Sunteți pe pagina 1din 6

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZARE: MASTER ÎN KINETOTERAPIE-RECUPERARE ȘI


REEDUCARE MOTRICĂ

Terapia prin mișcare în osteoporoză

Masterand
Mustafa Ghiulen
 Osteoporoza este o boală a întregului schelet caracterizată prin scăderea masei osoase și
alterarea structurii osului, cu creșterea fragilității osului și risc crescut de fractură.
     Osteoporoza este o boală a vârstei înaintate, cu aglomerare după 45 ani la femei și după 65
ani la bărbați. Această boală este responsabilă de pierderea capacității funcționale, risc de
fractură (fracturi vertebrale, antebraț, șold) și adesea decesul prematur. Circa 25% din femeile
de 70 ani au cel puțin o fractură vertebrală iar prezența unei fracturi vertebrale crește de 5 ori
riscul pentru fracturi vertebrale ulterioare.

os normal vs os osteoporotic

Osteoporoza survine pe fondul pierderii naturale de masă osoasă care începe la vârsta de 35-


40 de ani și continuă, mai mult sau mai puțin accentuat, toată viața. Riscul de
osteoporoză depinde de dezvoltarea scheletului în tinerețe și de nivelul pierderii osoase în
viața ulterioară. Masa osoasă depinde în principal de factori genetici, hormonali, nutriție,
activitatea fizică și există diferențe între bărbați și femei.
     Inclusiv bărbații pot fi afectați de osteoporoză. Majoritatea au cauze secundare de
osteoporoză, cele mai frecvente fiind excesul de glucocorticoizi, excesul de alcool şi
hipogonadismul.

Factorii de risc în osteoporoză:

- antecedentele familiale

- sexul feminin

- vârsta înaintată

- masa musculară redusă

- menopauza precoce

- histerectomia

- sedentarismul

- aportul scăzut de calciu


- expunerea redusă la soare

- fumatul, alcoolismul

- unele medicamente

- boli endocrine, hematologice, inflamatoare, digestive, genetice

   Osteoporoza este asimptomatică în absența oricărei fracturi. Pot apare vagi dureri
vertebrale „de oboseală” cu tendință la accentuare progresiv.

Oricare os al scheletului poate fi sediul unei fracturi pe fond de osteoporoză, dar trei sedii
sunt considerate tipice: antebraț, șold, corpul vertebrelor dorsale și lombare.

Mișcarea este benefică și pacienților care suferă de osteoporoză de formă gravă. S-a
demonstrat că mișcarea duce la creșterea densității osoase chiar și după instalarea bolii.

Exercițiile fizice sunt extrem de importante, cu atât mai mult pentru persoanele afectate de 
osteoporoză și cu risc de fracturi, deoarece:

 întăresc musculatura;

 previn căderile – exercițiile fizice pot îmbunătăți echilibrul și coordonarea, prevenind


astfel căderile și implicit, fracturile;

 protejează coloana vertebrală;

 reduc viteza de degradare osoasă;

 pot îmbunătăți performanțele fizice.

Activitatea fizică produce modificări la nivelul metabolismului osos prin efect direct, datorită
forțelor mecanice, sau indirect datorită factorilor hormonali.

ACȚIUNEA DIRECTĂ A MIȘCĂRII

Există o corelație puternică între forțele mecanice ce acționează asupra osului și proprietățile
sale arhitecturale. Acțiunea mecanică perturbă fluidul interstițial ce antrenează activitatea
metabolică de osteo-formare și inhibă resorbția osoasă.

Forțele mecanice acționează asupra țesutului osos producând semnale ce interferează cu


procesele de remodelare osoasă. Aceste semnale sunt capturate de un sitem mecano-senzorial,
osteocitele acționând în direcția regenerării osoase în urma proceselor biochimice. Activitatea
fizică favorizează și legăturile canaliculilor dintre osteocite, crescând astfel viabilitatea
matricei osoase.
Un studiu publicat în  The Bone Journal (2010) a arătat că vibrațiile mecanice mențin
structura osoasă, studiul fiind realizat pe eșantioane de șoareci. Acestora le-a fost indusă
osteoporoza cu ajutorul glucocorticoizilor, considerați o cauză a osteoporozei secundare la
oameni. Acțiunea mecanică produsă a favorizat menținerea volumului trabecular și a redus
golurile trabeculare comparativ cu grupul de control, care nu a beneficiat de tratamentul
mecanic.

ACȚIUNEA INDIRECTĂ A MIȘCĂRII

La baza acțiunii indirecte a activității fizice asupra țesutului osos stau factorii hormonali, ce
reglează producția de citocine (substanțe ce facilitează comunicarea inter-celulară) și
eliberarea factorilor de creștere de către osteocite, concomitent cu creșterea activității
osteoblastice. Factorul de creștere IGF-1 este o citocină ce stimulează sinteza de ADN și de
colagen, favorizând dezvoltarea matricei osoase. În plus, în timpul activității fizice crește
secreția de cortizol și hormoni tiroidieni. 

În cazul persoanelor cu osteoporoză sunt recomandate diferite tipuri de exerciții pentru a


crește rezistența musculară, pentru a îmbunătăți echilibrul și postura sau pentru a menține
densitatea osoasă. Exercițiile fizice regulate sunt esențiale, iar acestea includ mersul pe jos sau
pe bicicletă.

TIPURI DE EXERCIȚII RECOMANDATE

1. Exerciții pentru postură

Exercițiile pentru postură presupun îndreptarea atenției asupra alinierii corecte a corpului, dar
includ și exerciții ușoare de gimnastică, yoga, stretching sau pilates. Cifozele sau alte curburi
patologice pot apărea în cazul multor persoane, dar fracturile sau slăbiciunea musculaturii
spatelui pot duce la modificări anormale ale coloanei, rezultând cifoze exagerate sau
modificări masive ale coloanei.

Unele exerciții de yoga pot îmbunătăți postura, pot crește anduranța și avea efect benefic
asupra sistemului osos și muscular. Menținerea unei posturi corecte este esențială, acest lucru
putând fi realizat prin echilibrarea greutății corpului pe ambele picioare, menținerea spatelui
drept, îndreptarea privirii paralel cu podeaua, adoptarea unei poziții corecte pe scaun.
Exercițiile ușoare de flexie și extensie ale spatelui întăresc musculatura spatelui, îmbunătățesc
postura și reduc stresul dăunător de la nivelul oaselor.

2. Exerciții de echilibru
Antrenamentele de echilibru includ reducerea suprafeței de suport (ex: statul într-un picior,
mersul pe vârfuri sau pe călcâie), mersul cu picioarele încrucișate sau schimbarea greutății de
pe un picior pe altul. Au rolul de a preveni căderile și fracturile și ajută mușchii să lucreze.

Exerciții precum dansul sau Tai Chi, ce includ echilibrul și coordonarea, pot de asemenea


reduce căderile și fracturile. Pentru realizarea exercițiilor de echilibru vă puteți ajuta inițial de
obiecte, urmând ca ulterior să realizați exercițiile fără acest ajutor, crescând nivelul de
dificultate.

3. Activitatea fizică aerobică

Principalul motiv pentru care exercițiile aerobice sunt indicate este că au capacitatea de a
îmbunătăți rezistența, scad riscul cardiovascular, mențin sănătatea oaselor și îmbunătățesc
echilibrul. Mersul pe jos este cea mai simplă metodă de antrenament aerobic. Musculatura și
oasele de la nivelul picioarelor și trunchiului lucrează împotriva forței de gravitație, fiind o
mișcare ritmică ce crește ritmul cardiac și crește numărul respirațiilor pe minut. 

Astfel de activități includ și alergarea ușoară, step-aerobicul, dansul, dar și sporturi precum
fotbalul, basketball-ul, volei-ul etc. În cazul persoanelor care suferă de osteoporoză se
recomandă o intensitate moderată.

4. Exerciții de flexibilitate

Un program de exerciții pentru creșterea flexibilității poate îmbunătăți starea de sănătate a


pacienților cu osteoporoză deoarece lipsa flexibilității poate afecta postura. Capacitatea de
mișcare a articulațiilor la nivel maxim ajută la menținerea echilibrului și previne afecțiunile
musculare. Exercițiile de stretching sunt recomandate după încălzirea musculaturii sau la
finalul unor sesiuni de antrenament. Trebuie evitate exercițiile de întindere ce flexează prea
mult coloana vertebrală.

5. Yoga

Exercițiile de yoga încorporează atât echilibrul cât și postura, însă beneficiile pentru persoane
cu osteoporoză nu pot fi generalizate. Pozițiile de echilibru pot crește în unele cazuri riscul de
căderi dacă nu este utilizat un suport corect. Unele pot suprasolicita coloana vertebrală, de
aceea trebuie individualizate astfel încât să nu afecteze starea de sănătate.

6. Pilates

Acest tip de exerciții aduce numeroase beneficii, în special musculaturii coloanei. Acele
exerciții ce includ mișcări prea ample ale coloanei ar trebui evitate, pentru a nu cauza fracturi.

7. Exerciții de rezistență

Aceste exerciții îmbină atât menținerea sănătății osoase cât și prevenirea fracturilor,
prin creșterea masei musculare. Întărirea fibrelor musculare menține sănătatea și integritatea
oaselor, dar și echilibrul dinamic. Exercițiile de rezistență se referă la exercițiile ce presupun
utilizarea greutăților (ganterelor) sau a benzilor elastice pentru a lucra musculatura și sistemul
osos prin ridicare, împingere sau tracțiune. Antrenamentele de rezistență pot de asemenea
acționa direct asupra oaselor, pentru a reduce pierderile minerale.

Unele exerciții fizice sunt contraindicate persoanelor cu osteoporoză deoarece pot genera
forțe prea puternice asupra oaselor fragile. Persoanele cu osteoporoză ar trebui să evite
următoarele tipuri de exerciții și mișcări, deoarece acestea pot crește riscul de fracturi și nu
sunt recomandate persoanelor cu risc crescut de rupturi osoase:

a) Exerciții cu impact puternic

Activități cum ar fi săriturile sau alergarea solicitantă pot cauza fracturi oaselor fragile. Evitați
în general mișcările rapide și alegeți exercițiile ușoare, cu mișcări controlate. Activitățile cu
impact puternic cresc compresia coloanei vertebrale  și a extremităților, putând duce la
fracturi.

b) Exercițiile ce presupun îndoiri și răsuciri

Astfel de exerciții, cum ar fi aplecări, flexia excesivă a trunchiului, genuflexiuni sau


abdomene pot crește riscul fracturilor de compresie la nivelul coloanei vertebrale. Alte
sporturi pot forța anumite răsuciri sau aplecări, cum ar fi la tenis, golf, bowling sau unele
poziții dificile de yoga.

BIBLIOGRAFIE

1. M.Monica, N.Marius, Ortopedie și Traumatologie, București, Editura ALL, 2014

2. Randall L. Braddom, , Medicină fizică și de reabilitare, București, Editura Elsevier, 2015