UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Disciplina: EDUCAȚIE TIMPURIE

REPERE FUNDAMENTALE ÎN ÎNVĂȚAREA ȘI

DEZVOLTAREA TIMPURIE A COPILULUI DE LA
NAȘTERE LA 7 ANI

Studenți: Ionela Popescu

Diana Baciu
Alexandra Șerban
Elena Ardelean
Nicoleta Ardelean

Prof. coordonator: Lect.dr. Anca-Mihela Antonie

București-2020
1
 REPERE FUNDAMENTALE ÎN ÎNVĂȚAREA ȘI DEZVOLTAREA
TIMPURIE A COPILULUI DE LA NAȘTERE LA 7 ANI

Ce înseamnă DEZVOLTAREA?

Dezvoltarea poate fi definită ca o serie dinamică de modificări morfofiziologice şi

funcţionale ce începe în momentul concepţiei până la atingerea stadiului evolutiv de adult... Ea este
un proces ordonat, continuu, în cadrul căruia copilul obţine cunoştinţe vaste, dezvoltă un
comportament mai variat şi deprinderi mai diverse.1
Dezvoltarea la copii nu se produce disparat, fiecare domeniu al dezvoltării le influențează și
le susține pe celelate și niciunul nu operează independent. Copiii trebuie să fie expuşi, stimulaţi în
toate domeniile de dezvoltare în mod simultan, atât în ceea ce privește dezvoltarea fizică, cât și
socio-emoțională, de limbaj sau cognitivă. Odată cu achiziţia mersului, copilul învaţă să-şi
coordoneze mişcările, să-şi concentreze atenţia, să înţeleagă un mesaj verbal transmis de către adult
şi să răspundă verbal sau non-verbal la acesta. În acelaşi mod, un copil hrănit şi îngrijit
corespunzător va dispune de o capacitate mare de a învăţa. Focalizarea pe oricare dintre domenii şi
ignorarea celorlalte prejudiciază dezvoltarea armonioasă a copilului. Standardele sunt elaborate pe
domenii de dezvoltare, dar dezvoltarea copilului trebuie considerată holistic. Structurarea
standardelor pe diferite domenii de dezvoltare are în primul rând un scop didactic, și anume acela
de a surprinde specificul fiecăruia dintre domenii şi să urmărească dezvoltarea globală a copilului.

Definirea domeniilor de dezvoltare reprezintă totodată expresia valorilor şi a modului în

care ne formulăm aşteptările privind copilul în viitor. Valorile care stau la baza constituirii
domeniilor de dezvoltare au fost enunţate după cum urmează 2: unicitatea copilului/diversitate,
dezvoltare plenară, bunăstare, sănătate, interculturalitate, autocontrol, respect (de sine) şi
faţă de semeni, independenţă, demnitate, identitate, creativitate, responsabilitate, ordine
interioară, grija faţă de mediu, solidaritate faţă de comunitate.

Cele 5 domenii de dezvoltare sunt:

A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE

B. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ
C. CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI ÎN ÎNVĂŢARE
D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI A PREMISELOR CITIRII ŞI
SCRIERII
E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII

1
Antonie, A.M., 2020, Educație Timpurie – CURS – sinteză, București
2
Aceste valori au fost stabilite în urma unui proces de consultare a reprezentanţilor instituţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale, a unor experţi
în domeniile educaţiei, îngrijirii, sănătăţii şi prtecţiei care desfăşoară programe şi activităţi destinate direct sau indirect copiilor de la naştere la 7 ani.
Acest proces de consultare a fost realizat de Reprezentanţa UNICEF, ca proces premergător elaborării RFIDT, în perioada mai-iunie 2007.
2
Nico
A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE – cuprinde o
gamă largă de deprinderi şi abilităţi (de la mişcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până
la mişcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar şi coordonarea,
dezvoltarea senzorială, alături de cunoştinţe şi practici referitoare la îngrijire şi igienă
personală, nutriţie, practici de menţinerea sănătăţii şi securităţii personale.

Dimensiuni ale domeniului:

Dezvoltarea motricităţii grosiere

A. DEZVOLTAREA
FIZICĂ, SĂNĂTATE ŞI
IGIENA PERSONALĂ
Dezvoltare fizică: Dezvoltarea motricităţii fine
Dezvoltarea senzorio-motorie
Promovarea sănătăţii şi nutriţiei
Sănătate şi igienă Promovarea îngrijirii şi igienei personale
personală:
Promovarea practicilor privind securitatea
personală

Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi,
glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea
scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea. Dezvoltarea organismului
începe în perioada intrauterină şi se continuă după naştere până la vârsta de 22-25 de ani sub aspect
cantitativ şi calitativ, cuprinzând mărirea dimensiunilor, greutăţii, modificarea formei corpului şi
diferenţierea ţesutului şi organelor. Creşterea copilului se face prin creşterea şi multiplicarea
celulelor pe seama substanţelor nutritive din alimentele ingerate. Dezvoltarea fizică este însoţită şi
de dezvoltarea psihică. 
SUGARUL (0-1 ANI) Dezvoltarea fizica la sugar:
 Priveşte şi urmareşte cu privirea, întoarce privirea către lumină sau zgomote
Se dezvoltă mult mişcările capului şi gâtului, urmând să se dezvolte mişcările corpului;
 Se întoarce singur de pe o parte pe alta;
 La 4-5 luni se formează gestul de apucare;
 La 5-6 luni stă în şezut sprijinit;
 Imită mimica feţei adultului.
 Spre 12 luni mişcările devin mai complexe, mai ample, mai voluntare;
 Apar elementele de mers (târârea, urmată de mersul cu sprijin), iar după 12-13 luni mersul
independent.

PERIOADA ANTEPREŞCOLARĂ (1 – 3 ANI) Prima perioadă a copilăriei mici este o

perioadă decisivă în dezvoltarea copilului, în care acesta trebuie să-şi dovedească independența și
încrederea în persoana care are grijă de el. Este perioada în care copii au nevoie să înțeleagă și să
experimenteze lumea. Achizițiile copilului în primii ani de viață sunt enorme și decisive. În această
perioadă copilul se dezvoltă în condiţiile lărgirii considerabile a spaţiului vital faţă de perioada
precedentă, în condiţiile creşterii câmpului şi capacităţilor explorare, cunoaştere şi învăţare şi nu în
ultimul rând de relaţionare şi comunicare. Aceste aspecte apar pe fundalul şi în contextul unor
achiziţii între care Zlate (1993) remarcă mai ales mersul, reprezentarea şi limbajul şi au drept
suport dezvoltarea fizică şi psihică ce se menţine încă într-un ritm accelerat.
În privinţa dezvoltării fizice, amintim creşterea în greutate (de la 9,5 kg la un an la 14 kg la 3
ani) şi în înălţime (de la 74 cm la un an la 92 cm la 3 ani), creştere care se va adăuga în medie, în
fiecare an până la pubertate 7 cm în înălţime şi 1 kg în greutate. Creierul copilului creşte şi el în

3
greutate de la 980 g la un an la 1100 g la 3 ani. În fapt, principalele aspecte de creştere şi maturizare
fizică şi care au şi un efect de armonizare a dimensiunilor corpului sunt:
 creşterea masei musculare şi osoase, ceea ce duce la creşterea rezistenţei organismului la
factorii de mediu ca şi a capacităţilor copilului de efort şi de participare la activităţi tot mai
diverse şi mai grele;
 dezvoltarea şi creşterea creierului şi a S.N.C. în ansamblu, fapt ce facilitează o mai eficientă
învăţare şi adaptare; copilul înţelege şi asimilează mai uşor informaţii şi deprinderi; apare
controlul sfincterian şi o mai bună coordonare motorie apar noi capacităţi de conservare a
informaţiei – reprezentările;
 dezvoltarea analizatorilor, cu precădere a celor vizual, auditiv, kinestezic, proprioceptiv şi
mai ales a aspectelor acestora ce sunt implicate în elaborarea şi achiziţia vorbirii - aşa-
numitul “analizator verbo-motor”.
Motricitatea, ca factor extrem de important şi în această perioadă se dezvoltă în contextul
acţiunii cu obiectele, constituind încă sursa şi modalitatea principală de cunoaştere, de exersare a
senzorialităţii, a manualităţii şi a abilităţii de cunoaştere în general şi poate fi considerată cheia
dezvoltării fizice dar și psihice.
Astfel, se atribuie motricităţii acestei perioade următoarele valenţe:
 de perfecţionare a acţiunii cu obiectele, cunoaşterea obiectelor, alimentând procesul de
formare a inteligenţei prin interiorizarea experienţelor senzorial-motrice, acestea devenind
deprinderi (de autoservire, îmbrăcare, servirea mesei, etc.);
 copilul manipulează lingura, furculiţa în timp ce se hrăneşte, bea apă din pahar, etc.;
 de perfecţionare a motricităţii mari, a mersului, a locomoţiei, lărgindu-se şi diversificându-se
câmpul cunoaşterii; creşte autonomia când, la un an începe să meargă, la 16 luni mersul este
sigur şi bine coordonat, iar la 2 ani diversificat;
 de perfecţionare a motricităţii mici, fine şi de coordonare a acesteia, fundal pe care se
dezvoltă abilităţi premergătoare formării limbajului oral şi apoi scris, desenului, cititului,
etc.; aceste abilităţi dau copilului sentimente de încredere în sine, de autoevaluare pozitivă şi
autovalorizare;

VÂRSTA PREŞCOLARĂ – (3-6/7 ANI) Odată ce au trecut de perioada copilariei mici,

caracterizata de o dezvoltare fizica si motorie rapidă, are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii
muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul
de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului
osos). Deşi schimbarea este dramatică, dezvoltarea este mai stabilă şi mai lentă decât înainte de
vârsta de 3 ani. În perioada preşcolară copiii cresc cu 5 - 8 cm şi 2 - 3 kg în fiecare an, proces de
creştere accelerat spre sfârşitul perioadei ( de la 90 cm la 110 cm, de la 15 kg la 20-25 kg);
Din cauza faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic, copilul
are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu, între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu
corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele). 
Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine,
complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Tot în perioada preşcolară continuă dezvoltarea diferenţelor fine în antrenarea structurilor
scoarţei cerebrale, maturizarea SNC și mielinizarea fibrelor nervoase (procesul poate fi accelerat
sau întârziat, în funcţie de condiţiile de mediu), aranjarea mozaicală a părţilor vorbirii şi a
dominaţiei asimetrice a uneia din cele două emisfere (de obicei stânga), fapt ce determină caracterul
de dreptaci, stângaci sau ambidextru a manualităţii copilului.
Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul
perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală
dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Se dezvoltă comportamentele care conduc la autonomie. Dintre acestea cele mai
semnificative sunt comportamentele alimentare, de îmbrăcare, igienice şi ludice.

4
 Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sau a lutului sunt activităţi
care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea
cognitivă.

Activitatea psihomotrică – Educaţie fizică la preşcolari

Parte integrantă a procesului educativ desfăşurat în grădiniţele de copii, atât în cele cu
program normal, cât şi în cele cu program prelungit, educaţia fizică sub forme accesibile, potrivite
particularităţilor acestor vârste poate rezolva cu succes o serie de sarcini. Exerciţiul fizic valorificat
prin multitudinea formelor lui de manifestare contribuie la combaterea sedentarismului, a exceselor
ponderale, dezvoltare fizică armonioasă. Iată câteva exemple de activități în aer liber care au la bază
exercițiul fizic și mișcarea:

5
Lecție demonstrativă de tenis în parcul Herăstrău Curs opțional de înot

Lectie de dans Teatru interacti

Plantăm legume

Bătălie cu bulgări de zăpadă

La muzeul satului La târgul de Crăciun de la Consulatul German La Grădina Zoologică

Ciorbă de somon cu smântână Salată de fructe

6
 Creşterea  calităţii condiţiilor de viaţă, o alimentaţie necorespunzătoare şi a sedentarismului
au dus o creştere alarmantă a obezităţii în rândul copiilor. Pentru a combate și a echilibra atât cât e
posibil efectele unei alimentații nesănătoase, în gradinita noastră organizam destul de des activități
cu tema „alimentație sănătoasă” de tip RowVegan sau chiar rețete autohtone cu produse bio, după
cum ați putut vedea mai sus. Din nefericire, atât copiii preșcolari cât și cei de școală sunt atraşi din
ce în ce mai mult de jocurile pe calculator sau de televizor, nu mai ies în aer liber pentru a face
mişcare iar acest lucru duce la modificări pe mai multe planuri şi anume: lipsa de mişcare a
organismului duce la scăderi ale  forţei musculare sau la modificări ale posturii corpului din cauza
poziţiilor incorecte şi a statului prelungit în şezut și la izolare, aceasta fiind o consecinţă directă a
lipsei copilului la interacţiunile sociale. Un factor determinant al acestor consecinţe este părintele
care fiind preocupat de “ ziua de mâine”, nu mai are timp pentru copil, acesta fiind lăsat să petreacă
foarte mult timp singur la calculator sau televizor. De aceea este important ca o dată cu intrarea
acestuia la grădiniţă/şcoală, copilul prin intermediul lecţiei de educaţie fizică să fie atras, determinat
să practice mişcare.
Din păcate însă şi o data cu intrarea acestuia în sistem, de cele mai multe ori, din lipsa
spaţiului sau a altor motive ca şi “ educaţia fizică nu e aşa importantă, mai bine fac matematică sau
română”, pe care am auzit-o de foarte multe ori, copilul este privat de oportunitatea de a face
mişcare.
Educaţia fizică formează la copii, dar şi la celelalte categorii de vârstă care practică exerciţiul fizic,
o atitudine conştientă faţă de propriul organism.
Scopul principal al educaţiei fizice este acela de a motiva copiii să practice exerciţii fizice,
dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale, formarea deprinderilor de igienă şi de dezvoltare
armonioasă a organismului.
           „Mens sana in corpore sano.”
Activităţile psihomotrice nu sunt doar un mod de consumare a energiei  şi un prilej de
distracţie pentru copii,  dar şi o cale de menţinere a sănătăţii generale,  de  protecţie faţă de excesul
de greutate,  şi succes la nivel intelectual. Cercetătorii au constatat că activitatea fizică
îmbunătăţeşte abilităţile cognitive la copii, facilitând o mai bună performanţă şcolară.
         „A preveni este mai uşor decât a trata.”
Menţinerea stării de sănătate a copiilor şi creşterea rezistenţei origanismului la factorii
ambientali,  asigurarea armoniei dezvoltării fizice,  prevenirea atitudinilor deficiente sunt câteva
obiective ale educaţiei fizice şi sportului,  care aplicate cu seriozitate ne-am rezuma în cele mai
multe cazuri la profilaxia deficienţelor fizice şi nu s-ar ajunge la corectarea lor, sau cum spune
Frederick Douglass „Este mai ușor să construiești un copil puternic decât să repari un matur
stricat.”
Cunoaşterea teoretică a unor probleme legate de anatomia şi biomecanică coloanei
vertebrale,  alianiamentul corect al diferitelor segmente ale corpului,  noţiuni ce definesc
deficienţele fizice,  este necesară pentru punerea în practică a metodologiei de concepere şi aplicare
a programelor de exerciţii în cadrul lecţiei de educaţie fizică/ activite psihomotrică.

7
apoi imită comportamentul şi, pe baza motivaţiei, repetă comportamentul pentru a-l perfecţiona. Cu
alte cuvinte, preşcolarul trebuie să fie pregatit fizic, apoi trebuie să aibă o motivaţie pentru a-şi
însuşi anumite capacități fizice.
Percepțiile tactile devin mai fine pentru ca dezvoltarea motricităţii permite nu doar
manipularea obiectelor, ci pipăirea lor, iar diferenţierea functională a celor doua mâini ajută la
identificarea mai uşoara a rugozitaţii, moliciunii, netezimii suprafeţelor obiectelor.
Creşte posibilitatea integrării informaţiilor tactile şi copilul poate recunoaşte un obiect
familiar doar prin pipăit. De exemplu, jocul „saculetul fermecat”. Copiii pot verbaliza mai bine
insusirile tactile.

Ionela

B. DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ

Importanta educatiei socio-emotionale la varsta prescolara

De-a lungul timpului oamenii de stiinta au observat ca principalul predictor care asigura
adaptarea la viata adulta nu sunt notele scolare sau un potential cognitiv ridicat ci abilitatea copiilor
de a stabili relatii cu cei din jur. Aceste observatii contravin credintei majoritatii ca un copil
„destept” va reusi in viata.
Inca din ziua in care bebelusul vine pe lume, acesta isi incepe calatoria de invatare si
dobandire a abilitatilor de relationare cu cei din jurul lui si de gestionare a
sentimentelor. Apoi, emotiile incep sa apara in mod progresiv, pe masura ce creste, pana cand,
incetul cu incetul, are loc dezvoltarea cognitiva si copilul incepe sa fie constient de propriile emotii,
dar si de emotiile celorlalti. Varsta prescolara constituie o perioada in care se produc insemnate
schimbari in viata afectiva a copilului.

Conceptul de educatie sociala si emotionala in contextul actual

8
 Etimologic, cuvantul „educatie” provine din latinescul educo,  educere, termen care in
limbajul uzual are doua semnificatii deopotriva. In primul rand, el desemneaza actiunea de „a scoate
din”, „a ridica”, „a inalta”, de unde semnificatia actului educational ca modificare, transformare,
sustinere a trecerii de la o stare (primara, ereditara sau dobandita pe parcurs) la alta, nou-formata, in
lantul dezvoltarii; imprimarea unei directii de actiune dinspre interior in vederea armonizarii
conduitei individuale cu normele sociale, ale comunitatii. In planul al doilea, acelasi termen indica
actiunea de „a creste”, „a ingriji”, „a hrani” (plante, animale, oameni), iar de aici educatia a fost
inteleasa ca activitate de creare a conditiilor necesare cresterii (fizice, biologice), dar si ingrijirii,
dezvoltarii psihice, morale si spirituale.
Emotia este definita ca o reactie afectiva de intensitate mijlocie si de durata relativ scurta,
insotita adesea de modificari in activitatile organismului, oglindind atitudinea individului fata de
realitate. Emotia poate fi clasificata ca un sistem de aparare, intrucat psihologic, emotia afecteaza
atentia, capacitatea si viteza de reactie a individului, dar si comportamentul general. Fiziologic
vorbind, emotiile controleaza raspunsurile la anumite situatii, incluzand expresia faciala, tonul
vocal, dar si sistemul endocrin, pentru a pregati organismul pentru anumite urmari.
Educatia sociala constituie un ansamblu de actiuni/demersuri proiectate si desfasurate pe
baza unor principii coroborate cu totalitatea influentelor exercitate de societate, care au ca scop
realizarea integrarii sociale a copiilor si tinerilor, avand ca finalitati formarea competentelor de
viata. In nenumarate studii se prezinta legatura indestructibila intre educatia sociala si cea
emotionala, intre dezvoltarea sociala si cea emotionala a copilului.
Educatia socio-emotionala cuprinde totalitatea activitatilor de invatare (conceptul de
invatare este inteles, evident, in sens larg) care conduc la dobandirea experientei individuale de
comportare sociala si emotionala, la formarea competentelor emotionale si sociale ale individului.
Ne referim aici la dobandirea abilitatilor emotionale (de a intelege, a exprima si a-si regla emotiile)
si a celor sociale, precum cele de initierea si mentinerea unei relatii si integrarea intr-un grup
(social, profesional, comunitar etc.).

Etapele dezvoltarii socio emotionale la copii

Dezvoltarea socio-emotionala inca de la varste mici este la fel de importanta ca dezvoltarea

cognitiva si fizica. Este esential sa intelegem ca nimeni nu se naste cu abilitati socio-emotionale, ci
le dobandeste pe parcursul vietii. Tocmai de aceea,  parintii si persoanele care se ocupa de educatia
copiilor au un rol extrem de important in dezvoltarea lor emotionala, fiind cei care ii pot invata
aceste aptitudini.

9
 Primii doi ani de viata corespund etapei de crestere, timp in care bebelusul dezvolta o
legatura de siguranta si incredere. Incepand cu primul si al doilea an, el exprima o varietate
mai ampla de emotii. Perioada in care ne spune primele sale cuvinte coincide cu perioada in
care incepe sa comunice si sa interactioneze cu persoanele din jurul sau.

 La 2 ani copilul este entuziasmat de controlul pe care tocmai a descoperit ca il poate detine.
Aceasta este o etapa in care isi schimba rapid starea de spirit, se incapataneaza foarte des,
are accese de furie si negativism pentru ca vrea sa faca lucrurile in felul lui.

 Etapa prescolara (3 – 5 ani) este etapa jocului, in care copilul isi imbogateste viata sociala si
invata sa coopereze cu partenerii de joaca. Atentie insa, in aceasta etapa copilul poate
dezvolta frici, precum frica de intuneric, de separare, frica sociala. Totodata, cel mic isi da
seama ca cei din jurul sau simt lucruri diferite fata de ce simte el, si incepe astfel sa
empatizeze cu oamenii.

 Pe masura ce incepe sa se apropie de 6 ani, copilul se autoregleaza emotional, incepe sa fie

capabil sa isi accentueze, dirijeze si controleze emotiile. Aceasta etapa este fundamentala
pentru diferite arii din viata copilului, motiv pentru care este foarte important ca noi,
parintii, sa fim pregatiti sa-l educam emotional cand ajunge la aceasta varsta.

 Perioada scolara (6 – 12 ani) este caracterizata de tranzitia de la jocul plin de fantezie si

libertate, la jocurile si sporturile de grup. Pe parcursul acestei etape, copilul incepe sa simta
vinovatie pentru luarea deciziilor gresite. De asemenea, invata reguli despre cum sa
relationeze cu altii. Un copil sanatos, in aceasta etapa, ar trebui sa fie capabil sa isi exprime
emotiile.

 De la varsta de 7 sau 8 ani devine tot mai constient de gandurile si sentimentele sale.

Dupa ce trece de aceste etape, ajunge la perioada adolescentei sau a cautarii identitatii. In
general, adolescenta este delicata deoarece copilul vrea sa ii oferim libertate, chiar daca
depinde de noi. Totodata, aprobarea colegilor devine mai importanta decat multumirea
noastra si o furtuna de emotii isi face aparitia, in timp ce adolescentul cauta sa isi gaseasca
propria identitate. Daca uneori este capabil sa actioneze precum un adult, alteori revine la
atitudinea de copil. Insa relatiile tind sa se imbunatateasca pe masura ce adolescentul incepe
sa capete libertate, dar si responsabilitati (de exemplu - obtinerea permisului de conducere).

10
 De ce este atat de importanta dezvoltarea sociala si emotionala ?

In lipsa acesteia, orice obstacol sau impact perceput negativ va avea un efect devastator
asupra copilului. Iar de aici vor porni temeri, frustrari, pierderea increderii in sine, a stimei de sine
si, implicit, esecul. Dezvoltarea socio-emotionala trebuie sa inceapa acasa, inca din primul an de
viata. Pentru a favoriza o buna adaptare sociala si mentinerea unei bune sanatati mentale, copiii
trebuie sa invete sa recunoasca ce simt pentru a putea vorbi despre emotia pe care o au, trebuie sa
invete cum sa faca deosebire intre sentimentele interne si exprimarea externa si nu in ultimul rand
sa invete sa identifice emotia unei persoane din expresia ei exterioara pentru a putea, in felul
acesta, sa raspunda corespunzator. Dezvoltarea emotionala si sociala a copilului sunt aspecte
esentiale in evolutia sa si in special in procesualitatea invatarii, de aceea atat educatorii, cat si
parintii trebuie sa acorde o importanta deosebita.
Daca in ceea ce priveste sanatatea fizica e mai usor sa observam schimbarile si sa luam
masuri, atunci cand vine vorba de sanatatea emotionala si dezvoltarea abilitatilor sociale, lucrurile
necesita putin mai multa atentie. Pentru ca sprijinirea dezvoltarii emotionale si sociale a copilului
este la fel de importanta precum grija pentru dezvoltarea fizica sanatoasa.

Rolul parintelui si cum il poate ajuta acesta pe copil sa se dezvolte socio emotional

Stim cu totii ca suntem un popor care nu a fost invatat sa-si recunoasca, sa-si exprime si sa-
si gestioneze sanatos emotiile si nevoile, iar lucrul acesta, de multe ori poate coduce la actiuni
violente. Adesea in diverse situatii pornim de la prejudecati, alteori nu ne ascultam emotiile si
nevoile, nu stim sa fim empatici desi afirmam cu tarie ca stim .
Poate va intrebati “De ce multi adulti nu stiu sa isi gestioneze timpul, ori sa isi rezolve
conflictele interioare?” Motivul este ca acestea nu se vad. In momentul in care, intr-o situatie
critica, o persoana ramane calma si toti ceilalti, se panicheaza, ne vine greu sa intelegem cum a
reusit acea persoana sa isi mentina calmul. Cand o persoana reuseste mereu sa isi indeplineasca
toate sarcinile in ziua respectiva, te intrebi de ce si cum reuseste. Aceste abilitati nu se vad, tocmai
de aceea este dificil pentru ceilalti sa inteleaga mecanismul prin care s-a reusit. La fel este si atunci
cand vine vorba despre copii. Ei nu inteleg cum ajungi la anumite rezultate sau cum reusesti sa faci
anumie lucruri. Astfel, atunci cand vine vorba despre gestionarea emotiilor, acestea trebuie gandite
cu voce tare, cu alte cuvinte este necesar sa-ti faci gandirea vizibila!”
In opinia mea, gestionarea unei emotii nu inseamna ca ii pui capac cu scopul de a o ascunde,
pentru a gestiona emotiile eficient, constructiv, in ideea de a face bine si de a ajuta si in alte contexe
11
 este necesar sa vorbim despre cum ne simtim in acel moment, sa observam ce starneste in noi o
anumita actiune si chiar sa povestim copilului despre felul in care ne simtim. In acest fel va avea
ocazia sa vada si sa inteleaga ca nu este nimic in neregula sa fii furios, suparat, stresat... ca si
acestea sunt tot starile noastre pe care nu le negam, le acceptam si vorbim despre ele. De exemplu,
va aflati intr-un magazin si asteptati la rand sa platiti produsele. La un moment dat, o persoana se
aseaza in fata voastra, fara a va cere permisiunea. Evident ca va enervati si va vine sa verbalizati.
Dar, realizati ca este si copilul cu voi si nu ati vrea sa auda acele cuvinte. Asa ca va abtineti. Insa,
nervii sunt deja instalati si, chiar daca pareti calmi in fata copilului, de fapt, situatia continua sa va
deranjeze. Asa ca tineti totul in voi si, cel mai probabil, acesti nervi vor iesi la un moment dat la
suprafata, poate seara, cand sunteti oricum obositi. Iar copilul sigur nu va intelege si nu va sti care a
fost, de fapt, sursa supararii voastre.
Si atunci ce este de facut? In loc sa tineti totul in voi, impartasiti cu copilul. Spuneti-i ca acea
persoana nu a actiona conform regulile de politete (explicati copilului care sunt regulile) si faptul ca
s-a asezat in fata voastra la rand, fara a va cere permisiunea, te-a infuriat. Este foarte important ca
acest dialog sa existe atunci cand intamplarea este inca “proaspata”. Astfel, copilul intelege ca este
in ordine sa ai o emotie, dar o poti gestiona inteligent. Pentru ca tu poti alege cum controlezi emotia
si poti alege sa fii calm.

Ca sa ajungem sa vorbim cu deschidere despre toate emotiile este absolut necesar sa punem
accent pe limbaj, sa putem comunica cu usurinta si transparenta, unii cu altii, iar daca acest lucru
nu este posibil, atunci nu vom putea vorbi despre emotii. In acest sens am identificat trei factori si
zece greseli care pot ingreuna comunicarea cu copiii :

Factorii care ingreuneaza comunicare cu copii:

1. Timpul limitat pentru conectare. Cand ne grabim, sansele de a comunica constient si de a ne
alege bine cuvintele sunt mult reduse. De asemenea, scade si disponibilitatea de a asculta.
2. Mijloacele neproductive de a comunica, tiparele de limbaj si de gandire care adesea de
indeparteaza de ceilalti: judecati, interpretari, amenintari, invinuiri, acuze. Tot ele ne impiedica sa
fim si prezenti, ancorati in AICI si ACUM.
3. Lipsa unui vocabular de emotii si nevoi, care ne poate ajuta sa vorbim despre noi insine fara
sa lovim in ceilalti, sa ne respectam principiile si valorile, fara sa le desconsideram pe ale celorlalti.

Greseli care ne impiedica sa le comunicam eficient copiilor dorintele noastre:

1. Lipsa contactului vizual
Copiii se pot concentra pe o singura sarcina intr-un anumit interval de timp. Din aceasta cauza,
12
nu ar trebui sa ne irite faptul ca cel mic „nu ne aude” in timp ce face ceva, cum ar fi construirea
unui tunel din scaune. La varsta lui, el pur si simplu nu poate sa se concentreze pe ambele lucruri
concomitent. Inainte de a-i spune ceva copilului, trebuie sa ne asiguram ca i-am captat atentia. Ne
asezam la nivelul lui, il privim in ochi si chiar il putem lua de manuta. E important sa-i rostim
numele: „Alice, uita-te te rog putin la mine” sau „Matei, asculta, te rog, ce vreau sa-ti spun”. In
cazul copiilor mai mari de 3,5 ani, e util sa-i rugati sa repete rugamintea voastra.
2. O rugaminte care cuprinde, de fapt, mai multe rugaminti
„Scoate-ti pantofii, spala-te pe maini si vino repede la masa!” este, din punctul nostru de vedere, o
rugaminte foarte simpla. Insa, pentru un copil sub 3,5-4 ani este un algoritm destul de complicat.
Copiilor la aceasta varsta le vine greu sa retina consecutivitatea actiunilor, fara sa rateze nimic. Din
acest motiv, copilul s-ar putea sa ramana blocat in hol. Dimpotriva, atunci cand spargem rugamintile
complicate in mai multe rugaminti simple, copilului ii va fi mai usor sa le indeplineasca. La aceasta
varsta, cerintele catre copil trebuie sa vina pe rand, cum ar fi sa se descalte. Trecem la a doua cerere
abia dupa ce a indeplinit-o pe prima.

3. Indicatiile indirecte
Uneori, noi, parintii nu ne exprimam cererile in mod direct. Acestea sunt fraze ca, de exemplu:
„Mai ai de gand sa stai mult in dezordine?” sau „Iti place sa mergi asa cu mainile lipicioase?”
Copiii inteleg totul literalmente. De aceea le este greu sa-si dea seama ca acest tip de intrebari
cuprinde de fapt un indemn la actiune (copiii nu sunt adulti). Nu uitati ca cel mic este in curs de
invatare a limbii materne. Astfel, rugamintile trebuie sa fie formulate astfel incat sa nu existe loc de
interpretari.
4. Prea multe cuvinte
„Andrei, de cate ori sa-ti spun sa nu mai sari in pat de pe fotoliu? Ai uitat cum ai cazut si ti-ai julit
nasul? Vrei sa mai cazi inca o data?” Cand foloseste asemenea exprimari, este clar ca parintele a
ajuns la o limita si vrea sa opreasca comportamentul periculos al copilului. Insa, ascultand o morala
prea lunga, copilul nu face decat sa se rataceasca printre cuvinte si sa uite despre ce este vorba de
fapt…mesajul trebuie sa fie clar si concis. Nu are sens sa amintim copilului greseli din trecut si nici
nu e cazul sa-l speriem cu neplacerile care vor urma. In acest fel activam stari si anxietati din trecut
iar pentru viitor cream asteptari nerealiste. Copilul traieste AICI si ACUM, de aceea incercarea de
a-l influenta cu explicatii lungi nu va ajuta cu nimic. Cel mai indicat in asemenea situatii este sa
spunem scurt: „Este periculos sa sari de pe fotoliu”, apoi sa transformam situatia intr-un moment
distractiv. Am putea, de exemplu, sa-l luam pe copil din fotoliu, sa-l invartim, sa ne jucam de-a
avionul. Sau ii putem reorienta atentia catre un alt joc cu sarituri, de exemplu, cine va sari mai
13
departe peste cateva foi de hartie puse pe covor. Altfel spus, gasim o modalitate mai putin
periculoasa de a-si consuma energia. De asemenea, putem adapta circumstantele, in acest caz am
putea muta fotoliul in alta camera.
5. Parintii ridica vocea
Dupa ce parintele striga, copilul va spune ca a auzit si a inteles absolut tot. Insa, in realitate, nu a
auzit nimic, deoarece singura lui preocupare in acele momente tensionate era sa evite pedeapsa. In
plus, strigatele ii trezesc frica si nelinistea. Iar frica reduce capacitatea creierului de a gandi.
„Amintiti-va cum va simtiti atunci cand cineva ridica vocea la voi, de exemplu, seful”.Cel mai
probabil apare senzatia ca va pierdeti, ca e ca si cum uitati lucruri. Acelasi lucru se intampla si cu
copilul…intra intr-o stare de inhibare.
Cea mai buna modalitate de a tine in frau emotiile este consecventa. Atunci cand copilul va intelege
ca nu are nicio sansa sa obtina sa priveasca televizorul mai mult de o ora, va inceta sa ignore
rugamintea parintelui.
6. Asteptarea de schimbare imediata a comportamentului
Pedagogii americani au descoperit in urma experimentelor ca cei mici nu percep cuvintele atat
de repede ca adultii, avand o intarziere de cateva secunde. Una din cauze este si faptul ca un anumit
tip de atentie, cel care ii permite persoanei sa-si mute concentrarea de la un lucru interesant la un
lucru util se formeaza abia la varsta de 6-7 ani. Asta inseamna ca un copil pana la aceasta varsta se
va concentra repede pe ceva ce il intereseaza, in schimb nu va reusi sa se concentreze pe lucrurile
importante din punctul de vedere al parintilor, cum ar fi sa se imbrace si sa iasa din casa. Copilul
are nevoie de o marja de timp. De exemplu, suntem in parc si trebuie sa plecam deja spre casa, iar
copilul nicidecum nu vrea sa renunte la joc. E necesar sa convenim impreuna de cate ori sa se mai
dea pe tobogan inainte sa plecam. Formulata in felul acesta, rugamintea are sanse cu mult mai mari
sa fie ascultata.
7. Repetarea de prea multe ori
Acest lucru il face pe copil sa fie dependent. „ De data asta mama nu mi-a spus sa ma spal pe
maini inainte de masa, deci nu trebuie sa ma spal pe maini”.Copiii au o memorie vizuala foarte bine
dezvoltata. Din acest motiv, pentru retinerea momentelor care fac parte din rutina cotidiana sunt
foarte utile imaginile de reamintire. De exemplu, la varsta de 1,5-2 ani, micutul este capabil sa
retina ca trebuie sa se spele pe maini in trei situatii: inainte de masa, dupa mersul la olita si dupa
plimbarea afara.
8. Rugamintea care contine o negatie
„Nu intra in baltoaca!”, „Nu tranti usa!” sunt exemple in acest sens. Copilul nu percepe partea
„NU” din propozitie si, deseori, formuland astfel cererile, nu facem decat sa-i dam idei copilului.

14
Copilului o alternativa interesanta. De exemplu: „Hai sa incercam sa trecem peste baltoaca pe
aceste pietre” sau „Ai putea sa inchizi usa ca sa nu te auda nimeni?”
9. Sacaiala permanenta
Aceasta greseala o fac, de regula, mamele foarte ingrijorate care au tot felul de frici legate de
copil si scapa de aceastea frica prin hiperprotectie. „Nu calca in mizerie”, „Ai grija la prag”, „Stai
pe loc, e un caine acolo” etc. La un moment dat, copilul oboseste de aceste indicatii continue si
incepe sa le perceapa ca pe un fundal. Am fi foarte surprinse sa observam la finalul zilei de cate ori
am facut observatii, copilului. Care dintre aceste observatii ar putea fi eliminate? Copilul nu trebuie
sacait pentru orice motiv, in schimb parintii pot fi alaturi de el atunci cand este activ. Pot urca
impreuna cu el pe deal, de exemplu. Micutul va „copia” comportamentul parintelui care il va feri de
pericole.
10. Neascultarea copilului
Sunt situatii in care mama si copilul petrec impreuna o zi intreaga, insa e greu de spus ca au fost
mult timp impreuna. De exemplu, micutul vrea sa-i povesteasca mamei ceva care, din punctul lui de
vedere, este foarte important in legatura cu o piatra pe care a gasit-o in groapa cu nisip. Insa mama
este preocupata de discutia cu o prietena: „Asteapta putin!” Sau, in drum spre magazin, copilul
povesteste ceva cu insufletire, iar mama da din cap formal, fiind de fapt cufundata in propriile
ganduri. Nu uitati ca un copil invata totul de la parinti, inclusiv arta comunicarii. Nu este intr-atat de
important cat timp petrec parintii cu copilul, ci cum petrec acel timp. Daca pentru o ora-doua
parintele este cufundat in jocul copilului, si se concentreaza exclusiv pe comunicarea cu el, cel mai
probabil, el se va „satura” de atentia lui si va vrea sa se joace si singur la un moment dat. In schimb,
copilul cu care mama sta toata ziua alaturi, insa nu si impreuna, se obisnuieste sa ceara atentie prin
alte modalitati.
Am ales sa pun accent pe comunicare deoarece doar prin comunicare pot fi intelese
emotiile. Comunicarea are un rol important in procesul educational si emotional, ea porneste de
acasa, se continua la gradinita si mai apoi la scoala, iar daca noi, parinti si cadre didactice nu
detinem instrumentele necesare comunicarii eficiente si mai apoi, recunoasterii, acceptarii si
gestionarii emotiilor, cu alte cuvinte “bagajul nostru emotional” este gol, incercarile noastre de a-i
sprijini pe copii in vederea solutionarii problemelor de ordin emotional vor esua lamentabil.
Uneori, intensitatea cu care se manifesta in cei mici emotii precum frica, furia, frustrarea,
ingrijorarea sau tristetea ne poate lasa dezarmati ca parinti. Alteori, emotiile lor trezesc in noi trairi
puternice. Ce putem face in momente de intensitate emotionala ale copiilor pentru a fi o influenta
benefica in viata lor si pentru a-i ajuta in mod real sa gestioneze constructiv ceea ce simt? Modul in
care noi, adultii, ne raportam astazi la trairile copiilor are o influenta majora asupra inteligentei lor
emotionale de maine, asupra modului in care ei vor functiona in lume, asupra calitatii relatiilor pe
15
care ei le vor avea cu persoanele de care vor fi inconjurati.
Fie ca suntem parinti sau cadre didactic, ca sa putem vorbi liber despre propriile emotii,
inseamana sa ne cunostem foarte bine, sa fim empatici in primul rand cu sinele nostru, sa fim in
echilibru, sa dam dovada de sinceritate si de buna comunicare, sa avem o stima de sine ridicata, sa
avem o dorinta continua de invatare si crestere.
Adesea vorbim despre emotii si despre tehnici si strategii pe care vrem sa le facem
cunoscute copiilor nostri, din dorinta de a-i proteja de acele trairi neplacute, suferinte, care la un
moment dat le-ar putea aduce disconfort. Disconfortul…nu este ceva placut dar, cu riscul de a fi
contrazisa, consider ca si acest disconfort poate contribuie la formarea individualitii noastre. Uneori
tocmai disconfortul ne poate propulsa intr-o zona de cautare si ulterior de cunoastere, mai intai a
propriei finiite si mai apoi in a construi relatii solide, bazate pe incredere si transparenta (de ex. un
“copil problema” (agitat, nu sta locului, iti raspunde in doi peri, arunca cu jucarii) oare a-i putea sa-l
vezi ca fiind un potential de crestere pentru tine sau te rezumi la a spune : “uf…iar imi da batai de
cap copilul acesta”? …si da, te provoaca dar aceasta provocare te conduce spre invatare, daca esti
interest si dornic sa-l ajuti, vei continua sa cauti, sa observi ce activeaza in tine, comportamentul lui,
ce nevoi neimplinite ale tale au fost accesate, vei continua sa cauti resurse, sa te documentezi, sa te
consulti cu oameni de specialitate sau oameni din acelasi domeniu de activitate, te provoaca sa
gasesti modalitati sa ajungi la el, sa te apropii de el sau poate fi chiar portita catre tine, poate fi
autocunoastere, acceptare si impacare cu tine. Cand iti dai voie sa vezi dincolo de starea pe care ti-o
provoaca acest copil, ai facut deja un pas important in relatia voastra. A trai tot timpul in confort,
intr-o zona de complacere si falsa impresie ca detii controlul a tot ce presupune cresterea si educatia
copilului prescolar (fie ca e al tau sau nu), nu faci decat sa inchizi toate canalelele si sursele care ar
putea contribui la dezvoltarea ta individuala si emotionala.
Foarte multi parinti spun ca este o prostie, ca traim vremuri in care ne place sa inventam
subiecte de acest fel, ca este doar un trend si adesea, acesti parinti aleg sa nu dea importanta laturii
socio emotioanale a copiilor lor, obisnuind sa spuna “ lasa, ca pe noi nu ne-a mai invatat nimeni
despre dezvoltare emotionala si n-am murit’’. Acum ca stim ce presupune aceasta dezvoltare sociala
si emotionala, privind retrospectiv cred ca incepem sa realizam ca daca ar fi existat mai multa
comunicare eficienta, mai multa aplecare si sprijin asupra nevoilor noastre reale, poate acum
lucrurile ar sta diferit, poate acum am manifesta mai putina reticenta in anumite actiuni, poate am
avea mai mult curaj sa vorbim liber, sa avem opinii proprii pe care sa le comunicam cu usurinta
chiar daca acesta nu sunt pe placul tuturor, poate stima de sine nu ar fi atat de scazuta, poate nu am
mai pune atat de mult la indoiala capacitatile pe care le detinem, iar increderea poate ar fi luat locul
neincrederii si exemplele pot continua. Vrem sau nu vrem sa acceptam acest lucru, totul are o
legatura, iar statisticile confirma faptul ca, un copil cu toate datele necesare reusitei poate esua din
16
cauza lipsei de educatie emotionala.
Din punctul meu de vedere copilul trebuie pregatit pentru viata, pentru propriul lui
drum, nicidecum nu trebuie sa-i aranjam drumul pe care trebuie sa-l urmeze, pentru ca astfel
va urma un drum croit de mine, parintele si nu de el (asta inseamana ca ii limitez
posibilitatile, nu ii dau voie sa aleaga)…pot insa sa-l indrum, sa-i fiu sprijin permanent. Nu la
mediile mari, notele bune, hainele curate si mancarea sanatoasa se rezuma reusita in viata, ci
la educarea acelor detalii emotionale si abilitati sociale care sa-l ajute pe copil sa faca fata
incercarilor, sa le analizeze, sa invete din ele, sa le depaseasca si sa nu se lase invins de un esec, sa
priveasca esecul ca facand parte din firescul lucrurilor.
Iata cateva lucruri pe care le poate face un parinte pentru a-l ajuta pe copil sa se dezvolte socio
emotional
1. Sa incurejeze si sa sustina copilul sa isi urmeze pasiunea si planurile
2. Sa-l sustina in momente de stres, panica, deznadejde, tristete
3. Sa-l asculte cu atentie (ascultarea sa fie activa)
4. Sa manifeste interes si preocupare pentru tot ce face, eventual sa se implice in proiectele sale, mai
ales atunci cand cere acest lucru ,,Mami, mami, uite ce am facut’’! (ai grija cand ii spui “bravo!”)
5. Cand esueaza, sa aprecieaze incercarea lui si sa-l motiveaze sa fie si mai bun data viitoare – fara
a insista pe faptul ca acum nu a fost suficient de bun ,, Nu-i nimic, data viitoare ne pregatim mai
mult’’, “uneori este nevoie sa incerci de mai multe ori ca sa-ti iasa” (foloseste exemple proprii).
6.Sa-i permita sa ia decizii si sa isi asume responsabilitatea pentru consecintele deciziilor sale
6. Sa-i ceara parerea, sa nu se impuna (il faci sa simta ca si el conteaza, ca este vazut, auzit )
7. Sa fie atent la emotiile, sentimentele si nevoile copilului, sa lucreze cu ele astfel incat sa faciliteze
copilului intelegerea si mai apoi gestionarea lor, altfe neglijenta acestora poate costa scump.
(“Acum …de ce plangi…nu ai nici un motiv…acela nu e motiv de suparare”)
8. Sa-i arate ca este mandra/mandru de realizarile lui chiar daca sunt mici
9. Sa se asigure ca stie ca este un copil bun asa cum e, fara sa-i reprosezi si sa-l compare pe el sau
actiunile lui cu ale altor copii
10. Sa se asigure ca realizarile lui nu vin din conditionari (“Uite daca faci temele astea …iesim in
parc, mergem la mall” alta trebuie sa fie abordarea). Sa nu-l “ impinga” sa devina ceea ce nu a putut
parintele sa fie. Parintele trebuie sa aiba grja sa nu isi implineasca propriile vise prin copil,
copilul le are pe ale lui.
Dezvoltarea emotionala si sociala reprezinta un aspect indispensabil in cresterea copilului.
Acest ,,efort’’ se bazeaza pe lucruri simple carora de cele mai multe ori nu le dam importanta. Sa-ti
privesti copilul cu iubire, cu relaxare, sa-l iubesti pentru ceea ce este si sa nu-l mai transformi intr-
un trofeu cu care sa te poti lauda. Daca traieste si frustrari, nu-i nimic, frustrarile cresc rezilienta la
17
frustrare (fii atent/a sa nu incurci sentimentele/trairile tale cu ale lui, atunci actionezi din zona ta de
sensibilitate si nu a lui)
Atitudinea parintelui poate face diferenta, un parinte constient este un parinte pentru care
copilul este prioritar si nu propriile lui asteptari, un parinte constient isi lasa copilul sa se traiasca pe
sine, sa se cunoasca, sa-si poata accesa gandurile, sentimentele, emotiile, fricile, frustrarile, pentru
ca toate fac parte din el si este in regula sa le simta chiar daca provoaca durere, disconfort,
neplaceri, altfel va trai intr-un glob de cristal iar la un moment dat cand va fi deja mare si nu mai
permite parintelui sa mai fie tot timpul prezent langa el, viitoarele experiente pe care le-ar putea trai
il pot demoraliza si cel mai probabil va trai un soc, iar situatiile respective vor fi reale tragedii
pentru el/ea . E important sa stii ca investitia ta emotionala da rezultate. Ca lectiile pozitive au ajuns
la copil, iar el va sti exact cum sa le aplice si sa ajunga acolo unde isi doreste. 
Iata de ce dezvoltarea socio-emotionala conteaza – si in ce situatii poate face diferenta,
ajutandu-l astfel pe copilul.
 Copilul crede si stie ca poate realiza ce isi propune – indiferent cat timp ii va lua. Copilul va
sti ca trebuie sa invete pentru ca invatarea il ajuta sa creasca frumos, pentru ca ii ofera
informatii pretioase, pentru ca un om cu un mare bagaj informational niciodata nu va fi un
om pierdut si nu pentru ca trebuie sa ia zece pe linie.
 Stie sa gestioneze esecul si sa-l transforme in motivatie si mai puternica, nu in renuntare,
 Teama nu il va opri din a incerca sa isi duca planurile la final (nu a fost crescut cu teama
notei, cu teama a cee ace zic parintii, profesorii, vecinii, prietenii)
 Increderea in sine ii va permite sa nu se lase doborat de cuvintele celorlalti (pentru ca stie ce
si cat poate)
 Este empatic si reuseste sa inteleaga ce simt ceilalti, cum ii poate ajuta si cum e optim sa
actioneze
 Intelege ca poate fi lider si poate inspira o multime de alte persoane sa isi implineasca visele
 Va fi deschis experimentelor si oportunitatilor
 Isi va asuma responsabilitatea faptelor sale
 Isi va cunoaste si gestiona emotiile, deci va sti sa le priveasca obiectiv
 Va avea relatii sanatoase si se va adapta usor
 Dezvoltarea socio-emotionala te poate ajuta sa ai copilul pe care ti-l doresti, fara sa recurgi la
amenintari, ultimatumuri, reprosuri si comparatii…fara sa fii un parinte vesnic frustrat de neputinta
ta in fata lui.
Inteligenta emotionala
Cand avem abilitati emotionale bine dezvoltate, reusim sa dominam obiceiurile mentale care
nu ne favorizeaza productivitatea si avem o mai mare eficienta si satisfactie in tot ceea ce facem.
18
Altfel, nu ne punem ordine in viata emotionala si ducem lupte interioare care ne saboteaza
capacitatea de concentrare sau gandirea limpede.
Stabilirea inca din copilarie a unei baze emotionale solide ne ajuta la maturitate sa prosperam, sa
fim fericiti, sa gestionam bine stresul si sa perseveram in situatiile dificile. Daca adolescenta si
copilaria reprezinta doua momente critice pentru dezvoltarea emotionala, cand suntem adulti ne
putem educa emotiile in avantajul nostru.
Insa inlocuirea unui tipar emotional cu unul nou nu se poate face de pe o zi pe alta, deoarece
creierul emotional are nevoie de saptamani si luni sa-si schimbe obiceiurile, inclusiv de multa
practica. Cu cat vom petrece mai mult timp incercand sa schimbam un obicei, cu atat mai durabila
va fi schimbarea.

Elena

C. CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI ÎN ÎNVĂŢARE

Să pornim analiza domeniului „Capacităţi şi atitudini de învăţare” de la cuvintele „COPIL”

şi „ÎNVĂŢARE”.
Învăţarea este un proces prin care se dobândeşte sau se modifică o anumită cunoaştere, un
comportament, o capacitate sau o atitudine. Pe scurt, prin învăţare copilul dobândeşte
cunoaştere.
Totodată, ştim că fiecare copil este diferit. Prin urmare, putem afirma că învăţarea este aşa
de personală ca amprenta unui deget, vocea unui om sau felul său de a merge.
Deci fiecare copil se va implica diferit într-o activitate de învăţare, va aborda diferit sarcinile
primite, se va raporta într-un anume fel la mediul înconjurător şi la persoanele cu care
interacţionează.
Ordinul 3851/2010 al Ministrului Educaţiei şi Cercetării în Anexa „Repere fundamentale în
învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere la 7 ani” prevede patru subdomenii ale
acestui domeniu, şi anume:
1. Subdomeniul: Curiozitate şi interes
2. Subdomeniul: Iniţiativă
3. Subdomeniul: Persistenţă în activitate
4. Subdomeniul: Creativitate

Să le luăm pe rând:

1. Curiozitate şi interes

Curiozitatea este un motor înnăscut de învăţare pe care îl au

toţi copiii, iar interesul pentru ceva şi-l pot manifesta prin limbaj,
gesturi sau priviri. În funcţie de vârsta şi de personalitatea fiecaruia,
copiii manifestă un interes crescut pentru obiecte, oameni, muzică
19
sau mişcare.
Bebeluşii încep mai întâi să descopere împrejurimile cu ochii (de exemplu, un carusel
luminos ca în imaginea alăturată), sunt interesaţi de sunetele produse de jucăriile lor (motiv pentru
care se introduc biluţe în acestea), iar după 4-5 luni tot ce pot vedea şi e la îndemâna lor va fi apucat
cu mâinile şi băgat în gură. Acestea sunt primele lor manifestări de înţelegere şi explorare a
mediului înconjurator, chiar şi atunci când îşi bagă mânuţele în bolul cu mâncare.
Copiii cu vârsta de creşă şi grădiniţă manifestă mult interes pentru activităţi şi obiecte noi.
Cum nu ni se pun în fiecare zi jucării / materiale didactice noi la dispoziţie, am început să ascund
pentru o vreme jucăriile de care copiii s-au plictisit şi le scot din ascunzătoare pe cele pe care le-am
pitit cu ceva timp în urmă. Interesul pentru ele este la fel de mare ca dacă ar fi jucării nou-nouţe.

Curiozitatea stimulează independenţa. Toţi părinţii

doresc ca la maturitate copiii lor să devină oameni
independenţi care să nu depindă de ajutorul altora.
Curiozitatea joacă un rol important în acest sens, deoarece
curiozitatea îi determină să încerce lucruri noi într-o manieră
proprie şi individuală. Şi datorită curiozităţii copiii nu
renunţă după prima sau a doua încercare nereuşită, uneori
nici după a treia sau a patra (şi iată cum se întrepătrund
subdomeniile, în acest caz cu Persistenţa în activitate), iar
când chiar nu găsesc soluţii şi cer în sfârşit ajutor, vor să ştie
exact de ce toate încercările lor au eşuat. Deci, un copil
curios va acţiona independent, în loc să spere că altcineva îi
va rezolva problema. De exemplu, turnul înalt din lego care
se tot dărâma, deoarece nu avea baza suficient de stabilă.
După ce au înţeles care a fost punctul slab al construcţiei lor,
copiii au reuşit ceea ce şi-au propus.
Cum să încurajăm curiozitatea şi independenţa? Prin
jocul imaginativ şi jocul de rol. Noi adulţii nu prea excelăm la acest capitol, dar trebuie să ne
străduim să iniţiem astfel de jocuri pentru că prin intermediul lor, copiii nu numai că pot recrea şi
procesa ceea ce au experimentat în viaţa de zi cu zi, ci pot încerca şi îşi pot imagina şi situaţii noi,
necunoscute. În acest fel ei se pot gândi la ce s-ar putea întâmpla chiar şi într-o situaţie pe care nu
au trăit-o încă. Totodată, acest lucru i-ar putea ajuta să evalueze corect situaţiile noi şi să-şi
analizeze propriul comportament. Deci, să-şi dezvolte abilităţile de judecată şi de rezolvare a
problemelor. Dialogurile purtate în cadrul jocului de rol sau dintre personaje cand se joacă cu
figurine, le antrenează abilităţile de vorbire şi gândire. Ei învaţă să-şi dezvolte empatia prin joc, de
exemplu, atunci cand se ceartă figurinele între ele şi apoi se împacă.
Învăţarea trebuie să fie distractivă pentru copii. Curiozitatea îi determină pe copii să
exploreze iar şi iar lucruri noi şi astfel să înveţe lucruri noi. Vin şi exemplific. Unul dintre băieţii
mei de la grupă refuza să participe la activităţi pe motiv că nimic din ceea ce le spuneam nu-l
interesa. Vorbesc cu mama lui şi aflu că nici acasă nu este interesat decât de animale. Ziua
următoare aduc un atlas pentru copii cu descrierea animalelor, curiozităţi din lumea animală şi hărţi
unde trăiesc acestea. Îi prezint atlasul şi copilul devine curios. Stăm şi ne uităm pe imagini şi îi văd
fericirea pe chip când găsim animale pe care nu le cunoaşte. Bucuria acestor descoperiri a întărit
20
acum curiozitatea băiatului. În fiecare zi îmi cere atlasul şi mă roagă să ne uităm împreună pe
imagini. Îmi pune multe întrebări şi vrea detalii despre animale, reptile, păsări şi peşti. Reuşim să ne
conectăm din ce în ce mai bine. Aceste cunoştinţe nou dobândite îi oferă băieţelului la rândul său
încredere în sine pentru a continua cercetarea. După vreo lună ştie mai multe despre peştele balon
decât mine (a vazut el un documentar pe Animal Planet) şi mă apuc şi eu de cercetare.  Deci,
băiatul a constatat că învăţarea este distractivă şi că noile cunoştinţe l-au făcut să se simtă bine şi a
continuat să-şi dorească să înveţe tot mai mult.
N-aş vrea să trec la următorul subdomeniu fără să mă refer aici şi la celebra întrebare din
rândul copiilor „De ce?” sau variantele acesteia „Di ce?” sau „Da’ de ce?” Chiar dacă faza
întrebărilor interminabile poate fi uneori destul de epuizantă, este important ca educatorul şi părinţii
să arate răbdare în acest timp şi să le răspundă copiilor la întrebări cât de bine pot şi în funcţie de
vârsta copilului. Nu trebuie să ne prefacem că le ştim pe toate. Îi putem explica copilului că nici noi
nu ştim anumite lucruri şi ne putem documenta împreună.

2. Iniţiativă

Chiar şi la bebeluşi putem vorbi de iniţiativă atunci când

explorează medii noi, când doresc să facă singuri anumite activităţi (să
mănânce, să bea, să stivuiască cercurile jucăriei ca în imaginea alăturată,
să pipăie obiectele, să exploreze cu gura etc.) sau când ne arată că le plac
sau displac anumite activităţi, experienţe sau interacţiuni.
Copiii cu vârsta de creşă şi grădiniţă încep să iniţieze jocuri cu
ceilalţi copii, să exploreze diferite materiale, să încerce lucruri noi, să-şi
asume responabilităţi şi riscuri, să-şi aleagă activităţile, să facă planuri de
joacă, să confecţioneze obiecte, să caute răspunsuri la întrebări etc.
Asumarea responsabilităţii este unul dintre cele mai importante
procese de învăţare pentru copii. Simţul responsabilităţii poate suna cam
pompos când ne raportăm la un copil mic, dar această abilitate poate fi
dezvoltată pas cu pas de educator şi părinţi încă de la o vârstă fragedă. Cu
toate acestea nu este suficient să le tot dăm copiilor sarcini noi, ci să-i determinăm să le ducă la
îndeplinire fără să apeleze imediat la ajutorul nostru. Lăudându-i pentru fiecare sarcină îndeplinită,
ei vor prelua iniţiativa şi vor fi foarte mândri de faptele lor şi le vor efectua cu regularitate (vor
strânge jucăriile la grădiniţă sau acasă, vor uda florile, vor hrăni peştişorii etc.)
Trebuie să lăsăm copilul să aleagă dacă doreşte să se joace singur sau să se alăture
grupurilor de copii şi trebuie să-l încurajăm să ne spună ce intenţii are. Trebuie să-l încurajăm să
improvizeze folosindu-se de resursele disponibile. De exemplu, copiii de le grupa mea au rulat în
toamna aceasta zeci de frunze adunate din curtea grădiniţei pretinzând că acestea ar fi mini-clătite.
Unii erau vânzătorii de clătite, alţii erau bucătarii (cei care le rulau şi le strângeau la mijloc cu
codiţa frunzei), iar ceilalţi cumpărătorii care, evident, plăteau tot cu frunze, doar că nerulate.
Această joacă a fost iniţiată de un băieţel şi s-au distrat cu frunzele adunate multe săptămâni la rând
şi dacă nu venea iarna se mai jucau şi astăzi.

3. Persistenţă în activitate

Lui Lenin i se atribuie celebrul slogan: „Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi”. Chiar dacă nu mai
este de actualitate propaganda sa revoluţionară, sloganul său persistă, continuă să existe şi aş
completa cu zicala „Repetiţia este mama învăţăturii”. Similar, şi copilul ar trebui să fie capabil să
21
continue realizarea sarcinii, chiar dacă întâmpină dificultăţi, să o tot repete până o duce la
îndeplinire. Un alt termen pe care l-aş introduce aici, ar fi perseverenţa, adică această stăruinţă şi
răbdare a copilului într-o acţiune care i-a captat atenţia.
Referindu-ne la bebeluşi vedem această atitudine atunci când repetă mişcări simple până
ajung, la o jucărie sau la un alt obiect pe care l-au luat în vizor. Bebeluşii reusesc să se concentreze
pe perioade scurte de timp asupra persoanei care le citeşte sau le povesteşte ceva şi îşi amintesc
locurile unde se află obiectele lor preferate.
Copiii cu vârsta de creşă şi grădiniţă repetă
activităţile preferate, nu se dau bătuţi până nu
finalizează puzzle-urile adecvate vârstei (a se
vedea imaginea alăturată în care 3 copii au făcut
împreună în cel mult 45 de minute un puzzle de
300 de piese), construiesc şi reconstruiesc turnuri
din lego aşa cum am arătat mai sus, se
concentrează pe sarcinile care îi interesează şi
persistă în rezolvarea lor, solicită şi acceptă ajutor
când nu pot depăşi o sarcină dificilă sau planifică
activităţi în mai mulţi paşi (revin la puzzle, fetiţa a
fost coordonatorul grupului, mai întâi i-a rugat pe
baieţi să o ajute să întoarcă pe faţă toate piesele, apoi să le separe pe cele roşii de restul pieselor,
apoi să o ajute să potrivească chenarul roşu şi mai apoi să umple mijlocul puzzle-ului. Fiecare s-a
concentrat pe sarcinile primite, au colaborat excelent şi au fost lăudaţi, felicitaţi şi fotografiaţi la
final).
Dacă despre „Curiozitate” spuneam la început că este înnăscută, „Iniţiativa” şi „Persistenţa”
pot fi învăţate. Am citit în urmă cu vreo 2 ani un articol chiar pe această temă. Nu-mi amintesc toate
detaliile, doar că s-a făcut un experiment pe mai mulţi copii de grădiniţă care înainte de testare au
fost împărţiţi în două grupe, o primă grupă care a urmărit un subiect adult care s-a străduit multe
minute la rând să deschidă o cutie lipită cu scotch şi cea de-a doua grupă care a urmărit un subiect
adult deschizând cu uşurinţă şi repede o cutie nelipită. Copiilor li s-a dat o jucărie luminoasă cu un
buton mare, dar inutil şi cu un buton mic, bine ascuns care acţiona luminiţele. Copiii din prima
grupă au apăsat de multe ori butonul mare şi o bună parte a reuşit să îl găsească şi pe cel mic, în
timp ce copiii din grupa a doua au apăsat de câteva ori butonul mare, după care au renunţat. Deci,
cei din prima grupă au învăţat că trebuie să depună eforturi şi să persevereze pentru a-şi atinge
obiectivul. Ei trebuie să înţelegă că şi noi adulţii depunem adesea eforturi pentru rezolvarea unor
sarcini şi că nu le rezolvăm pe toate cu uşurinţă.

4. Creativitate

Din curiozitate se dezvoltă adesea o altă abilitate esenţială de pe urma căreia copiii pot
beneficia mai târziu în viaţă: creativitatea. Curiozitatea copilăriei şi dorinţa de a cerceta îi determină
pe copii să se implice în situaţii noi şi necunoscute. Ei caută provocări şi doresc să descopere lumea.
Datorită curiozităţii lor, copiii îşi extind în mod constant orizonturile. Ei construiesc o peşteră dintr-
o cutie de carton, folosesc o piesa mai mare de lego drept telefon mobil sau pur şi simplu aranjează
scaunele din sala de clasă unul în spatele celuilalt şi le transformă într-un trenuleţ. Ei învaţă că
lucrurile şi obiectele nu au o singură destinaţie şi că pot fi folosite în cu totul alt mod decât cel
dinainte. Creativitatea lor manifestată în activităţile zilnice nu îi împinge în faţă doar în copilărie, ci
le va fi foarte utilă şi în viaţa de adult.
Bebeluşii aruncă, lovesc între ele diferite obiecte pentru a
urmări consecinţele şi a produce zgomote, sunete şi alte efecte. Foarte
eficiente sunt jucăriile din imagine, deoarece în afară de sunetele
produse prin căderea pieselor de lemn în cutie, bebeluşul învaţă că
blocul de construcţie în formă de stea se potriveşte şi intră prin gaura
22
în formă de stea ş.a.m.d. Ei folosesc diferite obiecte pentru a construi sau a ajunge unde vor. De
exemplu, când era fiica mea mică, medicul pediatru m-a prevenit să nu ţin niciodată medicamentele
într-un loc la vedere, chiar dacă am impresia că e un loc ferit şi inaccesibil, deoarece ea va găsi
întotdeauna o soluţie să ajungă la ele.
Copiii de creşă şi grădiniţă folosesc ocazii pentru a inventa jocuri simbolice. De exemplu,
când ajungem la tema „La medic” îi rog pe cei care au sa-şi aducă la grădiniţă Trusa medicală. Cei
care nu au o primesc de la mine şi apoi numim şi comparăm obiectele din interiorul acestora
(stetoscop, pastile de jucărie, reţetar + pix, seringă, sticluta cu sirop, otoscopul etc.).
Zilnic am „pisicuţe” şi „căţeluşi” la grupă, deoarece le place să se prefacă a fi ceva sau
cineva. Jucăm uneori şi un joc simplu inventat la um moment dat de mine. Cine sunt eu astăzi? Eu
încep, de regulă, prima şi le spun, de exemplu, „Astăzi sunt un râu”. Ei pot fi orice doresc din
câmpul lexical al cuvântului râu. A durat ceva timp până au înţeles această cerinţă, dar acum că am
tot exersat acest joc, vin imediat cu răspunsuri de genul: „Astăzi sunt o piatră”, „Astăzi sunt un
peşte”, „Astăzi sunt un strop de apă” etc.
Inventăm poveşti. Fiecare copil spune pe rând o propoziţie şi foloseşte un cuvânt din enunţul
anterior. Nu există restricţii cu privire la gradul de fabulaţie. Eu le notez pe toate şi citesc la final
toate aceste enunţuri ca pe o poveste adăugând unde e cazul anumite cuvinte de legătură. Ies nişte
poveşti foarte amuzante şi copiii se distrează foarte mult când le aud.
Despre creativitate este vorba şi când desenează, când cântă cântece învăţate sau inventate,
când îşi exprimă ideile prin activităţi artistice, construcţii, muzică sau mişcare, când inventează
jocuri şi stabilesc regulile de joc sau când se cred super-eroi care ajung pe lună sau prinţese închise
în turn.
Creativitatea copiilor trebuie încurajată şi chiar dacă ai în faţă o foaie mai mult mâzgălită
decât desenată, laudă copilul pentru efortul depus, nu neapărat pentru rezultat.

23
Diana

D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI A PREMISELOR CITIRII ŞI

SCRIERII

Dezvoltarea limbajului și premisele scrisului și cititului

Comunicarea și limbajul uman se dezvoltă într-un proces complex care începe la naștere și
se desfășoară cu multă intensitate în primii 6-7 ani de viață.
Potrivit Curriculumului pentru educație timpurie , unul dintre cele cinci domenii ale
dezvoltării copilului este cel al dezvoltării limbajului, comunicării și a premiselor citirii și scrierii.
Dimensiunile acestui domeniului de dezvoltare sunt :
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării:
1. Dezvoltarea capacităţii de ascultare si înţelegere (comunicare receptivă)
2. Dezvoltarea capacităţii de vorbire şi comunicare (comunicare expresivă)
Dezvoltarea premiselor citirii şi scrierii:
3. Participarea la experienţe cu cartea; cunoaşterea şi aprecierea cărţii
4. Dezvoltarea capacităţii de discriminare fonetică; asocierea sunet-literă
5. Conştientizarea mesajului vorbit/scris
6. Însuşirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj.

În activitatea mea didactică, am prilejul să explorez pedagogia alternativă Montessori, în

care activitățile de limbaj sunt construite într-o ordine specifică pentru a încuraja dezvoltarea
limbajului oral și deprinderea scrisului și a cititului. Experiența mea cu acest model este una
pozitivă, motiv pentru care îmi propun să o detaliez mai jos modalitatea în care această alternativă
pedagogică privește dezvoltarea limbajului, de la vârsta de 3 ani pâna la vărsta de 6 ani.

“Dacă superioritatea omului față de animale este evaluată în raport cu capacitatea

acestuia de a produce un limbaj articulat spre deosebire de animale cărora le lipsește această
abilitate, atunci omul care poate citi și scrie este superior celui care poate doar vorbi, iar omul
care scrie este singurul care se află în posesia limbajului necesar înțelegerii culturii și timpurilor
în care trăim. Limbajul scris nu ar trebui considerat așadar, drept o simplă materie de învățat la
școală sau o parte a culturii, el fiind mai degrabă o caracteristică a omului civilizat. Civilizația
contemporană nu poate progresa având doar sprijinul unor oameni care stăpânesc doar limbajul
vorbit și astfel, analfabetismul este cel mai mare obstacol în calea progresului.”
(Maria Montessori, Formarea omului)
24
 Cum ne însușim limbajul?
Când vorbim despre dezvoltarea limbajului la copii este important să înțelegem că ei nu
sunt învățați să vorbească, ci achiziționează/ își însușesc limbajul. În pedagogia Montessori vorbim
despre absorbirea limbajului, despre tendințe și perioada senzitivă pentru limbaj, care îi face pe
copii atrași de orice fel de exprimare a limbajului. Avem și tendințele pentru comunicare,
apartenență la grup și odine care ne împing spre a comunica. Pentru a-și atinge potențialul, omul
trebuie să fie expus la limbaj.
Fie oral, corporal sau verbal, este naturală tendința de a comunica cu ceilalți (chiar și
când nu vorbim aceeași limbă). Prin intermediul ei ne spunem nevoile și dorințele și creăm o
comunitate.
”La scurtă vreme de la naștere, copiii încep să gângurească, iar apoi încep să vorbească.
Pentru că factorul vorbirii este în natura lor: factorul de a învăța să vorbească și de a dori să se
exprime. Ceea ce vor oferi circumstanțele istorice, din punct de vedere al limbajului, acestei
tendințe a vieții se poate schimba, dar tendința în sine nu se schimbă” ( Montessori Sr. , 1956 )

Perioada senzitivă pentru limbaj începe din perioada intra uterină, când s-a demonstrat că
copilul aude și absoarbe muzicalitatea limbii materne. Când se naște, plânsul copilului urmează
muzicalitatea limbii. Copilul are capacitatea de a absorbi mai multe limbi.
Vârful acestei perioade este la 2 ani, când limbajul ”explodează” fiind foarte intens, iar
acum copilul îl folosește pentru a comunica clar. În jur de 3 ani jumătate apare și interesul pentru
limbajul scris. Atunci când copilul are acces la cărți, el înțelege legătura dintre cuvinte și semnele
scrise. Maria Montessori a identificat două etape în formarea limbajului:
Limbajul articulat, care se formeză între 2 și 5 ani, când atenția copilului se îndreaptă
spontan spre obiecte și memoria sa absoarbe, motiv pentru care își însușește modulațiile, accentul și
alte elemente specifice limbii la care este expus. Acum copilului îi este cel mai ușor să absoarbă mai
multe limbi.
Limbajul superior, care se dezvoltă mai târziu, pe bază dezvoltării intelectuale datorită
culturii.
În această perioadă este important ca cei mici să aibă acces la un limbaj cât mai bogat și
corect, să aibă parte atât de limbaj oral cât și scris, iar adulții cu care intră în contact să se arate
dispuși să poarte discuții pe diferite teme, să le ofere denumirile obiectelor din jur și să îi încurajeze
să vorbească.
„Copilul creşte vorbind limba părintească, în timp ce pentru adulţi învăţarea unei limbi
este o realizare intelectuală remarcabilă. Nimeni nu-i predă copilului; totuşi, el ajunge să
folosească substantive, verbe şi adjective la perfecţie.”(Montessori, 1998, p. 10)
25
 Dezvoltarea limbajului la grupa de vârstă 3-6 ani
Limbajul reprezintă sistemul de semne, simboluri, acceptate de un grup mai mare de
oameni cu ajutorul cărora ne putem exprima și ne putem face înțeleși.
Încă de când copiii intră în grădiniță, activitățile de limbaj sunt prezente. Chiar dacă nu
citesc sau scriu, copiii au parte de un limbaj bogat, corect folosit. Jocurile de limbaj oral îi ajută pe
copiii să își extindă vocabularul, să se exprime eficient și să înțeleagă rolul cuvintelor.
Jocul de orientare în mediu: îi ajută pe copiii în folosirea corectă a prepozițiilor și să
cunoască mediul. Denumirea obiectelor din mediu le dă celor mici vocabularul necesar pentru a
exprima exact ceea ce gândesc și îl ajută pe adult să afle ce cuvinte cunoaște sau nu cunoaște
copilul. Cardurile clasificate, cardurile cu obiecte care se potrivesc, cardurile cu ciclurile de viață,
etc
În perioada senzitivă pentru limbaj, copiii din gupa de vârstă 3-6 ani devin interesați de
limbile auzite în mediul său. În această perioadă copilul este senzitiv la oricâte limbi este expus.
Într-un mediu bilingv, de exemplu, copilul absoarbe cu ușurință ambele limbi. Acest fapt depinde
totuși de dezvoltarea sa cognitivă, de cea intelectuală și de zestrea genetică.
Mediul Montessori oferă multiple materiale și ocazii în care aceștia să exerseze și să-și
dezvolte abilități necesare pentru scris și citit. În curricula Montessori, copilul întâi se întâlnește cu
scrisul și apoi cu cititul. Copiii devin interesați de cărțile aflate pe rafturile din biblioteca clasei, abia
când și-au dezvoltat scrisul.
Scrisul înseamnă să te exprimi pe tine însuți (știi ce ai scris pentru că tu ai desenat
cuvintele acelea), pe când cititul înseamnă să înțelegi pe altcineva.
Procesul de scriere este mai ușor și mai puțin solicitant pentru copil.
Odată ce copilul poate citi, nu există nimic care să-l oprească în procesul de explorare. El
poate să aprofundeze din ce în ce mai mult. Fiecare limbă este diferită. Limba română este exclusiv
fonetică.
După ce copilul și-a însușit structura limbii, el poate să exploreze împreună cu educatorul
rolul cuvintelor în propoziție. Educatorul arată copilului că unele cuvinte îți arată ce să faci, unele îți
arată când să faci sau cum să faci, etc. Fiecare cuvânt are o funcție diferită în limbaj.
Apoi, educatorul arată copilului structura propozițiilor și analiza citirii. El arată copilului
care sunt sarcinile pe care le au anumite părți ale propozițiilor (când, cum, unde se întâmplă ceva).
Apoi, ajutăm copiii să aprofundeze cuvintele, prin studiul cuvintelor (omonime, antonime,
sinonime, etc).

26
 Scrierea - pregătirea mâinii începe de la aria de viață pratică. Copiii se familiarizează cu
mișcările încheieturii specific scrisului atunci când folosesc materialele (mișcările circulare pe care
le descriu cu peria atunci când lustruiesc, spală cu peria, etc), rotesc încheietura pentru a dobândi
mobilitate atunci când deschid capace, sticluțe. Ordinea clară a mișcările și succesiunea lor îi va
ajuta mai târziu, când vor scrie. Aria senzorială le dă copiilor ocazia să exerseze pensa digitală
(cilindrii cu mâner, cuburile mici de la turnul roz, scrinul cu figuri geometrice, etc) și manevrarea
obiectelor mici ajută la rafinarea mișcărilor și precizie. Cilindrii sonori merită atenție pentru că
rafinează auzul copilului, simț care joacă un rol decisiv în achiziția limbajului și, mai târziu, la scris.
Aria de limbaj vine în întâmpinarea scrisului cu materiale care pun copilul în contact cu
sunetele (jocul sunetelor) și îl ajută să înțeleagă că fiecare are o reprezentare grafică, litera (literele
din glașpapir, grupurile de litere din glașpapir, alfabetul mobil). Înainte de a începe scrierea propriu-
zisă copilul, își antrenează mâna , se familiarizează cu instrumentul de scris și învață să îl țină
corect, sub atenta supraveghere a educatorului. Folosind incastrele metalice, confecționează hărți,
desenează, pictează, trasează literele din glașpapir (rolul acestor litere nu este doar de a prezenta
forma literei ci, la fel ca tablele și tăblițele pentru pipăit îl și ajută să dozeze forța cu care apasă, mai
târziu fiind mult mai ușor să își regleze apăsarea pe tablă/hârtie), le trasează în tava cu mălai și scrie
folosind alfabetul mobil. Cu timpul sunt introduse tablele, prima dată cea liberă, apoi cele liniată și
hârtia liniată. Copilul începe prin a scrie cuvinte scurte, sintagme, după care propoziții și chiar texte
întregi.
Citirea: primul material care îi arată copilului că poate să citească este cutia pentru citirea
fonetică, apoi cutia pentru grupuri de litere, cartonașe pentru citirea fonetică, comenzi pentru citirea
fonetică, cărticele fonetice, cuvinte care rimează, cutia pentru citirea cu grupuri de litere, cărticele
cu grupuri de litere, cartonașe cu grupuri de litere, comenzi cu grupuri de litere, redarea pe litere a
cuvintelor, dicționarul, dicționarul personal, cuvinte fără regulă de citire, etichetarea mediului,
cartonașe cu etichete, definiția în etape sunt toate materiale cu care copilul va exersa și se va
perfectiona în a citi.
Ce sunt procesele de scris si citit?
Prin procesul de scris copilul se exprimă pe sine, se definește, face un fel de introspecție și
poate cunoaște mai bine ceea ce-i place și ce nu. Cititul ajută copilul să cunoască gândurile și
trăirile altor oameni. Astfel, experiența acelor oameni se transferă celui care citește acea carte. Cu
alte cuvinte, scrisul și cititul îi dau posibilitatea să cunoască lumea într-un mod în care nu a putut să
o facă până acum, îi deschide noi orizonturi și îi ajută să își urmeze interesele.

27
 ‘’Citirea cunoștințelor de biologie, geografie și astronomie devin elemente semănate într-
un teren fertil, așa cum este mintea copilului, unde sămânța se dezvoltă în mod natural, grație
stimulilor care îl atrag pe copil să cunoască lumea”
(Montessori, 1977, pag.256)

Scrisul înseamna capacitatea copilului de a traduce sunetele materiale în semne. Acest

proces implică mișcare, cu care copilul este deja familiarizat. Scrisul se dezvoltă spontan la fel ca
vorbirea, care este de asemenea o traducere motorie a sunetelor pe care le-a auzit copilul (asocirea
unei imagini auditive cu una vizuală).
Observăm, la un moment dat, pe neașteptate, după îndelungi pregătiri anterioare, că acum
copilul umple complet figurile geometrice ale încastrelor metalice cu o hașură degajată și regulată și
că reușește să pipăie literele, trasându-le cu ușurință. Copilul reproduce forma acestora mișcând
degetele în aer.
Cu toate că copilul nu a scris niciodată până în acest punct, toate aceste manifestări ne
spun că el este pregătit pentru acest lucru, formându-și toate gesturile necesare pentru scris.
Copilului i se dă în acest caz o literă din glașpapir și o tablă de scris cu cretă. Copilul
trebuie să reproducă litera aleasă cu creta pe tablă. Creta permite alunecarea mâinii din încheietură.
Întâi, la început, tabla este neliniată, urmând ca încet-încet copilul să scrie pe tablele liniate. După
care copilul începe să scrie cu creionul pe hârtie. În momentul în care incepe si activitățile de citit și
se familiarizează va putea să copieze cuvinte, propoziții, chiar texte întregi.
Limbajul grafic la copil nu se dezvoltă treptat, ci exploziv. Odată ce copilul este sigur pe
mecanismul scrierii, acesta va fi entuziasmat să-l folosească iar și iar.
Metoda Mariei Montessori pentru scris conține un concept educativ pentru că îl învață pe
copil să fie prudent, spre a evita eroarea, să fie demn, spre a fi prevăzător și dornic să se
perfecționeze, să fie și modest, pentru a nu pierde nici o clipă legătura cu izvoarele binelui,
singurele care te nutresc și prin care se păstrează cucerirea interioară. Metoda Mariei Montessori
îndepărtează copilul de iluzia că succesul obținut este suficient pentru a-ți asigura înaintarea pe
drumul început.

Cititul pe de alta parte se defineste ca o funcție de abstractizare, a intelectului.

„Prin citit se interpretează idei cu ajutorul simbolurilor grafice si astfel acesta se

dobândeste doar mai târziu.”(Montessori, 1977)

28
 Cititul necesită o dezvoltare intelectuală mai complexă, implica descifrarea caracterelor și
folosirea inflexiunilor vocii pentru a înțelege semnificația unui cuvânt; toate acestea presupun efort
intelectual.
Cititul total reprezintă recunoașterea, înțelegerea sensului și interpretarea textului scris.
Acest tip de citit îi dă capacitatea de a face aprecieri pe marginea stilului unui text.
Citirea reprezintă interpretarea unei idei pe temeiul semnelor grafice. Copilul care nu a
auzit dictându-se cuvântul, care îl recunoaște când îl vede format pe măsuță, cu literele mobile și
care știe să spună ce înseamnă (un nume de copil, un nume de oraș, numele unui obiect, etc.), acel
copil citește. Cuvântul citit reprezintă receptarea limbajului transmis nouă de către alții.
De aceea, conform teoriei Mariei Montessori, câtă vreme cuvintele scrise nu duc la
receptarea unui mesaj de idei, copilul nu citește.
Cititul implică intervenția unei activități pur intelectuale.
În cazul cititului total, intervene o activitate superioară a inteligenței. În Casa Copiilor,
găsim la raft, materialul cu citate din cărțile de copii reprezentative. Copiii pot lua acest material,
pot alege un fragment pe care să-l citescă și apoi să-l discute și analizeze punând întrebări și
încercând să descopere înțelesul ascuns al acelui text.
Cititul ajută dezvoltarea ideilor care se asociază cu dezvoltarea limbajului.
Siguranța lecturii la copii vine întotdeauna după perfecționarea scrisului.
Activitatea de citit începe cu cutia fonetică în care avem mai multe obiecte bine-cunoscute
de către copil. Aceste obiecte sunt reprezentate de cuvinte fonetice.
Educatorul prezintă copilului cutia cu obiecte fonetice și scrie etichete cu denumirea
acelor obiecte pe care copilul le citește. După ce copilul citește eticheta, el recunoaște obiectul și
așează eticheta în dreptul obiectului pe care îl reprezintă.
Recunoașterea numelui unui obiect produce în mintea și sufletul copilului o bucurie
asemănătoare cu cea a descoperirii unui secret.
În această etapă a descoperirii interesului pentru citit, este foarte important să stârnim
interesul copilul, găsind cuvinte fonetice simple și obiecte cunoscute de către copil.
Activitatea de citit se continuă cu citirea etichetelor pe care educatoarea le scrie pentru
obiectele din mediu (pe arii), citirea comenzilor fonetice, cărticelele fonetice, citirea cuvintelor care
rimează, citirea cuvintelor fonetice, cărticele fonetice, cărticele cu grupuri de litere, citirea
cuvintelor cu grupuri de litere. Se poate trece apoi la citirea de poezii și texte literare din cărțile de
copii.

29
 Alexandra
E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII

DOMENIUL COGNITIV

Kagan (2005) definește dezvoltarea cognitivă drept abilitatea copilului de a înțelege relațiile
dintre obiecte, fenomene, evenimente și persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice.
Înțelegerea acestor relații se concretizează prin abilitatea copilului de a rezolva probleme, de a
gândi logic, de a utiliza cunoștințe despre mediul înconjurător și de a avea noțiuni matematice de
bază.
Procesul cognitiv include abilități (a) de receptare, (b) de prelucrare, (c) de evaluare, (d) de
judecată, (e) de soluționare a problemelor, (f) de înțelegere a regulilor și a conceptelor noi, (g) de
previziune și (h) de vizualizare a posibilităților și a consecințelor.
La o vârstă fragedă, copiii își dezvoltă abilitățile cognitive și învață noi modalități de
interacțiune socială prin joc.

Exemple de activităţi care se bazează pe jocul didactic:

(1) CEASUL – prin intermediul acestui joc se urmărește înțelegerea raportului dintre cifră și
măsurarea timpului și înțelegerea importanței măsurării timpului.

Descrierea sarcinii de lucru:

- elevii vor decupa, lipi și decora, folosind
materialele primite, pentru a crea propriul ceas;
- educatoarea aruncă o minge către unul dintre
elevi și îi adresează provocarea de a așeza
limbile ceasului astfel încât acestea să indice o
anumită oră;
- dacă elevul care a prins mingea, a indicat
corect ora, va fi rândul acestuia să arunce
mingea către un alt coleg și să-i solicite să
așeze limbile ceasului pentru a indica o
anumită oră;
- dacă elevul care a prins mingea răspunde
greșit, acesta este eliminat, iar răspunsul va fi
oferit de către cel care a aruncat mingea.

30
 Obiective operaționale:
(1) să execute corect deprinderi practice de decupare, lipire, decorare;
(2) să scrie vecinii cifrelor cuprinse în limita 1-12;
(3) să așeze limbile ceasului astfel încât să indice ora cerută.

(2) VIEȚUITOARELE APELOR – prin intermediul acestui joc, copilul va asimila și va utiliza
cunoștințe despre mediul înconjurător.

Descrierea sarcinii de lucru:

- grupa va fi împărțită în două echipe:
peștișorii și broscuțele;
- câte un reprezentant din fiecare grupă va
arunca un zar, iar copilul care va arunca
zarul cel mai mare, va alege una dintre
viețuitoarele marine expuse pe o băncuță
numită mediul acvatic;
- pe spatele viețuitoarei marine, se află o
problemă de matematică, iar dacă va
rezolva corect, echipa va păstra viețuitoarea
respectivă;
- dacă nu rezolvă corect, elevul este corectat
de către un component al echipei adverse,
acesta câștigând viețuitoarea marină;
- câștigă echipa care adună cele mai multe
viețuitoare marine.

Obiective operaționale:
(1) să numere crescător și descrescător în limita 1-10;
(2) să grupeze obiectele în categorii;
(3) să rezolve exerciții de adunare și de scădere;
(4) să utilizeze corect limbajul matematic.

31
(3) ANIMALELE DIN OGRADĂ – prin intermediul acestei activități, copiii vor cunoaște, vor
descrie animalele domestice și mediul de viață al acestora.

Descrierea sarcinii de lucru:

- preșcolarii vor primi
următoarele materiale: fișe
cu conturul punctat al
animalelor domestice,
foarfecă, lipici, ață colorată,
pieticele și biluțe;
- preșcolarii vor trasa linii
peste puncte pentru a obține
conturul animalelor;
- vor lipi pe conturul
animalelelor fire textile,
pietricele și biluțe pentru a
realiza colaje estetice;
- vor realiza o scurtă descriere
pentru fiecare animal.

Obictive operaționale:
(1) să execute corect deprinderi practice de decupare, lipire, decorare;
(2) să asocieze culoarea firelor textile cu cea a blănii fiecărui animal;
(3) să numească fiecare animal domestic;
(4) să descrie animalele domestice.

32
 (5) FIGURILE GEOMETRICE – prin intermediul acestei activități, preșcolarii vor
identifica forme geometrice și corpuri geometrice în obiecte manipulate zilnic și în obiecte din
mediul înconjurător.

Descrierea sarcinii de lucru:

- preșcolarii vor asculta un cântec
(https://www.youtube.com/watch?
v=G5pIgoPp-uc) și vor desena
figurile geometrice numite în
conținutul acestuia;
- copiii vor asocia fiecărei forme un
obiect din mediul înconjurător;
- preșcolarii vor colora figurile
desenate, urmând indicațiile
educatoarei: pătratul și
dreptunghiul cu galben, cercul și
ovalul cu roșu, iar triunghiul cu
roșu;
- preșcolarii vor compara figurile
geometrice în funcție de
următoarele criterii: formă (figuri
geometrice cu colțuri, fără colțuri,
cu vârf) și culoare.

Obiective operaționale:
(1) să deseneze elementele sugerate de conținutul unui cântec;
(2) să asocieze o formă geometrică cu un obiect;
(3) să compare figurile geometrice în funcție de formă și de culoare.

Concluzii:

John Dewey menționează importanța experienței în dezvoltarea individului, principiul

promovat de către acesta fiind învățarea prin acțiune (să învețe făcând).
Practicile învățate în grădiniță au legătură cu deprinderile pe care cetățenii trebuie să le pună
în practică într-o societate democratică, fiind important ca preșcolarii să fie implicați în activități
zilnice care presupun negocierea, luarea deciziilor, asumarea responsabilităților, exprimarea liberă.
33
BIBLIOGRAFIE

1. ANTONIE, A.M., (2020) Educație Timpurie – CURS – sinteză, București;

2. BONCU, Ş., DAFINOIU I, (2014) Psihologie socială şi clinică, Editura Polir;

3. CHIŞ, V. , (2005), Pedagogia contemporană - Pedagogia pentru competenţe. Cluj-Napoca:

Editura Casei Cărţii de Ştiinţă;
4. CHELCEA, S. coord., (2013),  Psihologie socială. Studiul interacțiunilor umane. Bucureşti,
Editura  Comunicare.ro;
5. DUMITRU G., NOVAC C., MITRACHE A., (2005) Didactica activităților instructiv-
educative pentru învățământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova;
6. ELIAS, M., TOBIAS, S., FRIEDLANDER, B., (2002), Inteligenţa emoţională în educaţia
copiilor. Bucureşti: Editura Curtea veche;
7. GOLU, P., VERZA, E., ZLATE, M., (1993), Psihologia copilului, Manual pentru clasa a
XI-a, Editura Pedagogică și Didactică, București;
8. KAGAN, S., (2005), Rethinking Thinking - Does Bloom's Taxonomy Align with Brain
Science? San Clemente, CA: Editura Kagan. Revista Kagan Online; www.KaganOnline.com
9. LIEVEGOED, B., (2011), Fazele de dezvoltare a copilului, Editura Univers Enciclopedic
Gold Triade, Bucureşti;
10. MONTESSORI Sr., M, (1956), The Human Tendencies and Montessori Education, ediţia a
II-a, AMI; (1956)
11. MONTESSORI, M, (1995) , Secretul copilăriei, Asociația Alternative Pedagogice; (1995)
12. MONTESSORI, M, (1977), Descoperirea Copilului, Didacica și pedagogica;
13. MONTESSORI, M, (1998) Mintea absorbantă, Asociația Alternative Pedagogice;
14. SENSOVICI A., IONESCU D., GRAMA F., CULEA L., PLEATE M., ANGHEL N.,
(2008) Activitatea integrată în grădiniță, Editura Didactica Publishing House;

15. ULRICH, M, (2019, martie), „Introducere în aria de limbaj” , prelegere din cadrul Cursului
AMI pentru nivel 3-6 ani, Casa Copiilor;
16. VERNON, A., (2006), “Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional -
emotivă şi comportamentală”, Editura ASCR, Cluj Napoca;

Bibliografie web:

1. Dezvoltarea fizică a preşcolarului

http://www.childdevelopmentinfo.com/development/devsequence.shtml
2. Dezvoltarea fizică a copiilor https://iteach.ro/pg/blog/ana.rusu/read/33780/dezvoltarea-
fizica-a-prescolarului

3. Ministerul Educației Naționale, Curriculum pentru educația timpurie (2019),

https://www.edu.ro/sites/default/files/Curriculum%20ET_2019_aug.pdf

4. Ministerul Educației Naționale, Ghid pentru alimentaţie sănătoasă şi educaţie fizică în

grădiniţe şi şcoli: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-
Preuniversitar/2016/prescolar/ghiduri/Ghid%20pentru%20alimenta%C8%9Bie%20s
%C4%83n%C4%83toas%C4%83%20%C8%99i%20activitate%20fizic

34
 %C4%83%20%C3%AEn%20gr%C4%83dini%C8%9Be%20%C8%99i
%20%C8%99coli.pdf

5. Ministerul Educației Naționale, Repere fundamentale în învatarea si dezvoltarea timpurie a

copilului de la nastere la 7 ani: https://www.edums.ro/invpresc/studiu_repere-
fundamentale.pdf

6. http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4483/1/dezv_socio_emot.pdf

35