TEMA: Evoluția, factorii de influiență și clasificarea

cheltuielilor publice

STUDENT: ȘCHIOPU PETRICĂ

FACULTATEA DE ECONOMIE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICA DE GESTIUNE

AN: II ID
 Cheltuielile publice sunt un concept financiar al cărui conţinut îl reprezintă exprimarea
în formă bănească a relaţiilor economico-sociale apărute între stat (pe de o parte) şi persoane
fizice şi juridice (pe de altă parte) cu ocazia folosirii resurselor financiare ale statului şi în scopul
exercitării funcţiilor şi atribuţiilor acestuia.
Evolutia acestor cheltuieli este strâns legată de contextul dezvoltării economice și sociale
ale diferitelor țări, aflându-se în legătură directă cu evoluția instituțiilor de tip statal și cu
particularitățile sistemului economic specific existent.
De-a lungul timpului s-au constatat diferențieri sensibile în privința volumului și
structurii cheltuielilor publice, atât în timp cât și în spațiu, relație ce reprezintă defapt creșterea
cheltuielilor publice după primul război mondial odată cu trecerea de la concepția clasică la
concepția intervenționistă privind finanțele publice și diferențierile de la o țară la alta în funcție
de nivelul de dezvoltare.
Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea funcţiei de alocare a finanţelor publice
şi anume de componența ei privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului.
În practica bugetară a României, structura cheltuielilor bugetare, ca parte a celor publice,
a cunoscut modificări pronunţate şi alerte mai ales după 1990. Reformarea economiei şi a
statului a necesitat şi o reformă a bugetului în toate componentele procesului bugetar. Se
regăsesc in aceasta: reforma fiscală, elemente ale reformei administrative şi instituţionale,
aspecte ale reformei legislative etc. În planul structurii cheltuielilor bugetare, bugetul de stat, aşa
cum a fost el elaborat pentru anul 2004, include la cheltuieli o structură pe trei criterii.

Clasificaţia economică grupează cheltuielile în capitole, subcapitole, articole şi aliniate,

ceea ce permite definirea conturilor din contabilitatea publică în măsură să reflecte fidel alocarea
fondurilor şi execuţia bugetară. Structura cheltuielilor bugetare, conform acestei clasificaţii, se
prezintă astfel:
Cheltuieli curente , din care:

 Cheltuieli de personal
 Cheltuieli materiale şi servicii
 Subvenţii
 Prime
 Transferuri, din care:

a) consolidabile: de la bugetul de stat către bugetele locale şi fondurile speciale;

b) neconsolidabile: burse, alocaţii, pensii, ajutoare, indemnizaţii, contribuţii,

cotizaţii, subvenţii la unele dobanzi

c) bancare ş.a. pentru studenţi şi elevi copii, alte persoane

defavorizate/handicapate, organisme internaţionale etc.

 Dobanzi aferente datoriei publice

 Rezerve

1) Cheltuieli de capital

2) Imprumuturi acordate

3) Rambursări de credite şi plăţi de dobanzi şi comisioane, din care:

privind creditele externe din care:

  rambursări;
 plăţi de dobanzi şi comisioane;

privind creditele interne, din care:

 rambursări;
 plăţi de dobânzi şi comisioane.

Clasificaţia funcţională grupează cheltuielile pe părţi, ceea ce permite identificarea

sectoarelor de activitate, astfel:

 Servicii publice generale , în care se include sectorul „Autorităţi publice”: Preşedinţia,

autorităţile legislative, cele judecătoreşti, cele executive şi alte organe ale autorităţilor
publice
 Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională , în care se include armata, poliţia,
protecţia şi paza contra incendiilor, jandarmeria, instituţiile siguranţei naţionale ş.a.
 Cheltuieli social- culturale, în care se includ sectoarele „Invăţămant”, „Sănătate”,
„Cultură, religie şi acţiuni pentru activitatea şi de tineret” şi „Asistenţă socială”
 Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape
 Acţiuni economice , care includ marile sectoare din economie: industrie, agricultură şi
silvicultură, transporturi şi comunicaţii, alte sectoare economice
 Alte acţiuni , în care se includ cercetarea ştiinţifică ş.a.
 Împrumuturi acordate
 Transferuri pentru bugetul asigurărilor sociale

Clasificaţia administrativă sau instituţională grupează cheltuielile pe instituţii publice

centrale autonome, cum sunt ministerele, agenţiile guvernamentale ş.a. Toate acestea au statut de
ordonator de credite principal, care primeşte resurse şi le defalcă pentru nevoi proprii şi pentru
instituţiile care le sunt subordonate (ordonatori de credite secundari, care, în plan bugetar, au
atribuţii similare faţă de unităţile care le sunt subordonate – adică ordonatorii de credite terţiari).
În buget, cheltuielile apar întâi pe total, conform clasificaţiei economice. În continuare apar
cheltuielile defalcate pe părţi, conform clasificaţiei funcţionale, prezentate distinct pe sectoare şi,
în cadrul lor, detaliat pe capitole, subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în clasificaţia
economică. În final apar cheltuielile defalcate conform clasificaţiei administrative, adică pe
fiecare minister, în cadrul fiecăruia detaliat pe sectoare, conform clasificaţiei funcţionale, şi pe
capitole, subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în clasificaţia economică.
Astfel, de exemplu, la partea a III-a, sectorul „Invăţământ” sunt înscrise toate cheltuielile
făcute în acest scop, indiferent de ministerul/instituţia care le face, defalcat pe capitole de
cheltuieli „Curente” (de personal, materiale şi servicii şi altele, dacă este cazul) şi „De capital”.
Practic, celelalte capitole (împrumuturi şi rambursări) nu apar, nefiind specifice acestui sector de
activitate. Aceste cheltuieli reprezintă totalul cheltuielilor pentru invăţământ, prevăzute în
clasificaţia administrativă la fiecare minister în parte, deoarece astfel de cheltuieli tipice pentru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării sunt efectuate ca şi cheltuieli netipice de către alte ministere,
cum sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor ş.a.

Tema 4
I. Factori de creştere a cheltuielilor publice
Printre factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice se înscriu:

Figura 1. Factorii ce influenţează creşterea cheltuielilor publice

1. Factori demografici
 Factori demografici
Aceştia se referă la creşterea numărului populaţiei cât şi la modificarea structurii pe
vârste şi categorii socio-profesionale a acesteia. De altfel, creşterea cheltuielilor publice este
determinantă pentru anumite domenii precum cel al educaţiei, sănătăţii, securităţii sociale,
ordinii publice.

Factori economici
2. Factori economici
Această categorie de factori se referă la dezvoltarea economiei şi totodată
la modernizarea acesteia pe baza cercetării ştiinţifice, a utilizării în condiţii de eficienţă şi
eficacitate a resurselor şi creării de bunuri materiale şi servicii. Un rol important îl are
redistribuirea resurselor financiare publice, care pot repara unele prejudicii create de repartiţia
concurenţială în economia de piaţă.

Urbanizariea
4. Urbanizarea
Este un factor de creştere a cheltuielilor publice, care antrenează resurse financiare atât
pentru crearea şi dezvoltarea oraşelor, cât şi pentru finanţarea utilităţilor publice
care deservesc mediul respectiv.

Factori militari
5. Factori militari
Pregătirea şi desfăşurarea de operaţiuni militare de tipul războaielor reprezintă un
factor de creştere a cheltuielilor publice. Dar şi eliminarea efectelor produse de acestea în plan
economic şi social conduce de asemenea, la creşterea cheltuielilor publice.

Bibliografie:
1. Legea 500/2002 privind finanțele publice;
2. Dascălu Elena Doina, Dan Radu Ruşanu, Finanţe publice, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucuresti, 2005 sau 2009
3. Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007