Sunteți pe pagina 1din 5

ASTMUL BRONŞIC

– Nu e o boală de iarnă, aşa cum s-ar crede. Face parte dintre afecţiunile care nu ţin seama de
anotimp. Deci, nici de faptul că afară e vară şi că tusea cu sufocare nu se potriveşte cu mercurul gata să
explodeze în termometre. Dar uite că tocmai aerul extrem de uscat şi vipiile solare par să-i chinuie pe
astmatici în mod special. Nu şi dacă vor apela la sfaturile şi leacurile enumerate mai jos - 
Object
Object
1 2

Măsuri de prim-ajutor

Când criza de sufocare apare pe neaşteptate (în majoritatea cazurilor, noaptea) apelaţi la "manevrele" populare,
cunoscute de mii de ani.
* Se deschide fereastra, ca să vină mult aer curat.
* Se înghit câteva bucăţele de gheaţă din congelator.
* Se bea apă de orz (pulbere, se vinde la plafar) şi se amestecă cu apă, care se prepară seara şi se ţine în termos.
* Se inhalează soluţie de amoniac farmaceutic.
* Se beau câteva înghiţituri de vin acru sau un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu diluat în apă.
* Ajută şi 15-20 de picături de odolean (valeriană), luate în 50 ml de apă.
* Zona inimii se umezeşte cu un prosopel înmuiat în apă rece amestecată cu oţet şi sare.
* Când respiraţia devine şuierătoare, se înmoaie două fâşii de pânză albă de bumbac în oţet şi se înfăşoară
încheieturile braţelor, în zona pulsului, dar nu foarte strâns. Deseori ajută şi baia fierbinte la picioare, făcută într-o
găleată, ca să fie încălzite şi gleznele, în timp ce bolnavul stă pe un scaun, lângă o masă, de care se sprijină cu
braţele, ţinând coatele desfăcute în părţi. Această poziţie uşurează respiraţia.
* Se face un masaj uşor al capului, în zona cervicală şi a umerilor. Pentru masaj putem folosi o perie uscată care
îmbunătăţeste circulaţia sanguină.
* Persoanele cu probleme de inimă sau hipertensiune nu au voie să facă proceduri cu apă fierbinte, de aceea sunt
sfătuite să dea drumul la apă clocotită în baie şi să inhaleze aburii, sau să inhaleze aburi de cartofi fierţi în coajă.
Efectul creşte vizibil dacă odată cu inhalaţia se bea cu înghiţituri mici ceai din frunze sau fructe de merişor uscat.
* Una din cele mai eficace metode este inhalarea fumului de urzică uscată sau de frunze uscate de podbal (se ard pe
o tablă de metal). Diminuează criza văzând cu ochii. Folosit zilnic de cei ce suferă de astm bronşic, procedeul devine
un tratament cu efect sigur. În alte părţi ale lumii, medicina populară cunoaşte metode mai puţin obişnuite. În ţările
orientale, astmaticii ţin în gură frunze proaspete sau uscate de podbal. În Australia şi unele ţări europene, se înghit
ghemuleţe mici din fire de păianjen. În America, bolnavii dorm pe lână de oi proaspăt tunsă, poartă mărgele din
Object 3

chihlimbar şi ţin în casă căţei Cihuahua. Se consideră că patrupedul atrage boala asupra lui, dar nu suferă deloc.
– Persoanele care se confruntă pentru prima dată cu o criză de astm să cheme urgent ambulanţa. Până atunci,
păstraţi-vă calmul, deoarece stresul şi teama agravează bronhospasmul şi senzaţia de asfixie. Pentru prevenirea
crizelor de astm, trebuie să vă feriţi de stres, agitaţie, efort fizic excesiv, să renunţaţi la ţigări şi alcool.

Reţete cu plante
– * Se bea zilnic infuzie dintr-o linguriţă de frunze de urzică. 200 ml de apă fierbinte se aduc până la punctul
de fierbere, se adaugă planta şi se infuzează până la răcire. (În niciun caz nu fierbeţi plantele în vase de aluminiu.)
* Se toacă mărunt 30 de grame de rădăcină de lemn-dulce şi se infuzează în termos, în 500 ml de apă clocotită,
timp de 24 de ore. Se bea un pahar de ceai la primul semn de greutate în piept. Atenţie! Preparatul poate favoriza
creşterea tensiunii sau insuficienţa renală, la persoanele cu afecţiuni renale.
* Ceai din scoarţă de vişin sălbatic. Dacă găsiţi în pădure un vişin, luaţi câteva fâşii de scoarţă de pe crengile din
partea de nord. Scoarţa se usucă, se râşneşte şi se păstrează în borcan cu filet. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de
pulbere, care se pune în 250 ml de apă rece. Se aduce până la fierbere, pe foc mic, apoi se mai lasă pe flacără 7
minute. Se acoperă vasul cu capac, se infuzează până la răcire. Se bea câte un pahar înainte de fiecare masă şi încă
unul înainte de culcare.
– * Sirop din seminţe de floarea-soarelui. Se pun pe foc 2 litri de apă, cu 4 pahare de seminţe curăţate de
floarea-soarelui. Când în oală rămâne un litru de lichid, se strecoară, se amestecă după răcire cu un litru de miere de
albine şi se păstrează la rece. Se consumă câte o linguriţă, la 30 de minute după masă.
* Sirop din usturoi. Se curăţă căţeii de la 3 căpăţâni de usturoi, se taie pe lung şi se fierb în 500 ml de apă. Când
apa scade şi rămân 250 ml, usturoiul se scoate şi se pune într-un borcan. În apa rămasă, se adaugă un pahar de
oţet de mere şi 1/4 pahar de miere de albine. Se fierb până ce compoziţia se îngroaşă. Se toarnă siropul în borcanul
cu usturoi, se închide cu capac şi se lasă până a doua zi. În fiecare dimineaţă se mănâncă pe stomacul gol 2 căţei de
usturoi, amestecaţi cu o linguriţă de sirop.

Măceşe
 
• Două linguriţe rase de seminţe de pelin se infuzează în 350 ml de apă fierbinte, timp de o oră. Se strecoară şi
se bea câte 100 ml de ceai, de 3 ori pe zi, înainte de masă.
* Se curăţă 500 grame de ghimbir, se rad, şi răzătura se pune într-un borcan cu filet de un litru. Deasupra se toarnă
alcool dublu rafinat. Borcanul se închide etanş şi se ţine 2 săptămâni la temperatura camerei. Se agită periodic. Se
strecoară prin presare şi se trece lichidul în altă sticlă, limpezit. Sedimentul se aruncă. Se bea câte o linguriţă de tinc-
tură, cu 100 ml de apă, de 2 ori pe zi, la 30 de minute după masă.
* Din bătrâni se cunoaşte metoda de tratament cu vin acru şi frunze de podbal. 50 grame de frunze se taie mărunt,
se opăresc cu 500 ml de apă fierbinte, se infuzează o oră în termos sau se ţin pe baie de aburi. Infuzia strecurată se
amestecă cu 500 ml de vin sec, alb sau roşu, încălzit la 70 de grade. Se bea vinul cald, câte 150 ml, de 3-4 ori pe zi,
timp de 14 zile. Reţeta se foloseşte şi în caz de laringită, bronşiectazie, bronşită cronică.
* În timpul crizelor de tuse astmatică puternică se râşnesc boabe de ovăz nedecorticat (cu tot cu pleavă). Se opăreşte
o lingură de măciniş cu 200 ml de apă sau zer fierbinte. Se infuzează în termos timp de 2 ore. Se bea lichidul
strecurat, câte 150 ml, de 2-3 ori pe zi.
• Reţete din mai multe plante

Trei-fraţi-pătaţi
 

* Se amestecă cantităţi egale de cimbru, frunze de podbal, trei-fraţi-pătaţi, rădăcină de iarbă mare, seminţe de
anason. Se iau 4 linguriţe rase de amestec, se pun în 250 ml de apă rece, se macerează timp de 2 ore, după care se
pun pe foc şi se fierb 5 minute după primul clocot. Se infuzează 20 de minute, se strecoară. Se bea ceaiul împărţit în
3 doze, între mese. După 14 zile, plantele se înlocuiesc cu muguri de pin, muşeţel, patlagină şi podbal. Se prepară la
fel.
* Se amestecă câte o lingură flori de soc, scoarţă de salcie, rostopască, câte 2 linguri fructe de măceş şi seminţe de
fenicul. În 300 ml de apă rece se pun 2 linguri rase de amestec, se aduce apa până la fierbere, se lasă pe un foc mic
încă 3 minute, apoi se infuzează ceaiul în vas acoperit, până la răcire. Se beau câte 100 ml, de 3 ori pe zi, cu 25 de
minute înainte de masă.
* Se râşnesc în maşina de cafea 3 linguri de seminţe de muştar şi se amestecă cu 100 ml suc de aloe, 300 g miere de
albine, 500 g miez de nucă pisat. Se consumă câte o lingură, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

Reţete speciale

Urzică
 
• Dacă astmul bronşic este asociat cu rinită alergică: se pun în cuptor rădăcini de brusture şi de păpădie în
cantităţi egale, se prăjesc puţin, ca să devină de un maroniu deschis, apoi se râşnesc împreună. Două linguri de
pulbere se amestecă cu 500 ml de apă şi se lasă peste noapte. Dimineaţa se mai adaugă 100 ml de apă, se pune
lichidul pe foc şi se mai fierbe 10 minute, după primul clocot. Se beau câte 100 ml de ceai, amestecat cu 50 ml de
lapte cald, înainte de masă.
* Dacă astmul bronşic este asociat cu erupţii cutanate, se fac băi sau spălături cu salcie albă. Se toacă 400 g de
crenguţe tinere cu frunze şi flori, se opăresc dimineaţa cu 5 litri de apă şi se lasă la infuzat până seara. Înainte de
culcare, adulţii se spală cu infuzie încălzită puţin, iar pentru copii se face o baie, în cadă mică.

Alimentaţia

 
Bolnavilor cu astm bronşic le este recomandat sucul de struguri, precum şi alimentele care conţin vitaminele B6 şi
B12.
* Se mănâncă câte 6 caise pe zi, câte 3-4 tuberculi de topinambur (napi).
* Condimentul curcuma (turmeric) este cunoscut ca un remediu benefic în caz de astm bronşic. O linguriţă de
pulbere se amestecă cu un pahar de lapte sau zer fierbinte, se lasă până la răcire şi se bea împărţit în trei doze, cu
40 de minute înainte de mesele principale.
* Smochinele favorizează eliminarea flegmei din plămâni. Se spală cu apă caldă 3-4 fructe uscate şi se lasă într-un
pahar cu apă, peste noapte. Dimineaţa se mănâncă fructele pe stomacul gol, apoi se bea apa din pahar. O cură
durează 2 luni.
* Zilnic se bea un pahar de amestec de suc de morcovi şi ţelină, în cantităţi egale, în care se adaugă ceai de cicoare
(câte 1/3 de pahar de ceai de fiecare ingredient).
* Amestecaţi câte o linguriţă de hrean ras cu miere de albine, şi consumaţi preparatul înainte de culcare.
* Într-un borcan cu filet, puneţi 2 cepe mari, tocate mărunt, turnaţi deasupra 2 pahare de miere de albine lichidă.
Borcanul se închide cu capac şi se lasă la macerat 12 ore. Se consumă câte o linguriţă de sirop, cu 30 de minute
după fiecare masă, şi o linguriţă înainte de culcare.

Uleiurile esentiale recomandate in astmul bronsic sunt cele de isop, eucalipt, cimbru, levantica, menta, maghiran si
rozmarin, care se administreaza sub forma de inhalatii sau tincturi - 10 g ulei esential la 100 ml alcool etilic de 95gr.,
din care se utilizeaza 10-20 picaturi in putina apa sau infuzie, de trei ori pe zi, inaintea meselor principale.
Dintre gemoderivate, cele mai indicate sunt extractul din muguri de calin - spasmolitic si antialergic cu tropism pe
aparatul respirator - si extractul din muguri de coacaz-negru - cortison-like, stimulant al secretiei hormonilor
antiinflamatori, indicat in sindroame alergice acute, astm bronsic de tip alergic si bronsite alergice. Se administreaza
conform prospectului insotitor.
O metoda utila de stimulare si usurare a respiratiei, de eliberare a cailor respiratorii de excesul de mucus, este
masajul pe intreaga zona toracica cu un unguent camforat in care se pun cateva picaturi de ulei esential de menta.
In acelasi scop, se poate administra pe cale orala produsul ayurvedic Coughend-sirop, indicat in diverse patologii
pulmonare, printre care si astmul bronsic alergic si nealergic.
Medicina complementara dispune si de terapii ca acupunctura si reflexoterapia, care pot fi de folos in prevenirea
crizelor de astm, prin stimularea eliberarii anumitor substante chimice, de exemplu peptidul vasoactiv intestinal, o
substanta care actioneaza ca bronhodilatator. Este important sa stiti, de asemenea, ca vitamina C poate imbunatati
functia pulmonara si poate ajuta la prevenirea bronhospasmului indus de efort. Manganul si magneziul pot si ele sa
ajute la controlul astmului bronsic.
Sa auzim numai de bine!

Plantele medicinale

Trei-frati-patati - are doua efecte importante: curata caile respiratorii de secretii, datorita efectului expectorant, si
dezintoxica puternic organismul, in conditiile in care acumularea de toxine este principala vinovata a aparitiei
alergiilor respiratorii. Se ia sub forma de pulbere, obtinuta prin macinarea cu rasnita de cafea a partilor aeriene, cate
o lingurita de patru ori pe zi. Un tratament dureaza 6 luni, urmat de 30 de zile de pauza, apoi se reia.

Mugurii de coacaz negru - sunt un cortizon natural, care se administreaza pe cale interna. Se ia sub forma de
macerat glicerinat (il gasim in farmacii), cate 50 de picaturi de doua-trei ori pe zi. Se fac, mai ales in perioada
polenizarii, cure de cate doua luni, urmate de doua saptamani de pauza.

Uleiurile volatile

Alergia la polen se poate agrava, devemind astmbronsic


 
Sunt foarte importante in tratamentul astmului, fie el alergic sau infectios, datorita actiunii lor directe si foarte rapide
la nivelul arborelui bronsic si al plamanilor. Uleiurile volatile se obtin doar industrial, deci vor fi achizitionate de la
magazinele naturiste, iar inainte de a le folosi, studiati cu atentie prospectul si ambalajul, pentru ca nu toate uleiurile
volatile sunt complet naturale si pot fi folosite pentru tratamentul intern si extern. Iata doua recomandari de uleiuri
volatile:
Uleiul natural de menta - are efecte extraordinare in cazul acestei afectiuni. Se administreaza intern, cu miere,
maximum 10 picaturi pe zi la adulti si 3-5 picaturi pe zi la copii. Extern, se foloseste mai ales in timpul noptii, pentru
dispersia vaporilor in incaperea in care stam (dispersia se face cu ajutorul lampii de aromoterapie). Menta are efect
bronhodilatator, stimuleaza centrul respiratiei din sistemul nervos central, usureaza inspiratia si expiratia, previne si
combate crizele de astm.

Uleiul natural de brad - se foloseste in acelasi fel ca si cel de menta. Este un bronhodilatator mai slab decat
acesta, in schimb este mult mai bine tolerat pe termen lung. Are si efecte antiinfectioase, prevenind aparitia unor
infectii respiratorii care ar agrava astmul alergic.

Alimentatie
Regimul alimentar are o mare importanta in astmul bronsic, fie el alergic sau infectios. In principiu, in cazul ambelor
forme de astmse recomanda o alimentatie cat mai "curata", lipsita de aditivi chimici, de alimente suprarafinate (faina
alba, zahar, margarina etc.), de carne, de legume si fructe cu pesticide si ingrasaminte chimice.
In perioada crizelor de astm, se consuma doar alimente hipoalergice, adica legume verzi: fasole verde, varza, salata
verde, broccoli, frunze de ridiche de luna, sub forma de suc diluat sau de zeama de fiertura, cu foarte putina sare.
Dupa iesirea din criza si revenirea respiratiei la normal, se introduc sucurile proaspete si salatele de fructe, supele de
legume, salatele de legume si, treptat, branza (dar nu fermentata!) si ouale. In general, in cazul astmului se
recomanda deloc sau foarte putina carne slaba sau peste. De asemenea, este contraindicata hrana la conserva, fie
ea de casa sau procesata industrial. Nu se vor consuma nici alimente cu aditivi sintetici (E-uri) de genul indulcitorilor,
afanatorilor, colorantilor, amelioratorilor de gust si de aroma, conservantilor. Pe cat posibil, se vor consuma alimente
obtinute prin metode biologice traditionale, din surse sigure. O mare grija trebuie acordata si in cazul alimentelor
alterate sau care au stat ceva mai mult timp depozitate, deoarece chiar si un mucegai minuscul, greu sesizabil prin
gust, poate declansa crize astmatice grave, chiar fatale.
O alta regula importanta in cazul astmaticilor: mese multe si cat mai usoare. Un pranz in care se consuma o supa de
legume, o salata de cruditati si niste branzeturi este de preferat unei mese copioase, chiar daca meniul usor va mai
necesita o gustare ulterioara. De asemenea, trebuie evitata infometarea pe timp indelungat, urmata de o masa
foarte consistenta. Si in cazul astmaticilor functioneaza regula: "moderatie in toate". Masa de seara trebuie sa fie
redusa in volum, cu alimente usor digerabile si asimilabile, cu potential alergen si iritant redus. O cercetare pe mai
multe sute de bolnavi astmatici arata ca la 68% dintre ei,

Legumele tratate cu pesticide - pericol maxim pentru copii


 
crizele apar cel mai frecvent noaptea, dupa ce au mancat tarziu sau alimente mai grele.
Dintre alimentele-medicament in astm mentionam:
ceapa, usturoiul verde, ridichile si leurda - toate au efect decongestionant, expectorant si antiinfectios, ajutand
la eliberarea cailor respiratorii de secretii si la usurarea respiratiei

urzicile, spanacul, orzul verde, salata verde - sunt alimente bogate in clorofila, o substanta care are efecte anti-
alergice si antiinflamatoare verificate in timp si stabile.

lactatele naturale putin prelucrate - adica laptele proaspat, iaurtul, branza dulce sunt, in cantitati mici si medii, o
excelenta sursa de calorii, care nu impovareaza cu toxine organismul. Ele nu vor fi insa consumate de persoanele cu
alergie la lactoza.

zarzavaturile verzi - patrunjelul, telina, mararul, cand sunt consumate in perioadele dintre crize, sunt un excelent
protector si curatitor al plamanilor si al cailor aeriene.

apa - va fi preferata cea plata sau de izvor, nepoluata si netratata in statiile de epurare. Se va consuma in cantitati
sporite - minimum 1,5 litri pe zi.

Aerul

Din cand in cand, astmaticii trebuie sa se "hraneasca" bine cu un aer de calitate. Pentru aceasta, se recomanda cura
de padure, care se face in locuri cat mai indepartate de aglomeratiile urbane, mai ales in masivele muntoase
nepoluate, precum si in arboretele de pe vaile raurilor cu curgere rapida (eventual cu cascade), unde ventilatia
aerului este foarte buna, iar concentratia de ioni negativi ridicata. Un tratament cu aer de padure pentru a fi eficient
dureaza minimum 12 zile, timp in care se vor face plimbari in aer liber, in pas lejer, respirand cat mai amplu si
profund. Cele mai bune momente sunt dimineata la ora 11 si noaptea la orele 23. In timpul zilei, concentratia de
oxigen este foarte ridicata, ajutand arborele bronsic si plamanii sa se refaca, sa le scada in mod natural sensibilitatea
la factorii agresivi de mediu. Noaptea, fiind ridicata concentratia de bioxid de carbon, apare tendinta naturala de a
avea o inspiratie si o expiratie mai ampla, fiind un moment foarte bun pentru reeducarea respiratiei - demers extrem
de important, asa cum vom vedea mai tarziu.
Un alt aer cu efecte favorabile extraordinare asupra astmaticilor este cel respirat in saline. Are o umiditate redusa si
efecte antiseptice, efectul iritant si bronhospastic fiind inexistent in cazul acestui aer. In Romania exista si aparatele
de tip "Salin", care creeaza in incaperi un aer relativ similar cu cel din exploatarile de sare, fiind foarte eficient in
terapie.

Aerosoli naturali

Sunt particule fine de lichid care plutesc in aer si sunt incarcate cu o sarcina electrica ce le face sa ajunga direct la
nivelul bronhiilor si al plamanilor, atunci cand sunt inspirate, exercitand efecte terapeutice. Exista doua feluri de
aerosoli naturali:

Aerosolii marini - se formeaza din particule fine de apa sarata in locurile in care valurile se sparg de stanci sau de
diguri. O simpla plimbare in timpul diminetii sau al serii in aceste zone de litoral are valoarea unui tratament intensiv
cu acesti aerosoli, care reduc puternic sensibilitatea alergica la nivelul aparatului respirator, desfunda bronhiile si
bronhiolele, reduc inflamatia. Acelasi efect il au si aerosolii obtinuti cu instalatii speciale, in bazele de tratament cu
ape sarate (Techirghiol, Lacul Sarat, Amara, Eforie, Sarata Monteoru etc.).

Aerosolii din padurile de conifere - se formeaza mai ales in sezonul cald, in zilele cu soare puternic, cand padurile
de brad, pin, larice sau molid emana cantitati imense de vapori de apa cu uleiuri volatile, vapori care, capatand
sarcina electrica, devin aerosoli. Acesti aerosoli sunt excelenti in cazul astmului infectios.

Gimnastica respiratorie

Este imprumutata din stiinta milenara yoga, fiind o adevarata cheie de bolta pentru ameliorare si, de ce nu, pentru
vindecarea astmului. Ideea ca respiratia vine de la sine si, deci, nu are importanta cum respiram, este profund
gresita. In cazurile de astm, si doar zece respiratii controlate, efectuate de cateva ori pe zi, ajuta enorm bolnavul sa
nu intre in criza si chiar sa iasa mai repede din ea si cu mai putine medicamente. Pentru astmatici, doua lucruri sunt
foarte important de invatat: sa respire complet, folosind toate segmentele pulmonare si sa aiba o expiratie mult mai
lunga (de doua - patru ori) decat inspiratia. Pare prea simplu, poate chiar simplist, dar efectele terapeutice benefice
ale acestor demersuri sunt cu adevarat uluitoare. Iata in continuare tehnici de gimnastica respiratorie extrem de
utila. Ea este preluata din yoga si a fost aplicata cu mare succes in clinicile de profil occidentale, fiind cunoscuta sub
numele de respiratia completa. Modul de executie este simplu: ne asezam pe un scaun tinand spatele drept si ne
punem o mana pe abdomen si una pe torace. Expiram adanc si ne tinem respiratia vreme de doua secunde, dupa
care inspiram pe nas gradat, calm, dilatand la maximum narile, asa incat aerul sa patrunda aproape fara zgomot.
Intai vom umple cu aer zona inferioara a plamanilor, ceea ce va dilata abdomenul, impingandu-ne palma plasata pe
el, apoi vom umple zona medie a plamanilor, ceea ce va provoca dilatarea la maximum a toracelui, si abia in final
vom umple cu aer zona superioara a plamanilor, ceea ce va determina inaltarea claviculelor. Ne tinem respiratia
vreme de alte doua secunde, dupa care expiram lent aerul pe gura. Se fac in total minimum 20 (ideal ar fi 50) de
astfel de respiratii complete pe zi, in cure care dureaza 2 luni. Foarte util este ca, o data ce am inceput sa stapanim
aceasta tehnica, sa respiram complet si atunci cand facem efort fizic, atunci cand avem asa numitii "timpi morti",
cand simtim ca suntem surescitati si pierdem controlul asupra respiratiei, odata cu pierderea controlului asupra
emotiilor. In fazele avansate de practica a acestei tehnici, vom urmari ca expiratia sa devina, gradat, de doua pana
la patru ori mai lunga decat inspiratia.

In caz de criza astmatica

Plamadeala de usturoi

Se taie doua capatani de usturoi cu tot cu coaja, in felii cat mai fine, si se pun la macerat in jumatate de litru de
tuica de tara, in care se mai adauga si cojile (partea colorata) de la patru cepe si doua linguri de miere. Preparatul se
tine la macerat vreme de 15 zile, scuturand zilnic sticla, pentru o mai buna extractie a principiilor active. Se filtreaza
apoi printr-un tifon. In caz de criza de astm, se inmoaie o bucata de zahar in acest alcool si se suge incetisor. Nu
este un remediu infailibil, dar la unii astmatici face adevarate minuni pentru oprirea crizelor.

S-ar putea să vă placă și