Tipuri de materiale utilizate pentru ambalaje

Materialele de bază din care se obţin ambalajele sunt: materialele celulozice, sticla, materialele
metalice, materialele plastice, lemnul, materialele textile.
a) Caracteristicile ambalajelor din materiale celulozice. În această grupă intră lemnul și produsele
din pastă de lemn / celuloză (hârtie, cartoane).
Lemnul, ca material de ambalare, este puternic concurat de cartonul ondulat şi materialele plastice
(răşini, substanţe tanante, uleiuri eterice, care pot influenţa caracteristicile organoleptice ale produselor
ambalate). Din cauza compoziţiei şi umidităţii, ambalajele din lemn constituie un mediu prielnic
pentru dezvoltarea microorganismelor. Principalele caracteristici ale materialului lemnos sunt:
rezistenţă bună la solicitări mecanice; rezistenţă bună la uzură; conductibilitate electrică scăzută; este
ecologic.
Lemnul este utilizat în special la confecţionarea ambalajului de transport.
Hârtiile utilizate în domeniul ambalajelor se pot clasifica după: gramaj, compoziţie, destinaţie.
Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor sunt: cartonul duplex, cartonul triplex,
cartonul ondulat (format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei straturi ondulate din
hârtie inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele cu un adeziv). Cartonul ondulat poate fi
combinat cu diferite materiale (lemn, materiale plastice), în scopul obţinerii unor tipuri de ambalaje
mai eficiente şi cu proprietăţi îmbunătăţite. Cartonul ondulat este utilizat la: ambalarea produselor care
necesită protecţie împotriva şocurilor şi presiunii exterioare; confecţionarea cutiilor cu
microcaneluri (la nivelul ambalajelor primare); ambalajele secundare (cutii de prezentare);
ambalajele terţiare (sub forma învelişurilor de protecţie în jurul paletelor de transport încărcate).
Cartoanele pentru lichidele închise ermetic sunt cele mai răspândite şi utilizate în prezent, la
ambalarea unei game largi de produse alimentare. Principalele caracteristici ale hârtiei şi cartonului
utilizate pentru obţinerea ambalajelor sunt: masa volumică redusă; sunt apte pentru contactul cu
alimentele; sunt inodore şi insipide; permeabilitate scăzută (hârtia pergament); permeabilitate la aer
foarte ridicată (hârtia tip mătase).
Hârtia şi cartonul supuse unor tratamente specifice au proprietăți superioare (crește rezistenţa
la: grăsimi, gaze şi hidrocarburi, soluţii apoase, acizi slabi şi alcalini, la radiaţiile ultraviolete etc.).
b) Caracteristicile ambalajelor din materiale plastice
Materialele plastice au determinat o adevărată revoluţie în domeniul ambalajelor prin posibilităţile noi
oferite, comparativ cu materialele considerate tradiţionale (materialele celulozice, metalice, sticlă).
Principalele produse obţinute din materiale plastice destinate ambalării sunt: filme, folii şi
materiale complexe: foliile flexibile, din care se obţin saci, pungi; foliile rigide permit realizarea de
pahare, tăviţe sau platouri; materialele complexe obţinute din diferite tipuri de folii.
Ambalajele flexibile din PE (polietilenă), PP (polipropilenă), PVC (policlorură de vinil), PET
(polietilenă tereftalat), PA (poliamidă) sunt utilizate, în principal, sub formă de straturi barieră sau
lianţi în materialele complexe de ambalare. Materialele plastice utilizate în domeniul ambalajelor
prezintă o serie de avantaje: masă specifică redusă, impermeabilitate, sunt inodore, rezistente la
acţiunea agenţilor chimici, au o bună stabilitate dimensională etc. Proprietăţile specifice ale foliilor şi
filmelor de ambalaj sunt: transparenţă, rezistenţă la radiaţii ultraviolete şi infraroşii, sudabilitate şi
posibilitate de lipire, posibilităţi de imprimare.
c) Caracteristicile ambalajelor din materiale metalice
Ambalarea în cutii metalice reprezintă una dintre cele mai utilizate metode pentru păstrarea produselor
alimentare perisabile. Materialele utilizate în acest scop sunt: tabla de oțel cositorită, aluminiul şi
materialele combinate (cu materiale plastice, carton etc.). Stabilirea tipului de ambalaj trebuie să se
facă în funcţie de: caracteristicile produsului care se ambalează, în special în funcţie de valoarea pH-
ului; raportul masă/volum al produsului, termenul de valabilitate la temperaturi specifice de
depozitare; modalităţile de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune, temperatura, timpul
de sterilizare); capacitatea, dimensiunile acestuia, sistemul de închidere; materia primă pentru corpul
cutiei, partea inferioară şi capac; tipul de lac utilizat pentru suprafaţa interioară şi dacă acesta este
compatibil cu produsul alimentar ambalat; modul de imprimare al ambalajului; posibilitatea efectuării
unor tratamente speciale.
Tabla cositorită răspunde exigenţelor impuse de procesele tehnologice din industria
alimentară, cât şi exigenţelor referitoare la calitatea produselor; siguranţa produselor şi protecţia
mediului înconjurător. Ambalajul metalic trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: prevenirea
contaminării microbiologice şi chimice a produselor; conservarea caracteristicilor produselor (inclusiv
valoarea nutritivă); să fie economic şi sigur atât în fabricaţie, cât şi în distribuţie; să nu prezinte riscuri
pentru consumator; să fie reciclabil, degradabil (tabla cositorită). La confecţionarea cutiilor metalice
sunt utilizate şi alte materiale, cum ar fi: tabla din oţel, acoperită cu un strat de fosfat de crom sau
aluminiu; aluminiu (material netoxic şi ecologic). Cutiile metalice sunt lăcuite în interior pentru a
preveni: schimbarea gustului sau pentru a preveni reacţii chimice datorate metalelor dizolvate în
produs; decolorarea produsului; reacţiile chimice între metal şi produs, care pot cauza coroziunea sau
formarea de hidrogen în interiorul cutiei.
Foliile de aluminiu sunt folosite în special la ambalarea alimentelor sensibile, care absorb
arome din mediul exterior. În alegerea ambalajului din tablă de aluminiu trebuie să se ţină seama de:
caracteristicile produsului: valoarea pH-ului, masa, volumul, densitatea, durata de conservare; metoda
de ambalare, incluzând tipul de maşină de ambalare şi caracteristicile acesteia. Alte cerinţe se referă
la produsele puternic acide (pH < 3,5), la care folia de aluminiu trebuie lăcuită. Foliile pentru
ambalajul de aluminiu pot fi acoperite cu materiale plastice, cum ar fi: polietilenă de joasă densitate
(HDPE) sau polipropilenă (PP), aceasta din urmă când este necesar să suporte temperaturi de
aproximativ 120°C sau operaţia de vidare. Avantajele utilizării foliei de aluminiu sunt următoarele:
proprietăţi de barieră foarte bune; posibilităţi de tipărire; nu este toxică (poate veni în contact cu
produsele alimentare); este utilizată cu succes în combinaţie cu materiale flexibile (pentru a asigura
proprietăţi de barieră la substanţele volatile).
d) Caracteristicile ambalajelor din sticlă
Sticla este un material care deţine o pondere importantă în sectorul ambalajelor, fiind utilizată cu
precădere la ambalarea produselor lichide sau vâscoase. Este utilizată pe scară largă în domeniul
alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc. Avantajele utilizării
sticlei ca material de ambalare sunt următoarele: este impermeabilă la gaze, vapori, lichide; este inertă
din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune probleme de compatibilitate cu
produsul ambalat; este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea; nu transmite şi nu
modifică gustul alimentelor; este transparentă, permiţând vizualizarea produselor; poate fi colorată,
aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva radiaţiilor ultraviolete; este un material
rigid care poate fi realizat în forme variate; are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind
utilizată la ambalarea unor băuturi ca: şampanie, cidru etc.; este reciclabilă. Utilizarea sticlei ca
material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate de: rezistenţa mică la şoc mecanic, rezultând
dificultăţi în transport şi depozitare; rezistenţă scăzută la şoc termic. Având în vedere faptul că sticla
intră în contact direct cu mărfurile alimentare, ambalajele din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii
în vederea protecţiei sănătăţii consumatorilor. Aceste prevederi indică valorile limită admisibile pentru
cantităţile de plumb şi cadmiu din compoziția sticlei.
e) Materiale complexe de ambalare
Ambalajele mai pot fi realizate dintr-o combinaţie de materiale ca, de exemplu: carton/folie de
aluminiu/mase plastice; servesc uzual la ambalarea produselor granulate sau sub formă de pulberi
(lapte praf, cacao, cafea instant, sucuri concentrate). Avantajele utilizării acestor materiale: cutiile pot
fi încălzite la temperaturi de până la 130°C; au greutate mică, ceea ce conduce la scăderea costurilor
de transport, impermeabilitate la vapori de apă şi la diferite gaze. Principalele dezavantaje sunt: preţul
ridicat, termenul de valabilitate de 12 luni poate fi garantat numai pentru anumite produse, rezistenţă
mecanică mai scăzută. În funcţie de materialele folosite, ambalajele complexe se pot clasifica în:
*materiale complexe pe bază de aluminiu (au ca strat intern polietilena de joasă densitate şi, ocazional,
polipropilena. În alegerea stratului intern trebuie să se ţină seama de compatibilitatea dintre material
şi produsul ambalat. Ca material de acoperire pentru stratul exterior pot fi folosite următoarele
materiale: celofan, folii de poliester şi de polipropilenă. Domeniile de utilizare: ambalarea produselor
sensibile la umiditate (în acest caz se folosesc complexe de tipul celofan + aluminiu + polietilenă) şi
ambalarea lichidelor şi a produselor vâscoase); *materiale complexe pe bază de hârtie şi carton
(răspund unor cerinţe legate de: transparenţă, impermeabilitate la grăsimi, posibilităţi de termosudare.
Cartoanele acoperite cu mase plastice, cum ar fi complexul carton-polietilenă, sunt utilizate pe scară
largă la ambalarea produselor alimentare. Cartonul caşerat cu polietilenă asociat cu folie de aluminiu
este utilizat la confecţionarea formelor tetraedrice, paralelipipedice pentru lichidele alimentare
sterilizate UHT. Acest sistem de ambalare se numeşte Tetra-Pak); *materiale complexe pe bază de
materiale plastice (sunt utilizate pentru ambalarea produselor în vid, a produselor lichide şi congelate.
Procedeele moderne de sterilizare la temperatură ridicată au condus la necesitatea realizării unor
materiale complexe rezistente la temperatura de 135°C. Astfel de materiale conţin: polipropilenă şi
poliamidă sau poliester cu sau fără inserţie de folie de aluminiu). Cerinţele pe care trebuie să le
îndeplinească materialele destinate confecţionării ambalajelor pentru produse sterilizate sunt:
termosudabilitate, barieră faţă de oxigen, permeabilitate la vapori de apă, care se poate reduce prin
asociere cu filme de aluminiu. Astfel de ambalaje sunt suficient de performante pentru a asigura
alimentelor ambalate o conservare pe o perioadă mai mare de un an).
f) Alte materiale de ambalare
Ambalajele din materiale textile au o utilizare restrânsă, deoarece au dezavantaje precum: constituie
un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor şi sunt atacate de rozătoare, insecte şi nu rezistă la
foc. Alte caracteristici sunt specifice fie materialelor celulozice (când materialele textile sunt din fibre
vegetale – huse și saci din cânepă, iută etc.), fie maselor plastice (când materialele textile sunt din fibre
sintetice – saci de polipropilenă).