rţii pe unde aştepta să se ı̂napoieze Corley cu
tâ nă ra.
Mintea ı̂ncepu să -i lucreze. Se ı̂ntreba dacă o i izbutit Corley să convingă
fata. Se ı̂ntreba dacă ı̂i şi ceruse oare, sau dacă ı̂i va cere abia la urmă .
Trecea prin toate chinurile şi emoţiile prietenului să u, afară de ale lui
proprii. Dar câ nd ı̂şi amintea capul lui Corley rotindu-se domol spre fată ,
se mai liniştea; desigur, Corley s-o i descurcat el bine. Deodată ı̂i dă du ı̂n
gâ nd ca nu cumva Corley s-o i condus acasă pe alt drum, ca să scape de
el. Scrută strada; nu se ză reau defel. Şi totuşi, trecuse sigur o jumă tate de
oră de câ nd se uitase la ceasul de la College of Surgeons. Ar i oare ı̂n
stare Corley să facă una ca asta? Aprinse ultima ţigară şi ı̂ncepu să
fumeze nervos, ı̂şi ı̂ncorda ochii de câ te ori oprea un tramvai la celă lalt
capă t al scuarului. Sigur că s-or i ı̂ntors pe alt drum. I se rupse foiţa
ţigaretei; o zvâ rli ı̂n stradă , ı̂njurâ nd.
Deodată ı̂i vă zu venind spre el. Tresă ri de ı̂ncâ ntare şi, lipit de stâ lpul
felinarului, ı̂ncerca să descifreze, din mersul lor, rezultatul. Mergeau
gră biţi, fata cu paşi mici, repezi, iar Corley ţinâ ndu-se ală turi cu pasul lui
lung. Nu pă reau să vorbească . Trase de aici o deducţie a rezultatului,
care-l ı̂mpunse ca un vâ rf de cuţit. Ştia el c-o să dea greş Corley; ştia că
degeaba ı̂ncerca.
O luară ı̂n jos pe Baggot Street, iar el ı̂i urmă ı̂ndată , mergâ nd pe
trotuarul celă lalt. Câ nd se opriră , se opri şi el. Statură câ teva clipe de
vorbă , şi apoi fata coborı̂ treptele că tre subsolul unei case. Corley
ră mase ı̂n picioare pe marginea trotuarului, la oarecare distantă de
treptele din faţă . Trecură câ teva minute. Apoi, uşa intră rii principale fu
deschisă ı̂ncet, cu prudenţă . O femeie coborı̂ ı̂n fugă scă rile şi tuşi. Corley
se ı̂ntoarse şi se ı̂ndreptă spre ea.
Timp de câ teva secunde, fata ră mase ascunsă de statura lată a lui Corley,
apoi reapă ru, suind ı̂n fugă scă rile. Uşa se ı̂nchise ı̂n urma ei, iar Corley
se ı̂ndreptă repede spre Stephen's Green.
Lenehan gră bi şi el pasul ı̂n aceeaşi direcţie. Picară tfţiva stropi uşori de
ploaie. El ı̂i luă drept o prevestire; şi aruncâ nd o uită tură ı̂napoi, spre
casa ı̂n care intrase tină ra, ca să vadă dacă nu e observat, traversă strada
ı̂n fugă . Ingrijorarea şi graba cu care fugise ı̂l fă cură să gâ fâ ie. Strigă :
— Hei, Corley!
Corley ı̂ntoarse capul ca să vadă cine ı̂l strigase, şi apoi continuă să
meargă ı̂nainte.
Lenehan alergă după el, tră gâ ndu-şi din fugă , cu o mâ nă , impermeabilul
de pe umă r.
— Alo, Corley! Strigă iară şi.
Işi ajunse prietenul şi-i cercetă aprig faţa. Nu citi pe ea nimic.
— Ei? Spuse.
Ajunseră ı̂n colţ la Ely Place. Tot fă ră a ră spunde, Corley coti spre stâ nga
şi sui strada lă turalnică . Lenehan ţinea pas cu dâ nsul, su lâ nd anevoios.
Nu ştia ce să creadă – şi o umbră de ameninţare ı̂i stră bă tu ı̂n glas:
— Hai spune odată ! Ai ı̂ncercat?
Corley se opri sub primul felinar şi aţinti ı̂n gol o privire cruntă . Apoi, cu
un gest grav, ı̂ntinse un braţ spre lumină si, surâ zâ nd, ı̂şi descleştă ı̂ncet
pumnul sub ochii discipolului să u. Un bă nuţ de aur ı̂i stră lucea ı̂n palmă .
PENSIUNEA DE FAMILIE.
Doamna Mooney era fată de mă celar. Femeie care se pricepea să -şi
pă streze bunurile, femeie hotă râ tă . Luase de bă rbat pe cel mai destoinic
dintre bă ieţii de pră vă lie ai lui taică -să u şi deschisese o mă celă rie lâ ngă
Spring Gardens. Dar de cum murise socru-să u, Mooney ı̂ncepuse a se
tică loşi. Bea, fura bani din tejghea, se ı̂ngloda ı̂n datorii. Degeaba se jura
că se cuminţeşte; la câ teva zile o lua iar razna. Pâ nă la urmă şi-a ruinat
negoţul, iindcă se certa cu nevastă -sa de faţă cu clienţii şi mai cumpă ra
şi marfă proastă , ı̂ntr-o seară s-a repezit la nevastă -sa cu satirul şi
femeia a trebuit să doarmă prin vecini.
Asta a pus capă t traiului lor laolaltă . Doamna Mooney s-a dus la preot şi
a obţinut despă rţirea, lă sâ ndu-i-se ı̂n grijă copiii. De atunci n-a mai vrut
să -i dea lui bă rbatu-să u nici bani, nici mâ ncare şi nici loc ı̂n casă ; aşa că
el a fost nevoit să se angajeze ı̂n slujba şerifului.
Era un beţivan mă runţel, gâ rbovit şi jerpelit, cu o faţă albă şi-o mustaţă
albă şi cu sprâ ncene albe ce-i ı̂ncondeiau ochii mici, in lamaţi şi
stră bă tuţi de vinişoare roz, şi toată ziua şedea ı̂n odaia ajutorului de
şerif, aşteptâ nd să ie pus la vreo treabă . Doamna Mooney, care- şi oprise
banii ce ı̂i mai ră mă seseră din mă celă rie şi deschisese o pensiune de
familie ı̂n Hardwicke Street, era o femeie corpolentă , impună toare.
Clientela sa era alcă tuită din locatari lotanţi, turişti din Liverpool şi de
pe Isle of Mâ n, şi, din câ nd ı̂n câ nd, artişti de pe la varieteuri.
Locatarii permanenţi erau funcţionari pe la ı̂ntreprinderile din centru,
ı̂şi conducea pensiunea cu isteţime şi energie, ştiind câ nd să acorde
credit, câ nd să ie neı̂nduplecată şi câ nd să treacă lucrurile cu vederea.
Tinerii locatari permanenţi o numeau Madam, câ nd vorbeau de ea.
Tinerii lui „Madam Mooney” plă teau cincisprezece şilingi pe să ptă mâ nă
pentru masă şi casă (berea la cină plă tindu-se separat). Toţi aveau
aceleaşi gusturi şi ocupaţii şi erau deci ı̂n termeni foarte familiari.
Discutau ı̂ntre ei şansele cailor favoriţi şi ale outsider -ilor. Jack Mooney,
bă iatul lui Madam, era funcţionar ı̂n biroul unui reprezentant de comerţ
din Fleet Street şi avea faima de a i „un tip dat dracului”, ı̂i plă ceau
obscenită ţile cazone şi venea acasă la ore mici. Câ nd ı̂şi ı̂nt lnea
prietenii, totdeauna avea câ te „una bună ” de povestit şi mai mult ca sigur
că era ı̂n drum spre „ceva pe cinste”, adică vreo cursă unde ştia ce cal are
cele mai mari şanse, sau la vreo artistă unde avea el cele mai mari şanse.
Mâ nuia binişor mă nuşa de box şi se pricepea să câ nte cuplete hazlii.
Adesea, duminică seara, ı̂n salonul din faţă al doamnei Mooney avea loc
câ te o petrecere. Artiştii de'varieteu ı̂şi dă deau concursul, iar Sheridan
câ nta la pian valsuri şi polci şi improviza câ te un acompaniament. Polly,
fata lui Madam, câ nta şi ea. Câ nta:
Sunt o fată… Zvăpăiată,
Nu-ncerca să te prefaci:
Ştii că sunt… Plină de draci.
Polly era o fată subţirică , de 19 ani; avea pă rul bă lai şi mă tă sos, gura
mică şi plină . Câ nd vorbea cu cineva, obişnuia să -şi ridice ochii cenuşii
cu o uşoară umbră verzuie ı̂n ei, şi asta o fă cea să semene cu o mică
madonă perversă . Mai ı̂ntâ i doamna Mooney ı̂şi trimisese fata
dactilografă ı̂n biroul unui agent de cereale; dar cum un om de-al
şerifului, cu foarte proastă reputaţie, prinsese obiceiul să treacă o dată la
două zile pe la serviciul ei, cerâ nd voiesă -i spuie o vorbă iică -şi, o luase
iar acasă şi o pusese să -i ajute ı̂n gospodă rie. Polly iind foarte
dezgheţată , maică -sa se gâ ndi să -i dea ı̂n grijă pe tinerii locatari, lă sâ nd-
o să se ocupe de ei ı̂n voie. Mai cu seamă că bă ieţilor tineri le place să
simtă pe aproape o femeie tâ nă ră .
Polly, bineı̂nţeles, lirta cu locatarii, dar doamna Mooney, care era destul
de isteaţă pentru a-şi da seama, ştia foarte bine că aceştia doar se
distrau câ nd n-aveau altă treabă ; niciunul n-avea intenţii serioase. Aşa
merseră lucrurile multă vreme, şi doamna Mooney parcă se gâ ndea s-o
trimită pe fată ı̂napoi la maşina de scris, câ nd bă gă de seamă că se
petrece ceva ı̂ntre Polly şi unul dintre tineri, ı̂ncepu să supravegheze
perechea şi să -şi facă socotelile pe tă cute.
Polly ştia că -i supravegheată , dar cum mama ei continua să tacă , nu era
posibilă nici o ı̂ndoială . Mama şi iica nu se ı̂nţeleseseră pe faţă , nu exista
ı̂ntre ele nici o complicitate deschisă , dar, cu toate că lumea din casă
ı̂ncepuse a vorbi, doamna Mooney nu intervenea.
Polly ı̂ncepuse să se poarte cam ciudat, iar tâ nă rul se vedea că nu-i ı̂n
apele lui. In cele din urmă , câ nd crezu că -i momentul potrivit, doamna
Mooney interveni. Ea trata problemele morale cum tratează satâ rul
carnea; şi ı̂n cazul acesta ştia ce are de fă cut.
Era o dimineaţă luminoasă de duminică , la ı̂nceput de vară . Ziua
promitea să devină că lduroasă , deocamdată ı̂nsă adia un vâ nticel
proaspă t. Ferestrele pensiunii erau toate deschise şi perdelele de
dantelă se ı̂nvolburau uşor că tre stradă . Dinspre turnul bisericii Sf.
Gheorghe venea ı̂ntr-una dangă t de clopote, şi credincioşii, singuri sau ı̂n
grup, traversau mica piaţă rotundă din faţa bisericii. Ştiai ı̂ncotro se duc
după ţinuta lor sobră şi solemnă , câ t şi după că rticelele negre din
mâ inile ı̂nmă nuşate. In pensiune, micul dejun se terminase şi masa din
sufragerie era plină de farfurii mâ njite cu gă lbenuş de ou şi presă rate cu
fă râ me de pâ ine şi coji de slă nină . Doamna Mooney şedea ı̂n fotoliul de
pai şi o supraveghea pe slujnica Mary cum strâ ngea masa. O punea să
adune toate resturile de pâ ine, care urmau să ie folosite la pregă tirea
budincii de marţi. După ce masa fu cură ţată , resturile de pâ ine adunate,
zahă rul şi untul sub cheie, doamna Mooney ı̂ncepu să -şi recheme ı̂n
minte conversaţia avută ı̂n ajun cu Polly. Lucrurile stă teau chiar aşa cum
ı̂şi ı̂nchipuise: ea fusese foarte deschisă ı̂n ı̂ntrebă ri, iar Polly foarte
deschisă ı̂n ră spunsuri. Fireşte că amâ ndouă erau un pic stâ njenite: ea,
iindcă nu dorea nici să primească prea tă ios ştirea, nici să aibă aerul că
fusese de acord, iar Polly, iindcă aluziile de genul ă sta totdeauna o
fâ stâ ceau şi iindcă nu dorea să se ştie că , ı̂n ı̂nţeleaptă ei candoare,
ghicise intenţia ce se ascundea sub ı̂ngă duinţa maică -sii.
De ı̂ndată ce, adâ ncită ı̂n meditaţiile ei, ı̂şi dă du totuşi seama că
ı̂ncetaseră să bată clopotele la biserica Sf. Gheorghe, doamna Mooney
aruncă instinctiv o privire spre ceasornicul aurit de pe etajera că minului.
Era 11 şi 17 minute; avea timp destul să lă murească afacerea cu domnul
Doran şi să ie ix la 12 ı̂n Marlborough Street. Era sigură că va ı̂nvinge.
Mai ı̂ntâ i avea de partea ei opinia publică , cu toată greutatea sa: era o
mamă ultragiată , ı̂l primise sub acoperişul ei, presupunâ nd că e un om
de onoare, iar el abuzase pur şi simplu de ospitalitatea pe care i-o
oferise. Era un bă rbat ı̂n vâ rstă de vreo treizeci şi patru, treizeci şi cinci
de ani, ı̂ncâ t nu putea invoca drept scuză uşurinţa tinereţii; nici
necunoaşterea vieţii nu 1-ar i putut scuza, de vreme ce era un om destul
de umblat prin lume. Pro itase pur şi simplu de tinereţea şi lipsa de
experienţă a lui Polly; era limpede.
Acum se punea ı̂ntrebarea ı̂n ce fel ı̂nţelegea să repare ră ul fă cut? In
astfel de cazuri, bă rbatul trebuie neapă rat să -şi ră scumpere greşeala.
Pentru el e uşor; după ce şi-a fă cut cheful, poate să -şi vadă ı̂nainte de
treabă , de parcă nu s-ar i ı̂ntâ mplat nimic, dar fata trebuie să tragă
ponoasele. Sunt şi mame care ar accepta să se câ rpească o chestie ca
asta cu ceva bani; cunoştea asemenea cazuri. Dar ea nu va proceda aşa.
Pentru ea numai o singură reparaţie poate ră scumpă ra cinstea fetei:
că să toria.
Işi revizuia toate argumentele tari, ı̂nainte de a o trimite pe Mary sus la
domnul Doran, să -i spună că doreşte să stea de vorbă cu el. Ştia bine că
va câ ştiga. Avea de-a face cu un tâ nă r serios, nu un stricat sau un
fanfaron, ca ceilalţi. Să i fost vorba de domnul Sheridan, ori de domnul
Meade, ori de Bantam Lyons, treaba ar i fost mult mai grea. Nu credea
ea că
are să -i convină să ie dat ı̂n vileag. Toţi locatarii din casă ştiau ceva
despre chestia asta; ba unii mai scorniseră şi amă nunte. Şi apoi, tâ nă rul
lucra de 13 ani la o mare irmă catolică de comerţ cu vinuri; a i dat ı̂n
vileag, putea să ı̂nsemne pentru el pierderea serviciului. Dar dacă era om
de ı̂nţeles, totul putea să iasă bine. Mai ı̂ntâ i de toate ı̂l ştia econom, deci
bă nuia că are şi ceva bă nişori strâ nşi.
Aproape 11 şi jumă tate! Se ridică şi-şi veri ică ı̂nfă ţişarea ı̂n oglinda
ovală dintre ferestre.' Expresia hotă râ tă a feţei mari şi rumene o
mulţumi; se gâ ndi la unele mame, cunoştinţe de-ale ei, care nu ştiau cum
să se descotorosească de fetele lor.
Domnul Doran era ı̂ntr-adevă r foarte tulburat ı̂n această dimineaţă de
duminică , ı̂ncercase de două ori să se bă rbierească , dar mâ na ı̂i fusese
atâ t de nesigură , ı̂ncâ t trebuise să renunţe. De trei zile nu se mai ră sese
şi fă lcile ı̂i erau umbrite de o barbă cu ţepi roşcaţi, iar la două -trei
minute i se abureau ochelarii şi trebuia să şi-i scoată şi să -i frece cu
batista.
Amintirea spovedaniei din ajun ı̂l fă cea să se simtă grozav de prost.
Preotul scosese ı̂n evidenţă iece amă nunt ridicol al aventurii şi la urmă
ı̂i ı̂nfă ţişase pă catul ca iind atâ t de mare, ı̂ncâ t mai că era mulţumit să i
se ofere portiţa de scă pare a unei reparaţii. Ră ul era comis. Ce mai putea
face acum decâ t s-o ia de nevastă sau să fugă ? Nu putea ieşi din
ı̂ncurcă tură fă câ nd pe cinicul. Fă ră ı̂ndoială că se va vorbi de chestia asta
şi sigur că -i va ajunge la urechi patronului. E atâ t de mic Dublinul:
iecare ştia ce fac toţi ceilalţi. Simţi un nod ierbinte ı̂n gâ t câ nd, ı̂n
ı̂nchipuirea sa aţâ ţată , auzi parcă vocea aspră a domnului Leonard,
strigâ nd':
— Trimiteţi-l pe Doran la mine, vă rog!
Toţi aceşti ani ı̂ndelungaţi de slujbă , irosiţi! Toată munca şi sâ rguinţa lui
ı̂n zadar!
Fireşte, ı̂n tinereţe fă cuse Şi el prostii; se fă lise a i liber-cugetă tor şi ı̂n
discuţii cu Prietenii, prin localuri, negase existenţa lui Dumnezeu. Dar
toate astea trecuseră sau, ı̂n sfâ rşit, erau ca şi terminate. Mai cumpă ra el
şi acuma, ı̂n iece să ptă mâ nă , câ te-un exemplar din Reynold's
Newspaper, dar ı̂şi ı̂mplinea ı̂ndatoririle religioase, şi cea mai mare parte
din an ducea o viaţă ordonată . Avea bani ı̂ndeajuns pentru a-şi ı̂ntemeia
un că min; nu asta era piedica. Dar familia s-ar uita de sus la Polly. In
primul râ nd, reputaţia proastă a tată lui ei; apoi, chiar şi pensiunea
maică -sii ı̂ncepea să capete o anumită faimă . Avea senzaţia că e tras pe
sfoară . Parcă -şi vedea prietenii stâ nd de vorbă despre ı̂ntâ mplarea asta
şi râ zâ nd de el.
Era, ce-i drept, cam vulgară ; câ teodată fă cea şi greşeli gramaticale. Dar
ce importanţă ar avea gramatica, dacă ar iubi-o cu adevă rat? Şi ı̂ncă nu
se putea lă muri dacă s-o preţuiască sau s-o dispreţuiască pentru ceea ce
fă cuse. Bineı̂nţeles, fă cuse şi el. Instinctul ı̂nsă ı̂l ı̂ndemna să ră mâ nă
liber, să nu se ı̂nsoare. Odată ı̂nsurat, s-a zis cu tine.
In timp ce şedea pe marginea patului, ı̂n pantaloni şi că maşă ,
neputincios să ia o hotă râ re, Polly bă tu uşor la uşa lui şi intră , ı̂i povesti
ı̂n amă nunt că i se destă inuise maică -sii, care avea de gâ nd să stea de
vorbă cu el ı̂n dimineaţa asta. Incepu să plâ ngă , şi-i că zu de gâ t,
suspinâ nd:
— O, Bob! Bob! Ce să mă fac? Nu ştiu ce să mă fac! Zise c-o să -şi pună
capă t zilelor.
El o ı̂ncuraja fă ră convingere, spunâ ndu-i să nu plâ ngă , ' c-o să se
aranjeze totul, să naibă nici o teamă . Prin piepţii că mă şii, ı̂i simţea
zbuciumul sâ nului.
Nu era numai vina lui că se ı̂ntâ mplase. Işi amintea bine, cu ciudata
memorie migă loasă a celibatarului, primele mâ ngâ ieri ce i le dă duseră ,
ca din ı̂ntâ mplare, rochia, ră su larea, degetele ei. Şi apoi, ı̂ntr-o seară ,
tâ rziu, pe câ nd el se dezbră ca să se culce, ea bă tuse s ios la uşă . Voia să -
şi aprindă luminarea de la lumâ narea lui, iindcă pe-a ei i-o stinsese
curentul. Era seara ei de baie. Purta o jacheţică largă , de casă , deschisă ı̂n
faţă , din lanelă ı̂n lorată . Glezna albă ı̂i lică rea prin deschiză tura
papucilor ı̂mblă niţi şi sub pielea parfumată ı̂i dogorea sâ ngele. Şi pe
câ nd ı̂şi aprindea lumâ narea şi o ixa ı̂n sfeşnic, i se desprindea un uşor
parfum din ı̂ncheieturile mâ inilor şi dintre degete.
In serile câ nd el se ı̂ntorcea tâ rziu, ı̂i ı̂ncă lzea cina. Şi simţind-o ală turi,
singur cu ea ı̂n miez de noapte ı̂n casa adormită , nici nu mai ştia ce
mă nâ ncă . Şi atenţiile ei! In serile câ t de câ t reci, sau umede, sau
'vâ ntoâ se, gă sea totdeauna pregă tit pentru el câ te un pahar de punci. S-
ar putea să ie fericiţi ı̂mpreună …
Urcau noaptea scara unul lâ ngă altul, ı̂n vâ rful picioarelor, iecare cu câ te
o luminare ı̂n mâ nă , iar la al treilea palier ı̂şi spuneau cu pă rere de ră u
noapte bună . Se să rutau, ı̂şi amintea bine ochii ei, atingerea mâ inii şi
delirul lui…
Dar delirul trece. Ca un ecou ı̂i ră suna ı̂n urechi ı̂ntrebarea ei; acum şi-o
punea sieşi:
„Ce să mă fac?” Instinctul celibatarului ı̂l ı̂ndemna să se ferească .
Dar ră mâ nea pă catul de neı̂nlă turat; chiar şi simţul lui de onoare ı̂i
spunea că trebuie ră scumpă rare pentru un asemenea pă cat.
Cum şedea cu ea pe marginea patului, veni Mary la uşă şi-i spuse că -1
pofteşte „madam” jos ı̂n salon, că are ceva de vorbit cu dumnealui. Se
ridică să -şi pună surtucul şi vesta, mai lipsit de vlagă ca oricâ nd. Odată
ı̂mbră cat, se apropie iar de Polly ca s- o ı̂ncurajeze. Nici o teamă , o să iasă
totul bine! O lă să plâ ngâ nd pe marginea patului şi gemâ nd ı̂ncetişor: „O,
Doamne Dumnezeule!”
Pe câ nd cobora scă rile, i se aburiră aşa de tare sticlele ochelarilor, că
trebui să stea locului să le şteargă . Ah, de-ar i putut să iasă prin
acoperiş, să zboare departe, ı̂ntr-altă ţară , unde să nu mai audă câ t o tră i
de ı̂ncurcă tura asta! Aşa gâ ndea. Şi totuşi, o putere ı̂l ı̂mpingea jos,
treaptă cu treaptă . Feţele implacabile, a patronului şi a lui „Madam”, ı̂şi
pironeau privirile asupra derutei lui. Pe ultimul şir de trepte se ı̂ntâ lni cu
Jack Mooney, care urca sus, ţinâ nd grijuliu ı̂n braţe două sticle de Boss,
luate din că mară . Se salutară cu ră ceală , şi ochii seducă torului ză boviră o
clipă pe o faţă groasă , de buldog, şi pe o pereche de braţe scurte şi
vâ njoase. Câ nd ajunse la piciorul scă rii, ridică ochii şi-l vă zu pe Jack
privindu-1 din uşa odă iţei de pe palier.
Işi aminti brusc seara câ nd unul dintre artiştii de music-hall, un
londonez blond şi mă runţel, fă cuse o aluzie cam ı̂ndră zneaţă la adresa
lui Polly. Aproape că se spă rsese petrecerea din cauza violenţei lui Jack.
Toată lumea ı̂ncercase să -l liniştească . Artistul de music-hall, niţel mai
palid ca de obicei, zâ mbise şi ı̂ncercase să -i convingă că nu voise să zică
nimic ră u, dar Jack zbiera ı̂ntruna la el că dacă -i arde cuiva să -ncerce
asemenea glume pe socoteala soră -sii, afurisit să ie el dacă nu-i bagă
mă selele pe gâ t, aşa să ştie!
Polly mai şezu niţel pe marginea patului, plâ ngâ nd. Apoi ı̂şi usca ochii şi
trecu la oglindă . Muie un capă t de prosop ı̂n cana cu apă şi-şi ı̂mprospă ta
ochii. Se privi din pro il, ı̂şi potrivi o agrafă lâ ngă ureche. Apoi se
ı̂ntoarse iar la pat şi se aşeză la picioarele lui. Privi ı̂ndelung pernele, şi
vederea lor ı̂i trezi ı̂n gâ nd amintiri tainice, plă cute, ı̂şi sprijini ceafa de
bara de ier, ră coroasă , a patului şi că zu ı̂n reverie: pe faţa ei nu se mai
citea nici o tulburare.
Ră mase aşteptâ nd, cu ră bdare, aproape voioasă , fă ră pic de grijă ,
aducerile aminte fă câ nd treptat loc speranţelor şi viziunilor viitorului.
Speranţele şi visele erau atâ t de ı̂nvă lmă şite, ı̂ncâ t nu mai vedea pernele
albe pe care-i ră mă sese aţintită privirea şi nu-şi mai amintea că aşteaptă
ceva.
In cele din urmă o auzi pe maică -sa strigâ nd-o. Să ri ı̂n picioare şi fugi la
balustrada scă rii.
— Polly! Polly!
— Da, mamă ?
— Coboară , draga mea. Domnul Doran doreşte să -ţi vorbească . Atunci ı̂şi
aduse aminte ce aştepta.
O MICĂ ÎNNORARE.
Cu opt ani ı̂n urmă ı̂l condusese pe prietenul să u la Gara Northwall şi-i
urase noroc. Gallaher ajunsese cineva. Vedeai asta numaidecâ t după
aerul lui de om umblat prin lume, după croiala hainei de tweed, după
siguranţa cu care vorbea. Puţini aveau talentele lui, şi ı̂ncă şi nâ ai puţini
fuseseră ı̂n stare să ră mâ nă neschimbaţi ı̂n ră u de asemenea succes.
Gallaher era un om inimos, merita să reuşească , ı̂nsemna ceva să ai un
asemenea prieten.
Incă de pe la ora dejunului, gâ ndurile Micului Chandler se ı̂ntorceau
mereu la ı̂ntâ lnirea sa cu Gallaher, la invitaţia lui Gallaher şi la marele
oraş Londra, unde tră ia Gallaher. I se zicea Micul Chandler iindcă , deşi
cu puţin sub statura mijlocie, ı̂ţi fă cea impresia unui om mic. Mâ inile ı̂i
erau albe şi mici, silueta fragilă , glasul liniştit şi purtă rile de om subţire,
ı̂şi ı̂ngrijea cu mare atenţie pă rul şi mustaţa cu ire blonde şi mă tă soase,
şi-şi parfuma discret batista. Semilunile unghiilor lui erau desă vâ rşite,
iar câ nd zâ mbea, ı̂i mijea ı̂n gură un şir de dinţi albi ca de copil.
Şezâ nd la pupitrul lui, la King's Inns, se gâ ndea ce schimbă ri aduseseră
aceşti opt ani. Prietenul pe care-l cunoscuse cu o ı̂nfă ţişare jerpelită şi
nevoiaşă devenise o igură stră lucită ı̂n presa londoneză . Micul Chandler
se oprea adesea din scrisul să u plictisitor şi privea afară pe fereastra
biroului. Vă pă ile stinse ale unui as inţit de toamnă tâ rzie se ră sfrâ ngeau
pe pajişti şi alei. Invă luiau binevoitor ı̂ntr- o pulbere aurie pe dă dacele
neı̂ngrijite şi pe bă trâ nii nevolnici ce moţă iau pe bă nci; pluteau deasupra
tuturor formelor ı̂n mişcare, asupra copiilor care alergau ţipâ nd de-a
lungul că ră rilor cu pietriş şi asupra oricui trecea prin parc. Micul
Chandler urmă rea acest tablou şi se gâ ndea la viaţă ; şi (ca ı̂ntotdeauna
câ nd se gâ ndea la viaţă ) se ı̂ntrista. O blâ ndă melancolie puse stă pâ nire
pe el. Simţea câ t era de inutil să lupţi ı̂mpotriva sorţii, aceasta iind
apă să toarea ı̂nţelepciune ce i-o lă saseră moştenire secolele.
Işi aminti de volumele de poezie ı̂nşirate pe rafturile lui, acasă . Le
cumpă rase ı̂n zilele sale de burlă cie, şi seara, câ nd şedea ı̂n odă iţa de
lâ ngă hol, fusese adesea ispitit să scoată vreunul din raft şi să -i citească
din el neveste-sii. Dar totdeauna ı̂l reţinuse s iala, şi că rţile ră mă seseră
la locul lor. Câ teodată ı̂şi repeta lui ı̂nsuşi unele versuri, şi asta ı̂l
mâ ngâ ia.
Câ nd bă tu ora la care ı̂şi termina programul, se ridică şi se despă rţi
meticulos de pupitru şi de colegi. Silueta lui modestă şi corectă se ivi de
sub bolta feudală a clă dirii King's Inns şi coborı̂ iute Henrietta Street.
As inţitul auriu pierea şi aerul se fă cea rece. O hoardă de copii murdari
umplea strada. Stă teau sau alergau pe trotuar, ori suiau de-a buşilea
treptele din faţa uşilor că scate, ori se chinceau pe praguri ca şoarecii.
Micul Chandler nu-i bă ga ı̂n seamă , ı̂şi croia agil drum prin această
mă runtă mişunare de gâ ngă nii şi pe sub umbra ı̂naltelor, spectralelor
palate ı̂n care hă lă duise vechea aristocraţie a Dublinului. Nici o
reminiscenţă a trecutului nu-l atingea; spiritul să u era plin de o bucurie
prezentă .
Nu mai fusese niciodată la Corless, cunoştea ı̂nsă prestigiul acestui
nume. Ştia că lumea se ducea acolo după teatru să mă nâ nce stridii şi să
bea lichioruri; şi auzise că acolo chelnerii vorbeau franţuzeşte şi
nemţeşte. Câ nd trecuse, gră bit, seara, vă zuse cupeuri tră gâ nd ı̂n faţa uşii
şi doamne bogat ı̂mbră cate, ı̂nsoţite de domni galanţi, descinzâ nd din ele
şi intrâ nd zorite ı̂n local. Purtau rochii ţipă toare şi erau ı̂nfofolite ı̂n
saluri şi mantouri.
Aveau feţe pudrate si, câ nd atingeau pă mâ ntul, ı̂şi să ltau poalele ca nişte
Atalante speriate. Totdeauna trecuse fă ră să -şi ı̂ntoarcă privirile ı̂ntr-
acolo. Avea obiceiul să umble rej pede pe stradă , chiar şi ziua, şi ori de
câ te ori ı̂l prindea Seara ı̂n oraş, gră bea pasul, temă tor şi nervos.
Câ teodată , ı̂nsă , că uta cu jind ceea ce-i inspira teamă . Alegea stră zile cele
mai ı̂ntunecoase şi strimte şi, că lcâ nd ı̂nainte cu ı̂ndră zneală , se simţea
tulburat de tă cerea aşternută ı̂n preajma paşilor să i; siluetele trecâ nd ı̂n
tă cere ı̂l tulburau şi uneori zvonul fugar al unui râ s ı̂nă buşit ı̂l fă cea să
tremure ca frunza.
Coti la dreapta, spre Capei Street. Ignatius Gallaher ı̂n presa londoneză !
Cine ar i crezut una ca asta, cu opt ani ı̂n urmă ? Şi totuşi, acum câ nd i se
perinda ı̂n minte trecutul, Micul Chandler ı̂şi amintea, cu privire la
prietenul să u, multe tră să turi promiţă toare de mă rire. Lumea ı̂l privea
pe Ignatius Gallaher ca pe un uşuratic. Fireşte, era adevă rat că pe
vremea aceea frecventa nişte oameni care se ţineau de chefuri, că bea
fă ră mă sură şi lua bani cu ı̂mprumut de unde putea, ı̂n cele din urmă
fusese amestecat ı̂ntr-o afacere dubioasă , o oarecare tranzacţie
bă nească ; sau cel puţin aşa interpretau unii plecarea lui gră bită . Dar
talentul nimeni nu i-l nega. Totdeauna avusese Ignatius Gallaher ceva…
Ceva care te impresiona. Chiar câ nd n-avea de nici unele şi dă dea din
colţ ı̂n colţ neştiind cum să -şi procure un ban, tot se ară ta curajos. Micul
Chandler ı̂şi amintea una dintre expresiile favorite ale lui Ignatius
Gallaher câ nd era la ananghie (şi această amintire ı̂l fă cu să roşească
puţin de satisfacţie): „Un moment, bă ieţi, zicea, numai să -mi pun eu la
contribuţie materia cenuşie”.
Asta era Ignatius Gallaher ı̂ntreg; si, ză u, nu puteai decâ t să -l admiri
câ nd ı̂l vedeai aşa.
Micul Chandler gră bi pasul. Pentru prima oară ı̂n viaţa lui, se simţea mai
presus de oamenii pe lâ ngă care trecea. Pentru prima oară , su letul lui se
ră zvră tea ı̂mpotriva serbedei neeleganţe a acelei stră zi. Nici o ı̂ndoială :
dacă voiai să reuşeşti, trebuia să pleci. La Dublin nu puteai face nimic.
Câ nd trecu Podul Grattan, privi ı̂n josul râ ului, spre cheiurile din pă rţile
acelea, şi i se fă cu milă de bietele case ponosite. I se pă reau o adună tură
de vagabonzi, stâ nd gră madă de-a lungul malurilor râ ului, cu hainele lor
vechi ı̂mbâ csite de praf şi funingine, uluiţi de panorama as inţitului,
aşteptâ nd parcă primul ior al nopţii să -i zgâ lţâ ie din toropeală , ca s-o
poată lua din loc. Se ı̂ntrebă dacă ar i ı̂n stare să exprime asta ı̂ntr-o
poezie. Poate că Gallaher ar putea-o plasa la vreo revistă londoneză .
Oare era ı̂n stare să scrie ceva original? Nu ştia sigur că rei idei anume ar
i vrut să -i dea glas, dar gâ ndul că -l atinsese un moment poetic miji ı̂n el,
prinzâ nd viaţă ca o speranţă pe cale a se naşte. Pă şea ı̂nainte cu vitejie.
Fiece pas ı̂l aducea mai aproape de Londra, mai departe de propria-i
viaţă sobră şi neartistică . O lumină prinse să pâ lpâ ie la orizontul
gâ ndurilor sale. Incă nu era bă trâ n, avea doar treizeci şi doi de ani.
Temperamentul să u, s-ar putea spune, ajunsese la maturitate. Qte
tonalită ţi şi impresii n-ar i dorit să transcrie ı̂n versuri! Le simţea ı̂n
sine. Incerca să -şi câ ntă rească su letul, ca să vadă de era sau nu un su let
de poet. Melancolia alcă tuia nota dominantă a caracterului să u, aşa
gâ ndea, dar o melancolie ı̂ndulcită de ı̂ntoarceri la credinţă şi la
resemnare şi la bucuriile simple. De -ar putea să exprime asta ı̂ntr-un
volum de versuri, poate că oamenii şi-ar apleca urechea spre ele.
Popular n-are să ie niciodată , asta vedea bine. N-ar i ı̂n stare să
entuziasmeze mulţimea, dar poate că un mic cerc de spirite ı̂nrudite s-ar
simţi atras că tre dâ nsul. Poate criticii englezi ar recunoaşte ı̂n el un
exponent al şcolii celte, prin tonul melancolic al poemelor sale, şi-apoi el
ar strecura şi aluzii, ı̂ncepu să nă scocească crâ mpeie şi fraze din
recenziile ce avea să ı̂ntâ mpine volumul lui. „Dl. Chandler are darul
versului luent şi graţios…”
„ Versurile acestea sunt stră bă tute de o tristeţe nostalgică …”„Nota
cehă …” Pă cat că numele lui n-avea un aspect mai irlandez. Poate c-ar i
mai bine să introducă numele maică -sii ı̂naintea numelui de familie.
Thomas Malone Chandler! Sau şi mai bine: T. Malone Chandler. Are să -i
vorbească despre asta lui Gallaher.
Işi urmă rea cu atâ ta ardoare reveria, ı̂ncâ t trecu mai departe cu o stradă
şi trebui să se ı̂ntoarcă . Pe câ nd se apropia de Corless, ı̂ncepu să -l
nă pă dească iară şi agitaţia de mai ı̂nainte şi la intrare se opri nehotă râ t.
In cele din urmă deschise uşa şi intră .
Lumina şi zgomotul din bar ı̂l reţinură câ teva clipe ı̂n prag. Privi ı̂n juru-i
– şi stră lucirea atâ tor pahare roşii şi verzi ı̂i tulbură vederea. Barul ı̂i
pă rea plin de lume şi simţi că toţi ı̂l observă , plini de curiozitate. Aruncă
priviri repezi ı̂n dreapta şi ı̂n stâ nga (ı̂ncruntâ ndu-se niţel, ca pentru a
da o motivare serioasă prezenţei sale), dar'câ nd i se mai limpezi
vederea, ı̂şi dă du seama că de fapt nu se ı̂ntorcea nimeni să se uite la el,
şi iată -1 colo pe Ignatius Gallaher, desigur, el era, proptit cu spatele de
tejgheaua barului şi cu picioarele ră şchirate.
— Sal't, Tommy, iată -te! Ce faci, viteazule? Ce bei? Eu iau whisky: e mai
ceva decâ t ce bem noi dincolo. Sifon? Apă minerală ? Fă ră ? Şi eu zic la fel.
Ii ia gustu'… Alo, gargon, ii dră guţ şi adu-ne două jumă tă ţi de whisky
malţ… Aşa – Si ce-ai mai dres de câ nd nu ne-am mai vă zut? Doamne,
cum ı̂mbă trâ nim! Tu vezi ceva semne ale vâ rstei la mine, hm, ia zi? Cam
alburiu şi cam rar ı̂n creştet, ai, ce zici?
Ignatius Gallaher ı̂şi scoase pă lă ria şi dă du la iveală un cap mare, tuns
scurt. Faţa ı̂i era groasă , palidă şi ı̂n ı̂ntregime bă rbierită . Ochii, de
culoarea ardeziei albă strii, ı̂i ı̂nviorau paloarea nesă nă toasă şi luceau
aprins deasupra cravatei vii, de un galben-portocaliu. Intre aceste două
tră să turi, care de care mai izbitoare, buzele pă reau foarte prelungi,
lipsite de formă şi culoare.
Plecâ ndu-şi capul, pipă i cu două degete atente prin pă rul ră rit din
creştet. Micul Chandler clă tină din cap. Ignatius Gallaher ı̂şi puse iar
pă lă ria.
— Te doboară viaţa asta de gazetar. Te tot gră beşti şi te zoreşti ı̂ntruna,
alergi după material – şi adesea nu gă seşti, şi ı̂n plus trebuie să dai
mereu ceva nou. Ducă -se naibii de corecturi şi de tipogra ii, mi-am zis,
barem câ teva zile! Sunt foarte bucuros, atâ ta pot să -ţi spun, că m-am
ı̂ntors prin pă rţile noastre! Iţi face bine, aşa, un pic de vacanţă . Mă simt
ca un peşte ı̂n apă de câ nd am pus piciorul ı̂n dră guţul, murdarul ă sta de
Dublin. Şi iată -te şi pe tine, Tommy! Apă ? Să -mi spui câ tă .
Micul Chandler ı̂l lă să să -i dilueze bine whisky-ul.
— Nu ştii ce-ţi face bine, bă iatule! Spuse Ignatius Gallaher. Eu ı̂l beau pe-
al meu sec.
— Beau puţin, ı̂n general, spuse Micul Chandler, modest. Ici şi colo câ te
un pahar, câ nd mă ı̂ntâ lnesc cu vreun prieten vechi.
— Ei, replică Ignatius Gallaher cu voioşie, ridicâ nd paharul, ı̂n să nă tatea
noastră şi ı̂n amintirea zilelor de demult şi a prieteniilor de demult!
Ciocniră şi bă ură pentru urare.
— L-am ı̂ntâ lnit azi pe unul din vechea gaşcă , pe O'Hara, continuă
Ignatius Galaher.
Pare să ie la ananghie. Ce face?
— Nimic, zise Micul Chandler. S-a dus pe copcă .
— Dar Hogan are o situaţie bună , nu-i aşa?
— Da, e ı̂n Comisia Agrară .
— L-am ı̂ntâ lnit ı̂ntr-o seară la Londra şi mi s-a pă rut că era cu
buzunarul bine că ptuşit. Bietul O'Hara! De la bă utură bă nuiesc că i s-o i
tră gâ nd!
— Şi de la altele, spuse scurt Micul Chandler. Ignatius Gallaher râ se:
— Tommy, vă d că nu te-ai schimbat nici un pic. Eşti exact acelaşi
personaj serios care mă dă scă lea duminică dimineaţa, câ nd mă durea
capul şi-mi era gura amară . Ar trebui să te mai vâ nturi şi tu niţel prin
lume. Ai fost vreodată undeva mă car aşa, ı̂ntr-o scurtă plimbare?
— Am fost la Isle of Mâ n, ră spunse Micul Chandler.
— Isle of Mâ n! Râ se Ignatius Gallaher. Du-te la Londra ori la Paris!
Parisul, asta-i ceva ca schimbare! Aşa ceva ţi-ar face bine.
— Tu ai vă zut Parisul?
— Te cred că l-am vă zut! M-am vâ nturat niţeluş prin el!
— Şi e ı̂ntr-adevă r chiar aşa frumos cum se spune? Intrebă Micul
Chandler.
Sorbi puţintel din paharul lui, pe câ nd Ignatius Gallaher ı̂l goli hotă râ t
pe-al să u.
— Frumos? Repetă Ignatius Gallaher, oprindu-se pentru a câ ntă ri
cuvâ ntul şi a savura aroma bă uturii. Nu-i chiar aşa frumos, de fapt.
Fireşte, este frumos… Da' e vorba de viaţa Parisului – asta e. A, nu există
oraş ca Parisul, ı̂n privinţa veseliei, mişcă rii, ı̂nsu leţirii.
Micul Chandler ı̂şi sorbi paharul pâ nă la fund si, cu oarecare osteneală ,
reuşi să capteze privirea barmanului. Comandă ı̂ncă un râ nd.
— Am fost la Moulin Rouge, continuă Ignatius Gallaher, după ce
barmanul le luase paharele goale, şi am fost la toate cafenelele boemei.
Ce să -ţi spun, ierbe aerul, nu alta. Nu prea-i de-un tip evlavios ca tine,
Tommy.
Micul Chandler nu zise nimic pâ nă ce se ı̂ntoarse barmanul cu cele două
pahare; apoi ciocni uşurel paharul celuilalt şi-i ı̂ntoarse urarea de
adineauri, ı̂ncepea să se simtă un pic decepţionat. Nu-i plă cea accentul
lui Gallaher şi felul să u de a se exprima. Prietenul lui avea ceva vulgar,
ceva ce el nu observase ı̂nainte. Dar poate-i numai rezultatul vieţii la
Londra, ı̂n iureşul şi concurenţa vieţii de gazetar. Vechiul lui farmec
personal ı̂i ră mă sese, tot mai pe sub această atitudine nouă , stridentă .
Şi-apoi, la urma urmelor, Gallaher tră ise, vă zuse lumea. Micul Chandler
aruncă o privire invidioasă spre prietenul să u.
— Totul e vesel la Paris, continuă Ignatius Gallaher. Oamenii, acolo, ştiu
să se bucure de viaţă . Nu crezi că au dreptate? Dacă vrei să petreci cu
adevă rat, la Paris trebuie să te duci.
Şi să ştii că ţin mult la irlandezi cei de-acolo. Câ nd au auzit că -s din
Irlanda, mai să mă mă nâ nce, mă i.
Micul Chandler sorbi ı̂ncetişor vreo patru, cinci ı̂nghiţituri.
— Spune-mi, zise, e adevă rat că Parisul ar i aşa de… Imoral cum se
spune?
Ignatius Gallaher fă cu un gest cuprinză tor cu braţul drept.
— Orice loc e imoral. Fireşte că la Paris gă seşti ı̂ntr-adevă r lucruri cam
piperate. Du-te, de exemplu, la câ te-un bal studenţesc. Ştiu că e animaţie
acolo, ca să zicem aşa, câ nd ı̂ncep Ies cocottes să -şi dea drumul.
Presupun că ştii ce sunt astea?
— Am auzit de ele, spuse Micul Chandler. Ignatius Gallaher goli paharul
de whisky şi clă tină din cap.
— A, orice s-ar spune, nu există pe lume femeie ca femeia din Paris,
dacă -i vorba de sic şi de temperament!
— Vasă zică , e ı̂ntr-adevă r un oraş imoral, trase concluzia Micul Chandler,
cu s ioasă
stă ruinţă , vreau să zic faţă de Londra sau Dublin?
— Londra! Exclamă Ignatius Gallaher. E tot un drac. Intreabă -1 pe
Hogan, bă iatule. I-am ară tat câ te ceva prin Londra, câ nd a fost pe-acolo.
Ţi-ar deschide ochii… Ce faci, Tommy, nu-l subţia, bietul whisky, ca pe-un
punci! Hai, bea-l aşa!
— Nu, ı̂ntr-adevă r…
— Haide, las' că ı̂ncă unul n-o să -ţi facă nici un ră u. De care, hm? Acelaşi,
nu?
— Bine… Fie!
— Frangois, ı̂ncă un râ nd! Fumezi, Tommy? Ignatius Gallaher scoase la
iveală 4tui-ul cu ţigă ri. Cei doi amici aprinseră ţigă ri de foi şi pufă iră ı̂n
tă cere pâ nă li se serviră bă uturile.
— Am să -ţi spun pă rerea mea, zise Ignatius Gallaher, ivindu-se după un
timp din norul de fum ı̂n care se retră sese. E o lume tră snită … Dacă -i
vorba de imoralitate, am auzit eu de unele cazuri – ce spun? Le-am şi
cunoscut, cazuri de… Imoralitate…
Ignatius Gallaher pufă i din ţigară , că zut pe gâ nduri, şi-apoi, cu tonul
calm al unui istoric, ı̂ncepu să schiţeze amicului să u câ teva tablouri ale
corupţiei ce ı̂n lorea pe meleagurile stră ine. Trecu ı̂n revistă viciile
numeroaselor capitale şi pă ru dispus să ofere oraşului Berlin cununa. De
unele lucruri nu putea garanta (ı̂i povestiseră prietenii), dar ı̂n altele
avea experienţă personală . Nu cruţa nici rang, nici castă . Dă du ı̂n vileag
multe dintre tainele instituţiilor religioase de pe continent şi descrise
unele obiceiuri la modă ı̂n ı̂nalta societate. Termină povestind cu
amă nunte o istorie despre o ducesă engleză , o istorie pe care o ştia ca
adevă rată . Micul Chandler era uluit.
— Ei, dar noi suntem ı̂n bă trâ nul Dublin, care-şi vede binişor de drum,
cum a apucat din bă trâ ni, şi habar n-are de toate astea.
— Câ t de plictisitor trebuie să ţi se pară , constată Micul Chandler, după
toate locurile pe care le-ai vă zut!
— De, ră spunse Ignatius Gallaher, oricum e odihnitor să vii pe-aici. La
urma urmei, e ţara unde te-ai nă scut, nu? Orice-ai face, pă strezi o
slă biciune pentru ea. Asta-i irea omenească … Da' spune-mi ceva şi
despre tine. Hogan mi-a povestit că te ı̂nfrupţi din bucuriile fericirii
conjugale. E-al doilea an, nu-i aşa?
Micul Chandler roşi, surâ zâ nd.
— Da, zise. In mai, anul acesta, am ı̂mplinit două sprezece luni de
că să torie.
— Sper că nu-i prea tâ rziu ca să -ţi prezint cele mai bune ură ri, spuse
Ignatius Gallaher.
Nu ţi-am ştiut adresa, altfel ţi le trimiteam la timp.
Intinse mâ na şi Micul Chandler i-o strâ nse.
— Ei, Tommy dragă , ı̂ţi urez ţie şi alor tă i toate bucuriile din lume, şi bani
cu duiumul,şi să nu mori decâ t câ nd te-oi ı̂mpuşca eu. Ţi-o doreşte un
prieten sincer, un vechi prieten, ştii asta, nu-i aşa?
— O ştiu, ră spunse Micul Chandler.
— Ceva odrasle? Se informă Ignatius Gallaher. Micul Chandler iară şi roşi.
— Avem un copil, spuse.
— Bă iat ori fată ?
— Un bă ieţel.
Ignatius Gallaher ı̂şi bă tu sonor pe umă r amicul.
— Bravo, Tommy, zise, nu mă -ndoiam de tine. Micul Chandler zâ mbi, se
uită lstâ cit la paharul lui şi-şi muscă buza de jos cu trei dinţi din faţă ,
copilă ros de albi.
— Sper c-ai să petreci o seară cu noi, ı̂nainte de plecare, zise. Soţia mea
are să ie foarte bucuroasă să te cunoască . Putem face puţină muzică şi…
— Iţi mulţumesc din toată inima, dragul meu. Pă cat că nu ne-am ı̂ntâ lnit
mai devreme.
Dar mâ ine trebuie să plec acasă .
— Poate astă -seară …?
— Imi pare tare ră u, dragă . Vezi, am venit ı̂ncoace ı̂mpreună c-un alt tip,
un bă iat deştept foc, şi-am aranjat să mergem la o mică partidă de că rţi.
Să nu i fost asta…
— O, atunci…
— Da' cine ştie? Adă ugă Ignatius Gallaher, politicos. La anu' poate mă
mai reped pâ n-aici, acum că am spart gheaţa. Nu-i decâ t o plă cere
amâ nată .
— Foarte bine, ı̂ntă ri Micul Chandler, data viitoare petreci o seară cu noi.
Ne-am ı̂nţeles, da?
— Da, ne-am ı̂nţeles, replică Ignatius Gallaher. La anu', dacă viu, parole
d'honneur.
— Şi ca să pecetluim convenţia, spuse Micul Chandler, mai luă m un
pă hă ruţ.
Ignatius Gallaher scoase un ceas mare de aur şi-l consultă .
— Da' ă sta-i ultimul, nu? Fiindcă , ştii, am o ı̂nâ â lnire.
— A, da, desigur… Fă cu Micul Chandler.
— Foarte bine, aprobă Ignatius Gallaher, atunci hai să mai bem un
pă hă rel la botul calului, cum ı̂i sade bine că lă torului, nu?
Micul Chandler comandă bă uturile. Roşcata ce i se urcase ı̂n obraji cu
câ teva minute ı̂n urmă se statornicise. Roşea uşor, dintr-o nimica toată ,
şi acum se simţea ı̂ncă lzit şi ı̂nsu leţit. Trei pă hă rele de whisky i se
suiseră la cap, iar trabucul, tare, cu care-1 tratase Gallaher ı̂i tulburase
mintea, el iind un om delicat şi abstinent. Aventura ı̂ntâ lnirii cu Gallaher
după opt ani, ı̂ prezenţei sale ală turi de Gallaher la Corless, ı̂n localul plin
de lumini şi larmă , povestirile lui Gallaher şi faptul de a i luat parte
scurt timp la viaţa hoinară şi triumfală a lui Gallaher, toate astea
ră sturnaseră echilibrul irii sale sensibile. Simţea cu acuitate contrastul
dintre propria-i viaţă şi aceea a prietenului să u, şi i se pă rea nedrept.
Gallaher era mai prejos decâ t el, şi ca origine şi ca educaţie. Era sigur că
ar putea să facă ceva mai bun decâ t fă cuse vreodată prietenul lui, sau
decâ t ar i fost ı̂n stare să facă vreodată , ceva superior jurnalismului
gă lă gios, numai de i s-ar oferi prilejul. Ce-i sta ı̂n cale?
Nenorocita lui de timiditate! Dorea să se justi ice ı̂ntr-un fel oarecare, să -
şi a irme puterea, ı̂nţelegea el prea bine de ce-i refuzase Gallaher
invitaţia. Gallaher ı̂i fă cea o favoare purtâ ndu-se prietenos cu el, exact
cum ı̂i fă cea şi Irlandei favoarea de a o vizita.
Barmanul le aduse bă uturile. Micul Chandler ı̂mpinse un pahar că tre
prietenul lui şi-l luă cuteză tor pe celă lalt.
— Cine ştie? Spuse pe câ nd ridicau paharele. Câ nd vei veni la anul, poate
că voi avea plă cerea să urez viaţă lungă şi fericire domnului şi doamnei
Ignatius Gallaher.
Ignatius Gallaher, care ı̂ncepuse să bea, ı̂nchise expresiv un ochi pe
deasupra marginii paharului. După ce bă u, plescă i din buze cu hotă râ re,
puse paharul jos şi ră spunse:
— Nici o grijă de-aşa ceva, bă iatule! Deocamdată vreau să mă mai
zbenguiesc niţeluş, să mai cunosc niţel viaţa şi lumea, ı̂nainte de a-mi
vâ rı̂ capul ı̂n sac, dacă oi face vreodată una ca asta.
— Intr-o bună zi ai s-o faci, spuse calm Micul Chandler.
Ignatius Gallaher ı̂şi ı̂ntoarse din plin spre prietenul să u cravata
portocalie şi ochii albaştri ca ardezia.
— Crezi? Intrebă .
— Ai să -ţi vâ ri capul ı̂n sac, repetă Micul Chandler tenace, şi tu ca şi
oricare altul, câ nd vei gă si fata potrivită .
Rosti cuvintele cu o uşoară ostentaţie, şi ı̂şi dă du seama că se tră dase;
dar, deşi roşcata din obraji i se ı̂nteţise, nu clinti sub privirea ixă a
prietenului să u. Ignatius Gallaher continuă câ teva clipe să -1 privească ,
apoi ı̂i spuse:
— Dacă se ı̂ntâ mplă câ ndva, poţi liniştit să pui la bă taie şi să pariezi pe
ultimul tă u dolar c-are să se ı̂ntâ mple fă ră gâ ngureală de amor şi fă ră
clar de lună . Eu, unul, mă -nsor cu bani. Ori are un cont frumuşel la
bancă , ori nu-i de mine.
Micul Chandler clă tină din cap.
— Ascultă , omule! Fă cu Ignatius Gallaher cu aprindere. Ştii cum stau
lucrurile? Mâ ine pot să am şi femeia şi numerarul, numai un cuvinţel să
spun. Nu crezi? Sunt sute, ce vorbesc, sunt mii de nemţoaice şi ovreice
putred de bogate, care ar mulţumi lui Dumnezeu să pună mâ na pe mine.
Aşteaptă mima' niţel, bă iatule. Să vezi tu dacă nu-mi joc eu bine că rţile!
Câ nd m-apuc de ceva, apoi o fac cu seriozitate! Aşteaptă şi-ai să vezi!
Duse brusc paharul la gură , dă du pe gâ t restul de whisky şi râ se
zgomotos. Pe urmă privi gâ nditor ı̂n gol şi spuse pe un ton mai calm:
— Da' n-am nici un zor. Să aştepte! Ştii, nu prea mă vă d legat de o
singură femeie.
Mişcâ nd din buze, pă ru să guste ceva, şi apoi se strâ mbă : Cred că i se
strică gustul câ nd se-nvecheşte.
Micul Chandler şedea ı̂n odă iţa de lâ ngă hol, cu un copil mic ı̂n braţe. Ca
să facă
economie, nu ţineau servitoare, ı̂nsă venea să ajute, câ te un ceas
dimineaţa şi cam tot atâ ta după masă , Monica, sora mai mică a lui Annie.
Dar Monica plecase de mult. Era nouă fă ră un sfert. Micul Chandler
venise acasă tâ rziu la ceai si, ı̂n plus, mai şi uitase să -i aducă lui Annie
pachetul cu cafea de la Bewley. Bineı̂nţeles că asta a indispus-o; câ nd
ı̂ncercase să -i vorbească , ea-i ră spunse foarte scurt. Spusese că nu mai
bea ceai, dar câ nd s-a apropiat ora de ı̂nchidere a pră vă liei din colţ, s-a
hotă râ t să se ducă singură după o sută de grame de ceai şi un kilogram
de zahă r. I-a pus cu dibă cie ı̂n braţe copilul care dormea şi i-a spus:
— Ţine-1 tu. Vezi să nu-l trezeşti!
O lampă mică , umbrită de un abajur alb de porţelan, sta pe masă şi
lumina ei că dea pe o fotogra ie ı̂ncadrată ı̂ntr-o ramă de corn. Era
fotogra ia lui Annie. Micul Chandler se uită la ea şi privirea ı̂i ză bovi
asupra buzelor subţiri şi strâ nse. Purta bluza de vară bleu-pal pe care i-o
adusese el ı̂n dar ı̂ntr-o sâ mbă tă . Il costase zece şilingi şi unsprezece
peni; dar ce chinuri, ce emoţii groaznice ı̂l costase! Câ t suferise ı̂n ziua
aceea, aşteptâ nd la uşa magazinului pâ nă
se golise de cumpă ră tori, stâ nd apoi ı̂n faţa tejghelei şi stră duindu- se să
pară la largul să u ı̂n timp ce vâ nză toarea ı̂i ı̂ngră mă dea ı̂n faţă vrafuri de
bluze – plă tind apoi la casă şi uitâ nd să ia restul, chemat ı̂napoi de că tre
casier, şi, ı̂n cele din urmă , ieşind din magazin, prefă câ nduse că veri ică
dacă e bine legat pachetul, ca să ı̂ncerce să ascundă astfel roşcata ce i se
tot urca ı̂n obraji. Câ nd venise acasă cu bluza, Annie ı̂l să rutase şi
spusese că era foarte dră guţă şi de bun gust; dar câ nd a a lat preţul, a
aruncat bluza pe masă şi a spus că e curată şarlatanie să se vâ ndă o
bluză ca asta la zece şilingi şi unsprezece peni. Intâ i a vrut să o ducă
ı̂napoi, dar câ nd a ı̂ncercat-o a ră mas ı̂ncâ ntată , mai ales de croiala
mâ necilor, şi l-a să rutat şi i-a spus că e foarte dră guţ din partea lui că s-a
gâ ndit la ea.
Hm…!
Se uită cu ră ceală ı̂n ochii fotogra iei şi ochii ı̂i ră spunseră cu ră ceală .
Desigur, erau frumoşi şi fata ı̂nsă şi era frumoasă . Dar gă sea ı̂n ea ceva
mă rginit. De ce era atâ t de neı̂nsu leţită , de ce aerul ă sta rigid, de
doamnă distinsă ? Stă pâ nirea de sine oglindită ı̂n ochi ı̂l irita, ı̂l
respingeau Şi-l s idau; nu era nici pic de pasiune ı̂n ei, nici un extaz.
Se gâ ndi la ce spusese Gallaher despre evreicele bogate. Ochii aceia
ı̂ntunecaţi, orientali, gâ ndi, câ t de plini sunt de patimă , de doruri
voluptoase! … De ce se ı̂nsurase el cu ochii din fotogra ie?
Se surprinse punâ ndu-şi această ı̂ntrebare şi aruncă o privire neliniştită
ı̂n juru-i.
Mobila dră guţă , ce şi-o cumpă rase ı̂n rate pentru interiorul lui, i se pă ru
meschină . Annie o alesese; şi mobila ı̂i amintea de ea. Era tot atâ t de
cuviincios-inexpresivă şi de dră guţă ca şi ea.
O ı̂nciudare posomorită ı̂mpotriva vieţii i se trezi ı̂n inimă . Nu putea oare
să evadeze din casa lui mă runtă ? Oare era prea tâ rziu să ı̂ncerce a tră i
curajos, ca Gallaher? N-ar putea pleca la Londra? Mai avea ı̂ncă rate de
plă tit pentru mobilă . De-ar putea să scrie o carte şi să ajungă s-o publice!
Asta i-ar deschide drumul.
Pe masa din faţa lui, ră mă sese uitat un volum de poezii de Byron. Il
deschise cu mâ na stingă , grijuliu să nu trezească bă ieţelul, şi ı̂ncepu să
citească prima poezie din carte: Line-s vâ nturile, as inţitu- ipaşnic, Şi
ze irul aţipit-a prin tu işuri, Câ nd mă 'ntorc la groapa Margaretei mele,
Flori să -mpră sţii pe ţarina dragă .
Se opri. Simţea cadenţa versurilor ı̂n preajmă -i prin odaie. Câ t de
melancolică era!
Putea oare şi el să scrie astfel, să redea ı̂n versuri melancolia su letului
să u? Erau atâ tea pe care ar i dorit să le descrie: senzaţia de acum câ teva
ore, pe Podul Grattan, de pildă . De-ar putea să se transpună iar ı̂n
atmosfera aceea…
Copilul se trezi şi ı̂ncepu să ţipe. Micul Chandler ı̂şi abă tu ochii de la
pagina de versuri şi ı̂ncercă să -l potolească ; dar ı̂n zadar, nu se potolea,
ı̂ncepu să -l legene ı̂ncolo şi ı̂ncoace ı̂n braţe, dar ţipetele lui jalnice se
ı̂nteţeau din ce ı̂n ce. Il legă nă mai tare, cu ochii la ı̂nceputul strofei a
doua: ı̂n ă st iatac ı̂ngust ı̂i zace lutul, Lutul ce odinioară …
Degeaba! Nu putea să citească . Nu putea să facă nimic. Zbieretele
copilului ı̂i sfâ şiau timpanul. Degeaba! Degeaba! Era prizonier pe viaţă .
De enervare, ı̂ncepură să -i tremure braţele şi, deodată , aplecâ ndu-se
spre faţa copilului, strigă :
— Taci!
Copilul tă cu o clipită , apoi, ı̂ntr-o frenezie de spaimă , reı̂ncepu să zbiere.
Micul Chandler să ri de pe scaun şi se apucă să umble repede de colo
pâ nă colo prin odaie', cu copilul ı̂n braţe. Pruncul ı̂ncepuse să plâ ngă ı̂n
hohote de ţi se rupea inima; câ te patru-cinci secunde ı̂şi pierdea
ră su larea, apoi izbucnea din nou. Pereţii subţiri ai ı̂ncă perii ră sfrâ ngeau
ecoul vaierelor sale. Micul Chandler ı̂ncerca să -l liniştească , dar copilul
plâ ngea cu sughiţuri tot mai convulsive, h privi faţa crispată şi
tremurâ ndă şi ı̂ncepu să se ı̂ngrijoreze. Numă ră şapte sughiţuri fă ră
ı̂ntrerupere şi strâ nse la piept copilul, speriat. Dacă murea .
Uşa se smulse ı̂n lă turi şi o femeie tâ nă ră intră ı̂n goană , gâ fâ ind.
— Ce e? Ce s-a ı̂ntâ mplat? Strigă .
Copilul, la auzul glasului maică -sii, izbucni ı̂ntr-un paroxism de hohote.
— Nimica, Annie… Nimic. A ı̂nceput să plâ ngă . Femeia ı̂şi zvâ rli
pachetele jos şi-i smulse copilul.
— Ce i-ai fă cut? Strigă , fulgerâ ndu-l cu privirea. Micul Chandler ı̂i
ı̂nfruntă o clipă ochii şi inima i se strâ nse câ nd recunoscu ı̂n ei ura.
Incepu să bâ lbâ ie:
— N-are nimic… A., a… a-nceput să ţipe… N-am putut… N-am fă cut
nimic… Cum?
Fă ră să -l bage ı̂n seamă , ea ı̂ncepu să umble de colo pâ nă colo prin odaie,
strâ ngâ nd copilul la piept şi murmurâ nd:
— Bă ieţelul meu! Bă ieţaşu' meu! S-a speriat bă ieţaşu' mamii?… Taci cu
mama, iubitule! Taci cu mama!… Mieluţu' Iu' mama–luţu–luţu–luţu!
Mieluşelul Iu' mama iubit!
Hai şi taci cu mama!
Micul Chandler ı̂şi simţi obrajii ı̂nvă pă iaţi de ruşine şi se dă du ı̂napoi din
lumina lă mpii. Asculta hohotele de plâ ns ale copilului, domolindu-se cu
ı̂ncetul; lacrimi de că inţă ı̂i scă ldau ochii.
; ţ
DIVERSE ASPECTE.
Se auzi o sonerie furioasă şi câ nd domnişoara Parker se duse la receptor,
un glas furios strigă , cu un strident accent nord-irlandez:
— Trimiteţi-l la mine pe Farrington! Intorcâ ndu-se la maşina ei de scris,
domnişoara Parker se adresă unui bă rbat care scria la un pupitru:
— Domnul Alleyne zice să urci la el.
Omul mormă i pe ı̂nfundate: „Să -l ia naiba!”, apoi ı̂mpinse ı̂ndă ră t scaunul
şi se ridică ; ı̂n picioare, pă rea ı̂nalt şi masiv. Avea o faţă puhavă , de
culoarea drojdiei de vin, cu sprâ ncene şi mustă ţi deschise; ochii ı̂i erau
uşor bulbucaţi, cu albul murdar. Ridică tă blia pupitrului şi, trecâ nd pe
lâ ngă clienţi, ieşi din birou cu pas greoi.
Greoi urcă scă rile pâ nă ajunse la palierul al doilea, unde pe o uşă se
gă sea o placă de alamă cu inscripţia: Dl Alleyne. Acolo se opri, gâ fâ ind de
trudă şi enervare, şi bă tu. Glasul ţipă tor strigă :
— Intră !
Omul intră ı̂n biroul domnului Alleyne.
In aceeaşi clipă , domnul Alleyne, un omuleţ cu ochelari ı̂n ramă de aur şi
faţa bine rasă , ridică brusc capul deasupra unui morman de documente.
Acest cap era atâ t de tranda iriu şi chel, ı̂ncâ t pă rea un ou mare odihnind
pe hâ rtii. Domnul Alleyne nu pierdu nici o clipă :
— Farrington? Ce ı̂nseamnă asta? De ce trebuie totdeauna să mă plâ ng
de dumneata?
Pot să ştiu de ce n-ai Scut copie după contractul ă sta ı̂ntre Bodley şi
Kirman? Ţi-am spus că
trebuie să ie gata la ora patru.
— Dar domnul Shelly a spus, domnule…
— Domnul Shelly a spus, domnule… Te rog foarte f lult să iei notă de ce
spun eu, nu de ce a spus domnul Shelfy, domnule. Totdeauna gă seşti câ te
o scuză ca să te eschivezi de la lucru. Aţâ ţă -ţi spun, că dacă nu e gata
contractul pâ nă astă -seară , am să aduc chestiunea la cunoştinţa
domnului Crosbie. Acum ai auzit?
— Da, domnule.
— M-ai auzit acum?… Da, şi ı̂ncă ceva! Parc-aş vorbi cu pereţii câ nd ı̂ţi
vorbesc dumitale! Inţelege o dată pentru totdeauna că ai la dispoziţie o
jumă tate de oră pentru dejun şi nu o oră şi jumă tate. De câ te feluri de
mâ ncare ai nevoie, mă rog? Eşti atent la ce-ţi vorbesc?
— Da, domnule.
Domnul Alleyne ı̂şi aplecă iar capul peste vraful de documente. Omul
ră mă sese cu privirea aţintită asupra craniului lucios care conducea
afacerile irmei Crosbie and Alleyne; ı̂i mă sura fragilitatea. Un spasm de
furie ı̂i ı̂ncleşta gâ tlejul câ teva clipe, apoi trecu lă sâ nd ı̂n urmă - i o
ascuţită senzaţie de sete. Omul recunoscu senzaţia; şi simţi că -i trebuie o
noapte de bă utură zdravă nă . Trecuse de mijlocul lunii şi, dacă termină la
timp copia., poate că domnul Alleyne are să -i dea un bon pentru casierie.
Sta nemişcat, uitâ ndu-se ţintă la capul plecat asupra vrafului de hâ rtii.
Deodată , domnul Alleyne ı̂ncepu să ră vă şească hâ rtiile, că utâ nd ceva.
Apoi, de parcă nu şi-ar i dat seama pâ nă ı̂n clipa aceea de prezenţa
omului, ı̂i ţâ şni iar capul ı̂n sus şi spuse:
— Ei? Ai de gâ nd să stai aici toată ziua? Pe cuvâ ntul meu, Farrington, iei
lucrurile foarte uşor!
— Aşteptam să vă d…
— Foarte bine, n-ai ce s-aştepţi să vezi. Du-te jos şi vezi-ţi de treabă .
Omul se ı̂ndreptă
greoi spre uşă ; pe câ nd ieşea din odaie, ı̂l auzi pe domnul Alleyne
strigâ nd după el că de nare să termine copia contractului pâ nă seara,
domnul Crosbie va auzi de povestea asta.
Se ı̂napoie la pupitrul să u din biroul de jos şi numă ră coaiele ce-i mai
ră mă seseră de copiat. Luă de pe masă condeiul şi-l muie ı̂n cerneală , dar
continuă să se holbeze prosteşte la ultimele cuvinte ce le scrisese: ı̂n nici
un caz nu va scoate numitul Bemard Bodley banii… Se lă sa ı̂ntunericul;
ı̂n câ teva minute or să aprindă lă mpile; atunci are să poată scrie. Se sculă
de la pupitru, ridică tă blia ca şi mai ı̂nainte şi se ı̂ndreptă spre uşă . Pe
câ nd ieşea, şeful de birou ı̂l privi cercetă tor. ' „
— Nimica, domnule Shelly, zise omul, ară tâ nd cu degetul că se duce ı̂ntr-
un anumit loc.
Şeful aruncă o privire asupra şirului de pă lă rii din cuier şi, nevă zâ nd nici
un gol, se abţinu de la vreo observaţie. De ı̂ndată ce fu pe palier, omul
scoase din buzunar o tichie de lâ nă şi coborı̂ ı̂n fugă scara şubredă . Câ nd
ieşi ı̂n stradă , o luă hoţeşte pe lâ ngă zidurile caselor, spre colţ si, brusc,
se cufundă ı̂ntr-o intrare. Acum era la adă post ı̂n umbra plă cută a
dughenei lui O'Neill. Umplâ nd ferestruica ce da ı̂nspre bar cu faţa lui
ı̂ncinsă , de culoarea drojdiei de vin sau a că rnii crude, strigă :
— Hai, Pat, dră guţule, dă -ncoa' un pahar cu porter. Chelnerul veni cu
paharul de bere.
Omul ı̂l duse la gură şi-l sorbi dintr-o dată cu lă comie, apoi ceru un
rachiu de chimen. Puse un penny pe tejghea şi lă sâ ndu-l pe chelner să
bâ jbâ ie după el ı̂n ı̂ntunericul dughenei, pă ră si plă cutul adă post la fel de
hoţeşte precum intrase.
Intunericul ı̂nsoţit de o ceaţă deasă nă pă dea amurgul de februarie şi ı̂n
Eustace Street se aprinseseră felinarele. Omul fă cu drumul ı̂napoi, pâ nă
ajunse la uşa biroului; se ı̂ntreba acum dacă are să poată termina la timp
copia contractului. Pe scă ri ı̂l ı̂ntâ mpină un miros, pă trunză tor şi jilav, de
parfumuri: desigur venise domnişoara Delacour câ t fusese dâ nsul la
O'Neill. Işi ı̂ndesă iar ı̂n buzunar tichia şi reintră ı̂n birou, cu un aer
degajat.
— Te-a că utat domnul Alleyne, zise şeful de birou cu severitate. Unde ai
fost?
Omul aruncă o privire spre cei doi clienţi care stă teau lâ ngă contoar, ca
şi cum ar i dat a ı̂nţelege că prezenţa lor ı̂l stingherea să ră spundă . Cum
amâ ndoi clienţii erau bă rbaţi, şeful de birou ı̂şi ı̂ngă dui să râ dă .
— Cunosc eu trucul ă sta! Zise. De cinci ori pe zi e niţel cam… Ei, ai face
mai bine să te gră beşti şi să cauţi copiile după corespondenţa noastră ı̂n
cazul Delacour, le cere domnul Alleyne.
Această apostrofare ı̂n public, după alergatul pe scă ri şi berea ı̂nghiţită
cu atâ ta grabă , ı̂l ză pă ci, şi câ nd se aşeză la pupitrul să u ca să gă sească ce
i se cerea, ı̂şi dă du seama că nu avea nici o nă dejde să poată termina
copia contractului pâ nă la cinci şi jumă tate. Se apropia seara,
ı̂ntunecoasă şi umedă , şi jinduia s-o petreacă prin baruri, bâ nd cu
prietenii, ı̂n stră lucirea lă mpilor şi ı̂n ză ngă nitul paharelor. Scoase
corespondenţa Delacour şi ieşi din birou. Spera că domnul Alleyne n-are
să descopere lipsa ultimelor două scrisori.
Parfumul jilav, pă trunză tor, impregnase toată scara ce suia la biroul
domnului Alleyne.
Domnişoara Delacour era o femeie de vâ rstă mijlocie, cu ı̂nfă ţişare de
evreică . Se spunea că domnul Alleyne cocheta cu ea sau cu banii ei.
Venea des la birou şi, câ nd venea, stă tea timp ı̂ndelungat. Acum şedea
lâ ngă masa de lucru a domnului Alleyne, ı̂nvă luită ı̂ntro aromă de
parfumuri, netezindu-şi mâ nerul umbreluţei şi legă nâ ndu-şi pana mare,
neagră , ı̂n iptă ı̂n pă lă rie. Domnul Alleyne ı̂şi rotise astfel scaunul ı̂ncâ t
şedea faţă ı̂n faţă cu dâ nsa şi ı̂ncrucişase cu dezinvoltură piciorul drept
peste genunchiul stâ ng. Omul puse corespondenţa pe birou şi fă cu o
plecă ciune respectuoasă , dar nici domnul Alleyne nici domnişoara
Delacour nu bă gară ı̂n seamă plecă ciunea lui. Domnul Alleyne ciocă ni
corespondenţa cu un deget pe care ı̂l repezi apoi spre Farrington, de
parcă i-ar i spus: „E-n regulă , poţi să pleci”.
Omul se ı̂ntoarse ı̂n biroul de jos şi se aşeză iar la pupitrul să u. Privea cu
stă ruinţă fraza neispră vită : ı̂n nici un caz nu va scoate numitul Bemard
Bodley banii… Gâ ndindu-se ce ciudat era că ultimele trei cuvinte
ı̂ncepeau toate cu aceeaşi literă . Şeful de birou se apucă s-o zorească pe
domnişoara Parker, spunâ ndu-i că n-are să termine de bă tut la maşină
scrisorile, ca să poată i expediate cu urmă torul curier. Timp de câ teva
minute omul asculta ţă că nitul maşinii, apoi se puse iar pe copiat, cu
gâ nd să termine. Dar capul ı̂i era tulbure şi mintea-i ră tă cea mereu spre
lumina şi larma câ rciumii. Era o seară bună de punciuri ierbinţi. Se
luptă ı̂nainte cu copiatul, dar câ nd bă tu ceasul cinci, ı̂i mai ră mă seseră
paisprezece pagini de scris. Fir-ar ea afurisită de copie! N-o „putea
ispră vi la timp. Ii venea să blesteme tare, să doboare ceva cu pumnul.
Atâ t era de exasperat, ı̂ncâ t scrise Bemard Berncffd ı̂n loc de Bemard
Bodley şi trebui s-o ia de la capă t pe altă foaie.
Simţea o putere ı̂n el, că ar i golit de unul singur tot biroul. Trupul lui
striga de dor să se mişte, să se nă pustească afară , să se dezlă nţuie
violent. Era furios pe toate ofensele ce i le adusese viaţa… Putea oare să -i
ceară con idenţial casierului un avans? As, nu, era degeaba, afurisitul de
casier n-o să -i dea nici o leţcaie… Ştia unde-i poate ı̂ntâ lni pe bă ieţi, pe
Leonard şi pe O'Halloran şi pe Nosey Flynn. Barometrul să u emotiv
tindea spre un chef monstru.
Era atâ t de absorbit de ı̂nchipuirea sa, ı̂ncâ t de două ori i se rosti numele
pâ nă să ră spundă . Dincolo de tejghea stă teau domnul Alleyne şi
domnişoara Delacour; toţi amploaiaţii ı̂ntorseseră capul, aşteptâ nd să se
ı̂ntâ mple ceva. Omul se ridică de la pupitrul lui. Domnul Alleyne se porni
ı̂ntr-o tiradă de invective, din pricina celor două scrisori care lipseau.
Omul ră spunse că nu ştie nimic de ele, că fă cuse o copie idelă a
corespondenţei.
Tirada continua atâ t de aspră şi de violentă , ı̂ncâ t el abia ı̂şi reţinea
pumnul să nu se abată pe capul omuleţului din faţă -i.
— Nu ştiu nimic de cele două scrisori, spunea prosteşte.
— Nu-ştii-nimic. Sigur că nu ştii nimic, zise domnul Alleyne. Spune-mi,
adă ugă , cerâ nd din ochi aprobarea doamnei ce-i sta ală turi, oare mă
crezi un prost?
Omul ı̂şi plimbă privirea de la obrazul doamnei că tre că pă ţâ na mică ı̂n
formă de ou şi iar ı̂napoi că tre obrazul doamnei, şi, aproape mai ı̂nainte
de a-şi da seama ce face, ı̂ngă dui limbii a da drumul unei inspiraţii
fericite:
— Domnule, cred că nu e cazul să -mi puneţi mie o asemenea ı̂ntrebare.
Funcţionarii nici nu mai ră su lau. Toată lumea era uluită (autorul
butadei nu mai puţin decâ t cei din preajmă -i); iar pe faţa domnişoarei
Delacour, o persoană corpolentă , amabilă , se lă ţi un zâ mbet. Domnul
Alleyne roşi ca o loare de mă cieş şi cum sta cu buzele zvâ cnind de
enervare, semă na cu un pitic mâ nios. Işi clă tină pumnul pe dinaintea
feţei lui Fam'ngton, pâ nă ı̂ncepu să -i vibreze ca mâ nerul unei maşini
electrice:
— Brută impertinentă ce eşti! Brută impertinentă ! Iţi ară t eu! Aşteaptă
şi-ai să vezi! Ai să -mi ceri scuze pentru impertinenţa asta ori ai să
pă ră seşti imediat biroul. Ori ceri scuze, ori pleci de-aici, atâ t i-ţi spun!
Sta ı̂n faţa unei porţi, peste drum de birou, pâ ndind să vadă dacă iese
singur casierul.
Toţi funcţionarii se perindară şi ı̂n cele din urmă apă ru şi casierul,
ı̂mpreună cu şeful de birou, ı̂n zadar ar i ı̂ncercat să -i spună o vorbă , din
moment ce era cu şeful de birou. Omul ı̂şi dă dea seama că se gă sea ı̂ntr-o
situaţie destul de proastă . Pentru impertinenţa sa, fusese nevoit să -i
ceară nişte scuze abjecte domnului Alleyne; ştia ı̂nsă ce viespar va i de
aci ı̂nainte biroul pentru el. Işi amintea cum ı̂l persecutase domnul
Alleyne pe micul Peake, pâ nă -l gonise din birou, ca să facă loc pentru un
nepot de-al lui. Era mâ nios la culme şi ı̂nsetat şi dornic de ră zbunare,
necă jit pe sine şi pe toată lumea. De-aci ı̂nainte n-o să mai aibă un ceas
de linişte, din pricina domnului Alleyne; are să ie o viaţă infernală . Se
fă cuse de râ s de-a binelea, de data asta. Nu putea să -şi ţină gura? Dar din
capul locului nu s-au putut ı̂mpă ca, eı̂ şi cu domnul Alleyne, adică
ı̂ncepâ nd din ziua câ nd domnul Alleyne 1-a surprins maimuţă rind
accentul lui nord-irlandez, ca să -i amuze pe Higgins şi pe domnişoara
Parker; cu asta ı̂ncepuse. Ar i putut ı̂ncerca să -l tapeze pe Higgins de
ceva bani, da' mai mult ca sigur că Higgins n-avea nici pentru dâ nsul.
Cum era să aibă , un bă rbat cu două case de ţinut.
ţ
Işi simţi iară şi trupul lui mare tâ njind după tihna plă cută a câ rciumii.
Incepuse să -l pă trundă ră ceala cetii , se ı̂ntrebă de n-ar putea oare să -1
tapeze pe Pat de la O'Neill. Nu-l putea tapa cu mai mult de un şiling, şi cu
un şiling n-avea ce face. Dar undeva trebuia să gă sească bani, ı̂şi
cheltuise ultimul penny pe berea de adineauri, şi ı̂n curâ nd avea să ie
prea tâ rziu ca să mai poată gă si bani undeva. Deodată , fră mâ ntâ nd ı̂ntre
degete lanţul ceasului, ı̂şi aminti de casa de amanet a lui Terry Kelly din
Fleet Street. A dat lovitura! Cum de nu se gâ ndise mai devreme?
Stră bă tu repede stră duţa de lâ ngă Temple Bar, mormă ind ı̂n barbă că n-
aveau decâ t să se ducă la dracu toţi, iindcă el unul tot are să petreacă ı̂n
noaptea asta după pofta inimii.
Funcţionarul de la Terry Kelly zise: „O coroană !” dar preţuitorul o ţinu
morţiş pe şase şilingi şi pâ nă la urmă i se numă rară ı̂n mâ nă şase şilingi.
Pă ră si casa de amanet, vesel^ strâ ngâ nd monedele isic ı̂ntre degetul
mare şi ară tă tor, ı̂n Westmoreland Street trotuarele erau ı̂nţesate de
tineri şi tinere care se ı̂ntorceau de la lucru, iar ici şi colo alergau puşti
zdrenţă roşi, zbierâ nd titlurile ediţiilor de seară . Omul trecea prin
mulţime privind cu semeaţă satisfacţie spectacolul stră zii şi aruncâ ndu-
le priviri dominatoare fetelor de pe la birouri, ı̂i zbâ rnâ ia capul de
zgomotele clopotelor de la tramvaie, de hâ râ itul troleelor, iar nasul ı̂i şi
adulmeca aburii sinuoşi ai punciului. Pe câ nd umbla ı̂nainte, ı̂şi fă cea
socoteala cum are să povestească bă ieţilor ı̂ntâ mplarea:
— Şi atunci, numai câ t m-am uitat la el, aşa, rece, şi apoi m-am uitat la
ea. Şi iar la el, ştiţi, aşa, liniştit „Domnule, i-am zis, cred că nu e cazul să -
mi puneţi mie o asemenea ı̂ntrebare”.
Nosey Flynn şedea ı̂n colţul lui obişnuit, ı̂n localul lui Davy Byrne, şi câ nd
auzi istoria, ı̂i fă cu cinste lui Farrington cu o halbă şi zise că dintre toate
chestiile deştepte pe care le auzise vreodată , asta era cea mai deşteaptă .
Farrington fă cu şi el cinste cu un râ nd. După un timp sosiră O'Halloran şi
Paddy Leonard şi li se repetă şi lor povestea. O'Halloran le fă cu cinste la
toţi cu un râ nd de malţ ierbinte şi povesti ce-i ră spunsese el şefului de
birou pe câ nd era la Callan din Fownes's Street; dar cum replica lui
amintea de vorbirea liberă a pă storilor din egloge1, trebui să admită că
nu fusese la fel de isteaţă ca replica lui Farrington.
După care, Farrington le spuse bă ieţilor să dea gata paharele alea, ca să
comande alt râ nd.
Tocmai câ nd ı̂şi comanda iecare otrava, cine pică ? Higgins ı̂n persoană !
Fireşte c-a trebuit să vie să stea şi el cu dâ nşii. I-au cerut să dea
versiunea lui despre incident, şi el a dat-o cu mare vervă , că ci vederea
celor cinci mici whisky-uri ierbinţi era foarte stimulentă .
Nechezau de râ s, nu alta, câ nd ı̂l imită pe domnul Alleyne scuturâ ndu-şi
pumnul pe dinaintea feţei lui Farrington. Apoi ı̂l imită pe Farrington
zicâ nd: „Şi dumnealui de colo, foarte rece, ı̂i ră spunde…”, ı̂n timp ce
Farrington zâ mbea ı̂ntregii adună ri cu ochii lui murdari şi la ră stimpuri
sorbea cu buza de jos câ te un strop de rachiu ră tă cit ı̂n mustă ţi.
După râ ndul ă sta, fă cură o pauză . O'Halloran avea bani, dar dintre ă ilalţi
doi niciunul nu pă rea să aibă , ı̂ncâ t toată adunarea pă ră si, cam cu regret,
dugheana. La colţul cu Duke Street, Higgins şi Nosey Flynn o cotiră spre
stâ nga, iar ceilalţi trei se ı̂ntoarseră că tre oraş.
Ploaia că dea burniţâ nd pe stră zile reci şi, câ nd ajunseră la Ballast Of ice,
Farrington propuse localul Scotch House. Barul era plin de oameni şi de
larma glasurilor şi a paharelor. Cei trei bă rbaţi ı̂i ı̂mpinseră deoparte pe
vâ nză torii de chibrituri care scâ nceau la intrare şi se adunară ı̂n grup la
un colţ al tejghelei. Se puseră pe spus bancuri, care mai de care. Leonard
le prezentă un tâ nă r cu numele de Weathers, care apă rea la Tivoli ca
acrobat şi artist de music-hall. Farrington le fă cu cinste la toţi cu un
râ nd. Weathers zise că el ia un irish mic, cu apă minerală . Farrington,
care nu era un nepriceput, ı̂i ı̂ntrebă pe bă ieţi dacă nu vor şi ei apă
minerala, dar bă ieţii ı̂i spuseră lui Tim să -l servească pe-al lor sec.
Conversaţia ı̂ncepu a se ı̂nvâ rti ı̂n jurul teatrului. O'Halloran fă cu cinste
cu un râ nd, iar Farrington fă cu şi el cinste cu un râ nd, ı̂n vreme ce
Weathers protesta, zicâ nd că prea e irlandeză ospitalitatea lor.
Promise să -i introducă ı̂n culise şi să le facă cunoştinţă cu nişte fete
dră guţe. O'Halloran spuse că el şi cu Leonard au să vină , dar că
Farrington n-are să vină , iindcă el e om ı̂nsurat; şi ochii grei, murdari, ai
lui Farrington se hliziră cu tâ lc la amicii să i, ca să arate că ı̂nţelege
tachină ria. Weathers le mai dă du să guste, pe cheltuiala lui, câ te un
pă hă ruţ şi fă gă dui să -i ı̂ntâ lnească mai tâ rziu la Mulligan ı̂n Poolbeg
Street.
Câ nd se ı̂nchise Scotch House, trecură dincolo la Mulligan. Se duseră ı̂n
salonul din dos şi O'Halloran comandă pentru toată lumea nişte speciale
mici, tari. Incepeau toţi să se moaie, să se simtă bine. Tocmai fă cea cinste
Farrington cu ı̂ncă un râ nd, câ nd se ı̂ntoarse Weathers. Farrington
ră su lă uşurat câ nd ı̂l vă zu luâ nd de data asta un bitter. Incepeau să stea
prost cu banii, dar, aveau câ t s-o mai ı̂ntindă niţel. Curâ nd intrară două
tinere cu nişte pă lă rii mari şi un june ı̂mbră cat ı̂ntr-un costum cadrilat,
şi se aşezară la o masă vecină .
Weathers se salută cu ei şi le spuse amicilor că erau de la Tivoli. Lui
Farrington ı̂i fugeau mereu ochii că tre una dintre cele două femeiuşti.
Avea ceva frapant ı̂n ı̂nfă ţişare. Purta ı̂n jurul pă lă riei o imensă eşarfă de
muselină , de-un albastru de pă un, ı̂nnodată cu o fundă mare sub bă rbie,
şi mă nuşi lucioase, galbene, pâ nă la coate. Farrington contempla cu
admiraţie braţul durduliu pe care femeia ı̂l tot mişca graţios şi câ nd,
după câ tva timp, ea ră spunse privirilor lui, ı̂i admiră ı̂ncă şi mai mult
ochii mari şi ı̂ntunecaţi, cafenii. Privirile ei lungi, piezişe, ı̂l fascinau. Ea ı̂i
aruncă ı̂n vreo două râ nduri ocheade şi, câ nd plecară cu toţii din sală , ı̂i
atinse cu rochia scaunul şi spuse: „O, pardon.'„ cu accent londonez.
O urmă ri din ochi pâ nă pă ră si ı̂ncă perea, ı̂n speranţa că se va mai
ı̂ntoarce să -l privească , dar fu dezamă git, ı̂şi blestemă lipsa de bani şi
blestemă toate râ ndurile de bă utură cu care fă cuse cinste, şi mai ales
toate whisky-urile cu apă minerală oferite lui Weathers.
Dacă ura ceva pe lume, apoi pe paraziţii ă ştia ı̂i ura. Aşa-i să rise ţandă ra,
că pierdu şirul conversaţiei dintre amici.
Câ nd ı̂l strigă Paddy Leonard, ı̂şi dă du seama că vorbeau despre
performanţe de forţă izică . Weathers ară tă grupului de amici bicepsul
să u şi atâ t se lă uda, ı̂ncâ t ceilalţi doi apelară la Farrington să reprezinte
onoarea naţională . Aşadar, Farrington ı̂şi su lecă mâ neca şi-şi ară tă şi el
bicepsul. Cele două braţe fură cercetate şi comparate şi ı̂n cele din urmă
se hotă rı̂ o ı̂ncercare a puterii. Se ı̂nlă tură totul de pe masă şi cei doi
bă rbaţi ı̂şi sprijiniră pe ea coatele, ı̂ncleştâ ndu-şi palmele. Câ nd avea să
spună Paddy Leonard „Gata!” trebuia iecare să ı̂ncerce a apleca pe masă
braţul celuilalt. Farrington avea o expresie gravă sihotă râ tă .
Incercarea ı̂ncepu. Cam după treizeci de secunde, Weathers aplecă
ı̂ncetul cu ı̂ncetul braţul celuilalt, pâ nă -i aduse mâ na pe masă . Obrazul
ı̂ntunecat al lui Farrington de culoarea drojdiei de vin, se ı̂mbujora şi se
mohorı̂; mai tare, de necaz şi de umilinţa că a fost el ı̂nvins de u ţâ ngă u
ca acela.
— N-ai voie să te laşi cu greutatea corpului. Joacă co rect! Ii zise.
— Cine nu joacă corect? Fă cu celă lalt.
— Hai ı̂nc-o dată . Câ ştigă cine iese ı̂nvingă tor de două ori la trei probe.
Mai ı̂ncercară o dată .
Lui Farrington i se ı̂ngroşaseră vinele pe frunte, Weathers, din palid cum
era, se ı̂mbujorase la faţă . Amâ ndurora le tremurau mâ inile şi braţele din
pricina sforţă rii. După ce se luptă mult, Weathers iar doborı̂ ı̂ncetul cu
ı̂ncetul mâ na adversarului pâ nă o aduse pe masă . Un murmur de aplauze
din partea spectatorilor ı̂l ră splă ti. Chelnerul, care sta şi el lâ ngă masă ,
ı̂şi clă tină capul roşu că tre ı̂nvingă tor şi zise cu stupidă familiaritate:
— Aşa, vezi! Asta e!
— Ce dracu' ştii tu, de te amesteci? Izbucni Farrington, ı̂ntorcâ ndu-se
că tre chelner.
Ţine-ţi leanca!
— St, st! Fă cu O'Halloran, vă zâ nd expresia violentă de pe faţa lui
Farrington. Hai, gata socoteala bă ieţi! Mai luă m un pă hă ruţ şi-apoi o
ştergem.
Un om cu o faţă posomorită sta ı̂n colţul Podului O'Connell, aşteptâ nd
micul tramvai de Sandymount, să -1 ducă acasă . Mocneau ı̂n el o mare
mâ nie şi sete de ră zbunare. Se simţea umilit şi nesatisfă cut; nici mă car
beat nu era; şi n-avea ı̂n buzunar decâ t doi penny.
Blestema tot şi toate. La birou ı̂şi fă cuse viaţa imposibilă , ceasul şi-l
amanetase, cheltuise toţi banii; şi nici mă car nu reuşise să se ı̂mbete,
ı̂ncepea iar să -i ie sete, tâ njea iar după aerul ı̂ncins şi duhorile
câ rciumii. Şi faima de bă rbat puternic şi-o pierduse, ı̂l ı̂nvinsese un
bă ietan. I se um la inima de furie, şi câ nd se gâ ndea la femeia cu pă lă rie
mare care-l atinsese cu rochia câ nd trecuse, zicâ nd: Pardon! Mai că
simţea cum se ı̂nă buşă .
Tramvaiul ı̂l lă să la Shelbourne Road şi de acolo ı̂şi tâ rı̂ ı̂nainte trupul
greoi, prin umbra zidului cază rmii, ı̂i era silă să se ı̂ntoarcă acasă . Câ nd
intră pe uşa din dos, gă si bucă tă ria goală şi focul aproape stins. Ră cni
că tre odaia de sus:
— Ada! Ada!
Nevastă -sa era o femeie mă runtă , cu faţa aspră şi ascuţită , care -şi
teroriza bă rbatul câ nd era treaz şi pe care o teroriza el câ nd era beat.
Aveau cinci copii. Un bă ieţaş coborı̂ ı̂n fugă scă rile.
— Care eşti acolo? Zise bă rbatul, scrutâ nd ı̂ntunericul.
— Eu, tă ticule!
— Care eu? Charlie?
— Nu, tă ticule, Tom.
— Unde-i maică -ta?
— S-a dus la capelă .
— Bine… A avut grijă să -mi lase ceva de mâ ncare?
— Da, tă ticule. Am să …
— Aprinde lampa. Ce-nseamnă asta, să laşi casă -n ı̂ntuneric? Ailalţi s-au
culcat?
Omul se lă să ' greoi pe un scaun, ı̂n timp ce bă ieţaşul aprindea lampa. Se
apucă să maimuţă rească glasul moale al copilului, repetâ nd, jumă tate
pentru sine: „La capelă . La capelă , mă rog.”
Câ nd se fă cu lumină , ı̂şi pră vă li pumnul pe masă şi zbieră :
— Ce-am de mâ ncare?
— Acum… Acum ţi-o fac, tă ticule, zise bă ieţaşul.
Omul zvâ cni ı̂n sus furios, cu un deget ı̂ntins spre foc.
— La focu' ă sta! Ai lă sat să se stingă focu'! Ţi-ară t eu ţie, să iu al
dracului dacă nu ţi-oi ară ta, ca să te-nveţi minte altă dată !
Dintr-un pas fu lâ ngă uşă şi ı̂nşfacă bastonul rezemat ı̂n colţ.
— Te-nvă ţ eu minte să mai laşi să se stingă focul! Zise, su lecâ ndu-şi
mâ neca, să -şi lase braţul ı̂n voie.
Bă ieţaşul strigă : „O, tă ticule!” şi ı̂ncepu să dea ocol mesei, ı̂n fugă ,
scâ ncind; dar omul ı̂l'urmă ri şi-l prinse de pulpana hainei. Bă ieţaşul
arunca priviri ı̂ngrozite ı̂n juru-i şi nevă zâ nd nici o scă pare, că zu ı̂n
genunchi.
— Aşa, să mai laşi focul să se stingă alt'dată ! Ţipa omul, pocnindu-l cu
sete. Aşa, ţine, potaie!
Bă iatul scoase un ră cnet de durere, pe câ nd bă ţul ı̂i sfâ şia coapsa, ı̂şi
ı̂nă lţă mâ inile ı̂mpreunate şi glasul ı̂i tremura de spaimă .
— O, tă ticule! Strigă . Nu mă bate, tă ticule! O să … O să spun pentru tine
un Ave Mă ria…
O să spun un Ave Mă ria pentru tine, tă ticule, dacă nu mă baţi… O să spun
un Ave Maria…
TARANA
Supraveghetoarea ı̂i dă duse voie să plece ı̂n oraş de ı̂ndată ce-avea să se
termine cu ceaiul femeilor, şi Mă ria se bucura dinainte şi-abia aştepta
seara. Bucă tă ria era lună ; ı̂n oalele mari de aramă te oglindeai, nu alta,
aşa zicea bucă tă reasa. Focul ardea frumos, ră spâ ndind lumină , iar pe
una dintre mesele lă turalnice stă teau ı̂nşiraţi patru colaci mari de tot
Colacii ă ştia ai i zis că -s dintr-o bucată , dar dacă te apropiai, vedeai că
fuseseră tă iaţi ı̂n felii lungi, deopotrivă de groase, gata să ie ı̂mpă rţiţi ı̂n
jurul mesei, la ceai. Chiar ea, Mă ria, ı̂i tă iase.
Mă ria era o persoană foarte, foarte mă runţică , ı̂n schimb avea un nas
foarte lung şi o bă rbie foarte lungă . Vorbea niţeluş pe nas şi totdeauna cu
glas alintă tor: „Da, dră guţă ” şi „Nu, dră guţă ”. Totdeauna ea era chemată
câ nd se luau la'harţă femeile lâ ngă hâ rdaiele lor de spă lat şi totdeauna
izbutea să le ı̂mpace, ı̂ntr-o zi ı̂i spusese supraveghetoarea:
— Mă ria, dumneata chiar ştii să -mpaci lumea! Şi ajutoarea
supraveghetoare! şi două doamne din Comitet fuseseră de faţă câ nd i-a
zis aşa. Iar Ginger Mooney mereu spunea că ce nu i-ar face ea blegei de
la că lcă torie, să nu i fost Mă ria. Tuturor le era dragă Mă ria. La şase o să
li se dea ceaiul femeilor şi ı̂nainte de şapte ea o să 'poată pleca. De la
Ballsbridge la Pillar, două zeci de minute, şi iar alte două zeci câ t să facă
tâ rguielile. Avea să ie acolo ı̂nainte de opt. Işi scoase punga, cea cu
ı̂ncuietori de argint, şi reciti cuvintele Suvenir din Belfast.
Ţinea mult la punga'asta, iindcă i-o adusese cadou Joe, acum cinci ani,
câ nd el şi cu Alphy fuseseră ı̂n excursie la Belfast, de Rusalii, ı̂n pungă
erau două jumă tă ţi de coroană şi ceva mă runţiş. Aveau să -i mai ră mâ nă
cinci Şilingi după ce plă tea tramvaiul. Ce seară plă cută va i… Atâ ta
spera, ca nu cumva Joe să vină acasă bă ut. Dacă bea, parcă era altul.
Adesea o rugase Joe să vină să stea la dâ nşii, dar se temuse să nu-i
ı̂ncurce (deşi nevastă -sa se purta câ t se poate de dră guţ cu ea), şi-apoi se
ı̂nvă ţase cu viaţa la spă lă torie.
Joe era bă iat bun. Dâ nsa-l crescuse, şi pe Alphy tot dâ nsa, şi Joe adesea
spunea:
— Mama-i mama, dar adevă rata mea mamă e de fapt Mă ria.
După ce se desfă cuse casa şi apucaseră care-ncotro, ı̂i gă siseră bă ieţii
slujba asta la spă lă toria Dublin by Lampligftt1 şi ea se simţea bine aici.
Ce pă rere proastă avusese ı̂nainte despre protestanţi, dar acum gâ ndea
că -s nişte oamenii foarte plă cuţi, cam potoliţi şi serioşi, totuşi foarte
plă cuţi ı̂n viaţa de toate zilele. Apoi ı̂şi avea plantele de seră ; ı̂i plă cea să
vadă de ele. Avea o frumuseţe de ferigi şi toate soiurile de ceară , şi de
câ te ori venea câ te-un musa ir, totdeauna ı̂i dă dea câ te-un ră sad-două
din seră . Un singur lucru nu-i plă cea ei pe-aici, şi anume citatele din
Biblie prinse pe pereţi; dar cu supraveghetoarea, mai mare plă cerea să ai
de-a face, atâ ta era de blâ ndă şi manierată .
ş
Câ nd ı̂i spuse bucă tă reasa că -i totul gata, Mă ria se duse ı̂n odaia femeilor
şi ı̂ncepu să sune clopotul cel mare. In câ teva minute prinseră a intra
femeile, câ te două , câ te trei, ştergâ ndu-şi de fuste mâ inile din care
ieşeau aburi şi tră gâ ndu-şi mâ necile bluzelor peste braţele roşii,
fumegâ nde. Se aşezară ı̂n faţa stacanelor ı̂nalte pe care bucă tă reasa şi cu
bleaga le umpleau cu ceai ierbinte, amestecat dinainte cu lapte şi zahă r,
ı̂n că ni enorme de tablă .
Mă ria supraveghea ı̂mpă rţirea colacilor, avâ nd grijă să aibă iecare
femeie câ te patru felii.
Râ seră şi glumiră din belşug ı̂n timpul mesei. Lizzie Fleming zicea că
diseară Mă ria are să gă sească negreşit inelul si, cu toate că Fleming mai
spusese asta de atâ tea ori ı̂n ajun de „Toţi S inţii”, Mă riei tot ı̂i veni să
râ dă , şi ră spunse că ei nu-i trebuie nici inel şi nici bă rbat; iar pe câ nd
râ dea, ı̂i scâ nteiau cu s ială ı̂nfrâ ntă ochii cenusii-verzui şi vâ rful nasului
mai că i se ı̂ntâ lnea cu vâ rful bă rbiei. Ginger Mooney ı̂şi ridică stacana cu
ceai şi le pofti pe toate să bea ı̂n să nă tatea Mă riei; şi toate bă tură cu
stacanele ı̂n masă , şi Mooney mai zise că -i pă rea ră u că n-are un strop de
bere, să -l bea câ nd ı̂nchină pentru Mă ria. Şi Mă ria iar râ se, mai să i se
ı̂ntâ lnească vâ rful nasului cu vâ rful bă rbiei, râ se de mai să i se rupă
trupşorul mă runţel, iindcă ea ştia că Mooney ı̂i vrea binele, deşi, ireşte,
gâ ndea biata ca o femeie de râ nd ce era.
Dar câ t fu de bucuroasă Mă ria câ nd terminară femeile cu ceaiul, iar
bucă tă reasa şi cu bleaga ı̂ncepură să strâ ngă masa. Se duse ı̂n odă iţa ei şi
amintindu-şi că dimineaţa urmă toare era dimineaţă de liturghie, mută
acul deşteptă torului de la şapte la şase. Apoi ı̂şi scoase fusta de lucru şi
ghetele de casă , ı̂ntinse pe pat fusta ei cea mai bună şi aşeză ghetuţele de
plimbare ală turi de piciorul patului, ı̂şi schimbă şi bluza şi pe câ nd sta ı̂n
faţa oglinzii, ı̂şi amintea cum se ı̂mbră ca ea de liturghie duminica
dimineaţa, câ nd era fată tâ nă ră ; şi se uita cu o ciudată duioşie la
trupşorul mă runt pe care-l dichisise de atâ tea ori.
Cu toţi anii lui, gă sea că e ı̂ncă un trupşor dră guţ şi cură ţel. Câ nd ieşi din
casă , vă zu că plouase; stră zile luceau de umezeală ; ı̂i pă ru bine că -şi
luase vechiul ei impermeabil cafeniu. Tramvaiul era plin; trebui să şadă
pe scă unaşul de la capă tul vagonului, cu faţa la toată lumea, cu vâ rfurile
picioarelor abia atingâ nd podeaua, ı̂şi râ nduia ı̂n minte tot ce-avea de
fă cut şi se gâ ndea ce bine e să nu depinzi de nimeni şi să ai ı̂n buzunar
bă nuţul tă u. Spera c-or să petreacă o seară plă cută . Sigur c-aşa va i,
totuşi, ce pă cat că Alphy şi Joe nu vorbeau unul cu altul! Mereu se certau
acuma şi doar ı̂n copilă rie fuseseră
cei mai buni prieteni; de, asta-i viaţa.
Se dă du jos din tramvai la Pillar şi se strecură ca o zvâ rlugă prin
mulţime. Intră ı̂n cofetă ria Downes, dar era atâ ta lume ı̂n pră vă lie, ı̂ncâ t
trecu mult pâ nă să -i vină râ ndul să ie servită . Cumpă ră o duzină de
pră jituri felurite, de câ te un penny, şi ı̂n cele din urmă ieşi din pră vă lie cu
un pachet mare. După asta se gâ ndi ce-ar putea să mai cumpere; dorea
să ia ceva ară tos şi care să le facă ı̂ntr-adevă r plă cere. Mere şi nuci cu
siguranţă că aveau cu toptanul.
Greu să nimereşti ceva potrivit; nu-i venea nimic ı̂n gâ nd decâ t tot
cozonac. Se hotă rı̂ să cumpere nişte plumcake; dar plumcake-ul de la
Downes n-avea destulă glazură de migdale pe deasupra, aşa că trecu ı̂n
Henry Street, la altă cofetă rie. Aci ı̂i trebui multă vreme pâ nă să se
hotă rască şi domnişoara cea dichisită , de după tejghea, care se vedea că -
i cam sâ câ ită din pricina ei, o ı̂ntrebă dacă doreşte un tort de nuntă , de
alege atâ ta? Asta a fă cut-o pe Mă ria să roşească şi să -i zâ mbească
domnişoarei; dar domnişoara n-avea chef de zâ mbit, a ră mas serioasă şi
pâ n' la urmă i-a tă iat o bucată groasă de plumcake, i-a ı̂mpachetat-o şi-a
zis:
— Doi şi patru, vă rog.
In tramvaiul de Drumcondra credea că va trebui să stea ı̂n picioare,
iindcă niciunul dintre tineri nu pă rea s-o observe; dar un domn mai ı̂n
vâ rstă ı̂i fă cu loc. Era un domn voinic, cu o faţă rumenă , pă trată , şi o
mustaţă că runtă ; purta o pă lă rie tare, cafenie. Mă ria gâ ndi că domnul
ă sta ară ta a colonel şi cugetă cu câ t era dâ nsul mai cuviincios decâ t
tinerii, care pur şi simplu se uitau ţintă ı̂naintea lor. Domnul acela ı̂ncepu
a vorbi cu ea, despre ajunul să rbă torii şi despre vremea ploioasă . Zicea
că -şi ı̂nchipuie că pache'tul e plin cu bună tă ţi pentru copilaşi şi că aşa se
şi cuvine, să petreacă ă i mici şi să se bucure la vâ rstă lor.
Mă ria era de aceeaşi pă rere şi nu pregeta să -i dea dreptate, ı̂ncuviinţâ nd
grav din cap şi fă câ nd des: „ı̂hı̂! Ihı̂!” Domnul fu foarte dră guţ cu ea' şi
câ nd trebui să coboare la Canal Bridge, eâ -i mulţumi şi fă cu o plecă ciune,
şi domnul ı̂i fă cu şi el o plecă ciune şi, cu un zâ mbet plă cut, ı̂şi scoase
pă lă ria; şi pe câ nd Mă ria suia terasa, prin ploaie, strâ ngâ ndu-şi capul
mititel ı̂ntre umeri, se gâ ndea câ t e de lesne să -l deosebeşti pe un
gentleman, chiar dacă -i un picuşor bă ut.
Câ nd ajunse acasă la Joe, se bucurară cu toţii „A, uite c-a venit Mă ria!” ı̂l
gă si şi pe Joe – venise direct acasă de la slujbă ; şi toţi copiii erau
ı̂mbră caţi de să rbă toare. Veniseră şi două fetişcane voinice din vecini, şi
se şi apucaseră de jocuri. Mă ria ı̂i dă du pachetul cu pră jituri bă iatului
mai mare, lui Alphy, să le ı̂mpartă el, iar doamna Donnelly spuse că era
prea dră guţă Maria să aducă un pachet atâ t de mare cu pră jituri, şi-i
puse pe toţi copiii să spună : ı̂ţi mulţumim, Mă ria.
Mă ria ı̂nsă zise că pentru tă ticu şi mă mica adusese ceva special, ceva
care era sigură c-o să le placă , şi ı̂ncepu să se uite unde pusese
plwncakeCă ută ı̂n pachetul de la Downes, să
vadă nu cumva l-o i pus acolo, şi-apoi ı̂n buzunarele impermeabilului, şi
apoi pe cuierul din antreu, dar nică ieri nu-l gă si. Dacă vă zu aşa, ı̂i ı̂ntrebă
la râ nd pe toţi copiii, nu cumva mâ ncase vreunul plumcake-ul, din
greşeală , ireşte, dar copiii spuseră toţi că nu; şi vedeai bine că ar i
preferat să nici nu mă nâ nce pră jituri decâ t să ie ı̂nvinuiţi că furau.
Fiecare ı̂şi dă du cu pă rerea ce să se i ı̂ntâ mplat cu plumcake-ul, iar
doamna Donnelly zise că e limpede: Mă ria ı̂l uitase ı̂n tramvai. Câ nd ı̂şi
aminti Mă ria cum se fâ stâ cise din pricina purtă rii domnului cu mustaţa
că runtă , se ı̂mbujora de ruşine şi de ciudă . Atâ t era de dezamă gită că -i
dă duse greş mica ei surpriză şi zvâ rlise de pomană doi şilingi şi patru
penny, ı̂ncâ t mai că -i venea să plâ ngă , nu alta. Dar Joe spuse că n-avea
nici o importanţă şi o pofti să şadă lâ ngă foc. Foarte dră guţ era cu ea. Ii
povesti tot ce se mai petrecuse pe la biroul lui, şi-i repetă un ră spuns
isteţ pe care-l dă duse şefului. Mă ria nu prea ı̂nţelegea de ce râ de Joe aşa
tare de ră spunsul ce-l dă duse, ı̂i spuse ı̂nsă că şeful trebuie să ie un om
cu care anevoie te poţi ı̂mpă ca. Joe zise că nu era el chiar aşa ră u dacă
ştiai cum să -l iei, că e de treabă câ t nu-l piepteni ı̂n ră spă r. Domnul
Donnelly le câ ntă la pian copiilor, iar ei dansară şi câ ntară . După asta,
cele două fete din vecini ı̂i serviră pe toţi cu nuci. Nu fu nimeni ı̂n stare
să gă sească spă rgă torul de nuci şi Joe era gata-gata să se supere din
pricina asta şi ı̂ntrebă cum ı̂şi ı̂nchipuiau ei c-o să spargă Mă ria nucile
fă ră spă rgă tor.' Mă ria ı̂nsă spuse că ei nu-i plac nucile şi să nu-şi facă nici
o bă taie de cap pentru dâ nsa. Atunci Joe o ı̂ntrebă
dacă nu vrea să bea o sticlă cu stout, iar doamna Donnelly spuse că
aveau ı̂n casă şi vin de Porto, dacă preferă . Mă ria zise că ar prefera să nu-
i servească nimic, dar Joe stă rui.
Incâ t Maria i-a fă cut voia, şi-au şezut la gura sobei, vorbind despre zilele
de altă dată , iar Maria se gâ ndi să pună o vorbă bună pentru Alphy. Dar
Joe a strigat că să -l tră snească Dumnezeu pe loc câ nd o mai schimba el o
vorbă cu frate-să u, iar Mă ria i-a spus câ t de ră u ı̂i pare că pomenise de
asta. Doamna Donnelly l-a mustrat pe soţul ei şi i-a zis că -i mai mare
ruşinea să vorbească aşa despre un om de-un sâ nge cu dâ nsul, ' dar Joe
i-a ră spuns că Alphy nu-i fratele lui, şi câ t p-aci să se iste o ceartă din
pricina asta. Dar pâ nă la urmă Joe a zis că nu vrea să se supere ı̂ntr-o
asemenea seară , şi a pus-o pe nevastă -sa să mai deschidă o sticlă cu
stout. 'Cele două fete din vecini aranjaseră nişte jocuri care se joacă ı̂n
ajun de „Toţi S inţii” şi curâ nd domni iar voioşia. Mă riaera ı̂ncâ ntată că -i
vede pe copii atâ t de veseli şi pe Joe şi nevastă -sa aşa de bine dispuşi.
Fetele din vecini puseră pe masă nişte farfurii mici şi, legat la ochi,
trebuia să ghiceşti ce -ai gă sit. Careva a dat de cartea de rugă ciuni,
ceilalţi trei de apă ; iar câ nd una dintre fetele vecine a nimerit inelul,
doamna Donnelly a ameninţat-o cu degetul pe fata care se roşise ca
racul, de parcă i-ar i spus: „Las’ că ştiu eu tot!” Apoi au stă ruit să se lege
la ochi şi Mă ria şi s-o ducă de mâ nă pâ nă la masă , ca să vadă ea ce gă sea;
şi pe câ nd o legau la ochi, Mă ria râ dea şi iar râ dea, de mai să i se
ı̂ntâ lnească vâ rful nasului cu vâ rful bă rbiei.
O duseră pâ nă la masă , cu râ sete şi glume, iar ea ı̂ntinse mâ na ı̂n aer,
după cum i se spusese să facă . Bâ jbâ i cu mâ na ı̂n gol, ı̂ncoace şi ı̂ncolo,
apoi şi-o lă să pe una dintre farfurioare. Simţi ı̂ntre degete ceva moale şi
ud şi se miră că nu spune nimeni nimic şi nici nu-i scoteau legă tura de pe
ochi. Câ teva clipe fu tă cere; şi apoi o groază de freamă te şi de şuşoteli.
Cineva pome'ni de gră dină , şi ı̂n cele din urmă doamna Donnelly se
adresă uneia dintre fetele din vecini, poftind-o foarte, foarte supă rată , să
arunce imediat afară ce era ı̂n farfurie. „Asta-i joacă ?!” zicea, Mă ria a
priceput că râ ndul ă sta nu se socoteşte şi că trebuie s-o ia de la ı̂nceput,
iar de data asta a' nimerit cartea de rugă ciuni.
Apoi doamna Donnelly le-a câ ntat la pian copiilor dansul domnişoarei
McCloud, şi ei ţopă iră ţinâ ndu-se de mâ nă , doi câ te'doi, şi rotindu-se
iute'; iar Joe a convins-o pe Maria să
bea un pahar cu vin. Curâ nd fură iară şi plini de voie bună cu toţii, şi
doamna Donnelly ı̂i prezise Mariei că are să intre la o mă nă stire pâ nă nu
se sfâ rşeşte anul, iindcă nimerise cartea de rugă ciuni. Niciodată nu-l
mai vă zuse Mă ria pe Joe atâ t de dră guţ cu dâ nsa ca-n seara asta şi cu
atâ t de multe vorbe plă cute şi amintiri de pe vremuri. Mă ria spuse că
erau toţi foarte buni cu dâ nsa.
Pâ nă la urmă copiii osteniră şi li se Seu somn, şi-atunci Joe o ı̂ntrebă pe
Mă ria dacă nu'vrea să le câ nte mă car un singur câ ntec, ı̂nainte de-a
pleca, unul din câ ntecele de altă dată . Doamna Donnelly zise şi ea: „Hai,
Mă ria, te rog!” Aşa că Mă ria n-avu ı̂ncotro şi trebui să se scoale şi să vină
să stea lâ ngă pian, ı̂n picioare. Doamna Donnelly le-a poruncit copiilor să
stea liniştiţi şi să asculte câ ntecul Mă riei. Apoi câ ntă preludiul şi zise:
„Hai, acuma, Mă ria!” şi Mă ria, roşindu-se foarte tare, a ı̂nceput să câ nte
cu glas” mititel şi tremură tor. A câ ntat Visam că -ntr-un falnic palat şi
câ nd a ajuns la strofa a doua, a câ ntat iară şi:
Visam că -ntr-un falnic palat locuiam, Cu vasali şi cu robi slujitori, şi celor
acolo adunaţi le eram Mâ ndrie şi scut tuturor.
Cu stră moşi de neam mare, ai bogă tii, să le numeri nici nu puteai, dar ce
mă -ncâ nta mai mult, visam că tu tot la f el mă iubeai.
Dar nimă nui nu i-a trecut prin gâ nd să -i spună că greşise şi după ce-a
terminat de câ ntat Mă ria, Joe a ră mas foarte mişcat. A spus că timpuri ca
J ş p p
acelea de demult nu mai există şi, după el, nici câ ntece cum erau acelea
de demult, ale bietului Balfe, nu mai sunt, orice-ar zice alţii; aşa de ră u ı̂l
podidiră lacrimile, că fu cu neputinţă 'să gă sească ce că uta şi pâ nă la
urmă trebui s-o ı̂ntrebe pe nevastă -sa unde era tirbuşonul.
UN CAZ PENIBIL.
Domnul James Duffy locuia ı̂n cartierul Chapelizod iindcă dorea să
tră iască pe câ t era posibil mai departe de oraşul al că rui cetă ţean era şi
iindcă toate celelalte suburbii ale Dublinului ı̂i pă reau vulgare, moderne
şi pretenţioase. Locuia ı̂ntr-o veche clă dire sumbră , şi de la ferestrele
sale putea privi ı̂n curtea unei vechi distilerii pă ră site sau, mai sus, de-a
lungul râ ului cu ape'scă zute, pe malurile că ruia e zidit Dublinul. Pereţii
ı̂nalţi ai camerei sale lipsite de covor nu erau ı̂ncă rcaţi cu nici un tablou,
ı̂şi cumpă rase singur iecare obiect din mobilierul camerei: un pat de
ier, negru, un spă lă tor de ier, patru scaune de trestie, un cuier cu picior,
o că ldare pentru că rbuni, o galerie de ier la gura sobei, plus o pereche
de cleşti, şi o masă pă trată pe care era aşezat un pupitru dublu. O mică
bibliotecă fusese instalată ı̂ntr-o nişă , cu ajutorul unor rafturi din lemn
alb. Patul era ı̂nvelit ı̂n cearşafuri albe, cu un pled negru, vă rgat cu roşu-
stacojiu, ı̂mpă turit la picioare. O mică oglindă de mâ nă atâ rna deasupra
spă lă torului si, ı̂n timpul zilei, o lampă cu abajur alb alcă tuia singura
podoabă de pe etajera că minului. Că rţile din rafturile albe de lemn erau
orâ nduite de jos ı̂n sus, după dimensiuni. Un Wordsworth complet sta la
un capă t al raftului de jos, iar la capă tul raftului de sus, un exemplar din
Catehismul din Maynooth, cusut ı̂n coperta unui caiet de ı̂nsemnă ri. Pe
pupitru se gă seau totdeauna cele necesare pentru scris, ı̂nă untrul
pupitrului se a la manuscrisul unei traduceri din Michael Kramer de
Haupt-Mann, cu indicaţiile de regie scrise ı̂n cerneală roşie, şi câ te un
vraf mic de hâ rtii prinse cu o agrafă de alamă . Pe aceste foi era
ı̂nsemnată din loc ı̂n loc câ te-o frază şi, ı̂ntr-un moment de ironie, fusese
lipită pe foaia dintâ i o reclamă pentru pilulele Bile Beans pentru icat.
Câ nd să ltai capacul pupitrului, se ı̂nă lţa din el o aromă vagă , aroma
creioanelor noi din lemn de cedru sau a sticlei cu gumă arabică , ori a
vreunui mă r prea copt, lă sat acolo şi uitat.
Domnul Duffy avea oroare de orice dovedea dezordine izică sau
mintală . Un doctor medieval l-ar i numit saturnian. Faţa sa, pe care
citeai lă murit anii tră iţi, avea coloritul brun al stră zilor Dublinului. Pe
capul lui lung şi destul de mare creştea un pă r uscat, negru, iar o
mustaţă castanie nu izbutea să acopere ı̂n ı̂ntregime o gură antipatică . Şi
umerii obrajilor dă deau feţei sale o expresie aspră ; dar nu a lai nici o
asprime ı̂n ochii care, privind lumea pe sub sprâ ncenele lor castanii,
dă deau impresia unui om oricâ nd bucuros să ı̂ntâ mpine la ceilalţi o
pornire de ră scumpă rare a greşelilor, dar care fusese adesea dezamă git.
Tră ia la oarecare distanţă de persoana sa, privindu-şi propriile gesturi
cu ochiri pline de ı̂ndoială .
Avea ciudata deprindere autobiogra ică să compună ici şi colo ı̂n gâ nd
câ te o scurtă frază despre sine, cu subiectul la persoana a treia şi
predicatul la timpul trecut. Nu dă dea niciodată de pomană să racilor şi
mergea cu pas hotă râ t, purtâ nd un baston solid din lemn de alun.
Era de mulţi ani casierul unei bă nci particulare din Baggot Street, ı̂n
iecare dimineaţă venea cu tramvaiul de la Chapelizod la bancă . La
amiază se ducea la localul lui Dan Burke, ca să ia o gustare, o sticlă de
bere slabă şi câ ţiva pesmeţi. La orele patru banca se ı̂nchidea şi era liber.
Lua masa ı̂ntr-o ospă tă rie din George's Street, unde se simţea ferit de
societatea tineretului sclivisit al Dublinului şi unde lista de bucate era
ı̂ndeajuns de simplă Şi cumsecade. Serile şi le petrecea ie ı̂n faţa
pianului gazdei, ie hoină rind prin suburbiile oraşului. Faptul că -i plă cea
muzica lui Mozart ı̂l aducea uneori la operă sau la câ te un concert;
acestea erau singurele divertismente ı̂n viaţa sa.
N-avea nici cunoscuţi care să -l ı̂nsoţească şi nici prieteni, biserică sau
credinţă , ı̂şi tră ia viaţa spirituală fă ră vreo comuniune cu alţii, vizitâ ndu-
şi de Cră ciun rudele şi conducâ ndu-le la cimitir câ nd mureau, ı̂mplinea
aceste două datorii sociale de hatâ rul unei ı̂ndelung statornicite
demnită ţi, dar nu fă cea nici o altă concesie convenţiilor care râ nduiesc
viaţa civică , ı̂şi ı̂ngă duia a gâ ndi că ı̂n anumite circumstanţe şi-ar i jefuit
banca, dar cum aceste circumstanţe niciodată nu se produceau, viaţa lui
se desfă şura lină , lipsită de orice iz de aventură .
Intr-o seară , ı̂n sala de concert „Rotunda”, se trezi aşezat lâ ngă două
doamne. Era lume puţină şi tă cută , semne ce prevesteau neplă cut eşecul.
Doamna de lâ ngă dâ nsul aruncă o privire, două , prin sala pustie şi apoi
spuse:
— Ce pă cat că -i atâ t de goală sala astă -seară ! Ce penibil pentru bieţii
oameni să câ nte ı̂n faţa unor bă nci goale!
Luă această remarcă drept ı̂mbiere la conversaţie. Era surprins că
doamna pă rea atâ t de nestâ njenită . In vreme ce stă teau de vorbă ,
ı̂ncerca să şi-o ı̂ntipă rească bine ı̂n memorie.
Câ nd a lă că fata de lâ ngă dâ nsa ı̂i era iică , o socoti cu un an, doi mai
tâ nă ră decâ t el. Faţa ei, care trebuie să i fost frumoasă , ră mă sese
ţ
inteligentă . O faţă ovală , cu tră să turi bine desenate. Ochii erau de un
albastru foarte ı̂nchis şi neşovă ielnici. In privire se ı̂n iripa mai ı̂ntâ i o
notă de s idare, ce se pierdea ı̂nsă câ nd pupila pă rea a se topi lent ı̂n
cuprinsul irisului, revelâ nd pentru o clipă un temperament de mare
sensibilitate. Curâ nd pupila se refă cea şi taina irii pe jumă tate
dezvă luită intra iară şi sub imperiul prudenţei; iar sâ nul destul de plin,
strâ ns ı̂n jacheta de astrahan, accentua pâ nă la urmă impresia de s idare.
O ı̂ntâ lni din nou, câ teva să ptă mâ ni mai tâ rziu, la un concert pe terasa
Earlsfort, şi pro ită de clipele câ nd atenţia iicei era ı̂ndreptată ı̂ntr-altă
parte, pentru a lega relaţii mai apropiate. Doamna pomeni de vreo două
ori de soţul ei, dar nu pe un ton care să i fă cut din aluzie ı̂in avertisment.
O chema doamna Sinico. Stră -stră -bunicul soţului venise de la Livorno.
Soţul era că pitanul unei nave comerciale care fă cea cursa ı̂ntre Dublin şi
Olanda; aveau un singur copil.
Câ nd se vă zură , din ı̂ntâ mplare, pentru a treia oară , ı̂ndră zni să -i
propună o ı̂nt lnire.
Ea veni. Fu prima dintr-o serie de mai multe ı̂ntâ lniri; se vedeau
ı̂ntotdeauna seara şi alegeau pentru plimbă rile lor cartierele cele mai
liniştite. Domnul Duffy avea ı̂nsă repulsie pentru că ile clandestine şi,
dâ ndu-şi seama că erau obligaţi a se vedea pe ascuns, o sili să -l invite la
ea acasă . Că pitanul Sinico ı̂i ı̂ncuraja vizitele, gâ ndind că e ı̂n joc mâ na
iicei sale.
Atâ t de sincer o eliminase pe nevastă -sa din colecţia plă cerilor lui, ı̂ncâ t
nici nu bă nuia că pe un altul 1-ar putea interesa. Cum soţul era adesea
plecat, iar iica lipsea de acasă , dâ nd lecţii de muzică , domnul Duffy avea
numeroase prilejuri să se bucure de societatea doamnei. Nici el, nici ea
nu mai avuseseră o asemenea aventură şi niciunul dintre ei nu-şi dă dea
seama că ar putea i ceva nepotrivit, ı̂ncetul cu ı̂ncetul ı̂şi ı̂mpletea
gâ ndurile cu ale ei. Ii ı̂mprumuta că rţi, ı̂i inspira re lecţii, ı̂şi ı̂mpă rţea cu
ea viaţa intelectuală . Ea asculta tot.
Uneori, drept ră spuns la teoriile lui, ı̂i ı̂mpă rtă şea câ te un fapt din viaţa
ei. Cu o solicitudine aproape maternă , ı̂l ı̂mboldea să -şi dezvă luie irea
din plin; deveni duhovnicul lui. Ei ı̂i povesti că luase parte câ tva timp la
ı̂ntâ lnirile unui partid socialist irlandez, unde se simţise o igură
singulară ı̂n mijlocul unui grup de două zeci de muncitori sobri, ı̂ntr-o
mansardă luminată de o biată lampă de petrol. Câ nd partidul se scindase
ı̂n trei grupă ri, iecare cu propriu-i conducă tor şi ı̂n propria-i mansardă ,
ı̂ncetase a mai lua parte la acele ı̂ntruniri. Discuţiile muncitorilor, spunea
el, erau prea timorate; interesul lor pentru problema salariilor ı̂i pă rea
excesiv. Simţea că sunt nişte realişti duri şi că luau ı̂n nume de ră u
subţirimea şi precizia de gâ ndire izvorâ te dintr-un ră gaz pe care ei nu şi-
l puteau ı̂ngă dui.
— Nu sunt şanse ca vreo revoluţie socială să zguduie Dublinul câ teva
secole de-aci ı̂nainte, ı̂i spunea.
Ea ı̂l ı̂ntrebă de ce nu scria ceea ce gâ ndeşte. Pentru ce? Ră spunse, cu
dispreţ apă sat.
Pentru a rivaliza cu negustorii de clişee, incapabili a gâ ndi consecutiv
şaizeci de secunde?
Pentru a se supune criticilor unei clase mijlocii obtuze, care ı̂şi
ı̂ncredinţează poliţiştilor moralitatea şi impresarilor arta?
O vizita adesea ı̂n că suţa ei din afara Dublinului; şi adesea ı̂şi petreceau
serile ı̂mpreună , singuri, ı̂ncetul cu ı̂ncetul, pe mă sură ce li se ı̂mpleteau
gâ ndurile, ı̂ncepură a vorbi de subiecte mai puţin depă rtate. Tovă ră şia ei
era ca un pă mâ nt cald ı̂n jurul unui ră sad exotic. De multe ori lă sa să -i
cuprindă ı̂nserarea, ză bovind a aprinde vreo lampă . Camera discretă ,
umbrită , izolarea lor, muzica ce ı̂ncă le mai vibra ı̂n urechi ı̂i uneau.
Această unire ı̂l exalta, ı̂i netezea cu ı̂ncetul asperită ţile caracterului, ı̂i
pă trundea gâ ndirea cu emoţii.
Câ teodată se surprindea ascultâ nd timbrul propriei sale voci. Se temea
că va creste ı̂n ochii ei pâ nă la statura unui arhanghel; şi, pe câ nd
continua să -şi ataşeze tot mai mult irea arză toare a tovară şei lui, auzea
strania voce impersonală pe care o recunoştea drept a sa, insistâ nd
asupra incurabilei singură tă ţi a su letului. Nu ne putem dă rui, spunea
acea voce: ne aparţinem nouă ı̂nşine. Concluzia acestor cuvâ ntă ri fu că ,
ı̂ntr-o seară ı̂n timpul că reia dă duse dovadă de o neobişnuită agitaţie,
doamna Sinico ı̂i prinse pă timaş mâ na şi o lipi de obrazul ei.
Domnul Duffy ră mase foarte surprins. Interpretarea dată de ea vorbelor
sale ı̂l dezamă gea. Nu o mai vizită timp de o să ptă mâ nă ; apoi ı̂i scrise,
cerâ ndu- i o ı̂ntâ lnire. Cum nu dorea ca ultima ı̂ntrevedere să ie
tulburată de in luenţa ruinatului lor loc de spovedanie, se ı̂ntâ lniră ı̂ntr-
o cofetă rie mică , aproape de Parkgate. Era o vreme rece de toamnă , dar,
cu tot frigul, umblară pe că ră rile parcului timp de aproape trei ore. Se
ı̂nţeleseră să rupă relaţiile; orice legă tură te leagă de durere, spunea el.
Câ nd ieşiră din parc, merseră ı̂n tă cere că tre tramvai; dar ajunşi acolo, ea
ı̂ncepu să tremure atâ t de tare, ı̂ncâ t, temâ ndu-se de o nouă criză de
slă biciune din parte-i, ı̂şi luă gră bit ră masbun şi o lă să . Câ teva zile mai
tâ rziu primi un pachet cu că rţile şi caietele de muzică ce i le
ı̂mprumutase.
Trecură patru ani. Domnul Duffy se ı̂ntoarse la felul să u de viaţă potolit.
Odaia lui şi acum stă tea mă rturie ordinii ce-i domnea ı̂n spirit. Câ teva
noi bucă ţi muzicale se adă ugaseră la notele de pe etajera din camera de
jos, iar pe rafturi se a lau două volume de Nietzsche: Aşa g-ă it-a
Zarathustra şi Ştiinţa voioasă . Arareori scria câ te ceva ı̂n vraful de ile
dină untrul pupitrului. Una dintre constată rile sale, ı̂nscrise la două luni
după ultima ı̂ntrevedere cu doamna Sinico, suna: „Dragostea ı̂ntre
bă rbat şi bă rbat este cu neputinţă , pentru că nu trebuie să intervină
raporturi sexuale, iar prietenia ı̂ntre bă rbat şi femeie este cu neputinţă ,
pentru că trebuie să intervină raporturi sexuale”. Evita concertele, ca nu
cumva s-o ı̂ntâ lnească . Ii muri tată l, partenerul mai tâ nă r al bă ncii se
retrase. Iar el continua să ia ı̂n iece dimineaţă tramvaiul pâ nă ı̂n centrul
oraşului şi să se ı̂ntoarcă ı̂n iece seară pe jos din centru, după o masă
sobră ı̂n George's Street şi lectura gazetei drept desert.
Intr-o seară , pe câ nd ducea la gură o bucată de afumă tură cu varză ,
mâ na i se opri brusc. Ochii i se aţintiră asupra unei coloane din ziarul de
seară , ce sta sprijinit de cana cu apă . Puse ı̂napoi ı̂n farfurie bucă ţica de
carne şi citi atent Ştirea. Apoi bă u un pahar cu apă , ı̂mpinse deoparte
farfuria, ı̂ndoi ziarul, ı̂l aşeză pe masă şi, proptindu-şi coatele pe el, citi
iară şi şi iară şi acea ştire. Varza ı̂ncepuse a se slei, lă sâ nd pe farfurie o
pojghiţă de unsoare rece şi albă . Fata care-l servea se apropie de el, să -l
ı̂ntrebe: nu cumva nu-i plă cea cum e gă tită mâ ncarea? Ră spunse că e
foarte bună şi ı̂nghiţi cu greu câ teva ı̂mbucă turi. Apoi plă ti Şi ieşi ı̂n
stradă .
Mergea repede prin amurgul de noiembrie, bă tâ nd monoton pavajul cu
bastonul lui solid de alun; marginea dinţată a ziarului gă lbui ı̂i ieşea din
buzunarul pardesiului ajustat pe corp. Ajuns pe şoseaua singuratică ce
duce de la Parkgate spre Chapelizod, ı̂ncetini pasul; bastonul lovea mai
puţin energic pavajul; su larea-i ı̂ntretă iată , sunâ nd aproape a suspin, se
condensa ı̂n aerul iernatic. Câ nd ajunse acasă , urcă ı̂ndată ı̂n odaia lui şi,
scoţâ nd ziarul din buzunar, citi din nou ştirea, la lumina slabă a ferestrei.
N-o citi cu glas tare, ci mişcâ nd buzele ca un preot câ nd ı̂ngâ nă
rugă ciunile de taină . Iată cuprinsul ştirii:
MOARTEA UNEI DOAMNE LA SYDNEY-PARADE
Un caz penibil. Astă zi, la spitalul municipal din Dublin,
procuroruldelegat (ı̂n lipsa domnului Leverett) a anchetat cazul
decesului doamnei Emily Sinico, ı̂n vâ rstă de patruzeci şi trei de ani,
accidentată mortal ieri seară ı̂n gara Sydney-Parade. Examinarea
circumstanţelor a ară tat că decedata, ı̂ncercâ nd să treacă peste linia
ferată , a fost doborâ tă de locomotiva personalului de ora zece dinspre
Kingstown; leziunile suferite la cap şi la coastele din dreapta i-au
provocat moartea.
James Lennon, mecanicul locomotivei, a declarat că e de cincisprezece
ani ı̂n serviciul companiei de că i ferate. Auzind semnalul impiegatului, a
pus trenul ı̂n mişcare, dar o secundă -două mai tâ rziu, l-a oprit ı̂n urma
unor ţipete puternice. Trenul mergea cu viteză redusă .
P. Dunne, hamal la că ile ferate, a declarat că ı̂n momentul câ nd trenul era
gata să pornească , a observat o femeie care ı̂ncerca să treacă peste linii.
Martorul a alergat spre ea, strigâ nd, dar ı̂nainte de-a izbuti s- o ajungă ,
femeia a fost agă ţată de tamponul locomotivei şi a că zut la pă mâ nt.
Un jurat: Ai vă zut-o că zâ nd? Martorul: Da.
Sergentul de poliţie Croly a declarat că , sosind la faţa locului, a gă sit-o pe
decedată ză câ nd pe peron, după toate aparenţele, moartă . El a dispus
transportarea corpului ı̂n sala de aşteptare, pâ nă la sosirea ambulanţei.
Agentul de poliţie con irmă cele declarate. Dr. Halpin, intern la serviciul
de chirurgie al Spitalului Municipal din Dublin, a ară tat că decedata avea
două din coastele inferioare fracturate şi că suferise leziuni grave la
umă rul drept, ı̂n că dere se ră nise şi ı̂n partea dreaptă a capului.
Leziunile nu erau totuşi de natură a provoca moartea la o persoană
normală . Decesul, după opinia lui, survenise probabil datorită şocului şi
a unei cedă ri subite a cordului.
Dl. H. B. Patterson Finlay, din partea companiei de că i ferate, şi-a
exprimat profundul regret faţă de accident. Compania a luat ı̂ntotdeauna
toate mă surile pentru a ı̂mpiedica publicul să traverseze liniile ı̂n alt fel
decâ t peste poduri, atâ t prin a işarea de avertismente ı̂n iece staţie, câ t
şi prin folosirea porţilor-patent, cu arcuri, la pasajele de nivel.
Cum decedata avea obiceiul să treacă peste linii seara tâ rziu, de la un
peron la altul, şi avâ ndu-se ı̂n vedere şi alte circumstanţe speciale ı̂n
legă tură cu acest caz, domnia-sa socoteşte că reprezentanţii că ii ferate n-
au nici o culpă .
Că pitanul Sinico, din Leoville, Sydney-Parade, soţul decedatei, a depus,
de asemenea, mă rturie. El a identi icat decedata ca iind soţia sa. Câ nd s-
a produs accidentul, că pitanul Sinico nu se gă sea la Dublin, deoarece
chiar ı̂n dimineaţa aceea sosise de la Rotterdam. Erau că să toriţi de
două zeci şi doi de ani şi tră iseră ı̂n deplină armonie pâ nă cu vreo doi ani
ı̂n urmă , câ nd soţia sa ı̂ncepuse a manifesta oarecare deprinderi de
necumpă tare.
Domnişoara Mary Sinico a declarat că ı̂n ultimul timp mama ei obişnuia
să iasă seara tâ rziu ca să cumpere bă uturi spirtoase. Martora ı̂ncercase
de multe ori să discute cu mama ei, ı̂ndemnâ nd-o să se ı̂nscrie ı̂ntr-o ligă
de temperanţă . In seara accidentului, martora lipsea de acasă şi nu s-a
ı̂ntors decâ t la o oră după accident.
p
Juriul şi-a dat verdictul ţinâ nd seama de raportul medical şi l-a scos pe
Lennon de sub inculpare.
Procurorul-delegat a ı̂ncheiat ancheta declarâ nd că e vorba de un caz câ t
se poate de penibil şi şi-a exprimat via compă timire pentru că pitanul
Sinico şi iica sa. Domnia sa a ı̂ndemnat stă ruitor compania de că i ferate
să ia mă suri severe pentru a preveni pe viitor posibilitatea unor
accidente similare. Se constată că fapta nu este imputabilă nimă nui.
Domnul Duffy ridică ochii de pe ziar şi contemplă prin fereastră peisajul
mohorâ t al serii. Râ ul se ı̂ntindea calm pe lâ ngă distileria abandonată si,
ı̂n ră stimpuri, pe Şoseaua Lucan se aprindea câ te o lumină ı̂n geamul
unei case. Ce sfâ rşit! Toată povestea morţii ei ı̂l revolta, şi-1 revolta
gâ ndul că -i vorbise câ ndva acestei femei despre ceea ce pentru dâ nsul
era sfâ nt. Frazele banale, convenţionalele expresii de compă timire,
termenii prudenţi ai unui reporter ı̂nduplecat să nu dea ı̂n vileag
detaliile unei morţi triviale, ı̂l ı̂ngreţoşau. Nu numai că se degradase pe
sine, dar ı̂l degradase şi pe el. Vedea tot cursul abject al viciului ei, jalnic
şi urâ t mirositor. Soaţa su letului să u! Se gâ ndi la nenorocitele pe care le
vă zuse şchiopă tâ nd că tre câ rciumă , cu că ni şi sticle pe care să şi le aducă
pline acasă . Doamne Dumnezeule, ce sfâ rşit! Evident, fusese inaptă
pentru viaţă , lipsită de tă ria unui scop, pradă uşoară şi roabă a
deprinderilor, una dintre epavele pe care s-a zidit civilizaţia. Dar să i
fost ı̂n stare să se coboare atâ t de jos! Era cu putinţă să se i amă git el
pâ nă ı̂ntr-atâ ta ı̂n privinţa acestei femei? Işi aminti de izbucnirea ei ı̂n
seara aceea şi o tă lmă ci cu mai puţină ı̂ngă duinţă ca oricâ nd. Nu mai
avea nimic să -şi reproşeze ı̂n privinţa hotă râ rii ce o luase atunci.
Pe câ nd se ı̂ntuneca şi amintirile ı̂ncepeau să -1 nă pă dească , i se pă ru că
simte atingerea mâ inii ei. Şocul ce-l ı̂ncercase mai ı̂ntâ i ı̂n stomac, ı̂i
ataca acum nervii, ı̂şi puse repede pardesiul şi pă lă ria şi ieşi. Aerul rece
ı̂l ı̂ntâ mpină ı̂n prag; i se strecură prin mâ necile hainei.
Câ nd ajunse la câ rciuma de lâ ngă Podul Chapelizod, intră şi ceru un
punci ierbinte.
Patronul i-l aduse cu plecă ciuni servile, dar fă ră să ı̂ndră znească a-i
vorbi, ı̂n pră vă lie mai erau vreo cincisase lucră tori care discutau despre
valoarea domeniilor unui gentleman din comitatul Kildare. Sorbeau
câ nd şi câ nd din enormele stacane de bere şi fumau, scuipâ nd des pe jos
şi uneori tră gâ nd cu ı̂ncă lţă rile grele rumeguşul podelei peste scuipă turi.
Domnul Duffy şedea pe scaun şi-i privea ix, fă ră să -i vadă şi fă ră să -i
audă . După câ tva timp plecară , iar el mai ceru un punci. Stă tu mult pâ nă
să -l termine. Era linişte ı̂n dugheană .
Patronul se lă bă rţase la tejghea, citind The Herald şi că scâ nd. La
ră stimpuri se auzea câ te un tramvai hâ rşâ ind pe strada singuratică .
Cum şedea aşa, retră ind timpul petrecut ală turi de ea şi evocâ nd
alternativ cele două imagini ı̂n care i se ı̂nfă ţişa acum, ı̂şi dă du deodată
limpede seama că ea murise, că ı̂ncetase să existe, că devenise o
amintire, ı̂ncepu să se simtă prost. Se ı̂ntreba cum altfel ar i putut
proceda. N-ar i putut să joace mai departe o comedie a amă girii, nici să
tră iască fă ţiş cu ea n-ar i putut. Fă cuse ceea ce i se pă ruse cel mai bun
lucru. Ce vină i se putea aduce? Acum, câ nd ea dispă ruse, ı̂nţelegea câ t
de singuratică trebuie să -i i fost viaţa, câ nd şedea aşa, pă ră sită , seară de
seară , ı̂n odaia aceea. Şi viaţa ı̂ui va i singuratică , pâ nă câ nd va muri, va
ı̂nceta să existe, va deveni o amintire, dacă -şi va mai aminti careva de el.
Trecuse de ora nouă câ nd plecă din câ rciumă . Seara era rece şi
ı̂ntunecată . Intră ı̂n parc prin ı̂ntâ ia poartă şi merse ı̂nainte printre
copacii uscaţi. Umbla pe aleile pustii pe unde umblaseră amâ ndoi cu
patru ani ı̂n urmă . I se pă rea că e lâ ngă el, ı̂n ı̂ntuneric. Erau clipe câ nd
parcă simţea cum glasul ei ı̂i atingea urechea, cum mâ na ei i-o atinge pe-
a lui. Se opri să asculte. De ce ı̂i refuzase el viaţa? De ce o condamnase la
moarte? Işi simţi iinţa morală nă ruindu-se.
Câ nd ajunse sus pe Magazine Hill se opri şi se uită de-a lungul râ ului
că tre Dublin, ale că rui lumini ardeau roşii şi primitoare, ı̂n noaptea rece.
Privi apoi că tre poalele dealului şi jos, ı̂n umbra zidurilor parcului, vă zu
culcate nişte siluete omeneşti. Aceste iubiri vinovate şi hoţise ı̂l umplură
de disperare. Macină ı̂n gâ nd rectitudinea vieţii sale; vedea că el unul
fusese izgonit de la ospă ţul vieţii. O singură iinţă omenească pă ruse a-l
iubi, iar el refuzase viaţa şi fericirea; o condamnase la infamie, la o
moarte ruşinoasă . Ştia că fă pturile ı̂ntinse lâ ngă zid ı̂l urmă reau din ochi
şi abia aşteptau să plece. Nimeni n-avea nevoie de dâ nsul'; era izgonit de
la ospă ţul vieţii, ı̂şi ı̂ntoarse ochii spre râ ul cenuşiu care sclipea,
şerpuind că tre Dublin. Dincolo de râ u vă zu un tren de marfă ce ieşea
şerpuind din gara Kingsbridge, un vierme cu cap de foc, şerpuind prin
ı̂ntuneric, ı̂ndă ră tnic şi trudnic, ı̂ncet-ı̂ncet, se fă cu nevă zut; dar el tot
mai pă stra ı̂rwirechi hâ râ itul trudnic al maşinii, repetâ nd silabele
numelui ei.
O luă ı̂napoi pe drumul pe care venise, cu ritmul locomotivei zvâ cnindu-i
ı̂n urechi, ı̂ncepu a se ı̂ndoi de realitatea celor ce i le spunea amintirea.
Se opri sub un copac şi aşteptă să se stingă ritmul. N-o mai simţea
ală turi de el ı̂n ı̂ntuneric, nu-i mai simţea glasul atingâ ndu-i urechea.
Aşteptă câ teva minute, cu auzul ı̂ncordat. Nu mai auzea nimic,
ı̂ntunericul era cufundat ı̂n tă cere. Ascultă iară şi, cufundat ı̂n tă cere.
Simţi că era singur.
ZIUA IEDEREI LA SEDIUL COMITETULUI.
Bă trâ nul Jack zgâ ndă ri spuza cu o bucată de carton, o adună laolaltă ,
apoi o ı̂mpră ştie cu socoteală peste bolta că rbunelui ce prindea a se albi.
Câ nd bolta fu ı̂nvă luită ı̂ntr-un pospai de cenuşă , obrazul bă trâ nului Jack
se topi ı̂n ı̂ntuneric, dar câ nd se apucă din nou să aţâ ţe focul, fă câ ndu-i
vâ nt cu cartonul, umbra sa chincită se ı̂nă lţă pe zidul din faţă şi, ı̂ncetul
cu ı̂ncetul, obrazul ı̂i apă ru iar ı̂n lumină . Era un obraz de moşneag,
numai oase şi ţepi. Ochii lă crimoşi, albaştri, clipeau ı̂n lumina focului iar
gura umedă se deschidea la ră stimpuri şi mesteca ı̂n neştire de vreo
două ori, ı̂nainte de a se ı̂nchide. Câ nd vă zu ţâ şnind lă că ri din că rbuni,
sprijini de perete bucata de carton, oftă şi spuse:
— Aşa, acu-i mai bine, dom'le O'Connor. Domnul O'Connor, un tâ nă r cu
pă r cenuşiu, a că rui faţă era des igurată de bubuliţe şi coşuri, mai
sfâ rşise să alcă tuiască un sul minuscul de tutun pentru o ţigară -pe care ı̂l
desfă cu iar, meditativ, câ nd ı̂i vorbi bă trâ nul. Reı̂ncepu să fră mâ nte
meditativ sulul de tutun şi, după ce stă tu o clipă să re lecteze, se hotă rı̂
să lingă foiţa.
— Domnul Tieraey a spus câ nd se-ntoarce? Intrebă cu un glas de falset
ră guşit.
— N-aspus.
Domnul O'Connor ı̂şi puse ţigara ı̂n gură şi ı̂ncepu să se caute prin
buzunare. Scoase la iveală un pachet de cartonase subţiri.
— Să v-aduc un chibrit, zise bă trâ nul.
— Nu-i nevoie, merge şi cu astea. Alese un carton şi citi ce era tipă rit pe
el:
ALEGERI MUNICIPALE CIRCUMSCRIPŢIA BURSEI Domnul Richard J.
Tieraey, P.
L.C., vă roagă respectuos să „binevoiţi a-i acorda votul şi in luenţa
dumneavoastră în apropiatele alegeri din Circumscripţia Bursei.
Domnul O'Connor fusese angajat de agentul lui Tierney ca propagandist
pentru una dintre secţiile circumscripţiei, dar cum vremea era
nefavorabilă şi ı̂i pă trundea apă ı̂n ghete, petrecuse o mare parte din zi
ş p p g ,p p
şezâ nd lâ ngă foc, la sediul Comitetului din Wicklow Street, ı̂n tovă ră şia
lui Jack, bă trâ nul intendent. Şedeau aşa de câ nd se ı̂ntunecase ziua cea
scurtă , ı̂n 6 octombrie era şi afară rece şi posomorit.
Domnul O'Connor rupse o fâ şie de carton si, vâ râ nd-o ı̂n foc, ı̂şi aprinse
cu ea ţigara.
Câ nd apropie lacă ra de obraz, ı̂n reverul hainei se lumină o frunză de
iederă ı̂ntunecată şi lucioasă . Bă trâ nul ı̂l urmă ri cu atenţie, apoi, luâ nd
iar bucata de carton, ı̂ncepu să aţâ ţe uşurel focul, ı̂n timp ce tovară şul
să u fuma.
— Da, da, zise, continuâ nd o istorie ı̂ncepută , e greu să stii-n ce fel să -i
creşti pe copii.
Cine ar i crezut să iasă aşa? Lo-l dasem la scoală la Pă rinţii Iezuiţi, fă cui
tot ce putui pentru dâ nsul, şi câ nd colo, poftim c-acu' umblă haihui şi
trage la mă sea. Io, din partea mea, am ı̂ncercat să fac om cumsecade
dintr-ı̂nsul.
Puse la loc cartonul, obosit.
— Să nu iu acu' om bă trâ n, aş schimba foaia. I-aş croi spinarea pâ nă n-
aş mai putea, cum i-am fă cut de-atâ tea ori câ nd era mic. Maică -sa, o ştiţi,
ea-l face de ţine moţu' sus, ı̂i trece cu vederea ba una, ba alta…
— Asta duce copiii la pierzanie, re lectă domnul O'Connor.
— Fireşte, spuse bă trâ nul. Şi drept mulţumire, cu ce te-alegi, doar cu
neobră zarea.
Cum mă ved'e c-am pus şi io o pică tură -n gură , ı̂mi şi sare-n cap. Unde
naiba ar' s-a'jungă
lumea, dacă vorbeşte aşa copiii cu taţii lor?
— Ce vâ rstă are? Intrebă domnul O'Connor.
— Nouş'pe, zise bă trâ nul.
— De ce nu-l pui la o treabă ?
— Da' la câ te nu l-am pus pe derbedeu' ă sta de beţivan, de câ nd a ieşit
din şcoală ! „Io n-am chef să te ţiu, i-am zis, să -ţi cauţi slujbă , bă iete!” Da'
ză u dacă nu-i mai ră u câ nd gă seşte de lucru, că bea toţi gologanii.
Domnul O'Connor clă tină din cap compă timitor şi bă trâ nul tă cu,
aţintindu-şi privirea spre foc. Cineva deschise uşa odă ii, strigâ nd:
— Alo! Ce-i aicea, adunare de francmasoni?
— Cine e? Fă cu bă trâ nul.
— Ce faceţi pe-ntuneric? Continuă glasul.
— Dumneata eşti, Hynes? Intrebă domnul O'Connor.
— Da. Ce faceţi pe-ntuneric? Zise iar domnul Hynes, pă şind ı̂n lumina
focului.
Era un tâ nă r ı̂nalt, zvelt, cu o mustă cioară castanie. Pe borul pă lă riei ı̂i
atâ rnau stropi de ploaie gata să picure şi gulerul hainei-jachetă ı̂i era
ridicat.
— Ei, Mat, i se adresă domnului O'Connor, cum merge?
Domnul O'Connor clă tină din cap. Bă trâ nul se ı̂ndepă rtă de că min şi,
după ce bâ jbâ i prin odaie, se ı̂ntoarse cu două sfeşnice cu lumâ nă ri, pe
care le ı̂n ipse pe râ nd ı̂n foc ca să le aprindă şi le duse apoi la masă . O
ı̂ncă pere golaşă ieşi ı̂n vileag şi focul ı̂şi pierdu din coloritul voios. Pereţii
erau goi, ı̂n afara unui a iş electoral, ı̂n mijloc se a la o masă mică , pe care
erau ı̂ngră mă dite hâ rtii.
Domnul Hynes se rezemă de etajera că minului şi ı̂ntrebă :
— Dumitale ţi-a plă tit?
— Incă nu. Ră spunse domnul O'Connor. Sper să nu ne lase, Doamne
fereşte, cu buzele um late ı̂n seara asta.
Domnul Hynes râ se.
— A, ı̂ţi plă teşte el. Nu te teme! Spuse.
— Spfer c-are să se execute repede, dacă -şi cunoaşte interesele, ı̂ntă ri
domnul O'Connor.
— Dumneata ce crezi, Jack? Intrebă ironic domnul Hynes, adresâ ndu-i-
se moşului.
Bă trâ nul ı̂şi reluă locul lâ ngă foc şi zise:
— In tot că zu', parale are. Nu ca ă lă lalt, câ rpaciu'.
— Care ă lă lalt câ rpaci?
— Colgan, zise dispreţuitor bă trâ nul.
— Spui aşa, iindcă Colgan nu-i decâ t un meseriaş? Şi ce deosebire e
ı̂ntre un zidar destoinic şi de treabă şi-un negustor de bă utură ? N-are şi
muncitorul tot atâ ta drept să ie-n Consiliu ca şi oricare altul, ba ı̂ncă şi
mai mult drept decâ t dră guţii de irlandezi care se tot ploconesc ı̂n faţa
orică rui tip cu nume ră sună tor. Nu-i aşa, Mat? Se adresă domnul Hynes
domnului O'Connor.
— Cred că ai dreptate, ră spunse domnul O'Connor.
— Dintre ei doi, unul e om simplu şi cinstit, ı̂n faţa că ruia nu-i nevoie să
te tâ ră şti. El dacă se bagă ı̂n asta, e ca să reprezinte clasa muncitoare. Da
tipu' pentru care lucrezi dumneata nu vrea decâ t să pună mâ na pe vreo
slujbuliţă .
— Sigur că trebuie să ie reprezentată şi clasa muncitoare, zise bă trâ nul.
— Muncitorul, continuă domnul Hynes, ı̂ncasează doar pumni şi câ te-o
para chioară .
Dar munca e cea care produce totul. Muncitorul nu umblă după slujbe
grase pentru feciorii şi nepoţii şi verişorii lui. Muncitorul n-are să
terfelească ı̂n noroi cinstea Dublinului ca să -i ie pe plac unui monarh
neamţ.
— Cum adică ?
— Nu ştii că vor să -i ţie un discurs de bun venit lui Eduard Rex dacă vine
ı̂ncoace la anul? De ce trebuie noi să facem temenele unui rege stră in?
— Omul nostru n-are să voteze pentru discursul de bun venit, spuse
domnul O'Connor.
El reprezintă programul Naţionaliştilor.
— Nu ză u? Fă cu domnul Hynes. Aşteaptă să vezi. Il ştiu eu. E un as la tras
chiulul. Nu i se zice şi Dicky Tricky .
— Doamne! Te pomeneşti că ai dreptate, Joe, exclamă domnul O'Connor.
In tot cazul, aş vrea să -l vă d apă râ nd cu gologanii.
Cei trei bă rbaţi tă cură . Bă trâ nul ı̂ncepu iar să zgâ ndă re spuza, adunâ nd-
o laolaltă .
Domnul Hynes ı̂şi scoase pă lă ria şi o scutură de stropi; apoi ı̂şi ră sfrâ nse
gulerul hainei, lă sâ nd să se vadă o frunză de iederă prinsă ı̂n rever.
— Să ie ı̂n viaţă omul ă sta, spuse, şi ară tă cu degetul frunza, nici vorbă
n-ar i de un discurs de bun venit.
— Adevă rat! Fă cu domnul O'Connor.
— Mamă , ce mai timpuri! Slă vite timpuri, oftă bă trâ nul, am ştiut şi noi că
tră im pe-atunci.
Iară şi se lă să tă cere.
Apoi uşa fu ı̂mpinsă de-afară şi se ivi un omuleţ repezit, smiorcă ind din
nas, şi cu urechi foarte roşii, ı̂nainta ı̂n grabă spre foc, frecâ ndu-şi
mâ inile de parcă ar i vrut să scoată
din ele o scâ nteie.
— Nici un ban, mă i bă ieţi, spuse.
— Şedeţi aici, domnule Henchy, ı̂l pofti bă trâ nul, oferindu-i scaunul lui.
— Lasă , Jack, nu te scula, nu te scula! Spuse domnul Henchy.
Il salută scurt pe domnul Hynes, cu un semn din cap, şi-apoi se aşeză pe
scaunul eliberat de bă trâ n.
— Ai terminat cu Aungier Street? Il ı̂ntrebă pe domnul O'Connor.
— Da, zise domnul O'Connor, ı̂ncepâ nd să se scotocească prin buzunare
după
ı̂nsemnă ri.
— La Grimes ai fost?
— Fost.
— Ei? Cum stă ?
— N-a promis nimic. A zis: „Nu spui nimă nui cu cine votez”. Dar cred că
putem conta pe el.
— De ce crezi?
— M-a ı̂ntrebat cine-s cei care l-au propus pe candidat şi i-am spus, am
pomenit de pă rintele Burke. Cred că putem conta pe el.
Domnul Henchy ı̂ncepu să se smiorcă ie şi să -şi frece mâ inile la foc, cu o
iuţeală
uluitoare. Apoi spuse:
— Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, adu-ne nişte că rbuni. Trebuie să i
ră mas câ ţiva.
Bă trâ nul ieşi din cameră .
— Nu-i rost, reluă domnul Henchy, clă tinâ nd din cap. L-am ı̂ntrebat pe
tipu' nostru şi ştiţi ce-a zis: „Lasă , domnu' Henchy, câ nd oi vedea eu că
merge treaba, nu te uit eu pe dumneata, n-ai grijă ”. Afurisit de calic! Ira!
Da' nici nu-i de mirare!
— Ce ţi-am spus eu, Mat? Fă cu domnul Hynes. As la tras chiulul, Dicky
Tricky Tierney.
— Oho! Trage chiulu' câ t poate, ı̂ntă ri domnul Henchy. Nu degeaba are
ochişorii ă ia de porc. Afurisim'! Parcă n-ar putea plă ti, ca un om de
treabă , ı̂n loc să -ţi ı̂ndruge: „Hai lasă , dom'le Henchy, trebuie să vorbesc
cu domnul Fanning… Am cheltuit o groază de bani”.
Calicu' dracului!… A uitat de vremea câ nd taică -su ţinea dugheană de
haine vechi ı̂n Mary's Lane.
— Să ie adevă rat? Intrebă domnul O'Connor.
— Pă i sigur! Zise domnul Henchy. Ce, n-ai auzit pâ nă acum? Se duceau
oamenii la el duminică dimineaţa, pâ n-a nu se deschide câ rciumile, să -şi
cumpere un surtuc ori o pereche de pantaloni. Hă ! Da' tă icuţu'
şmecherului de Dicky avea totdeauna o şmecheră de' sticluţă neagră ı̂n
câ te-un colţişor. Pricepi? Asta e. Acolo a vă zut ı̂ntâ i lumina zilei
şmecherul nostru.
Bă trâ nul se ı̂ntoarse cu câ ţiva bulgă ri de că rbune pe care-i aşeză ici şi
colo pe foc.
— Frumoasă treabă ! Izbucni domnul O'Connor. Cum vrea să lucră m
pentru el, dacă nu scoate banii?
— N-am ce-i face, zise domnul Henchy. Câ nd ajung acasă , m-aştept să
dau peste portă rei.
Domnul Hynes râ se şi, desprinzâ ndu-şi umerii de etajera că minului, se
dă du deoparte de lâ ngă foc şi se pregă ti să plece.
— Las' că se aranjează totul câ nd o veni Regele Eddy, zise. Aşa, bă ieţi,
acu' m-am dus.
Ne vedem mai tâ rziu. La revedere.
Ieşi agale din odaie. Nici domnul Henchy, nici bă trâ nul nu spuseră nimic,
dar, ı̂n clipa câ nd se ı̂nchidea uşa, domnul O'Connor, care ră mă sese cu o
privire posacă aţintită asupra focului, strigă brusc:
— La revedere, Joe.
Domnul Henchy aşteptă câ teva clipe, apoi fă cu semn din cap spre uşă .
— Spune-mi, zise, din colţul lui de lâ ngă sobă , că tre ceilalţi, ce-l aduce
aici pe amicul?
Ce vrea?
— Ei, bietul Joe! Oftă domnul O'Connor, aruncâ ndu-şi ı̂n foc chiştocul
ţigă rii, trage şi el pe dracu de coadă , ca noi toţi.
Domnul Henchy su lă tare pe nas şi scuipă atâ t de copios, ı̂ncâ t mai să
stingă focul, care protestă fâ sâ ind.
— Ca să vă spun pă rerea mea personală şi sinceră , eu cred că -i omu'
taberei ă leilalte. E-un spion de-al lui Colgan, dacă vreţi să ştiţi pă rerea
mea. „Treci niţel p-acolo şi vezi cam cum o scot ei la capă t. N-or să te
suspecteze”. Pricepeţi?
— Aş, bietul Joe e bă iat de treabă , zise domnul O'Connor.
— Taică -să u a fost om de treabă şi bine vă zut, ı̂ncuviinţă domnul Henchy.
Bietul Larry Hynes! Câ t bine n-a fă cut la timpul lui! Da' cu amicul mă tem
că nu-i lucru curat. Dă -o-ncolo, ı̂nţeleg să tragă omu' pe dracu de coadă ,
da' ce nu-nţeleg e să tră iască pe spinarea altora! N-ar putea şi el să aibă
un pic de demnitate?
— Eu unu' ştiu că n-o să -l primesc cu braţele deschise, câ nd o mai veni,
spuse bă trâ nul.
N-are decâ t să lucreze de capul lui şi să nu-şi bage nasul pe la noi.
— Nu ştiu, zise cu ı̂ndoială domnul O'Connor, scoţâ nd din buzunar foiţa
de ţigară şi tutunul. Eu cred că Joe Hynes e om cinstit. Şi mai are şi-un
condei ager. Ţineţi minte chestia aia pe care-a scris-o…?
— Unii dintre intransigenţii şi „fenianii”, ă ştia sunt cam prea deştepţi,
după mine, zise domnul Henchy. Ştiţi care e pă rerea mea personală şi
sinceră despre unii dintre tinerii ă ştia caraghioşi? Cred că jumă tate din
ei sunt plă tiţi de stă pâ nirea engleză .
— Poţi să ştii… Spuse bă trâ nul.
— Cum, da' eu ştiu sigur, zise domnul Henchy. Sunt uneltele viceregelui…
Nu zic de Hynes… Nu, dă -o dracului, cred că el e niţel mai presus de-aşa
ceva… Da' e unu, un dră guţ
de june aristocrat, unu' saşiu, cred că -l ştiţi pe patriotul la care mă refer,
nu?
Domnul O'Connor dă du din cap.
— Frumos descendent ı̂n linie directă de-al Maiorului Sirr, ce ziceţi?
Patriot pâ nă -n mă duva oaselor, blestematul! Asta şi-ar vinde ţara pe doi
bani, da, da, ba ar mai şi mulţumi ı̂n genunchi cerului că are o ţară de
vâ ndut.
Se auzi o bă taie ı̂n uşă .
— Intră ! Spuse domnul Henchy.
Un om cu o ı̂nfă ţişare de preot să rac sau de actor să rac apă ru ı̂n prag.
Imbră că mintea neagră ı̂i era strâ ns incheiată pe trupul scurt; gulerul
jachetei ponosite, ı̂n ai că rei nasturi neı̂mbră caţi se re lecta lumina
lumină rilor, ı̂i sta ridicat ı̂n jurul gâ tului, ı̂ncâ t n-ai i putut spune dacă
era guler de preot sau guler de laic. Purta o pă lă rie rotundă , de pâ slă
negră , bă ţoasă . Faţa lui lucioasă de ploaie semă na cu un caş jilav, ı̂n afara
celor două pete tranda irii care marcau umerii obrajilor, ı̂şi deschise
brusc gura, foarte mare, ca să -şi exprime dezamă girea, şi totodată ı̂şi
deschise mari ochii, foarte albaştri şi vioi, ca să -şi exprime plă cerea şi
surpriza.
— O, pă rintele Keon! Exclamă domnul Henchy, să rind de pe scaun.
Dumneavoastră
sunteţi? Intraţi!
— O, nu, nu, nu, zise cu grabă pă rintele Keon, ţuguindu-şi buzele de
parcă ar i vorbit cu un copil.
— Nu vreţi să intraţi şi să luaţi loc?
— Nu, nu, nu! Nu vreau să deranjez! Fă cu pă rintele Keon, vorbind cu un
glas discret, ı̂ngă duitor, de catifea, ı̂l caut pe domnul Fanning…
— E ală turi, la Pajura Neagră , ı̂l informă domnul Henchy. Da' nu vreţi să
intraţi şi să
şedeţi o clipă ?
— Nu, nu, mulţumesc. Aveam doar o mică chestiune de rezolvat cu
dâ nsul, spuse pă rintele Keon. Vă mulţumesc foarte mult.
Se retrase din cadrul uşii, iar domnul Henchy luă unul dintre sfeşnice şi
se duse la uşă
să -i lumineze scara.
— O, nu vă deranjaţi, vă rog!
— Nu, da-i ı̂ntuneric ră u pe scă ri. Aţi ajuns jos?
— Da, da mulţumesc… Vă mulţumesc.
Domnul Henchy se ı̂napoie cu sfeşnicul şi-1 puse pe masă . Se aşeză iar la
foc. Câ teva clipe domni tă cere.
— Ia spune-mi, John, ı̂ncepu domnul O'Connor, scoţâ nd alt carton ca să -
şi aprindă o ţigară .
— Hm?
— Ce-i el de fapt?
— Cam greu de ră spuns, fă cu domnul Henchy.
— Fanning şi cu el par să ie la toartă . Sunt des ı̂mpreună la Kavanagh.
De fapt, e cu adevă rat preot?
— Mmmda, aşa cred… Gâ ndesc că -i ceea ce se cheamă o oaie neagră .
Mulţi n-avem din ă ştia, slavă Domnului! Da' câ ţiva tot avem… E şi el un
fel de nenorocit…
— Şi cum se descurcă ? Intrebă domnul O'Connor.
— Asta-i alt mister.
— Ţine de vreo capelă , ori biserică , ori instituţie, ori…
— Nu, zise domnul Henchy, că lă toreşte pe cont propriu, am impresia. Să
mă ierte Dumnezeu, adă ugă , câ nd a intrat credeam că -i cosu' cu bere.
— Oare mai e rost să bem ceva? Intrebă domnul O'Connor.
— Şi mie mi-e sete de mă usuc, zise bă trâ nul.
— L-am ı̂ntrebat de trei ori pe calicu' ă la, se ı̂nfurie domnul Henchy, dacă
trimite ı̂ncoa'
o duzină de sticle. L-am ı̂ntrebat şi-acum iar, dar sta, mă rog, rezemat de
tejghea, cu haina scoasă şi tră ncă nea de zor cu consilierul municipal
Cowley.
— Şi de ce nu i-ai adus aminte? Insistă domnul O'Connor.
— De, n-am vrut să m-apropii câ t vorbea cu consilierul. Am prins şi eu
momentul câ nd m-a ză rit şi i-am zis: „Ştiţi, leacu' ă la de care v-am
vorbit…”. „E-n regulă , dom'le Henchy”, a zis. Ţii! Să ştii c-a uitat pâ rlitu'.
— Pun ei ceva la cale-acolo, zise domnul O'Connor dus pe gâ nduri. I-am
vă zut ieri pe toţi trei discutâ nd cu aprindere, ı̂n colţu' stră zii Suffolk.
— Cred că ştiu ce-nvâ rtesc, a irmă domnul Henchy. Astă zi, dacă vrei să te
facă primar, trebuie să te-ndatorezi la Pă rinţii Municipiului. Atunci te fac
primar. Ză u aşa! Mă gâ ndesc serios să devin şi eu Pă rinte al Municipiului.
Voi ce credeţi? As i bun de-aşa ceva?
Domnul O'Connor râ se.
— Câ t priveşte ı̂ndatoratul…
— Aş ieşi-n caleaşca de la Palatul Municipal, zise domnul Henchy, ı̂n
straiele mele pă duchioase, cu Jack de colo stâ nd ı̂n spatele meu c-o
perucă pudrată pe cap – hm? Ce pă rere aveţi?
— Şi pe mine mă faci secretarul tă u particular, John.
— Da. Şi capelanu' meu ı̂l fac pe pă rintele Keon. O să im ca-n familie.
— Pe cuvâ ntu' meu, domnu' Henchy, aţi face fată mai ceva decâ t unii din
dâ nşii. Pă i, vorbeam deună zi cu moş Keegan. „Cum ı̂ţi place stă pâ n-tu ă l
nou, Pat? l-am ı̂ntrebat. Nu prea vă ţineţi de ospă ţuri”, am zis eu.
„Ospă ţuri! El de colo. Din miros de câ rpă pâ rlită ar tră i dac-ar putea”. Şi
ştiţi ce-a mai spus? Ză u dacă mi-a venit să -l cred!
— Ce? Intrebară domnul Henchy şi domnul O'Connor.
— A zis aşa: „Ce pă rere ai de-un primar al Dublinului care trimite după
juma' de kil de antricoate pentru prâ nzu' lui? Halal trai pe picior mare,
aşa-i?” zice. „Ei, taci!” m-am mirat io. „O juma' de kil de antricoate, zice,
aduse la Palatu' Municipal.” „Phii! Zic io, ce mai oameni ne conduc ı̂n ziua
de azi!”
Fu ı̂ntrerupt de o bă taie ı̂n uşă . Un bă iat bă gă capul ı̂nă untru.
— Ce e? Intrebă bă trâ nul.
— De la Pajura Neagră , zise bă iatul strecurâ ndu-se ı̂n odaie şi punâ nd
jos un coş ı̂n care zdră ngă niră nişte sticle.
Bă trâ nul ı̂l ajută pe bă iat să mute sticlele din cos pe masă şi veri ică
numă ră toarea.
După ce le mută , bă iatul ı̂şi luă coşul pe braţ şi ı̂ntrebă :
— Sticlele?
— Care sticle? Fă cu bă trâ nul.
— Nu ne laşi să le bem ı̂ntâ i? Intrebă domnul Henchy.
— Mi-a spus să cer sticlele ı̂napoi.
— Vino mâ ine, zise bă trâ nul.
— Auzi, bă iete! Interveni domnul Henchy, nu vrei să dai o fugă pâ n' la
O'Farell şi să -l rogi să ne ı̂mprumute un tirbuşon, pentru domnul
Henchy, aşa să -i spui. Zi-i că nu-l ţinem mai mult de-un minut. Lasă coşu
aici.
Bă iatul ieşi, iar domnul Henchy ı̂ncepu să -şi frece voios mâ inile:
— Ei, uite că pâ n' la urmă nu-i chiar aşa pă că tos. Orişicâ t, se ţine de
cuvâ nt.
— Nu-s pahare, zise bă trâ nul.
— A, nu te sinchisi de-atâ ta lucru, Jack, ı̂l linişti domnul Henchy. Câ ţi
bă rbaţi de ispravă n-au bă ut din sticlă ı̂naintea noastră !
— Tot mai bine decâ t deloc, rosti domnul O'Connor.
— N-ar i om ră u, continuă domnul Henchy, dacă nu şi-ar bă ga coada
Fanning. Intenţii bune are , şi-ar mai face el câ te ceva, de, ca omu' zgâ rcit.
Bă iatul veni ı̂napoi, aducâ nd tirbuşonul. Bă trâ nul deschise trei sticle şi
era pe cale să
dea ı̂napoi tirbuşonul, câ nd domnul Henchy ı̂l ı̂ntrebă pe bă iat:
— Tragi şi tu o duşcă , lă că ule?
— Cu voia dumneavoastră , domnule, ră spunse bă iatul.
Bă trâ nul mai deschise o sticlă , cam ı̂nciudat, şi i-o ı̂ntinse.
— Caţi ani ai? Il ı̂ntrebă .
— Şaptesprezece, ră spunse bă iatul.
Cum bă trâ nul nu mai zicea nimic, bă iatul luă sticla şi spuse: „Să tră iţi,
dom'le Henchy!”, o dă du pe gâ t, o puse ı̂napoi pe masă şi- şi şterse gura
cu mâ neca. Apoi luă
tirbuşonul şi ieşi pe uşă , tot pe de lă turi, ı̂ngâ nâ nd o formulă de salut.
— Uite-aşa ı̂ncepe, spuse bă trâ nul.
— Azi un ou, mâ ine-un bou, comentă domnul Henchy. Bă trâ nul ı̂mpă rţi
cele trei sticle deschise şi toţi o dată sorbiră din ele. Apoi ı̂şi puse iecare
sticla la ı̂ndemâ nă , pe etajera că minului, ră su lâ nd adâ nc şi mulţumit.
— Ei, azi fă cui treabă bună , zise domnul Henchy după câ tva timp.
— Aşa, John?
— Da. In Dawson Street ne-am asigurat vreo doi, Crofton şi cu mine.
Intre noi ie vorba, Crofton ă sta (bă iat bun cum e) nu face nici doi bani ca
agent electoral. Nici unui că ţel n-ar şti să -i vorbească . Stă şi se uită la
oameni, ı̂n timp ce eu dau din gură .
In clipa aceasta, intrară ı̂n odaie doi bă rbaţi. Unul, foarte gras, era
ı̂mbră cat ı̂n nişte haine de serj albastru, care parcă stau gata să -i lunece
de pe trupul povâ rnit. Avea o faţă
mare, cu o expresie bovină , ochi albaştri că scaţi şi o mustaţă că runtă .
Celă lalt, cu mult mai
tâ nă 'r şi slab, avea faţa lunguiaţă şi rasă . Purta un guler dublu, foarte
ı̂nalt, şi un melon cu marginea lată .
— Salut, Crofton! I se adresă domnul Henchy celui gras. Vorbeşti de lup…
— Da' de unde-a picat bă utura asta? Intrebă tâ nă rul. Ce, a fă tat Bă laia?
— Ha, bineı̂nţeles, Lyons ı̂ntâ i şi ı̂ntâ i bă utura o vede, spuse domnul
O'Connor râ zâ nd.
— Aşa faceţi voi propagandă , mă i bă ieţi? Constată domnul Lyons. In
timp ce Crofton şi cu mine ne vâ ntură m prin frig şi ploaie ca să facem
rost de voturi!
— Aş, afurisiţilor, protestă domnul Henchy, eu ı̂n cinci minute fac rost de
mai multe voturi decâ t faceţi voi doi ı̂ntr-o să ptă mâ nă .
— Destupă două sticle de bere, Jack, zise domnul O'Connor.
— Pă i, cum să le destup, ı̂ntrebă bă trâ nul, dacă nu mai e tirbusonu'?
— Staţi niţel, staţi niţel! Ii potoli domnul Henchy, sculâ ndu-se repede. Aţi
vă zut vreodată şmecheria asta?
Luă două sticle de pe masă si, ducâ ndu-le la foc, le puse ı̂n apropierea
gră tarului, ı̂ntr-o nişă interioară a că minului. Apoi se aşeză iar lâ ngă foc
şi mai trase o ı̂nghiţitură din sticla sa.
Domnul Lyons se aşezase pe masă , cu pă lă ria pe ceafă , şi-şi legă na
picioarele.
— Care-i sticla mea? Intrebă .
— Asta, lă că ule, i-o ară tă domnul Henchy. Domnul Crofton şedea pe o
ladă şi se uita ţintă la cealaltă sticlă pusă la ı̂ncă lzit. Tă cea, din două
motive. Primul, su icient ı̂n sine, era că n-avea nimic de spus; al doilea
motiv era că -şi considera colegii inferiori. El fă cuse propagandă pentru
Wilkins, conservatorul, dar câ nd conservatorii ı̂şi retră seseră omul si,
alegâ nd ı̂ntre două rele pe cel mai mic, ı̂l sprijiniseră pe candidatul
naţionalist, fusese angajat să lucreze pentru domnul Tierney.
In câ teva minute se auzi un „poc!” ı̂mbietor, pe câ nd din sticla domnului
Lyons zbura dopul. Domnul Lyons să ri de pe masă , ı̂şi luă sticla şi se
ı̂ntoarse cu ea la masă .
— Tocmai le spuneam, Crofton, urmă domnul Henchy, că azi noi doi am
pus mâ na pe câ teva voturi bunicele.
— Ale cui? Intrebă domnul Lyons.
— Pă i, mai ı̂ntâ i al lui Parkes, al doilea al lui Atkinson, şi-apoi 1-am prins
pe Ward din Dawson Street. Şi-ă sta-i un tip bine, stofa bună , conservator
de viţă veche!„Da” parcă -i naţionalist candidatul dumneavoastră ?„ zice.
„E-un bă rbat onorabil, eu de colo. Va sprijini tot ce poate i util ţă rii
noastre. E un mare contribuabil, am zis. Are proprietă ţi ı̂nsemnate ı̂n
oraş, plus trei irme comerciale, nu e ı̂n interesul lui să ie impozitele câ t
mai mici? Un cetă ţean distins şi respectat, zic, şi e epitrop la Ajutorul
pentru să raci, şi nu ţine de nici un partid, nici bun, nici ră u, nici neutru.”
Aşa trebuie să le vorbeşti.
Domnul Lyons bă u, plescă i din buze şi apoi ı̂ntrebă :
— Da'cu discursu'că tre rege ce s-aude?
— Ascultaţi ce vă spun eu, zise domnul Henchy. Ce-i trebuie ţă rii ă steia,
cum ı̂i spuneam şi bă trâ nului Ward, e capitalul. Venirea regelui ı̂ncoace o
să ı̂nsemne un a lux de bani ı̂n ţară . Cetă ţenii Dublinului au să pro ite de
asta. Uitaţi-vă la toate fabricile alea de pe lâ ngă cheiuri, ı̂nchise toate!
Gâ ndiţi-vă câ ţi bani ar i ı̂n ţară numa' dac-am porni la lucru vechile
ı̂ntreprinderi, ilaturile, şantierele navale, fabricile. Capital ne trebuie!
— Pă i bine, John, zise domnul O'Connor, cum să -i ură m noi bun venit
regelui Angliei?
N-a spus chiar Parnell…
— Parnell e mort, replică domnul Henchy. Uite cum vă d eu lucrurile. Se
suie şi el pe tron după ce 1-a ţinut bă trâ na de maică -sa deoparte pâ n-a
fă cut omu' pă r alb. E om de lume şi nouă ne vrea binele. Dacă mă -
ntrebaţi pe mine, e-un tip pe cinste, o plă cere să te uiţi la el şi foarte de
treabă , să nu-mi veniţi mie cu prostii. Ce-şi zice omu': „Bă trâ na nu s-a
dus niciodată să -i vază pe nebunii ă ia de irlandezi. Hai, dom'le, să mă
duc eu ı̂n persoană , să vă z ce-i cu ei”. Şi noi să jignim omu', câ nd el vine
să ne facă o vizită prietenească ? A? N-am dreptate, Crofton?
Domnul Crofton dă du din cap.
— Da' fă câ nd toate socotelile, zise domnul Lyons cu ton de argument,
ştiţi foarte bine că viaţa particulară a regelui Eduard nu e tocmai…
— Ce-a fost, a fost, nu vă mai legaţi de trecut, ripostă domnul Henchy. Eu
ı̂l admir ca om. Mă rog, e şi el un tip ca mine şi ca dumneata, ı̂i place să se
plimbe. Ţine la paharul lui cu grog, şi poate c-o i şi niţel crai, şi-i şi
sportsman. Dă -o-ncolo, oare noi irlandezii nu putem i adversari loiali?
— Toate astea-s foarte frumoase, zise domnul Lyons. Da' gâ ndiţi-vă acu'
şi la cazul Parnell.
— Pentru numele lui Dumnezeu! Exclamă domnul Henchy. Unde vezi
asemă nare ı̂ntre astea două cazuri?
— Vreau să zic, ı̂ncercă să lă murească domnul Lyons, că avem şi noi
idealurile noastre.
De ce am ura noi bun venit unui om ca ă sta? Dumneavoastră credeţi că ,
după ce-a fă cut, Parnell ar mai i acum omul potrivit ca să ne conducă ?
Şi-atunci, de ce-am i ı̂ngă duitori cu Eduard al şaptelea?
— Azi e aniversarea lui Parnell, spuse domnul O'Connor, să lă să m
gâ lceava. Acum, că -i dus dintre noi, ı̂l respectă m cu toţii, chiar şi
conservatorii, adă ugă , ı̂ntorcâ ndu-se că tre domnul Crofton.
„Poc!”
Din sticla domnului Crofton zburase dopul ză bavnic. Domnul Crofton se
ridică de pe ladă şi se duse spre sobă . Câ nd se ı̂ntoarse cu captura lui,
rosti cu glas grav:
— Partidul nostru ı̂l respectă , pentru că a fost un gentleman.
— Aşa e, Crofton! Spuse domnul Henchy cu ı̂nfocare. A fost singurul
bă rbat care-a ştiut să domesticească menajeria. „Jos, câ inilor, cu botul pe
labe, javrelor!” Aşa-i trata. Hai'
nă untru, Joe! Hai, vino-ncoa'! Strigă , dâ nd cu ochii de domnul Hynes,
care sta-n prag.
Domnul Hynes intră , cu pas rar.
— Mai deschide o sticlă de bere, Jack! Ceru domnul Henchy. Iar am uitat
că n-avem tirbuşon! Hai dă una 'ncoa, s-o pun la foc!
Bă trâ nul ı̂i ı̂ntinse o sticlă , pe care domnul Henchy o aşeză la că ldură .
— Şezi, Joe, ı̂l ı̂mbie domnul O'Connor pe domnul Hynes, tocmai
vorbeam de şef.
— Da, da! Intă ri domnul Henchy.
Domnul Hynes se aşeză pe marginea mesei, lâ ngă domnul Lyons, şi nu
scoase o vorbă .
— Uite unu', spuse domnul Henchy, care nu s-a dezis de dâ nsu'. Da,
Dumnezeu mi-i martor, ce-i drept e drept, Joe! Tu, unu', Dumnezeu mi-e
martor, ai ţinut cu el pâ n-la urmă , ca un om dintr-o bucată !
— A, Joe! Interveni brusc domnul O'Connor. Dă -ne chestia aia pe care-ai
scris-o, ţii minte? O ai la tine?
— Aşa, aşa! Fă cu domnul Henchy. Hai, fă -te-ncoa cu ea. Ai auzit-o
vreodată , Crofton?
Ascultă aici: e o chestie splendidă .
— Hai, stă rui domnul O'Connor.
— Dă -i drumul, Joe!
Domnul Hynes pă rea să nu-şi amintească ı̂ndată bucata la care se
refereau, dar după ce re lectă câ tva timp, zise:
— A, aceea… Da… Sigur… S-a ı̂nvechit acuma.
— Hai, omule, zi! Il ı̂ndemnă domnul O'Connor.
— Sst, sst, fă cu domnul Henchy. Hai, Joe! Domnul Hynes mai şovă i puţin.
Apoi, ı̂n tă cerea ce se aşternea, ı̂şi scoase pă lă ria, o puse pe masă şi se
ridică ı̂n picioare. Pă rea să repete ı̂n gâ nd. După o pauză cam lungă ,
anunţă :
La Moartea lui Parnell 6 octombrie, 1891 ı̂şi drese de vreo două ori
glasul şi ı̂ncepu să recite:
E mort. Neı̂ncoronatul nostru rege-i mort Irlanda, vai, cu jale şi mâ hnire
pttnge, Că ci zace mort acel, pe care numai banda crudă A ipocriţilor de
astă zi ı̂l putu ı̂nftâ nge.
Zace ră pus de ceata lasă a câ inilor Că rorafaimă el le dă rui, din pulbere
'nă l lndu-i; Nă dejdile Irlandei, s-ale Irlandei visuri Se vestejesc acum ca
lorile-n coşciugu’ din palat, că suţă simplă ori bordei umil, Azi iecă rui
irlandez de-amar venin I-e copleşită inima, că dus e cel ce ne-ar i fă urit
un alt destin.
La slavă el ar i adus Irlanda.
— De steagul verde mâ ndru ar i luturat ta vtat, bă rbaţii ei de stat, şi
barzii, şi oştenii, I-ar i ştiut toate popoarele depepă mâ nt.
El Libertatea o visa (o, doar un vis ii!) Aprig lup ind a-l ı̂mplini, ı̂naltul
idol câ nd atins era să -l vadă , De ce-a iubit, Tră darea-l despă rţi.
Ruşine mâ inilor mâ rşave, laşe, Ce l-au lovit pe Domnul lor, sau c-un
să rut, Gloatei de popi servili şi gă lă gioşi ce niciodată Nu-l ı̂ndră giră ,
grabnic l-au vâ ndut.
Piară -n ruşine-n veci memoria acelor tică loşi ce-au ı̂ncercat să
murdă rească ı̂naltul nume al celui mâ ndru, Care semeţ din preajma sa i-
a aruncat.
Că zu cum cad puternicii, Pâ nă la urmă , Senin, ne-nfricosat, l-a lara. Şi
moartea l-a ală turat acum, pe veci, Eroilor Irlandei de-odinioară .
Nu-i stingheriţi odihna cu zvoană de gâ lceavă ! Paşnic el doarme-nici-o
umbră de chin uman Ori sfâ ntă râ vnă nu-l mai ı̂mboldeşte Spre-al
ı̂nă lţă rii luminos liman.
Voia-şi fă cură , şi l-au ı̂njosit, Dar ia aminte, Irlanda mea, spiritul lui Ca
Fenixul din lă că ri, s-arputea Să se ridice, la ivirea soarelui, ı̂n ziua câ nd
domni-vă Libertatea, ı̂n sfâ rşit.
, ş
Şi-n acea zi, Irlanda, gâ ndindpios la el, ı̂n cupa bucuriei plină ,
ră scumpă rare ı̂nă lţa-vă Doar o mâ hnire-amintirea acelui ce a fost Pamel.
Domnul Hynes se aşeză iar la locul lui, pe masă . După ce sfâ rşise de
recitat, se lă să tă cere. Urmă un ropot de aplauze; bă tu din palme chiar şi
domnul Lyons. Aplauzele continuară câ tă va vreme. Câ nd conteniră ,
auditorii bă ură ı̂n tă cere din sticlele lor.
„Poc!”
Să rise şi dopul din sticla domnului Hynes, dar domnul Hynes continua
să şadă pe marginea mesei, cu fata ı̂mbujorată şi cu capul gol. Pă rea să
nu i auzit invitaţia.'
— Mă i Joe, omule! Zise domnul O'Connor, scoţâ nd punga de tutun şi foiţa
pentru ţigă ri, ca să -şi ascundă mai bine emoţia.
— Ce zici de asta, Crofton? Strigă domnul Henchy Frumos, ai? Ce zici?
Crofton zise că era o foarte frumoasă bucată literară .
O MAMĂ.
Domnul Holohan, secretar adjunct al Societă ţii Eire Abu, cutreiera
Dublinul de aproape o lună , cu buzunarele pline de iţuici murdare,
stră duindu-se să aranjeze seria de concerte. Era olog de-un picior şi de
aceea amicii ı̂l porecliseră Hoppy Holohan.
Umbla fă ră ı̂ncetare de colo pâ nă colo, stă tea ore ı̂ntregi pe la colţuri de
stradă , discutâ nd, ı̂şi fă cea notiţe, dar ı̂n cele din urmă doamna Kearney
a fost cea care a aranjat totul.
Domnişoara Devlin devenise doamna Kearney de necaz. Fusese educată
la maici, ı̂ntrun pension pentru fetele din aristocraţie, şi acolo ı̂nvă ţase
franceza şi muzica.
Fiind clorotică de felul ei şi rigidă ı̂n purtă ri, nu prea ı̂şi dobâ ndise
prieteni ı̂n scoală .
Câ nd ajunse la vâ rsta mă ritişului, fu trimisă ı̂n vizită prin numeroasele
case unde câ ntatul ei la pian şi manierele-i preţioase fură mult admirate.
Şedea ı̂nchisă ı̂n cercul glacial al desă vâ rşirilor ei şi aştepta un peţitor
care să cuteze a-1 ı̂nfrunta, oferindu-i o existenţă stră lucită . Dar nu
ı̂ntâ lnea decâ t tineri comuni, pe care nu ı̂i ı̂ncuraja, ı̂ncerca să -şi aline
dorinţele romantice mâ ncâ nd ı̂n secret mari cantită ţi de rahat turcesc.
ţ ţ
Totuşi, câ nd s-a apropiat limita de vâ rsta, iar prietenii au ı̂nceput să -şi
dea drumul la gură ı̂n privinţa ei, i-a fă cut sa tacă mă ritâ ndu-se cu
domnul Kearney, care ţinea un magazin de ı̂ncă lţă minte pe Ormond
Quay.
Era cu mult mai ı̂n vâ rsta decâ t dâ nsa. Conversaţia lui, foarte serioasă ,
avea loc la ră stimpuri, ı̂n voluminoasa-i barbă castanie. După primul an
de mă ritiş, doamna Kearney ı̂şi dă du seama că un asemenea soţ se va
dovedi mai trainic ı̂n purtare decâ t un personaj romantic; totuşi, nu
Holohan Şontorogul (engl.) se lepă dă niciodată de ideile ei romantice.
Domnul Kearney era un om cumpă tat, econom şi cucernic; lua Sfâ nta
Cuminecă tură ı̂n prima zi de vineri a iecă rei luni, uneori ı̂mpreună cu
ea, mai adesea singur. Ea ră mase netulburat de evlavioasă şi-i fu o bună
soţie. Câ nd se a lau la vreo petrecere ı̂ntr- o casă stră ină , era destul ca ea
să ridice câ t de uşor din sprâ ncene, pentru ca el să se scoale şi să -şi ia
ră mas bun; iar câ nd ı̂l necă jea tuşea, ea ı̂i punea la picioare pilota de puf
şi-i pregă tea un punci zdravă n cu rom. La râ ndul lui, era un pă rinte
model; depunea ı̂n iece să ptă mâ nă o mică sumă la o societate de ajutor,
asigurâ ndu-i iecă reia dintre cele două iice ale sale câ te o zestre de o
sută de lire, plă tibilă ı̂n ziua câ nd aveau să ı̂mplinească două zeci şi patru
de ani.
Pe iica mai mare, Kathleen, a dat-o la un pension bun, la maici, unde a
ı̂nvă ţat franceza şi muzica, iar mai tâ rziu a ı̂nscris-o la conservator şi a
plă tit taxele. Şi ı̂n iecare an, prin iulie, doamna Kearney gă sea prilejul
să -i spună câ te unei prietene:
— Soţul meu, dră guţul de el, ne trimite la Skerries pentru câ teva
să ptă mâ ni.
De nu era Skerries, era Howth ori Greystones.
Câ nd ı̂ncepu să se a irme mişcarea Renaşterii irlandeze, ea hotă rı̂ să
pună ı̂n valoare numele iicei şi aduse ı̂n casă un profesor de irlandeză .
Kathleen şi sora ei trimiteau prietenilor că rţi poştale ilustrate cu subiect
irlandez, iar prietenii le trimiteau şi ei că rţi poştale ilustrate cu subiect
irlandez, ı̂n anumite duminici, câ nd domnul Kearney mergea cu familia
la catedrală , se aduna după slujbă un mic grup, ı̂n colţul stră zii
Catedralei. Cu toţii erau prieteni de-ai familiei Kearney, prieteni muzicali
sau prieteni naţionalişti, şi, după ce epuizau cronica bâ rfelor, ı̂şi dă deau
unul altuia mâ na, toţi deodată , fă câ nd haz de atâ tea mâ ini ı̂ncrucişate, şi-
şi luau ră mas bun ı̂n irlandeză .
Curâ nd, numele domnişoarei Kathleen Kearney ı̂ncepu să ie rostit
adesea. Lumea spunea că era foarte pricepută la muzică şi foarte dră guţă
ca fată şi că , ı̂n plus, era şi o adeptă a mişcă rii pentru renaşterea limbii.
ş p ş p ş p ş
Pe doamna Kearney, ireşte, asta o mulţumea, ı̂ncâ t nu fu surprinsă câ nd
ı̂ntr-o zi veni la ea domnul Holohan şi propuse ca iica ei să ie
acompaniatoare ı̂ntr-o serie de patru mari concerte, pe care Societatea
sa intenţiona să le dea la Ancient Concert Room.
Doamna Kearney ı̂l pofti ı̂n salon, ı̂l rugă să ia loc şi scoase la iveală
carafa de cristal cu sherry şi coşuleţul de argint cu biscuiţi. Intră cu trup
şi su let ı̂n amă nuntele acestei iniţiative, dă du pă reri pro şi contra; şi ı̂n
cele din urmă fu elaborat un contract conform că ruia Kathleen urma să
primească opt guinee pentru serviciile sale de acompaniatoare la cele
patru mari concerte.
Domnul Holohan iind novice ı̂ntr-o materie delicată ca aceea a stilului
unor anunţuri de spectacol şi a râ nduirii punctelor din program,
doamna Kearney ı̂i veni ı̂n ajutor. Avea tact. Ştia care dintre artişti
trebuiau a işaţi cu majuscule şi care cu litere mici. Ştia că primului tenor
nu i-ar plă cea să igureze după momentul vesel al domnului Meade.
Pentru ca publicul să nu se plictisească nici o clipă , strecură numerele
ı̂ndoielnice printre cele cu o bine stabilită reputaţie de câ ntece favorite.
Domnul Holohan venea la dâ nsa ı̂n iecare zi, ca să -i ceară pă rerea cu
privire la câ te-un amă nunt. Ea era mereu la fel de prietenoasă , ı̂şi da cu
plă cere sfatul şi o fă cea, ı̂ntr-adevă r, ı̂n chipul cel mai iresc, ı̂mpinse
carafa că tre dâ nsul, zicâ nd:
— Vă rog, domnule Holohan, serviţi-vă ! Şi ı̂n timp ce se servea, gazda ı̂i
spuse:
— Să n-aveţi nici cea mai mică teamă ! Să n-aveţi nici o teamă !
Totul mergea foarte frumos. Doamna Kearney cumpă ră la Brown
Thomas o adorabilă şarmeuză tranda irie, pentru a ı̂mprospă ta corsajul
rochiei lui Kathleen. A costat-o o sumă frumuşică ; dar sunt ocazii câ nd o
oarecare cheltuială e ı̂ndreptă ţită . A luat vreo duzină de bilete de câ te
doi şilingi pentru ultimul concert şi le-a trimis acelora dintre prieteni de
care nu era sigură că ar i venit altminteri. N-a uitat nimic şi, mulţumită
ei, tot ce trebuia fă cut a fost fă cut.
Concertele urmau să aibă loc miercuri, joi, vineri şi sâ mbă tă . Câ nd
doamna Kearney a sosit, miercuri, cu iica ei, la Ancient Concert Room,
n-a fost ı̂ncâ ntată de ce-a vă zut. Câ ţiva tineri, cu insigne de un albastru-
viu prinse la haină , trâ ndă veau prin vestibul; niciunul nu purta costum
de seară . Trecu pe lâ ngă dâ nşii cu iică -sa; o privire aruncată repede prin
uşa deschisă a holului o lă muri asupra indolenţei uşierilor, ı̂ntâ i se
ı̂ntrebă dacă nu cumva greşise ora. Nu, era opt fă ră două zeci.
In foaierul artiştilor dindă ră tul scenei, fu prezentată domnului
Fitzpatrick, secretarul asociaţiei. Era un om mă runt, cu o faţă albă ,
inexpresivă , stupidă . Doamna Kearney observă că -şi purta pă lă ria moale,
cafenie, foarte degajat, pe-o ureche, şi că vorbea cu accent tă ră gă nat.
Ţinea ı̂n mâ nă un program si, câ t vorbi cu dâ nsa, mestecă un colţ al
programului pâ nă -l fă cu terci. Se pă rea că suportă cu uşurinţă
dezamă girile. Domnul Holohan se ı̂n iinţa ı̂n foaier la iecare câ teva
minute, ca să dea raportul situaţiei la casa de bilete. Artiştii vorbeau
ı̂ntre dâ nşii, nervoşi, aruncau la ră stimpuri câ te-o privire ı̂n oglindă , ı̂şi
fă ceau sul caietele de muzică şi iar le desfă şurau. Câ nd se fă cu aproape
opt şi jumă tate, puţinii oameni care se a lau ı̂n sală ı̂ncepură să -şi
manifeste dorinţa de a li se oferi o distracţie. Domnul Fitzpatrick intră ı̂n
cabină , zâ mbi ı̂n gol, prosteşte, şi spuse:
— Ei, doamnelor şi domnilor, zic c-ar i cazul să deschidem balul.
Doamna Kearney ı̂i ră splă ti silabele inale, foarte tă ră gă nate, aţintind
asupră -i o rapidă uită tură ı̂ncă rcată de dispreţ şi apoi se adresă iicei
sale, pe un ton ı̂ncurajator:
— Eşti gata, dră guţă ?
De cum avu prilejul, ı̂l chemă de-o parte pe domnul Holohan şi-1 rugă
să -i spună ce ı̂nsemna asta. Domnul Holohan nu ştia ce ı̂nsemna asta.
Spuse că fusese o greşeală din partea comitetului să aranjeze patru
concerte: patru erau prea mult.
— Şi artiştii! Se indignă doamna Kearney. Fireşte, fac tot ce pot, dar fapt
e că nu-s buni.
Domnul Holohan admise că artiştii nu erau buni, dar comitetul, zise el,
hotă râ se a lă sa primele trei concerte să iasă cum s-o putea şi să rezerve
nivelul ridicat pentru cel de sâ mbă tă seara. Doamna Kearney tă cu, dar
pe mă sură ce se perindau pe estradă numerele mediocre, iar puţinii
spectatori din sală se tot ră reau, ı̂ncepea să regrete că fă cuse cheltuială
de bani şi energie pentru un asemenea spectacol. Nu-i plă cea felui ı̂n
care se desfă şurau lucrurile şi zâ mbetul gol al domnului Fitzpatrick o
irita. Totuşi, nu spuse nimic şi aşteptă să vadă cum se va sfâ rşi. Concertul
expiră cu puţin ı̂nainte de ora zece şi toată lumea se gră bi să plece.
Concertul de joi seara avu un public mai numeros, dar doamna Kearney
vă zu ı̂ndată că biletele de favoare umpluseră sala. Publicul se purta fă ră
nici o jenă , de parcă ar i asistat la o simplă repetiţie ı̂n costume. Domnul
Fitzpatrick pă rea să se amuze; era cu desă vâ rşire inconştient că doamna
Kearney lua notă cu mâ nie de conduita lui. Stă tea ı̂n marginea cortinei,
scoţâ nd la ră stimpuri capul şi schimbâ nd râ sete cu doi prieteni ai să i
care şedeau ı̂n colţ la balcon, ı̂n cursul serii, doamna Kearney a lă că
spectacolul de vineri urma să ie abandonat şi că , ı̂n schimb, comitetul
avea de gâ nd să facă pe dracu' ı̂n patru ca să asigure o sală plină ochi
pentru sâ mbă tă seara. Câ nd auzi asta, se duse să -l caute pe domnul
Holohan.
Il prinse şi-l imobiliza pe câ nd alerga şchiopă tâ nd să ducă un pahar cu
limonada unei domnişoare; ı̂l ı̂ntrebă dacă era adevă rat. Da, era
adevă rat.
— Dar bineı̂nţeles că asta nu schimbă contractul, spuse ea. Contractul s-
a ı̂ncheiat pentru patru concerte.
Domnul Holohan pă rea gră bit; a sfă tuit-o să discute cu domnul
Fitzpatrick. Doamna Kearney ı̂ncepu acum să se alarmeze, ı̂l chemă de-o
parte pe domnul Fitzpatrick, de unde stă tea, lâ ngă cortină , şi ı̂i spuse că
iica ei semnase pentru patru concerte si, bineı̂nţeles, conform
contractului, se cuvenea să primească suma stabilită iniţial, indiferent
dacă asociaţia dă dea sau nu cele patru concerte. Domnul Fitzpatrick,
care pricepu greu despre ce era vorba, pă rea a nu i ı̂n stare să rezolve
di icultatea şi spuse că va supune problema comitetului. Doamnei
Kearney ı̂ncepu să -i pâ lpâ ie mâ nia ı̂n obraji; se stă pâ nea din ră sputeri să
nu-l maimuţă rească :
— Şi cine e, mă rog, acest „co-mi-teet”? Ştia ı̂nsă că o doamnă nu se
poartă aşa. Tă cu.
Vineri dis-de-dimineaţă fură trimişi pe stră zile principale ale Dublinului
bă ieţaşi cu teancuri de programe. Anunţuri speciale apă rură ı̂n toate
gazetele, amintind publicului iubitor de muzică ce plă cere i se rezerva
pentru seara urmă toare. Doamna Kearney se mai linişti ı̂ntrucâ tva,
socoti totuşi că era bine să -şi pună la curent soţul cu temerile ei. Soţul o
ascultă cu luare-aminte şi spuse că poate ar i bine s-o ı̂ntovă ră şească
sâ mbă tă . Ea ı̂ncuviinţă , ı̂şi respecta bă rbatul ı̂n acelaşi fel cum respecta
poşta centrală , ca pe un lucru vast, sigur şi stabil; şi cu toate că -i ştia
numă rul redus de talente, ı̂i preţuia valo'area abstractă de bă rbat.
Era bucuroasă că -i propusese s-o ı̂nsoţească , ı̂şi revizui iar planurile.
Seara concertului cel mare sosi. Uoamna Kearney, ı̂mpreună cu soţul şi
iica sosiră la Ancient Concert Room cu trei sferturi de ceas ı̂nainte de
ora la care urma să ı̂nceapă spectacolul. Din nefericire, era o seară
ploioasă .
Doamna Kearney ı̂ncredinţa soţului ı̂mbră că mintea şi caietele de muzică
ale domnişoarei şi cutreieră toată clă direa, uitâ ndu-se după domnul
Holohan ori domnul Pitzpatrick. Nu putu gă si pe niciunul dintre ei. Ii
ı̂ntrebă Pe uşieri dacă se a la ı̂n sală vreun membru al comitetului şi cu
mare greutate un uşier ı̂i aduse o femeie mă runtă cu numele de
domnişoara Beirne. Doamna Kearney o lă muri că voia să aibă o
ı̂ntrevedere cu unul dintre secretari. Domnişoara Beirne spuse că -i
aştepta din clipă ı̂n clipă şi ı̂ntrebă dacă personal putea să -i ie de folos
cu ceva. Doamna Kearney privi cercetă tor faţa bă trâ nicioasă care se
ı̂ncordase ı̂ntr-o expresie de ı̂ncredere şi entuziasm, şi ră spunse:
— Nu, mulţumesc!
Mă runţica nă dă jduia că vor avea o sală plină . Privi pe fereastră cum
că dea ploaia, pâ nă ce tristeţea stră zii umede şterse de pe chipul ei
ı̂ncordat toată ı̂ncrederea şi tot entuziasmul.
Apoi scoase un uşor oftat şi zise:
— De! Dumnezeu ni-e martor că am fă cut tot ce s-a putut! Doamna
Kearney trebui să se ı̂napoieze ı̂n foaierul artiştilor.
Artiştii soseau. Veniseră pâ nă acum basul şi tenorul al doilea. Basul,
domnul Duggan, era un tâ nă r zvelt, cu o mustaţă oacheşă , rară . Ca bă iat
foarte tâ nă r, emisese note prelungite de bas ı̂n holul sonor unde slujea
taică -să u ca uşier la un birou din centrul oraşului. De la această stare
umilă se ı̂nă lţase pâ nă la aceea de artist de prima mâ nă . Apă ruse şi la
operă , ı̂ntr-o seară câ nd se ı̂mbolnă vise un câ ntă reţ, preluase el rolul
regelui din opera Montana, la Queen's Theatre. Işi câ ntă rolul cu multă
simţire şi amploare şi fu ı̂ntâ mpinat că lduros de galerie; dar, din
nefericire, ştirbi buna impresie ce-o fă cuse ştergâ ndu-şi de vreo două ori
nasul cu mâ na ı̂nmă nuşată , din distracţie. Era modest şi vorbea puţin,
ı̂ncuviinţa ce i se spunea cu „M”-atâ t de s ioase, ı̂ncâ t ı̂ncuviinţarea
trecea neobservată , şi niciodată nu bea altceva decâ t lapte, ca să nu-şi
strice glasul. Domnul Bell, tenorul al doilea, era un omuleţ care ı̂n iece
an concura la premiile concursului Feis Ceoil. La a patra ı̂ncercare i se
acordase o medalie de bronz. Era extrem de nervos şi extrem de gelos pe
alţi tenori şi-şi acoperea gelozia plină de nervozitate cu demonstraţii
clocotitoare de prietenie, ı̂ncerca să convingă pe toată lumea ce pacoste
era pentru el un concert, ı̂ndată ce-l vă zu pe domnul Duggan, se duse şi-l
ı̂ntrebă :
— Şi dumneata ai picat ı̂n beleaua asta?
— Ihı̂, fă cu domnul Duggan.
Domnul Bell râ se, ı̂ntinzâ nd braţul că tre tovară şul să u de suferinţă şi
zise:
— Să ne dă m mâ na!
Doamna Kearney trecu pe lâ ngă aceşti doi tineri şi se ı̂ndreptă spre
marginea cortinei ca să privească ı̂n sală . Locurile se completau repede
şi printre spectatori circula o larmă plă cută . Se ı̂napoie şi-i vorbi soţului
ei ı̂ntre patru ochi. Subiectul convorbirii era, evident, Kathleen; amâ ndoi
aruncau des priviri că tre fată , care sta de vorbă cu o prietenă
naţionalistă , domnişoara Healy, mezzo-soprană . O singuratică femeie
necunoscută , cu faţa palidă , trecu prin ı̂ncă pere. Femeile urmă riră cu
ochi ageri rochia veştedă , albastră , ı̂ntinsă pe trupul slab. Cineva spuse
că era Madam Glynn, soprana.
— Mă ı̂ntreb de unde au scos- o! Ii spuse Kathleen domnişoarei Healy.
Sunt sigură că n-am auzit niciodată de ea!
Domnişoara Healy nu se putu abţine să nu zâ mbească . Tocmai atunci
intră ı̂n foaier, şchiopă tâ nd, domnul Holohan şi cele două tinere ı̂l
ı̂ntrebară cine era femeia necunoscută .
Domnul Holohan spuse că era Madam Glynn, din Londra. Madam Glynn
ı̂şi alese un loc ı̂n picioare ı̂ntr-un colţ al ı̂ncă perii, ţinâ nd'ţeapă n ı̂n faţă -i
un caiet de muzică fă cut sul şi schimbâ ndu-şi ı̂n ră stimpuri direcţia
privirii ixe şi speriate. Umbra ı̂i ocrotea acum rochia veştedă , ı̂n schimb
ı̂i că dea ră zbună toare asupra micii scobituri de deasupra claviculei.
Larma din sală ı̂ncepea să se audă mai tare. Primul tenor şi baritonul
sosiră ı̂mpreună . Erau amâ ndoi bine ı̂mbră caţi, viguroşi şi mulţumiţi;
parcă aduseseră ı̂n ı̂ncă pere un su lu de opulenţă .
Doamna Kearney o duse pe iică -sa lâ ngă ei şi le vorbi prietenos. Dorea
să ie ı̂n termeni buni cu dâ nşii, dar pe câ nd se stră duia să ie politicoasă ,
ı̂l urmă rea din ochi pe domnul Holohan cum umbla şontâ c-şontâ c prin
odaie, abă tâ ndu-se ba ı̂ntr-o parte, ba ı̂ntr-alta. De ı̂ndată ce putu, se
scuză şi ieşi după el.
— Domnule Holohan, vreau să vă vorbesc o clipă , ı̂i zise.
Merseră pâ nă ı̂ntr- o parte mai ferită a coridorului. Doamna Kearney ı̂l
ı̂ntrebă câ nd avea să ie plă tită iica ei. Domnul Holohan ră spunse că
această chestiune intra ı̂n atribuţiile domnului Fitzpatrick. Doamna
Kearney spuse că dâ nsa nu ştia nimic de domnul Fitzpatrick.
Fiica ei iscă lise un contract care prevedea plata a opt guinee şi va trebui
să le primească .
Domnul Holohan spuse că asta nu era treaba lui.
— Cum nu e treaba dumneavoastră ? Intrebă doamna Kearney. Nu i-aţi
adus chiar dumneavoastră contractul? In tot cazul, dacă nu e treaba
dumneavoastră , e treaba mea, şi mă voi ocupa de ea.
— Aţi face mai bine să vorbiţi despre asta cu domnul Fitzpatrick, zise
accentuat domnul Holohan.
— Eu nu ştiu nimic de domnul Fitzpatrick, repetă doamna Kearney. Eu
am un contract şi voi veghea să ie respectat.
Câ nd se ı̂napoie ı̂n foaier, i se roşiseră uşor obrajii, ı̂n ı̂ncă pere era
animaţie. Doi bă rbaţi, care nu-şi scoseseră paltoanele, stă teau ı̂n faţa
sobei şi tă ifă suiau familiar cu domnişoara Healy şi cu baritonul. Erau
gazetarul de la Freeman şi domnul O'Madden Burke. Cel de la Freeman
intrase ca să anunţe că nu poate ră mâ ne la concert, iindcă trebuia să
aducă o dare de seamă de la conferinţa pe care o ţinea un preot
american la Mansion House1. Spunea c

Limbă

Oameni Din Dublin - James Joyce

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Oameni Din Dublin - James Joyce

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Table