Ingrijirea corpului

6.1. Îngrijirea gatului și decolteului

Anii îsi pun amprenta in primul rand asupra mainilor si gatului. Un gat ridat tradeaza varsta
mai repede decat fata. Ridurile de pe gat apar chiar la fetele tinere. Demachierea nu trebuie sa se
opreasca niciodata in regiunea fetei, trebuie sa
cuprinda si gatul.
Dupa demachiere, pielea se sterge cu lotiune tonica, apoi se aplica crema fara zgarcenie.
Zilnic se efectueaza miscari de automasaj. O metoda de preintampinare a aparitiei ridurilor pe
gat este plimbarea cuburilor de gheata învelite in tifon peste un strat subtire de crema. Aplicarea
mastilor si compreselor este foarte importanta.

Pentru prevenirea formarii cutelor pe gat este necesar sa stiti:

-capul trebuie ținut intotdeauna sus, ca sa evitati formarea cutelor si aparitia barbiei duble;
-este preferabil sa dormiti pe spate, pe o perna joasa, care poate fi inlocuita cu un sul tare,
asezat sub ceafa;
-scaunul de la birou sa nu fie foarte înalt, ca sa nu fiți obligati sa tineti capul in jos;
- pe cât posibil, lăsați gâtul liber.
Decolteul nu trebuie nici el neglijat. Ise vor acorda aceleași îngrijiri ca feței și gâtului.
Automasarea decolteului se face odată cu cea a gâtului și feței.

- Baia Cleopatrei: Daca urmati reteta Cleopatrei, renasteti dupa imbaiere. Încalziti 1 L de
lapte si turnati peste el 1 cana de miere. Amestecul se varsa in apa pregatita pentru baie. Efectul
baii este mai puternic daca, inainte de îmbaiere, faceti un gomaj corporal cu 350 g de sare
marunta, amestecata bine cu ½ kg de frisca; cu acest preparat va ungeti, cu miscari circulare, de
la varful piciorului pana la gat. Clatiti-va sub dus.
- Daca în apa de baie puneti 1 lingura de miere, pielea devine mai catifelata, dispare
încordarea nervoasa.
- Un saculet cu frunze de menta pus in apa de baie are actiune profilactica si curativa in
diferite raceli, usureaza respiratia.

Pentru ca baia sa fie relaxanta, putem adauga cateva picaturi de ulei esential de busuioc sau
rozmarin, saculeți cu plante, musețel, sunatoare, coada calului, iasomie.

6.2. Îngrijirea sînilor

Un atribut esential al frumusetii femeii il constituie sanii; ei trebuie ocrotiți si îngrijiti

respectand cateva sfaturi:

- aveti grija de tinuta corpului: stati drepte, cu umerii îndreptați spre spate
pentru a pune în evidență frumusețea bustului;

-muschii toracelui sa fie bine dezvoltați prin gimnastica, fitness, inot, jocul
cu mingea;
- stimulati elasticitatea pielii, circulatia sangvina și limfatica, prin dusuri
zilnice, alternand apa calda cu cea rece (plimbati dusul dedesubtul si
deasupra sanilor);
-evitați fluctuațiile în greutate, slabirea sau îngrasarea bruscă.

Expunerea la soare sau solarii sa se faca dozat, folosind creme de protectie antisolara (cu
factor de protectie peste 15). În timpul sarcinii, este obligatorie ungerea sanilor de doua ori pe zi
cu produse care contin colagen si elastina.
Intretinerea sanilor cu ajutorul mastilor cosmetice
Exercitiu: asezati podul palmei de la mana stanga peste podul palmei de la mana dreapta (coatele
ridicate la nivelul sanilor), astfel ca degetele de la mana dreapta sa acopere incheietura mainii
stangi si invers. În aceasta pozitie, executati din ambele articulatii miscari contrare de pocnit
podul palmelor (astfel încat sa simtiti contractii la nivelul sanilor pana la subrat si sanii sa se
miste usor).
Sutienul trebuie ales cu atentie, nu trebuie sa comprime, sa aplatizeze sau sa deformeze sanii.
Sutienul trebuie sa respecte forma si marimea sanilor precum si îmbracamintea pe care o purtati.
În cazul sanilor mari, alegeti un sutien cu partea de jos întarita, iar daca sanii sunt mici, un sutien
mai gros. Evitati sutienele stranse, acordati atentie materialului din care este confectionat
(preferati fibrele naturale sau artificiale biocompatibile).
Gimnastica usoara contribuie considerabil la mentinerea sanilor sanatosi si frumosi: rotiri de
brate înainte si înapoi, arcuirea bratelor deasupra capului si lateral, mers drept in pas vioi.

6.2.1. Masaje si dusuri

Masajul este o prelucrare a partilor moi ale corpului, executata prin actiuni manuale sau
mecanice. Masajul este efectuat in scop fiziologic sau de intretinere a starii de sanatate, dar si in
scop terapeutic sau curativ.
Actiunile manuale de masaj presupun o succesiune de miscari specifice.
Masajul manual clasic reprezinta cea mai veche si mai eficienta forma de prelucrare a partilor
moi ale corpului, adresandu-se inclusiv sanilor.
Beneficiile pe care le avem ca urmare a aplicarii masajului corporal, dar si a celui efectuat la
nivelul toracelui, sternului, pieptului si sanilor, sunt urmatoarele:
 -stimularea tonusului tegumentului si muschilor;
-cresterea circulatiei si supletii pielii si tesuturilor;
-eliberarea unor substante hranitoare pentru tesuturi;
-indepartarea lichidelor si edemului local (mecanic).
Partile sau structurile corpului care se bucura de efectele masajului sunt pielea, tesutul moale
subcutanat (stratul grasos sau adipos), mușchii, tendoanele si fasciile lor, nervii si vasele
periferice, tesuturile din profunzime. Aceleasi structuri sunt implicate cand aplicam masajul la
nivelul toracelui, regiunii sternale, pieptului si sanilor.
Masajul sanului poate utiliza miscari de netezire sau alunecare aplicate la supratata, de
tapotament, (loviri ușoare) sau de vibrație. Pentru celelalte regiuni situate la nivelul toracelui,
stemului si pieptului, se aplica toate miscarile masajului clasic.
Regiunea mamara sau sanii beneficiaza de masaj efectuat in scop estetic si de intreținere, iar
regiunea precordială de masaj réflex.
Masajul toracelui anterolateral se poate realiza si din stat culcat pe spate și se adresează
cicatricelor toracice, inclusiv celor datorate extirparii sanului, miscarile efectuandu-se cu
prudenta si blandete atat in plan superficial, cat si muscular.
Masajul poate fi asociat altor metode de tratament ce vizeaza intretinerea și ingrijirea corporala.
Aceste metode de tratament pot proveni din ramuri terapeutice precum fisioterapia,
cosmetologia, medicina cosmetica, gimnastica de intretinere efectuata la sala sau in apa
(acvatica) etc.
În cadrul asocierilor benefice in scopul întretinerii si ingrijirii corporale, inclusiv a sânilor,
hidroterapia reprezinta o combinatie profilactică și terapeutica fericita intre procedeele de masaj
si apa. În acest scop, putem utiliza dușurile ca atare, duș -masajul și dușul subacval.
Dușurile sunt proceduri de hidroterapie, constand in aplicarea de la distanta a apei, aburilor
sau aerului cald cu temperaturi si presiuni diferite. Acțiunea dusurilor se bazeaza pe efectele
temperaturii apei si pe cele de masaj al parților moi, realizat de jetul de apa. În funcție de
temperatura, dusurile sunt reci, calde, alternante, cu aburi sau cu aer cald.
Dusurile pot fi aplicate asupra sanilor de fiecare dintre noi, imprimând mișcări circulare sau în
zig-zag jetului de apă. În funcție de temperatura apei există :

-dușul rece, cu temperatura de 15-20°C si durata de 1-3 min., ce are acțiune stimulantă atât
asupra sistemului nervos si circulatiei, cat si asupra modificarilor trofice (riduri, vergeturi) ale
pielii la nivelul sanului;

- dusul cald, cu temperatura de 38°C, are actiune calmanta, relaxanta, decongestionanta,

indicatiile fiind
reprezentate de inflamatiiie cronice (mastozele) localizate a nivelul sanului;

- dusul alternant, procedură combinata ce consta in aplicarea unui dus cald de 38°C, cu o
durata de 30-40 sec urmat de un dus rece de 10-20ºC, cu o durata de 10-15 sec., efectele fiind
antiinflamatorii, decongestive si de imbunatatire a troficitatii si supletii tegumentului:
-dusul cu aburi dureaza 3-6 min.; are efect de activare a circulatiei si efect resorbtiv local, fiind
util in procedeele inflamatorii (mastitele) localizate la nivelul sanului;
-dusul cu aer cald este insotit de masaj si are aceleasi indicatii ca dusul cu aburi;
-dusul scotian bland foloseste alternanta cald, 38 ºC, timp de 10-15 sec., si rece, 18-20°C, timp
ce 5-10 sec., apa fiind proiectata asupra corpului de la o distanta de 1m, la o presiune de 0,5-1
atm., alternanta repetandu-se de cateva ori. Efectul este excitant (asupra sistemului nervos), de
tonifiere musculara, de activare circulatorie si trofica.

Mai exista doua tipuri speciale de dusuri pe care le putem aplica asupra sanilor, dusul-masaj
si dusul subacval:

-dusul-masaj consta in aplicarea de dusuri tip „rozeta”, temperatura apei fiind de 38°C,
concomitent cu manevre de masaj obisnuite, timp de 10-15 min. Dusul-masaj are ca efect
cresterea circulatiei locale, resorbția inflamatiei si tonifierea musculaturii. Este indicat in
cicatrice, hipotonie musculara si in suferintele țesuturilor grasoase ale sanului.
-dusul subacval consta in aplicarea unui jet de apa sub presiune (1-8 atm.) la o temperatura
identica cu cea a apei din baie (37-38°C), impactul cu tegumentul facandu-se la un unghi de 35
de grade, de la o distanta de 20-30 cm, prin miscari circulare. Efectele se bazeaza pe actiunea
temperaturii si presiunii, dusul subacval fiind indicat in atrofia musculaturii pectorale.
Contraindicatiile sunt reprezentate de tulburarile circulatorii, fragilitatea vasculara și
hipersensibilitatea cutanata locoregionala de la nivelul sanilor.

6.2.2. Sutienul

Regiunea sanilor este, cum stie toata lumea, o zona extrem de delicata. Ea trebuie ferita de
traumatisme si ingrijita cu multa atenție, pentru ca sanii sa-și pastreze frumusetea si sanatatea cat

mai mult timp. Un rol foarte important în aceasta privința il joaca sutienul. Chiar dupa nume (fr.
soutien = sustinator), acest articol de lenjerie a fost inventat nu neaparat din cochetarie, ci din
necesitate.
 Desi, în general, se consideră ca este mai sanatos sa nu se poarte sutien, in
timpul zilei, orice femeie trebuie sa poarte sutien!

Indiferent daca sanul este mai mare sau mai mic, sutienul are cateva functii foarte importante.
Iata cel putin cinci motive pentru care este recomandabil sa nu uitati sa va puneti sutienul in
fiecare dimineata:

1. Sustine glanda mamara care, în mod natural, nu are mijloace proprii eficiente de
sustinere! Masa glandulara este continuta într-un înveliș de piele care nu poate opri lasarea
sanului (sub influența forței de gravitatie aTerrei). Muschiul pectoral peste care este asezat sanul,
chiar antrenat, nu are rolul de a-l ridica: este doar o „vecinatate”, nu un sustinator. Cand sanii
sunt grei (de la natura, sarcina, alaptare, implante mamare), sutienul are un rol deosebit de
important: atractia gravitationala este proporționala cu masa (obiectului). Multe femei cred ca
daca au recurs la operatia de marire de sani (vezi mai jos, cap. 10.6.1.), nu mai trebuie sa poarte
sutien. Din contra, numai ocazional este permisa nepurtarea sutienului (evenimente speciale,
rochii cu croieli deosebite).

2. Protejeaza glanda mamara de traumatisme mecanice - sanii care

atarna, care se misca dintr-o parte în alta sunt supusi unor
microtraumatisme continue! - în timpul vietii cotidiene sau al
activitatilor sportive.

Sutienul costumului de baie protejeaza sanul de agresiunea radiatiilor solare. Desi moda
topless este in mare voga, nu uitati ca sanii sunt un tesut glandular, prin urmare, mai receptiv și
mai sensibil la agresiunea solara, care poate produce „dezordini” celulare (uneori maligne).
Deci... atentie!

3. Ajuta la menținerea igienei regiunii mamare.

4. Conferă un aspect îngrijit si decent persoanei care îl poarta.
5. Are un rol estetic, prin forma si model.

6.3. Masajul și alte proceduri de întretinere corporală

Masajul

Masajul corporal se referă atat la masajul de întretinere sau cosmetic, cat si la cel terapeutic
sau medical, numit si masaj manual clasic.

Masajul se defineste printr-o serie de miscari aplicate sistematic pe suprafata corpului, care se
succeda intr-o anumita ordine, in funcție de regiune, scopul urmarit, starile generala si locala ale
organismului.

Masajul corporal trebuie sa fie corect indicat si aplicat; este necesara cunoasterea tehnicii de
masaj, a efectelor asteptate, trebuie respectate anumite conditii de lucru si igiena ale procedurii,
precum si ale locatiei, iar corpul sau segmentele sale trebuie sa adopte pozitii relaxante.

Manevrele fundamentale ale masajului clasic sunt: netezirea sau alunecarile aplicate la
suprafata corpului (efleurajul), frictiunile, framantatul sau stoarcerea tesuturilor (petrisajul),
baterea sau lovirile usoare si ritmice (tapotamentul), vibratia. Aceste manevre sau proceduri nu
pot lipsi din aplicatiile importante.

1. Netezirea este manevra de introducere, întrerupere sau legatura între celelalte manevre.
Este o atingere sau o alunecare apasata, cu rol de scadere a sensibilitatii planurilor superficiale,
ce permite presiuni pe planurile profunde.

Rolul de baza al manevrei de netezire este sedativ. Tensiunea de apasare se adapteaza la

natura și consistenta tesuturilor si la scopul procedurii.

Netezirile apasate pot fi însoțite de vibratii, ceea ce induce un efect suplimentar de relaxare.
Daca manevrele de alunecare se execută scurt si cu miscari vii, energice, se produce stimularea
intregului organism.

Cel mai important efect al netezirii si alunecarii usoare si ritmice este activarea circulației
sangelui si accelerarea drenarii edemelor.

De asemenea, netezirea duce la combaterea starii de oboseală musculara si la refacerea

supletei tesuturilor (piele, muschi).
2. Frictiunea este manevra prin care mana se deplaseaza, antrenand in miscare si tegumentul,
pana la limita elasticitatii sale. Frictiunea presupune manevre de netezire asociate cu manevre de
compresiune.
Efectele acestei aplicatii pot fi explicate, in mare parte, prin actiunea mecanica, cu
recastigarea supletei si elasticitatii tisulare, dar si prin cresterea circulatiei locale, cu efecte
trofice in consecinta. Daca frictiunea se executa lent si prelungit, are loc o scadere a sensibilitatii
locale, urmata de relaxare musculara si scaderea stresului general. Ritmul alert are efecte
contrarii, de stimulare a sistemului nervos si crestere a tonusului muscular.
Frictiunea se recomanda si in tratamentul sechelelor dupa traumatisme (entorse, contuzii,
intinderi si rupturi musculare, tendinoase si ligamentare, dupa edeme intraarticulare sau
intratisulare) ori postoperator, in vederea stimularii proceselor de vindecare și regenerare
tisulara, in scopul drenarii reziduurilor tisulare, desfacerii aderentelor cicatriceale etc.
 3. Framantatul sau petrisajul este o manevra care presupune compresiuni la nivelul
tesuturilor abordate, seamana cu o stoarcere intrerupta. Aceasta manevra este deosebit de utila si
in masajul de intretinere, prin efectul de stimulare a sistemului
nervos.
4. Baterea sau lovirea usoara și ritmica, aplicata pe tegument și pe tesuturile moi ale
corpului, reprezinta una dintre manevrele de masaj care duce la efecte puternic excitante,
realizate pe suprafete mari, mai ales pe regiunea dorsala. Are drept actiune specifică excitația si
stimularea tonusului muscular.
5. Vibrația este o manevra de masaj care consta in tremuraturi rapide transmise tegumentului
cu scopul de a realiza o succesiune de presiuni si relaxari.
Pentru obținerea efectelor de profunzime se pot u tiliza vibratori (inclusiv mese sau paturi
vibratoare). Daca actiunea vibratiei este usoara, sunt activate sau stimulate reactiile
organismului. Daca actiunea vibratiei este energica, reactiile organismului sunt inhibate.
Vibratiile pot fi superficiale sau profunde (vibrații profunde asociate cu neteziri si presiuni sau
vibratii profunde cu frecvența mare, care scade treptat).
Ca o prima concluzie, se poate spune ca masajul poate avea efect miorelaxant,
decontracturant muscular si sedativ - sau din contra, efectul poate fi excitant, stimulator,
tonifiant.
Masajul poate fi efectuat in scop de intretinere sau cosmetic si curativ
sau terapeutic:
-fiziologic, profilactic, de intretinere sau in scop cosmetic, deoarece imbunătățește
proprietatile fizice ale tesuturilor, activeaza funcțiile organelor sau stimuleaza circulatia
venolimfatica, actionand în vederea mentinerii starii de sanatate si
cresterii rezistentei organismului fata de agresiuni ori față de starea de
oboseală, generand o stare de bine;
-curativ sau terapeutic si de recuperare medicala, in contextul tratamentului complex al unor
leziuni sau tulburari functionale, status dupa traumatisme ori alte afectiuni.

Masajul clasic poate fi parțial (local sau locoregional) și general.

Masajul partial se adreseaza unui segment sau unei regiuni a corpului, localizata la nivelul
trunchiului sau membrelor. Masajul partial al regiunilor trunchiului si al membrelor cuprinde:

-masajul spatelui, util dupa activitațile sportive, este efectuat în vederea combaterii oboselii
musculare si se poate asocia cu succes kinetoterapiei din insuficienta musculaturii paravertebrale
(in contextul deviatiilor coloanei – scolioze, hiperlordoze, cifoze accentuate), din suferintele
cronice degenerative si inflamatorii ale coloanei (spondiloza, spondilodiscartoza, spondilita
anchilozanta) sau din cadrul altor procese patologice (inclusiv dupa traumatisme).
-masajul peretelui toracic este recomandat în combaterea atrofiilor musculare si
insuficientelor functionale ale aparatului respirator sau in tonifierea starii generale a
convalescentilor dupa boli pleuro-pulmonare, anemii etc.
 -masajul peretelui abdominal este util in insuficientele functionale ale tubului digestiv
(constipatia cronica, aderențele postoperatorii etc.);
-masajul membrelor inferioare este eficient in drenajul edemelor, in sindromul de oboseala
musculara, status dupa traumatism, boli cronice degenerative sau inflamatorii cu afectare
articulara (artroze) sau periarticulara;
-masajul membrelor superioare asigura drenajul venolimfatic, inclusiv postmastectomie,
fiind util si in contextul sindromului de oboseala musculara, in starile posttraumatice, in
reumatismele degenerative sau inflamatorii cu localizare articulara ori la nivelul parților moi
periarticulare.
Masajul general, somatic sau al tesuturilor aflate la suprafata corpului, se executa prin
prelucrarea succesiva a tuturor regiunilor si segmentelor anatomice. Scopul masajului este
relaxarea si înlaturarea senzatiei de oboseala, în special musculara, sau stimularea generala a
organismului, cu cresterea rezistentei acestuia la agresiunile termice, microbiene ori toxice, si
ameliorarea capacitatii sale de efort.
Masajul general este indicat în scop igienic si de intretinere persoanelor sedentare sau
pacienților imobilizați, în scop profilactic si curativ persoanelor cu tulburari respiratorii,
circulatorii, metabolice, anemicilor, astenicilor, convalescentilor în refacere dupa accidente ori
boli, în scopul combaterii starii de oboseala.
Masajul se mai poate adresa tesuturilor si organelor.
Masajul tesuturilor vizeaza structuri precum pielea, tesutul conjunctiv, elementele aparatului
locomotor, vasele si nervii periferici (adica tesuturile corpului); masajul organelor profunde se
aplica organelor situate la nivelul extremitatii cefalice, cutiei toracice si cavitatii abdominale.
Masajul tesuturilor corpului cuprinde:

-masajul pielii sau tegumentului, cu efect în reglarea circulatiei tegumentare, eliminarea

edemelor si biotrofic;
-masajul tesuturilor conjunctive, ce asigura mentinerea sau redobandirea elasticitatii
tesuturilor, ducand la o buna functionare a aparatului locomotor prin regenerarea rapida a
tesuturilor dupa traumatisme sau procese inflamatorii;
-masajul aparatului locomotor, ce vizeaza masajul muschilor (cu efect miorelaxant ori de
refacere dupa efort si împotriva atrofiei/hipotrofiei sau atoniei/hipotoniei musculare), masajul
articulatiilor (în cazul leziunilor si disfunctionalitatilor articulare datorate unor suprasolicitari sau
dupa traumatism si în cadrul suferințelor cronice degenerative ori inflamatorii) si masajul
periostal;
-masajul aparatului vascular, ce asigura activarea circulatiei sangelui si limfei, cu efecte
biotrofice in consecinta. Asigura atenuarea oboselii musculare, precum si prevenirea si
combaterea atrofiilor musculare.
Masajul organelor profunde presupune o acțiune indirecta asupra organelor situate la nivelul
celor trei mari cavitati ale corpului (capul cu fata si gatul, toracele si abdomenul).
 Masajul capului se adresează cu precădere cefei, gatului, fetei și pielii capului.
Indicatiile masajului efectuat in zona cefei sunt reprezentate de afecțiunile reumatismale, în
special spondiloza cervicală și complicațiile datorate acesteia, afecțiunile musculare și
contractura, de tipul torticolisului, status după traumatism, lipoame (se indică presiunea cu
policele – degetele mari ale mâinilor -, lentă, progresivă, efectuată în toate sensurile), și
afecțiunile neurologice care evoluează cu stare de congestie cerebrală.
Gatul poate beneficia de manevre de masaj mai ales în scop estetic, utilizand in special
manevrele de netezire. Vibratia asigura activarea circulatiei, fiind utila, de exemplu, in gusa
tiroidiana. Netezirea asociata framantarii muschiului sterno-cleido- mastoidian este utila in
torticolis sau în diferite nevralgii.
Masajul feței și cel al pielii capului poate fi realizat în scop sedativ, in cazul nevralgiilor (de
trigemen, de exemplu) sau
decontracturant, cand exista ticuri, in paraliziile faciale periferice, nevralgii. Masajul acestei
regiuni mai poate fi realizat în scop reparator, biotrofic și funcțional (în situația prezenței unor
cicatrice după traumatisme sau arsuri).
Masajul continutului toracelui presupune masarea regiunii precordiale in scop calmant, de
relaxare, pana la reducerea frecventei cardiace, sau în scop excitant, de crestere a ritmului
cardiac. Masajul toracelui este indicat în tratamentul diferitelor suferinte pleuro-pulmonare.
Masajul continutului abdominal (stomac, colon, ficat vezica biliara, rinichi, vezica urinara) se
realizeaza în scopul modularii funcționalității organelor aflate în
cavitatea abdominala, fiind util inclusiv in cazul constipațiilor cronice.
Contraindicatiile efectuarii masajului pot fi generale sau partiale, definitive sau temporare.
Contraindicația definitivă se decide in cazurile de boli cronice, grave incurabile si care s-ar
putea înrautati prin aplicarea
procedeelor de masaj. Contraindicatiile temporare sunt mai frecvente - ele se refera la boli,
tulburari si leziuni usoare ori trecatoare, in curs de vindecare.

În contextul celor prezentate, contraindicatiile masajului sunt:

-bolile de piele;
-suferintele cu caracter general, însotite de febra si stare de agitatie, de oboseala acuta și
debilitate sau astenie intensă, în toate bolile infecto-contagioase, în hemoragiile cerebrale
recente;

-bolile sau leziunile cu caracter hemoragic ori cand exista riscul unor complicatii grave
vasculare;
-bolile acute pleuro-pulmonare;
-masajul abdominal este contraindicat, chiar interzis, în inflamatii acute si cronice de orice
natura, în tulburari digestive, în boli ale organelor abdominale;
-boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor pana în
stadiu de vindecare;
-tumorile canceroase în forma generalizata si unele boli psihice, ce reprezinta contraindicatii
categorice ale masajului, indiferent de procedeu;
-exista contexte care conduc la restrictii în aplicarea masajului, precum sensibilitatea specifica,
lipsa de profesionalism tehnic al aplicantului,
dezinteresul si neîncrederea pacientului fata de procedura.

Alte proceduri de întretinere corporală

Hidroterapia sau terapia prin și cu apa reprezinta o asociere deosebit de benefica între
procedeele de masaj si apa. Hidroterapia necesita îndeplinirea unor conditii tehnice si metodice,
inclusiv un personal cu pregatire adecvata. În mod particular, în cadrul hidroterapiei se utilizeaza
frictiunile umede, dusurile, baile, masajul sub apa si dusul-masaj.
Frictiunile umede se pot efectua pe întreg corpul sau pot fi partiale, aplicandu-se pe portiuni,
regiuni si segmente.
Pe regiunile ce urmeaza a fi masate se întinde un prosop umed, bine stors, care a fost înmuiat
într-un vas cu apa la temperatura de 35-45°C. Peste prosopul umed se executa, cu ambele maini,
timp de cateva minute, neteziri si frictiuni ample, în ritm alert. Procedurilor de baza li se pot
adauga si altele. Cand regiunea masata s-a încalzit destul, prosopul umed se înlocuieste cu unul
uscat, peste care se aplica, în continuare, manevrele de netezire si frictiune, dar în ritm mai lent,
cu blandete.
Persoanelor care nu suporta caldura umeda, li se aplica o compresa rece pe frunte sau pe
ceafa.
La finalul acestei metode, corpul este acoperit cu alt cearceaf sau prosop, iar cel masat ramane
culcat timp de 20-30 min.
Dusurile sunt proceduri de hidroterapie sau hidrotermoterapie, constand în aplicarea asupra
corpului a apei, aburilor sau aerului cald cu temperaturi si presiuni diferite, de la o anumita
distanța.
Actiunea dusurilor se bazeaza pe factorii termic si
mecanic, iar în functie de temperatură, se impart în:
rece, cald, alternant, cu aburi sau cu aer cald.

Exista si doua tipuri de dusuri speciale, dusul-masaj si dusul subacval.

Dusul rece, cu temperatură de 15-20°C si durata de 1-3 min., are actiune excitantă asupra
sistemului nervos, circulatiei si termoreglarii, fiind util in neurastenii, surmenaj, tulburari
metabolice sau în scopul calirii organismului.
Dusul cald, cu o temperatură de 38-40-45°C, are actiune calmanta, relaxanta, indicatiile fiind
afectiunile inflamatorii si degenerative cronice, localizate la nivelul aparatului locomotor
(reumatismul), starea de stres, oboseala, nevrozele.
Dusul alternant este o procedură combinata si consta în aplicarea unui dus cald, la 38°C, cu o
durata de 30-40 sec., urmat de un dus rece, la 10-20°C, cu o durata de 10-15 sec. Efectele sunt
complementare.
Dusul cu aburi are o durata de 3-6 min.; activeaza circulatia periferica si are efect resorbtiv
local.
Dusul cu aer cald este însotit de masaj si are aceleasi indicatii ca dusul cu aburi.
Dusul scotian foloseste alternanța cald (40-45°C, timp de 10—15 sec.) si rece (18-20°C, timp
de 5-10 sec.), apa fiind proiectata asupra corpului de la distanța de 2-4 m, cu presiunea de 1,5-2
atm. Alternanta se repeta de cateva ori. Cei doi factori, termic si mecanic, realizeaza un efect
excitant asupra sistemului nervos, de tonifiere musculara, de activare circulatorie si de creștere
metabolica. Dusul scotian este indicat în obezitate, hipotiroidism, tulburari ale circulatiei
periferice, tulburari de termoreglare, constipatii, calirea organismului.
Dusul-masaj consta în aplicarea mai multor dusuri tip rozeta, cu o temperatură de 38-40°C,
concomitent cu manevre de masaj obisnuite, timp de 10-15 min. Dusul-masaj se indica în
sechelele dupa traumatisme ale aparatului locomotor, suferințele țesuturilor moi, nevralgii,
constipatie.
Dușul subacval consta în aplicarea unui jet de apa cu o presiune de 1 -8 atm., la o temperatură
identica cu cea a apei din baie, 37-38°C, impactul cu tegumentul facandu-se la un unghi de 35 de
grade, și vertical, la nivelul articulațiilor, de la o distanța de 20-30 cm, directia de aplicare fiind
cea a circulatiei venoase.

Dușul subacval aplicat de jos in sus este indicat in deficitele motorii de diferite cauze, atrofiile
musculare, afectiunile posttraumatice, obezitate, hipotiroidism. Contraindicatiile sunt
reprezentate de afectiunile cardiace sau cerebrovasculare, ateroscleroza, HTA, tulburarile
circulatorii periferice, tromboflebita, fragilitatea vasculara, hipersensibiiitatea cutanata.
Baile sunt proceduri care utilizeaza apa la diferite temperaturi și in diferite stari de agregare;
in apa se pot adauga substante cu rol terapeutic. Baile sunt proceduri solicitante, dureaza 30
min.-3 ore, se fac dupa micul dejun. Baia nu se recomanda dupa efort fizic intens sau in stari de
tensiune psihica; dupa baie urmeaza o perioada de odihna.
Baile pot fi generale (pentru tot corpul) sau partiale (pentru anumite regiuni). Baile generale
pot fi simple sau medicinale (care contin substante cu rol terapeutic: iodul, sarea, plantele
medicinale, bioxidul de carbon, oxigenul, hidrogenul sulfurat).

Baile generale simple pot fi:

-bai la temperatura de neutralitate (34-35°C), care dureaza 10-30-60 min. Au acțiune de tonifiere
sau de sedare usoara;
-bai reci (18-22°C) sau racoroase (28-32°C), indicate in obezitate, hipotiroidism, diabet zaharat,
dupa stari de oboseala fizica sau intelectuala intense; sunt contraindicate in afectiunile cardiace,
nevroze, afectiuni ale organelor interne decompensate, boli debilitante, afectiuni dermatologice
si circulatorii periferice. Există mai multe variante ale bailor reci sau racoroase: bai de imersiune
(15-18°C), indicate în boli infectioase febrile si in stari de astenie fizica, bai cu valuri (28-32°C),
avand durata de3-4 min., indicate în stari de astenie, convalescentă, surmenaj, „baia de jumatate”
(32°C), în care pacientul nu intra complet în apa;
-bai la temperaturi ce depașesc temperatura de neutralitate termica. Baia calda simpla (36 -37°C)
are actiune de relaxare musculara si sedativa generală, antrenand procesul de termoreglare;
-bai hiperterme (38-39°C), ce produc o suprasolicitare a sistemului nervos, aparatului
cardiovascular si proceselor metabolice. Baile hiperterme ascendente sunt preferate celor simple.
De la o temperatura a apei de 35°C se ajunge la temperaturi de 41-43°C, durata baii fiind de 60-
90 min. Cresterea temperaturii centrale va determina, prin

stimularea proceselor de termoreglare, excitatia sistemului nervos si a celui cardiovascular,

precum si cresterea proceselor metabolice. Indicațiile acestor băi ascendente cuprind: bolile
reumatismale cronice degenerative si inflamatorii - în special spondilita anchilozanta-,
nevralgiile cronice, nevritele, astmul bronșic, intoxicațiile cronice, obezitatea;

- bai cu aburi. Temperatura initială, de 38-42°C a mediului creste treptat la 50-55°C, durata baii
fiind de 5-30 min., în functie de rezistenta pacientului, starea sa de antrenament termic și scopul
urmărit. Efectul băii asupra organismului este de
stimulare extrema cardiaca, respiratorie si metabolica. Indicatiile acestei bai sunt: procedura de
încălzire (premergătoare aplicațiilor reci), tulburarile de circulatie periferica (pentru baile de
scurta durata), obezitatea, hipotiroidismul, reumatismul cronic degenerativ si inflamator (in afara
puseelor acute), neuropatiile periferice, intoxicațiile cronice (pentru băile de lungă durată);

-băile de aer cald recurg la o tehnică asemanatoare bailor cu aburi, căldura uscată fiind mai bine
tolerată decât cea umeda. Datorita eficientei procesului de termoliza a organismului, temperatura
poate ajunge la 80°C. O variantă
cunoscuta a baii cu aburi o reprezinta sauna, utilizată în scopul calirii organismului si
reechilibrarii sale termice, fiind o procedură cu factori termici contrastanți. Incaperea in care se
desfasoara procedura este din lemn de pin; aerul
fiind foarte uscat, sistemele de termoreglare sunt eficiente, se produce termoliza pe calea
evaporarii, mai ales prin sudorație și hiperventilație, umiditatea aerului ajungand la 1-5%.

Băile medicinale utilizează, pe langa factorii fizic si termic, factorul chimic. Aceste bai pot fi:

-băi cu ingrediente chimice, cu temperatura apei de 35-37ºC, durata, 10-20 min., ce pot utiliza
iod (50-100 g iodura de potasiu pentru o baie completa), efectul fiind
Vasodilatator, de scadere a vascozitatii sangelui, reducere a
Inflamației si creștere a capacitatii de aparare nespecifice a
organismului. Indicatii: afectiunile inflamatorii cronice, boala
reumatismala, inflamatiile cronice genitale, nevralgiile,
afectiunile dermatologice. In locul iodului se poate folosi
sare de Bazna (6-10 kg pentru o baie generală) efectele
fiind vasodilatatia superficiala, modularea metabolismului
general, a echilibrului fosfo-calcic, cresterea eliminarii de
acid uric si antiinflamator;

-baile cu plante medicinale sau cu substante organice pot contine infuzie de flori de musetel
(500-1000 g) sau de frunze de menta (300—500 g), fiind indicate în afectiunile reumatismale,
nevralgii, astenie, anxietate. Se mai poate utiliza faina de
mustar (pasta obținuta din 10-100 g de faina de mustar si apa la 25°C se introduce într-un sac
imersat in apa de baie), efectele fiind revulsiv si excitant pentru tegument. Indicatiile baii cu
faina de mustar sunt: afectiunile cailor respiratorii superioare, mialgiile, nevritele, boala
reumatica degenerativă sau inflamatoare. O larga utilizare o au baile cu tarate de grau, malt,
amidon (cele trei tipuri de bai folosesc un decoct cu 1-3 kg din faina respectivă), indicatiile baii
fiind afectiunile dermatologice, nevralgiile, afectiunile reumatismale. Baile de coajă de stejar sau
castan (se foloseste decoctul) au efect astringent asupra pielii, fiind indicate in eczemele acute si
cronice, urticarie, alergii medicamentoase;

-beile cu gaze se impart in naturale si artificiale; pot folosi CO2 (temperatura baii este de 30-
35°C, iar durata, 5-20 min.). Efectul este scaderea tensiunii arteriale, indicatiile fiind afectiunile
cardiovasculare compensate, HTA, arteriopatiile obliterante periferice. Baile cu gaze mai pot
utiliza hidrogenul sulfurat (in apa din cada se toarna o solutie de clorura de calciu ori un amestec
de sulfat de potasiu si acid sulfuric sau hiposulfit de sodiu si otet, la 36-37°C, concentrația fiind
de 50-200 mg/l, timp de 5-12 min.). Indicatii: boala reumatismală, suferințele cronice ale
sistemului nervos periferic, afectiunile dermatologice si ginecologice cronice. Baile cu oxigen
(bule de oxigen si aer; temperatura aplicației este de 30 -35°C/32-37°C, iar durata, 15-20 min.)
sedeaza sistemul nervos central.

Baile partiale sunt indicate la maini si la picioare:

-baile reci de maini, la temperatura apei de 15°C, dureaza 1-2 min. si au

efect decongestiv pentru organele interne. Cele prelungite (5-10 min.) au
efect antiinflamator si antisudoral;

-baile calde de maini, la temperatura de 37-45°C si durata de 10-20 min., produc

vasodilatație periferica si coronariana și relaxarea musculaturii bronsiilor; sunt indicate in
afecțiuni reumatismale, dupa traumatisme, afectiuni inflamatorii ale cailor aeriene, criza de astm
bronsic;

-baile alternante de maini (temperatura, 15/18-40°C, durata, 2-3 min., la cald si 20-30 sec.
la rece) sunt utile pentru circulatia periferica si decongestionarea organelor toracice. Indicatii:
 tulburari vasomotorii locale, afectiuni neurologice periferice, afectiuni posttraumatismale;
-baile de picioare respecta aceeasi tehnica de aplicare, metodologie si efecte, indicatii si
contraindicatii ca cele de maini.

Masajul subacvatic a fost utilizat initial în tratamentul unor artroze ale aparatului
locomotor sau pentru combaterea disfunctionalitatilor acestuia.
Apa calda din bazin (35-40°C) duce la miorelaxare si decontractura musculara, la
ameliorarea durerilor si usurarea mobilitatii articulare. Miscarile programelor de gimnastica de
intretinere si recuperare se executa cu usurința în mediu acvatic.
Masajul acvatic se poate executa pe regiuni si segmente, pe jumatatea inferioara a corpului
sau pe tot corpul.
Durata baii asociate masajului este de 5-15 min. pentru masajul corpului inferior si 20-30
min. pentru masajul general subacvatic.
La finalul metodei, corpul se racoreste prin scaderea treptata a temperaturii apei din vas sau
prin dusuri ori efuziuni reci (turnarea de apa rece).
Dusul-masaj reprezinta o asociere între actiunile mecanica si termica a apei ce cade pe
suprafața corpului cu presiune moderata si efectele unor tehnici sau procedee de masaj aplicate
concomitent cu dusul.
Regiunile beneficiare de dus-masaj sunt spatele, partea posterioara sau anterioara a
membrelor, toracele anterior si abdomenul.
Durata masajului este de 2-4 min. pentru cel regional si
8-10 min. pentru cel extins sau general.
Sub dus puteți executa si automasajul pe torace, sani, abdomen si membre.
Efectele dusului-masaj pot fi stimulante si excitante - sau din contra, relaxante si sedative.
Aceasta metoda tonifica musculatura, stimuleaza circulația locoregionala si generala,
metabolismul, creste rezistența organismului la agresiuni specifice si nespecifice.

6.4. Aspecte patologice la nivelul corpului

6.4.1. Nevii (alunitele)

Nevii sau alunitele prezinta o mare varietate clinica, diferențiindu -se ca aspect, dimensiuni,
localizare si tendinta evolutiva. Pot fi prezenti de la nastere (nevi congenitali), pot aparea in
primele zile, luni sau în primii ani dupa nastere (nevi precoci) ori la varsta adulta (nevi tardivi).
Nevii au evolutii diferite, in sensul ca unii au tendinta la disparitie spontana, in special
angioamele (nevii vasculari) - pete rosii-violacee, plane sau in relief, de origine vasculara. Alți
nevi au tendinta la extindere, si acest proces este legat de modificarile hormonale. Nevii existenti
se pot extinde sau pot aparea altii noi in anumite perioade fiziologice din viata femeii, si anume
la pubertate ori in timpul sarcinii, precum si in timpul unor tratamente hormonale (cu asociații
estroprogestative anticonceptionale). Există nevi ce răman ficsi, stationari toata viata,
neprezentand un risc aparte.

Din punct de vedere al riscului transformării in melanom malign, una dintre cele mai grave
forme de cancer intalnite pană in prezent, nevii se impart in două categorii: nevi nevocelulari,
susceptibili de transformare maligna, si nevi non-nevocelulari (simpli), care nu suferă
transformare maligna.

In general, tendinta de a dezvolta nevi pe piele se transmite genetic, dar factorii externi ce
apar in cursul vieții omului au o influenta mare asupra evolutiei lor. La om, numărul nevilor
variaza intre 10 si 40. Unii au un numar mare de nevi, uneori cateva sute, si, la acestia, riscul de
a face melanom malign este mai mare decat la indivizii care au doar cativa.Este vorba despre
asa-zisul „teren nevic”. Aceste persoane necesita o supraveghere atenta, pentru a surprinde
primele faze ale transformarii si a lua masuri preventive. Dintre masurile preventive, pe primul
loc se afla autosupravegherea nevilor, desigur, a celor pe care ni-i putem vedea. Controlati si
notati orice crestere in dimensiuni, schimbare de culoare, mancarime, durere, inrosire in jur sau
chiar sangerare. In prezent se practica urmarirea computerizata cu ajutorul dermatoscopului, care
face o adevarata „harta” a nevilor, examen ce se repeta o data pe an. In cazul in care aparatul
semnaleaza o cat de mica modificare de aspect (schimbare pe care nu o vedem intotdeauna cu
ochiul liber), nevul trebuie excizat de urgența!

Alta masură profilactica foarte importanta este ferirea nevilor de traumatisme, iar daca acestea
s-au produs accidental, nevul agresat trebuie scos cat mai repede (in maximum 10-14 zile).
De asemenea, nevii trebuie, pe cat posibil, feriți de soare! Soarele stimuleaza activitatea
melanocitelor si poate transforma un nev cuminte într-unul activ, cu rise de transformare
maligna. Ca atare, daca avem cativa nevi mai mari, ei se pot proteja de soare cu plasture; daca
avem mai multi, fie se poarta o imbracaminte protectoare, fie evitam expunerea la soare. Nici o
crema-ecran solar aplicata pe nev nu îl poate proteja suficient de actiunea razelor ultraviolete.
In cursul procesului de supraveghere a nevilor, este obligatoriu ca orice „alunita” ce-si
schimba dimensiunile, culoarea, se inconjoara cu un inel rosu sau chiar sangereaza, doare ori
mananca, sa fie aratata medicului de specialitate, în speța, dermatologului. Acesta decide
atitudinea optima de urmat; masura este în primul rand chirurgicala: scoaterea nevului si a zonei
care-l inconjoara. Urmeaza examenul anatomopatologic al leziunii, iar diagnosticul exact
stabileste conduita terapeutica ulterioara.
Din cele de mai sus rezulta ca, practic, singura metoda terapeutica si, uneori, profilactica a
nevilor (alunitelor) este excizia (indepartarea) chirurgicala facuta cu profesionalism, cu limite de
siguranta, urmata, obligatoriu, de examinarea anatomopatologica (la microscop) a fragmentului
extirpat. Prin urmare, renuntati la ideile luate „din vecini”, și anume, „ca de alunita sa nu te
atingi"! Aceasta afirmatie are un sambure de adevar: alunita nu trebuie frecata, taiata,
traumatizata în nici un fel. Medicul o abordeaza in mod stiintific; el este singurul in masura sa-i
hotarasca soarta!

6.4.2. Urticaria

Urticaria este o eruptie cutanata brusc instalata, cu evolutie fugace, alcatuita din papule
(umflaturi) si placi rosii, edematoase, cu forme si marimi variabile, foarte pruriginoase. Ele
seamana mult cu leziunile ce apar dupa contactul pielii cu urzica. S-a constatat ca 15-20% din
populatie face, la un moment dat in viata, o eruptie urticariana.

Urticaria are foarte multe cauze, fiind de doua tipuri mari: alergica si nealergica. În general,
ea apare la orice varsta, iar in special, pe un teren atopic, alergic. Urticaria alergica poate fi
frecvent de cauza alimentara, cele mai implicate in declansarea episoadelor urticariene fiind
ouale (mai ales albușul), laptele si
unele produse lactate, ciocolata, capsunile, roșiile unele condimente, pestele, fructele de mare,
mezelurile, nucile, aditivii alimentari (tartrazina), conservantii (benzoatii, salicilatii, sulfitii).
Urticaria alergica poate fi declansata de ingestia unor medicamente care elibereaza histamina
si apare la cateva zile de la începutul tratamentului, timp necesar sensibilizarii. Dintre
medicamentele care declanseaza frecvent crize urticariene mentionam aspirina, algocalminul,
indometacinul, codeina, morfina, inhibitorii enzimei de conversie (captopril, enalapril),
penicilina si derivatele ei.
Alergenii din aer, numiti stiințific pneumalergeni (polenuri, prat de casa, mucegaiuri, scuame
si par de animale), unele substante volatile, uneori chiar fumul de țigara, su nt implicati intr-un
procent mic în declanșarea urticariilor. Ei determina frecvent fenomene alergice la nivelul cailor
respiratorii.
Rareori pot aparea urticarii parazitare, mai ales la copiii infectați cu oxiuri, giardia, ascarizi
etc. Si unele infectii ale organismului (microbiene, virale sau micotice) pot determina
sensibilizari, cu eruptii urticariene. Nu rareori, dupa întepaturi de insecte (mai ales de albine si
viespi, paianjeni) pot aparea local fenomene urticariene, uneori grave, chiar cu angioedem
Quincke, provocand sufocare, mai ales la cazurile cu localizarea înțepaturii la extremitatea
cefalica.
Urticaria nealergica este foarte frecventa si, printre cauze, poate fi declansata de factori fizici
(frig, caldura, soare) sau mecanici (presiune, traumatism local).
De multe ori, urticaria poate avea o cauza hormonala - apare in cursul sarcinii sau se
agraveaza premenstrual. Cand nu putem decela cauza și urticaria persistă o perioada mai lunga
de timp, îi spunem urticarie cronica idiopatica (de cauza necunoscuta).
Pentru a afla cauza unei urticarii, se pot folosi cateva teste specifice: testul la gheata, testul la
raze ultraviolete, intradermoreactii cu presupusi alergeni (alimentari, de mediu etc.). De obicei
este foarte dificil de stabilit cauza urticariei. Foarte importanta este rememorarea de catre bolnav
a evenimentelor din orele sau zilele care au precedat episodul urticarian, în special a alimentelor
sau medicamentelor consumate. În cazul alimentelor, se poate încerca o dieta de excludere, cu
reintroducerea lor treptata.
Tratamentul trebuie sa se efectueze sub supraveghere medicală, în special datorita posibilita ții
evolutiei unei urticarii banale spre o forma grava, de tip angioedem sau soc anafilactic, care
poate ameninta viața. În general se folosesc antihistaminice

asociate sau nu cu glucocorticoizi administrati oral ori injectabil (în cazuri grave). Este
obligatorie respectarea unui regim igieno-dietetic si tratarea celorlalti factori declanșatori ai
urticariei.

6.4.3. Hiperhidroza (transpirația excesiva)

Hiperhidroza este o transpiratie excesiva generalizata sau localizata la diferite regiuni ale
corpului: fata, pielea capului, axile, perineu, palme si talpi. Poate fi considerată o stare patologica
a glandelor sudoripare.
Glandele sudoripare au funcție sudorala (secreta sudoare). Glandele sudoripare ecrine se
deschid direct la suprafata pielii. Sunt numeroase (2 000 000-5 000 000), fiind raspandite pe
toata suprafata tegumentului. Au o densitate mai mare pe palme, plante și în axile - si lipsesc pe
partea rosie a buzelor si pe gland. La om, ele secreta zilnic, în mod continuu, aproape 800 ml de
sudoare fluida cu gust sarat si reactie acida. În stare de repaus fizic, glandele sudoripare produc
în permanența vapo ri de apa (perspirația insensibila), prin care se realizeaza o pierdere de
caldura spre exterior. Ele au rol în termoreglare.
Glandele sudoripare apocrine se deschid la suprafata pielii la nivelul unui orificiu pilar (fir de
par). Ele ating dezvoltarea totala la pubertate, activitatea lor fiind corelata cu cea a gonadelor.
Sunt localizate în anumite regiuni: axile, ano-genital si perimamelonar, fiind de aproape zece ori
mai mari decat glandele ecrine. Secreta o sudoare vascoasa, alb-laptoasa, cu pH slab alcalin.
Cantitatea este mai redusa, iar secreția, intermitenta, are un miros particular.
Reglarea secretiei glandelor sudoripare poate fi asigurata de factori externi (temperatura
ambientala, umiditate), dar și de factori interni (hormonali, nervos i etc.). În functie de factorii
stimulatori la care sunt sensibile, glandele sudoripare localizate la nivel palmo-plantar sunt
stimulate în special de factori fizici, cele de pe trunchi si membre, de factori termici (caldura
etc.), iar cele situate pe frunte si in axila, de factori termici și psihici. În general, exista o anume
predispoziție constitutională care determina o activitate crescuta a glandelor sudoripare în cazul
hiperhidrozei asa-zise idiopatice (fara cauza precisa). Hiperhidroza secundara este patologica și
apare în afecțiuni generale ale organismului (febra, diferite infectii, hipertiroidism, diabet
zaharat, obezitate, tuberculoza, menopauza, etilism cronic, boala Parkinson, alte tulburari
neurologice). Nicotina (tutunul) și cafeina (cafeaua) accentueaza simptomatologia.

Transpiratia excesiva are un impact negativ asupra calitatii vietii. Ea creeaza probleme reale,
emotionale si sociale, care trebuie diagnosticate si tratate.
 Aprox. 1 % din populatie sufera de transpiratia excesiva a palmelor, talpilor
sau axilelor. Hiperhidroza poate fi declansata de multi factori, cum ar fi dieta
sau stresul (cand cineva ține un discurs sau are o întalnire de afaceri). Femeile
sunt mai predispuse la transpiratie excesiva: creste dupa menopauza, dar scade
dupa varsta de 70 de ani.
Excesul de sudoare nu este favorabil pielii: favorizeaza macerarea si
fisurarea stratului cornos al epidermului, cu pierderea functiei de bariera fata de agresiunile
externe. Pot aparea suprainfectii microbiene, micotice, eczeme. Desigur, alaturi de aceste
fenomene obiective pot aparea si unele subiective, foarte neplacute, cum ar fi mirosul
dezagreabil sau neplacerea cauzata de transpiratia excesiva, în special pe palme si talpi.
Ca tratament, se recomanda în primul rand o igiena deosebita, folosirea deodorantelor
adecvate, a hainelor confectionate din fibre naturale (în nici un caz sintetice) si a încaltamintei
din piele, cat mai aerisita.
Pe cale generală, se pot lua medicamente anticolinergice, care scad secreția sudorala, dar
aceasta se produce doar la doze mari, uneori toxice, cu multiple efecte nedorite (uscaciunea gurii,
tulburari de vedere). Se mai pot asocia calmante (tranchilizante), cu eficacitate indoielnica.
Singurul tratament cu adevarat eficient ramane cel local, care poate fi medicamentos (creme cu
saruri de aluminiu, al caror efect dureaza doar 3-4 saptamani), chirurgical (simpatectomie locala
sau lipoaspirație, posibila doar în hiperhidroza axilara) ori electric (ionoforeza).
Cel mai modern tratament local ramane cel cu toxina botulinica. Substanta a fost folosita
prima data în 1999, ca tratament relativ simplu si eficient al hiperhidrozei. Toxina botulinica
este, de fapt, un agent ce paralizeaza musculatura la doze mari. În doze mici injectate local,
blocheaza eliberarea unui neurotransmitator (acetilcolina) la nivelul glandelor sudoripare:
acestea nu mai produc sudoare. Toxina botulinica de tip A este administrată prin injectii în
zonele cu perspiratie excesiva, dupa ; anestezie locala. Sunt identificate anumite puncte de
injectare la 1,5-2 cm distanta.
Eficacitatea tratamentului cu toxina botulinica dureaza 4-9 luni. Injectiile pot fi repetate pentru a-
i prelungi eficacitatea pana la 1 an.

Rezultatele sunt, in general, bune, prin ameliorarea pe termen relativ lung a calitatii vietii
pacientului. Nu prezintă, în mod normal, efecte nedorite.

6.5. Îngrijirea picioarelor

6.5.1. Varicele

Cunoscuta din cele mai vechi timpuri, boala varicoasa este o afectiune a sistemului venos al
membrelor inferioare, deopotriva dizgratioasa si cauzatoare de complicatii functionale
importante (tromboflebite, edeme, ulcere de gamba etc.). Boala atinge 15-20% din populatia
adulta a globului, femeile fiind cele mai afectate.

Simptome

Exista destule indicii care semnaleaza iminența instalarii varicelor: picioare umflate, obosite,
reci, furnicaturi, amorteli, carcei. Apar dilatatiile venoase, de obicei in timpul sarcinii, insotite de
dureri si edeme de gamba. Complicatiile apar ultimele: dermatita, eczeme, ulceratii,
tromboflebite, ulcere de gamba etc.

Diagnosticare

Pana acum cațiva ani, in diagnosticul uzual al varicelor se foloseau mijloace exclusiv clinice:
discutia cu bolnavul, examinarea pacientului si probele garourilor. În prezent nu se mai pot
diagnostica nici corect, nici complet venele varicoase fara a recurge la examenul Doppler.
Sonografia Doppler foloseste ultrasunete emise in flux continuu sau discontinuu pentru a
stabili dinamica circulatiei sangvine. Procedeul a fost perfecționat prin asocierea cu ecografia -
ecoDoppler (duplex) si, ulterior, ecoDoppler color (triplex). Avantajul esential al examenului
Doppler este stabilirea exacta a cauzei, singura cale ce poate duce la vindecarea bolii.
În cazul varicelor, nu exista o metoda unica de tratament, iar terapia trebuie adaptata la
situatia in speța si la cauzele determinante.

Cauze

Cea mai frecventa cauza a varicelor este asa-numita insuficienta ostiala a venelor safene
interne sau externe. Mai exact, o valva din interiorul acestor vene nu se închide bine, permitand
formarea unui reflux în sensul invers circulatiei normale a sangelui; se ajunge la încarcarea
excesiva a venelor superficiale si la formarea unor dilatatii venoase, caracteristice bolii
varicoase.

Aceasta slabiciune valvulara poate avea numeroase cauze:

-mostenire genetica (în proporție de 90%);

-sarcina;
-stat prelungit în picioare;
-eforturi fizice intense (la hamali, carausi, halterofili, culturisti);
-sporturi cu opriri si porniri bruste (atletism, tenis, baschet, volei).

De asemenea, boala varicoasa este favorizata de o serie de factori, printre care:

-epilare cu ceara fierbinte;

 -folosire excesiva a saunei;
-bai prea fierbinți (vasodilatatia cauzata de caldura favorizeaza degradarea
peretului venos);
-expunere îndelungata la soare;
-tocuri înalte si pantofi stramti;
-stat prelungit pe scaun cu picioarele încrucisate (modificarile de postura
îngreuneaza întoarcerea venoasa);
-alimentatie dezechilibrata, supraponderalitate, obezitate;
-folosire îndelungata a anticonceptionalelor (efectul lor iritant duce deseori
la tromboflebite);
-fumat (afecteaza microcirculația):
-alimentatie bogata în grasimi, abuz de cafea si alcool.
Prevenire
Daca sunteți predispusi la varice, tineți cont de urmatoarele sugestii:
1. practicați sporturi care favorizeaza circulatia sangvina în zona
membrelor inferioare (mers pe bicicleta, mers pe jos, înot);
2. pentru picioarele obosite, încercati bai cu apa sarata (daca nu ajungeti la mare, dizolvați în apa
din cadă un pumn de sare grunjoasă)și, în fiecare dimineața, faceti dușuri reci la picioare;
3. purtati imbracaminte si incalțaminte comode; evitați corsete ce comprima excesiv regiunea
inghinala si pantofi cu tocuri înalte;
4. daca sunteți supraponderali, scapați de kilogramele in plus;
5. includeti in alimentația zilnica vegetale si cereale: ele usureaza
digestia si combat constipatia;
6. la serviciu, din cand in cand, faceți cateva exercitii care sa va
dezmorteasca;
7. in cursul zilei sau seara, înainte de culcare, stati cu gambele ridicate
mai sus decat pozitia corpului.

Tratament

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de tonice venoase ce reduc edemul si

inflamatia. Se recomanda, ca terapie de baza, celor predispusi genetic la varice sau celor la care
au aparut semnele bolii, pacientilor care nu pot suferi interventii chirurgicale sau ca adjuvant pre-
si postoperator. Exista produse farmaceutice cu efect similar, creme sau geluri, aplicate local. La
acestea se adauga terapia prin compresiune (purtarea de ciorapi elastici), care previne instalarea
complicatiilor postoperatorii si recidivelor.
Scleroterapia venulelor (injectii sclerozante in venele reticulare sau așa-numitele vene in cap
de meduza este solutia ideala in situațiile care nu pot fi rezolvate chirurgical. Daca sunt foarte
fine si superficiale, aceste venule pot fi facute sa dispara cu ajutorul laserului.
Tratamentul chirurgical consta in mai multe metode, medicul alegand-o pe cea care se potriveste
pacientului.
- Crosectomia extirpa porțiunea din vena safena inte rna sau din cea externa care conține
valva defecta. Interventia se poate face sub anestezie locala si nu necesita internare: bolnavul
pleaca acasa pe propriile picioare la scurt timp dupa operatie.
-După realizarea crosectomiei pe cale clasică, se recurge la procedeul Babcock, de smulgere a
întregi vene safene până la originea ei, la nivelul gleznei. Procedeul este astăzi

Gimnastica terapeutică a venelor :

Exercițiul 1
Exercițiul 2

Cu spatele drept stați pe scaun.

Cu spatele drept și cu membrul
Tălpile stau ușor așezate pe podea.
inferior drept întins rotiți
Ridicați genunchii în același timp
piciorul alternative înspre
până ce vîrfurile degetelor încă mai
înăuntru și înspre afară.
ating podeaua . Apoi atingeți din
Repetați manevra și cu
nou podeaua cu toata talpa.
piciorul stâng.

Exercițiul 4

Stând în șezut ridicați genunchiul

Drept cât mai sus până ce

atinge cotul stâng cu mâna

stângă sprijinită pe cap.

repetați apoi manevra cu

cotul drept și genunchiul

stâng de mai multe ori.

Exercițiul 5
Exercițiul 6

Mîinile sprijinite pe spătarul

Deplasați membrul inferior stâng
unui scaun. Membrele inferioare
cu un pas în spate. Stați pe vârfurile
întinse le trageți în spate.
picioarelor și mutați-vă central de

greutate alternativ de pe un

picior pe celălalt.
 Ingrijirea
corpului

Exercițiul 9 Exercițiul 10

contestat de majoritatea flebologilor si chirurgilor din domeniu in Occident, intrucat interventia,

brutala, exclude integral o vena, de multe ori, partial sanatoasa, generand efecte secundare si
complicatii. lata de ce metoda este înlocuita de:

- Strippingul partial (smulgerea venei pana la nivelul genunchiului cu ajutorul unui fir de otel cu
capat bont) reduce efectele nedorite ale metodei anterioare.
- Flebectomia microchirurgicala extirpa exclusiv dilatațiile venoase. Este metoda recomandata
de majoritatea specialistilor.
- Flebectomia se poate face și prin incizii chirurgicale
clasice sau microincizii de 1-2 mm. Se utilizeaza instrumente speciale, foarte fine, care permit
efectuarea intervenției sub anestezie locala, fara internare; cicatricele se reduc la puncte, care
dispar in timp la majoritatea pacientilor.

Medicina moderna ofera solutii eficiente

Adoptarea acestor tehnici de terapie chirurgicala minim invaziva a permis schimbarea completa a
modului de abordare a bolii varicoase. Dintr-o afecțiune ce se rezolva in spital, cu internari de
minimum 7 zile și suferințe nedorite, boala a devenit o problemă de sanatate care se rezolva în
centre specializate, fara internare, cu dureri minime, cu rezultate functionale și estetice deosebit
de bune.
 Ca în orice afectiune, dictonul „Cu cat boala este tratata într-o faza mai puțin avansata, cu atat
rezultatele sunt mai bune” se adeverește.

Cea mai noua tehnica de tratament folosește laserul endovenos, care înlocuiește crosectomia
și strippingul cu o incizie facuta sub genunchi. Se introduce o fibra optica prin vena afectata (de
regula, safena mare), de jos în sus, pana la valva ostiala. Sub controlul ecoDoppler-ului, laserul
„topește” vena pe dinauntru de sus în jos, fibra retragandu-se treptat. Interventia se face fara
internare, sub anestezie locala, nu lasa urme și evita sangerarea. Recuperarea este extrem de
rapida și, în ciuda costului mare, este preferata de pacienti in tarile occidentale.

6.5.2. Masajul si alte proceduri de infreținere a picioarelor

Masajul este o prelucrare a partilor moi ale corpului; se realizeaza prin acțiuni manuale sau
mecanice, fiind efectuat în scop de întretinere sau cosmetic, curativ sau terapeutic.
Masajul membrului inferior beneficiaza, în general, de presiuni alunecate și framantari
profunde efectuate cu ambele maini sau prin rasucire.
Pentru masajul partii posterioare a membrelor inferioare se alege poziția culcat pe partea
anterioara a corpului si se începe cu regiunea fesiera.
Musculatura resiera beneficiaza de netezire, frictiuni, framantare (executata pe planuri
succesive, in special la persoanele obeze), tocat si vibratii, la care se pot adauga manevre
speciale.
Articulația șoldului (coxofemurala) beneficiaza de vibratii si batere.
Masajul partii posterioare a membrului inferior continua cu masajul coapsei, care necesita
vigoare si suplete in executie Masajul coapsei, se poate efectua dupa traumatisme, reumatism
degenerativ localizat la nivelul articulatiilor soldului si genunchilor, hipotonii musculare
sechelare unui accident vascular cerebral, contracturi musculare de diferite cauze, insuficienta
venoasa cronica cu sau fara ulcere varicoase.
La nivelul gambei, miscarile de masaj incep prin alunecari lungi, pornind de la calcai spre
articulatia genunchiului.
Dupa finalizarea masajului partii posterioare a membrului inferior, se continua cu masajul
partii sale anterioare, incepand cu picioarele si continuand cu gamba, genunchiul si coapsa.
Masajul se executa in pozitia întins pe spate.
Masajul piciorului se adreseaza unei zone bogate in reactii reflexe complexe. Pe acest aspect
se bazeaza si reflexoterapia. De mentionat faptul ca la nivelul piciorului se afla si punctele de
start ale numeroaselor scheme de miscare si statice. Mai mult, halucele (degetul mare) joaca un
rol important in reprogramarea motorie a miscarii propuse, indiferent de starea grupelor
musculare dupa o perioada de repaus.
În caz de edem al gleznei, se practica masajul circular global al membrului inferior, la care se
poate adăuga hidromasajul cu jet.
Glezna beneficiaza de manevre de netezire, presiuni si frictiuni, urmate de miscari pasive si
active.
Masajul genunchiului se executa prin alunecari scurte si frictiuni, usoare. Nu se aplica
manevrele de framantat si batere.
Hidromasajul este util si recomandat in sindromul algoneurodistrofic al genunchiului.

6.6. Celulita

Termenul „celulita“ poate avea mai multe intelesuri, in functie de persoana care il foloseste.
Chirurgii ințeleg prin celulita infectia extensiva a tesuturilor moi, subcutanate. Unii inteleg prin
celulita excesul de tesut adipos, depus fie la nivelul coapselor (mai ales!), fie generalizat. Dar cei
mai multi inteleg prin celulită aspectul neregulat, „matlasat“, in „coaja de portocală” al pielii,
care apare spontan sau la presiune (prin apăsare) la nivelul coapselor, genunchilor, feselor,
bratelor etc.
Celulita este o afecțiune microvasculo -conjunctivală (afecteaza vasele mici de sange si tesutul
conjunctiv, de legatura intre celule) cu evoluție scleroasa. Nu este o boala propriu -zisa, dar se
situează la limita dintre normal si patologic. Are mai multe denumiri medicale - dermato-
paniculopatie edemo-fibroscleroasa sau paniculoza, sau liposcleroza - care incearcă sa definească
aceasta malfunctie microvasculara si de tesut conjunctiv de la nivelul paniculului adipos
subcutanat.
Ramane o afectiune „misterioasa”, fară cauza certa cunoscuta, intalnită preponderent la femei.
Este influentată de o serie de factori: rasa, ereditatea, dezechilibrele endocrine (tulburarile
hormonale ale estrogenilor, cortizolului, insulinei, tiroidei, prolactinei), predispozitia la
tulburarile circulatorii venoase si/sau limfatice ale membrelor inferioare, factorii osteo-articulari
(lordoze, picior plat, „picioare in X”), dezordinile alimentare (slabiri si ingrasari bruste),
constipatia, stresul, sedentarismul, practicarea inconstanta a sporturilor (mai ales a celor cu
schimbari bruste de poziție - schi, tenis), masajele inadecvate.
În urma examinarii clinice, se deosebesc trei forme de celulita: compactă, edematoasa si
moale. Cele trei forme pot coexista in aceeasi regiune.
Celulita compactă este dura, are aspect granulomatos, nu se modifică la schimbarea pozitiei,
poate fi dureroasa la atingere.
Celulita edematoasa are consistenta păstoasa, cu nodozitati si aspect pufos, mai infiltrat in
pozitia „in picioare”. Poate fi dureroasă la atingere sau spontan. Apare mai ales la persoanele cu
insuficienta circulației venoase (varice) sau limfatice.
Celulita moale are aspect „buretos”, in valuri, aluneca printre degete si iși schimbă aspectul in
functie de pozitie (culcat sau in picioare). Nu este dureroasa decat foarte rar. Este asociata unei
musculaturi slab dezvoltate; coexista cu vergeturile, ceea ce denotă o suferinta la nivelul fibrelor
elastice conjunctive. Apare frecvent dupa 40 de ani.
Celulita se poate intalni atat la femeile (fetele) tinere, cat si la cele in varsta, apare la cele
normoponderale, supraponderale sau obeze deopotrivă.
Din pacate, atat pentru celulita, cat si pentru vergeturi nu s-a descoperit înca un tratament
 eficient. Știm însa ca putem lua unele masuri profilactice și terapeutice pentru combaterea ei.
1. Alimentatia. Trebuie sa fie corecta si echilibrata:
- cu aport de proteine de 15-20% din totalul caloriilor ingerate (carne slaba,
oua, lactate);
- cu reducerea grasimilor (se recomanda acizii grasi nesaturati - uleiuri
vegetale, peste);
- bogata în vitamina PP si C (mai ales);
- bogata în fibre (contin mult siliciu, care intra în compozitia colagenului si
combate constipatia);
- scaderea consumului de sare si dulciuri rafinate (preferați painea si pastele
din faina integrală, orezul).
2. Reduceti cantitatea de alcool ingerat.
3. Eliminati tutunul (afecteaza oxigenarea fesuturilor).
4. Igiena îmbracamintii. Evitati hainele prea fixe, care ar putea jena circulatia
venoasa si limfatica la nivelul membrelor inferioare (jeansi stramți, pantofi
cu tocuri prea înalte).
5. Activitatea fizica. Sportul ideal: înotul.
6. Practicarea tehnicilor antistres: yoga, rugaciunea, meditatia.
7. Produsele cosmetice cu extracte de alge marine, flavonoidele, centella
asiatica etc.
8. Mezoterapia (vezi mai sus, cap 5.6.7.). Folosita din anii ’50 - '60 in Franța si Italia pentru
maladiile sistemului osteoarticular, ale circulației sangvine periferice și în unele boli de piele,
mezoterapia revine în actualitate, fiind foarte „la moda”. Consta în multimicroinjectarea zonelor
cu substanțe lipolitice („topesc” grasimea), care stimuleaza vascularizatia. Se face în cure de 6 -
12 sedinte.
9. Ultrasonoterapia, ionoforeza, presoterapia (limfodrenajul), ozonoterapia s-au dovedit
proceduri utile (un medic competent de medicina fizica-fizioterapie va poate ajuta).
10. Masajul. Efectuat tot sub îndrumarea medicului fizioterapeut, masajul, circular, trebuie
sa fie bland. Masajul violent, care lasa vanatai, nu aduce nici un beneficiu, dimpotriva!
11. Terapeutica cu ape termale (sulfurate, bromoiodate, sulfatate, carboionice) si
hidromasajul ozonizat, masajul si dusurile subacvatice pot fi deosebit de utile și placute.
12. Talasoterapia. Masajul facut de valurile marii si compozitia apei
marii sau oceanului au un rol benefic.
13. Chirurgia plastica. Lipoaspiratia, desi nu este un tratament specific împotriva celulitei,
aduce o îmbunatatire evidenta a aspectului de „coaja de portocala” în zonele de unde s-a extras
excesul de tesut adipos. Aceasta se întampla datorita, pe de o parte, eliminarii „saltelutei
adipoase”, iar pe de alta parte, îmbunatatirii circulatiei sangvine si limfatice dupa înlaturarea
„balastului adipos” si stimularii productiei de colagen.

Sfatul esteticienei
 Preparatele anticelulitice contin extracte de plante (sulfina, iedera, roscova, vita-de-vie,
hamamelis, coada-calului), care, aplicate corect, ajuta la refacerea tesutului atacat de celulita. De
asemenea, uleiurile esentiale (obtinute prin distilarea sau presarea unei parti a plantei) constituie
concentrate de principii active care patrund prin vasele capilare în straturile profunde ale pielii.
De exemplu, uleiul de morcov, chiparos, musetel albastru pot fi folosite la masajul anticelulitic.
De asemenea, vitaminele A, C, E ajuta la refacerea tesutului.
Împachetarile cu extracte de alge, masaj cu crema pe baza de hialuronidaza, masajul cu miere,
toate acestea, facute in cadrul unui program de îngrijire corporala completat cu aparatura
specifica, pot rezolva neajunsurile legate de celulita.
Masajul anticelulitic executat corect, cu preparate naturale, poate atenua considerabil efectele
celulitei.
Drenajul limfatic, ce consta în executarea de presiuni ușoare, miscari circulare lente, facut de
un specialist care sa respecte schema drlui Vodder, da rezultate foarte bune. Aparatele de
electrostimulare destinate drenajului limfatic, în special de la nivelul membrelor inferioare,
constituie o terapie anticelulitica benefica.

6.7. Obezitatea

Obezitatea este una dintre problemele cele mai importante de sanatate cu care se confrunta
medicina mileniului III. Originea latina a cuvantului (obedo = a manca în exces, mult si lacom)
arata ca si în Antichitate existau neplaceri cauzate de depasirea greutatii ideale. Odata cu evolutia
societatii si mai ales în zilele noastre, în tarile dezvoltate, ponderea obezilor depașeste 20-25%
din populatia adulta. Mai mult, în SUA, unde obezitatea afecteaza peste 33% din adulti, numarul
copiilor supraponderali depaseste 9 000 000, și întrucat riscul unor maladii asociate obezitatii
este mai mare la tineri decat la adulti, Senatul a ajuns la concluzia ca tanara generatie va fi prima
din istoria Americii care va trai mai putin decat cea a parintilor lor, daca nu se face cu adevarat
ceva. Statisticile arata clar ca un tanar obez poate pierde pana la 13 ani din viata, iar o femeie
obeza, pana la 8 ani.
Obezitatea, aceasta „epidemie” a noului mileniu, tributul platit de schimbarea regimului de
viata a omului (care ingurgiteaza tot mai mult si consuma tot mai putin într-o activitate din ce în
ce mai sedentara), se masoara prin diferite procedee; metoda standard este indexul masei
corporale” (BMI - Body Mass Index), reprezentat de raportul dintre greutatea persoanei si
patratul înaltimii acesteia (kg/m2).
Un BMI normal este de.18-24,9 kg/m2, sub valoarea minima se incadreaza subponderalii. În
limitele 25-29,9 se afla supraponderalii, iar peste 30, obezii. Un index de 30-35 defineste
obezitatea de gradul I, 35-40, de gradul II, iar peste 40, de gradul III. Pacientii cu un BMI de
peste 50 sunt considerati superobezi, iar cei situati peste 60 sunt numiti super-superobezi. Aceste
încadrari au un rol practic foarte important în prezicerea problemelor de sanatate ce apar la
diferitele categorii de excese de greutate.
 Desi exista multe alte cauze ale obezitatii - genetice, boli endocrine, traume psihice -, pe
primul loc se afla abuzul alimentar si sedentarismul. În ciuda avertismentelor, lumea civilizata
consuma alimente hipercalorice de tip fast-food ori junk-food, iar eforturile fizice, miscarea,
arderea caloriilor în ansamblu, sunt reduse. Din acest punct de vedere, generatia tanara este cea
mai expusa, avand acces la toate tipurile de alimentație moderna, preferand calculatorul si
telefonul jocurilor în natura.
Evolutia pacienților obezi nu depinde numai de problemele psiho -sociale (de integrare în grup
sau societate, de a putea desfasura o anumita activitate sau forma o familie), ci mai ales de
aparitia unor comorbiditați, a unor boli precu m diabetul zaharat, hipertensiunea,
hipercolesterolemia, artroza, coronaropatia sau insuficienta venoasa periferica etc. Toate aceste
boli îngreuneaza si scurteaza viata bolnavilor obezi. O mare parte sunt reversibile sau
controlabile odata cu scaderea în greutate. Iata de ce tratamentul obezitatii este un imperativ
medical, nu numai estetic.
Nu exista nici o terapie perfectă pentru obezitate. Tratamentul conservator, în care pacientul
accepta si reușește sa-si schimbe modul de viata, modificandu-si atat dieta (alegand o variantă
hipocalorica), cat și activitatea fizica (sporind-o constant), este ideal.
Exista numeroase incercari de a prescrie o dieta ideală. Cert este ca, în S.U.A., înlocuirea
lipidelor cu carbohidrati (zaharuri) nu a dus la vreun rezultat, obezitatea crescand spectaculos.
Solutia este un aport mic de calorii, fara a elimina sau reduce una ori mai multe componente
nutritive. Exista programe de slabit prin dieta hipocalorica (600 de calorii, cu 40 g de proteine),
dar este recomandabil ca ele sa fie efectuate sub supraveghere medicală. Asocierea exercitiului
fizic constant îmbunatațeste rezultatul dietelor: atat mersul pe jos și gimnastica, cat și sporturi
precum înotul, canotajul, golful, tenisul, contribuie la realizarea unei balante calorice negative si
reducerea cantitatii de masa grasoasa.
În tratamentul obezitatii se pot asocia medicamente. S-a incercat initial cu anorexigene
centrale, care scad pofta de mancare, dar în ultimii ani se pune accentul pe medicamente cu
actiune de inhibare a digestiei si absorbtiei lipidelor în intestin, cu reactii adverse putine si
rezultate constante. Din pacate, desi tratamentul conservator pare ideal, majoritatea absolută a
celor care slabesc îsi recastiga greutatea într-un interval relativ scurt de timp, și aceasta pentru ca
nu reușesc sa-și modifice în ansamblu regimul de viata. Din aceasta cauza, obezitatea tinde sa
devina „chirurgicala” - prin urmare, apeleaza la solutii radicale.
Tratamentul chirurgical al obezitatii poate fi precedat de sau inlocuit cu unul minim invaziv,
endoscopic, de montare a unui balon de silicon care ocupa o parte din stomac, scazandu-i
capacitatea si diminuand pofta de mancare; majoritatea pacientilor slabesc circa 4 kg pe luna.
Din pacate, balonul endogastric nu se poate tine în stomac decat 6-8 luni, și daca nu are loc o
modificare de ansamblu a regimului de viata, rezultatele se pot pierde în timp.
Tratamentul chirurgical propriu-zis are mai multe variante: procedee restrictive (prin care se
incearca diminuarea aportului alimentar), procedee malabsorbtive (prin care se împiedica
absorbtia componentelor nutritive ingerate) și procedee combinate. Tehnica cea mai folosita la
ora actuală (numarul interventiilor a crescut de cinci ori in ultimul an) este ..gastric-bandingul’’
(inelul perigastric) laparoscopic. Se monteaza laparoscopic (prin mici incizii, sub supraveghere
cu o camera video) un inel de silicon in jurul parții superioare a stomacului, micșorand foarte
mult capacitatea gastrica și ingustand la 10 -12 mm trecerea alimentelor. Este metoda cea mai
putin invaziva, dar nu da rezultate la pacientii care consuma tot timpul alimente hipercalorice
(alune, ciocolata etc.) sau beau lichide hipercalorice (cola, înghetata topita sucuri dulci etc.), ce
trec usor prin inelul perigastric. În astfel de situatii se apeleaza la procedee de scurtcircuitare
digestiva, care micsoreaza absorbția intestinala: by-pass-ul gastric laparoscopic - se micsoreaza
stomacul si se scurteaza mult intestinul functional, producandu-se atat restricție, cat si
malabsorbție - și suntul bilio-pancreatic descris de Niccolo Scopinaro, realizabil, în anumite
condiții, laparoscopic. Aceste interventii sunt mai agresive, sunt grevate de rise mai mare, dar pot
fi ultima soluție in cazul unor superobezi la care nu se poate face controlul alimentației.
Chirurgia plastica poate interveni, în prima faza, în anumite forme de obezitate moderate
(lipoaspiratie, abdominoplastie), dar mai ales ulterior interventiei digestive, pentru corectarea
problemelor functionale și estetice ce apar dupa o slabire rapida, cu pierdere majora în greutate.
Desi în ultimii 50 de ani s-au facut progrese importante în cunoasterea cauzelor si gasirii
metodelor de tratare a obezitatii, copiii si adultii devin supraponderali și obezi în numar din ce în
ce mai mare. Sunt necesare eforturi conștiente, sustinute financiar, mai ales în domeniul
prevenirii obezitatii, pentru a putea controla raspandirea acestei nefericite „epidemii”.