Curs 1

STRUCTURA CURSULUI DE GESTIUNE FINANCIARĂ

Cursul abordează trei componente de bază ale gestiunii financiare: analiza financiară, gestiunea financiară pe
termen scurt şi gestiunea financiară pe termen lung.
Analiza financiară îşi propune, pe baza unei metodologii specifice, să studieze şi să interpreteze modalităţile de
realizare a echilibrului financiar între nevoile de finanţare şi resursele firmei, precum şi performanţele şi riscurile financiare
ale acesteia, corelând informaţiile obţinute cu obiectivele pe care şi le-a propus întreprinderea, cu specificul ei de
activitate şi nu în ultimul rând cu faza de evoluţie în care se află. În acest scop se utilizează mai multe metode de analiză,
care vor fi prezentate pe parcursul a cinci cursuri, astfel:
- cursul 1: Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului financiar, ce abordează analiza patrimonială a bilanţului,
pe baza indicatorilor şi ratelor de echilibru financiar şi de îndatorare;
- cursul 2: Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional, ce regrupează posturile de active, capitaluri
proprii şi datorii pe cicluri de funcţionare a firmei;
- cursul 3: Analiza performanţelor financiare, care are în vedere modul de calcul al soldurilor intermediare de
gestiune şi al capacităţii de autofinanţare a firmei, determinate pe baza contului de profit şi pierderi, pornind de la cele
două modalităţi de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor firmei: pe tipuri de activităţi şi în funcţie de modul în care
afectează trezoreria firmei;
- secţiunile 4 și 5: Analiza rentabilităţii şi analiza riscului, care abordează ratele de rentabilitate şi pragul de
rentabilitate, determinate pe baza informaţiilor din contul de profit şi pierdere şi din bilanţ.
Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului la nivelul ciclului de exploatare, adică
a echilibrului dintre nevoile şi sursele de capitaluri circulante şi de trezorerie, ţinând seama de relaţia dintre rentabilitate şi
risc. Managementul financiar pe termen scurt urmăreşte optimizarea gestiunii stocurilor si a creanţelor-clienţi în vederea
creşterii rentabilităţii şi lichidităţii lor, în condiţiile de diminuare a riscului. Se urmăreşte, de asemenea relaxarea
scadenţelor datoriilor de exploatare şi reducerea costului creditelor pe termen scurt. Aceste aspecte vor fi analizate în
cadrul a trei cursuri:
- cursul 6: Metodele analitice de determinare a necesarului de finanţat al ciclului de exploatare;
- cursul 7: Metodele sintetice de determinare a necesarului de finanţat al ciclului de exploatare;
- cursul 8: Finanţarea ciclului de exploatare (prin surse atrase, proprii şi împrumutate);
Gestiunea financiară pe termen lung are în vedere elementele fundamentale legate de realizarea echilibrului pe
termen lung, adică a echilibrului dintre investiţiile strategice şi sursele de capital pentru finanţarea acestora. Gestiunea
financiară pe termen lung stă la baza stabilirii unei strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii întreprinderii.
La nivelul întreprinderii se pot identifica două mari categorii de decizii financiare ce fac obiectul gestiunii financiare
pe termen lung: decizia de investiţii şi decizia de finanţare a acestora, ce vor fi analizate pe parcursul a două cursuri:
- cursul 9: Politica de investiţii, care are influenţă directă asupra structurii activelor întreprinderii, respectiv asupra
gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investiţii îl reprezintă selecţia proiectelor de investiţii pe baza unor criterii de
evaluare a acestora.
- cursul 10: Finanţarea pe termen mediu şi lung, care are influenţă directă asupra structurii pasivelor, modificând
gradul de exigibilitate al acestora şi costul mediu al capitalului. Deciziile de finanţare urmăresc selectarea surselor de
finanţare a investiţiilor şi stabilirea unui raport optim între sursele interne rezultate din autofinanţare şi sursele externe,
respectiv capitalurile atrase din afara întreprinderii.
Gestiunea trezoreriei urmăreşte sincronizarea încasărilor cu plăţile în scopul asigurării permanente a capacităţii
de plată a întreprinderii. Gestiunea trezoreriei se realizează prin intermediul bugetului de trezorerie, un document
nestandardizat care regrupează toate încasările şi plăţile previzionate, generate atat de operaţiile curente, cat si de cele
de investiţii si finanţare a investiţiilor. (cursul 11).

Partea I: ANALIZA FINANCIARĂ

Situaţiile financiare – documente de bază ale analizei financiare

Începand cu anul 2015, în funcție de criteriile de mărime, se întocmesc următoarele situații financiare:
Microentităţile = entitățile care, la data bilanțului, nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 1.500.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10.
Microentităţile întocmesc:
 bilant prescurtat
 cont de profit si pierdere prescurtat
 informatii suplimentare care cuprind: politicile contabile, valoarea totală a oricăror angajamente financiare,
garanții sau active și datorii contingente neincluse în bilanț, suma avansurilor și creditelor acordate membrilor
organelor de administrație, de conducere și de supraveghere etc.
1
Entităţile mici = cele care nu se încadrează în categoria microentităților și care nu depășesc limitele a cel puțin două
dintre următoarele trei criterii:
a. totalul activelor: 17.500.000 lei;
b. cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei;
c. numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Entităţile mici întocmesc:
 bilanț prescurtat;
 cont de profit și pierdere;
 notele explicative la situațiile financiare anuale.
Opțional, entitățile mici pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.
Entitățile mijlocii și mari= entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei
criterii:
a. totalul activelor: 17.500.000 lei;
b. cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei;
c. numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Entităţile mijlocii şi mari întocmesc:
 bilanț;
 cont de profit și pierdere;
 situația modificărilor capitalului propriu;
 situația fluxurilor de trezorerie;
 notele explicative la situațiile financiare anuale

1. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

1.1. Analiza patrimonială (analiza lichiditate-exigibilitate)

Noţiunea de patrimoniu

Patrimoniul unei întreprinderi se mai numeşte activ net contabil sau situaţie netă şi se calculează astfel:
SN = ACTIV – DATORII
Acest indicator reflectă averea netă a acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii.
Cel mai adesea situaţia netă este pozitivă şi crescătoare, ca urmare a reinvestirii unei părţi din profitul net sau a
altor elemente (subvenţii, reporturi din exerciţiul precedent, etc.). Această creştere a situaţiei nete reflectă atingerea
obiectivului major al finanţelor întreprinderii, şi anume maximizarea valorii întreprinderii, adică a valorii capitalurilor proprii.
O situaţie netă negativă semnifică o depăşire a activului de către datorii şi anunţă falimentul întreprinderii. Această
situaţie se poate datora pierderilor din exerciţiile anterioare, care au consumat integral capitalurile proprii. Partea
neacoperită cade în sarcina creditorilor, care şi-au asumat riscul de insolvabilitate al firmei.

Transformarea bilanţului contabil în bilanţ financiar

Menţinerea echilibrului financiar al unei întreprinderi constă în corelarea lichidităţii activelor (nevoilor) cu
exigibilitatea datoriilor (resurselor).
Un activ este cu atât mai lichid cu cât el poate fi transformat mai rapid în monedă.
Un pasiv este cu atât mai exigibil cu cât scadenţa sa este mai apropiată.
Pentru calcularea indicatorilor de echilibru financiar sunt necesare prelucrarea prealabilă a bilanţului contabil şi
transformarea lui într-un bilanţ financiar, în care activele sunt grupate după criteriul lichidităţii crescătoare, iar pasivele
după cel al exigibilităţii crescătoare.
Pentru transformarea bilanţului contabil în bilanţ financiar, cel mai adesea se fac următoarele corecţii:
a) la activ:
- activele circulante din bilanţul contabil se împart în bilanţul financiar în active curente sau active circulante în sens
restrâns (ACR) şi active de trezorerie (ATZ). În ACR se cuprind stocurile (de materii prime, de producţie în curs, de
produse finite şi mărfuri) şi creanţele (clienţi), iar în ATZ se includ disponibilul (în casă şi în bancă) şi investiţiile pe termen
scurt (ITS).
- cheltuielile în avans aferente unei perioade mai mari de un an se trec la activele pe termen lung (ATL), iar cele aferente
unei perioade mai mici de un an la ACR;
- imobilizările financiare (împrumuturi acordate sau titluri achiziţionate de firmă pe termen lung) care urmează a fi
valorificate sau vândute în mai puţin de un an sunt asimilate creanţelor şi se vor trece la ACR;
- creanţele care urmează a fi încasate într-o perioadă mai mare de un an se asimilează imobilizărilor financiare şi se trec
la activele pe termen lung (ATL);

2
b) la pasiv:
- datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an se împart în bilanţul financiar în datorii curente sau datorii
pe termen scurt în sens restrâns (DCR) şi pasive de trezorerie (PTZ).
 DCR cuprind: datorii faţă de furnizori; datorii faţă de salariaţi; datorii faţă de stat (impozite, taxe, contribuţii);; partea
din împrumuturile contractate pe termen lung care trebuie rambursată în mai puţin de un an; alte datorii.
 PTZ, numite şi credite de trezorerie, reprezintă creditele contractate pe perioade mai mici de un an, pentru
acoperirea deficitelor de trezorerie. Ele sunt formate din creditele bancare curente, din credite de scont şi
credite de factoring.
- dacă rezultatul exerciţiului nu este repartizat la data întocmirii bilanţului, acesta se va împărţi în capitaluri proprii şi datorii
pe termen scurt în funcţie de modul în care urmează a fi repartizat:
 partea care se va distribui acţionarilor sub formă de dividende se va trece la datorii curente (DCR)
 partea care se va repartiza către fonduri proprii sau se va reporta pentru exerciţiul următor se va include în
capitalurile proprii (CPR);
- provizioanele (PROV) sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este
probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor
apărea. În funcţie de această dată, provizioanele se vor asimila:
 datoriilor pe termen lung (DTL), dacă riscul se va produce peste mai mult de un an;
 datoriilor curente (DCR), dacă riscul se va produce în mai puţin de un an
- veniturile în avans aferente mai multor exerciţii se trec la datorii mai mari de un an (DTL), iar cele aferente unei
perioade mai mici de un an la datorii curente (DCR);
- împrumuturile bancare pe termen scurt se împart în credite de trezorerie sau pasive de trezorerie (PTZ) şi alte
împrumuturi, care se trec la datorii curente (DCR).
Echilibrul dintre nevoile şi resursele firmei este redat de următoarea formă a bilanţului financiar (patrimonial):

BILANŢ FINANCIAR
ACTIV (NEVOI) PASIV (RESURSE)
1. Active pe termen lung (ATL) 1. Pasive pe termen lung (PTL)
- imobilizări necorporale (cheltuieli de 1.1. Capital propriu (CPR)
constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, - capitalul social
brevete, licenţe, mărci, etc.); - prime de capital
- imobilizări corporale (terenuri, construcții, - rezerve
instalaţii, utilaje şi mobilier, investiţii imobiliare - rezultat reportat
etc); - rezultatul exerciţiului
- imobilizări financiare (titluri financiare deținute 1.2. Datorii pe termen mediu şi lung (DTL)
şi împrumuturi acordate pe termen lung) - sume datorate instituţiilor de credit
- creanţe cu termen mai mare de un an - datorii din împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
- cheltuieli în avans cu termen mai mare de un - provizioane pe termen lung
an - venituri în avans pe termen mai mare de un an
- alte datorii pe termen lung
2. Active pe termen scurt (ATS) 2. Pasive pe termen scurt (PTS)
2.1. Active curente (ACR) 2.1. Datorii curente (DCR)
- stocuri - datorii faţă de furnizori
- creanţe cu termen mai mic de un an - datorii faţă de salariaţi
- imobilizări financiare cu termen mai mic de un - datorii faţă de stat (impozite, taxe, contribuţii)
an - datorii exigibile în mai puţin de un an aferente
- cheltuieli în avans cu termen mai mic de un împrumututilor pe termen lung;
an - venituri în avans pe termen mai mic de un an
- dividende de distribuit acţionarilor
- provizioane pe termen scurt
- alte datorii pe termen scurt
2.2. Active de trezorerie 2.2. Pasive de trezorerie (PTZ)
- casa şi conturi la bănci - datorii aferente creditelor bancare curente (contractate pe
- investiţii pe termen scurt (ITS) termen scurt)
- datorii aferente creditelor de scont şi de factoring

3
 Indicatorii de echilibru financiar patrimonial

Pe baza bilanţului financiar se pot calcula trei indicatori care exprimă echilibrul dintre nevoi şi resurse: fondul de
rulment financiar, nevoia de fond de rulment financiar şi trezoreria netă.

a) FONDUL DE RULMENT PERMANENT (FINANCIAR sau PATRIMONIAL)

Acest indicator se poate calcula în două moduri:
1) FR = PTL – ATL
Fondul de rulment astfel calculat exprimă surplusul de resurse permanente rezultat din finanţarea investiţiilor,
care poate fi „rulat” pentru finanţarea activelor circulante. Altfel spus, fondul de rulment este expresia realizării echilibrului
financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la realizarea echilibrului de finanţare pe termen scurt.
2) FR = ATS – PTS
În această variantă, fondul de rulment reprezintă partea din activele pe termen scurt care nu este finanţată de
datoriile pe termen scurt.
Este prudent ca fondul de rulment patrimonial al unei întreprinderi să fie pozitiv.
Fondul de rulment se poate descompune într-un fond de rulment propriu (FRP) şi într-un fond de rulment
împrumutat (FRÎ):
FRP = CPR – ATL
FRÎ = DTL
FR = FRP + FRÎ
Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările şi relevă gradul de
autonomie financiară al întreprinderii. Un fond de rulment propriu pozitiv asigură întreprinderii libertate în luarea deciziilor
de investiţii.
Fondul de rulment împrumutat reflectă mărimea îndatorării pe termen lung a întreprinderii.

b) NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR)

Acest indicator exprimă partea din activele curente (stocuri, creanţe etc.) care nu este finanţată din datoriile
curente (furnizori, datorii fiscale şi salariale etc.).
NFR = ACR – DCR
O nevoie de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporare faţă de resursele temporare.
Această situaţie poate fi normală, dacă se datorează creşterii stocurilor şi clienţilor ca rezultat al unei politici de investiţii.
Situaţia este nefavorabilă dacă se datorează creşterii creanţelor (încetinirii încasărilor) şi reducerii datoriilor de exploatare
(urgentării plăţilor).
O nevoie de fond de rulment negativă se numeşte resursă în fond de rulment (RFR) şi reflectă surplusul de
resurse temporare în raport cu nevoile temporare. Situaţia este considerată favorabilă dacă se datorează accelerării
încasărilor şi contractării de datorii cu scadenţe mai îndepărtate. Altfel, ea se apreciază negativ, fiind consecinţa unor
rupturi de stoc (în faza de aprovizionare sau de producţie).

c) TREZORERIA NETĂ (TN)

Trezoreria netă exprimă rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii (pe termen lung şi pe termen
scurt).
TN = FR – NFR
Trezoreria netă reprezintă un excedent de finanţare, concretizat în disponibilităţi în casă şi în conturi bancare.
O trezorerie netă pozitivă reprezintă suma rămasă după ce fondul de rulment finanţează în totalitate nevoia de
fond de rulment. Acest surplus monetar va fi plasat pe piaţa monetară şi/sau financiară în condiţii de lichiditate,
rentabilitate şi securitate maxime.
Trezoreria netă negativă evidenţiază existenţa unui deficit monetar la încheierea exerciţiului. În acest caz, o parte
din nevoia de fond de rulment este finanţată din creditele de trezorerie.
Evoluţia trezoreriei nete pe perioada exerciţiului financiar reprezintă cash-flowul (CF) ce revine acţionarilor sub
formă de dividende de încasat sau de profit reinvestit.
CF = TN1 – TN0
unde:
TN1 = trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului
TN0 = trezoreria netă la începutul exerciţiului
Un cash-flow pozitiv reflectă o majorare a activului real, a averii proprietarilor. Cash-flowul negativ semnifică, din
contră, o sărăcire a acestei averi.

4
 Ratele de echilibru financiar

a) RATELE DE LICHIDITATE
- rata lichidităţii generale:
Stocuri  Creante  Active de trezorerie
R 
LG PTS
Rata lichidităţii generale (current ratio) exprimă fondul de rulment financiar în mărime relativă. Ea compară
lichidităţile potenţiale (activele transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (obligațiile scadente
pe termen scurt). Mărimea optimă a acestei rate este cuprinsă între 2 şi 2,5. Din punctul de vedere al investitorilor, o rată
superioară acestor valori garantează recuperarea datoriilor în cazul unor pierderi foarte mari sau chiar al falimentului
companiei. Din punctul de vedere al firmei, menţinerea nejustificată a unei rate prea mari arată un management slab al
capitalului de lucru, deoarece este costisitor pentru firmă să îşi blocheze banii în stocuri supradimensionate, creanţe
neîncasate şi în disponibil în cont curent (cu dobândă la vedere).
Pe de altă parte, o rată a lichidităţii generale redusă (apropiată de limita inferioară) nu trebuie privită neapărat ca
o caracteristică negativă. Dacă activele circulante sunt foarte lichide şi datoriile pe termen scurt au scadenţe îndepărtate,
firma nu are probleme de lichiditate. Este deci necesară şi o analiză a vitezei de rotaţie a activelor circulante.

- rata lichidităţii parţiale:

Creante  Active de trezorerie
R 
LP PTS
Rata lichidităţii parţiale (“testul acid” sau “quick ratio”) exprimă capacitatea firmei de a-şi plăti datoriile pe termen
scurt din creanţe şi disponibilităţi. Valoarea optimă a ratei este cuprinsă între 0,8 şi 1.

- rata lichidităţii imediate:

Active de trezorerie
R 
LI PTS
Rata lichidităţii imediate (cash ratio) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa instantaneu datoriile pe
termen scurt din disponibilul existent. O rată ridicată poate exprima şi o folosire ineficientă a lichidităţilor. Se apreciază
optimă o rată mai mare de 0,3.

b) RATA SOLVABILITĂŢII
Această rată exprimă gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale.
Activ total Capital propriu  Datorii totale
RS  
Datorii totale Datorii totale
Rata solvabilităţii exprimă situaţia netă (SN) a întreprinderii în mărime relativă.
O valoare a ratei mai mare de 1,5 dovedeşte că întreprinderea este solvabilă, adică are capacitatea de a-şi achita
datoriile pe termen scurt, mediu şi lung.

c) RATELE DE ÎNDATORARE
Rata îndatorării globale se poate exprima în două moduri:
Datorii totale 2
R IG  
Pasiv total 3
Rata îndatorării la termen se poate calcula, de asemenea, în două variante:
DTL 1
R IT  
PTL 2
Când limitele menţionate pentru fiecare indicator sunt atinse, capacitatea de îndatorare a firmei este saturată (firmei
nu i se mai acordă credite bancare).