Legislația Comunitară

Dreptul comunitar are la baza urmatoarele surse :

1. Surse fundamentale , reprezentate de actele juridice , tratatele încheiate de statele europene ,

prin care s-a initiat procesul de integrare europeana și conventiile incheiate , destinate a
reglementa domenii care nu au fost cuprinse în tratate
2. Surse secundare , care se referă la actele comunitare emise de instituții , cu caracter
obligatoriu precum regulamentul , directiva și decizia sau cu semnificatie politica precum
avizul , recomandarea , propunerea si rezolutia.
-Regulamentul : aplicabilitate generală , este obligatoriu , se publică în Monitorul Oficial ,
intră in vigoare si este masură normativă abstractă
-Directivele : sunt adresate unui membru sau unui grup de membri , sunt obligatorii
numai în ce privește rezultatul atins , trebuie sa fie notificate persoanelor
cărora le sunt adresate , trebuie sa fie publicate in Monitorul Oficial .
- Decizia : este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii
desemnează , (art.189, din T.M.) , fie că sunt state , companii (persoane
juridice) sau persoane fizice , reglementează situașii speciale și nu este
obligatorie pentru anumite entități la care face referire: anumite state
membre sau societăți comerciale .
- Recomandarea și Avizul sunt acte unilaterale, lipsite de forță obligatorie

3. Nescrise , izvorâte din jurisprudenta Curții de Justiție .

Obiectul Dreptului Comunitar sunt tratatele , ca rezultat al cooperării interstatale ,

legislația comunitară , adică ceea ce definește cadrul pieței , politicilor și acțiunilor comune și o
ultimă categorie , dispoziții comunitare , care urmăresc armonizarea normelor , regulilor la cele
trei nivele național , supranațional și interstatal.

Instituții Comunitare

În cadrul sistemului instituțional comunitar fiecare instituție își exercita funcțiile prevăzute în
tratat , conlucrând și completându-se reciproc în scopul realizării interesului comunitar în strânsă
legatură cu interesul național al statelor membre .

Structura instituțională a Uniunii Europene , este fondată pe o organizare cvadripartită :

1. Consiliul ( reprezintă interesele statelor membre )

2. Comisia ( apară interesul Comunităților )
3. Parlamentul ( reprezinta interesele popoarelor statelor membre )
4. Curtea de Justiție ( asigură respectarea regulilor de drept )
 Consiliul este instituția fundamentală a Uniunii Europene care s-a constituit și
functioneaza în conformitate cu dispozițiile Tratatelor comunitare (Tratate constitutive ale
Comunităţilor Europene şi a Tratatului de Uniune Europeană semnat Ia Maastricht )

Comisia Europeană are la baza tratatele comunitare ale căror dispoziții au fost completate
ulterior ( se numea Înalta Autoritate potrivit CECA Tratatul de la Roma ) , prin tratatul de
fuziune le la Bruxelles din 1995 s-a facut cunoscută sub denumirea de Comisia Europeană .

Parlamentul European a fost cunoscut sub numele de Adunarea Comună in cazul CECO ,
existenta unei astfel de instituții este observată înca de la apariția Comunitaților Europene , i se
incredințeaza o putere de control in timp ce art. 137 CEE si 107 CEEA acordau aceste structuri și
competența de a delibera. (pentru CEE si CEEA Parlamentul European era ”Adunarea” )

Aceste instituții au rol esențial in construcția comunitară și prezinta urmatoarele

caracteristici :

-ocupa un loc distinct în structura organizatorica a Comunităților

-fiecare institutie reprezinta un principiu determinat (fundament politic si sociolog

distinct , exprima o legitimare proprie )

-participă direct la luarea deciziei comunitare

-nu au personalitate juridica

-activitatea este guvernata de trei principii ( principiul autonomiei de voința , principiul

de competențe și principiul instituțional ) .

Bibliografie :

http://www.europeana.ro/index.php/2010/11/21/institutii-comunitare/

http://istorie.ucdc.ro/16.%20Facultate.%209%20mai.%20Europa/Dreptul%20Comunitar.pdf

Chera Robert Catalin-Grupa 521D