Sunteți pe pagina 1din 3

Mindhunter este un serial excepțional pentru cei fascinați de criminalii în serie, plin de tensiune

și răsturnări de situație. Pot spune din prima că-l recomand celor pasionați de psihologie.

Acțiunea din Mindhunter are loc în anii 70, când termenul de „criminal în serie” nu exista. Doi
agenți FBI au sarcina de a străbate țara și de a preda polițiștilor locali din diverse orașe, tehnici
de prindere a criminalilor.

Agenții dau peste cazuri bizare de crime, în care metodele folosite sunt atipice. Cei doi încep să
studieze crimele din fiecare localitate și observă indicii de tipare. Când văd că victimele apar
frecvent și modul de operare se repetă, atunci își dau seama că este vorba despre același sau
aceeași criminali.

Ulterior, cei doi polițiști încep să se consulte cu oameni care au fost prinși sau care s-au predat și
au mărturisit crimele lor. De la ei încep să învețe cum funcționează mintea unui astfel de
criminal și concep un portofoliu de clasificare psihologică a criminalilor în serie.

Pot spune că avem parte de o distribuție impecabilă în rolurile principale: Holden Ford (Jonathan
Groff) și Bill Tench (Holt McCallany). Pentru mine acești actori și-au jucat rolurile atât de bine
încât nu mi-aș putea imagina pe altcineva în locul lor.
Serialul este bazat pe cartea "Mind Hunter: Inside The FBI's Elite Serial Crime Unit" şi se inspiră
în mare parte din realitate, oferind astfel autenticitate și veridicitate operei cinematografice.
Deși nu se știe dacă va mai exista o continuare, cele două sezoane sunt disponibile pe Netflix și,
cu siguranță, vor rămâne întipărite în mintea voastră pentru mult timp, cel puțin așa a fost în
cazul meu.

Nota mea pentru acest serial: 10/10. Este pe locul 1 în topul serialelor mele preferate și abia
aștept să apară sezonul 3. Vă las mai jos un trailer, poate vă convinge să îi acordați o șansă:

S-ar putea să vă placă și