Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Nivelul pragului de semnificaţie se stabileşte de obicei, între valoarea celui mai mic şi a celui
mai mare din factorii calculaţi, situându-se în intervalul indicat de factorii 1-6.
În funcţie de circumstanţe, de natura activităţii, pragul de semnificaţie se poate stabili peste
sau sub limitele prezentate, în funcţie de raţionamentul profesional al auditorului.
În cazul în care entitatea patrimonială auditată înregistrează pierderi, sau dacă se constată că
profitul este prezentat distorsionat, nu se vor lua în considerare la calculul pragului de
semnificaţie factorii de fiabilitate 5 şi 6, utilizându-se alţi factori consideraţi mai adecvaţi.
Cea mai uzitată metodă în practică pentru calculul pragului de semnificaţie este cifra de
afaceri:
Elementele pot fi considerate semnificative şi din alte considerente decât valoarea lor
absolută, de exemplu:
• atunci când se constată o fraudă;
• când un profit redus se transformă în pierdere;
• când valoarea netă a activelor (patrimoniul net) devine negativă;
• când un indicator financiar cum ar fi lichiditatea sau solvabilitatea este afectat
semnificativ, suferind modificări majore.
2
1.Pragul de semnificaţie în etapa de planificare
Natura, durata şi gradul de extindere a testelor şi a procedurilor de audit se stabilesc în etapa
de planificare în funcţie de pragul de semnificaţie. În această etapă, auditorul impune un nivel
acceptabil al pragului de semnificaţie, astfel încât să se asigure că poate detecta din punct de
vedere cantitativ, informaţiile eronate semnificative. Pragul de semnificaţie trebuie luat în
considerare atât la nivelul global al situaţiilor financiare, cât şi în relaţia cu soldurile
conturilor individuale, categoriilor de tranzacţii şi prezentărilor de informaţii. Erorile
semnificative trebuiesc abordate atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. O eroare
calitativă ar putea fi descrierea greşită sau improprie a unei politici contabile (exemplu
politica de amortizare), iar utilizatorul situaţiilor financiare să fie indus în eroare de descriere
şi să ia decizii eronate.
Trebuie menţionat faptul că în unele situaţii trebuiesc verificate şi sume care se află sub
pragul de semnificaţie, dar care sunt relevante. Un astfel de exemplu este verificarea
împrumuturilor acordate conducerii entităţii, sau avansurile date spre decontare salariaţiilor.
Pentru verificarea remuneraţiilor directorilor şi a altor elemente sensibile, nu se vor folosi
praguri de semnificaţie.
În cazul în care angajamentul de audit a fost semnat înaintea elaborării situaţiilor financiare şi
nu există estimări sau un buget pentru anul în curs, în etapa de planificare pragul de
semnificaţie se va stabili be baza datelor din exerciţiul anterior şi se va revizui după ce
situaţiile financiare vor fi disponibile.
Concluzia este că pragul de semnificaţie stabilit în etapa de planificare, are ca scop stabilirea
mărimii eşantioanelor, a testelor şi a procedurilor de audit, astfel încât auditorul să se asigure
că poate detecta orice eroare semnificativă, care ar putea altera situaţiile financiare.
2. Pragul de semnificaţie în etapa de formulare a opiniei
După obţinerea probelor de audit, se face o evaluare a acestora şi a erorilor constatate sau
detectate. În această faza de evaluare, auditorul trebuie să aprecieze dacă totalul informaţiilor
eronate necorectate care au fost identificate în timpul auditului au un nivel semnificativ.
Dacă concluzia sa este că aceste erori sunt semnificative auditorul poate extinde procedurile
de audit sau poate cere conducerii să ajusteze situaţiile financiare. Există posibilitatea
refuzului din partea conducerii de a face ajustările cerute de auditor. În acest caz în funcţie de
mărimea acestor erori şi a implicaţiilor asupra situaţiilor financiare, auditorul are două
alternative:
1. să exprime o opinie cu rezerve (calificată) –dacă consideră că impactul acestor erori
nu este atât de semnificativ şi de profund;
2. să exprime o opinie contrară –dacă consideră că nu este oportună o opinie cu rezerve,
erorile constatate fiind atât de semnificative încât determină o prezentare incorectă sau
înşelătoare a situaţiilor financiare.
Riscul de audit
In cadrul fiecărei misiuni de audit financiar, auditorii sunt supuşi riscului de a formula o
opinie inadecvată asupra situaţiilor financiare.
Standardul de Audit (SA) nr. 400 „ Evaluarea riscurilor şi a controlului intern”, stabileşte
standarde şi oferă instrucţiuni pentru obţinerea înţelegerii sistemelor de contabilitate şi a celor
de control intern, precum şi a riscului de audit.
3
situaţiile financiare, de probabilitatea ca acestea să nu ascundă erori semnificative şi abateri
de la principiile contabile, standardele de contabilitate şi de la legislaţie.
Riscul exprimă un pericol, ca o situaţie să se prezinte diferit faţă de situaţie normală sau una
ideală şi care poate avea consecinţe reale sau potenţiale.
Riscul de audit reprezintă riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit
incorecte, atunci când situaţiile financiare conţin informaţii eronate semnificative.
Riscul inerent reprezintă posibilitatea ca soldul şi/sau rulajul unui cont, sau o categorie de
tranzacţii să comporte erori ce pot fi semnificative, fie luate individual, fie cumulate cu
erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii.
Riscul de control este riscul apariţiei unor situaţii eronate semnificative în soldul sau rulajul
unui cont sau a unor clase de conturi sau într-o categorie de tranzacţii, luate fie individual, fie
cumulate cu alte erori din alte solduri sau categorii de tranzacţii, care nu au fost dedectate în
timp util de către sistemului contabil şi de control intern al societăţii.
RA=RIxRCxRN
Limita maximă admisă a riscului de audit acceptată de auditor este de 5%. Acest lucru
presupune un grad de asigurare de 95%, respectiv că din 100 de probe, 95 sunt certe şi doar 5
din 100 tind (riscă) să nu fie exacte. Gradul de abatere admis fiind de maxim 5%, deci RA ≤
5%.
Riscul inerent
Riscul inerent se referă la erorile semnificative ce pot apare în rulajul sau soldul unui cont,
sau în cadrul unei categorii de tranzacţii, luate individual sau cumulate cu erori din alte
solduri de cont sau tranzacţii, datorate unui sistem contabil şi de control inadecvate sau a unor
deficienţe manageriale de organizare.
4
Numărul de riscuri Nivelul general de risc inerent
inerente specifice Foarte Scăzut Mediu Ridicat
identificate scăzut
0 1 2 3 4
0, 1 sau 2 riscuri 23% 50% 70% 100%
3 sau 4 riscuri 50% 70% 100% 100%
5 sau 6 riscuri 70% 100% 100% 100%
Riscul inerent global
Verificarea riscului global sau conjunctural este utilizat pentru a putea clasifica clienţii
auditaţi în companii cu risc ridicat, mediu, scăzut şi foarte scăzut.
Pentru evaluarea riscului inerent global se întocmesc liste cu întrebări.
Întrebările trebuiesc foarte bine formulate, astfel încât un răspuns afirmativ să reprezinte un
factor de risc.
Evaluarea riscului inerent global, presupune evaluarea riscurilor inerente pentru următoarele
secţiuni:
a) activitatea societăţii auditate;
b) managementul societăţii;
c) contabilitate;
d) auditul societătii.
a) Activitatea societăţii auditate
In această secţiune se analizează factorii care afectează activitatea generală a entităţii ,
inclusiv existenţa unor unor motivaţii posibile de a manipula cifrele.
Observăm că din 6 întrebări la care se aştepta răspunsul nu, există două întrebări la care
răspunsul este da, rezultă că există doi factori de risc.
Ponderea răspunsurilor pozitive în totalul întrebărilor este de 33.33% (2/6), deci ne încadrăm
în prima linie a tabelului cu factori de risc (2 factori), coloana 2, risc scăzut. Riscul inerent
conjunctural activităţii clientului este scăzut.
5
b. Managementul societăţii
Pentru evaluarea riscului legat de managementul societăţii întrebările sunt legate de trei
aspecte, respectiv:
- încrederea în competenţa echipei manageriale de a conduce societatea;
- posibilitatea existenţei unor motive de manipulare a rezultatelor;
- atitudinea faţă de controlul intern.
c) Contabilitatea
Evaluarea riscului conjunctural în cazul contabilităţii are în vedere sistemul contabil precum
şi competenţa şi credibilitatea personalului din compartimentul financiar-contabil. Întrebările
sunt foarte directe şi nu necesită lămuriri sau explicaţii suplimentare.
Pentru fiecare secţiune din cele patru prezentate mai sus, se evaluează riscul inerent
conjunctural, apoi se face o evaluare generală a riscului inerent global. În cadrul fiecărei
secţiuni, toate întrebările se consideră a contribui în mod egal la apariţia riscului.
În funcţie de evaluarea riscului inerent global sau conjunctural, entitatea patrimonială auditată
poate fi catalogată ca fiind una cu un risc foarte scăzut, scăzut, mediu sau ridicat.