Noile educaţii sunt definite la nivelul programelor şi a recomandărilor UNESCO ca răspuns la

imperativele lumii contemporane. Procesul declanşat stimulează trecerea de la demersurile specifice

la abordările globale, interdisciplinare şi permite aprofundarea unor probleme sociale care cer soluţii
concrete: democraţia, pacea, mediul,alimentaţia, sănătatea etc. aceste educaţii trebuie să fie gândite
în condiţiile optimismului pedagogic, putând facilita descoperirea răspunsurilor la problemele cu care
se confruntă fiecare generaţie.

Modurile de a grupa sau prezenta noile tipuri de conţinut variază, dar obiectivele lor sunt aceleaşi.
Şcoala contemporană nu mai poate ocoli această problematică interdisciplinară care este a tuturor
profesiunilor şi a tuturor cetăţenilor capabili să-şi îndeplinească rolurile sociale, etice şi politice care
le revin. Introducerea noilor educaţii se face prin intermediul a două strategii: a)prima strategie
vizează promovarea unor noi modele consacrate diferitelor educaţii mergând până la crearea unor
noi discipline mai cuprinzătoare (educaţia civică, educaţia cetăţenească, educaţia globală etc.);

b)a doua strategie presupune infuzia de elemente noi în conţinuturile tradiţionale, strategie adoptată
în multe ţări, inclusiv în ţara noastră.

În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă,

educaţia este invitată să pregătească într-o manieră activă, mai

constructivă şi dinamică, generaţia viitoare. În aceste condiţii noile educaţii vin să pregătească un
comportament adecvat, adică raţional care să atenueze în parte şocul viitorului.