Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Crestina "DIMITRIE CANTEMIR"

București

Facultatea de Administrare Afacerilor Internaționale

REFERAT
TRANSPORTURI ȘI ASIGURĂRI INTERNAȚIONALE

Student: Florescu Andrei Lucian


Grupa 2
Anul II, IFR
ISTORIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA

Asigurările s-au născut din nevoia imperioasă de protecție a bunurilor omului împotriva
forțelor distructive ale naturii, în situațiile pierderii sau reducerii capacitații de muncă ca urmare
a accidentelor, bolilor, atingerii unei anumite limite de vârstă.
Conceptul de asigurare își are originea în cele mai stravechi timpuri, istoria consemnând
acțiuni de solidaritate a oamenilor în fața unor evenimente nedorite înca din antichitate, cel mai
vechi document scris in acest sens datând de circa 6.500 ani din Egiptul Antic.
Pe teritoriul țării noastre practica asigurarilor este de dată mai recenta, existența unor
societați de asigurare datând de circa 140 de ani.
  În ţara noastră, au apărut de multă vreme forme incipiente de asigurare. Astfel, a acţionat
un gen de asigurare a animalelor, bazată pe mutualitate, denumită „hopşa“. Ea avea în vedere
întrajutorarea locuitorilor din aceeaşi comună, în cazul pierderii animalelor prin sacrificare, ca
urmare a unui accident. În acest caz, carnea animalului sacrificat era împărţită între locuitorii
comunei, paguba proprietarului fiind acoperită din banii plătiţi de fiecare locuitor pentru partea
care îi revenea.
Primele organizaţii de mutualitate şi întrajutorare au apărut în secolul al XV-lea, în cadrul
breslelor din Transilvania, unde se practicau un gen de asigurări de deces, respectiv, de incendiu.
Din sumele constituite prin cotizaţiile membrilor se acoperea cheltuielile de înmormântare,
respectiv, se acordau despăgubiri în caz de incendiu.
Prima organizaţie de asigurare specializată a fost înfiinţată la Braşov, în 1844, pe lângă
Asociaţia Meseriaşilor, sub denumirea de „Institutul General de Pensii“. Acesta era organizat pe
baze mutuale, membrii fiind atât asiguraţi, cât şi asigurători. Pe baza cotizaţiilor (primelor)
depuse de-a lungul unor ani, membrii beneficiau de pensii la încetarea activităţii. Institutul
General de Pensii a avut o existenţă îndelungată, încetându-şi activitatea în 1921, datorită
influenţei negative a unor factori ca: inexistenţa unui fond de date statistice proprii, investirea
neinspirată a fondurilor şi rezervelor sale, creşterea concurenţei societăţilor specializate în
asigurări de viaţă.
De la jumătatea secolului al XIX-lea şi până la primul război mondial, apar o serie de
societăţi specializate de asigurare. Prima dintre acestea este Transsylvania- Societate de
Asigurare Reciproca saseasca infiintata in 1868. S-a infiintat sub forma unei societati
cooperatiste si a functionat intre cele doua Razboaie Mondiale . Drept dovada a existentei acestei
societati ne-au ramas inscriiptiile de pe numeroase cladiri din Sibiu cu sigla acesteia.
In anul 1871, când a luat naştere prima societate de asigurări în vechea Românie,
denumită Dacia, cu un capital de 3 milioane de lei, interesul stârnit în rândul populaţiei a fost
deosebit. Susţinută cu entuziasm de V. Boerescu, ministrul afacerilor externe, membru al
primului consiliu de administrare a societăţii, Dacia a avut o contribuţie însemnată în procesul de
modernizare a României.
Doi ani mai tarziu, adica in 1873, a fost creata a doua societate deasigurare, "Romania".
Dupa acest moment de referinta, asigurarile au cunoscut o permanenta ascensiune, atat sub
aspectul numarului de societati de asigurare infiintate cat si sub aspectul volumului de prime
incasate si al diversitatii de polite de asigurare practicate.
Aceste societati romanesti de asigurari, aveau ca membri fondatori si ca membri in
consiliile lor de administratie, personaliatati marcante ale scenei politice, economice si sociale
din acea vreme. In anul 1881, cele doua societati romanesti de asigurari au fuzionat si au creat o
singura societate, DACIA - ROMANIA, care a devenit o societate puternica. Un an mai tarziu, s-
a infiintat, tot de care mari personalitati ale vietii socio-politice si economice, societatea
NATIONALA, care avea un capital social de 3 milioane lei. Urmare a crearii acestor societati de
asigurari si a dezvoltatii pietei locale a asigurarilor, rand pe rand reprezentantele companiilor
straine de asigurari au inceput sa se retraga, cedandu-si portofoliile societatilor romanesti.
In anul 1897, prin colaborarea cu Banca Marmorosch, a fost intemeiata la Braila,
societatea GENERALA, care era specializata in asigurarile pentru transporturi maritime.
Compania italiana "Assicurazioni Generali" din Trieste a participat la subscrierea capitalului
societatii GENERALA, ajutand-o pe aceasta sa obtina recunoasterea politelor si cedarea in
reasigurare pe pietele internationale de asigurari. Ulterior societatea GENERALA si-a mutat
sediul la Bucuresti si si-a diversificat portofoliul, inclusiv in domeniul asigurarilor de viata. In
anul 1935, luand in considerare volumul de prime incasate, GENERALA se situa in fruntea
societatilor de asigurare din Romania.
In anul 1906, s-a infiintat societatea AGRICOLA, care practica in principal asigurari
agricole dar si alte tipuri asigurari si care a fuzionat in anul 1930 cu societatea FONCIERA din
Cluj, formand societea AGRICOLA - FONCIERA.
Activitatea de asigurare a continuat să se dezvolte în perioada interbelică, cea mai mare
pondere din total având-o asigurările de viaţă, deşi gradul de cuprindere a populaţiei în aceste
asigurări a rămas redus.
Oranduirea socialista instaurata in Romania dupa 23 august 1944 a constituit o perioada
complexa in care sau inregistrat mutatii importante in economia si societatea romaneasca, cu
implicatii directe si in domeniul asigurarilor. In aceste conditii, societatile de asigurare existente
anterior au fost nationalizate si trecute in proprietatea statului, functionand in vechea lor
organizare pana la data de 1 septembrie 1949 cand au fost lichidate.
Până în anul 1949, activitatea de asigurare s-a dezvoltat în condiţii de concurenţă, partea
majoritară a pieţei asigurărilor fiind deţinută de asigurători privaţi, organizaţi ca societăţi
comerciale pe acţiuni, sau, în proporţie redusă, ca societăţi cooperative. După apartenenţa
capitalului, existau societăţi cu capital românesc – preponderente – şi societăţi cu capital străin.
Instituţiile de asigurare care au funcţionat până în anul 1948 în ţara noastră pot fi grupate
astfel:
1. Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.) care avea monopolul asigurării
bunurilor de stat şi comunale;
2. Instituţii ce asigurau bunurile publice legate de o anumită activitate. În cadrul Casei
Armatei, exista o secţie de asigurări care asigura caii proprietate de stat din armată;
3. Societăţi de asigurare propriu-zise, cu capital privat. În anul 1936, existau 23 de
societăţi de acest gen, dintre care:
- societăţi anonime româneşti, ca Generala, Prima Ardeleană, Transilvania etc.;
- sucursale ale unor societăţi de asigurare străine, ca Sun, cu sediul la Londra, Phönix
(Viena), Victoria (Berlin);
- societăţi cooperative de asigurare.
4. Asociaţii de asigurare mutuală pentru asigurarea animalelor.
Asigurările practicate de societăţile de asigurare până la începutul Primului Război
Mondial, erau asigurări de incendiu şi asigurări de viaţă, asigurările de transport limitandu-se
numai la transporturile fluviale, iar asigurările împotriva grindinei s-au practicat foarte puţin
timp şi la o scară foarte restransă. După primul război mondial au mai apărut încă 22 societăţi de
asigurări, iar în anul 1927 a fost autorizată înfiinţarea societăţilor de asigurări străine în România.
In anii '30 activitatea de asigurări a cunoscut cea mai mare dezvoltare, dezvoltându-se
toate ramurile de asigurări care se practicau pe plan internaţional, numărul societăţilor de
asigurare variind între 20 şi 24. De asemenea, ducând la dezvoltarea activităţii economice a ţării.
Însă izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial şi intrarea României în război, a condus la
declinul activităţii de asigurări, şi activităţii economice,moment în care s-a instalat şi Marea
Criză a anilor '30. Războiul a avut un impact puternic asupra societăţilor de asigurări, astfel încât
la terminarea acestuia au mai rămas abia 13 socităţi de asigurări româneşti şi 5 reprezentante
străine.
În anul 1942 odată cu apariţia legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de
Asigurari a Ministerului de Interne s-a transformat in Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat
(R.A.A.S.) practica toate categoriile de asigurări şi deţinea monopolul asupra asigurării bunurilor
de stat şi comunale. Având in vedere faptul ca R.A.A.S. era în proprietatea statului, regia presta
numai servicii publice şi nu obţinea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul primelor
practicate de societăţile private de asigurări.
După naţionalizarea din anul 1948, societăţile de asigurare au continuat să funcţioneze
până în anul 1949, când au fost lichidate, fiind înlocuite cu societatea mixtă de asigurare româno-
sovietică „Sovromasigurare“ care practica asigurări facultative.
In anul 1949 a luat fiinta Intreprinderea de Stat pentru reasigurari, iar in anul 1952 s-a
creat Administratia Asigurarilor de Stat - A.D.A.S., care a detinut monopolul statului in materie
de asigurari, ponderea insemnata revenind asigurarilor obligatorii pentru culturile agricole si
animale proprietate cooperatista, asigurarilor de raspundere civila privind accidentele auto si
pentru cladirile de locuit din mediul urban si rural.
Dupa evenimentele din decembrie 1989, viata economico-sociala din tara noastra s-a
inscris pe noi coordonate, una esentiala fiind tranzitia spre economia de piata. In acest context,
locul A.D.A.S.-ului, care si-a incheiat activitatea pe data de 31 decembrie 1990, l-au luat trei
societati comerciale pe actiuni cu capital integral de stat in domeniul asigurarilor si anume:
“Societatea Asigurarea Romaneasca”, “Societatea Astra” si agentia “Carom”. Alaturi de acestea
au luat fiinta noi societati de asigurare (exemplu: “ARDAF S.A.”, “UNITA S.A.”, “Asigurari Ion
Tiriac S.A.”, “Metropol S.A”, “Asitrans S.A.”, “Omniasig S.A.”, etc.) cu capital privat sau mixt.
Societatea ASIGURAREA ROMANEASCA S.A. a preluat activele si pasivele aferente:
asigurarilor facultative de viata, asigurarilor obligatirii, asigurarilor facultative de autovehicule si
altor asigurari. ASIGURAREA ROMANEASCA S.A. a preluat de la ADAS si bunurile imobile
care au fost incluse in capital.
Societatea ASTRA S.A. a preluat activele si pasivele corespunzatoare: societatilor mixte
(cu participarea ADAS) din strainatate, asigurarilor si operatiunilor de reasigurare in relatiile cu
strainatatea.
Agentia CAROM S.A. a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea si
plata despagubirilor in cazul pagubelor produse in Romania, atunci cand raspunderea revenea
unor asigurati la societatile de asigurare din strainatate si in cazurile de pagube produse in
strainatate de automobilisti romani asigurati la societatile de asigurare din Romania.
Aceste trei companii au fost create prin participarea statului de 100%, aceasta situatie
schimbandu-se in anul 1991 cand prin Legea nr. 58 din data de 14 august 1991 privind
privatizarea societatilor comerciale, 30 % din capitalul social al entitatilor economice a fost
privatizat si a trecut in administrarea Fondurilor Proprietatii Private (infiintate prin aceiasi Lege).
In luna septembrie 1990 a fost infiintata prima societate de asigurari cu capital integral
privat din Romania, S.C. UNITA SRL, cu sediul la Timisoara. Activitatea societatii UNITA a
debutat in luna ianuarie 1991, prin practicarea asigurarilor mixte de viata cu acumulare de
capital. In anul 2000 pachetul majoritar al societatii a fost cumparat de compania Wienner
Staedtische din Austria, iar in portofoliul societatii se regasesc in prezent toate tipurile de
asigurari.
Începând cu anul 1992 au luat fiinţă şi alte societăţi de asigurare-reasigurare, numărul
maxim de societăţi de asigurare autorizate fiind de 73, în anul 2000. Datorită tendinţei normale
de concentrare a activităţii pe piaţa românească, numărul asigurătorilor a scăzut după anul
2000 (47 în anul 2001, 52 în 2002) ajungând în anul 2005 la 42 de societăţi de asigurare. Dintre
acestea, primele 10 societăţi de asigurare, după nivelul primelor subscrise, deţin peste 83%
din piaţa de asigurare autohtonă.
In anul 1994 ia nastere, la initiativa a treispreze societati Uniunea Nationala a Societatilor
de Asigurare si Reasigurare din Romania - UNSAR. In prezent UNSAR are ca membri, un
numar de 21 de societati de asigurare - reasigurare. Dupa anul 1990, in piata romaneasca a
asigurarilor, au aparut foarte multe societati de intermediere in asigurari (in anul 2000 activand
peste 800 de societati), care jucau rolul de agenti dar si de brokeri de asigurari (in fapt, brokeri de
asigurare fiind numai cateva societati). In consens cu schimbarile care se prefigureaza in
economia romaneasca se poate aprecia ca si terenul asigurarilor va fi intr-o continua schimbare si
evolutie in conditiile concurentiale ale pietei.
Termenul "broker de asigurare" a fost introdus de Legea 32/2000 privind societatile de
asigurare si supravegherea asigurarilor. La inceputul anului 2002, erau autorizate sa functioneze
105 societati de brokeraj in asigurari, printre care si cativa mari brokeri internationali ca
MARSH, AON, GRAS SAVOYR, etc. Prin aparitia Legii 32 / 2000, se infiinteaza Comisia de
Supraveghere a Asigurarilor, organism independent, autonom, finantat de societatile de
asigurare, cu rol de reglementare, control si supraveghere a pietei asigurarilor. Comisia de
Supraveghere a Asigurarilor este condusa de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor,
format din cinci persoane (un presedinte, un vicepresedinte si 3 membri).
În plan cantitativ, sectorul asigurărilor a cunoscut o dezvoltare continuă. Veniturile din
prime au crescut continuu, ritmul lor real de creştere fiind mult superior altor ramuri de
activitate.
Creşterea anuală reală a primelor – cu un maxim de 49% în 1998 – a fost în anul 2005 de
17 %, faţă de anul anterior. Această evoluţie a îmbunătăţit permanent şi gradul de penetrare al
asigurărilor (ponderea primelor în PIB) care, faţă de valori ca 0,4 % în anul 1995 sau 0,79 %
în 1999, a ajuns la 1,54 % în anul 2005.
În plan calitativ, s-a realizat îmbunătăţirea continuă a raportului dintre asigurările de
viaţă şi cele non-viaţă (generale), în totalul încasărilor din prime, domeniu în care, pe pieţele
dezvoltate de asigurare, veniturile din primele de la asigurările de viaţă deţin peste 50% din
total. Astfel, în România, ponderea asigurărilor de viaţă în totalul primelor era de numai 9,7%
în anul 1996, ea crescând la 12,5 % în 1999 şi fiind în 2005 de 23,5 %.
Evoluţii calitative s-au produs şi în domeniul distribuţiei produselor de asigurare.
Orientată imediat după 1990 mai mult spre vânzarea clasică a contractelor – prin reţeaua proprie
a asigurătorilor – în ultimii ani, s-au dezvoltat şi alte sisteme de distribuţie: bancasigurarea,
vânzarea prin intermediari (agenţii şi brokeri de asigurare), conturându-se şi un început al
vânzării de contracte de asigurare on-line.
O contribuţie importantă a avut-o şi apariţia şi activitatea organului de supraveghere
publică a activităţii de asigurare, care propune şi emite şi reglementări în domeniu. Oficiul de
Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare (1991), devenit apoi Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor (2000), a elaborat o serie de acte normative de mare importanţă în
reglementarea activităţii de asigurare. Prin eforturile CSA şi ale altor organe legislative, s-a
realizat, inclusiv în anul 2006, alinierea, în cea mai mare parte, a legislaţiei din asigurări la
cerinţele normelor europene, pregătindu-se astfel condiţiile necesare integrării asigurărilor
autohtone în sistemul asigurărilor din Uniunea Europeană.
Asigurările se dezvoltă deplin, ca urmare a dezvoltării economice, a creşterii nivelului de
viaţă, a extinderii salarizării, a creşterii valorii bunurilor, a amplificării şi diversificării riscurilor.
Se manifestă şi tendinţa creşterii ponderii societăţilor de asigurare pe acţiuni, precum şi de
diversificare a formelor de asigurare, a riscurilor şi obiectelor asigurate.
Asigurările s-au dezvoltat atât cantitativ, prin creşterea numărului societăţilor de
asigurare şi volumului activităţii lor, cât şi structural, prin diversificarea şi modificarea ponderii
diferitelor forme de asigurare. Au apărut noi forme de asigurare cu dezvoltare rapidă, ca de
exemplu, asigurarea autovehiculelor, născută în perioada primului război mondial, dar care
deţine, în prezent, unul dintre primele locuri ca pondere în ansamblul activităţii de asigurare
pe plan mondial.
În prezent, diversificarea continuă a obiectelor şi riscurilor asigurate a făcut ca în această
activitate să fie cuprinse riscuri şi bunuri din cele mai variate domenii. Astfel, se practică
asigurări ale maşinilor şi instalaţiilor, filmelor, cinematografelor, creditelor, asigurări de
fidelitate a angajaţilor întreprinderilor, asigurări pentru riscuri financiare şi politice, asigurări ale
navelor cosmice etc. Aceleaşi fenomene se manifestă şi în domeniul asigurărilor de persoane,
unde, alături de asigurările „clasice“ de viaţă şi de accidente, sunt larg răspândite asigurări de
sănătate, natalitate, nupţialitate, asigurări de asistenţă etc.
Mai mult, lumea asigurătorilor este, în ultimele decenii, foarte sensibilă la noile
manifestări ale riscurilor. Pe de o parte, este vorba de amplificarea frecvenţei, intensităţii şi
efectelor unor riscuri existente şi cunoscute, atât naturale (taifune, uragane, tsunami, inundaţii,
cutremure), cât şi tehnice (accidente în industriile chimică, petrolieră, în transporturi terestre,
maritime şi aeriene). Pe de altă parte, asigurătorii sunt preocupaţi de noile riscuri emergente –
efectele radiaţiilor solare, ale câmpurilor electromagnetice, ale nanotehnologiei, ale modificărilor
genetice privind plantele şi animalele.

Evolutia regelementarilor activitatii de asigurare in Romania

În perioada economiei centralizate, în ţara noastră, asigurările au fost monopol al statului,


fiind prezentă pe piaţă o singură organizaţie de asigurare252. Anul 1990 a surprins activitatea
de asigurare într-un adevărat vid legislativ, lipsind acte normative adaptate tranziţiei la
economia de piaţă.
Abia în anul 1991 a intrat în funcţiune primul organ de supraveghere a activităţii de
asigurare, însărcinat inclusiv cu elaborarea reglementărilor din acest domeniu, Oficiul de
Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare.
Până în anul 2000, cadrul legislativ al asigurărilor cuprindea: Legea 47/1991 privind
constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor; Legea
136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România; hotărâri ale guvernului referitoare la
asigurări; norme prudenţiale emise de Ministerul Finanţelor (căruia îi era subordonat OSAAR).
În anul 2000, a intrat în vigoare Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor. Conform acestei legi, OSAAR a fost desfiinţat, fiind înlocuit de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor (CSA) subordonată Parlamentului.
În prezent, CSA este autoritatea administrativă autonomă de specialitate autofinanţată, al
cărei scop principal este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de
asigurare în România.
CSA a devenit în anul 2001 membru deplin al International Association of Insurance
Supervisors (IAIS), aplicând în activitatea sa principiile de bază în asigurări elaborate de
IAIS, aliniindu-se astfel la practica internaţională a organismelor de supraveghere din domeniu.
Unul dintre cele mai importante amendamente aduse Legii 32/2000 se referă la
specializarea internă a asigurătorilor (de viaţă, respectiv non-viaţă). În anul 2005 s-a decis să se
permită asigurătorilor autorizaţi până la sfârşitul anului 2005 să practice în continuare ambele
categorii de asigurări, dar cu separarea completă a managementului acestora. Această opţiune
reglementară se bazează pe faptul că directivele europene lasă la latitudinea statelor membre
adoptarea variantei de separare (separare juridică sau numai cea a managementului).
Alte reglementări emise de CSA în ultimii ani, inclusiv 2006 au avut în vedere adaptarea
asigurării obligatorii de răspundere civilă auto la condiţiile din UE.
Reglementările privind activitatea de asigurare din ţara noastră – cu aportul substanţial al
CSA – deşi sunt consistente şi şi-au dovedit eficienţa asupra acestei activităţi şi în dezvoltarea
rapidă a pieţei autohtone a asigurărilor, sunt susceptibile de îmbunătăţiri.

În concluzie, asigurările în România au înregistrat o evoluţie lentă având drept cauză


condiţiile economice, politice şi sociale ale fiecărei perioade. Caracterul de piaţă subasigurată, cu
o lipsă de cunoaştere a avantajelor pe care le aduce protecţia prin asigurare se menţine parţial şi
în prezent. Asigurările obligatorii, precum şi cele de bunuri şi persoane pe baze contractuale, au
cunoscut o dezvoltare şi diversificare limitate, neacoperind nici nevoile si nici posibilităţile
economiei naţionale. De altfel, prin simplul mecanism al asigurărilor de stat, nu a putut fi vorba
de o competiţie care să stimuleze dezvoltarea unui sector atât de important pentru orice economie
naţională.
BIBLIOGRAFIE

1. Alexa, C. ş.a. – Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Ed. All, Bucureşti,


1992

S-ar putea să vă placă și