Sunteți pe pagina 1din 5

Arbitraj comercial

Art 541 alin 1 cpc – arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat

Definitia prof. Stanescu e mai amplă:

Arbitrajul este o jurisdicţie privată facultativă pentru soluţionarea litigiilor arbitrabile dintre
subiecte de drept privat, de obicei profesionişti (şi în mod excepţional subiecte de drept public) realizată
de persoane neînvestite cu autoritate publică a căror competenţă izvorăşte de regulă din convenţia
părţilor (în mod excepţional din lege sau din convenţii internaţionale) desfăşurată potrivit unei proceduri
speciale şi care se poate finaliza printr-o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru părţi.

Accepţiuni ale noţiunii de arbitraj

- Modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor


- Organ de jurisdicţie, instanţă
- Procedură aplicată de către tribunalul arbitral

Trăsături

- Este o jurisdicţie – se dau hotărâri obligatorii de către terţi şi nu de părţi (diferit de mediere)
- Are caracter privat – de regulă există clauze compromisorii sau compromisuri încheiate de către
părţi, arbitrii nu au autoritate publică, părţile, de principiu, îşi pot alege regulile de procedură.
- Este facultativă – părţile pot alege arbitrajul sau nu
- Arbitrajul este o jurisdicţie pentru litigiile care nu sunt excluse din sfera arbitrabilităţii. Ar fi
excluse cf art 542 cpc cele care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea
succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.
Regula e că persoana poate dispune liber de drepturile sale patrimoniale (542 cod civil-12 cod
civil), asadar, ca regulă, litigiile privind drepturi patrimoniale sunt arbitrabile.
- Este destinat, ca regulă, soluţionării litigiilor dintre persoane de drept privat. Convenţia de la
Geneva statuează că persoanele juridice calificate de legea cărora le este aplicabilă drept
persoane de drept public au facultatea de a încheia în mod valabil convenţii de arbitraj, aşadar,
de regulă, pe tărâmul arbitrajului internaţional, subiectele de drept public pot participa la
arbitraj întocmai cum şi subiectele de drept privat o fac. Art 1112 cpc preia regula
internaţională, însă tot în litigii cu element de extraneitate. În dreptul intern, ca regulă,
persoanele de drept public nu ar putea să încheie o convenţie de arbitraj. Soluţia a fost preluată
axiomatic pe filieră franceză. În cpc, totuşi, găsim în art 542 alin 2 faptul că în condiţiile unei
autorizări prin lege, statul şi autorităţile pot încheia convenţii de arbitraj. Mai mult, alin 3 adaugă
o altă condiţie, alternativă, celei de la alin 2, anume subiectele de drept public care au în
obiectul de activitate activităţi economice pot încheia convenţii de arbitraj în afară de cazul în
care actul de înfiinţare ar prevede altfel. Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de
stat pot încheia convenţii de arbitraj.
- Este destinat în primul rând soluţionării litigiilor dintre profesionişti. Legea nu interzice ca un
litigiu dintre neprofesionişti să fie soluţionat pe calea arbitrajului. Cu toate acestea, nu se
întâmplă asta niciodată întrucât avantajele arbitrajului nu sunt pentru neprofesionişti suficiente
pentru a justifica dezavantajele arbitrajului (avantajele şi dezavantajele vor fi predate
săptămâna viitoare). Convenţia de la Geneva precizează expres că este aplicabilă doar litigiilor
de comerţ internaţional.
- Arbitrajul este o jurisdicţie realizată de persoane particulare neînvestite cu autoritate publică.
Arbitrii nu sunt magistraţi, nefiind magistraţi, autoritatea lor izvorăşte nu din lege ci din voinţa
părţilor. Poate fi arbitru orice persoană fizică cu capacitate deplină de exerciţiu. În regulamentul
curţii de arbitraj mai sunt câteva condiţii în plus (art 4 din regulament), însă nu este exclus ca
părţile să aleagă o persoană care nu este pe lista de arbitri a curţii.
- Arbitrajul este o jurisdicţie având ca principal izvor voinţa părţilor. Există şi excepţii, de exemplu,
OUG 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe. Printre drepturile investitorilor străini
există şi dreptul de a recurge pentru soluţionarea diferendelor cu statul gazdă al investiţiei la
arbitraj prin ICSID, statul fiind astfel obligat să se supună voinţei investitorului, aşadar în acest
caz nu izvorăşte din voinţa părţilor, ci din voinţa unei părţi combinată cu legea. Un al doilea
exemplu, în statutul profesiei de avocat se precizează ca modalitate de rezolvare a diferendelor
dintre avocaţi arbitrajul.
- Arbitrajul este o jurisdicţie care se desfăşoară pe baza unor proceduri speciale.
o În cazul arbitrajului intern ad hoc, regulile de procedură arbitrală sunt stabilite de către
părţi, iar dacă acestea nu le stabilesc, vor fi stabilite de arbitrii care soluţionează
respectivul litigiu.
o În cazul arbitrajului instituţionalizat, regulile de procedură aplicabile vor fi stabilite de
regulamentele respectivelor instituţii de arbitraj. Prin desemnarea unui anumit arbitraj
instituţionalizat ca fiind competent în soluţionarea unui anumit litigiu sau tip delitigii,
părţile opteazăautomat penru aplicarea regulilor sale de procedură. Totuşi, ele pot alege
alte norme dacă sunt aprobate de conducerea instituţiei, în caz contrar convenţia fiind
nulă (art 619 cpc)
o În cazul arbitrajului adhoc internaţional sunt incidente dispoziţiile art 1111 alin 2 cpc –
dacă sediul instanţei arbitrale se află în România şi cel puţin una dintre părţi nu avea la
data încheierii convenţiei domiciliul sau reşedinţa obişnuită, respectiv sediul în România,
dacă părţile nu au exclus prin convenţia arbitrală sau ulterior încheierii acesteia, dar
numai prin înscris, aplicarea acestora.
o În ipoteza arbitrajului internaţional instituţionalizat vor fi incidente prevederile art 1123
cpc – tot ce nu e stabilit de instituţia respectivă de arbitraj va fi incidentă cartea a IV-a,
titlul VII din CPC.
o Arbitrajul este o jurisdicţie care se poate finaliza prin pronunţarea unei hotărâri
definitive şi obligatorii pentru părţile litigante. Art 606 CPC – Hotărârea arbitrală
comunicată părţilor este definitivă şi obligatorie. Aşadar, efectele se produc la
momentul comunicării. Hotărârea arbitrală este şi executorie chiar dacă hotărârea a fost
adusă în faţa instanţei prin contestaţie în anulare.
Avantajele alegerii căii arbitrajului

- Confidenţialitatea procedurii – se pot divulga diverse informaţii care ar afecta profesionistul pe


piaţă în cazul în care procedura ar fi publică; se pot divulga secrete comerciale;
- Libertatea alegerii arbitrului;
- Celeritatea – există un termen în care litigiul să fie soluţionat şi motivat;
- Adaptabilitatea regulilor de procedură – renunţarea a multor aspecte legate de formalism,
termenele nu se impun, ci se propun;
- Posibilitatea de a alege limba de procedură, mai ales dacă avem de aface cu arbitrajul
internaţional;
- Părţile pot conveni ca judecata să aibă loc în baza echităţii;

Dezavantaje

- Costuri– exemplu: la un litigiu de 100k RON – în fond, 3105 lei în instanţa de drept comun ca
taxe de timbru, pe când taxele arbitrale ar fi 7743 de lei pt un singur arbitru. Costul poate
constitui atât avantaj cât şi dezavantaj, în funcţie de calculele făcute în concret, însă în abstract
este un dezavantaj
- Lipsa apelului, anume a unei căi de atac devolutive de fond
- În general avantajele pot deveni dezavantaje privite fiind din altă perspectivă.

Clasificare

- În funcţie de puterile conferite arbitrului


o În drept strict
o În echitate

Regula este în drept strict, excepţia fiind în echitate. În primul rând se aplică regulile din
contract, apoi normele de drept aplicabile adică lex causae. Se pot aplica şi uzanţele dacă
părţile sau legea au trimis la ele.

Echitatea reprezintă o comportare bazată pe respectarea reciprocă a drepturilor şi a


obligaţiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia. Echitatea este conjuncturală,
se aplică într-un caz determinat, pe când principiile generale de drept sunt abstracte, sunt
general aplicabile. Există conceptul de arbitraj ex aequo et bono care presupune înlocuirea
totală a regulilor de drept cu reguli de echitate, iar pe de altă parte există amiable
composition care constă doar într-o posibilitate pe care arbitrul o are să atenueze efectele
normelor juridice astfel încât soluţia să fie una nepărtinitoare. Sediul materiei, art 602 CPC.

- Caracterul permanent sau temporar


o Instituţionalizat
o Ad-hoc

Arbitrajul instituţionalizat (616 cpc) este organizat de către o instituţie permanentă (cameră
de comerţ, bursă de mărfuri, organism profesional), beneficiază de un regulament propriu
privind organizarea, funcţionarea. Acesta este autonom în activitatea jurisdicţională faţă de
instituţia care l-a înfiinţat.

Particularităţi are arbitrajului instituţionalizat

1. Aplicarea obligatorie a regulilor sale de procedură;


2. Punerea la dispoziţia părţilor unui ansamblu unitar de servicii;
3. Păstrarea dosarului de către instituţia organizatoare a arbitrajului;
4. Stabilirea şi plata taxelor aferete arbitrajului, regulile privind plata onorariilor arbitrilor
precum şi regulile cu privire la alte cheltuieli arbitrale sunt stabilite potrivit regulamentul
instituţiei.

În ceea ce priveşte arbitrajul ad-hoc, aceasta are caracter temporar organizată de către părţi
pentru soluţionarea unui litigiu determinat potrivit regulilor indicate de către ele şi care îşi
încetează existenţa după pronunţarea şi comunicarea hotărârii. E necesară în acest sens o
convenţie arbitrală mai detaliată.

- În funcţie de existenţa sau nu a elementului de extraneitate


o Intern
o Internaţional

Arbitrajul intern

Arbitrajul instituionalizat – regulile curtii de arbitraj

Arbitrajul ad hoc – regulile CPC

Art 619 alin (2) cpc – prin desemnarea unui anumit arbitraj instituţionalizat, părţile optează
automat pentru aplicarea acesteia de procedură. Conducerea arbitrajului instituţionalizat poate
stabili să se folosească alte reguli dacă e necesar având în vedere speţa. Derogările sunt aşadar
permise doar cu acordul conducerii instituţiei.

Atunci când regulile curţii nu prevăd o anumită situaţie, acestea se completeaza cu prevederile
Codului de Procedură Civilă.

Convenţia de arbitraj

Art 542, alin (1) CPC – partile cu capacitate deplina de exercitiu pot, in principiu, supune orice
litigiu soluţionării pe calea arbitrajului. Coonventia de arbitraj este un contract intuitu personae.