Sunteți pe pagina 1din 44

Înmulțirea numerelor naturale

Lect.univ.Dr. Velicu Georgiana


Univ.Valahia din Târgoviște
Numere naturale consecutive
• Numerele naturale consecutive sunt numere unul
după altul în ordine crescătoare în şirul numerelor
naturale.

Ex. 1, 2, 3, 4, 5 sau 15,16,17

Sarcini !
1. Compuneţi 5 exerciţii cu numere naturale
consecutive
2. Daţi exemple de exerciţii pentru succesor şi
predecesor.
Numere naturale pare şi impare
• Numerele 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, ... sunt numere pare
(cu soţ)
• Numerele 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, .. sunt numere
impare (fără soţ)
Sarcină ! Compuneţi 10 exerciţii cu numere pare si
impare, a căror rezolvare să urmărescă operaţiile de
adunare şi scădere, ordonarea numerelor naturale, dar
şi scrierea şi citirea nr.naturale
• Numerele pare au cifra unităţilor
0, 2, 4, 6 sau 8
• Numerele impare au cifra unităţilor
1, 3, 5, 7 sau 9

Sarcină !
Compuneţi 5 exerciţii
Compararea numerelor naturale
de la 0 la 100
• Numerele scrise cu două cifre sunt mai mari decât
numerele cu o cifră
• Pentru a compara două numere de două cifre:
– dacă numerele au aceeaşi cifră a zecilor, compar unităţile
– dacă numerele au cifrele zecilor diferite, le comparăm pe
acestea
Adunarea şi scăderea
cu trecere peste ordin
Tipologia problemelor la acest nivel
• Probleme/ exerciții de numărare pentru
fixarea terminologiei
• Exerciţii pentru aflarea termenului necunoscut
dintr-o sumă sau diferenţă
• Probleme care se rezolvă prin operaţia de
adunare sau scădere
• Probleme care se rezolvă prin cel mult/puţin
două operaţii (adunare şi / sau scădere)
Metodologia predării-învățării
înmulțirii
• Procesul de predare-învățare trebuie să treacă
prin 3 etape:
1. înțelegerea sensului operațiilor și
conștientizarea lor
2. Denumirea și sensul operațiilor, pentru
realizarea exprimării în scris și oral
3. Formarea deprinderilor de calcul/ algoritmul
corespunzător fiecărei operații
• Atenție!
Însușirea algoritimilor de calcul este o condiției
necesară, dar atenția nu elevului trebuie
îndreptată exclusiv către calcul, ci mai ales
către relațiile de conținut:
- în ce constă operația;
- când, cum și unde se aplică în rezolvarea
problemelor de viață întâlnite

Scopul: dezvoltarea gândirii logice !


Înmulțirea numerelor naturale
folosind adunarea repetată
• Necesitatea introducerii noii operații și
avantajul utilizării ei  stimularea curiozității
și interesului elevilor, asigurarea atenției
• Introducerea în noua operație  prin
probleme ce se cer rezolvate prin dialog, prin
care se atrage atenția că se poate calcula/ găsi
soluția mai simplu și mai rapid cu ajutorul unei
noi operații
• Exemplu de activitate:
Cei 6 copii din primele bănci ale clasei au fiecare câte 2
creioane. Câte creioane au în total?
2 + 2 = 4 (totalul creioanelor primilor 2copii)
4 + 2 = 6 (totalul creioanelor primilor 3copii)
6 + 2 = 8 (totalul creioanelor primilor 4 copii)
8 + 2 = 10 (totalul creioanelor primilor 5 copii)
10 + 2= 12 (totalul creioanelor celor 6 copii)
Observăm că numărul 2 se adună de 6 ori.
Putem scrie : 2 + 2 + 2 + 2 + 2 + 2 = 6.
Problematizare: Dacă fiecare copil din clasă are câte 2
creioane , de câte ori adunăm 2 pentru a afla câte
creioane sunt în total în clasă sau câte operații de adunare
avem de făcut?
Pentru o clasa cu 25 de elevi, ar trebui să adunăm 2 de
atâtea ori câți copii sunt în clasă, deci de 25 de ori.
• Eficiența utilizării mulțimilor : gruparea in multimi a termenilor
adunării repetate  evidențierea grupelor cu tot atâtea
elemente/ a numerelor care se repetă în adunare..
• Trecerea către înmulțire prin exprimarea adunării repetate
printr-o singură operație între 2 numere naturale:
- unul care ne arată de câte ori se repetă în adunare un același
număr
- celălalt care ne arată cantitatea care se repetă în adunare (un
același număr)

Astfel, 2+2+2+2+2+2 = 6 x 2 ( de șase ori se repetă doi )


Se explică faptul că primul număr reprezintă numărul termenilor
sumei repetate, iar al doilea cantitatea/ numărul ce se repeta
Operația se va numi ,,înmulțire”
Simbolul grafic pentru operația de înmulțire este ,, x “
Exprimări orale echivalente:
de șase ori doi, șase înmulțit cu doi, șase ori doi
• Învățarea terminologiei specifice:
deînmulțit / înmulțitor / factori ai înmulțirii / produs
Tipologia problemelor / cerințelor ce solicită efectuarea operației de înmulțire:
a persoane au câte b obiecte, de atâtea ori mai multe, a câte.., încă odată pe
atât, încă de trei ori pe atât, etc.

Ex. 1) Ana are 7 lei, iar prietena ei Elena are încă odată pe atât. Câți lei are Elena?
2) Maria are 4 creioane, iar sora ei de 3 ori mai multe. Câte creioane are sora
Mariei?
3) Mama are 3 vaze a câte 5 flori. Câte flori are mama?
4) Bibliotecara pune câte 5 cărți pe cele 7 rafturi. Câte cărți a așezat bibliotecara
pe rafturi?
5) Florăreasa realizează 10 coșulețe a câte 7 flori. Câte flori a folosit florăreasa
pentru coșulețe?

Indicație metodică: în primele activități didactice de predare/învățare a înmulțirii,


pentru înțelegerea operației, învățarea terminologiei și formarea deprinderilor
de calcul, dar până la învățarea tablei înmulțirii se vor folosi astfel de exemple
variate și numeroase, prin reprezentări grafice/ imagini sau chiar prin
manipularea de obiecte
Predare înmulțirii folosind produsul cartezian

• Chestiuni teoretice:
- elementele a două mulțimi se pot pune într-o
anumită relație  prima relație utilizată între
mulțimi = relația de corespondență ,,unu la unu”
sau ,, element la element”  utilă pentru a stabili
dacă două mulțimi au tot atâtea elemente sau au
mai multe sau au mai puține
Reținem! Numărul de elemente ale unei mulțimi se
numește cardinalul mulțimii.
• Există și alte relații între două mulțimi !
Cu elementele a două mulțimi A și B se pot
forma perechi (a,b) , primul element a fiind din
mulțimea A, iar al doilea element b fiind din
mulțimea B. Astfel, între cele două mulțimi s-a
realizat o relație, numită produs cartezian,
notat AxB, deci o nouă mulțime, de perechi.
Dacă mulțimea A are m elemente, iar mulțimea
B are n elemente, se va observa că putem
forma m x n perechi (a,b) cu elementele celor
doua mulțimi.
• Exemplificare:
Doi frați, Andrei si Mihai, scriu scrisori celor 4
bunici, George, Maria, Florin si Ioana.
Câte scrisori au scris în total?
Solutie: Să analizăm toate situațiile posibile:
(Andrei, George) (Mihai, George)
(Andrei, Maria) (Mihai, Maria)
(Andrei, Florin) (Mihai, Florin)
(Andrei, Ioana) (Mihai, Ioana)
Deci fiecare din cei 2 copii a scris 4 scrisori, în
total 4+4 = 2 x 4 = 8 (scrisori)
• Corespondenta intre mulțimea copiilor și cea a
bunicilor  produsul cartezian al celor două
mulțimi (se formează perechi)

George
Andrei
Maria
Florin
Mihai
Ioana
• Observații:
- din fiecare element al mulțimii A (a copiilor) pleacă câte o
săgeată către fiecare element al mulțimii B (a bunicilor),
fiecare săgeată reprezentând câte o scrisoare (care face
legătura/ relația între cele două mulțimi).
Numărul săgeților (scrisorilor) fiind 2x4=8
Atenție! Elementele celor două mulțimi se pot pune în
corespondență inversă, astfel: fiecare din cei 4 bunici
primește câte o scrisoare de la fiecare din cei 2 nepoți,
realizându-se 4x2 = 8 corespondențe. Dar în acest caz
spunem că am realizat produsul cartezian al mulțimii B ( a
bunicilor) cu mulțimea A ( a copiilor)
Se evidențiază astfel prima proprietate a înmulțirii,
comutativitatea.
De remarcat că elementele (perechile) produsului cartezian
AxB nu coincid cu cele ale produsului cartezian BxA, contand
ordinea scrierii elementelor ce compun cele doua perechi,
astfel le numim perechi ordonate.
• Elevii trebuie să înțeleagă:

– În ce constă relația prin care se obțin perechile


– Ce se înțelege prin pereche ordonată
– Care sunt mulțimile de factori (mulțimile de obiecte cu
care se vor forma perechile ordonate, cardinalele lor vor fi
factorii înmulțirii)
– Care este și cum se obține mulțimea produs cartezian
– Care sunt cardinalele mulțimilor cu care se construiește
produsul cartezian și legatura cu cardinalul mulțimii produs
cartezian (mulțimea de perechi ordonate)
Exersare:
Bunicile Ana și Elena îi sună de ziua lor pe nepoții Andrei,
Tudor și Alexia pentru a le ura ,,La mulți ani!”. Câte
telefoane au fost date în total?
(explicați prin utilizarea produsului cartezian)
Calculul înmulțirii
Etapele înțelegerii operației de înmulțire 
Metodele și procedeele utilizate în predarea-
învățarea înmulțirii:
Metoda demonstrației pentru
- exemplele de înmulțiri pentru soluțiile
problemelor concrete date anterior, și alte
exemple
- înmulțirea cu 1 și cu 0
- comutativitatea înmulțirii
• Demonstrația va fi realizată folosind:
– Reuniunea mulțimilor disjuncte care au un același număr
de elemente cu ajutorul desenelor / imaginilor/ diagramelor
– Riglete : de exemplu pentru 2x4 se vor lua două riglete a
câte 4 unități pe care le așezăm una în continuarea
celeilalte, și comparăm cu o rigletă echivalemtă, în acest caz
rigleta cu 8 unități
– Numărătoarea : considerăm fiecare sârmă o mulțime, iar
bilele elemente ale acestor mulțimi -> pentru aflarea
rezultatului se vor număra bilele
– Tablă cu piese magnetice folosind diferite desene
corespunzătoare manualului / facem convenția ca
elementele mulțimii A să fie piese de o culoare și formă, iar
ale mulțimii B de altă culoare și altă formă și se vor realiza
perechile ordonate
– Tablă interactivă -> activități similare cu cele de la tabla
magnetică
• Pentru înmulțirea cu 1 se dau numeroase
exemple, concluzionând că orice număr înmulțit
cu 1 rămâne neschimbat.
• Exemple:
1) Un copil oferă câte o bomboană celor 7
prienteni ai săi. Câte bomboane a oferit?
2) Cei 5 nepoți primesc de la bunica lor câte o
portocală. Câte portocale au primit în total (sau
câte portocale a oferit bunica nepoților săi)?
3) Andrei așază pe cele 8 etajere ale bibliotecii
sale câte o mașinuță. Câte mașinuțe a așezat
Andrei?
• Înmulțirea cu 0 este mai dificil de predat, fiind
dificilă de înțeles de către elevi.
Înmulțirea presupune luarea unui număr
elemente de ....ori.
Elevul este pus caum în dificultate de faptul de ,,a
lua niciodată” sau ,,deloc” sau ,,de zero ori”,
obținând astfel zero elemente.
Trebuie să înțeleagă că oricare ar fi fost mulțimea
de obiecte luate de zero ori, rezultatul va fi
întotdeauna 0 (zero)
Exemple: 0 x 2 =0 ; 0 x 5 = 0 ; 0 x 7 = 0
• Comutativitatea înmulțirii se deduce pornind tot de la probleme
practice, constatându-se egalitatea rezultatelor când factorii
înmulțirii își schimbă locul.
• Scriem : 2x3=3x2=6
3 x 5 = 5 x 3 = 15
0x7=7x0=0
1 x 9 =9 x 1 =9
Se va apela din nou la multimi  vezi diagramele din manuale !

Atenție la enunțurile problemelor formulate cu scopul de a evidenția


comutativitatea !
Exemplu: nu este totuna ca un muncitor să lucreze 3 zile și al doilea de
2 ori mai mult, adică 2 x 3 = 6 zile, cu cazul când primul muncitor
lucrează 2 zile și al doilea de 3 ori mai mult, adică 3 x 2 = 6 zile, chiar
dacă în ambele cazuri al doilea muncitor lucrează tot 6 zile.
Rezultatele sunt aceleași, dar faptele, condițiile problemei sunt altele.
Proprietăţile fundamentale ale
înmulţirii
Proprietăţi şi reguli de calcul deduse
din proprietăţile de bază
1) Într-un produs de mai mulţi factori putem schimba oricum
ordinea factorilor, fără ca produsul să se schimbe.
Dem. se compune din două etape:
- Putem schimba ordinea a doi factori alăturaţi (folosind
asociativitatea si comutativitatea)
Ex. a x b x c x d = a x b x (c x d) = a x b x (d x c)
- O permutare oarecare a factorilor se poate realiza prin mai
multe permutări a câte doi factori alăturaţi
Ex. O permutare oarecare a factorilor produsului
a x b x c x d este c x a x b x d , şi putem ajunge de la primul
produs la al doilea doar prin comutativitatea factorilor
alăturaţi, astfel:
a x b x c x d = a x (b x c) x d = a x (c x b) x d = (a x c) x b x d =
= (c x a) x b x d = c x a x b x d
2) Într-un produs de mai mulţi factori putem
înlocui doi sau mai mulţi factori prin produsul
lor
Ex. a x (b x c) x d = a x p x d, unde p = b x c
3) Înmulţirea este distributivă şi faţă de scădere
a x (b – c) = a x b – a x c
Dem. a x (b – c) + a x c = a x ((b – c) + c) =
= a x (b – c + c) = a x b
Folosind definiţia scăderii, obţinem:
a x (b – c) = a x b – a x c
4) Înmulţirea este distributivă faţă de o adunare cu
mai mulţi termeni
Dem. a x (b + c + d) = a x ((b + c) + d) =
= a x (b + c) + a x d = a x b + a x c + ax d
5) Produsul a două sume se află înmulţind fiecare
termen al unei sume cu fiecare termen al
celeilalte sume
Dem. (a + b + c) x (d + e) = ax (d + e) + b x (d + e) + c
x (d + e) = ax d + a x e + b x d + b x e + c x d + c x e
Clculul produselor când scriem
numerele într-un sistem poziţional
1. Reducerea problemei la probleme mai simple cu ajutorul
proprietăţilor de bază
De exemplu:
3 x 20 = 3 x (10 + 10) = 3 x 10 + 3 x 10=
= 30 + 30 = 60
Sau 3 x 20 = 3 x 2 x 10 = (3 x 2) x 10 = 6 x 10 = 60

3 x 25 = 3 x (20 +5) = 3 x 20 + 3 x 5 =
= 60 + 15 = 75
3 x 127 = 3 x (100 + 20 + 7) =
= 3 x 100 + 3 x 20 + 3 x 7
= 300 + 60 + 21
= 381
• Deci pentru a şti să înmulţim două numere oarecare este
suficient să ştim tabla înmulţirii până la 10 şi să ştim
înmulţim un număr de o singură cifră (şi un număr
oarecare) cu 10, 100, 1000,...
Exemplu
14 x 13 = (10 + 4) x (10 + 3)=
= 10 x 10 + 10 x 3 + 4 x 10 + 4 x 3 =
= 100 + 30 + 40 + 12 =
= 100 + 70 + 10 + 2 =
= 100 + 80 + 2 =
= 182
2) Înmulţirea unui număr oarecare cu un număr de o cifră
Se face flosind definiţia înmulţirii ca o adunare repetată
3) Înmulţirea unui număr oarecare cu 10, 100, 1000, ..
Se face adăugând la sfârşitl numărului un zero, respectiv doi
de zero, respectiv trei de zero, ...
4) Procedeul de înmulţire a două numere oarecare
Se face descompunănd al doile factor în unităţi, zeci, sute, mii,
.. şi apoi folosind proprietăţile înmulţirii de distributivitate
faţă de adunare, combinată cu înmulţirea cu un nr de o cfră
şi înmulţirea c 10, 100, 1000..

Exemplu:
283 x 65 = 283 x (60 + 5) = 283 x 60 + 283 x 5 =
= 283 x 6 x 10 + 283 x 5 =
= 1698 x 10 + 1415=
= 16980 + 1415=
= 18395
Numărul cifrelor unui produs de două sau mai
multe numere
Reţinem!
Dacă un număr a are m cifre , iar b are n cifre,
atunci produsul a x b are cel puţin m + n – 1 cifre
Exemple:
3 x 2 = 6 (are 1+1-1 = 0 cifra)
3 x 4 = 12 (are 1+1 = 2 cifre)
12 x 3 = 36 (are 2+1-1= 2 cifre)
12 x 9 = 108 (are 2+1 = 3 cifre) etc.
Aplicarea proprietăţilor înmulţirii la
calcule orale
• Exemple:
28 x 75 = (4x 7) x (3x 25) = (7x3) x (4x25)=
= 21 x 100 = 2100
15 x 18 = (3x5) x (2x9) = (3x9) x (5x2)=
= 27 x 10 = 270
Exersare: 7 x 29, 8 x 31, 6 x 125
Daţi alte exemple !

S-ar putea să vă placă și