Cap.

4 Proiectarea primei variante de proces tehnologic

Unul dintre cele două procese tehnologice de prelucrare a piesei, stabilite în capitolul
precedent, va fi proiectat în detaliu (vor fi stabilite toate elementele necesare punerii în practică a
tehnologiei).

4.1 Stabilirea adaosurilor de prelucrare şi a dimensiunilor intermediare

Obiectivul acestei etape de proiectare este de a stabili adaosurile necesare prelucrărilor

suprafeţelor piesei şi calculul dimensiunilor intermediare ale acestor suprafeţe.
Adaosul de prelucrare reprezintă grosimea stratului de material îndepărtat la prelucrarea
unei suprafeţe în vederea obţinerii caracteristicilor geometrice prescrise acesteia.
În legătură cu o suprafaţă de prelucrat, adaosul de prelucrare poate fi :
- intermediar, Ai : atunci când suprafaţa se prelucrează în cel puţin două etape ;
- total, At : reprezintă stratul de material care se îndepărtează prin efectuarea tuturor
prelucrărilor (etapelor) suprafeţei. Rezultă că : At =  Ai
Dimensiunile intermediare sunt dimensiunile pe care le capătă o suprafaţă a piesei după
aplicarea etapelor de prelucrare, începând de la semifabricat până la piesa finită.
În legătură cu evoluţia dimensiunilor unei suprafeţe a piesei, se disting următoarele trei
situaţii :
1. suprafaţa finală rezultă din semifabricare  nu se prevede adaos de prelucrare, iar
dimensiunea suprafeţei semifabricate va fi egală cu cea finală (de pe desenul de
execuţie) ;
2. suprafaţa finală rezultă după aplicarea unei singure prelucrări (o etapă)  adaosul
total de prelucrare se îndepărtează într-o singură etapă de prelucrare (nu există adaos
intermediar), iar suprafaţa va avea două dimensiuni : una după semifabricare (a
semifabricatului) şi cea finală (a piesei) ;
3. suprafaţa finală rezultă după aplicarea mai multor prelucrări (etape)  adaosul total
de prelucrare se îndepărtează în mai multe etape (vor fi adaosuri intermediare de
prelucrare), iar suprafaţa va avea mai multe dimensiuni : una după semifabricare, cel
puţin una intermediară şi cea finală.
Se recomandă ca stabilirea adaosurilor de prelucrare şi a dimensiunilor intermediare să
se facă, pentru fiecare suprafaţă a piesei, după următorul algoritm, iar datele obţinute să se
noteze într-un tabel de forma celui ce urmează :
- se precizează etapele de prelucrare a suprafeţei, cu indicarea toleranţelor tehnologice
şi a rugozităţilor realizate de fiecare procedeu în parte (conform 3.1).
- se specifică modul de prescriere a poziţiei câmpului de toleranţă al dimensiunilor
intermediare. De regulă, poziţia câmpului de toleranţă al dimensiunilor intermediare
se prescrie asemănător cu poziţia câmpului de toleranţă a dimensiunii finale a
suprafeţei (cea de pe desenul de execuţie). Cazuri posibile :
o di= di nom 0-Ti (cotare în sistem arbore unitar – pentru suprafeţe exterioare)
o di= dinom ±Ti/2
o di= dinom +Tk0 (cotare în sistem alezaj unitar – pentru suprafeţe interioare)
- se precizează adaosul total de prelucrare, At, şi abaterile limită ale dimensiunii
semifabricatului (în funcţie de procedeul de semifabricare – conform cap. 2) ;
- se adoptă din tabele normative sau se calculează adaosurile de prelucrare intermediare
(atunci când avem cel puţin două etape de prelucrare a suprafeţei), Ai, în funcţie de
procedeul utilizat şi materialul prelucrat.
Observaţie : în general, se recomandă ca mărimea adaosului de prelucrare la finisare
să fie cuprinsă între 1/4 şi 1/10 din mărimea adaosului total de prelucrare în funcţie de

1/2
 numărul etapelor de prelucrare a suprafeţei. De aceea, pentru stabilirea mărimii
adaosurilor de prelucrare intermediare se recomandă să se procedeze astfel :
o când sunt 2 etape de prelucrare se adoptă :
 Af = (0,2 … 0,25)  At şi
 Ad = (0,8 … 0,75)  At
o când sunt 3 etape de prelucrare (ultima fiind rectificare) :
 Af este cel specific procedeului de rectificare (ales din tabel normativ /
pe baza recomandărilor producătorului sculei),
 Af/2 = (0,2 … 0,25)  (At - Af) şi
 Ad = (0,8 … 0,75)  (At - Af)
Valorile obţinute prin calcul se vor rotunji la o singură zecimală.
În cazul prelucrărilor prin finisare şi superfinisare se va verifica condiţia de
respectare a grosimii minime a aşchiei (vezi anexa 4.1).
- se va specifica relaţia de calcul al dimensiunilor intermediare (dependentă de modul
de dispunere a adaosului de prelucrare şi de tipul de reglare la dimensiune a
sistemului tehnologic – vezi anexa 4.2) şi se va aplica. Calculul se va face de la
dimensiunea finală a suprafeţei (procedeul de prelucrare final) şi spre dimensiunea
semifabricatului (procedeul de semifabricare).

Etape de prelucrare a suprafeţei Sk Adaos total / Dimensiunea Dimensiunea

T Ai /As intermediar nominală prescrisă
Denumirea etapei
[mm] [mm] [mm] Dknom [mm] [mm]
(1’) Matriţare (semifabricare) (1’’) (1’’’) (1’’’’) At (12) (13)
(2’) Strunjire degroşare (2’’) (2’’’) (7) (10) (11)
(3’) Strunjire de finisare (3’’) (3’’’) (6) (8) (9)
Cea de pe Cea de pe
(4’) Rectificare (4’’) (4’’’) (5) desenul de desenul de
execuţie execuţie
Observaţii : - cifrele indică ordinea de completare a datelor din tabel;
- T şi Ai / As sunt toleranţa, respectiv, abaterile dimensionale ale suprafeţei prescrise a se realiza
prin procedeul considerat;
- At este cel stabilit în cadrul capitolului 2;
- valorile calculate pentru dimensiunile nominale se rotunjesc în funcţie de valoarea diviziunii
mijlocului de verificare utilizat. În general, rotunjirile se fac din 0,1 în 0,1 pentru prelucrările de
degroşare, din 0,05 în 0,05 pentru prelucrările de semifinisare, din 0,01 în 0,01 pentru
prelucrările de finisare şi din 0,005 în 0,005 pentru prelucrările de superfinisare. Rotunjirea se
face în plus pentru suprafeţele exterioare şi în minus pentru cele interioare;
- dimensiunea prescrisă este cea care va fi trecută în documentaţia tehnologică. Ea cuprinde:
Dknom rotunjit şi abaterile dimensiunii intermediare (Ai / As).

Bibliografie
1. Picoş C., ş.a., Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin aşchiere – vol. I,
Ed. Universitas, Chişinău Bucureşti, 1992.
2. Vlase A., Regimuri de aşchiere, adaosuri de prelucrare şi norme tehnice de timp, E.T.
Bucureşti – vol. I şi II, 1983 şi 1985.
3. Vlase A., ş.a., Tehnologii de prelucrare pe strunguri, E.T. Bucureşti, 1989.
4. Vlase A., ş.a., Tehnologii de prelucrare pe maşini de frezat, E.T. Bucureşti, 1993.
5. Vlase A., ş.a., Tehnologii de prelucrare pe maşini de găurit, E.T. Bucureşti, 1994.
6. Vlase A., ş.a., Tehnologii de prelucrare pe maşini de rectificat, E.T. Bucureşti, 1995.
7. Vlase A., ş.a., Tehnologii de prelucrare pe maşini de danturat, E.T. Bucureşti, 1998.
8. Note de curs la disciplina TFP 1.

2/2