Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizarea personajului Miron din nuvela

“ Gura Satului “de Ioan Slavici

Miron din nuvela lui Ioan Slavici este unul din personajele marcante ale
acesteia .Atât din punct de vedere fizic , căci era “un voinic curățel “ și “Înalt și
mlădios “, dar și din punct de vedere moral.
Încă din incipit, acestuia îi este conturată o anume imagine. Miron este
prezentat ca un voinic curat, conștiincios, care respectă normele religioase, dar care
locuiește departe de săteni, într-un loc aproape izolat, aceste fiind doar un oier.
Datorită statutului său, deși acesta este plăcut și bine venit printre săteni, lui nu îi este
recunoscută într-u totul adevărată valoare, dragostea din acesta și Marta, fiica Mihului
Saftei , fiind imposibilă în viața de la sat.
Numele personajului reprezintă un alt mijloc de caracterizare. Miron este un
nume de origine românească, deosebit într-un fel aparte, insuflând astfel un oarecare
aer misterios, dar blând, care inspiră încredere.
În text atât portretul fizic, cât și cel moral al lui Miron sunt caracterizate . Încă
di incipitul operei acestuia îi este conturat atât înfățișarea cât și trăsăturile de carater.
Miron apare ca un om conștiincios, care străbate distanțe însemnate pentru a lua
parte la duminicile și sărbătorile satului tocmai din dorința de a lua parte în acele
activități. El este cunoscut de toți oamenii satului, care au o încredere deosebită în el
”toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să știe.” Miron
este, deasemenea deosebit de talentat în arta muzicii, căci ”doinele sale plină de
duioșie încât oprea răsuflarea celor ce-l ascultau.” Personajul este voinic, preocupat de
aspectul său, cu părul blond ca aurul și ochii de un albastru foarte limpede,
reprezentând o varianta a perfecțiunii umane.
Miron este caracterizat, atât în mod direct de către narator și de către celelalte
personaje, cât și în mod indirect prin faptele, limbajul și gesturile acestuia. Naratorul
îl înfățișează ca fiind “Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și
pe întreaga talpă, încât la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagănă când la
dreapta, când la stânga. Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar
sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu ofață albă și străbătută
ca de-o răsuflare de rumeneală” construind o ființă de o frumusețe aproape divină.
Sătenii își arătă încrederea față de acesta, fiind deja familiari cu prezența sa în sat.
Interogația retorică “Cine nu ar fi dorit să asculte cântecele lui Miron și care fată nu ar
fi dorit să-i fie în apropiere și să-i audă graiul limpede?” evidențiază talentul deosebit
al tânărului la fluier și modul fermecător al acestuia de a conversa. Miron se face
deasemenea remarcat prin purtarea sa plăcută, vorbele șăgalnice și poveștile
deosebite, devenind un tovarăș apropriat tuturor tinerilor și fetelor din sat.
Miron, un personaj deosebit al textului este caracterizar încă din primul enunț.
Ideea că acesta “În toate duminecile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora
despre munte și intra călare în sat”, pune în lumina caracterul său conștiincios, acesta
străbătând o distanță destul de mare și participând la aceste evenimente din plăcere și
din dorința de a se revedea cu persoane care îi sunt dragi. Datorită felui plăcut de a se
comporta, vorbelor șăgalnice și poveștilor pe care le împărtășeau cu toți ce voiau să
asculte, el a devenit o persoană cunoscută și apropiată de ceilalți. Toată secvența “Din
când în când, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar un fluieraș, pe care cânta
câte o doină plină de duioșie, încât oprea răsuflarea celor ce-l ascultau. Din când în
când, numai arareori, scotea Miron fluierașul său; îl scotea însă totdeauna când Marta
îl ruga; ba era chiar destul ca ea să privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâna
pe piept, gata de a-i face pe plac. “, nu doar că pune în evidență talentul muzical
neasemuit al personajului, dar, datorită faptului că numai arareoiri dorea să cânte, este
pus în lumină un conflict interior și o tristețe care pare să îl însoțească pe Miron
pretutindeni. Această idee este întărită și de “Totdeauna e în această față ceva ce nu se
mai găsește în alte fețe, un fel de tristeță, un văl de gânduri” care evidențiază
puternicul zbucium interior simțit de acesta. Totodată, idea că Miron cânta de fiecare
dată Marta îl ruga sugerează afecţiunea tainică pe care Miron o manifestă faţă de
tânără. O altă trăsatură marcantă a lui Miron este înfăţişarea sa. Cu aspectul îngrijit,
“Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă, încât
la fiecare pas întregul trup i se scutură și se leagănă când la dreapta, când la stânga”
pare chiar un personaj desprins dintr-o poveste, chiar dacă face deja parte dintr-una.
Părul său, auriu, pielea albă, de buzele ascuțite, alături de comparația ” cu doi ochi
mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui ” sugerează ideea că ochii
lui Miron erau atât de albaștrii și de limpezii, încât oricine îndrăznea să îi privească,
avea impresia că erau infinți, ei cufundându-se în culoarea lor cerească, astfel acestea
completează iamginea sa , MIron reprezentând tiparul perfecțiunii masculine.
În concluzie, din toate punctele de vedere, Miron este un personaj marcant al
acestui text, care ne oferă o imagine a perfecțiunii din trecut, întruchipată în mintea
autorului.