1.

Precizati obiectivele generale ale ctb normalizate

Obiectilvele generale ale contabilitatii normalizate sunt:

-precizarea terminologiei si a principiilor structurii continute in situatiile financiare

-definirea principalelor structure continute in situatiile financiare

-modul de prezentare a informatiilor in situatiile financiare

-elaborarea planului de conturi si a schemelor de contabilizare

2. Enumerati obiectivele ctb normalizate in :

a. in plan teeoretic

b. in plan practic.

Contabilitatea normalizata urmareste obiectivele sale in 2 planuri dinstincte:

a. in plan conceptual al teoriei ctb:

-sa-si defineasca grupul de fapte si fenomene pe care le studiaza

-sa-si precezeze metoda proprie de cercetare inclusive mijloacele si procedeele adecvate

-sa delincveze normele, legitatile(principia)care guverneaza obiectul studiat

b. pe planul practicii sau al ctb aplicate:

-sa ofere informatii necesare fundamentarii planurilor si programul de activitate, in primul rand al
bugetului de venituri si cheltuieli.

-sa asigure urmarirea si controlul valorii al activitatii desfasurate

-sa ofere informatii necesare atat nevoilor proprii ale firmei cat si tertilor:actionarii/asociati,
clienti/furnizori, institutiilor bancare, organe fiscal, stat, potentialii investitori.

-sa asigure informatiile necesare pentru intocmirea documentelor de sinteza si raportare contabila

-sa asigure controlul integritatii patrimoniului, averii in toate structurile sale

-sa asigure informatii despre pozitia financiara(bilant) performantele si modul pozitiei financiare
ale entitatii care sunt utile unei largi majoritati de utilizare in luarea decicziilor economice.

1
3. Mentionati functiile contabilitatii si dezvoltati una dintre ele

Functiile contabilitatii sunt: functia de inregistrare si prelucrare a datelor, functia de observare si

informare, functia de control gestionar, functia juridica sau probanta, functia previzionara.

Functia de inregistrare si prelucrare a datelor consta in consemnarea sistematica a tuturor

proceselor si fenomelor economice exprimabile in etalon valoric.

Functia de observare si informare, atat pe plan intern (contabilitatea de gestiune), cat si pentru
terti (contabilitate financiara). Observarea si informarea privesc patrimoniul sau avera intre
prinderii, modul de utilizare al resurselor matriale , umane si financiare, cheltuielile efectuate si
veniturile obtinute.

Functia de control gestionar semnifica verificarea modului de pastrare si utilizare a

mijloacelor materiale si banesti, a gradului de eficienta in exploatarea resurselor, respectarea
disciplinei financiare etc.

Functia juridica sau probanta are in vedere credibilitatea si relevanta informatiei contabile.
Solutionarea unor eventuale litigii, stabilirea raspunderii materiale, pornesc de la premisele
realitatii exprimate prin cifrele contabilitatii.

Functia previzionala consta in capacitatea de determinare a tendintelor de evolutie a

proceselor si fenomenelor economice, prin luarea in consideratie a informatiilor contabile
aferente unei perioade déjà incheiata.

4. Care sunt caracteristicile necesare pentru ca o norma sa aiba recunoastere generala?

Pentru ca o norma sa aiba recunoastere generala trebuie sa indeplineasca 10

caracteristice:

1) să fie în acord cu obiectivele informării financiare şi structura situaţiilor anuale;

2) să decurgă în mod logic din principii şi postulate;
3) să fie utilizate într-un număr suficient de cazuri, numai atunci când circumstanţele o
justifică;
4) să fie recunoscută de organismele profesiei (CECCAR, CAFR, CNVM);
5) să primească sprijinul organismelor guvernamentale şi a diferitelor legi de specialitate:
Legea Contabilităţii, Codul Fiscal, Codul de procedură, Legea Societăţilor Comercial;
6) Să obţină acordul investitorilor cu experienţă, membri ai Asocaţiei Profesorilor
Universitari de Contabilitate;
7) să primească sprijinul majorităţii utilizatorillor de informaţii financiare;
8) să primească sprijinul contabililor şi cabinetelor de experţi contabili;
9) să primească sprijinul întreprinderilor;
10) să fie în concordanţă cu normele contabile internaţionale elaborate de IASB

2
5. Definiti conceptele reglementare contabila, norma, jurisprudenta

Reglementarea contabila este procesul de impunere prin lege sau prin alta norma juridical a
normeleo contabile

Norma contabila este regula precisa privind evaluarea inregistrarilor, clasificarilor sau
prezentarea informatiei contabile elaborate in cadrul unui organism de reglementari contabile in
vedrea rezolvarii unei probleme repetitive.

Jurisprudenta reprezintă totalitatea hotararilor prununtate de organelle de jurisdictie dintr-un

anumit domeniu

6. C e este contabilitatea normalizata si care sunt obictivele ei?

OBIECTIVELE LA INTREBAREA 2

Contabilitatea normalizata este procesul prin care se armonizeaza elaborarea de norme

si principii contabile.

Fenomenul de mondializare – normalizare internationala facuta de un Comitet al

Standardelor Internationale de Contabilitate, ale caror standarde au caracter de recomandari si
sunt puse in aplicare dupa legiferarea de fiecare tara.

Procesul de normalizare contabila din diferite tari a condus la 3 tipuri de normalizare

contabila:

1. de tip statal – normele sunt elaborate si puse in aplicare de un organism public (Franta,
Germania, Romania). La noi organismul care se ocupa de normalizarea contabila este
Ministerul Finantelor Publice prin Directia de Reglementari Contabile.
2. de tip pragmatic – normele sunt elaborate de organisme ale profesiei conatbile si sunt
puse in aplicare tot de ele (Marea Britanie)

3. de tip mixt – normele sunt elaborate de asociatii profesionale si sunt puse in aplicare prin
interventia publica a statului (SUA).

Existenta normalizarii contabile implica existenta unor dispozitive ale normalizarii – la

nivel national – Planul Contabil General. Dincolo de acest nivel, fenomenul de dezvoltare, la
nivel de grup de tari, au convenit la o normalizare regionala (Comisia Economica europeana
elaboreaza norme contabile sub forma directivelor europene).

3
8. Deosebiri esentiale dintre contabilitatea continental si contabilitatea anglo-saxona
Pe plan internaţional, procesul de normalizare a cunoscut 2 sisteme de abordare, francez şi american.

Nr.crt. Elemente Caracteristicile sistemului francez Caracteristicile sistemului american

1 Organismul principal de Guvernul, prin intermediul Consiliului Comisia Standardelor de Ctb Fnc (FASB)
normalizare Naţional al Ctb. (CNC) are rolul de a este independentă, aflată sub o relativă
furniza opiniile referitoare la normele influenţă atât din partea profesiei, cât şi a
propuse. guvernului.

2 Obiectivul normelor Servirea drept probă legală şi de a Permiterea luării deciziilor.

contabile (contabilităţii) determina veniturile impozabile.

3 Existenţa unui cadru Sistemul normalizator nu dispune de un Acesta este utilizat de către FASB ca
conceptual cadru conceptual de contabilitate. punct de plecare în formularea şi
evaluarea normelor.

4 Rolul Guvernului
Guvernul joacă un rol de prim plan;
acesta se simte responsabil de “buna
informare” a utilizatorului de date
contabile şi consideră că ocupă cea mai
bună poziţie pentru atingerea acestui
obiectiv.
Rolul acestuia este indirect, deoarece
deţine un drept de veto asupra normelor
ctb, propuse de FASB, drept exercitat prin
“Comisia Valorilor Mobiliare” (SEC),
căreia Guvernul i-a conferit puterea de
reglementare a comunicării financiare.

5 Rolul profesiei contabile Joacă un rol secundar în procesul de Joacă un rol determinant, exercitând o
normalizare mare influenţă asupra FASB. Deşi FASB
este independent de profesie, acesta
conservă puternice legături cu aceasta.

6 Utilizatorii Foarte numeroşi şi foarte diverşi Grupul de investitori este considerat

utilizatorul principal al informaţ. ctb.

7 Rolul utilizatorilor în Indirect, chiar nesimnificativ Deşi indirect, rolul acestora este foarte
normalizare important datorită procesului de
optimizare a normaliz. urmărit de FASB

8 Rolul aparatului judiciar Semnificativ Nesimnificativ

9 Caracterul normelor Obligatorii Obligatorii, mai ales pentru societăţile

cotate la bursă

Principalele deosebiri dintre acestea sunt:

1) ctb. contin. este orientată prioritar spre apărarea intereselor statului, în special pe linia
neeludării fiscalităţii, în timp ce ctb. angl. acordă prioritate intereselor investitorilor,
argumentul fiind faptul că fără angajarea capitalului investitorului, nicio economie nu poate
4
 deveni performantă; pentru a-l determina să investească în afacere, este necesară o anumită
protecţie a acestuia;

2) ctb. contin. consideră că fiecare agent economic este un potenţial delicvent, tentat să facă
evaziune fiscală;

3) ctb contin. este puternic normată şi formată prin norme importante şi recomandate şi
încorsetate în Planul Contabil General, în timp ce ctb. angl. , mai puţin rigidă, se
fundamentează pe tradiţii şi cutume, fără existenţa Planului Contabil General;

4) ctb. contin. clasifică cheltuielile şi veniturile în funcţie de conţinutul lor economic,

ceea ce generează organizarea ctb. dualiste (ctb. financiară şi de gestiun

ctb. angl. strucuturează cheltuielile şi veniturile după destinaţie, ceea ce nu mai necesită o
delimitare riguroasă a ctb. financiare de ctb. de gestiune;

5) o diferenţă esenţială: conceptul de imagine fidelă

- ctb. contin. consideră aceasta drept obiectiv fundamental al ctb. financiare (=criteriul de
performanţă al ctb.)

- ctb. angl consideră aceasta drept princpiul suprem.

7. Care sunt abordarile realizate in normalizarea contabila functie de colaborarea dinte

factorul public si cel privat?

Functie de modul de colaborare intre 2 puteri de normalizare :

- abordare de tip politic sau public (statul), in care predomina interventia statului

- abordare mixta centralizata in care normele elaborate de profesia contabila liberal sunt
impuse prin interventia statului

- abordarea de tip pragmatic in care predomina profesia contabila liberala

- abordarea mixta descentralizata in care normele elaborate de profesia contabila liberal sunt
impuse prin negocieri multipartide.

9. Care sunt postulatele recunoscute drept ipoteze de recunoscute drept ipoteze de

observare si masurare in contabilitate?

5
În literatura de specialitate sunt recunoscute ca ipoteze de observare şi de măsurare
următoarele 4 postulate:

1. postulatul entităţii (delimitarea spaţiului);

2. decuparea/delimitarea în timp, care conţine:
-postulatul continuităţii exploratorii;
-postulatul periodicităţii;
-postulatul specializării/independenţei exerciţiului;
-postulatul permanenţei metodelor;
3. postulatul unităţii monetare;
4. postulatul echilibrului valoric dintre suma activelor şi suma pasivelor.

10. Prezentati in esenta unul din cele 4 postulate

1) Postulatul entităţii (delimitarea spaţiului)

Dpdv contabil, întreprinderea este considerată o entitate autonomă care posedă un

patrimoniu propriu, distinct de cel al proprietarilor săi (acţionari/asociaţi

Respectarea acestui postulat solicită contabilităţii să delimiteze frontiere între activităţile

înteprinderii şi cele ale proprietarilor ei, efectuate cu titlu personal. Conform acestui postulat
sunt contabilizate numai tranzacţiile întreprinderii, nu şi cele ale proprietarilor.

Dpdv juridic, această separare se poate realiza doar dacă activitatea economică a
întreprinderii respectă forma de societate.

2) Decuparea/delimitarea în timp – presupune existenţa altor 4 postulate:

2.1 Postulatul continuităţii exploratorii

Porneşte de la premisa că unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea în

viitorul previzibil, fără a intra în lichidare sau în reducere sensibilă a activităţii.

Existenţa patrimoniului permite să se facă distincţia în Bilanţ între activităţile pe termen lung
şi cele pe termen scurt.

Practica amortizării activelor corporale pe termen lung decurge din acest postulat.

În caz de continuitate, evaluarea patrimoniului, şi - implicit - determinarea rezultatelor are

loc ţinând cont de valoarea de utilitate a bunurilor.

În cazul în care principiul continuităţii nu este realizat, respectiv firma intră în lichidare,
activile vor fi valorificate (realizate) la valoarea de lichidare (lichidativă), inferioară
întotdeauna valorii de utilitate.
6
Postulatul continuităţii serveşte ca justificare în utilizarea principiului istoric, drept etalon
de valoare în contabilitate.

2.2 Postulatul periodicităţii

Presupune că în contabilitate timpul este împărţit în perioade succesive, convenţionale, de
durate egale (exerciţiile financiare, la sfârşitul cărora se evaluează SF a întreprinderii şi se
determină rezultatele activităţii).

Având o durată egală (12 luni), ex. fnc./ctb. reprezintă un decalaj temporal arbitrar al vieţii
înterprinderii. Delimitarea este convenţională, necesară numai pentru stabilirea poziţiei
financiare, a rezultatelor şi a performanţei înteprinderii.

2.3 Postulatul specializării/independenţei exerciţiului

Prin natura ei, viaţa întreprinderii este continuă.. În lipsa unor instrumente de măsură
care să opereze într-o manieră continuă, a fost necesară împărţirea timpului în perioade
convenţionale – exerciţiile financiare. Exprimarea poziţiei financiare, a performanţei
reprezintă o măsurare contabilă care este realizată prin intermediul SFA.

Reglementările contabile româneşti precizează că „principiul independenţei

exerciţiului presupune delimitarea în timp a veniturilor şi a cheltuielilor, pe măsura
angajării acestora, şi trecerea lor la rezultatul exerciţiului care se referă”.

Postulatul independenţei exerciţiului a determinat contabilitatea să formuleze principii

de conectare a cheltuelilor de exploatare. Cu cât perioada financiară reţinută de întreprindere
este mai mică, cu atât este mai dificil să se decupeze sau să se măsoare cu exactitate
veniturile, cheltuielile, activul şi pasivul.

2.4 Postulatul permanenţei metodelor

Acesta asigură coerenţa şi comparabilitatea informaţiilor contabile.

Esenţa acestui postulat o constituie consecvenţa în aplicarea regulilor şi procedurilor

de evaluare a modului de prezentare a structurilor bilanţiere.

Permanenţa metodei este corolarul celorlalte postulate/principii.

Aceasta nu trebuie absolutizată. Practica poate obliga înterprinderea şi contabilitatea să

schimbe uneori anumite metode, bunăoară:

- restructurarea întreprinderii, fie prin fuziunea acesteia cu altă societate, fie prin
înregistrarea unui raport paţial de activ;
- schimarea structurii economice, aprofilului firmei, apoliticii economice şi comerciale.
În aceste situaţii, schimbarea metodei nu este interzisă, ci chiar recomandată, însă ea va
trebui să fie menţinută în anexe, cu motivele necesare, inclusiv explicarea consecinţelor

7
schimbării asupra blianţului şi contului de profit şi pierdere (Ex.: schimbarea metodei de
evaluare).

3. Postulatul unităţii monetare

Acesta porneşte de la premisa că materia contabilă, obiect al contabilităţii, include cele 2

elemente esenţiale (averea/patrimoniul şi afacere), exprimate în etalon monetar.

Se are în vedere faptul că moneda reprezintă deocamdată numitorul comun al oricărei

activităţi economice prin care pot fi comparate, analizate şi evaluate activităţile diverse.

În perimetrul ctb. financiare sunt cuprinse doar operaţiunile şi tranzacţiile care afectează
patrimoniul şi rezultatele şi care implicit sunt exprimate în etalon monetar.

Acest postulat consideră că unitatea monetară este mijlocul cel mai eficient prin care se
pot prezenta utilizatorilor variaţiile capitalului şi schimbările de bunuri şi servicii. El capătă
substanţă având în vedere caracteristicile unităţii monetare:

utilitate; relevanţă; simplitate; disponibilitate.

Unitatea monetară poate deveni nerelevantă în condiţiile fluctuaţiilor monetare

(aprecieri/deprecieri).

4. Postulatul echilibrului valoric dintre suma activelor şi suma pasivelor

Acesta rezultă logic din principiul dublei reprezentări, conform căruia Activele şi
Pasivele reprezintă aceeaşi realitate economică (averea /patrimoniul întreprinderii) privită
concomitent sub un dublu aspect:

1) ca realitate concretă-materială din care rezulă modul de utilizare sub forma activelor

2) ca provenienţă/mod de dobândire din care rezultă Pasivele, respectiv resursele sau

capitalurile (proprii sau străine)

11. Care sunt principiile contabilitatii recunoscute de normalizatorii romani si dezvoltati

unul dintre ele

Principiile contabilitatii sunt:

1. prudentei
8
2. permanentei metodelor

3. continuitatii

4. independentei exercitiului

5. intangibilitatii bilantului de deschidere

6. necompensarii

7. evaluarii separate a elementelor de active si de pasiv

8. prevalentei economicului in fata juridicului

9. pragului de semnificatie

1. Principiul prudenţei – presupune promovarea unei atitudini rezervate, pesimiste din

partea investitorilor, atât asupra averii, cât şi asupra afacerii. Este interzisă supraevaluarea
activelor şi a veniturilor, respectiv subevaluarea pasivelor (datoriilor) şi a cheltuielilor.

Esenţa acestui principiu presupune de asemenea luarea în calcul a eventualelor riscuri,

pierderi, deprecieri şi cheltuieli imprevizibile (vezi pentru deprecierea reversibilă şi
ireversibilă – provizioanele şi amortizările)

2. Principiul permanentei metodelor asigura coerenta si compatibilitatea informatiei

contabile.Metodele de lucru trebuie sa ramana aceleasi de la un exercitiu la altul

3. Principiul continuitatii porneste de la premise ca firma isi va continua activitatea in

viitorul previzibil, fara a intra in starea de lichidare sau de reducere semnificativa a activitatii

4. Principiul independetei exercitiului presupune delimitarea in timp a cheltuielilor si

veniturilor pe masura angajarii acestora si a trecerii lor la erezultatul xercitiului la care se
refera.exercitiul financiar classic este anul calendaristic.Cheltuielile aferenta exercitiului
current se inregistreaza in contabilitatea acestui exercitiu , chiar daca ele vor fi efectiv platite
in cursul exercitiilor viitoare.

5. Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere reclama concordant perfecta dintre

bilantul de inchidere a unui exercitiu financiar sic el de deschidere a exercitiului imediat
urmator.Orice eventual eroare descoperita in bilant dupa aprobarea si depunerea acestuia , va
fi corectata in anul in care a fost constata, prin inregistrari contabile adecvate si transparente

6. Principiul necompensarii solicita interdictia compensarilor intre elementele de avere

si cele de datorii, intre creante si anganjamente, intre elementele de Activ si cele de Pasiv,
inclusive intre cheltuieli si venituri.
9
 7. Principiul evaluarii separate a elementelor de ACTIV si PASIV presupune
detrminarea fiecarui element de active sau pasiv, care sa conduca la stabilirea unei valori
corecte pentru fiecare pozitie din bilant.

8. Principiul economicului asupra juridicului ,evenimentele si tranzactiile trebuie sa fie

reflectate in contabilitate in concordant cu realitatea economica si nu numai cu forma lor
juridical.

9. Principiul pragului de semnificatie expresie a semnificatiei sau importantei relative

a unei probleme(informatii) in contextual situatiilor financiare.Potrivit reglementarilor
continute in IASC si a celor elaborate de normalizatorii romani, o problema sau o valoare
ester considerate semnificativa daca omiterea acesteia influenteaza in mod vadit deciziile
utilizatorilor situatiilor financiare.

12. Ce intelegeti prin sinceritate si cum se probeaza?

13. Care sunt elementele dispozitivului de normalizare in normalizarea contabila?

Dispozitivul de normalizare si reglementare contabila s-a fundamentat pe urmatoarele

elementa:

1. Reglementari contabile nationale:

--Legea contabilitatii nr 82/1991, republicata cu modificarile si complatarile ulterioare

--HG nr 704/1993 prin care au fost aprobate(Regulametul privind aplicarea Legii

Contabilitatii; Planul de conturi general si normele metodologice de utilizare a conturilor
contabille)

-Normele de utilizare a registrelor de contabilitate

-Ordinul nr 2374/12.12.2007 privind modificarea si completarea OMFP nr 1752/2005 pentru

aprobarea Reglementarilor conforme cu Directivele europene publicat in Monitorul Oficial
nr.25/14.01.2008

2. Cadrul General de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborate de

Consiliul pentru Standarde Intertionale de Contabilitate (I.A.S.B)

3. Reteaua de Standarde Internationale de Raportare Financiara (IFRS) si Standarde

Internationale de contabilitate(IAS)

4. Ghiduri profesionale (Ghid practic de aplicare a SIC)

10
 5. Politici de contabilitate

6. Dictionare de conversie contabila(explicarea terminologiei de specialitate si a unor

notiuni complementare)

14. Care sunt organismele privind normalizarea contabila pe plan national si

international

Pe plan international se ramarca urmatoarel organizatii:

- Consiluil pentru standard Internationale de Contabilitate (IASB)

- Federatia Internationala a Contabilelor (IFAC)

- Fundatia Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate(IASC)

Pe plan national se ramarca:

- Directia Generala pentru Reglementari Contabile asistata de Consiliul Contabilitatii si

Raportarii Financiare(CCRF);

- Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati;

- Camera Auditorilor Financiari.

15) Legea Contabilităţii - Element al dispozitivului de normalizare

Legea Contabilă nr. 82/1991 (LC)

Precizează entităţile care au obligaţia să conducă şi să organizeze ctb. proprie, respectiv
ctb. financiară şi ctb. de gestiune.

Aceste entităţi trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,

publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi
fluxurile de trezorerie.

11
 Ctb. se ţine în limba română şi în moneda naţională. Sunt precizate entităţile ce trebuie să
ţină ctb. în partidă dublă (CPB), precum şi persoanele juridice care să ţină ctb. în partidă
simplă (CPS).

Orice operaţiune economică sau tranzacţie, pentru a fi înregistrată în ctb. trebuie să aibă la
bază un document. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea ctb. revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are sarcina gestionării
entităţii respective.

Sunt prezentate registrele de ctb.obligatorii: Registrul Jurnal, Registrul Cartea Mare şi

Registrul Inventar.

LC stabileşte obligativitatea SFA la sfârşitul exerciţiilor financiare, respectiv în cazul

fuziunii, divizării sau încetării activităţii acesteia. LC precizează sancţiunile, respectiv
situaţiile în care încălcarea acesteia atrage după sine contravenţii şi sancţiuni.

16) Planul Contabil General – Element al dispozitivului de normalizare

Este cadrul si instrumentul normalizarii contabile la nivel national.

El constituie o teorie care ghideaza practica contabila la nivelul unei tari. Ca instrument al
normalizarii contabile, poate fi recomandat sau impus celor vizati.
Trebuie sa aiba un continut adecvat. Este format din:
• ansamblul de principii si reguli contabile;
• lista de conturi si recomandari pentru utilizarea lor;
• vocabular contabil;
• metode si proceduri pentru organizarea contabila.
Planul Contabil General nu se confunda cu Planul de Conturi General, care este o parte a lui.

17) Cadrul Conceptual pentru întocmirea şi prezentarea SF

Oferta informaţională a ctb. Trebuie să satisfacă exigenţe sporite ale utilizatorilor externi,
prin redactarea unor SF adecvate. În acest scop , I.A.S:B. a elaborat Cadrul General privind
întocmirea şi prezentarea SF, cu referiri speciale la:

1. obiectivul SF, respectiv furnizarea informaţiilor despre poziţia financiară, performanţele,

(rezultatele) şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii;

2. caracteristicile sau atributele calitative ale informaţiilor conţinute în SF, din care rezultă
utilitatea acestora: inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea, comparabilitatea (vezi 23);
12
3. definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor reprezentate în SF, respectiv active,
datorii, (obligaţii), capital propriu, venituri şi cheltuieli;

4. conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, unde apar noţiunile de capital propriu,

capital financiar şi capital fizic;

5. menţinerea capitalului financiar şi obţinerea profitului – presupun ca valoarea financiară

(monetară) a activelor nete de la sfârşitul perioadei să fie mai mare decât cea de la începutul
perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii ale
acestora în perioada analizată;

6. menţinerea capitalului fizic şi obţinerea profitului – au loc numai atunci când capacitatea
fizică, productivă a întreprinderii la sfârşitul perioadei este mai mare decât cea de la începutul
perioadei, cu excluderea elementelor menţionate în paragraful anterior;

7. conceptul de capital propriu – sinonim cu cel de activ net sau valoare reziduală obţinută
prin deducerea datoriilor din totalul activului deţinut de aceasta.

Apreciem că sistemul de noţiuni şi categorii propus prin Cadrul conceptual al ctb. Este
susceptibil de unele ameliorări. Prin natura şi conţinutul acestuia se dezvoltă teoria generală
a ctb., latură “discretă” şi inseparabilă a ştiinţei contabile. I.A.S.B. elaborează în interesul
publicului (utilizatorilor) un set unic de standarde de ctb de înaltă calitate, globale. Ele
solicită informaţii transparente şi comparabile pentru raporările financiare.

18. Precizati scopul Cadrului conceptual pentru intocmirea si prezentarea situatiilor

financiare

Scopul acestui cadru il reprezinta:

- sprijinirea Consiliului IASC/IASB in elaborarea viitoarelor Standarde Interntionale de

Contabilitate si in reviziuirea celor existente;

- sprijinirea Consiliului IASC/IASB in promovarea armonizariib reglementarilor ,

standardelor si procedurilor de contabilitate referitoare la prezentarea situatiilor financiare
prin realizarea unor concepte de baza care sa reduca numarul modelelor contabile altenative
permisa IAS/IASB;

13
- sprijinirea organismelor nationale de elaborare a standardelor in procesul de dezvoltare a
reglementarilor nationale;

- sprijinirea celor care intocmesc situatii financiare conform IAS/IASB pentru a solution
problemele care nu se regasesc in mod expres in acestea;

- sprijinirea auditorilor in formarea unei opinii referitoare la conformitatea situatiilor

financiare elaborate in conformitate cu IAS/IASB;

- sprijinirea utilizatorilor in intreprinderea informatiilor prezentate in situatiile financiare

elaborate in conformitate cu IAS/IASB;

- furnizarea de informatii celor interesati de activitatea IASC/IASB privind modu;l de

elaborare a standardelor.

19. Enumerati utilizatorii informatiei continutului situatiilor financiare si dezvoltati

utilizatorii

1. Investitorii, ofertantii de capital si consultatii de capital sunt preocupati de riscul inerent

tranzactiilor si de beneficial adus de investitiile lor.Ei au nevoie de informatii pentru a decide
daca ar trebui sa cumpere, sa pastreze sau sa vanda.

2. Angajatii, personalul angajat si grupurile lor representative sunt interesate de informatii

privind stabilitatea si profitabilitatea intreprinderilor lor.

3. Creditorii financiari sunt interesati de informatiile care le permit sa determine daca

imprumuturile acordate si dobanzile aferente vor fi rambursate la scadenta

4. Furnizorii si alti creditori comerciali sunt interesati de informatiile care le permit sa

determine daca sumele care le sunt datorate vor fi platite la scadenta.

5. Clientii sunt interesati de informati despre continuitatea activitatii unei intreprinderi, in

special atunci cnad au o colaborare pe termen lung cu intreprinderea respective sau sunt
dependent de ea.

6. Guvernul si institutiile sale sunt interesate de alocarea resurselor si implicit de activitatea

intreprinderilor.Acestia solicita informatii pentru a reglementa activitatea intreprinderilor
pentru a determina politica fiscala si ca baza pentru calculul venitului national si al altor
indicatori statistici similari.

7. Publicul intreprinderile influenteaza publicul intr-o varitate de moduri,situatiile financiare

pot ajuta publicul prin oferirea de informatii depsre evolutia recenta si tendintele legate de
prosperitatea intreprinderii si a sferei activitatilor acestuia.

14
Potentialii investitori. intrucat investitorii sunt ofertantii de capital de risc ai intreprinderii, se
considera ca furnizarea de situatii financiare satisface necesitatile lor si de asemenea va
satisface majoritatea necesitatilor altor utilizatori.

20. De cine depinde pozitia financiara a intreprinderii(factorii) si care este documentul

ce-l exprima?

Pozitia financiara a unei intreprinderi este influentata de:

-resursele economice pe care le controleaza

-structura financiara a acestora

-lichiditate si solvabilitatea intreprinderilor

-capacitatea acestuia de a se adapta schimbarilor mediului in care isi desfasoara activitatea

Informatiile privind pozitia financiara sunt oferite in primul rand de bilant.

21. De cine depinde performanta si documentul?

Performanţa întreprinderiii viZează, în special, posibilitatea acesteia de a obţine profit. De

aici rezultă dimensiunea potenţială a resurselor pe care firma le va deţine şi controla în viitor.
Informatiile privind performanta sunt oferite in primul rand de contul de profit si pierdere.

Marimea profitului depinde nemijlocit de raportul existent dintre venituri si cheltuieli.

Elementele de venituri si cheltuieli sunt definite dupa cum urmeaza:

- veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale perioadei contabile
sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor, care se
concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale
actionarilor.
- cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori cresteri ale
datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalului propriu , altele decat cele rezultate
din distribuirea acestora catre actionari.

22. Obiectivul situatiei financiare

15
 Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informatii despre pozitia financiara,
performantele si modificarile pozitiei financiare a intreprinderii care sunt utile unei largi
sfere de utilizatori in luarea deciziilor economice.

Cadrul general IASB precizezaă că majoritatea utilizatorilor au nevoie de aceste informaţii

pentru:

- a hotărî când să cumpere, să păsteze sau să vândă o investiţie de capital ;

- a evalua răspunderea sau gestiunea managerială ;

- a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;

- a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;

- a determina politicile de impozitare;

- a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribuite;

- a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;

- a reglementa activitatea întreprinderilor.

23) Caracteristicile (4)calitative ale informaţiilor conţinute în SF şi dezvoltarea

uneia
Reprezintă atributele care determină utilitatea informaţiilor oferite prin intermediul
SF. Cele mai importante caracteristici sunt:

1) Inteligibilitatea

2) Relevanţa

3) Credibilitatea

4) Comparabilitatea

1. Inteligibilitatea: o calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea

ca ele să poată fi uşor înţelese de utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente privind
desfăşurarea afacerilor şi bineîţeles de noţiuni de contabilitate.

16
2. Relevanţa: însuşirea informaţiei de a influenţa esenţial procesul de elaborare a deciziillor. În
acest mod va putea fi estimată capacitatea întreprinderii de a profita de oportunităţi şi de a
reacţiona rapid la situaţii nefavorabile, în sens de adaptare. De asemenea, relevanţa informaţiei
permite prvizionarea rezonabilă a poziţiei şi performanţei financiare viitoare a firmei.

Informaţie relevantă este acea informaţie care ajută utilizatorii să evalueze corect
evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor viitoare.

Relevanţa informaţiei este influenţată de natura şi pragul de semnificaţie – conform căruia

o informaţie este semnificativă dacă omisiunea sau declararea ei eronată influenţează nemijlocit
deciziile economice ale utilizatirului.

Pragul de semnificaţie reprezintă mai curând o limită decât o însuşire a informaţiei de a fi

utilă şi relevantă.

În anumite cazuri natura informaţiei este suficientă prin ea însăşi pentru a determina
relevanţa sa.

De exemplu, raportarea unui nou segment de activitate poate influenţa evaluarea riscurilor şi
oportunităţilor entităţii, indiferent de pragul de semnificaţie al rezultatelor obţinute în cadrul
segmentului respectiv în perioada de raportare.

3. Credibilitatea: Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este
părtinitoare, oferind suficiente elemente de certitudine în elaborarea deciziilor de către utilizatori.

Pentru a fi credibilă, orice informaţie trebuie să aibă în vedere:

- reprezentarea fidelă a rezultatelor şi a poziţiei financiare a întreprinderii;

- reflectarea substanţei economice a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar a formei lor
juridice;
- prevalenţa economicului asupra juridicului (traducerea corectă: prevalenţa fondului
asupra formei).
Inclusiv în forma reţinută de normalizatorii români, principiul dublei reprezentări a
patrimoniului nu exclude latura juridică a proceselor, fenomenelor şi tranzacţiilor
economice. Se poate vorbi cel mult de o reaşezare a juridicului faţă de latura economică.

La rândul ei, credibilitatea presupune ca informaţia să fie:

- neutră, adică nepărtinitoare, lipsită de influenţe. SF nu sunt neutre dacă, prin selectarea
şi prezentarea informaţiei, influenţează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament
pentru a realiza un rezultat sau obiectiv predeterminat.

17
- prudentă: prudenţa contribuie şi ea la credibilitatea informaţiei. Astfel, neîncasarea
creanţelor incerte, durata de utilizare probabilă a utilajelor şi a echipamentelor, eventualele
reclamaţii aferente produselor vândute cu o perioadă de garanţie se află constant sub
semnul întrebării.
Evitarea supraevaluării activelor şi veniturilor, a subevaluării cheltuielilor şi pasivelor
(datoriilor), la care adăugăm luarea în condideraţie a eventualelor pierderi, riscuri şi
deprecieri probabile, constituie dimensiuni esenţiale ale principiului prudenţei, regăsite
firesc într-o informaţie contabilă de aceeaşi natură.

- integrală (exhaustivă): pentru a fi credibilă informaţia conţinută în SF trebuie să fie

completă, în limitele rezonabile ale pragului de semnificaţie conjugat cu costul obţinerii
acesteia. O omisiune poate face ca informaţia să fie falsă sau să inducă în eroare şi astfel
să nu mai aibă un caracter credibil şi să devină defectuasă dpdv al relevanţei.

1. Comparabilitatea:
Orice informaţie câştigă în valoare dacă poate fi pragul de semnificaţiecomparată în
timp sau în spaţiu, respectiv, poate fi raportată la alte valori de referinţă.

Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei entităţi în timp,
pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale. Utilizatorii trebuie
să poată compara situaţiile financiare ale diverselor entităţi, pentru a le evalua poziţia
financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare.

Orice modificare intervenită în metodele de evaluare şi prezentare a informaţiilor

în SF trebuie menţionată în politicile contabile ale întreprinderii.

O informaţie care îndeplineşte caracteristicile calitative menţionate generează

pentru utilizator un plus de satisfacţie, “beneficii necuantificabile”.

24) Structurile SF şi care sunt elementele de structură conţinute în Bilanţ/Contul

de profit şi pierdere
Vezi 25) şi 34) (se repetă ! )

25) Cum poate fi definită structura „X” conţinută în Bilanţ (A, B, C) sau în ct 121
(venit, cheltuială)
a) Bilanţul
Potrivit O.M.F.P. nr.1752/1752, în bilanţ, elementele de activ şi datorii sunt grupate
după natură şi lichiditate, respectiv natură şi exicibilitate. Astfel:

18
 Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al
cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.

O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi

prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice.

Capitalurile proprii reprezintă intereseul rezidual al acţionarilor în activele unei

entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Sintetizat, formatul bilanţului este:

A. Active imobilizate – active generatoare de beneficii şi deţinute pe o perioadă mai

mare de un an, evaluate la costul de achiziţie sau la costul de producţie. Din categoria
acestora fac parte: imobilizările necorporale (inclusiv cele în curs şi avansurile aferente
lor), imobilizările necorporale (inclusiv cele în curs şi avansurile aferente lor) şi
imobilizările financiare.

B. Active circulante –

- sunt achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;

- sunt reprezentate de creanţe aferente ciclului de exploatare;

- sunt reprezentate de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este

restricţionată. În categoria acestora fac parte: stocuri (inclusiv valoarea serviciilor pentru
care nu a fost întocmită factura), creanţe, investiţii pe termen scurt, casa şi conturi la
bănci.

C. Cheltuieli în avans –

Aplicarea principiului independenţei exerciţiului financiar impune o delimitare

clară a cheltuielilor şi veniturilor care trebuie încorporate în rezultatul exerciţiului
financiar curent de cheltuielile şi venituri realizate în perioada curentă, dar care sunt
aferente exerciţiilor financiare următoare.
Astfel, trebuie înregistrate în debitul contului 471 „Cheltuieli inregistrate in avans”
toate cheltuielile efectuate în exerciţiul financiar curent şi care sunt aferente exerciţiilor
financiare viitoare şi anume: chirii, abonamente, reparaţii, prime de asigurare etc.

D. Datorii pe termen scurt: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la
un an –
19
 - se aşteaptă să fie decontate în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii, sau

- sunt exigibile în termen de 12 luni de la data bilanţului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

E. Active circulante nete/datorii curente nete –

F. Total active minus datorii curente –

G. Datorii pe termen lung: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare
de un an – Contabilitatea împrumuturilor şi a datoriilor asimilate acestora se ţine pe
următoarele categorii:

- împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora;

- credite bancare pe termen lung şi mediu;

- sumele datorate entităţilor afiliate şi entităţilor de care compania este legată prin interese
de participare;

- alte împrumuturi şi datorii asimilate, precum şi

- dobânzile aferente acestora.

H. Provizioane – datorii cu exigibilitate sau valoare incertă.

Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:

- o entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;

- este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă, şi

- poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.

Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.

I. Venituri în avans – cuprind: subvenţiile pentru investiţii (primite de la buget în

scopul efectuării unor investiţii) şi veniturile înregistrate în avans (sume încasate în
20
 cursul exerciţiului curent în contul unor servicii care vor fi prestate în exerciţiul următor:
chirii, abonamente, etc.).

Se înregistrează în creditul contului 472 „Venituri înregistrate în avans” toate

veniturile încasate în exerciţiul financiar curent şi care sunt aferente exerciţiilor financiare
viitoare.

Subvenţii – în categoria acestora se cuprind subvenţiile aferente activelor şi

subvenţiile aferente veniturilor. Acestea pot fi primite de la: guvernul propriu-zis; agenţii
guvernamentale; alte instituţii similare naţionale şi internaţionale.

În cadrul subvenţiilor se reflectă distinct: subvenţii guvernamentale, împrumuturi

nerambursabile cu caracter de subvenţii şi alte sume primite cu caracter desubvenţii.

J. Capital şi rezerve (Capitaluri proprii) – reprezintă dreptul acţionarilor asupra

activelor unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor.

Capitalurile proprii cuprind: aporturile de capital, primele de capital, rezervele,

rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului financiar.

b) Contul de profit şi pierdere

Cuprinde: cifra de afaceri nete, veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate
după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit/pierdere).

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în
nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.

Câştigurile reprezină creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca
rezultat din activitatea curentă dar care nu diferă ca natură de veniturile din această
activitate.

Cheltuielile entităţii reprzintă valorile plătite sau de plătit pentru:

- consumul de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază entitatea;

- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligaţii legate sau contractuate etc.
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca
urmare a desfăşurării activităţii curente a entităţii dar care nu diferă ca natură de alte tipuri
de cheltuieli.

În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele,

amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.
21
 26) Modalităţile în care poate fi utilizat un activ (destinaţii)
Beneficiile economice viitoare încorporate în active pot intra în întreprindere în mai
multe moduri. Potrivit CG, orice activ poate fi utilizat în următoarele scopuri:

1. utilizat separat/împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producţia de bunuri
destinate vânzării de către întreprindere;

2. schimbat cu alte active;

3. utilizat pentru stingerea unei datorii;

4. repartizat acţionarilor întreprinderii.

27) Modalităţile de stingere a unei obligaţii prezente

Stingerea unei obligaţii prezente a unei întreprinderi poate avea loc în următoarele situaţii:
1- plata în numerar;

2- transferul altor active;

3- prestarea de servicii;

4- înlocuirea respectivei obligaţii cu o altă obligaţie;

5- transferul obligaţiei în capital propriu;

6- renunţarea de către creditor la drepturile sale.

28) Recunoaşterea structurilor în SF şi care sunt criteriile necesare

In continutul situatiilor financiare informatiile sunt prezentate in rubrici denumite

elemente-randuri. Existenta unei informatii in continutul unei rubrici respectiv element-rand
este rezultatul recunoasterii acelei informatii respectiv a elementului pe care informatia il
reflecta.

Recunoasterea presupune un proces complex in care fiecarui element component al

structurii situatiei financiare i se atribuie o denumire careia i se asociaza o suma
corespunzatoare marimii elementului, suma care se acumuleaza la totalul bilantului sau la
CPP.

Recunoasterea elementelor componente ale structurii situatiei financiare presupune

indeplinirea certintelor criteriului de recunoastere:

22
 Probabilitatea intrarii sau iesirii beneficiului in si din cadrul entitatii;

Determinarea unui cost sau a unei valori credibile;

Recunoasterea activelor
Un activ este recunoscut in bilant cand sunt indeplinite urmatoarele criterii:

- probabilitatea intrarii de beneficii in cadrul entitatii ca urmare a utilizarii activului. Are

in vedere modul in care activele aduc beneficii economice pentru entitate. Potrivit acestui
criteriu la sfarsitul exercitiului financiar nu trebuie sa existe factor a carui actiune ar putea
sa aiba ca finalitate neindeplinirea conditiilor de intrare a beneficiilor in cadrul
intreprinderii. (ex.: in contul 4111 exista suma 200000 lei ceea ce inseamna ca in cursul
exercitiului / exercitiilor viitoare entitatea va incasa probabil suma de 200000 lei)

- determinarea unui cost sau a unei valori credibile. Are in vedere determinarea costului
cau a unei valori acceptate pentru elementele de natura activelor.

Sunt situatii in care valoarea atribuita activelor este o valoare estimata. Estimarile sunt
considerate credibile atunci cand au la baza o serie de modele recunoscute de profesia
contabila.

(ex.: la sfarsitul exercitiului financiar s-au aplicat cerintele IAS 36 “Deprecierea activelor”.
Potrivit acestui standard pentru fiecare element de natura imobilizarilor se efectueaza
testul de depreciere comparandu-se valoarea contabila neta cu valoarea realizabila neta
(valoarea de inventar). Atunci cand diferenta este semnificativa entitatea va recunoaste o
depreciere a activului (valoarea contabila neta depaseste valoarea de inventar).

Valoarea deprecierii reprezinta o informatie estimativa dar este considerata

credibila

Recunosterea datoriilor
O datorie este recunoscuta in bilant atunci cand este actuala (obligatie actuala) si
indeplineste urmatoarele criterii:

- probabilitatea iesirii de resurse din cadrul entitatii sub forma beneficiilor economice
pentru stingerea datoriei. Are in vedere modul in care entitatea isi va distribui resursele in
vederea stingerii datoriilor.

- determinarea unei valori credibile. Are in vedere credibilitatea informatiei care reflecta
marimea datoriei. Sunt situatii in care pentru a determina marimea datoriei sunt utilizate
estimarile.

23
 Recunoasterea veniturilor
Veniturile sunt recunoscute in CPP numai atunci cand in cursul perioadei contabile
au loc cresteri ale capitalurilor proprii, altele decat aducerea aporturilor de catre actionari
sau asociati.

(ex.: entitatea livreaza bunuri catre clienti, exista astfel o crestere a valorii
creantelor fata de clienti care duce la o crestere a profitului respectiv a capitalurilor proprii.
Entitatea a onorat o obligatie fata de un creditor iar acesta a intrat sub imperiul prescrierii
deci avem de-a face cu o diminuare a datoriei si respectiv o crestere a profitului.)

Recunoasterea cheltuielilor
Cheltuielile sunt recunoscute in CPP numai atunci cand in cursul perioadei au loc
diminuari ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor care genereaza diminuari ale
capitalurilor proprii altele dacat restituirile efectuate catre actionari sau asociati.

(ex.: entitatea primeste factura pentru consumul de gaze naturale. Potrivit facturii
exista o obligatie fata de furnizor pentru a carui stingere va diminua beneficiile economice
ale entitatii. Diminuarea beneficiilor economice va avea ca finalitate diminuarea
capitalurilor proprii).

Potrivit criteriului recunoasterii, entitatea va recunoaste concomitent 2 sau mai

multe elemente din continutul situatiilor financiare.

(ex.: achizitionarea unei imobilizari de la furnizor - entitatea va recunoaste

imobilizarea ca activ, si obligatia fata de furnizor ca datorii in momentul receptiei
activului).

29) Evaluarea structurilor în SF

Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care elementele descrise în
situaţiile financiare sunt recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Aceasta
presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.1

Spre deosebire de OMFP nr.1752/2005, Cadrul contabil general defineşte bazele de

evaluare a structurilor situaţiilor financiare ca fiind reprezentate de:

1
Mihai Ristea , Contabilitatea financiarǎ a ȋntreprinderii”, Editura Universitarǎ, Bucureşti , 2005, pag. 37
24
 Costul istoric – costul de origine evaluat, măsurat şi înregistrat la intrarea activelor şi
crearea datoriilor;

Costul curent (de înlocuire) - costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru a

dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al
evaluării;

Valoare realizabilă (de decontare, valoarea actuală de ieşire) – valoarea pe care

întreprinderea ar primi-o dacă ar vinde azi în mod normal activul sau ar achita
datoriile;

Valoarea actualizată (valoarea capitalizată) – o estimare la timpului prezent a valorii

în funcţie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfăşurarea normală a
activităţii, adică aducerea la zi a unei valori care devine disponibilă mai târziu.
Astfel spus, este vorba despre o valoare actuală determinată cu ajutorul viitorului.

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entitate în elaborarea situaţiilor

financiare este costul istoric.

Spre deosebire de Cadrul general din prefaţa IFRS (CECCAR), atât Cadrul contabil
general prezentat de Mihai Ristea în “Contabilitatea financiară a întreprinderii” cât şi
O.M.F.P. nr.1752/2005 conţin reguli şi forme de evaluare precum:

Evaluarea la intrare;

Evaluarea la inventariere;

Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar;

Evaluarea la ieşire.

Conform O.M.F.P. nr. 1752/2005:

1. La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în

contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:

la cost de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

la cost de producţie – pentru bunurile produse în entitate;

la valoarea de aport – pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;

la valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.

Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi

alte taxe, cheltuieli de transport, manipulare etc.

25
 Costul de producţie cuprinde costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor
consumabile, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte
de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia bunului.

Valoarea justă reprezintă suma pentru care un bun ar putea fi schimbat de

bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţii cu preţul
determinat obiectiv.

2. Evaluarea cu ocazia inventarierii este mai bine dezvoltată de Mihai Ristea.

care precizează că aceasta se întemeiază pe valoarea actuală, care capătă statutul de
valoare de inventar şi operează în evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia
inventarierii lor. Valoarea actuală se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului în
economia întreprinderii şi preţul pieţei.

3. Conform O.M.F.P. nr. 1752/2005, la încheierea exerciţiului financiar,

elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile
financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii, acelaşi
rezultat obţinându-se şi atunci când evaluarea se întemeiază pe valoarea netă contabilă
calculată pe baza valorii contabile diminuată cu amortizările şi provizioanele pentru
deprecieri.

4. La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se

scad din gestiune la valoarea lor de intrare.

Ceea ce este de reţinut este că “metodele de evaluare adoptate de entitatea contabilă

trebuie să fie aceleaşi în tot cursul exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul. În cazuri
justificate, entitatea contabilă poate schimba metodele de evaluare, făcând în acest sens
menţiuni în anexă la bilanţ, inclusiv influenţa asupra situaţiei patrimoniale şi financiare,
precum şi asupra rezultatului exerciţiului”.

30) Conceptul de Capital Financiar / Capital Fizic

Capitalul financiar are două componente majore:

capitalul tangibil (real): clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, echipamente, stocuri de

inventar;

capitalul intangibil: capitalul uman, good-will-ul, acţiunile de capital.

Capitalul real (fizic) este în mod obiectiv afectat de uzură (depreciere). În timp, stocul de
capital real se modifică sub acţiunea a două fluxuri: uzura şi investiţiile. În contrapartidă,
capitalul intangibil îşi pierde valoarea în măsura în care acţiunea factorilor care-l generează
scade în intensitate.
26
 Măsura cea mai frecvent utilizată pentru capitalul financiar este valoarea curentă pe piaţă a
activului (tangibil sau intangibil)2. Aceasta reprezintă valoarea prezentă discontată a fluxurilor de
venituri nete viitoare, pe care activul le va aduce deţinătorului său. În principal, din raţiuni de tehnică a
înregistrărilor contabile ( a se vedea controversele legate de înregistrarea în contabilitate a good-will-
ului care este un element important de capital ), iar în secundar, datorită procesului de armonizare
contabilă cu legislaţia europeană consideraţiile care se vor face referitoare la investiţii vor privi
capitalul real.

31) Conceptul de menţinere a capitalului financiar / fizic

Menţinerea Capitalului Financiar: conform acestui concept, profitul se obţine doar dacă
valoarea financiară (monetară) a activelor nete la sfârşitul este mai mare decât valoarea
financiară a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror repartizări către
proprietari sau a oricăror contribuţii ale acestora în perioada analizată (se exclud toate
modificările ale Capitalului Social).

Poate fi evaluată atât în unitate monetară cât şi în unităţi de putere de cumpărare.

Observaţie: acest concept nu impune folosirea unei anumite baze de evaluare. Deoarece
Capitalul este definit pe de o parte în termenii unităţii monetare, Profitul reprezintă de fapt
creşterea Capitalului Monetar Nominal de-a lungul perioadei. Astfel, creşterea preţului
activelor care sunt recunoscute ca şi câştiguri reprezintă profitul.

În cazul menţinerii Capitalului Financiar în termenii unităţii de putere constantă de

cumpărare, profitul reprezintă creşterea puterii de cumpărare, investite în cursul perioadei.
Astfel, doar acea parte a creşterii preţurilor care depăşeşte creşterea nivelului general al
preţurilor este considerată profit. Restul creşterii este considerată o ajustare pentru menţinerea
Capitalului şi reprezintă o componentă a Capitalului Propriu.

2) Menţinerea Capitalului Fizic – conform acestui concept, Profitul se obţine doar atunci
când capacitatea fizică producctivă sau capacitatea de exploatare a întreprinderii la sfârşitul
perioadei depăşeşte capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei după ce s-au exclus
toate contribuţiile proprietarilor sau distribuirile către proprietari. Necesită adoptarea
costurului curent ca bază de evaluare.

Toate modificările de preţ care afectează activităţile întreprinderii sunt privite ca

modificări în măsurarea capacităţii productive fizice.

2
Frâncu Marin, Piaţa de capital, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 43.
27
 Diversele modele contabile prezintă grade diferite de relevanţă şi credibilitate. În prezent,
IASB nu are totuşi intenţia de a prescrie un anumit model fix decţt în cazuri excepţionale
(economii hiperinflaţioniste – IAS 29).

32) Precizaţi etapele reformei contabile în România şi dezvoltarea uneia dintre ele
Normalizare şi Reformă Contabilă în România

În România, reforma contabilă s-a înscris pe următoarele coordonate:

1. Implementarea conceptelor ctb. referitoare la obiectivele şi principiile ctb. aderente la

economia de piaţă;

2. primatul dualismului contabil în raport cu monismul;

3. trecerea de la ctb. de flux la ctb. de rezultate, esenţială în sistemul dualist. Această

trecere a generat (întâia oară) primatul SF faţă de sistemul costurilor curente;

4. accentuarea importanţei caracteristicilor calitative, evidenţiate în determinarea poziţiei

financiare şi a performanţei întreprinderii;

5. reconsiderarea funcţiilor contabilităţii, prin trecerea de la funcţia de control a

îndeplinirii planului la funcţia de informare a utilizatorilor;

6. aplicarea cu prioaritate a principiului prudenţei;

7. trecerea de la vigoare şi birocraţie la abordările europene şi internaţionale de ctb.

Etapele Reformei

Perioada 1991-1993: s-a produs o primă cosmetizare a Sistemului de ctb monist, fără
modificări de esenţă. Apariţia marcantă a acesteia este Legea Contabilităţii (LC)
nr.81/1991 în prima sa formă.

Perioada 1994-1999: consacră definitiv acceptarea pe plan doctrinar a necesităţii unei

reforme contabile de profunzime. Începutul acestei perioade este delimitat de apariţia
Planului general de conturi la 01.01.1994 care reprezintă începutul sistemului de
contabilitate dualist; începe aplicarea HG. Nr 704/1993 prin care se aprobau: 1)
regulamentul de aplicare a LC; 2) PGC şi normele metodologice de utilizare a
contabilităţii; 3) o monografie contabilă care conţinea cele mai importante operaţii
economice-financiare; 4) conţinutul şi structura principalelor registre de ctb.; 6)
Bilanţul Contabil.

Perioada 2000-2004: reprezintă etapa de consolidare a ref. Din România.

28
 În 1999, cu aplicare din 2000, a fost aprobat OMF nr.403/1999, care cuprindea Planul
Naţional de Armonizare a Legislaţiei Ctb. cu Directivele Europene şi IAS. Conţinutul
acestui ordin a fost dezvoltat ulterior prin OMFP nr.94/2001 – actualmente abrogat –
care prezintă reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV a şi SIC. În 2002 a
apărut şi OMFP nr. 306/2002 pentru aprobarea reglementărilor simplificate armonizate
cu Directiva a IV a.

Perioada 2005 .... : La 01.01.2006 a intrat în vigoare OMFP nr.1752/2005 publicat în

MOR nr.80 bis din 30.11.2005 privind reglementările ctb. conforme cu Directiva a IV
a. Acest ordin a fost modificat şi completat în 2007 când a fost elaborat OMEF nr.2074
publicat în MOR nr.25/14.01.2008.

Prin parcurgerea acestei etape, ctb. românească a urmărit asimilarea deplină a

Directivei a IV a a CEE şi continuarea armonizării cu standardele internaţionale de ctb.
Cât priveşte Planul Internaţional, Proiectul de Convergenţă are drept finalitate punerea de
acord a prevederilor din Standardele IASB cu cele ale IASB.

În prezent este aşteptată adoptarea unui acord între acestea, care să conducă la un set
unit de norme, set unit de SF comparate.

33) Precizaţi aria de aplicabilitate a OMFP nr.1752/2005

O.M.F.P. nr.1752/2005 este o prevedere ce trebuie respectată de toate persoanele juridice
prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82/1991. Dacă apare un conflict între elementele de conţinut
ale Cadrului General şi o normă contabilă internaţională, obligaţiile prevăzute în norma contabilă
prevalează asupra cadrului.

Reglementările prevăzute în acest ordin se aplică de către următoarele categorii de persoane:

a) societăţi comerciale:

- societăţile în nume colectiv;

- societăţile în comandită simplă;
- societăţile pe acţiuni;
- societăţile în comandită pe acţiuni;
- societăţile cu răspundere limitată.
b) societăţile/companiile naţionale;

c) regiile autonome;

d) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;

e) societăţile cooperative şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de

organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale.

29
 f) Societăţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor
prevăzute la literele a) – e), cu sediul sau domiciliul în România, precum şi sediile
permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în
străinătate, în condiţiile prevăzute de prezentele reglementări;

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor

efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională cât şi în valută.

Cursul utilizat pentru conversia în moneda naţională a situaţiilor financiare anuale

întocmite într-o altă monedă este cursul de schimb valutar comunicat de B.N.R., valabil
pentru data bilanţului. Acest curs se prezintă în notele explicative.

34) Care este structura SFA funcţie de cele 3 criterii de mărime pentru setul complet şi
setul simplificat

Potrivit art.5 din Legea Contabilităţii, republicată în M.O: nr.689/10.10.2007, fiecare unitate
patrimonială are obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească SFA. De la
01.01. 2006, conform O.M.F.P. nr.1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, structura documentelor de sinteză şi raportare contabilă
depinde de încadrarea entităţii în una din următoarele situaţii:

a) Persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele
criterii, denumite criterii de mărime:

· Total active pentru anul anterior: 3.650.000 euro;

· Cifra de afaceri netă pentru anul anterior: 7.300.000 euro;
· Numărul mediu de salariaţi ai anului anterior: 50,
întocmesc setul complet de SFA, care cuprinde:

1. Bilanţ;
2. Cont de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de trezorerie;

30
 5. Note explicative la situaţiile financiare anuale.
b) Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limita a două dintre criteriile de
mărime întocmesc setul de SFA simplificate ce vor cuprinde:

1. Bilanţ prescurtat;

2. Cont de profit şi pierdere;

3. Note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

Opţional se pot poate întocmi şi „Situaţia fluxurilor de trezorerie” şi/sau “ Situaţia

modificărilor capitalurilor proprii”.

c) Instituţiile publice întocmesc SF trimestriale şi anuale compuse din :

1. Bilanţ

2. Cont de execuţie bugetară;

3. Anexe.

35) Condiţiile (5) necesare pentru recunoaşterea veniturilor din vânzarea bunurilor.

1. riscurile şi avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor să fie
transferate de către vânzător cumpărătorului;
2. firma nu mai gestionează şi nu mai deţine controlul asupra bunurilor vândute;
3. mărimea veniturilor poate fi determinată cât mai exact (fiabil);
4. este probabil ca beneficii economice asociate tranzacţiei să-i fie generate firmei;
5. costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod rezonabil.
De regulă, transferul riscurilor şi avantajelor (beneficiilor) coincide cu transferul
titlului legal de proprietate. În situaţiile în care societatea vânzătoare păstrează riscurile şi
beneficiile aferente proprietăţii, tranzacţia respectivă nu reprezintă o vânzare şi veniturile
nu pot fi recunoscute. Asemenea cazuri pot să apară atunci când bunurile sunt trimise la
client, dar trebuie să fie instalate, iar instalarea reprezintă o parte semnificativă a
contractului şi nu a fost încă realizată de către societate.
Sau, obţinerea veniturilor dintr-o vânzare este condiţionată de primirea de către
cumpărător a veniturilor din vânzarea bunurilor respective (bunurile vândute prin
consignaţie).

36) Regulile care trebuie respectate în cadrul acordării reducerilor comerciale /

financiare.

În literatura de specialitate şi in practica afacerilor sunt intalnite doua categorii de reduceri

de preţ:

31
 - reduceri de natura comerciala /sau reduceri comerciale (care au o influenta directa
asupra marimii nete a unei facturi): rabatul, remiza si risturnul.
De regula, reducerile comerciale se acorda sub forma unui procent din pretul brut, dar se
pot acorda si in suma fixa.
- reduceri de natura financiara /sau reduceri financiare (care poarta denumirea de
sconturi (numite si sconturi de decontare sau sconturi de casa).
Reducerile comerciale se acordă în legătură cu o marfă facturată într-un anumit
interval de timp şi are ca scop stimularea vânzării respectivei mărfi în acea perioadă
(are un scop comercial). Reducerile de această natură se operează prin reducerea
veniturilor comerciale, respectiv reducerea cifrei de afaceri.

Reducerile financiare se acordă cu un scop necomercial, de regulă pentru a stimula

clientul să plătească mai devreme sau pentru a-l stimula să folosească o anume formă de
plată. El nu este legat de un anumit produs, ci de o valoare şi de o frecvenţă a plăţilor.

Rabatul se acordă de regulă pentru calitate nesatisfăcătoare a mărfii, vânzări

aniversare, vânzări promoţionale, pentru a grăbi reducerea stocurilor vechi. Se aplică la
preţul de vânzare convenit anterior.
Remiza se acordă pentru vânzări superioare volumului convenit, pentru poziţia
preferenţială a cumpărătorului. Se aplică la preţul curent de vânzare.

Risturnul se acordă la finele unei perioade, asupra ansamblului de operaţiuni

efectuate cu acelaşi terţ, pentru a recompensa fidelitatea acestuia.
Scontul de decontare se acordă pentru achitarea datoriei înainte de scadenţă.
Modul de aplicare este în cascadă: rabat, remiza, scont, iar la finele perioadei
risturnul.

Reducerile de preţ de natură comercială se înregistrează la momentul acordării

acestora pe baza documentelor ce le atestă, astfel:
a) dacă în factura iniţială sunt evidenţiate distinct, reducerile de preţ acordate, respectiv
primite, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul înregistrează în contabilitate factura la
valoarea netă comercială, aceasta reprezentând valoarea iniţială mai puţin reducerile
acordate;
b) în situaţia în care ulterior facturii iniţiale, vânzătorul acordă cumpărătorului
reduceri conform clauzelor contractuale, acestea se cuprind într-o factură ulterioară, în
roşu.

Tratamentul contabil al reducerilor de pret

Sub aspectul metodologiei de calcul, contabilizare şi recunoastere fiscala trebuie aplicate
urmatoarele reguli:
- toate reducerile de pret sunt inscrise in factura;
- reducerile comerciale premerg reducerile financiare;
- reducerile sunt determinate in cascada, ceea ce inseamna ca procentele sau sumele
absolute ale fiecarei categorii de reducere se aplica asupra "netului" anterior;

32
 - in cadrul reducerilor comerciale mai intai se calculeaza rabaturile si apoi remizele si
risturnurile;
- scontul de decontare se aplica dupa ultima reducere de natura comerciala, adica la netul
comercial;
- aspectele legate de taxa pe valoare adaugata trebuie corelate cu prevederile legale in
vigoare (art.137 si 138 din Legea 571/2003 si pct.22 din HG 44/2004 );
- reducerile comerciale, acordate initial, adica in momentul intocmirii facturii de vanzare
cumparare, desi inscrise in factura, nu se contabilizeaza in mod distinct nici la furnizor, nici
la client;
- reducerile financiare, respectiv scontul de decontare, se contabilizeaza ca o cheltuiala
financiara la cel care il acorda (furnizorul) si ca un venit financiar la cel care il primeste
(clientul).

Reduceri de pret acordate in momentul facturarii

Pentru evidentierea modului de determinarea a reducerilor de pret, va supune atentiei
exemplul de mai jos, in care am presupus toate categoriile de reduceri, evidentiind astfel
ordinea in care se determina aceste reduceri, dar si modul de contabilizare a unei facturi care
comporta toate tipurile de reduceri.
Reduceri de pret acordate dupa facturare
In practica comerciala se intalnesc situatii cand reducerile de pret sunt acordate ulterior
facturarii, deci dupa derularea tranzactiei de vanzare-cumparare.
Conform acestei uzante, reducerile comerciale si financiare fac obiectul unor facturi de
reducere
Atunci cand reducerile comerciale fac obiectul facturilor de reducere, ele trebuie sa fie
contabilizate deoarece modifica efectele facturii initiale. Astfel, in contabilitatea clientului
trebuie contabilizata o reducere a costului de achizitie aferent stocului pentru care s-a primit o
reducere comerciala ulterior facturarii, pentru reflectarea stocurilor din cumparari, in bilant, la
valoarea lor reala de achizitie. In schimb, furnizorul trebuie sa inregistreze o diminuare a
veniturilor din vanzari, cu valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturarii, pentru a
prezenta in contul de profit si pierdere cifra de afaceri la valoarea neta, exclusiv reducerile
comerciale acordate.

37) Condiţiile necesare pentru obţinerea calităţii de expert contabil (contabil autorizat) în
România (pers fiz/jur).

Dobândirea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat are loc potrivit legii în 2
etape:
1. examen de acces la profesia de expert contabil/contabil autorizat;
2. examen de aptitudini pentru dobândirea calităţii de expert ctb/contabil autorizat

1.Accesul la profesie are loc în ambele cazuri pe baza unui examen de admitere la stagiu,
finalizat prin obţinerea unei medii generale minime – 7 – fiecare disciplină fiind promovată cu
nota minimă 6.

33
 Potrivit H.G. nr.227/2008 publicată în M.O. nr.187/2008, accesul la profesia de expert
contabil are loc în baza examenului de admitere organizat de către C.E.C.C.A.R, o dată sau de
două ori pe an, în centrele stabilite.
După promovarea acestui examen s-a introdus obligativitatea unui stagiu de 3 ani în care
să realizeze minim 200 de ore pe semestru în timpul orelor normale de muncă ale tutorelui de
stagiu.
La examenul de acces pentru profesia de expert contabil se pot prezenta persoanele care
îndeplinesc următoarele condiţiii:
a) au capacitate de exerciţiu deplină;
b) posedă studii economice superioare cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Inovării, din care să rezulte că solicitantul are studii economice superioare;
c) nu au suferit nicio condamnare care potrivit legislaţiei în vigoare interzice dreptul de
gestiune şi de administrare a societăţilor comerciale.
Cererea de înscriere trebuie să fie însoţită de:
- certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitatea de execiţiu deplină;
- CV completat şi semnat pe propria răspundere;
- copie legalizată după actele de studiu;
- certificat de cazier judiciar cu termenul de valabilitate neexpirat.

2. Examenul de aptitudini
La expirarea celor 3 ani atestaţi prin certificatul de stagiu, candidaţii se pot înscrie la
examenul de aptitudini, în urma căruia se dobândeşte calitatea de expert contabil şi dreptul de
a fi înscris în Tabloul C.E.C.C.A.R.
La acest examen trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii menţionate anterior (a-c).
La cerere, persoanele cu titlu de academiican, profesorii şi conferenţiarii universitari,
doctorii docenţi şi doctorii în economie cu specialitatea contabilitate sau finanţe, au acces la
profesia de expert contabil pe baza unui interviu de organizare şi funţionare ale C.E.C.C.A.R.

38) Condiţiile necesare pentru obţinerea calităţii de expert contabil (contabil autorizat) în
România (pers fiz/jur).

Problemele cu care se confruntă reforma profesiei contabile în România ţin de apărarea

dreptului experţilor contabili români de a efectua în ţară audit financiar – contabil.
Corpul Contabililor Autorizaţi şi a Experţilor Contabili din România (C.E.C.C.A.R.) –
primul organism al profesiei contabile din România – a fost înfiinţat în urmă cu aproape 9
decenii. În timpul celor 50 de ani de regim socialist-comunist din ţară, activitatea acestuia a
fost suprimată, iar organismul ca atare, desfiinţat.
După schimbarea regimului social şi politic din decembrie 1989, a devenit necesară
reînfiinţarea acestui organism. În acest scop a fost elaborată şi adoptată OG nr.65/1994,
aprobată prin Legea nr.42/1995. Potrivit acestor prevederi, „profesia de expert contabil se
exercită de persoanele care au dobândit această calitate. Se menţionează că obţinerea calităţii
34
de expert contabil în baza acestui temei absolut legal conferă posesorului dreptul de a
executa lucrările prevăzute la art.6 din actul menţionat, printre care şi efectuarea de audit-
contabil (art.6, lit.c).
Ulterior, prin OUG nr.75/1999 s-a înfiinţat un alt organism, Camera Auditorilor
Financiari, căruia i s-a acordat monopolul asupra activităţii de audit financiar, prin abrogarea
art.6, lit..c din OG nr.65/1994. În aceste condiţii, pentru a efectua lucrări de audit financiar,
experţii contabili trebuie să repete examenul de acces, stagiul de 3 ani şi examenul de
aptitudini. În fapt, prin acest demers a avut loc o „confiscare” a ctivităţii de audit financiarbde
la expertul contabil, iar conform Constituţiei României, art.1 (3) şi art.53 (1) se anulează
dreptul dobândit legal care nu poate fi anulat retroactiv sub nicio formă, decât în condiţii
speciale.
Sintetizate, consecinţele acestei măsuri discreţionare sunt:
- confiscarea nelegală a unui drept anterior câştigat de către experţii contabili;
- încălcarea principiului concurenţei loiale prin eliminarea experţilor contabili de pe piaţa
auditului;
- obliglarea experţilor contabili la eforturi financiare suplimentare, inclusiv la repetarea
inutilă a unor examene şi stagii;
- discriminarea expertului contabil român prin actualul proiect de lege al auditului financiar,
rezultată din următorul paradox: un expert contabil francez sau unul englez poate fi
autorizat să efectueze audit în România, în timp ce expertul contabil român, deşi poate fi
autorizat să efectueze audit în altă ţară, în ţara sa nu poate. Este evident că, din acest pdv,
legislaţia românească din domeniul auditului poate fi considerată antinaţională.

35